Sunteți pe pagina 1din 100

aprilie 1963 (anui VIS!

t -t omotîr
ucie

www.cimec.ro
Nr. 4 (anul VIII) aprilie 1963
REVISTA LUNARA EDITATA
DE COMITETUL DE STAT PENTRU CULTURA SI ARTÀ
SI DE UNIUNEA SCRIITORILOR D I N R.P.R.

S U M A R
Pas.
Florin Tornea
LENIN ŞI PATOSUL PROMOVÀRII NOULUI . . 1
ACCIDENTUL
reportaj dramatic
în tred acte
d e Fôldes Mâria . . 9
LA A OPTZECEA ANIVERSARE A LUI GH. STORIN
Radu Beligan
MÀRETIA ÎN SIMPLITATE . 42

DE VORBÀ CU DINA COCEA 44


s:- * *

Lucia Demetrius
DIN FIŞIERUL DRAMATURGULUI 52
Al. Mirodan
PIESA ÎNTR-UN ACT 56
ANTRACTE . . . . • 59
CRONICA SPECTACOLELOR 61
A DOUA DISTRIBUTIE 76
SCRISORI CATRE REDACŢIE 80
MERIDIANE
Dana Crivăţ
SISTEMUL LUI STANISLAVSKI — GRAMATICA
OMULUI DE TEATRU
(De vorbă eu regizorul american Harold Clurman) . . 83
Brînduşa Zaiţa-Silvestru
ÎNSEMNÀRI DESPRE TURNEUL
PĂPUŞARILOR ROMINI ÎN AFRICA . . . . 86
P E SCENA LUMII 89
CĂRTI — REVISTE 92

Coperta I : Gh. Storin în rolul titular din „Regele Lear" de


Shakespeare (Teatrul National „I. L. Caragiale")
Coperta IV : Victoria Dinu (Sokolova) şi Silviu Stanculescu (Secre-
tarul) în „Povestea Alexandrei Sokolova", adaptare de Dinu Cer-
nescu dupa un scenariu de K. Vinogradskaia (Teatrul Regional
Bucureşti)
Fotografia : I O N MICLEA
Desene de SILVAN
REDACŢIA SI ADMINISTRAŢIA
Str. Constantin Mille nr. 5-7-9 - Bucureştl - T e l . 14.35.58
Abonamentele se fac prin factorll poştali si oflcllle postale dln Intreaga ţară
PREŢUL UNUI ABONAMENT
15 lel pe trel lunl, 30 lel pe şase lunl, 60 lel pe un an
www.cimec.ro
Pj. 584

SI PATOSUL
eran
PRO M O V A R l I
M O U L U I

Stăm singuri in toată odaia,


eu
şi eu Lenin,
Fotografie pe albul perete...
Vladimir Maiakovaki

înt peste 60 de ani de cînd, în focul luptei pentru construirea,,simultană


şi din diferite părţi a unei organizaţii de luptă pe întreaga Rusie"
— organizaţie ce avea să devina partidul cornunist —, Lenin vorbea
de necesitatea unei tribune „de la care să se poată vorbi" şi a unui „auditoriu,
care să asculte eu ardoare şi să încurajeze pe oratori" în demascarea „atotputer-
nicului" guvern rus... El arăta atunci că „un astfel de auditoriu ideal pentru de-
mascările politice este clasa muncitoare", care are „înainte de toate şi cel mai
mult, (...) nevoie de cunoştinţe politice vii şi multilatérale" şi este „cel mai capabil
să transforme aceste cunoştinţe într-o lupcă activa". „Tribuna de demascare in
faţa întregului popor", proiectată de Lenin, era un ziar. Dar misiunea ziarului
gîndit de Lenin — de a învăţa păturile populare (potrivit expresiei unui munci-
tor corespondent al „Iskrei"), „cum trebuie să trăiască şi să moară" — e aceeaşi
eu misiunea teatrului. După Marea Revoluţie din Octombrie, această misiune i-a
revenit în chip definitoriu. Astăzi nu putem concepe la noi, în ţările socialismului,
artă, nici literature de orice fel. necum teatru, străine de această funcţie de cu-
noaştere şi de educaţie socială.
P^S ilHtjjif

INSTITUTULUI )
DE ISTORIA/
www.cimec.ro
Apropierea teatrului de acţiunea de agitaţie politică — aşa curn o înţelegea,
o lămurea şi o iniţia Lenin — se impune pentru o seamă de considerente, dincolo
de faptul că ambele se mijlocesc „prin viu grai", şi dincolo de deosebirile formale
ale organizării şi manifestării lor practice. O seamă din trăsăturile şi cerinţele
atribuite de Lenin tribunei publicistice revin, cu evidenţă caracteristică, şi celei
teatrale. Aceasta, de pildă, se adresează, cu deosebire astăzi, aceluiaşi „auditoriu
ideal" pe care-1 invoca Lenin, aceluiaşi public dispus „să-i asculte cu ardoare şi
să încurajeze pe oratori" — respectiv pe actori — în acţiunea de comunicare şi
de răspîndire a adevărului, public interesat „înainte de toate şi cel mai mult" de
„cunoştinţe politice vii şi multilatérale", cel mai capabil „să transforme aceste cu-
noştinţe într-o luptă activa". Alte, trăsături asimilează indirect celé două modalităţi
de educare a maselor populare. ^^ezvoltîndu-şi tezele în legătură cu caracterul şi
conţinutul principal al agitaţiei politice, Lenin nu a avut în vedere coresponden-
ţele ce se pot şi se cer stabilité între literatura publicistică şi cea dramatică ;
nici de a releva aptitudinea — şi îndatorirea — imaginii teatrale de a juca în
esenţă rolul social al actului agitatoric propriu-zis. în 1902, cînd îşi publica marea
lucrare .,Ce-i de făcut ?", el statornicea însă unele principii directoare al căror răsunet
atinge astăzi, cu o forţă de orientare deosebită, problematica dramaturgiei şi acti-
vităţii artistice a teatrului nostru.
Nu e vorba — şi nici nu se poate încerca — să actualizăm simplist aceste
linii directoare. Obiectivele vizate de Lenin ţin de istoria frămîntată a organizării
în spirit revoluţionar a mişcării muncitoreşti din Rusia şi a făuririi gloriosului
ei partid. Astăzi, partidul lui Lenin construieste comunismul, iar partidul nostru
leninist conduce victorios clasa noastră muncitoare, poporul întreg, spre desăvîr-
şirea construcţiei socialismului.
între aceste étape istorice se întinde un uriaş cîmp de experienţe, care au
îmbogăţit nemăsurat indicaţiile şi îndemnurile de atunci ale lui Lenin, a căror
justeţe s-a păstrat însă, în esenţă, neschimbată. Căci piatra unghiulară a luptelor
şi victoriilor proletariatului rus şi ale partidului lui — atunci la începuturi, ca şi
mai tîrziu, pînă în cea mai recentă actualitate — a fost şi a rămas aceeaşi :
aşezarea unei orînduiri drepte, în lume, şi, pe baza ei, conştiinţa comunistă,
formarea şi întărirea conştiinţei comuniste a oamenilor muncii ; ridi-
carea în general a conştiinţei umane la înţelegerea clară şi deplină a legilor obiec-
tive ce stăpînesc lumea ; înarmarea filozofică, materială şi morală şi stimularea
omului spre afirmarea şi propulsarea lucidă şi pasionată a acestor legi, spre trans-
formarea şi înnoirea lumii în sensul acestor legi. închegarea noilor relaţii sociale
în spiritul singurului umanism ce-şi merită numele — umanismul comunist —
străbate ca un fir roşu întreaga, vastă şi complexă, învăţătură leninistă, stă la
baza cauzei luptei sale şi a partidului său. Trecerea anilor, de la o etapă istorică
la alta, n-a făcut decît să deplaseze planurile, să lumineze noi orizonturi, să des-
chidă noi perspective. în condiţiile de azi, la ordinea zilei apare în prim-plan pro-
blema grăbirii procesului de statornicire, de generalizare şi de desăvîrşire a con-
ştiinţei comuniste în rîndurile constructorilor lumii noi. Coordonatele stabilité
de Lenin — şi neîncetat verificate, detaliate şi regîndite de dînsul, de la un stadiu
al revoluţiei la altul — în domeniul formării şi transformării revoluţionare a
omului se impun de aceea ca puncte de reper, sprijină şi luminează orice încer-
care de a găsi soluţii şi problemelor noastre de azi, înlesnesc descoperirea rădă-
cinilor erorilor, acolo unde soluţiile s-au dovedit ori. se dovedesc uneori false
** *
Dramaturgia şi teatrul zilelor noastre se vor o dramaturgie şi un teatru în
măsură să reflecte realitatea contemporană ca o realitate în schimbare ; ele doresc
să stimuleze şi sa promoveze schimbările legice din realitatea înconjurătoare, să
surprindă istoria şi societatea umană (în opoziţie cu toată vechea dramaturgie de
pînă la revoluţie) ca o istorie în plină şi necesară reînnoire, iar pe om (altădată
vietimă a legilor istoriei) descopwrind din ce în ce mai limpede şi mai cuprinzător
„secretele" acestor legi, intrînd din ce în ce mai mult în stăpînirea lor. Drama-
turgul nu se mai lasà furat de aspectele „date" aie realităţii şi nu se mai mulţu-
meşte să le constate. Poziţia lui — cel mult critică, în celé mai valoroase cazuri
aie trecutului — se preschimbă din ce în ce mai intens într-o atitudine activa de
protest sau de afirmare. în ambele cazuri, teatrul con tempo ran părăseşte insisten-
ţele descriptiviste în conturarea caracterelor, a ambianţelor şi a coliziunilor dra-
matice, pentru a se colora, în schimb, cu o tentă polemică, demonstrative — agi-
tatorică. Acest caracter polemic, teatrul nostru nou, realist-socialist, şi-1 justifică

2
www.cimec.ro
(sau mai bine : şi-1 pretinde pe bună dreptate), din clipa înfiripării lui, ca o
modalitate de luminare şi de revoluţionare a conştiinţelor : mai ieri, demascarea
politică a trecutului de exploatare şi de obidire a omului ; azd, scoaterea la lu-
mină şi înfierarea resturilor ideologice şi etice ale acestui trecut, a înrîuririlor lui
în conştiinţa şi deprinderile omului.
Caracterul acesta — de agitaţie — al teatrului a déterminât şi în relaţiile
scenei cu sala de spectatori anumite schimbări, nu lipsite de semnificaţie. Cea
mai puternic vizibilă priveşte transformarea publicului, dintr-o asistenţă venită
să ia pasiv cunostinţă de un spectacol, într-un factor constitutiv al evenimentelor
scenice, interesat nu pur şi simplu de desfăşurarea lor, ci interesat mai aies de
felul cum se desfăşoară şi de direcţia desfăşurării lor. „Comuniunea cu sala" —
pe care am văzut cît de strălucit ştiu s-o realizez^ şi s-o fructifice numeroşi oameni
de teatru — e izvorîtă nu dintr-un capriciu regizoral, ci dintr-o necesitate actuală
a teatrului. Necesitate în care eficienţa actului artistic se verifică prin eficienţa
lui în reacţia cetăţenească-ideologică a spectatorului.
Surprinderea realităţilor şi a omului în procesul devenirii lor istorice ; ca­
racterul de dezbatere demonstrative, agitatorică, de idea ; apropierea activa şi
lucidă a spectatorului de actul artistic sînt tendinţe menite să susţină, să dina-
mizeze, să facă productiv im precis conţinut nou — tematic, filozofic, uman — al
teatrului contemporan : răstumările şi construcţiile revoluţionare ale societăţilor
şi conştiinţelor umane.
Mişcarea noastră teatrală s-a bucurat, în ultimii ani, de o seamă de realizări
remarcabile, pe planul reflectării contemporane a realităţilor noastre. Ele s-au în-
crucişat uneori pe acest drum şi eu o catégorie de realizări a căror eficienţă
artistică-cetăţenească s-a dovedit nemulţumitoare. Totuşi, lucrările respective se
revendică toate, în intenţie — într-o de nimeni contestată bună intenţie —, de-
la trăsăturile valoroase şi de la împlinirea înaltelor îndatoriri contemporane ale
teatrului : se vor purtătoare de argumente şi imagini în lupta care se poartă la noi
împotriva urmelor şi înrîuririlor vechii ideologii şi vechilor deprinderi burgheze
şi mic-burgheze ; pentru afirmarea noului în conştiinţa omului, pentru promovarea
noii etici şi mentalităţi sănătoase, socialiste, printre oameni.
***
Intenţia artistului în reflectarea realităţii, poziţia lui subiectivă faţă de rea-
litate sînt, în repetate rînduri, discutate de Lenin ca problème de prim ordin
aie actului artistic. Adîncirea şi dezlegarea acestor problème se întreţes cu o com­
plexé reţea de implicaţii, de la celé privind caracterul libertăţii de creaţie a artis­
tului — transmiterea personalităţii lui, a originalităţii lui stilistice în opera pe
care o creează — la celé privind relaţiile lui cu lumea şi cu viaţa înconjurătoare,
şi pînă la celé ce ating consecinţele creaţiei lui în această lume. încâ în „Ce-i de
fàcut ?", statornicind liniile de bază ale agitaţiei politice, Lenin atrăgea atenţia :
„Iadul e pavât cu bune intenţii, şi în cazul de faţă bunele intenţii nu salvează
încă de atracţia spontană de a merge pe «linia minimei rezistenţe...»". Lui Gorki
îi scrie, în legătură cu unele poziţii confuze pe care scriitorul se situase : „Această
bună intenţie a dumitale rămîne însă un bun al dumitale personal, un -«deziderat
pios», subiectiv. Din moment ce ai scris acest lucru, el pătrunde în rîndurile ma-
selor, iar semnificaţia lui este determinate nu de buna dumitale intenţie, ci de
raportul de forte sociale, de raportul de clasă obiectiv..." Inessei Armand îi scrie
prevenind-o asupra primejdiei umbririi, dacă nu a denaturării, adevărului prin
subiectivitate : „Nu importa ce anume «vreţi să înţelegeţi» dumneavoastră, în mod
subiectiv... Importa legea obiectivă a relaţiilor de clasă...".
Aceste pasaje descoperă un important învăţămînt : actul artistic nu poate
sta numai sub dependenţa pornirii subiective a artistului, oricîtă bună credinţâ
şi bunăvoinţă ar însoţi-o. Il pîndeşte riscul neadecvării lui la realitatea obiectivă,
riscul de a nu fi, sau de a fi greşit receptat de cei cărora li se adresează. Lenin
atrage atenţia asupra originii materiale a ideilor, de care subiectivitatea nu ţine
totdeauna seama şi pe care, prin urmare, o poate estompa sau éluda. Asemenea
estompări nu ne sînt cu totul necunoscute în practica teatrului. Ne gîndim, de
pildă, că supuşi „atractiei spontané" a anumitor modalităţi şi mijloace de expresie,
pătrunse cîndva cu succès în public (şi „consacrate" pentru forţa lor caracteristică
de a concretiza o anumită catégorie de idei, de a da pregnantă unei anumite
categorii de imagini), unii poeţi ori artişti dramatici sînt tentaţi să-şi subordoneze
intenţiile lor creatoare mai degrabă acestor modalităţi şi mijloace de expresie,

3
www.cimec.ro
decît să le modeleze după sorgintea obiectivă, materială, care le-a déterminât.
Modalitatea agitatorică. caracteristică — dar nu singura — teatrului contemporan,
e astfel adesea însusită pentru ea însăşi şi promovată eu mai verificaţi sau mai
puţin verificaţi „excitanţi artificiali" ; ideile, astfel „agitate", rămîn în schimb
tratate în chip procustian, deci prin silnică închircire sau silnică dilatare, ori
trecînd pe al doilea plan şi ascunzîndu-se adesea în spatele convenţiilor, al
metaforelor sau simbolurilor. Cum şi cît se împacă agitatoricul (pe care, după
învăţătura lui Lenin, îl defineşte claritatea, ideea incorporate în fapte concrete
de viaţă, transmisa énergie şi fără echivoc) eu natura mai puţin précisa (adesea
chiar criptică) a convenţiei metaforice şi simbolice e o chestiune încă insuficient
dezbătută. Lenin ne avertizează cà simbolul este uneori „un mijloc comod de a
te dispensa de necesitatea de a sesiza, de a arăta, de a justifica determinările con-
ceptelor", cînd „toemai aceasta este sarcina filozofiei". Dincolo de bogatul zăcă-
mînt teoretic pe care îl conţine şi pentru definirea simbolului în artă, acest aver-
tisment ne interesează aici, îndeosebi, prin raportare la problema rolului ce se
cuvine să-1 joace impulsul subiectiv în creaţia artistică. „Atracţia spontaneităţii",
osîndită ca frînă în procesul cunoaşterii şi al comunicării cunoaşterii, se leagă
vădit. de acea comoditate (de asemenea, firesc, osîndită) de a ignora sau neglija
..determinările conceptelor". O astfel de comoditate înlesneşte şi explieă înclinarea,
pe de o parte, spre înţelegerea difuză, abstractă, convenţională, deci indirectă, a
reaiităţii (de aci, în unele luorări, nota ades livrescă, teoretizantă, schematică, mai
eu seamă atunci cînd schematismul îşi caută un nimb izbitor, dar fais poetic) şi,
pe de altă parte, ca urmare a unei cunoaşteri văduvite de o efectivă legătură eu
realitatea, spre suprasolicitarea formei, spre insinuarea şi presiunea formalismului
în actul de creaţie.
Fenomenul e freevent şi frapant în teatrul antirealist din Occident. Dar
tendinţe de subiectivitate se fac simţite şi în poezia noastră dramatică — fie ca
semne (chiar dacă izolate) de recrudescenţă a unor manière şi procedee de mult
parasite, fie (chiar dacă prizărit) ca ecouri aie unor modèle şi mode apusene.
Demonstrînd o greşită accepţie a originalităţii. aceste tendinţe apar stridente pe
corpul operei artistice şi ating, vulnerabil, eu deosebire nervurile şi valorile ideo-
logice aie operei — semnificaţiile ei pozitive. „O lingură de catran într-un butoi
eu miere" — îşi formula Lenin, eu piasticitate, regretul de a vedea cum o nepo-
trivită înveşmîntare stilistică împiedica pătrunderea în mase a unei scrieri înzes-
trate eu un preţios conţinut. „Aş vrea", îi séria el tot Inessei Armand, în legaturà
eu o lucrare pe care aceasta o pregătea, „ca nimeni să nu poată scoate din ea
fraze neplăcute pentru dumneavoastră (uneori ajunge o singură frază pentru a
servi drept lingură de dohot...), să nu poată răstălmăci cuvintele dumneavoastră".
E limpede că doar unitatea dintre sensul unei idei şi expresia care o trans­
mite şi o activizează, care obiectivează, aşadar, intenţia subiectivă a artistului, fe-
reşte ideea lui de posibile răstălmăciri. Dar o asemenea imitate, pentru a se realiza,
presupune ieşirea factorului subiectiv din cîmpul unei accepţii exclusiviste, necon-
diţionate, şi punerea lui într-o legătură de dependenţâ (de interdependenţă) eu
factorul ordonator al lumii şi al sensurilor obiective. Libertatea creaţiei e prin
aceasta potenţată, fructificată. Relaţia libertate-creaţie se refuză unei înţelegeri
instinctuale ; ea implică o determinare conştientă, o disponibilitate şi o dorinţă,
dacă nu şi un efort, spre cunoaştere. Intenţia nudă a artistului e şi absurdă şi
improductivă, pentru că n-are obiect asupra căruia Sa se aplice. „Demonstraţia
este, în general, o cunoaştere mijlocită", ne citează Lenin din „Ştiinţa logicii" a lui
Hegel. Dar opera de artă e prin excelenţă o demonstrate : o demonstraţie speci-
fică — prin imagini ; în care cunoaşterea lumii de către artist e eu atît mai ne-
casară — obligatorie. Subiectivitatea lui, dacă nu se poate mişca şi nu poate pro­
duce desprinsă de universul realităţii înconjurătoare, îşi descoperă în schimb de-
plina libertate de a se manifesta în selectarea aspectelor sub care este înfăţişat
acest univers şi a căilor proprii de oglindire, de demonstrare, de mijlocire a
acestora.
Optica artistului în faţa reţelei de fenomene aie naturii : ce anume feno-
mene selectează şi cum le selectează, cum „se desprinde" de natură, cum o cu-
noaşte adică şi ce cunoaşte din ea ; cum îşi mărturiseşte aflările şi cît din ele
mărturiseşte ; în ce măsură efortul lui de cunoaştere şi de a transmite cunoaş-
terea trece de la simp la reţinere a fenomenelor şi formelor de suprafaţă la sur-
prinderea legăturilor cauzale şi la pătrunderea în esente, la descoperirea cauzelor
ce le détermina şi a legilor ce le guvernează ; în ce măsură freamătul lui

4
www.cimec.ro
subiectiv se afirmă solidar eu aceste legi — iată o série de împrejurări în care
personalitatea creatoare a artistului se poate realmente exprima pe sine, deopo-
trivă cu libertatea iniţiativei lui creatoare. Sînt împrejurări care, în acelaşi timp,
devin criterii de apreciere a valorii actului lui creator.

Cu deosebire, sentimentul intim de solidaritate a artistului cu adevărul


obiectiv este un asemenea criteriu.
Cînd Lenin şi-a dezvoltat tezele privitoare la raporturile dintre „Organizaţia
de partid şi literatura de partid" (teze existente embrionar în paginile ce dezbăteau
caracterul şi conţinutul agitaţiei politice), el a avut în vedere şi a sublimât ca
esenţială, în activitatea lor creatoare, această sudură dintre conştiinţa scriitorului
şi artistului, şi adevărul obiectiv. Căci el nu pretindea legarea activităţii şi operei
artistului de interesele şi activitatea unei grupări politice oarecare, ci de aie unui
partid şi aie unei clase, a căror idéologie se întemeiază verificat pe adevar, a
căror acţiune este singura interesată în afirmarea şi promovarea adevărului, al
căror tel este eliberarea omului din minciună şi rătăcire. îndrumarea de către
partid a creaţiei artistice apărea necesară, în această lumină, nu doar şi nu atît
în ordine organizatorică. Ea apărea ca o conditie firească a însuşi actului de
creaţie. Devenind „parte integrantă a cauzei générale a proletariatului", „a muncii
organizate, planificate şi unitare a partidului", literatura şi arta urmau, „fără
excepţie", să fie animate (şi urmărite) de „suflul viu al cauzei proletare vii, lipsrnd
astfel de orice bază străvechiul principiu rus semioblomovist, semiafacerist : scrii-
torul scrie, cititorul citeşte". Spiritul de partid înălţa pe artist la conştiinţa unei
responsabilităţi — fată de arta lui şi faţă de cei pentru care practica arta —,
responsabilitate pe care nu o mai cunoscuse şi care, în orice caz, sub zodia liber-
tăţii filistine de creaţie, a carierismului şi a subordonării faţă de „sacul cu bani",
fusese total ignorată. Spiritul de partid îl ridica, în acelaşi timp, în pretuirea
propriilor lui ochi, în măsura în care îl ridica în stima celor pe care era chemat
să-i lumineze. Dar spiritul de partid intra crucial, odată cu aceasta, şi în estetică,
şi în laboratorul izvoditor de frumos, ca un motor dinamizator, ca un factor de­
terminant şi ca un termen definitoriu al conţinutului şi al expresiei unei opère
de artă.
Chemînd şi înlesnind creatorului de artă să se lege „făţiş" de ideologia
proletară, de lupta şi eroismul constructiv al oamenilor muncii, spiritul de partid
transforma şi pe artist, dintr-un observator al cauzei, dar un observator „dea-
supra vălmăşagului". într-un participant activ şi conştient, într-un luptător pe
aceleaşi baricade pe care stau cei ce au făcut revolutia şi construiesc revolutionar
altă lume. Caracterul militant pe care îl capătă astfel arta partinică — şi expresia
ei caracteristică — rezidă în însuşirea nu numai afectivă, ci organică, de către
artist, a ideologiei şi politicii partidului, în înţelegerea, acceptarea şi slujirea
consecventă şi pasionată a muncii practice, de zi cu zi, a partidului. Nu e vorba
de a literaturiza, de a turna în straie artistice lozincile, linia partidului. E vorba
de a realiza din ideologia, sarcinile şi realizările partidului o experienţă de viaţă
şi, din această experienţă de viaţă, a face temei şi motor — argument — pen­
tru experienta şi productia artistică.
Experientă de viaţă — nu simplă „cunoaştere" detaşată, ocazională, a vietii.
Aceasta presupune a trăi lucid în realitate : a o cerceta, deopotrivă cu inima şi
raţiunea, cu ochii omului de artă şi cu cei ai omului de ştiinţă — în ambele ca-
zuri, înaripat de aceeaşi pasiune, a adevărului ; de a urmări pînă la capăt, pînă
la semnificaţiile obiective ultime, aspectele şi procesele de viaţă — relaţiile, con-
tradicţiile şi schimbările — din jur ; de a discerne astfel, cu claritate, necesarul
de întîmplător, aparenta de esentă, frumosul autentic de străluciri amăgitoare,
ceea ce e destinât pieirii de ceea e chemat să se dezvolte, valorile pozitive de
nonvalori — vechiul de nou.
Spiritul de partid îşi dezvăluie în acest chip, alături de o funcţie animatoare
caracteristică, şi o functie déterminante în actul reflectării şi orientării artistice.
El înnobilează elanul şi iniţiativa subiectivă creatoare, le asigură în acelaşi timp
capacitatea de a se realiza solidar şi în conformitate cu lAjmea obiectivă, cu legile
şi sensurile obiective aie dezvoltării ei. Spiritul de partid dă operei de artă ga-
ranţia veridicitătii.
Să ne gîndim la unele lucrări dramatice care, chiar interesante prin con-
tinutul lor tematic, lasă totuşi în urma lecturii lor un sentiment neplăcut, eel

ô
www.cimec.ro
puţin de neaderenţă la concluziile lor. Bunăoară, unele piese dornice să demonstreze
nocivitatea resturilor burgheze capitaliste în viaţa şi conştiinţa oamenilor muncii.
In aceste piese, fie prezenta fizică a acestor resturi, fie urmele şi înrîuririle lor
ideologice şi etice sînt de obicei tratate eu pregnanţă demascatoare convingătoare ;
dar în contextul acţiunii dramatice ele apar nu ca nişte reziduuri, ci, dimpotrivă,
ca nişte fenomene dominante în climatul şi în relaţiile noastre sociale. Evident,
un „adevăr" aparent : deoarece el a fost urmărit şi oglindit — mai mult, dacă nu
chiar exclusiv — din perspectiva unghiurilor care mai întunecă realităţile noastre ;
deoarece autorii respectivelor piese opun factorilor negativi — fie direct, prin
personaje sau idei pozitive, fie prin mijlocirea indirectă a tendinţei demascatoare
— prea puţin, prea vag, prea neconcludent şi, adesea, conformist, schematic, din-
afara vieţii, declarativ, freamătul şi culorile şi substanţa reală ale universului
uman de gîndire şi énergie creatoare noi, de creştere irezistibilă ce caracterizează
momentul şi ambianta actuală a eforturilor constructive ale partidului şi po-
porului nostru.
Lupta dintre forţele ce reprezinta, pe de o parte — într-un procès istori-
ceşte necesar de dispariţie —, resturile şi înrîuririle ideologiei şi moralei burgheze,
iar, pe de altâ parte, conştiinţa nouă, sănătoasă, socialistă, în plină dezvoltare şi
generalizare, este tărîmul principal al luptei de clasă în etapa actuală a revoluţiei
noastre. Numaî că, uneori, ea e înţeleasă şi oglindită în creaţia noastră artisÙca
prin răsturnarea raportului obiectiv, existent azi între aceste forte. Apar astfel
pe prim-plan medii sociale mic-burgheze sau de formaţie mic-burgheză. Ne aflăm,
eu atare lucrări, în faţa unor semiadevăruri. Existenţa unor asemenea medii şi
felul existenţei lor (dacă nu pot şi nici nu trebuie respinse oglindirilor artistice)
nu pot — pentru ca oglindirea să respecte adevărul şi să-1 promoveze — să fie
privite ca acoperind universul uman real al vieţii noastre, problematica reală —
complexă şi multilatérale — a procesului de educare şi transformare socialistă
a conştiinţei omului. Căci nu răzjeţe unghere întunecoase şi bolnăvicioase ale vieţii
noastre, ci, dimpotrivă, o uriaşă volbură de lumină, de sănătate, de optimism, de
énergie ziditoare, o reprezintă şi o caracterizează.
Problema lichidării înrîuririlor educaţiei burgheze din conştiinţa oamenilor,
problema reflectării luptei dintre vechi şi nou se cer rezolvate pornindu-se de la
această adevărată realitate, de la existenţa dominantă şi de la caracterul impetuos
al dezvoltării moralei noi, socialiste ; de la atitudinea nouă faţă de muncă, fată
de bunurile obşteşti şi îndatoririle sociale ; de la relatiile noi de întrajutorare to-
vărăşească între cei ce muncesc ; de la acea fortă pe care o reprezintă conştiinta
tot mai înaintată a oamenilor muncii ; de la identificarea lor eu interesul general,
de la încrederea lor în viitor, de la hotărîrea lor' de a-şi aduce contribuţia la vic­
toria deplină a socialismului. Sînt, în rîndurile de mai sus, amintite unele din
constatările şi aprecierile date de partid la cel de-al III-lea Congres, în legătură
eu situatia actuală a societătii noastre pe tărîm moral, ideologic. Pomenirea lor
era necesară pentru a arăta că problemele de conştiintă, de educare socialistă a
conştiintei, se cer puse şi rezolvate, în literatura noastră dramatică, de la acest
înalt stadiu general, şi nu de la treptele joase, de dinainte de începuturi, ici-colo
încă nedepăşite
Ceea ce în nici un caz nu înseamnă renunţarea la înfăţişarea greutăţilor,
a aspectelor înapoiate din viaţă. Nimeni nu invita la sterilitatea idilismului, tot
atît de păgubitoare ca şi predispozitia spre cealaltă extremă. Revolutia şi victoria
în construcţia socialistă sînt lupte. Lupte anevoioase, eroice, eu celé mai felurite,
mai neprevăzute, mai complicate obstacole şi vrăjmăşii. Victoria în aceste lupte,
soluţiile contradictiilor (respectiv aie conflictelor dramatice) nu sînt venite
simplist şi idilic „deus ex machina" în viata poporului. Ele sînt rodul unor ati-
tudini convinse şi aie unor conştiinte eroice, rodul unor fapte şi eforturi aie unor
cuceritori neînduplecati ai noului. Aceste conştiinte şi atitudini, aceste fapte de
luptă şi aceste eforturi nu au fost — iar în munca generală pentru desăvîrşirea
construirii socialismului nu sînt — abstracts, formule conventionale, ci oameni
— oameni, în puterea exemplară, comunistă, a cuvîntului ; oamenii, sdnguri repre-
zentativi şi semnificativi, în perspectivele de ieri aie revolutiei, ca şi în celé de
azi aie muncii pentru lichidarea vechiului şi pentru instalarea deplină a noului
în eugete şi în raporturile sociale. Ei sînt singurii, în acelaşi timp, în stare să dea
greutatea emotională necesară şi eficienţa educativă cerută, atît dramatismului
situaţiilor şi conflictelor, cît şi deznodămintelor lor. Aceşti oameni sînt azi adevărul
în viaţa noastră, perspectivele ei. Pe măsura lor reală, ei au apărut — şi apar încă

<i
www.cimec.ro
în creaţia noastră dramatică — prea mesteoric şi, cînd apar, prea izolaţi
faţă de contextul uman de care aparţin. încă o data, nu e nici pe départe
cazul să renunţăm la polemica şi ofensiva împotriva purtătorilor de cuvînt şi de
înrîurire ai ideologiei, ai deprinderilor, ai moravurilor şi moralei vechi burgheze.
Lenin numeşte „custozi ai tradiţiei capitalismului" pe cei ce încurcă — eu voie
sau fără voie, sau prin formaţie — construcţia socialismului. Şi ne învaţă că „nu
putem să ne îndeplinim datoria, fără a duce război împotriva" lor ; că nu am fi
comunişti, „ci nişte cîrpaci", dacă i-am toléra în mijlocul nostru. Ne învaţă că
împotriva lor — a „purtătorilor concreti ai răului" — se cere folosită o vehemenţă
revoluţionară neîmpăcată. în acelaşi timp însă, încă la cele dintîi începuturi ale
construcţiei, în condiţiile multor inerente stîngăcii, din lipsă de calificare, în con-
diţiile sabotajelor deschis-duşmănoase, Lenin vorbeşte de „educaţia maselor pe
bază de exemple şi modèle vii, concrete, luatedin toate domeniile vieţii", despre
necesitatea de a se cunoaşte eu deosebire şi de a se apleca asupra „aspectului de
toate zilele al vieţii dinăuntrul fabricii, dinăuntrul satului, dinăuntrul regimen-
tului, unde se zideşte eel mai mult noul, unde e nevoie de cît mai multă atenţie,
publicitate, critică publică, combatere a tot ce nu e bun, de îndemn de a învăţa
din ceea ce este bun". Să mai amintim prea cunoscuta împrejurare în care Lenin
îl îndeamnă pe Gorki să părăsească din cîmpul observaţiilor lui cercul strîmt şi
maladiv al „rămăşiţelor" ? în acea împrejurare, Lenin îi recomanda scriitorului
să observe şi să studieze „ca artist" noul din viaţă — „jos, acolo unde se poate
vedea munca de construire a unei vieţi noi, într-o aşezare muncitorească din pro-
vincie sau într-un sat..." ; căci numai acolo „e lesne să faci de la prima vedere
o distincţie între descompunerea vechiului şi mlăditele noului".

** *

O atare abordare a problemei, credem, dă răspuns şi duce la rezolvarea şi


a unor întrebări ce frămîntă într-o anumită măsură pe scriitori şi artişti : între-
bări în legătură eu modalitatea reflectării acestor realităţi şi a măsurii în care
polemica şi satira dramatică îşi mai pot găsi în ele mediul prielnic de dezvol-
tare. Revoluţia socialistă — ideologia ei, oamenii ei, construcţia ei — a restructurât
unele din canoanele, ce păreau imuabile, aie construcţiei dramatice. Tragedia, de
pildă, s-a cristalizat, de mult, în gîndirea şi realizările scriitorilor realist-socialişti,
ca o specie deschisă încrederii în victoria vieţii, încetînd a mai fi oglinda umană
a resemnării în faţa implacabilului, a neputinţei de a face faţă şi de a se împo-
trivi implacabilului. Viziunea istorică, perspectivistă, asupra realităţilor, venitâ să
înlăture din conflictele dramatice inertia tipic burgheză, datorată concepţiei că
aşezările sociale sînt imuabile, ne e de asemenea familiară. Scriitorul nostru vede
aşezările sociale născîndu-se, dezvoltîndu-se, transformîndu-se. Modul acestei trans­
formai! şi succesiunea stadiilor procesului de transformare rămin însă, e drept,
o problemă ce-şi caută rezolvarea. Linia epică în desfăşurarea acţiunii dramatice
şi dezbaterea dialectică a ideilor sînt încercări înnoitoare, eu certitudine deter­
minate de această justă viziune a transformabilitătii relatiilor şi ofînduirilor so­
ciale, a deprinderilor şi conştiinţelor umane. Oglindirea succesiunii — istoriceşte
necesară — a noului după vechi a déterminât desigur şi caracterul polemic al
noii noastre drame. Lenin ne arată doar că nu se poate vorbi de o succesiune
a ideilor, fără a o prezenta ca o luptă între idei. Atît numai că această luptă ia
adeseori aspectul — în dramaturgia noastră — unor confruntări şi înfruntări
abstracte de convingeri şi de argumente. Polemica (lupta şi succesiunea dintre
vechi şi nou), justificîndu-se pe considerentul că teatrul contemporan se defi-
neşte prin excelenţă ca un „teatru de idei", se plasează astfel numai formai în
sfera teatrului, fiinta acestuia fiind de neconceput fără şi înafara caracterelor,
a ciocnirii între ele, a actiunii, a unei fabule, eficienţa şi forţa lui educativă
stînd în puterea de convingere şi de emotionare a acestor caractère, a acestor
actiuni, a fabulei. Este şi această tendinţă, care se manifesta prin înlocuirea ca­
racterelor eu convenţii caracterologice (în tond eu difuzoare costumate de opinii

7
www.cimec.ro
contradictorii), un soi de nejustificată şi dăunătoare ignorare sau minimalizare a
revelaţiilor vieţii. „Mai puţine raţionamente intelectualiste" îl auzim pe Lenin
îndrumîndu-ne. „Mai aproape de viaţă. Mai multă atenţie pentru noul pe care
masa muncitorească şi ţărănească îl zideşte în fapt în munca ei de toate zilele.
Mai multă verificare pentru a vedea în ce măsură acest nou este comunist", ne
mai învaţă Lenin.
Aflăm, în aceste cuvinte, nu numai, din nou, o fierbinte chemare a omului
de artă la contactul nemijlocit cu viaţa, ci şi drumul spre definirea şi asezarea
justă a coordonatelor teatrului nostru ca teatru de idei. Raţionamentele să fie
concretizate în fapte şi relaţii umane. Termenii noului şi victoria noului să vor-
bească cu forţa vieţii, nu cu nedefinitul abstracţiilor.
Fraza finalâ a lui Lenin ne întoarce nemijlocit la o altă funcţie, hotărî-
toare, a spiritului de partid : funcţia lui de orientare. Puritatea ideologiei şi apă-
rarea purităţii ideologiei partidului fac corp comun cu pasiunea pentru adevăr.
Indemnul la îndatorirea de a verifica în ce măsură noul descoperit, sau iniţiat
de oameni, este comunist nu face decît să-1 clarifiée pe artist, să-i ţină mereu
treze gîndirea si privirea asupra sensurilor şi obiectivelor către care cată să se
îndrepte creaţia lui, pentru a fi nu numai purtătoare de adevăr, dar şi pentru
a contribua la grăbirea victoriei adevărului în lume. E un îndemn care se cere cu
atît mai mult ascultat, şi a cărui semnificaţie se cuvine cu atît mai mult subliniată,
astăzi, în condiţiile luptei pentru apărarea păcii în lume, pentru o coexistenţă pas-
nică a orînduirilor sociale diferite. între ideologia comunistă şi cea burgheză nu
poate exista împăcare. Dimpotrivă, coexistenţa paşnică a modurilor de viaţă diferite
cheamă pe omul nostru de artă să ducă mai départe, mai susţinut, lupta pentru
apărarea purităţii ideologiei clasei muncitoare, pentru afirmarea superiorităţii
ei, pentru promovarea ed ; îi cere un spor de fermitate şi de claritate.
Lipsa de orientare în reflectarea realităţii, citim în Lenin, „este un lucru
stupid, absurd, scandalos şi dăunător". De asemenea, confuzia în orientare, a
cărei consecinţă se îndreaptă în fond împotriva vederilor şi ţelurilor partidului. Iax
verificarea caracterului comunist al noului, pe care o leagă tot de prezenţa artistului
în plinul vieţii şi muncii générale, nu e un îndemn nici el întîmplător, căci el repre-
zintă criteriul funcţiei educative a operei de artă. „La baza moralei comuniste, ne
arată în adevăr Lenin, stă lupta pentru desăvîrşirea comunismului. Iată — adaugă_
el — în ce constă şi baza educaţiei, a pregătirii şi a instrucţiunii comuniste..."

Tezaurul de învăţături léniniste e inepuizabil. Să-i cercetăm mereu lumi-


nile şi cu privire la trăsăturile şi cerinţele expresivităţii artistice, determinate de
spiritul de partid, de înţelegerea acţiunii artistului ca parte integrantă a ideologiei.
a politicii partidului, a muncii, a construcţiei lui şi a oamenilor muncii. învăţătura
leninistă cu privire la patosul avîntat şi adînc revoluţionar, oricînd necesar — în
polemică cu vechiul şi mai aies în afirmarea noului —, la patosul care se defineste
prin visare îmbinată cu luciditate, prin năzuinta fierbinte de mai bine, îmbinată cu
convingerea că acest bine poate fi şi trebuie cucerit, ne stă, model şi chemare, la
îndemîna noastră, pentru a învăţa şi practica — cu un tot mai profund spirit de
partid — acest patos.

www.cimec.ro
Florin Tornea
FlePoFljaj

îlTRei acr^
De
p>[pesjV|àR,ia

www.cimec.ro
REPORTERUL (Horvâth Bêla)
RADU PETRESCU,
căpitan de miliţie (Pâsztor Jănos)
ROZA,
femeie de serviciu (Lăzâr Erzsébet)
KOVACS.
lăcătuş (Mărton Jânos)
ILONA,
soţia lui Kovâcs (Orosz Lujza)
ANDREI,
fini Ilonei
din prima căsătorie (Dehel Gâbor)
MARIAN,
PERSONAJELE regizor (Lâszlô Gero)
MONICA,
Î N DISTRIBUŢIA medic, soţia lui
OE LA PREMIERA PREZENTATĂ Marian (Borbâth Êva)
NENEA SCHULTZ (Andrâsi Mărton, artist
DETEATRUL MAGHIAR emerit, lauréat al Pre-
DE ST AT DIN CLUJ miului de stat)
MAMA SCHULTZ (Finna Mârta)
FODOR,
Regia : Harag Gyôrgy muncitor (Szabô Lajos)
ANA,
soţia lui Fodor (Tôrôk Katalin)
MILIŢIANUL (Szentes Ferenc)
O FEMEIE CU DESAGA (Balogh Êva)
BUNICA (Pâli Magda)
FEMEIA (Erdei Hajnal)
POŞTAŞUL (Kiss Lâszlô)
MUNCITORUL (Gaâl Lajos)
UN PENSIONAR (Toducz Gyula)
FOCHISTUL (Kapusi Lâszlô)
STUDENTA (Vajda Êva)

u
Scena reprezintă o porţiune dintr-o stradă, dominată de un bloc. Două apartamente la parter,
doua la etaj. Lumină la toate ferestrele. In coltul stîng al scenei, balconul celui de-al cincilea aparta<-
«rnent. Storuri colorate. In dreapta, lîngă blocul nou, se văd contururile pavajului şi curtea unei căsuţe
încă nedemolate. In faţa casei, o bancă.
Noapte caldă de vară. Huruitul unei motociclete. de départe, unsprezece bâtai aie unui ceas de
turn. Apare. pe stradă, Reporterul, în fulgarin, cu gulerul ridicat şi pălăria data pe ceafă. Se oprcşte
in faţa biocului, privind tăbliţa luminată de un tub de neon : „Strada Nona, 27" ; apoi îşi aprinde, în-
,gîndurat, o ţigară.

REPORTERUL (ca pentru sine) : Stra­ Strada Nouă, despre casele noi, de­
da Nouă, 27... (Oftează.) Da. C e l i n i - spre oamenii care locuiesc în ele.
şte ! Ce noapte calmă ! Şi parcă to- Da, chiar despre blocul ăsta nou, cu
tuşi nu-i la fel cu celelalte. Vedeţi? storuri de toate culorile. Despre ve-
Lumină la toate ferestrele. Altădată, cinii mei — despre grijile lor, despre
la ora asta, nu era luminat decît bucuriile lor cotidiene. Am scris şi
geamul soţilor Marian : ei nu se despre copii. Un capitol întreg... (Işi
culcă decît după miezul nopţii. Dar evocă amintirile ; momentul e mar-
azi toată lumea veghează... Nu, nu. cat prin melodia unui cîntec pentru
e imposibil să dormi ! Şi cred că e copii.) Ascultaţi ce-am scris : „Pentru
imposibil să mai trăieşti ca pînă adulţi nu-i decît o casă noua — dar
acum. (Urcă scările şi reapare în pentru ei, pentru copii, e însăşi viaţa
balcon, cu un manuscris în mînă.) nouă. E leagănul copilăriei. Trecut
Ce-aţi face dumneavoastră în locul n-au. Numai viitor. Cei care le-au
meu ? Am scris u n reporta]. Despre înălţat acest cămin nou veghează ca

10
www.cimec.ro
niciodată să n u mai po^tă exploda ROZA (de afară) : Mîine. (Se întoarce
b o m b e în preajma lui" (Intrerupe în bucătărie.) Te rog, nu-mi mai spu-
cititul.) Stranie asociaţie de idei ! n e „tu", m ă c a r faţă eu lumea.
Cum mi-o fi dat prin gînd ? î n PETRESCU : Ei, b r a v o ! Ceva nou : esti
timp ce scriam, copiii se mai jucau mai cicàlitoare decît o nevastă !
prin curte, veseli şi fără griji. (Tace (Arătîndu-i rufele.) Să le u r c eu ?
îngîndurat ; cîntecul copiilor creşte ROZA : Ei, asta-i ! Să ni le fure cineva!
tot mai puternic, apoi se intrerupe PETRESCU (încearcă să pună piciorul
brusc şi se aude un strigăt : „Ce pe scăunel, ca să-şi lustruiască ciz-
faci ? ! Bagă de seamă !", urmat de mele ; Roza schimbâ scăunelul eu o
bubuitura unei explozii şi de ţipete, lădiţă): Să le fure? Ascultă, Roza, ştii
iar peste puţin timp : „Alo, alo, Sal- tu ce-nseamnă „întuneric milenar"? E
varea ? ! Trimiteţi urgent o maşină ăla din capul tău. (Aşază la loc pe-
la blocurile din Strada Noua. O ne- ria.) Uite-aşa. M-am dus. (Cătrănit.)
norocire ! Grav !... Da !... Alo, mili­ Auzi, să le fure... N ă r a v u r i vechi în-
tia ?... Ocupat". Se aude cum cineva tr-o casă noua !
bate nervos în furca receptorului. ROZA : Dar în care se r u p clanţele
„Alo, miliţia ? în sfîrşit ! Tovarăşe, te şi se strică încuietoarea de la pod.
rog, la blocurile din Strada Noua..." PETRESCU : Cumplit Western p e capul
Huruit de motor, sunetul claxonu- tău : la toate le găseşti cîte-un cusur!
lui, vacarm de voci.) Da, asta s-a Atîta vezi : cusururile. Vezi blocul
întîmplat azi la amiază. Viaţa a şters ăsta nou ? Ai tu idee cît cheltuieste
punctul final al reportajului meu, statul ?
înlocuindu-1 eu un s u m b r u semn de ROZA : P e cît cheltuieste mai mult...
întrebare... Cînd m ă gîndesc că ziua PETRESCU : ...eu cît...
asta începuse ca oricare alta... ROZA : Bine, bine... Cu atît e m a i
(Noaptea e pe sfîrşite ; începe să se m a r e paguba că unii e neobrăzaţi.
lumineze de ziuă. Reporterul, în halat PETRESCU : Sînt neobrăzaţi... că au
de casă, eu manuscrisul în mînă, stă doi obraji, n u unul... Vorbeşti prostii.
pe balcon.) Am văzut eu că tu nu observi decît
Mă sculasem în zori eu poftă de fleacurile.
lucru. A m ieşit pe balcon, să a s - ROZA : Bine că vezi d u m n e a t a ce e
cult cum se trezeşte casa noastră. mai important : cu sau pe cît, e sau
Pe foaia albă se aşternea un sînt, şi altele... Nu-mi p u r t a d u m n e a ­
titlu : „Strada Noua, 27". Creionul, ta de grijă, că văd eu ce trebuie şi ce
bine ascuţit, aştepta atent primul nu trebuie ! De pildă că ai aranjat
impuis al dimineţii. (Lumina trece altfel camera ; şi-ai a d u s flori şi pră-
încet la ferestrele lui Petrescu, de jituri. Se vede treaba... p e n t r u după-
la etaj ; Reporterul exclama.) Poftim! masă.
Tot la Petrescu s-a aprins cel dintîi PETRESCU : Aşa-i. P e n t r u după-masă.
lumina în bucătărie ! Roza, Roza, eşti N - a m nevoie de tine : astăzi ai liber.
neîntrecută ! ROZA : Liber ? Vinerea ? ?
PETRESCU : Da, oricînd. De ce nu ?
(Balconul Reporterului rămine în um­ îţi dau liber şi vinerea, cu plăcere.
bra. Bucătăria lui Petrescu : ordine şi
curăţenie exemplară. Căpitanul de mi- ROZA : Eu n-am nimic împotrivă, dar
liţie Petrescu (26 de ani) ia micul de- atunci du-te d u m n e a t a la grădiniţă
jun. Femeia de serviciu, Roza (23 de cu copilul, că a r e serbarea d e sfîrşit
ani), se foieşte în preajma lui. Pe o de an. El e ..spicul".
frînghie, sînt întinse rufe proaspăt spa- PETRESCU : Ce ?
late. Atîrnată pe perete, o arma de ROZA : El face pe spicul de grîu, cu
vînătoare.) mustăţi galbene. în piesa lor... Spune
şi o recitare... cu rime.
PETRESCU : Iar mănînc eu boarfele PETRESCU : Las' că-1 duce maică-mea.
astea-n cap ! Şi-apoi, de ce dormi în Tot îi plac ei problemele agronomice.
umezeală ? Faci ceva la plămîni, ROZA (nervoasă) : P u n masa pentru
intri-n spital, pleci în concediu — şi doi ?
pe u r m ă r ă m î n să dădăcesc eu sin- PETRESCU (încurcat) : Iar eşti în „an-
gur copilul. (Soneria. Roza iese să chetă", Rozalio ? Parcă-i vineri astăzi
deschidă. Petrescu continua, de unul — hai să facem „decontuP'. (Roza îi
singur.) De ce nu le urci în pod ? aduce caietul cu cheltuielile gospodă-
O VOCE (de afară) : Bună dimineaţa. riei. Petrescu il răsfoieşte, apoi înce­
Laptele... pe să rida.) la te uită ! Ţi-am dat
ROZA (de afară) : Mulţumesc. fcrei sute, şi-ai cheltuit trei sute cinci-
PETRESCU : Roza, plăteşte tu ! zeci. Cum faci ?

