1obiectul de studiu al managementului public.

Tranziia spre economia de pia determin profunde mutaii n toate domeniile vieii sociale, evident i n
sectorul public.Prin coninutul su, managementul public reprezint suportul teoretic i practic necesar
implementrii schimbrilor n instituiile publice. Procesul de restructurare a sectorului public, n general, i a
sistemului administrativ n special,necesit nalt profesionalism, respectiv funcionari publici cu o pregtire
corespunztoare de specialitate i n domeniul MP. Se contureaz din ce n ce mai mult tendina de profesionalizare
a funcionarilor publici permaneni.Evident, aceast mutaie semnificativ determin o foarte bun cunoatere a
coninutului MP.MP contribuie la formarea i perfecionarea pregtirii funcionarilor publici permaneni i alei care
i desfoar activitatea n instituiile publice. Un management public performant presupune personal cu o foarte
bun pregtire general i o nou viziune asupra rolului instituiilor publice n societate.Calitatea procesului de
management i de execuie din instituiile publice este influienat n mod direct de nivelul de pregtire general i
managerial a funcionarilor publici, iar MP contribuie decisiv la aceasta.n condiiile accenturii caracterului
democratic al societii exist o serie de argumente care explic necesitatea cunoaterii MP. MP studiaz procese
i relaii de management; formeaz principii i legiti; perfecioneaz organizarea i funcionarea instituiilor;
este influienat de i influieneaz valorile economice,politice, sociale,culturale; urmrete satisfacerea
interesului public.Cunoaterea MP ofer posibilitatea nelegerii particularitilor care apar n acest domeniu distinct
al tiinei. Elementele specifice influieneaz procesele de management,de execuie i de urmrire a deciziilor
administrative.Cunoaterea MP permire,de asemenea , identificarea i analiza structurilor din instituiile publice,a
relaiilor are exist ntre componentele acestora,a rolului fiecrei uniti n cadrul sistemului,a
sarcinilor,competenelor i responsabilitilor care revin managerilor publici.MP, prin coninutul su ,definete
principiile i regulile de organizare a sistemului informaional n instituiile publice, particularitile procesului de
culegere, nregistrare,stocare,transmitere i prelucrare a informaiilor care circul n cadrul sistemului de
management al instituiilor administrative.
MP ofer posibilitatea cunoaterii principalelor metode i tehnici de management folosite pe parcursul derulrii
activitii n instituiile publice.
Managementul resurselor umane,n sectorul public ,reprezint o alt dimensiune important a MP. n acest
sens,se acord atenie proceselor de selecie, promovare i motivare a personalului din instituiile publice.
Prin urmare, MP ofer concepte, principii, metode i tehnici pentru nelegerea i perfecionarea continu a
proceselor de management i de execuie din instituiile publice i a stilului de management al funcionarilor publici
permaneni i/sau alei din sectorul public.
Managementul public reprezint ansamblul proceselor i relaiilor de management, bine determinate, existente
ntre componente ale sistemului administrativ, prin care , n regim de putere public, se aduc la ndeplinire legile
i/sau se planific, organizeaz, coordoneaz, gestioneaz i controleaz activitile implicate n realizarea
serviciilor care satisfac interesul public.
Managementul public vizeaz metodele, tehnicile manageriale, abilitatea i priceperea cu care toate acestea sunt
folosite pentru a transpune ideile i politica n programe de aciune.
Introducerea acestei discipline n instituiile de nvmnt superior economic considerm c este un important
pas nainte n ceea ce privete recunoaterea rolului MP n procesul de democratizare a societii. Apare astfel,
evident rolul formator al nvmntului fa de MP.
Realitatea a demonstrat c formarea funcionarilor publici bine pregtii reprezint o condiie esenial pentru
democratizarea vieii publice, iar dezvoltarea MP o necesitate pentru societate.
2. definirea stiintei managment public
Managementul public reprezint ansamblul proceselor i relaiilor de management, bine determinate, existente
ntre componente ale sistemului administrativ, prin care , n regim de putere public, se aduc la ndeplinire legile
i/sau se planific, organizeaz, coordoneaz, gestioneaz i controleaz activitile implicate n realizarea
serviciilor care satisfac interesul public.
Managementul public vizeaz metodele, tehnicile manageriale, abilitatea i priceperea cu care toate acestea sunt
folosite pentru a transpune ideile i politica n programe de aciune.
Managementul public include administraia public.

Urmrete crearea sistemului de management n cadrul instituiei publice pentru realizarea obiectivelor cu
maximum de eficien, n condiiile asumrii responsabilitii pentru rezultatele obinute.
Managementul public este recunoscut ca fiind un sistem dinamic, flexibil, prin care se realizeaz interesele
publice generale i specifice ale membrilor societii.

3. Descriei caracteristicile MP.

Multidimensionalitatea MP atrage, n mod evident, o serie de caracteristici, care contribuie la o bun nelegere a
coninutului acestuia.
Caracteristicile, prin coninutul lor, faciliteaz nelegerea i asimilarea conceptelor fundamentale ale domeniului
de studiu al managementului public.
Caracteristicile managementului public trebuie abordate n interdependena lor.
Caracter integrator. MP studiaz procesele i relaiile de management din administraia public, cu scopul
fundamentrii soluiilor de perfecionare i raionalizare a sistemului administrativ. MP studiaz, n esen,modul de
conducere a instituiilor publice dintr-o societate, n sens larg al termenului, integrnd elemente din toate domeniile
vieii sociale: nvmnt, administraie, asisten social etc.
Caracterul politic. MP este un domeniu al tiinei influienat de factorul politic. Acest aspect este evident,
deoarece nu pot fi indiferente scopurile urmrite de reprezentanii administraiei publice n state cu regimuri politice
diferite. Fa de instituiile administraiei publice bazate pe principii diferite,nu se pot, obiectiv vorbind, folosi
metode de cercetare identice afirma Starosciak. De altfel, trstura dominant a MP este caracterul su politic.
Managementul n administraia de stat urmrete,n esen, ntre altele, formularea deciziilor de guvernare, care, mai
departe, se transmit sub form de impulsuri ale efului executivului n sistemul administraiei publice. La nivelurile
inferioare ale structurii administrative, influiena politicului este la fel de important ntruct executarea deciziilor
administrative fundamentate pe nivelurile ierarhice superioare se face de ctre funcionarii publici reprezentani ai
puterii politice.Prin urmare, funcionarii publici acioneaz pentru a descoperi i aplica variante de decizii
administrative innd permanent seama de orientarea lor politic i de programul de guvernare al formaiunilor
politice crora le aparin.
Caracterul de diversitate. MP are un caracter de diversitate, ntruct exist instituii cu competen material
general i instituii cu competen special, instituii centrale i locale. Aceasta face ca i managementul s
comporte diferenieri, n funcie de nivelul administrativ la care se refer.
Astfel, alturi de o teorie general a MP, care formuleaz principii i legiti valabile pentru ntreaga
administraie public, att central, ct i local, se poate delimita o ramur a MP n administraia public central de

stat, respectiv o ramur a managentului instituiilor publice locale autonome, dar i o a treia parte referitoare la
managementul celorlalte categorii de uniti sociale,care aparin sectoruli public.
Considerm necesar s facem precizarea c, din motive pur didactice, n aceast lucrare se trateaz problematica
MP n administraia de stat, dei sfera MP cuprinde i celelalte instituii publice care, prin specificul lor, desfoar
activiti cu caracter social.
Caracterul complex. MP are un caracter complex ntruct reunete elemente specifice managementului n diferite
domenii aparinnd sectorului public: nvmnt, cultur, asisten social, sntate etc. Simpla enumerare a acestor
domenii ne face s nelegem dificultile n abordarea problematicii MP, n general, i a managementului n aceste
domenii distincte, n special.
Caracterul de sintez. MP preia din alte domenii concepte, metode, teorii,care sunt folosite cu succes de
funcionarii publici. Este necesar o adaptare a cunotinelor din sociologie, psohologie, statistic, ergonomie, drept,
economie etc., la particularitile sectorului public.
4 DENUMITI FUNCTIILE MANAGEMENTULUI
Funcia de previziune;
Funcia de organizare - coordonare;
Funcia de administrare:
- dimensiunea material;
- dimensiunea uman;
- dimensiunea financiar;
- dimensiunea informaional;
Funcia de motivare;
Funcia de control-evaluare
Functionalitatea managementului public este determinata de modul in care functionarii publici permanenti si/sau
alesi in functii publice inteleg sa exercite cu inalt profesionalism cele 5 functii prezentate. Eficacitatea managerilor
publici este conditionata de abilitatile lor mangeriale manifestate in procesele de management cu ocazia exercitarii
acestor functii.
DESCRIETI FUNCTIA DE COORDONARE
Funcia de organizare-coordonare presupune un ansamblu de procese de munc prin intermediul crora se
asigur cadrul instituional necesar realizrii raionale i eficiente a obiectivelor previzionate n domeniul
managementului public prin alocarea raional a resurselor.
Eficacitatea exercitrii acestei funcii se apreciaz dup rezultatele obinute, prin prisma eficienei
activitii administrative, a efectului obinut n raport cu mijloacele utilizate pentru obinerea acestui rezultat.
Se proiecteaz i reproiecteaz, ori de cte ori managerii publici consider necesar.
Cadrul organizatoric intern al instituiei publice reunete urmtoarele elemente:
o domeniile de activitate distincte din cadrul instituiei publice.
o subdiviziunile organizatorice pentru fiecare domeniu.
o volumul de activitate implicat de fiecare domeniu n parte.
o procesele de munc fizic i intelectual.
o activitile, atribuiile, sarcinile specifice proceselor de munc.
o posturile i funciile publice de conducere i de execuie.
o relaiile organizatorice ntre subdiviziuni, posturi i funcii publice de conducere i execuie.
o ponderile ierarhice pentru posturile i funciile publice de conducere.
o nivelurile ierarhice.
o climatul organizaional.
o proiectarea cadrului organizatoric intern const n analiza,determinarea i dimensionarea, a coninutului
fiecrei componente.
o armonizarea cadrului organizatoric intern.
DESCRIETI FUNCTIA DE PLANIFICARE
Funcia de previziune - const n ansamblul proceselor de munc, prin intermediul crora se determin
principalele obiective ale instituiilor publice, n general, mijloacele i resursele necesare realizrii lor. Func ia
de previziune se concretizeaz n formularea i implementarea de strategii, politici, programe i planuri de

dezvoltare pentru sectorul public. const n ansamblul proceselor de management desfurate n

instituiile publice prin care se determin principalele obiective ale acestora n strns
interdependen cu cele ale altor instituii din sectorul public i n funcie de nevoile publice
generale i specifice, modalitile de realizare i resursele necesare.
Obiectivele instituiei publice i ale principalelor subdiviziuni organizatorice ale acesteia:
- se determin i n funcie de cadrul legislativ existent pentru instituia public, pentru domeniul din care
aceasta face parte sau pentru sectorul public,
- se fundamenteaz pe sistemul de nevoi generale i specifice ale clienilor, persoane fizice sau juridice.
- se armonizeaz cu obiectivele celorlalte instituii publice care desfoar activiti n acelai domeniu de
activitate.
- se integreaz pe vertical cu obiectivele determinate ale instituiilor publice situate pe nivelurile ierarhice
superioare.
n acest proces trebuie s se in seama, desigur, de toate condiionrile descrise la procesul de stabilire
a obiectivelor i, n plus, i de urmtoarele:
potenialul instituiei publice : uman, material, informaional i financiar.
gradul de profesionalizare a managerilor publici i funcionarilor de execuie.
valorile culturii organizaionale specifice instituiilor din sectorul public.
sistemul de cointeresare a resurselor umane pentru a amplifica gradul lor de implicare.
DESCRIERTI FUNCTIA DE MONITORIZARE
Funcia de control-reglare reprezint un ansamblu de procese de munc prin care se compar rezultatele cu
obiectivele iniiale, se verific conformitatea aciunilor instituiilor publice cu reglementrile juridice n vigoare i
misiunea angajailor si de a satisface interesul general cu respectarea drepturilor i libertilor fundamentale ale
persoanelor, se determin abaterile de la situaiile normale n vederea eliminrii lor i a cauzelor ce le-au produs
const n ansamblul proceselor de management prin care se proiecteaz i se armonizeaz componentele
cadrului organizatoric intern necesar realizrii obiectivelor previzionate n instituia public i n domeniul n
care aceasta se ncadreaz.
nchide ciclul procesului managerial;
cuantific finalitatea modului de realizare a celorlalte funcii ale managementului,
determin abaterile i cauzele care le-au generat, punctele forte i punctele slabe ale instituiei i msurile
care se impun pentru corectarea i evitarea apariiei n viitor a unor abateri.
Funcia de control-evaluare a managementului public const n ansamblul proceselor de management prin care :
se compar rezultatele obinute cu obiectivele previzionate,
se verific legalitatea activitilor desfurate n cadrul i n afara instituiei publice,
se msoar i analizeaz abaterile.
se identific modalitile de corectare sau amplificare a cauzelor care le-au determinat.
Controlul n managementul public nu este numai un mijloc de evitarea pierderilor i de atingere a obiectivelor
stabilite, ci si un factor de siguran, de autonomie.
Exercitarea funciei de control-evaluare de ctre reprezentanii managementului unei instituii sau autoriti
publice implic parcurgerea succesiv a urmtoarelor etape:
o compararea rezultatelor cu obiectivele previzionate i cu cadrul legislativ existent,
o determinarea abaterilor pozitive sau negative,
o analiza cauzal a abaterilor .
o formularea modalitilor de aciune pentru diminuarea intensitii cauzelor care au generat abaterile
negative i amplificarea influenei cauzelor care au determinat abaterile pozitive.
o fundamentarea deciziilor administrative pentru aplicarea propunerilor formulate.
o urmrirea executrii deciziilor i sesizarea efectelor imediate, pe termen mediu i lung.
o adaptarea permanent a instituiei publice pentru a asigura realizarea obiectivelor previzionate.

8.Numii elementele caracteristice domeniului MP (interesul public, serviciul public, puterea public).
Elemente caracteristice MP : Interesul public este precizat de puterea politic; este o reflectare a nevoii sociale;
reprezint mobilul MP; presupune existena unui cadru legislativ care s precizeze limitele de aciune ale
funcionarilor publici pentru satisfacerea nevoii sociale; se delimiteaz de nevoia social; are un anumit grad de
generalitate; i schimb coninutul n diferite perioade istorice etc.
Puterea public Este exprimat de: -drepturile speciale pe care le are o instituie administrativ cae reprezint i
apr interesul public; -acioneaz ntr-un cadru legal bine definit; confer dreptul reprezentanilor instituiilor
administrative pentru a emite acte normative; -respectiv, regimul de putere public contribuie la: ndeplinirea
legilor; prestarea se servicii publice; - se concretizeaz n legi care precizeaz adrul formal al MP.
Autoritatea este competena care revine unor instituii i/sau funcionari publici pentru a desfura anumite
activiti; - are 3 forme: juridic,legislativ, executiv; -este exercitat de: curtea constituional, parlament,guvern,
preedinte; -este exercitat direct i/sau indirect; -este un atribut specific al administraiei de stat.
Serviciul public Un alt aspect din problematica MP, asupra cruia insistm n continuare, este noiunea de
serviciu public.Aceast noiune de baz este folosit att n MP, ct i n dreptul administrativ.
Corelat strns cu conceptul prezentat anterior,serviciul public poate fi explicat ca un ansamblu de activiti
organizate i autorizate de administraia public pentru a satisface nevoi sociale n interes public.
Nevoile sociale sunt nelimitate i difer dup cele mai variate criterii:geografice, culturale, economice, de vrst,
sex, grad de civilizaie etc. MP i propune rezolvarea acelor nevoi care particularizeaz la un moment dat un interes
public, ceea ce presupune o valorizare de ctre puterea politic i fixarea unor coordonate legislative.
Dar sistemul de nevoi este amplu i diversificat i nu se poate reduce la serviciile publice ale instituiilor
administrative. Prin urmare, devine evident necesitatea de a oferi servicii publice de ctre instituii/organizaii
particulare a cror funcionare trebuie s fie autorizat de instituiile din cadrul sistemului administrativ.
Principalele caracteristici ale serviciului public sunt:
Satisface o utilitate social;
Se afl ntr-un raport juridic continuu cu administraia public care l-a nfiinat i care l conduce;
Furnizeaz bunuri i servicii, care satisfac interesele unui grup sau ale societii;
Este supus unui regim juridic, reglementat de principii de drept public, care-l difereniaz de acelea ale
ntreprinderilor particulare. Acionnd dup asemeneaprincipii contribuie la satisfacerea intereselor generale pentru
care a fos nfiinat.
n practic se pune problema administrrii serviciului public, care poate fi controlat direct sau indirect de
reprezentanii instituiilor publice care au, potrivit legii, autoritate public.
Clasificarea serviciilor publice poate fi fcut dup mai multe criterii:
Dup criteriul juridic exist: servicii publice administrative; servicii publice industriale i comerciale. n general
se formuleaz o definiie negativ: serviciile publice administrative sunt acelea care nu au un obiect de activitate
industrial sau comercial. Serviciile publice sunt reprezentate de o activitate sau un ansamblu de activiti prin care
instituiile din sistemul administrativ acioneaz, ntr-un cadru legislativ bine determinat, pentru a satisface interesul
general i individual al membrilor unei societi.
Serviciile publice oferite de instituii/organizaii private reprezint o activitate sau un grup de activiti prin care
se urmrete satisfacerea unui interes individual, particular i care nu poate fi satisfcut de o instituie public din
sistemul administrativ.
Serviciile publice oferite de instituiile publice sau private se caracterizeaz prin aceea c n cadrul lor se
deruleaz n mod expres activiti de nvmnt, art, cultur, sport, comer.
Din punctul de vedere al modului de cooperare la satisfacerea interesului public se pot distinge:
Servicii publice la realizarea crora nu sunt implicate persoane din afar i care au drept scop satisfacerea direct
i individual a particularilor. Toate aceste servicii au n comun faptul c ceteanul ateapt de la ele satisfacerea
unei cerine personale i trebuie s intre n raport cu ele pentru a o obine. Particularul are, fa de ele, calitatea de
beneficiar sau de client dac este vorba de un serviciu public comercial. n practic acestea sunt variate: servicii
industriale i comerciale, servicii sociale, precum cele din domeniile: nvmnt, sport, cultur, dar i servicii
administrative.

