Umanismul - Umanismul Romanesc - Grigore Ureche, Miron Costin,

Contributia cronicarilor la dezvoltarea culturii romane

Umanismul
Umanismul este o miscare social-culturala care s-a dezvoltat in perioada Renasterii (sec
XIV XVI).
Renasterea este perioada din istoria omenirii caracterizata printr-o dezvoltare sincrona, fara
precedent a stiintei, artelor si a civilizatiei in general.
Termenul de Umanism are doua sensuri:

unul mai lung: dragoste fata de oameni.

altul mai restrans: dragoste fata de valorile antichitatii greco-romane.

Miscarea umanista cumuleaza ambele sensuri. 29899sij77hlx6x

Umanismul a aparut in Italia (Florenta) de unde s-a raspandit in intreaga Europa.

Caracteristici:

il899s9277hllx

increderea in libertatea, demnitatea si perfectabilitatea omului;

increderea in ratiune;

promovarea omului universal;

armonia dintre om si natura;

admiratia fata de valorile antichitatii greco-latine;

in centrul preocuparilor umanistilor se afla omul;

Umanismul Romanesc

Pe teritoriul tarii noastre, umanismul se dezvolta destul de tarziu (sec XVII) odata cu
aparitia primilor carturari cunoscatori ai culturii antichitatii, a limbilor latina, greaca si slavona.
1

Reprezentantii umanismului romanesc sunt cronicarii care sustin in operele lor idei fundamentale
ale culturii romanesti:

originea latina a poporului si a limbii romane;

continuitatea existentei acestui popor pe teritoriul romanesc;

unitatea tuturor romanilor din provinciile romanesti;

rolul civilizator al tipariturilor;

forta educativa a istoriei;

credinta in adevar si documente;

dorinta de a salva oamenii de ignoranta

CRONICILE:

Denumirea vine de la latinescul Chronica care inseamna istorie pe ani. Cronicile

sunt lucrari istoriografice care prezinta evenimente istorice intr-o ordine cronologica. Ele au fost
scrise in limba slavona si aici descoperim primele incercari de realizare a unei literaturi originale
romanesti.

Reprezentanti:

Moldova:

Grigore Ureche (Letopisetul Tarii Moldovei de la origini pana la a doua

domnie a lui Aron Voda 1359)

Miron Costin (Letopisetul Tarii Moldovei de la Aron Voda incoace pana

la domnia lui Dabija Voda)

Ion Neculce (Letopisetul Tarii Moldovei de la domnia lui Dabija Voda

pana la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat 1743)

Muntenia:
2

Cronica Balenilor (ANONIMA)

Letopisetul Cantacuzinesc (ANONIMA)

Radu Greceanu

Radu Popescu

Contributia cronicarilor la dezvoltarea culturii romane

Istoriografia in limba romana s-a dezvoltat incepand cu sfarsitul sec XVI odata cu
ridicarea noii boierimi si aparitia primilor carturari; un rol important l-a avut raspandirea
umanismului.

1) Contributia la dezvoltarea istoriei:

au pus bazele istoriografiei romanesti (bazandu-se pe document si adevar);

transmit informatii pretioase cu privire la istoria medievala (domnii &

evenimente);

informatii in legatura cu etnogeneza romanilor (originea latina a limbii si a

poporului roman, unitatea romanilor si continuitatea existentei pe acest teritoriu.);

Grigore Ureche este cel dintai care vorbeste despre originea romanilor si toti de
la rami se trag..
Miron Costin prin lucrarea sa De Neamul Moldovenilor continua ideile lui
Ureche in legatura cu etnogeneza romanilor aducand argumente stintifice.

contribuie in mod esential la formarea constiintei nationale;

scopul scrierilor nu este numai unul informativ, ci si unul educativ.

2) Contributia in domeniul limbii

in cronici exista primele dovezi ale limbii romane in diferite perioade ale
evolutiei;

oglindesc eforturile de transformare a limbii dintr-un mijloc de comunicare intrun mijloc de transmitere a culturii.
Grigore Ureche se bazeaza pe limba vorbita, stilul sobru.
Miron Costin se afla sub influenta limbii latine.
Ion Neculce: limba folosita tn operele lui este imaginea scrisa a limbii vorbite in
prima jumatate a sec XVIII lea (stilul oral).

3) Contributia in domeniul literaturii:

cronicile reprezinta primele incercari ale unei literaturi romanesti originale.

Grigore Ureche:

Primul portret al lui Stefan cel Mare.

Portrete, tablouri, schite de nuvele

Miron Costin:

Primul poet (Viata Luminii poem filosofic si Stihurile de descalecatul

tarii aflate la inceputul letopisetului).

Memorialist, zugrav de moravuri si caractere

Povestiri (descrierea unei invazii de lacuste)a

Ion Neculce:

Realizeaza o opera personala bazata pe evenimente traite de el insusi sau

auzite.

Creeaza personaje de fictiune.

Este uneori impersonal ca un adevarat scriitor.

Detine arta povestirii & cea a portretului (cei 14 domnitori).

Realizeaza tablouri de epoca.

Este prezent hazul & ironia.

Relateaza intamplari anecdotice.

CONCLUZII:

Cronicarii realizeaza prin operele lor un act de cultura.

Ofera surse de inspiratie pentru scriitorii de mai tarziu.

Au contribuit la dezvoltarea istoriografiei limbii si literaturii.

Au format constiinta nationala.

Scoala Ardeleana - expresie a iluminismului romanesc

Cel dintai nucleu iluminist din cultura romana l-a constituit Scoala Ardeleana, miscarea
intelectualitatii din Transilvania de la sfarsitul secolului XVIII-lea si inceputul secolului al
XIX-lea, aparuta ca urmare a excluderii romanilor de la viata social-politica conform actului
cunoscut sub numele de "Unio trium nationum" (1437).
Programul politic al miscarii este sintetizat in memoriul din 1791, "Supplex libellus
valachorum Transsilvaniae" trimis imparatului Leopold II, prin care se cerea recunoasterea
romanilor din Transilvania ca natiune egala in drepturi cu celelalte ce intrau in componenta
Imperiului Habsburgic.
Preluand esenta iluminismului european, reprezentantii Scolii Ardelene au asezat la
temelia programului lor de lupta principiile de egalitate si libertate, de suveranitate a poporului,
pe temeiul ideii dreptului national si al contractului social.
Actiunea politica si culturala a Scolii Ardelene este indrumata de operele istorice si
filologice ale lui Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior si Ion Budai-Deleanu. toti patru au
facut studii teologice, filozofice si de drept canonic la Roma si Viena, si au fost minti stralucite,
eruditi, savanti de talie europeana, poligloti.
In ansamblu, activitatea Scolii Ardelene cunoaste doua directii fundamentale:
1) prima, socio-culturala, este in stransa legatura cu esenta miscarii iluministe, si urmarea
emanciparea oamenilor prin educatie si cultura. In acest scop, se dezvolta si se organizeaza
invatamantul in limba romana. Gheorghe Sincai, ca director al scolilor romane, infiinteaza 300
de scoli; se tiparesc manuale scolare, carti de popularizare stiintifica, calendare si carti populare.

