Sunteți pe pagina 1din 19

Metode de analiză a circuitelor electrice liniare

8. METODE DE ANALIZĂ A CIRCUITELOR ELECTRICE LINIARE

8.1. CONSIDERAŢII GENERALE

Analiza (studiul sau rezolvarea) unui circuit electric – indiferent dacă este de tensiune continuă sau de tensiune alternativă – se poate face din două puncte de vedere:

- circuitul electric nu există; se cunoaşte traseul pe care trebuie să îl aibă circuitul – deci schema electrică – poziţia pe schemă şi parametrii surselor şi receptorilor şi se caută să se determine secţiunile diverşilor conductori, astfel ca circuitul să funcţioneze în condiţiile optime şi în conformitate cu prescripţiile în vigoare.

- circuitul electric există; se cunoaşte traseul său – schema electrică completă – poziţia pe schemă şi parametrii surselor şi receptorilor; problema constă în stabilirea intensităţilor curenţilor în diversele ramuri ale circuitului şi determinarea căderilor de tensiune pe acestea. În primul caz problema este în general nedeterminată şi nu se poate rezolva cu ajutorul legilor şi teoremelor stabilite; pentru rezolvarea problemei trebuie puse anumite condiţii suplimentare (încălzirea conductorilor, minim de material etc.) Această problemă face obiectul altor discipline. În al doilea caz problema este determinată. Ea constituie obiectul analizei circuitelor electrice şi se poate rezolva complet cu ajutorul legilor şi teoremelor generale ale electrotehnicii. Prin analiza (rezolvarea) unui circuit se înţelege deci determinarea:

- intensităţilor curenţilor din ramurile circuitului,

- tensiunilor între noduri (pe ramuri),

- puterilor consumate sau produse pe ramuri (efectuarea şi verificarea bilanţului puterilor). Pentru analiza unui circuit este necesar să se cunoască:

- structura circuitului (legăturile dintre diversele elemente de circuit),

- parametrii circuitului (impedanţele sau admitanţele),

- parametrii surselor de energie (tensiunea electromotoare, curentul injectat, impedanţa internă). Pentru analiza circuitelor electrice liniare, funcţionând fie în regim staţionar fie în regim cvasistaţionar, au fost stabilite o serie de metode speciale şi dintre care, câteva din cele considerate mai importante, vor fi prezentate în cele ce urmează (prezentarea se va face corespunzător regimului cvasistaţioar, pentru regimul staţionar făcându-se o serie de particularizări (impedanţele complexe se înlocuiesc

1

BAZELE ELECTROTEHNICII I – TEORIA CIRCUITELOR ELECTRICE

cu rezistenţe, t.e.m complexe şi curenţii injectaţi complecşii, corespunzători surselor de tensiune respectiv curent se înlocuiesc cu amplitudinile t.e.m respectiv curenţilor injectaţi).

8.2. METODA UTILIZĂRII TEOREMELOR LUI KIRCHHOFF

Principiul metodei

Metoda utilizării teoremelor lui Kirchhoff este o metodă generală de analiză a circuitelor electrice. Principiul metodei constă în aplicarea teoremelor lui Kirchhoff, valabile în orice regim de funcţionare. Considerăm un circuit complex care are r ramuri şi n noduri. Dacă sunt date valorile tensiunilor electromotoare ale surselor şi impedanţele tuturor ramurilor, necunoscutele sunt cei r curenţi care străbat cele r ramuri. Metoda de rezolvare a circuitului constă în a forma, cu ajutorul celor două teoreme ale lui Kirchhoff, un sistem de r ecuaţii cu r curenţi necunoscuţi, a cărui rezolvare conduce la determinarea curenţilor din ramuri. Circuitul având n noduri, conform primei teoreme a lui Kirchhoff se pot obţine p = n 1 ecuaţii (din r ecuaţii necesare). Într-adevăr din cele n ecuaţii care se pot forma folosind prima teoremă a lui Kirchhoff, se constată că numai n 1 sunt independente. Ultima ecuaţie (a n-a) este identică cu ecuaţia obţinută din suma

primelor n 1 ecuaţii.