Servicii publice la realizarea crora particip indirect i alte persoane i fr ca beneficiarul s intre n contact cu
serviciul respectiv.n asemenea cazuri, clientul este utilizator,iar nu beneficiar.Exemplul tipic este acela al
ntreinerii reelei de drumuri.
Servicii publice la realizarea crora sunt implicate persoane din rndul cetenilor i destinate ntregii colectiviti
umane, fr ca indivizii s cunoasc, n mod individual, rezultatul.Cteva exemple n acest sens: aprarea naional,
serviciul diplomatic.
Din punct de vedere al nivelului la care se realizeaz exist:
Servicii publice naionale,care chiar dac sunt situate n unele zone teritoriale, intereseaz ansamblul
colectivitii naionale.
Servicii locale, care se organizeaz la nivel raioane, comune.
Din punct de vedere al formei de proprietate exist o difern ntre:
Serviciile publice monopolizate, oferite doar de instituiile administrative care dein i monopolul asupra
activitilor respective.
Serviciile publice realizate de ageni economici publici i privai. Aceast categorie de servicii sunt oferite att de
instituii publice, ct i de organizaii private.
Sfera nevoilor sociale n interes public, ca i prioritile managementului public de a organiza sau autoriza
activiti pentru satisfacerea acestora se modific n funcie de programul forelor care cuceresc puterea politic.
9 Numii reprezentanii gndirii formaliste cu privire la organizarea instituiilor publice din administraie.
Exist 3 abordri fundamentale ale gndirii formaliste cu privire la organizarea instituiilor publice din
administraie.
Formalitii erau preocupai mai mult de managementul resurselor umane dect de modul de guvernare. Gndirea
formalist a ignorat aproape complet impactul birocraiei asupra oamenilor, rolul ei n politic, influiena acesteia
asupra societii i limitele pn la care conjuctura internaional afecteaz birocraia.
Abordarea lui Max Weber (1864-1920). Weber considera c ,n general ,procesele administrative evolueaz n
progresie geometric spre raionalismul tehnologic, ceea ce nseamn c pe msura evoluiei, ideile ctig n
coeren i devin sistematice. Prin urmare, Weber susinea c birocraia este un element major n aceast evoluie
complex. Pentru a explica ns modul n care birocraia afecteaz sistemele administrative din diferite ri, Weber a
prezentat 6 idei de baz:
1 Existena unor zone de jurisdicie statice, clar definite, determinate de legi sau reguli administrative;
2 Organizarea activitii i distribuirea atribuiilor se face pe baza diviziunii muncii;
3 Autoritatea,care precizeaz atribuiile,competenele i responsabilitile ntr-o instituie public, nu este una
arbitrar;
4 Managementul birocratic se fundamenteaz pe documente scrise,legi i alte acte normative;
5 Organizarea funcionarilor se bazeaz pe ierarhie, fiecare funcionar public este supus controlului i activitatea
lui este coordonat de un alt funcionarpublic de rang superior, care,la rndul su,rspunde n faa altui superior de
aciunile sale i ale subordonailor si. eful are i dreptul de a preciza sarcinile,iar subordonaii au datoria s
asculte;
6 Funcionarii publici sunt integrai n sistemul administrativ prin contracte de munc pentru care ei opteaz n
mod liber. Personalul este recrutat n funcie de pregtirea profesional, iar pentru funciile de conducere este
necesar i o pregtire specific n domeniul n care acesta va fi integrat.Recrutarea viitorilor funcionari publici
presupune un proces amplu de examinare a diplomelor i/sau a certificatelor de calificare eliberate de instituiile de
nvmnt cae pregtesc personal pentru speializarea respectiv.
n opinia lui Weber,munca de funcionar public poate nsemna o carier,care permite valorificarea capacitii
individuale de munc pe o perioad ndelungat. Ca o consecin,funcionarul public este protejat de demiterea
arbitrar i ocup postul respectiv pe via. El are asigurate salariul, pensia i o indemnizaie corespunztoare
poziiei n ierarhie. Weber considera c birocraia este superioar tuturor celorlalte forme de organizare i se poate

compara cu nlocuirea omului de ctre main pentru muncile ,mecanice, ceea ce a avut ca efect creterea
productivitii muncii.
Abordarea Frederick Taylor (1856-1915). Taylor i-a derulat cercetrile ntr-o perioad n care
ineficiena,imoralitatea politic i exploatarea resurselor naturale ale Americii descriau o faz premergtoare
problemei mai largi a eficienei naionale. Pornind de la o idee a lui Roosevelt,Taylor a publicat lucrarea Principiile
Managementului tiinific, n 1911.Prin aceast lucrare, el a dorit s demonstreze c:
Pierderile SUA se datoreaz ineficienei zilnice n activitatea membrilor societii, n general;
Atenia redus acordat angajrii unui personal care s aib anumite caliti, cunotine,aptitudini i deprinderi
limiteaz aplicarea managementul sistematic;
Fundamentul managementului sistematic l reprezint regulile,legile, principiile.
Pornind de la aceste premise generale, Taylor a propus managementul tiinific, care const n aplicarea
deliberat, contient a raionamentului economic n activitatea industrial.El a pornit de la ideea c activitatea
uman poate fi msurat,analizat i controlat cu ajutorul unor tehnici analoage celor folosite cu succes pentru
urmrirea desfurrii unor procese obinuite de munc. Taylor considera c, pentru orice activitate, exist un mod
de lucru optim, care poate fi descoperit printr-o analiz detaliat a coninutului postului respectiv i prin studii
asupra duratei, numrului i tipului micrii.
Taylor susinea c orice angajat trebuie selectat cu atenie i antrenat ntr-un proces continuu de perfecionare n
condiiile unei stimulri financiare corespunztoare. De asemenea, Taylor considera c este necesar o pregtire
special a personalului i o strns cooperare ntre management i execuie, n vederea realizrii obiectivelor
sistemului, motiv pentru care el a propus standardele cooperrii. Cei care nu doresc s adere la aceste standarde
trebuie s fie eliberai din posturi.
n cadrul abordrii, Taylor a acordat o atenie deosebit departamentelor funcionale, n care se desfoar u
precdere activiti de planificare. Departamentul de planificare ar trebuis se ocupe de organizarea activitilor, de
modul de folosire a timpului i costurile necesare desfurrii activitii, disciplina la locul de munc.
Ideile lui Taylor au fost criticate de angajaii din diferite instituii, de sindicate, manageri i de toi cei care
respingeaupunctul su de vedere asupra factorului uman considerat mecanicist. Potrivit abordrii lui Taylor,
veniturile, programul de lucru se determinau pe baza managementului tiinific. Muli manageri i-au reproat lui
Taylor c abordarea propus implic i o calificare corespunztoare din partea celor care conduc una sau mai multe
persoane iar societatea nu era pregtit s accepte o astfel de orientare.
Abordarea lui Henry Fayol (1841-1925). nainte de a fi un manager de succes i un specialist de seam al
managementului, Fayol a fost un bun inginer, care a reuit s reduc riscurile de incendiu n minele de crbuni din
SUA.
Aplicabilitatea ideilor lui Fayol n managementul public se bazeaz pe 5 elemente:
planificare-previziune,
organizare,
comunicare,
coordonare
control.
El a pus accent pe structura organizatoric i, n acest sens, a conturat linii clare de autoritate i responsabilitate,
modul n care acestea se coreleaz. Fayol a susinut conceptul unitii de comand conform cruia fiecare angajat
primete ordine numai de la superiorul su ierarhic. Fayol consider c oricine, n orice tip de organizaie, ar trebui
s-i cunoasc poziia n structura organizatoric, iar managerii cu autoritatea lor trebuie s-i asume i
responsabilitile pentru aciunile proprii.
Abordarea lui Fayol,apropiat de a lui Taylor, s-a concentrat totui pe probleme ale psihologiei umane,
abordndu-le ca pe o parte intrinsec, indispensabil a organizaiei. Ideile prezentate de Fayol nu au fost demonstrate
n practic, ci reprezint rezultatul unor observri tiinifice i cercetri empirice cu importan practic, n special
pentru abordarea raional a managementului.
10Caracterizai structura administrativ.
Structura administraiei publice reprezint configuraia intern i relaiile care se stabilesc ntre componentele
sistemului n procesul de realizare o obiectivelor.

Referindu-ne la instituiile administraiei de stat, fiecare are propria sa structur cu un numr de compartimente,
n care se desfoar activiti specifice.Structura difer de la o instituie la alta i este determinat de obiectivele pe
care le are de ndeplinit fiecare component. Structura administraiei de stat prezint diferenieri de la un stat la
altul, dar i n cadrul aceluiai stat, de la o etap de dezvoltare la alta.Alturi de influienele naionale,istorice,
tradiionale, un element determinant al structurii l reprezint obiectivele pe care administraia le are de ndeplinit. n
acest context, trebuie inut seama de factorul politic, deoarece organele legislative,partidele de guvernmnt sunt
acelea car stabilesc obiectivele administraiei, dar nu n mod abitrar, ci n raport cu interesele economice, politice,
sociale, pe care administraia urmeaz s le satisfac. Prin urmare, apar evidente deosebirile dintre diferitele sisteme
administrative determinate de interesele grupurilor sociale. Astfel, se poate afirma c administraia de stat poate
apra interesele unor grupuri economice, sociale i politice restrnse,iar n acest caz o administraie este totalitar,
antipopular sau, dimpotriv, poate promova interesele publice generale ale societii n ansamblul ei i atunci este
democratic.
O bun structurare a administraiei de stat trebuie s asigure, att evitarea supradimensionrii aparatului
administrativ, situaie care genereaz activiti paralele, rezolvri greoaie i cheltuieli bugetare suplimentare inutile
i nejustificate ct i subdimensionarea aparatului, care provoac o supraaglomerare cu sarcini i atribuii. Prin
urmare, aceeai instituie este nevoit s desfoare un numr exagerat de mare de activiti,ceea ce poate avea ca
rezultat o rezolvare superficial i parial a problemelor cu care se confrunt instituia public i societatea n
ansamblul ei.
11Descriei tipurile de structuri din administraia de stat.
Structura administraiei de stat poate fi abordat sub 2 forme: funcional i teritorial. Un sistem administrativ se
poate organiza sub forma urmtoarelor tipuri de structuri:
Structura ierarhic-funcional asigur, n principal, unitatea de decizie i aciune n cadrul sistemului i este
determinat de varietatea dmeniilor de activitate reuniten administraie;
Structura teritorial este determinat de dispunerea diferitelor componente ale structurii sistemului administrativ
n uniti administrativ-teritoriale distincte;
Structura de tip mixt mbin tipurile precedente de structuri.
Structura :
Ierarhic-funcional presupune organizarea administraiei de stat pe categorii de instituii n funcie de
domeniul n care i desfoar activitatea.
Mixt;
Teritorial presupune organizarea administraiei n raport cu teritoriul pe care i desfoar activitatea i i
exercit competena.
Structura ierarhic-funcional. Presupune organizarea administraiei de stat pe niveluri ierarhice, pe categorii
de instituii n funcie de domeniul n care i desfoar activitatea. Astfel, au fost create instituii-organe cu
competen material general, care i desfoar activitatea, principial, n toate sferele vieii sociale. O astfel de
instituie este guvernul. Principial, deoarece i ntre aceste instituii exist diferenieri n ceea ce privete volumul i
natura atribuiilor, n raport cu rolul instituiei respective n cadrul sistemului instituiilor administraiei de stat.
Dei au competena material general, ca i guvernul, instituiile administraiei publice locale (primriile) nu
sunt competente ntr-un numr de domenii de activitate care prezint o nsemntate deosebit.
Menionm ca exemplu domeniile relaiilor externe, al aprrii naionale, zonale, al potei i telecomunicaiilor,
al transporturilor aeriene etc.
Alturi de aceste instituii, dar frecvent subordonate lor, funcioneaz organele de specialitate care i desfoar
activitatea numai n domenii distincte.Asemenea organisme sunt: ministerele, alte organisme centrale ale
administraiei de stat, respectiv organisme centrale purtnd alt denumire dect aceea de minister,ca de
exemplu,comisii,oficii, precumi organisme locale de specialitate ale administraiei de stat, denumite direcii
,administraii, inspectorate, comitete, circumscripii etc.
Exist i organisme de specialitate de ramur, ca de exemplu, Min.afacerilor Externe, Min. Justiiei, Min
Sntii etc.,precum i de domeniu, acestea fiind competente s rezolve problemele comune mai multor sau chiar
tuturor ramurilor,ca de exemplu, Min.Muncii i Proteciei Sociale, Min.Finanelor.

Instituiile publice i celelalte organisme de specialitate se subordoneaz instituiilor cu competen material

general de la acelai nivel.Astfel,ministerele sunt subordonate guvernului, iar instituiile (organismele) locale de
specialitate se subordoneaz instituiilor locale cu competen material general.
Structura teritorial- desemneaz organizarea sistemului administrativ n raport cu teritoriul pe care i
desfoar activitatea i i exercit competena instituia (organul) administraiei de stat.
n cadrul structurii teritoriale,administraia de stat cuprinde instituii cu competen teritorial general, denumite
i instituii centrale i organe cu competen teritorial limitat la unitile administrativ-teritoriale, denumite i
instituii locale ale administraiei de stat.
Organele centrale sunt guvernul, ministerele,alte organe centrale. Acestea i pot exercita competena pe ntreg
teritoriul rii.
Organele locale sunt competente numai n unitile administrativ-teritoriale, n care i desfoar activitatea.
Denumirea de organe/institii centrale, folosit n literatura de specialitate i n legislaie, considerm c nu
exprim cel mai bine coninutul i ntinderea teritorial a competenei acestor organe.
Termenul central defineteo conducere care se realizeaz de la centru i mai puin faptul c instituiile n
discuie sunt competente pe ntreg teritoriul rii.
Acest specific al organelor centrale ar putea fi exprimat mai sugestiv,dac s-ar utiliza denumirea de instituii
naionale.
ntruct exist mai multe categoriide uniti administrativ-teritoriale, organele locale sunt i ele de mai multe
categorii: comunale,oreneti,municipale ale sectoarelor mun Chiinu i raionale.
Existena mai multor categorii de organe locale ale administraiei de stat este determinat de cerinele
colectivitilor locale, n raport cu care se stabilesc instituiile publice.
Competenele difer n raport cu ierarhizarea teritorial a organelor respective,cu nivelul la care ele funcioneaz.
Totodat n cadrul structurii teritoriale se realizeaz i subordonarea organelor administraiei de stat,din treapt n
treapt,de la guvern.
n ceea ce privete subordonarea organelor/instituiilor de specialitate,exist un anumit specific n sensul c
organul/instituia situat pe un nivel ierarhic superior nu poate anula actul organului/instituiei situate pe un nivel
inferior,avnd dreptul doar de a suspenda executarea acelui act.
Numai organul cu competen general depe acelai nivel este mputernicit s decid meninerea, modificarea
sau anularea actului n cauz.
Organele centrale ale administraiei de stat ar putea rezolva i problemele colectivitilor locale.
ntruct organele centrale i exercit competena pe ntreg teritoriul rii, nimic nu le-ar mpiedica s preia i
problemele locale din unitile administrativ-teritoriale.
Aceasta ar nsemna o supraaglomerare cu sarcini a organelor centrale,precum i riscul unor rezolvri ntrziate ale
problemelor locale sau rezolvri insuficient adaptate specificului local.Mai mult dect att,ar nsemna dezvoltarea
unui sistem administrativ centralizat i prin urmare a unui management public centralizat.
Crearea organelor/instituiilor administrative locale a urmrit rezolvarea operativ a cerinelor colectivitilor
locale,prin cunoaterea direct,exact i complet a intereselor publice specifice.Astfel,sistemul de management
public poate fi descentralizat i orientat asupra realitilor existente la nivel local.
Pe de alt parte,organele locale se pot adapta rapid la schimbrile care se produc n mediul unitilor
administrativ-teritoriale i prin urmare pot contribui la satisfacerea cerinelor colectivitilor locale.
n realitate nu teritoriul determin structura administraiei,ci interesele sociale zonale,care reprezint fundamentul
sistemului de obiective al instituiilor publice.De altfel,nici nu sunt posibile raporturi juridice cu teritoriul care nu
poate avea personalitate juridic.
Raporturile juridice se stabilesc ntre persoane juridice:uniti administrativ-teritoriale sau diferitele organe ale
administraiei situate pe teritoriul statului.
12 Numii i descriei tipurile de relaii interne.
n cadrul sistemului administrativ se nasc relatii administrative care cunosc diferentieri si au particularitati n
functie de subiectii ntre care se stabilesc.
Dupa apartenenta lor, relatiile administrative sunt structurate astfel:
relatii interne - se stabilesc ntre
autoritati n cadrul structurilor organizatorice ale institutiilor administrative;

Cel mai mare impuls dat relatiilor publice este legat de descoperirea de catre scoala de laHarvard, condusa de
Elton Mayo in perioada 1924-1927, a faptului ca relatiile umane constituieun factor al muncii productive. De aici sa ajuns la concluzia ca armonizarea relatiiilor dintre membrii unei colectivitati institutionalizate foavorizeaza
desfasurarea si dezvoltarea activitatii respective. Ca urmare, specialisti in relatii publice considera ca prin
intermediul acestor relatii are loc o indoctrinare a personalului cu o filosofie a intreprinderii respective, in care
elementul predominant sa fie intelegerea restului economic si social al acesteia.
Actiunile de relatii publice interne pot fi realizate in modalitati diferite, ca: reuniuni
informativecu personalul, in cadrul carora se discuta activitatea pe compartimente sau
in ansamblu, perspectivele, masurile de luat etc.; se pot difuza filme realizate de personalul propriu; se pot folosi
emisiuni radio si de televiziune, brosuri, pliante, comunicare personala etc.
Esentialul este ca fiecare om sa se considere coparticipant la activitatea institutiei sau intreprinderii respective,
iar institutia sa-i apara in minte ca fiind cea care i permite s-i manifeste din plin spiritual
inventive,creator,personalitatea.
Descriei tipurile de relaii de autoritate.
n cadrul subsistemului organizatoric alaturi de relatiile interne ntre autoritati exista relatii organizatorice care
reprezinta ansamblul legaturilor dintre componentele structurii administrative instituite prin documente oficiale sau
acte normative.
Relatiile organizatorice se pot clasifica, n functie de continutul lor,astfel:

relatii de autoritate, instituite prin acte normative exercitarea lor fiind obligatorie, ele putnd fi clasificate
la rndul lor n trei categorii:
relatii ierarhice, care se stabilesc ntre titularul postului de conducere si cel al postului de executie, structura
organizatorica a sistemului putnd fi reprezentata si printr-o piramida ierarhica carei naltime variaza n functie de
numarul de posturi si densitatea relatiilor de acest tip. n general acest tip de relatii se stabilesc ntre institutii ale
administratiei centrale si locale, ntre autoritati ale administratiei centrale situate pe nivele ierarhice diferite;
relatii functionale, rezulta din exercitarea autoritatii functionale de care dispun anumite institutii competente ale
structurii administrative si care sunt mentionate n regulamente proprii legal elaborate. Acest tip de relatii se
stabilesc ntre institutii sau compartimente care desfasoara activitati n domenii similare si care concura n mod
direct la realizarea unor servicii publice de interes general;
relatii de stat major, care apar ca urmare a delegarii sarcinilor, competentelor si responsabilitatii de catre institutii
sau autoritati ale administratiei locale n vederea descentralizarii sistemului administrativ si a solutionarii unor
probleme complexe din unitatile administrativ teritoriale. Aceste relatii se stabilesc ca urmare a reprezentarii
administratiei centrale la nivel local sau administratiei locale la nivel central.

relatii de cooperare, se stabilesc ntre posturi situate la acelasi nivel ierarhic, dar n institutii sau
compartimente diferite datorita realizarii n comun a unor activitati sau programe complexe;

relatii de control, apar ntre institutiile specializate n efectuarea controlului (Curtea de Conturi, Corpul de
Control al Primului Ministru), organe specializate cu atributii de control financiar, fiscal n teritoriu ale ministerului
Finantelor publice si alte institutii si compartimente ale structurii;

relatii de reprezentare, se stabilesc ntre functionarii publici de pe niveluri ierarhice superioare si

reprezentantii unor organizatii profesionale, sindicale, ntre autoritati ale administratiei de stat din interior si
autoritati ale administratiei altor state.
13 Descriei procesul decizional din administraia public.
1.Procesul decizional
Adoptarea unei decizii presupune parcurgerea unor etape, de la iniiere pn la evaluare i formularea
concluziilor. Aceste etape sunt:
1. Iniierea deciziei
2. Definirea obiectivului decizional i a mijloacelor de realizare a acestuia
3. Documentarea n vederea formulrii deciziei
4. Selectarea i analiza informaiilor culese
5. Conturarea i analiza alternativelor decizionale
6. Adoptarea deciziei
7. Urmrirea aplicrii i respectrii deciziei

8. Formularea concluziilor rezultate dup aplicarea deciziei

n cazul deciziei administrative, acest proces presupune elemente specifice ce deriv din rolul i funciile
administraiei publice. nainte de a aborda etapele deliberrii propriu-zise ale procesului adoptrii deciziei
administrative, trebuie s artm c decizia administrativ presupune:
stabilirea gradului de prioritate pe care l prezint problema i msura n care se impune sau nu o intervenie;
gruparea problemelor asupra crora este util intervenia;
verificarea realitii, a caracterului i oportunitii problemei respective (dac este o problem curent, de rutin
sau de excepie).
Dup aceast etap prealabil deliberrii propriu-zise, etap care de fapt nseamn determinarea obiectului
deciziei ce urmeaz a fi luat, urmeaz etapele propriu-zile, i anume:
Adunarea datelor (trebuie avut n vedere dac datele vizeaz situaia trecut, prezent sau viitoare).
Selecionarea (filtrarea) i ordonarea (sistematizarea) datelor.
Cu acest prilej se stabilete:
ce probleme se reliefeaz;
dac sunt posibiliti de tratare distinct;
care sunt circumstanele problemei;
n ce ordine de urgen trebuie acionat;
dac avem elemente restrictive (disponibiliti fixe, acte normative n vigoare etc.).
Ambele etape (A i B) le putem considera faze premergtoare ale elaborrii deciziei.
Analiza datelor i faptelor (informaiilor). Cu acest prilej, se studiaz toate influenele posibile asupra deciziei. n
aceast etap se elaboreaz variante.
Deliberarea - o confruntare de idei n cadrul creia sunt scoase n eviden avantajele i dezavantajele uneia sau
alteia din soluiile posibile".
Pentru a se ajunge la un rezultat util, aceasta trebuie judicios organizat.
Astfel, materialul pregtit pentru elaborarea deciziei, mpreun cu propunerile prezentate, vor fi transmise n timp
util membrilor organului de decizie, pentru ca acetia s le poat analiza, spre a avea astfel posibilitatea de a se
pronuna atunci cnd vor fi supuse discuiei materialele respective.
Adoptarea / luarea deciziei este momentul manifestrii voinei decidentului.
Ulterioare actului decizional, mai urmeaz:
Intrarea n vigoare
Aplicarea (executarea) deciziei administrative.
2.Initiaiva adoptrii deciziei administrative
Orice decizie presupune n prealabil existena unei iniiative, care s declaneze aciunea n cauz. Iniiativa
deciziei poate s aparin organului care o va emite dar i altor factori interesai cum ar fi organe legiuitoare, organe
ierarhic superioare, organizaii ale cetenilor etc.
Astfel, o decizie administrativ poate fi iniiat de un alt organ al administraiei publice. De asemenea, iniiativa
adoptrii unei decizii administrative poate veni i din partea diferitelor organizaii i asociatii nestatale sau chiar din
partea cetenilor, n mod individual.
Organul emitent nu este ns obligat s adopte decizia, dect numai n cazul n care iniiativa adoptrii aparine
unor organe fa de care este subordonat organul ce va emite decizia. n alte situaii, initiativa nu reprezint dect o
simpl propunere, o sugestie care nu oblig organul emitent, acesta avnd deplina libertate de a adopta sau nu
decizia respectiv.
Iniiativa adoptrii deciziei administrative intervine n cazul n care se constat existena unei nevoi sociale,
pentru a crei satisfacere este necesar o decizie administrativ. Odat manifestat iniiativa, urmeaz pregtirea
proiectului de decizie care implic o serie de operaiuni.
3. Definirea obiectivului decizional i a mijloacelor de realizare a acestuia
Orice deciziei administrativ intervine n vederea satisfacerii direct sau indirect a unei necesiti sociale, astfel
c, mai nti, este necesar s se stabileasc n mod precis nevoia social ce trebuie satisfcut, precum i ce anume
se impune s se fac pentru satisfacerea acesteia, cu alte cuvinte, determinarea obiectivului de nfptuit prin decizia
care urmeaz s se adopte, precum i mijloacele de realizare.