2) cealalta directie este erudita si cuprinde numeroasele tratate de istorie si filologie. Cele
mai importante dintre acestea sunt: "Istoria si lucrurile si intamplarile romanilor" de Samuil
Micu, "Hronica romanilor si a mai multor neamuri" de Gheorghe Sincai, "Istoria pentru iceputul
romanilor in Dachia" de Petru Maior, "Elementa linguae daco-romanae sive valachicae" de
Samuil Micu si Gheorghe Sincai, "Disertatie pentru inceputul limbii romane" de Petru Maior si
"Lexiconul de la Buda", primul dictionar etimologic al limbii romane.
Studiile de istorie acorda un interes deosebit mai ales procesului de formare al poporului
roman, contestandu-se afirmatiile tendentioase ale celor care falsificau istoria pentru a justifica
inechitatea care se facea romanilor. Reprezentantii Scolii Ardelene au adus argumente istorice,
filologice si demografice privind originea latina a limbii si poporului roman, continuitatea si
unitatea sa etnica , punandu-se astfel bazele lingvisticii romanesti.
Aportul Scolii Ardelene la dezvoltarea limbii este la fel de pretios. In aceasta epoca s-a
pus problema adoptarii alfabetului latin in locul celui chirilic, a fixarii normelor gramaticale ale
limbii, a imbogatirii vocabularului cu neologisme luate din limbile romanice.
Reprezentantii Scolii Ardelene au fost mai ales istorici si filologi, ei nu pot fi insa socotiti
scriitori.
Totusi, Scoala Ardeleana are marele merit de a fi creat un mediu favorabil literaturii, in
mijlocu caruia Ion Budai-Deleanu, cel dintai mare poet roman de talie europeana, a creat
"Tiganiada". Opera este o sinteze artistica a ideilor iluministe ale epocii, si reprezinta prima
demonstratie de valoare a posibilitatilor poetice ale limbii romane, fiind sub acest aspect o
neasteptata capodopera.
Iluminismul Scolii Ardelene reprezinta prima etapa de modernizare a culturii noastre,
inscriindu-se in felul acesta, prin aspectele lui specifice, in iluminismul European.
Iluminismul caracterizeaza pe plan ideologic si cultural secolul al XVIII-lea. Adeptii sai
pun un accent deosebit pe cunoasterea stiintifica, iar miscarea isi manifesta un puternic accent
laic, anticlerical. Iluminismul preconizeaza emanciparea poporului prin cultura, si acorda un
interese deosebit ei prin scoli si lucrari de popularizare. Se pun in circulatie concepte ca:
egalitatea si dreptul natural, suveranitatea poporului, sistem de guvernare prin republica.

Romantismul curent literar - Romantismul romanesc, Principalele

caracteristici ale romantismului universal, Particularitatile
romantismului
Curentul literar este greu de definit el desemnand o realitate (cea artistica) de o complexitate
uriasa in continua prefacere si reasezare in primul rand recalcitranta la etichetari si delimitari
stricte definitive. Curentul literar este o miscare literara de o anumita amploare si durata;
convergenta a unor principii generale de natura complexa (artistica, ideologica, filozofica)
exprimate in literatura, care se pot subsuma unor viziuni comune intr-o anumita perioada istorica
si rezultanta generala a tendintelor unei epoci.
6

In functie de perioada in care s-au desfasurat curentele literare se impart in zece mari epoci ale
literaturii: umanismul, clasicismul, iluminismul, romantismul, realismul, naturalismul,
parnasianismul, simbolismul, expresionismul, postmodernismul.
Unul dintre curentele cele mai semnificative si cu o mare dezvoltare este romantismul. Epoca
destramarii feudalismului si a dezvoltarii capitalismului, epoca revolutiilor burghezo-democrate
si a razboaielor pentru eliberare si independenta nationala, aduc in campul literaturii un nou
curent literar numit romantism. Cultivat si afirmat de o clasa sociala ridicata de jos si potrivnica
nobilimii, romantismul impune un suflu nou, caracterizat prin setea de libertate, spargerea
normelor conventionale si rigide ale clasicismului, inclinarea spre reverie si spre explorarea
complexitatii eului uman. Aparut mai intai in Anglia, apoi in Germania si Franta, la sfarsitul
secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, romantismul este o miscare literara
complexa cu tendinte adeseori contradictorii.
Astfel, distingem un romantism avantat, vizionar si revolutionar; un altul caracterizat prin
regretul fata de trecutul patriarhal si rezistenta la procesul de innoiri; in sfarsit, o a treia categorie
de romantici manifesta deceptia urmata dupa consolidarea burgheziei care a tradat interesele
poporului. Cu toate aceste diversificari, romantismul apare ca un curent literar omogen, cu
trasaturi si o metoda de creatie proprie.
In literatura universala cei mai importanti scriitori romantici sunt: Byron, Kcats, Shelley,
Shakespere in Anglia, Novalis, Chamisso, Heine in Germania, Lamartine, V.Hugo,
Al.Dumas - tatal, Stendhal in Franta, Puskin, Lermontov in Rusia.
Romantismul romanesc prezinta caractere proprii, specifice conditiilor sociale si politice
din tara noastra. Mai intai trebuie remarcat faptul ca la noi, romantismul, cu toate ca
predomina, coexista alaturi de clasicism si realism. La scriitori ca Alexandrescu, Negruzzi,
Alecsandri, gasim, alaturi de atmosfera romantica dominanta si elemente clasice sau realiste.
In al doilea rand, romantismul, in tara noastra, este stimulatorul luptei pentru eliberare si al
desteptarii constiintei nationale. Literatura romantica din perioada pasoptista nu se pierde in
zugravirea zbuciumului si a cautarilor intime, ea este o literatura angajata, pusa in slujba
idealului national. Romantismul romanesc apare ca o miscare unitara, cu un program bine
definit, care ridica literatura noastra de la incercarile minore ale Vacarestilor, la geniul
universal al lui Eminescu.
In evolutia miscarii romantice din tara noastra, se pot distinge mai multe etape. Intr-o prima
etapa, preromantica, scriitori cum sunt Vasile Carlova, Heliade Radulescu sau Gh. Asachi
prezinta o literatura a ruinelor cu un usor regret fata de un trecut eroic care poate servi ca
exemplu al luptei prezentate in care visul, fantasticul si meditatia primeaza.

O a doua etapa, momentul pasoptist propriu-zis, aduce o poezie lirica, militanta, patriotica si
vizionara, de evocare istorica, cu radacini adanci in bogatul filon folcloric, asa cum apare la
scriitori ca Balcescu, Bolintineanu, Alexandrescu, Russo, Kogalniceanu, Alecsandri sau la
ardeleanul Andrei Muresianu.
O a treia etapa postpasoptista cand burghezia realizeaza monstruoasa coalitie tradand masele
populare, duce la maturizarea estetica a romantismului, dar si la o reactie critica si pamfletara
fata de societate sau platitudini elegiace, pesimiste chiar, de refugiu in natura si mitologie,
asa cum se manifesta la genialul nostru poet Mihai Eminescu.
Filonul romantic, ca maniera de creatie si atitudine fata de viata, se prelungeste apoi si mai
tarziu prin opera lui Obodescu, Hasdeu, Macedonski, Goga, Sadoveanu.
Principalele caracteristici ale romantismului romanesc pasoptist raman patriotismul si lupta
pentru realizarea idealului national, o constiinta militara cetateneasca, o inimoasa daruire si
slujire a poporului.
Specificitatea romantismului romanesc se exprima in specii literare ca doina si balada de
inspiratie populara, meditatia si elegia, drama, legenda istorica si poemul in versuri sau in
proza si se concretizeaza in opere de aparte tinuta estetica si inalt mesaj patriotic. Operele
reprezentative pentru romantismul romanesc sunt: Poezii populare ale romanilor, Coana
Chirita la Iasi(Vasile Alecsandri), Cantarea Romaniei (Alecu Russo).
Principalele caracteristici ale romantismului universal: 51455kzm49hfh5i

romantismul inlatura si neaga normele si metodele prescrise de clasicism; nu exista decat

legi generale, specifice artei literare in sine, izvorate din natura compozitiei sau a
subiectului tratat.