Această constatare rezultă din faptul că la formarea ecuaţiilor pe baza primei teoreme a lui Kirchhoff, trecând de la un nod la altul intervine cel puţin un curent nou, astfel încât în cele n 1 ecuaţii intră toţi cei n curenţi ce se ramifică din n noduri.

Având p = n 1 ecuaţii formate cu ajutorul primei teoreme a lui Kirchhoff, până la completarea sistemului de r ecuaţii mai sunt necesare b = r p = r (n 1) ecuaţii. Restul de b ecuaţii (b – numărul de bucle independente) necesare se obţin prin aplicarea teoremei a doua a lui Kirchhoff în p circuite închise (ochiuri) independente. Ochiurile alese pentru aplicarea teoremelor lui Kirchhoff trebuie să fie independente pentru ca ecuaţiile rezultate să nu fie unele consecinţe ale celorlalte. Un circuit este independent dacă se deosebeşte de circuitele precedente cel puţin printr-o ramură nouă.

Din cele spuse rezultă că teoremele lui Kirchhoff permit să se obţină:

-

p = n 1 ecuaţii formate cu prima teoremă,

-

b = r (n 1) ecuaţii formate cu a doua teoremă,

-

p + b = r ecuaţii formate în total cu ajutorul celor două teoreme, prin urmare un sistem de r ecuaţii independente care permit determinarea celor r curenţi necunoscuţi din ramurile circuitului complex.

2

 

Metode de analiză a circuitelor electrice liniare

Pentru aplicarea metodei la rezolvarea unui circuit complex este necesar să se realizeze următoarele etape:

1. Se stabilesc arbitrar sensurile curenţilor în ramuri (se recomandă ca în cazul în care o ramură conţine o singură sursă de tensiune sau curent, sensul curentului din ramură să fie considerat acelaşi cu cel al t.e.m. sau curentului injectat corespunzător sursei).

2. Se aleg arbitrar cele p = n 1 noduri şi se scriu primele n 1 ecuaţii utilizând prima teoremă a lui Kirchhoff (respectând regula semnelor prezentată la această teoremă).

3. Se aleg arbitrar sensul de parcurgere considerat pozitiv pentru fiecare ochi independent (de regulă sensul orar; se recomandă însă alegerea ca sens de referinţă pentru ochiul considerat al sensului t.e.m. ale surselor şi curenţilor din ramurile ochiului considerat ca fiind „majoritar” – de exemplu dacă majoritatea sensurilor precizate sunt în sens orar atunci ca sens de referinţă al ochiului se va considera sensul orar).

4. Se scriu restul de b = r (n 1) ecuaţii utilizând teorema a doua a lui Kirchhoff (se vor considera pozitive t.e.m. şi intensităţile curenţilor reprezentate în sensul de referinţă ales pentru ochiul respectiv).

5. Se rezolvă sistemul celor p + q = r ecuaţii liniare cu r necunoscute determinând intensităţile celor r curenţi din ramuri.

6. Se fixează sensul real al curenţilor inversând sensul acelor curenţi care au rezultat negativi din calcul.

Aplicaţie

Se consideră în fig.8.1 schema unui circuit format din două surse de tensiune conectate în paralel determinând, prin intermediul impedanţelor Z 1 şi Z 2 , curentul I 3 prin impedanţa Z 3 .

r = 3 ,

În

circuitul

considerat:

n = 2 ,

I 1

Z 1

+
+

A

= 3 , În circuitul considerat: n = 2 , I 1 Z 1 + A
= 3 , În circuitul considerat: n = 2 , I 1 Z 1 + A

Z 2

I 2

p = n 1= 1, b = r (n 1)= 2.

