Sunteți pe pagina 1din 13

CAPACITATEA DE FOLOSINTA A PERSOANEI FIZICE

NOTIUNEA SI CARACTERELE JURIDICE ALE CAPACITATII DE FOLOSINTA

Definitie: Capacitatea de folosinta a persoanei fizice


este acea parte a capacitatii civile care consta in
aptitudinea omului de avea drepturi si obligatii civile, de a
fi subiect individual de drept civil
Din aceasta definitie este obligatoriu retinerea a trei
elemente esentiale
-

capacitatea de folosinta a persoanei fizice este o parte a


capacitatii civile a omului

ea consta in aptitudinea omului de a avea drepturi si


obligatii

aceste drepturi si obligatii sunt civile, iar nu drepturi si


obligatii in general

Sunt incidente dispozitiile art. 5 alin. 2 din Decretul nr.


31/1954.
Sediul materiei se gaseste in Decretul nr. 31/1954, Decretul
nr. 32/1954 decretul nr. 212/1974 pentru ratificarea Pactului
international privind drepturile civile si politice ale omului,
Decretul nr. 47/1990, ratificat prin Legea nr. 18/1990 referitor la
Conventia internationala privind drepturile copilului etc.
Persoana fizica are capacitatea juridica generala, care este
compusa din suma capacitatilor de ramura. Astfel fiind, printre
aceste capacitati de ramura, 232i87c persoana fizica va avea si
capacitatea civila. Ea este compusa din capacitatea de folosinta si
capacitatea de exercitiu.
Capacitatea de folosinta este premisa, necesara, obligatorie
a capacitatii de exercitiu; prin urmare, persoana fizica nu poate
avea capacitate de exercitiu fara a avea, in prealabil, capacitatea
de folsinta.
Capacitatea de folosinta prezinta urmatoarele caractere
juridice:
legalitatea,
generalitatea,
inalienabilitatea,
intangibilitatea, egalitatea si universalitatea.

Continutul caracterelor juridice:


Legalitatea
Acest caracter consta in insusirea acestei capacitati de a nu
putea fi reglementata decat prin lege, sub toate aspectele
sale:instituire, inceput, continut, incetare.
In alti termeni, capacitatea de folosinta a persoanei fizice
este exclusiv de domeniul legii, ea nefiind de domeniul vointei
individuale.
Generalitatea
Exprima aptitudinea generala si abstracta a a omului de a
avea toate drepturile si obligatiile civile.
Inalienabilitatea
Reprezinta insusirea capacitatii de folosinta a persoanei
fizice de a nu putea forma obiect de renuntare, in tot sau in parte,
si nici obiect de instrainare
Egalitatea capacitatii de folosinta a persoanei fizice
Se stie ca un principiu fundamental al dreptului civil roman este
acela al egalitatii in fata legii cvile.
Universalitatea
Acest caracter consta in insusirea capacitatii de folosinta de a fi
recunoscuta, atribuita tuturor oamenilor

INCEPUTUL CAPACITATII DE FOLOSINTA


Data nasterii reprezinta data inceputului capacitatii de
folosinta, conform dispozitiilor art. 7 alin. 1 din Decretul nr.
31/1954.
Data nasterii reprezinta regula, si se dovedeste in cele mai
multe cazuri, cu actul de stare civila care este certificatul de
nastere eliberat in conditiile legii, care are o rubrica speciala
consacrata acestui aspect: data nasterii(an, luna,zi), indiferent ca
inregistrarea este in termen ori tardiva.

