CAPITOLUL I

CONCEPTUL POLITICII COMERCIALE

Politica comerciala este o parte componenta a politicii economice a unei tari, care vizează sfera relaţiilor economice externe ale
acesteia si include totalitatea reglementarilor adoptate de câtre stat (cu caracter juridic, administrativ, fiscal, bugetar, financiar, bancar,
valutar, etc.) in scopul promovării sau restrângerii schimburilor comerciale externe si a protejării economiei naţionale de concurenta
străina.
Având in vedere faptul ca relaţiile comerciale externe au fost si continua sa fie un factor important al creşterii economice, principalul
obiectiv pe termen lung al politicii comerciale a oricărui stat este stimularea dezvoltării economice naţionale, la adăpost de concurenta
străina. De aici rezulta ca politica comerciala indeplineste 2 funcţii :
 de promovare a relaţiilor economice internaţionale;
 de protejare a economiei naţionale de concurenta străina si in principal a statelor dezvoltate prin reglementare si controlul
importurilor, stimularea exporturilor, realizarea echilibrului in balanţa de plaţi externe si sporirea rezervelor valutare ale statului si ale
agenţilor economici.
Din obiectivele pe termen lung deriva o multitudine de obiective pe termen scurt si mediu, pe care statele le pot urmări cu ajutorul
instrumentelor si masurilor de politica comerciala cum sunt:
• perfecţionarea structurii schimburilor comerciale externe;
• anumite modificări in orientarea geografica a schimburilor comerciale;
• imbunatatirea raportului de schimburi prin sporirea puterii de cumpărare a exporturilor.
In general in domeniul politicii comerciale se acţionează cu ajutorul a trei categorii principale de instrumente şi măsuri:
1. de natură tarifară
2. de natură netarifară
3. de natură promoţională şi de stimulare.
În general primele 2 categorii de instrumente vizează cu precădere importul, iar cea de a doua categorie vizează export