1

2

3

=

=

=

E

1

(

Z

2

+

Z

3

)



I

1

+ I

Z I

1

Z

2

I

1

2

2

E

2

Z

3

Z Z

1

E

2

2

+

(

Z

1

Z Z

1

3

+

Z

3

)

+

Z

2

1

Z

E Z

3

3

Z Z

1

2

+

Z Z

1

3

E Z

1

2

+ E

+

Z

2

Z

1

2

Z

3

Z Z

1

2

+

Z Z

1

3

+

Z

2

Z

3

I

3

3

3

I

I

3

3

= 0

=

=

E

E

1

2

Z Z 1 2 + Z Z 1 3 + Z 2 Z 3 I 3
Z Z 1 2 + Z Z 1 3 + Z 2 Z 3 I 3
Z Z 1 2 + Z Z 1 3 + Z 2 Z 3 I 3

I

3

Z

3

+
+

Se formează sistemul de ecuaţii:

+ Z

+ Z

Rezolvând sistemul de ecuaţii se obţine:

E

1
1
Z + Z Rezolvând sistemul de ecua ţ ii se ob ţ ine: E 1 E

E

I

I

I

1

2

3

2

=

=

=

B

Figura 8.1

(8.1)

(8.2)

(8.3)

în care:

3

BAZELE ELECTROTEHNICII I – TEORIA CIRCUITELOR ELECTRICE

=

1

Z

0

1

1

0

Z

2

Z

Z

1

3

3

,

1

=

0

E

E

1

2

1

0

Z

2

Z

Z

1

3

3

,

2

=

1

Z

0

1

0

E

E

1

2

Z

Z

1

3

3

,

3

=

1

Z

0

1

1

0

Z

2

0

E

E

1

2

.

Rezolvarea circuitelor complexe prin folosirea directă a teoremelor lui Kirchhoff prezintă dezavantajul că necesită rezolvarea unui sistem format dintr-un număr de ecuaţii egal cu numărul curenţilor necunoscuţi (ramurilor). Deoarece, în cazul unui circuit complex cu număr mare de ramuri, prin scrierea teoremelor lui Kirchhoff se obţine un număr mare de ecuaţii, este incomod de a rezolva acest sistem şi, din acest motiv, s-au elaborat metode simplificatoare, care conduc la un număr mai mic de ecuaţii. Unele din aceste metode conduc la micşorarea numărului de ecuaţii, altele la desfacerea problemei complexe în probleme mai simple, iar altele la transformarea circuitului complex astfel încât calculul să se simplifice. În majoritatea lor, metodele simplificatoare fac apel la principiul superpoziţiei (suprapunerii efectelor) şi din această cauză aceste metode sunt aplicabile numai circuitelor liniare (parametrii R, L şi C sunt constanţi). Unele metode utilizează necunoscute auxiliare. De aceea metodele care permit simplificarea calculului au deosebită importanţă.

8.3. METODA BAZATĂ PE PRINCIPIUL SUPRAPUNERII EFECTELOR

Principiul metodei

Unele metode de calcul permit descompunerea unei probleme complexe în mai multe probleme mai simple. Dintre acestea face parte şi metoda de rezolvare bazată pe principiul suprapunerii efectelor (prezentat în paragraful 7.4). Aplicarea principiului suprapunerii efectelor la circuitele electrice se bazează pe faptul că, în general impedanţele sunt independente de intensitatea curenţilor ce le străbat şi că ecuaţiile scrise în baza teoremelor lui Kirchhoff sunt liniare. Justificarea metodei se obţine scriind teoremele lui Kirchhoff pentru fiecare sursă în parte şi adunând apoi rezultatele, de unde rezultă şi modul ei de utilizare. Metoda constă în a considera că în circuitul dat acţionează pe rând câte o singur sursă, determinând intensităţile curenţilor parţiali pe care i-ar crea ea în ramuri şi, în final, a intensităţilor curenţilor reali, din suma algebrică (suprapunerea) intensităţilor curenţilor parţiali. Pentru simplificarea calculelor se recomandă ca toate sursele de curent să fie transformate în surse de tensiune, conform echivalenţei dintre acestea. În consecinţă calculul intensităţilor curenţilor necesită următoarele etape:

1. Se descompune circuitul într-un număr de subcircuite egal cu numărul surselor (prin anularea tensiunilor electromotoare ale tuturor surselor care acţionează în circuitul complex, cu excepţia uneia singure – impedanţele interne ale surselor se menţin).

