INFLUENTA AMBALAJULUI ASUPRA

PRODUSELOR ALIMENTARE
Ambalajul inconjoara, protejeaza si promoveaza un aliment, in timpul proceselor de fabricatie, transport,
stocare si vanzare. Fara un ambalaj, un aliment ar fi f. scump, ineficient si marketingul sau ar fi practic
imposibil. Sectorul ambalaje poate reprezenta pana la 2% din produsul intern brut al tarilor dezvoltate, cu cca.
50% din ambalaje utilizate in industria alimentara.
In ciuda rolului sau cheie, ambalarea este privita uneori ca un rau necesar, sau ca un cost inutil. In
viziunea multor consumatori, este ceva superfluu, un consum inutil de resurse si o amenintare pentru mediul
inconjurator.
Ambalarea a fost definita ca o disciplina socio-stiintifica ce opereaza in societate, pentru asigurarea
livrarii produselor la consumatorul final, in cele mai bune conditii necesare utilizarii sale - este o stocare a
alimentului in hartie, sac, plasa, tub, doza, vas metalic, de sticla, ceramica sau alt material, in asa fel incat sa fie
realizate una sau mai multe din urmatoarele functii: stocare, protectie, conservare, comunicare, utilitate si
performanta. Daca un recipient indeplineste una sau mai multe din aceste conditii, este considerat un ambalaj.
Exista mai multe nivele de ambalare. Un ambalaj primar este cel care intra in contact direct cu produsul
alimentar, furnizand o bariera majora.Putem cita vasele metalice tip conserva, cartonul, sticla si vasele de
plastic. Exista si ambalaje secundare/tertiare: cutii care contin un anume numar de ambalaje primare/grupuri de
ambalaje secundare (palet de cutii de carton cu conserve).

1) MATERIALE PLASTICE
Denumirea deriva din gr. plastikos, usor de prelucrat (deformat). A aparut in secolul XIX, pentru a
descrie comportamentul recentului descoperit nitrat de celuloza, care in contact cu solventii organici capata
aspect de clei. Dpdv. tehnic, plastic este un termen generic pentru compusii organici macromoleculari, obtinuti
din unitati initiale cu masa moleculara mica, numiti monomeri sau prin degradarea chimica a unor compusi
macromoleculari naturali.
Polimerii se obtin in principal prin polimerizarea monomerilor, proces in care o molecula cu masa
moleculara mica, ce poseda o dubla legatura se uneste cu alte molecule de acelasi tip, rezultand un lant de
molecule cu legaturi simple. Aranjamentul spatial al bratelor polimerului rezultat poate fi intamplator (polimer
atactic) sau ordonat (polimer izotactic).
Se mai pot obtine materiale plastice si prin reactii de policondensare, in care doi centri activi formeaza o
legatura chimica, cu eliminarea unei molecule cu masa moleculara mica (apa, metanol). Monomerii de start nu
sunt identici. Astfel, se obtin poliesteri, poliamide, polimeri termoplastici (material care nu-i modific structura
cnd este nclzit pn la nmuiere i apoi rcit) etc.

D.p.d.v. al structurii chimice, lanturile polimerice formeaza structuri ordonate, care prezinta puncte de
topire, temperaturi de tranzitie, propr. mecanice si electrice. Rezistenta la temperatura, apa, lumina, solventi este
determinata de structura polimerului.
Exista circa 77000 produse compuse din materiale plastice, obtinute din 694 monomeri. Mai jos se vor
prezenta unele din aceste materiale.