1. POLITICA COMERCIALĂ TARIFARĂ

Politica vamală este o componentă a politicii comerciale a unui stat, cuprinzînd totalitatea dispoziţiilor legale cu privire la
intrarea şi ieşirea în sau din ţară a mărfurilor. Instrumentul principal de realizare a politicii vamale este tariful vamal, care cuprinde taxele
vamale.
Taxele vamale sînt impozite indirecte percepute de către stat asupra mărfurilor care trec graniţele vamale ale ţării respective. Taxele
vamale pot fi clasificate după următoarele criterii:
• obiectul impunerii vamale sau felul operaţiei de comerţ exterior;
• scopul instituirii taxei vamale;
• modul de percepere a taxei vamale;
• modul de fixare a taxei vamale.
După obiectul impunerii, taxele vamale se clasifica in: taxe vamale de import, pentru protejarea producţiei naţionale, taxe vamale de
export, destinate în principal limitării exportului unor produse de bază, în vederea prelucrării lor pe plan intern şi taxe vamale de tranzit
pentru mărfuri străine care traversează teritoriul statului respectiv.
Având în vedere scopul impunerii vamale, se disting taxele vamale protecţioniste, care urmăresc îmbunătăţirea balanţei comerciale
şi taxe vamale cu caracter fiscal pentru obţinerea de venituri de la bugetul statului. Ele se deosebesc după nivelul impunerii. Cele care au
un nivel ridicat sânt protecţioniste, iar cele cu un nivel scăzut au caracter fiscal.
Ţinînd seama de modul de percepere a taxelor vamale, acestea pot fi: specifice, cînd se percep pe unitatea de măsură fizică a
mărfurilor, ad valorem, când se aplica sub forma unei cote procentuale raportată la valoarea vamală a mărfii importate şi mixte, când se
percep ca adaos la cele ad valorem, atunci când acestea nu sunt suficient de protecţioniste.
După modul de fixare, taxele vamale se împart în patru categorii: taxele vamale autonome, de regulă mai ridicate, stabilite de stat ţn
mod independent şi nu pe bază de înţelegeri cu alte state, percepute asupra mărfurilor provenite din ţările cu care statul respectiv nu aplica
clauza naţiunii celei mai favorizate; taxele vamale convenţionale fixate de stat prin înţelegerea cu alte state cu care îşi acordă clauza
naţiunii celei mai favorizate; taxele vamale preferenţiale, stabilite la un nivel redus, comparativ cu restul taxelor vamale, aplicate tuturor
sau numai anumitor mărfuri importate din anumite ţări, fără a se extinde asupra mărfurilor provenind din celelalte ţări, de exemplu, cele
existente între fostele metropole şi colonii, în cadrul grupărilor integraţioniste, între C.E.E. şi ţările asociate în cadrul S.G.P., ele reprezintă
o derogare de la clauza naţiunii celei mai favorizate; taxele vamale de retorsiune, apărute, de regulă, ca răspuns la politica comercială
neloială a altui stat; acestea îmbracă 2 forme: taxele vamale antidumping percepute de către stat peste taxele vamale obişnuite, pentru a
anihila efectele dumpingului, şi taxele vamale compensatorii, pentru a înlătura efectele subvenţionării exporturilor sau a primelor de
export.
Tariful vamal este un catalog ce cuprinde nomenclatorul produselor supuse impunerii vamale şi taxele vamale percepute asupra
fiecărui produs sau grupe de produse în parte.
Clasificarea mărfurilor în tarifele vamale s-a făcut si se face în funcţie de o serie de criterii; alfabetic, în funcţie de originea
mărfurilor, în funcţie de gradul de prelucrare sau o combinaţie de criterii, ţinându-se seama de toate criteriile menţionate. În decembrie
1950 a fost adoptat Nomenclatorul Vamal de la Bruxelles, numit în prezent Nomenclatorul Consiliului de Cooperare Vamală, acceptat
până în prezent de circa 140 de ţări.
Pe baza tarifelor vamale, producţia internă poate fi protejată împotriva concurenţei străine, se pot negocia concesii în domeniul
politicii vamale sau se pot institui discriminări în relaţiile cu anumite state.
 Concesiile vamale pot îmbrăca forma reducerilor directe de taxe vamale, mergând până la eliminarea lor completă sau forma
consolidării acestora, adică a menţinerii lor la nivelul existent pe o perioadă de timp determinată.
În cadrul negocierilor tarifare se pot aplica mai multe metode de reducere a taxelor vamale, cum sunt:
• metoda reducerii directe a taxelor vamale, fie “produs cu produs” sau “ţară cu ţară” , specifică tratativelor bilaterale;
• metoda reducerii lineare şi reciproce, care presupune reducerea tuturor taxelor vamale cu acelaşi procent şi este specifică
tratativelor multilaterale. Această metodă nu rezolvă însă problema disparităţilor tarifare, adică a reducerii diferenţei dintre nivelul taxelor
vamale ale mai multor ţări pentru acelaşi produs;
• metoda armonizării taxelor vamale, potrivit căreia reducerea este cu atât mai mare cu cât acestea sunt mai ridicate.

Teritoriul vamal este teritoriul pe care se aplică un anumit regim vamal, o anumită legislaţie vamală.
Teritoriul vamal de regulă coincide cu teritoriul ţării. Însă la etapa actuală această regulă mai mult prezintă o excepţie. Când statele
hotărăsc să creeze pe teritoriul ţării zone de antreprenoriat liber sub diferite forme, atunci teritoriul vamal al acestei ţări se restrânge. În
cazul când câteva ţări convin să creeze o uniune vamala, atunci are loc fenomenul extinderii teritoriului vamal.
Uniunile vamale şi zonele de liber schimb au determinat apariţia efectului de creare de comerţ, prin care se înţelege apariţia de noi
fluxuri în cadrul uniunii vamale, care înlocuiesc sursele de furnizare mai puţin eficiente cu sursele de furnizare interne cele mai avantajoase
din punct de vedere al costului , precum şi a efectului de deturnare de comerţ, care presupune înlocuirea surselor de furnizare a mărfurilor,
din afara uniunii vamale, cu surse interne ale costului de producţie, dar devenite artificial mai competitive datorită neaplicării taxelor
vamale în schimburile reciproce ale uniunii.