Il
www.cimec.ro
ROZA : Am vîndut borcanele goale. PETRESCU (rîzînd) : Cui i-o mai fî
PETRESCU : Mai, tu eşti telal, nu trăsnind prin cap ? Omul a r e u n
fată-n casă... Da' la toamnă le cum- milion de griji, şi tu vii cu palavre.
p ă r ă m din nou, eu prêt dublu ? ROZA : Sigur, atunci cînd un om e n e -
ROZA : Fain „dublu" ! După cîte ştiu, dreptăţit, asta- nu e ceva serios ?
de p a t r u ani, în casa asta eu sin- PETRESCU : Stii ce ? Să lăsăm filo-
gură iau ce trebuie — că d u m n e a t a zofia. Vezi-ţi frumusel de treabă.
habar n-ai ! Problema asta e al dracului de com-
PETRESCU (îmbunind-o) : Ai dreptate. plicată, şi o discutăm noi după-
Aşa e, n u m a i n u te mai supăra. masă ; tragem şi concluzii.
(Bate darabana eu degetele pe masà.) ROZA : Concluzii să tragi în şedin-
Tii, cînd m ă gîndesc ce fătuţă cum- ţele dumitale, la birou. Eu a m li­
secade îmi erai cînd ai venit încoace! ber după-masă.
Habar n-arn ce te-o fi apucat, d e la PETRESCU (nervos) : M-am dus !
o vreme. Tu... nu ţi-o fi venit ţie... ROZA : Cînd vii la masă ?
cum se zice... n u ţi s-a făcut de m é ­ PETRESCU : Ca d e obicei.
ritas ? E loc destul în bucătărie, ROZA : î n t r e două şi şase ?
n-are decît să se m u t e băiatul aici. PETRESCU (cu musca pe căciulă) :
dacă vrea. Ştii ce, Rozico ? Uite, duminică
ROZA : Băiatul ? (încurcată.) Cînd d u p ă - m a s ă mergem toţi trei la operă.
m-ai văzut d u m n e a t a pe mine eu ROZA (bucuroasă) : Care duminică ?
vreun băiat ? Ce, eu îs de-alea ? Că PETRESCU (mîngîindu-i faţa) : Aşa-mi
mi-o spus marna că băietii m a r i aduc placi. Poimîine. (Dă să iasă. Roza
De u r m ă băieti mici... fuge după el.)
PETRESCU (legănîndu-se cînd pe un ROZA : N-ai s-adormi, ca data trecută.
picior, cînd pe celălalt) : Bine, nu tovarăşe căpitan ?
te-am văzut ! Nu te^am văzut ! Gâta ! PETRESCU : Să-ti fie ruşine ! (lese.)
Să urc eu rufele ? Poate \i-e frică să
umbli pe acoperiş. (Lumina se stinge, pentru a se rea-
ROZA : Nu ! Chiar îmi place. Se vede prinde în apartamentul familiei Ko-
de-acolo tot oraşul. E o linişte bună vâcs.)
şi pace, sus, şi pot să m ă gîndesc REPORTERUL (de pe balcon, glu-
în voie. Zboară gîndurile ca porum- mind) : Haide, haide, tovarăşe K o -
beii.... vâcs. Prietenul dumitale a plecat
PETRESCU : Tare mi-ar plăcea sa d e mult. Dacă iei o cinzeacă de ben-
ştiu la ce zboară. A m văzut eu cà zină, mai ai şanse să-1 ajungi din
tu ai gînduri ciudăte uneori. la urmă. Te rog doar să nu-ţi mai hîrîie
spune ! blestemata aia de motocicletă toc-
mai sub fereastra mea.
ROZA (sinceră) : Vine cîteodată un
porumbel stingher pe-acolo. Unul KOVÂCS : Poftim ! Ai auzit usa lui
adevărat. E negru... Nu-i de mira- Petrescu ? „Să trăiţi !" Şi eu încă-n
ire ? N - a r e soată. (Pauză lungă.) pijama...
PETRESCU (brusc, după ce a privit-o ILONA : Las' că-1 ajungi cu motoci-
insistent) : Era să-mi uit servieta. oleta. Un pas nu mai poti face fără
ROZA (i-o dà) : Ţi-o pregătisem. dumnealui ! Duminica ? F u g a - m a r ş r
la vînătoare cu Petrescu. în zile d e
PETRESCU : Bună fată eşti tu, măi ! lucru ? Fuga-marş după Petrescu, că-i
De toate ai grijă. Zău că n u ştiu vine rău, bietu' d e el, dacă s-o „de-
ce ro-aş face, văduvoi singur... plasa" o d a t a cu troleiul ! Să fi
ROZA : "Las' că afli d u m n e a t a cînd ştiut că o să stea şi Petrescu ăsta
plec. aici, r ă m î n e a m mai départe cu a c -
PETRESCU : Cînd pleci ? ! Ba nu pleci cesul... la bucătărie.
nicăieri. P e cuvînt, te-ai sculat cu KOVACS : P a r c ă pe Fodor nu 1-am
hachite, astăzi. Da', m ă rog, de ce chemat ? Da' nu vrea...
vrei să pleci ? Pot să ştiu şi eu ? ILONA : Cum să vrea, dacă 1-ai jignit??
ROZA : Ca să-nchidem gura satului. KOVACS : Jignit ?
PETRESCU : Care gură şi care sat ? ILONA : E un încăpătînat.
ROZA : Păi ăsta... blocul. KOVACS : Dacă fiecare s-ar supăra
PETRESCU : Ce tot spui ? p e n t r u cîte-o vorbă spusă în şedinte.
ROZA : Ştiu eu ce spun ! am tăcea cu toţii pe veci.
REPORTERUL (luminat, pentru o sin- ILONA : Taci odată...
gură clipă — către public) : Oleacà REPORTERUL : Delicată problemă
de bîrfă. Despre ei. S-o mai tree şi Lucrează în aceeaşi secţie. Kovâcs
p-asta ? Fleacuri. neesential ! 1-a criticat pe Fodor într-o şedinţă.

M
www.cimec.ro
pentru lipsă de combativitate... Ati- bietul copil ! Vezi-ţi de vînâtorile
tudine mic-burgheză... Asta n-o scriu. taie eu Petrescu. Bàiatul n-are decît
De ce să faci, din ţînţar, a r m ă s a r ? ! să bată străzile teleleu, toată ziua...
ILONA : Şi la consfàtuirea cu părinţii... KOVÂCS : Tocma' asta-i lipseşte, frate.
KOVACS : Gâta cămaşa ? Hoinàreala. Prieteni n-are. Toată
TLONA : Nu te intereseazà ce-am tras ziua-bunà ziua, n u m a i cu nasul în in-
eu la consfàtuirea cu părinţii ? strumentele lui, la măsuţă.
KOVÂCS : Ba mă intereseazà, dar nu ILONA : Ca toţi adolescenţii : te uiţi la
în pijama. Vreau să ascult consfà­ ei, şi h a b a r n-ai ce gînduri au.
tuirea îmbrăcait. înţelege şi tu, măcar KOVÂCS : Uiteste la feciorul lui Ma­
o data !... N-ai auzit p r i m a sirenă ? rian şi ascultă-mă ce-ţi spun eu : ăla
ILONA : Sirena a m auzit-o, dar ce o să fie bărbat la şaptesprezece ani,
vrei dacă n-apuc altă d a t a să-ţi spun?! nu călugăr, ca al nostru.
Pînă vin eu de la fabrică, tu ai ador- ILONA : Poftim ! Ce mai exemple
mit. Ba şi sforài ! Cînd pleoi tu, dorm îmi oferă dumnealui ! Ar ride oa-
eu. Dar eu n u sforăi, şi problemele menii, să te-audă careva... Àla-i cel
băiatului nu ţi le pot comunica prin mai neglijat copil din cartier.
bileţele, asa cum te a n u n ţ că supa e KOVÂCS : Eu ziceam că mişcarea... Ce
în rolă. Şi pe m i n e mă a r d e ! De-aia mai : adolescentul trebuie să facă
mă scol la şase, ca să-ţi pot vorbi sport. Se-adună prea multă énergie în
de bàiatul meu. copiii ăştia.
KOVÂCS : Al nostru. De cîte ori să ILONA : De ce nu-1 iei cu tine la vî-
te mai întreb d e cămaşă ? nătoare ? Tu, n u m a i cu Petrescu al
ILONA : Gâta, gâta. Las' că are grijà tău...
Kovâcs Ilona ! Face ea faţă şi la KOVÂCS : Bine. Duminică il iau.
fabrică, şi la consfàtuirea cu pà- S-auzim, ce-a mai făcut bàiatul ?
rinţii, şi la conferinţa cu lupta S â r m a n u l orfan !
pentru pace, şi la pacea din casă. ANDREI (apare în uşă) : La fizică ne
KOVÂCS : Pacea mondiale. vorbea despre Newton. (Obraznic.)
ILONA : Azi sînt în schimbul de lar eu m-am ridicat din bancâ şi
după-masă, mai întîi a m m u n c ă pa- a m zis : n u - i chiar aşa d e sigur cà
triotică... Zău că numai bărbaţii au moşulică ăla avea dreptate.
scornit drepturile aléa égale pentru ILONA (stupefiată) : Profesorul? Aşa-i
femei ! Uite cămaşa. Poţi s-o-mbraci spuneţi ? Moşulică ?
şi la Continental, dacă vrei. ANDREI : Da' de u n d e ! Newton. Ala
KOVÂCS (îmbrăcîndu-se şi vorbind de cu gravitaţia...
după usa dulapului) : Lasă Contlnen- ILONA : Atunci e grav. Poftim ! Auzi,
talul, dragă. Ceni cu consfâtuirea? Iani, ce-i spune el profesorului ? Da'
ILONA : Bàiatul a a v u t o discuţie cu ăilalţi — elevii fruntaşi — ce-au
profesorul de fizică. Noroc că se zis?
apropie încheierea anului, aşa că 1-a ANDREI : Au zis că a m u n papagal...
iertat. Singur profesorul — ultimul ILONA (perplexă) : Au spus asta ? !...
— care-1 mai protejeazà pe s à r m a n u l Papagal... la fizică... şi la ştiinţe na-
orfan. turale ai 4... Auzi, Iani, ce cuvinte
KOVACS : l a r „sàrmanul orfan" ? Cu întrebuinţează tineretul de astăzi ?
ce i-am greşit ? Adică... ştii ce ? Ai (Gravă.) Şi-acum, băiete, ce-o să mai
dreptate. A m greşit. E o greşeală gra­ iasâ cu „papagalul"... la fizică ?
va. Recunosc. N-am îndràznit să-i ANDREI : Ei, a m luat-o d e pe jos a-
trag o m a m ă de bàtaie, la vreme, tunci, n u zic, d a r pe u r m â mi-am
ca propriului meu copil. îmi era tea- scos pîrleala. Media opt. Valabil.
ma să nu m ă consideri tată vitreg. KOVÂCS : Andrei ! Nu-ncerca să mă
Deşi, la u r m a urmei, e al meu. Eu duci ! Nici cu un zece nu-ţi ieşea
îl cresc. mai mult de şapte. Ca să n u mai
ILONA : Una e să-1 creşti, şi alta să vorbim de „papagal"'. Spune-mi : ce
ţii la el ca la al tău. meriţi ? Aşa, între noi, ce-ai zice
KOVÂCS : Nu ţi-am spus-o niciodatà... de-o pereche de palme straşnice, ai?
Dar aou' ţi-o torn pe şleau : taică-su Doua latérale, ca la box.
e viu-nevătămat, după cîte ştiu, da' n ILONA : Să nu pui mîna pe bàiatul
doisprezece ani n u şi-a vîrît o data meu ! Eu nu 1-am bàtut niciodatà.
nasul pe-aici... T a r e te mai pricepi tu KOVÂCS : Vezi, Ilona ? Dacà nu-1
să fierbi omul asa, pe uscat. ţin din scurt, sînt tatà ràu. Dacà-1
ILONA : Văd. Şi mai văd că eşti, pur ţin — sînt vitreg. Cu Makarenko
şi simplu, brutal. O brută. Lasă, n-ai trebuia sa te măriti, nu c-un làcà-
să mă mai auzi tu aducînd vorba de tus-mecanic.

13
www.cimec.ro
(Lumina se stinge în npartamentul scap, dar n u ştiu cum. Ce zici, s a
familiei Kovâcs, pentru a se reaprinde simulez un deces ? Să mor de subit?
la Marian. Monica doarme. Marian MONICA : Teribil de inconseevent m a i
bate in tavan, cad deasupra, la eşti ! Data trecută aveai gripă şi tot
Kovâcs, Andrei face un tărăboi in­ te-ai dus — şi fără n a s t u r e la c ă -
fernal.) maşă. Ziceai că teatrul e viaţa ta.
MARIAN : Bine, eu nasturele „închid"
MARIAN : Linişte, vă rog ! Mai sînt problema. Aveam repetiţie, atunci.
oameni care dorm. A, e eu totul altceva să lucrezi eu
REPORTERUL : Petre, P e t r e ! Iar faci actorii ! Adică, la u r m a urmei, nici
gălăgie ! Las-o p e Monica să doar- asta nu-i m a r e scofală ! Dar ce vred ?
m ă ; ştii bine că a fost de garda Relaţiile d i n t r e actori şi regizor sînt
pînă noaptea tîrziu. exact celé dintr-o căsătorie veche : se
MARIAN (zgîlţîind-o uşor pe nevastă- înşeală reciproc, dar, de ochii lu-
sa ) : Monica dragă... Monica, vrei mii, d a u pildă de armonie... Aşa-
să-mi dai un n a s t u r e ? Un nasture dar, m ă duc la t e a t r u fără n a s t u r e ,
p e n t r u cămaşă, Monica. Uite-aicea, draga m e a ?
sus, lipseşte unul. MONICA : Iar de-acolo, la cafenea.
MONICA : Taie-1 pe cel de jos, că tot MARIAN : Exact. La cafenea. Adevă-
n u se vede. ratul teatru se face la cafenea, să
MARIAN : L-am tăiat ieri. Nu pot să ştii... Ascultă, dragoste, cît costăc*
tot tai. Asta nu-i o piesă. mie d e nasturi de cămasă ?
MONICA : l a d e la cămaşa cadrilată, MONICA (răvăşeşte jumătate din
dragă. casă, căutînd ceva) : Ce-ai întrebat ?
MARIAN Bună idee ! (lèse şi se în-
toarce imediat.) Nici o cămaşă nu MARIAN : Voiam să ştiu cît costă o
mai a r e nasturi, scumpo ! Trebuie mie de nasturi d e cămaşă.
să fac o corectură în caietul de r e ­ MONICA : A m găsit-o ! (li arată cu-
gie ; la noua plec la teatru. A m de tia eu ustensile de cusut.)
discutât, eu autorul unei piese ori­ MARIAN : Ştii de ce n-ai găsit-o i m e ­
ginale, penultima v a r i a n t e a ulti- diat ? P e n t r u că era la locul ei
mei sale piese. Tare-aş vrea să obişnuit.

www.cimec.ro
MONICA : Probabil. Imi fac autocri- către mania depresivă... P u n pariu !
tica. MARIAN (sincer) : Sper că nu vei
MARIAN : Ei, cum a fost garda ? avea prilejul să-1 cîştigi. Cînd mă
MONICA : Nimic deosebit. Obişnuitul gîndesc ce m ă aşteaptă la teatru, îmi
accident de motocicletă. Două ţoiuri vine să-ţi dau dreptate. închipuie-
d e ţuică, două fracturi, la spate şte-ţi : directorul... n u vrea să a c ­
avea o femeie a g ă ţ a t ă p e d r u m . A cepte schiţa d e decor. Cică, e în con­
venit soţul, să facă scandal. L-am trast flagrant eu piesa. Păi, chiar
évacuât. aşa e : a r e dreptate. Dar ce poţi
MARIAN : Nu r u p e a ţ a eu dinţii ! face tu, biet provincial, ca să ţii
MONICA (răscolind) : Nu ştiu unde-i. piept concurenţei eu Capitala ?
Imi fac o autocriticà tăioasă. Trebuie să produci contraste fla­
MARIAN : N-ar fi mai bine să cum- grante. O piesă bine îmbrăcată eu
peri o foarfecă ? E şi m a i tăioasă ! idei trebuie să aibă u n decor nud...
MONICA : Ar trebui să a m şi bani. Şi la u n decor gol, cortină a m să pun
Fug la marna Schultz să mi-o-mpru- o frunză de viţă... Da' ce, d e d r a -
m u t e pe-a ei. gul directorului p u n eu în scenă
MARIAN : începi eu noaptea-n cap ? piesa ?
Ce-o să fie pînă diseară, dragă ? MONICA : Poate de dragul publi-
MONICA (furioasă) : P î n ă diseară ? cului...
Uite, dacă eşti curios, îţi spun : MARIAN : Naivă m a i eşti ! De dragul
înainte d e masă, clinica ; după- criticilor, Monico ! De dragul unor
masă, sesiune ştiinţifică. M i - e c a p u l critici lucrez eu ! Decor stilizat —
calendar ! bucuria snobilor, scumpa mea. P a r -
MARIAN : Şi serbarea de sfîrşit d e că le pasă lor de piesă ? ! Sofocle
an ? sau Ibsen, totuna. Numai sa fie dra­
MONICA : Ce serbare ? perie în loc d e perete, iar duşu-
MARIAN : A puştiului. Apoi, o mică m e a u a să stea strîmb. Să încadrezi
agapă, între părinţi : dans, bere, astăzi scena în trei pereţi solizi în-
sanviciuri... seamnă să te sinueizi, dragă ! Şi-
MONICA : Atîta-mi lipsea ! Du-te tu. apoi, puntea. F ă r ă punte, esti pier-
Un prilej pentru documentare ! dut... î n teatru trebuie să te faci
Imaginează-ţi cite tipuri de oameni l u n t r e şi punte...
poţi întîlni acolo... REPORTERUL (luminat, timp de o
MARIAN : Bine, m ă duc. clipă, pe balconul său) : Glumeste...
MONICA : Eşti drăguţ... Mi s-a plîns Să-1 auziţi la şedinţă c u m mai vor-
la telefon diriginta clasei că noi beşte ! Mamă, mamă...
sîntem singurii părinţi p e care nu-i MARIAN : E x t r a o r d i n a r cum trece
cunoaşte. Drept să-ţi spun, nici n u vremea ! Şi-am uitat ce voiam să
m ă miră. fac...
MARIAN : M-am răzgîndit : n u merg. MONICA (drăguţă) : O gustare ?
L a anul tot se duce puştiul la liceu MARIAN : Bine zici, draga mea. A
— îşi schimbă dirigintele. fi sau a nu fi ? Niciodată n - a m rea-
MONICA : Bine, dragă, dar licee nici lizat diferenţa cantitativă dintre
nu mai exista... ocaziile cînd îmi dai şi celé cînd
MARIAN : Zău ? ! De cînd ? nu-mi dai să mănînc. Lasă, nu te
MONICA : De paisprezeee ani. Şi te deranja : iau o „turcească" în oraş.
mai miri că băiatul stă toată ziua MONICA : Ai să iei patru.
la fotbal... MARIAN : Ei, da, p a t r u — ce să-i
MARIAN (ţipă) : Da' u n d e vrei să fac ? Nu pot lucra fără stimulent.
stea ? La bar ? (Căutîndu-se prin buzunare.) Unde
MONICA (îngrijorată) : Extraordinar, mi-oi fi pus biletul p e n t r u meci ?
ce temperament depresiv ai tu ! MONICA : Spune-mi, te rog, fotbalul
Evolutiv ascendent. Am observât eu nu influenţează negativ asupra inte-
că în fiecare dimineaţă te cerţi eu ligenţei ?
mine, pentru ca, pînă seara, să MARIAN : Nu pricep aluzia.
ajungi la o a d e v ă r a t ă stare de eu- MONICA : N-am făcut aluzii, d r a -
forie... Ştii, dacă s-ar întîmpla vreo- goste : te-am întrebat direct. La cli­
dată să-nnebuneşti... nica, fotbal, acasă, fotbal : Ştiinţa
MARIAN : Ce-ţi veni, Monico ? pe locul şase, Ivansuc accidentât,
MONICA : Ei, ăsta e un fel de a Mateianu vine-napoi...
vorbi ; o - prezumţie medicală. în MARIAN : Asta-i, că nu vine.
principiu, orice artist... Vreau să MONICA : Nici din gura lui Grigoraş
spun că ai o tendinţă incipientă nu mai auzi altceva. Şi aleargă me-

15
www.cimec.ro
reu de la o echipâ la alta... Parcâ-d NENEA SCHULTZ : Caut biografia
Ozon. lui Mozart. (Ridicîndu-se.) I-ampro-
MARIAN : Să-i fie d e bine. Băiat mis-o ieri, dacă e cumin te... Despre
deştept. Silitor e, talent are. O să micul Mozart eel genial...
se descurce el şi singur în viaţă. MAMA SCHULTZ : Afurisită belea,
Eu zic că n - a r e nici un rost să-1 bătrîneţea asta ! Noaptea nu p u t e m
baţi la cap toată ziua, eu ideea că dormi, dimineaţa n e sculăm în zori,
faci pédagogie. Asta-i o idee fixa, de p a r c - a m avea treabă ! Şi-apoi,
b u n ă n u m a i p e n t r u oamenii care nu mă rog, nici d u m n e a t a nu te mai
se pot realiza decît prin copiii lor. astîmperi, pînă nu-1 trezeşti. De-
Noi însă sîntem plini de visuri, de aia-i mereu nervos.
planuri creatoare... NENEA SCHULTZ : Azi n u degeaba
MONICA (sceptică) : Şi de datorii. m - a m sculat devreme. Vreau să-1
MARIAN : Ei da, şi de datorii... găsesc pe director. A m să-i spun că
MONICA : P u n rămăşag că-n toată r e n u n ţ la j u m ă t a t e a d e normă.
casa asta nimeni n u cîştigă cît noi, MAMA SCHULTZ : De ce să r e n u n ţ i ?
şi toţi trăiesc mai echilibrat. NENEA SCHULTZ : Nu m a i a m nici
MARIAN : De u n d e ştii ? Eşti în poftă, nici énergie. Cîtă putere
vizită cu vecinii ? mai a m , aş vrea să i-o dau nepoţe-
MONICA : Nu. De la băiat ştiu. E lului. Un a d e v ă r a t copil-minune !
prieten cu toţi. Zice că ăştia de E d e m n să fie elevul şcolii mêle
sus — Kovâcs — i-au c u m p ă r a t franco-belgiene... Armonia dintre
băiatului u n microscop. Măcar că-s cultura emotivă şi tehnica de vir-
oameni simpli. El i 1-a c u m p ă r a t . tuoz... Profesorii de azi... (Dă din
tatăl vitreg. Şi mai zice Grigoraş cap, révoltât, arătîndu-i cum trag
că băiatul n u prea e bine văzut la arcuşul profesorii de azi.) O să dez-
şcoală. Totuşi, al nostru îl admira : veţe copilul de tuşele şi d e digitaţia
cică, vrea să devină atomist şi-i u n mea magistrale.
geniu pe care azi nu-1 înţelege MAMA SCHULTZ : Ai dreptate. Ce
nimeni. s-ar alege de el, acasă ? Ni-1 strică
MARIAN : îi interzic lui Grigore să-1 de tot profesorii ăştia moderni. I m a -
înţeleagă ! îi interzic. Aşa începe de ginează-ţi, nu-i dau voie să î n t r e -
obicei... întîi îi înţelegem p e neînţe- buinţeze p e m i ţ a p e n t r u barbie. Aia
leşi şi p e u r m ă devenim neînţeleşi de plus, cusută de mine, ou mîna
ca ei ! P e mine nici eu nu m - a m mai mea ! Zice că i-au dat o scoică de
înteles de mult. Mersi ! (Dă să iasă.) lemn. A făcut r a n ă la bărbie. Şi-au
Dar să ştii că-i băiat deştept Gri- mai şi bătut joc d e el : cică, per-
goraş al nostru. Auzi ce gînduri — nele se p u n p e sofa, n u p e vioară !
la unsprezece ani... NENEA SCHULTZ (îngîndurat) : Va
MONICA : Lasă, nu mai fi aşa de în- să zică, e v r e m e a să r ă m î n acasă.
cîntat ! Toată ziua e la Schultz. A Exista chestiuni în care n u pot să
îndrăgit vioara. Ai să vezi că iese şi nu m ă amestec. Dar d e : cine p u n e
el artist. preţ pe părerea u n u i moşneag pen-
MARIAN : D o a m n e fereşte ! î m i p a r e sionar ? Nu mai a m destulă vigoare
bine că-1 interesează sportul. Cel pu- să lupt ca odinioară. Ne-ajunge noua
ţin, nu se poate p u n e ipoteza maniei pensia, fireşte, dacă n u n e cheltuim
depresive... toţi banii cu Matei. Las' să-i cum-
p e r e părinţii ce-i trebuie, că 11—i
(în apartamentul soţilor Marian se p u n g a doldora.
stinge lumina, reaprinzîndu-se la bal- MAMA SCHULTZ : Herrgott ! Ce
conul Reporterului.) vorbe-s astea ? P a r c ă te costă ceva
copilul ăsta ? De-mbrăcat îl îm-
REPORTERUL (vesel) : Bună dimi- bracă de-acasă ; doar n-o să-i soco-
neaţa, m a m ă Schultz. Sprintenă ca teşti mînearea ?
întotdeauna ! Văd că te-ai şi apucat NENEA SCHULTZ : Dar banii de bu-
să deretici. Bună dimineaţa, nene zunar ? Cinci-şase lei pe zi — bom-
Schultz. Ce tot cauţi, aşa d e aferat ? boane, prăjituri, mai ştiu eu ce, aca-
dele...
(Balconul rămîne în penumbră ; lu­ MA.MA S C H U L T Z : Bun. Atunci de
mina trece la Schultz. Bătrînica tre- ce nu i-ai dat d r u m u l în tabără, la
băluieşte prin casă ; nenea Schultz co- mare ?
trobăieşte prin raftul cu cărţi.)
NENEA SCHULTZ : Să-şi petreacă
MAMA SCHULTZ : Ce t e tot foieşti ? vacanţa départe de n o i ? ! Niciodată!
O să-1 trezeşti p e Matei. Aici e locul lui, lîngă bunici. Ce-i

10
www.cimec.ro
drept, la m a r e e foarte sănătos... Ar MAMA SCHULTZ : Te avertizez că
fi învăţat înotul. nu dau atenţie observaţiilor tale.
MAMA SCHULTZ : Să-noate ? Păi nu Nu vreau ceartă. Sînt o femeie în-
tot aşa s-a înecat copilul lui Io- ţeleaptă. (Din obişnuinţă.) Ce pro­
nescu ? g r a m ai azi ?
NENEA SCHULTZ : Care Ionescu ? NENEA SCHULTZ : Mă ocup o ţîră
MAMA SCHULTZ : Profesorul de m u - de Matei ; mai spre amiază, tree pe
zică. Nu mai ţii minte ? la direcţiune... Dar u n d e naiba 1-am
NENEA SCHULTZ : Ei, asta-i ! Acum pus pe micul Mozart ? Nu mai în-
treizeci şi cinci de ani ! P e vremea ţeleg nimic ! Trebuie să-1 găsesc
aia nici nu existau tabere pentru n e a p ă r a t pînă se trezeşte copilul ; i
copii. Hai să fim sinceri, Hilda... 1-am făgăduit. Iar cînd îi promit eu
Dumneata... d u m n e a t a nu-1 laşi să ceva nepoţelului meu, apoi n u exi­
facă sport. Astă-iarnă, cînd 1-am dus sta... (Brusc, găseşte cartea sub o
la patinaj... faţă de masă, în fotoliu.) ...Hilda,
M A M A SCHULTZ : Patinaj ? Dum­ Hilda !...
neata n u ştii că la patinaj şi-a frînt (Lumina se stinge la Schultz şi se
piciorul v a r ă - m e a Suzi ? (lndure- reaprinde la balconul Reporterului,
rată.) Ce-i drept, au trecut vreo pentru a trece apoi, încet, în curtea
douăzeci de ani de atunci... Ei, dar împrejmuită a locuinţei lui Fodor De­
oricît s-ar fi schimbat lumea — pa- nes. Se aude un huruit de motocicletă.
tinele tot patine rămîn, ce zici ? Fodor, gâta de drum, e în faţa şopro-
Alunecă, nu-i aşa ? nului eu lemne. Auzind motocicleta,
NENEA SCHULTZ (nervos) : Da' cel face un gest de refuz, aruncînd priviri
omorît de-o cărămidă care i-a căzut posomorîte în direcţia zgomotului. Ana
în cap ? iese în curte, îmbrăcată în capot.)
MAMA SCHULTZ : Ce tot vorbeşti ?
NENEA SCHULTZ : Toată viaţa omu- REPORTERUL (trist) : Nu te-nţeleg
lui e o necontenită primejdie în faţa defel, tovarăşe Fodor. Iar te-ai
morţii ! Nu zic, dacă (exagerînd) co­ mîniat pe lume. Cine te-a supărat ?
pilul a r r ă m î n e definitiv la noi — Cine te-a mai năpăstuit ? Şi d u m ­
atunci se schimbă treaba. încet-în- neata, Ana ? ! De ce nu te-astîm-
cet, 1-aş învăţa, frumuşel, cîte ceva... peri, cînd ştii că eşti bolnavă ? E
MAMA SCHULTZ : Ehei, de cînd îi încă răcoare dimineaţa. Pleacă băr-
tot spun eu Erikăi : Tu, fată, de ce batul şi dacă nu-1 însoţeşti pînă la
nu laşi copilul aici ? Voi, eu băr- poartă !
batu-tău, mereu la concerte, mereu
în turnee, de, ca artistă... Şi mi-1 (Claxon şi huruit de motocicletă.)
lăsaţi prin toate căminele de zi, ANA (clătinînd din cap, eu un gest
sau mai ştiu eu pe unde, sa se spre stradà) : Kovâcs ?... Eh !... Ve-
îmbolnăvească de pojar într-o bună chea poveste.
zi... „Vai, să m ă despart eu de co­ FODOR : Repovestită de tine mereu.
pii ? Luni, sau, d o a m n e fereşte, ani Las' să-1 ducă pe scumpul lui de
întregi ? Odată eu capul, nu !" Petrescu... Ala-i ştab.
NENEA SCHULTZ (nervos) : Da', mă ANA : întotdeauna pe tine te-a che-
rog dumitale, cine vorbeşte aşa ? Că mat întîi. Dacă tu n u vrei, de ce
eu unul nu mai pricep nimic ! nu 1-ar lua pe celălalt — măcar o
MAMA SCHULTZ : Cine să vor- j u m ă t a t e din d r u m ? !
bească ? ! Fiica noastră, Erika ! FODOR : Mîncare pusu-mi-ai ?
NENEA SCHULTZ : Dumneata, Hilda, ANA : Olecuţă de slănină. (Timid.)
eşti cea mai cumsecade femeie din Dacă-1 l u a m pe ăl' mare, în de-
lume. Să mai a m o data douăzeci cembrie... viu, zece lei kilu !...
de ani, din fericire, şi să vreau să FODOR : Iar începi ? Ce să-i fac dacă
mă-nsor, din nefericire, tot p e d u m ­ n-am apucat la bani de porc decît
neata te-aş lua. Dar să n u fii în sta­ în februarie... în veci n-ai să mai
re — în treizeci şi cinci ani de căs- uiţi chestia asta ?
nicie — să te dezveţi de felul ăsta ANA : Lasă, lasă... a m zis şi eu, aşa..
bănăţean de a vorbi la persoana (îşi aranjează capotul, cu grijă.)
întîi ? !... Mă scoţi din sărite cînd îl Nici tu nu-ţi uiţi supărările. Uite,
bagi mereu pe nenorocitul d e „eu" şi povestea asta eu Kovâcs... Poate
în istorii începute la persoana a că nici n-a vrut să te jignească...
treia. Pînă la urmă, nu mai stiu FODOR : Ce tot îndrugi acolo ?
cine spunea şi cui îi spunea. „Tu ANA : De, ştiu eu ? O fi avut dreptate
spuneai că eu..." să te facă pasivist... Ţie nu-ţi pasă

.2 — Teatrul nr. I
www.cimec.ro
de nimeni şi de nimic... Fiecare tre* ANA : Meşter e tot omul care-şi pri-
buie să pună umărul pentru o viaţă cepe meseria. Numai tu vrei să
mai bună. rămîi o viaţă-ntreagă în categoria
FODOR : N-ai grijă, că pune dumnea- a patra.
lui ! Nu zic — are, adevărat, o via- FODOR (ţipînd) : N-am crescut eu, eu
ţă mai bună. Apartament ! Da' dacă omenie, patru copii ? !... Tu nu cîş-
tu eşti invidioasă... tigi un ban şi tot mie-mi scoţi ochii...
ANA : Invidioasă ? Mai mare ruşinea, ANA (frîntă) : Cît am fost sănă-
să te-audă cineva ! Două luni le-om toasă...
mai trage noi cumva, că nu-i moar- FODOR : Hai, nu te supăra. Zău n-am
te de om. Ai trei mai mari tot vrut, dar... m-ai scos din sărite, eu
sînt la ţară. Kovâcs ăsta.
ANA : De cîte ori ţi-a zis să te-ntorci
FODOR : m Puteai să-1 trimiţi şi pe în brigadă ! De ce nu te-ai dus ?
Feri. N-ai avea atîta bătaie de cap. FODOR : Am eu motivele mêle.
ANA (simplu) : Oleacă de bucurie tot ANA : Ce fel de motive ?
îi trebuie şi omului. FODOR : Las-o moartă. (Din bloc se
FODOR : Atunci ce mă tot sîcîi eu aude o vioară : exersează micuţul
apartamentul, şi eu pasivitatea, şi eu Matei.) Cînd mă gîndesc că Feri al
toate aléa ? Tu îţi ai fericirea ta, că nostru, fără profesor şi alte-alea, îţi
Feri e dumnezeul tău ! (Dă să zice o Dunăre albastră şi-un cia-
piece. Sirena.) cia-cia de ţi se moaie inima... Ma
dau de ceasul morţii că nu 1-am
ANA (timid) : Nu pleca mînios, De­ putut vîrî la şcoala de muzică...
nes. N-am vrut să te supăr. Cînd ANA : Moş Schultz 1-ar învăţa şi gra­
pleci mînios de-acasă, nu-mi aflu tis. (Timidă.) Zicea mai săptămîna
astîmpăr toată ziua. (H aranjează trecută că Feri al nostru are auz
haina.) Erai i'lăcău chipes, cînd m-ai absolut.
luat... Ai făcut burtă de atunci,
moşulică... Da' ochii-s tot cei de FODOR : Cu-atît mai bine ! Asta în-
atunci, şi tineri... (Fodor o mîngîie seamnă că n-are nevoie de mila ni-
pe creştet.) Ştiu, am cărunţit. mănui. Da' ce sîntem noi ? Cerşe-
tori ?
FODOR : Sînt unele de şi-1 vopsesc.
ANA : Vorbeşti prostii. (Timid ) Da' un ANA : încăpăţînat om eşti tu, mai
Denes !
permanent de nailon tot mi-aş face,
de n-ar fi aşa scump... FODOR : încăpăţînat ? De ce ?
ANA : Pentru că stai pe loc. De ce
FODOR (incurcat) : Te-ai interesat de nu tennscrii la cursul de calificare?
preţ ? (Ana îi face semn că nu, zîm- Poate ai cîştiga mai mult.
bind.) Atunci de ce te lipseşti de-o FODOR : Om de patruzeci şi cinci
bucurie ? de ani, să stau în rînd eu mucoşii?
ANA : Lasă. După ce m-oi duce din ANA : Parcă-i ruşine ? Şi Roza lui
nou la lucru. (Fodor dă să piece, Petrescu s-a băgat la liceul serai.
aruncînd o privire plinà de amără- FODOR : Apoi, de, eu nu vreau să
ciune, întîi càtre bloc, apoi către casa mă mărit eu Petrescu. (Pleacă.)
lor.) Mi-au spus, la sfat, că o dărî- ANA (încet, numai pentru sine) :
mă curînd. (îngrijorată.) Sau crezi Două camere... bucătărie... baie... Cu
că nu ? faianţă... Ooof !... (Intră în casă.)
FODOR : O dărîmă, o dărîmă, n-ai tu REPORTERUL, : Aşa a început şi ziua
grija asta. Da-s curios dacă mi-or asta : ca oricare din atîtea altele.
da şi mie două odăi, eu baie şi eu Oamenii de-aici sînt şi ei ca toţi
toate aléa... ceilalţi. După ce au plecat la tre-
ANA : De ce nu ţi-ar da ? ! Aide Ko- burile lor şi n-au mai rămas acasă
vâcs n-au decît un copil, şi tot le-a decît copiii, mi-am continuât cro-
dat. nica unei zile obişnuite, aşa cum
îmi trecea ea pe dinainte.
FODOR : Dar el e fruntaş.
ANA : Parcă tu nu poţi fi ? ! Cine (In timp ce Reporterul vorbeşte,
crezi tu că-s ăia care locuiesc în observînd viaţa blocului, se desfăşoa-
bloc ? Uite, de pildă, Kovâcs. N-a ră forfota obişnuită a zilei : trecătorii,
ajuns el maistru ? o femeie scoţînd un covor ca să-l
FODOR : Pe dracu' ! la, colo, un şef bată, bătrîna Schultz traversînd curtea,
de echipă — da-1 tămîiază toţi ca un poştaş etc. De după bloc, cîntecuî
pe-un meşter. copiilor ieşiţi la joacâ.)

18
www.cimec.ro
Nu-mi plac „bufniţele" care lucrea- (Zgomotul automobilului, îndepàr-
ză noaptea. Mie-mi place zgomotul. tîndu-se. Sirena Salvàrii. Oamenii se
îmi biciuieşte condeiul. Uite, a c u m a : perindà încet în scenă, apârînd de
cîntecul copiilor s-a strecurat uşor dupa bloc.)
p r i n t r e rîndurile d e pe hirtie şi le FEMEIA : Nenorocirea vine cînd nici
dă o muzică de ape... n u te-aştepţi.
ANDREI (voce, de după bloc) : Ce POŞTAŞUL : Nu se ştie...
faci ? ! Bagă de seamă ! (Cîntecul FEMEIA : Cum arăta, săracu'...
copiilor se intensified o clipă ; apoi, MILIŢIANUL (urcă în apartamentul
detunàtura cartuşului.) Reporterului, la telefon) : Alo, aici
FEMEIA : Ce-i ? Ce s-a-ntîmplat ? rondul din circa a treia ! Tovarăşul
POŞTAŞUL : Explozie ! Petrescu ? Tovarăşe căpitan, vă r a -
REPORTERUL : U n d e ? portez : accident... în Strada Noua...
FEMEIA : După bloc. douăzeci şi şapte... La ordinele
ANA (iese în goană) : Ce-a fost ? dumneavoastră !
REPORTERUL : Nu ştiu... î n spatele FEMEIA CU DESAGÀ : Asaa... îl faci,
blocului... îl creşti, şi-apoi trebuie să-1 grijeşti,
clung, o viaţă-ntreagă.
(Toată lumea dă năvală într-acolo. FEMEIA : Nu-i sigur că r ă m î n e ciung.
Rămîne pe scenă numai Reporterul ; STUDENTA : Nu-i sigur nici m ă c a r
urmàtoarele cinci replici se aud de că scapă cu viaţă. N-ai văzut ? Era
afară.) plin d e sînge la ochi.
FEMEIA : îngrozitor ! PENSIONARUL : Ba la picioare. A-
O FEMEIE CU DESAGÀ : Nu-1 atin- mîndouă i le-a retezat. A m văzut
geţi! c u m mă vezi şi te văd.
ANA : Doamne-dumnezeule ! Daţi-mi (Intră Kovăcs şi Fodor.)
drumul ! K O VACS şi FODOR (deodată) : Care ?
POŞTAŞUL : Desfă-i cămaşa ! M U N C I T O R U L : Nu ştiu. Un băiat.
O STUDENTÀ : Ce s-a-ntîmplat ? Un cartuş de vînătoare, a r u n c a t de
REPORTERUL : H a b a r n-am. alt copil, d e la etaj. Âsta de jos
UN PENSIONAR (intră): Ce s-a-ntîm­ 1-a luat în mînâ şi-a-nceput să-1
plat ? ciocănească. (Kovâcs duce mîna la
FOCHISTUL (intră) : H a b a r n - a m — cap, eu un gest brusc ; Fodor se
d a r s-a auzit pînă jos, la cazane ! nâpusteşte în casa la el.)... Unul a
(Urmàtoarele patru replici, de afarà.) r ă m a s întins pe jos ; ceilalţi s-au
împrăştiat, au fugit...
FEMEIA CU DESAGA : Apă ! Apă !
POSTAŞUL : Un medic ! Chemaţi un STUDENTA (curioasâ, către Kovâcs) :
medic ! Al dumitale ?
UN BARBAT : Salvarea ! Telefonaţi KOVACS (ţipînd) : Cum, al meu ? Ce
vorbeşti ? !
la Salvare !
FEMEIA : Repede, repede ! STUDENTA : A m întrebat şi eu...
KOVACS (înnebunit) : Unde 1-au
STUDENTA (intră şi iese din scenă) : dus?
Unde-i u n telefon ? PESCARUL : L-a luat Salvarea. (Va-
UN PESCAR (intră) : E d e r ă u ! carm. Toatà lumea dă explicaţii.)
MILIŢIANUL (intră) : Ce s-a-ntîm­ STUDENTA : Nu m a i a p u c ă seara.
plat ?
REPORTERUL (la telefon, în odaia (Kovâcs porneşte clâtinîndu-se, eu
de lîngâ balcon) : Alo, Alo, Salva­ faţa îngropatâ în palme.)
rea ? Trimiteţi urgent o maşină în MUNCITORUL : Stai, omule ! încotro ?
S t r a d a Noua. Un accident grav. KOVACS (buimac) : Andrei ! A n d r e i !
PENSIONARUL : Ce s-a-ntîmplat aici? (Iese în goanà.)
POŞTAŞUL (intrâ) : Ce s-aude ? FEMEIA CU DESAGA : Ochii i i-a
REPORTERUL : Vine ! ars. ochii ! Văzut-aţi cum a pălit
(Se aud motorul şi sirena Salvării.) tătîne-său ? Doamne, ce păcate pot
STUDENTA (voce, de afarà) : Loc ! avea părinţii ceia, dacă-i pedepseşti
Faceţi loc ! aşa a m a r ?
MILIŢIANUL (traverseazà scena, dis- FOCHISTUL : la mai tacă-ţi fleanca!
părînd după bloc) : Circulaţi ! Cir­ MARIAN (intrâ val-vîrtej) : Cum îl
cula^, vă rog ! Ce v-aţi î n g r ă m ă d i t ? cheamă ?... Care-i ?... Cine-1 cu-
(Voci, de afarà.) noaşte ? ?
POŞTAŞUL : Lăsaţi-o să urce ! STUDENTA : Nimeni nu-1 cunoaşte.
VOCI : Pe-aici ! Pe-aici ! L-a luat Salvarea.
M I L I Ţ I A N U L : Circulaţi ! Circulaţi ! MARIAN : Cîţi răniţi ?