Pe tot parcursul acestui proces, se va avea n vedere gradul de prioritate, adic urgena satisfacerii unei anumite
nevoi sociale. innd seama de aceasta, indiferent de stadiul la care s-a ajuns n procesul elaborrii unei decizii
administrative, dac n acest timp se ivete o cerin social prioritar, ntr-o astfel de situaie se suspend temporar
elaborarea deciziei aflate n lucru, adic n curs de elaborare i se acord prioritate deciziei legat de cerina urgent
ce a intervenit i care trebuie deci, satisfcut naintea altor cerine.
4. Documentarea n vederea formulrii deciziei
Adoptarea unei decizii administrative trebuie s se sprijine pe o serie de date, informaii certe, realiste. Cu ct
sunt mai complete i mai exacte acestea, cu att decizia va fi mai realist i mai eficient, astfe c este necesar o
ampl i aprofundat documentare.
n etapa de documentare, trebuie culese o multitudine de date, de natur diferit, cum sunt, de pild, informaiile
care se refer la cele mai noi realizri ale tiinei i tehnicii, ce trebuie avute n vedere pentru alegerea celor mai
eficiente mijloace de realizare a obiectivului stabilit.
O atenie de cea mai mare nsemntate n cadrul documentrii se va acorda cunoaterii exacte a realitilor
sociale. Aa dup cum am mai artat, dac aceast cunoatere ofer date incomplete sau, mai grav, inexacte,
rezultatul va fi adoptarea unei decizii eronate, care nu va duce la rezolvarea adecvat a problemei n cauz.
Documentarea se realizeaz prin cercetarea unor lucrri tiinifice, statistici, rapoarte, procese-verbale, dri de
seam, anchete etc., prin analiza deciziilor adoptate n situaii apropiate. Un rol important n etapa de documentare l
joac subsistemul informaiilor al organizaiilor publice i existena i utilizarea noilor tehnologii.
5. Selectarea i analiza informaiilor culese
Teoretic, etapa de documentare trebuie s ofere un volum amplu de informaii, astfel c este necesar selectarea
i interpretarea acestora. Operaiile menionate sunt necesare deoarece nu toate informaiile obinute prezint
aceeai nsemntate pentru decizia ce va fi adoptat. Vor fi reinute, cu precdere, acele date care s asigure o
eficien sporit, obinerea de rezultate maxime cu cheltuieli minime, n condiiile satisfacerii depline i optime a
cerinei sociale care a generat decizia ce urmeaz a se adopta.
Informaiile obinute, pot fi ordonate dupa anumite repere:
obiect-structur; cu ajutorul acestui reper se stabilete conturul teoretic al fenomenului cercetat.
posturi de lucru; dup acest reper se precizeaz posturile funcionarilor i competenele lor.
documente i poziii; acest reper presupune analiza documentelor utilizate n procesul de adoptare a deciziei.
circuitul administrativ; ofer posibilitatea observrii evoluiei faptului administrativ.
mijloace materiale folosite; se cerceteaz ntreg echipamentul folosit.
6. Conturarea i analiza alternativelor decizionale
Informaiile culese, selectate i analizate trebuie s conduc la formularea unor soluii, variante decizionale
pentru atingerea obiectivului propus. De asemenea, este necesar precizarea pentru fiecare variant decizionale a
costurilor, resurselor necesare punerii n practic precum i o evaluare a efectelor aplicrii fiecreia.
7. Adoptarea deciziei
Cunoscute fiind scopul i obiectivul ce trebuie nfptuite, precum i informaiile culese, selectate i interpretate,
se trece la adoptarea propriu-zis a deciziei. Adoptarea deciziei reprezint un proces raional de gndire, nelegere,
alegere dintre variantele decizionale formulate n etapa anterioar a opiunii considerate ca fiind optim pentru
atingerea obiectivului decizional.
Dup unii autori etapa adoptrii se poate diviza, n cazul organelor colegiale, n cel puin 3 faze: dezbaterea,
deliberarea i votarea. Etapa adoptrii este guvernat de importante formaliti procedurale concomitente adoptrii
deciziei i ulterioare adoptrii acesteia, necesare asigurrii valabilitii ei sau punerii n executare.
- Dezbaterea - activitate de evaluare a propunerilor cuprinse ntr-un proiect de act n baza unei confruntri de idei
n cadrul creia se evideniaz avantajele i dezavantajele soluiilor preconizate. Forma organizatoric a dezbaterii n
cadrul organelor colegiale este edina (adunare general, sesiune) care reprezint o reuniune de dou sau mai multe
persoane ce alctuiesc mpreun un organ i a cror reunire are un anumit scop.
Dezbaterile, deoarece evalueaz i studiaz variantele decizionale revin decidentului. O metod folosit const n
critica organizat a alternativelor care are n vedere formularea motivelor care justific decizia de ctre un colectiv

i elaborarea argumentelor mpotriva acestuia de ctre alt colectiv. Astfel, n timpul deliberrii se apreciaz
argumentele pro i contra, procedndu-se la analiza critic a proiectului de decizie. n cazul n care se propun pentru
rezolvarea aceleiai probleme, soluii total diferite, nseamn c obiectivul decizional nu a fost clar definit,
documentarea este nesatisfctoare s-au au intervenit elemente extralogice (sentimente, interese personale, slaba
participare i pregtire a membrilor organismului colegial etc.).
- Deliberarea - n cazul organelor colegiale fiecare participant la dezbatere opteaz din considerente specifice,
asupra unui proiect sau variante i asupra unor amendamente. Procedura de deliberare a fiecrui participant difer n
ceea ce privete structura demonstraiei sale, alegerea i ordonarea argumentelor, modul i momentul de prezentare.
Alegerea unei variante din mai multe, are loc n baza unei aprecieri comparative a variantelor propuse sub aspectul
diferiilor factori, indicatori de eficien, prin aprecierea unor efecte posibile ca apariie etc., dar cu respectarea
cadrului legal care delimiteaz posibilitile de opiune.
Metoda deliberrii urmrete sistematizarea dezbaterii pentru a se ajunge la o concluzie. Elementele comune
oricrei deliberri sunt:
delimitarea ntinderii analizei i identificarea normelor tiinifice sau tehnice ce urmeaz a fi respectate i aplicate
n materia ce face obiectul proiectului de decizie;
stabilirea procedurii legale de deliberare sau precizarea acesteia de comun acord, dac nu este prevzut n acte
normative
determinarea metodelor folosite pentru culegerea cunotinelor tiinifice necesare;
utilizarea unei tehnologii adecvate deliberrii.
Ca orice activitate uman deliberarea trebuie organizat. Astfel, materialul pregtit pentru elaborarea deciziei,
mpreun cu propunerile prezentate, vor fi transmise n timp util membrilor organului de decizie, pentru ca
acetia s le poat analiza, spre a avea astfel posibilitatea de a se pronuna atunci cnd vor fi supuse discuiei
materialele respective. n cadrul deliberrii, membrii organului de decizie i vor exprima prerea n legtur cu
propunerile prezentate privind proiectul viitoarei decizii.
Libertatea exprimrii opiniei poate fi realizat prin metode tiinifice precum metoda Delphi, denumit i ancheta
iterativ i metoda brainstorming, asaltul de idei ce urmrete obinerea ct mai multor preri.
Normele ce asigur eficiena deliberrilor sunt:
precizarea exact a ordanii de zi
selecionarea judicioas a participanilor
formularea clar i sintetic a problemei analizate
stimularea emiterii de preri
consemnarea exact a prerilor consemnate
- Votarea - reprezint operaiunea prin care se manifest cu efecte juridice voina organului colegial prin
adoptarea actului juridic. Voina pe care o cuprinde decizia se manifest n realizarea puterii de stat i se afl numai
la nivelul persoanelor care au un drept de vot deliberativ i nu un drept de vor consultativ sau care sunt lipsite de
acest drept.
Evaluarea i alegerea variantei decizionale presupun definirea unor criterii concrete. Uneori se folosete tehnica
arborelui de luare a deciziei, al crui nume se datoreaz reprezentrii sale grafice sub forma unui arbore stilizat.
Pentru ca decizia administrativ s fie legal, ea trebuie, n primul rnd, s fie emis de ctre autoritatea
administrativ competent, adic de ctre autoritatea creia legea i confer dreptul i, totodat, n anumite cazuri,
obligaia de a adopta acea decizie administrativ. Problema competenei privete nu numai autoritatea de la care
eman decizia, ci i persoana din cadrul acelei autoriti, funcionarul care pregtete decizia.
Totodat, decizia administrativ trebuie s fie n conformitate cu legea, ea fiind emis tocmai pe baza i n
vederea executrii legii. Termenul de lege, n acest context, trebuie privit n sensul su larg. n afar de legea
adoptat de ctre Parlament, deciziile administrative trebuie s respecte i s execute dispoziiile coninute n toate
actele date n baza legii.
De asemenea, la adoptarea deciziilor administrative trebuie respectate condiiile de form i de procedur
prescrise de lege pentru emiterea lor. Nerespectarea acestor condiii duce la neluarea n considerare a acelor decizii.
Aa de exemplu, dac un act administrativ nu poart semntura persoanei competente sau tampila organului
emitent, acel act nu este considerat valabil.
n ceea ce privete procedura emiterii, legea poate stabili i cerina anumitor avize pentru emiterea unui act
administrativ, date de ctre alte organe dect organul emitent. Avizele sunt opinii pe care o autoritate a administraiei

publice le solicit altor organe ale administraiei publice ntr-o problem sau n mai multe probleme pentru a se
informa i a decide n cunotin de cauz.
Avizele se clasific n trei categorii:
facultative, situaie n care autoritatea emitent are libertatea s solicite sau s nu solicite acel aviz;
consultative, situaie n care autoritatea emitent este obligat s solicite avizul, n absena cruia nu poate emite
actul administrativ, dar nu este obligat s urmeze avizul acordat, putnd s adopte alt soluie dect cea coninut n
aviz;
conforme, cnd autoritatea emitent este obligat s solicite avizul i, totodat, s in seama de avizul solicitat la
emiterea actului pentru care a fost dat, adic s emit actul n sensul avizului dat.
Valabilitatea actelor administrative este condiionat i de modul propriu-zis de adoptare a acestora, de pild, n
cazul autoritilor colegiale. n unele cazuri, spre exemplu, pentru validitatea actului administrativ este necesar
votul afirmativ a jumtate plus unu din numrul membrilor autoritii. Dac nu se ntrunete acest numr, actul nu
poate fi adoptat. Prin lege se pot stabili i alte proporii pentru adoptarea de acte administrative.
Prin lege, se mai poate stabili pentru anumite acte administrative o form scris precis determinat, avnd un coninut
formal prestabilit, obligatoriu, ca de exemplu, n situaia privind crile de identitate, paapoartele, diplomele,
adeverinele, certificatele medicale etc., ori se poate cere traducerea lor ntr-o limb strin.
Mai este posibil situaia ca, dup adoptare, un act administrativ s necesite ndeplinirea unor formaliti
procedurale. Astfel, n anumite situaii, se cere aprobarea actului administrativ de ctre organul superior celui
emitent, fr de care acel act nu este valabil.
8. Urmrirea aplicrii i respectrii deciziei
Dup ce a fost adoptat, decizia administrativ trebuie executat, trebuie pus n aplicare. Orict de bun ar fi o
decizie, dac ea nu este executat sau este defectuos executat, ntreaga munc depus anterior pentru elaborarea
deciziei se irosete.
De reinut faptul c, dup adoptarea ei de ctre organul emitent, decizia administrativ devine obligatorie.
Astfel nct, n caz de neexecutare, pot fi aplicate sanciunile prevzute de lege celor care se fac vinovai de
neexecutare.n vederea executrii, organele administraiei publice adopt o serie de msuri organizatorice, privind
mobilizarea i utilizarea mijloacelor materiale, financiare i umane necesare executrii. Cu ct mai bine este
organizat executarea, cu att se nfptuiete mai deplin scopul deciziei respective.
Principiul organizrii tiintifice, care se aplic n ntreaga activitate a organelor administraiei publice, nu
trebuie s lipseasc nici din procesul de executare a deciziei administrative. Este necesar ca toate aciunile privind
executarea deciziilor administrative s fie integrate ntr-un sistem organizat, fiecare aciune avnd un rol bine
determinat n procesul executrii.
Un element deosebit de important al executrii este oportunitatea acesteia. Aa cum artam mai nainte, o
ntrziere n executare poate avea uneori consecine deosebit de grave, de natur s aib ca rezultat chiar
imposibilitatea executrii. Ca s se poat realiza n condiii optime scopul urmrit prin decizia administrativ,
aceasta trebuie executat la momentul oportun, adic nici prea trziu, cnd decizia devine inutil, dar nici prea
devreme, cnd nc nu sunt ntrunite toate condiiile pentru cea mai bun executare.
Decizia administrativ poate fi executat direct de ctre organul administraiei publice, dar aceasta poate fi
executat i de ctre o organizaie nestatal sau chiar de ctre ceteni, n mod individual.
n procesul de executare, trebuie s se in seama cu strictee de competena fiecrui organ n parte, n aa fel
nct s se evite suprapunerile i paralelismele, fapt care ar putea avea efecte negative n ceea ce privete executarea
deciziei.
Totodat, se impune s se exercite un control riguros i permanent asupra modului cum este executat
decizia administrativ, spre a se evita eventualele abateri, ntrzieri, chiar incorectitudini.
Controlul ese necesar i pentru a se verifica n ce msur decizia corespunde situaiei de fapt, spre a se putea
interveni la timp cu corectrile de rigoare. Aceasta cu att mai mult cu ct n faza de executare a deciziilor
administrative pot s fie puse n luinin o serie de elemente.
9. Formularea concluziilor rezultate dup aplicarea deciziei
n procesul executrii deciziilor administrative, este posibil s se constate c o decizie nu reuete s ofere cea
mai bun rezolvare problemelor care au generat-o. ntr-o asemenea situaie, organul administraiei publice o poate
modifica sau chiar anula printr-o alt decizie, care s corespund acelei mprej urri.

Astfel, acesta poate invedera fie c scopul i obiectivul nu au fost bine stabilite, nu corespundeau unei cerine
sociale reale, fie c modul de realizare a scopului i obiectivului, mijloacele alese sau felul cum s-a efectuat
executarea au prezentat deficiene, ceea ce a avut urmri negative n ceea ce privete nevoile sociale ce trebuiau
satisfcute.
Executarea unei decizii administrative poate scoate la iveal aspecte noi ale realitilor sociale, care vor trebui
avute n vedere de ctre organele legislative, n vederea stabilirii de noi valori politice, care vor antrena alte decizii
administrative.
n procesul executrii, se poate invedera faptul c obiectivul n cauz ar fi putut fi realizat cu alte mijloace, mai
ieftine i mai eficiente, ntr-un timp mai scurt etc. Toate acestea vor constitui o util experien pentru organele
administraiei publice, atunci cnd acestea vor adopta alte decizii.
De asemenea, concluzii importante se pot desprinde n legtur cu faptul dac procedura folosit a fost cea mai bine
aleas, dac nu a fost cumva prea complicat sau prea lent, dac nu s-au fcut cheltuieli prea mari cu operaiile de
documentare, dac timpul i personalul au fost utilizai n mod raional i eficient etc., fapte de natur s ndemne
organele administraiei publice la o mai profund reflecie i la adoptarea msurilor necesare pentru ridicarea eficienei
activitii administrative.
Totodat, se desprind concluzii privind faptul dac cel care a decis era cel mai indicat s fac aceasta. Trebuie s se
urmreasc ca acordarea dreptului de decizie s constituie un stimulent pentru persoanele din administraie,
sporindu-le interesul, iniiativa i rspunderea pentru activitatea pe care o desfoar.
Pe de alt parte, este necesar s se analizeze dac cel care a decis era cel mai aproape de problema care a fcut
obiectul deciziei, apropiere care s-i permit o cunoatere deplin, complet i aprofundat a realitilor sociale, de
natur s asigure adoptarea celei mai adecvate soluii.
14 principiile fundametale ale controlului.
Activitatea de control are rolul de a regla executarea deciziei administrative si a insi actului decizional, fiind o
importan latura a factorilor de conducere sociala.
Controlul este un important mijloc de realizare a funciilor de reglare i autoreglare a ntregului sistem.
Aciunea de descoperire i constatare a strilor de fapt negative, a dereglrilor i ne concorcondanelor din
activitatea controlat, urmat de aplicarea de ctre organele competente, a unor sanctiuni sau a altor masuri
prevazute de lege.
Controlul administrativ nu este instituit numai pentru a constata abaterile i a aplica sanctiunile ci i pentru a
ndruma activitatea administraiei i a trage nvataminte din cele constate pentru perfecionarea muncii
administrative.
Constatrile fcute de organele de control sunt materializate in acte i operaiuni tehnico-materiale. Actele
ntocmite n urma controlului trebuie s reflecte latura de ndrumare i spirjin alturi de latura coerciv, fr a se
exclude reciproc sau s se absolutizeze una din ele
principiul asigurarii rezonabile;- principiul controlului anticipativ si preventiv;- principiul
responsabilitatii controlului;- principiul asigurarii eficientei controlului;- principiul adaptarii
controlului;- principiul controlului indirect

Principiul asigurarii rezonabile

: presupune verificarea, in cadrul activitatilor decontrol, a modului de corelare a rezultatelor
cu standardele de performanta fixate, detectarea abaterilor de la acestea si asigurarea bazei pentru
realizarea unor interventii decorectare, controlul oferind astfel o garantie rezonabila ca obiectivele organizatiei
vor fiindeplinite. Prin urmare, nu se executa control doar de dragul controlului
Principiul controlului anticipativ si preventiv: presupune deplasarea centrului de greutate de
pe controlul de tip constatativ ulterior, pe cel anticipativ ce presupune realizarea unor activitati de
control care sa determine prevenirea unor abateri semnificative de la standardele fixate.
Principiul responsabilitatii controlului: priveste controlul ca un proces continuu, ce vizeaza
absolut toate posturile de lucru si toate nivelurile ierarhice si toate activitatile astfel ca de
controlul sau autocontrolul fiecarei activitati raspunde o singura persoana.

