Testare

Politici culturale europene

Srghi Marina ,filosofie,anul III

Multiculturalismul

Multiculturalismul reprezinta un discurs tipic pentru o modernitate tirzie care isi

asuma experienta sociala a diversitii i a diferenei, reinterpretnd-o i reevalund-o. n
construcia identitilor sociale, multiculturalismul este conceput n opoziie cu strategiile
omogenizatoare caracteristice modernitii. El pornete de la esena lor represiv sau
nesatisfctoare i pune accentul pe difereniere i diversitate. Cultura, identitatea i politicul
devin astfel categorii centrale ale dezbaterii i ale discursului public, context n care
dobndesc noi sensuri. La diferitele nivele ale identitii sociale (etnice, culturale, rasiale i,
dup unele interpetri, i sexuale etc.), multiculturalismul valideaz tehnici similare ale
reprezentrii, avnd ns diferite variante n funcie de scopurile politice sau de premisele
teoretice sau morale asumate.
Multiculturalismul este definit ca ideologie de stat din anii 70 n Canada, din anii 80
n Australia, iar n ultimii ani are o influen i n alte ri asura modului n care snt
redefinii locuitorii acestora din punct de vedere politic i cultural. Ca ideologie, pornete de
la experiena c exist grupuri binedefinite din punct de vedere etnic, care doresc s-i
pstreze specificul, respectiv diferena, considernd c recunoaterea, ba chiar respectarea
diversitii nu este incompatibil cu unitatea politic a unei ri, dimpotriv, ea poate fi
integrat n ea. (Fleras i Eliott 1993). Multiculturalismul la nivel de politic de stat
consider c diversitatea trebuie s fie nu doar tolerat, ci i sprijinit, iar pe aceast baz se
sugereaz dou direcii ale aciunii politice: transformarea pluralist a instituiilor naionale
i a serviciilor organizatorice i crearea unor cadre instituionale n care minoritile s-i
poat pstra motenirile culturale, fr a-i pierde astfel, ansa egalitii sociale.
Ca ideologie a diversitatii, multiculturalismul are menirea de a oferi un cadru de
afirmare pentru identitatile de grup. C. W. Watson circumscrie multiculturalismul
implicatiilor politice si filosofice presupuse de coexistenta modalitatilor variate de situare a
omului n lume si de modul n care diferite entitati culturale lupta pentru recunoastere, att n
cadrul statului national ct si n sistemul global . Multiculturalismul pare sa raspunda
necesitatilor unei lumi n schimbare n care exprimarea diverselor identitati capata forma
unor raspunsuri n fata provocarilor aduse att de catre statului national, ct si de sfera
transnationala si globala.

Astfel, procesul globalizarii ne pune n fata unei continue resituari a raporturilor

majoritate/minoritate, n spatii culturale concrete si la nivel global, si ne ndeamna la o

continua ntelegere, acceptare si afirmare a diversitatii. Discutnd multiculturalismul ca
ideologie a diversitatii, Bhikhu Parekh vorbeste de trei forme ale diversitatii culturale :

1) Diversitatea subculturala ce are n vedere faptul ca membrii societatii participa la o

cultura comuna, dar n acelasi timp mpartasesc o serie de credinte si practici particulare. n
acest caz, identitatile culturale nu intra n conflict cu cultura dominanta. Jocul tolerantei
garantat de statul de drept este cel care asigura suficienta libertate grupurilor subculturale n
conservarea identitatii proprii n forma unei constiinte secundare complementare identitatii
dominante.
2) Diversitatea comunitara ce presupune existenta unor comunitati relativ organizate
si constiente de sine ce promoveaza o serie de credinte si practici diferite. Diferentele
marcheaza mai degraba o apartenenta dect o revendicare de participare la mpartirea puterii.
3) Diversitatea perspectivala care presupune ca o parte din membrii unei societatii
critica valorile si principiile culturii dominante si ncearca sa o reconstruiasca potrivit altor
valori. Aceste valori trebuie sa tina cont de prezenta n viata publica a minoritatilor si de
necesitatea lor de a se afirma ca entitati distincte n sfera puterii politice. n acelasi timp, se
are n vedere crearea unui cadru n care culturile minoritare participa la o reconstructie
continua a principiilor modelatoare ale sferei valorilor.