19
www.cimec.ro
MUNCITORUL : N-are nimic la BUNICA : I^a zdrelit mîna un glonţ...
picioare ! NENEA SCHULTZ (mai-mai sa lési­
REPORTERUL (amestecindu-se prln- ne) : Mîna ?
tre ei, i se adresează muncitorului): MAMA SCHULTZ (sprijinindu-l pe
Al cui e copilul ? moşneag. Disciplinată) : Matei ! (Pu-
MUNCITORUL : Nu ştiu ! Erau vreo tin mai emoţionată.) Matei !... (Şi
şase eu toţii, dar după accident au mai înspăimîntată, pornind spre in-
luat-o la fugă. (li indică o direcţie ; trare.) Matei !
Reporterul porneşte în goană într- NENEA SCHULTZ (disperat) : Matei !
acolo.) ILONA (intră în fugă, urmată de
FEMEIA : Femeia care s-a suit în Sal- Roza) : B ă r b a t u - m e u n-a fost pe-
vare n u era maică-sa ? aici ? Unde-i b ă r b a t u - m e u ?
POŞTAŞUL : Nu ştiu. MUNCITORUL : Nu ştiu încotro s-a
REPORTERUL (revenind) : N-aţi aflat dus.
nimic precis ? ILONA : Atunci... Atunci e Andrei !
MUNCITORUL : Cei de la Salvare tă- (Zgîlţîindu-l pe Nenea Schultz.)
<"eau chitic. Spune-mi drept, Andrei e r ă n i t u l ?
FEMEIA CU DESAGÀ : Zis-am eu De ce taci ? P e n t r u că ştii că-i An­
totdeauna... Aleargă oamenii cît îi drei. Aşa e ? !
ziulica de mare, se-nghesuie la au- NENEA SCHULTZ (mormăind pen­
tobuz, se tocmesc în piaţă. Nu dau tru sine) : Matei ! Nepoţelul nostru !
preţ bun, de toate au grijă, numai El e, de bună seamă !
de copii nu...
REPORTERUL : Ştii ce ? Dacă-i aşa, FODOR (iese din casă, răvăşit ; către
Roza) : Nimeni ! Nici Ana — nu-
în loc să-mi cotcodăceşti aici, du-te mai paturile nefăcute. Cică-n Sal­
acasă şi ai grijă de-ai dumitale. vare s-ar fi urcat şi o femeie. Ea
FEMEIA CU DESAGA : Io-te, mai era ! Sînt sigur !... Feri ! Feri !
a r e chef de glume !
FOCHISTUL : L-am văzut şi eu. Era MARIAN (soseşte în fugă, dinspre
plin de sînge. S-a nenorocit, sără- stradă) : Nu-i ! Nu-i nicăieri ! Nu-1
cuţul ! găsesc !... Grigoraş !
REPORTERUL : Uşor îţi m a i vine să ROZA (frîngîndu-şi mîinile) : Mircea!
vorbeşti... (Se străduieşte să împrăş- Unde eşti, Mircea ? Mircea ! !
tie mulţimea. De-afară se aude hu-
ruit de motocicletă. Intră, năvălind (Toatà lumea aleargâ încoace şi-n-
în neştire, Kovâcs, urmat de Fodor.) colo, înnebunită. Se aude o maşină
FODOR : Unde mi-e copilul ? stopînd brusc. Intră Petrescu. Toţi nă-
KOVACS : Unde mi-e copilul ? vălesc în jurul lui, explicîndu-i fără
MUNCITORUL : Au plecat eu toţii. nici o continuitate.)
Nu te mai frămînta, omule. Doar
unul a fost rănit. PETRESCU : Veniţi-vă în fire, oa-
POŞTASUL (calm) : Au fost mulţi, meni buni ! Cine are informaţii
dar rănit e numai unul. I-a luat precise ? (Cineva face un gest în
picioarele. (Kovâcs şi Fodor ies.) direcţia in care au fugit copiii. Va-
MARIAN : Numai el poate fi ! Gri- carm.)
gore ! Grigoraş ! MILIŢIANUL (intră, din direcţia opu-
FEMEIA : Hei, tovarăşe actor, ţi-am să) : Tovarăşe căpitan ! A m găsit un
văzut eu băiatul. Fugea ca un iepure. copil în părculeţ.
(Marian năvăleşte în direcţia în care PETRESCU : Adu-1 încoace !
au fugit copiii.) (Părinţii aşteaptă, înlemniţi.)
BUNICA (intră) : E r a m colo, în piaţa REPORTERUL : Al cui e copilul ră-
mică, să tîrguiesc nişte gulii... şi-am nit ?
auzit că la blocurile noi, o grenadă... NENEA SCHULTZ (gàsindu-l, lîngâ
MUNCITORUL : Grenada, pe dracu' ! miliţian, pe Matei) : Har domnului,
De unde-ai m a i scos-o şi p-asta ? nu-i al meu ! (Se năpusteşte la co­
Cartuş a fost ! pil, îmbrăţişîndu-l.)
(Intră soţii Schultz ; se vede cît de REPORTERUL (iese în fugà, foarte
colo că nu ştiu nimic. Se opresc, în- tulburat, în direcţia din care a ve-
mărmuriţi.) nit Matei ; înainte de ieşirea sa din
scenă, se mai aude un ultim ţipăt
NENEA SCHULTZ : Ce s-a întîmplat? disperat) : Al cui e copilul ?
REPORTERUL : A fost rănit un baie-
tel. CORTINA

20
www.cimec.ro
A C T U L II
Acelaşi decor. Ora 11 noaptea Reporterul stă pe balcon, ca la începutul actului 1.

REPORTERUL : La amiază a m aflat PETRESCU (intră, căutînd din ochi


cine a fast. Cite nu s-au întîm- puşca) : Unde-i ?
plat de-atunci ! Niciodată n-am să ROZA : în cămară, ca de obicei.
uit feţele părinţilor. S-au întors de PETRESCU : Ai înnebunit ? Azi-dimi-
la spital, tîrziu, după-amiază. (Se neaţă atîrna pe perete.
face lumină ; e după-amiază. Fodor ROZA (atît de sinceră, încît crede
şi Ana se îndreaptă spre casă. Re­ chiar ea că e adevărat) : Să orbesc
porterul i se adresează lui Fodor.) dacă era acolo !
Ce-i eu copilul, tovarăşe Fodor ? PETRESCU : Nu te mai recunosc.
(Acesta îşi vede de drum, fără să-l ROZA : Nici eu pe dumneata. Te
învrednicească eu un răspuns.) credeam om deştept. Ai o casă ca
ANA : Ne-au trimis acasă. (Se opreşte paharul, un copil întreg, slujbă
nehotărîtă.) A m stat eu el de cînd bună. De ce vrei să le strici toate ?
1-a luat Salvarea. Zicea doamna PETRESCU : Ti-e frică ?
doctoriţă că-i pe mîini bune copi­ ROZA (încurcatà) : Nu pentru mine.
lul, şi că nu-i folosim eu nimic PETRESCU : Copilul... nu poate fi tras
tot frămîntîndu-ne pe coridoarele la răspundere.
spitalului. (Porneşte grăbită după ROZA : Atîta mai ştiu şi eu.
Fodor ; intră amîndoi pe poarta cà- PETRESCU (privind-o îndelung) : Ciu-
suţei.) dată făptură mai eşti tu ! (Dă să in-
REPORTERUL (către Marian, care tre în cămară. Roza îi aţine calea.)
soseşte în aceeaşi clipă) : Petre ! Lasă-mă să intru !
P e t r e ! Ai vreo ştire ? ROZA (din ce în ce mai nervoasă) :
MARIAN : Nu mai face atîta agita- Ce treabă ai în cămară ?
ţie. Vin d e la spital, de la nevastă- PETRESCU (calm) : Vreau să n u m ă r
mea. cartuşele.
REPORTERUL : îl operează ? ROZA : î n c ă m a r ă nu intri nici de-ar
MARIAN : Deocamdată. nu. Suprave-
ghează t r a t a m e n t u l şi aşteaptă re- fi să-mi dau duhul aici, pe prag.
zultatele. Dacă reuşeşte să prevină PETRESCU : Şezi. (Roza nu pricepe.)
infectarea rănilor, copilul rămîne Te rog, stai jos. Şi dă-mi cheia !
întreg. (Roza se aşază, dar nu-i dă cheia.}
Ascultă-mă, Roza : o singură ţintă
REPORTERUL : Şi dacă nu reuşeşte ? a m avut în viaţă — în orice situaţie,
MARIAN : O să n e b u c u r ă m că scapă să nu caut d r u m u l cel mai uşor.
eu viaţă. (Intră în bloc.) Mai întîi, dreptatea.
REPORTERUL : Vă amintiţi ? Inche-
iasem reportajul vorbind despre co- ROZA : Aşa vreau şi eu să fac, pen­
pii şi joaca lor. Credeam că şi ziua tru că...
va avea aceeaşi încheiere. Mă gîn- PETRESCU (atent) : P e n t r u că... ?
deam că noi, obişnuiţi să privim ROZA (încurcatà) : P e n t r u că nu me­
înainte peste zeci de ani, vom putea rit!.. şi nu mérita nici copilul să
prevedea întîmplările unei singure rămînă fără tată.
zile. (Citind din manuscris.) „Strada PETRESCU : Ştii ce spune legea ?
Noua, 27". (Amar.) M-am grăbit eu „Neglijenţă culpabilă din partea pă-
titlul ăsta. Mai potrivit a r fi (corec- rinţilor".
tează manuscrisul, scriind ait titlu) ROZA (puţin mai liniştită, influenţată
..Accident în Strada Noua". Cît des­ de calmul lui Petrescu) : Negligent
p r e cronică — o să scriu alta. Nu eşti, î r t r - a d e v ă r , nu zic ba. Dar
una obişnuită ; nu despre fapte care asta n-o ştim decît noi doi, dum­
s-au petrecut, ci despre ceea ce neata şi cu mine. Vinovat însă nu
se întîmplă acum, în clipele astea. poţi fi... Eu nu îngădui una ca asta !
Complicatele întîmplări ale vieţii. PETRESCU : Ştii tu ce-nseamnă „onoa-
rea uniformei" ?
(Lumina trece încet la bucătăria lui ROZA : Cinste şi omenie.
Petrescu. Arma de vînătoare nu mai PETRESCU (îngîndurat) : Da. Şi mai
atîrnă în cui, pe perete. Roza îşi vede aies : conştiinţă socialists.
de treabă, foarte nervoasă, dar stăpî- ROZA (nehotărîtă) : Poate.
nindu-se cît mai mult.) PETRESCU : E în joc o viaţă de om.

21
www.cimec.ro
ROZA (încet) : Ştiu. PETRESCU : Mi-e ruşine. A c u m mi-e
PETRESCU : S-a nenorocit u n om. ruşine !
Poate, p e n t r u toată viaţa. Vrei să ROZA : De ce ?
fug de r ă s p u n d e r e ? PETRESCU : Ne p a r e bine că a că-
ROZA (pe gînduri) : Chiar dac-ar fi zut pacostea pe alţii.
căzut de la noi... Stă m ă r t u r i e toată ROZA : Mie-mi p a r e bine ? D u m n e a t a
casa că d u m n e a t a n u erai acasă. Eu crezi că eu n - a m inimă ?... Dar simt,
răspund. aşa, ca o uşurare...
PETRESCU : Legea n u recunoaşte PETRESCU : Eu n u pot s-o simt. (Dă
responsabilitatea unei persoane stră- să iasă.)
ine. ROZA : încotro ?
ROZA : Persoană străină ? Eu ? Ştii PETRESCU : La Kovâcs.
ce ? Du-te, n u m ă r ă - ţ i cartuşele ! Eu, ROZA : De ce tocmai d u m n e a t a ? Dă
străină ? De p a t r u ani încheiaţi stau u n telefon, să trimită pe altul.
aici, cu credinţă. Roza lui Petrescu PETRESCU : P e m i n e m - a u trimis.
— sluga credincioasă ! ROZA : Spune-le că ţi-e prieten.
PETRESCU : Ce vorbe-s astea ? PETRESCU : Ce-are a face ? Eu t r e -
ROZA : Da : slugă credincioasă. buie să găsesc vinovatul.
Aşa-mi zice toată casa. Roza lui ROZA : Atunci ?...
Petrescu... Sau... sau... Mai bine să PETRESCU : Atunci, m ă due şi cer-
n u vorbim ! cetez.
PETRESCU : Cine-a zis asta ? ROZA : Nu-i uşor.
ROZA : De bîrfeli îţi a r d e ? D u m n e a t a PETRESCU : Nu, Rozico !
spuneai că e în joc o viaţă de om. (Lumina din bucătăria lui Petrescu
Viaţa unui pui de om. Poftim, d u - t e se stinge şi se reaprinde în aparia-
şi p u n e în joc şi viitorul copilului mentul lui Kovâcs.)
dumitale. Că mult a r e să-i folo-
sească celuilalt ! KOVÂCS : Vorbeşte !
PETRESCU : Mie-mi foloseşte, Rozi- ILONA : Plesneşte-1 ! Fărîmă-i oase-
ca... Tot n-aş putea trăi liniştit. le ! Acu' să t e văd, dacă-i eşti tată
Legea... a d e v ă r a t ! Acu' să faci dovada. Vezi,
ROZA : Una-i legea şi alta-i viaţa. mă, în ce nenorocire 1-ai vîrît pe
PETRESCU : Viaţa mea e închinată tat-tu ? !
legii. (Intră în cămară, revenind cu KOVÂCS : Taci odată, Ilona ! P a r c ă
arma şi cartuşele.) d e necazul m e u e vorba a c u m ?
ROZA : Toate ? Măi, vorbeşte odată, măi ! Cine esta
PETRESCU (răsuflînd, uşurat) : P î n ă tu ? Tu, care cresti aici, sub ochii
la u n u l ! mei ! ? ! Ai rupt-o la fugă cu p u ş -
ROZA : H a r domnului ! (Oftează, uşu- timea? Ai fugit d e r ă s p u n d e r e ?
rată.) Vorbeşte !
PETRESCU : Dacă cel rănit era Mir- ILONA : C u m ai pu tut face una ca
cea, i-ai fi cerut socoteală făpta- asta ? Ai s-ajungi la casa d e co-
şului ? recţie !
ROZA : L-aş fi zdrobit. ANDREI : Nu-mi pasă ! Lasă-mă-n
Dace, m a m ă .
PETRESCU : Eşti frumoasă, acum. KOVÂCS : Andrei ! De-acu' şi eu zic
Niciodată nu m i - a m dat seama că că acolo ţi-e locul !
eşti frumoasă. Şi rea. N-aş fi crezut. ILONA : Va să zică, îl laşi să-1 ducă?
ROZA : îţi a r d e de glume ! Nu clinteşti u n deget ca să scapi
PETRESCU : Nu glumesc. N u m a i ţie copilul ? La vînătoare, cu motoci-
îţi pot da prin cap glume cum a cleta, i-a plăcut lui Petrescu, dar
fost aceea cu puşca. cînd sîntem la greu, nu-i ceri aju-
ROZA : Mai las-o încolo d e puşcă ! torul!
PETRESCU : Credeam că s-a isprăvit KOVÂCS : Vrei să-1 mituiesc ? Ce
cu vînătoarea... Vînătoarea ? !... Păi, vrei să fac ?
atunci... ILONA : Nu ştiu... Dar dacă eşti t a t ă
ROZA : Tii, că bine zici !... Mai e un adevărat, apoi fă ce ştii p e n t r u
vînător la etaj. Mi-a întunecat d u m - copil.
nezeu minţile, de n u m i - a m adus KOVÂCS : Ilona, ieşi afară !
a m i n t e mai devreme ! Kovâcs... Ko- ILONA : Ce-ai zis ?
vâcs Andrei. De b u n ă seamă că el KOVÂCS : A m zis să ieşi afară. Lasă-
a fost ! Veşnic tot desface la cartu- ne singuri, să discutăm î n t r e noi—
şe. O data i-a dat şi lui Mircea un că aşa în veci nu-i m a i d ă m de
t u b gol. capăt.

22
www.cimec.ro
TLONA : Aşaaa ? Bine... în sfîrşit, acasă la el a fost rănit un copil.
ţi-ai dat a r a m a pe faţă ! Haidem, N - a m isprăvit b i n e de spus, că
Andrei ! Noi n u mai a v e m ce căuta te-am şi văzut ieşind în goana m a r e
aici. A p a r t a m e n t u l ăsta 1-a primit p e cealaltă poartă, eu motocicleta. îl
fruntaşul în m u n c ă Kovâcs Janos. luaseşi şi pe nenea Fodor. V-aş
A m să m ă duc eu unde trebuie, ca mai fi p u t u t eu ajunge, dar... n u m ă
să vezi ce-nseamnă o m a m ă , o m a ­ simţeam în stare să-1 privesc în ochi
m a bună ! A m să cad în genunchi pe nenea Fodor.
în faţa miliţianului ; a m să plîng ; KOVÂCS : Vezi, dragul meu : s-a-n­
a m să-1 implor ! tîmplat u n accident — şi cineva...
ANDREI : Nu mai face scene, m a m ă ! trebuie să răspundă.
KOVÀCS : Ilona, ieşi afară ! ANDREI : Ştiu.
ILONA : Nenorocita de mine ! (Iese.) KOVACS : De altfel, nu tu eşti răs-
KOVACS : Stai, băiete. A m să-ţi spun punzător. Eu singur sînt de vină —
ceva. Ştii, cînd v e n e a m eu motoci- p e n t r u că las vraişte prin casă t r e -
cleta — eu şi eu nenea Fodor —, îmi buri din astea.
ziceam mereu : nu, lui Andrei nu i ANDREI : Nu-i a d e v ă r a t ! Dumneata
s-a p u t u t întîmpla nimic, e băiat h a b a r n-aveai că eu îţi iau din car-
m a r e ! Dar, nu ştiu cum, b ă n u i a m eu tuşe.
că, într-un fel oarecare, eşti ameste- KOVÂCS : N - a r e importanţă.
cat şi tu. Tocmai cînd d ă d e a m colţul, PETRESCU (intră) : Noroc ! Vâd că te
a u d p e cineva strigînd : „Cartuşul a pregàteai de plecare, Andrei. Du-te,
căzut de la etaj". Şi-am a v u t atunci, a m puţină treabă eu taică-tău.
măi băiete, u n gînd urît. Ştii, un ANDREI (încet, disciplinât) : Nu mă
gînd p e care n u ţi-1 destăinuiesc de- duc. A m şi eu buletin — nu mai sînt
cît ţie ; de altfel, 1-am alungat de copil.
c u m s-a ivit — îmi e r a ruşine. îmi PETRESCU : Hai, fii cuminte, lasă-ne
ziceam aşa : doi vînători locuiesc la singuri... deocamdată. (Andrei iese,
etaj. Eu şi eu Petreseu. Mireea e m i - încurcat. Petrescu notează ceva în
cuţ, nu-şi dă seama ce face... Ei, spu- carnet.)
n e şi tu, mai, dragul meu, nu-i jos- KOVÂCS (frămîntat) : Şezi. î m i ve-
nic un asemenea gînd ? deam de treabă în hala de mon ta j ,
ANDREI : De-un ceas n-aud altceva cînd aud strigînd d e la balustrada
decît că sînt un r ă u şi u n stricat macaralei : „Hei, cine stă la blocu-
fără conştiinţă. Nu înţelegi că n - a m rile din S t r a d a Noua ? S-a-ntîmplat
vrut ? Nici d u m n e a t a nu vrei să acolo o nenorocire eu un băieţel !"
crezi, nici d u m n e a t a ? ! L u c r a m eu A m sărit deodată — Fodor şi eu
i n s t r u m e n t é e la masă, ca şi în al te m i n e — şi dă-i d r u m u l eu motoci­
dăţi... A m mai desfăcut eu destule cleta. (Se întrerupe, încurcat.) Multe
cartuşe ; scot pulberea şi alicele, gînduri cîinoase mai a r e omul în
că-mi trebuie tubul gol. Niciodată astfel de împrejurări.
n u s-a-ntîmplat nimic. Acum, a că- PETRESCU (la fel de încurcat) : Da...
zut u n cartuş de p e pervazul fere- A m constatât şi eu.
strei. De ce-a căzut ? Eu — ca u n KOVÂCS (răsuflînd, ca după o mărtu-
nebun, pe scări în jos... Pînă a m a- risire) : închipuie-ţi, ce situaţie : ta-
juns — gâta ! Gonisem degeaba. E- tăl victimei eu tatăl făptaşului — pe
r a m în poartă, cînd a bubuit... Şi aceeaşi motocicleta. Nu-i ciudată
a c u m a eu sînt nemernicul ? Eu, care viaţa asta ?
am alergat ca u n n e b u n ? PETRESCU (scoate carnetul) : Iartâ-
KOVACS : înteleg... Dar tu eşti şi mă (din adîne), Janos. (Desface bra-
un om de onoare : trebuia să ai cu- ţele larg, vrînd parcă să spună : da-
rajul răspunderii. Să dai bir eu fu- toria mă obligă. Apoi începe să no-
giţii, ca u n laş ?... teze.) Numele : Kovâcs Andrei...
ANDREI : A m dat bir eu fugiţii ! Unde KOVACS : Balint Andrei ! Ştii, după
crezi că a m fugit ? La dumneata, la taică-său...
fabrică, de-a dreptul ! Da ! La cine PETRESCU : A, da, fireşte... Balint
voiai să mă duc ? Cui să-i spun ce Andrei... Vîrsta : şaisprezece ani...
s-a-ntîmplat ? Numai că n - a m putut (Pauză îndelungată.)
să intru. Nu m-a lăsat portarul. Zi- KOVÂCS (se caută prin buzunare,
cea că-ţi trimite vorbă. nervos, după ţigări) : Trebuie să ştii
KOVÂCS : Ce i-ai spus ? că băiatul a venit să mă caute la
ANDREI : Doar atît : să-1 a n u n ţ e p e fabricâ. El m-a a n u n ţ a t . î n t r - u n cu-
lăcătuşul mecanic Kovâcs Janos... vînt... Da' eu el să nu vorbesti acu­
Neapărat să-1 anunţe, pentru că ma, că-i tare frămîntat. Am să-ţi

23
www.cimec.ro
spun tot. (Se caută prin buzunare. MARIAN : Nimic nou. Situaţia e ca
Zgomot, de-afara. In faţa gardului şi a c u m o oră.
apare Fodor.) FODOR (agitât) : Erai cu telefonul
FODOR : îndată, Ana. Vin îndată ! în mînă, d a r n u vrei să-mi spui.
KOVACS (aude vocea lui Fodor şi De ce ai trîntit receptorul aşa de
priveşte pe fereastră ; apoi, lui Pe- iute ? Cu spitalul vorbeai, nu-ncerca
trescu): O clipă, te rog, să aduc nişte sa mă duci. (Nervos.) Vorbeşte,
ţigări. (lèse, pentru a reapărea in faţa omule ! Trăieşte, ori ba ? !
blocului. Se apropie de Fodor.) De­ MARIAN : Fii pe pace, e pe mîini
nes... Ascultă-mă, Denes... bune... Nevastă-mea o să-1 opereze.
FODOR : Nici un fel d e Denes !... FODOR (incordat) : O să-1 opereze ?
KOVACS : Eu recunosc că... MARIAN : Nu crezi că va face tot
FODOR : P r e a tîrziu, tovarăşe Kovâcs. ce e omeneşte cu putinţă ?
KOVACS : îmi p a r e nespus de rău... FODOR : Ba da. Dar nu ştiam că
FODOR : Dar mie ! ! trebuie opérât.
KOVACS : Tovarăşe Fodor... Nu ştiu MARIAN : Să fim calmi. Adineauri
cum s-ar putea îndrepta lucrurile... mă întrebai dacă copilul m a i t r ă -
î m i iau toată răspunderea... ieşte. Asta înseamnă că-ţi dai sea-
FODOR (cu ură) : De îndreptat nu poţi ma în ce primejdie a fost.
îndrepta, dar d e răspuns, ai să răs- FODOR (innebunit) ; „Fost" ? Cine a
punzi, fii pe pace ! fost ? Este, nu ? Ziceai că trăieşte !
(Intră pe portiţă ; Kovâcs stă la în- MARIAN (disperat) : Trăieşte, tova-
doialà, o clipà, apoi intră şi el, cu pas răşe Fodor, trăieşte ! Te rog, ia loc...
ferm. Se aprinde lumina la familla încercam doar să-ţi argumentez.
Marian.) FODOR : Nu-mi a r g u m e n t a . Mai bine
telefonează.
MARIAN (in fotoliul de lîngă tele- MARIAN : Te rog, stăpîneşte-te. Omul
fon. La radio, Simfonia a IX-a de se deosebeşte prin...
Beethoven) : Tot nu-i faci încă o- FODOR (pătimaş) : Uşor mai vorbeşti!
peraţie ? Ce să-i spun ? Nu-1 pot Nu-i copilul dumitale.
iinişti. De p a t r u ori a fost pînă
acum. Bine, bine... A m să-ncerc. (Pauzà.)
(Bătaie in uşă. Marian pune recep- MARIAN (într-un tîrziu) : Te rog sa
torul in furcă. Intră Fodor). mă crezi că-mi p a r e r ă u din toată
FODOR : Veşti proaste ? inima.

www.cimec.ro
FODOR (încăpăţînat) : Iţi pare, dar cuviinţează din cap, nehotărît.) Mai
telefon nu dai. luăm un păhărel ? îţi place ? P r u -
MARIAN : De şapte ori a m telefonat nă curată, şaizeci de grade. E d e
azi după-masă. La u r m a urmei, de la un pacient de-al nevestii. în ge­
aia stau aici, ca să ţin legătura neral însă, nu acceptăm nimic d e
între clinică şi d u m n e a t a . Să fim la nimeni. (Vrînd să-l distreze pe
calmi. Fodor.) P e n t r u că dacă a m accepta,
s-ar umple casa de orătănii îndo-
FODOR : Eu recunosc că... (nesigur)... pate. Pacienţii de la ţară sînt foar­
că nu sînt calm. Eu sînt amărît. te darnici.
Atît de amărît, încît îmi zic întruna FODOR : Zău că nici eu n u m-aş
că mai bine era să nu apuc ziua zgîrci, dacă mi-ar putea vin deçà bă-
asta ! iatul.
MARIAN : Te cred, d a r trebuie să MARIAN (dîndu-şi seama de noua
privim faptele aşa cum sînt. Ştiu, gafă, foarte énergie) : Cum îţi ima-
ai să SDui acum din nou : „uşor ginezi aşa ceva ? ! Nici gînd ! (Càu-
vorbeşti : al dumitale e teafăr". tînd o ieşire.) Ei, d a r ce zici de
FODOR : Nu voiam să te jignesc. Ei, Othello ?
dar o iau din loc ; te las în pace, FODOR : Àla de-i aşa gelos ? Faină
tovarăşe. piesă... De, se-ntîmplă... Toţi a m fost
MARIAN : Unde te duci ? geloşi, măcar o dată-n viaţă.
FODOR : La clinică. MARIAN : Ba eu, nu. Cred că nici
n-aş fi în stare...
MARIAN : Stai, omule, n u pricepi ? FODOR : Şi apoi... cum s-ar zice... şi
La ce bun să baţi drumurile ? militărie a m făcut eu toţii. Numai
Mi-au promis că telefonează ! Aş- băiatul meu, Feri, nu ştiu dac-o
teaptă aici rezultatul. face...
FODOR : Ai dreptate ! (Nehotărît.) MARIAN (agăţindu-se eu disperare de
Mă duc pînă acasă, la nevastă, subiect) : Apropo. Ştii, în război,
să-i spun că au să-1 opereze. Bine? mi-au degerat şi mîinile şi picioa-
MARIAN (énergie) : Nu-i bine. Dim- rele. Credeam că nu se mai alege
potrivă : e rău ! De ce s-o neliniş- om din mine... (Fodor oftează.) Dar,
teşti şi mai tare, cînd şi-aşa-i bol- vezi, a c u m a nu mai a m nici pe d r a -
navă ? cu'. (A epuizat şi ultimul subiect.
FODOR : Atunci ce să fac ? Tăcere penibilă. Nemaiştiind ce să
MARIAN : Aşază-te dincoace, că e facă, Marian deschide aparatul de ra­
mai comod. Aştepţi aici pînă te- dio. Se aude finalul Simfoniei a
lefonează. Vrei o turcească ? IX-a.) Sper că nu te supără muzica.
FODOR : Mulţumesc. nu obişnuiesc. FODOR : Nu, defel. Că doar n-a m û ­
MARIAN : O ţuică? rit nimeni în casă... (Marian toarnă
FODOR : Asta vreau. (Beau.) din nou in pahare, grăbit, ca să
MARIAN (încercînd să-i schimbe schimbe subiectul. Fodor zîmbeşte.)
preocupările) : Mergi pe la teatru ? Nu-s eu chiar atît de prost ca
FODOR (nedumerit) : Teatru ? (Vag.) să nu pricep... Dumneata vrei
Uneori. să mă gîndesc la altceva. Să ştii
că eşti u n om cumsecade, tova-
MARIAN : Mi-ar plăcea să ştiu ce răşe Marian. (îl prinde muzica.)
spectacole ai văzut la noi. Avem şi Frumoasă muzică... (Marian intensi­
piese pentru copii, foarte frumoase... fied tonul aparatului, bucuros că
FODOR : Bietul Feri, deunăzi a fost... lui Fodor îi place.) Cîntă şi el, la
MARIAN (bagă de seamă că a făcut o vioară.
gafă ; il întrerupe) : Mă interesează MARIAN : Cine ?
în special părerea adulţilor. Ce-ţi FODOR : Feri. Voiam să-1 dau să-n-
place şi ce n u ? Despre asta să-mi veţe. Soră-sa mai m a r e e la facili­
vorbeşti. tate. Are şi bursă. Eu r ă m î n ce a m
FODOR (îngîndurat) : Ce-mi place ? fost : un fel de j u m ă t a t e de om. Ba
Tot. Da', m^i ales, aléa eu muzică. au zis că-s şi pasiv. Că nu-s com-
Şi-mi plac şi piesele în care e vor- bativ. N-au decît să dea din gură.
ba... — cum să-ţi spun ? — ...despre Viitorul al lor este, al copiilor.
viaţă. (Brusc.) Să mă ierţi dacă a m MARIAN : Viitorul e şi al dumitale,
zis ceva rău... tovarăşe Fodor.
MARIAN : Ba deloc : ceea ce spui FODOR : Viitorul meu ? (Cu simpli-
d u m n e a t a e foarte adevărat. Eu sînt tate.) Să muncesc o viaţă întreagă
exact de aceeaşi parère. (Fodor în- pentru un... invalid. (îşi îngroapă

www.cimec.ro
faţa in palme, oftînd.) Aşa mi-i întrebat ce-i aia „regizor de teatru".
soarta. Aşa mi-a fost scris. Acuma ştiu. E unul care le p o t r i -
MARIAN (cramponîndu-se de noul veşte pe toate în aşa fel ca fiecare
subiect) : Soartă ? Aşa ţi-a fost să găsească ceea ce-i place.
scris ? Prostii ! De viaţa băiatului MARIAN : O definiţie précisa. Să ştii
dumitale poartă grijâ o ţ a r ă - n t r e a - că ai simţ p e n t r u artă.
gă. Ce \i-e scris ? Ţi-e scris că-n FODOR (îmbunat) : Aşa-i toată fami-
ceasul acesta sînt la patul copilului lia noastră... Ştii, obişnuiesc să dese-
trei medici. Soarta noastră nu-i la nez cîte o dată, însă n u m a i aşa, pen­
voia întîmplării, ci e supusă legilor t r u sufletul meu. Dar copilul e o
vieţii. (Sună telefonul. Fodor apucă a d e v ă r a t ă minune. (Se posomorăşte.)
receptorul, dar Marian îi înlătură A d e v ă r a t ă m i n u n e a fost... că, d e
mina eu un gest cald. La telefon.) a c u m înainte, cine poate şti ? !...
Da, eu. îl operează ? Bun. î m i t r i m i - MARIAN : Adineauri îţi explicam că
te vorbă să fiu liniştit ? Foarte bine: eel mai de prêt lucru din om este
sînt liniştit. Mă cheamă mai tîr- sufletul.
ziu ? Mulţumesc. (Pune receptorul FODOR : Slabă mîngîiere ! Mie-mi
în furcă.) Ei, vezi ? ! trebuie copilul de ieri, copilul vesel
FODÔR : Atîta ? şi întreg. P e acela să mi-1 dea îna-
MARIAN : P e n t r u moment. Fii lini- poi cineva, tovarăşe Marian. (Pau-
ştit : e pe mîini bune. (Fodor dă să zà. Nu se aud decît acordurile
piece.) Mai b e m ? Uite şi nişte fur- triumfàtoare aie Simfoniei a IX-a.)
securi... sau preferi saleuri ? Ne- Mai telefonăm ?
vastă-mea le face t a r e bune. (H o/e- MARIAN (privindu-şi ceasornicul) :
ră.) Nu vreau s-aud nimic. î n cazul Cred că a c u m a p u t e m încerca, tova-
ăsta, nu accept să fiu contrazis. răşe Fodor.
Pofteste !
FODOR : Mulţumesc. (Din nou atent (Ridică receptorul şi formează nu-
la muzică.) Fericit trebuie să fi fost màrul. Muzica se aude mai tare, aco-
omul care a făcut cîntecul âsta ! perind. Lumina se stinge în locuin-
ţa lui Marian şi se reaprinde la
MARIAN (bucuros că are din nou Schultz. Nenea Schultz îşi priveşte
un subiect) : Beethoven ! (Inspiraţie ceasornicul, nervos şi nerăbdător. ln-
bună.) Imaginează-ţi ! Era surd. trà marna Schultz.)
FODOR : Vrei să mă consolezi !
(Incurcat.) Ti-am dibuit eu meseria... NENEA SCHULTZ : Pe u n d e ai hoi-
(Zimbind.) Ştii, de multe ori m - a m nărit ?

www.cimec.ro
20
MAMA SCHULTZ : A m dat o fugă gur apa ? O data, fetiţei verişoară-
pînă în oraş. Nu pot sta eu mîinile mi i-a explodat în mînă sticla eu
în sîn, cînd se întîmplă o asemenea sifon !
nenorocire. NENEA SCHULTZ : Ascultă, draga
NENEA SCHULTZ : Iar îţi vîri n a - mea, H>0 nu face explozie ! Dar
sul ? De cîte ori ţi-am spus să nu n-are a face. Mă duc să m ă servesc
te amesteci în treburile altora ! ? singur. (Iese. Marna Schultz trebălu-
MAMA SCHULTZ : Doar nu-ti închi- ieşte prin odaie. Din nou exerciţiile
pui că a m să privesc liniştită moar- de vioară, din odaia lui Matei. Marna
tea unui copil. Schultz se linişteşte. Nenea Schultz
NENEA SCHULTZ : N-ai decît să revine, gesticulînd nervos.) Nu i s-ar
plîngi, dacă pofteşti, d a r nu te fi întîmplat nimic.
amesteca ! Te-ai dus să depui m ă r - MAMA SCHULTZ : Bine, bine, dă-i
turie ? La miliţie ? Ca să ne d ă m înainte ! Şi, dacă ţii neapărat să ştii,
numele în spectacol, p e la tribunale, iaca, îţi spun : n-a lipsit mult, azi la
dacă o fi să iasă procès ? Doamne amiază...
fereste ! NENEA SCHULTZ (exaspérât) : Alt-
MAMA SCHULTZ : Aber, Richard ! ceva nu mai poţi discuta ? Atunci
A m făcut o plimbare, să-mi uşurez prefer să tăcem.
nervii. MAMA SCHULTZ (tot trebăluind îna­
NENEA SCHULTZ : Asta-i altă trea- inte) : Grozav s-au mai înmulţit m o -
bă... Ce mîncăm azi ? liile anul acesta ! Trebuie să iau
MAMA SCHULTZ : A m uitat să cum- naftalină.
păr pîine. De cînd m ă ştiu, n u mi NENEA SCHULTZ : Nici pîinea n-o
s-a-ntîmplat una ca asta. Ei, nu face mai ţii minte, darmite naftalina !
nimic ; cobor eu mai tîrziu. (îngîn- Unde mi-ai hoinărit pînă acuma ?
durată.) Ascultă, Richard ! De ce o MAMA SCHULTZ : Dacă eşti chiar
fi omul făcut în aşa fel încît să-i atît de curios, iaca îţi spun : a m fost
fie groază de nenorocire şi de la clinică.
moarte ?
NENEA SCHULTZ (trăsnit, la cuvîn- NENEA SCHULTZ : Ce treabă aveai
tul „moarte") : Matei ! Unde-mi eşti, d u m n e a t a acolo ?
Matei ? Poftim în casă, imediat ! Să MAMA SCHULTZ : Nu „ce". Cu cine.
nu te prind că mai ieşi fără ştirea L-am rugat pe doctorul Crişan sa
mea. Treci la exerciţii... (Revine.) aibă grijă de băiatul lui Fodor. Zi-
MAMA SCHULTZ : De-acu' nu-i mai cea să fiu liniştită, că pentru ei toţi
dai d r u m u l în curte niciodată ? copiii sînt la fel. Dar eu cred că o-
NENEA SCHULTZ : Ei, asta-i ! Dar leacă de intervenţie nu strică. Mai
m-au apucat nervii cînd ai zis că-i aies dacă trebuie opérât.
pe-afarà... NENEA SCHULTZ : Nu mai spune !
MAMA SCHULTZ : P r e a chinuieşti Te pomeneşti că-1 coase mai frumos.
copilul, Richard. (Se aud exerciţii dacă intervii tu !
de vioară.) MAMA SCHULTZ : Tii, ce bărbat spi­
NENEA SCHULTZ : Ştii ce ? Prefer să ritual ! Să vorbim serios. Ştii ce vîl-
te ascult cînd faci filozofie. Te-ai în- vă s-a stîrnit cu istoria asta ? Unde
trerupt undeva p e la groaza de mai pui organele sanitare ! P a t r u au
moarte. Pe cuvîntul meu, sînt cu­ fost azi pe-aici : de la grădiniţă, de
rios ce idei noi ai în problema asta. la dispensar, de la... mai ştiu eu de
MAMA SCHULTZ : Ja, so ! Voiam să u n d e ? ! Lumea asta noua, cu orîn-
spun că ne e groază tuturor de duirea ei, le-a format oamenilor...
moarte. Ocolim casa îndoliată şi nu w i e sagt man schon ?... spiritul de
n e gîndim că, mai devreme sau mai colectivitate.
tîrziu, tot îndoliată a r e să fie şi a
noastră — şi atunci au să n e oco- NENEA SCHULTZ : Poftim ! Da' de
lească alţii pe noi. cînd ai vederi aşa de înaintate, dra­
NENEA SCHULTZ : Har Domnului ! ga mea ? î n a i n t e v r e m e îl fereai şi
Ai tras concluzia ! Ai fost cît se de grădiniţă !
poate de originală. Acum sper că o MAMA SCHULTZ : Ehei, asta a fost!
să te ocupi de pîine... (Spre usa NENEA SCHULTZ (chicotind înfun-
odăii vecine.) Matei dragă ! Adu-mi dat) : Azi de-dimineaţă.
un pahar eu apă. (Vioara se între- MAMA SCHULTZ : Şi nu ţi se p a r e
rupe.) că dimineaţa asta de azi e şi ea tare,
MAMA SCHULTZ (nervoasă)i: Ja, so t a r e d é p a r t e ? (Din camera vecină se
was ! Nu eşti în stare să-ţi iei sin- aude cum Matei cîntă fais la vioară.)

2?
www.cimec.ro
Frumos cîntă, dragul de el ! (Se PETRESCU : Ei, frate Janos, multe
plimbă în sus şi în jos.) cazuri grêle am avut eu în ultima
NENEA SCHULTZ : Astîmpără-te o- vreme, dar ăsta le-ntrece pe toate.
dată ! Ce-ţi veni iar ? ILONA : Şi-acum... acum ce-o să fie?
MAMA SCHULTZ : Află că n-a lipsit PETRESCU (încurcat) : Depinde în
mult să i se-ntîmple tocmai lui. mare măsură de caracterizarea p e
NENEA SCHULTZ : Ce tot îndrugi care o să i-o facă de la şcoală.
acolo ? Vrei să mă sperii ! ILONA : De acolo n-are ce nădăjduL
MAMA SCHULTZ (o podideşte plîn- Nu li-i drag defel, copilul. Zic că-i
sul) : N-am îndrăznit să-ţi spun încăpăţînat şi nestăpînit, ba ehiar
pîn-acuma... Petrescu zice că a aflat prefăcut.
la cercetări... Primul care a pus mîna KOVACS : Am fost la mai multe con-
pe... pe bomba aia, a fost tocmai sfătuiri eu părinţii ; ăia de la şcoală
Mateiaş. El le-a dus-o celorlalţi... ziceau că-i un copil simpatic, însă
NENEA SCHULTZ (îngrozit) : Toată are o adolescenţă curioasă. Nu face
istoria asta ai scornit-o acuma, pe sport deloc ; toată ziulica stă închis
loc, ca să mă sperii ! Bine ţi-ai în casă, eu instrumentele lui.
mai găsit şi dumneata ţapul ispă-
şitor... Parcă nu se ştie cine-i vi- ILONA : Măcar să fi stat ! Profesorul
novatul ? ! Pramatia aia a lui Ko- de fizică-i de vină. El i-a băgat în
vâcs ! (Se aşază.) ...Hilda !... E ade- cap să se facă fizician atomist.
vărat ?... (Marna Schultz încuviinţea- KOVACS : Fizician, da. Restul nu-i de-
ză din cap, tristă.) cît un vis de copil.
ILONA : Fain vis, n-am ce zice ! Să
(Lumina se stinge la Schultz, pentru arunci lumea-n aer !
a se reaprinde la Kovâcs. Petrescu KOVACS (nervos) : Energia atomică
mai e acolo ; eu toţii sînt extenuaţi, se-ntrebuinţează şi la spărgătoare d e
ca după o discuţie îndelungată.) gheaţă.

::-v
www.cimec.ro
ILONA : Chiar astăzi m - a m putut în- ILONA : Nu-i adevărat. Nu-i adevâ-
credinţa cît sînt de paşnice explo- rat, Radule, nu-1 crede ! Tu ştii
ziile astea ! foarte bine cum s-a p u r t a t Janos eu
KOVÂCS : Vorbeşti prostii ! (Lui Pe- copilul ! Doar n-oi fi vrînd să-1 po-
trescu.) Eu a m încredere în spiritul negreşti în faţa superiorilor !
de d r e p t a t e al profesorilor. KOVACS (eu căldură) : Lasă-ne sin-
ILONA : Ba eu n u mai a m încredere guri, Ilona. Vreau să stau de vorbă
în nimeni (tăios) dacă nu mai poate eu Radu.
conta omul nici m ă c a r p e prieteni ILONA : Ştiu. Ca între bărbaţi. lar
buni. (Lui Petrescu.) Treci eu ve- copilul — la corecţie !
derea totul, Radule ! Te implor, treci PETRESCU : Ai putea să-mi spui şi
eu vederea. (Petrescu o priveşte trist. mie de partea cui eşti, Ilona ? îţi
Ilona se dezlănţuie.) Aşa-i că nu aperi b ă r b a t u l în d a u n a băiatului —
vrei ? Doar n-o să-ţi rişti b u n ă t a t e sau invers ?
de slujbă pentru feciorul lui Kovâcs! ILONA : Ba îi a p ă r pe amîndoi de
PETRESCU : Nu merit să-mi vorbeşti tine, că tu n-ai inimă ; tu nu ştii
aşa, dar n - a m ce face. Toată lumea că prietenul la nevoie se cunoaşte.
e nervoasă azi. PETRESCU : Pe lîngă prietenia eu
KOVÂCS : Ce crezi tu că o să iasă voi, mai a m şi o ocupaţie...
de aici ? ILONA : Da, da, ştim : omul legii !
PETRESCU (lui Kovâcs) : Dacă şcoala PETRESCU : Nu-mi îngreuiati situa-
dă o caracterizare proastă... (ii vine ţia, Iani ! Eu a m datoria să vă lă-
greu să spună cuvîntul.)... a r pu tea muresc că acesta e un caz pentru
ajunge la... şcoala de reeducare... care cineva trebuie să plătească !
ILONA : La ...reeducare ? ! Băiatul (Ilona prinde din zbor cuvintele
meu ? Odată eu capul : n u ! Nu!! Mă „trebuie să plătească" — şi începe
duc eu la miliţie, să le spun cine să cotrobăiască, furibundă, prin du-
a r e cartuşe la etaj ! O să vedem noi lap.) Eu fac tot posibilul ca să gă-
dacă într-adevăr băiatul meu 1-a sesc circumstanţe a t e n u a n t e . De a-
aruncat, sau dacă-ncearcă Radu Pe­ ceea pun atîta preţ p e caracterizarea
trescu să-şi scoată basma curată de la şcoală. Dar dacă Ilona mă în-
iubita. trerupe mereu, nu mai apuc să vă
KOVACS : Ilona ! ! explic măcar... (Ilona a gâsit port-
moneul şi iese eu el în mare grabâ ;
(Tăcere. Petrescu dă să iasă ; Ilona Kovâcs o priveşte aiurit — nici nu
xi aţine calea.) mai e atent la Petrescu.) Uite, e
ILONA : Stai ! Nu m a i ştiu ce vor- vorba despre...
besc ! Iartă-mă, Radule ! KOVACS : Ilona !
PETRESCU : Cît despre mine... eu nu (Se năpusteşte pe urmele ei. Petre­
mă supăr... Dar s-o terfeleşti pe scu asistà nedumerit. Lumina se stin-
biata fată ? ! Ea, care-i ţine lui ge în apartamentul lui Kovăcs şi trece
Mircea loc de marna... în curtea lui Fodor. Ilona a ieşit din
(Ilona dă să iasă, ruşinată, dar un bloc şi se îndreaptă gràbitâ spre gar-
■cuvînt rostit de cei doi bărbaţi o face dul de uluci de la Fodor. Kovâcs a
să se oprească brusc.) urmărit-o cîţiva paşi, apoi, răzgîn-
dindu-se. s-a retras la poarta blo-
KOVÂCS : Doar o cunoşti, Radule !... cului.)
Mă-ntreb dacă nu exista totuşi o
solutie... ILONA : Ana ! A n a !
PETRESCU : Tu crezi că situaţia mea ANA (iese pînă în faţa gardului) :
e uşoară ? Nu-mi pot a j u t a priete- Scuzaţi. C u r ă ţ a m vişine, să treacă
nul. Nu pot face nimic p e n t r u tine! vremea mai repede.
Şi nici tu nu poţi face nimic pen­ ILONA : Nu te deranja, A n a dragă ;
tru copilul tău vitreg. a m venit doar pentru o clipă. Nici
KO VA CS (are o idee) : Vitreg ? ! Da... nu intru. Hai să n e aşezăm aici, p e
exact. Trebuie să atragi atenţia au- lăvicioară... (încurcată.)... E o zi atît
toritătilor... Să arăţi că-i sînt doar de frumoasă ! (Simte că se încurcă
tată vitreg... Da, e o circumstanţă — zăpăcită de tot.) Voiam să zic că
a t e n u a n t ă : nu a fost crescut cum e vreme frumoasă... Zău, crede-mă :
trebuie, tatăl vitreg nu s-a ocupat nici noi n - a m a v u t linişte azi toată
de el. Trebuie să depui m ă r t u r i e că ziua... Fireşte, nu se poate asemui eu
nu m - a m ocupat de copil. Doar ai durerea dumitale...
auzit-o, n u o data, pe nevastă-mea, ANA : Păi... atunci nici nu te mai
reproşîndu-mi. poftesc în casă. Nici curât n-am fă-

www.cimec.ro
cut azi... Ei, dar ce voiam să spun?... gréa la mînă o suferă un copil de
Imi pare rău că bărbatu-meu lip- muncitor. (Pauză penibilă.)
seşte. O clipă nu s-a dezlipit de te- ILONA (din adînc) : Iartă-mă. Nu la
lefon, toatà ziua. A dat oleacă pe- aşa ceva mă gîndeam. Pe cuvîntul
acasă şi dus a fost la clinică. meu, crezusem...
(Pauză.) Eu de-abia mă mai tîrăsc. ANA : ...că ai să-i scoţi ochii lui băr-
(Sincer.) Şi-apoi... mi-e frică să mă batu-meu eu bani, ca să nu vă mai
duc acolo. dea-n judecată ? Ştii ce ? Mai bine
ILONA : Copilul a scăpat de primejdie. mituieşte-mă pe mine — în secret —
ANA (din adînc) : Intrebarea e dacă că poate ţi-1 îmbunez eu... Tot n-o
scapă întreg. duceţi greu eu banii — de, două
ILONA (lipsită de tact) : La urma ur- lefuri !
mei, dac-o fi să fie, vă plătim des- KOVACS : Nu pentru asta am venit, ci
păgubiri. (Tăcere penibilă.) pentru că ne doare. Şi-apoi, ştii bine
KO VA CS (iese de sub portal şi se apro- că nu o data am încercat să mă îm-
pie grăbit ; eu ton ridicat) : Ilona ! pac eu Denes.
ANA (înmărmurită) : Pentru asta aţi
venit ?... Pentru asta v-aţi luat, mă ANA : Destul de rău ţi-ai ales ceasul
rog, osteneala ? ! împăcării. Da' uite, tocma' vine De­
KOVACS : Nevastă-mea se simte tare nes, spune-i lui ce ai de spus. (Intră
nenorocita... şi a zis că trebuie să vă Fodor.) Denes ! Dumnealor la tine au
compensăm... Dar... dar a vorbit aşa. venit.
fără să vrea... Nu-i asa, Ilona ? FODOR : Să se milogească pînă 1-or
ILONA : Eu... eu voiam doar să spun... scăpa de puşcărie pe derbedeul ăla ?
voiam să... ANA : Cam aşa.
KOVACS : Ştim şi noi, prea bine, că nu FODOR (agresiv) : Cu ce vă pot servi?
exista despăgubire... KOVACS : Denes !
ANA (îngîndurată) : Şi... cît se plăteşte, FODOR : Să lăsăm asta.
mă rog, de obicei ? (Ceilalţi doi nu ILONA : Cum se simte copilul ?
pricep ce vrea. Tăcere penibilă. Ana FODOR : Trăieşte.
continua, nemiloasă.) Cinci mii, un ANA : Trăieşte !
ochi ? Zece mii, perechea ? Mi se ILONA : Ştii, tovarăşe Fodor...
pare că degetele se plătesc mai puţin KOVACS : Ilona, du-te sus !
— barem că ele-s mai scumpe ! Că ILONA : Cum crezi... Iartă-mă, dacă
dacă stai să judeci, paguba cea mai poţi...
ILONA : La urma urmei, dac-o fi sa fie, vă plătim dei-
pâ^ubiri.
KOVACS flona !
ANA : Pentru asta aţi venit ? ... Pentru asta v-aţi luat, ma
rog, osteneala ?!

www.cimec.ro
FODOR : Dar nu pot. Tocmai despre etaj... sâ-i nenorocească de-acolo pe
asta e vorba. Sînt lucruri care nu se copiii oamenilor.
pot ierta. A m t e r m i n â t ! KOVACS : Măi Denes, mai... (H pune
KOVACS : Denes, dacă m-ai aseulta... mina pe umăr ; Fodor i-o respinge,
ANA : Ascultă-1, Denes ! Cine ştie ce brutal.)
are omul pe inimă ! FODOR : Ce-i, mă ? Şi pe mine vrei să
FODOR : Du-te^n casă, Ana ! (Lui Ko- mă schilodeşti ? !
văcs.) Da' simţitor te mai făcuşi, din- KOVÂCS : Taci, că de nu...
tr-o dată ! FODOR : ...că de nu ? ! (Se năpusteşte
KOVACS : Nu e p r i m a dată cînd în- la el, vrînd să-l lovească. Kovâcs il
cerc să stau d e vorbă cu tine ! imobilizeazà. Se zbat, incleştaţi.)
FODOR : Cam nepotrivit moment pen- ANA (iese din casă, in goană, ţipînd) :
t r u explicaţii, tovarăşe Kovâcs ! Denes ! Ce faceţi, Denes ? !
KOVACS : Pricepe odată, omule ! Eu ILONA : Iani, haide sus ! Imediat !
n u ţi-am făcut nici un rău. NENEA SCHULTZ (iese din bloc, foar-
FODOR : L a s ' că le explici tu ălora de te tulburat) : Oameni buni !
la tribunal. Tocmai de la miliţie vin : FODOR : Nu sîntem buni, domnule
a m fost să scriu reclamaţia. La pro­ Schultz ! Sîntem oameni, binele şi
cès să te văd cum te descurci ! Da' r ă u l sînt aci... în noi.
n-am eu grija ta, Kovàcs Iani — ştii MONICA (intrînd dinspre stradă) : Ce-i
tu să te-nvîrţi !... aici ?
KOVÂCS : Crezi că din cauza unei în- ANA (se repede spre ea) : Doamnă
tîmplări nenorocite a m să rabd să doctor ! (Monica o îmbrăţişează, li-
m ă jigneşti ? niştitor.)
FODOR : Iaca na ! Tot el cu gura... REPORTERUL : Nu vor să se înţeleagă
vorba aia : te ai bine cu militia. Are oamenii...
el grijă să te facă scăpat... MONICA : Un spital întreg munceşte
KOVACS : A m venit cu gînd bun. De să salveze copilul, şi-ntre timp, dum-
ce vrei să ne certăm din nou ? neavoastră... Să vă fie ruşine !
FODOR : Nu-i de ieri — de alaltăieri REPORTERUL : împăcaţi-vă, tovarâşi !
duşmănia noastră ! (Vociferările au KOVACS : P e n t r u asta a m venit.
atras atenţia Reporterului, care apare FODOR : Acolo, în romanele dumitale !
in balcon, asistînd inmărmurit.) Eu nu mă-mpac ! (Iese in fugă.)
KOVÀCS : Mai Denes, mai, nod sîntem REPORTERUL (disperat) : Tovarăşi f
oameni detreabă amîndoi... Oameni buni ! Ce faceţi ? !
FODOR (furibund) : De treabă ? Unii
sîntem ! Alţii s-au cocoţat sus la Cortina

A C T U L III
Noapte. Toate ferestrele luminate. Apare Reporterul, în balcon.