Principiul asigurarii eficientei controlului: afirma realitatea potrivit careia controlul este
eficient numai in masura in care detecteaza natura, cauzele si consecintele abaterilor de la
standardele fixate formuland, pe aceasta baza, solutiile de corectie necesare si suficiente.
Principiul adaptarii controlului: presupune ca formele, metodele, procedeele de control sa fie
adaptate specificului proceselor, operatiunilor, activitatilor controlate, precum si nivelului riscurilor
asociate acestora. Nu trebuie efectuate controale foarte ample si complexe asupra unor
operatiuni cu riscuri asociate de nivel mic. De asemenea, controlul efectuat trebuie sa fie flexibil,
corect dimensionat si sa nu conduca la paralizarea unor activitati ale organizatiei.
Principiul controlului indirect: presupune reducerea ponderii si a necesitatii controalelor
directe printr-o atitudine manageriala proactiva, imaginativa si anticipativa prin care sunt
previzionate punctele sau momentele critice si sunt adoptate din timp masurile de depasire a
acestora.

16. descrieti FORMELE controlului administrativ

Orice activitate de stat este supusa controlului in diferite domenii resurse umane ,material, financiare precum si a
activitatii generale in stiinta administratiei sunt 3 forme principale de control
Control politic- este realizat de organul legislativparlamentul care este un control general total si asupra ctivitatii
tuturor autoritatilor publice in RM controlul parlamentar asupra guvernului se efectuiaza in mai multe feluri:
informarea deputatilorea poate fi in fata tuturor deputatilor a unei comisii sau a unor deputati. Ora guvernului in
parlament care sunt intrebari adresate de parlament guvernului. Intrebarile care este o cerere adresata guvernului de
un grup parlamentar prin care se solicita informatii la un anumit domeniu anchete parlamentare care se efectuiaza de
o comisie de ancheta
cOntrolul administrative care poate fi intern si extern. Cel intern se efectuiaza de functionarii institutiei sau de
niste comisii formate de acestea poate fi general sau specializat. Acest tip de control se practica in autoritatile
publice atit centralecit si locale de nivel unu si doi.controlul administraativ externeste exercitat de organe sau
functionary publici din exterior . acest control mai poarta de numirea de control administrative ierahicin cazil cind
intre organul de control si institutai a controlata sunt relatii de subordonareadminitrativa.
Controlul judecatoresc consta in controlul actelor si faptelor autoritatilor administratiei publiceale serviciilor
publice ale functionarilor publici din aceste tructuri de catre instyanta de judecata controlul judecatoresc poarta
denumirea de cointincios administrative. Sscopul cointinciosului administrative consta in contracararea abuzurilor si
exceselor de putereapararea drepturilor persoanei, ordonarea activitatii autoritatii publice
15. descrieti TIPURILE controlului administrativ
Diversificarea activitilor n administraia public a determinat o varietate de metode de control, care pot fi
clasificate astfel:
1) Dup momentul soluionrii unei probleme n administraie i metodele utilizate pentru analiza caracterului
su raional i eficient, controlul poate fi: prealabil, concomitent i posterior.
n cadrul controlului prealabil, decizia administrativ nu poate fi adoptat, dect dac verificarea atest c sunt
ndeplinite condiiile legale. Aceast form de control are un caracter preventiv i prezint avantajul c, evit
comiterea unor neregulariti. Dezavantajul su const n ngreunarea procedurii administrative.
Controlul concomitent se practic n acelai timp cu derularea activi-tii n administraie, dar el este dificil de
realizat i se ntlnete mai rar.
Controlul posterior constituie metoda utilizat, n mod obinuit, n administraie. El las posibilitatea realizrii
iniiativei i activitii n seama organelor administrative i stimuleaz rspunderea acestora pentru aciunile
efectuate. Riscul controlului posterior rezid n faptul c, uneori, poate interveni cu ntrziere.

2) Dup cum se anun sau nu data efecturii controlului (prin diverse metode), acesta poate fi prevzut
(anunat) i inopinat (neanunat).
Controlul prevzut (anunat) urmrete, att descoperirea erorilor n activitatea dintr-o instituie public, ct mai
ales, analiza profund a activitii realizate. Aceast metod corespunde cerinelor unui control de tehnic
administrativ.
Controlul inopinat are drept scop surprinderea i evidenierea deficienelor organului verificat i a neregulilor
existente n activitatea acestuia. El reprezint un avertisment pentru funcionari, n sensul c oricnd pot fi
controlai, astfel nct s nu svreasc abateri n activitatea lor. Necesitatea unor asemenea aciuni inopinate poate
s apar n unele domenii din administraie, atunci cnd un fenomen oarecare trebuie urmrit dup modul cum se
manifest zilnic; de exemplu, verificarea modului n care sunt primii cetenii n instituiile publice i le sunt
rezolvate problemele.
O asemenea metod nu se recomand, atunci cnd se urmrete o analiz n profunzime a activitilor
administrative. Pentru ca verificarea s fie eficient, este mai raional ca i funcionarii, ale cror aciuni urmeaz a
fi controlate, s fie informai despre aspectele supuse examinrii; astfel, ei pot s reflecteze asupra problemelor
analizate i s conlucreze la efectuarea verificrii, pregtind materiale i documente necesare sau formulnd
propuneri privind mbuntirea activitii.
Chiar dac sunt prevenii asupra controlului, funcionarii pot ncerca s nlture deficienele existente, dar
problemele pe care le rezolv administraia sunt att de complexe, nct anunarea controlului nu permite, de obicei,
schimbarea situaiei de fapt.
3) Dup metodele utilizate i care pot fi axate, pe cazuri, fie individuale, fie generale, se mai pot distinge: un
control pe eantioane i unul exhaustiv. n controlul pe eantion se examineaz cazuri individuale care se
generalizeaz, pe cnd n cel exhaustiv se studiaz toate elementele domeniului analizat.
Cnd controlul i concentreaz atenia asupra unui singur comparti-ment, se creaz condiii pentru o analiz
aprofundat i rapid. Dar n acest caz, apare riscul unei imagini limitate asupra instituiei controlate i nu se poate
analiza multilateral problema studiat. De aceea, numai n cazul unei abordri ample i complexe a problemelor de
specialitate, conducerea insti-tuiei publice poate lua o decizie corect.
4) O alt clasificare, din punctul de vedere al metodelor folosite, difereniaz: efectuarea controlului la faa
locului, de cel pe acte, sau pe dosar.
Controlul la faa locului prezint avantajul de a lua contact nemijlocit cu funcionarii a cror activitate se
analizeaz. Prin aceast metod, controlorul colecteaz diferite detalii, fr s obin o vedere de ansamblu i s
poat compara diferitele detalii, ca n cazul examenului pe dosar.
La controlul pe acte, se solicit instituiei verificate s nainteze documentele care permit s se aprecieze
conformitatea activitii cu baza de referin a analizei. Aceast metod este lent, antrennd un schimb de
coresponden, cereri complementare, precizri etc. Lipsa unor contacte directe poate determina o verificare i o
apreciere inexacte.
5) controlul se mai poate realiza: n mod unilateral sau n contradictoriu.
Controlul unilateral se realizeaz fr participarea funcionarului a crui acrivitate este analizat. Este o metod
autoritar, cu efect de intimi-dare, n care nu se cer explicaii i nici funcionarul controlat nu-i formu-leaz
aprarea.
Controlul contradictoriu nseamn confruntarea opiniilor i se realizeaz cu participarea funcionarului a crui
activitate este analizat. n aceast metod democratic, se favorizeaz eficiena controlului, evitnduse erorile de
interpretare i deduciile eronate. Riscul const n aceea c se ofer prilejul unor funcionari abili s-l deruteze pe
controlor. Dar acest risc este minor fa de avantajele prezentate.
6) controlul mai poate fi efectuat : n mod liber sau dirijat dup normele procedurale. n organizarea controlului
exist o anumit doz de libertate, pe care controlorul o are, n reunirea elementelor ce-i permit s-i formuleze
poziia.
Metoda controlului liber permite o investigare mai supl i face posibil descoperirea unor aspecte pe care
controlul dirijat nu ar putea s le pun n eviden. Metoda controlului dirijat respect procedura n materie i ofer
mai multe garanii de reuit activitii realizate.
7) Alte metode de control mai sunt:
controlul individual, exercitat de un singur controlor, respectiv controlul colegial, efectuat n echip;

 controlul de materialitate, care privete verificare elementelor concrete, pentru care aprecierea se reduce doar
la prezena sau absena factorilor msurabili;
controlul de regularitate, care asigur confruntarea elementului supus verificrii cu o norm sau cu o regul
juridic; el se refer, n general, la actele juridice i la operaiuni financiare;
control de rentabilitate, care depinde de metodele contabile utili-zate i are un caracter sintetic, atunci cnd
vizeaz bunuri i activiti al cror cost trebuie evaluat. El face o apreciere a costurilor resurselor utilizate pentru a
ndeplini misiunea stabilit;
controlul de eficien, implic probleme de apreciere a activitilor i rezultatelor care pot fi comparate ntre
ele; el include o anumit dificultate, deoarece rezultatul, obinut prin diferite procedee, nu se poate evalua
ntotdeauna n cifre (ca la controlul de rentabilitate).
18. DESCRIETI CONTROLUL INTERN
n ceea ce privete controlul intern, vom nota pentru nceput c acesta se exercit fie din oficiu, fie la cererea sau
la sesizarea unei persoane fizice sau juridice . n cea mai mare parte, controlul intern se realizeaz din oficiu ca
parte a activitii de conducere n cadrul administraiei publice i are ca scop descoperirea unor erori sau abuzuri i
constatarea calitii activitii desfurate de subordonai . innd cont de acest fapt, controlul intern este considerat
a fi o form a controlului administrativ cu caracter permanent, pe care o regsim, n mod obligatoriu, la nivelul
fiecrei structuri administrative ,eficiena acestuia depinznd de locul i de rolul controlorului n structura
organizatoric a unitii(organului) i de gradul de interesare personal.Prin esen, este controlul cu cea mai larg
sfer de cuprindere i cu un pronunat rol autoreglator n cadrul sistemului. Controlul intern se realizeaz operativ i
direct la faa locului, fr sustragerea celor controlai din activitate. Se realizeaz cu funcionari din interiorul
organului i poate cuprinde toate elementele activitii organelor administraiei publice .Acest control const n
verificarea subdiviziunilor administrative i a funcionarilor unei instituii administrative de ctre funcionarii
superiori sau cu drept special de control n cadrul aceleiai instituii administrative i luarea msurilor juridice
necesare pentru nlturarea deficienelor i prevenirea lor.Obiectul controlului intern constituie verificarea legalitii
activitii,inclusiv oportunitatea actelor ntocmite, a modului de utilizare a mijloacelor financiare i materiale, a
modului de exercitare a competenei structurii controlate, a relaiilor cu publicul i soluionarea n termen a petiiilor
Procedura de realizare a controlului intern general, nefiind expres reglementat de un act normativ (aspect ce,
potrivit specialitilor, i ateapt soluionarea ntr-un viitor Cod de procedur administrativ), cunoate n practic o
varietate foarte mare. Astfel, normele cu caracter procedural snt cuprinse n actele normative de organizare i de
funcionare (inclusiv regulamentele interne), n actele normative de sancionare administrativ etc. constituind,
astfel, un atribut (un drept i o obligaie) al funciei de conducere .Referitor la modalitile de exercitare a acestui
control, n doctrin se consider c o prim modalitate este autocontrolul atunci cnd fiecare funcionar, serviciu
sau birou i controleaz activitatea proprie. Dei utilizat mai rar, aceast form a controlului este deosebit de
important,ntruct ofer posibilitatea de a se corecta abaterea imediat, dup cum poate s o previn n operaiunile
de executare ce urmeaz. Cea de-a doua modalitate, considerat clasic i uzual, o reprezint aciunea de control
intern exercitat de conductorii tuturor birourilor, serviciilor, seciilor,sectoarelor, oficiilor, n general a
compartimentelor de specialitate i care vizeaz executarea deciziilor administrative ce-i privesc .n acelai timp, n
literatura de specialitate se face distincie, n funcie de obiectul controlului,ntre controlul general i cel specializat
(specific). Controlul intern general este exercitat de ctre persoanele cu funcii superioare asupra persoanelor
subordonate. Este un control cu caracter general,ntruct se nfptuiete asupra tuturor actelor i faptelor persoanelor
subordonate, att n ceea ce privete legalitatea, ct i oportunitatea actelor controlate. Acest control se realizeaz n
baza raporturilor de subordonare dintre persoanele ce formeaz colectivul unui organ al administraiei publice.
Potrivit unor cercettori, controlul n cauz se bazeaz pe puterea ierarhic a superiorului .
Cel care desfoar controlul are dreptul de a suspenda executarea i de a anula actele persoanelor subordonate,
putnd chiar s li se substituie n realizarea unor atribuii ale acestora.Totodat, are dreptul de a aplica sanciuni
disciplinare persoanelor subordonate i de a reorganizacompartimentele aflate n subordinea sa, n scopul
mbuntirii activitii lor.O alt form a controlului intern este controlul specializat, care este exercitat de anumite
persoane sau compartimente fa de care cel controlat nu se afl n raport de subordonare ierarhic. Prin esen,
controlul intern specializat ia forma controlului financiar preventiv sau acontrolului financiar de gestiune, prin care
se verific legalitatea, oportunitatea i eficiena utilizriimijloacelor bneti puse la dispoziia unitii.n funcie de
sarcinile, de obiectul i subiecii controlului, autorii de drept administrative sintetizeaz principiile generale i
principiile procedurale ale acestui control

- se declaneaz din oficiu, fie din iniiativa celui care controleaz, fie la sesizarea altor subiecte din interiorul
organului ori din afara acestuia;
- tematica lui cuprinde confruntri i verificri de date, nscrisuri, audieri de persoane, martori,verificri la faa
locului de dosare i materiale, inventarieri;
- obligaia organului controlat de a pune la dispoziia celui care verific toate documentele i materialele cerute,
inclusiv cele secrete, i de a oferi, n scris sau verbal, toate explicaiile necesare care snt solicitate de organul de
control;
- n urma controlului intern, pot fi luate o serie de msuri cu privire la actele juridice sau operaiunile
administrative (anularea, modificarea, suspendarea, emiterea de dispoziii obligatorii,injonciunea organului de
control n atribuiile organului controlat n vederea refacerii actelor sau operaiunilor administrative), pot fi dispuse
unele msuri organizatorice (reorganizarea unor compartimente, modificarea unor atribuii), pot fi aplicate sanciuni
disciplinare ori administrative sau materiale fa de funcionarii controlai (inclusiv destituirea din funcie, delegri
i anulri de delegri de atribuii, transferuri n alte locuri de munc) ori sesizate organele de urmrire penal.
17. DESCRIETI CONTROLUL ADMINISTRATIV EXTERN
Dincolo de aciunea controlului intern de la nivelul autoritilor i organelor administraiei publice, o pondere
nsemnat i un rol deosebit n funcionalitatea sistemului l prezint controlul administrativ extern. Dup cum am
enunat, acest control este realizat de ctre organe ale administraiei publice situate n afara organului supus
controlului. Acesta poate fi declanat din oficiu sau n baza unei petiii; poate viza ntreaga activitate sau numai o
parte a autoritii supuse controlului i are, ca obiectiv, legalitatea i temeinicia aciunilor verificate.
Referitor la formele acestui control, n literatura de specialitate pot fi atestate viziuni diferite.Astfel, controlul
administrativ extern se clasific n control de supraveghere general a administraiei publice, exercitat de ctre
Guvern, i control specializat,exercitat de ctre autoritile administrative cu atribuii speciale de control Controlul
extern poate fi un control ierarhic, un control de supraveghere general a Guvernului, un control de tutel
administrativ sau un control specializat
Avem 2 forme a controlului extern : controlul ierarhic i controlul de specialitate n ncercarea de a expune esena
fiecrei forme de control, vom ncepe cu controlul desupraveghere general a administraiei publice, care este
considerat a fi un drept al Guvernului n virtutea prerogativei stipulate n art. 96 din Constituia Republicii
Moldova , potrivit creiaGuvernul asigur realizarea politicii interne i externe a statului i exercit conducerea
general a administraiei publice. Acest drept poate fi exercitat de ctre autoritatea public executiv sau prin
structurile sale proprii, constituite n cadrul aparatului guvernamental sau ca organe de specialitate direct
subordonate.Dreptul de control al Guvernului decurge n mod firesc din natura funciunii executive pe care o
exercit, ceea ce presupune c n planul organizrii executrii i realizrii n concret i n mod unitar a legii,
Guvernul trebuie s dispun de acele prghii i instrumente juridice care s-i permit s constate disfuncionalitile
din planul amintit, s dispun i s aplice coreciile necesare .n literatura de specialitate, aceast form de control
mai este denumit controlul executivului.n acest sens, se suine c atributul de conducere general a administraiei
publice i confer Guvernului rolul primordial, fa de celelalte autoriti publice, n exercitarea controlului
asupraadministraiei publice innd cont de aceste momente i, inclusiv, de tipurile de raporturi dintre autoritile
administraiei publice, vom meniona c controlul exercitat de executiv (fiind unul complex, amplu i diversificat)
poate s preia forma: unui control ierahic (un control al legalitii i oportunitii activitii ministerelor, altor
autoriti administrative centrale i a organelor din subordine (19, art.
23), a unui control specializat (prin intermediul inspectoratelor, a comisiilor i consiliilor guvernamentale etc.) i
a unui control exercitat asupra administraiei publice locale (n baza art. 10pct. (3) din Legea cu privire la Guvern,
acesta coordoneaz i exercit controlul asupra activitii declanat din oficiu sau n baza unei petiii; poate viza
ntreaga activitate sau numai o parte a autoritii supuse controlului i are, ca obiectiv, legalitatea i temeinicia
aciunilor verificate..
19.CONTROLUL ADMINITRATIV IERARHIC
Acest control se exercit de autoritile ierarhic superioare asupra celor inferioare, n baza raportului de
subordonare dintre ele, ori de cte ori este nevoie, fr a finecesar s fie prevzut n vreun text de lege . Prevederile
legii snt necesare doar atunci cnd se dorete o limitare a aciunilor de control i doar n ceea ce privete verificarea
legalitii actelor administrative nu i n cazul oportunitii acestora .Controlul ierarhic, fiind o expresie a exercitrii

