Dionis. Condiia personajului. Conflictul dintre real i ideal. Visul. Portretul.

Celelalte personaje
Nu este greu s ne dm seama c, de la Geniu pustiu i pn la Cezara, personajele lui Eminescu triesc, ntr-un
fel sau altul, drama inadaptrii. Neobosit, inadaptatul superior eminescian oscileaz ntre real i ideal - poli
extremi ai unui univers contradictoriu. Dar parc cel mai intens trit este aceast dram a damnrii romantice
n Srmanul Dionis. Ea proclam precaritatea condiiei umane, imposibilitatea - chiar i pentru geniu - de a
cuceri nemurirea. Scris n jurul vrstei de 20 de ani, cnd n delta fierbinte a imaginaiei poetului apele nu se
despriser nc de uscat, nuvela dobndete semnificaia unui document revelator.
nzestrat cu o inteligent aparte, cu anume afiniti pentru iluminrile de tip mistic, Dionis nelege c lumea n
care triete nu i se potrivete i ar vrea s-i transgreseze limitele. El nu este nc n msur s o tie, dar simte
n mod obscur c durata nu-i poate fi nscris ntre limitele unei existene apsat terestre. Inconformismul su
nu este att unul de refuz al comediei celei de obte, ct mai ales unul ce tine de resorturile mentale ale
omului. El i d seama, aa cum de altfel se ntmpla i cu misticii, de impasurile inteligenei, captiv n
propriile deducii, n a atinge adevruri ce se afl dincolo de eonul ei.
Nu despre o revolt activ se poate vorbi, n cazul su, ci despre ironia romantic, adic acea aplecare de a lua
n rs lucrurile sau gndurile n faa crora se oprete mai nti cu gravitate (Tudor Vianu). Ea indic dorina
filozofului neneles de a se ridica deasupra lumii n care triete. O ntlnim, de pild, dup adncile reflecii
iniiale asupra spaiului i timpului, nsoindu-l pe erou de-a lungul noroioaselor strzi ale oraului: Umbra
eroului nostru disprea prin iroaiele ploii, care deter capului su aspectul unui berbece plouat i te mirai ce
mai rezist torentelor de ploaie - hainele lui ude sau metafizica.
Desigur, ironia, care vine din observaia critic i spiritul lucid, nu anesteziaz lirismul textului i nici
profunzimea refleciilor, pentru c impresionabilitatea i spiritul rece - observ Henric Sanielevici - izvorsc
din aceeai iritabilitate a sistemului nervos. Ca form travestit a meditaiei (i a poeziei), prin recursul la
ironie, autorii romantici produc efecte dintre cele mai surprinztoare. Poemul Cugetrile Srmanului Dionis,
care nu este altceva dect o parodie grav cu miez filozofic amar (Eugen Simion), d expresie culminant
unei asemenea nclinaii. Imaginea lumii ca un vis searbd de motan nu e dect n aparen deriziunea
conceptelor filozofice.
n realitate, prin antifraz, sunt sancionate nimicniciile lumii pmntene. Setea de a cunoate, asemenea lui
Faust, eroul lui J.W. Goethe, i ofer lui Dionis fora titanic necesar pentru a nfrnge rigorile spaiotemporale i a iei din contingent, spre a afla o suprarealitate guvernat de conceptualitatea romantic. Visul
este o posibilitate de abstragere, i o stare (reveria), un mediu care permite reluarea contactului cu lumea
imens a forelor naturii creatoare. Dar el nu este nc fapt, ci doar iniiativ a intelectului. Recursul la magie i
apelul la formul dezleag energiile oculte, n faa crora ucenicul vrjitor se simte nedumerit i nspimntat.
Dionis procedeaz acum ca un spirit demonic (o alt ipostaz a Erosului i a demonului eminescian).