Potrivit legii nasterea copilului trebuie declarata in 15 zile, de


catre cei oblgati de lege la aceasta. Peste acet termen dar nu mai
tarziu de 1 an, inregistrarea nasterii se aproba de primar. Peste 1
an de la nastere, inregistrarea nasterii se poate face numai in
temeiul unei hotari judecatoresti ramasa definitiva.
Exceptia dobandirii capacitatii de folosinta de la data
conceptiunii
Potrivit art.7 alin.2 din Decretul nr.31/1954 , drepturile
copilului sunt recunoscute de la conceptiune, insa numai daca el
se naste viu.
Cu privire la capacitatea succesorala a persoanei fizice,
art.654 C.civ.prevede : Pentru a succede trebuie neaparat ca
persoana ce succede sa existe in momentul deschiderii
succesiunii. Copilul conceput se considera ca exista.
Copilul nascut mort este considerat ca nu exista.
Rezulta ca in mod exceptional, in ce priveste drepturile
copilului, acesta este socotit ca exista de la data conceptiei, cu
conditia sa se nasca viu (art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 si
art. 654 din Codul civil in materie succesorala).
Conform art. 61 din Codul familiei, timpul legal al
conceptiunii este perioada cuprinsa intre a 300-a si a 180-a zi
dinaintea nasterii copilului. Deci termenul de conceptie este de
121 de zile, cuprins intre momentele precizate.
Exceptia pe care o avem aici se mai numeste in doctrina, si
capacitatea de folosinta anticipata.
Pentru a-si gasi aplicarea exceptia privind dobandirea
capacitatii de folosinta din momentul conceptiunii este necesar sa
fie intrunite cumulativ doua conditii:
-

sa fie vorba numai despre drepturile, iar nu si despre


obligatiile copilului; Aceasta conditie decurge din insasi
natura exceptiei, si este o masura de favoare pentru
copilul conceput dar nenascut inca. Aceasta prevedere
legala prezinta un interes de netagaduit. De exemplu,
daca in timpul sarcinii mamei sotul acesteia decedeaza, in
lipsa prevederii care ia in considerare ca subiect de
drept si pe copilul nenascut dar conceput, acesta ar fi

trebuit sa fie exclus de la mostenirea tatalui sau, ceea ce


ar crea o grava injustitie)
-

copilul sa se nasca viu (legea romana nu impune si


conditia potrivit careia copilul sa fie viabil ci numai sa se
nasca viu). Este suficient sa se detecteze existenta aerului
in alveolele pulmonare prin proba , pentru a se dovedi
imprejurarea ca acel copil s-a nascut viu si ca a respirat
macar o singura data.

Prezumtiile stabilite de art.61 C.Fam si natura lor


Exceptia dobandirii cu anticipatie a capacitatii de folosinta
indica drept data a acestei dobandiri data conceptiunii. Cum
aceasta data nu poate fi stabilita post factum cu exactitate,
legiuitorul a instituit prezumtia timpului legal al conceptiunii.
Conform dispozitiilor art. 61din Codul familiei, legiuitorul a
avut in vedere doua prezumtii:
-

Prezumtia gestatiei celei mai lungi (de 300 de zile) si a


gestatiei celei mai scurte (de 180 de zile);

Prezumtia ca era posibila conceptiunea copilului in oricare


dintre zilele intervalului de timp cuprins intre a 300-a si a
180-a zi anterioara nasterii acestuia.

Prima prezumtie este o prezumtie absoluta, in cea de a doua


este o prezumtie relativa.
Prima prezumtie-prezumtie absoluta
Aceasta inseamna ca nu poate fi rasturnata prin proba
contrarie. Deci este inadmisibila proba care ar tinde la o
asemenea rasturnare, deoarce s-ar ajunge ca, prin hotarare
judecatoreasca, sa se modifice legea, ceea ce este nepermis.
Cea de-a doua prezumtie formeaza obiect de controversa,
sub aspectul naturii sale, in sensul ca este admisibila proba care
tinde sa stabileasca-neindoielnic- ca era posibila conceptiunea
numai intr-o anumita portiune a intervalului de 121 de zile, cu
exculderea celeilalte parti a acestui interval legal.
Important pentru capacitatea succesorala.