a) Poliolefine
Olefine este denumirea veche a alchenelor; aceste materiale reprezinta o familie de mase plastice bazata
pe etilena si propilena. Sunt termoplastice, includ polietilena si polipropilena de foarte joasa, joasa si inalta
densitate. D.p.d.v. industrial, polietilena se imparte in:
- polietilena de inalta densitate (940-975 kg/m3);
- polietilena de joasa densitate (915-925 kg/m3);
- polietilena de foarte joasa densitate (880-915 kg/m3).
Polietilena de joasa densitate prezinta cea mai mare pondere in ambalajele alimentare. Poate fi un film
sau un recipient injectat. A fost obtinuta prima data de ICI in 1933. Initial, dupa 1939, a fost utilizata ca izolant
in industria electrotehnica, fiind un material dur, usor translucid, ce poate fi tras in filme. Reprezinta o excelenta
bariera pentru apa si vaporii de apa, dar nu si pentru gaze. Are o excelenta rezistenta chimica, in special la acizi,
alcalii si solutii anorganice, dar este sensibla la hidrocarburi, solventi halogenati, uleiuri si grasimi. Pe ultimele
le absoarbe, umflandu-se. Stress-ul mecanic duce la craparea materialului (stocarea sau transportul in paleti).
Uleiurile esentiale (compusi ai aromelor) si cele vegetale cauzeaza stress mecanic in material, astfel ca pentru
orice noua aroma este necesar un test de evaluare a efectului asupra ambalajului.
Se pot obtine si sticle de polietilena, vase etc. Suprafata vaselor se poate trata cu fluor, rezultand un strat
foarte subtire polar, reticulat, care creste rezistenta PE la solventi nepolari.
Polietilena de inalta densitate a aparut in anii '50, cand K. Ziegler a preparat pentru prima data acest
material, prin polimerizarea etenei la presiune scazuta si temperatura ambianta, utilizand un catalizator de
trietilaluminiu si tetraclorura de titan. G. Natta a sintetizat polipropilena cristalina, cu acelasi catalizator.
Polietilena de inalta densitate este un material nepolar, liniar, cu o structura mai liniara ca cea de joasa densitate.
Are un grad de cristalinitate de 90%, filmul este mai dur ca cel de joasa densitate, rezistenta chimica este
superioara, in special la uleiuri si grasimi, protejeaza mai bine de actiunea apei, a gazelor si este mai opac.
Seamana mai mult cu hartia decat cu filmele transparente. Are o grosime de 10-12 microni.
Polipropilena a fost sintetizata tot in cataliza Z-N, la p = 100 atm si t = 60C. Este un polimer liniar,
inalt cristalin, cu o buna rezistenta chimica si termica, dar cu o slaba transparenta. Are densitate scazuta, un
punct de inmuiere inalt (140-150C), permeabilitate medie la gaze, rezistenta la vaporii de apa. PP devine
casanta sub zero grade, dar rezista bine la temp mari, astfel ca alimentele ambalate in PP pot fi sterilizate la
caldura sau reincalzite in cuptoare cu microunde.
Policlorura de vinil (PVC) se obtine prin polimerizarea clorurii de vinil, monomer toxic. Migratia
monomerului in alimente este periculoasa. Se poate trage in filme clare, cu rezistenta mecanica mare. Are o
2

densitate ridicata (1400 kg/m3), o foarte buna rezistenta la apa, dar o mai slaba rezistenta la gaze, fata de PE.
Rezista excelent la uleiuri si grasimi, la alcalii si acizi. Se descompune in timp, astfel ca are nevoie de
stabilizatori: saruri (de Sn, Cd, Pb, Ba, Ca, Zn), epoxizi si fosfiti organici etc. Plastifiantii (80% din totalul lor se
utilizeaza la PVC) sunt lichide organice cu volatilitate mica, care faciliteaza miscarea interna a lanturilor
macromoleculare. Cei mai utilizati sunt esterii acidului ftalic, putand ajunge pana la 50% din masa materialului.
Deoarece nu sunt legati chimic, plastifiantii tind sa migreze catre suprafata polimerului, de unde trec in aliment
prin abraziune, dizolvare, evaporare lenta, lasand in urma un material casant. Se poate prelucra si sub forma de
filme stralucitoare si transparente, prin alegerea corecta a plastifiantului si stabilizatorului. PVC se utilizeaza in
transportul carcaselor de carne rosie, lasand sa treaca vaporii de apa, astfel ca se previne condensul in interiorul
filmului.
Teflonul (politetrafluoretilena) este un polimer liniar, cu una dintre cele mai mari mase moleculare
cunoscute. Este chimic inert, neaderent si cu un coeficient de frecare scazut, fiind utilizat la fabricarea unor
componente prelucrabile termic. Este scump, rezista slab la zgariere si are propr. mecanice slabe.
Polietilentereftalatul (PET) este un poliester, obtinut prin esterificare intre etilenglicol si acid tereftalic,
cu eliminare de apa sau prin trans-esterificare intre dimetiltereftalat si etilenglicol, cu formare de metanol. Este
un polimer termoplastic liniar, transparent, ductil, ce poate fi prelucrat prin turnare sau extrudere, cand duritatea
creste. Are buna rez. mec., chimica, este elastic si stabil intr-un interval larg de temperatura (60/220C). Astfel,
in asemenea ambalaje se pot fierbe produse alimentare congelate. Se poate metaliza, caz in care rolul sau de
bariera este amplificat: apa trece prin el de 40 ori mai greu, iar oxigenul de 300 ori mai greu. Se poate incalzi in
cuptoare cu microunde. Compusul volatil semnificativ din PET este acetaldehida, produs de termodegradare.
Sticlele de PET se pot fisura prin stress mecanic.
Policarbonatii (PC) au fost obtinuti initial prin reactia bisfenolului A cu fosgen. pot fi denumiti si
poli(bisfenolA)carbonati:

Au o inalta rezistenta termica, la impact, sunt transparenti, mentinandu-si proprietatile chiar si la temepraturi
inalte. Rezista la acizi diluati, dar sunt atacati de alcalii si amine. Sunt permeabili la vaporii de apa, la gaze, dar
pot fi acoperiti. Au cost mare, se utiliz. des in ambalajele pentru alimente congelate si semipreparate, fiind
materiale dure si rezistente mecanic. Se folosesc in special pentru biberoane, dure si transparente. Rezista la
patare cu ceai, cafea, sucuri fructe, sos de rosii, ruj, cerneala, sapun si detergenti.
Bisfenolul A (ba) este o substanta ubicua, cu potential de disruptor endocrin (termen aparut in 1991).
Poate mima hormonii estrogeni, interferand cu sistemul endocrin al mamiferelor. Provoaca tulburari de invatare,
sindrom sever de deficit de atentie, deformari ale membrelor, cancer de san, de prostata, de tiroida, obezitate,
manifestari neurologice etc. Poate provoca tulburari sexuale, ca masculinizarea femeilor etc. Afecteaza in
principal fatul, mamele avand rezistenta mai mare la toxic. In 2012 a fost interzis in fabricarea biberoanelor,
desi interdictia este mai mult formala. Pentru evitarea scurgerilor din ambalaje, se recomanda evitarea incalzirii
la microunde a alimentelor in ambalaje de acest tip, utilizarea masinii de spalat vase si a detergentilor duri. Din
3

pacate, bisfenolul A poate fi absorbit din aer si prin piele. Se afla in cantitati mari in hartia termica si hartia de
copiat fara carbon, expunerea fiind mai mare decat in cazul ambalajelor alimentare. Tichetele de casa, biletele
de cinema, de avion, etichetele contin cantitati mari de ba. Studiile au indicat faptul ca hartia termica contine 817 g/kg ba si prin contactul cu degetele se absorb cantitati de ordinul a 0,2-6 micrograme, iar pe degetele ude
sau grase de 10 ori mai mult. Bonurile plasate in portofel alaturi de bani timp de 24 ore au transferat
bancnotelor mari cantitati de ba, astfel incat banii de hartie sunt o surse secundara de contaminare cu ba. Se
spune ca daca nu ai in corp ba, nu traiesti in lumea civilizata.

Aditivi utilizati in masele plastice

1) Aditivi de procesare: inhiba reactiile de oxidare din catenele polimerice. In acest scop se utlizeaza captatori
de radicali liberi: fenoli, amine aromatice, cu rol de stabilizatori primari. Stabilizatorii secundari descompun
perozixii formati, fiind de tip tioester, fosfit sau tiocarbamat metalic, agent chelatant (fosfit sau hidrazida) blocheaza ionii metalici prin coordinare. Plastifiantii de tip dioctilftalat si dioctiladipat sunt des utilizati in PVC,
fiind tot xenoestrogeni;
2) Aditivi antiimbatranire: prin actiunea combinata a radiatiei solare, a temperaturii, oxigenului, apei si
microorganismelor, precum si a gazelor atmosferice, apare o deteriorare a materialelor polimerice. BHT,
butilhidroxianisolul este un agent ce combate acest efect. Se mai utilizeaza si stabilizatori UV;
3) Substante care modifica proprietatile superficiale ale polimerilor: agentii antistatici previn acumularea
sarcinilor electrice in filmele polimerice, fapt des intalnit deoarece polim. nu conduc curentul electric. Astfel se
utilizeaza amine etoxilate, polioli si derivati, saruri cuaternare de amoniu. In unele aplicatii, apare condens pe
suprafata interioara a ambalajului, incat produsul nu este vizibil. Se evita aceasta prin adaus de stearat de
glicerol sau sorbitol (0,5-4%), care cresc tensiunea superficiala, lichidul formand un film si nu picaturi.
Materialele plastice au un sistem de codificare, in functie de polimerul continut. Sunt 7 clase de codificare,
simbolul fiind aplicat pe materialul plastic, fiind util la reciclarea acestora.
Simbol