Puterea formulei, imanent semnului care o ncifreaz, vine din nsui gestul originar al Creatorului, care
procedase n acelai fel pentru a-i plsmui creaia. Dionis i ngduie deopotriv focul creaiunii, ca i cel al
distrugerii, trind elanurile cele mai diverse, dar i recluziunea spiritului. Timpul i spaiul sunt abolite,
pmntul este redus la proporiile nesemnificative ale unui mrgritar. Evenimentele inspirate de vis i avatarul
demiurgic al eroului sunt senzaionale. n relatarea lor, Eminescu pune la contribuie o imaginaie debordant,
mpletind naraiunea fantastic (n care faptele nu mai aparin realitii imediate, ci uneia imaginare) cu
naraiunea.
Fantasticul reprezint - dup cum se tie - calitatea artei (literare) de a transpune n imagini artistice un orizont
ce nu exist dect n puterea imaginaiei, inexplicabil i necontrolabil raional, un soi de pariu cu invizibilul n
care nimeni nu crede. Estetic vorbind, el se caracterizeaz prin aceea c presupune: subiecte stranii, conflicte
generate de dereglrile provocate de raiune n ordinea existent, aciuni care declaneaz emoii puternice, cu
un moment culminant i un final enigmatic, alternarea realului cu fantasticul i suprapunerea lor, lsnd
cititorului libertatea de a selecta, n aparenta ambiguitate a ntmplrilor, simbolul raiunii i datele ei reale.
n raport cu naraiunea fantastic, descrierea ofer cadrul necesar n care se produce alternarea celor dou
planuri: real-fantastic. Accentul vizionar al peisajului, impus de realitatea poematic a textului, e dictat de
ponderea fantasticului. Tudor Vianu noteaz: Nimeni naintea lui Eminescu i nimeni dup el n-a reuit mai

bine n acea pictur fantastic a realitii, care amintete arta unui William Blake. Iat, de exemplu, trei pasaje
descriptive:

Zborul spre lun al celor doi ndrgostii;

Peisajul selenar;

Locuina srccioas a lui Dionis.

ntr-o asemenea ambian, se-ncheag portretul spiritual i fizic al protagonistului nuvelei, Dionis, care nu este
altul dect al poetului nsui. De data aceasta ns, pictorul fanteziei avntate descinde n adncurile psihologice
ale eroului su, pentru a releva acolo un personaj extraordinar, n care voluptatea ideilor i elanurile faustice se
ntlnesc cu inocena i graia copilreasc. Dionis ne apare ca prototip al eroului romantic eminescian. Avea
un cap cu plete de o slbatic neregularitate, contrastnd cu faa fin, copilreasc, vnt-alb ca i
marmura n umbr, fruntea neteda, alb, corect boltit, ochii tiai n forma migdalei. Dac n datele sale
fizionomice generale, Dionis nu este prea departe de ceilali eroi ai lui Eminescu, n schimb, predispoziiile spre
vis i speculaie metafizic l apropie, dar l i ndeprteaz mult, n acelai timp, de ei. Dionis este un cugettor
sceptic, melancolic i singur, un vistor.
Autorul nu uit s sublinieze predispunerea sa sufleteasc att de vistoare, amintete de sursul lui care
cptase acea umbr dulce de triste, de preferina pentru subtiliti metafizice, care i atrgeau cugetarea
ca un magnet, i arat c era un ateist superstiios, n sensul c lecturile sale, constnd mai toate din cri
vechi, scrieri, ce conineau complicate sisteme magice, erau cenzurate de biseric, considerate eretice,
demonice. Aplecat peste un vechi manuscript de zodii, Dionis descifreaz caractere slave, de o evlavioas,
gheboas, fantastic artare. Pe lng faptul c Dionis e un pasionat bibliofil, se vede aici reflexul unei
atitudini psihomentale pe care o condamnaser Sf. Ioan Gur de Aur i Conciliul din Trullo cu privire la
utilizarea formelor cretine n magie (Sortes Psalmorum).
