EDUCATORUL SI CREATIVITATEA

Scoala romaneasca contemporana sau mai bine zis oamenii scolii-educatorii-sunt

preocupati sa gaseasca solutiile cele mai potrivite, mai eficiente din punct de vedere
pedagogic, economic si social problemelor fiecarei etape in dezvoltarea societatii sub
aspectul bazei tehnico-materiale, cat si in ceea ce priveste oamenii, nivelul lor general de
instruire si cultura, de constiinta si conduita.
Intre modalitatile practice folosite in acest scop, s-a format un curent de interes fata de
invatarea creativa si dezvoltarea creativitatii la prescolari si elevi, pornind de la idea ca nu se
poate obtine o calitate noua in invatare folosind in continuare exclusiv metodele de
invatamant traditionale.
Atat in cadrul lectiilor, al activitatilor de instruire practica, cat si la cele din cercurile
stiintifice, tehnico-aplicative si literar-artistice, se pune un accent mai mare pe stimularea
gandirii elevilor, a spiritului de observatie si curiozitatii, incep sa devina preponderente
modele de instruire active, participative, care se bazeaza pe experimente, pe descoperire, pe
actiune, pe participarea elevilor la procesul de invatare, pe dezvoltarea creativitatii, spre
deosebire de cele traditionale care se bazeaza pe invatarea prin conditionare-memorarerepetare, pe o motivatie exterioara, punand accentul pe predare, pe transmiterea unor
cunostinte gata confectionate, avand un caracter abstract, verbalist si fiind, de regula,
autoritare.
In cadrul cercurilor fanteziei, organizate in scoli sau in clasele copiilor, acestia isi dau
frau liber imaginatiei creatoare, emitand nestingherit idei originale si realizand lucruri inedite,
uneori de-a dreptul surprinzatoare pentru varsta lor, de unde se poate desprinde concluzia ca,
creativitatea ca fenomen general uman se poate manifesta la orice varsta.
Rezultate remarcabile se obtin atunci cand elevii, alaturi de profesori, cercetatori si alti
specialisti, participa la solutionarea unor probleme de cercetare stiintifica.
Din pacate exista inca o inertie in simularea creativitatii copiilor, determinata de o
anumita comoditate a educatorilor care prefera adesea drumurile batatorite, eforturile minime
de gandire si de cautare a noului in domeniul activitatii instructiv-educative.
Se pune in mod firesc intrebarea "ce ar trebui intreprins pentru dezvoltarea mai accentuata
a invatarii creative, pentru stimularea creativitatii la prescolari si scolari"?
Mai intai, consideram ca toti educatorii trebuie sa studieze mai temeinic si mai sistematic
literatura de specialitate referitoare la aceste probleme.
Pasul urmator trebuie facut in directia experimentarii metodelor de stimulare a creativitatii
care presupune desigur un consum mai mare de timp pentru educatori, dar asigura o invatare
eficienta, durabila si determina la elevi o atitudine pozitiva fata de invatatura si fata de munca
creatoare.
Se poate face mai mult si pe linia formarii si perfectionarii personalului didactic, unde
accentul trebuie pus asupra acelor activitati care conduc la schimbarea mentalitatii
educatorilor despre rolul lor in orientarea, indrumarea si dirijarea elevilor, la intelegerea
necesitatii innoirii strategiilor didactice, a metodelor de predare-invatare.
Specialistii in materie grupeaza factori creativitatii in trei categori si anume:
1.
Factori psihici (aptitudinali, atitudinali, de stil cognitiv, motivationali etc.);
2.
Factori sociali (culturali, educativi si de mediu socio-economic);
3. Factori biologici (diferente de sex, de varsta etc.).
Intre factorii intelectuali ai creativitatii, mai multe studi mentioneaza: sensibilitatea fata de
probleme, fluiditatea sau asociativitatea gandirii; flexibilitatea (inteleasa ca o capacitate de
adaptare rapida la situatii noi, de a reactiona adecvat la schimbari, de a da o mare varietate de
raspunsuri anumitor probleme); originalitate; aptitudinea de a redefini, de a restructura, de a
transforma; capacitatea analitica; aptitudinea de a abstractiza; aptitudinea de a sintetiza;