4

Metode de analiză a circuitelor electrice liniare

2. Pentru fiecare subcircuit, se calculează intensităţile curenţilor parţiali din ramuri (pe care îi creează singura sursă ce acţionează). 3. Se calculează intensităţile curenţii reali din ramuri făcând suma algebrică a intensităţilor curenţilor parţiali. Avantajul acestei metode constă în aceea că nu mai este necesar să se scrie şi să se rezolve ecuaţiile rezultând din aplicarea teoremelor lui Kirchhoff şi rezultatul se poate obţine printr-o simplă sumare algebrică. Pentru a ilustra metoda, se va considera circuitul din fig.8.1 şi se vor compara rezultatele cu cele obţinute prin utilizarea metodei teoremelor lui Kirchhoff.

Aplicaţie

Rezolvarea acestui circuit a fost realizată, ca aplicaţie, la prezentarea principiului suprapunerii efectelor (paragraful 7.4), fapt pentru care nu se va mai reveni la această rezolvare. S-au obţinut atunci, în relaţiile (7.176), (7.180) şi (7.181) aceleaşi expresii pentru curenţii reali din ramurile circuitului ca şi cele din relaţiile (8.1), (8.2), (8.3)

8.4. METODELE TRANSFIGURĂRII CIRCUITELOR

Metodele transfigurării circuitelor electrice constau în a transforma un circuit sau o porţiune de circuit, complexă într-un circuit mai simplu, fără ca prin aceasta distribuţia curenţilor sau tensiunilor să se schimbe în restul circuitului. În acest mod, calculul intensităţilor curenţilor în circuit se poate face mai uşor, revenindu-se apoi prin operaţii inverse, la circuitul iniţial şi găsindu-se astfel mult mai simplu intensităţile curenţilor în ramurile circuitului.

8.4.1. METODA TRANSFIGURĂRII TRIUNGHI-STEA I STEA-TRIUNGHI

În unele cazuri calculul circuitelor complexe se simplifică pe calea transformării acestora în circuite mai simple. Un astfel de caz este acela al circuitelor complexe care conţin conexiuni de impedanţe în formă de stea sau triunghi. Asemenea circuite pot fi reduse la conexiuni accesibile calculului, prin transformarea conexiunilor din stea în triunghi sau invers (relaţiile (7.98) şi (7.99)), operaţie care poartă denumirea de transfigurare a circuitelor.

Aplicaţie

Să considerăm circuitul complex indicat în fig.8.2.a, care conţine 6 ramuri şi 4 noduri. Rezolvarea prin metoda aplicării directe a teoremelor lui Kirchhoff ar necesita alcătuirea şi rezolvarea unui sistem de 6 ecuaţii cu 6 necunoscute. Observând că circuitul conţine un grup de impedanţe conectate în triunghi se poate simplifica rezolvarea prin transfigurarea circuitului, obţinând schema din fig.8.2.b.

5

BAZELE ELECTROTEHNICII I – TEORIA CIRCUITELOR ELECTRICE

Impedanţele conexiunii stea funcţie de impedanţele conexiunii triunghi se calculează cu relaţiile (7.98). Se rezolvă apoi circuitul simplificat (fig.8.2.b) prin

E 1

I 1 Z 12 2 I 1 I 12 2 I 23 Z 31 Z
I
1
Z 12
2 I
1
I 12
2
I 23
Z 31
Z 23
I 31
3
I 3

a

E 2

Figura 8.2

E

I

1

Z

1

A

Z

2

I

2

       
 
       
     
       
 
  I 3  

I

3

 
 
+
+
 

Z

3

+
+
 
   
 
