Sunteți pe pagina 1din 10

Neoliberalismul economic

A vorbi despre liberalism economic pur (de tip clasic) din care
este exclusa interventia statului si despre interventionism statal
total din care sunt excluse relatiile de piata inseamna, in fond, a
recunoaste, in primul caz exisAtenta unor relatii economice pure
fara nici o legatura cu relatiile de putere, iar in cel de-al doilea
caz, punerea pe primul a relatiilor de putere care sa subordoneze
(sa domine) pe cele economice in diferite faze si zone ale
proAceselor economice si sociale.
Se pune intrebarea daca, atunci cand se analizeaza si se
elaboreaza moAdele ale economiei de piata, se poate face
abstractie sau se poate neglija existenta relatiilor de putere ori,
dimpotri, se poate accentua existenta acestora in detrimentul
celor economice. Aceasta ar insemna, in fapt, a lasa neobserte si
neanalizate efectele negative ce ar aparea in viata economicosociala fie in urma unei lipse totale de interventii statale in
numele princiApiilor liberalismului, fie in urma unor interventii
exagerate ale statului in numele realizarii echitatii sau a egalitatii.
Si intr-un caz si in altul se produce in fapt un atentat la aderata
liberAtate a individului, precum si un atentat la egalitatea de
oportunitati ale indiAvidului de a actiona in societate si de a
obtine rezultate.
Necesitatea neoliberalismului si trasaturile acestuiaInlaturand
atat miturile liberalismului pur cat si cele ale etatismului
exacerAbat, problema esentiala este aceea de a gasi gradul si
calea rationala de comAbinare a liberalismului cu
interventionismul, care sa asigure performanta duraAbila a
sistemului economico-social si solutionarea de fond a problemelor
sociale.
Referindu-se la necesitatea combinarii optime intre liberalismul
economic si interventionism, Victor V> Badulescu sublinia:
Libertatea economica apare ca o tendinta fireasca, rezultat al
nevoii fiecaruia de a-si manifesta facultatile sale personale, in
contact cu lumea externa. Ea nu este, insa, o conceptiune
abstracta ale carei consecinte practice se pot determina, in mod
labil, pentru toate timpurile si toate locurile Libertatea este , prin
urmare, rezultatul unei lungi evolutiuni inraurite de doua tendinte
opuse: una, dictaAta de preocupari individualiste, urmarind o
activitate cat mai putin tarmurita pentru individ; alta, dictata de
preocuparile si necesitatile vietii in societate, care urmareste
restrangerea libertatii individului, fie in folosul intereselor
generale ale societatii, fie prin a asigura putinta de manifestare
individuala a celorlalti indivizi. Nici una, nici cealalta din aceste
tendinte nu poate gasi o infaptuire deplina, fara a ne duce: prima,