REPORTERUL: Superficial şi uşuratic a ILONA (lui Andrei) : Hai, mănîncă...


mai fost primul meu reportaj. Şi fais... Ţi-am făcut mămăligă cu brînză...
Da, fais. Nu văzusem decît storurile în şi salată... A treia oară ţi-o pun azi
culori luminoase ; ele m-au inspirât. pe masă. Haide, nu te mai încăpă-
Dar viaţa pulsează dincolo de culo- ţîna, eşti băiat mare. S ă p t ă m î n a vii-
rile lor. Cîte nu se-ntîmplă pe după toare împlineşti şaisprezece ani !
storurile colorate ! Cîte bucurii şi ANDREI : îi împlinesc — dar u n d e ?
necazuri, griji şi taine ! Puţină răb- ILONA : Lasă prostiile. Aranjează tata.
dare, tovarăşe redactor-şef. Nu. N-am ANDREI : Ba să nu aranjeze nimic.
să încurc închiderea ediţiei. Dar tre- Poate-i mai bine aşa...
buie să aştept verdictul vieţii. Care
va fi ? Nu ştiu. Atîta ştiu : că viaţa KOVÂCS (încurcat) : Mănîncă, A n d r e i ,
mi-a luat mîna şi acum ea îmi că iar se sleieşte. Şi, pe u r m ă , la cul-
poartă condeiul. Ea îmi scrie repor- care. S-a făcut tîrziu.
tajul. ANDREI : Crezi că mi-e frică ? Te-n-
şeli ! (Apropiindu-se de fereastră.y
(Balconul rămine in umbră. Lumina ' Uite, nevasta lui Fodor tot se mai
trece în apartamentul familiei Kovâcs. vînzoleşte încă prin curte, ca o apu-
tn curte, pe laviţa din faţa gardului, cată... (îi strigà, de la fereastră,
soţii Fodor.) într-un accès de tensiune nervoasâ.}

31
www.cimec.ro
Iartă-mă, te rog... n-am vrut ! (Plîn- ANA : Doamnă doctor ! (Se năpusteşte
gînd.) N - a m vrut... la Monica Marian, care soseşte din-
ANA : Auzi, Denes ? îi e rău băiatu- spre stradă, moartă de osteneală. Şi
lui, vai de mine ! ceilalţi locatari se apropie, între-
FODOR : De ucigaşul ăla ai tu grijă bători.)
acuma ? MONICA : A m fost din nou să-1 văd.
(Andrei iese în fugă din odaie. Ko­ Se simte bine.
vâcs îl urmează. Intră Petrescu.) FODOR : Sînteţi t a r e ostenită.
MONICA : De... Se obişnuieşte omul
PETRESCU : Am auzit un ţipăt. Ce eu toate.
s-a-ntîmplat ? MARIAN (iese din bloc) : Bună seara
ILONA : Destule. (Iese grăbită, eu un — sau, mai bine zis : noapte bună
pahar de apă ventru Andrei. Ko-
văcs se întoarce.) — cu toate că mai veghem cu toţii
încă. Credeţi-mă : fiecare vă împăr-
KOVACS (tulburat) : Adu procesul tăşeşte durerea... Ştiu că-i o slabă
verbal şi schimbă-1. P u n e acolo că consolare, dar... (Locatarii încep să
eu... că eu sînt făptaşul. se retragă.)
PETRESCU : î n faţa conştiinţei tale — ANA : Noi vă m u l ţ u m i m din toată
poate. în faţa legii — nu ! inima... Doamnă doctor, mi se p a r e
KOVACS : Păi, nu eu sînt vinovat ? că... adineaori... a ţipat cineva. Ştiţi...
Nu eu a m lăsat cartuşele vraişte ? aşa... ciudat... Doar n u i s-o fi-ntîm-
PETRESCU (incurcat) : Li se-ntîmplă plat ceva lui Andrei ?... El n-a vrut,
şi altora. săracu'...
KOVACS (nici nu ascultă ce i-a spus ILONA (sosind în fugă) : Doamnă doc­
celălalt) : Legea spune că asta se tor ! Copilul !
cheamă neglijenţă culpabilă, aşa-i ?
MONICA : Ce-i cu el ?
PETRESCU : Spune-mi ce-s eu de vină ILONA : Se zbate şi ţipă. Vor să-1 bage
dacă legea a d m i t e responsabilitatea
penală a copilului ? ! La şaisprezece la şcoala d e corecţie !
ani e răspunzător copilul. (Ana îşi priveşte bărbatul, întrebă-
KOVACS (nu vrea să ia act) : Nu-i dis- toare. Fodor îi întoarce spatele.)
truge viitorul ! Nu mérita şcoala de MONICA : Vin a c u m a ! (Cotrobăind
corecţie. Copil, ce vrei ? ! îl ucid re- prin servietă.) A m să-i dau un cal­
muşcările — pentru păcatul meu. Să mant. (Porneşte spre scâri, însoţită
facem ceva, Radule ! Să nu-mi ter- de Marian. Mama Schultz, în drum
felesc onoarea nici în ochii lui Fo- spre intrare şi ea, îi aţine calea.)
dor, nici în ai băiatului. (Intră Ilona.)
Fac eu anii ăia... Doi sau cîţi or fi. MAMA SCHULTZ : Nu-i aşa că se
îi fac ! face bine, doamnă doctor ?
MONICA : Sigur că se face bine,
(Ilona se apropie încet şi-i cuprinde m a m ă Schultz !
umerii. Lumina se stinge la Kovâcs.
reaprinzîndu-se in curte, deasupra gar- (Bătrîna intră pe poartă. Se aprinde
dului şi laviţei lui Fodor.) lumina în apartamentul soţilor Schultz.)
ANA : N-auzi că n-a vrut ? MAMA SCHULTZ (închide uşa) : A
FODOR : Atîta-i m a i lipsea, sa vrea ! urcat la Kovâcs. I-a venit r ă u lui
ANA : N-a fost decît o întîmplare. Andrei.
Putea să fie invers. NENEA SCHULTZ : N-o fi făcut copi­
FODOR : Dacă n-a fost decît atît, de lul vreo prostie ? ! Remuşcările...
ce nu s-a-ntîmplat invers ? MAMA SCHULTZ : Copiilor nu le dă
ANA : Denes, tu nu mai poţi uita că prin gînd una ca asta.
odată Kovâcs te-a jignit ! NENEA SCHULTZ : Copil ? E om în
FODOR : Las' să dau şi eu în alţii, nu toată firea... Hai să n e culcăm. Mă
n u m a i ei în mine ! Zis-au că am o doare capul.
atitudine pasivă, ori ba ? Iaca, acu­ MAMA SCHULTZ : Cînd mă gîndesc
ma a m sa le arăt că ştiu să acţio- câ de-un fir de par atîrna şi viaţa
nez, că-s combativ ! lui Matei al nostru !
ANA : Dacă tot te-ai hotărît, era NENEA SCHULTZ : Ştiu, ştiu ! Acum
mai bine să te apropii de oameni, în urmează să-mi spui că 1-a păzit
loc să te îndepărtezi şi mai mult Dumnezeu.
de ei. MAMA SCHULTZ : Bine că 1-am păzit
FODOR : După faptă, şi răsplată ! Am noi !... Ştii, mă tot. întreb cum s-a
isprăvit... (Huruit de motor şi scrîş- putut să i se întîmple unui copil vioi
net de frîne. Locatarii ies de prin şi-ndemînatic cum e al lui Fodor. Că
apartamente.) al nostru, pe cît e de stîngaci şi d e

32
www.cimec.ro
molîu !... Şi n u m a i d u m n e a t a eşti de MAMA SCHULTZ (ferm) : Vezi ? Dra-
vină, că atîta mi-1 m a i cocoloşeşti !... goste-i asta ? Nu ! Egoism ! (îmbu-
NENEA SCHULTZ : D u m n e a t a vor- nîndu-l.) Ai să-ţi păstrezi j u m ă t a t e a
beşti ? ! Dumneata, care-i pui şi pasta de n o r m ă la şcoala d e muzică. Sînt
de dinţi p e perie ? copii destui acolo. Tocmai d u m n e a t a
MAMA SCHULTZ : Doar n-ei fi vrînd spuneai, astă-dimineaţă...
să spui că-1 creşti ca pe u n sportiv ? NENEA SCHULTZ : Dimineaţă ?... Di-
Toată ziulica, vioara şi iar vioara !... mineaţă ? Ştii, Hilda, eu nu m - a m
Zicea mai deunăzi Fodor : „L-aş da simţit bătrîn eu a d e v ă r a t decît a s -
şi eu pe-al m e u să-nveţe la vioară"... tăzi. (Se aşază. Pauză prelungă. Stă
NENEA SCHULTZ : Iar la „persoana aşa, îngîndurat şi frînt.) Ce zicea
întîi ?" d o a m n a doctor ? Mîna... mîna e r ă -
MAMA SCHULTZ : Nu m ă mai sîcîi nită doar puţin ?
atîta, omule ! Acuma ţi-ai găsit ? MAMA SCHULTZ : D e s p r e Fodor Feri
Voiam să spun că avea dreptate Eri- vorbeşti ?
ka. „Locul copilului, marna..." NENEA SCHULTZ : Te cred. A r e ta­
NENEA SCHULTZ : A cui marna ? lent copilul. Ureche bună. (Pauză.)
MAMA SCHULTZ : Cum adică, a cui ? Aşaaa... Despre j u m ă t a t e a de n o r m ă
A Erikăi, fireşte. Adică : eu. mai vorbim noi. Dar p e ăsta eu
NENEA SCHULTZ : Da, da, pricep. vreau să-1 învăţ... în locul lui Matei !
Acu-mi citezi din vorbele fiicei du- (Pauză.)... Cu toate câ-i păcat. Mare
mitale... păcat. Nepoţelul meu ! Ce mînă !...
MAMA SCHULTZ : Ce ai eu mine ? MAMA SCHULTZ : Bucură-te că le
Păi, nu ea mi-a spus : „Marna, locul are.
copilului e în colectivitate, alături (La Schultz se face întuneric. Pe-
d e ceilalţi" ? trescu, Monica şi Marian ies de la Ko-
NENEA SCHULTZ (ironie) : Ca să vâcs. Petrescu mai vorbeşte cu Ko-
se-mbolnăvească de pojar ? vâcs, care i-a condus.)
MAMA SCHULTZ : Lasă glumele. Vor-
bim serios. La u r m a urmed, ce se PETRESCU : Janos ! Andrei să se p r e -
poate alege din copilul ăsta, lîngă zinte la Miliţie, mîine la opt.
doi moşnegi ? KOVACS : Venim amîndoi, Radule.
NENEA SCHULTZ : Violonist, află ! (închide usa.)
Asta se va alege. MONICA : Tovarăşe Petrescu !
MAMA SCHULTZ : Iluzii, Richard. PETRESCU : Da, tovarăşă Marian.
Dacă a r e talent, ajunge el violonist MONICA : E a d e v ă r a t că dacă nu-şi
şi-acasă la părinţi. Dar aici, lîngă r e t r a g e reclamaţia...
noi, a r e să devina un papă-lapte... PETRESCU : Adevărat.
NENEA SCHULTZ : N-ei fi vrînd să MONICA : Nu 1-ai putea convinge ?
spui că... PETRESCU : Din păcate, nu.
MAMA SCHULTZ : Ba da. Numai că MONICA : Nici de dragul meu ?
nu-ndrăznesc ! PETRESCU : îmi p a r e rău.
NENEA SCHULTZ : Nici să n u spui ! MONICA : Păcat. Noapte bună. Hai-
Nu v r e a u s-aud ! dem, Petre. (Pleacâ.)
MARIAN : Ce situaţie dramatică ! Tre­
MAMA SCHULTZ : Nici eu n u voiam, buie să-1 citeze pe fiul celui mai bun
astă după-masă, cînd deodată a-n- prieten !
ceput să-mi şoptească conştiinţa, şi MONICA : Viaţa nu-i teatru, Petre.
n-am p u t u t să n-o ascult. Cînd vor- MARIAN : Ce subiect, frate ! Zău că
beşte conştiinţa, n u poţi să-ţi pui aş avea chef să-1 montez / (Porneşte
vată în urechi. De ce să izolăm co­ grăbit după Monica.)
pilul de viaţă ? Doi bătrîni eu toa-
n e !... (La Kovâcs se stinge lumina, rea-
NENEA SCHULTZ : Nu m ă énerva, prinzîndu-se la soţii Marian, care in-
dragă, nu m ă énerva ! Vrei să m ă tră imediat. Monica se aşază, obosită
lipsesc de unicul scop al vieţii mêle ? — nici nu-i vine să se mai clintească.)
Niciodată !
MAMA SCHULTZ : Tot unicul e şi MARIAN (dezbrăcîndu-se) : Ascultă,
pentru mine. Şi eu toate astea... Monica dragă... (Căutînd ceva prin
NENEA SCHULTZ : Nici n u vreau casă.)... Spune-mi, mă iubeşti ?
s-aud ! Nu vreau ! MONICA : Ce-ţi veni ? !
MAMA SCHULTZ : Trebuie ! (Pauză.) MARIAN : Mă gîndeam că dacă m ă
NENEA SCHULTZ : Din cine m a i fac iubeşti — d a r tare, tare de tot...
eu u n violonist ? MONICA : Şi dacă te iubesc ?

3 — Teatrul nr. 4 S3
www.cimec.ro
MARIAN : Atunci să-mi spin" o data MONICA : Dragul meu, eu îţi vorbesc
unde-mi sînt papucii ! despre viaţă.
MONICA : In fiecare seară acelaşi re- MARIAN : Scena caută şi esenţiah-
fren : unde-mi sînt papucii ? La lo- zează resorturile psihologice aie în-
cul lor ! tîmplărilor din viaţă.
MARIAN : Şi... unde-i locul lor ? MONICA : Nu mai spune ! Mă-ntrebai
MONICA (nervoasă) : Nu ! Asta nu adineaori dacă te iubesc. Ei, dacà
mai poate continua aşa ! eşti un cunoscător atît de adînc al
MARIAN : Ce anume ? Faptul că-ţi sufletului omenesc — poftim : spu-
cer papucii ? Şi că nu-s ? ! S-au vo- ne-mi şi mie dacă te iubesc ori nu.
latilizat. Au disparut. Şi-au luat zbo- Nu ţi-ai pus niciodată întrebarea ?
rul... într-adevar, nu mai merge aşa. MARIAN : Ba da. Adineaori. In legă-
Parcă nici n-ar exista o gospodină tură ou papucii.
în casa asta ! MONICA : Gluma asta să o servesti
MONICA : Ai dreptate : chiar nu e- amicului tău de vizavi, ziaristul. Şi
xistă. Află că profesiunea mea cere el e eu capul în nori, şi poate toc-
un om întreg. La clinică, dragul mai de aceea nu-şi găseşte papucii.
meu, nu operăm oameni sănătoşi — MARIAN : Scumpa mea, în chestiunea
între decoruri bine stilizate — ca sa asta n-ar trebui să te amesteci. Arn
lăcrimeze publicul. Noi operăm pu- observât că n-ai sensibilitate faţă de
blicul. Pricepi ? Şi nu numai o data artă.
pe zi — de fiecare data, jocul e pe MONICA : Asta-i artă ! Reportajele lui
viaţă şi pe moarte. Sau, mai precis : sînt artă ? ! Rîndurile aléa stropite
viaţă ori moarte. cu sirop de trandafiri? „Strada Noua.
MARIAN : Viaţă... moarte ? ! Da... Te 27". Mi-a citit mai deunăzi una din
invidiez, dragă, pentru meseria ta. poveştile astea. Din toată casa, atîta
In sfîrşit, cineva care se ocupă de vede : storuri multicolore. Dar ne-
conflicte reale. De altfel, ziua de azi număratele fapte şi drame mărunte
a fost o excepţie şi pentru mine. La din spatele storurilor colorate... Ai
multe case va rămîne aprinsă lu- văzut, astăzi ?
mina în noaptea asta. Mulţi se vor MARIAN : Da, dragă, omul caută eroul
întreba dacă fleacurile care ne pre- pozitiv — şi cred că e îndreptăţit
ocupă zi de zi, şi care ne fac cîte- să-1 caute. Trăiesc nenumăraţi oa­
odată să luptăm pentru ele eu toată meni detreabă printre noi.
înverşunarea, sînt într-adevăr chiai
atît de importante. De luni de zile mă MONICA : Detreabă... şi trăiesc... Pri­
chinuie ideea formei artistice desă- cepi ? Trăiesc. Iar el nu ştie ce-i aia
vîrşite. (Monica se enervează brusc.) viaţă, cum nu ştii tu cine-i femeia
Chestiunea asta ajunsese să-mi dea alături de care trăieşti de doispre-
ameţeli. Nopţi nedormite, patruzeci zece ani încheiaţi.
de ţigări pe zi... opt cafele... Mi-au MARIAN : Monica dragă, nu mă las
distrus inima. Iar azi ? ! Azi mi-am provocat, să ştii ! Dacă eşti nervoasă,
dat seama că numai inima e impor­ du-te la culcare. Ce vorbe sînt astea ?
tante. Numai integritatea ei. Da... Cum nu te cunosc ? !
Nu zic, dacă e vorba de o tematică MONICA : Tu mă ştii aşa cum mă
nouă, care nu suportă închistarea în descrie în reportajul lui : „Cea mai
fixitatea formei vechi, dacă ideea drăguţă şi mai modernă femeie din
nouă face să explodeze acest chist bloc nu-ţi evocă nici pe départe ima-
al vechiului... dacă-1 sfărîmă... ! ginea doctoritei din orînduirea tre-
MONICA : Mersi ! M-am saturât de cută. O şi văd parcă în halatu-i alb,
explozii şi sfărîmături ! Hai să ne aplecată deasupra bolnavului : se-
culcăm. (Intră în baie, revenind îm- veră şi sobră."
brăcată în capot.) Da... Mai voiam MARIAN : Ei, nu ! Băiatul are un stil
să te întreb ceva : ce fel de copil mult mai matur.
poate fi acela care creşte în vacar- MONICA : Poate. Eu am redat esen-
mul ăsta ? Ce fel de om se va alege
din el ? ţialul.
MARIAN : Despre cine vorbeşti, dra­ MARIAN : In fond, nu ăsta e esenţia-
ga mea ? lul ? Vindeci cîteva sute de bolnavi
MONICA : Imaginează-ţi ! Despre Gri- în fiecare lună.
goraş al nostru. Subiect cu totul nou MONICA : Adevarat. Dar viaţa nu se
în casa noastră. E vremea să sfă- mărgineşte la atît. Poate fi erou po­
rîme vechi le forme de viaţă. zitiv o femeie care e gâta să se în-
MARIAN : P e scenă... drăgostească de ait bărbat ?

34
www.cimec.ro
MARIAN : Din partea mea, poate. Asta MONICA : Tu eşti pdicticos ! Cît des­
e o chestiune care ţine de preju- pre m i n e — eu sînt femeie.
decăţi. MARIAN : Bun. Şi cine-a binevoit
MONICA : Iar tu... tu n-ai prejudecăţi, să bage de seamă ?
nu-i aşa ? MONICA : Imaginează-ţi ! Un bărbat.
MARIAN : N-am. MARIAN : Unde stă ?
MONICA : Adevărat. Cum să aibă pre- MONICA : Nu départe. î n t r - u n bloc
iudecăţi o abstraeţiune ? Asta eşti nou, cu storuri colorate. A comis
tu : abstracţiune. fapte care ţin de moravuri vechi,
MARIAN : Monica ! într-o casă nouă. Imaginează-ţi : mi-a
MONICA : Da, da ! Abstracţiune a m - făcut o declaraţie de dragoste.
bulantă... Bărbat eşti tu ? Om eşti MARIAN : P e care tu ai ascultat-o.
tu? MONICA : Cu multă plăcere ! Eram
MARIAN : Da, sînt om. Şi încă un om bucuroasă că, în sfîrşit, se vorbeşte
care creează... Iată ce n u poţi tu şi despre mine, nu n u m a i despre
pricepe ! Ofelia. (începe să plîngă.)
MONICA : Creaţie ? O, de cîte ori a m MARIAN : Nu plînge, Monica... Li
auzit cuvîntul acesta în casa noas- se-ntîmplă şi altora. Eşti o femeie
tră ! P e n t r u cine creezi ? P e n t r u om, frumoasă, drăguţă... hai, nu mai
nu-i aşa ? Ed bine, ai créât omul plînge. N-ad făcut nimic rău.
perfect — ai créât omul însusi —, MONICA : Nu depindea n u m a i de
1-ai créât pe eel care b a t e mingea mine. Zicea să divorţez.
p e maidan cît îi ziulica de mare. MARIAN : Să divortezi ? Să te des­
Spune-mi, ţi s-a-ntîmplat vreodată parti de mine ? ! Ei, nu, istoria asta
în viaţă — o singură data măcar — ai scornit-o acuma, ca să mă faci
să te interesezi la ce oră se scoală să ma ocup mai mult d e tine... Tre-
copilul, ce mănîncă, ce note are, ce buie să mă-nţelegi, Monica : şi ţie
gîndeşte, care-i sînt idealurile ? Da, ţi-e greu, şi mie...
idealurile. MONICA : Inteleg.
MARIAN : Ei, atunci m ă duc să fac
MARIAN : Despre asta a m m a i vorbit o baie. (Dă să piece.) Cît despre băr-
noi. Lasă-1 să-şi caute singur d r u - batul acela — nici n u exista, nu-i
mul. E din părinţi sănătoşi şi cin- aşa ? (Iese, dar se întoarce brusc.)
stiţi : a r e de u n d e lua exemplu. Cum a fost ?
MONICA : Da ? (Se aşază.) Ascultă-mă !
Ştii că a m fost puţin îndrăgostită? MONICA : A venit să-mi ceară medi-
MARIAN : De ce vrei eu tot dinadin- camente pentru copil. Imaginează-ţi :
sul să stîrneşti o d r a m a din senin ? 1-a a t r a s spre mine faptul că-i pot
Eşti nervoasă, Monica, nu poţi dor­ vindeca copilul. Pe u r m ă , a mai
mi şi ai chef d e vorbă pînă la ziuă. venit de cîteva ori... (Bătaie în uşă.)
N-ar fi mai bine să iei un carbaxin ? MARIAN : Intră. (Intră Petrescu.)
MONICA : l a tu o cafea — dar cît mai PETRESCU : Bună seara. Scuzaţi-mă
tare, să poţi r ă m î n e treaz. A m să-ţi că vă deranjez la ora asta, d a r a m
spun multe, foarte multe. văzut că e lumină... (Incurcat.)... Mir-
MARIAN : De e x e m p l u ? cea n u poate adormi. (Din ce in ce
MONICA : De exemplu... că a m fost mai incur cat, cad Marian il priveşte
îndrăgostită. Sau, poate, nu-ţi pasă ? înmărmurit.).. Copilul n-a priceput
MARIAN : Nu te cred. nimic din celé întîmplate, şi totuşi...
MONICA : Eşti un miop, un încrezut. MARIAN : Şi totuşi, ziua de azi a fost
A m cîteva sute de pacienţi pe lună, bogată în învăţăminte. Nu-i aşa, to-
asta-i adevărat. Vin şi eu acasă, dor- varăşe Petrescu ? la loc. Ai avut o
nică de-un strop de căldură, de o zi gréa.
fărîmă de suflet, după osteneala unei PETRESCU : N-aş vrea să vă deranjez
zile de lucru... Dar acasă — noua prea mult. Dacă mi-ar m a i da tova-
maniera de m o n t a r e a lui Hamlet. răşa Marian din b r o m u r a aia „de
M-am saturât de Hamlet. Pînă peste data trecută"... (Tâcere penibilă. Ma­
cap m - a m saturât ! Mă săturasem rian se uitâ cînd la Petrescu, cînd
de el toemai atunci cînd e r a m gâta la nevastă-sa. Petrescu se simte cît
să m ă îndrăgostesc. se poate de prost : e clar că nu ştie
MARIAN : Şi pentru ce, mă rog ? „peste ce a dat".)
P e n t r u că profesia mea mă preocupă MONICA (inspiraţie subită, ca să-l de-
şi acasă ? ! Cu alte cuvinte, ţi se p a r e ruteze, oarecum, cochetă) : A, da,
plicticoasă m u n c a mea, epicentrul doctoria. Imediat. Petre, te rog, ser-
vieţH mêle. veste-1 p e Radu cu o cafea.

35
www.cimec.ro
MARIAN : Radu e n u m e l e dumitale ? MARIAN : Vrei să fac patul, dragă ?
Interesant... nici nu ştiam. Esti cu- MONICA : N-ar fi ceva exagérât, că
noscut doar cu numele d e căpitan a m avut o zi tare grea, a m să-1 fac
Petrescu... Vorbesc de cei mai puţin totuşi eu... Asta-i o treabă femeiască.
intimi... Eu, d e pildă... la loc, te rog. MARIAN : Nu-i de Monica. Uite d e s ­
P e mine... m ă cheamă Petre... Petre. p r e ce-i vorba. Să-ţi explic.
în bloc mi se zice, fireşte : Marian, MONICA (fără pic de mutate ; cald) :
regizorul... Aaa... ce voiam ? Da... Ştii ce ? Nu-mi explica acum, că n e
Fireşte... (Pune la priză maşina de prind zorile. P u n rămăşag că iar
cafea.)... Voiam să-ţi cer u n serviciu. umbli după nişte resorturi psiholo-
Ştii, mi-ar plăcea să fac investigaţii gice.
în conştiinţa oamenilor. î n profesia MARIAN (din adinc) : Nu, Monica. P e
mea e necesar. cuvîntul meu că nu. In m o m e n t u l
PETRESCU : Ca şi în toate celelalte. acesta m ă interesează viaţa noastră.
Cu ce te pot servi ? MONICA : Un motiv în plus să n e
MARIAN : Uite, de pildă, ce faci dacă culcăm imediat. Şi mîine e o zi.
ajungi în conflict cu conştiinţa d u ­ MARIAN : Ai d r e p t a t e — şi mîine-i o
mitale ? Chestia cu : „fac ce-mi dic- zi. Bun aliat e o zi nouă. Poţi lua
tează conştiinţa" nu mai ţine, odată totul de la capăt. (O îmbrăţişează.)
ce ea te-a părăsit, chiar p e n t r u o
clipă... (Lumina se stinge la Marian, pentru
a se aprinde la Petrescu.)
PETRESCU : Atunci, trebuie să băgăm
de seamă să nu ne mai părăsească PETRESCU (stă la masă, fâră haină.
m ă c a r de-acu-nainte. Ni se-ntîmplă Citeşte, renunţă, aprinde o ţigară. E
tuturor să facem greşeli ireparabile. nervos. Se uită la ceas. Soseşte Roza):
MARIAN : Da. Ştii, exista oarnani Unde umbli toată noaptea ? Ştii b i n e
care-şi neglijează nevasta, nu-i aşa ? că-s neliniştit cînd nu te găsesc a-
Alţii n-au grijă de a r m a de vînă- casă.
toare, ca de pildă Kovâcs ăsta. O ROZA : D u m n e a t a mi-ai spus d e di-
a d e v ă r a t ă dramă... iartă-mă : defor- mineată că a m zi libéra. Ce-s eu v i -
maţie profesională — o a d e v ă r a t ă novată că ţi s-a stricat programul ?
d r a m ă ar fi fost să laşi, de pildă, Aşa e lumea, degeaba sînt toţi deş-
d u m n e a t a a r m a la-ndemîna copilului. tepţi. Tot soarta stă în şea şi ţ i n e
Aşa-i că nu obişnuieşti ? frîul !
PETRESCU : Azi la amiază a m pus-o PETRESCU : Un accident, o î n t î m p l a r e
pentru p r i m a data sub cheie. se numesc soartă ?
MARIAN : Toate defectele ţi le în- ROZA : Zi-i cum vrei. Un lucra r ă -
drepţi în felul ăsta ? Vorbesc de celé mîne însă sigur : întîmplarea d e azi
pe care le consideri d u m n e a t a de- i-a-ntors pe toţi din d r u m u l lor.
fecte. Crezi că nevasta lui Fodor ar fi visât
PETRESCU : Ce pot să fac ? ! Din fe- azi-dimineaţă cum o să-şi petreacă
ricire... sau din nefericire... trecutul după-amiaza ? Nici doamna M a r i a n
e ireversibil. n-a plănuit că o să facă operaţii în
MARIAN : Mda... Iatâ o consolare. după-masa asta. De d u m n e a t a nici
MONICA (intră) : Poftim doctoria. n u mai vorbesc. Eu, ce m i - a m zis ? !
PETRESCU : Mulţumesc. M-am dus. Fată hăi, tu ai cugetul împăcat ; ţie
Noapte bună. ţi-a dat liber, d u p ă - m a s a asta. Fă
MARIAN : Păcat ! Era o discuţie plă- ce vrei cu ea.
cută. PETRESCU : Mă rog, şi ce-ai făcut ?
MONICA : Despre ce ? ROZA : M-am dus la soră-mea. E
MARIAN : Problème morale şi altele. acolo u n copilaş d e şase luni. Nu
A m impresia că s-a înfiripat o oa- 1-am văzut de mult şi-mi era grijă
recare apropiere î n t r e noi — nu-i să nu fie cumva bolnav.
aşa ? De pildă, a m aflat că pe to- PETRESCU : De ce să fie ?
varăşul Petrescu îl cheamă Radu. ROZA : Ştiu şi eu ? ! Mi-a venit, aşa,
Apropo, doamna doctor — cum i se o nelinişte.
spune în bloc — se n u m e ş t e Monica. PETRESCU : Ştiam eu de mult că-ţi
Probabil, nu ştiai. place să gîndeşti. Şi cu cititul te-m-
PETRESCU : Ba da. Aflasem asta... în paci bine. Păcat că n-ai învăţat car­
trecut. Noapte bună, tovarăşă Ma­ te. (Se asazà.)
rian. Noapte bună. (Iese. Monica ROZA : Păcat, păcat, d a r cine-i d e
pune radioul. Muzică. Marian l-a ur- vină ?
mărit din ochi pe Petrescu ; apoi o PETRESCU : Tu singură. Eu a m avut
priveşte pe nevastă-sa.) o atitudine cum nu se poate mai î n -

36
www.cimec.ro
ţelegătoare faţă de tine. Te-am in­ nici atîta nu-ţi s p u n e a m dacă n-ai fi
scris la liceul serai, dar te-ai lăsat. început d u m n e a t a . Şi-apoi, tot plec.
ROZA : Da' de ce m - a m lăsat n u - n - (Işi aduce valiza. Petrescu i-o ia din
trebi ? mînă.)
PETRESCU : Exact. De ce ?
ROZA : P e n t r u că n-ai fost destul de PETRESCU : la spune-mi, Rozica, cine
înţelegător ca să vii acasă în serile te bîrfeşte pe tine, în casa asta, sau
cînd era şeoală. In grija cui să fi ştiu eu u n d e ?
lăsat copilul ? în p r i m u l an a mai ROZA : Vrei să-i arestezi ?
mers cum a mers, da' pe urmă... PETRESCU : T e - a m întrebat cine-s
PETRESCU : Ciudat... De ce n u mi-ai ăia !
spus imediat ? De ce n-ai ridicat ROZA : De ce schimbi vorba ? Nu de
problema la timp ? frica bîrfelii vreau eu să plec de-
aici.
ROZA : De dragul... ca să fie linişte
în casă. Da', de fapt, totuna-i, dacă PETRESCU (ţipă) : Ba eu vreau să
plec. ştiu ! Mă interesează cine te bîr-
feşte !
PETRESCU : Unde vrei să pleci ?
ROZA : Unde ? Auzi î n t r e b a r e ! La ROZA : P e mine ? Cine ţi-a spus ?
fabrică, sau la cursul de calificare, PETRESCU : Chiar tu. Astă-dimineaţă!
sau la şcoala de tractoriste. Poate ROZA (visătoare) : Eu ?... Cît e de dé­
au nevoie de mine. p a r t e dimineaţa asta de azi... P a r c -
ar fi trecut o sută de ani ! Cîte vor-
PETRESCU : Cum ai ajuns la conclu- b e le-am făcut eu neauzite ! Nu-ţi
zia asta ? bate capul cu ele nici d u m n e a t a . (la
ROZA : A m ajuns, că nu-mi mai pla­ din nou valiza şi începe să-şi împa-
ce să servesc în casă străină. De cheteze în ea lucrurile.) Eu mă duc.
mult nu-mi mai place. Dar orice-ar bîrfi lumea, d u m n e a t a
PETRESCU : Şi tocmai acu' ţi-ai adus să nu-ţi laşi nervii slobozi, că-i faci
aminte ? r ă u copilului cu asta.
ROZA : Abia acu' m i - a m dat seama
că viaţa omului e o nimica toată, PETRESCU (îi ia valiza) : Nu pleci
iar eu îmi m ă n î n c tinereţile degeaba nicăieri. (Foarte încet şi cald.) Nu te
pe-aici. duci. (O priveste lung.) Cît eşti de
frumoasă... drăguţă... deşteaptă...
PETRESCU (serios) : N-a fost degeaba (Admirînd-o.) Da... da, drăguţă şi
Ai crescut un copil. deşteaptă... Cum se face că abia
ROZA : Şi o sută pot să cresc dacă a c u m observ ?
mă fac educatoare, sau pot să-i vin-
dec, ca felceriţă, ori chiar ca medic. ROZA (serioasă) : Pînă nu te bagă-n
Nu-i aşa ? Şi-atunci, poate, n-o să seamă cineva, nu poţi fi nici frumos,
mă mai dispreţuiască nici... nici flă- ni ci drăguţ, nici deştept.
căii de la ţară, care-au ajuns mai (Lumina se stinge la Petrescu şi se
sus decît mine... reaprinde în curtea lui Fodor.)
PETRESCU : Sfinte Sisoie ! Da' t a r e ANA (pe laviţa din faţa şopronului
m-ai luat în p r i m i r e astăzi, Rozica. pentru lemne) : în noaptea asta
Doar n-ei fi vrînd să mă sihăstresc ?! m o a r e cineva. A căzut o stea.
ROZA : Ai dreptate. La u r m a urmei, FODOR : Eşti ostenită. Du-te frumos
ce mă priveşte ? Că pe mine la masa la culcare. Şi nu te mai canoni cu
dumitale n u m-ai aşezat nici cînd gînduri din astea — curate super-
veneau în ospeţie domnii ofiţeri eu stiţii.
nevestele lor. ANA : Tot superstiţii sînt şi loviturile
PETRESCU : Ce fel de domni ofiţeri ? soartei ?
După cîte ştiu eu, mie n u - m i calcă FODOR (repetînd, involuntar, cuvin-
pragul decît tovarăşi. Oameni de tele lui Marian) : Ştii ce-nseamnă
seama mea. soartă ? î n s e a m n ă că o ţară-ntreagă
ROZA : Da. Feciori şi fete de ţărani. a r e grijă de copilul tău.
Aşa este. De seama mea. Dar ele au ANA (il priveşte nedumerită) : ...Dacă
făcut liceul : au avut grijă tova- aşa i-a fost scris !...
răşii ofiţeri, să-1 poată isprăvi. Aşa FODOR : Ce i-a fost scris ? Intîmpla-
că nu mai trebuie să se ruşineze d e rea oarbă... (S-a încurcat.)... Una eu
ele. sîmbătă după-amiază, cînd se una fac două : treaba asta n - a r e a
distrează. Or fi spălat şi ele cămăşi, face, dar chiar nimic, cu soarta.
nu zic. d a r cel putin bărbaţii purtau Crede-mă dacă-ţi spun că-n lumea
cămăşile aléa în lume, cu femeile asta mor, într-o singură zi. mult mai
care le-au spălat. (O podidesc lacri- multi oameni decît îs toate stelele
mile.) Atît a m vrut să-ţi spun. Şi căzătoare.

:i?
www.cimec.ro
I ' ;â W

'4tPM0MB ^Hfeft* • H I BBS***»

ROZA: : ... Cît c de départe dimineaţa asta de azi... Parc-ar fi (recnt o suiâ
de an !... En mă dur.
PETRESCU : Nu pleci nicăieri !

ANA : Stele cad nurnai cînd moare un FODOR : Nu-i prima lui vină faţă de
copil. mine. Pe celelalte le-aş mai ierta
FODOR : Al nostru trăieşte. Primejdia eu...
a trecut. ANA : Tu ai plecat din brigadă. Te-a
ANA : Sigur ? chemat să te întorci — ăsta-i ade-
FODOR : Doamna Marian mi-a spus. vărul.
Tu n-o crezi ? FODOR : Aşa crezi tu. Da' vezi cà
ANA : Ba da... Şi toţi ceilalţi din bloc... bărbaţii nu se iau numai după capul
ce oameni de omenie ! S-au purtat muierilor. Numai eie îşi tot sîcîie
f rumos eu noi, nu-i aşa ? li durea şi bărbaţii şi nu le dau pace nici în
pe ei durerea noastră. Roza şi eu ceasuri grêle cum e ăsta...
marna Schultz, bătrîna, au fost de ANA : Dacă-ţi spui că omul nu-ţi vrea
mai multe ori pe-aici, să-ntrebe. (Ti- decît binele înseamnă că te sîcîi ?
midă.) Şi, vezi, a venit şi Kovâcs FODOR : Tu n-ai pleca din locul unde
să-şi ceară iertare... Nici măcar nu-şi ştii că nu te preţuieşte nimenea ? Ba
tăgăduia vina. ai pleca. Ei vezi ? ! N-au avut nevoie

38
www.cimec.ro
de Fodor Denes — cică le „frînam ANA : Ce ar fi să mai adaugi şase
munca". luni de seoală la cei douăzeci şi pa­
ANA (solidară) : De ce tocmai tu, cînd tru de experienţă ?
pe lîngă tine ăia-s nişte mucoşi ne- FODOR (furios) : Nu adaug nimic. Vred
ştiutori ? ! şi tu să mă faci de ruşine !
FODOR : îs muncitori calificaţi — şi-s ANA (cotropită de emoţia pe care şi-a
toţi prin clasa a şasea-şaptea. Cu stăpînit-o o zi întreagă) : Tu nu cauţi
şase luni de curs. Eu — eu n-am decît răzbunare ! Vrei să-1 bagi la
decît categoria a patra... şi douăzeci corecţie pe amărîtul de copil ? ! Ai
şi patru de ani de experienţă. tu inima asta, Denes ?