1
1
  +   Z 3 +     1 B b E 2 aplicarea teoremelor lui

B

b

E 2

aplicarea teoremelor lui Kirchhoff, direct sau descompunând circuitul în ochiuri separate şi se determină astfel intensităţile curenţilor I 1 , I 2 , I 3 . Apoi, aplicând teoremele lui Kirchhoff circuitului format de conexiunea triunghi, se obţin curenţii I 12 , I 23 , I 31 . Cum triunghiul 1,2,3 conţine trei ramuri şi trei noduri rezultă că se formează

ecuaţii

aplicând a doua teoremă a lui Kirchhoff. Rezultă sistemul:

q = n 1 = 3 1 = 2

ecuaţii aplicând prima teoremă şi

p = r q = 3 2 = 1

I

Z

I

12

+

I

31

12

12

I

I

23

12

+

= −

I

2

I

1

= −

Z

I

23

+

Z

31

I

31

= 0

 

I

1

0

;

I

1 1

=

2

 

0

 

Z

23

 

1

0

3

=

1

1

 

Z

12

 

Z

23

23

Sistemul se rezolvă în continuare notând:

2

=

=

1

1

Z

12

1

1

Z

12

0

1

Z

23

I

I

0

1

2

1

0

Z

31

1

0

Z

31

=

Z

12

=

Z

12

+

Z

23

+

I

2

+

Z

31

Z

31

I

3

;

1

0

Z

31

I

I

0

1

2

=

Z

31

= −

Z

12

I

1

I

1

Z

23

Z

23

I

2

I

2

(8.4)

;

,

relaţii în care s-a ţinut seama că

I

1

+ I

2

= I

3

.

Intensităţile curenţilor din circuitul triunghiului rezultă:

6

I

I

I

12

23

31

=

=

=

1

2

3

=

Z

31

I

1

Z

23

I

2

=

Z

12

Z

+

12

Z

I

2

23

+

+

Z

Z

I

31

31

1

,

Z

12

+

Z

12

Z

I

1

23

+

+

Z

Z

23

31

I

3

,

= −

Z

12

+

Z

23

+

Z

31

.

(8.5)

(8.6)

(8.7)

Metode de analiză a circuitelor electrice liniare

Se determină intensităţile curenţilor din schema echivalentă (fig.8.2.b) utilizând relaţiile determinate anterior pentru această schemă în paragraful 8.2 – relaţiile (8.1), (8.2), (8.3).

I

1

I

2

I

3

=

=

=

1

2

3

=

=

=

E

1

(

Z

2

+

Z

3

)

E

2

Z

3

Z Z

1

2

+

E

2

(

Z

1

Z Z

+

1

Z

3

3

)

+

Z

E Z

Z

2

1

3

3

Z Z

1

2

+

Z Z

1

3

+

Z

2

Z

3

 

E Z

2

+

E

2

Z

1

Z Z

1

2

+

Z Z

1

3

+

Z

2

Z

3

1

,

,

.

Înlocuind apoi expresiile intensităţilor curenţilor I 1 , I 2 , I 3 în relaţiile (8.5), (8.6) şi (8.7) se determină intensităţile curenţilor din ramurile conexiunii triunghi, ale căror expresii s-au dedus mai sus.

8.4.2. METODA BAZATĂ PE TEOREMA SURSEI ECHIVALENTE DE TENSIUNE

Principiul metodei

Una din metodele care permit determinarea curentului într-o ramură oarecare a unui circuit complex, fără a fi necesară determinarea intensităţilor curenţilor din celelalte ramuri, este metoda bazată pe teorema sursei echivalente de tensiune. După această metodă, întregul circuit complex cu excepţia ramurii în care urmează să se determine intensitatea curentului, se consideră echivalent cu o sursă reală de tensiune la ale cărui borne este legată ramura respectivă de impedanţă Z

(fig.8.3).

A I Z g =Z AB0 U E g =U AB0 B
A
I
Z
g =Z AB0
U
E
g =U AB0
B

Figura 8.3

Sursa echivalentă se caracterizează prin t.e.m. E g egală cu tensiunea de mers în gol U AB0 corespunzătoarele restului de circuit şi impedanţa internă Z g egală cu impedanţa echivalentă Z AB0 a

restului de circuit pasivizat.