la anarhie, cea de a doua, la tiranie. Organizarea libertatii este


deci rezultatul unui compromis"1. De altfel, conAtinua V.
Badulescu, In forma lui integrala, a libertatii absolute, sistemul nu
a functionat practic niciodata. Chiar in perioadele in care doctrina
liberalisAmului era in floare, veacul XIX, interventia statului prin masuri adminisAtrative, fiscale, economice, monetare sau
sociale - a restrans libertatea de miscare a individului si a
modificat, fie conditiile de folosire a instrumentelor de productie,
fie repartizarea bunurilor produse."2
Transformarile doctrinare si aplicative din viata economica si
sociala au dus inca din primele decenii ale secolului al XX-lea la
conturarea unui nou liAberalism, evoluat. Am numit aceasta
doctrina AneoliberalaA - sublinia Stefan Zeletin in anul 1927 caci politica interventionista este tocmai aceea ce caracterizeaza
in timpul de fata liberalismul nou - AneoliberalismulA burgheziei
europene, in opunere cu vechiul liberalism clasic. Acesta din urma
se marginea a sta privitor pasiv al vietii sociale, noul liberalism
insa intervine energic spre a impaca conflicte, a armoniza
interese, a inlatura risipa, a alina suferinte - este flamura sub care
militeaza liberalismul nou al zilelor noastre."1
Dupa cum s-a subliniat mai sus, scopurile politice exprima o
seama de lori fundamentale si obiective sociale de baza,cum
sunt: libertatea individuala, echitatea sau dreptatea sociala,
eficienta, egalitatea inAdividuala. Fiecare doctrina preia intr-o
anumita ordine si cu anumite ponderi asemenea scopuri politice
pe care le decodifica in programe politice in conformitate cu
cerintele economico-sociale generale si de grup. Tocmai acest
fapt asigura fiecarei doctrine trasatura sa specifica si ne ofera
criterii de a defini si deosebi o doctrina fata de alta.
Doctrina liberalismului clasic, fie ea chiar si in rianta lui Nozick,
Hayek si Friedman, nu mai putea raspunde exigentelor nici ale
noilor realitati ecoAnomice si sociale si nici ale noilor contributii
aduse de stiintele economice la presiunea unor realitati. Aici ne
vom referi la doua imprejurari mai semniAficative care confirma
atat insuficienta vechii doctrine liberale, cat si necesiAtatea
interventiei guvernamentale in economie.
In primul rand, modelul concurentei perfecte (pe baza caruia se
justifica neinterventionismul sau interventionismul minim
guvernamental), dovedin-du-se o fictiune, a fost inlocuit, in mare
parte, cu modelul concurentei monoApoliste si cu cel al
monopolurilor unde imixtiunea guvernamentala nu numai ca este
posibila, dar si absolut necesara.In al doilea rand, mecanismul
pietei nu numai ca nu realizeaza prin forte proprii rezultate

optime, dar se constata ca el insusi are o seama de neajunAsuri


(failures) ce se agraveaza. Asemenea neajunsuri reies nu doar din
comiAterea unor greseli sau din motive subiective, ci din
manifestarea unor fenoAmene sau tendinte reale, obiective cum
sunt efectul economiilor de scara si concentrarea productiei,
existenta efectelor (costuri si beneficii) externe (ex-ternalitati),
imposibilitatea ca la anumite bunuri de interes national
(strateAgic) pretul concurential sa poata acoperi costul total,
existenta unor costuri semnificative de informatii si tranzactii, pe
care nu le pot suporta firmele mici si mijlocii, dotarea inegala cu
mijloace de productie a indivizilor sau grupurilor sociale (prin
procesul de concentrare si centralizare a capitalurilor) ca sursa de
mari inechitati sociale.
De altfel s-a si constatat ca nici nu exista astazi in lume vreo
economie nationala fara a avea loc, in forme si grade diferite,
interventia puterii puAblice, in special, datorita presiunilor
sociale, specificului unor bunuri, precum si neajunsurilor existente
in mecanismele de piata.
Aceste imprejurari au impus revizuirea vechii doctrine liberale
clasiAce prin includerea principiului echitatii, alaturi de principiul
liberAtatii individuale si de cel al eficientei. Acceptarea acestor
scopuri politice fundamentale si punerea lor in aplicare au produs
modificari in insasi trasaAturile esentiale ale noii doctrine si ale
liberalismului. Trasaturile neoliberaAlismului se caracterizeaza
astfel:1
1. Toate analizele asupra societatilor umane se fac andu-se in
vedere indivizii, ca parti componente ale colectivitatilor;
2. Proprietatea prita este zuta nu ca un scop in sine ci ca un mijloc
pentru a realiza scopurile economice si politice;
3. Libertatea reala (nu formala) individuala este principiul care se
bucura de prioritate absoluta;
4. Principiul distributiei veniturilor este acceptat si pus in practica
in nuAmele echitatii (dreptatii) cu unele implicatii egalitariste
prin insasi implicarea statului in mecanismele de redistribuire,
insa in conditiile si in limitele asigurarii eficientei economice;
5. Prezerrea principiului concurentei este privita ca unul dintre
mecaAnismele esentiale de piata care asigura eficienta si
selecteaza compeAtentele profesionale si unitatile economice
performante.
Fundamente teoretice ale neoliberalismului
Neoliberalismul avea nevoie de noi fundamente teoretice
deoarece cele oferite de Nozick, Hayek si Friedman au devenit
mult prea restrictive si nu mai corespundeau noilor realitati si