2. POLITICA COMERCIALĂ NETARIFARĂ

Politica comercială netarifară prezintă un complex de reglementări care limitează sau deformează fluxul internaţionale bunuri,
îndeosebi menţinerea importului sub control, în scopul protejării pieţei domestice şi/ sau echilibrării balanţei de plăţi externe.
După unele estimări numărul barierelor netarifare atinge cifrele de 2000 pentru mărfuri şi 500 pentru servicii. Aceste obstacole se
deosebesc de la o ţară la alta şi sunt greu de negociat. Conform G.A.T.T. barierele netarifare se clasifică în 5 mari grupe:
1. Barierele netarifare care implică o limitare cantitativă directă a importurilor, din această grupă fac parte:
 Interdicţiile de import, care reprezintă mijlocul radical de protecţie totală sau parţială pe o perioadă limitată sau nelimitată,
interzicând importul unor produse sau grupe de produse.
 Contingentele de import sunt plafoane maxime cantitative sau valorice, admise la importul unor produse sau grupe de produse pe
o perioadă determinată de timp. Se disting contingente globale şi bilaterale; cele globale se stabilesc fără a fi repartizate pe ţări; iar cele
bilaterale se înscriu în acordurile bilaterale între 2 ţări.
 Licenţele de import sînt autorizaţii acordate de stat firmelor importatoare pentru un produs sau grupă de produse, pe o perioadă
de timp, acestea pot fi automate, ce se acordă îndată după înaintarea cererii de către agentul economic şi nu poate fi înlăturată de organele
statale; globale, ce permit importul produselor din orice altă ţară pe o anumită perioadă de timp fără limitări cantitative; bilaterale; etc.
2. Barierele netarifare care implică limitarea importurilor prin mecanismul preţurilor, din acestea fac parte:
 Prelevările variabile la import reprezintă taxele de prelevare ce se percep la importul unor produse agricole supuse
reglementărilor pieţei UE.
 Preţurile minime şi maxime la import ce se aplică de ţara importatoare în cazul când pe piaţa mondială ele sunt mai joase decât
cele naţionale pentru protejarea ramurilor economiei domestice.
 Taxele antidumping şi compensatorii au o dublă natură: tarifară şi netarifară. Pentru ca aceste taxe să fie percepute este necesară
o procedură de anchetă pentru a adeveri evenimentele de dumping sau subvenţie.
3. Barierele netarifare care decurg din formalităţile vamale şi administrative privind importurile:
 evaluarea mărfurilor în vamă,
 documente şi formalităţi suplimentare cerute la import
1. Barierele netarifare care decurg din participarea statului la activitatea de comerţ exterior sunt următoarele:
 Achiziţiile guvernamentale ce sunt menite să dea prioritate firmelor naţionale în ce priveşte aprovizionarea organelor de stat,
 Comerţul de stat, efectuat de unităţile economice de stat beneficiază de avantaje în ce priveşte impunerea fiscală sau de altă
natură fată de cele particulare importatoare,
 Monopolul de stat asupra unor produse de primă importanţa poate conduce la limitarea importurilor produselor respective la
preţuri ridicate pe piaţa domestică.
2. Barierele netarifare care decurg din standardele aplicate produselor importate şi celor indigene sunt următoarele:
 Normele sanitare şi fitosanitare ce se impun asupra produselor alimentare, medicamentelor animalelor vii, seminţelor, unor
produse chimice,
 Normele de securitate ce se impun mai frecvent importurilor destinate consumului productiv, şi anume maşini utilaje şi mijloace
de transport,
 Normele de ambalare, marcare, etichetare.
Datorită diversităţii şi neuniformităţii aplicării acestor bariere în diferite ţări - ele constituie obstacole destul de serioase pentru
importuri.

3. POLITICI COMERCIALE PROMOŢIONALE ŞI DE STIMULARE

Politica comercială promoţională reprezintă totalitatea măsurilor şi instrumentelor menite să dezvolte exporturile unei ţări.
Instrumentele utilizate în dezvoltarea exporturilor se împart în 2 categorii: măsuri promoţionale şi de stimulare.
Scopul măsurilor promoţionale este îndreptat spre informarea şi stingherirea consumatorilor străini pentru a cumpăra produsele unei
ţări exportatoare. Printre măsurile promoţtionale vom menţiona următoarele:
• participarea la târguri şi expoziţii internaţionale şi organizarea unor astfel de manifestări pe teritoriul propriu cu participare
internaţională. Acesta e un mijloc specific de promovare a imaginii ţării şi a potenţialului de export. În lume se creează un număr mare de
astfel de târguri unele din acestea devenind tradiţionale, fiind înregistrate de Biroul Internaţional al Expoziţiilor în cadrul Camerei de
Comerţ de la Paris.
În prezent o mare expansiune o cunosc expoziţiile specializate pe anumite mărfuri, la care de regulă participă firmele pe cont
propriu.
• negocierile şi încheierea de acorduri comerciale şi de plăţi, acorduri de cooperare economică internaţională sau alte convenţii
economice.
Tratatul internaţional reprezintă un acordul expres şi de liber consimţământ dintre 2 sau mai multe state prin care se creează, se
modifică anumite norme de drept internaţional sau raporturi juridice internaţionale. Acestea au un rol deosebit în desfăşurarea vieţii
internaţionale ale statelor, prin asigurarea conlucrării dintre acestea. Acordurile au caracter general şi se încheie de obicei pe o perioadă
de 10-15 ani. În funcţie de caracterul lor acestea conţin următoarele elemente principale: principiile generale sau speciale - clauza
naţiunii celei mai favorizate, clauza regimului naţional, pe care se întemeiază relaţiile economice dintre statele semnatare, facilităţi pe
care le acordă reciproc în vederea realizării obiectivelor propuse.
• reprezentarea comercială în ţările partenere–organizarea de agenţii şi reprezentanţe comerciale în străinătate
• prestarea unor servicii de informare şi orientare a clienţilor externi, consultanţa şi asistenţa de specialitate;
• diverse modalităţi de publicitate externă.

