Iona

-eseuDe Marin Sorescu

Iona(1968) a fost publicata in revista Luceafarul, fiind inclusa ulterior in trilogia
cu titlu simbolic Setea muntelui de sare, alaturi de Paracliserul si Matca.
Tema piesei este singuratatea, framantarea omului in efortul de aflare a sinelui,
ezitarea in a-si asuma constient drumul in viata. Problematica se diversifica prin
revolta omului in fata destinului, raportul dintre libertate si necesitate sau
incomunicarea sociala, ca sursa a singuratatii.
Titlul trimite in mitul biblic al lui Iona, prorocul revoltat, care se intoarce la
calea sa dupa cele trei zile de pocainta si recluziune in burta unui chit. Insa
pescarul Iona din textul lui Marin Sorescu nu are un destin asemanator. Teatrul
modern valorifica si reinterpreteaza miturile.
Subintitulata tragedie in patru tablouri, piesa iese din clasificarile clasice,
fiind o parabola dramatica, alcatuita sub forma unui monolog, care cultiva alegoria
si metafora.
Chiar daca existenta in scena a unui singur personaj poate parea surprinzatoare,
ea nu este neaparat neobisnuita, caci, asemeni majoritatii dramaturgilor moderni,
Sorescu isi construieste piesa in raspar cu regulile teatrului classic. El renunta in
primul rand la dialog, obligandu-si personajul(si,implicit actorul) sa se dedubleze,
sa se plieze si sa se <stranga> dupa cerintele vietii sale interioare si trebuintele
scenice, facandu-l sa se comporte ca si cand in scena ar fi doua personae.
Consecintele sunt disparitia conflictului si a intrigii si plasarea actiunii in planul
parabolei.
Piesa este alcatuita dintr-o succesiune de patru tablouri. Fiecare dintre acestea
prezinta alt context in care se afla personajul.Rolul indicatiilor scenice este de a
ajuta la clarificarea semnificatiilor simbolice si,de asemenea, de a oferi un sprijin
pentru intelegerea problematicii textului.

Ca orice om foarte singur, Iona vorbeste tare cu sine insusi, isi pune intrebari
si-si raspunde, ca si cand in scena ar fi doua persoane. Se dedubleaza si se
<strange> dupa cerintele vietii sale interioare si trebuintele scenice precizarea
din debutul textului, din didascalii, ofera cat mai multe informatii legate de
punerea in scena a piesei, cat si ajutor in descifrarea temei.
Evident, nimic din aceea ce se intampla pe scena nu trebuie interpretat in plan
real, piesa fiind in fond o parabola a cautarii spirituale a individului. Este vorba de
drumul dificil si dureros spre intelegerea privita ca iluminare. Toate gesturile
eroului, indicatiile de regie, decorul, totul trebuie asadar citit in cheie simbolica.
In Tabloul I, scena e impartita in doua. Jumatate reprezinta o gura imensa de
peste. Iona sta in gura pestelui, nepasator. E intors cu spatele spre intunecimea din
fundul gurii pestelui urias. In acest moment, Iona ignora pur si simplu pericolul.
Micul acvariu aflat langa Iona si pe care el il ignora este o reprezentare si totodata
un averitsment despre inconstienta cu care se comporta omul in fata iminentei
produceri a unei situatii limita. Lumea pestilor nu este acvariul, in fond o
inchisoare, dar ei dau veseli din coada, parand a se fi adaptat pe deplin la situatia
anormala in care se afla. Este ceea ce va face si Iona odata inghitit de gura imensa
de peste pe care nepasator, o ignorase atata vreme. Gestul sau disperat din
finalul primului tablou, cand incearca sa opreasca falcile care se inclesteaza
scartaing groaznic, vine prea tarziu, iar strigatul zadarnic, ajutoooor!, este o
confirmare.
In Tabloul II, odata ajuns prizonier in burta pestelui, el va incerca sa se
adapteze, sa-si demonestreze siesi ca e liber sa faca ceea ce doreste:
-Pot sa merg, uite, pot sa merg incolo. (Merge intr-o directie, pana se izbeste
de limita.)
-(Intorcandu-se, calm) Si pot sa merg si incoace.(Merge; acelasi joc)
-Pot sa merg unde vreau. Fac ce vreau. Vorbesc. Sa vedem daca pot sa si tac.
Sa-mi tin gura.
Chiar va incerca sa prinda in navod pestii care-i cad in celula. Doar acesta
este rostul unui pescar!

In Tabloul III, mica moara de vant aflata in burta Pestelui II si de care Iona se
simte atras ca de un vartej, constituie si ea un avertisment simbolic. Eroul se va
feri tot timpul sa nu nimereasca intre dintii ei de lemn, dar nu va face singurul
gest cu adevarat normal intr-o astfel de situatie: sa o inlature din cale. La fel facuse
de fapt tot timpul pana acum: refuzase sa-si constientizeze situatia, incercand doar
sa se adapteze.
Tabloul IV reprezinta o gura de grota, spartura ultimului peste spintecat de
Iona. La inceput, scena e pustie. Liniste. Barba lui Iona care rasare la gura
grotei lunga si ascutita, este un indice de timp: a trecut o viata de cand omul
incearca zadarnic sa gaseasca Solutia.
Iona este, asadar, omul prins fara voia lui intr-o capcana din care incearca pur si
simplu sa scape. Dar constientizarea propriei conditii si,drept urmare, gandul ca
trebuie sa gaseasca o solutie de salvare nu vin de la sine. Ideea cautarii se
insinueaza mult mai tarziu in mintea lui. Primele sale actiuni sunt mai degraba
rodul unor impulsuri de moment decat niste acte rationale: prins in capcana, el doar
se zbate sa scape. Iar rezultatul este nul. Iona spinteca burta pestelui care l-a
inghitit si se trezeste in burta altuia, mai mare decat a primului. Iesirea din limite
vechi inseamna intrarea in limite noi. Va repeta gestul de mai multe ori, dar de
fiecare data cu acelasi rezultat, caci vointa de a se salva, ea singura, nu este
suficienta. Doamne, cati pesti unul in altul, exclama el mirat, cand au avut timp sa
se aseze atatea straturi? Intelegerea se va produce abia in final. Eroul alesese un
drum gresit, care ducea in afara. Calea cea adevarata, singura de altfel, se afla insa
inauntrul nostru Trebuie s-o iau in partea cealaltaE invers. Totul e invers,
exclama el in final, iluminat. Cuvantul magic, care marcheaza clipa descoperirii
propriei identitati, a fost eu: Eu sunt Iona!
Gestul de a-si spinteca burta nu trebuie asadar inteles ca o sinucidere, de vreme ce
nicio actiune din trext nu se manifestase in planul realitatii, ci tot simbolic: omul a
gasit calea, iar aceasta se afla in sine. Mitul labirintului si metafora luminii din
final (Razbim noi cumva la lumina) sustin semnificatia simbolica a piesei.
Mijloacele de caracterizare sunt specific personajului dramatic(limbajul,
gesturile, actiunile simbolice, indicatiile autorului), dar modul de expunere este
exclusiv monologul.

In concluzie, Iona aduce o innoire radicala, in teatrul romanesc. Renuntarea la

concretul istoric, situarea in atemporal, deschiderea spre arhetipal si, de aici, spre
general-uman, rescrierea mitului biblic cu trimiteri spre actualitate, sunt tot atatea
trasaturi ale teatrului modern. Sensul ultim al textului este idea ca singura cale de
a-ti proiecta viitorul este constientizarea trecutului.