puterii ierarhice,este un control de rutin. El decurge mai mult din caracteristicile fundamentale ale sistemului
birocratic-administrativ, dect din normele juridice. Subordonatul are o obligaie de a asculta de superiorii ierarhici,
tendina sa general fiind s se abin de la orice iniiativ i s caute s obin anticipat acordul superiorilor pentru
aciunile sale. La rndul lor, superiorii ierarhici se consider rspunztori pentru ntreaga activitate a
compartimentului administrativ pe care l conduc: ei dau ordine verbale, ei revd textele elaborate sub directa lor
autoritate i supravegheaz executarea lor. n aceste condiii, actele emise de un agent administrativ exprim voina
legal a efilor si i a sa .Puterea ierarhic se exercit nu numai asupra actelor, ci i a persoanelor sub forma puterii
disciplinare care permite sancionarea unui funcionar care a admis o eroare profesional. Aceast putere
ierarhic poate prea uneori desuet n epoca modernizrii administraiei n care se vorbete de proiecte de
servicii, de multiplicarea i diversificarea centrelor de decizie i asistm la o decdere a mitului monolitismului
ierarhiei administrative. Este la mod o ntreag retoric privind contractele de serviciu i centrele de
responsabilitate care, se pare, c se fundamenteaz pe nite tipuri de relaii umane cu totul diferite de cele ce au
existat pn acum n administraie. Orice ar fi, n drept, puterea ierarhic rmne a fi cea dintotdeauna: dreptul
superiorului de a da ordine i obligaia subordonatului s execute aceste ordine n ceea ce privete obiectul
controlului ierarhic, acesta se refer la ntreaga activitate, att actele juridice, ct i faptele materiale, fiind un control
al tuturor aspectelor de legalitate, inclusiv al celor de oportunitate, existnd de drept obligaia organelor superioare
de a exercita aceast activitate specific a administraiei. Mai mult, organele ierarhic superioare au nu numai dreptul
de a controla activitatea organelor subordonate, sub toate aspectele, dar i obligaia juridic a realizrii n mod
constant a unei atare activiti .
Referitor la momentul executrii controlului ierarhic, acesta poate fi anterior, concomitent ori posterior cu
activitatea desfurat care constituie un obiect al controlului. n ceea ce privete operaiunile juridice de asigurare a
legalitii actelor administrative, n studiile de specialitate pot fi atestate mai multe opinii. Astfel, spre deosebire de
controlul administrativ intern, organul ierarhic superior nu se poate substitui organului inferior controlat, adic nu
poate nfptui atribuiile acestuia n afar de cazul cnd adoptarea msurilor n cauz intr n competena organului
superior, care exercit controlul .Cu toat necesitatea i importana sa, controlul ierarhic extern prezint ns i
dezavantajul cs-ar putea transforma ntr-o adevrat tutel, anihilnd sau cel puin diminund autonomia i
iniiativa organelor controlate. De aceea, potrivit cercettorilor, trebuie practicat n limite raionale,mbinnd n mod
armonios conducerea din partea organului superior cu autonomia organului controlat O ultim remarc pe care o
vom expune ine de faptul c aceast form a controlului nu poate fi exercit n raport cu autoritile administraiei
publice locale, care snt organizate i funcioneaz n baza unor principii constituionale precum descentralizarea
administrativ i autonomia local. n acelai timp, controlul ierarhic nu poate fi exercitat nici n cazul autoritilor
administrative autonome centrale, deoarece aceste autoriti nu apar ca subiecte subordonate ntr-un raport de drept
administrativ.
20. DESCRIETI CONTROLUL ADMINISTRATIV OBSTESC
Controlul obtesc este o form democratic a controlului extern fa de administraie i este
realizat de organizaiile obteti, precum i de ceteni.
In conformitate cu Constituia RM cetenii au dreptul s participe la administrarea treburilor
publice nemijlocit, precum i prin reprezentanii lor. Att teoretic, ct i practic aceasta presupune
controlul obtesc asupra organelor administraiei publice i funcionarilor publici.
Subiecii
controlului
obtesc
snt:
partidele
politice,
sindicatele,
organizaiile
neguvernamentale, mijloacele de informare n mas, colectivele de munc, cetenii ca persoane
particulare. Societatea civil exercit o influen mare asupra autoritilor AP asigurnd reprezentarea i aprarea intereselor diferitelor categorii de grupuri sociale. Aceasta se nfptuiete
prin expunerea opiniei lor n pres, la mitinguri, prin sesizri, reclamaii i sugestii pe care
cetenii le formuleaz i le propun n legtur cu desfurarea procesului de administrare.
In acelai timp, toi aceti subieci de control obtesc au doar o influen obteasc (nu
autoritate a puterii), exprimat prin luarea anumitor msuri de influen asupra activitii
autoritilor AP.

Implicarea cetenilor n procesul de administraie reiese din principiile publicitii i

transparenei, precum i a garantrii drepturilor ceteneti. Prin semnalarea prompt a
deficienelor din instituiile administrative, controlul obtesc contribuie la ntrirea legalitii i
mbuntirea general a activitii autoritilor administraiei publice. Controlul obtesc asupra
activitii aparatului administrativ face ca funcionarii s pstreze legturi strnse cu societatea
civil.

21. DESCRIETI ETAPELE DE REALIZARE A UNEI POLITICI PUBLICI

Politicile publice - reprezint aciuni realizate de ctre guvern ca rspuns la problemele care vin din societate.
Vorbim despre politici publice atunci cnd o autoritate public, central sau local ncearc cu ajutorul unui program
de aciune coordonat s modifice mediul economic, social, cultural al actorilor sociali.
Politicile publice efectul deciziilor luate de guvernani.
Politicile publice sunt tot ceea ce un guvern decide s fac sau sa nu faca; - relaia Guvernului cu mediul (T.
Day).
Procesul de realizare a unei politici publice cuprinde sase etape:
1. Identificarea problemei - are loc atunci cand un eveniment, o persoana, un grup reusesc sa atraga atentia
asupra unei probleme, spre solutionare, prin interventia puterii publice.
2. Punerea pe agenda politica - este faza in care problema identificata este luata serios in consideratie de catre
oficiali (putere publica si politica). Nu toate problemele identificate ajung si pe agenda politica.
3. Formularea cadrului de politica publica - atunci cand o anume problema ajunge sa fie considerata de catre
oficiali, nu inseamna automat ca o politica publica va fi creata. Cineva (o anume autoritate) trebuie sa dezvolte un
program care sa se refere la rezolvarea problemei.
4. Adoptarea unei politici publice - aici ne referim la toate eforturile pentru ca un anume program sa fie adoptat
ca si program guvernamental. in aceasta faza sunt concentrate elementele de negociere, dictate de interese, care pot
schimba viziunea initiala asupra unei politici publice.
5. Implementarea unei politici publice - este un stadiu critic de realizare a unei politici publice. Aici rolul
administratiei este decisiv.
6. Evaluarea de politici publice - care are ca scop determinarea eficientei unei politici publice. Se analizeaza
modul in care diversele activitati au condus la indeplinirea scopurilor initial
22. ANALIZA COST/ BENEFICIU
Analiza cost - beneficiu a unei politici publice
Este o metod prin care se poate evalua o politic public din punct de vedere al banilor care sunt cheltuii pentru
ea i al beneficiilor care se vor obine.
Se identific nu numai cel mai economic mod de a atinge un rezultat (eficiena productiv) ci se determin ce
utilizare alternativ a resurselor existente este cai mai benefefic pentru societate (eficienta alocativ).
Obiectivul acestei analize este de a gsi modul n care se pot obine aceleai rezultate cu costuri mai mici, sau
rezultate mai bune la acelai nivel de costuri.
Analiza implic evaluarea tuturor alternativelor i a consecinelor lor n termeni de costuri i beneficii monetare
i alegerea acelei alternative care mamimizeaz beneficiile i reduce costurile.
Costurile i beneficiile sunt determinate de:
Enumerarea tuturor consecinelor negative i pozitive care pot s apar din implementarea unei opiuni,
Estimarea probabilitii de realizare a fiecrei consecine,
Estimarea costurilor i beneficiilor societii n cazul fiecrei consecine,
Calcularea pierderilor i ctigurilor prevzute pentru fiecare consecin prin dublarea 2 i 3.
Convertirea acestor sume n valoarea lor la un moment de referin de obicei momentul n care se face analiz,
Calcularea valorii nete prezente a proiectului, prin nsumarea valorii tuturor beneficiilor obinute de societate prin
punerea n practic a respectivei opiuni i scderea din aceast sum a valorii costurilor suportate de societate
(costurile investiiei i consecinele negative produse).
23. DESCRIETI METODELE TEORETICE DE ANALIZA A POLITICILOR PUBLICE
Utilizarea unor multiple metode de investigare, pe fondul unei argumentaii i dezbateri pentru a crea, pentru a
analiza n mod critic i pentru a transmite informaii relevante politicii publice Aplicarea sistematic a unui proces
analitic n vederea satisfacerii unei nevoi cu care se confrunt societatea sau utilizrii oportunitilor aprute.

Asist factorii de decizie, fie politicieni, fie manageri n luarea acelor deciziilor care s permit atingerea
obiectivelor stabilite ntr-un mod eficient i eficace.
Un mod mai simplu de a nelege procesul politicile publice este mprirea acestuia n mai multe stadii i
substadii i examinarea acestora. Ceea ce rezult este cunoscut i ca ciclul politicilor publice. Fiecrui stadiu din
cadrul ciclului i corespunde un principiu de rezolvare a problemei de politic public.
Principii de rezolvare a problemei
- Recunoaterea problemei
- Propunerea unor soluii
- Alegerea unei soluii
- Aplicarea soluiei
- Monitorizarea rezultatelor
metode
Formularea agendei
- Formularea politicilor
- Luarea unei decizii
- Implementarea politicii
- Evaluarea politicii aplicate
Conform acestui model, formularea agendei se refer la procesul prin care problemele ajung n atenia
guvernanilor; formularea politicilor face referire la procesul prin care sunt formulate de ctre guvernani opiunile
de politici; luarea deciziei se refer la procesul prin care guvernanii decid s acioneze ntr-un anumit fel (sau s nu
acioneze); implementarea politicii face referire la procesul prin care guvernanii aplic politica adoptat; evaluarea
politicii aplicate se refer la procesul prin care rezultatele politicii sunt monitorizate att de ctre instituiile statului
ct i de ctre societate.
Nu ntreaga societate este n egal msur implicat n procesul de decizie. Politicile publice sunt realizate de
ctre subsistemele politicilor publice, care sunt alctuite din toi actorii care au legtur cu o anumita problem
public.
Termenul de actor include att actorii din cadrul statului (ministere, comisii, agenii descentralizate, etc.), ct i
pe cei din cadrul societii (sindicate, ONG uri, grupuri de presiune, etc.), implicai direct sau marginal n procesul
politicilor publice. O abordare susine c cei care particip direct n procesul politicilor publice pot fi considerai ca
membrii ai unei reele a politicii respective, n timp ce actorii implicai doar marginal pot fi considerai ca fcnd
parte dintr-o mai larg comunitate a politicii publice respective. Subsistemele sunt forumuri n care aceti actori
discut problemele publice, negociaz i ncearc s ajung la soluii ct mai bune pentru interesele lor. Se pot
identifica patru faze pe care o problem le strbate n drumul ei ntre agenda public ctre cea instituional, a
administraiei:
iniierea problemei,
specificarea soluiilor,
lrgirea sprijinului pentru rezolvarea problemei,
intrarea pe agenda instituioNALA
O distincie care se poate face este ntre agenda public sau sistemic i agenda formal sau instituional.
Agenda public const n toate problemele care n mod obinuit sunt percepute de ctre membrii unei comuniti
politice ca meritnd atenia public i care sunt n puterea i jurisdicia de rezolvare a autoritilor. Fiecare societate
are sute de astfel de probleme pe care cetenii consider c ar trebui s fie rezolvate de ctre guvernani. Totui,
doar o mic parte din aceste probleme din agenda public sunt luate n considerare de ctre guvern. n momentul n
care guvernul a acceptat c trebuie s fac ceva n legtur cu problema respectiv, aceasta intr n agenda
instituional. Altfel spus, agenda public este o agend pentru discuii, n timp ce agenda instituional este una
pentru aciune
24. DESCRIETI TEORIA GRUPURILOR POLITICILOR PUBLICE
Teoria grupurilor presupune faptul ca interactiunea dintre grupuri este elementul esential in politica. Indivizii cu
interese comune se reunesc in grupuri formale sau informale pentru a exercita mai eficient presiuni asupra
guvernului in vederea satisfacerii intereselor individuale si de grup. Indivizii sunt importanti in politica numai daca

actioneaza ca parte sau in numele unui grup de interes. Grupurile devin un fel de punte intre individ si guvern. Iar
politica este lupta dintre grupuri pentru a influenta politicile publice. Sarcina sistemului politic este de a organiza
grupurile de conflict (1) stabilind o serie de reguli ale jocului, (2) aranjand compromisuri si echilibrand interese, (3)
intarind prin lege compromisurile stabilite si aplicarea acestor compromisuri. Conform teoriei grupurilor, politicile
publice reprezinta echilibrul atins la un moment dat in aceasta lupta perpetua a grupurilor. Acest echilibru este
influentat de importanta relativa a unor anumite grupuri de interes. Schimbarile in aceasta importanta relativa
conduc la schimbari in profilul de politica publica. Influenta grupurilor este data de catre numarul lor, bogatie, tarie
organizationala, conducere, acces la cei ce iau decizii si coeziune interna. Teoria grupurilor descrie orice activitate
politica in termenii luptei intre grupuri. Cei ce elaboreaza politici publice apar ca fiind in permanenta constransi sa
faca fata constangerilor venind dinspre diferite grupuri. intregul sistem politic este coagulat de catre echilibrul dintre
cateva forte. in primul rand avem grupurile latente. Aceste grupuri nu sunt intotdeauna vizibile, dar pot fi activate de
catre un alt grup organizat si impreuna pot distruge starea de echilibru relativ al sistemului. in al doilea rand avem
intrepatrunderea de membership. Fiecare individ este membru in mai multe grupuri. Valorile la care adera individul
se regasesc simultan in toate grupurile la care el adera. in al treilea rand, echilibrul ce rezulta din competitia dintre
grupuri ajuta la echilibrarea sistemului in ansamblu. Nici un grup nu reprezinta majoritatea. Puterea fiecarui grup
este controlata si echilibrata de puterea altor grupuri concurente. Teoria elitelor: Politica publica poate fi analizata si
ca preferinta si expresie a valorilor unei elite guvernamentale. Desi se spune adesea ca politicile publice reflecta
cererea publicului, acest lucru poate fi considerat mai degraba un mit. Teoria elitelor sugereaza faptul ca masele sunt
apatice si prost informate. Elitele modeleaza opiniile si problemele de politica publica, mai degraba decat masele
influenteaza elitele. Politicile publice coboara dinspre elite spre mase si nu invers. Prezumtiile teoriei elitelor sunt
urmatoarele: - societatea este divizata intre cei putini care detin puterea si cei multi care sunt lipsiti de putere.
Numai un mic numar de persoane detin puterea de a aloca valori pentru societate. Masele nu decid in materie de
politica publica ; - cei putini care guverneaza nu sunt tipici pentru caracteristicile maselor. in general ei fac parte din
grupurile privilegiate socio-economic ale societatii; - deplasarea nonelitelor catre pozitiile elitelor trebuie sa se faca
continuu si lent pentru a pastra stabilitatea sistemului si a evita revolutiile. Numai nonelitele care accepta consensul
de baza al elitelor pot fi admise in cercurile guvernamentale ; - elitele impartasesc consensul asupra unor valori
fundamentale esentiale pentru prezervarea sistemului ; - politicile publice nu reflecta cererile maselor ci, mai
degraba, preferintele si valorile elitelor. Din acest motiv schimbarile in politicile publice sunt mai degraba
incrementale decat revolutionare; - elitele active sunt prea putin subiect al influentei din partea maselor apatice.
Elitele influenteaza masele mai mult decat invers. Care sunt implicatiile teoriei elitelor pentru analiza de politici
publice? in primul rand, elitismul implica faptul ca politicile publice nu reflecta cererile publicului, ci reprezinta mai
mult interesele si valorile elitelor. Schimbarea si inovatia in politicile publice apar ca rezultat al redefinirii valorilor
de catre elite. Datorita conservatorismului caracteristic elitelor schimbarea nu poate sa fie decat incrementalista si
nu revolutionara.
25. DECIZIA SI CRITERIILE DECIZIONALE A POLITICII PUBLIC
. Procesul decizional poate fi studiat atat dintr-o perspectiva individuala, cat si dintr-o perspectiva colectiva. intro prima ipostaza, accentul cade pe criteriile utilizate de indivizi in luarea deciziei. in a doua ipostaza, in centrul
analizei se situeaza procesele prin care majoritatea sau consensul necesar luarii unei decizii este obtinut. Indivizii
sunt influentati de o varietate de factori in momentul deciziei. Este greu de specificat care din acesti factori este
crucial in luarea deciziei. Oficialitatile publice dau frecvent declaratii cu privire la deciziile luate (discursuri,
conferinte de presa, marturii, memorii etc.), dar motivele expuse fie sunt controlate de ei, fie sunt acceptabile de
catre alegatori sau de catre public, fundamentul real ramanand de cele mai mute ori nedeclarat. Cu toate acestea,
analiza si observatia aprofundata permit identificarea acelor factori hotaratori in luarea deciziei. O serie de criterii
care influenteaza politica publica sunt discutate mai jos. Printre ele sunt incluse: valorile, afilierea la un partid
politic, interesele alegatorilor, opinia publica, admiratia si regulile decizionale. Conceptul de bine public este
analizat in sectiunea urmatoare. VALORILE: in analiza fortelor sociale si politice care au un impact asupra
factorilor de decizie, propriile valori (sau standarde ori preferinte) ale acestora sunt frecvent ignorate. Deseori
acestea sunt dificil de identificat ori imposibil de izolat. Factorii de decizie nu sunt simple bucati de lut ce pot fi
modelate, ci, dimpotriva, valorile lor sunt importante, chiar decisive in modelarea propriului comportament. 5
categorii de valori care ghideaza comportamentul factorilor de decizie: institutionale, profesionale, personale,
politice si ideologice, sunt comentate in cele ce urmeaza. De asemenea vom analiza pe scurt conceptul de interes
public. VALORI INSTITUtIONALE/ORGANIZAtIONALE influenteaza in special factorii de decizie birocratici.