Z Conform teoremei sursei echivalente de

tensiune

I =

U AB 0

E

g

=

Z

AB 0

+

Z

Z

g

+

Z

.

(8.8)

Calculul curentului dintr-o ramură oarecare a

unui circuit complex se face în două etape:

1. Se deschide ramura considerată, eliminând impedanţa ei şi se determină tensiunea de mers în gol U AB0 la bornele ei. 2. Se pasivizează apoi toate sursele de tensiune electromotoare (prin anularea tensiunilor lor electromotoare) şi se calculează impedanţa echivalentă Z AB0 a

circuitului pasiv astfel rezultat.

7

BAZELE ELECTROTEHNICII I – TEORIA CIRCUITELOR ELECTRICE

3. Se înlocuiesc valorile U AB0 şi Z AB0 determinate în etapele anterioare în relaţia (8.8) şi se determină intensitatea curentului prin ramura dată.

Observaţie: Pentru determinarea lui U AB0 = E g şi Z AB0 = Z g , în restul circuitului conectat între bornele A şi B se pot efectua transfigurări succesive până la obţinerea unei singure ramuri active echivalente (tocmai sursa echivalentă de tensiune) la care se determină E g şi Z g conform relaţiilor corespunzătoare transfigurărilor efectuate.

Aplicaţie

Să determinăm curentul I 1 din circuitul complex anterior (fig.8.1) aplicând metoda sursei echivalente de tensiune. Se deschide ramura străbătută de curentul I 1 şi la bornele ei apare tensiunea de mers în gol U AB0 (fig.8.4.a).

E

A Z U AB0 B 2 I + 1 Z 3 a
A
Z
U AB0
B
2
I
+
1
Z
3
a

E 2

A

Z

B

Z

2

AB 0

AB0

AB 0

Z

3

A Z B Z 2 AB 0 Z 3

b

Figura 8.4

Conform teoremei sursei echivalente de tensiune curentul căutat se obţine din relaţia:

(8.9)

U

AB

0

I

1

=

Z

AB

0

+

Z

1

Aplicând a doua teoremă a lui Kirchhoff în ochiul care conţine sursa de tensiune electromotoare E 1 rezultă:

de unde

E

1 =

U AB0

U

AB0

=

E

1

+

Z

3 I

Z

3

I

.

Curentul I este furnizat de sursa de tensiune electromotoare E 2 şi se determină aplicând teorema lui Ohm în circuitul corespunzător:

Prin urmare:

U

AB

0

=

E

1

I =

E

2

Z

2

+

Z

3

.

E

2

Z

2

+

Z

3

=

E

1

(

Z

2

+

Z

3

)

E

2

Z

3

 

Z

2

+

Z

3

.

(8.10)

Pentru calculul impedanţei interne a sursei echivalente (Z g ), se pasivizează sursele de tensiune din schema din fig.8.4.a, rezultând o grupare de impedanţe (fig.8.4.b) şi se determină impedanţa echivalentă a circuitului complex privită din punctele de legături ale ramurii cercetate (fig.8.4.b). În cazul de faţă Z g este impedanţa echivalentă grupului de impedanţe Z 2 , Z 3 conectate în paralel.

8

Metode de analiză a circuitelor electrice liniare

şi

Prin urmare:

Z

1

Z AB

0

=

Z

2

Z

3

Z

2

+ Z

3

Z Z

1

2

+

Z

2

Z

3

+

Z

3

Z

1

+

I

Z g

=

=

E

1

1

(

Z

2

+

Z

Z

3

2

)

+ Z

3

E

2

Z

3

.

1 Z Z

2

+

Z

2

Z

3

+

Z

3

Z

1

.