Cod

Prescurtare

Polimer

Utilizari
Sticle pentru bauturi
carbogazoase

U+2673

PETE/PET

polietilentereftalat

U+2674

HDPE

polietilena de inalta
Sticle, pungi alimentare
densitate

U+2675

PVC sau V

policlorura de vinil conducte, jucarii

Simbol

Cod

Prescurtare

Polimer

Utilizari

U+2676

LDPE

polietilena de joasa saci plastic, sticle plastic

densitate
alimentare

U+2677

PP

polipropilena

vase de alimente, farfurii

U+2678

PS

polistiren

ustensile in cafenele

alte materiale
plastice (acrilice,
nylon,
policarbonati)

biberoane

U+2679

OTHER
sau O

2) HARTIA
Este un produs obtinut din pulpa de lemn, prin diferite procedee chimice. Lemnul contine celuloza,
hemiceluloza si lignina. Prin prelucrarea acestuia, rezulta un material fibros, care este o bariera slaba impotriva
apei si gazelor. Prin modificarea umectabilitatii suprafetei hartiei, se poate obtine o scadere a permeabilitatii la
apa; acelasi efect rezulta prin acoperirea hartiei cu diferite tipuri de filme. Astfel se utilizeaza parafina, ceara
microcristalina, copolimeri ai polietilenei de joasa densitate, care cresc stralucirea hartiei. Prin aceste adausuri,
apar dificultati la reciclare.Pentru acoperire se mai pot utiliza materiale functionale ca amidon, derivati de
celuloza, chitosan, alginati, gluten de grau, proteine vegetale etc. Pentru confectionarea ambalajelor de hartie
rezistente la uleiuri si apa se pot utiliza compusi de tip perfluorocarbon, de ex. in pungile de floricele pentru
cuptoarele cu microunde. F scade energia de suprafata a fibrelor de hartie, crescand astfel rezistenta la grasimi
si uleiuri. Din aceste tipuri de hartie se elimina acid perfluorooctanoic, ce se absoarbe si acumuleaza in
organismul uman. Pigmentii reprezinta un alt adaus in hartie, ii cresc opacitatea, formeaza o suprafata
favorabila tiparirii. Ca pigmenti se intalneasc caolinul si carbonatul de calciu.
5

Tipuri de hartie:
- kraft: poroasa, foarte rezistenta mecanic. Se utilizeaza pentru saci de hartie;
- alba: mai scumpa, se acopera cu argila pe una sau ambele fete, este stralucitoare si moale la pipait. Poate
contine dioxina, care se elibereaza din ambalaj in lapte;
- hartie rezistenta la grasimi: este translucida, se obtine prin distrugerea fibrelor celulozice, care vor absorbi apa,
devenind partial gelatinoase si lipicioase. Dupa un anumit timp, este penetrata de grasimi si uleiuri. Se
utilizeaza pentru ambalarea untului, a margarinei etc;
- ceruita: rezista la lichide si vapori, se poate obtine si prin amestecarea cerii cu rasini speciale si polimeri, astfel
incat sa creasca aderenta si rezistenta mecanica la temperaturi sczute, evitandu-se astfel craparea la indoire.
Cartonul este o varietate de hartie, poate contine benzofenona, rezultata din cerneluri (este initiator de
polimerizare in lacurile UV-polimerizabile).