Orice persoana care lucreaza pentru o perioada indelungata intr-o agentie/ organizatie devine invariabil convinsa de
importanta agentiei, scopurile si programele ei. Sistemul de recompense si sanctiuni ii determina pe membrii ei sa
promoveze si sa actioneze in concordanta cu valorile predeterminate ale agentiei/organizatiei. in consecinta,
deciziile luate de oficialitati pot fi o reflectie a dorintei lor de supravietuire a agentiei, de crestere a bugetului
acesteia, de extindere a programelor ei si de prezervare a puterii si prerogativelor. Valorile organizationale pot da
nastere la conflicte intre agentii cu atributii suprapuse ori concurente. VALORI PROFESIONALE ale personalului
din cadrul unei agentii. Profesiile au tendinta de a forma anumite tendinte in modul de solutionare a problemelor
care sunt ulterior importate in organizatii. Unele organizatii ajung sa fie dominate de una sau doua profesii precum
economistii (adepti ai eficientei si ai pietei) sau juristii (adepti ai guvernarii prin reglementare juridica). VALORI
PERSONALE ghideaza si ele factorii de decizie, ca si dorinta de a promova propriul interes material sau financiar,
propria reputatie sau pozitie. Politicianul care accepta sa fie influentat pentru a decide in favoarea unui interes
urmareste si un interes personal. Importanta valorilor personale nu poate fi negata, insa teoreticienii deciziei
rationale exagereaza atunci cand sugereaza faptul ca, comportamentul oficialitatilor publice este exclusiv determinat
de interese personale. VALORI DE POLICY. Factorii de decizie nu sunt influentati numai de interese personale,
profesionale sau organizationale, ei pot actiona foarte bine si in conformitate cu propria viziune despre interesul
public, despre ceea ce constituie o politica publica corecta si necesara. Parlamentarii pot vota in favoarea legislatiei
privind protectia drepturilor omului deoarece sunt convinsi de moralitatea deciziei si de faptul ca egalitatea sanselor
este un obiectiv al politicii publice viabil, chiar daca o asemenea decizie le-ar periclita cariera politica. VALORI
IDEOLOGICE. Ideologiile constituie un set de credinte si valori coerente si relationate logic care prezinta versiuni
simplificate ale realitatii si ofera planuri de actiune. Ideologia marxist-leninista a reprezentat pentru comunisti, cel
putin partial, o modalitate de rationalizare si legitimizare a politicii publice oficiale. Astfel putem identifica
elemente clare de ideologie liberala sau social-democrata in diverse tipuri de politici. Doctrinele lor pun bazele unor
atitudini si optiuni de politica publica diferite in materie de interventie a statului in favoarea persoanelor
dezavantajate, salariatilor, minoritatilor; protejarea drepturilor si libertatilor civice, mediului si a drepturilor
consumatorilor. AFILIEREA LA UN PARTID POLITIC: Loialitatea fata de partid reprezinta un criteriu decizional
puternic pentru majoritatea membrilor Legislativului, desi acest tip de influenta este greu de separat de alti factori,
cum ar fi presiunile venite din partea conducerii partidului, convingerile ideologice si interesele alegatorilor din
propria circumscriptie. Afilierea la un partid politic este un bun indicator asupra votului membrilor Legislativului.
Domeniile de interes ale partidelor au variat si ele ca interes si importanta. Cu toate acestea, in multe arii o
delimitare stricta pe baza doctrinelor partidelor politice este imposibila lucrarile publice, cercetarea medicala,
comertul international sunt numai cateva exemple. in plus, membrii ai ambelor partide au tendinta de a promova
acele proiecte generatoare de beneficii pentru zonele in care au fost alesi (de exemplu, amplasamentul cladirilor
oficiale, construirea de baraje sau autostrazi). INTERESELE ALEGaTORILOR: in unele cazuri interesele
alegatorilor sunt clar definite. insa, in foarte multe cazuri, preferintele alegatorilor sunt greu de determinat. Cum se
actioneaza in acest caz? Propriile valori sau alte criterii, cum ar fi recomandarile sefilor de partid, fundamenteaza
decizia legiuitorului in acest caz. De asemenea, opiniile alegatorilor interesati sunt binevenite. Oficialitatile publice
numite pot si ei actiona in calitate de reprezentati. Agentiile au dezvoltat relatii cu grupurile de interes si
promoveaza interesele acestora in formularea si administrarea unei politici publice. Unii comentatori au pretins
chiar ca in realitate, organismele administrative ar putea reprezenta mult mai bine interesele particulare ale unor
grupuri decat oficialii alesi. OPINIA PUBLICa: Opinia publica poate fi definita ca reprezentand acele perspective
sau puncte de vedere ale publicului privind aspecte/situatii de politica publica pe care oficialii le au in vedere in
luarea deciziilor. Opinia publica poate fi exprimata prin multe mijloace se includ intre acestea scrisori deschise
oficialitatilor sau presei, intalniri si demonstratii publice, editoriale, rezultatele alegerilor, intalniri cu alegatorii,
referendumuri etc. Cel mai frecvent insa opinia publica este reflectata de rezultatele unui sondaj de opinie aplicat
asupra unui esantion reprezentativ al populatiei. in ciuda frecventei mari, sondajele de opinie prezinta cateva
limitari. in primul rand, ele nu reprezinta o analiza in profunzime a opiniei publice, focus-grupurile fiind mai
indicate in acest caz. in al doilea rand, desi inregistreaza opiniile oamenilor, sondajele de opinie nu surprind gradul
de cunoastere ori intelegere a problemelor de catre respondenti. Opinia publica este manipulata si de oficialitati care
manageriaza stirile. Demersul nostru urmareste sa determine cum influenteaza opinia publica factorii de decizie.
Sunt alternativele alese modelate sau determinate de opinia publica? Poate constitui opinia publica un criteriu
decizional? Distinctia dintre deciziile privind directiile generale de politica publica si cele de rutina, care se refera la
administrarea de zi cu zi a politicii publice, ne este utila in acest demers. Evident, opinia publica nu este un factor

influent in luarea deciziilor din a doua categorie. Multe decizii, daca nu toate, sunt adoptate de legiuitor si de alte
autoritati executive care se bucura de putere de decizie mare in conditii de care o mica proportie din populatie este
de abia constienta, cu atat mai putin intelege aspectele respective. Legiuitorul votand amendamente la legea taxelor
sau autorizand lucrari publice nu va fi influentat de opinia publica decat in masura in care incearca sa anticipeze
reactia alegatorilor la aceste amendamente. Fara echivoc, cadrul general si orientarea unei politici publice poate fi
influentat de opinia publica. Atitudinea publicului fata de actiuni precum privatizarea industriei aeronautice sau
reducerea masiva a cheltuielilor sociale, fac improbabila realizarea acestora. Convingerea oficialitatilor publice
privind cererea publicului de a initia actiuni specifice explica multe initiative de reforma in domeniul politicilor
publice. in politica externa, opinia publica acorda oficialilor o mare putere de decizie. Concluzionand, factorii de
decizie sunt influentati in grade diferite de opinia publica, insa relatia dintre actiunile de policy si opinia publica nu
sunt atat de simple si directe dupa cum ne-am astepta. Reguli decizionale: Persoanele confruntate zilnic cu situatii
decizionale construiesc reguli generale sau linii directoare care simplifica si normeaza procesul decizional. Nu
exista un set de reguli decizionale universale, insa unele dintre ele sunt utilizate frecvent. Utilizarea precedentelor in
procesul decizional nu este limitata doar la domeniul juridic. Personalul executiv, administratorii si legiuitorul
actioneaza frecvent in baza precedentelor, de cele mai multe ori la cererea celor care ar fi afectati negativ de o
actiune. Cei afectati de precedente vor considera o asemenea practica desueta, inutila ori imorala. INTERESUL
PUBLIC: Una din misiunile guvernului este de a urmari interesul public. Prezenta sectiune ofera o definitie a
acestuia ca si utilitatea lui, ca si criteriu in luarea deciziei. Cum definim interesul public? Reprezinta interesul
majoritatii? Daca da, cum determinam ce politica publica doreste majoritatea? Reprezinta aceasta politica interesul
general al cetatenilor ? Majoritatea va declara ca o definitie universal acceptata ori obiectiva a interesului public este
imposibila. Unii definesc interesul public ca reprezentand rezultatul luptei politice privind aspecte de politica
publica. Daca toate persoanele si grupurile combatante ar fi egale, aceasta definitie ar fi acceptabila, dar acest lucru
nu se intampla in realitate. Frecvent interesul public constituie un mit prin care politica publica este rationalizata si
devine astfel acceptabila publicului. Nu intotdeauna interesele private si cele publice se contrazic. Doctorii sunt
interesati sa impiedice practicarea medicinei de catre persoane fara o pregatire corespunzatoare, dupa cum este in
interesul public ca oameni cu o pregatire profesionala corespunzatoare sa practice medicina. in lupta dintre grupurile
private, si alte interese publice care sunt implicate indirect, desi nu sunt organizate, sunt totusi luate in considerare
in procesul decizional, influentand astfel rezultatul politicii publice. Un interes public este inerent in orice conflict
din transporturi feroviare, luandu-se in considerare alaturi de cele ale companiilor si ale sindicatelor din domeniu.
Identificarea acelor interese permanente, larg impartasite de membrii societatii constituie o metoda alternativa in
determinarea interesului public. Interesul oamenilor pentru pace, educatie, aer nepoluat, inflatie scazuta ori un
sistem de control al traficului eficient sunt ilustrative in acest sens. in acest caz, interesul public este sinonim cu o
nevoie publica pentru a carei satisfacere sunt disponibile mai multe alternative. in plus, conceptul ca atare nu trebuie
sa fie detaliat pana la cel mai mic aspect; in cazul unui sistem de control al traficului, detalii privind modul de
circulatie nu sunt relevante pentru a determina utilitatea conceptului de nevoie publica. Nevoia de organizare a
intereselor publice si procedurile de reprezentare si echilibrare a acestora, regulile de solutionare a situatiilor, de
negociere a compromisurilor in formularea politicilor publice si de implementare a acestora, toate constituie
modalitati de determinare a interesului public. Pe scurt, exista un interes public pentru o guvernare eficienta,
coerenta si dreapta. Accentul este pus aici pe procesul de politica publica, si nu pe continut. Publicul este interesat
de lege, ci nu de continutul legilor; de principiile legii, ci nu de substanta acestora; de respectul clauzelor
contractuale, ci nu de un contract particular; de intelegeri/invataminte traditionale, nu de un anumit obicei. Este
interesat de aceste lucruri in masura in care asigura o continuitate; interesul sau este fata de acea regula care ii
permite sa anticipeze comportamentul oamenilor si sa-si modifice in consecinta comportamentul. (Walter
Lippmann) Publicul este interesat in primul rand de existenta unui proces adecvat
25 Caracterizai metodele de organizare i funcionare n Managementul Public.
n literatura de specialitate sunt cunoscute cinci metode si/sau instrumente de organizare a activitii instituiilor
din administraia public si anume:
a) Metoda organizrii raionale a activitilor administrative prin care se identifica modul in care trebuie sa se
desfoare aceste activiti, conform obiectivelor managementului administraiei publice la orice nivel.
Aceast metod presupune, pe de o parte, conceperea unui plan de activiti orientat
ctre realizarea obiectivelor sociale si detalierea activitilor care s susin

ndeplinirea misiunii sociale a fiecrei instituii, iar, pe de alt parte conceperea unor planuri generale de activitate
pe ansamblul sistemului administraiei publice si a unor planuri detaliate pentru fiecare instituie publica, in scopul
coordonrii ntregii activiti pentru realizarea obiectivelor propuse la nivelul fiecrei instituii componente.
b) Metoda edinei consta, in esena, in utilizarea edinei din instituiile publice, la care participa angajaii din
sistemul administraiei publice, pentru soluionarea unor probleme decizionale, informaionale, de analiza si de
cercetare. In cadrul edinei sunt consultai managerii din instituiile publice si se transmit informaii, sunt adoptate
decizii si se primesc informaii asupra modului de ndeplinire a vechilor decizii. Metoda edinei implica
parcurgerea a patru etape in cadrul crora trebuie respectat anumite reguli, astfel:
* In etapa de pregtirea edinei este necesar:
nscrierea pe ordinea de zi a maximum trei probleme;
formularea clara a problemelor si a obiectivelor acestora;
desemnarea anticipata a persoanelor care organizeaz edina, ntocmirea materialelor necesare care trebuie sa
fie prezentate sintetic, sa cuprind informaiile necesare pe care sa le pun la dispoziia celor ce participa la
respectiva edina;
invitarea unor persoane implicate in mod direct la problemele puse in
discuie;
stabilirea anticipata a locului de desfurare a edinei, inclusiv a persoanelor ce consemneaz discuiile
care vor avea loc in cadrul respectivei edine.
* In etapa de deschidere a edinei se impune:
respectarea orei de ncepere si formularea clara a obiectivelor acestei edine;
stabilirea duratei totale de desfurare a edinei (maxim 3 ore), inclusiv a duratei unei luri de cuvnt;
prezentarea cuvntului introductiv in maxim 3-5 minute "'
* n etapa de desfurare a edinei trebuie respectate:
prentmpinarea si soluionarea cu tact a eventualelor probleme ce pot aprea pe parcursul derulrii edinei;
intervenia celui ce conduce edina cnd se prelungesc lurile de cuvnt pentru evitarea speculaiilor si a unor
probleme colaterale i inutile;
ncadrarea in durata de timp stabilita iniiala pentru edina prin respectarea timpului acordat fiecrui
orator;
* In etapa de nchidere a edinei:
prezentarea in final de ctre cel care conduce edina a unor concluzii clare si a unor idei noi in maxim 10
minute;
transmiterea in scris a celor mai relevante informaii, precum si a deciziilor luate.
Metoda edinei se aplica in mod deosebit pentru parlament, edine
care au caracter de informare, de analiza si de luare a deciziilor, la care, de
obicei, participa si primul ministru si preedintele statului.
c) Metoda conducerii eficiente consta dintr-un ansamblu de elemente
referitoare la modul de desfurare a unor activiti eficiente de ctre funcionarii si managerii din instituiile
publice, care trebuie sa aib caliti morale, capacitate manageriala, cunotine din domeniul economic, sociologic si
psihologic.
O conducere eficienta implica o buna cunoatere a realitii sociale si a intereselor sociale pentru identificarea si
stabilirea obiectivelor instituiilor publice.
Managerii din administraia publica trebuie sa aib aptitudini specifice acestui domeniu, cum ar fi: capacitate de
nelegere a omului cu toate problemele cu care se confrunt i pe care i le aduce la cunotin, talent de comunicare
si de abordare a diferitelor probleme, rbdare pentru ascultarea tuturor necazurilor si problemelor, talent pedagogic
si compatibiliti psihologice cu toi colegii.
Metoda conducerii eficiente presupune posedarea de ctre manager a talentului de selectare a funcionarilor
publici dup criterii specifice, n funcie de pregtirea de specialitate si manageriala a acestora, capacitatea de
comunicare, direct si indirect, att cu efii ierarhici, ct i cu subordonaii.
d) Metoda valorificrii experienei in munca, care are ca surs utilizarea funcionarilor publici cu experiena
ndelungata intr-un anumit domeniu al administraiei publice. Folosirea funcionarilor publici cu experiena
ndelungata in efectuarea unor activiti, imprima calitate proceselor din domeniul administraiei publice, abilitate in
conducere i realizarea sarcinilor ce le revin. Totui, aceasta metoda poate avea i anumite efecte negative datorate

rutinei, comoditii, executrii mecanice a unor operaiuni etc. Rutina este de fapt cea care influeneaz cel mai mult
pe vechii funcionari publici care au tendina de a deveni autoritari, incapabili la autocritica, nu-si recunosc greelile
si ncearc s rezolve orice problem numai aa cum doresc ei, ceea ce duce la decizii incorecte. Pentru eliminarea
acestor efecte negative, si mai ales a rutinei, este necesar folosirea experienei lor pentru mbuntirea muncii si
introducerea unor noi metode de ndeplinire a sarcinilor care sa-i determine pe respectivii funcionari sa se
autodepeasc, sa se adapteze continuu la tot ceea ce este nou. Folosirea metodei valorificrii experienei nseamn
ncurajarea funcionarilor din administraia publica la valorificarea propriului potenial profesional obinut in timp,
la dezvoltarea capacitii creative, la creterea
calitii actelor decizionale din acest domeniu.
e) Metoda structurrii eficiente a programului funcionarilor publici a aprut ca urmare a specializrii acestora,
deoarece timpul de lucru este de multe ori prelungit peste programul normal de lucru, de multe ori datorita utilizrii
necorespunztoare a acestuia. Se tie c in managementul public informaiile au un rol deosebit, si pun anumite
probleme legate, pe de o parte, de asigurarea corectitudinii culegerii, iar, pe de alta parte, de valorificarea acestora in
fundamentarea deciziilor si implementarea lor in sistemul administraiei publice. Rezolvarea, acestor probleme
impune structurarea corecta a programului de lucru, adic asigurarea condiiilor, corespunztoare de desfurare a
activitilor la unele locuri de munc necesare executrii respectivelor sarcini. Desfurarea unui program de lucru,
corespunztor pentru un funcionar public presupune confort, climat deschis de lucru, dotat cu cele mai moderne
metode, echipament, recompense, adecvate etc.Programul de lucru trebuie structurat att anual cat si trimestrial,
lunar si zilnic, astfel nct sa existe un raport optim intre consumul efectiv de
energie pentru realizarea sarcinilor de munca si timpul necesar refacerii
forei de munca (de odihn si recreare). Un raport optim permite prevenirea
apariiei oboselii exagerate si premature a personalului din administraia publica. Principalele cauze ale oboselii
personalului din administraia publica sunt:
monotonia si lipsa de interes pentru activitatea pe care o face;
* condiiile organizatorice nepotrivite de la locul de munca;
* tensiuni nervoase etc.
Utilizarea unei structurri eficiente a programului de lucru al funcionarului public necesita cunoaterea
influentei factorilor care duc la solicitarea fizica si nervoasa a acestora, a mediului in care i desfoar activitatea,
a cauzelor o determina starea de oboseala, dar, mai ales, a factorilor psiho-sociali ce determina un anumit
comportament managerial.
26. DEFINITI SI CARACTERIZATI SERVICIILE PUBLICE
Serviciul public - activiti de interes public, organizate sau prestate de o autoritate public.
Funcia administrativ a statului se exprim prin servicii publice: totalitatea serviciilor publice formeaz
administraiaSatisface necesitatea general (salubrizare, asigurare cu ap, etc.)
Este organizat direct de o autoritate public i funcioneaz sub autoritatea acesteia,
Baza material pentru prestarea serviciilor publice este asigurat de patrimoniul public, baza financiar de
bugetul public
Serviciile publice pot fi prestate gratuit sau contra plat
LEGEA privind descentralizarea administrativ, nr. 435 din 28.12.2006 (MO nr. 029 din 02.03.2007, art. nr.
91).
LEGEA privind administraia public local, nr. 436 din 28.12.2006 (MO nr. 032 din 09.03.2007, art. 116), cu
modificrile ulterioare.
LEGEA serviciilor publice de gospodrie comunal, nr. 1402 din 24.10.2002 (MO nr. 014 din 07.02.2003, art.
nr. 49), cu modificrile ulterioare.
LEGEA privind terenurile proprietate public i delimitarea lor, nr. 91 din 05.04.2007 (MO nr. 070 din
25.05.2007, art.316).
LEGEA cu privire la proprietatea public a unitilor administrativ-teritoriale, nr. 523 din 16.07.1999 (MO
nr.124 din 11.11.1999, art.611), cu modificrile ulterioare.
Satisfacerea unor cerine/nevoi ale membrilor societii,
Infinarea instituiilor ce presteaz servicii publice s se fac prin prin acte de autoritate,

Activitatea lor se desfoar n realizarea autoritii de stat, personalul lor avnd calitatea de funcionar public,
Sunt persoane juridice, avnd toate drepturile i obligaiile specifice ale acestora,
Mijloacele lor materiale sunt asigurate fie prin subvenii bugetare, fie din venituri proprii.
27.CLASIFICATI SERVICIILE PUBLICE DUPA INTERESUL GENERAL DE REALIZARE
Serviciul public poate fi organizat n funcie de nivelul de realizare n servicii naionale, pentru ntreaga ar i
servicii la nivel local.
Dup modul n care se realizeaz interesul general se deosebesc 3 categorii mari:
Servicii publice a cror scop este satisfacerea direct i individual a cetenilor,
Servicii publice destinate colectivitii n ansamblu,
Servicii publice care ofer avantaje particularilor n mod indirect.
In functie de natura serviciilor:
- servicii administrative,
- servicii industriale si comerciale.
Dupa forma de proprietate:
-servicii realizate exclusiv de sectorul public,
- servicii realizate de sectorul public n colaborare cu sectorul privat.
Dup obiectul de activitate:
- servicii publice monopolizate,
- servicii publice edilitare,
- servciii publice comerciale,
- servicii publice pentru activiti culturale.
1. Servicii publice cu caracter statal
Serviciul de paz
Serviciul public de protecie civil
Serviciul de autorizare a construciilor
Serviciul public de stare civil
2. Servicii publice edilitare
Servicii publice de gaz i electricitate
Serviciul public de distribuie a energiei termice
Serviciul public de alimentare cu ap i canalizare
Serviciile de transport public local de cltori
Serviciul public de ntreinere a spaiilor verzi
Serviciile publice de salubrizare a localitilor
ntreinerea, repararea i exploatarea drumurilor publice
. Servicii publice comerciale
Organizarea i funcionarea pieelor agroalimentare
Serviciul de exploatare a parcajelor publice
Licenierea transportului privat de cltori
Expunerea firmelor i reclamelor publicitare
Organizarea i funcionarea cimitirelor
Serviciul public de ecarisaj.
. Servicii publice pentru activiti culturale
Teatre
Muzee
Expoziii
Circuri
Atracioane
28.DESCRIETI PRINCIPIILE SERVICIILOR PUBLICE
Principiile fundamentale ale activitii
serviciului public

