IDEI

n cadrul istoriei evoluiei umane, a existat dorina unei

interpretri inteligibile a diferitelor niveluri de semnificaie, iar
simbolul a fost cel care a avut puterea de a transcede istoria i
de a oferi maselor de oameni apropierea de adevratul sens al
existenei, ,,Sacrul. Dac pentru omul societilor arhaice i
tradiionale, sacrul este un element esenial n absena cruia
existena i pierde sensul, pentru omul modern, areligios sacrul
a devenit o piedic, un auxiliar stnjenitor n calea libertii
eului. Dac am imagina o ax sacru cu extremitile + i
, omul modern din societatea supertehnicizat ar putea fi
plasat cu succes n zona de absen a sacrului. Aceast lips
ns, potrivit finei observaii a scriitorului, nu este absolut cci,
aa cum vom vedea, sacrul se manifest i aici, dar n forme
latente la nivel subcontient. De fapt, dimensiunea sacrului este
absolut obligatorie pentru meninerea existenei. Fie c este
contientizat sau nu (ntr-un grad mai mare sau mai mic), fie c
este acceptat sau respins, sacrul reprezint planul vital al
universului material.
Printr-o scurta incursiune in trecut, vom descoperi o
lume arhaica plina de teofanii, plina de manifestarile divinului, a
fortei supreme. In trecut, viata umana era plina de credinte, de
realitati ce depaseau sfera concretului; realitati ce se faceau
resimtite prin semnificatii, dand astfel, intelesuri noi, intelesuri
cosmice existentei. Treptat s-a produs o inversare a sferei
realitatii. Astfel, lumea concretului, a materialului a inlocuit,
realitatea cosmica plina de simboluri.
Accesand istoria sacra cu miturile sale, omul poate regasi
divinitatea
traind astfel, intr-o realitate semnificativa. Avandu-si radacinile
intr-o lume arhaica, plina de sacru, existenta omului modern
apare mai mult ca o desacralizare. Fiind urmasul unei lumi pline
de hierofanii, omul profan nu isi poate anula propria istorie,
comportamentele stramosilor sai. De aceea, fie ca este sau nu
constient de aceasta, omul profan pastreaza inca, urmele unui
comportament religios, comportament ce a eliminat insa,

semnificatiile profunde, sacre. Insa omul modern, preocupat mai

mult de sfera materialului si a socialului refuza chemarea spre
transcendenta.
Daca, in timpurile stravechi, sacrul facea parte din viata
cotidiana a omului, acum sacrul apare ca urmare a unei cautari
interioare, a unei nostalgii a paradisului pierdut. Nostalgie ce
exprima dorinta de a depasi conditia umana si de a regasi o
conditie superioara, divina. Desi, in mod obisnuit, sacrul si rolul
sau in viata omului modern aproape ca nu mai exista, atunci
cand e bolnav, cand e cuprins de suferinta sau in preajma
mortii, omul are tendinta de a se indrepta catre valorile profund
sacre. Poate si din aceasta cauza sacrul a ajuns sa fie folosit ca
o terapie.