capacitatea de a organiza un proiect, de a exprima o idee, de a crea ceva in asa fel incat nimic
sa nu fie de prisos. Acesti factori se cer bine cunoscuti de educatori, sesizati atunci cand se
manifesta la elevi si stimulati prin diferite mijloace.
Intre factorii care franeaza creativitatea in scoala sunt mentionati: obisnuinta, utilizarea
excesiva a metodelor pasive (explicatia, povestirea, prelegerea etc.), impiedicarea dialogului
profesor-elevi sau elevi-elevi, stavilirea initiativei, cultivarea temerii de a nu fi altfel decat cei
din jur, de a nu iesi din comun s.a.
Directiile de actiune ale educatorilor in ce priveste creativitatea ar putea fi:
-sa-i introduca pe elevi in intimitatea proceselor gandirii si actiunii creatoare, pentru a le
dezvalui "misterele" acestui proces si a le intari convingerea ca fiecare dispune de capacitati
creatoare intr-un domeniu sau altul;
-sa-i indrume cu competenta, tact si rabdare pe drumul sinuos al cunoasterii, incurajandu-i si
ajutandu-i sa depaseasca greutatile prin efort propriu.
Unul din specialistii domeniului (Lowenfeld) afirma ca "nu este niciodata prea devreme
pentru a incepe educarea creativitatii copiilor ; activitatea creativa a copiilor nu ar trebui sa
fie ingradita de nici un fel de interdictii, limitari sau critici". Si tot el este de parere ca "primii
pasi spre creativitate sunt facuti atunci cand indemnam un copil sa miroase o floare, sa
observe un pom in toate amanuntele sale, sa mangaie blana unei pisici. Copilul trebuie
indemnat sa-si foloseasca ochii nu numai pentru a vedea, dar si pentru a privi; urechile, nu
numai pentru auzi, dar si pentru a asculta cu atentie; mainile, nu numai pentru a apuca
obiectele, ci si pentru a le pipai."
Este necesar ca educatorii sa-si insuseasca si sa aplice, ori de catre ori conditiile permit,
metodele creative, prezentate si in lucrarea de fata, cum sunt: brainstormingul, jocul de rol,
problematizarea, descoperirea.
"Educatorul creativ ofera invatarea autoinitiata, atmosfera neautoritara, ii incurajeaza pe elevi
sa invete suplimentar, incurajeaza procesele creative. Aceasta inseamna ca el ii indeamna pe
copii sa caute noi conexiuni intre date, sa asocieze, sa-si imagineze, sa gaseasca solutii la
probleme, sa faca presupuneri nebanuite, sa emita idei, sa perfectioneze ideile altora si sa
orienteze aceste idei in directii noi. El incurajeaza elevul sa jongleze cu elemente ce par a nu
fi corelate, sa exprime teorii care par a fi ridicole, sa formeze teori greu de crezut, sa combine
materiale si notiunile in modele noi si neasteptate. Educatorul bun permite elevului sa-si
asume riscuri intelectuale, sa speculeze pe baza informatiilor neconcludente, sa sondeze
relatiile structurale si spatiale dintre lucruri." [41]
Ralph Hallman se fereste a vorbi de "procedee", ci de "indicatii", caci procedeele "nu pot fi
precise, nici puse in planuri de lectii". Si totusi in avalansa de indicatii apar si strategii, cum
ar fi cele menite sa cultive flexibilitatea intelectuala: schimbarea unghiurilor de vedere,
varietatea abordarilor problemelor, schimbarea functiilor obisnuite ale obiectelor, redefinirea
problemelor, in alte categori decat acelea in care sunt definite, cautarea de semnificatii noi in
materialele familiare, folosirea semnificatiilor vechi in contexte noi.
Educatorul creativ stie cum sa foloseasca intrebarile. Fiecare act creativ incepe cu intrebari,
dar acestea trebuie sa fie deschise, sa aiba sens, sa nu aiba raspunsuri predeterminate si
indeosebi sa fie intrebari care sa nu reclame o expunere a faptelor. Intrebarea operationala
provoaca conduita creatoare, pentru ca ea duce la explorare, dezvolta curiozitatea si
stimuleaza tendintele implicate in acesta.
Pentru infaptuirea cerintelor creativitatii o conditie principala ce trebuie realizeata la lectie
este instaurarea unei conlucrari fructoase intre cadre si elevi, climat caracterizat printr-o
tonalitate afectiva posesiva, de exigenta si intelegere, de responsabilitate. Nu mai putin
importanta este simularea efortului personal al elevului si simularea tendintei acestuia de a
aduce o contributie proprie, de a fi original, inventiv, creator.