Serviciul public i desfoar activitatea pe urmtoarele principii fundamentale:

a) devotamentul fa de stat i fa de poporul Republicii Moldova;
b) respectarea strict a legilor i altor acte juridice conform legii, respectarea disciplinei de stat, rspunderea
personal a funcionarilor publici pentru exercitarea atribuiilor de serviciu;
c) respectarea drepturilor i intereselor legitime ale persoanelor fizice i juridice, ale autoritilor
administraiei publice locale;
d) profesionalismul, competena i spiritul de iniiativ;
e) obligativitatea hotrrilor organelor ierarhic superioare;
f) democratismul i publicitatea: crearea de posibiliti egale tuturor cetenilor de a ocupa funcii publice dup
aptitudinile i pregtirea lor profesional; punerea n discuie public a proiectelor de decizii n probleme de
importan social; examinarea cererilor i plngerilor cu participarea petiionarilor (la revendicarea cetenilor);
informarea organelor de pres i a altor mijloace de informare n mas despre activitatea autoritilor publice (cu
exepia datelor ce constituie secret de stat sau un alt secret ocrotit de lege);
g) protejarea activitii legitime a funcionarului public: curmarea ncercrilor de al mpiedica s-i
ndeplineasc atribuiile de serviciu, responsabilitatea cetenilor pentru atentatele la activitatea legal a
funcionarului i pentru nesupunere dispoziiilor sau cerinelor lui legitime.
29.MODALITATI SI TEHNICI DE GESTIONARE A SERVICIILOR PUBLICE
1.Desfasurarea activitatii in institutiile publice presupune utilizarea unui ansamblu de metode si tehnici, care sa
permita realizarea obiectivelor stabilite la toate nivelurile administratiei. In procesul de exercitare a functiilor
managementului public, functionarii publici cu functii de conducere si reprezentantii alesi sau numiti se confrunta
cu o larga varietate de nevoi sociale generale si/sau specifice pentru satisfacerea carora este necesara folosirea unor
metode si tehnici de management public generale si specifice.
Metoda administrativa reprezinta o modalitate sau un ansamblu de modaliti care faciliteaza realizarea unor
obiective ale institutiilor din administratia publica.
De asemenea, metoda administrativa reprezinta un instrument utilizat de functionarii publici, pentru a realiza
sistemul de obiective al institutiei in care isi desfasoara activitatea.
In managementul public se aplica o serie de metode si tehnici specifice alaturi de cele care se regasesc si in alte
domenii ale stiintei.
Metoda administrativa presupune un mod organizat de gandire si actiune in vederea obtinerii unor rezultate
maxime cu eforturi minime.
2.Tipologia metodelor utilizate in managementul public
In functie de obiectivele urmarite, metodele aplicate in administratia de stat sunt grupate in 3 Categorii .
Consultarea mai multor materiale de specialitate ne indreptateste sa facem inca de la inceput o precizare referitoare
la aceste metode.
Desi in cele mai multe lucrari de specialitate din domeniu aceste metode sunt prezentate ca instrumente la
indemana celor care isi desfasoara activitatea in sistemul administratiei publice, totusi, dupa parerea noastra ele
reprezinta in mare parte cateva modalitati practice, adesea activitati chiar determinate de anumite situatii aparute in
realizarea obiectivelor administrative.
2.1. Metodele de executare
In acceptiunea noastra metodele din aceasta categorie sunt de fapt diverse forme de exercitare a functiei de
motivare a managementului public, se face distinctie intre metodele aplicate in sistemul administratiei publice din
diferite tipuri de state.
In categoria metodelor de executare sunt cuprinse:
Metoda constrangerii;
Metoda convingerii;
Metoda cointeresarii.
2.1.1.Metoda constrangerii
Se aplica in mod expres in statele totalitare, care au fost transformate in instrumente de dominare de catre o
minoritate sociala privilegiata asupra majoritatii societatii, lipsita de drepturi si asuprita. In statele nedemocratice,

metoda constrangerii este principala metoda de asigurare a executarii deciziilor administrative, a actelor organelor
statului, in general.
2.1.2.Metoda convingerii
In tarile democratice in care organele de stat apara si promoveaza interesele cetatenilor si actioneaza cu
consecventa pentru cresterea bunastarii materiale si spirituale a membrilor societatii este folosita metoda
convingerii.In statele in care se foloseste cu precadere metoda convingerii, deciziile administrative, actele organelor
statului sunt respectate si executate de bunavoie de catre functionarii publici si de membrii societatii, constienti fiind
ca prin aceasta actioneaza in propriul lor interes.Consecinta fireasca a unei astfel de situatii o constituie faptul ca, in
statele democratice, principala si cea mai frecvent folosita metoda de executare a actelor organelor de stat este
metoda convingerii.
2.1.3.Metoda cointeresarii
Statul poate sa utilizeze si alte metode pentru a determina functionarii publici si cetatenii sa-si indeplineasca
obligatiile ce le revin, iar personalul implicat in sistemul administratiei sa fie eficace.Astfel, se pot acorda
recompense materiale pentru realizari deosebite in propria activitate. Stimulentele folosite amplifica gradul de
cointeresare a functionarilor publici, in special. Metoda cointeresarii presupune elaborarea unor sisteme de
indicatori pentru sensibilizarea angajatilor institutiilor publice fata de realizarea intereselor publice generale.
2.2. Metodele de organizare si functionare
Din aceasta categorie fac parte cinci metode cunoscute in literatura de specialitate ca instrumente folosite in
procesul de organizare a activitatii desfasurate in cadrul institutiilor administratiei publice. Prin metodele de
organizare si functionare folosite in administratia de stat prezentam in continuare:
Metoda organizarii rationale a activitatilor administrative;
Metoda sedintei;
Metoda conducerii eficiente;
Metoda valorificarii experientei in munca;
Metoda structurarii corespunzatoare a programului functionarilor publici.
Consideram oportuna o precizare referitoare la metodele din aceasta categorie. Cu exceptia metodei sedintei,
care, dupa parerea noastra, constituie principala metoda folosita in sistemul administratiei publice de catre
functionarii publici situati pe diferite niveluri ierarhice, toate celelalte descriu de fapt cateva proceduri si activitati
prin care obiectivele administratiei publice pot fi realizate.
2.2.1. Metoda organizarii rationale a activitatilor administrative
Aceasta metoda descrie, de fapt, modul in care activitatile administrative trebuie sa se desfasoare pentru a servi
realizarii obiectivelor managementului public.Metoda presupune conceperea unui plan de activitate, care sa fie
orientat, pe de o parte, catre realizarea obiectivelor sociale si pe de alta parte, sa detalieze, la nivelul institutiilor
administrative, o serie de activitati menite sa sustina indeplinirea misiunii sociale a managementului public.Metoda
organizarii rationale a activitatii administrative presupune conceperea unor planuri de activitate pe ansamblul
sistemului administrativ si a unor planuri de detaliu pentru fiecare institutie publica.
2.2.2.Metoda sedintei
Intrucat cea mai mare parte a deciziilor administrative sunt adoptate in cadrul grupului, respectiv prin consultarea
managerilor publici in comisii si/sau plenuri, o deosebita importanta prezinta metoda sedintei.In esenta, utilizarea
sedintei in institutiile publice consta in reunirea mai multor persoane din sistemul administrativ, pentru un interval
de timp, in vederea solutionarii, in comun, a unor probleme cu caracter decizional, informational, de analiza si
cercetare.
Sedinta constituie modalitatea principala de transmitere a informatiilor si de culegere a feed-back-ului de la un
numar mare de componenti ai sistemului administratiei publice.Pot fi identificate cateva precizari referitoare la
numarul de sedinte si tipul acestora in administratia publica.Dupa cum stim, parlamentul si guvernul isi desfasoara,
in cea mai mare parte, activitatea in cadrul unor sedinte, care sunt de informare, de analiza sau decizionale.In
consecinta, ori de cate ori este necesar, Primul Ministru, Presedintele Camerei Deputatilor si/sau Presedintele

Senatului reunesc ministrii, respectiv parlamentarii, pentru o sedinta in plen.De asemenea, sunt frecvente situatiile
in care activitatea Parlamentului se desfasoara pe Comisii si in cadrul acestora se organizeaza sedinte cu un numar
restrans de parlamentari care fac parte din comisiile de resort.Desigur, metoda sedintei se foloseste si la nivelul
administratiei locale de catre functionarii publici si reprezentanti alesi si numiti in institutiile publice din
administratia locala.Aceste sedinte au loc ori de cate ori functionarii publici si reprezentantii alesi sau numiti cu
functii de conducere considera necesar.In institutiile publice, utilizarea metodei sedintei, are o serie de
particularitati, determinate de specificul domeniului.
Astfel, durata unei sedinte poate varia de la 15 minute la 2-4 ore, in functie de tipul sedintei si/sau de nivelul
administrativ pe care se utilizeaza.
Numarul participantilor la sedinta variaza, de asemenea, in functie de nivelul pe care se utilizeaza metoda si de
tipul deciziilor administrative care urmeaza a fi adoptate.In utilizarea acestei metode se constata o serie de abateri de
la regulile generale si universale cu influente atat asupra calitatii deciziilor administrative, a functionalitatii
sistemului administrativ si a eficacitatii managementului public.
2.2.3.Metoda conducerii eficiente
Metoda consta intr-un ansamblu de modalitati orientate spre desfasurarea unor activitati eficiente de catre
managerii publici implicati in procesele de management si de executie din institutiile publice.Pentru aceasta, ei
trebuie sa posede cunostinte in domeniul in care isi desfasoara efectiv activitatea, in domeniul administrativ juridic,
calitati morale, dar si calitati si cunostinte in domeniul economic, al managementului, sociologiei si
psihologiei.Pentru o conducere eficienta este necesara o foarte buna cunoastere a realitatii sociale, a intereselor
sociale care stau la baza stabilirii obiectivelor din cadrul sistemului administrativ.De asemenea, metoda conducerii
eficiente presupune stabilirea unor raporturi de munca eficiente intre functionarii publici cu functii de conducere in
sistem si ceilalti colaboratori si subordonati.
2.2.4.Metoda valorificarii experientei de munca
O influenta considerabila asupra calitatii proceselor de management si de executie din sistemul administrativ si
asupra rezultatelor activitatii functionarilor publici are experienta in munca care provine din derularea intr-un timp
indelungat a acelorasi operatii sau a unora foarte apropiate in ceea ce priveste particularitatile lor.Experienta
imprima functionarului public o foarte buna abilitate, ceea ce conduce la realizarea rapida si eficienta a
sarcinilor.Efectuarea permanenta a acelorasi operatii poate avea insa si efecte negative in momentul in care intervine
rutina, comoditatea, lucrarile fiind executate in mod mecanic fara nici un fel de efort intelectual.Rutina poate atrage
pasivitatea, elimina nu numai dorinta imbunatatirii muncii, introducerii de modalitati noi, superioare de indeplinire a
sarcinilor, ci genereaza chiar o atitudine refractara fata de inovatii, tendinta de limita orice fel de schimbare in
activitatea desfasurata.Prin folosirea metodei valorificarii experientei in munca, personalul din sistemul
administratiei publice este incurajat sa-si valorifice potentialul profesional dobandit in timp, dar si capacitatea
creativa pentru gasirea unor solutii eficiente la ineditele probleme sociale care apar in diferite perioade.
2.2.5. Metoda structurarii corespunzatoare a programului functionarilor publici
Aceasta metoda constituie o importanta modalitate de sporire a eficacitatii muncii tuturor functionarilor
publici.In structura programului de activitate al functionarilor publici cu functii de conducere apar o serie de
particularitati, date de specificul activitatii de administratie, comparativ cu alte activitati.Aceasta metoda a aparut ca
urmare a multiplelor situatii de prelungire exagerata a duratei zilei de munca, in special a functionarilor publici cu
functii de conducere si de utilizarea necorespunzatoare a timpului de catre functionarii publici implicati atat in
procesele de management, cat si de executie.
Principalele cerinte care sa permita desfasurarea corespunzatoare a programului functionarilor publici sunt:
Confort;
Climat organizational deschis, stimulativ;
Dotare tehnica adecvata etc.
Este cunoscut faptul ca orice activitate desfasurata fara intrerupere un interval mai mare de timp, in conditii de
concentrare nervoasa, are drept consecinta o puternica stare de oboseala, ceea ce conduce in mod direct la scaderea
capacitatii de munca, deci a eficacitatii functionarului public.Programarea corespunzatoare a timpului de lucru al
functionarilor publici presupune si stabilirea unui raport optim intre consumul efectiv de energie si perioada de

odihna necesara.Pentru a se putea preintampina aparitia oboselii exagerate si premature a personalului din
administratie este necesar, in primul rand, sa fie cunoscute cauzele care o provoaca, pentru ca, in functie de ele, sa
se adopte masurile corespunzatoare de eliminare sau, daca nu este posibil, cel putin pentru diminuarea intensitatii
acestora.
Utilizarea metodei structurarii programului de lucru al functionarilor publici implica si cunoasterea influentei
factorilor de solicitare fizica si nervoasa ai mediului ambiant care au un impact direct asupra calitatii si
productivitatii muncii angajatilor din sistemul administrativ.Intre factorii de solicitare fizica amintim factorii de
microclimat, temperatura, umiditatea, circulatia aerului, radiatiile, iluminatul si nu in ultimul rand,
zgomotul.Crearea unei ambiante placute necesita imbinarea influentei acestor factori mai ales intre culoare si
lumina, in sensul utilizarii unor combinatii de culori care, dincolo de gust, trebuie sa satisfaca si alte cerinte, sa se
coreleze cu gradul de iluminare a incaperii etc.Acestora li se adauga unii factori psihosociali, cu influenta
hotaratoare asupra stilului de management, a calitatii procesului de conducere din administratia publica.Desi in
sistemul administrativ din Romania asemenea factori sunt putin luati in considerare in actiunile de rationalizare a
activitatii functionarilor publici cu functii de conducere, totusi ele prezinta utilitate practica deoarece influenteaza in
mod considerabil eficacitatea managementului.
2.3. Metodele de cercetare
Asa cum am precizat la inceputul acestui capitol, in cadrul tipologiei metodelor utilizate in sistemul
administratiei de stat am prezentat o a treia categorie, cea a metodelor de cercetare.Desi in literatura romana de
specialitate, Alexandru Negoita mentioneaza doua metode, respectiv: metoda analitica si metoda critica. In opinia
noastra, cele doua asa-zis metode reprezinta doua etape ale procesului complex de cercetare, care se deruleaza in
sistemul administratiei publice.In consecinta, in opinia noastra, din a treia categorie face parte metoda analizei
diagnostic. Aceasta presupune parcurgerea mai multor etape, dupa cum urmeaza:
Documentarea sau investigarea domeniului care urmeaza a fi abordat;
Identificarea simptomelor pozitive si negative;
Analiza cauzala detaliata a disfunctionalitatilor si aspectelor pozitive;
Formularea propunerilor de perfectionare.
Imbunatatirea, perfectionarea continua a organizarii si functionarii sistemului administrativ impune o continua
observare si investigare a proceselor de management si de executie.Schimbarile rapide din cadrul societatii
contemporane impun ca fiecare institutie din sistemul administratiei publice sa se adapteze noilor conditii pentru a
servi in mod corespunzator cerintelor prezente si de viitor ale societatii.Simularea permite experimentarea unor idei,
noi sisteme, metode, tehnici si proceduri noi, pentru a se identifica impactul social si gradul in care noul contribuie
mai rapid si mai eficient la realizarea obiectivelor managementului public, respectiv la satisfacerea nevoilor sociale
generale si specifice ale cetatenilor.Diagrama cauza-efect faciliteaza extinderea procesului de analiza a mediului
intern al administratiei si fiecarei institutii publice dar si a celui extern, international care influenteaza semnificativ
continutul proceselor de management si de executie din sectorul public in perioade diferite.
Metodele administrative prezentate constituie cateva dintre cele mai potrivite mijloace care stau la dispozitia
functionarilor publici cu functii de conducere, si nu numai, pentru a-si imbunatati propria activitate si pentru a
participa eficient la satisfacerea interesului public al cetatenilor unei tari.
29. MODALITATI DE GESTIONARE A SERVICIILOR PUBLICE
Exist mai multe moduri de a gestiona un serviciu public, fie de ctre o persoan public (stat, comuniti locale,
instituii), fie de ctre o persoan privat (fizic sau juridic). Persoana public poate gestiona un serviciu fie n
regie proprie, fie printr-o instituie specializat. Persoanele private pot gestiona un serviciu public n mai multe
moduri: n baza unui contract administrativ; n temeiul unui contract de locaie; prin mputernicirea dat de
autoritatea administraiei publice locale sau mai bine spus prin delegare; prin concesionare (trebuie fcut
distincia fa de arendarea recunoscut n legislaia altor state, dar interzis n Romnia). n afara unor dispoziii
contrare, autoritile administraiei publice locale acioneaz att n beneficiul statului, ct i al colectivitilor locale
i au posibilitatea de a alege una din aceste forme de gestiune. Autoritile administraiei publice locale au dreptul
de a ncredina gestiunea unui serviciu public intuitu personae, indiferent dac agentul este public sau privat.
Desigur aceast nominalizare a prestatorului de servicii trebuie fcut potrivit unei proceduri (exemplu: licitaia),
aspect pe care-l vom trata distinct. ncredinarea unui serviciu public ctre o persoan public sau privat trebuie s

respecte transparena, sau altfel spus, publicitatea necesar pentru a pune candidaii interesai n concuren i a
permite celui mai bun s obin gestiunea. Chiar i n legislaia comunitar s-a stipulat obligaia transparenei n
toate cazurile n care urmeaz a se ncheia contracte de delegare (G. Lebreton, DAG, p. 115).
Managementul serviciilor publice
n practic s-a pus problema de a excepta instituiile publice de concuren pe ideea c ele aparin statului i, ca
atare, obligaiile acestora sunt garantate; putem garanta aceast idee, deoarece scopul unui serviciu public este
satisfacerea unui interes general la un nivel ct mai ridicat calitativ. n plus, ncheierea unui contract direct ntre
administraie i alt instituie public las deschis posibilitatea favoritismului.
30.TIPOLOGIA PARTENERIATULUI PUBLIC PRIVAT
Partener public
Pers.juridic de drept public sa asociaie a acesteia
Partener privat
Pers.juridic de drept privat sau pers.fizic i/sau asociaia acestora

30.TIPOLOGIA PARTENERIATULUI PUBLIC PRIVAT

Partener public
Parteneriat public privat
contract de lung durat, ncheiat ntre partenerul public i partenerul privat pentru desfurarea activitilor de
interes public, fondat pe capacitile fiecrui partener de a repartiza corespunztor resursele, riscurile i beneficiile.
Formele contractelor de PPP:
Contract de antrepriz/prestri servicii (prestarea de servicii publice de ctre o gospodrie comunal, executarea
contra plat a lucrrilor de reparaie capital, deservirea elementelor infrastructurii ct i a altor elemente ca obiect
al PPP);
Contract de administrare fiduciar (are loc transmiterea partenerului privat gestionarea riscurilor de management
i a riscurilor de asigurarea funcionrii obiectului PPP);
Contract de locaiune/arend (presupune transmiterea temporar n posesiune i folosin a bunurilor de
proprietate public chiria nu poate fi mai mic dect cuantumul chiriei stabilite n legea bugetului anual de stat);
Contract de concesiune (conform legii concesiunii);
Contract de societate comercial sau de societate civil (poate fi format prin crearea unei societi (SRL, SA).cu
capital privat-public, sau prin vinderea unei cote pri a ntreprinderii de stat unei private).
Relaia de PPP se stabilete doar n baz de concurs, indiferent de forma lui contractual.
Obiectul PPP: orice bun, lucrare, serviciu public sau funcie exercitat de partenerul public, cu excepia celor
interzise expres de lege.
Modaliti de realizare a contractului de PPP:
Proiectare construcie operare:
Construcia i exploatarea obiectului este transferat partenerului privat ce cel mult 50 ani;
La expirarea contractului PPP obiectul se transfer cu titlu gratuit partenerului public n bun stare, funcional i
liber de orice sarcin sau obligaiune.
Construcie operare renoire:
Partenerul privat finaneaz construcia obiectului PPP, precum i toate costurile de ntreinere a acestuia pe o
durat de cel mult 50 ani;
Partenerului privat i se permite perceperea tarifelor pentru utilizarea bunului public pentru o anumit perioad;
La expirarea contractului PPP obiectul se transfer cu titlu gratuit partenerului public n bun stare, funcional i
liber de orice sarcin sau obligaiune.
Construcie operare transfer:
Partenerul privat i asum: construcia, finanarea. Exploatarea i ntreinerea unui bun public;
I se permite s perceap tarife de utilizare pentru recuperarea investiiei i ai acoperi costurile de ntreinere, i
pentru a obine un profit rezonabil;
La expirarea contractului PPP obiectul se transfer cu titlu gratuit partenerului public n bun stare, funcional i
liber de orice sarcin sau obligaiune.
Construcie- transfer operare:
Partenerul privat construiete i imediat transfer n proprietate public
Partenerul public l transmite n folosin partenerului privat.
Locaiune- dezvoltare-operare:
Partenerul privat obine n folosin temporar sau posesiune i folosin temporar un bun public cu obligaiunea
de a achita n rate preul acestuia n decursul de maxim 50 ani;
Partenerul public are dreptul de a obine venituri din furnizarea serviciilor de ctre partenerul privat;
La finalizarea contractului bunul public este transferat autoritii publice n bun stare i liber de orice sarcin sau
obligaie.
Reabilitare operare transfer:
Bunul public este transferat partenerului privat: care reabiliteaz, opereaz i ntreine bunul pe o perioad de cel
mult 50 ani;
La expirarea contractului PPP bunul public se transfer cu titlu gratuit partenerului public n bun stare,
funcional i liber de orice sarcin sau obligaiune.

