Sunteți pe pagina 1din 3

Ce e amorul?

de Mihai Eminescu
Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Cci mii de lacrimi nu-i ajung
Si tot mai multe cere.
De-un semn n treacat de la ea
El sufletul ti-l leaga,
Incit s n-o mai poti uita
Viata ta intreaga.
Dar inca de te-asteapta-n prag
In umbra de unghere,
De se-ntilneste drag cu drag
Cum inima ta cere:
Dispar si cerul si pmnt
Si pieptul tau se bate,
Si totu-atirna de-un cuvint
Soptit pe jumatate.
Te urmareste saptamini
Un pas fcut alene,
O dulce stringere de mini,
Un tremurat de gene.
Te
Ca
Si
Si

urmaresc luminatori
soarele si luna,
peste zi de-atitea ori
noaptea totdeauna.

Cci scris a fost ca viata ta


De doru-i s nu-ncapa,
Cci te-a cuprins asemenea
Lianelor din apa.

De cte ori, iubito


de Mihai Eminescu
De cite ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheata mi-apare inainte:
Pe bolta alburie o stea nu se arata,
Departe doara luna cea galbena - o pata;
Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite
O pasare pluteste cu aripi ostenite,
Pe cnd a ei pereche nainte tot s-a dus
C-un pilc intreg de pasari, pierzindu-se-n apus.
Arunca pe-a ei urma priviri suferitoare,
Nici ru nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare,
Visindu-se-ntr-o clipa cu anii inapoi.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Suntem tot mai departe deolalta amindoi,

Din ce n ce mai sigur m-ntunec si inghet,


Cnd nute pierzi n zarea eternei dimineti.

Dorinta
de Mihai Eminescu
Vino-n codru la izvorul
Care tremura pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.
Si n bratele-mi intinse
S alergi, pe piept s-mi cazi,
S-ti desprind din crestet valul,
S-l ridic de pe obraz.
Pe genunchii mei sedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar n par infiorate
Or s-ti cada flori de tei.
Fruntea alba-n parul galben
Pe-al meu brat ncet s-o culci,
Lasind prada gurii mele
Ale tale buze dulci...
Vom visa un vis ferice,
Ingina-ne-vor c-un cnt
Singuratice izvoare,
Blinda batere de vint;
Adormind de armonia
Codrului batut de ginduri,
Flori de tei deasupra noastra
Or s cada rinduri-rinduri.

Venere si Madon
de Mihai Eminescu
Ideal pierut n noaptea unei lumi ce nu mai este,
Lume ce gndea n basme si vorbea n poezii,
O! te vd, te-aud, te cuget, tnr si dulce veste
Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alti zei.
Venere, marmur cald, ochi de piatr ce scnteie,
Brat molatic ca gndirea unui mprat poet,
Tu ai fost divinizarea frumusetii de femeie,
A femeiei, ce si astzi tot frumoas a o revd.
Rafael, pierdut n visuri ca-ntr-o noapte nstelat,
Suflet mbtat de raze si d-eterne primveri,
Te-a vzut si-a visat raiul cugrdini mblsmate,
Te-a vzut plutind regin printre ngerii din cer

Si-a creat pe pnz goal pe Madona Dumnezeie,


Cu diadem de stele, cu sursul blnd, vergin,
Fat pal-n raze blonde, chip de nger, dar femeie,
Cci femeia-i prototipul ngerilor din senin.
Astfel eu, pierdut n noaptea unei vieti de poezie,
Te-am vzut, femeie stearp, fr suflet, fr foc,
Si-am fcut din tine-un nger, blnd ca ziua de magie,
Cnd viata pustiit rde-o raz de noroc.
Am vzut fata ta pal de o bolnav betie,
Buza ta nvinetit de-al coruptiei muscat,
Si-am zvrlit asupr-ti, crudo, vlul alb de poezie
Si paloare-i tale raza inocentei ei I-am dat.
Ti-am dat palidele raze ce-nconjoar cu magie
Fruntea ngerului-geniu, ngerului-ideal,
Din demon fcui o snt, dintr-un chicot, simfonie,
Din ochirile-ti murdare ochiu-aurorei matinal.
Dar azi vlul cade, crudo! dismetit din visuri sece,
Fruntea mea este trezit de al buzei tale-nghet
Si privesc la tine, demon, si amoru-mi stins si rece
M nvat cum asupr-ti eu s caut cu dispret!
Tu mi pari ca o bacant, ce-a luat cu-nselciune
De pe-o frunte de fecioar mirtul verde de martir,
O fecioar-a crei suflet era snt ca rugiunea,
Pe cnd inima bacantei e spasmodic, lung delir.
O,
Cu
Eu
Cu

cum Rafael creat-a pe Madona Dumnezeie,


diadema-i de stele, cu sursul blnd, vergin,
fcut-am zeitate dintr-o palid femeie,
inima stearp, rece si cu suflet de venin!

*
Plngi, copil? -- C-o privire umed si rugtoare
Poti din nou zdrobi si frnge apostat-inima mea?
La picioarele-ti cad si-ti caut n ochi negri-adnci ca marea
Si srut a tale mne, si-i ntreb de poti ierta.
Sterge-ti ochii, nu mai plnge!... A fost crud-nvinuirea,
A fost crud si nedreapt, fr razem, fr fond.
Suflete! De-ai fi chiar demon, tu esti snt prin iubire,
Si ador pe acest demon cu ochi mari, cu prul blond.
(1870, 15 aprilie)