Predarea ca un proces creativ presupune ca educatorul sa mediteze intre el si lumea ce-l

inconjoara. A media, precizeaza Alice Miel, "inseamna a fi un instrument al unei persoane
cand acesta isi experimenteaza mediul sau si cauta sensuri."
Dupa A. Miel aspectele specifice ale predarii ca functie mediatoare sunt:
1. Structurarea si restructurarea unui cadru pentru a face posibila o experienta utila celor care
invata.
2. Indicarea experientelor pe care le pot avea acestia in cadrul creat, sau invitare catre cei care
invata de a se folosi ei singuri de posibilitatile de a experimenta.
3. Participarea alaturi de un individ sau un grup in scopul clarificarii sau ameliorarii liniilor
orientative pentru selectarea prilejurilor favorabile experientei.
4. A servi ca model in legaturile interpersonale sau a incuraja o interactiune educativa intre
colegi si persoane de alte grupe de varsta.
5. A ajuta individul sau grupul sa foloseasca timpul, spatiul, echipamentul si materialele.
6. A ajuta individul sau grupul sa extraga din experienta informatii, valori, deprinderi si
procese.
7. A ajuta individul sau grupul sainterpreteze si sa evalueze experientele.
Misiunea de educator nu inceteaza odata cu terminarea lectiei, ci se manifesta si dincolo de
cadrele acesteia. Cadrele didactice trebuie sa cunoasca potentialul creativ al fiecarui elev, sa
stie sa vada manifestarile creative ale elevilor nu numai in timpul orelor de clasa, ci si in
activitatile extrascolere, sa le formeze obisnuinta autoaprecierii, toate acestea putandu-se
realiza prin largirea cercului disciplinelor nemijlocit legate de creativitate (desen, pictura,
constructii artistice), prin largirea legaturilor dintre discipline.
G. Kenller spune ca, "a subordona educatia formala dezvoltarii gandirii creatoare este
daunatoare chiar si pentru creativitate. Succesul activitatii creatoare reclama atat material
pentru imaginatie, cat si tehnici pentru transformarea acelui material intr-o forma realizata."
Insa, in clasa, tot autorul recunoaste, "toti pedagogii sunt in fata unei dileme pe care eu nu
sunt in stare sa o rezolv. Pe de alta parte ei trebuie sa formeze gandirea logica, rationala, pe de
alta, trebuie sa dezvolte fluenta si libertatea mintii."
Educare gandirii critice si educarea creativitatii se pot realiza in fapt alternativ, desi ele nu se
exclud total una pe alta.
Activitatile de creatie, sub indrumarea cadrului didactic, urmaresc formarea capacitatii de "a
se juca frumos", de a introduce pe copii in disciplina unei activitati. Ele dezvolta capacitatiile
copilului de a se concentra, construind un obiect, in sfarsit de a simti bucuria si demnitatea
creativitatii, prestigiul celui ce produce. Copilul devine autonom, liber, urmand sa gaseasca
solutii si sa desfasoare o suita de operatii si activitati care il fac sa gandeasca si sa opteze.
Aceste activitati, conduse intr-un mod corect de catre educator, formeaza autodisciplina,
puterea de munca, capacitatea de integrare intr-o ordine; asigura libertatea creatiei ca expresie
a posibilitatilor de alegere, imaginatie, inteligenta constructiva si afirmare autonoma.