Instrumentele de stimulare a exporturilor se divizează în 4 grupuri: bugetare, fiscale, financiar – bancare şi valutare.

Măsuri bugetare de stimulare a exporturilor

• Subvenţiile la export reprezintă sume de bani acordate de stat unităţilor economice direct sau indirect, pentru realizarea
mărfurilor pe piaţa externă. Subvenţionarea se înfăptuieşte selectiv pentru unele ramuri strategice ale economiei sau în care sunt ocupate
multe braţe de muncă.
• Primele de export se acordă de către stat exportatorilor care realizează pe piaţa externă volume semnificative.
• Alte instrumente bugetare se reduc la acordarea unor facilităţi exportatorilor ce se exprimă prin cheltuielile de stat în domeniul
informaţional, al transporturilor, în studierea pieţei externe, în participarea la târguri sau expoziţii internaţionale.

Măsuri fiscale de stimulare a exporturilor

• Facilităţi fiscale pentru mărfurile exportate mai frecvent sunt reprezentate de scutirea, reducerea sau restrângerea impozitului pe
circulaţie.
• Facilităţi fiscale acordate exportatorilor prezintă: scutiri totale de plata impozitului, reduceri ale impozitului pe venit, stabilirea
unor fonduri neimpozabile pentru stimularea exporturilor.
• Facilităţi vamale la mărfurile importate pentru a fi exportate în vederea exportului. Aceste facilităţi constau din reduceri, scutiri
sau restituiri de taxe vamale de import, acordate pentru acele materii prime, materiale, combustibili, sau chiar maşini utilizate direct în
producerea mărfurilor destinate pieţei externe cu condiţia realizării exportului şi dacă aceste mărfuri înglobează în măsură ridicată munca
naţională.

Măsuri valutare de stimulare a exporturilor

• Primele valutare se acordă exportatorilor diferenţiat pe tipuri de exporturi sau pe zone geografice pentru încurajarea
exportatorilor.
Aplicarea acestei măsuri înseamnă convertirea valutei obţinute de exportator în moneda naţională la cursul de schimb mai avantajos
decât cel oficial
• Deprecierea monedei naţionale conduce la scăderea preţurilor exprimate in valută, însă în acelaşi timp – la majorarea preţurilor la
importuri. Situaţia pe piaţa internă în rezultatul acestei măsuri depinde de starea economiei domestice şi poate aduce la situaţii
imprevizibile.

Măsuri financiar – bancare de stimulare a exporturilor

• Creditele de export, care există în următoarele forme: creditul cumpărător, creditul-furnizor, liniile de credit, creditul de asistenţă.
Creditul-cumpărător se acordă importatorului de către o instituţie specializata din ţara furnizorului; această formă e cea mai
răspândită în practica internaţională.
Creditul-furnizor este acordat direct importatorului de către furnizor şi se caracterizează prin valori mai mici ăi termene de timp mai
scurte decât creditul –cumpărător.
Liniile de credit reprezintă în sine o formă mai complexă a creditului cumpărător.
Creditele de asistenţă se acordă de agenţii guvernamentali din ţările dezvoltate.

Asigurarea şi garantarea creditelor de export

Asigurarea se înfăptuieşte pentru creditele-furnizor cu scopul acoperirii riscului de încasare a valorii mărfurilor exportate pe credit
prin intermediul instituţiei bancare din ţara exportatorului.
Garantarea se înfăptuieşte pentru creditele-cumpărător de o instituţie bancară din ţara importatorului către o instituţie bancară din
ţara importatorului către o instituţie bancară din ţara exportatorului în cazul când importatorul devine incapabil să recupereze creditul.