deziderate. Printre aceste noi fundamenAte se numara teoria


utilitarismului a lui John Stuart Mill, dezvoltata ulterior de o
pleiada de reputati economisti (Pareto, Arrow, Sen), teoria
echitatii a lui Sen, Okun, Rupp, Homans, teoria libertatii negative
si pozitive a lui Berlin, teoria justitiei (sau teoria maximin) a lui
Rawls. Elementele de baza ale teoriei justitiei a lui Rawls sunt
redate in Sectiune la acest modul.
Utilitarismul neoliberal
Utilitaristii neoliberali, cu radacini in traditia clasica, si-au pus
problema unei distribuiri mai juste a nivelului de trai, pentru
aceasta ei apeland la prinAcipiile morale si la interventia puterii
publice si parasind pe cele pur naturale dictate de piata. Scopul
utilitaristilor este de a distribui bunurile astfel incat sa fie
maximizata utilitatea (fericirea sau bunastarea) totala definita ca
suma sau ca medie a utilitatilor indivizilor care compun grupul
social studiat.
Notiunea de bunuri este luata in intelesul sau larg. Ea include
bunurile materiale si serviciile, precum si drepturile, libertatile si
puterea publica.1 A maximiza totalul utilitatii sau a bunastarii,
potrivit conceptiei utiliAtaristilor neoliberali, inseamna, pe de o
parte, ca producerea si aloAcarea bunurilor sa se faca in mod
eficient, iar pe de alta, ca distribuAtia bunurilor sa se faca tinand
seama de principiul echitatii. S-a deAmonstrat insa ca nici
insumarile si nici arile interpersonale ale utiliAtatilor cardinale
nu sunt posibile. De aceea s-a adoptat conceptul utilitatii ordinale
conform caruia preferintele sunt exprimate intr-o anumita ordine
de prioritati in functie de diferite criterii - urgenta trebuintelor,
disponibilitatile bugetare s. a. Insa nici trecerea la utilitarismul
ordinal, nici optimul paretian si nici teorema imposibilitatii a lui
Arrow, fondate pe conceptul utilitatii ordinale,2 nu au putut aduce
suficienta iluminare teoretica si posibilitati de solutionare care sa
orienteze mai bine definirea doctrinelor neoliberale si a
.
actiunilor politice de aplicare a lor prin alegerea unor instrumente
de politica economica adecte. Totodata, teoria utilitatii (fie
cardinala, fie ordinala) nu a putut oferi explicatii si solutii
satisfacatoare problemei conflictului dintre liAbertate si echitate
si dintre eficienta si echitate, fapt ce a lipsit o buna perioaAda
neoliberalismul de un fundament teoretic adect. Impasul a fost
depasit datorita noilor abordari la care ne vom referi pe scurt in
urmatoarele ini.
Raportul dintre libertate si echitate
Cele doua scopuri politice - libertatea si echitatea - pot ajunge in