fata de suprematia legii si a unui rationalism rece, romantismul afirma primatul

subiectivitatii, al sentimentului si fanteziei creatoare, al spontaneitatii si sinceritatii
emotionale.

izvoarele de inspiratie, ca si temele operei literare sunt mult largite, dandu-se o atentie
deosebita traditiei populare, istoriei si folclorului, considerate ca manifestari specifice ale
genului popular; natura, cu totul ignorata in literatura clasica devine obiect de admiratie si
mijloc de exprimare a sentimentelor.

personajele sunt luate din toate categoriile sociale, cu precadere oameni din popor sau
care reprezinta interesele si lupta poporului. Romanticii isi manifesta preferinta pentru
personaje exceptionale care impun, fie prin grandoare si noblete sufleteasca, fie prin
8

slutenia lor fizica (Cocosatul de la Notre Dame de Paris) sau decadenta morala. In toate
cazurile personajele sunt atent individualizate, zugravite in complexitatea vietii sociale si
psihice, in continua si, adeseori, neasteptata transformare. zf455k1549hffh

in timp ce clasicismul condamna limbajul popular, socotind unele cuvinte inestetice si

vulgare, romancierul introduce in literatura un limbaj metaforic, un vocabular comun si
suculent, ca si noi categorii estetice, ca uratul, grotescul in opozitie cu frumosul,
feericul sau fantasticul, pentru ca antiteza si contrastul sunt procedee specifice artei
romantice. Antiteza nu o gasim numai in conflictul operei sau intre personaje diferite:
adeseori acelasi personaj este creionat in trasaturi contraste un fizic frumos ascunde un
suflet murdar si pervers, in timp ce o figura respingatoare are un suflet nobil.

genurile si speciile literare respectate riguros de clasicism sunt supuse unor fuzionari si
transformari inedite: lirismul este introdus in epic si dramatic, comicul este amestecat cu
tragicul; in aceiasi poezie lirica pot fi gasite elemente de oda, imn, meditatie, satira sau
pastel; in proza apar elemente de poem, de peisaj pitoresc zugravit cu lirism, intr-o
actiune captivanta, adeseori aventuroasa; in drama asistam la un conflict violent in care se
infrunta eroi antagonici care cultiva tirada retorica, iar actiunea se incheie adesea printr-o
lovitura de teatru.

Particularitatile romantismului
Global privind romantismul a fost o miscare constienta de ea insasi si mai cu seama de ceea ce
opunea sistemului de idei estetice pana atunci in vigoare.
Sub semnul romantismului ca o particularitate apare drama romantica. Se afirma ca Victor Hugo
este teoreticianul ei tumultos. Drama romantica apare in urma unei evolutii lente cu origini in
tragedia clasica. Pe parcursul acestei evolutii intalnim drama burgheza, comedia lacrimogena si
melodrama. Visul, viziunile, intamplarile supranaturale, atractia pentru elementul ocult isi
gaseste locul in productia dramatica, sfidand uneori legile teatrului care pretinde personaje cu
existenta proprie, antrenate in actiuni obiectiv justificabile. In domeniul dramei romantice se
remarca in Germania Zacharias Werner, Heinrich von Kleist, in Franta se remarca V. Hugo care
are ca model pe Shakespere.
Un alt model care are la baza romantismul este romanul epocii romantice in care istoria poate fi
obiectul unei negari sau dimpotriva asa cum se intampla in romanul lui Xalter Scott o realitate
fundamentala, generatoare de conflicte sociale si psihologice.
Dintre speciile literare care se afirma, se dezvolta si cunosc apogeul avand o grandioasa
raspandire in romantism, romanul istoric este in cel mai inalt grad ilustrativ pentru specificul
istorismului romantic. Creatorul lui a fost Walter Scott. Multe dintre evocarile istorice ale
9

romantismului se hranesc din sistemele filozofice dominate de ideile transformiste, sisteme

elaborate de-a lungul intregului sec al XVIII-lea si mai ales in preajma si in perioada imediat
urmatoare revolutiei din Franta.
Pe langa romantismul de tip istoric exista si un romantismul antichizat. Atitudinea
romanticilor fata de antichitate depaseste sfera istorismului romantic, pentru ca mai mult decat
valorificarea dintr-un punct de vedere modern a unei epoci trecute el ofera numeroase implicatii
de ordin etic si estetic. Cateva dintre cele mai decisive tendinte ale curentului care au conlucrat la
prodigioasa inflorescenta a fantasticului in literatura romantica sunt: atractia pentru folclor,
viziunea mitica, sondajele in straturile profunde ale constiintei, fascinatia tenebrelor interioare,
predilectia pentru expresia simbolica.
Scriitorii romantici au aspirat cu totii la o fericire ideala. Romantismul apare ca un avant al
genului individual in cautarea Absolutului.
Realismul
Realismul este un curent literar si artistic care a aparut si s-a dezvoltat in Franta la mijlocul
secolului al XIX-lea,raspandindu-se ulterior in intreaga Europa.Acest curent literar care are drept
obiectiv :"prezentarea societatii umane in dimensiunile ei istorice ,sociale,psihologice".
I Context istoric
Aparitia realismului este determinata de evolutia relatiilor burgheze ,de dezvoltarea
industriei si a economiei , de progresul realizat in societate, determinate de conditiile revolutiilor
pasoptiste europene.
II Trasaturi ale realismului
1 Veridicitate- subiectul unei opere realiste pare a fi adevarat , fapt determinat de prezenta
topografelor.
2 Verosimilitatea
3 Mimesis ( subiectul operei realiste imita dimensiuni ales realitatii)
4 Impartialitate,obiectivitate,nonfocalizare,viziunea "impreuna cu " (perspectiva narativa)
5 Teme predilecte ale realismului : banul,mostenirea ,fresca sociala.
6 Personaje tipice surprinse in momente tipice
7 Personajul : exponent al unei intregi categorii sociale

10

8 Personajul : reprezentativ,putand fi din mai multe medii sociale

9 Analiza psihologica in caracterizarea personajului
III Specii literare
a) Epice : romanul,nuvela,nuvela psihologica (naturalista)
b) Dramatic : comedia,drama de idei
IV Reprezentanti
in literatura universala : Stendhal - Rosu si negru ; Honore de Balzac - Comedia umana ;
Flaubert ; Dovstoievski , Tolstoi , Cehov ,Ipsel .
Opere reprezentative pentru realismul romanesc
Epoca pasoptista : elemente realiste
Alexandru Lapusneanu
Epoca post-pasoptista: realismul incipient
Ciocoii vechi si noi - Nicolae Filimon (1863)
Perioada interbelica : realismul de tip traditional (mitic)
Baltagul - M. Sadoveanu (1930)
realismul obiectiv : Ion - Liviu Rebreanu (1920)
realismul de tip psihologic : Padurea Spanzuratilor - Liviu Rebreanu (1922)
realismul de analiza psihologica : Ultima noapte de dragoste ,intaia noapte de razboi Camil petrescu (1930)
realismul clasic de tip balzacian : Enigma Otliei - George Calinescu (1938)
realismul al experientei si al autenticitatii : Maytrei - Mircea Eliade
Perioada Postbelica : realismul psihologic de familie Morometii - Marin Preda (1955-1967)

11

Prelungiri ale clasicismului si romantismului in literatura romana despre Sinteze literare

O trasatura a literaturii romane de la sfarsitul secolului al Xl-lea si inceputul secolului XX este

coexistenta mai multor curente si tendinte literare, concretizate insa in opere inegale ca valoare.
Acum se afirma puternic poezia sociala cu accente realiste, alaturi de renasterea unui romantism
provincial si taranesc. incep sa fie cultivate, totodata, si unele modalitati lirice innoitoare,
moderne.