Dar Dionis ni se reveleaz i ca poet. Adesea gndurile lui (...) se transformau n iruri ritmice. El duce o
existen boem, nconjurat de cteva sute de cri vechi, de hrtii, versuri, ziare rupte, brouri efemere,
toate aflate ntr-o dezordine pgneasc. Privit n notele sale sufleteti definitorii: timiditatea i stngcia n
raporturile cu alii, dorina de a ptrunde tainele lumii i indiferena fa de societatea filistin, cutezana,
aspiraia spre un ideal de dragoste nalt, arztor i, n acelai timp, umilina, sentimentul damnrii, Dionis ne
apare ca un personaj original, extraordinar, dar care, totui, nu se mic naintea noastr de sine stttor,
departe de viaa sufleteasc a povestitorului. Dionis este Eminescu nsui (Mihail Dragomirescu).
Celelalte personaje ale nuvelei nu au consistena epic necesar. n Maria, fata sptarului Tudor Mesteacn, se
ascunde o fiin de vis, o nou Beata Beatrix, produs al reveriilor nsinguratului romantic. Ea este un nger
blond (...) cu ochii albatri i cuvioi, precum albastru i cuvios e adncul cerului i divina sa eternitate umbra unei abstracii deci. Sub chipul diabolicului Ruben, Dionis nnobilase, dup acelai canon al frumuseii
romantice, imaginea comun a unui vnztor de cri, Riven. Goethe i-a sugerat lui Eminescu creaia meterului
Ruben, care, sub nfiarea unui Mefisto modern, vrea s mping la pierzanie un suflet naiv. Dincolo de
artarea lui linitit, dar i blnd i dulceaa amrt de ndoieli, se afl o natur satanic. Un semn c
satanismul eminescian nu este dect expresia extrem a contiinei sale divizate.

Nuvela Srmanul Dionis este romantic, fiindc ne aduce eroi excepionali n mprejurri excepionale. Clugrul
Dan, din timpul lui Alexandru cel Bun, devine, prin rencarnare, deci metempsihoz, funcionarul Dionis.
mprejurarea excepional este determinat de greeala, pe care o face Dan, cnd rsfoiete o carte magic, la
ndemnul rabinului Ruben, devenit prin metamorfoz demon. Metamorfoza i metempsihoz sunt deci mprejurrile
excepionale, romantice, pe care le triesc Dan i Ruben.
Tema, eroii, conflictul i subiectul sunt structurate pe conceptul de lume ca vis, concept preluat de Eminescu din
filosofia lui Schopenhauer i de aceea avem o continu alternare de planuri ntre realitate i vis.
Fantasticul este o trstur a romantismului. II gsim la Eminescu n nuvelele Cezara, Ava tarii faraonului TJa,
Arliaeus, Moartea lui Ion Vesti mie, Ft-Frumos din lacrim. Avem, n acelai timp, o evaziune n trecutul istoric,
fiindc acelai personaj Dionis Dan triete n dou lumi paralele, sunt puse fa n fa dou lumi, folosindu-se
contrastul.
Fantasticul este o coordonat a gndirii eminesciene: In fapt lumea-i visul sufletului nostru, idee preluat din
filosofia lui Fichte. Din acelai filosof, el mai preia idei ca: Orice credin este minunat i creatoare de minuni.
Dumnezeu exist n clipa cnd cred n El.Este o idee paradoxal, care are o ambiguitate viclean, ca s-i ascund
esena satanico-ateist. Eminescu, sub masca lui Dionis, se gsete ntr-o etap de cutare.
Arhaeul lui Dionis se sublimeaz ntr-o imagine romantic. El duce un dialog cu tatl su, al crui chip iese din
tablou, ceea ce i aduce o alunecare extatic n vis. Clugrul Dan triete, n vis, o prefigurare a vieii sale viitoare,
ca Dionis.
Textul are nserat o poezie, Cugetrile srmanului Dionis, care conine, de fapt, mesajul sub forma unei meditaii
pe tema fortuna labilis. El are o nuan de umor, pe motan ar vrea s-1 fac vornic peste un sat de me, pe purice nu
vrea s-1 striveasc, fiindc alturi de oareci i alung singurtatea i melancolia.