ANA : ...Mi-am dat toată viaţa mea ! Icşit-am eu din casă ? Rivnit-am
eu la podoabe, ca altele de seama mea ? Nici permanent de nailon nu
mi-am făcut, măcar o data ; mi-am zis că banii ăia-s buni pentru copii...

www.cimec.ro
FODOR : De grija lui te doare capul ? ! doabe, ca altele de seama mea ? Nici
Gîndeste-te mai bine la al tau, cà p e r m a n e n t de nailon nu mi-am fă-
ţi 1-a făcut neom ! cut, măcar o data ; mi-am zis cà
ANA (cu necruţătoare amărăciune) : banii ăia-s b u n i pentru copii...
Dar tu ce-mi eşti ? Aşa întreg la FODOR (zgilţiind-o cu disperare) :
trup cum te afli — şi tot neom ai Ana ! Ana ! ! M-auzi, Ana ? Vină-ţi
r ă m a s ! (Tăcere consternată.) în fire ! (Ana îşi revine încet, plîn-
FODOR : Ce-ai zis ? ! Ce-ai îndrăznit gînd fără glas.) Plîngi, Ana, plîngi,
să spui ? ! Un tată r ă u i-am fost ? că-ţi face bine... Cîte n-ai mai spus !
Bărbat r ă u ţi-s eu ţie ? Bătutu-te-am O viaţă-ntreagă nu te-am auzit vor-
eu vreodată ? Tăinuitu-ţi-am eu ma- bind atîta...
car un ban cîndva ? (Se apropie de
(începe să se lumineze de ziuă.)
Ana, ca şi cum ar vrea s-o lovească,
dar se mulţumeşte să-i smulgă din ANA : Multe a r trebui să spună omul !
mînă şi să dea de pămînt paharul FODOR (mişcat) : Ce să spună ?
pe care aceasta il tot ştersese in ne- ANA (resemnată) : Nimic.
ştire. Ana începe să plîngă.) ...Pentru FODOR : Mă duc.
bucata asta de glajă te jeluieşti ? ANA : Unde te duci ?
ANA : Nu p e n t r u asta... ştii tu bine că FODOR : La Kovâcs. Să-i spun...
nu pentru asta... (Răvăşită.) ...Ştii tu ANA : Ce vrei să-i spui ?
bine că Feri e toată viaţa mea... FODOR : Tot. (Porneşte spre bloc. Se
Acum s-a isprăvit şi eu el... Vai de opreşte in faţa porţii. Ana îl priveşte
mine şi de capul meu, nenorocită îngrijorată)... Iani !... Kovâcs Iani !
mai sînt ! Cu o clipă mai înainte îl (Kovâcs apare, in haine de lucru, ca
strigam : „Vino, băiete, să mănînci şi cînd ar fi pornit spre fabrica toc-
o-mbucătură !" Parcă-1 văd şi acu- mai in clipa aceea. Cei doi stau ală-
ma : se pornise să vină în casă — turi, stînjeniţi.)... Ştii... oameni sîn­
da' atunci mi-a-ntunecat Dumnezeu tem...
minţile... Mai bine aş fi amuţit pe KOVACS : Asta-mi spuneam şi eu.
veci... Ştii ce i-am spus ? „Las' că FODOR : Şi-apoi... nu întotdeauna şi
nu-i nici o grabă" — aşa i-am spus ! nu în toate are dreptate omul...
Doamne, că de ce nu 1-am putut KOVACS : Aşa-mi ziceam şi eu. Că,
lua de mînă, să-1 bag în casă, atunci, de pildă, uite, felul tău de a fi... La
pe loc ! De ce n-am putut ? îi un- vorbă nu prea eşti priceput — sa
sesem nişte unt pe-o bucată de pîi- nu te superi... voiam să spun că nu
ne... Bătu-o-ar Dumnezeu s-o bată de ştii să te exprimi. Dar eşti u n mun-
pîine cu unt, că-mi stă acolo şi n - a r e citor minunat : ai mînă bună şi eşti
cine s-o mănînce ! (înnebunită.) Hai- vîrtos la muncă — numai cam în-
de, mă băiete, la mîneare ! în clipita căpăţînat.
asta să-mi vii !... Spusu-ţi-am eu şi-n EODOR : Te-nmoaie viaţa cîteodată.
decembrie să l u ă m porc m a r e — d e Te calcă în picioare. Alteori, te ri-
o sută şaizeci de kile — că sîntem dică — dacă n u eşti singur. Uite,
mulţi în casă ! Da' tu-ntotdeauna d e pildă, ăştia din bloc nu m-au lă-
trebuie să fii mai deştept. Poftim, sat singur, la nenorocire...
acu' stă pîinea cu unt... Şi nu-i cin' KOVACS : P e care eu ţi-am prici-
s-o mănînce. Da' de ce toemai eu ? nuit-o.
De ce toemai pe mine m a bate Dum­ FODOR : Lasă. Ştiu că-ţi p a r e rău.
nezeu ? Cui i-am greşit eu ? Cui ? KOVACS : Eu să fiu de vină — şi
Ce păcat a m ? N-am văzut de copii ? toemai ţie să ţi se-ntîmple !...
M i-am dat toată viaţa mea ! Ieşit-am FODOR : Ar fi putut ieşi mai rău.
eu din casă ? Rîvnit-am eu la po- Copilul trăieşte. Ei, ce voiam sa

40
www.cimec.ro
spun ?... Da... Uite, doar sîntem m u n - REPORTERUL : Aşa. Acum, reportajul
citori amîndoi... De ce să fie între meu s-a încheiat. Ce-i drept, eu
noi... Adică... voiam să spun că... re- douăzeci şi p a t r u de ore d e întîrziere.
trag reclamaţia. (Pauză îndelungată.) Cu atît m a i liniştit pot să pun p u n c -
KOVÂCS (eu o privire care spune tul la sfîrşit. Era cît pe ce să spun :
„mulţumesc", fără cuvinte) : Ei, mer- „un semn puternic de exclamare" !
gem ? Dar eu sînt cronicarul faptelor coti-
FODOR : Păi dacă a v e m acelaşi drum ! diene, nu al marilor evenimente. Să
KOVACS : Te sui la spate ? rămînem, aşadar, la punct. E mai
FODOR : P e rabla aia ? modest. Sau, poate — la punctele d e
KOVACS : Rablă ? ! Motocicleta mea ? suspensie... Căci viaţa n u se opreşte-n
Vostok doi ! loc. Ceea ce s-a petrecut aici, de
ieri seară pînă azi dimineaţă, se poa­
(Cei doi prieteni pleacâ împreună. te répéta în orice altă zi, în orice
Ana alearga dupa ei, eu servieta veche altă stradă, în orice altă casă. N-a
a lui Fodor. Dinafara scenei se aude, fost un cutremur, n-au explodat
aproape de balconul Reporterului, hu- bombe atomice ; a fost o singură vi-
ruitul motocicletei puse în funcţiune. braţie, o singură mişcare seismică r
Reporterul iese, dintr-un sait, în bal­ explozia unui cartuş. N-a sărit nimeni
con : e nedormit şi tras la faţă, ne- peste o prăpastie, d a r fiecare a făcut
pieptănat, ca după o noapte de veghe. un pas înainte pe d r u m u l său. Nime-
Ţine în mînă manuscrisul. Priveşte su- nea n-a fost erou, dar fiecare a făcut
părat în direcţia zgomotului, apoi se cîte ceva. Nu şi-a văzut nimeni
înseninează la faţă. Incet-încet, se face moartea cu ochii, dar fiecare s-a
lumină plină — începe forfota zilnică împăcat cu viaţa. (Se aude cîntecul
a casei. Petrescu, plecînd grăbit la bi- de la începutul actului I.) A fost
rou, le face semn celor doi de pe mo­ accidentât un copil ; se poate întîm-
tocicleta. La Schultz se aude vioara. pla oriunde pe lume ! Pe urmă, s-a
dar sunetul ei e acoperit de radioul însănătoşit copilul. Nici asta nu e
din apartamentul lui Marian. Roza ceva deosebit. Dar exista ceva cu
traversează curtea, ducînd covoare şi totul deosebit în faptul că, odată cu
bătătorul, apoi se aude, de afară, bă- acest copil, am devenit mai sănă-
taia ritmică în covor. Marna Schultz toşi cu toţii... Şi dacă nu se reface
porneşte la piaţă, eu sacoşa. Marian complet, copilul ? Tot ce se poate :
iese din casă în galop : se vede cît de minuni nu exista ! Poate copilul
colo că a întîrziat undeva. Ana se în- n-are să mai fie întreg niciodată.
dreaptă spre bloc. Ilona scutură, de la Dar un om întreg va fi, d e bună
fereastră, o cîrpă pentru şters praful. seamă. Minuni nu exista — dar e -
Aceste mişcări şi sunete acompaniază xistă, la noi, în viaţa noastră, lucruri
pînă la capât textul Reporterului.) minunate.

C O R T I N A.
In romîneşte de
GELU PÀTEANU
Cluj, iunie 1962
www.cimec.ro
LA A OPTZECEA ANIYERSARE A LUI GE. STORIN

Màretia
m
simplitate
El
WKÊÊÉÊÊ
R £ | ărbătorim pe un colos al scenei romineşti, ai càrni umeri au fosî
I cariatidele multor răsunătoare succese.
Şaizeci de ani de muncà, adică — practic — jumàtate din
istoria modernà a teatrului romînesc, peste trei sute de roluri...
Decanul scenei noastre, care — sub presiunea prejudecăţilor — a fost ne-
voit să-şi schimbe numele pentru a exercita o profesie rău famată, a fost elevul
lui Constantin Nottara — adică al altui titan — şi s-a bucurat de o referinţă
prestigioasă încă din anul al doilea al clasei de declamaţie I. L. Caragiale, care
l-a văzut la o producţie, şi-a exprimat admiraţia simplu, laconic, familiar : „Bravo,
mai lungule...".
Caragiale, care a iubit ca nimeni altul „adevărul" în artă, vedea în tînărul
actor pe viitorul mare artist realist. Cînd Al. Davila şi-a alcătuit faimoasa com-
panie, ca un protest împotriva artei oficiale, Storin a păşit alàturi de el şi de
tineretul de aur al epocii ; Tony Bulandra, Lucia Sturdza, Romald Bulfinski, Ion
Manolescu, Ion Morţun, Niculescu-Buzău, Maria Giurgea...
Este cunoscut rolul crucial pe care l-a jucat compania Davila în metodele
muncii eu actorul. Actor realist prin excelenţă, jocul lui Gh Storin a fost de­
terminant în asigurarea unei importante cotituri în evoluţia artei actoriceşti de la noi.
42
www.cimec.ro
Caracteristica dominantă a jocului său este sobrietatea, o sobrietate care a
•dat tonul generaţiilor de actori care i-au succédât. O sinceritate reală, reţinută, o
mare forţă emoţională, simplitate şi tact, selecţie a valorilor exprimate, ceea ce
înseamnă ruptură eu „verismul" teatrului italian la modă atunci, ceea ce în-
seamnă o reacţie împotriva clişeelor teatrului romantic.
în scenă, el pare că nu face nimic ca să ne emoţioneze, şi sîntem emo-
ţionaţi. Pauzele jucate de Storin, tăcerile lui încărcate de semnificaţie nu se pot
uita. Mi-l amintesc, de pildă, eu mulţi ani în urmă, în Gîndul. Cu faţa la public,
într-o totală imobilitate, el fixa, în golul întunecat al sălii, un punct care părea
că se află la cîţiva metri distante şi — fără să-i tresară un singur muşchi pe
faţă — el indica cu o putere şi o precizie uimitoare sentimentul care-l frămînta,
tulburarea inimii şi hotărîrea pe care avea s-o ia.
El a pătruns întotdeauna în profunzimile celé mai tainice ale personajelor
pe care le-a întruchipat, scoţînd la iveală, ca pe un metal de preţ, „viaţa spiri-
tului omenesc", cum spunea Stanislavski. Gesturile lui sînt economice, zgîrcite.
Glasul lui e puternic, dar domolit. El a adus pe scena noastra măretia în sim­
plitate.
Dacă natura a fost darnică cu el, el nu s-a multumit cu atît. în fiecare
zi a muncit ca să se perfeefioneze şi nu a fost niciodată satisfăcut de el însuşi.
„Studiul necontenit, munca fără preget, iată cheia secretului unei creatii"
— a déclarât nu de mult.
Dacă n-am vrea să respectăm scrupulele unei mari modestii, ar trébui să
vorbim pe larg despre demnitatea lui moralà, despre cinstea, probitatea sa pro-
fesională şi civică, despre impresionantul său exemplu de disciplina. Modul cum,
grav bolnav, a jucat copleşitorul roi al regelui hear îl aşază alături de marile
pilde de devoţiune profesională din întreaga istorie a teatrului.
Maestrul Storin a înconjurat întotdeauna cu o mare căldură şi dragoste
tineretul. Cel care scrie aceste rînduri a simţit — la începutul carierei — aripa
ocrotitoare şi înalta generozitate a marelui artist.
Arta profund umanistà a lui Gh. Storin, puternicul său ataşament fată de
popor, caracterul său franc, integritatea sa moralà l-au aşezat, firesc, printre cti-
torii tinerei noastre arte realist-socialiste.
După instaurarea puterii populare, maestrul Storin — rechemat pe prima
scenâ a t^rii — a fost înconjurat de stima şi pretuirea înaltă a partidului şi
guvernului, a întregului popor eliberat.
în această perioadă a sculptât cîteva monumentale creatii — adevàrate mo­
dèle artistice pentru actorii tineri şi vîrstnici — şi a dat sfaturile sale înţelepte
noïlor generatii, în calitate de director şi apoi profesor al Institutului de Teatru.
Cu prilejul aniversării a 40 de ani de la înfiinţarea Partidului Comunist
din Romînia, maestrul Storin a déclarât :
„Recunoştinta noastră fatà de Partidul Muncitoresc Romîn pentru celé în-
fàptuite în tara noastră, pentru celé peste patruzeci de teatre existente, pentru
stimularea creatiilor dramaturgiei originale, dintre care nu putine vor ràmîne în
istoria teatrului romînesc, se exprima prin muncă şi dàruire artisticà".
Ucenic şi admirator al scumpului şi veneratului maestru, îi urez viatà
lungă, sănătate şi putere, ca să ne bucuràm cît mai mult de lecţia vietii şi a
artei domniei-sale.
Rad-u Beligan.
www.cimec.ro
• critica dramaticâ
• public şi publicitate
• originalitatea piesei originale
StS_ TO"»\
• misiunea tonicâ a teatrului
• cultura secretariatelor literare

œ convorbire eu artista emerită Dina Cocea, personalitate teatralà eu


multiple preocupări obşteşti, despre problemele générale şi cotidiene
ale mişcării noastre teatrale, se arată de la bun început pasionantă.
Sucerez, ca repère aie discuţiei, criteriile alcătuirii repertoriului. tematica dramatur-
giei originale şi, in celé din urmă, publicul şi cerinţele sale.
— Eu aş începe eu publicul, déclara Dina Cocea. Pornesc de la această fina-
litate a activităţii noastre, care reprezintă, de fapt, punctul de plecare a tot ceea
ce gîndim şi facem. Prima lui particular!tate : vrea să vină la teatru. Aceasta, în
raport eu publicul din Occident, pe care am avut prilejul să-1 urmăresc în cîteva
rînduri şi care, într-un mod îngrijorător pentru instituţiile respective, a început sa
ocoleasca tot mai decis sălile de spectacol. Deci, publicul nostru iubeşte teatrul, e
avid de artă, de cultură...
— Cu toate acestea, cred că, în raporturile teatrului nostru eu publicul, or
trebui făcut mai mult sub aspect publicitar, al reclamei, as spune, care să îndrepte
spectatorii spre spectacolele celé mai realizate, celé mai eficiente...
— Permite-mi să te contrazic în această problème a publicităţii. Nu sînt
partizana ei, atîta timp cît o consider reclama. Teatrul nostru nu are nevoie
de reclama, pentru că publicului nostru nu avem de ce să-i impunem anumite
spectacole, şi nici să-i imprimăm dorinţa de a viziona spectacole. în Occident —
da ; acolo, reclama sileşte digerarea unui anumit teatru, şi, în general, a tuturor
spectacolelor de-a valma, fie ele bune sau proaste ; dar această reclama nu izbu-
teşte să salveze „căderile". De pildă, chiar în această stagiune, pe Broadway,
The complesent lover a căzut după opt spectacole, în ciuda unei publicităţi pro-
digioase şi a unei reclame răsunătoare. în schimb, succesele de pe „off
Broadway", aie unor teatre mici, nu se datoresc reclamei — modeste, din pri-
cina mijloacelor restrînse aie respeotivelor companii —, ci valorii artistice supe-

44
www.cimec.ro
Tioare a realizărilor lor. Conoluzia : nici publicul ameriean nu se mai ia după
réclama ! La noi, cred că cea mai bună publicitate în jurul unor spectacole reuşite
poate şi trebuie s-o facă doar cronica dramatică. Fără îndoială că interesul publi­
cului nostru va spori pentru acele spectacole în jurul cărora se poartă discuţii
compétente, creatoare, se fac aprecieri fondate. Cred în cronica dramatică judi-
cioasă, fundamentată, şi în puterea ei de a dirija şi a orienta publicul. Aş dori
însă ca critica dramatică să revină — şi nu o data — asupra unor spectacole
valoroase, să fixeze în atenţia şi memoria spectatorilor anumite rezultate artistice,
anumite izbînzi actoriceşti, sa militeze activ pentru menţinerea interesului publi­
cului în jurul unui spectacol. Deci, în loc de reclama, cronică de specialitate. In
sensul ăsta, sînt pentru publicitate.
— Să înţeleg de aici că sarcina educării şi formării gustului publicului o
acordaţi nu atît teatrelor, cît criticii dramatice ?...
— Nu. Este o sarcină eare revine atît unora cît şi altora. Dar critica şi
cronicarii noştri dramatici nu-şi concentrează încă suficient toate energiile crea­
toare în această direcţie. Majoritatea articolelor teoretice care apar în paginile
dedicate teatrului se adresează îndeosebi specialiştilor, şi nu în égala măsură
publicului larg. Acesta nu este atras în dezbaterile despre teatru, nu este în
suficientă măsură consultât. Cred că uneori manifestăm şi o oarecare neîncre-
dere în gustul lui. în primul rînd, trebuie să ţinem seamă, eu mai multă atenţie,
<ie evoluţia acestui gust. Uimitor de repede a évoluât, s-a rafinat acest gust, şi
exigenţele lui sporesc necontenit. Sînt convinsă că dacă, de pildă, s-ar relua azi
spectacolul Baia (care în 1958 n-a ţinut nici o duzină de reprezentaţii), el s-ar
bucura de un mare succès de public. De asemenea, înţelegerea şi preţuirea lui
Brecht, azi, de către marele public, nu e un fapt întîmplător. Au trebuit să treacă
câţiva ani — timp în care nu toate spectacolele Brecht se jucau eu săli pline,
dar se realiza în schimb o minuţioasă opera de pregătire, de familiarizare a publi­
cului eu creaţia acestui mare scriitor al secolului nostru. Trebuie să ţinem întot-
deauna seamă de etapele pregătirii publicului şi să nu ne speriem de eventuali-
tatea unui eşec. în această privinţă, un roi important, culturalizator, îl deţin mati-
neele literare expérimentale. Ele ar trebui organizate conform unui plan general,
comun şi de perspective, al tuturor teatrelor, încît, în reţeaua teatrelor bucureştene, să
obţinem un program instructiv experimental, larg, complet, aş spune, înglobînd aria
istorică şi geograf ică a teatrului în lume. Să nu uităm că repertoriul unei stagiuni nu
poate satisface setea de culturalizare, de informare a publicului ; iar receptivitatea lui
este uriaşă. Gustul publicului şi o orientare tot mai judicioasă în selecţie ne-au oferit
în ultimul timp numeroase surprize pozitive, care dizolvă scepticismele şi îndoielile :
sa ne amintim de sălile pline la Prietena mea Pix, care, la apariţia ei în revistă, a
stîrnit îndoielile tuturor secretariatelor literare ; să ne amintim de succesul Brigăzii
1 de cavalerie sau de semnificativa „cădere" a piesei Fotbal.
Adesea, ca spectator, urmăresc la teatru sala şi nu scena. Caracteristice pu­
blicului nostru îi sînt alăturarea entuziastă la tot ce e nou şi eu adevărat înnoitor,
creator în arta teatrală, lipsa de prejudecăţi faţă de tendinţele inovatoare în arta
speetacolului. Refractar, indiferent se arată însă publicul nostru la tot ce con-
travine setei lui de adevăr, la tot ce e neinteresant, neartistic, şi, prin urmare,
nu-1 poate emoţiona.
— în ceea ce spuneţi, se încadrează exact raportul publicului nostru eu pie-
sele dramaturgiei originale. Nu e lipsit de adevàr faptul că preferinţele unei anu­
mite categorii, si îndeosebi aie tineretului, se îndreaptă spre comediile uşoare. In
<iceeaşi măsură însă, îl emoţionează şi îl stimulează piesele eu adevărat valoroase. De
pildà, la Steaua polară, publicul urmăreşte eu un ascuţit interes dezbaterea de idei,
îşi déclara zgomotos adeziunea faţă de triumful ideologic al eroului comunist, după
cum ride eu poftă de exemplarele negative satirizate. La spectacolul De n-^ar fi
iubirile..., sala ascultă, într-o tâcere plinà de emoţie, dramaticul colocviu al Janei
Mincu eu inerţia şi orgoliul mic-burghez al inginerului Andone...
— Adevărat. în receptarea dramaturgiei originale, gustul publicului operează
selectiv şi exact. Acestor piese, nu publicul larg, ci critica le este încă mult
datoare ; critica dezbate într-un mod mult prea precar problemele, vrednice de sem-
nalat, aie dramaturgiei originale. E adevărat, s-a discutât mult în jurul conflictului,
dar acesta nu este decît o latură a dramaturgiei.
Am remarcat, de pildă, în ultima vreme, la autorii noştri dramatici, o
goană după subiecte senzaţionale, după succesul unor formule cît mai ieşite din


www.cimec.ro
comun. Càutarea unor forme dramatice noi este rodnică. Mai mult decît atît : e
firească. Ritmul epocii noastre, care a cucerit viteza cosmică, nu suportă piese scrise
în ritmul epocii diligenţei, şi îţi impune càutarea unor modalităţi scenice cores-
punzàtoare. Dar mi se pare cà nu în égala màsurà se depun eforturi pentru desco-
perirea „senzaţionalului", ineditului, surprinzătorului conţinut nou, pozitiv şi isto-
riceşte unie, al vieţii noastre. In jurul nostru se petrec zilnic fapte eu adevàrat sen-
zaţionale, de ordin istoric, social şi psihologic, alcătuind substanfa acestui postulat al
„noului", despre care vorbim mereu. Acest nou trebuie urcat pe scenà, exprimat în
reprezentàri complexe, emoţionante, expresive şi atracţioase. Oare n-ar trebui sa acor-
dàm mai multă atenţie la ce e nou şi se naste pentru prima oarà în lumea noastrà, sa con-
semnàm înfiriparea vîrstei de aur a omenirii? La acest capitol, al încorporàrii în scenà a
conţinutului nou, revoluţionar, al societăţii noastre, avem eu toţii, oamenii de teatru,
o ràspundere mare ; şi ea ne aparţine în égala màsurà. Sa apàràm deci tot ce e
preţios, nou, frumos, tonic, în dramaturgia noastrà, şi sa ripostàm împotriva com-
promisurilor ideologice şi artistice. Cînd luàm pentru prima oarà în mînà o piesà
noua originale, nu trebuie sa uitàm niciodatà criteriul educativ, moral, nu didactic
şi moralizator. Intr-un asemenea moment, eu încerc — cred, ca toţi oamenii de
teatru — un sentiment de nelinişte, de teamă şi neràbdare : aşteptăm doar capo-
dopera ! Pentru a o gàsi, trebuie însà sà-i pregàtim, sà-i netezim drumul. Pe acest
drum se află înşiruite, în lanţ, piesele care, eu o màiestrie mai mare sau mai mica,
proclama triumful noului din viaţa noastrà, înscriind, ca principii dominante, opti-
mismul şi frumosul.
— Dar în misiunea unui teatru moral, asanator, intră şi demascarea, incrimi-
narea vechiului, urîtului, a rămăşiţelor trecutului. Nu credeţi că satira se include
$i ea în perspectiva tonică, în dominanta optimiste a teatrului nostru ?
— Preţuiesc acea satira care, arzînd, vindecà totodatà, care, alungînd, lasà loc liber
acţiunii forţelor pozitive. Fantomele trecutului care se aratà încà pe scenele noastre
trebuie sa fie învesmîntate în ridicol. Nu amàràciunea, trista repulsie trebuie să
însoţească spectatorul la ieşirea din sala de spectacol, dupa ce a vizionat o asemenea
satiră, ci un sentiment puternic, tonifiant, care să-i dea conştiinţa superiorităţii sale,
certitudinea victoriei împotriva unei lumi urîte, neputincioase, şi care se prăbuşeşte
în ridicol. Nu-mi place însà acea „satiră" care seamănă eu scormonirea în làzile de
gunoi aie casei noastre. O astfel de „satiră" nu aduce nimic nou pe plan artistic, iar
regizorii care se aratà tentaţi de ispita facilà a unor astfel de lucràri dramatice uità,
se pare, conţinutul lor anacronic, în contratimp eu sensul vieţii noastre, nu-şi dau
seama cà se pun astfel în serviciul vechiului, al anacronismului istoric şi artistic.
— Ar putea apărea însă pericolul idilismului. Piesele roze, fără asperităţi, fără
problème, ce comentează, eu ipocrită nevinovăţie, nişte fleacuri...
— Asemenea piese nu le-aş califica drept lucràri de artà izvorîte din conţinutul
revoluţionar complex al realităţii noastre, în care lupta dintre nou şi vechi şi neta
dominare a noului constituie o realitate fundamentalà. Nu avem nevoie în scenà de ipo-
crizie idilicà, ci de optimismul şi dominanta tonicà a epocii noastre, care se cer eu fi-
delitate ràsfrînte în scenà. Eu pledez pentru aceastà misiune tonicà, optimistà a tea­
trului, pentru inspirarea de aer curât, pentru o baie de soare, toate aflîndu-şi sursa
în ceea ce numeam „latura excepţională" a vieţii noastre.
— De obicei, oamenii de teatru se refera la piesa originală numai dupa repre-
zentarea ei scenică. Ar fi însà interesant de dezbătut calităţile literare, valorile tea-
trale, sau neîmplinirile unui text dramatic şi înaintea première!...
— Publicarea lunarà a cîte unei lucràri din dramaturgia originalà este un f apt
deosebit de îmbucurător şi important. Aceasta este o realizare a mişcării noastre
teatrale şi un ajutor preţios acordat teatrelor. In primul rînd, pentru cà publicul
poate judeca valoarea literar-dramaticà a textelor independent de montarea scenicà,
care, în unele cazuri, acoperă deficienţele lucràrii dramatice sau, alteori, dimpo-
trivà, îi prejudiciazà. Tiparul oferà publicului — deci, şi criticilor — posibilitatea
urmăririi şi analizàrii valorilor sau nonvalorilor din dramaturgie. Pe de altà parte,
cred cà teatrele greşesc uneori socotind cà, odatà eu apariţia piesei în revistà, ea
poate fi transpusà direct în scenà. Cred cà textele tipàrite în revista „Teatrul" —
unde se duce o adevàratà muncà de laborator — ar trebui, dupa publicare, sa fie
supuse unor discuţii publiée, unor dezbateri ample, susceptibile de a le îmbunătaţi,
de a le valorifica calităţile. Astfel, ar fi şi interesant şi stimulator ca, dupa publi-

40
www.cimec.ro
carea unei piese, să se ceară tuturor teatrelor părerea asupra ei, indiferent dace;
textul se află inscris sau nu in repertoriul teatrului respectiv. Uneori, teatrele-
noastre manifesta o condamnabilă indiferenţă faţă de piesa originale pe care nu
o joacă, din simplul motiv că ea nu se integrează profilului respectiv. Ce vreau
să spun prin asta ? Că trebuie manifestată mai multă grijă colectivă, mai multă
receptivitate faţă de dramaturgia originală. Numărul scriitorilor atraşi spre
teatru şi care vin în continuare a sporit şi sporeşte în considerabilă rnăsură. Orien-
tarea spre un teatru optimist, afirmativ, este consecventă eu înseşi legile de dez-
voltare aie societăţii noastre ; de aceea, sînt convinsa de viitoarele succese aie reper-
toriului nostru original. Trebuie să ştim numai să-1 pregătim şi să-1 păstrăm.
— în sfîrşit, cuvîntul „repertoriu" ! Să discutant despre el.
— încep eu o veche şi dezbătută cerinţă : repertoriul permanent ! Fără să
intru în amănunte asupra lui, trebuie spus că teatrele noastre, şi îndeosebi un Teatru
National, nu trebuie să-şi abandoneze vechile şi solidele succese. Citadela sfărîmată,
Bălcescu, Ultima oră, Ziariştii, Tragedia optimistă, de pildă, trebuie regăsite din
cînd în cînd pe afişele Naţionalului nostru, chiar dacă distribuţiile s-au schimbat
— şi ar fi bine chiar să se schimbe, pentru a permite diferitelor generaţii de actori
să se familiarizeze eu roluri de certă valoare.
Adesea ne plîngem eu toţii de monotona repetare a aceloraşi titluri pe lista
spectacolelor din tara. Fiecare stagiune are cîte o modă. Ne amintim de moda lui
Bunbury, de epidemia spectacolelor eu Soţul ideal — sau Bucătăreasa, un exemplu
mai nou. Este un semn de dezolantă comoditate, de lipsă de criterii selective în
fixarea repertoriului şi, în primul rînd, de lipsă de cultură, de informare, de muncă
— as spune — în cadrul secretariatelor literare. Ignorarea valorilor teaitrului antic
dériva din aceeaşi precară familiarizare eu comorile culturii universale. Chiar din
autorii clasici mult solicitaţi pe scenele noastre — ca Shakespeare, Molière, Gol-
doni — se joacă un număr relativ mie de piese, şi vesnie aceleaşi. Aceasta, cînd
încă nu s-au jucat Iuliu Cezar, Henric al IV-lea, Visul unei nopţi de varà, Poveste
de iarnà, Mizantropul, Don Juan, şi nici Faust sau Egmont (eu recenta excepţie
a scenei Teatrului German din Timişoara), iar, ca să ne apropiem de secolul nostru,
nici Casele domnului Sartorius, Milionara sau Maior Barbara ale lui Bernard
Shaw, nici realistele piese într-un act ale lui O'Neill, nici Viaţa lui Galilei sau
Sfînta Ioana de la abatoare ale lui Brecht. Recent, Teatrul Regional Bucuresti a
avut o bună initiative programînd Războiul, adică un Goldoni încă inédit specta-
torilor noştri, căruia regizorul Horea Popescu i-a descoperit savuroase valori spi-
rituale. E un act de cultură ce trebuie continuât eu perseverenţă. De asemenea, ar
fi util să jucăm uneori şi piese aie unor scriitori contempoiani marilor clasici,
pentru a întelege mai bine evoluţia gîndirii umaniste de-a lungul veacurilor.
Mă gîndese la Ben Jonson, la Marlow, la Fonvizin, la Diderot, la teatrul lui Romain
Rolland. Desigur, titlurile nu trebuie alèse la întîmplare sau din snobism cultural.
Fieeare teatru îşi alcătuieşte repertoriul ţinînd seamă de perspective programului
său artistic, de perspectiva în care se dezvoltă cadrele lui actorieeşti şi, în sfîrşiU
de perspectiva culturalizării şi educàrii estetice a publicului său.
în continuarea discuţiei, am rugat-o pe Dina Cocea să ne împărtăşească punc-
tul de vedere asupra problemei pe care o socoteşte esenţială în momentul de faţă
pentru dezvoltarea miscàrii noastre teatrale.
— Mă gîndese la un imperativ valabil pentru toate sectoarele vietii noastre
artistice — fie că ne referim la autorii dramatici, la munca regizorilor, la căutările
scenografilor sau la preocupările secretariatelor literare. L-aş numi : mai multă
exigenţă în tot ceea ce gîndim, mai multă profunzime în ceea ce facem. Teatrul
nostru este dotât eu o bogătie, o profuziune de talente. Avem forte actoriceşti
impunătoare, talente regizorale viguroase şi subtile, exista mult entuziasm, dina-
mism, o creatoare căutare a noului artistic, o rodnică fugă de şabloane şi banalităţi
— cărora trebuie să le adăugăm însă un spirit de răspundere mai accentuât, o pre-
ocupare individuală şi colectivă, totodată exigentă şi principiala, pentru tot ceea ce
se petrece pe toate scenele noastre.
www.cimec.ro
M. I,

www.cimec.ro
Teatrul de Comédie
„UMBRA" de Evghenii Şvarî
Regia * David Esrig
Scenografia •' Ion Popescu-Udrişte

Prezentăm cititorilor cîteva


momente din repetiţii, cu Ni-
colae Gărdescu, Constantin
Dinică, Florin Scarlatescu, Iu-
rie Darie, Mircea Şeptilici,
Eliza Plopeanu

PRŞMIERţ

www.cimec.ro
- : «IRMW «A

I fJ>MI<l»|T

De la stinga la dreapla : Ştefan Ciubotăraşu, Marga Butuc-Barbu, Nineta Gusti, Sanda Toma,
Tamara Buciuceanu şi — grupaţi, cei din culise — Mircea Şeptilici, Mircea Constantinescu, Stefan
Tăpălagă, Florin Scărlătescu, Constantin Dinică,
www.cimec.ro
Tot la Teatrul de Comédie,
regizorul Radu Penciulescu ré­
péta una dintre celé mai re-
numite şi celé mai dificile co-
medii de Bernard Shaw —
Casa inimilor sfărîmate.
Pentru a da cititorilor posibi-
litatea să-şi formeze o imagi­
ne asupra viitorului spectacol,
am rugat pe scenograjul Dan
Nemţeanu să aşeze într-o schi-
ţâ de decor fotograjiile citorva
interpreţi, intr-un moment din
he repetiţie. Ceilalţi actori îşi aş-
teaptă rindul pentru a intra
in „scenă".

f
Ci
**« 1 %*K

- jmm-"' —■«*—■ ■ -A-" m ^ ■ *■■•■■■'i ■■■- ■*■! I W I - - I I I V I

PREMIERE

www.cimec.ro X
dramaturéului

BRIGADIERUL

u are încă 60 de ani, dar îl urmăreşte ideea că e bătrîn şi că tre­


buie să se grăbească să mai faeă o sumedenie de lucruri înainte
de a mûri. A îmbrăţişat total comunismul eu un an sau doi după
23 August, în clipa în care a înţeles. A fost sărac, a fost îngenuncheat înainte.
Nu-şi scoate uşor amintirile din min te să le înfăţişeze eu orice prilej, pentru că îl
dor. îl doare adică faptul că pe acea vreme nu întrevedea singur ieşirea. Are însă
o credinţă absolută în prezent şi viitor, şi în puterea omului de a le realiza. La
muncă e fără pereche. Cere, eu o exigenţă nelimitată, ca orice lucru să fie bine,
foarte bine făcut. Un intelectual şi-ar formula singur asta — „dorinţă de perfec-
ţie" —, el n-o poate formula, dar în orice împrejurare spune : „de ce să nu fie
cum trebuie ?" Oamenii îl socotesc cicălitor şi poate că şi e, pentru că nu îndură
nici un soi de aproximaţie, de la amănunt (nu s^a plivit bine o palmă de loc)
pînă la problemele mari aie colectivei. îl socotesc pisălog, dar îl stimează şi îl
iubesc. îl roade regretul nemărturisit că una din surorile lui, la care ţine pen­
tru că e vrednică şi cumsecade, e urîtă, adică „nu e cum trebuie". Omul, ogorul,
cuvîntul dat, haina, toate ar trebui să fie pînă la capăt bune, frumoase, întregi.
Pentru că are sentimentul că se apropie de moarte, tinereţea îi vine în
minte mereu. O visează. Au fost şi lucruri frumoase atunci, celé care ţineau
de tinereţea dinăuntru, de felul cum răspundea sufletul la una şi la alta. Ceea
ce era urît sau rău, în afară, în mare parte s-a dus. A rămas el, prietenul, acela
pe care 1-a avut atunci şi nu-1 mai are de mult, a ramas urît, neîntreg. Acela nu
înţelege, nu-i fericit.
Asta e marea nemulţumire. Acolo e ceva nedus pînă la capăt. Trebuie
desenat acest procès, pe care brigadierul nu şi-1 explică limpede singur. Jumă-
tate din el (prietenul din tinereţe) a rămas inform. Atunci el însuşi nu e î»treg.
El, acum, la aproape 60 de ani, e rătăcit, rupt de propria lui tinereţe, pentru că nu
e „toată" aid, la punctul de evoluţie la care a ajuns el. Atunci, el însuşi şi prie­
tenul lui făceau o singură fiinţă, azi sînt doua, una a rămas în umbră. Trebuie
întregit ceva, dus pînă la capăt
Trebuie să găseşti mijloacele ca omul să se dumirească ce se petrece eu el,
şi cum să intervină în viaţa prietenului, şi cum să-1 convingă, să-1 cucerească.

62
www.cimec.ro
Ceea ce i se pare ziua greu sau nefiresc visează noaptea că e cu putinţă şi uşor.
Imaginile din adolescenţă îl îmfoulzesc. Ajunge la convingerea că a-1 cuceri pe prie-
ten înseamnă a se duce pe el la capăt, la acel „aşa cum trebuie". Se apucă de
treabă cu stăruinţa lui caracteristică. (Cînd scrii, gîndeste-te la firescul, calmul,
siguranţa preşedintelui Goina, la patima smerită pentru muncă a lui PetreAlexan-
dru de la Coşereni, la dorinţa de perfecţie a Olgăi M., la suferinţa ta că prietena
din tinerete s-a rătăcit.) Nu-i da un limbaj excesiv de pitoresc. Goina nu vor-
beşte ca din cărţile cu ţărani. Nu-ţi trebuie pentru el dicţionar special.

BĂTRÎNA

*-'-a născut într-o familie de pictori. A pictat şi ea. S-a mari tat eu un om cu
stare, s-a lăsat de pictură. După război, bărbatul a pierdut tot. Ea, în mijlocul celor-
lalţi, revoltaţi că „moşia" se duce, a privit cu linişte, cu o încolţire de
bucurie faptul că acolo se va face altceva, mai folositor, şi pentru mai
mulţi. A fost socotită, între ai ei, ţicnită. Citea „Scînteda" în taină. Se bucura.
Asculta Radio Bucureşti ; cînd venea bărbatul şi punea posturi vrăj-
maşe, ieşea din odaie. Nu cuteza să se opună cu glas tare, nu cuteza să ţie
piept, i se părea şi zadarnic. Pe cine să convingă ? Dar simţea că se naşte
o lume nouă, şi asta era o bucurie a ei, numai a ei, ţinută în taină la piept. Pe
bărbat îl iubea, era al ei de o viaţă. E prea tîrziu să înţeleagă el ceva nou. Uite,
e bolnav, uite, moare ! A mûrit. Suferi, sigur, suferi îndelung. Acum citeşti tot ce
poţi, cu ochelarii, cu lupa.
Vrea să picteze iar. Mîinile tremură. Are o pensie, a ei, pentru că a fost
odată pictoriţă. E frumos ! Numai acum se poate aşa ceva ! Gagarin a zburat în
cosmos ! S-a făcut o hidrocentrală la Bicaz ! Dezarmare générale ! Ce idee extra-
ordinară ! Păcat, păcat că sînt atît de bătrînă.
Pe masă, pe serin, fotografia lui Gagarin, decupată din ziar. Soba scoate fum,.
e cam frig. Toate sînt într-un fel fireşti, faci parte dintr-o lume plină de răni. Dar
nu e vorba de tine, că ţi-e frig uneori, ci de cu totul altceva, care se dezvoltă,
care creşte, care e minunat. Nu e personajul eel mai reprezentativ din actualitate,.
poate fi cu folos personaj secundar undeva, pentru frumuseţea lui. Pentru a de-
monstra că adevarul răsună într-un suflet cinstit, indiferent de apartenenta trecuta
a omului. Excepţie, dar dovedeste puterea adevărului. Nu salvează, nu acoperă
deficienţele clasei, dimpotrivă, prin contrast, trebuie să faci să se vadă cum nui
sînt şi n-au putut fi ei. Posesiunea a déformât conştiinţa. Cîţi au scăpat de defor-
mare ? Dar bătrîna asta exista, o cunoşti. A scăpat de pecetea clasei, pentru că în
chip exceptional n-a avut patima proprietăţii. Dacă ar fi tînără, ar picta lucruri
admirabile. Intre ea şi viaţă a stat clasa, ca un zid de întuneric. Azi nu mai are
ce dărui. Dar mai are puterea de a se bucura. De a aparţine, sufleteşte, prezentului.

ACTRIŢA AMATOARE

I ^ u uita bătrînica de la Salonta, de la concursul echipelor de amatori.


Bărbatul a fost muncitor, azi e portar (bătrîn) la aceeaşi întreprindere. Ea a fost
gospodină, a crescut nenumăraţi copii şi nepoti. Are 58—60 de ani. E voinică,
rotunda, cu o faţă bună. Joacă în toate piesele în care exista un roi de femeie în
vîrstă. Dramă sau comédie, la fel de bine. Cu simplitate, cu ardoare, cu sinceritate,
cu măsură. A mai jucat şi înainte de război, o data sau de doua ori, cînd un învă-
tător cu iniţiativă a înjghebat un spectacol cu elevi, în care avea nevoie şi de oameni
maturi. Mi-a spus : „Eu fără teatru nu mai pot trăi. Cînd n-am să mai joe, am să
mor". Cuvinte bune pentru Sarah Bernhardt. Sentimentul de la temelia lor e, poate,
mai pur. Se amestecă mai putin orgoliu în el, mai puţină deprindere cu succesul
fără care nu se poate trăi, ca fără un aliment, şi mai multă nevoie de realizare a
mii de aspiratii, care au stat în ea în stare latentă şi acum capătă grai, se împli-
nesc într-un fel. E o modalitate de a trăi intens lucruri care nu i-au fost date, de
a corecta fenomene care nu i-au plăcut, de a formula tare gînduri pe care abia
le-a schitafc, de a-şi însuşi bucurii la care a rîvnit. De a trăi în prezent, dincolo
de vîrstă şi de limitele unei singure vieţi.

53
www.cimec.ro
In alte condiţii, altădată, sau la altă vîrstă, în condiţiile de azi, ar fi fost
o mare actriţă. Un profil frumos, se poate încadra într-o piesă cu ţărani. Să nu
uiţi modestia şi bucuria ei de copil cînd ai felicitat-o. Acasă, potolită şi harnică,
ai spune un om fără mult relief. Disciplinată, acasă, şi la echipă — admirabilă.

NEFERICITUL

^■^ rice laudă adusă altcuiva e o ofensă şi o idurere personală. O durere


adîncă, sinceră, care îl face să geamă noaptea în somn, şi ziua, cu ochii cer-
cănaţi, să-şi poarte, fără discernămînt şi fără gust, privirile melancolice asupra
acestei lumi. O laudă adusă lui e prea mică — aceleaşi cuvinte au mai fost spuse
şi despre X., asa că unde mai e dreptatea ? Cînd se dau prime suferă pentru banii
statului, care se risipesc inutil. El, se înţelege, a adus o contribuţie fără comparaţie,
dar alţii ? Şi, pe urmă, o prima nu-ţi mai face nici o bucurie dacă te nivelează.
Puteau nici să nu i-o dea. Ar fi îndrăznit oare să nu i-o dea ?
. Proiectul ăsta trebuie isprăvit într-o săptămînă... E greu sa se urnească la
lucru. în ultima zi, face eforturi mari sa-şi aducă aminte de alte proiecte, aie căror
elemente, combinate, ar da ceva nou, interesant. Iese ceva colosal de interesant !
Se recunoaşte ici şi colo elementul strain, preluat, dar cu cîtă strălucire e légat de
rest, cîtă noutate capătă în acest context, cîtă armonie are ansamblul ! Nimeni n-ar
fi putut face asa ceva, nimeni n-a văzut lucrurile aşa pînă acum. Trebuie nea-
părat să-şi dea toată lumea seama de asta, de efortul cu care a créât, de timpul
de gîndire, mult anterior lucrului (de trei ani se gîndeşte la el), pe care 1-a cerut
proiectul. Dacă oamenii n-au să ştie tot, n-au să aprecieze. Parcă ei ştiu să apre-
cieze ! în institut a fost angajat de curînd Z. Toată lumea îl simpatizează pentru
amabilitatea şi drăgălăşenia lui. E şi harnic.
Drăgălaş ? Da, e drăgălaş. E asta o calitate morală serioasă ? E amabil ? E
foarte amabil. Ce vrea să cîştige cu asta ? Simpatii, avansări... E harnic ? Să vedem
pînă cînd. Şi, în fond, ce vrea să acopere cu hărnicia ? O incapacitate, fireşte. la
să ne ostenim puţin, să descoperim cît e de incapabil, să-1 demascăm pe amabilul
Z., să nu mai tragă lumea pe sfoară. A prezentat un proiect bun ? De unde 1-a
furat ? Cine 1-a ajutat ? Nimeni ? Atunci sigur că are greşeli ideologice, dacă nu
în proiect, măcar în viaţa lui particulară, în gîndurile lui ascunse, pe care nu le
cunoaste nimeni. Pentru asta mérita să te oboseşti, mérita să te dai peste cap, pen­
tru că tînărul ăsta înşeală o lume întreagă. Şi uite că te doare, te doare sincer să
vezi impostura lăfăindu-se, şi nu mai dormi noaptea, şi faci cearcăne sub ochi.
Nici rolul, nici actorul care îl va interpréta nu trebuie să aibă tonuri dema-
gogice, declamatoare. Individul e veşnic convins că are dreptate, şi suferinţa lui e
adîncă. Se zbate şi e rănit de binele sau meritul altuia ca de nişte răni în concep-
ţia lui arzătoare despre bine şi bun. Pentru că, dacă exista bun şi bine pe lume,
astea trebuie să fie meritele şi apanajele lui, numai aie lui. De ce ? Fiindcă e el.
El nu poate fi decît merituos. El e altfel, el e începutul şi sfîrşitul, el e tot. De
ce ? Ei, asta-i, fiindcă se cunoaşte el. E aşa şi nu poate fi altfel. Aici nu mai încape
vorbă.

www.cimec.ro
Lucia Demetrius
o .fij

< ■5«
^
t/o »
5
-a 5
s ^j
v.
_l CJ
Z) 0
Z tj

o .=
< '5>
1

to

PREMIERE

TeatruI „ C . I. N o t t a r a "

„ C A S A CU DOUA INTRÀRI"
de Calderon de la Barca
(Regia •' Mircea Avram)

Eugenia Bădulescu
(Laura) si Al. Ci-
prian (Don Felix)

www.cimec.ro
■ ntp-un
a ct

pe marginea problemelor, dramatice întotdeauna, ale artei dra-


matice, Camil Petrescu le aşeza dedesubtul unui titlu generic şi
cu adresă : „Cascada prejudecăţilor".
Cascada s-a subţiat de-a lungul anilor noştri de raţiune, pas cu pas, ne-
mairămînînd din şuvoaie decît două sau trei picături. Poate patru. Una din acestea
este prejudecata consiliilor artistice, în fapt, deci şi în gîndire, referitoare la
teatrul scurt. Am mai scris pe marginea chestiunii. Să mai scriem.
** *

Teatrul scurt nu trebuie confundat cu teatrul minor, nici trimis să servească


în exclusivitate activitatea formaţiilor de amatori. Las' că, aşa cum dovedesc
festivalurile din ultima vreme, echipele mai închegate din întreprinderi şi gospo-
dării colective abordează cu posibilităţi, nebănuite odinioară, piesele „mari". Las r
că nivelul de artă al amatorilor a évoluât într-atîta în anii revoluţiei culturale,
încît s-ar cuveni ridicarea stachetei în scrierea şi selectarea textelor pentru for-
maţiile respective şi combaterea falsei „simplităţi", a falsei „accesibilităţi", a falsei
„popularităţi", care devin aproape jignitoare, dînd impresia că amatorii, trecuţi mai
toţi prin şcoli şi viaţă socială, sînt copii de luat esteticeşte cu binişorul... Dar,
închizînd paranteza, teatrul scurt constituie o catégorie a dramaturgiei şi nicicum
nu poate fi scuzată absenta genului de pe scenele „profesioniste" .Este, ca să reiau
o comparaţie folosită mai de mult şi pe care o voi mai întrebuinta probabil de
doua trei ori, de-a lungul vieţii, ca şi cum editurile ar socoti nuvela gen minor
în comparaţie cu romanul — care este „mare" — şi, în consecinţă, i-ar îndruma
pe laconici la Casa de Creaţie Populară, întrucît publicul Editurii pentru Litera­
ture şi Artă cîntăreşte proza la kilogram, nu la talent.
** *

Poate că — însă — publicul este astfel alcătuit că nu suportă teatrul scurt,


aşa cum, în vremea războiului, cititorul burghez se năpustea, modă, la romanele
englezeşti de la doua volume în sus. Poate... ne face cu ochiul omul de teatru
„înţelept", care cunoaşte gustul spectatorului, de la marna acasă. Vai, cum rimează
asemenea înţelepciune (falsă, falsă) cu înţelepciunea, mai falsă încă şi incompa-
rabil mai dăunătoare, a unor directori de acum şapte-opt ani, care refuzau, pe
baza „experienţei", lor, piesei originale capacitatea de a cuceri publicul şi împo-
triva cărora (înţelepciune şi directori deopotrivă) a trebuit să se ia măsuri ener-

56
www.cimec.ro
gice, autentic înţelepte de astă dată. Ca să se poată mai pe urmă constata că o
piesă occidentală (deci, implicit, „de succès sigur"), cade la public, în vreme
ce Prietena mea Pix de Galan, o piesă romînească despre ziua de azi şi construită
din discuţii, pe alocuri „interminabile", refuzată la prea multe teatre din ţară şi
sprijinită doar de cîţiva oameni lipsiţi de „spirit practic", a atins, odată pusă în
scenă şi pusă bine, vreo doua sute de spectacole eu casa închisă.
Vai, cum rimează asemenea înţelepciune eu prejudecata ? Pe ce se întemeiază,
în fond, rezervele ? Pe una sau două experienţe eşuate, cînd spectacole traditional
numite „coupé" n-au dobîndit succès. E-adevărat. Aşa s-au petrecut lucrurile. Unul
sau doua spectacole (nu ştiu să fi fost mai multe asemenea încercări la Bucu-
reşti) au rămas fără ecou.
Nu şi fără concluzii grabniee însă, ducînd la jugularea experienţelor.
Să fie de vină pentru insuccès piesa scurtă ? Sau vederea scurtă ?
Teatrele care, încercînd să iasă din prejudecata, s-au întors cuminte acasà
după primul eşec, atribuie probabil genului scurt defectele pieselor scurte, alèse
pentru „coupé"-ul respectiv, sau, cînd textele erau de calitate (mă refer la spec-
tacolul Shaw de la Studio National), facultatea lor de a stîrni interes la public
în momentul dat. Pentru că, e o lege prea ştiută a teatrului, nu orice merge ori-
cînd. Şi oricum. Şi oricît.
* #»