Multiculturalismul apare ca un discurs tipic pentru o modernitate tirzie care isi asuma
experienta sociala a diversitatii si diferentei . Gndirea postmoderna a pus n evidenta
relatiile de putere care se afla n spatele revendicarilor privind identitatea culturala. n
numele dreptului de exercitare a puterii se ajunge, n aparenta, la o mpingere n plan secund
a drepturilor individului, n favoarea impunerii n sfera publica a drepturilor de grup. Este
vorba nsa de o noua percepere a individului. Nu individul este elementul cheie care da
identitatea de grup, ci apartenenta la grup creeaza cadrul general de regasire a identitatii
personale. n acest fel se ajunge inevitabil la o politizare a identitatii si a culturii. Procesul
este nsotit de o recunoastere a pluralismului valorilor, a diferentelor si acceptarea punctuala
si temporara a unor discriminari pozitive menite sa corecteze inegalitatile si sa asigure
promovarea unor politici speciale pentru identitatile alternative .

Multiculturalism si/sau interculturalism

Disputa pentru impunerea n cadrul cultural romnesc a unuia sau altuia dintre cei doi
termeni pentru a desemna pledoaria pentru afirmarea diversitatii nu pare o simpla cearta de
cuvinte. Pasiunile puse n joc n mbratisarea unuia sau altuia dintre acesti termeni se
atenueaza, nsa, de ndata ce sesizam ca promotorii lor ajung la o finalitate comuna: cea a
sublinierii necesitatii cultivarii diversitatii culturale si a convietuirii armonioase cu
alteritatea.

In fapt, cei doi termeni se presupun reciproc n asa mare masura nct fac referinta la o
realitate comuna. Multiculturalismul porneste de la starea de fapt a multiculturalitatii si
ncearca o reconstructie a spatiului cultural comun n care identitatile minoritare snt privite
ca parteneri egali n procesul afirmarii importantei contributiei comune la o constructie
axiologica ce sta sub semnul pluralismului. Afirmarea publica a minoritatilor, angajarea lor
n jocul politic presupune nsa o adncire a autonomiei identitare n raport cu celelalte entitati
minoritare si n special n raport cu cea a grupului majoritar. De aceea multiculuralismul
presupune afirmarea unor identitati clar conturate. Pentru a evita caderea n separatism,
autonomizarea unui grup cultural poate merge pna acolo unde se mentine constiinta
apartenentei la un spatiu multicultural comun. Dincolo de aceasta se poate ajunge, asa cum a
semnalat Rorty, la fenomenul perceperii culturii majoritare ca una dominatoare si
incompatibila cu participarea la constructia unui spatiu multicultural comun. Atunci cnd
discutam multiculturalitatea ca fapt de existenta avem n vedere ndeosebi necesitatea
afirmarii unor identitati clare, cu un profil propriu accentuat si capabile sa intre n dialog cu
alte identitati. n felul acesta autonomizarea identitara nu are alt scop dect cel de a crea un
spatiu al interdependentelor, al actiunii interculturale.

Interculturalismul porneste de la necesitatea interculturalitatii. Procesul convietuirii

dovedeste ca interculturalitatea presupune afirmarea diversitatii si straduinta pentru a crea un
spatiu al dialogului si al respectului pentru diversitate. De pe aceasta pozitie,
multiculturalismul este criticat ca fiind o ideologie ce duce la separatism, la autonomizare, la
nchiderea n sine si la exclusivism. Semnalarea acestui pericol este binevenita . nsa cmpul
interdependentelor presupune entitati bine conturate care sa nu se topeasca ntr-o tesatura
abstracta, ambigua, a interrelationarii. Accentuarea interdependentelor poate sa duca la
omogenizare si la nasterea de conflicte n numele diversitatii. Comunitatile trebuie sa-si
creeze propriile lor matrici de reproducere culturala . De aceea, interculturalitatea si
multiculturalitatea trebuie concepute ca realitati interdependente, ca fetele aceleiasi monezi
care asigura jocul schimbului n cadrul pluralismului cultural.