CONTINUTUL CAPACITATII DE FOLOSINTA A PERSOANEI


FIZICE.
Regulile de determinare a continutului capacitatii de
folosinta.
Continutul capacitatii de folosinta consta in aptitudinea
omului de a avea toate drepturile si obligatiile de natura civila.
Continutul capacitatii de folosinta se obtine din reunirea a
doua laturi latura activa aptitudinea omului de a avea drepturi
subiective civile si a laturii pasive aptitudinea omului de a
avea obligatii civile.
Acest continut al capacitatii de folosinta a persoanei
juridice il intalnim in toate cazurile, cu exceptia capacitatii de
folosinta anticipata, in care este cuprinsa doar aptitudinea de a
dobandi drepturi subiective civile, iar nu si obligatii.
Continutul capacitatii de folosinta a persoanei fizice este
determinat de mai multe elemente:
1. continutul capacitatii de folosinta a persoanei fizice se
stabileste prin raportarea la sistemul legislativ al unui
stat, in vigoare la un moment dat.
Avem in vedere cadrul legislativ al unui stat la un moment
dat care configureaza drepturile si obligatiile civile, largind sau
restrangand sfera acestora limitele, restrictiile capacitatii de
folosinta
stabilite
prin
continutul
actelor
normative;
reglementarile actelor normative in materia dreptului civil, dar si
in materia altor ramuri ale dreptului, care au tangenta cu
configurarea capacitatii de folosinta. In sistemul legislativ amintit
se includ nu numai reglementarile nationale interne, ci si
reglementarile internationale.(pacte, conventii internationale
privind drepturile civile ale omului) adoptate de un anumit stat.
1. intinderea reala a continutului capacitatii de folosinta a
persoanei juridice se determina numai prin luarea in
considerare a ingradirilor acestei capacitati, astfel cum
acestea sunt stabilite de legislatia unui stat, la un
moment dat.
2. pentru stabilirea continutului capacitatii de folosinta a
persoanei fizice trebuie avute in vedere nu numai

izvoarele specifice ale dreptului civil, ci si actele


normative care sunt izvoare specifice pentru alte ramuri
de drept, in masura in care se refera la elemente ale
continutului acestei capacitati (ex.Codul penal, Legea
contenciosului administrativ)
3. stabilirea continutului capacitatii de folosinta a
persoanei fizice se face cu luarea in considerare numai a
aptitudinii omului de a fi titular de drepturi si obligatii
civile, iar nu si de alta natura, apartinand altor ramuri
de drept.
In concluzie cele patru reguli se pot exprima in doua propozitii:
1.- contiuntul capacitatii de folosinta a persoanei fizice este dat
de aptitudinea omului de a avea toate drepturile si obligatiile
civile
2.- in acest continut nu intra drepturile interzise prin ingradirile
capacitatii de folosinta si cele apartinand altor ramuri de drept.
Ingradirile capacitatii de folosinta
Intinderea si limitele continutului capacitatii de folosinta a
persoanei
fizice
pot
fi
verificate
prin
analiza
incapacitatilor prevazute numai de lege.
1.

Dupa finalitatea acestora, incapacitatile pot fi


a) cu caracter de sanctiune
b) cu caracter de ocrotire sau protectie a persoanei.

2.

In raport de modul in care opereaza, exista


a) incapacitati care opereaza de plin drept

b) incapacitati determinate ca efect al unei hotarari


judecatoresti.
3.

In raport de izvorul lor, deosebim intre


a) incapacitati stabilite de legea civila
b) incapacitati stabilite de legea penala.