stare conflictuala. Pe de o parte, argumentele echitatii se


concentreaza asupra reAdistribuirii veniturilor si a bunurilor de
merit (merit goods),1 care cere interAventia statului in diferite
moduri, ceea ce afecteaza libertatea individuala. Pe de alta parte,
argumentele libertatii individuale se concentreaza asupra
functionarii pietei care asigura drepturile individuale insa
neglijeaza echitaAtea. Orice incercare de a inainta pe drumul
echitatii, echilenta cu intervenAtia statului, inseamna a accepta
o anumita scadere a gradului de libertate individuala. Daca
Nozick, Hayek si Friedman vedeau intre libertate si echiAtate
existenta unei relatii de excludere reciproca, Buchanan, Rawls s.
a. au sesizat existenta unei relatii de compromis (trade-off)
realizabil pe cale poliAtica intre echitate si libertate.
Relatia de compromis poate fi interpretata in termenii costului de
oportuAnitate: o crestere a echitatii de la 0 la 1 inseamna o
diminuare a libertatii de la A la Kx iar o crestere a echitatii de la 1
la 2 inseamna o scadere a libertatii de la Kt la K2 s.a.m.d.
Fie redistribuirea veniturilor, fie acordarea de bunuri de merit
constituie argumente pentru acceptarea principiului echitatii derit
din conceptul dreptului la demnitatea umana si la cel de a trai,
care implica consumul anuAmitor bunuri si servicii de baza
indiferent de constrangerea bugetara a indiviAdului. Interventia
statului, deci, se justifica intrucat dreptul de a trai subliAniaza
Rupp - nu trebuieA lasat sub controlul pietei exact asa cum
dreptul de vot al individului nu este lasat sa fie controlat de catre
relatile de piata.1
Libertatea negati si poziti si echitatea
O interpretare interesanta a principiului libertatii si a relatiei
acestuia cu cel al echitatii o face Berlin. El incearca sa
demonstreze ca echitatea nu nuAmai ca nu se afla in conflict cu
principiul libertatii ci, intr-o anumita privinta, chiar deri din
aceasta din urma.2 in acest scop, Berlin da conceptului de
libertate doua sensuri,3 primul, se refera la posibilitatea
individului de a se angaja neingradit in tranzactiile de piata.Cand
piata ofera incredere deplina, precum si un mediu prielnic de
alocare a resurselor in mod liber fara nici un fel de coercitie si de
interferenta a statului, se spune ca tranzactiile de piata sunt o
expresie a unui tip de libertate negati. Mecanismul pietei
neingradit si neasistat de stat, ca unic mecanism justificabil
pentru alocarea eficienta a resurselor, asigura individului
libertatea fata de coercitie ca si libertatea fata de interferenta

statului. Este libertatea negati.


Cel de al doilea inteles se refera la capacitatea individului de a fi
cine, de a fi o persoana acti - de a decide si nu de a fi in postura
sa decida altul pentru el, de a se conduce singur nu de a fi
condus, de a considera sau forAmula obiectivele si politicile sale
proprii pentru a le realiza, de a fi o persoana care gandeste, care
are vointa, o fiinta cu responsabilitate pentru alegere si capabila
de a-si proiecta si realiza scopurile.4 Tocmai aceste insusiri ofera
persoanei capacitatea si ii confera libertatea sa aleaga, sa faca
optiuni. Acest tip de libertate este numit de Berlin libertate poziti.
Pentru a a continutul, geneza, rolul si efectele celor doua tipuri de
libertati, Berlin foloseste o analiza cu doua niveluri:
1) La primul nivel,cele doua concepte inseamna, in fond, acelasi
lucru: ambele sunt implicate in extinderea setului de alegeri
posibile;
2) La cel de-al doilea nivel, conceptele sunt foarte diferite ca
geneza, resAtrictii de alegere si contururi de seturi posibile:1
a) in cazul libertatii negative mediul existent ofera individului
posibilitaAtea de a se angaja neingradit in tranzactii;
b) in cazul libertatii pozitive insa individul are capacitatea sa se
manifesAte, poate desfasura activitati in functie de capacitatea
si de caracteristicile sale personale, precum si de posibilitatile de
a dispune si de a folosi bunuri si servicii. Nevoile fundamentale
satisfacute cu hrana de baza, locuinta, ingriAjirea medicala si
facilitatile sanitare, precum si mijloacele pentru instructia de baza
si calificare sunt bunurile necesare pentru ca o persoana sa fie
capaAbila sa functioneze, deci sa dispuna de libertate poziti.
Evident, persoanele lipsite de asemenea mijloace nu dispun de
capacitatea de a decide si de a functiona. Cu alte cuvinte, ele
sunt lipsite de libertatea poziti. Lipsa acesAtui tip de libertate
face ca cea negati sa sufere, sa ramana fara obiect.
Din cele aratate devine un lucru evident ca pentru a realiza
libertatea poziti, luata sub aceasta conotatie, autoritatii publice ii
revine obligatia eleAmentara de a interveni in scopul de a
asigura nevoile de baza ale categoriilor de populatie lipsite de
asemenea mijloace, desi realizarea acestui tip de libertate incepe
sa vina in conflict cu libertatea negati. Sporirea libertatii pozitive
implica numeroase dispute in jurul unor intrebari sau probleme
care privesc categoriile populatiei indreptatite sa i se asigure
acoperirea nevoilor de baza, definirea acestor nevoi si eluarea
magnitudinei lor, precum si mecanisAmele folosite pentru
acoperirea acestor nevoi. Dar o problema teoretica si practica