CAPITOLUL II
POLITICA COMERCIALĂ IN REPUBLICA MOLDOVA
Dat fiind dependenţa enormă a economiei moldoveneşti faţă de factorul extern, o importanţă decisivă pentru ieşirea din criză o are
promovarea unei politici comerciale eficiente. Anume politica economică în acest domeniu urmează a fi principalul instrument de
respecializare şi modernizare a economiei, de stimulare a creşterii economice.
În această opinie de idei pot fi promovate două forme de politică : liber-schimbism şi protecţionism, cu o mulţime de variante a uneia
şi alteia.
Până in prezent, în politica comercială a ţărilor în tranziţie s-au conturat două etape. La prima etapă are loc o liberalizare cvasitotală a
operaţiunilor de import-export, la cea de a doua însă se revine la unele operaţiuni protecţioniste. Deşi liberalizarea comerţului a fost
înfăptuită în toate ţările, gradul acesteia a fost diferit. Rusia şi Ucraina, de exemplu, au menţinut de la bun început unele restricţii
cantitative cu privire la import-export, în acelaşi timp în RM consecinţele negative ale liberalizării comerţului au fost multiple şi pare să le
fi depăşit pe cele pozitive. Cel puţin pe termen scurt şi mediu. Efectuată în condiţiile unei enorme diferenţe între preţurile interne şi cele
mondiale, şi deci a perspectivei unor uriaşe profituri, această liberalizare a determinat pe o perioadă îndelungată caracterul agenţilor
economici privaţi, care în loc să investească în producerea bunurilor materiale, s-au avântat cu toţii în afaceri de import-export, continuând
în virtutea inerţiei să activeze în acest domeniu chiar şi atunci când preţurile interne le-au egalat pe cele mondiale. Exportul materiei prime
la preţuri mai mici decât cele mondiale a rămas motorul principal al activităţii sectorului privat în acest domeniu. Deci, prima consecinţă
negativă a liberalizării comerţului este orientarea greşită a capitalului privat.
A doua este pierderea pieţei interne, fapt ce a generat reducerea volumului producţiei întreprinderilor autohtone sau chiar
falimentarea lor şi creşterea nivelului şomajului. În detrimentul viitorului ţările în tranziţie au devenit cele mai ieftine exportatoare de
calificate forţă de muncă din lume.
Incontestabil, Occidentul a întis o mîină de ajutor ţărilor în tranziţie, inclusiv şi prin acordarea unor facilităţi in accesul pe pieţele
sale, fapt care a favorizat reorientarea fluxurilor comerciale ale Europei Centrale spre Vest.
La un moment dat cineva a văzut în ţările în tranziţie nişte eventuali concurenţi. Oricum în anii 1992-1994 unele ţări occidentale
întroducun şir de restricţii la importul mai multir mărfuri din Europa de Est. Cum au reacţionat şările în tranziţie la o situaţie dublă
nefavorabilă: piederea, cel puţin parţială, a pieţei interne şi limitatea la accesul pe pieţele externe spre care s-au reorientat în mod firesc?
Cu prudenţă. Treptat după valul de liberalizare masivă, din anii 1989-1990, Europa de Est s-a îndreptat încetişorspre un protecţionism
selectiv. Prima ţară, care încî din 1991 a început să-şi proteheze piaţa internă prin intermediul unui tarif vamal, a fost Polonia.
Un val de măsuri protecţioniste a trecut în anii 1995-1996 şi peste ţările ce fac parte din CSI. Astfel în 1992 în Ucraina erau supuse
licenţierii toate 100% din operaţiunile de import-export. În anul 1994 acest indice a coborît la 60%, ca şi în anul următor, 1995, să se ridice
din nou până la 80 %. Şi mai protecţionistă este politica comercială promovată de Federaţia Rusă.
Importanţa actuală a politicii comerciale, precum şi aplicarea în practică a instrumentelor de natură tarifară, netariferă şi
promoţionale pot fi urmărite în continuare în cadrul regimurilor comerciale ale Moldovei, UE, ţărilor CSI, care au o influienţă directă
asupra extinderii exporturilor naţionale pe pieţele acestor grupuri de ţări.