Ingradirile cu caracter de sanctiune


a) sunt acelea pe care le intalnim in legislatia penala, cum ar
fi:
i)

pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi;

interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani

degradarea militara

confiscarea averii partiala sau totala

dreptul de a alege si de a fi ales in organele puterii de


stat sau in functii elective publice

dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul


autoritatii de stat

dreptul de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie


de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru
savarsirea infractiunii

drepturile parintesti

dreptul de a fi tutore sau curator

Dintre drepturile prevazute mai sus pentru dreptul civil


prezinta relevanta numai ultimele doua drepturi.
De retinut: Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi
incepe dupa executarea pedepsei inchisorii, dupa gratierea totala
sau a restului de pedeapsa, ori dupa prescriptia executarii
pedepsei.
ii)

pedepsele accesorii, consta in interzicerea unor


drepturi din cele prevazute mai sus pe perioada
detentiunii, pedeapsa inchisorii atragand de drept
interzicerea acestor drepturi

b) Ingradirile cu caracter de pedeapsa civila au in vedere:


i) decaderea drepturilor parintesti (art. 109 din Codul
familiei);

ii) ingradirile incluse in pedepsele civile stabilite in materie


succesorala (art. 655, 713 si 712 din Codul civil). Este vorba
despre nedemnitatea succesorala si acceptarea fortata a
mostenirii.
Sunt nedemni de a succede si prin urmare exclusi de la
succesiune
-

condamnatul pentru ca a omorat sau a incercat sa


omoare pe defunct

acela care a facut in contra defunctului o acuzatie


capitala, declarata de instanta calomnioasa

mostenitorul major care avand cunostinta de omorul


defunctului, nu a denuntat aceasta justitiei

Acceptarea fortata, creditorii eredelui pot pe baza unei


hotarari judecatoresti sa-l oblige pe erede la acceptarea
succesiunii daca acesta a refuzat-o in paguba lor.
Ingradirile cu caracter de protectie privesc:
a) incapacitatile stabilite in Codul civil, in cuprinsul textelor
de la art. 806, 807, 809, 810, 833, 1307, 1308, 1309,
- donatiile si dispunere prin testament, minorul sub 16 ani,
doctorii care au tratat o persoana
- vanzarea facuta intre soti
- nu se pot face adjudecatari prin persoane interpuse,
1. tutorii ai averii celor de sub a lor tutela
2. mandatarii ai averii ce sunt insarcinati sa vanda
3. administratorii ai averii comunelor sau stabilimentelor
incredintate ingrijirii lor
4. oficiantii publici ai averilor statului ale caror vanzari se fac
printransii
b) incapacitatile prevazute de Codul familiei, cum sunt cea
de la art. 128, care opreste incheierea actelor juridice intre tutore,
sot, o ruda in linie dreapta sau fratii si surorile tutorelui, pe de o

parte, si minor, de alta ori cea de la art. 133 alin. 3 din Codul
familiei conform caruia minorul nu poate sa faca donatii si nici sa
garanteze obligatiile altei persoane.
Mai pot fi semnalate ingradiri ale capacitatii de folosinta in
materia dreptului comercial. Este vorba de incapacitati,
incompatibilitati pe care le prevede Legea in 31/1990, cu
modificarile ulterioare.
Incompatibiltati care interzic persoanelor ce detin anumite
functii sau profesii legate de interesele generale ale societatii sa
exercite comertul cu carcater profesional:
-

functia de judecator sau procuror

functionarii publici

ofiterii si diplomatii

persoanele care exercita profesii liberale, avocatii, notarii


publici, arhitectii

Decaderile impuse de instanta judecatoreasca, sanctiunea


interzicerii de a exercita o activitate comerciala, in general pentru
fapte infractionale savarsite de comerciant si care in mod direct
sau indirect au legatura cu activitatea pe care o presteaza.
INCETAREA CAPACITATII DE FOLOSINTA
Capacitatea de folosinta inceteaza la moartea persoanei,
conform dispozitiilor art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954.
Legea are in vedere doua situatii, si anume moartea
constatata fizic, direct prin examinarea cadavrului uman si
ipoteza persoanei disparute, caz in care moartea nu poate fi
constatata fizic, direct, fiind necesara declararea judecatoreasca a
mortii.
In cazul mortii fizic constatate, data mortii este cea inscrisa
in actul medical constatator al decesului, iar in ipoteza mortii
declarate judecatoresti data mortii rezulta din hotararea
judecatoreasca declarativa de moarte definitiva si irevocabila, in
cuprinsul careia se mentioneaza care este data mortii persoanei.