Samanatorismul numeste orientarea literara cristalizata in jurul revistei Samanatorul, aparuta la

Bucuresti intre 1901 si 1910 si condusa, in ordine cronologica, de Vlahuta, Cosbuc si N. Iorga.
Aceasta directie se constituie ca o reactie la modernism, la industrializarea si emanciparea
societatii. Principalele trasaturi sunt paseismul, concretizat in permanenta tendinta de intoarcere
in trecut si de condamnare a prezentului, idilismul sau preferinta pentru infatisarea pitoreasca a
satului, considerat nucleu al specificului national si al spiritualitatii romanesti autentice,
sentimentul dezradacinarii, in virtutea caruia orasul este vazut ca un loc al pierzaniei, interesul
pentru viata taranimii, pentru natura patriei si pentru valorile etice. Aceasta grupare si tendinta
literara nu include insa opere deosebit de valoroase din punct de vedere estetic, cuprinzand, in
general, o literatura angajata, declarat moralizatoare, cu o diluare a lirismului si a emotiei care a
condus la autodizolvarea ei, desi ecouri ale samanatorismului se inregistreaza pana in preajma
celui de-al doilea razboi mondial. Dintre poetii apartinand acestei perioade s-au evidentiat Al.
Vlahuta si St.O. Iosif, insa cel care o reprezinta cel mai bine si cu rezultate notabile este G.
Cosbuc.
Poporanismul este orientarea literara caracterizata prin aceeasi simpatie fata de popor,
exprimata insa, literar, cu mai multa obiectivitate. Revista care a gestionat aceasta orientare
cultural-literara este Viata romaneasca, aparuta la Iasi la inceputul secolului XX (1906), sub
conducerea lui G. Ibraileanu. Poporanismul nu are o conceptie literara precizata clar, ideile sale
desprinzandu-se, in principiu, din doctrina politica. Se retine atitudinea critica fata de structurile
societatii contemporane, apropierea fata de taranime, prin promovarea idealului de luminare a
acesteia, prin accesul la cultura, dezaprobarea falsei infrumusetari a vietii, tipic samanatorista si
atitudinea realist-critica. Poetul cel mai apropiat de spiritul poporanismului este O. Goga.

Simbolism
Simbolismul este un curent literar aparut in Franta, ca reactie impotriva parnasianismului, a
romantismului retoric si a naturalismului ,promovand conceptul de poezie moderna. Considerat
12

din perspectiva social-istorica, simbolismul apare ca produs si expresie a starii de spirit generate
de agravarea contradictiilor societatii capitaliste de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Numele
curentului a fost dat de poetul Jean Moreas, care in 1886,a publicat un celebru articol-manifest,
"Le symbolisme".
n acelasi an s-a constituit gruparea care s-a autointitulat "simbolista" si in fruntea careia s-a gasit
poetul Stephane Mallarme. Tot atunci, Rene Ghil infiinteaza scoala "simbolist-armonista",
devenita apoi "filozofico-instrumentista". Alti poeti de orientare antiparnasiana il considerau sef
de scoala pe Paul Verlaire; ei si-au luat, in semn de sfidare, numele de "decadenti".
Reprezentanti de frunte ai decadentilor sunt Arthur Rimbaud, Tristan Corbiere, Jules Laforgue.
Acesti poeti si multi alti incepusera sa scrie cu mult inainte de constituirea gruparilor in care s-au
incadrat. Astfel ,elemente ale curentului simbolist au luat nastere nu in 1886,ci mult mai
devreme, cuprinzand pe toti poetii de orientare antiprnasiana, uniti in efortul de a descoperi
esenta poeziei.
Curentul parnasian, aparut la inceputul celei de a doua jumatati a secolului al XIX-lea,ca reactie
impotriva romantismului, dusese versul la perfectiune formala, dar deliricizase poezia, golind-o
de emotei. Simbolismul restituie poeziei sensibilitatea si emotia, insa nu la modul direct(pe calea
efuziunii spontane, prin enunturi de idei ,descriei sau naratiune),ci recurgand la aluzie, la
analogie, la sugestie, utilizand un limbaj poetic inedit, comunicand indeosebi senzatii
neobisnuite, stari sufletesti imprecise, vagi, vaporoase.
Poezia simbolista romaneasca apare la sfarsitul secolului al XIX-lea, perioada macinata de
adanci contradictii sociale. Pe fondul inapoierii industriale si al unei agriculturi ce mai pastra
ramasite feudale, contradictiile dintre clase se ascut. Creatia literara de la sfarsitul secolului
trecut si inceputul secolului nostru exprima o stare de spirit antiburgheza. Scriitorii devin tot mai
sensibili la suferintele "dezmostenitorilor" , ei dezvaluie exploatarea si asuprirea, comunica
exasperarea provocata de monotonia vietii provinciale din acea vreme.Ca si in Franta
,simbolismul este si la noi produsul orasului, el se naste impotriva inflatiei de poezie minora a
epigonilor eminescieni si a semanatorismului, cum facea abuz de teme morale, de limbaj
taranesc, de "taranism sectar"(Ovid Densusianu).Reprezentatii curentului vor fi simbolisti si
"decadenti": cele doua fete ale miscarii simboliste apar, interferente, la tefan Petica, D. Anghel,
Ion Minulescu, D. Iacobescu, George Bacovia.
"Simbolismul romanesc parcurge o etapa estetico-teoretica, incepand din 1880,prin Al.
Macedonski,o perioada de cautari si experiente(1892-1908),una de plenitudine(1908-1914)si, in
sfarsit, una de declin(1914-1920)"-Lidia Bote
Poezia romaneasca premergatoare simbolismului nu-si pierde lirismul asa cum s-a intamplat cu
poezia parnasiana franceza, ci, dimpotriva, ea s-a inviorat sub pana lui Eminescu, Macedonski si
Cosbuc. Mihai Eminescu a insemnat, istoriceste, pentru poezia romaneasca ceea ce a insemnat
Baudelaire pentru poezia franceza. De aceea, s-a spus ca simbolismul romanesc deriva din
Eminescu si ca, in faza lui initiala, este eminescianizat. Mihai Eminescu, desi format la scoala
romantica germana, sub impulsul "spiritului epocii" vine in poezie cu o muzica apropiata de cea
simbolista ("Melancolie", "Se bate miezul noptii").Faptul e de inteles, dat fiind ca unul din
izvoarele simbolismului a fost tocmai romantismul german. Curentul simbolist romanesc este
eterogen, de aceea avem multi reprezentanti: tefan Petica, Iuliu Cezar Savescu, D. Anghel, I.
Minulescu, G. Bacovia, D. Iacobescu, I.M. Rascu, Emil Isac, Al. T. Stamatiad, N. Davidescu,
Elena Farago. Ceea ce au comun este efortul de a largi tematica poeziei, prin exploatarea
universului urban, si de a innoi expresia lirica.Ideologia si estetica simbolismului Simbolismul
reprezinta o reactie antipozitivista si antirationalista. Poetii simbolisti vor prelua din scolile
13