Două întrebări adresate consiliilor artistice aie teatrelor (precum şi redac-


torului-şef al revistei la care am plăcerea să colaborez) :
1. Ce preferati să aduceti pe scenă (sau să publicati în revistă) : trei piese
hune, dar într-un act, sau o piesă proastă în trei acte ?
2. Dacă Ion Luca Caragiale v-ar înfătişa spre lectură o comédie de cîteva
pagini intitulată Conu Leonida faţă eu reacţiunea, ce i-ati comunica drept răs-
puns ? Să se adreseze Casei de Creatie Populară ?
* **

O scurtă întîlnire şi o convorbire eu regizorul Mihai Dimiu mi-au adus la


cunoştintă proiectul acestuia de a pune în scenă la Teatrul Regional Bucureşti un
spectacol alcătuit din piese într-un act, inspirate din viata contemporană.
Gînd bun.
Aceeaşi scurtă întîlnire, aceeaşi convorbire au relevât în acelaşi timp faptul că
oamenilor de teatru le lipseşte o evidenţă clară a textelor într-un act, scrise de
dramaturgii noştri. Unele piese au apărut în volum, altele în reviste. Unele au
fost reprezentate, dar n-au fost tipărite, altele, viceversa. în sfîrşit, unele mérita
atentie, altele nu.
...Stare de lucruri care ne îndeamnă să formulăm o propunere : din rîndurile
Consiliului teatrelor, redactorilor revistei şi tovarăşilor de la Casa de Creaţie să ia
fiinţă o... (inevitabil) comisie însărcinată eu selectarea celor mai bune dintre piesele
bune într-un act şi recomandarea lor, într-un chip sau altul. Prin „într-un chip
sau altul" înteleg alcătuirea de sugestii pentru spectacole, ca :
1. Spectacol format din piese apartinînd unui singur autor. Contemporan.
(Ex. : Lucia Demetrius, M. Ştefănescu, H. Lovinescu etc.)
2. Spectacol din piese apartinînd unor autori contemporani diferiti, dar
abordînd o temă comună. (Ex. : din viata clasei muncitoare, consolidarea gospodă-
riilor colective, dragostea, lupta contra birocratismului.)
3. Spectacol tot pe o temă comună, apartinînd tot unor autori diferiti, dar,
din generatii diferite de astă data, care să exprime astfel continuitatea ideii res­
pective de-a lungul istoriei teatrului romînesc. (Exemple sînt atît de multe...)
4. Spectacol alcătuit din piese scrise de dramaturgi romîni şi străini pe o
temă comună (Ex. : lupta pentru pace, conditia femeii în lumea contemporană,
problema nationale...)
Şi aşa mai départe.
www.cimec.ro Al. Mirodan
>
<
=
p :

PREMIERE

Teatrul satjric-muzical „ C . T ă n a s e "


„CA LA REVISTÀ" de Horia Şerbă-
nescu, Sadi Rudeanu, Stelian Filip,
Grigore Pop şi Ion Ruş
(Regia • Nicolae Frunzelti şi B. Fălti-
cineanu. Direcţia muzicalâ-' Nicolae
Patrichi) Moment din scencta : „Teatrul antic"

I f

Ji '" —
- —
N^-JR ^B
/

Î . ~T

www.cimec.ro
7/-V
l^ oarte adeseori, vorbind despre o laudă putînd fi oricînd preschim-
tehnica teatrală, avem în vedere, bată într-o injurie. Că un proaspăt
tri primul rînd, orga de lumini sau dramaturg înţelege să apeleze în
scena turnantă. Foarte adeseori, vor­ acest mod la sprijinul directorului
bind despre ritmul şi intensitatea unui de scenă nu e atît de grav cît faptul
spectacol, gîndul nostru merge, mai că pînă şi scriitorii noştri aflaţi la a
ales, spre acel personaj nevăzut, dar doua sau a treia piesă arată uneori
prezent în orice piesă, care este regi- dezinteres fată de legile elementare
zorul. Mai eu seamă regizorului îi ce- aie teatrului.
rem ca o lucrare dramatică să aibă Sînt piese unde autorul povesteşte
mişcare, ca situaţiile să nu sedestrame o acţiune sau ilustrează o idee, dar nu
în vorbărie, ca firele intrigii să se urmăreşte cioenirea dramatică. Perso­
înnoade fericit. Nimeni nu-şi propune, najele nu au posibilitatea să se defi-
desigur, să neglijeze importanţa lumi- nească într-un conflict limpede, preg­
nii şi a sunetului într-un spectacol, nant şi ascendent, ele fiind proiectate
după cum nimeni nu vrea să absolve cînd în trecut, cînd în viitor. In pa-
regizorul de misiunea pe care e che- ranteză fie zis, metoda anticiparilor
mat să şi-o asume. Numai că, în ab­ şi a retrospectivelor, pentru a nu de-
senta unei piese perfect construite, tot veni o soluţie comodă de a escamota
ceea ce va face cel mai expérimentât înfăţişarea directă a unei intrigi, pre-
regizor, aflat în posesia celui mai mo­ suipune o solidă ştiinţă a teatrului.
dem aparat tehnic, va fi insuficient. Caci nu poţi polemiza eu normele lui
A introduce şi a élimina personajele fără a le stăpîni desăvîrşit. Şi, de alt-
din scenă, a pregăti „loviturile de tea- fel, mi se pare că a început să se
tru", a justifica deznodămîntul eu in- abuzeze de acest fel de construcţie
venţie dramatică rămîn, totuşi, obli- dramatică, ce pare lesnicioasă, dar
gaţii ale scriitorului... Vorba lui Jules e dintre celé mai grêle.
Renard : „Orice s-ar spune, meseria de Sînt rigide, inerte şi ineficiente ve-
om de teatru este totuna eu aceea de chile cadre aie tehnicii teatrale ? Să
dramaturg". Să fim înţeleşi : tehnica le înlocuim eu altele noi şi creatoare,
teatrală nu constituie o noţiune com­ fără însă a prelua, în chip întîrziat,
promise, nu constituie o valoare de-al cutezanţele altor dramaturgi şi, mai
doilea rang. Se spune uneori despre eu seamă, fără a uita că unul dintre
un scriitor pe care vrei să-1 învinuieşti izvoarele de énergie artistică ale tea­
de mediocritate că este numai un bun trului este de a da spectatorului posi­
meseriaş, fiindcă, fireşte, o tehnică, bilitatea să ia cunoştinţă de un fapt
oricît de prestigioasă, este încă insu- de viaţă direct de la sursă, ca şi cum
ficientă pentru a comunica emoţia. atunci s-ar petrece pentru întîia oară.
Dar ni ci o operă realmente valoroasă
nu se poate créa în dispreţul instru-
mentelor de lucru spécifiée artei.
Exista un prag minimal de meşteşug, J na dintre celé mai ascultate emi-
absolut necesar oricărui dramaturg. A siuni aie radioteleviziunii este aceea
refuza să te preocupi de problemele consacrată istoriei teatrului. Conferin-
tehnicii teatrale pe motiv că piesa la ţele sînt ilustrate eu fragmente din
care lucrezi îţi pune întrebări mai se- marile piese aie trecutului, fiind
rioase este mai mult decît un simptom slujite mai totdeauna de foarte buni
de dilentantism, este un mod defec- actori. Corespondenţa între réperto­
tuos de a înţelege teatrul. ria, interpretare, punere în sce­
Scriu aceste rînduri pentru că am na, decoraţie — într-un anumit mo­
întîlnit de curînd, în piesa unui de­ ment al dezvoltărîi teatrului — şi
butant, următoarea indicaţie : „Las pe motivele care au déterminât, într-o
seama ingeniozităţii regizorului grada- epocă sau alta, o modificare generală
rea acţiunii" — ceea ce mi s-a parut, de perspectivă într-una din celé mai
mai întîi, un compliment excesiv, apoi, vechi şi mai iubite arte este riguros
unul dintre acele elogii depuse pentru urmărită de-a lungul prelegerilor. Ceea
a fi fructificate într-o zi, în fine, ce ne face să meditâm cît de utilâ ar

OU
www.cimec.ro
fi, de pildă, o trecere in revistă a maniera de tratare. Nu este cu putinţâ
cîtorva dintre stilurile de joc astăzi ca absolut toate piesele unui autor să
caduce, a unor clişee şi poncife care apară la un moment dat la fel de ac­
s-au perpétuât pe scenă, în virtutea tuate şi răspunzînd la fel de clar şi
faptului cà au cunoscut odată favoa- de prompt întrebărilor şi problemelor
rea publicului. Aşa ar fi, de pildă, momentului. Urmarea unei asemenea
faptul că, în trecut, mulţi actori, dis­ atitudini lipsite de discernămînt se
tribuai in roluri de amorez sau de face imediat simţită : după ce o sta­
june-prim, au împrumutat, fie că a- giune sau doua un dramaturg este ju-
veau sau nu aceeaşi natură artistică cat pînă la uzare şi pbctiseală, iar o
şi aceleaşi calităţi, felul de a rosti re­ formula artistică este folosită pînă la
plica şi de a se mişca, ale regretatului abuz şi istovire, meritele primei initia­
Tony Bulandra. Sau un exemplu mai tive pier, atenţia publicului scade, şi
recent, légat de interpretarea pieselor ceea ce putea fi un act de cultură
de idei, contemporane, al căror substrat trece fără urme, fără consecinţă. Cînd,
este transmis cîteodată eu mijloace în- mai tîrziu, cineva încearcă să reia o
vechite aie teatrului. Mă refer la acele lucrare dramatică sau o anumită for­
tirade şi declamaţii rostite de actori mula de spectacol — chemat, de data
eu faţa la public, pentru a face să aceasta, de o realitate légitima, şi nu
răsune mai puternic un gînd, aşa cum de considerente arbitrare — el se lo-
se întimplă, bunăoară, in spectacolul veşte, în mod fatal, de dezinteresul
Prima zi de libertate pe scena Tea­ spectatorilor, care au sentimentul unei
trului „C. I. Nottara". noi repetări. O opera, un stil regizoral,
o modalitate scenografică trebuie să
fie aduse pe scenă ghidîndu-ne de o
necesitate adîncă de cunoaştere şi de
I i u o stagiune sau două în urmă, expresie, dacă vrem cu adevărat să le
mai toate teatrele înscriseseră în impunem, făcînd din ele cuceriri esen-
repertoriul lor piese de Molière. Tar­ ţiale şi durabile.
tuffe, Burghezul gentilom, Vicle-
niile lui Scapin, Bolnavul închipuit
deşteptaseră brusc, şi toate în mod I rei luni pe an, şi anume în pe-
égal, interesul teatrelor noastre. Pa- rioada în care sălile de spectacol
siunea pentru Molière a obosit. S-a sînt încinse de căldură, teatrele pleacă
născut însă o alta, noua, care i-a luat în obişnuitele lor turnee. Sînt prefe-
fulgerător locul : lucrările dramatice rate, evident, acele piese care numără
aie lui Brecht au acaparat astăzi de- mai puţine personaje şi mai puţine
votamentul teatrelor. în materie de decoruri. Uneori, o localitate este vizi-
scenografie, lucrurile nu stau altfel. Cu tată, la intervale scurte, de doua sau trei
cîţiva ani mai înainte, toate decorurile ansambluri, şi se întîmplâ chiar ca
erau minuţios construite ; astăzi se piesele prezentate de diverse teatre sa
practică, de preferinţă, un decor stili- fie aceleaşi. Cred în tine sau, sub alt
zat. Această înclinaţie a unor oameni titlu, Balul florilor, a constitua, în
de teatru de a se lăsa purtaţi, fără stagiunea précédente, lucrarea drama-
rezistenţă, de valurile unei tendinţe tică cea mai des jucatà de diferite co-
sau ale alteia în alcătuirea repertoriu- lective artistice plecate în deplasare.
lui sau în montarea spectacolelor mi se în acelaşi timp, alte piese, cel puţin
pare nefericită. Mi-aş îngădui să-1 ci­ tot atît de interesante, n-au părăsit
tez chiar pe Molière, împotriva acestei scena teatrului care le-a dat viaţă şi
capacităţi de a prelua o idee şi de a strălucire. Adevărul este că la alcătui-
o transforma în modă : „Quand sur rea turneelor prezidează prea mult cri-
une personne on prétend se régler, terii financiare, că alegerea pieselor
c'est par les beaux côtés qu'il lui faut menite să circule prin întreaga ta^à
ressembler" l (Femelle savante). într-a- se face în lipsa unui plan general si
devăr, repertoriul unui teatru şi pu- sub imboldul unor initiative care ar
nerea în scenă a unui spectacol sînt trebui mai sever controlate. De ce oare
fapte de artă şi, ca atare, ascultă de nu ar reprezenta turneele un fericit
alte reguli decît celé aie modei. Nu prilej de a valorifica celé mai bune
este cu putinţă ca, de la orice piesă spectacole, creîndu-se drum spre cea
ar pleca, regizorul să ajungă la aceeaşi mai întinsă cunoaştere a acestora? Şi
de ce oare nu s-ar putea organiza tot
]
Cînd spui că o persoană timpul anului acest schimb de valori ?
Drcpt pildă vrci s-o ici,
In părţile ei bune să-i semeni. B. E^
www.cimec.ro
TEATRUL REGIONAL BUCUREŞTI

„POVESTEA ALEXANDREI SOKOLOVA" —adaptare de


Dinu Cernescu dupa un scenariu de K. Vinogradskaîa

Srcnâ din spictacol


www.cimec.ro
Data premierei : 9 martie 1963. Regia • George Teodorescu. Scenografia : Camillo Osorovitz. Comentariit
cinematografic : Paul Barbăneagră. Distribuţia : Victoria Dinu (Sokolova) ;>*Ion Marinescu si Ion Mîinea
(Staşkov) ;?fSilviu Stănculescu (Secretarul) ; Cornel Gîrbea (Efim Sokolov) ; Cornel Dumitraş (Petea) ;
Kodica Popescu (Dusea) ; Petre Dragoman (Tehghin); Elena Maican (Teleghina) : Dumitru Fedoreao
(Nikita Sokolov) : Const, Răşchitor (Krivoşeev) ; Dodo Icunomu (Mama Dusei). In alte roluri : Eugen
Fetrescu, lea Molin, Mihai Pruteanu, Dorel Livianu, Margareta Dumitrescu, Ana Dornescu, Vasile Dinescu.
Eugenia Ardeleanu, Virginia Stîngaciu, Aura Andriţoiu, Marietta Ionescu, Vasile Ichim şi Gigi Nanu.

Adaptarea scenică a scenariului ci­ tuale — slujeşte din plin educării


nematografic „Femeia-deputat" prile- conştiinţei socialiste a publicului nos-
juieşte realizatorilor spectacolului de tru de azi. Pregătirea acestui spec-
la Teatrul Regional Bucureşti un ex­ tacol în etapa actuală a dezvol-
periment teatral izbutit, într-un lim- tării agriculturii noastre socialiste re-
baj original, adecvat necesităţilor unui prezintă una din căile îndeplinirii mi-
profil agitatoric desluşit. Aducînd la siunii agitatorice a acestui teatru, care
rampă povestea unei simple ţărănci străbate aproape zilnic satele noastre
ruse, fostă analfabetă şi argată, căreia colectivizate.
Puterea Sovietică îi redă demnitatea Textul adaptării lui Dinu Cernescu
umană şi un orizont spiritual, înăl- a urmărit eu precădere evoluţia eroi-
ţînd-o în primele rînduri ale construc- nei pe liniile fundamentale ale matu-
torilor responsabili ai socialismului, rizării şi cristalizării personalităţii
teatrul îşi îndeplineşte cu eficienţă sale, ilustrînd complexitatea relaţiilor
sarcina sa educativă în rîndurile pu- acesteia cu oamenii din jur, prieteni
blicului său, atît de variât în preocu- şi duşmani, într-o perioadă grea şi
pări şi ca pregătire. Fiindcă această complicată a luptei de clasă şi a con-
pagină din istoria formării şi ridicării struirii societăţii sovietice. Dar, ca
primelor colhozuri — care ilustrează orice dramatizare după o lucrare ce
convingător ideea că odată cu triumful se réclama altui gen, textul adaptării
tezei léniniste a marii producţii agri­ prezintă inconsecvenţe de ordin dra­
cole baza te pe proprietatea socialiste maturgie în adîncirea şi reliefarea
a pămîntului şi a mijloacelor de pro- caracterelor, hiaturi în gradarea
ducţie, se deschid în faţa ţăranului conflictului, rapida desfăşurare epică
nemărginite căi ale dezvoltării spiri- de scurte secvenţe împiedicînd uneori
aprofundarea situaţiilor dramatice. A-
ceste lacune ale textului au fost aco-
perite prin interpretarea actoricească a
majorităţii distribuţiei şi, totodată, prin
formula plastică înnoitoare, care impri­
ma întregii realizări scenice un caracter
original. Rezultat al unei munci crea-
toare şi aplicate, pe multiple coordo-
nate, spectacolul — în regia lui George
Teodorescu, scenografia lui Camillo
Osorovitz şi comentariul cinematografic
datorat lui Paul Barbăneagră — îşi
duce pînă la capăt intenţiile, vădit
agitatorice, printr-o realizare artistică
meritorie.
Deşi spectatorul se arată profund in-
teresat de continua îmbinare a acţiunii
scenice cu cadrele filmate, de dialogul
nemijlocit dintre actor, decor şi proiec-
ţia cinematografică (modalitate artis-
tică apropiată „lanternei magice"), spe-
cificul teatral e realizat totuşi, în
primă şi ultimă instanţă,de către pre-
zenţa vie a actorului.
Construind rolul Sokolovei cu mij-
loace emoţionale simple şi laconice,
decurgînd dintr-o înţelegere exactă a
caracterului nou şi înaintat al acestui
personaj, Victoria Dinu a dat eroinei

Cornel Gîrbea (Efim Sokolov)

www.cimec.ro
un contur expresiv, într-o perspec-
tivă dinamică. Actriţa o prezintă
pe Sokolova la început cu capul
plecat şi privirile furişate în jos, încă
speriată de ameninţările popilor de o-
dinioară, de stăpîni şi de chiaburi, ne-
încrezătoare în propria-i cutezanţă de
a merge la biroul raional de partid
pentru a cere dreptate. Dar încrederea
în Puterea Sovietică, în partid şi în
propria ei inimă şi minte, luminează
treptat privirile femeii, ajutînd-o să
înţeleagă cît de imens este orizontul
vieţii ce i se deschide înainte şi cît
de strîmt era ţarcul izbei, în care îna­
inte luceau ameninţător două icoane :
a bărbatului, ţar al micului ei univers,
şi a sfintei fecioare. Aceste icoane se
prăbuşesc pe rînd, odată cu vechile
deprinderi, temeri şi îndoieli, actriţa
sugerînd cu sobrietate artistică ma-
turizarea femeii, învestirea ei cu atri-
butele puterii de stat. Laconismul
textului dramatic, condensarea unor
situaţii-cheie în replici puţine au obli-
gat actriţa la un maximum de ex-
presivitate ; de aceea, se reţine, ca un
frumos moment artistic, felul în care
Victoria Dinu sugerează lupta Sokolo- C. Răşchitor (Krivoşecv)
vei cu obstacolele neştiinţei şi cu ob-
stacolele ridicate de duşmanii .Puterii
Sovietice. Raportul politic pe care pre-
şedinta colhozului trebuie să-1 ţină în
faţa adunării devine un strigăt ţîşnit s-au relevât ca tipuri sugestive D. Fe-
din inimă, din durerea traiului greu doreac (Nikita Sokolov), C. Dumitraş
de altădată, iradiind o imensă încre- (Petea), Elena Maican (Teleghina), Ro-
dere în popor, în adevărul drumului dica Popescu (Dusea), Dorel Livianu
leninist. Acestui emotlonant patos eroic (Preşedintele).
i se adaugă un délicat contur liric şi
o imperceptibilă undă de umor, care Interpretările actoriceşti, ideile regi-
luminează, în nuanţe variate, profilul zorale — într-un cuvînt, semnificaţiile
eroinei. textului — au dobîndit acuitate şi
pregnanţă în spectacol prin formula
O bună reuşită actoricească obţine scenografică înnoitoare, utilizată aici cu
Silviu Stănculescu în rolul Secretaru- îndrăzneală. Cu o îndrăzneală timidă
lui, aducînd o reală prezenţă scenică însă, am spune. Dacă dezideratele teore-
de pe poziţiile comentatorului de azi. tice ale acestei formule, exprimate la în-
O interesantă şi nuanţată compoziţie, ceputul acestei stagiuni în paginile re-
defel schematică, realizează şi tînărul vistei noastre de către scenograful
actor Constantin Răşchitor, în rolul Teatrului Regional Bucureşti, şi pro-
alb-gardistului Krivoşeev, dovedind un misiunea experimentării ei s-au tradus
minuţios studiu de caracter- şi prin practic prin comentariul filmât al tex­
aceasta deosebindu-se de interpretarea tului, care a lărgit metaforic implica-
lui Ion Marinescu, care, din păcate, ţiile şi semnificaţiile acţiunii, din
într-un roi de personaj negativ, répéta păcate nu întotdeauna acest comen-
ticuri şi expresii din alte roluri ase- tariu s-a dovedit pe deplin inspi­
mănătoare. LrUi Efim Sokolov, ţăranul rât şi bogat în sensuri. în cazul
rob al unor vechi şi ruşinoase menta- de faţă, monta jul unor scene din
lităţi, care, într-o contorsionată luptă filmele clasdce ale epocii („Pămînt",
cu sine însuşi, se desprinde de trecut, „Nou şi vechi" etc.) de Dovjenko, Ei-
Cornel Gîrbea i-a dat cîteva date ca- senstein şi Pudovkin accentuează, de
racteristice, o prezenţă impetuoasă, multe ori, simbolul generalizator al
utilă în spectacol, poate însă cam uni­ evenimentelor scenice, subliniind cu
lateral construite pe brutalitate fizică un accent poetic şi filozofic datele
şi exteriorizare. în scenele de masă, textului. Nu acelaşi efect se obţine

63
www.cimec.ro
însă, alteori, din filmarea momente- de actualităţi al comentariului situîn-
lor spectacolului propriu-zis ; dacă fil­ du-se chiar în afara stilului iniţial al
marea în planuri diferite şi cît mai spectacolului.
apropiate a portretului lui Lenin ca- în ciuda acestor inevitabile lipsuri
pătă valori profunde şi importante aie începutului, se arată importantă
pentru ceea ce se petrece în scenă, această experienţă ce dovedeşte varia-
dacă se reţine, ca metaforă izbutită, tele posibilităţi ale expresiei agitato-
multiplicarea păpuşilor de lemn ce su- rice, care poate să vibreze artistic cînd
gerează fecunditatea, sau alternarea este pusă în slujba unui conţinut îna-
chipului Sokolovei cu literele alfabe- intat de idei. Povestea Alexandrei So-
tului (exprimînd cu laconism treptele kolova se înscrie, prin aceasta, ca un
evoluţiei femeii-deputat), alte imagini spectacol bogat în ided, care va sluji,
sînt însă sărace în idei şi forţă emo- fără îndoială, publicului căruia acest
ţională, spre final caracterul de jurnal teatru i se adresează.

TEATRUL NATIONAL DIN CLUJ


„SĂ NU-ŢI FACI PRĂVĂLIE CU SCARĂ" de Eugen Barbu

Data premierei : 12 ianuarie 1963. Reţia : Constantin Anatol. Scenografia : Mircea Matcaboji. Distributia :
Anişoara Potoroacă (Elena) ; Cazimir Tănase fDumitru); Octavian Teuca (Vasile); Viorica Cernucaa
(Silvia) ; Silvia Ghelan (Domnica) ; Octavian Lăluţ (Alexandru) ; Melania Ursu (Lina) ; Stela Ciculescu
(Domnişoara Aurica); Florin Dumbravă (Bolocan); Ionel Banu (Ionică Para) ; Ion Marian (Un băiat de
piăvălie); Mircea Todiriţă (Gică Hau-Hau).

Lumea rapace a negustorilor bucu- să-şi depăşească condiţia ereditară şi


reşteni, eu ciocnirea violenta a unor socială, să iasă în întîmpinarea eveni-
interese meschine şi dévorante, eu imo- mentelor : Alexandru, cinic şi dezabu-
ralitatea ei sufocantă, incurabilă, ca şi zat, otrăvit de sloganurile fasciste, e
iminenţa prăbuşirii acestui univers într-o necontenită fugă şi derută mo-
sordid în preajma victoriei forţelor rală, îngrozit şi conştient totodată de
populare din august 1944, se desenează perspectiva înfrîngerii lumii în care
net în Să nu-ţi fact prăvălie cu scară. crede. Iar Silvia, fiinţă nealterată de
Piesa lui Eugen Barbu readuce în dra- aerul viciât din jur, înspăimîntată şi
maturgia noastră de azi peisajul ma- ea de cruzimile şi desfrîul la care a-
halalei negustoreşti — evocată odini- sistă, caută soluţii, îşi pune întrebări
oară de G. M. Zamfirescu şi Victor şi pretinde răspunsuri. Silvia va fi uni-
Ion Popa, văzută de astă data în lu- cul om salvat din naufragiul familiei
mina unei noi epoci istorice —, la apo- Domnişorilor, singurul care mérita să
geul îmbuibării ei şi totodată în pra- primească colacul de salvare întins de
gul definitivei sale prăbuşiri. către ceferistul Bolocan.
în anii războiului, premergători Eli- Eugen Barbu a créât în această piesă
berării, în epoca marilor afaceri şi de debut scenic caractère pregnant şi
escrocherii, şi totodată a loviturilor tot subtil diferenţiate, realizînd o tipolo-
mai puternice date capitalismului de gie specifică acestei pături a burghe-
către clasa muncitoare, fiii decedatului ziei romîneşti de pe „calea negustori­
cîrciumar Enache Domnişor, Dumitru lor". Aceste caractère se înfruntă şi
şi Vasile, se zbat să schimbe cu totul se macină într-un violent şi distrugă-
sistemul de exploatare rudimentar al tor conflict, générât de însuşi mersul
tatălui lor, rafinîndu-1 şi extinzîndu-1. înainte al istoriei. Fără a surprinde
Paşnica viaţă de familie, de clan légat prin inédit — întregind o galerie déjà
de aceleaşi prejudecăţi şi interese, s-a cunoscută din tipurile acestei lumi — ele
transformat acum într-o surdă şi gî- se impun însă prin vitalitatea lor spe-
fîită luptă pentru atotputernicie, pen­ cifică : bătrîna Elena Domnişor, stîlpul
tru dominarea prin bani a celor din familiei, îşi hrăneşte singură îluzia
jur. Copiii, cea de-a treia ramu- suveranităţii asupra clanului brăzdat
ră a familiei, fraţii Silvia şi Ale­ de ură şi adversităţi îndîrjite, ca şi
xandra, se zbat şi ei, pe căi diferite, iluzia unei onorabilităţi neştirbite, cre-

64
www.cimec.ro
zînd că poate ascunde de ochii străzii, cul beţiv „împărat" al Griviţei : per-
prin ipocrita şi smerita ei oucernicie, sonaje pitoreşti din fauna cartierului,
imoralitatea relaţiilor din casă. Fiul care aduc în scenă tumultuosul ecou
eel mare, Dumitru, ins prăbuşit mora- al străzii, eu specificele ei moravuri
liceşte, se află în prada unei lungi şi şmechereşti şi tipicuri, completînd, eu
disperate beţii, din pricina statomicei întunecate şi violente pete de culoare,
legături dintre soţia sa şi fratele său tabloul unei lumi hidoase.
Vasile. Iar acesta, tip puternic, brutal, Stîngaci împlîntată în construcţia
obsédât de setea de îmbogăţire şi de dramaticâ se arată figura muncitoru-
satisfacere a plăcerilor sale, reprezintà lui Bolocan, ceferistul participant la
punctul culminant în ascensiunea grevele din 1933, a cărui prezenţă
Domnişorilor, fiindcă copifi lui şi ai în casa Domnişorilor declanşează eli-
Domnicăi dispreţuiesc vadul prăvăliei berarea sufletească a Silviei, ca şi fuga
eu scară şi fug, părăsind casa (e ade- ei, semnalînd oarecum prezenţa forţe-
vărat, în direcţii diferite), unul înfun- lor revoluţionare ale societăţii. Critica
dîndu-se tot mai adîne în mocirlă, al- dramatică a sesizat în unanimitate fac­
tul eliberîndu-se, în timp ce, în chip tura livrescă, artificială, a acestui per­
simbolic, firma „prăvăliei eu scară" şi sonal pe care însuşi autorul îl consi­
dever mare se prăbuşeşte în flăcările déra „mai degrabă un spectator apro
bombardamentului de la 4 aprilie. piat al acestei decrepitudini" decît un
înafara personajelor de prim-plan, factor implicat direct în conflictul dra­
care se dezvăluie într-o nuanţată di- matic. Inconsistenta realizare a acestui
versitate, în piesă se impun gazeta- caracter, asimilat mai mult unei pre-
rul-fante Ionică Para, fondatorul ga- zenţe, limitează în piesă imaginea e-
zetei „Căsătoriile", ridicola domnişoară xactă a forţelor revoluţionare ale so-
bătrînă Aurica, jalnica proprietară a cietăţii, prezentîndu-le într-o viziune
dughenii „La sicul elegant", şi vînză- subţiată şi palidă, necorespunzătoâre
torul de ziare Gică Hau-Hau, profeti- raportului istoric real. Din această pri-

www.cimec.ro
www.cimec.ro
cină, ecoul luiptelor care zguduie din- flictul apăsător al piesei, dîndu-i o e-
afară pereţii cîrciumii Domnişor nu xactă şi justă perspectivă istorică.
este destul de puternic redat, ci sche- E vădit de asemenea faptul că regia,
matizat ca şi eroul care evocă aceste încredinţînd rolul lui Bolocan foarte
lupte. tînărului actor Florin Dumbravă, a
Viguros se arată însă tabloul realist vrut să aducă în scenă, prin prospe-
al acestei lumi întunecate, prin nota- ţimea şi tinereţea protagonistului, o
rea exactă, necruţătoare, a reacţiilor acuzată nota de contrast cu hidosenia
prirnare, bestiale, subumane ale repre- morală şi atmosfera îmbîcsită din res-
zentanţilor ei, investigaţia socială şi is- pectiva casă. Din păcate însă, inter-
torică d e factura rnonografică a con- pretul n-a izbutit să acopere carenţele
flictelor ei. textului. Ba le-a şi accentuât prin stîn-
Colectivul Teatrului National din găcia unui joe rigid, lipsit d e veridici-
Cluj a realizat un spectacol de fru- tate tipologică. De asemenea, la capi-
moasă ţinută artistică, sobru şi dens tolul neîmiplinirilor notam palida re-
în idei, valorificînd în chip creator prezentare a celui de-al doilea plan al
textul şi valorificîndu-şi, prin inter- acţiunii, cîrciuma şi fauna Griviţei,
mediul lui, forţele actoriceşti. Direeto- elemente nu de pitoresc gratuit, ci cu
rul de scenă Constantin Anatol a re- 0 însemnată pondère în colorarea
constituit cu precizie, în detaliu, at- pregnantă a cadrului acţiunii. Respec-
mosfera apăsătoare a casei Domnişori- tivii interpreţi : al domnului P a r a (Io-
lor, în care răbufnirile de ură, în lupta nel Banu) şi al lui Gdcă Hau-Hau
surdă dintre fraţi, brutalitatea şi gro- (Mircea Todiriţă), ca şi interpréta
solănia, bigotismul şi făţărnicia, cinis- domnişoarei Aurica (Stela Ciculescu)
mul unora şi disperarea altora se a- s-au arătat oarecum străini de exacta fi-
mestecă într-un chip ridicol pentru zionomie a acestor tipuri (evocate de
ochiul spectatorului de azi, deasu- scriitor şi în nuvela dedicată lor în
p r a tuturor plutind, tonic, sentimen- volumul „Prînzul de duminică"), rnul-
tul perisabilităţii acestei lumi. Do- ţumindu-se să atingă un comic şarjat,
iminanta pozitivă a spectacolului este ieftin, deloc tăios, aşa c u m a r pretdnde în
data de optimismul ce-1 degajă con- realitate aceste fiinţe vredndce d e in-
fruntarea dintre lumea negustorilor de sectar. Concentrîndu-şi însă atenţia a-
altădată, cu sfîşierile şi problemele ei supra personajelor d e prfnT-plan, re­
veştede, şi publicul de azi, a cărui în- gizorul a u r m a r i t dezvăluirea fidelă a
ţelegere înaintată transforma tăios, în fizionomiei lor, ca şi marcarea con-
haz şi ridicol, dramele şi melodramele flictului dintre ele. Reliefatele carac­
de odinioară. Regizorul, fidel spiritului tère dramatice aie eroilor lui Barbu
textului, dozînd cu logică şi măsură au prilejuit astfel cîteva interesante
nuanţele, a tincturat cu sarcasm drama realizări actoriceşti, dovedind variatele
acestei lumi, prezentîndu-i măcinarea şi bogatele posibiiităţi interpretative
ca pe u n rezultat implacabil al pro- existente în rîndurile talentatulud colec-
cesului social-istoric. La lurninarea a- tiv clujean. în adevăr, în rolul bà-
cestui mesaj ideologic a contribuât în trînei Domnişor, Anişoara Potoroacă a
bună şi neaşteptată măsură, printr-o demonstrat, în chip convmgător, îpo-
substanţială oreaţie scenică, tînăra ac- crizia acestei cucernice matroane, vi-
trită Melania Ursu, care a dat rolului clenia ei funciară, a dezvăluit cu sub-
episodic al slujnicei Lina — martor al tilitate, îndărătul sentimentelor ome-
evenimentelor din salonul Domnişori- neşti care o anima (cum sînt drago-
lor — un contur reliefat, important în stea pentru copii, fidelitatea faţă de
desfăşurarea acţiunii. Prin intermediul răposatul soţ), mobilurile josnice şi
personajului, interpréta îşi exprima hrăpăreţe ale unui om cu simţul
astfel în chip vehement, avînd replică moral atrofiat de lumea capitaliste
sau nu, o atitudine marcată faţă de în care s-a format. î n rolul lui Vasile,
tot ce se petrece în jur. Umorul tonic prosperul şi fericitul cîrciumar, Octa-
al comentariului ei, hazul irezistibil, iz- vian Teuca nu s-a sfiit de unele îngro-
vorînd din bunul - simţ popular, înso- şări în mimică, ca şi de o stereotipizare
ţesc, de-a lungul celor trei acte, con- în gesturi, pentru a scoate vizibil la
suprafaţă amestecul de mărginire şi
bru tali ta te ce structurează persona jul,
lăcomia lui de bani, primitivismul sirn-
ţurilor lui. Cu multă expresivitate, ac-
torul a interprétât scenele confruntării
cu copiii săi (declaraţi drept copiii le-
galei càsnicii a fratelui său), arătînd
Melania Ursu (Lina)

67
www.cimec.ro
cum, îndărătul autenticei dragoste pă- de text şi o inteligentă robusteţe spi-
rinteşti, se ascunde în fond grija săl- rituală.
batică pentru viitorul unei afaceri în- Cu forţă dramatică s-a impus, ală-
jghebate eu trudă. turi de creaţia Melaniei Ursu (Lina).
Interesantă ni s-a parut şi compo- tînărul Octavian Lăluţ (Alexandra).
ziţia lui Cazimir Tănase în rolul lui care — de la exuberanţa dezordonată
Dumitru. Ea dénota stăpînire a mij- a gesturilor liceanului puşlama din
loacelor tehnice, virtuozitate actori- primul act — trece cu matură stăpî-
cească, dar denunţă totodată păgubi- nire a mijloacelor de expresie la rolul
tor o viziune oarecum singulară, mor- ofiţerului cinic, ameţit de ideologia şi
bidă, asupra rolului (depăşind uneori cri mêle fascismului.
coordonatele réaliste pe care e con­ StilUlui realist al spectacolului, deco-
struit întregul spectacol), ameninţînd rul expresiv al lui Mircea Matcaboji,
să anuleze tipicitatea acestui exemplar alcàtuit dintr-o verticală înlănţuire de
dégénérât, a cărui descompunere fizică trepte şi uşi, i-a conferit o bună sem-
e generate de precise condiţii de clasă. nificaţie simbolică, sugerînd reala fra-
O compoziţie plină de farmec, eu o gilitate a unei aparent solide „prăvălii
prezenţă scenică discrete şi plăcută, a cu scară".
realizat Viorica Cernucan, dînd chipu-
lui Silviei ponderea dramatică cerută Mira Iosif

TEATRIL REGIONAL Bl CUREşTI

„RĂZBOIUL" de Carlo Goldoni

D a t a premiereir 27 februarie 1963. Regia artistică- Horea Popescu. Scenografia: Camillo Osorovitz. Distri-
buţia : Dominic Stanca (Don Egidio): A n d r e i a Năstăsescu (Donna F l o r i d a ) ; D u m i t r u Dunea (Don Sigis-
mondo) ; Constantin Florescu (Contele Claudio) : Voicu J o r j (Don Faustino) ; Stelian Cremenciuc (Don
Kerdinando) :^>Mihai Pălădescu (Don C.irillo) ; Marius Marinescu (Don Polidoro) ^ D o r i n a Lazăr şi Lucre-
Jia Kacoviţă (Donna Aspasia) ; Rodica Popescu şi A n d a Caropol (Lisetta); Stela Moga şi Ica Mol'in
( O r s o l i n a ) ; Mihai Marsellos (Don F a b i o ) , Aurel Tunsoiu (Sergentul) ; Romulus BărbuleScu (Un curier) :
i'raian Parus (Adjutantul) ; Mihai Pruteanu (Caporalul).

Calitatea principale a celor 212 „ac- La critici şi la inamici


ţiuni teatrale" (comedii, drame, inter- Natura zise : adevărat,
mezzouri) aie lui Goldoni stă în prin- Sînt autori mai mari, mai mici,
cipiul enunţat de el însuşi, adevărul : Insă Goldoni m-a pictat.
„Ce se povesteşte la teatru nu tre-
buie să fie nimic altceva decît copia E firesc deci ca Goldoni să fi avut
a ceea ce se întîmplă în lume. Comedia atît de variate surse de inspiraţie,
trebuie sa fie astfel încît să ţi se para toate culese din viaţă, din sfera pro-
că te găseşti într-o lume cunoscută blemelor celor mai acute, mai ardente,
sau într-o conversaţie familială... şi aie contemporanilor săi ; de celé mai
ceea ce vedem nu e nimic altceva multe ori însă, ele au depăşit cadrul
decît ceea ce se întîmplă în toate zi- strîns limitât al dimensiunii temporale
lele în lume". şi au ecouri la care pot fi receptivi
Si nu mă pot opri de a nu aminti şi spectatorii zilelor noastre.
célébra epigramă a lui Voltaire, atît E cazul picss ; Războiul. Fără ïn-
de genial cuprinzătoare, în definirea doială că lucrarea nu are calitatea ar-
operei lui Goldoni : tistică a marilor creaţii (Hangiţa, Bă-
dăranii, Slugă la doi stăpîni etc.), dar
Şi nu se ştie în ce fel problema pe care o abordează e atît
Să-i judeci opera mai bine. de vie şi de actuală, încît, dincolo de
Să luăm de-aceea, se cuvine, naivităţile şi stîngăciile piesei, mesa-
Natura ca judecător. jul goldonian închinat păcii face ca

^;s
www.cimec.ro
Andreia Năsfăsescu (Donna Florida) şi Voicu Jorj (Don
Faustino)

piesa să fie justificată în repertoriul răzbată şi să fie recepţionate de spec-


unui teatru. tatorul modem : o viziune umoristică.
Condamnarea războiului în aspectele satirică, eu care sînt anihilate desue-
sale celé mai crude, dezumanizante, ple- tudinile din text. Odată eu aceasta,
doaria pentru pace ca singurul izvor regizorul a făcut ca mesajul major
de fericire, linişte şi prosperitate sînt al piesei să răsune în cuvinte cît mai
însoţite la Goldoni de note satirice la fireşti, mai sincere, mai directe, oco-
adresa profitorilor războiului, eu uni­ lind oatosul declamator şi dulcegăriile
forme şi grade militare, intendenţi şi anémiée.
furnizori, profitori şi generatori apoi E tînără echipa de actori a Teatru­
ai maceluiïlor. Satira nu are incisi- lui Regional care joaeă aceasta co­
vitatea, ardenţa caustică a bătrînului médie ce necesita o dinamică goldo-
Aristofan (vezi Pacea sau Lysistrata) ; niană, şi de aceea rezultatul muncii
ea e oferită spectatorului eu o mă- regizorale a lui Horea Popescu e eu
nuşă dantelată şi învăluită în eufe- atît mai meritoriu ; actorii au fost
misme, dar tendinţa e totdeauna pré­ conduşi eu măiestrie spre găsirea unor
cisa, demascatoare, nu lipsită de acea prototipuri scenice cît mai copioase,
„morală" atît de caracteristică tea- ei fiind totodată invitaţi să desfăşoare
trului goldonian şi care enunţă, esen- o mişcare alerta (mişcare numai ra-
ţializînd, spectatorului, „direcţia" piesei. reori forţată).
Pe scena Teatrului Regional Bucu- Ceea ce au realizat cei mai multi
reşti, regizorul Horea Popescu a abor­ dintre interpreţi e deci rezultatul şi
dât singura cale artistică ce ar fi putut al unei munci-şcoală, în care tineri
face ca celé petrecute pe scenă să absolvenţi au făcut cunoştinţa eu „tai-

09
www.cimec.ro
ne" ale comediei clasice. Cu excepţia
unor îngroşări prea „autohtone", cu
e x c e p t a unor mici hiaturt în vîr-
tejul acţiunii, spectacolul este viu,
spontan, cucerind publicul, marele pu­
blic, care constata cu satisfactie şi
uirnire cît de apropiat îi este mesajul
unui clasic şi cît de receptibil poate
fi el „tradus".
Decorul lui Camillo Osorovitz —
axât pe fundalul unui zid de cetate,
ciuruit de obuze —, cu mici elemente
apte să sugereze rapid schimbările ac-
ţiunii, ca şi costumele cu voite apro-
pouri moderne (nu totdeauna însă cu
o culoare prea inspirată) au avut haz,
încorporînd într-o plastică simbolică
actualitatea mesajului goldonian.
Evident, interpreţii „partiturii co­
mice" au fost cei care au avut prio-
ritate în spectacol, datorită în primul
rînd concepţiei regizorale.
Ceremonialul vieţii militare, stupi-
dele canoane şi toată „mecanica" răz-
boiului au fost surprinse cu multă
vervă şi „poftă" de joc, chiar dacă pe
alocuri dorinta excesivă de a desco-
peri elementul comic a dus la o su-
Donna Lazăr (Donna Aspasia)
pralicitare de „găselniţe" nu totdeauna
celé mai fericite şi celé mai la locul
lor. Exista însă, fără îndoială, o oare-
care primejdie a excesivei folosiri de
glume „moderne" în spectacolul clasic.
Aiceasta face, poate, dat fiind că de
multe ori glumele sînt cam aceleaşi,
ca spectatorul să aibă ciudata impresie
că hazul lui Goldoni, de pi Ida, e ace- Mihai Pălădescn (Don Cirillo)
lasi cu al lui Molière, Shakespeare sau
Aristofan, de unde rezultă necesitatea
evitării unor clişee devenite canoane
comice.
Trebuie citate compoziţiile : a lui
Minai Pălădescu, un militar veteran,
realizat cu o multitudine de amănunte
(nu toate perfect „sudate" artistic şi
mai aies cu inconsecvente vocale), Du-
mitru Dunea, în rolul generalului, bine
gîndit în gestică şi atitudine, cu urt
bun simţ al ridicolului, Constantin
Florescu, un aristocrat cu ifose, Ma­
rias Marinescu, interpretul buf al unui
hangiu rablesian, şi Dominic Stanca, în
rolul comandantului cetăţii. Este dem-
nâ de relevât compoziţia Andreei
Nâstăsescu (Donna Florida), care a
reuşit să înlăture cît mai mult lirismul
désuet al rolului şi a făcut-o cu haz
şi aplomb (în afara unor momente a
càror monotonie discursivă nu a pu-
tut-o depăşi), ca şi cea a Dorinei La-
zăr, care # a multiplicat prin şarjă linia
unilaterală a unui personaj dificil,

www.cimec.ro
ceea ce a reuşit ades eu bune rezul- doni, evident rezultat al muncii regi-
tate şi eu un remarcabil temperament zorale de care pomeneam la început.
scenic. Voicu Jorj a desenat eu umor Mai puţin expresivă a fost muzica
de bună calitate şi eu un ascuţit simţ lui St. Mangoianu.
al ridicolului silueta unui cavaler sen­
timental şi războinic totodată. Jucînd
alterna/tiv în acelaşi roi, Rodica Po- Speetacolui Teatrului Regional Bucu-
pescu şi Anda Caropol au dat viaţă reşti, prin munca inspirată, creatoare,
unei apariţii secundare, colorînd-o eu a regizorului Horea Popescu şi efor-
haz şi mai aies dinamică scenică. turile tînărului colectiv de a-şi apropia
Trebuie remarcate regizoral scenele un text clasic, poate fi socotit ca o
de ansamblu, mişeările „militare" aie reuşită promiţătoare ce trebuie sem-
eroilor, ca şi dicţiunea reuşită a celor nalată şi apreciată ca atare.
mai buni interpreţi, care au dat o ros-
tire scenică logică replicilor lui Gol- Al. Popcvici

TEATRUL NATIONAL DIN CRAIOVA


„MIRELE FURAT" de Ştefan Haralamb şi Stela Neagu

Data premierei : 30 ianuarie 1963. Regia : Georg-etta Tomescu. Scenografia : Eustaţiu Gregorian
Distribuţia : Petre Iliescu Anatin (Dumitru Zamfir) ; Mihai Constantinescu fAlexandru Enache); Teodor
Danetti (Costin Pandele) ; Pavel Cisu (Gheorghe Dincă) ; Mircea Hadîrcă (Nicolae Nedelcu) ; Nicoleta
Uancea (Anica Bucur); Rodica Radu (Irina Nedelcu); Victor Fuiorea şi Nicolae Scarlat (Andrei Blaja),;
Valerio Dellakeza (Toderică); Nicu Jianu (Vasile); Toni Vişan (Lăzărică) ; Costică lonescu (Ion Blaja) :
Minerva Aureliu (Mandica Blaja): kMargot Boteanu-Păcuraru (Baba Le^nca) ; Marin Văduva (Vornicelul) ;
Kmil Bozdogescu (Octavian Axinttff ; Vladimir Nani (Ghiţă Bucur): l u d o r Vi?an (Tănase Costin) ; Florica
Nicolescu (Florica Ispas); Cecilia Silvestri (Paraschiva); loana Măgură ,(Niculina); Daria Nişulescu
(Melania) ; Constanta Nicolau (Săftica) ; Smara Marcu (Victoria).