In ce priveste declararea judecatoreasca a mortii, sediul


materiei este reprezentat de art. 16-21 din Decretul nr. 31/1954 si
de art. 36-43 din decretul nr. 32/1954.
Declararea judecatoreasca a mortii constituie o institutie
juridica, ce grupeaza ansamblul normelor juridice care urmaresc
tocmai aceasta finalitate. Totodata, declararea judecatoreasca a
mortii reprezinta si un mijloc juridic de determinarea a
momentului incetarii capacitatii de folosinta. Exista atat o
necesitate sociala de a determina moartea persoanei disparute
cat si o necesitate a familiei celui disparut de a se reglementa
situatia juridica a acestuia.
Conform art. 16 din decretul nr. 31/1954, declararea
judecatoreasca a mortii trebuie precedata de declararea
judecatoreasca a disparitiei sau, intr-o situatie speciala, de
exceptie, aceasta se poate face fara ca anterior sa se fi urmat
procedura declararii judecatoresti a disparitiei.
Declararea judecatoreasca a disparitiei are valoarea unei
conditii de fond necesare pentru a se trece la declararea mortii
persoanei in discutie.
Persoana care lipseste de la domiciliu poate fi declarata
disparuta printr-o hotarare judecatoreasca daca a trecut 1 an de
la momentul ultimelor stiri din care rezulta sa persoana era in
viata. Termenul de 1 an se calculeaza fie de la data stabilita prin
probe ca fiind data ultimelor stiri din care rezulta ca persoana era
in viata ori de la data ultimei zi a lunii sau a anului calendaristic in
care sunt cunoscute stiri din care rezulta ca persoana era in viata.
Pentru declararea judecatoreasca a disparitiei, cererea
trebuie adresata instantei de la ultimul domiciliu al persoanei
disparute. Dupa primirea cererii instantei dispune ca organele
primariei si ale politiei sa culeaga informatii cu privire la persoana
in cauza.
Cererea se afiseaza la ultimul domiciliu al persoanei
disparute si la primarie.
Daca este cazul, se va dispune sesizarea autoritatii
tutelare.

Dupa trecerea a 45 de zile de la afisarea cererii se fixeaza


termen, cu citirea partilor. Participarea procurorului este
obligatorie, iar judecata se face ascultand concluziile acestuia.
Hotararea judecatoreasca de declarare a disparitiei, dupa
ce a ramas definitiva, se afiseaza timp de 30 de zile la avizierul
instantei si la primaria ultimului domiciliu al persoanei disparute.
Prin hotararea de declarare a disparitiei nu se pune
problema mortii persoanei. Pronuntarea acesteia este numai o
procedura legala necesara a se putea trece la declararea
judecatoreasca a mortii.
Poate fi declarata moarta, prin hotarare judecatoreasca,
persoana cu privire la care a fost pronuntata o hotarare de
declarare a disparitiei, daca de la data ultimelor stiri din care
rezulta ca era in viata au trecut 4 ani.
Hotararea judecatoreasca declarativa de moarte nu poate fi
pronuntata daca nu au trecut 6 luni de la data afisarii extrasului
de pe hotarare prin care s-a declarat disparitia.
Rezulta ca, pentru declararea judecatoreasca a mortii
trebuie sa existe o hotarare de declarare a disparitiei, definitiva si
irevocabila, de la data ultimelor stiri cu privire la existenta
persoanei sa fi trecut cel putin 4 ani; de la data afisarii extrasului
de pe hotararea declarativa a disparitiei sa fi trecut cel putin 6
luni.
Exista si posibilitatea ca declararea judecatoreasca a mortii
sa nu fie precedata de procedura declararii judecatoresti a
disparitiei.
In conformitate de dispozitiile art. 16 alin. 3 din Decretul
nr. 31/1954, atunci cand persoana a disparut intr-o imprejurare
exceptionala, care indreptateste a se presupune decesul (legea
prevede exemplificativ: fapte de razboi, accidente de cale ferata,
naufragiu si altele asemanatoare) iar de la data imprejurarii
disparitiei persoanei a trecut cel putin un an, aceasta poate fi
declarata moarta, fara a se mai declara in prealabil disparitia sa.
Declararea judecatoreasca a mortii se face dupa aceeasi
procedura ca si declararea judecatoreasca a disparitiei.