apare si in ce priveste legatura dintre libertatea poziti si gradul de


eficienta si de performanta a sistemului atat la nivel individual cat
si la cel social.
Raportul dintre eficienta si echitate
Fata de conceptia liberala clasica, potrivit careia acceptarea
echitatii ar insemna excluderea eficientei, neoliberalii exprima
serioase rezerve. Desi este dificil de gasit o relatie sintetica
general labila si un instrument adect de masurare a relatiei dintre
cuplurile mentionate (efectele reale ale echitatii asupra
eficientei), totusi calauziti nu numai de o anumita intuitie dar si
de numeroase obsertii empirice, numerosi economisti afirma ca
aplicarea prinAcipiului echitatii se manifesta in doua moduri
contradictorii: a) posibilitatea de a crea toturor indivizilor, - deci,
si celor lipsiti de mijloace proprii - oportuAnitati egale pentru a-si
pune in loare capacitatile lor native pentru a deveni
performanti; b) posibilitatea de a semana in campul social
samanta delasarii sau dezinteresului pentru performanta si pentru
competitie intrucat multi dintre indivizi pot realiza ca oricum
colectivitatea le asigura mijloacele necesare de trai chiar daca nu
se angajeaza la efort.
Caracterul dual al relatiei dintre eficienta si echitate arata
existenta unei situati de compromis (tade-off), adica posibilitatea
si necesitatea adoptarii unei politici care sa conduca la o
combinatie optima in aplicarea celor doua principii.
Curba, care uneste punctele A si B reprezinta frontiera eficienta echitate, ca niste combinatii dintre diferitele grade de eficienta si
de echitate. ComAbinatiile sunt maxim posibile in sensul ca nu
mai poate exista o alta combiAnatie in afara punctelor de pe
curba care sa permita o crestere a eficientei fara o descrestere a
echitatii, si invers.1 Deci, atata timp cat multimea
combiAnatiilor dintre eficienta si echitate se afla pe curba AB
exista un cadru clar al compromisurilor dintre cele doua scopuri
politice: o crestere a echitatii de la 0 la 1 este insotita de o
scadere a eficientei de la A la Kt.
Daca in afara spatiului conturat de curba AB nu sunt posibile
combinatii care sa duca, in acelasi timp, la o eficienta maxima si
la o echitate maxima, inauntrul spatiului AOB pot exista o
infinitate de asemenea combinatii.Desi acestea sunt posibile, ele
nu sunt insa eficiente conform definitiei paretiene. De exemplu,
luand punctul F in cadrul spatiului AOB si trei puncte F^ F2, F3
aflate pe curba AB, orice trecere de la punctul F la cele trei puncte
de pe curba, poate duce la imbunatatirea :