Comedia Mirele jurat, prezenlată de lectivişti de frunte, disputaţi de am-


Teatrul National din Craiova în pre- bele gospodării, confiLictul se desfă-
mieră pe ţară, este rodul colaborării şoară pe unele date noi, revelatoare.
dintre teatru şi doi tineri publicişti De la disputa dintre cei doi preşedinţi
debutanţi în dramaturgie, Ştefan Ha- pe tema „mirelui furat" se trece în
ralamb şi Stela Neagu. mod f iresc la aceea dintre mire şi noua
Eroii acestei piese, care încearcă şi sa „familie" : acesta începe o adevă-
izbutesc în bună măsură să înfăţişeze rată ofensivă împotriva stărilor de lu-
unele aspecte noi şi interesante din cruri care ţin în loc progresul colec-
viaţa de azi a satelor noastre, sînt de tivei. Mirele iniţiază crearea de noi
fapt două gospodării agricole colective sectoare, promovează metode înaintate
vecine : cea din Zăbreni, mai puter- de muncă, ajută pe colectivişti să se
nică, mai bine organizată, mai bogată, califice pentru a putea aplica eu suc-
şi cea din Dumeşti, care, mai de cu- ces tehnica. Mirele buclucaş prici-
rînd înfiinţată, trece încă prin încer- nuieşte astfel o mică revoluţie în viaţa
cările şi lipsa de experienţă fireşti satului şi, pentru a o înfăptui, el luptă
oricărui început. Pornind de la o série eu multă înverşunare, nu atît eu nea-
de conflicte ivite între celé doua gos- junsurile materiale existente, cît cu
podării — conflicte care, privite su­ mentalitatea mai veche a unor colec-
perficial, par să alcătuiască numai epi- tivişti. Avînd însă şi susţinători de
soade foarte adesea bogate în pitoresc nădejde, izbuteşte să-şi realizeze pla-
şi situaţii comice —, autorii reliefează nurile, astfel încît situaţia materială a
în fond noile relaţii, socialiste, de gospodăriei se îmbunătăţeşte văzînd cu
muncă ale satului coleetivizat. Bazat ochii. Iată cum de la aspectul exterior,
pe un fapt devenit obişnuit în viaţa din primul act, al conflictului — acela
de zi de zi a satelor colectivizate (în- al rivalităţii dintre cele două gospo-
tîlnit de altfel adesea în dramaturgia dării —, autorii tree la sublinierea
noastră), şi anume greutăţile pe care unei ciocniri mai profunde, mult mai
le întîmpină căsătoria a doi tineri co- direct legate de realitatea noastră

71
www.cimec.ro
cristalizat în elemente eu adevărat
dramatice. Totuşi, aceste impresii, a-
ceste date concrete, denotînd o évi­
dente cunoaştere a „terenului", fiind
destul de firesc şi de organic integrate
acţiunii, au meritul de a créa o atmo-
sferă de autenticitate ce contxibuie la
conturarea sensurilor importante aie
lucrării. Supărător este numai faptul
că într-o lucrare destul de temeinic
axată pe date reale, autentice, actorii
au recurs la un cliseu dramatic, nu
numai prea mult folosit, dar şi prea
puţin conform realităţii : prezentarea
celor doi preşedinţi drept elemente
mai curînd refractare, eu o mentalitate
învechită — aceasta eu atît mai mult
eu cît evolutia unuia dintre ei este
firavă şi puţin convingătoare, deşi per-
sonajul este sortit să joace un roi în-
semnat în declanşarea conflictului.
Colectivul teatrului, cuprinzînd va-
loroase elemente actoriceşti, a înteles
să slujească eu pasiune şi spirit de
răspundere această lucrare de debut,
şi în aceasta constă principalul merit
al spectacolului craiovean.
Regia (Georgetta Tomescu) a subli-
niat pregnant ideile textului, căutînd
Emil Bozdogescu (Mo; Axinte) — şi izbutind, într-o bună măsură —
să le transmita eu fidelitate şi a c u -
rateţe spectatorilor. în general, specta-
colul are un ritm viu, susţinut, iar
evenimentele se desfăşoară într-o at-
mosferâ antrenantă, din care n u lip-
nouă : ciocnirea dintre noua conştiinţă sese bune momente de comédie.
a ţâranului colectivist şi rămăşiţele Interpreţii au realizat creaţii inte-
vechii mentalităţi. P e măsură ce si- resante şi, jucîndu-şi eu vervă rolu-
tuaţia gospodăriei din Dumeşti se con- rile, au captât interesul publicului.
solidează, aceasta începe să nutrească Victor Fuiorea a dezvăluit eu sponta-
ambitia de a o ajunge şi a o întrece neitate şi naturaleţe trăsăturile morale
pe cea din Zăbreni, astfel că în finalul noi, contemporane, aie energicului An­
piesei asistăm la o reluare a disputei drei Blaja, dovedind în acelaşi timp
dintre celé doua collective. Acum însă. şi promiţătoare calităţi d e actor de
datorită instaurării unei noi mentali- comédie. Nicoleta Oancea (Anica) şi
tăţi In viaţa celor două gospodării, nu Rodica Radu (Irina) au reuşit de ase-
mai este vorba de o ceartă pe tema menea să sugereze elanul tineresc, nu
camioanelor sau a fruntaşilor, ci de o lipsit d e farmee şi de autenticitate, al
adevărată întrecere socialistă. personajelor. Păcat numai că în rea-
Evoluţia conflictului dramatic pe li- lizarea unor figuri importante în eco-
nia revelării aspectelor noi, autentice, nomia spectacolului (Dumitru Zamfir,
aie vaeţii d e azi din satul colectivizat Alexandru Enache, Costin Pandele şi
constitute principala calitate a acestei Gheorghe Dincă), atît regia cît şi inter­
modeste, dar meritorii lucrări ; această p r é t a (Petre Iliescu Anatin, Mihai
investigare dă în acelaşi timp prilej Constantinescu, Teodor Danetti şi P a ­
personajelor piesei să se contureze vel Cîsu), care aveau toate datele să
dramatic, să capete viaţă şi să fie con- facă pe deplin faţă sarcinilor artistiee
vingâtoare. î n piesă exista o aglome- ce le reveneau, nu au făcut toate efor-
r a r e destul de evidentă a unor turile pentru a suplini unele déficiente
problème spécifiée realităţilor unor aie textului printr-o interpretare care
gospodării agricole colective. De aceea, să scoată suficient în evidenţă şi me-
lucrarea pare uneori un reportaj dra- ritele conducătorilor celor doua gospo-
matizat, în care impresiile de viaţă, dării. Mai aies interpreţii celor doi
foarte diverse şi acaparante, nu s-au preşedinţi au exagérât, uneori pînă la

www.cimec.ro
Nicolcta Oancea (Anica) M.uj-ot Boteanu-Păc-.iraru (Baba Leanca)

JTL^^

www.cimec.ro
73
şarjă, fie trăsăturile negative, fie si- ţie preţioasă la realizarea spectacolu­
tuaţiile de farsă şi pitorescul acestor lui ; menţionăm mai aies „grupul mul-
persona je, astfel încît fondul lor uman gătoarelor" şi pe cei doi interpreţi ai
a fost într-o apreciabilă măsură es­ părinţilor lui Andrei (Costică Ionescu
tompât. şi Minerva Aureliu).
De aceea, socotim că este de datoria O contribuţie deosebit de preţioasă
regiei să caute cu perseverenţă şi cît la reuşita acestui spectacol îi revine
mai grabnic să remedieze aceste lip- scenografului Eustatiu Gregorian de la
suri. Aceasta, eu atît mai mult cu cît Teatrul de păpuşi din Craiova. Deco-
este ştiut că, într-o comédie care se rurile sale au ajutat şi tehnic specta­
va juca, probabil, cu succès de public, colul, creînd posibilitatea unei desfă-
ceea ce la premieră este doar o ten- şurări rapide a scenelor ; în primul
dintă riscă de multe ori să se trans­ rind însă, ele au sugerat cu fineţe şi
forme într-o degradare vădită pe par- simplitate atmosfera nouă, plină de
cursul carierei spectacolului. viaţă, a satului nostru de astăzi.
Se cuvine subliniat faptul că toţi
ceilalţi interpreţi au adus o contribu- Florian Nicolau

TEATRUL DE STAT DIN BACÀU


„O FELIE DE LUNĂ" de Aurel Storin

Prcmiera: 5 martie 1963. Regia: David Esrig. Scenografia: Ştefan Georgescu şi David Earig. Distribuţia:
George Mottoi (Popescu) ; Florin Gheuca (Ing. Dumitru Popescu) ; Vcra Olănescu (Constanta, sotia lui) ;
Marina Stănilâ (Monica) ; Livia Ungureanu (Nuca) ; Doru-Mihail Atapasiu (Electricianul).

Regizorului David Esrig, farsa lui toare, pe care sînt aplicate fără relief
Aurel Storin O felie de lună i-a oferit — deci aplatizat — elemente de mo­
prilejul unei dezlănţuite şarje la adre- bilier. Găsim în coltul de sus al ta-
sa spiritului mic-burghez. Spectacolul bloului un televizor, în mijloc, un co-
Teatrului de Stat din Bacău se des- vor (desenat !), jos, o masă de sufra-
făşoară pe planul polemicii spirituale gerie (placaj aplicat), cu respectivele
cu falsa concepţie de viaţă a ingine- farfurii şi tacîmuri, scaune (speteze)
rului Popescu, cu mentalitatea sa în- etc., etc.
gustă, cu platitudinea şi banalitatea Metafora plastică susţine deci atacul
vieţii lui de familie, în care dăinuie critic al regizorului ; în clipa în care
încă rămăşiţe ale moralei burgheze. într-un sugestiv decupaj apar capul şi
Esrig a dat Feliei de lună înfăţişa- braţul lui Dumitru Popescu, rostin-
rea unei farse eu un caracter critic du-şi în această comică şi absurdă pos­
acerb — prejudecăţile, lipsa de preo- ture regretul de a nu avea pe nimeni
cupări, obsesia căpătuirii mărunte şi alături „la această masă unde se gă-
a bunului trai obţinut fâră nici un seşte totdeauna pregătit un loc", amă-
efort fiind ironizate în imagina sce- nuntul punctează, cu ridicolui cuvenit,
nice de un ridicol violent, în care ele- imposibilitatea de a avea pe cineva
mentul liric este aproape total sub- „alături" la o asemenea masă şi într-o
stituit de către tendinţele satirice cu- asemenea poziţie !
prinse în text. Visul plin de grandomanie al doam-
Acuzarea orizontului limitât al fami- nei Popescu de a-şi căpătui fiica cu
liei Popescu s-a materializat începînd un intelectual „rasât" apare pregnant
chiar cu decorul. în concepţia sceno- ironizat în momentul în care, rostind
grafică a lui Ştefan Georgescu şi David replica care-i sintetizează aspiraţiile,
Esrig, locuinţa inginerului Dumitru ea se sprijină romanţios de o margine
Popescu apare ca un imens tablou în- a tabloului-decor, iar acesta îneepe să
cadrat într-o ramă groasă şi străluci- se balanseze, sugerînd că toată casa se

74
www.cimec.ro
învîrteşte într-o absolută beatitudine buie să fie el însusi, gesturile alèse
în faţa unui gînd atît de „măreţ". eu zgîrcenie nu au împiedicat perso­
Apariţia, în realitate, pe ecranulde- na jul să apară tot atît de amuzant şi
cupat al televizorului, a unui cap care de interesant, tot atît de convingător.
începe să cînte pasionat „Lalele, lalele", Viziunea lui D. Esrig — care amplif ică
cînd doamna Popescu se străduieşte ou semnificatiile satirice aie farsei, utiii-
febrilitate să găsească amănuntul care zează toate componentele scenice, de
să „epateze", să producă asupra gazeta- la decor la lumină şi culoare, de la
rului cea mai profundă impresie, subli- comentariul muzical la interpretarea
niază, la rîndu-i, sugestiv atitudinea actoricească, cerînd interpreţilor mis-
ironică a regizorului faţă de preocu- cari complexe, de mim, acrobat,
pările banale aie acestei familii, faţă dansator, într-un ritm viu, précipi­
de mărginirea aspiraţiilor şi gusturi- tât — e interesantă şi valoroasă. Con­
lor ei. Aceasta şi multe alte soluţii form acestei viziuni, multe momente
regizorale au dilatât ideea comico-sa- din spectacol sînt izbutite, se disting
tirică a farsei, au dat spectacolului prin fantezie şi umor. Dar stilul demon-
strălucire şi suculenţă. strativ, conventional, impus de regi-
Un exemplu grăitor de expresivâ zor, a ridicat în faţa actorilor dificul-
convenţie teatrală, de născocire comică tăţi pe care nu totdeauna aceştia le-au
regizorală în care credem, în ciuda putut birui. Majoritatea personajelor
teatralismului ei voit şi déclarât, este supuse focului criticii au apărut uni­
lateral şi insuficient caracterizate,
modul în care pătrunde eroul farsei, deşi fiecare actor în parte s-a străduit
oţelarul Popescu, în casa inginerului, să joace cît mai spontan, mai sincer.
coborînd din „cer", dezinvolt, într-un Livia Ungureanu, interpretînd-o pe
soi de cărucior în forma de barză, Nuc^a, a avut multă graţie şi a dovedit
susţinut de tavanul scenei prin şnu- talent de comediană. Ea a exécutât, eu o
ruri colorate, de care sînt prinse o mare precizie şi eu o plastică desăvîrşită,
mulţime de funduliţe albastre (desigur, salturile spectaculoase de pe sol pe
pe gustul familiei Popescu). trambulină şi invers, care au colorât
Regizorul a îngrosat şi pe parcurs, spiritual dialogul dintre Nuca şi tînă-
eu o série de amănunte comice, situa- rul inginer Popescu, în episodul de la
ţiile în care evoluează acest personaj, strand. Persona jul suporta însă o
care însă nu şi^a pierdut greutatea în nuanţare mai variată ; dincolo de răs-
comunicarea mesajului piesei. Lecţiile făţul continuu, nu s-a întrezărit însă
lui de pédagogie şi morală au fost şi fondul sàu bun, care justifică dra-
asimilate eu încredere şi eu plăcere, gostea tînărului Popescu şi garantează
de sub haina veselă şi amuzantă în seriozitatea hotărîrii Nucăi de a urma
care au fost prezentate. Dacă tînărul şcoala de meserii. Doru Mihail-Atana-
Popescu a reuşit să-^i atingă ţinta de siu a realizat şi el momente de umor,
a détermina pe fiecare dintre membrii prezentîndu-1 pe electricianul timid,
familiei Popescu să gîndească într-un îndrăgostit pînă peste urechi. Casca-
fel nou, asta se întîmplă şi pentru că dele lui de rîs, prelungite fără măsură,
interpretul, George Mottoi, a jucat a- au atribuit însă personajului pe alocuri
cest roi eu convingere, eu ştiinţa do- un aer nedorit de caricatura a inge-
zării mijloacelor comice şi a comuni- nuităţii, de prostie entuziastă. Marina
cării eu publicul, căruia i-a créât me- Stânilă a conferit Monicăi o imagine
reu impresia de improvizaţie. Actorul corectă. Personajul solicita însă mai
a prezentat eu fantezie şi eu variate multă mobilitate şi fantezie comică.
mijloace diferitele identităţi pe care le Vera Olănescu, actriţă cu reale resurse
îmbracă personajul de-a lungul acţiu- de umor, a lipsit implacabil savurosul
nii. în situatia în care trebuie să se personaj al Constantei Popescu de via-
dea drept un pictor cam trăsnit, de ţă, de spontaneitate, transformîndu-1
exemplu, actorul apelează la mişcări aproape într-o marionetă — aceasta,
largi, îndrăzneţe, parodiind în chip poate şi din pricina schemei dictate
sublimât gesturile care se vor patetice, de regie.
ostentative, caracteristice unui aseme- Am regretat că, în această repre-
nea persona j , iar în scenele cînd tre­ zentaţie, unul dintre personajele prin-

75
www.cimec.ro
cipale, Dumitru Popescu, a fost ratat. Aceste slăbiciuni. semnalate în spec­
Bizuindu-se numai pe o vervă exte- tacol, amintesc întrucîtva de neîmplini-
rioară, Florin Gheuca ne-a înfăţişat — rile altor spectacole de aceeaşi fac­
eu excepţia unor rnomente de haz real tura, cînd regizorul, tentât de zborul
— o schema goală. De acest fapt nu imaginaţiei spre găsirea unor efecte
poate fi însă învinuit numai actorul. cît mai originale, neglijează munca a-
Credem că aici a exagérât şi regizorul.
imprimînd personajului o linie prea tentă şi de profunzime eu actorii. în
caricaturale, dezumanizată. A acuza ciuda lor însă, ps scena teatrului bă-
optica màrginita a acestui personaj căuan, O felie de lună înscrie încă o
asupra vieţii şi educaţia mic-burgheză experienţă regizorală şi colectivă, în
pe care o dă copiilor lui nu înseamnă bătălia împotriva teatrului plicticos şi
a-1 lipsi total de conţinutul uman, de inexpresiv.
resursele morale pozitive pe care tex-
tul le conţine. Valeria Ducea

TEATRUL ..LUCIA STURDZA BULANDRA"

„COPIII SOARELUI" de Maxim >rki

Bunul obicei al reprezentării specta- data, să afle acel adevăr care să-i lă-
colelor în două distribuai se răspîn- murească tot ce viaţa îi arată ca fiind
deşte din ce în ce mai mult în tea- inexplicabil, haotic, contradictoriu —
trele noastre, pe de o parte oferindu-se tumultul de idei generoase care tree
astfel unui numâr mai mare de actori prin mintea acestei fiinţe cu trupul
posibilitatea să-şi vérifiée şi să-şi dez- răvăşit de boală. Ea trece cu paşi
volte multilateral talentul, pe de alta, mici, strîngîndu-şi eu un gest grăi-
creîndu-se o rodnică emulaţie în ceea tor şalul pe umeri, căutîndu-şi de fie­
ce priveşte rezolvarea unui roi prin care data un punct de sprijin, fie lîn-
aprofundarea unuia sau altuia dintre gă una dintre coloane, fie pe cana-
înţelesurile sale. Recent, la Teatrul pea, în balansoar sau lîngă spătarul
„Lucia Sturdza Bulandra" au apărut unui scaun, de unde asistă la în-
pe afişe duble distribuţii în dreptul flăcăratele discuţii din casa Prota-
unor roluri importante. Printre aces- sovilosr. Continua spaimă mută a Li­
tea, rolul Lizei din Copiii soarelui, a- zei devine o prezenţă scenică. Se rétine
ceastă capodoperă a dramaturgiei gor- scena discuţiei dintre ea şi Elena, în
kiene — roi interprétât initial de ar- care interpréta realizează convingător
tista emerită Clody Bertola —, a fost şi firesc trecerea de la o stare sufle-
încredinţat Luciei Mara. tească la alta, precum şi scena în care,
Tînăra actriţă s-a intégrât eu inte- cutremurată de dorinţa de a fi şi ea
ligenţă în ansamblul acestui armonios un „copil al soarelui", rosteşte vei-su-
spectacol, valorificîndu-şi din nou ap- rile care-i exprima atît de deplin fră-
titudinile pentru un joc sensibil, dis­ mîntarea. E de dorit ca talentata ac-
cret. Privirea tristă a actriţei, gestu- triţă, înfrîngîndu-şi reticenţa faţă de
rile timide, reţinute, frînte au arătat mijloacele de expresie mai violente,
sufletul chinuit şi zbuciumat al eroi- să realizeze mai profund acele repliei-
nei. Interpréta ştie să-şi asculte par- cheie aie rolului în care eroina îi acu­
tenerii, exprimînd — prin încordarea za pe cei „orbi şi cruzi" din juru-i
pasionată eu care speră, de fiecare pentru îndepărtarea de oameni, pentru

www.cimec.ro
76
V

sterilitatea la care inacţiunea condam­ prin acel sîmbure de foc şi nelinişte


na nobilele lor impulsuri, prevestin- care arde în sufletul tuturor eroilor
du-le révolta celor care „nu se numără gorkieni, prin acel fir trainic care-i
eu sutele, ci eu milioanele". în aceste leagă de viaţă, eu toate cumplitele ei
clipe, prin Liza vorbeşte autorul ; ei îi dureri, nepermiţîndu-le să evadeze. In-
incredinţează el misiunea de a încerca contestabila vibraţie a actriţei se cere
să clintească edificiul izolator al celor transmisa mai răscolitor, mai pătimaş,
din jur, şi ea trebuie s-o facă toemai în aceste momente aie piesei.

71
www.cimec.ro
Apreciind-o pentru realizarea pe eu un profil psihologic asemănător —
care o obţine în acest roi, nu putem fete eu aripile frînte de infirmităţi fi-
să nu ne exprimăm dorinţa de a o zice şi morale — pentru ca aceasta să
vedea dînd viaţă şi unor eroine mai nu prezinte o primejdie pentru dez-
viguroase, eu un orizont larg şi o viaţă voltarea unui registru de tonuri va-
plină, unor femei din zilele noastre ; riate, în care să se concretizeze deplina
în experienţa tinerei actriţe s-au adu- înflorire a talentului ei.
nat, consecutiv, prea multe personaje 7. P

r/ MAMOURET" de Jean Sarment

Trecut prin încercarea sutelor de trebui să vegheze asupra dicţiunii saler


reprezentaţii (se numără pînă acum în momentele de tensiune, cînd ridică
aproape 300), spectacolul Mamouret de glasul spre a exprima furia persona­
la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra" jului, replicile sale devin aproape de
se desfăşoară eu rigorile premierei, neînţeles.
păstrîndu-şi nestirbite virtuţile iniţiale. In rolul savuros al nevestei lui An­
Distribuirea unor noi forţe actori- toine, Eveline Gruia a subliniat eu
ceşti în aproape toate rolurile piesei vioiciune caracterul meschin şi rău-
conféra spectacolului un coeficient spo­ tăcios al personajului.
ilt de prospeţime. Dumitru Furdui, apreciat pentru
Bogat în substanţă dramatică, rolul fantezia eu care-şi concepe persona-
-titular al centenarei Mamouret — jele, ar fi putut da însă un timbru
créât eu strălucire de regretata Lucia mai original rolului de mică întindere
Sturdza Bulandra — adezvăluit, din al lui Guillaume, renuntînd la unele
unghiul nou de gîndire şi de interpre- gesturi şi atitudini care ne-au amintit
tare al actriţei Tanţi Cutava-Barozzi, de alte roluri comice pe care le-a mai
inédite valori. interprétât.
La prima apariţie a personajului — Dinamică, vie, amuzantă, este Rodica
o bunicuţă firavă, care se sprijină, tre- Suciu în rolul Estelle, una dintre su-
murînd, de braţul fiicei sale (cam perficialele şi ridicolele strănepoate ale
vîrstnice şi cam senile, la rîndu-i), preo- bătrînei Mamouret.
cupată să traverseze cît mai repede sce- Rolul mie, dar semnificativ, al călă-
na, făcînd o reverenţă mecanică în faţa reţei Grazielle a apărut înnobilat în
turiştilor care o privesc ca pe un feno- interpretarea Isabelei Gabor, care a
men — eu greu poţi bănui verva, lucidi- évitât ostentaţia, vulgaritatea, şi 1-a
tatea şi sclipitoarea ironie eu care prezentat eu lirism şi graţie.
această bătrînică va face, peste cîteva Petrică Vasilescu (Preotul), Sorin
clipe, rechizitoriul moravurilor ipocrite Gabor (Esprit), Mihaela Juvara (Éloi-
din sînul familiei burgheze, acuzînd se), Dorin Dron (Gazetarul), Geta Mă-
practicile ei vénale, care ucid tot ce e ruţă (Sora de caritate) au susţinut eu
frumos şi demn. Am apreciat ştiinţa şi mult simţ scenic şi eu umor micile
talentul eu care Tanţi Cutava-Barozzi lor partituri.
a gradat evoluţia personajului, desco- Folosim acest prilej pentru a atrage
perind treptat şi eu fineţe multiplele atenţia atît de talentatului actor Paul
lui faţete. Sava, care a redat viu şi spontan, la
Septimiu Sever, în rolul lui Fran- premieră, prostia şi demagogia prima-
coeur, a adus — în datele scenice fi­ rului-farmacist Ferdinand, că sutele de
xate pentru prima interpretare — far- reprezentaţii 1-au obosit probabil, de-
mec şi dezinvoltură. Personajul ar su- terminînd apariţia acelui plictis care
porta însă o nuanţare mai variată, o situează jocul său pe o linie de mi-
exprimare mai caldă, mai înflăcărată mare mecanică a personajului, de su-
a sentimentului de dragoste sinceră pe pralicitare prin gestică spectaculoasă
care i-1 poartă Mariei-Josèphe. — deci prin efecte teatrale exterioare.
Personajul apare astfel minimalizat şi
Marius Pepino a redat eu convin- nu justifică satira corosivă îndreptată
gere trăsăturile esenţiale ale lui An­ împotriva lui.
toine, „şeful familiei" : grosolănia, in-
sensibilitatea, meschinăria. Actorul ar V. D.

78
www.cimec.ro
www.cimec.ro
Tanţi Cutava-Barozzi in rolal titular din „Mama
'i~^^\^j
scrisori către redacti
^¥m
Drajji tovarăşi, teatru etc. Cu acest prilej, solicităm
sprijinul revistei „Teatrul", al A.T.M.,
Sint muncitor la turnătoria de /on­ al actorilor de la teatrele bucureştene.
to a Vzinelor „Griviţa roşie" din Bucu- Am vizionat multe piese la Teatrul
reşti, elev in clasa a ÎX-a a liceu- Muncitoresc C.F.R. Aş putea spune că
lui serai şi un mare pasionat de teatru fac parte din publicul permanent al
— pasiune care se explică poate şi acestui teatru. ïntr-o vreme, réperto­
prin faptul că am jucat cîţiva ani ria teatrului era astfel alcâtuit incit
într-o echipă de amatori. incepuse să se vorbească, pe bună
Ca orice om domic sa cunoască cit dreptate, de un profil al său. Ultimele
mai mult despre teatru, citesc orice stagiuni au adus însă pe scenă mai
apare in legătură eu acesta — piese. mult comedii uşoare : O limă de con­
rronici, discuta etc. Am remarcat că fort, Hoţii şi vardiştii, Băiat bun, dar...
unele cronici dramatice apărute in di­ eu lipsuri, Maria sa bàrbatul. Sint
piese amuzante, la care se ride mult,
verse publicaţii, in loc să exprime un
dar care, ele singure, nu ajung să sa-
punct de vedere clar, sint scrise su­
tisfacă cerinţele unui public larg şi
perficial, uneori contradictoriu, fără
să-l îmbogăţească spiritual pe planuri
răspundere, alteori trebuie să aştepţi
multiple. Publicul fidel al Teatrului
multă vreme pină sâ apară cronica Muncitoresc C F.R., obişnuit astfel să
unui spectacol in première — cîteva i se prezinte asemenea lucrări uşoare
săptămini chiar. va mai putea fi oare la fel de receptiv
Am citit eu mult interes memoriile şi de sensibil la o piesă mai profundă
apàrute in ultimii ani aie marilor nos- ale carei sensuri se desluşesc mai di-
tri actori — V. Maximilian, Lucia ficil ?
Sturdza Bulanăra, Ion Manolescu. Aş Cred că slaba popularizare a spec-
dori să citesc insă şi despre actorii tacolelor duce uneori la lipsa succe-
noştri de astăzi. Cine n-ar fi curios sului de public al unor piese. Astfel,
să ştie mai multe despre viaţa şi ca­ este cu totul neartistic felul in care
riera artistică a lui Grigore' Vasiliu- sint concepute afişele de teatru De
Birlic, Radu Beligan, Alexandru Giu- exemplu, Teatrul pentru Tinerèt şi
garu, Jules Cazaban, Aura Buzescu ? Copn isi prezintâ spectacolele prin
Simţim de asemenea lipsa cărţilor afişe lipsite de orice atracţie Afişele
scrise de si despre regizori. Impărtă- premierelor Misterul cizmei. Micuţa
şirea experienţei acestora ne-ar ajuta D o r n t nu sint decit nişte coli de hîrtie
foarte mult şi pe noi, artiştii amatori, pe care s-a tipărit sus antetul, iar in
in munca noastră. mijloc, eu litere de-o şchioapă. titlul
piesei şi autorul.
In dorinţa de a ne imbogăţi cultura
teatrală, am hotărit să înfiinţăm in O preocupare deosebitâ in ce pri-
xntreprinderea noastră un cere de veşte aspectul grafic al afişidui am
.,Prieteni ai teatrului'-. Printre for­ observât la Teatrul Muncitoresc C.F.R.,
mule de activitate am inscris : vizio- unde s-a încercat să se ïlustreze afi-
nări de spectacole, urmate de discuta, sul eu personajele piesei, surprinse in
întilniri eu actori, regizori, critici de diferite scene. Totuşi, monotonia n-a
fost evitată, deoarece cele mai multe

SO
www.cimec.ro
dintre afişele acestui teatru seamănâ şi eel al Teatrului National „I. L. Ca-
între ele. ragiale", care au realizat caiete-pro-
Caietele-program constitute şi ele o gram foarte cuprinzâtoare şi intere-
forma de popularizare care contribute sante, ar trebui urmate şi de celelalte
la înţelegerea mai justă a piesei, ofe- teatre.
rind totodată date care îmbogăţesc cu- Alexandru Dumilriu
noştinţele spectatorului despre autor, muncitor la
mediul in care se desfăşoară acţiunea Uzinele „Grivita roşie"
etc. Exemplul Teatrului de Comédie din Bucureşti

Stlmaţi tovarăşi din redaeţia revistei ,,Teatrul",

Sînt o mare iubitoare de teatru. Ur- rane din patria noastră e prea vast şl
măresc întotdeauna un spectacol — prea bogat pentru a putea fi cuprins
cînd acesta este ceea ce trebuie să fie în întregime în una dintre oglin-
— eu sentimentul că-mi îmbogăţesc zile sale care este teatrul. Totuşi,
experienţa de viaţă, că trăiesc — ală- mi se pare firesc ca laturile celé mai
turi de personajele pe care le iubesc, caracteristice sa se impună, neputînd
le urăsc sau le judec — un crîmpei fi trecute eu vederea. De pildă, una
de viaţă inédit, viu, autentic. Astfel, dintre celé mai măreţe şi destul de ré­
de la începutul acestei stagiuni, am cente cuceriri este încheierea colecti-
suferit alături de Fraţii Karamazov, vizării agriculturii. în afară de î n d r ă z -
m-am cutremurat de ineficienţa avîn- neala de Gh. Vlad, a mai „îndrăznit",
turilor generoase ale Copiilor soarelui, în ultimul timp, vreun autor dramatic
pe care i-a cunoscut atît de bine să încerce oglindirea înfăptuirilor din
Gorki ; m-au îngrozit şi révoltât tră- acest sector de viaţă ? Teatrele bucu-
săturile inumane ale actualei burghezii reştene nu mi-au dat posibilitatea să
americane, care striveşte orice aspira- cunosc (dacâ exista) şi dite asemenea
ţie către frumos, zugrăvită de Tennes­ piese.
see Williams in Orfeu în infern ; am Aspecte diferite şi tot atît de impor­
cîştigat un spor de ură faţă de războiul tante aie muncii noi sînt în unele pie­
hitlerist, care a mutilât sufletele unora se atît de vag şi de întîmplător pome-
dintre eroii din P r i m a zi de libertate nite încît spectatorul le uità de cum u
de Leon Kruczkowski şi, în sfîrşit, ieşit din sală, dacă nu cumva le uitase
l-am iubit, alături de Anecika, pe in­ chiar în timpul spectacolului. Nu cred
transigents şi profund-umanul căpitan să existe mulţi spectatori care să fi
Platonov din Oceanul de Al. Stein. reţinut că lonescu-P'opescu din O felie
Curiozitatea îmi este in mod firesc d e lună de A. Storin — altminteri, o
sporită atunci cînd e vorba de reflec- piesă interesantă — este oţelar, sau
tarea, în dramaturgia originale, a vie- care să-şi amintească, măcar cîteva
ţii contemporane, a oamenilor din ju- zile, ce fel de uzină este cea în care
rul meu, alàturi de care trăiesc şi lucrează Băieţii veseli ai lui H. Nico-
muncesc. Am colindat în această sta- laide, ori ce fel de şantier e cel la care
giune, aproape seară de searà, teatrele, s-au dus pentru practicà studenţii din
eu dorinţa şi speranţa de a regâsi în O lună d e confort de Ştefan Iureş şi
lumina reflectoarelor pe oamenii zile- Ben Dumitrescu. Poate o să mi se răs-
lor noastre, eroi ai muncii libère, care, pundă că teatrul nu are menirea să
transformînd înfăţişarea patriei, se creeze tablouri vivante aie diferitelor
transforma totodată pe ei înşişi, pe medii şi condiţii de muncà, ci să dez-
plan moral. în general, piesele pe care batâ şi să rezolve conflicte morale,
le-am vàzut mi-au prezentat aspecte cioeniri de mentalităţi şi de concepţii
reale aie vieţii contemporane sau m-au de viaţă. Fireşte că da. Dar mie îmi
atras în dezbaterea unor problème apare limpede faptul că fiinţa noastrr
etice la fel de reale. Totuşi, în cazul morală se manifesta, se dezvăluie şi se
unora, eu, ca simplă spectatoare, am clarified în procesul neîntrerupt, coti-
rămas eu un persistent sentiment de dian, al muncii ca necesitate vitalà.
insatisfacţie. De aceea, m-a interesat mult o piesà
Mai ïntîi să-mi daţi voie, dragi to- ca De n-ar fi iubirile... de Dorel Do­
varăşi, să-mi exprim o nedumerire. E rian. Aici, oameni ca tînàra inginerd
adevărat că peisajul vieţii contempo- eroinà Jana Mincu, educată in spiritul

<> — Teatrul nr. 1 SI


www.cimec.ro
dragostei de muncă de cotre colectivul înfăţişare la alta, afectînd uneori ci-
sondorïlor, ca egocentricul Radu An- nism, fiind la început surprinzător de
done sau ca maistrul Petre Teiu, co- oarbă şi de nedreaptă în privinţa lui
munistul, sînt vii, convingători, tocmai Pavel Proca şi avînd apoi revelaţia —
pentru că dramaturgul nu aşază un insuficient motivată de fapte — a ade-
fais perete despărţitor între modul văratului fond sufletesc al acestuia.
cum se manifesta individul pe plan Maria e şi mai inegală, mai superfi­
moral şi modul cum se manifesta în cial şi mai contradictorie în atitudi-
procesul muncii. în ceea ce mă priveşte, nea ei faţă de Pavel. De fapt, ea ră-
socotesc că piesa ar fi cîştigat în forţă mîne pînă la sfîrşit eu totul exterioarâ
emoţională, unitate şi ritm dacà auto- conflictului. Cît despre Didona Nache
rul n-ar fi recurs eu orice prêt la o şi înlocuitoarea ei, va mărturisesc că eu
formula compoziţională inedită. Trece- nu înţeleg ce caută în această piesă.
rea continua, nu numai de la planul Convorbirea la telefon a „înlocuitoa-
prezent la cel retrospectiv, dar şi de rei" face un acompaniament distonant,
la actor, eu identitatea sa reală, la de un comic ieftin si chiar supărător,
persona), a rupt de fiecare data firul discuţiei serioase a eroilor principali
acţiunii, îngreunîndu-i spectatorului în jurul problemei centrale a piesei.
urmărirea intrigii şi obosindu-l. Am Dar cusururile sînt dominate de cali-
văzut însă şi piese în care, deşi aproa- tăţi. în personaje ca : Bogdan Athana-
pe toată acţiunea se petrece la locul sescu, savantul distant, gâsindu-se încà
de muncă, pentru spectator devine sub influenţa concepţiilor idéaliste în
limpede că acest loc de muncă e doar ştiinţă, academicianul Bălăceanu, plin
un cadru exterior (criticii il numesc de haz, dar şi de o înţelegere a-
formal), strain de substanţa piesei, dîncă şi subtilă a oamenilor, Titi
dacà aceasta are într-adevăr substantă. Dima, intrigantul lipsit de curajul răs-
In Băiat bun, dar... eu lipsuri m-a sur- punderii, dar mai ales Pavel Proca,
prins superficialitatea, mai bine zis arti- omul de ştiinţă comunist, modest, de-
ficialitatea conflictului. Evoluţia lui Al- votat, însufleţit de un înalt umanism
şi de dorinţa de a realiza prin tact şi
măşan de la condiţia de şef de brigadă, convingere reeducarea oamenilor valo-
fruntaş în întrecerea socialistă, la cea roşi — în toţi aceştia am recunoscut
de sabotor, şi înapoi, brusc, de la jos- tipuri reale, inspirate din viaţa noastră
nicie la cinste şi demnitate, e tot atît de azi. Am recunoscut lumea în mij-
de ciudată pe cît e de neconvingătoare locul căreia trăiesc şi muncesc şi am
$i de slab motivată de către autor. E plecat de la spectacol eu convingerea
de mirare cum Nicuţă Tănase, bun cu- că oameni ca Pavel Proca sînt învin-
noscător al Hunedoarei şi al oamenilor gătorii. Mi-am unit aplauzele cu cele
ei, i-a făcut de nerecunoscut în această ale sălii întregi, răsplătind monologul
piesă, lăsîndu-se prea ades atras de un înaripat, cald şi simplu totodatâ, în
comic de calitate îndoielnică. care Pavel Proca anticipa viitorul co­
In schimb, destul de bun cunoscător munist al omenirii.
al mediului despre care scrie s-a do-
vedit a ft Sergiu Fărcăşan în piesa în viitoarele stagiuni as dori să văd
Steaua polară. Am urmărit-o eu mare mai bine reprezentate viaţa şi munca
interes, curiozitatea obişnuită de spec­ patriei noastre, în multiplele lor as-
tator fiind dublată de una subiectivă, pecte, pe scenele teatrelor Capitalei. Şi
deoarece lucrez, ca şi eroii piesei, în- încă ceva : spectatorului îi place să
tr-un instituit de cercetări ştiinţifice audă vorbindu-se o limbă frumoasă, să
al Academiei R.P.R. Nu socotesc piesa asculte replica şi să se pătrundă de a-
fără cusur. Personajele feminine mi se devărul şi frumuseţea ei. Poate că au-
par destul de nerealizate, pline de con- torii vor voi să ţină seamă mai mult
tradicţii inutile şi de suprafaţă. Chiar de această dorinţă a publicului...
şi Brînduşa, care are poezia avînturi- Rodica Florea
cercetâtor ştiinţific la Academia R.P.R.
lor adolescentine, trece brusc de la o
www.cimec.ro
•N. m. ea»x«l.ian«

sistemul l u i

gramatica omului de teatru


DE VORBĂ CU REGIZORUL AMERICAN HAROLD CLURMAN

eporterul, oriunde se află, pune întrebări :


— Cînd puneţi în scenă, lucraţi după sistem ?
Se afla pe puntea unui vaporaş ce plutea pe Marea Egee spre
insula Hydra (locul de baştină al familiei Caragiale). Cel întrebat era regizorul
Harold Clurman, unui din cei mai vechi propovăduitori ai sistemului lui Stanislavski
in Statele Unite. Nu prea înalt şi destul de voinic, nu prea tînăr, dar nici bătrîn
încă, cu grijă îmbrăcat şi degajînd un aer de volubilă prosperitate, Clurman, la
prima vedere, n-are nimic din înfăţişarea nervoasă, jramintata, a unui artist. Doar
mobilitatea ochilor şi privirea vie cu care iscQdeşte tot ce-l înconjoq,ră. Mi-a răs-
puns précipitât, nedîndu-şi osteneala să ascundă ca felul meu de a dori să-l fac
să vorbească i se pare stîngaci.
— Dumneata crezi că, atunci cînd vorbesc, mă gîndesc la gramatica ? Şi to-
tuşi, sper că vorbesc corect din punct de vedere gramatical. După mine, sistemul
lui Stanislavski — sau „metoda", cum o numim noi americanii — este gramatica
omului de teatru. Să nu uităm însă că au existât scriitori mari care n-aveau habar
de gramatica. Gramatica nu înseamnă nici stil, nici talent — nu e un scop in sine.
Iar eel care foloseşte regulile sale, le foloseşte fără să se gîndească la ele. Tot aşa
se întîmplă şi cu „metoda".
— Şi care credeţi că este rostul „metodei" ?
— De a deprinde pe actor să-şi pună întreaga gamă a posibilităţilor sale fizice
şi emoţionale, de care dispune, in slujba rolului pe care-1 interpretează. Stani­
slavski a observât jocul marilor actori şi şi-a analizat propriile sale problème ca
actor. Astfel, a descoperit că arta actoricească are şi ea legile ei. Le-a urmărit,
le-^a verificat şi le-a sistematizat. Aşa s-a născut „metoda". E un îndrumător sigur,
în primii ani de ucenicie, şi actorul format după metoda lui Stanislavski e mai
stăpîn pe mijloacele sale de expresie, pentru că, odată cu însuşirea conştientă a
tehnicii actoriceşti, dobîndeşte şi capacitatea unui autocontrol conştient, care îl
fereşte de capriciile inspiraţiei : de. nenumărate dăţi, la ore dinainte fixate, poate
întruchipa un personaj la fel ca în seara premierei.

8.Ï
www.cimec.ro
Ce este „Actor's Studio"
In Statele Unite, sistemul lui Stanislavski a început să se facă cunoscut
încă din 1920, după un turneu al Teatrului de Artă din Moscova. Prin 1931, Harold
Clurman, împreună eu Lee Strasberg şi Cheryl Crawford, au înfiinţat The Group
Theatre, primul teatru in care se lucrează după sistem, şi care a dăinuit pînă în
timpul războiului. în 1947, activitatea începută de Group Theatre a fost conti-
nuată la Actor's Studio, care azi e considérât pepiniera marilor actori americani.
Amenajat într-o fostă bisericâ grecească, într-unul dintre cele mai vechi cartiere
aie New York-ului, e locul unde se string de trei ori pe săptămînă cele mai de
vază vedete aie ecranului şi scenei americane, alâturi de tineri încă necunoscuţi
care vor să devina actori.
L-am rugat pe Harold Clurman să-mi vorbească despre Actor's Studio :
— Nu e o şcoală în sensul ofoisnuit al cuvîntului. Cei care vor s-o freeven-
teze trebuie, în prealabil, să dea examen în faţa lui Elia Kazan şi Lee Strasberg.
Nu li se cere nici o pregătire anterioară, iar examinatorii nu se lasă influenţaţi
nici de faptul că, de multe ori, cei examinaţi sînt capete de afiş. Odată trecut
examenul, titlul de elev al Studioului rămîne valabil toată viaţa, fără a impune
o frecvenţă regulată.
Elevii prezintă pe rînd — cîte unul la fiecare şedinţă — scene sau frag­
mente din piesele pe care şi le aleg. Apoi explică şi motivează ceea ce au făcut.
La sfîrşit, au loc discuţii în care se analizează minuţios şi se critică felul în care
a fost interprétât rolul respectiv. Aceste discuţii au drept bază „metoda" şi sînt
dirijate de domnul Strasberg, care, ori de cîte ori are prilejul, vorbeste şi explică
elevilor săj legile enunţate de Stanislavski.
Nu ştiu însă dacă Stanislavski ar fi întrutotul de acord eu ce se întîmplă
la Actor's Studio. Expunerea sistemului poartă de multe ori amprenta persona-
lităţii lui Lee Strasberg, iar în munca după sistem, se simte influenta condiţiilor
sociale new-yorkeze, o influenţă nu toemai benignă. Căci, desi oamenii sînt dor-
nici de a pune în practică ceea ce învaţă, nu prea au prilejul s-o facă decît în
şcoli sau la Actor's Studio. în teatre, regizorii nu pot lucra după „metodă", chiar
dacă sînt adepţii ei. Cînd n-ai la dispoziţie mai mult de trei sau patru săptămîni
de repetiţie şi, eventual, două săptămîni de turneu pentru „rodaj" înainte de pre-
mieră, nu-ţi este îngăduit să urmezi calea migăloasă a sistemului. Eşti obligat
să renunţi la năzuinţa de a căuta ca fiecare pas pe oare-1 faci să fie într^adevăr
autentic !
Aşa încît, la noi, sistemul lui Stanislavski e deocamdatâ mai mult un fel de ideal
al actorilor ; n-a ajuns să fie o tehnică folosită în mod curent. Actor's Studio e
locul unde, din cînd în cînd, aceşti idealişti se întorc spre a-şi trăi visul.
— Atunci cum se explică faptul că, în Statele Unite, deşi nu au posibïli-
tatea să o pună în practică, tot mai mulţi actori sînt atraşi de „metoda" ?

„Metoda" râspunde unei cerînfe


— Sînt mai multe explicaţii : una din ele e de ordin psihologic. Stanislavski
şi-a clădit sistemul pe ceea ce numeste el memoria afectivă, adică obligă actorul
să-şi amintească o trăire din trecut, pe baza căreia să găsească în prezent emoţia
potrivită unei anume scene din rolul pe care-1 are de interprétât. Pentru ameri-
canul care face parte dintr-o civilizaţie extrovertită şi al cărui interes este, ceas
de ceas, concentrât asupra lumii dinafara lui, această introspecţie — care şi este,
de altfel, o descoperire revoluţionară în ceea ce priveşte arta aotoricească — ca-
pătă proporţii uriaşe. Actorul american are de multe ori impresia că amintirile
emoţionale îl ajută să descopere propria lui personalitate, că prin ele se purifică,
că prin ele va deveni nu numai un actor mai bun, ci chiar un om mai bun. îi dau
iluzia că în felul acesta depăşeşte stadiul de simplu interpret, că renaşte ca fiinţă
umană, că este artist. Şi uite cum, metoda începe să semene eu un soi de psiho-
analiză sau de religie...
Desigur că nu asta a vrut Stanislavski, şi nici profesorii noştri. Ce să-i
faci însă ! în ţările în care activitatea culturală face parte din viaţa de zi eu zi
a oamenilor — cum se întîmplă în Europa —, pare firesc ca „metoda" să fie
considerată „gramatica teatrului". La noi, cultura nu e încă socotită o preocupare
vitală. Cu atît mai puţin în domeniul teatrului. N-avem teatre nationale, nu exista

S7
www.cimec.ro
repertory companies sau t r u p e permanente, interpreţii care joacă azi, mîine sînt
şomeri. î n asemenea condiţii, cum să discutăm, c u m să analizăm faptele d e artă ?
P e n t r u actorul american, pasionat de meserie, „metoda" suplineşte aceste lipsuri.
Pentru, el Actor's Studio e ca un sanctuar u n d e i se îngăduie să se regenereze,
să se cureţe şi să se împrospăteze. De aceea, celebrităţile Broadway-ului şi Holly-
wood-ului — după succese răsunătoare, după spectacole ce au durât seară de seară
doi ani — aleargă aici, redevin o vreme modeşti şcolari, în dorinţa de a se spăla
de rutină, de a uita de business, de a-şi aminti ce înseamnă arta.
Felul de a vorbi al lui Harold Clurman nu-i deloc monoton. Cînd începe o
idee, cuvintele urmează încet gîndul ; apoi se însufleţeşte, vocea pierde tonurile
joase, iar cuvintele parcă se fugăresc. între fraze nu exista puncte ; ideile şi le
desparte prin pauze lungi, în timpul cărora urmăreşte peisajul — marea, stîncile,
ţărmul Argolidei, de-a lungul căruia navigăm. Apoi, deodată, îşi întoarce privirea
spre cel ce-l ascultă. Şi continua :
— Mulţi actori au fost atraşi de sistemul lui Stanislavski şi d i n t r - u n fel d e
révolta împotriva civilizaţiei noastre americane (business civilisation), din dorinţa
de a r u p e cu o tradiţie culturală care însă nu-şi are rădăcinile în a d e v ă r a t a cul-
tură. Teatrul rafinat, pentru elita din Madison Avenue, li se părea démodât, ipo-
crit, strain. P e cînd idealul lor era onestitatea, adevărul, pămîntul.
Şi s-a întîmplat u r m ă t o r u l lucru : Elia Kazan 1-a distribuit pe Marlon B r a n d o
în ro'lul lui Stanley Kowalski din piesa lui Tennessee Williams, Un tramvai nu-
mit dorinţă. î m i aduc a m i n t e cât ni s-a p a r u t de nepotrivit acest rol pentru
Marlon Brando. Lucrasem cu el la o piesă a lui Maxwell Anderson : era un
actor atît de sensibil, inclinât spre meditaţie, cu o nesecată curiozitate intelec-
'uală. Interpretarea lui a fost extraordinary Multi au văzut în această realizare
concretizîndu-se năzuinţa lor nemărturisită : îmbinarea unei mari forţe creatoare
actoriceşti eu o révolta cumplită împotriva a tot ce este conformism, atît pe scenă
cît şi în viaţă. Nu s-a mai luat în seamă că, de fapt, Stanley Kowalski era un
erou care-şi speriase autorul — piesa voise să spună că, dacă nu vom fi cu bă-
gare de seamă, asemenea netrebnici vor ajunge să ne domine. ..Adevărul", „pă-
mîntul" erau, în cazul de faţă, mai mult mocirlă. Dar Kowalski se confundase eu
Brando, şi Brando era m a i e ! Jocul lui devenise un simbol al revoltei, al elibe-
rării, al unei forte primitive. „Metoda" deci răspundea unei cerinţe.
Confuzia repetată dintre „pămînt" şi „mocirlă" i-a făcut pe unii — pe cei
neinformati — să considère că sistemul e un stil şi nu o tehnică. Dar dacă în-
tr-adevăr cîtiva actori au confundat vulgaritatea vorbirii, a gestului sau îmbră-
căminţii cu realismul, accidentul acesta este semnificativ pentru scenele new-
yorkeze, dar nu are nici un fel de legătură cu „metoda". Nimeni nu mi-a vorbit mai
mult ca Stanislavski, în celé cîteva dăti cînd ne-am întîlnit la Moscova şi la
Paris, despre importanta corectitudinii dicţiunii şi mişcărilor pe scenă.