Nuvela are, ca nucleu epic, o carteArhitecturae cosmicae sivegeometricae compendium, un tratat de astrologie, la
care sunt anexate un zodiac, sentine greceti, tlcuiri de vise, o schem mistic cu calcule geometrice, avnd la
urm o imagine a Sfntului Gheorghe, nimicind balaurul, ceea ce ar simboliza adevrul, nimicind netiina. Din
centrul de jratic al acestei cri, Dionis aude un glas, care-1 ntreab: Unde s stm? El se vede pe o cmpie cu
iarba cosit, cu cerul limpede i adnc, cu nouri de jratic.
Autorul caut s gseasc planurile narative, prin care s-i exprime ideea: Lumea-i visul sufletului nostru. Este
un mod platonic de a concepe lumea sub forma a trei dimensiuni. Lumea ideilor eterne (eidos), a modelelor, lumea
creat, material, pe care o percepem cu simurile noastre i nu-i dect o copie a modelelor eterne. Apoi avem lumea
artei, care este o copie a lumii simurilor.
Conceptul de coresponden este vzut ntr-o perspectiv kantian: reflectarea cerului nstelat ntr-un strop de
rou. La Kant avem Cerul nstelat deasupra mea, legea moral n mine.
Prezent n text, conceptul de lume, ca univers al afectului, structureaz tema, eroii, subiectul, dndu-le o dezvoltare
romantic. Mria, mama lui Dionis, este fiic de preot i are fa de Dionis o iubire matern. Mria, iubita lui Dan,
este fiica sptarului Tudor Musta i-1 iubete pe Dan ca o logodnic.
Conceptul de lume ca numr este preluat din filosofia lui Pitagora i este prezent n cartea lui Zoroastru. Omul este
un numr ntr-un ir, Dumnezeu este definit de rabinul Ruben-diavol, ca fiind toate timpurile i toate neamurile. Este
o concepie panteist, care confund creaia cu Creatorul. Omul este unitatea, Unul, iar Dumnezeu Totul, ca n
filosofa lui Platn, n dialogul Parmenides.
Nuvela este o meditaie pe teme, motive filosofice din Platn, Fichte, Schopenhauer, Kant, redate ntr-o hain
romantico-fantastic, cu metamorfoze, metempsihoze, ca n Ava tarii faraonului Tla.
Genul acesta de nuvel fantastic, n care un eu etern eidos arhaeus ia diferite ntrupri, este romantic. Mihail
Eminescu deschide n proza romneasc seria prozatorilor, care vor cultiva nuvela fantastic: I. L. Caragiale, Mircea
Eliade, Vasile Voiculescu. Mihail Eminescu rmne poet chiar i cnd se exprim n proz, aa cum I. L. Caragiale
rmne dramaturg, chiar cnd scrie proz, aa cum Arghezi rmne prozator, atunci cnd face versuri. De aceea
limbajul eroilor din Luceafrul rmne unic, cum este cel eminescian. Nu avem plurilingvism, fiindc n proza lui
Eminescu nu avem trsturile textului n proz.

Mihai Eminescu este considerat cel mai mare poet roman, dar a fost si un mare prozator. Opera sa este diversa, Eminescu
fiind un poet universal, un prozator la fel de universal, un dramaturg important si un publicist de o adevarata valoare a
constiintei.
Adeseori, Eminescu a utilizat tema filozofica in multe dintre scrierile sale, dar cel mai mult a utilizat-o in nuvela
"Sarmanul Dionis".
Cu aceasta scriere, Eminescu deschide seria scrierilor fantasice din secolul XX, incepand cu Mircea Eliade si Vasile
Voiculescu.
Nuvela este specia literara a genului epic, in proza, de intindere medie (mai mica decat romanul si mai mare decat
schita si povestirea) cu un singur fir epic, cu personaje bine conturate si cu o actiune strucurata pe momente ale
subiectului.
Intreaga nuvela are niste elemente care toate se regasesc in opera eminesciana si sunt de factura romantica.
Ceea ce face din aceasta opera o nuvela fantastica se datoreaza faptului ca autorul apeleaza la elemente fantastice, cele
mai importante elemente fantastice intalnite in aceasta nuvela sunt: metamorfoza, reincarnarea, magia si calatoria in timp
si spatiu.
Tema acestei nuvele o constituie conceptia despre lume si viata a personajului principal, prin impletirea epicului cu
fantasticul si filozofia.