3) AMBALAJE METALICE
Metalele utilizate in industria alimentara ca ambalaje sunt otelul, Al, Sn si Cr. Pe otel se poate depune,
prin procedee electrolitice sau fizice, Sn sau Cr. Al alimentar este aliat cu Mg si Mn. Pentru sudura se utlizeaza
Cu, care insa nu impurifica alimentele. Cositorul se poate depune si prin scufundarea otelului decapat in metal
topit; intrucat pe suprafata Sn se formeaza oxid, va trebui protejat prin pasivare electrochimica in solutii de
bicromat. Astfel se formeaza un strat de cca. 1 micron de Cr, oxizi de Cr si Sn, cu specii de Cr(0) si Cr(III), si
nu Cr(VI), cancerigen. Pe suprafata pasivata se aplica apoi un strat de ulei de seminte de bumbac, sau
dioctilsebacat. Structura finala a cutiei de conserve contine: otel/aliaj Sn-Fe(FeSn2)/Sn/oxizi din pasivare/ulei.
Al se poate utiliza pentru conservarea produselor vegetale, fructelor colorate, carnurilor, berii, bauturilor
racoritoare, dar numai cand este protejat prin emailare interioara. Acestea previn reactia chimica a vasului
metalic cu alimentele; emailul trebuie sa fie rezistent chimic, flexibil, aderent la suprafata metalica. Se
utilizeaza straturi organice de tip epoxi-fenol, epoxi-amino, epoxi-acrilat, vinilice, oleorezine. Primele rasini cu
acest scop au fost cele obtinute din bisfenol A si epiclorhidrina. Azi sunt larg utilizate, deoarece conserva aroma
alimentului, sunt rezistente chimic si mecanic. Unii compusi migreaza in aliment, de ex. ba sau uleiul de soia
epoxidat. Folia de Al este utilizata din 1913, are 4-150 microni grosime, pentru bomboane si guma de mestecat.
Daca are grosime mai mare de 15 microni, este impermeabila la gaze si vapori de apa; sub 12 microni, trebuie
lacuita, avand pori.
Coroziunea materialelor metalice: coroziunea poate avea loc prin procese chimice sau electrochimice
(formarea de micropile in ambalaj). Viteza de coroziune este variabila, depinzand de mai multi factori:
cantitatea de oxigen, temperatura, pH-ul, tipul de metal.
Poate fi normala: apare la majoritatea alimentelor. Dizolvarea Sn si degajarea hidrogenului sunt lente, Sn se
combina cu componentele produselor alimentare, iar H2 cu ambalajul. Este cazul produselor alimentare cu pH
mic, precum lamaile, ananasul, piersicile si caisele in conserve cositorite;

- coroziune rapida: in cazul straturilor subtiri de staniu, cu alimente corozive si acceleratori de coroziune
(oxigen dizolvat, antociani). Apare la rosii, suc de lamaie, fructe de padure;
- coroziune a Sn si pitting: stratul de Sn se perforeaza si otelul de dedesubt se corodeaza, apare la prune sau
nectar de pere, sau pentru otel de calitate inferioara;
- pitting: datorita imperfectiunilor din stratul de Sn, este posibila corodarea otelului. Apare la alimente puternic
corozive, precum muraturile si bauturile carbogazoase cu acid fosforic. Apare in special la pere si produse din
pere.
Alimentele se impart in 5 clase de corozivitate:
1) puternic corozive: suc de mere si struguri, fructe de padure, cirese, prune, muraturi, varza murata;
2) moderat corozive: mere, piersici, pere, citrice, suc rosii;
3) slab corozive: fasole, porumb, carne, peste;
4) dizolva puternic Sn: pastai verzi, spanac, asparagus, produse de rosii;
5) bauturi.
Accelereaza coroziunea: oxigenul, antocianii, azotatii, compusii cu sulf, trimetilamina.
Azotatii se gasesc in fructele si legumele recoltate de pe soluri puternic fertilizate sau stropite cu apa
contaminata cu ingrasaminte cu azot. Pastaile verzi, spanacul, napii, laptucile, sfecla si ridichile pot contine
cantitati mari de nitrati, de ordinul gramelor pe kg de produs alimentar. Sunt periculosi in conservele de rosii;
desi sunt aditivi in carnurile procesate, la pH mai mare de 5,5 nu provoaca coroziune;
Pigmentii din plante: zmeura contine glucozide de cianidina, care are doua grupari OH in pozitia orto, astfel ca
poate forma un compus albastru cu Sn. Capsunile, care contin pelargonidin-glucozida, nu formeaza complecsi
cu Sn. Unele taninuri pot forma complecsi cu Sn, este cazul merisoarelor in conserva. La fel se innegresc
ciresele maraschino, atunci cand au mult tanin, sunt necoapte sau au fost stocate inainte in butoaie de lemn.

4) STICLA
Cel mai bun ambalaj, este un produs amorf, necristalizat. Se fabrica sticle si borcane, care cu timpul au
rezistenta tot mai mare si sunt mult mai usoare. Desi este un foarte bun ambalaj, este in declin.
Poate fi colorata cu diversi compusi metalici:
- incolora: CeO2, TiO2;
- albastra: Co3O4, CuO + Cu2O;
- rosie: CdS + Se, Au, Cu, Sb2S3;
- violet: Mn2O3, NiO;
- maro: MnO, MnO + Fe2O3, TiO2 + Fe2O;
7

- verde: Cr2O3, Fe2O3 + Cr2O3 + CuO, V2O3;

- negru: Co3O4 (+Mn, Ni, Fe, Cu, Cr, ca oxizi);
- galben: CdS, CeO2 + TiO2.