Metode de determinare a valorii în vamă a mărfii

Valoarea în vamă a mărfii introdusă pe teritoriul vamal se determină prin următoarele metode :
1. în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă;
2. în baza valorii tranzacţie cu marfa identică;
3. în baza valorii tranzacţiei cu marfa similară;
4. în baza costului unitar al mărfii;
5. în baza valorii calculate a mărfii;
6. prin metoda de rezervă.
Principala metodă din cele specificate este metoda determinării valorii în vamă a mărfurilor în baza valorii tranzacţiei cu marfa
respectivă. În cazul în care metoda de bază nu poate fi aplicată, se folosesc alte metode. Fiecare din metodele succesive se aplică doar în
cazul în care valoarea în vamă a mărfii nu poate fi determinată prin metoda precedentă.
La determinarea valorii în vamă a mărfii în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă, în valoarea tranzacţiei se include următoarele
componente în cazul în care nu au fost incluse anterior în valoarea mărfii:
a) cheltuielile pentru transportul mărfii la aeroport sau în alt loc de introducere a mărfii pe teritoriul vamal:
- cheltuielile aferente asigurării;
- costul transportului;
- costul încărcării, descărcării şi transbordării mărfii;
b) cheltuielile suportate de cumpărător:
- comisioanele şi primele pentru brokeri, cu excepţia comisioanelor pentru achiziţionarea mărfii;
- costul containerelor, sau altui ambalaj de folosinţă repetată, dacă în corespundere cu Nomenclatorul de mărfuri., acestea sunt
considerate un tot întreg cu marfa;
- costul ambalajului, inclusiv costul materialelor de ambalaj şi al lucrărilor de ambalare;
c) partea din costul următoarelor mărfuri, precum şi serviciile care, direct sau indirect, au fost oferite cumpărătorului gratis sau la
preţ redus în legătură cu producerea sau vânzarea pentru export a mărfii evaluate:
- materia primă, materialele, semifabricatele, detaliile şi alte piese de completare, care constituie parte componentă a mărfii;
- materialele cheltuite la producerea mărfii;
- instrumentelor, formelor şi obiectelor similare utilizate la producerea mărfii;
- lucrărilor de proiectare, experimentale, de amenajare estetică;
d) plăţile pentru licenţă şi alte plăţi pe care trebuie să le achite cumpărătorul, direct sau indirect pentru utilizarea obiectelor
proprietăţii intelectuale;
e) partea din venitul direct sau indirect, al vânzătorului de la orice revânzare, transmitere sau utilizare a mărfii estimate pe teritoriul
Republicii Moldova.
Metoda respectivă nu poate fi aplicată dacă:
- există restricţii în privinţa drepturilor cumpărătorului asupra mărfii evaluate;
-vânzarea mărfii şi valoarea tranzacţiei depinde de respectarea unor condiţii a căror acţiune nu poate fi luată in considerare;
- informarea folosită de declarant despre valoarea în vamă a mărfii nu este veridică.
Taxa vamală de import nu se percepe pentru mărfurile şi obiectele produse şi importate din România şi din ţările membre ale CSI,
care au ratificat Acordul privind crearea Zonei de Comerţ Liber sau cu care Moldova a încheiat acorduri interstatale bilaterale privind
comerţul liber.
Mărfurile indiferent de ţara de origine, se supun la import unei taxe vamale în proporţie de 5 % din costul lor vamal. Această taxă se
aplică la toate mărfurile şi obiectele, care conform anexei nr. 10 este stabilită cota 0. Taxa specială nu se aplică la cărbune, păcură, gaz de
sondă şi alte hidrocarburi gazoase, energie electrică, mărfurilor importate din contul creditelor şi granturilor acordate de Guvernul RM sau
acordate cu garanţie de stat, din contul împrumuturilor acordate de organisme financiare internaţionale, destinate realizării proiectelor
respective, conform listei aprobate de Guvern, utilajul ţi alte bunuri materiale importate pentru activitatea de producţie de către Compania
de exploatare a Resurselor Naturale “Redeco” L.T.D. din SUA conform condiţiilor Acordului de Concesiune, privind prospecţiunea şi
exploatarea resurselor de petrol şi gaze.
În RM nu se aplică taxe vamale pentru mărfurile exportate din ţară.
 Pentru efectuarea procedurilor vamale se petrece o taxă vamală în mărime de 0,25 % din valoarea în vamă a mărfurilor importate sau
exportate.
Pentru producţia fabricată la întreprinderile republicii din materia primă a clientului, plata pentru efectuarea procedurilor vamale se
stabileşte în proporţie de 0,25% din costul serviciilor prestate.
Agenţii economici trebuie să încheie contracte cu Departamentul controlului Vamal pentru importul de materie primă sau pentru
exportul de producţie finită fabricată din această materie.