anterioare tot ce se potrivea spiritului lor nelinistit si dornic de "altceva" decat ceea ce le putea
oferi mediul ambiant si vor fi receptivi la tot ce este nou in domeniul filozofiei, al picturii, al
muzicii, al stiintelor si al artelor in general. Sunt pretuiti in special Vilon ,Racine, Chateaubriand,
Nerval, Lamartine. Simbolisti preiau idei filozofice din Fichte, Hegel, Schelling, Schopenhauer,
sunt atrasi de poezia lui Novalis, a lui Poe si Whitman, de arta orientala. Avand multe asemanari
cu simbolismul francez, simbolismul romanesc nu este o simpla varianta a lui. El a aparut si s-a
dezvoltat in cu totul alte conditii social-istorice si mai ales in cu totul alt context literar.
Simbolismul romanesc nu a avut un caracter antiparnasian,ci si-a asimilat parnasianismul.
Simbolismul este un curent literar aparut in Franta, ca reactie impotriva parnasianismului, a
romantismului retoric si a naturalismului ,promovand conceptul de poezie moderna. Considerat
din perspectiva social-istorica, simbolismul apare ca produs si expresie a starii de spirit generate
de agravarea contradictiilor societatii capitaliste de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Numele
curentului a fost dat de poetul Jean Moreas, care in 1886,a publicat un celebru articol-manifest,
"Le symbolisme".
n acelasi an s-a constituit gruparea care s-a autointitulat "simbolista" si in fruntea careia s-a gasit
poetul Stephane Mallarme. Tot atunci, Rene Ghil infiinteaza scoala "simbolist-armonista",
devenita apoi "filozofico-instrumentista". Alti poeti de orientare antiparnasiana il considerau sef
de scoala pe Paul Verlaire; ei si-au luat, in semn de sfidare, numele de "decadenti".
Reprezentanti de frunte ai decadentilor sunt Arthur Rimbaud, Tristan Corbiere, Jules Laforgue.
Acesti poeti si multi alti incepusera sa scrie cu mult inainte de constituirea gruparilor in care s-au
incadrat. Astfel ,elemente ale curentului simbolist au luat nastere nu in 1886,ci mult mai
devreme, cuprinzand pe toti poetii de orientare antiprnasiana, uniti in efortul de a descoperi
esenta poeziei.
Curentul parnasian, aparut la inceputul celei de a doua jumatati a secolului al XIX-lea,ca reactie
impotriva romantismului, dusese versul la perfectiune formala, dar deliricizase poezia, golind-o
de emotei. Simbolismul restituie poeziei sensibilitatea si emotia, insa nu la modul direct(pe calea
efuziunii spontane, prin enunturi de idei ,descriei sau naratiune),ci recurgand la aluzie, la
analogie, la sugestie, utilizand un limbaj poetic inedit, comunicand indeosebi senzatii
neobisnuite, stari sufletesti imprecise, vagi, vaporoase.
Poezia simbolista romaneasca apare la sfarsitul secolului al XIX-lea, perioada macinata de
adanci contradictii sociale. Pe fondul inapoierii industriale si al unei agriculturi ce mai pastra
ramasite feudale, contradictiile dintre clase se ascut. Creatia literara de la sfarsitul secolului
trecut si inceputul secolului nostru exprima o stare de spirit antiburgheza. Scriitorii devin tot mai
sensibili la suferintele "dezmostenitorilor" , ei dezvaluie exploatarea si asuprirea, comunica
exasperarea provocata de monotonia vietii provinciale din acea vreme.Ca si in Franta
,simbolismul este si la noi produsul orasului, el se naste impotriva inflatiei de poezie minora a
epigonilor eminescieni si a semanatorismului, cum facea abuz de teme morale, de limbaj
taranesc, de "taranism sectar"(Ovid Densusianu).Reprezentatii curentului vor fi simbolisti si
"decadenti": cele doua fete ale miscarii simboliste apar, interferente, la tefan Petica, D. Anghel,
Ion Minulescu, D. Iacobescu, George Bacovia.
"Simbolismul romanesc parcurge o etapa estetico-teoretica, incepand din 1880,prin Al.
Macedonski,o perioada de cautari si experiente(1892-1908),una de plenitudine(1908-1914)si, in
sfarsit, una de declin(1914-1920)"-Lidia Bote
Poezia romaneasca premergatoare simbolismului nu-si pierde lirismul asa cum s-a intamplat cu
poezia parnasiana franceza, ci, dimpotriva, ea s-a inviorat sub pana lui Eminescu, Macedonski si
Cosbuc. Mihai Eminescu a insemnat, istoriceste, pentru poezia romaneasca ceea ce a insemnat
14

Baudelaire pentru poezia franceza. De aceea, s-a spus ca simbolismul romanesc deriva din
Eminescu si ca, in faza lui initiala, este eminescianizat. Mihai Eminescu, desi format la scoala
romantica germana, sub impulsul "spiritului epocii" vine in poezie cu o muzica apropiata de cea
simbolista ("Melancolie", "Se bate miezul noptii").Faptul e de inteles, dat fiind ca unul din
izvoarele simbolismului a fost tocmai romantismul german. Curentul simbolist romanesc este
eterogen, de aceea avem multi reprezentanti: tefan Petica, Iuliu Cezar Savescu, D. Anghel, I.
Minulescu, G. Bacovia, D. Iacobescu, I.M. Rascu, Emil Isac, Al. T. Stamatiad, N. Davidescu,
Elena Farago. Ceea ce au comun este efortul de a largi tematica poeziei, prin exploatarea
universului urban, si de a innoi expresia lirica.Ideologia si estetica simbolismului Simbolismul
reprezinta o reactie antipozitivista si antirationalista. Poetii simbolisti vor prelua din scolile
anterioare tot ce se potrivea spiritului lor nelinistit si dornic de "altceva" decat ceea ce le putea
oferi mediul ambiant si vor fi receptivi la tot ce este nou in domeniul filozofiei, al picturii, al
muzicii, al stiintelor si al artelor in general. Sunt pretuiti in special Vilon ,Racine, Chateaubriand,
Nerval, Lamartine. Simbolisti preiau idei filozofice din Fichte, Hegel, Schelling, Schopenhauer,
sunt atrasi de poezia lui Novalis, a lui Poe si Whitman, de arta orientala. Avand multe asemanari
cu simbolismul francez, simbolismul romanesc nu este o simpla varianta a lui. El a aparut si s-a
dezvoltat in cu totul alte conditii social-istorice si mai ales in cu totul alt context literar.
Simbolismul romanesc nu a avut un caracter antiparnasian,ci si-a asimilat parnasianismul.
Simbolismul este o micare artistic i literar de la finele secolului XIX, care se opunea
naturalismului i parnasianismului, potrivit creia valoarea fiecrui obiect i fenomen din lumea
nconjurtoare poate fi exprimat i descifrat cu ajutorul simbolurilor; mod de exprimare, de
manifestare propriu acestui curent
Adesea se consider ca facnd parte din acest curent poei ca Charles Baudelaire, Arthur
Rimbaud si Paul Verlaine, dar Stephane Mallarm e cel care l ncarneaz cel mai bine n poezie.
Definit n sens strict, simbolismul reprezint un cerc literar restrns din care fceau parte poeii
cum ar fi Stuart Merrill, Albert Samain i Jean Moras. Ultimul a publicat manifestul micrii n
1886, n ziarul Le Figaro.
Manifestul simbolist
n acest articol, Jean Moras vorbete despre o art care va fi inamica declamaiei, a
didacticismului sau a falsei sensibiliti i proclam c poezia trebuie s sugereze iar nu s
descrie. La acestea adaug folosirea cuvintelor rare, a metaforelor rafinate i preioase i a
versurilor impare ce ar permite renoirea limbajului poetic.
Dei simbolismul francez a durat foarte puin, el a fertilizat poezia modern, negnd gndirea
tiinific, raionalist. Pe drumul deschis de simbolism au pit ulterior Arthur Rimbaud cu
experiea clarviziunii, s-au nscut tema lui Charles Baudelaire a corespondenelor i una din
temele poeziei lui Stephane Mallarm n care lumea ntreag e doar o imens carte.
Dintre temele simboliste citm doar cteva: impalpabilul, angoasele identitare ale Eului,
imaginea femeii, decadenta, arta pentru art.
Manifestul simbolist a fost ulterior pus n versuri de Arthur Rimbaud n poemul Les Voyelles
(Vocalele), un exemplu perfect de sinestezie literar i Charles Baudelaire n poemul
Correspondances( Corespondente), n care natura este definit drept un "templu de simboluri".
Prin Macedonski si simbolistii lui, literele romane privesc spre un viitor imediat ,care avea sa fie
extraordinar de bogat si de stralucitor, desi indeanjuns de scurt, dar oricum greu in consecinte,
15

