In fiecare zi din saptamana asta mi-am dorit sa ma tin in echilibru pe zidul dintre

mine si mine pentru ca la capatul lui erai tu. In fiecare zi din saptamana asta ma
ridicam pe muchie cu speranta ca macar am sa te zaresc, macar am sa prind din
aer cateva fragmente din mirosul tau laitmotiv.
Dar doamne, as putea sa jur ca ieri, erai p undeva prin spate si incercai sa imi dai
branci.
Vrei sa ajung la tine, dar de fapt nu prea iti place cum ma descurc. Nu-i de-ajuns.
Vrei performanta, vrei sa iei premiul cel mare acasa si il vrei doar pentru tine. Sa
tragi dupa tine o poarta ferecata si sa lustruiesti zi de zi la orgoliul castigului unic,
sa-si infiga ghearele poasesiei in sanii tai pana iti ajunge in inima si nu mai pleaca
niciodata. Asta vrei?
Asta pare ca vrei. Si nu stiu daca sa-mi arunc pasaportul si sa nu mai intorc la tine
niciodata sau sa opresc lacomia sinelui si sa accept ce faci.
Cum e mai bine? Sa accept conventia nebuniei, sa-ti accept impulsul nevoilor si sa
iti dau exact ceea ce iti doresti? Sa nu opresc nimic pentru mine, nici macar o
bucatica pentru zile negre?
Da. Cred ca vreau. Vreau sa fiu darza, sa fiu stoica, si cand nu mai pot, sa descopar
ca in povesti, fantana curajului si sa te uimesc cu averea mea emotionala. Vreau sa
vezi cat de frumos am rezistat desisului de nefamiliar.
Dar pe cine dracu mint? Mor de frica.
Descopar cu amaraciune ca nu e nimic de admirat in a vrea sa te loveasca norocul,
descopar cat de mica si fragila sunt. Descopar ca dupa trezirea dintr-un vis
nesfarsit, ca sunt pe patul de spital alergam pe intuneric si m-am izbit din plin de
zidul Berlinului launtric.
Era zidul meu. N-am vrut sa merg nici de-o parte, nici de alta. I-am cautat mijlocul.
Nu vreau sa aleg, pentru ca in stanga sunt nevoiasa si neajutorata, si in dreapta
sunt necrutatoare si neiubita.
Stai.
Pauza.
Ce dracu fac aici?
Mica si neputincioasa, lacoma si avara. Lasa.
Lasitatea incerc sa o ascund cel mai tare.
De cativa ani, pentru prima data in viata mea e bine, pentru prima data in viata
mea, de maine nu mai e monstrul care ma punea pe fuga prin frig si furtuna. Cum
sa las, si pentru un moment, casa care mi-a deschis portile ei regale! Cum? De ce
vrei sa plec de acolo?

Tu esti pusa pe fuga cum eram si eu. Te-am vazut intr-o zi, cand ma uitam in tihna
pe geam. Nu ma asteptam sa mai vad pe cineva prin partile astea. Dar acolo erai. O
printesa razboinica deghizata in intuneric sa-nsele monstrul si aparentele. Daca
dihania care te fugareste ar fi avut miros, te-ar fi descoperit demult. Pe mine m-a(i)
izbit de dupa fereastra.
Era clar ca nu aveai nevoie de ajutorul meu.
Oricum, nu era locul meu sa il ofer.
Dar ceva m-a facut sa ies pentru un moment din confortul casei mele minunate sa
te urmaresc de dupa un colt, chiar sa ma avant mai aproape. Voiam sa stiu ce faci,
Xena.
Intriga m-a prins cu lipici si disperare.
Azi la ce ora apare oare? Va face un dublu salt peste obstacole? Oare si ei ii place sa
ma priveasca pe furis? Ce dragut si-a aranjat cazermata. Ce desteapta. Ce deschisa
la minte. Ce pasionala. Ce gust de ciocolata. Eterna mirare, eterna intrebare cand
ma uit in ochii ei. O plonjare in infinit. Un zbor in oceanul verde albastrui la sfarsitul
verii pe care urma sa o dau uitarii.
Doar pentru mine visare. Pentru tine altceva, nu-i asa, Xena?
Tu te-ai obisnuit cu fuga asta anormal de dureroasa, nici tu nu stii bine cu ce
consecinte. Nu vrei sa te opresti din aruncat de strigate de lupta si iatagane.
Frenezia ta e magnetica, dar cand ma apropii iti intorci polul.
Nu ma trimite la dracu. Nu ma lasa prada serpilor reminiscentei si dorintei. Sa ma
sugrume neputinta. Sa ma calce in picioare razbunarea mesajelor tale scuipate sub
impuls. Sa ma loveasca cat se poate de tare usa gandurilor nespuse. Nu-ul tau iubit,
nu-l trimite sa ma achite doar pentru ca eu sunt fericita si tu nu mai stii ce e aia.