Sunteți pe pagina 1din 10

Berlin - Scurt Istoric al Berlinului

Berlin este un oras prosper si civilizat, si acest lucru se intampla in ciuda si nu datorita istoriei sale de
peste 800 de ani.
In anii 1300, cele doua orase comerciale vecine, Berlin si Coelln si-au unit fortele formand un singur oras
cu centrul in cartierul de astazi numit Mitte (centru). Aproape distrus complet de Razboiul de Treizeci de
Ani, tanarul oras a deschis portile emigrantilor pentru a compensa pierderea de populatie. Astfel au ajuns
aici protestanti francezi care erau persecutati in tara lor si in cautarea libertatii religioase au fost primiti cu
bratele deschise in Berlin si au regenerat forta de munca din oras. Influenta lor se poate vedea astazi in
zona din jurul lui Franzosischer Dom (Catedrala Franceza) sau in dialectul berlinez, ai carui vorbitori inca
numesc zona pietonala trottoir.
Ulterior sarcina de a dezvolta orasul a cazut pe umerii Regelui soldat prusac, Frederick Wilhelm I. In 1709,
acesta a numit orasul Berlin, capitala iar fiul sau Frederick cel Mare a intarit rolul Prusiei drept una dintre
puterile Europei. In aceasta perioada, Curtea Prusaca a fost un leagan de iluminare, fiind frecvent vizitata
de filosoful Voltaire. Pretuirea Regelui fata de umanism a stat la baza unei noi ere in arhitectura clasicista
si o serie de claridi extraordinare au fost ridicate. Printre acestea se numara Konzerthaus si impozanta
cladire ce gazduieste Muzeul Altes. Povestea de dragoste din arta si Berlin se reflecta in faptul ca orasul
inca are trei opere importante - Deutsche Oper, Staatsoper, si Komische Oper.

Napoleon intrand in Berlin prin poarta Brandenburg


Ocupatia Napoleoniana a Berlinului in 1806 a fost primita cu un patriotism fervent si a generat o puternica
miscare liberala de reforma. Cu toate acestea, revolutia burgheza din 1848 a avut viata scurta si Wilhelm I
a devenit Imparat al Celui De-al Doilea Reich in 1871, cu capitala tot la Berlin.
Berlinul a inflorit in timpul anilor fondarii la sfarsitul secolului al 19-lea. Gigantul industrial Siemens a
construit un sistem modern subteran capabil sa transporte sute de mii de oameni zilnic. Savanti ca Robert
Koch au fost lideri mondiali in cercetare si dezvoltare, in timp ce artisti ca Gerhard Hauptmann si Wassily
Kandinsky au scris pagini importante in istoria artei.
Toate progresele au fost oprite de Primul Razboi Mondial. Dupa razboi, Berlin a devenit centrul atentiei in
urma esecului revolutiei din 1918-1919 si a devenit capitala Germaniei ca tara democratica. Republica
Weimar a fost o democratie fragila in anii 1920. Orasul si-a asumat rolul de centru exuberant al artelor si
divertismentului, fiind in acelasi timp si motorul industrial al tarii. In acea perioada artisti ca Brecht, Gropius
si Feininger au faurit o mostenire care si-a lasat amprenta multa vreme prin intreagul continent european.

Berlin a ramas capitala Germaniei si in timpul regimului nazist. Hitler chiar si-a imaginat orasul ca
"Germania", capitala unui imperiu global si a inceput sa-si lase amprenta megalomana pe arhitectura si
infrastructura orasului. Berlinezii au avut de suferit sub regimul nazist, in special miscarea de stanga care
a fost persecutata si bine-inteles importanta comunitate evreiasca. Peste 60.000 de evrei berlinezi,
aproape jumatate din populatia evreiasca a orasului, a murit in timpul Holocaust-ului. Alte mii au fugit din
tara. Viata culturala evreiasca abia recent a cunoscut o oarecare revigorare.
La sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, orasul Berlin nu era nimic mai mult decat o gramada de
daramaturi iar populatia sa era injumatatita. Acordul de la Potsdam a impartit orasul in doua parti, fiecare
fiind guvernata de aliati Statele Unite, URSS, Marea Britanie si Franta. Mult prea repede, Berlinul a
devenit centrul si simbolul animozitatilor din timpul Razboiului Rece (si locatia preferata pentru filme cu
spioni).