cunoscut sub numele de <<literatura dintre cele doua razboaie>>.

Este un curent literar care a aparut in Franta, la sfarsitul secolului al XIX-lea, ca o reactie
impotriva romanticilor, a impersonalitatii reci a poetilor parnasieni.Precursor al simbolismului in
Franta este considerat Charles Baudelaire - prin volumele de versuri Corespunderi, Florile
Raului, ia rin literatura romana Mihai Eminescu, mai ales prin muzicalitatea ce-l apropie de
poezia simbolista (Dintre sute de catarge, Melancolie, Se bate miezul noptii).
Numele curentului a fost dat in 1886 de Jean Moreas, care a scris articolul manifest Le
Symbolisme. Tot acum se formeaza gruparea cu acelasi nume condusa de Stephan Mallarme. In
acelasi an, Rene Ghil infiinteaza scoala simbolist-armonista devenita apoi filosoficoinstumentalista. Exista poeti simbolisti - Srthur Rimbaud, Jules Laforgue, Jean Corbiere - care il
considera sef de scoala pe Paul Verlaine si care isi iau numele de decadenti.
In literatura franceza, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, apare parnasianismul, ca o
reactie la romantism, care duce versul la perfectiune formala, golindu-l insa de emotie.
Meritul simbolismului este tocmai acela de a fi refacut sensibilitatea poeziei, apeland la simbol,
aluzie si la un limbaj inedit, cultiva sinteza.In ceea ce priveste simbolismul romanesc, acesta se
contureaza la sfarsitul secolului trecut si este un produs al orasului. Reprezentanti : Ion
Minulescu, George Bacovia, Stefan Petica, Dimitrie Anghel, Traian Demetrescu, M. Saulescu,
Elena Farago si altii.
Asa cum remarca Lidia Bote, acest curent literar parcurge mai multe etape : in 1860 incepe etapa
estetica-teoretica si este reprezentata prin Alexandru Macedonski; ce de-a doua, cuprinsa intre
1892-1908, este o perioada de experiente si cautari; urmeaza o alta de plenitudine (1098-1914)
iar ultima marcheaza declinul (1914-1920).
Simbolismul apare ca reactie antipozitivista si antirationalista.Poetii simbolisti se dovedesc
foarte sensibili la toate noutatile din muzica, pictura, stiinta, preiaiu idei filosofice din Fiche,
Schelling, Schopenhauer, Hegel, manifesta interes pentru opera lui Novalis, Poe sau Whitman,
dar si pentru arta orientala.
O caracteristica fundamentala a caracterismului romanesc, care il deosebeste de cel francez, este
aceea ca isi asimileaza parnasianismul.De asemenea, introduce in poezie cateva elemente noi.
Scriitorii care apartin acestui curent literar opereza foarte mult cu simboluri, ele avand menirea
sa inlocuiasca expresiile directe, iar raportul dintre simbol si realitatea sufleteasca nu este
dezvaluit, ci numai sugerat.
Simbolismul romanesc a inceput la Literatorul, revista legata de marile traditii ale literaturii
romane, de pasoptismul romantic si ancorata, cu adanca responsabilitate, in problemele sociale si
16

politice. In acelasi timp, a fost o publicatie preocupata de pedagogia clasicista a fauririi versurilor
frumoase, a artelor poetice ilustrate de nume mari Aristotel, Horatiu, Boileau, de didactica
aspiratilor ideale in care Arta, Frumosul, Poetul se scriu cu majuscule.
Felul in care a debutat acest curent literar, simbolismul, a determinat in buna masura dezvoltarea
lui ulterioara cat si pe cea a poeziei moderne, de dupa el. Simbolismul romanesc s-a aflat, mereu,
la raspantie de tendinte si orientari, incrucisandu-si caile cu cele ale altor scoli novatoare
parnasianismul, naturalismul si cu cele ale unor directii mai vechi : efervescenta culturala, gustul
popularizarilor si mesianismul social al momentului 48, mitologismul directiei vechi clasiciste,
latinismul umanistilor, iubirea de natura, simtamantul contopirii cu ea in sens romantic, si inca
aspect specific romanesc dragostea de sat si de taranime ideeforta o poporanismului si a
samanatorismului dar si o constanta a poeziei romanesti.
Sincroni si, in anumite chestiuni chiar predecesori, scriitorii simbolisti romani, grupati mai intai
in jurul gruparii Literatorul si al unor reviste satelit, treptat dar perseverent, discret dar si
metodic, au adus in poezie o sensibilitate noua, diferita in buna masura de cea romantica, ori cea
neoclasica si o noua retorica. Mai degraba romantici (neoromantici) si adesea permeabili la
motive si modalitati parnasiene pe care si le-au asimilat, simbolistii au avut un drum al lor,
specific, croit cu talent si inteligenta proprie dar cunoscand si experienta marilor poeti de
circulatie universala.
Sa nu uitam ca incercarea lui Macedonski de a creea o scoala de poezie cu accentuat caracter
social si cu noi reguli si performante prozodice se inscrie in traditia pasoptista; ca efortul de a
forma un public receptiv la poezia noua tine de etapa luminista si clasicista a unei culturi, in
latura ei pedagogica. Ideea ca exista un limbaj ...