Data mortii este aceea stabilita, conform imprejurarilor, in


hotararea judecatoreasca declarativa de moarte. Daca probe
rezulta ultima zi in care s-a produs imprejurarea in care a avut loc
disparitia aceasta va fi mentionata in hotarare, iar in ipoteza in
care, fata de probele administrate, nu poate fi determinata ziua
imprejurarii in care a avut loc disparitia, termenul de 1 an se va
socoti fie de la sfarsitul lunii in care s-a produs imprejurarea in
care a avut loc disparitia, fie de la sfarsitul anului calendaristic,
atunci cand nu se poate stabili nici luna, daca hotararea
declarativa de moarte nu a fost precedata de o hotarare
judecatoreasca declarativa a disparitiei.
Este posibila rectificarea datei mortii, daca se dovedeste ca
adevarata o alta data.
Daca persoana declarata moarta este in viata, se poate
solicita oricand anularea hotararii judecatoresti declarative de
moarte.
In acest scop, trebuie formulata o actiune in anularea
hotararii declarative de moarte, pe care o poate face orice
persoana interesata si, in primul rand, cel care a fost declarat
mort si a reaparut.
Competenta de solutionare revine instantei care a
pronuntat hotararea declarativa de moarte. Instanta va judeca de
urgenta cauza, cu ascultarea concluziilor procurorului.
Prin hotararea judecatoreasca de anulare a hotararii
declarative de moarte, persoana este considerata a fi in viata) se
inlatura lipsa capacitatii de folosinta a acesteia si se pune
problema restituirii bunurilor care au trecut la prezumtivii
mostenitori.
In ce priveste raporturile juridice dintre persoana care a
reaparut si mostenitorii acesteia, care vor restitui bunurile in
functie de buna sau de reaua lor credinta si raporturile juridice
dintre persoana care a reaparut si subdobanditorii unor bunuri din
succesiune, vom prezenta in continuare cateva aspecte.
Cu privire la subdobanditori, solutia va avea in vedere buna
sau reaua lor credinta si natura actului, care poate fi cu titlu
oneros sau cu titlu gratuit. Subdobanditorul de buna credinta si cu
titlu oneros nu este obligat sa inapoieze bunurile.

Mai trebuie discutata si problema la care se refera art. 21


din decretul nr. 31/1954, cu privire la situatia comorientilor.
Exista o astfel de situatie atunci cand mai multe persoane
decedeaza in aceeasi imprejurare, fara a se putea stabili ca una a
supravietuit celeilalte. Legea le considera ca fiind decedate in
aceeasi clipa.
Pentru a ne afla in prezenta comorientilor este necesar ca
persoanele sa fi decedat in aceeasi imprejurare si, din toate
datele, sa nu se poata determina care dintre persoane a murit
inainte si care a supravietuit. De asemenea, intre aceste persoane
trebuie sa existe vocatie succesorala reciproca. In conformitate cu
dispozitiile art. 654 din Codul civil, pentru a succede trebuie ca
persoana sa existe. Daca cele doua persoane sunt considerate a fi
murit in aceeasi imprejurare, in aceeasi clipa, atunci ele nu se vor
mosteni una pe cealalta si vor da nastere la doua linii succesorale
diferite.