Titlul nuvelei face referire directa la personajul principal, iar adjectivul "sarman" se refera la faptul ca eroul este obligat
sa traiasca intr-o lume in care nu se regaseste; dar se poate referi si conditia sociala a eroului.
In aceasta nuvela timpul si spatiul sunt vag precizate.
Subiectul nuvelei poate fi interpretate prin niste filozofii pe care le regasim fiecare dintre noi astazi.
Naratorul foloseste in aceasta nuvela toate modurile de expunere, imbinand naratiunea cu descrierea, dialogul cu
monologul.
Subiectul nuvelei este structurat pe un singur plan narativ, naratorul apeland din plin la antiteza(procereu romantic) si
poate fi povestit la cel mai simplu mod astfel: Actiunea nuvelei se petrece intr-o seara de toamna, umeda, in Bucurestiul
secolului XX, cand un tanar pe nume Dionis se intoarce de la cafenea, punandu-si intrebari existentiale. Dionis era un
tanar singur pe lume, insetat de cunoasterea absolutului. El considera ca lumea nu este decat un vis si ca nu exista timp si
spatiu, ci ca ele exista doar in mintea fiecaruia din noi.
Acest lucru reiese din cuvintele personajului(monolog interior): "In fap, lumea-i visul sufletului nostru. Nu exista nici
timp nici spatiu ele sunt numai in sufletul nostru. Trecut si viitor e in sufletul meu, ca padurea intr-un sambure de
ghida...". Din acest monolog se naste intrebarea: daca trecutul si viitorul nu exista, nu s-ar putea transpune omul intr-o alta
perioada de timp? Aceasta este de fapt intriga nuvelei.
Monologul interior al lui Dionis este un prim semn al romantismului pentru ca se refera la aspiratia eroulu spre
cunoastere.
Dupa un scrut popas la cafenea, Dionis ajunge acasa, unde incearca sa descifreze o carte de astrologie pe care o
cumparase de la anticarul Riven. Atras de sunetele de pian (care se auzeau din casa de alaturi), tanarul se indragosteste de
chip fetei care canta si ii parea asemenea unui inger. Deci apare visul (motiv literar). Trezindu-se din aceasta stare, Dionis
realizeaza un act de magie (motiv literar), punand degetul in centrul unei file a cartii si astfel se transforma in calugarul
Dan, fiind tras in timp pana in vremea lui Alexandru cel Bun. Acesta o iubeste pe Maria, fiica lui Tudor Mesteacan
(dragostea il ajuta in aventura initiatica de mai tarziu si este tot un motiv literar).
Daca prima "treapta" a fost coborarea in timp isotric, Dan se pregateste sa se intoarca in spatiul originar. Acum apare
profesul Ruben, cu care Dan poarta discutii filozofice invatandu-l cum sa foloseasca vechea lui carte, pentru a ajunge
acolo unde isi doreste. Astfel, Dan isi pune intrebari despre existenta lui Dumnezeu, savarsind un pacat, iar Ruben (care
se dovedeste a fi Satana) il atrage de partea sa. Apare acum mitul lui Lucifer (procedeu romantic si motiv literar).
Mai departe, savarsind un act de magie, Dan isi va readuce pe pamant umbra (motiv literar) iar apoi, impreuna cu
Maria se indreapta spre Luna.
In intreaga nuvela, cel mai des utilizate dintre elementele fantastie sunt magina si metamorfoza.
Vazand ca tot ceea ce gandeste i se indeplineste, Dan face greseala de a se crede el insusi Dumnezeu si este aruncat pe
pamanat si redevine Dionis (care visase ca este Dan). Bolnav fiind, este vegheat de o alta Marie (fata din casa vecina) de
care se indagostise in vis.
In incheiere, pot spune ca viziunea despre lume si viata din aceasta nuvele este abordata prin motive literare romantice,
impletite cu elemente fantastice (de aceea este si nuvela fantastica). In finalul nuvelei, autorul sugereaza ca Dionis nu este
decat un avatar, unul dintre oamenii in care s-a reincarnat acelasi suflet, in perioade succesive.