(8.11)

(8.12)

(8.13)

Curentul I 3 se determină după acelaşi procedeu. Se elimină impedanţa Z 3 a ramurii considerate şi se determină tensiunea de mers în gol U AB0 aplicând a doua teoremă a lui Kirchhoff (fig.8.5.a):

E

U AB

0

I

3

Z 2

=

Z

AB

0

+

E 2

Z 3 Z 1 Z 2 A Z AB0 B
Z
3
Z 1
Z 2
A
Z
AB0
B

Z 1

I

A
A
+
+

U AB0

1
1
0 + E 2 Z 3 Z 1 Z 2 A Z AB0 B Z 1
B

B

a

b

Figura 8.5

(8.14)

Aplicând a doua teoremă a lui Kirchhoff în ochiul care conţine sursa de tensiune electromotoare E 1 rezultă:

E

1

= Z I + U

1

AB0

şi U

AB0

=

E

1

Z I

1

.

Curentul I se deduce aplicând aceeaşi teoremă în ochiul prin care se închide curentul:

de unde:

E

1

E

I =

2

=

E

1

(Z

1

E

+

2

Z

1

+

Z

2

Z

.

2

)I

După înlocuirea curentului în prima ecuaţie se obţine:

E

E

1

E

2

E Z

1

2

+

2

Z

1

U

AB

0

=

E

1

Z

1

Z

1

+

Z

2

Z

1

+

Z

2

=

.

Impedanţa

Z AB0

se

determină

după

pasivizarea

surselor

 

(8.15)

de

tensiune

electromotoare în schema din fig.8.5.a, rezultând schema din fig.8.5.b şi observând că aceasta este echivalentă grupului de impedanţe Z 1 , Z 2 , conectate în paralel

(fig.8.5.b):

9

BAZELE ELECTROTEHNICII I – TEORIA CIRCUITELOR ELECTRICE

Z AB

0

=

Z

2

.

Z Z

1

1

2

+ Z

(8.16)

Pe de altă parte, în fig.8.5.a, ramurile active 1 şi 2, conectate în paralel, se pot înlocui cu o sursă echivalentă de tensiune având t.e.m. şi impedanţa internă date de relaţiile:

 

E

1

+

E

2

 

E g

=

Z

1

Z

2

=

E Z

1

2

+

E

2

Z

1

1

+

1

Z

1

+

Z

2

 
 

Z

1

Z

2

1

=

1

+

1

=

Z

1

+

Z

2

Z

=

 

Z Z

1

2

Z

g

Z

1

Z

2

 

Z Z

1

2

g

Z

1

+

Z

2

şi cum

(8.16).

U

AB 0

= E

g

şi

Z

AB

0

= Z

g

rezultă aceleaşi expresii ca cele din relaţiile (8.15) şi

Prin urmare impedanţa totală se exprimă prin suma:

Z

3

+

Z Z

1

2

Z

1

+

2

Z

AB 0

+

Z

3

=

Z

şi deci curentul I 3 căutat rezultă din relaţia:

Z Z

1

2

+

Z

2

Z

+

Z

3

Z

1

 

Z

1

+

Z

2

= 3

I

3

=

E Z

1

2

+ E

2

Z

1

Z Z

1

2

+

Z

2

Z

3

+

Z

3

Z

1

.

Având în vedere că

I

1

+ I

2

I

2

=

= I

2

3

=

rezultă:

E

2

(

Z

1

+

Z

3

)

E Z

1

3

Z Z

1

2

+

Z Z

1

3

+

Z

2

Z

3

.

(8.17)

(8.18)

(8.19)

Comparând rezultatele obţinute cu relaţiile (8.1), (8.2), (8.3) se costată aceleaşi expresii pentru curenţii I 1 , I 2 , I 3 ca cele obţinute prin metoda utilizării teoremelor lui Kirchhoff (identice, pe de altă parte, cu cele obţinute prin metoda suprapunerii efectelor).

8.4.3. METODA BAZATĂ PE TEOREMA SURSEI ECHIVALENTE DE CURENT

Principiul metodei

Pentru determinarea tensiunii la bornele unei ramurii oarecare a unui circuit complex (şi prin urmare a intensităţii curentului prin această ramură) fără a fi necesară determinarea intensităţilor curenţilor din celelalte ramuri, se utilizează metoda bazată pe teorema sursei echivalente de curent.