- eficientei cand F=> Fx


- echitatii cand F=z> F3
- ambelor deopotri cand F=>F2.
Astfel de imbunatatiri nu implica nici un compromis intre echitate
si eficienta.1 Solutionarea reala a conflictului dintre cele doua
scopuri politice, cu imbunatatiri, ridica doua categorii de
probleme:
1) de a cauta multimea de institutii si mecanisme economice si
politice necesare pentru a atinge frontiera eficienta-echitate;
2) de a cauta acea combinatie specifica dintre eficienta si echitate
repreAzentata de un anumit punct situat pe curba AB,
combinatie in care, de dragul echitatii, sa nu fie sacrificata prea
mult eficienta si nici invers.
Consecintele practice ale unor exagerari pe linia sporirii echitatii
in detriAmentul eficientei, sau invers, a ridicarii eficientei cu
neglijarea echitatii, au fost consemnate intr-o serie de studii2 de
mare profunzime publicate de Okun, Olson, Milner,Heckscher s. a.
De exemplu, Okun, urmat si de alti economisti, a subliniat ca
diferentierile veniturilor au menirea de a servi ca stimulente
puternice - sub forma de recompense si de penalizari - pentru a
promo efiAcienta in folosirea resurselor si a genera cresterea
productiei nationale. Insa adincirea deosebita a inegalitatilor duce
la tensiuni sociale, produce bariere in oportunitati etc, reflectate
in pierderi de performanta la nivel macroecoAnomic. De
asemenea, Olson, Milnik, Heckscher s. a. demonstreaza cu
numeAroase date ca o serie de tari europene au fost impinse de
unele partide politice aflate mai multi ani la putere si de sindicate
intr-un mod exagerat in directia distributiei echiile (egalitariste) si
a cresterii rolului statului in economie. Aceasta a dus treptat la
formarea, in randul majoritatii populatiei, a unei mentalitati
accentuat paternaliste, la paralizarea initiativei prite, la
erodaArea surselor de economisire si de investitii datorita
fiscalitatii foarte ridicate, ceea ce a provocat acestor tari o
stagnare sau chiar un declin economic cronic. Este efectul
inlocuirii ideologiei privind competitia si performanta cu ideologia
privind echitatea si egalitatea care a cuprins majoritatea
populatiei din tarile in cauza.
Trebuie remarcat ca toata discutia referitoare la compromisul
dintre efiAcienta si echitate este bazata pe premisa potrivit
careia insasi piata ofera caAdrul general pentru asigurarea

eficientei maxime. Interventia statului priviAtoare la


redistribuirea venitului si la asigurarea asa-numitelor bunuri de
meArit, care asigura realizarea echitatii, duce in mod implicit la
diminuarea eficientei. Insa, gasirea unor institutii adecte si a unui
mecanism politic suplu poate atenua sau contracara diminuarea
acesteia.
Fundamentarea tricriteriala a neoliberalismului
Mai sus s-a analizat problema compromisului in cadrul fiecareia
dintre perechile de principii: libertate/echitate si
eficienta/echitate. Asa cum s-a mai mentionat, o chestiune
importanta in legatura cu aceste compromisuri ramane aceea de
a gasi punctul unde se poate realiza marimea optima in cazul
ambelor perechi de relatii. Aceasta este necesara insa nu si
suficienta. Raman mai departe solutionari partiale intrucat in
cadrul neoliberalismului trebuie luate in continuare simultan cele
trei scopuri politice, acestora dandu-li-se anumite ierarhizari si
ponderi. Daca s-ar lua in considerare, de exemplu, numai
echitatea si libertatea si daca nu s-ar tine seama de cerinta
asigurarii unui grad minim de eficienta analiza ar ramane
superflua iar in practica ar constitui o politica daunatoare.
Ca atare, doctrina neoliberala impune articularea relatiei dintre
cele trei scopuri politice fundamentale prin care sa se sublinieze
influentarea lor reciproca, conform reprezentarii grafice
tridimensionale.
Orice exagerare in politica de acordare a ponderii unuia dintre
cele trei criterii se reflecta negativ, in final, in performanta
sistemului economico-social. De exemplu, aplicarea unor politici
sociale si de redistribuire a veniturilor prea extinse, pe de o parte,
afecteaza negativ resursele investitionale si stimulentele agentilor
economici pentru atingerea unor performante economice si
tehnoAlogice ridicate, iar pe de alta parte, implica prea mult
puterea publica in actiuni ce fac sa se limiteze sau sa se
diminueze libertatea individuala si cea a unitatilor economice. Dar
si lipsa unei preocupari privind aplicarea princiApiului echitatii
se rasfrange in aparitia unor fenomene sociale inaccepile -saracie,
somaj, mari inegalitati economice etc. - ceea ce franeaza insasi
dezvoltarea calitati a factorului uman.
Realizarea unei juste proportionari a celor trei criterii
fundamentale este, deci, un lucru deosebit de important.
Problema articularii celor trei scopuri riAdica insa multe
probleme conceptuale si metodologice. Elucidarea si
solutioAnarea acestora ar putea fi in masura sa fundamenteze

mai bine doctrinele economice neoliberale si politicile economice


bazate pe aceste doctrine.

S-ar putea să vă placă și