Reichstag dupa bombardamentele aliatilor


In timp ce Republica Democrata Germana si-a proclamat capitala in Berlinul de Est, celelalte trei sectoare
vestice au ramas sub supravegherea aliatilor pana in 1990. De ambele parti ale zidului ridicat in 1961
pentru a ii impiedica pe berlinezii din est sa fuga in vest, Berlinul a continuat sa genereze miscari
reformiste, cum ar fi miscarea de pace din Berlinul de Vest si cea de opozitie a regimului cu partid unic din
Berlinul de Est.
Caderea Zidului Berlinului din 1989 a fost total neasteptata. Politicieni din ambele parti ale Cortinei de Fier
lucrasera pentru o reconciliere inca din anii 1970, dar foarte putini s-au asteptat ca Zidul Berlinului sa cada
peste noapte. O generatie intreaga a crescut stiind Berlinul numai ca un oras divizat.
Astazi, Berlinul este inca o data capitala unui stat democratic, dar unificarea sa este inca o munca in plina
desfasurare.

10 atractii ale orasului Berlin

Trimite prin YM
Autor:

Zeci de muzee si zeci de berarii, mii de animale si mii de tablouri cu siguranta, Berlin e un oras care cere
timp pentru a te bucura de tot ceea ce iti ofera. Cum turistii, de obicei, nu au timp acesta e, intotdeauna,
prea putin fata de cate ar fi de incercat ne-am straduit sa dam macar cateva repere, cu constiinta incomoda
ca am facut prea putin si ramanand in continuare sacaiti de gandul ca Berlinul ar merita mult mai mult

10.) Muzeele

Capitala germana are un numar coplesitor de muzee, multe dintre ele fiind foarte mari, cu un patrimoniu imens si
valoros, cu mii de exponate din sfera istoriei, a artei si a arhitecturii. Iata cateva dintre cele mai impresionante colectii
si muzeele care le adpostesc:
Pergamon-Museum - o colectie vasta de antichitati grecesti si orientale.
Altes Museum (Muzeul Vechi) - antichitati egiptene
Alte Nationalgalerie - in special pictura germana din secolul al XIX-lea
Bode-Museum - colectii de sculptura, arta bizantina
Neues Museum - alte antichitati egiptene, plus obiecte preistorie; aici se gasesc si cateva dintre artefactele
descoperite la Troia
Deutsches Historisches Museum (Muzeul de Istorie, foto jos) - un patrimoniu urias, "acoperind" o o
perioada de timp ce sa intinde din preistorie pana in zilele noastre
Jdisches Museum (Muzeul Evreiesc) - adapostit intr-o cladire cu o arhitectura originala si impresionanta,
prezinta doua milenii de istorie a culturii evreiesti pe teritoriul actualei Germanii.
Gemldegalerie - mii de tablouri ale maestrilor europeni, din secolul al XIII-lea pana in secolul al XVIII-lea.
Museum fr Naturkunde (Muzeul de Stiinte ale Naturii) - o ampla colectie de minerale si fosile, printre
care numeroase schelete de dinozauri
Muzeul Culturilor Europene - cel mai mare de acest gen din Europa
Muzeul Etnologic - are o colectie celebra de piese arheologice precolumbiane.
Berlinische Galerie - e muzeul dedicat design-ului, artei si arhitecturii moderne.