10

Metode de analiză a circuitelor electrice liniare

După această metodă, întregul circuit complex cu excepţia ramurii la bornele căreia urmează să se determine tensiunea, se consideră echivalent cu o sursă reală de curent la ale cărui borne este legată ramura respectivă de impedanţă Z (fig.8.6). Sursa echivalentă se caracterizează

prin curentul injectat I g egal cu curentul de scurtcircuit I ABsc corespunzător restului de

cu

Y admitanţa echivalentă Y AB0 a restului de

circuit pasivizat. Conform teoremei sursei echivalente

A

I

I Y g =I ABsc g =Y AB0
I
Y
g =I ABsc
g =Y AB0

B

Figura 8.6

U

circuit

şi admitanţa internă Y g egală

de curent

U =

I

ABsc

 

=

I

 

Y

AB 0

+

Y

Y

g

+ Y

g

.

(8.20)

Calculul tensiunii la bornele unei ramuri oarecare a circuitului complex se face în două etape:

1. Se elimină admitanţa Y, se scurtcircuitează bornele rămase şi se determină curentul de scurtcircuit I ABsc corespunzător bornelor respective. 2. Se deschide legătura de scurtcircuit, se pasivizează apoi toate sursele de curent (prin anularea curenţilor injectaţi) şi se calculează admitanţa echivalentă Y AB0 a circuitului pasiv astfel rezultat. 3. Se înlocuiesc valorile I ABsc şi Z AB0 determinate în etapele anterioare în relaţia (8.20) şi se determină tensiunea la bornele ramurii date.

Aplicaţie

Să considerăm din nou circuitul din fig.8.1 şi să determinăm tensiunea la bornele ramurii 3. Conform relaţiei (8.20)

(8.21)

 

I

ABsc

 

=

I

g

Y

AB 0

+

Y

3

Y

g

+

Y

3

U

3

=

Pentru determinarea parametrilor I ABsc şi Y AB0 în fig.8.7 ramurile active 1 şi 2 ale circuitului din fig.8.1, conectate în paralel, s-au înlocuit cu surse echivalente reale de curent (fig.8.7.a) având parametrii:

I g1

Y 1 Y 2 A A Y I Y 1 Y ABsc 2 I g2
Y 1
Y 2
A
A
Y
I
Y
1
Y
ABsc
2
I g2
AB0
B
B
a
b

Figura 8.7

11

BAZELE ELECTROTEHNICII I – TEORIA CIRCUITELOR ELECTRICE

I

gk

Y

k

=

E

k

Z

k

=

Y

k

E

k

1 ,

=

Z

k

k = 1,2

care, conform regulilor de transfigurare se pot înlocui, la rândul lor, cu o singură sursă echivalentă reală de curent având parametrii:

I

g

=

I

g

1

+

I

g

2

Y

g

=

Y

1

=

Y

1

E

1

+

+

Y

Y

2

2

=

E

2

=

E Z

1 +

E

2

=

2

E

1

+

Z E

1

2

Z

1

Z

2

Z Z

1

2

1

+

1

=

Z

1

+

Z

2

Z

1

Z

2

Z Z

1

2

.

Înlocuind relaţiile (8.22) şi (8.23) în relaţia (8.21) se deduce:

Deoarece

I

3

=

U

3

=

Y

1

E

1

+

Y

2

E

2

Y Y

1

+

2

+

Y

3

=

E Z

1

2

+

E

2

Z

1

Z Z

1

2

+

Z

2

Z

3

+

Z

3

Z

1

U

3

Z

3

rezultă

I

3 =

E Z

1

2

+

E

2

Z

1

Z Z

1

2

+

Z

2

Z

3

+

Z

3

Z

1

Z

3

.

,

(8.22)

(8.23)

(8.24)

(8.25)

Se constată pentru I 3 aceeaşi expresie determinată şi prin metodele prezentate anterior.

8.5. METODA CURENŢILOR DE BUCLĂ

Principiul metodei Această metodă (numită şi metoda Maxwell, metoda descompunerii circuitului complex în ochiuri independente, metoda circuitelor independente sau a curenţilor independenţi sau a curenţ