31. DEFINITI DOMENIUL PUBLIC. DESCRIETI TEORIILE REFERITOARE LA DOMENIUL PUBLIC

Patrimoniul public reprezint totalitatea drepturilor i obligaiilor patrimoniale (care pot fi evaluate in bani )
,privite ca o suma de valori active si pasive strins legate intre ele, apartinind unor unitati administrativ teritoriale
determinate, totodata din componenta patrimoniului public fac parte si bunurile publice drepturi patrimoniale
(dreptul de creant/pachete de actiuni, datorii debitoare, mprumuturi nerambursate, etc.);
obilgaii patrimoniale (angajamente pentru credite de la bnci, mrfuri i servicii achitate i neprimite, etc. );
Bunuri (terenuri,cladiri, infrastructura, etc.).
Bunuri ale domeniului public:
- determinate prin lege;
- de uz sau interes public,
- nu pot fi nstrinate.
Bunuri ale domeniului privat:
- Bunurile UAT, care nu sunt expres incluse prin lege sau decizia CL, n domeniul public.
32. PRINCIPIILE PROPRIETATII PUBLICE
Scopurile i principiile de baz ale administrrii
i deetatizrii proprietii publice
(1) Administrarea proprietii publice se efectueaz n scopul:
a) armonizrii proporiilor i a structurii proprietii publice, precum i a modalitilor de administrare a acesteia,
cu funciile statului i ale unitilor administrativ-teritoriale;
b) atragerii n sectorul public al economiei naionale de investiii i asigurrii unui management eficient;
c) dezvoltrii concurenei n economia naional.
(2) Administrarea proprietii publice se efectueaz n conformitate cu principiile eficienei, legalitii i
transparenei i include n particular:
a) determinarea componenei i a valorii bunurilor domeniului public al statului i al unitii administrativteritoriale, evidena acestor bunuri;
b) delimitarea bunurilor proprietate public a statului i a bunurilor proprietate public a unitilor administrativteritoriale;
c) sporirea atractivitii ntreprinderilor de stat/municipale i a societilor comerciale cu capital public prin
administrare corporativ, alegere pe baz de concurs a administratorilor, stimulare a lor potrivit rezultatelor obinute
i prin alte modaliti;
d) prognozarea, planificarea, evidena, monitoringul i supravegherea proprietii publice;
e) aprarea drepturilor i intereselor legitime ale statului i ale unitilor administrativ-teritoriale, ale persoanelor
juridice n domeniul proprietii publice.
(3) Scopurile principale ale deetatizrii proprietii publice snt: restructurarea economiei naionale i sporirea
competitivitii acesteia prin atragerea de investiii private, prin asigurarea unui management eficient i prin alte
modaliti.
(4) Principiile de baz ale deetatizrii proprietii publice snt: eficiena, legalitatea i transparena, n particular:
a) corelarea direciilor, ritmului i modalitilor de deetatizare a proprietii publice cu strategiile de dezvoltare a
ramurilor i sectoarelor economiei naionale, precum i cu prioritile de dezvoltare a unitilor administrativteritoriale i a rii n ansamblu;
b) sporirea atractivitii bunurilor pasibile de privatizare prin alegerea unei modaliti adecvate de restructurare i
de privatizare, prin alte msuri;
c) atragerea unui numr ct mai mare de participani la privatizare, acordarea de drepturi egale, asigurarea
concurenei loiale ntre participani;
d) asigurarea egalitii n drepturi i aprarea intereselor legitime ale statului, ale unitilor administrativteritoriale i ale participanilor la privatizare.
33. DESCRIETI MODALITATILE DE CONSTITUIRE A DOMENIULUI PUBLIC
achiziii publice;
cumprare;
producere, construire, confecionare;
donaie;
hotrre judectoreasc;
succesiune;

primire n proprietate a bunurilor statului;

alte ci prevzute de lege
34. DESCRIETI MODALITATI DE GESTIONARE A DOMENIULUI PUBLIC
Posesie (dreptul de a detine );
Folosin (dreptul de a utiliza/gestiona bunul(CR,CL,primarii i preedin ii de raion) );
Dispoziie (dreptul de a decide soarta fizic i juridic a bunului- CR, CL).
Absolut (libertatea oricrei aciuni);
Exclusiv (exclude tere persoane);
Perpetuu (nu se stinge prin neutilizare).
Bunurile domeniului public fac obiectul exclusiv al proprietii publice. Circuitul civil al acestor bunuri este
interzis, cu excepia cazurilor prevzute de lege.
[Art.10 al.(1) modificat prin LP204 din 12.07.13, MO186/24.08.13 art.607]
(2) Bunurile domeniului public snt inalienabile, insesizabile i imprescriptibile, n particular:
a) nu pot fi nstrinate, nici prin privatizare sau depunere n capitalul social al unei persoane juridice;
b) nu se pot constitui obiect al gajului sau al unei alte garanii reale;
c) nu pot fi supuse urmririi silite, nici chiar n cazul insolvabilitii persoanei juridice care le gestioneaz;
d) dreptul de proprietate asupra lor nu se stinge prin neuz;
e) nu pot fi dobndite de persoane fizice sau juridice prin uzucapiune.
(3) Bunurile domeniului public pot fi gestionate de autoritile administraiei publice centrale i locale, de
instituiile publice, de ntreprinderile de stat/municipale i, n cazurile prevzute expres de lege, de societile
comerciale.
(4) Bunurile domeniului public pot fi folosite numai la destinaie i nu pot fi transmise n comodat persoanelor
fizice sau persoanelor juridice cu capital privat.
(5) Asupra bunurilor domeniului public se poate constitui servitute numai n cazurile n care aceast grevare este
compatibil cu uzul sau cu interesul public cruia bunurile i snt destinate.
(6) Actele juridice privind nstrinarea sau dobndirea, n folosul persoanelor fizice sau al persoanelor juridice cu
capital privat, a bunurilor domeniului public, inclusiv prin privatizare, precum i actele juridice privind darea
acestor bunuri n comodat persoanelor indicate snt lovite de nulitate absolut.
(7) Bunurile domeniului privat al statului sau al unitilor administrativ-teritoriale pot circula liber, cu excepia
unor categorii de bunuri al cror circuit civil este limitat expres prin lege.
(8) Nu se permite nstrinarea cu titlu gratuit sau darea n comodat persoanelor fizice sau persoanelor juridice cu
capital privat a bunurilor domeniului privat al statului sau al unitii administrativ-teritoriale, cu excepia cazurilor
n care aceste bunuri:
a) se nstrineaz cu titlu gratuit persoanelor fizice pentru lichidarea consecinelor calamitilor naturale;
b) se nstrineaz cu titlu gratuit n procesul privatizrii, conform art.43 alin.(3);
c) reprezint terenuri care se atribuie persoanelor fizice pentru construcia de case individuale, n conformitate cu
legea.
d) reprezint bunuri destinate crerii parcului industrial conform prevederilor Legii cu privire la parcurile
industriale.
[Art.10 al.(8), lit.d) introdus prin LP183 din 15.07.10, MO141-144/10.08.10 art.503]
(9) Nu se permite constituirea uzufructului asupra bunurilor proprietate de stat, precum i asupra bunurilor
societilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat.
[Art.10 al.(9) introdus prin LP204 din 12.07.13, MO186/24.08.13 art.607]
Articolul 101. Inventarierea i delimitarea bunurilor
proprietate public
(1) Autoritile administraiei publice centrale i locale efectueaz inventarierea bunurilor proprietate public i,
n baza listelor de inventariere, asigur delimitarea acestora att dup apartenen (de stat/local), ct i pe domenii
(public/privat), n modul i n termenele stabilite de Guvern.
(2) Listele bunurilor imobile aflate n proprietatea public a statului sau a unitilor administrativ teritoriale se
ntocmesc n baza actelor de inventariere.
(3) Listele bunurilor imobile proprietate public a statului, coordonate cu autoritile administraiei publice locale
de ambele niveluri pe al cror teritoriu administrativ snt amplasate aceste imobile i aprobate prin hotrre de
Guvern, servesc temei pentru nregistrarea primar a bunurilor respective n registrul bunurilor imobile.
(4) Listele bunurilor imobile proprietate public a unitilor administrativ-teritoriale administrate de autoritile

administraiei publice locale de nivelul nti, coordonate cu autoritile administraiei publice locale de nivelul al
doilea i cu autoritile administraiei publice centrale interesate i aprobate prin decizii ale consiliilor respective de
nivelul nti, servesc temei pentru nregistrarea primar a bunurilor respective n registrul bunurilor imobile.
(5) Listele bunurilor imobile proprietate public a unitilor administrativ-teritoriale administrate de autoritile
administraiei publice locale de nivelul al doilea, coordonate cu autoritile administraiei publice locale de nivelul
nti i cu autoritile administraiei publice centrale interesate i aprobate prin decizii ale consiliilor respective de
nivelul al doilea, servesc temei pentru nregistrarea primar a bunurilor respective n registrul bunurilor imobile.
(6) Delimitarea bunurilor imobile proprietate public se finalizeaz cu nregistrarea drepturilor i a domeniilor n
registrul bunurilor imobile.
(7) Delimitarea terenurilor proprietate public a statului i a unitilor administrativ-teritoriale se realizeaz n
modul stabilit de Legea privind terenurile proprietate public i delimitarea lor.
35. DESCRIETI MANAGEMENTUL CALITATII IN SERVICIUL PUBLIC
In acest articol este prezentata importanta pe care o are managementul calitatii in domeniul administratiilor
publice. Chiar daca la prima vedere nu pare asa, in domeniul administratiei publice managementul calitatii este
esential, mai ales in aceasta perioada, in care societatea a evoluat si cetateanul este din ce in ce mai informat si
exigent in ceea ce priveste serviciile care ii sunt oferite, atat in domeniul privat cat si in cel public.In domeniul
public acestui aspect nu i s-a acordat o importanta prea mare, la noi in tara neexistand conceptul de management al
calitatii decat in sectorul privat. In ultima perioada insa, este observata tendinta de folosire a acestui concept din ce
in ce mai mult in domeniul administratiei publice. Articolul de fata prezinta motivele principale pentru care acest
concept este necesar in acest domeniu si modul in care asteptarile cetateanului s-au schimbat in ceea ce priveste
serviciile administratiilor publice.In sectorul privat, folosirea conceptului de calitate totala este inteleasa de la sine
intrucat clientul doreste ca nevoile sale sa fie satisfacute cat mai bine si mai ales in conditiile existentei concurentei
pe piata acest concept poate fi utilizat si ca un element de diferentiere a companiei pe piata, chiar o strategie de
pozitionare pe piata. Lucrurile stau cu totul altfel in ceea ce priveste domeniul public insa. Rolul managementului
total al calitatii in administratia publica este evidentiat prin 5 incidente:

Incidenta in economie
In articol este evidentiata importanta foarte mare a administratiilor publice pe planul economiei mondiale cat si in
cadrul economiei fiecarei tari. Iar daca administratiile publice vor actiona dupa principiile calitatii totale, ele vor
consitui un exemplu, un model ca aceste concept al eficientei bazate pe calitate sa se extinda si in alte domenii decat
cel public.

Resursele limitate
Acest lucru are in vedere faptul ca cetateanul este din ce in ce mai exigent mai ales in ceea ce priveste
gestionarea impozitelor pe care el le plateste. Mijloacele disponibile fiind limitate ele nu cresc in aceeasi masura cu
cresterea asteptarilor privind calitatea serviciilor.

Reafirmarea valorilor demografice

Este vorba aici despre responsabilitatea organismelor publice de a pune in practica niste planuri publice adecvate
in acelasi timp cu ideea imbunatatirii serviciilor la un cost mai mic.
Tot aici este explicat fenomenul care s-a manifestat in ultima perioada si anume ca societatea, cetanteanul sunt
cei care impun cu adevarat standardele serviciilor publice, evalueaza prestarea lor si astfel se reafirma valorile
demografice.

Legitimarea domeniului public

Aici este prezentata binecunoscuta idee formata despre domeniul public si serviciile oferite de acesta: ineficienta.
Sunt prezentate si cauzele pentru care s-a format aceasta idee in randul cetatenilor, care sunt mult mai exigenti cu
serviciile oferite de administratiile publice decat cu cele oferite de companii din sectorul privat. Trebuie sa avem in
vedere ca toate aceste administratii din sectorul public exista si functioneaza datorita impozitelor platite de cetateni,
deci exigentele sunt mai mari si cu totul de alta natura decat in domeniul privat.

Presiunea cetatenilor
Relatia cetateanului cu statul a evoluat semnificativ in ultimele decenii. Acest lucru este evident intrucat s-a
modificat statutul cetateanului, adica de la simplu beneficiar la instanta care are drepturi si care pretinde sa
primeasca unele servicii sau prestari. Astfel cerintele societatii sunt din ce in ce mai mari in ceea ce priveste
calitatea serviciilor oferite, aceasta asteptand de la organismele de stat sa ii satisfaca nevoile la un nivel cat mai
inalt. Cateodata aceste cerinte nu sunt exprimate in mod direct pentru ca exista un mare deficit in ceea ce priveste
comunicarea cetatean-administratie.

In partea de final a articolului este prezentat pe scurt si caracterul distinct pe care il au organismele locale.
Maniera de gestionare a acestora trebuie si ea sa se schimbe si sunt enumerate o serie de motive care fac posibila si
chiar necesara aceasta schimbare.
Per total articolul incearca sa sustina ideea conform careia administratiile de stat trebuie sa ia in considerare
cerintele societatii, ale cetatenilor intr-un mod asemanator cum o societate privata ia in considerare nevoile si
cerintele clientilor sai si incearca sa le satisfaca cat mai bine. Intr-un fel cetateanul este pentru administratia publica
ceea ce este clientul pentru o companie. De aceea este important ca si administratiile publice sa inceapa sa utilizeze
conceptul de management total al calitatii in cadrul activitatilor pe care le desfasoara.
36. MANAGMENTUL PERFORMANTEI IN INSTITUTIILE PUBLICE
Multa vreme s-a considerat ca in sfera serviciilor publice nu poate fi vorba de performanta. In timp, ideile s-au
dezvoltat si in multe institutii publice au fost elaborate sisteme de indicatori de performanta prin care se poate
aprecia pe o scara valorica pana la ce nivel au fost satisfacute interesele publice si cu ce cheltuieli. Din aceste
considerente, managementul public bazat pe performanta identifica mai multe categorii de performante in
domeniul serviciilor publice: performante financiare, performante bugetare, performante manageriale, performante
politice si performante profesionale. La baza acestora, logica concurentiala ce trebuie perceputa de toti managerii
publici, impune elementele definitorii ale acesteia: economie, eficienta, eficacitate. Foarte frecvent, in
managementul serviciilor publice din tarile dezvoltate sunt utilizate metode, tehnici si procedee manageriale care au
ridicat standardul calitativ al acestora, tocmai datorita flexibilitatii si performantelor la care a condus implementarea
lor.
Procesul de determinare a indicatorilor de performanta este unul complex tocmai datorita faptului ca serviciile
publice se situeaza undeva la granita dintre logica concurentiala si logica sociala, intre care este necesara obtinerea
unui echilibru.
Evaluarea performantei in serviciile publice se bazeaza pe urmatoarele elemente: identificarea corecta a nevoilor
clientilor; determinarea obiectivelor si programelor corelate cu nevoile.
Cercetarea intreprinsa, concluzioneaza faptul ca si in tara noastra prin Programul de Guvernare 2005 2008 se
statueaza ca descentralizarea serviciilor publice trebuie sa aiba in vedere crearea unui sistem de evaluare si
monitorizare a calitatii si performantelor pe servicii publice, sistem care sa aiba la baza folosirea indicatorilor de
performanta. Un indicator de performanta este o masura cantitativa a unui aspect particular al performantei
operatorilor sau al standardului serviciului. El asista la monitorizarea si evaluarea eficientei si eficacitatii
operatorului, simplificand o evaluare de altfel complexa, regasindu-se in categoriile de performanta financiara,
economica, manageriala,
politica, profesionala sau bugetara, ca elemente fundamentale ale managementului public bazat pe performanta.
La baza acestor categorii de performanta stau conditiile respectarii simultane a acelor trei E respectiv: economie,
eficienta, eficacitate - ca reguli definitorii ale noii tendinte a managementului public bazat pe performanta. In mod
implicit, aspectul economic vizeaza nivelul cel mai scazut al costului (tarifului) serviciului prestat, in vederea
satisfacerii din punct de vedere cantitativ si calitativ interesul public.
Eficienta urmareste obtinerea de maxim posibil de rezultate cu un nivel determinat de resurse sau cu unul mai
mic, masurandu-se prin raportul intre intrari si iesiri sau astfel exprimat:performante constante in conditiile scaderii
nivelului resurselor atrase.
In privinta eficacitatii, aceasta ne edifica asupra realizarii obiectivelor definite de managerii publici. Nu putem
omite faptul ca la fel de dominant in evaluarea performantelor este factorul (indicatorul) calitativ, apreciat in cele
mai multe situatii de masura in care acesta raspunde asteptarilor clientilor in sensul oportunitatii, accesibilitatii,
continuitatii sau gradului de confort si curtoazie manifestat de furnizorii de servicii fata de clienti. Dupa modelul
indicatorilor de performanta din tarile dezvoltate, si in Romania, atat la nivelul serviciilor publice centrale cat si
locale va trebui imprumutat un instrument din managementul privat: benchmarking (sistemul de evaluare prin
comparare a unor indicatori de performanta in asigurarea serviciului).
37. DESCRIETI EVALUAREA MANAGEMENTULUI PUBLIC
Evaluarea managementului in serviciile publice se bazeaza pe eficienta si eficacitateEficienta urmareste obtinerea
de maxim posibil de rezultate cu un nivel determinat de resurse sau cu unul mai mic, masurandu-se prin raportul
intre intrari si iesiri sau astfel exprimat:performante constante in conditiile scaderii nivelului resurselor atrase.In
privinta eficacitatii, aceasta ne edifica asupra realizarii obiectivelor definite de managerii publici. Nu putem omite
faptul ca la fel de dominant in evaluarea performantelor este factorul (indicatorul) calitativ, apreciat in cele mai
multe situatii de masura in care acesta raspunde asteptarilor clientilor in sensul oportunitatii, accesibilitatii,
continuitatii sau gradului de confort si curtoazie manifestat de furnizorii de servicii fata de clienti.

Foarte muli specialiti strini consider c nu se poate vorbi de eficien fr eficacitate

pentru c este mult mai important s realizezi bine ceea ce i-ai propus eficacitatea dect s
realizezi bine altceva eficiena.
Totodat se afirm c relaia dintre eficacitate i eficien este una de parte-ntreg,
eficacitatea influennd n mod direct eficiena, n special pe cea a personalului. Mai mult se
poate spune c eficacitatea este un atribut al omului i are sursa n personalitatea, cunotinele,
raiunea funcionarilor publici, dar i n relaiile dintre ei.
Ca urmare, n procesul de reform al administraiei publice ar trebui s se acorde o mai
mare atenie factorului uman, singurul care poate face un sistem mai eficient i mai viabil din
punctul de vedere al viabilitii economico-financiare i manageriale.
Eficiena i eficacitatea n sectorul public trebuie s fie mbuntite, managementul
public n instituiile publice trebuie orientat asupra obiectivelor i rezultatelor, iar managerii
publici trebuie s fie apreciai n funcie de capacitatea de a rezolva problemele sociale generale
i specifice.