Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
3.
Sechele posttraumatice
4.
5.
II. Psihomoticitatea
Psihomotricitatea reflcta stransa legatura dintre motric si psihic. Acest lucru este evident
in mers, limbaj, mimica care pot fi considerate "moduri de expresie a inteligentei si afectivitatii"
(Leon Michaux)
A. Gesell afirma ca, intrucat gandirea copilului se exprima prin acte, se poate emite legea
ca fiecarei insuficiente motrice ii corespunde o anumita deficienta psihica.
Psihomotricitatea se defineste ca fiind rezultatul integrarii functiilor motorii si
psihice/mintale, consecinta a maturizarii sistemului nervos, ce vizeaza raportul subiectului cu
propriul corp si cu mediul inconjurator (Encyclopedia Universalis).
Relatia dintre psihic si motric pot fi grupate astfel: (Paunescu, Musu, p.110-111)
Relatia paralela, dupa care tulburarile psihice si cele motrice sunt simultane, fara cauzaefect (deficienta mintala-debilitate motrica)
Relatia centrifuga in care tulburarile psihice determina pe cele motorii (isteria devine
pitiatism)
Relatia centripeta, in care tulburarile motorii sunt dominante, iar cele psihice nu sunt
decat reflectarea acestora (epilepsia)
Conduitele psihomotorii ale fiecarui individ evolueaza in functie de inzestrarea sa
aptitudinala, de gradul de dezvoltare fizica si intelectuala si de influentele educative carora a fost
supus pe tot parcursul copilariei.
Principalele directii de manifestare ale psihomotricitatii sunt (apud. Ghergut, p.201):
Relatia cu sine - cuprinde in special coordonarea posturala bazata pe reflexe, cu
componentele sale spatiale (axa corporala si aliniamentul corect al scheletului), ritmice
(ritmicitatea respiratiei) si energetice (concentrarea fortei la nivel abdominal);
Relatia cu cei din jur - se realizeaza prin contactul tegumentelor
Relatia cu mediul inconjurator - contactul tegumentelor cu agenti fizici, manipularea
obiectelor, descoperirea spatiului
Cu alte cuvinte, psihomotricitatea face posibila adaptarea pragmatica (invatarea tehnicilor
profesionale, manuale, intelectuale), adaptarea sociala (modalitati de comunicare interpersonala),
adaptarea estetica (tehnici de expresie corporala) si adaptarea educativa.
Tulburarile psihomotorii cunosc o paleta variata. Dintre acestea amintim: tulburarile de
schema corporala, de lateralitate, de orientare, organizare si structurare spatiala, de orientare si
structurare temporala, debilitatea motrica, instabilitatea psihomotorie. (Paunescu, Musu, 1997,
p.109).
Schema corporala "reprezinta suportul material al cunoasterii si trairilor individului;
este pilonul de sustinere a cunoasterii spatiului si timpului proprii in raport cu spatiul si timpul
lumii" (A. Munteanu, 2006, p.335). Uneori sunt utilizati si termeni de "imagine corporala" sau
"perceptie corporala".