B.

Randuiala monahala ca set de norme pentru disciplinarea monahului in viata de

obste
Trebuie sa intelegem ca randuiala monahala este proprie prin excelenta vietii de obste.
Personalitatea care aduce aceasta idee noua, a randuielii, in spatiul monahal, este Sfantul
Pahomie cel Mare sau Pahomie Tabenisiotul[11]. Nu trebuie sa intelegem ca Sfantul Pahomie
si-a propus initial alcatuirea unei randuieli scrise care sa devina mai apoi normativa. Este mult
mai probabil ca: Tot regulamentul era in mintea cuviosului Pahomie si se aplica practic de
cei care aveau grija de a pazi randuielile. Mai pe urma, au inceput sa scrie vizitatorii si
calugarii pentru a-si aminti. In note nu se pasta nici o randuiala, insa numai ce era deosebit de
insemnat se scria. Asa s-a adaugat pravila langa pravila si s-a compus colectia care a ajuns
pana la noi.[12] Cu alte cuvinte, randuiala Sfantului Pahomie s-a asternut in scris in timp,
ocazional. Ceea ce ne atrage atentia este caracterul sistematic si preventiv. Identificam asadar
o prima diferenta semnificativa fata de atmosfera din Apophthegmata Patrum, si anume
caracterul preventiv. Daca inainte relatia fundamentala pentru cresterea duhovniceasca era
relatia intre avva si ucenic, spatiu in care disciplinarea se facea prin apoftegme sau prin
exemplul de viata al parintelui, elemente cu caracter mai mult sau mai putin particular, in
viata de obste centrul problemei se schimba. Aici fundamentala nu mai este doar experienta
avvei, a parintelui duhovnicesc, ci capacitatea conducatorului obstei, marele avva[13], de a
oferi reguli valabile pentru toti membrii comunitatii. Aceste reguli trebuiau sa reglementeze
nu numai spatiul intim al vietuirii interioare, ci si raporturile dintre membrii comunitatii, o
comunitate mult mai extinsa. Randuiala nu apare deci sub nici o forma ca o originalitate
gratuita, ci este urmarea fireasca, organica am putea spune, a unei necesitati. Problemele care
apar aici sunt cu totul altele decat cele din cercul restrans al relatiei intre avva si ucenic .
In sprijinul celor afirmate mai sus vom enumera pe scurt capitolele care alcatuiesc randuiala
Sfantului Pahomie cel Mare: 1. Asezarea generala a manastirilor Tabenite; 2. Mai marele
avva; 3. Avva manastirilor; 4. Al doilea statator dupa avva in manastire; 5. Supraveghetorul
casei; 6. Al doilea dupa supraveghetor; 7. Economul si casierul; 8. Celelalte persoane
slujitoare si conducatoare in manastiri; 9. Primirea in manastire; 10. Imbracamintea monahala;
11. Rugaciunile; 12. Impartasirea cu Sfintele Taine; 13. Lucrul; 14. Hrana; 15. Dormitul; 16.
Viata Launtrica: foamea sufletului pentru adevar; 17. Dezvoltarea morala; 18. Bolnavii si
spitalul; 19. Ospitalitatea; 20.Primirea de vizite; 21. Inmormantarea fratilor; 22. Observatii
despre copiii care cresteau in manastire; 23. Despre smerenia fecioarelor sau a calugaritelor;
24.Epitimiile.[14] Aceste capitole abordeaza o diversitate uluitoare de aspecte ale vietii
monahului ca persoana dar, mai ales, abordeaza aspecte legate de viata comunitatii monahale
in ansamblul ei. Nu ne vom lega de aspectele comunitare[15], desi acestea reprezinta o nota
cu adevarat distinctiva fata de ceea ce am observat in Apophthegmata Patrum prin faptul ca
acum intalnim o viata monahala de obste si nu de semi-anahoretism (cazul batranilor din
pustiul Schetis), referindu-ne in schimb la normele de disciplina care reglementau cu
precadere comportamentul individual al monahului, atat fata de frati, cat si fata de propria lui
chemare. Am enumerat intre capitolele abordate in randuiala Sfantului Pahomie cel Mare si pe
acela referitor la epitimii. In randuiala, acesta este ultimul capitol.