Traditionalismul
Traditionalismul este un curent cultural care, asa cum sugereaza si numele, pretuieste, apara si
promoveaza traditia, perceputa ca o insumare a valorilor arhaice, traditionale ale spiritualitatii si
expuse pericolului degradarii si eroziunii. O notabila incercare de conservare a valorilor traditiei
romanesti se regaseste in activitatea poporanismului si samanatorismului, care s-au manifestat
pregnant in primele doua decenii ale secolului al XX-lea si a caror reactie a avut si un aspect
negativ, deoarece adeptii acestor curente au respins cu fermitate orice tendinta de modernizare a
literaturii nationale.
In perioada interbelica, directia traditionalista s-a regasit, la nivel ideatic, in programul
promovat, in principal, de reviste cu orientari politice distincte:
"Gandirea", revista aparuta la Cluj in 1921, s-a situat de la inceput pe o linie traditionala,
propunandu-si sa apere "romanismul, adica ceea ce e specific "sufletului national". Ceea ce
aduce nou ideologia gandiristilor este promovarea in operele literare a credintei religioase
17

ortodoxe, care ar fi elementul esential de structure a sufletului taranesc. Opera cu adevarat

romaneasca trebuia sa exprime in modul cel mai inalt specificul national - "ethosul" - prin
promovarea si ilustrarea ideii de religiozitate, cautand sa surprinda. particularitatile sufletului
national prin valorificarea miturilor autohtone, a riturilor si credintelor stravechi. Dintre poetii
care au aderat la aceste idei si care le-au ilustrat in operele lor pot fi mentionati: Lucian Blaga,
Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic etc.
"Viata romaneasca", revista aparuta in doua serii la Iasi, a avut in prima perioada (1906-1916)
o orientare poporanista, adica o simpatie exagerata pentru taranul obosit si asuprit. In 1920
revista si-a reluat aparitia tot la Iasi, sub conducerea lui Garabet Ibraileanu, schimbandu-si
atitudinea, deoarece dupa primul razboi mondial taranii primisera pamant si drept de vot, de
aceea in noua conceptie "va ramanea sentimentul de simpatie si solidaritate" fata de taranime,
"dar nu mila, nu vina, nu datoria". Orientarea generala a revistei va continua sa fie in spiritul unei
democrafii rurale. Colectivul redactional era alcatuit din nume de prestigiu precum Mihail
Sadoveanu, Gala Galaction, Ionel Teodoreanu,
Al. Philippide, G. Calinescu, care au atras in paginile revistei opere ale unor scriitori
importanti ai literaturii romane: Liviu Rebreanu, Octavian Goga, Tudor Arghezi, Lucian Blaga,
Ion Pillat, Ion Barbu, Hortensia Papadat-Bengescu etc.
"Samanatorul", revista de cultura si literatura aparuta la Bucuresti intre 2 decembrie 1901 si
27 iunie 1910, a fost condusa pe rand de Al. Vlahuta si G.Cosbuc (1901-1902), Nicolae lorga
(1905-1906) si A.C.Potiovici (1909). Articolul-program intitulat "Primele vorbe" reactualizeaza
directiile "Daciei literare" (1840) si cheama scriitorii "in jurul aceluiasi standard pentru binele ai
inaltarea neamului romanesc".
Samanatoristii se opuneau influentelor straine, considerate
primejdioase pentru cultura nationala, Cosbuc sustinand ideea necesitatii unui ideal, a unei
literaturi care sa lumineze poporul. Nicolae lorga promoveaza conceptia intrarii in universalitate
prin nationalism, integrand esteticul in etnic. Cei mai reprezentativi poeti au fost G. Cosbuc,
Al.Vlahuta si St.O.Iosif.
Trasaturile traditionalismului:

intoarcerea la originile literaturii;

ideea ca mediul citadin este periculos pentru puritatea sufletelor;

promoveaza problematica taranului;

pune accent pe etic, etnic, social;

cultiva universul patriarhal al satului;

proza realista de reconstituire sociala;

istoria si folclorul sunt principalele izvoare de inspiratie, dar intr-un mod exaltat;

ilustrarea specificului national, in spirit exagerat.

18

'Les Fleurs Du Mal' or

'The Flowers of Evil' by Marilyn Manson

Modernismul reprezinta un curent in arta si literatura secolului al XX-lea, caracterizat prin

negarea traditiei si impunerea unor noi principii de creatie , astfel modernismul inglobeaza in
"pantec" curente artistice novatoare: simbolism, expresionism, dadaism, suprarealism.

19

Anul de nastere al liricii moderne, se considera a fi 1857, cand Charles Baudelaire publica
Florile raului.
Particularitati moderniste:

preocuparea pentru o poezie de cunoastere, poezia devenind o modalitate de contemplare

a lumii;

se face apel la functia simbolica a limbajului;

se cultiva principiul disonantei*;

apare fragmentarismul*;

se impune estetica uratului(trasatura prezenta in poezia lui T.Arghezi)

apar metafore surprinzatare,revelatorii*(-//-in poezia lui Blaga)

se observa intelectualizarea emotiei(-//-in poezia lui Barbu)

o caracteristica dominanta a limbajului ar fi ambiguitatea;

se observa folosirea sintaxei eliptice si contorsionata;

depersonalizarea*;

dezumanizarea*;

metamorfoza*;

apare principiul fanteziei dictatoriale*;

poetii modernisti sunt indiferenti la gustul publicului comun;

noul limbaj se caracterizeaza prin:preferinta pentru versul alb, tehnica ingambamentului*;

Modernismul romanesc:

In literatura romana, E.Lovinescu este cel care teoretizeaza modernismul ca doctrina estetica ,dar
si ca manifestare.Prin intermediul revistei si al cenaclului Sburatorul, E.Lovinescu pune bazele
modernismului romanesc.Obiectivele propuse de critic erau sa promoveze tinerii scriitori si
imprimarea unei tendinte moderniste in evolutia literaturii romane.Conceptia literara a lui
20

Lovinescu are la baza asa numita lege a imitatiei, in opinia criticului,literatura romaneasca se
putea dezvolta doar daca scriitori autohtoni ar fi preluat drept modele opere apartinand literaturii
universale.Criticul a atras atentia ca preluarea modelelor nu se rezuma la simpla imitare,ci
presupune adaptarea lor la specificul romanesc.
Lovinescu si intreaga generatie modernista a manifestat preferinta pentru romanul de tip
obiectiv si pentru proza de analiza,dar si pentru poezia intelectualista,dar cu o puternica
incarcatura de lirism.
P.S
*principiul disonantei=eul liric este prins intre trairi contradictorii,intre care nu exista nicio
posibilitate de conciliere
*fragmentarismul=poemul modernist se constituie din secvente fara legaturi evidente intre ele
*metafora revelatorie=incearca sa scoata la iveala ceva ascuns despre faptele pe care le
reveleaza,prin intermediul mijloacelor concrete,imaginare,metaforele revelatorii incearca
"revelarea unui mister"
*depersonalizarea=detasarea artistului fata de sentiment,pentru ca acesta reprezinta o
"intoxicatie a inimii" astfel,poezia modernista este elaborata "la rece",iar eul poetic tinde sa fie o
prezenta tot mai discreta
*dezumanizarea=reprezinta faza accentuata a depersonalizarii
*metamorfoza=poetul modernist surprinde lucrurile,dar si limbajul intr-o continua
metamorfoza, altfel spus ,poetul goleste cuvintele de toate semnificatiile lor,atribuindu-le serii
noi si infinite de sensuri
*principiul fanteziei dictatoriale=poetul nu mai reda/exprima,ci creaza universuri posibile ,care
se supun doar propriei sale imaginatii
*tehnica ingambamentului=continuarea unei idei in versurile urmatoare, scrisa cu litera mica
de la inceput de rand
Avangardismul romanesc ramane a fi unul dintre curentele literare cele mai controversate si, in
ultima instanta ne demonstreaza aceasta monografie cele mai putin cunoscu 12312o1420m te.
Monografia abunda in informatii, aspecte, intamplari, evenimente, mai putin sau deloc
cunoscute. Cartea se adreseaza elevilor, studentilor, precum si publicului larg de cititori.
"Din momentul aparitiei sale (deceniul al treilea al secolului trecut) si pana astazi, avangardismul
romanesc indiscutabil unul dintre cele mai interesante fenomene literar-artistice autohtone a fost
21