Este „metoda" secretul succesului ?


Altă cauză care atrage actorii la Actor's Studio este speranţa de a deveni
vedetă ! Dacă aici şi-au desăvîrşit măiestria Marilyn Monroe, Susan Strasberg,
Montgomery Clift, J a m e s Dean, Julie Harris, Carroll Baker, Maureen Stapleton,
Shelley Winters şi atîţia alţii, probabil că învăţătura căpătată aici, şi în mod
misterios denumită „metodă", este secretul succesului ! î n acelaşi timp, apropierea
de Kazan, Strasberg sau Cheryl Crawford, cine ştie, poate aduce şi un contract !
— Exista şi dite şcoli de teatru în America ?
— Da, multe.
— Şi mi se pare că mai toate se bazeazà pe sistem.
— P e n t r u că majoritatea pedagogilor de azi au fàcut p a r t e în trecut din
Group Theatre. în felul acesta, pînă şi în vechea, tradiţionala American Academy
of Dramatic Arts a p ă t r u n s învătătura lui Stanislavski.
Actorii şi regizorii de la Group Theatre — inclusiv eu — a m fost f o r m a t
de Richard Boleslavski, Leo Bulgakov şi Maria Uspenskaia — toti trei elevi ai
lui Stanislavski. Contact direct cu Stanislavski n-am avut însă nici unul dintre
noi. în afară de fosta mea sotie, Stella Adler, care a lucrat cu el la Paris cîteva
sàptamîni, în timpul turneului Teatrului d e A r t ă din Moscova. Şi eu 1-am cu-
noscut atunci, reîntîlnindu-1 apoi mai tîrziu într-un voiaj făcut la Moscova. Toti,
in frunte cu Lee Strasberg şi Stella Adler (care conduce şi ea o şcoală), sîntem
adepti ai sistemului ; actorii formaţi în jurul nostru, sau de noi, ne-au urmat.

85
www.cimec.ro
— Faptul că exista multe şcoli de teatm şi în mai toate baza învăţămîntului
aste sistemul lui Stanislavski mă face să créa c<x, în America, formarea profesio-
nală a actorului a căpătat un caracter organizat, unificat.

O sâmînfâ care, în viitor, poate da roade


— Nici gînd. în ciuda aparenţelor, formarea profesională a actorilor n-a
devenit la noi un sistem organizat. Explicaţia este inexistenţa teatrelor perma­
nente — la noi nu exista trupe permanente. în America sînt mulţi actori mari,
cîţiva regizori geniali, se nasc cîteodată speetacole extraordinare, dar teatre în
adevăratul sens al cuvîntului, teatre în care un colectiv închegat să se desăvîr-
şească, să crească de la un spectacol la altul, de la un an la altul, teatre în care
să se elaboreze, pe baza unei activităţi continue, principii de muncă — nu exista.
Ultimul teatru de acest fel a fost Group Theatre. Dacă actorul e nevoit să lu-
creze azi ici, mîine dincolo — cînd potrivit ideilor unui regizor, cînd ideilor altuia
—, nu se mai poate vorbi de formarea lui conform unui sistem organizat. Poţi
fi elevul lui Strasberg sau al Stellei Adler, în clipa în care treci pragul unui teatru
comercial. nu mai are nici o importanţă. Chiar elevul lui Stanislavski să fi fost
timp de 50 de ani. nimerind într-un teatru comercial. devii neputineios.
Sistemul nu înseamnă doar munca ta, înseamnă muncă colectivă. Faptul
că James Dean şi chiar Marilyn Monroe au lucrat eu Lee Strasberg, sau că Marlon
Brando a fost format după „metodă" de Stella Adler, n-a dus la formarea unui
teatru în adevăratul înţeles al cuvîntului. Din păcate, la noi, noţiunea de teatru
e prea legată de cuvîntul business, spre a ne da răgaz să înţelegem valoarea
culturală a trupei permanente, importanţa tradiţiei în teatru.
— Deci, în concluzie, credeţi că aplicarea sistemului în America n-a dat
roade ?
— De multe ori — deşi cred în sistem şi în eficienta lui —, mă întreb dacă
sistemul şi întreaga activitate a Actor's Studio-ului, din cauza vîlvei publicitare
din jurul său, n-a făcut mai mult rău decît bine teatrului american, mascînd
inexistenţa lui. Ce importanţă mai are, în asemenea condiţii, cum şi eu cine
înveţi ? Dacă mă întîlnesc eu Shakespeare, sau eu cine ştie ce alt om mare, şi-i dau
bună ziua, nu înseamnă că am devenit şi eu mare ! După cum am mai spus,
douăzeci de artişti geniali se pot întîlni şi face un spectacol extraordinar — care
poate fi foarte interesant — dar care nu-i decît un fenomen izolat. încîntaţi de
succès, uităm acest lucru.
Totuşi, activitatea celor de la Group Theatre, a celor de la Actor's Studio
— adică a celor care au fâcut cunoscută „metoda" la noi — a avut un rezultat
pozitiv : ne-am făcut deocamdată, în chip ideal, o parère de cum ar trebui sa
fie teatrul, am descoperit eătre ce trebuie să tindem. E o sămînţă care, în viitor,
Doate da roade.
Dana Crivâţ

ÎNSEMNĂRI DESPRE TURNEUL

n
PĂPUŞARILOR ROMÎNI ÎN AFRICA

imp de trei săptămîni am călătorit, eu turneul oficial al Teatrului


„Ţăndărică", în pitoreasca ţară a piramidelor, a milenarului şi
enigmaticului Sfinx.
Trei săptămîni, în care sunetele flautelor, timpanelor şi canonului — instru­
ment specific egiptean, foarte asemănător ţambalului nostru — ne-au însoţit în
toate drumurile noastre prin Cairo, apoi acolo unde începe deşertul Saharei, pe
malurile şi în delta Nilului, în Sakkara, presărată de temple şi piramide, în Ale­
xandria, la ţărmul pe care-1 scaldă talazurile agitate ale Mediteranei.

86
www.cimec.ro
O grupă, gălăgioasă şi emoţionată, de 22 de oameni şi-a luat zborul odată
eu decolarea avionului TAROM de pe aeroportul Băneasa. Aceştia eram noi,
membri ai colectivului Teatrului de păpuşi „Ţăndărică", ce reprezentam de astă
data culorile artei romîneşti départe, în continentul african.
Escale : Sofia, Belgrad, Atena, Alexandria şi, în sfîrşit, Cairo.
Am ajuns noaptea. Ne aşteptau noii şi vechii noştri prieteni. Alâturi de ei,
Florica Teodoru, directoare şi regizoare a Teatrului de păpuşi din Timişoara, care,
timp de un an, va împărtăşi experienţa 'sa de conducător şi regizor păpuşarilor
egipteni.
Teatrul de păpuşi din Cairo a luat fiinţă sub îndrumarea unor artiste din
teatrul nostru : Dorina Tănăsescu şi Ioana Constantinescu — laureate ale Pre-
miului de Stat —, Jeni Dimitriu şi Mioara Buescu. Cu ocazia primului turneu
întreprins de echipa de marionete a teatrului nostru în Egipt, apoi cu prilejul celui de-al
Il-lea Festival international al teatrelor de păpuşi ce a avut loc la Bucuresti în 1960, s-au
légat cunoştinţe şi prietenii pe care, şi noi, cea de-a doua echipă, sperăm să le păstrăm
la fel de vii, peste ani. Karima, Athiat, Nifisa, Nawel, Ali Salem, Sabri, Sami şi
mulţi alţi colegi ne-au devenit adevărati prieteni, sînt convinsă. Prezenţa lor per­
manente alături de noi, în scenă, la repetitii, la spectacole, în plimbări sau în
întîlnirile cu caracter oficial ori profesional, mărturiseşte a fi mai mult decît
curtoazie şi complezenţă. Pe aceşti colegi ai noştri egipteni i-am cunoscut chiar
a doua zi după sosire, la o întîlnire ce avea toemai acest ţel. în aceeaşi zi, seara,
la ora 21,30 — căci aceasta e ora de începere a spectacolelor acolo —, ne aflam
în sala teatrului, pentru a viziona spectacolul lor de păpuşi, a cărui premieră avu-
sese loc recent.
O sală mare cu balcon, luminată de lampioane divers colorate, cu plafonul
pictat în auriu şi bronz, décorât cu motive arabe. Balconul e construit din lemn
sculptât. E sala Conservatorului de muzică din Cairo, care găzduieşte teatrul de
păpuşi pînă la terminarea sălii proprii a acestuia, aflată acum în plină construcţie,
lîngă teatrul de operă. în noua clădire, păpuşarii vor avea o scenă mare, cu tur-
nantă, pentru a putea deservi doua sali : una pentru echipa de păpuşi, cealaltă
pentru marionete.
Ai emotii, ca artist, cînd ştii că din sală eşti urmărit de un cunoscător ; dar
cînd eşti conştient că te privesc douăzeci deodată ? ! Nu le-a fost prea uşor deci
noilor noastre cunoştinte... Surpriza şi bucuria noastrà n-au fost însă mici : din
primele momente aie spectacolului i-am recunoscut ca oameni talentaţi, cu simţ
artistic, mînuind cu precizie dificilele marionete şi reprezentînd astfel un colectiv
bine sudat. Elevii n-au dezminţit profesorii şi învătămintele primite de la şcoala
romînească. Mişcările stilizate, pline de farmec şi gratie, ne ajutau să-i înţelegem
şi înlocuiau în mare măsură necunoaşterea de către noi a limbii arabe.
Aceeaşi sală ne-a fost şi nouă gazdă la spectacolele Mîinii cu cinci degete
de Alexandru Andy şi Mircea Crişan, în regia Margaretei Niculescu, şi la acela
eu Micul Muck, regizat de Miron Niculescu.
Repetiţiile cu propriile noastre piese de acomodare la noile condiţii nu ne-au
împiedicat să asistăm la repetitiile Lacului lebedelor aie formatiei de balet lenin-
grădene ce aveau loc la teatrul de opera, reîntîlnindu-ne cu artiştii sovietici şi
mai tîrziu, într-o excursie la barajul de la El Kanatr.
Sîmbătă 9 februarie a bătut gongul şi pentru noi : prerniera de gală în
Egipt a spectacolului Mina cu cinci degete. Părerea initială că ar exista posibili-
tatea ca această parodie să nu fie înteleasă pe deplin, sau sa nu corespundă tem-
peramentului şi gustului publicului, ne-a fost înlăturată chiar de la primele scene.
Fiecare actor şi maşinist, fiecare electrician ori regizor, toti, pînă la unul, şi-au
concentrât forţele şi atenţia pentru a nu dezminţi faima teatrului nostru, cucerită
în ţară şi peste hotare. Cei prezenti în sală ne-au aplaudat cu căldură. Se aflau,
printre spectatori, membri ai ambasadei noastre, oficialităţi din Departamentul
artei şi culturii şi un numéros public dornic să ne cunoască.
A doua zi, Micul Muck şi-a spus povestea sa, de astă data la el acasă. Am
retrait — în cadrul lor autentic — basmele orientale pline de poezie şi mister,
lîngă enorrnele piramide aie lui Keops, Kefren şi Mykerinos, străjuite de impre-
sionantul Sfinx. Aceleaşi piramide capătă o viaţă şi o forţă stranie în luminile
noptii africane, cu boita înstelată, şi în bătaia unor proiectoare puterniee, în timp
ce-ţi sună în auz istoria fiecărei piètre aduse de la mii de kilometri depârtare
pentru înăltarea acestor coloşi geometrici : e spectacolul „Son et lumière" prezentat
de artiştii egipteni, în aer liber, în nocturne.

87
www.cimec.ro
Grupul de păpuşari ro-
mîni, împreună cu co-
legii ior egipteni, în
faţa Sfinxului de la
Memphis

Peste tot am fost înconjuraţi de bunăvoinţă şi prietenie. Amuzante, instruc­


tive ori recreative au fost întrevederile şi reuniunile la care am fost invitaţi,
într-un cere oficial, de domnul Aly El Ray, directorul general al Departamentului
pent ru dezvoltarea teatrului şi muzicii din Ministerul Culturii şi Orientării Na­
tionale, la clubul vînătorilor şi pescarilor din care făcea parte domnia-sa, de ase-
menea la cocktailurile de la ambasadă, sau în întîlnirea cu colegii noştri de la
televiziune. în cadrul televiziunii a luat fiinţă o echipă de păpuşari care montează
spectacole spéciale pentru micul écran. N-aş putea spune că am rostit fără emoţie
cuvîntul de închidere a acestei întîlniri, aceasta fiind, de altfel, şi ultima întreve-
dere cairote, deoarece a doua zi porneam din nou la drum, spre patrie, cu un
popas de o zi în bătrîna Eladă, admirînd albele columne aie Parthenonului şi
graţioasele cariatide aie Erechteionului, cu toată priveliştea oferită de la înălţimea
Acropolei.
în intervalul celor 21 de zile petrecute în Republica Arabă Unită, specta-
colele noastre au fost vizionate şi în oraşul-port Alexandria. Aici, ca şi la Cairo,
am vizitat numeroase muzee, galerii şi catacombe cu mumii. Oraşul e plin de pi-
toresc şi culoare, dar impresiile sînt prea proaspete pentru a fi orînduite cu exac-
titate. Vremea le va fixa mai bine.
Colegii şi prietenii noştri ne întîmpinau adeseori dimineaţa cu ziarele des-
chise, explicîndu-ne cu aproximaţie, în limba franceză sau engleză, cam ce se scria
despre succesele obţinute de noi. Interpretul nostru, mai aies în aceste problème
dificile, era fostul nostru oaspete — timp de aproape un an — şi care cunoştea
limba romînă, Salah El Saka, regizor şi mînuitor păpuşar al teatrului din Cairo.
Cîteva din fragmentele traduse din presa arabă pot oferi o imagine a fe-
lului în care ne-a considérât presa egipteană. De pildă, ziarul ,.A1 Ahram" din
15 februarie 1963 spunea : „Săptămîna aceasta au avut loc doua evenimente foarte
importante pe tărîm cultural, în cadrul schimburilor culturale cu străinătatea.
Primul îl constituie cel de-al doilea turneu întreprins în ţara noastră de cel mai
mare teatru de păpuşi din lume, care ne va prezenta un spectacol distins cu Pre-
miul I la Festivalul international al teatrelor de păpuşi de la Bucureşti din 1953
— Mina cu cinci degete". în acelaşi ziar se aprecia că „spectacolele... sînt pre-
zentate la un nivel excellent". După ait nurnăr de spectacole, ziarul „Al Gumhuria"

88
www.cimec.ro
din 20 februarie 1963, elogiind calităţile şi posibilităţile teatrului de păpuşi, séria
printre altele : „Speetacolul dat de Teatrul „Ţăndărică" este desăvîrşit, atît ca
idee cît şi ca sentiment. Emoţia pe care am încercat-o se datoreşte faptului că
aceasta este prima trupă, din cite am văzut, care transforma teatrul de păpuşi in
film de păpuşi, eu toată multîtudinea de posibilităţi estetice ale cinematografiei
moderne".
Important de sesdzat este că aeeleaşi ziare, după un număr de spectacole —
după ce au urmărit eu atenţie reprezentaţiile noastre, pe de o parte, şi reacţia
publieului, pe de alta —, au revenit cu completări în coloanele lor, atrăgînd aten-
ţia cititorilor asupra calităţilor teatrului nostru. Din nou, ziarele „Al Gumhuria"
şi „Al Ahram" au scris : „Reprezentaţia pe care am văzut-o demonstrează că
trupa a ajuns la o măiestrie artistică, tehnică şi pilastică desăvîrşită". „Cînd se
siting luminile şi începe piesa Mîna cu cinci degete, înţelegi că eşti în faţa unui
vis în culori. Vei descoperi că lemnul păpuşilor are posibilităţi estetice nelimitate...
Speetacolul satirizează filmele poliţiste de mare série, satira vizînd deopotrivă şi
modul de viaţă propagat de aceste filme".
A. fost un turneu bogat în impresii, din care am învăţat multe şi ne-am ales
eu cunoştinţe noi. li aşteptăm pe colegii păpuşari egipteni la eel de-al Ill-lea
Festival international al teatrelor de păpuşi, cu aceeaşi prietenie cu care ne-au
primit şi ei pe noi
Brîndum Zaita-Silvestru

Griboedov în viziunea de patima parvenirii, gâta de orice


trădare pentru a-şi face drum. Regi-
lui Tovstonogov zorul a precizat individualitatea eroi-
lor, a renunţat la caracterizările vechi,
Un eveniment al actualei stagiuni a spart cadrul prezentărilor „în gene­
sovietice a fost montarea la Leningrad, ral", dezvoltînd cu multă atenţie psi-
la Teatrul Mare de Drama, în regia hologia personajelor. „Tovstonogov a
lui Tovstonogov, a comediei clasice optât pentru o readaptare psihologică
Prea multă minte strică. a textului griboedovian" — scrie, în
Ceea ce a uimit şi continua să ui- „Teatr" nr. 21963, S. Ţimbal — „nu
mească în acest spectacol este înde- fiindcă acest text ar fi îmbătrînit, ci
părtarea hotărîtă de toate tradiţiile fiindcă ceea ce era viu în el fusese
interpretărilor anterioare. Ceaţki (S. împins în planul al doilea de tradiţia
Iurski) nu mai este un vulcanic erou interpreţilor şi de deprinderile comen-
romantic, ci apare ca un tînăr incli­ tatorilor. (Obişnuinţei îi place să se dea
nât spre meditaţie, care. în cursul drept tradiţie, şi de aceea ni se pare
piesei, îşi încheie prima tinereţe, ma- că numai un Ceaţki declamator, ro­
turizîndu-se prin suferinţă ; Sofia (T. mantic şi respectabil este veridic.)
Doronina) nu mai este o cochetă uşu- Sub pretextul fidelităţii faţă de re-
ratică, ci se înfăţişează ca o virtuoasă prezentarea care s-a format cu timpul
a ipocriziei, învăţată să ascundă cu şi a fost legiferată nu se ştie de cine,
grijă, sub aparenta eleganţă a bunelor acţionează lenea de gîndire, împotri-
manière, tot ce gîndeşte şi simte. Mol- virea la nou, duşmănia faţă de efortul
cealin (K. Lavrov) nu mai este doar inteligenţei şi al imaginaţiei. Or, toc-
un slujbaş şters, ci un s-uflet mistuit mai un astfel de efort solicita noua

SO
www.cimec.ro
tratare a comediei Prea multă minte tatorii nu-şi pun întrebarea, lăsîndu-se
strică, tratare pe care o propune Tov- dominaţi de farmecul personalităţii
stonogov". construite de actor. Inevitabil, discu-
Creaţia regizorală nu se întemeiază ţiile provocate de spectacol revin la
însă în spectacol numai pe adîncirea problema centrală a textului — rolul
•şi dezvoltarea analizei psihologice ; ştiinţei în lumea contemporană. Me-
Tovstonogov conduce în aşa fel ac- sajul brechtian îşi dovedeşte încă o
ţiunea scenică încît ajunge să acuze data inalterabila forţă agitatorică.
brutal, printr-o paradă a măştilor gro-
teşti, absurditatea înaltei societăţi.
Măştile apar pentru prima data la Tennessee Williams - mistic
bal, în faimoasa scenă în care Ceaţki
«ste évitât de toată lumea ; în final,
după plecarea protagonistului, corte- O recentă piesă de Tennessee Wil­
giul grotesc revine, încheind specta- liams, Trenul nu mai opreşte niciodată
colul. Realizarea lui Tovstonogov con- aid, prezintă o atît de fantască rein-
-stituie un mare succès. carnare a lui Crist încît nici măcar
cronicarii catolici nu o pot accepta.
Cu atît mai putm piesa poate atrage
Giordano Bruno şi Galileo Ga­ pe admiratorii scrierilor réaliste aie
dramaturgului.
lilei, pe scenele pariziene Iată, pe scurt, subiectul : o bătrînă
curtezană, milionară, care a înmor-
Printre spectacolele celé mai comen- mîntat cu succès şase bărbaţi, îşi pe-
tate aie acestei primăveri, Parisul nu- trece timpul la Capri, în trei vile, pe
mără reprezentaţia de la Théâtre du care le locuieşte succesiv — una roz,
Tertre, cu piesa Vrăjitorul de Christian alta albastră şi a treia albă. într-una
Liger — o evocare a imartiriului lui din aceste vile, ea ascunde cu gelozie
Giordano Bruno — şi montarea, la pe un tînăr poet, pe care 1-a cules,
T.N.P., a cronicii lui Brecht despre aproape muritor de foame, de pe dru-
Galileo Galilei. muri, fireşte, nu din milă creştinească.
Christian Liger este un dramaturg Tînărul, care este interprétât în specta-
tînăr, şi competiţia cu Brecht putea colul de pe Broadway de un actor cu
uşor să-1 copleşească. Cu toate aces- tors superb — Paul Roebling —, apare
tea, lucrarea lui dramatică a trecut pe scenă mai tot timpul în slip. In
destul de bine examenul premierei. mod mai mult decît bizar, în cursul
Piesa descrie ultima perioadă a vieţii acţiunii, el se va dovedi nu un vulgar
descoperitorului : refugiul la Veneţia, exploatator al viciilor bătrînei, ci un
extrădarea şi procesul. Dramaturgul Crist reincarnat pentru a salva sufle-
s-a concentrât asupra analizei psiholo­ tele locuitorilor coloratelor vile. Un
gice, urmărind să demaşte laşitatea Crist sau un sfînt Cristoph — Williams
protectorilor veneţieni, careîl trădează nu pare foarte sigur în alegerea pa-
pe Giordano Bruno, şi să comtureze tronului, analogiile introduse în su-
portretul savantului. In concepţia lui, biect referindu-se cînd la Noul Tes­
Giordano Bruno este un erou cuprins tament, cînd la legenda sfîntului Cris­
de deznâdejde în faţa absurdităţii lu- toph. In timpul spectacolului, tînărul
mii lui ; el accepta să treacă drept poet se autobotează eu lapte, ţine post
vrăjitor, pentru a nu fi obligat să-şi negru trei zile, rezistă ispitei prezènte
renege convingerile. Cronicarii apre- sub chipul unei niilionare tinere şi o
ciazâ piesa ca o reuşită — „de dé­ readuce pe bătrîna lui prietenă pe
parte, cea mai bună piesă scrisâ de drumul eel bun ; mai mult, salvează
un tînăr autor în această stagiune" sufletele cîtorva femei şi vindecă o
{Robert Kanters, „Exprès"), considerînd bolnavă de paralizie. Toate aceste mi-
neizbutită numai intriga sentimentale. racole sînt săvîrşite de numitul Cris-
La T.N.P., se impune în primul rînd topher Flanders cu narcisismul şi co-
atenţiei interpretarea lui George Wil­ chetăria uşor vulgară obişnuite la eroii
son, protagonist şi regizor. După cum tineri ai teatrului lui Williams.
reiese din comentarii, Galileo créât de Dacă piesa ar fi o parodie, ea ar
•el cucereşte prin umanitate, căldură, putea să plaça prin ineditul şi bizare-
pasiunea muncii, rămînînd seducător ria situaţiilor ; din păcate, umorul este
chiar în momentele de slăbiciune. Este aici involuntar. Williams eşuează în
brechtiană această vibrantă şi pasio- misticism şi talentul lui ajunge sa se
nată interpretare ? Cronicarii şi spec- autoparodieze jalnic.

90
www.cimec.ro
„Crimâ şi pedeapsâ" la Come- multe nume de aetori celebri, şi, cu
dia Francezâ toate acestea, cîteva dintre celé mai
bune teatre italiene se află în faţa
unui impas.
Regizor este Michel Vitold, protago­ în tara lui Goldoni, numărul tea-
nist Robert Hirsch, adaptarea aparţine trelor stabile este foarte redus. La
lui G. Arout. Spectacolul durează trei Roma nu exista nici măcar un singur
ore şi jumătate, ceea ce la Paris con- teatru permanent. Scenele -sînt fie în-
stituie o excepţie, majoritatea repre- chiriate companiilor din nord (în a-
zentaţiilor teatrale consumîndu-se aco- ceastă stagiune, Piccolo Teatro din Mi-
lo în aproximativ doua ore. Scenogra- lano şi teatrul din Torino, cu Ascen-
ful René Allio a imaginât noua de- siunea lui Arturo Ui, cel mai mare
coruri, în cadrul cărora se succed 60 succès de casă recent), fie ocupate
locuri diferite de joc, adaptarea şi pu- provizoriu de către companiile ambu­
nerea în scenă fiind concepute într-o lante efemere, pe care italienii le nu-
maniera cinematografică. mesc „teatre de turneu", fiindcă nu
Punctul principal de atracţie îl con- au un sediu fix şi nu izbutesc, din pri-
stituie jocul lui Robert Hirsch. Michel cina dificultăţilor materiale, să-şi în-
Vitold ar fi dorit să-1 interpreteze el chege o trupă constantă. Succesele a-
însusi pe Raskolnikov ; după ce 1-a cestor teatre la Roma au prilejuit apa-
văzut însă pe Hirsch repetînd, a renunţat riţia unor proiecte de înfiinţare a unui
fără nici un regret la acest proiect. teatru permanent în capitala Italiei.
„Sînt entuziasmat de Robert Hirsch" Se vorbeşte de o asociaţie între Vit-
— déclara regizorul, în revista „Arts" torio Gassman, Paolo Stoppa şi Rina
— „de capacitatea lui profesională, de Morelli, sau de o unificare a grupu-
supleţea şi uşurinţa eu care interpre- rilor Morelli-Stoppa şi De Lullo-Valli.
tează. El ma uimeste tot mai mult. Dar aceste planuri sînt încă foarte in-
din zi în zi." Cu acest roi, Hirsch a certe.
devenit societar al Comediei Franceze.
El mai joacă, în acelaşi timp, al te ro- Sigur este însă că o criză financiară
luri, printre care figurează şi Scapin ameninţă cu dizolvarea cîteva dintre
al lui Molière. Raskolnikov şi Scapin, celé mai bune companii de turneu :
aceste doua personaje, interpretate cu companiile Proclemer-Albertazzi, Va-
égala măiestrie şi forţă, dau măsura noni-Ferrani, Foa-Masiero, Giulio Bo-
unei excepţionale game de posibilităţi setti. în ciuda succeselor obţinute în
actoriceşti. ultimul timp, aceste formaţii sînt îm-
piedicate să-şi continue séria de spec-
tacole, îndată după première, din lipsă
de fonduri, deşi, fără îndoială, conti-
Paradoxal impas în teatrele nuarea reprezentaţiilor ar aduce ve-
italiene nituri considerabile. Vechile datorii,
poliţele din alte stagiuni sînt dezgro-
Revistele şi ziarele italiene înregis- pate de impresari. Astfel — constata
trează o constantă afluenţă a specta- Roberto de Monticelli, în „Il giorno"
torilor spre teatre ; succesele coincid, — jumătate din companiile de turneu
în multe cazuri, cu realizări artistice aie Italiei se află în preajma falimen-
de seamă. Stagiunea a cunoscut şi pre- tului. Teatrul italian, nefiind deloc
miera unei piese italieneşti de valoare, sprijinit de autorităţi, rămîne supus
o comédie de Franco Brusati ; compa- hotărîrilor arbitrare ale organizaţiilor
niile teatrale înscriu în programele lor de impresari.
www.cimec.ro
CUrti-reviste
ACTUALITATEA VIE
A LUI CAMIL PETRESCU
Veşnicul neliniştit Camil Petrescu,
eel întotdeauna plin de énergie şi de
eombativitate, nu a devenir pentru noi,
deşi sînt şase ani de cînd moartea 1-a
răpit ocupaţiilor lui zilnice, o figura
îndepărtată din galeria „marilor dis-
păruţi". Camil Petrescu continua să trescu drept principalii duşmani ai
fie contemporanul şi prietenul nostru; unei activităţi cinstite şi rodnice. De
personalitatea lui vie şi plină de ac- fapt, lipsa de intelectualitate a inte-
tualitate refuză eu încăpăţînare sa pă- lectualităţii, de care se plîngea scrii­
răsească vremea noastră, după cum în torul, nu era decît un reflex în pla-
viaţă se refuza venerabilităţii, care, nul cultural al unor conditii sociale
deşi implică şi glorie meritată, este şi politice de tristă amintire. Dar în-
de multe ori şi semnul unui început ţelegerea raportului dintre fenomenul
de uitare. économico-social şi cel suprastructural
Recentul „studiu critic" al lui B. El- este un procès care se desfăşoară de-a
vin, închinat lui Camil Petrescu, vine lungul întregii activităţi a lui Camil
să dea expresie unui sentiment gene­ Petrescu şi care se îndreaptă spre o
ral, existent în cultura noastră, care deplină clarificare abia în anii regi­
îl asimilează pe autorul romanului mului democrat-popular. Totuşi, pe
..Un om între oameni" celei mai de- măsură ce se naşte şi se dezvoltă ope­
pline actualităţi. Reliefînd coordona- ra poetică, cea în proză, ca şi drama-
tele gîndirii lui Camil Petrescu şi ur- turgia lui Camil Petrescu, şi pe me­
mărind evoluţia concepţiei sale artis- sura ce cunoscutele lui polemici ră-
tice, Elvin reuşeşte să creeze o ima­ sună tot mai discordant în lumea gaze-
gine vie şi autentică a scriitorului care tarilor şi a obişnuiţilor cafenelelor lite­
a fost, timp de cîteva decenii, un ne- rare, intelectualul naiv şi supărat pe
preţuit ferment al vieţii culturale şi condiţia lui personală (umilă datorită
care continua să se menţină, prin o- împrejurărilor dureroase care i-au în-
pera sa, în centrul atenţiei literare. tovărăşit apariţia pe lume, copilăria şi
Fără a avea pretenţia să epuizeze adolescenţa) dispare, pentru a face loe
problemele pe care le ridică în litera- unui vehement scriitor antiburghez,
tura noastră personalitatea lui Camil unui scriitor care va deveni unui din­
Petrescu, şi probabil toemai de aceea tre reprezentanţii de frunte ai realismu-
subintitulîndu-şi lucrarea „studiu cri- lui critic în literatura noastră. Procesul
tic", Elvin foloseşte totuşi o metodă de clarificare al lui Camil Petrescu, pro­
monografică de cercetare şi de valori- cès întortocheat şi dureros, complicat în
ficare critică a scriitorului. Datele bio- mod special la scriitorul care făcuse
grafice, ca şi descrierea anilor de for- studii de filozofie şi care frecventa,
mare a personalitătii lui Camil Pe­ după obiceiul timpului, fenomenologia
trescu, furnizează o explicaţie convin- lui Husserl, este urmărit de B. Elvin
gătoare şi fixează totodată determi- etapă eu etapă şi în aspeetele lui prin­
narea socială în cadrul căreia s-a des- cipale. O analiză mai aprofundată ar
făşurat activitatea lui creatoare. Unui fi fost totuşi indicate pentru a pune
din meritele studiului lui Elvin stă de în evidenţă contradicţiile operei lui
altfel toemai în atenţia eu care este Camil Petrescu dinainte de Eliberare.
reconstituit mediul literar din anii de O asemenea analiză ar fi luminat
debut ai lui Camil Petrescu. Presiu- eu mai multă forţă înehisoarea
nea ideologică a regimului burghezo- spirituală în care se zbătea intelec­
moşieresc este foarte bine pusă în evi- tualul cinstit din acei ani (repre-
denţă de haosul şi confuzia care do- zentat eu putere de exemplu toemai
minau pe atunci viaţa literară şi care de Camil Petrescu), închisoare creată
apăreau în ochii tînărului Camil Pe­ de clasele dominante, şi uneori între-

U2
www.cimec.ro
ţinută chiar de acest tip de intelectual. şi-1 propune scriitorul : „Teatrul este
Spirit lucid şi mereu activ în hotărî- aşadar, pentru Camil Petrescu, un mij-
rea de a se autodemistifica, scriitorul loc de a arăta raporturile dintre indi-
era totuşi, în acelaşi timp, prizonierul vid şi univers, sugerînd nevoia impe-
unei viziuni intelectualiste, după cum rioasă a unor soluţii radicale pe plan
releva şi studiul lui B. Elvin de social, drama fiind pentru autorul nos-
altfel, dar într-o măsură care explieă tru un apel la libertate, o expresie a
nu numai un anume donquijotism al luptei omului împotriva unui statut
omului sau limitele protestului critic, de legi injuste". Această idee crucială
exprimat în opera sa literară, ci şi a scriitorului constituie şi sursa ca-
pretenţia sa de a furniza un sistem racterului novator al teatrului său. în-
filozofic, o interpretare şi un model rudit prin afinităţi subterane eu ma-
de organizare „raţională" a lumii. Au- rile spirite înnoitoare aie secolului
torul sistemului noocrat ne apare în nostru, Camil Petrescu a fost el în-
mod mai clar drept un prizonier al suşi un factor sensibil şi plin de re-
„jocului ielelor" decît autorul lui Dan­ ceptivitate la mesajele contemporanei-
ton şi chiar decît creatorul lui Gelu tăţii. Atît în opera sa de romancier,
Ruscanu. Om de cultură eu o activi- cît şi în cea de dramaturg, procedeaza
fcate complexă, Camil Petrescu oferă la dezgheţarea „caracterului", aşa cum
cercetătorului literar diverse ipostaze rămăsese el moştenire de la teatrul
care, numai considerate în unitatea clasic, fără să cadă în ispita dizol-
lor dialectică, pot da dezlegarea inte- vării unitătii structurale a personaju-
grală a personalităţii scriitorului. lui. în acest sens, apropierea care se
Studiul lui Elvin urmăreşte eu per- face la noi în mod curent între Camil
spicacitate, în schimb, aspectele pro- Petrescu şi Proust îl nedreptăţeste în-
fund actuale aie dramaturgului şi aie tr-uji sens pe scriitorul romîn, deoa-
omului de teatru care a fost Camil rece nu se precizează niciodată că el
Petrescu. Ideile înaintate aie scriito­ era un adept încăpăţînat al unui nu-
rului eu privire la rostul teatrului, eu cleu psihologic stabil şi deci total re-
privire la raportul dintre caracter şi fractar tendinţelor décadente. Actuali-
acţiune în opera dramatică, respinge- tatea lui Camil Petrescu, în condiţiile
rea raţionalismului cartezian, devenit luptei care se duce în momentul de
un clişeu în care se încăpăţîna să ve- faţă pe plan international între rea­
geteze concepţia curentă asupra dra- lism şi antirealism, este însă toemai de
maturgiei în acei ani, sînt pe larg şi aceea atît de evidentă.
eu vădită plăcere analizate de Elvin. De asemenea, atenţia eu care Elvin
într-adevăr, o bună parte din ideile pune în valoare preţioasele idei aie
pentru care a militât în condiţii vi- omului de teatru şi aie cronicarului
trege, dar eu curaj şi consecvenţă, Ca­ dramatic care a fost Camil Petrescu,
mil Petrescu se dovedesc a fi astăzi în ceea ce priveşte regia, jocul acto-
toemai problème vitale aie modalităţii rilor sau spiritul în care trebuie pus
estetice spécifiée teatrului. Pe bună în scenă un spectacol, dă studiului o
dreptate, B. Elvin scrie : „Pentru Ca­ eficienţă practice imediată, unele pre-
mil Petrescu teatrul reprezintă mai judecăţi care dăinuie în arta specta-
aies situaţii grave în care un erou faţă colului la noi. în manierele de inter­
în faţă eu o întrebare decisive, din pretare a unui roi, fiind combătute
acelea care pecetluiesc o existenţă, tre­ încă de Camil Petrescu. Ar fi timpul
buie să opteze, trebuie să se pronunţe. să fie înţeleasă şi apreciată aşa cum
Iată de ce în Teze şi antiteze el res- trebuie moştenirea lăsată de excepţio-
pinge un teatru de caractère, în care nalul om de teatru şi dramaturg care
personajele se comporta «eu o consec- furniza, în enormele sale paranteze,
venţă mecanică», în care împrejură- adevărate caiete de regie.
rile n-au alt roi decît să prilejuiască Studml lui B. Elvin este un bun în-
eroilor să-şi manifeste mereu un ca­ derran la cercetarea în profunzime şi
pital invariabil de însuşiri şi defecte. valorificarea critică a operei lui Camil
Personajul pe care scriitorul îl iubeşte Petrescu, care se bucură în cultura
este cel ce-şi caută adevărul şi nu eel noastră, pe bună dreptate, de Dresti-
ce de la un capăt la altul al dramei giul unui spirit modem şi al unui
procedează exact aşa cum am prevăzut". scriitor care s-a intégrât eu entuziasm
Caracterul modern al teatrului lui literaturii noastre noi, dînd la iveală
Camil Petrescu şi al concepţiei sale opère nepieritoare ca „Un om între
estetice asupra operei dramatice pro- oameni" şi „Bălcescu".
vine, după cum foarte bine demon-
strează Elvin, din ţelul nobil pe care Geo r g et a Horodincă
www.cimec.ro
{ ► ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ t ♦ ♦♦♦♦♦♦♦■♦♦♦ > ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ »

Teatrul „CONSTANTIN NOTTARA"


B-dul Gl. Magheru nr. 20 - Telefon : 15.93.02
- t

Prezintă în :
SALA MAGHERU
STEAUA POLARĂ FRAŢII KARAMAZOV
de SERGIU FÀRCASAN după DOSTOÏEVSKI
Regia : Radu Penciulescu de B. N. LIVANOV
Regia : George Teodorescu
PRIMA ZI DE
LIBERTATE PYGMALION
de LEON KRUCZKOWSKI
Regia : Sanda Manu şi de G. B. SHAVV
Mircea Avram Regia : Sanda Manu

FÎNTÎNA RLANDUZIEI VLAICU YODÀ


de VASILE ALECSANDRI de AL. DAVILA
Regia : Ion Sahiçhian
maestru emerit al artei Regia : Ion Şahighian
maestru emerit al artei
CÎND ÎNFLORESC
MIGDALII CIOCÎRLIA
de ANGELA NICULESCU-PLATI de JEAN ANOUILH
Regia : Mircea Avram Regia : Mircea Avram
ZIUA DE NASTERE
ANTONIU si CLEOPATRA
A TEREZEI
de G. MDIVANI de SHAKESPEARE
Regia : George Rafael Regia : George Teodorescu

[SALA S TU D IO
CASA CU DOUA INTRĂRI SCANDALOASA LEGĂTURĂ
de CALDERON DE LA BARCA DINTRE Dl. KETTLEE
Regia : Mircea Avram
si D-na MOON
PATRU SUB UN ACOPERIS de J. B. PRIESTLEY
de M. SMIRNOVA şi M. KRAINDEL
Regia : Al. Ciprian Regia : George Rafael
BUCĂTĂREASA BĂIEŢII VESELI
de A. SOFRONOV de H. NICOLAIDE
Regia : Mircea Avram Regia : Mircea Avram

VIITOAEELB PREMIERE
UNCHIUL VANEA PEER GYNT
de A. P. CEHOV de H. IBSEN
Regia : Ion Olteanu Regia : George Rafael
maestru emerit al artei

+»»+♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦+♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦»t
www.cimec.ro
^♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦MHHHHHHV

;; TEATRUL REGIONAL BUCUREŞTI «

vmikvs?
PREMIERA PE TARA

POVESTEA ALEXANDREI SOKOLOVA


adaptare după un scenariu de K. Yinogradskaia de Dinu Cernescu
ÎN DISTRTBUŢIE : Victoria Dinu, Ion Marinescu, Silviu Stănculescu, Cornel Gîrbea,
Petre Dragoman, Corneliu Dumitraş, Constantin Răşchitor, Elena Maican, Rodica
Popescu, Dumitru Fedoreac, Dorel Livianu, Vasile Dinescu, Vasile Ichim, Ana
Dornescu, Margareta Dumitrescu, Dodo Iconomu
Regia : GEORGE TEODORESCU Seenografia : CAMILLO OSOROYITZ
Comentariul cinematografie : P A I L R A R H A N E A G R A

ÎNDRAZNEALA HIELUL TURBAT


eomedie In trei aete
piesă In trel aete de GHEORGHE VLAD
de ALREL RARANGA

IAŞII N CARNAVAL
MATEIAŞ GÎSCARUL
comédie In trei acte după
MILLO DIRECTOR Muriez Zsigmond
de Vasile Alecsandri

„R Ă Z B O I U L"
eomedie In trei acte de CARLO GOLDOXI

Biletele se găsesc la casa teatru.hu, şos. Stefan eel Mare nr. 34,
telefon 12.94.23

4 M M H ♦♦♦ M ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ » ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦»
www.cimec.ro
! CONCURS DE DRAMATURGIE ORIGINALĂ
I
In dorinta de a contribui la îmbogâtirea dramaturgiei
i originale şi pentru a întîmpina în mod deosebit cea de-
[ a 20-a aniversare a eliberârii patriei noastre de sub jugul

«
I
fascist, Comitetul de Culturâ şi Artâ al Sfatului Popular al
Regiunii Oltenia, în colaborare eu Teatrul National din
Craiova, organizeazâ un concurs de lucrâri dramatice eu
! tema „ÎN REPUBUCA POPULARÀ R O M Î N À SOCIAUSMUL «
I A ÎNVINS DEFINITIY LA ORAŞE SI SATE". |
Lucrârile (comedii, drame, poème dramatice etc.),
| oglindind aspecte aie luptei de azi a poporului nostru, i
y condus de partid, pentru construcHa desfâşuratâ a socia- i
p lismului, vor fi trimise pînâ la data de 31 decembrie 1963 j
1 pe adresa Teatruluî Nafional din Craiova, str. Mihai Vitea- i
| zul nr. 1, Regiunea Oltenia. U
Lucrârile, nesemnate, vor avea un motto şi vor fi însofite i
de un plie închis în care se vor menfiona numele autorului i
I şi motto-ul respectiv. |
La concurs pot participa tofï autorii de lucrâri drama- I
§ tice, membri şi nemembri ai Uniunii Scriitorilor, membri ai j
cercurilor literare ş. a. |
Lucrârile valoroase vor fi premiate dupa cum urmeazâ: \
I Premiul I 10.000 lei i
Premiul II 7.000 lei
«
. Premiul III 5.000 lei I
Trei mentiuni a cîte 1.000 lei
n
1 Acele lucrâri premiate pe care teatrul va hotârî sa le I
H includâ în repertoriu vor fi achizitionate. i
i Lucrârile valoroase pe care teatrul nu le va putea I
| reprezenta din motive obiective (imposibilitatea de a aleâtui j
| o distribuée corespunzâtoare, tematicâ ce a mai fost pre- I
j zentâ de curînd pe scena teatruluî etc.) vor fi multiplicate
1 de câtre Teatrul National din Craiova şi transmise tuturor I
P ' If
teatrelor dramatice din farâ. y

www.cimec.ro
H^JW.

TEATRUL NATIONAL „I. L. CARAGIALE


prezintă :
ÎN SALA COMEDIA Vizita bătrlnei doamne
de Friedrich Dûrrenmatt
0 scrisoare pierdută Eegia : Moni Ghelerter
de I. L. Caragiale
Eegia : Sică Alexandrescu maestru emerit al artei
artist al poporului
ÎN SALA STUDIO
Apus de soare
de Barbu Delavrancea Siciliana de Aurel Baranga
Eegia : Mihai Zirra Eegia : Sică Alexandrescu
maestru emerit al artei artist al poporului
Febre de Horia Lovinescu Fiicele de Sidonia Drăguşanu
Eegia : Miron Niculescu Eegia : Alexandru Finţi
Regele Lear de W. Shakespeare maestru emerit al artei
Eegia : Sică Alexandrescu Haşina de scris de Jean Cocteau
artist al poporului Eegia : Alexandru Finţi
Anna Karenina, după romanul maestru emerit al artei
lui L. N. Tolstoi Bolnavul înehipuit de Molière
Eegia : Moni Ghelerter Eegia : Sică Alexandrescu
maestru emerit al artei artist al poporului
Cidul de Corneille Vicleniile lui Scapin de Molière
Eegia : Mihai Berechet Eegia : Marcel Anghelescu
Macbeth de W. Shakespeare artist emerit
Eegia : Mihai Berechet Dezertorul de Mihail Sorbul
Orfeu în infern Eegia : Miron Mculescu
de Tennessee Williams 0 noapte furtunoasă
Eegia : Moni Ghelerter Conu Leonida faţă eu reacţiunea
maestru emerit al artei de I . L . Caragiale
Poveste din Irkutsk Eegia : Sică Alexandrescu
de Alexei Arbuzov artist al poporului
Eegia : Eadu Beligan Ancheta de Alexandru Voitin
artist al poporului Eegia : Miron Niculescu
Cercul de cretă cnucazian Adam şi Eva de Aurel Baranga
de Bertolt Brecht Eegia : Sică Alexandrescu,
Eegia : Lucian Giurchescu artist al poporului
Viitoarele premiere :
Nevestcle vescle din Windsor de W. Shakespeare
Regia : Lucian Giurchescu
Oşlcanul lăudăros de Plaut
Regia : Marcel Anghelescu, artist emerit
www.cimec.ro
r
CX3\2v>Os^>Os>0\30s>v>s>*^>s>^>^
www.cimec.ro