Sunteți pe pagina 1din 2

Apa, sngele planetei

R culoare, fr miros, fr gust, fr calorii, i cu toate acestea, apa este un


element vital pentru toate formele de via de pe pmnt. Nici un om, nici un
animal i nici o plant nu pot tri fr ea. De la elefant la microb, apa este
esenial pentru toi; i nimic altceva nu o poate nlocui. Ca s-i menin
sntatea, fiecare dintre cei peste cinci miliarde de locuitori ai pmntului trebuie s
consume, sub form de lichide sau n alimente, aproximativ 2,5 litri de ap zilnic. Fr ap, nu
ar exista via.
Fr ap este imposibil s cultivi pmntul sau s creti animale. Dac nu exist ap,
nu exist nici alimente; dac nu exist alimente, nu exist nici via.
Din fericire, ap este din belug. Cnd este fotografiat din spaiul cosmic, frumoasa
noastr planet albastr arat astfel nct ar putea fi numit Ap, nu Pmnt. ntr-adevr,
dac apa din lumea ntreag ar acoperi n mod uniform suprafaa planetei, ar forma un
ocean global care ar avea o adncime de 2,5 kilometri. Toat suprafaa uscatului de pe
pmnt ar putea ncpea n Oceanul Pacific i ar mai rmne nc loc.
Desigur, cea mai mare parte din apa de pe pmnt este adunat n mri, iar apa de
mare este srat. Dac un om ar bea numai ap de mare, dup puin timp ar muri nsetat i
deshidratat, dei corpul lui a ncercat s elimine excesul de sare. Apa de mare nu este o
alegere bun nici pentru agricultur, nici pentru industrie; ea distruge recoltele i ruginete

imediat aproape orice mainrie. Aadar, n general, oamenii pot folosi apa de mare numai
dac ndeprteaz sarea, iar acest proces este foarte costisitor.
Din cantitatea de ap de pe glob, numai 3 la sut este ap dulce. Aproape toat apa
dulce aproximativ 99 la sut este stocat n gheari i calote glaciare sau n pnzele
freatice de la mari adncimi. Omenirea are acces numai la 1 la sut.
Unu la sut nu pare att de mult. Folosim noi atta ap dulce? Probabil c nu. Iat ce
se afirm n revista People & the Planet: Chiar i acesta [1 procent], dac este distribuit n
mod uniform pe tot pmntul i dac este folosit n mod raional, ar fi suficient ca s susin o
populaie de dou sau de trei ori mai numeroas dect populaia prezent a lumii.
De fapt, cantitatea total de ap existent pe pmnt nici nu crete, nici nu scade. n
Science World se consemneaz: Probabil c apa pe care o folosim n prezent, cndva potolea
setea unui dinozaur. i aceasta pentru c toat apa care exist n prezent pe pmnt este
toat apa care a existat vreodat sau de care vom dispune vreodat.
Lucrurile stau astfel deoarece apa de pe pmnt i din jurul pmntului se afl ntr-un
circuit continuu: din oceane n atmosfer, apoi pe pmnt, n ruri i napoi n oceane. Adic
exact ceea ce a afirmat cndva neleptul Solomon: Toate rurile se vars n mare, i marea
tot nu se umple; rurile alearg din nou spre locul din care au pornit.
ns, n pofida abundenei de ap dulce de pe pmnt, n multe regiuni exist penurie
de ap.

S-ar putea să vă placă și