9.) Lacurile
Strandurile de pe malurile unor lacuri precum Wannsee si Mggelsee sunt destinatii de vara foarte populare, desi cam
aglomerate in zilele calduroase.

8.) Berliner Fernsehturm Telecaf


Turnul Televiziunii Germane e cea mai inalta cadire din Berlin, foarte populara printre turisti deoarece ofera, din sfera
rotitoare "infipta" in ea, o panorama de 360 grade asupra orasului, de la o inaltime de 204 metri (intreg turnul are 368
metri). In interiorul sferei sunt amenajate un bar si un restaurant.

7.) Gradinile zoologice


1.

2.

Sunt doua:
Zoologischer Garten Berlin e cea "veche", "istorica", infiintata in 1844. E cea mai vizitata gradina zoo din
Europa (cca. 3 milioane de vizitatori anual) si detine aproximativ 16.000 exemplare, din vreo 1500 de specii - cea mai
mare si mai variata colectie de animale din lume (are chiar un urs panda!) Zoo Berlin (cum i se spune in mod obisnuit)
include si un acvariu, cu o admirabila colectie de pesti, meduze si alte vietati de apa, dar - in ciuda numelui de Acvariu
- si insecte, precum si reptile (chiar un varan de Komodo).
Tierpark Berlin, gradina zoologica "noua" (avand, totusi, si ea vreo 50 ani vechime) e mai spatioasa decat
Zoo Berlin (de fapt, e cea mai mare din Europa, ca suprafata - 160 ha). Are peste 7000 de animale, din 950 specii.

6.) Grten der Welt ("Gradinile lumii")


E o "colectie de gardini" - un parc unde sunt amenajate mai multe gradini in diferite stiluri: japonez, chinezesc, corean,
balinez

5.) Palatul Charlottenburg


E un ansamblu de cladiri monumentale raspandite intr-un parc splendid - arhitectura din secolele al XVII-lea si al
XVIII-lea, eleganta, spatii largi, apartamente princiare, splendoare baroca, interes istoric, farmec paseist unul dintre
cele mai frumoase palate ale Europei.

4.) Festivalul de Film de la Berlin


Cel mai important eveniment cultural al orasului, festivalul anual de la Berlin (spre deosebire de cel de la Cannes, de
pilda) este la indemana oricarui cinefil: accesul la proiectii este permis publicului obisnuit, nu doar criticilor de film sau
invitatilor speciali.

3.) Tururile orasului


Sunt un mod eficient de a acumula informatii despre Berlin, un oras cu atat de multe atractii, incat se simte nevoia
unei organizari a vizitelor. Exista mai multe tipuri de tururi, bine organizate, mai generale sau mai specializate; unele
sunt ghidate de experti si abordeaza teme specifice, precum arhitectura, istorie sau cultura alternativa.

2.) Viata de noapte


E tumultuoasa, e variata, e din belsug - Berlinul e renumit (si) pentru asta. Exista o abundenta de localuri - cluburi
(vreo 200), baruri (apar intruna unele noi- in locul altora mai vechi - intr-un ritm ametitor), case de toleranta (prostitutia
e legala in Germania, asa ca face parte din vibranta si fascinanta viata de noapte a orasului).

1.) Berea
"Microfabricile" (localuri care isi fabrica propria bere) cu marci de bere de circulatie restransa, sunt, pentru adevaratii
amatori, un mare farmec al capitalei germane - degustari, comparatii, descoperiri o mina de aur pentru pasionati.
Daca sunteti interesati mai mult de atmosfera decat de berea in sine atunci merge o bere "la terasa"; berariile in aer
liber se numesc Biergarten (literal: "gradini cu bere") si sunt o mare atractie berlineza. Cea mai veche (si, dupa cum
spun proprietarii, si cea mai frumoasa) terasa cu bere este Prater Graten, infiintata la jumatatea secolului al XIX-lea si
care are inca, in buna masura, un farmec de berarie germana din perioada romantica.