privit in general cu ostilitate, suspiciune sau, in cel mai bun caz, cu superioritate amuzata, asa
cum omul matur priveste poznele infantile. Cauzele acestei mefiente sunt multiple si nu doar de
natura estetica. Intra in joc mai intai parti-pris-urile politico-ideologice, dar si faptul cel mai grav
idiosincrasiile de ordin rasial, regretabile, insa fara indo-iala redutabile in aceasta epoca
paradoxala a proliferarii totalitarismelor (inainte de razboi fascismul legionar, iar dupa razboi
comunismul). Trebuie precizat ab initio faptul ca majoritatea avangardistilor romani au fost
evrei, darji sustinatori ai cauzei revolutiei proletare, in conditiile in care partidul comunist activa
in ilegalitate, iar statul sprijinea nu numai de facto fortele de dreapta, ce propovaduiau
nationalismul sovin si, mai presus de toate, antisemitismul. In aceste conditii, revolta
avangardista a fost indreptata nu doar impotriva structurilor literar-artistice existente, ci si a celor
sociale, a ideologiei nationaliste dominante si a politicii oficiale din ce in ce mai fatis
antidemocratice in deceniul al patrulea, culminand dezastruos spre sfarsitul acestuia cu dictatura
regala a lui Carol al II-lea si cu 'statul national legionar' al lui Ion Antonescu. Nu e deci de mirare
ca in acest context intunecat avangarda a fost de la bun inceput privita in general ca un dusman
periculos, aflat 'in interiorul cetatii' (cf. E. Ionesco) dar sprijinit de oculte forte externe (eterna
'conspiratie mondiala iudeo-masonica', acum si bolsevica) si, in consecinta, discreditata ori
minimalizata spre a putea fi redusa la tacere."

Literatura romn neomodern

De la Wikipedia, enciclopedia liber
Salt la: Navigare, cutare

22

Literatura romn
Pe categorii
Istoria literaturii romne
Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 -Secolul 19
Secolul 20 - Contemporan
Curente n literatura romn
Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Simbolism - Naturalism
Modernism - Tradiionalism
Semntorism- Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism
Scriitori romni
List de autori de limb romn
Scriitori dup genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi
Poei - Eseiti
Nuveliti - Proz scurt
Literatur pentru copii
Portal Romnia
Portal Literatur
Proiectul literatur
vdm
Calea spre curentul neomodernist n Romnia a fost deschis n anul 1941 prin apariia
revistei Albatros condus de Geo Dumitrescu n care se afirma o nou direcie n literatura
romn. Anul 1943 constituie o nou etap n evoluia fenomenului neomodernist, odat cu
nfiinarea Cercului Literar de la Sibiu. Membrii acestui cerc adreseaz actul de nfiinare scris
de Ion Negoiescu i semnat printre alii de Victor Ionescu, tefan Augustin Doina, Radu
Stanca lui Eugen Ionescu, afirmndu-i intenia de a se ntoarce ctre modernismul interbelic,
fr ns a neglija propriile deziderate estetice i fr a ncerca sincronizarea cu spiritul veacului.
Dup aceast etap n istoria poeziei postbelice se disting trei perioade:
23

1. Realismul-socialist (proletcultism 1949-1964)

2. Neomodernismul: anii '60
3. Postmodernismul: anii '80

Caracteristici ale neomodernismului

Poeii neomoderni au debutat n jurul anului 1960 i au intenionat s redea poeziei atributele
firescului i libertatea alegerii formelor de exprimare. Acest demers a fost posibil n contextul
dezgherii ideologice de la nceputul aniilor '60, cnd autoritiile manifest o oarecare
toleran n privina formelor de expresie fr a abandona ns ideea abordrii unor teme
corespunztoare ideologiei comuniste.
Poei neomoderniti
Primul poet neomodernist poate fi considerat Nicolae Labi,dei numai n anumite aspecte ale
operei sale poetice. Eugen Simion l numea pe Labi buzduganul unei generaii. Adevraii
neomoderniti sunt Nichita Stnescu, Ana Blandiana, Marin Sorescu, Ion Alexandru, Mircea
Dinescu, care au rennodat legtura dintr nou i tradiia liric interbelic. Acetia ncearc
Teme cultivate
Temele cultivate n operele neomoderniste sunt: condiia omului, fora logos-ului, moartea,
iubirea, nostalgia dup optimismul tinereii, reflecia filozofic. Poeii neomoderniti adopt o
atitudine ludic, ironic sau chiar parodic. Neomodernitilor li se adaug poeii generaiei mai
vechi, crora le fusese interzis s publice anterior (Emil Bota, t.Aug. Doina, Geo Dumitrescu)
i unii poei ce renun la realismul socialist i se ntorc la adevrata poezie (Maria Banu,
Eugen Jebeleanu, Dan Deliu).

POSTMODERNISMUL
- nu poate fi conceput si apreciat critic decat prin raportare la modernism (asa arata si prefixul
`post-`);
- dificultatea definirii termenului se datoreaza faptului ca el functioneaza nu doar in literatura,
24

cultura, arhitectura sau in artele plastice, ci si in filozofie, disciplinele social politice etc;
- postmodernismul si postneomodernismul trebuie puse in relatie cu termenii: modernism,
modernitate; modernitatea este o perioada istorica din evolutia omenirii, derulata intre Epoca
Luminilor (sec al XVII-lea) si primii ani dupa cel de-al doilea razboi mondial, iar modernismul
este estetica acestei perioade;
- in literatura romana, fenomenul postmodern ia amploare dupa 1980, respectiv 1990 2000;
- postmodernismul mutatie survenita in constiinta umanitatii, cat si ca o modificare a paradigniei
culturale;
- postmodernistii modifica fundamental chiar conceptul de `literatura`, care se extinde acum
dincolo de spatiul pur beletristic, inducand si genurile nonfictionale (jurnal, corespondenta,
literatura de popularizare) si literaturile noncanonice (literatura minoritatilor nationale, cea
pentru femei etc.);
- scriitorul postmodern traieste apasat de povara secolelor anterioare, fiind constient ca totul a
fost deja scris; el trebuie acum sa reinvesteasca fragmentele culturale cu sens, potrivit
sensibilitatii sale;
- scriitorul postmodern respinge nemesis-ul, prefera jocul cu limbajul si colajul de sintagme, de
teme sau de motive din epocile literare apuse;
- citatul ironic, jocul cu modelele prestigioase, parodierea modelelor, diagul intertextual,
parafraza, indica presiunea livrescului asupra existentei;
- granitele culturale, limitele genurilor si ale speciilor literare se anuleaza;
- literatura este inscenata, in mod ludic, fara tragism si fara inocenta;
- fragmente, sintagme, laitmotive, atitudini din texte venerate sunt, reasamblate si puse intr-o
noua lumina;
- trasaturi ale literaturii postmoderniste: desolemnizarea discursului, valorificarea prozaismului,
cuprinderea diversitatii realului, refuzul stilului inalt, ermetic si impersonal, valorificarea
creativa si recuperatoare a stilurilor poetice consacrate, prin ironie, parafraza si parodie,
practicarea unei poetici a concretului si a banalului, receptivitatea fata de livresc, in forma
intertextualitatii, a metatextualitatii, si a transtextualitatii;
- in literatura romana: Mircea Cartarescu, Mircea Nedelciu, Mircea Horia Simionescu, Traian T.
Cosovei, Ion Stratan, Ruxandra Cesereanu

25