Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Politica comerciala este o parte componenta a politicii economice a unei tari, care vizează sfera relaţiilor economice externe ale
acesteia si include totalitatea reglementarilor adoptate de câtre stat (cu caracter juridic, administrativ, fiscal, bugetar, financiar, bancar,
valutar, etc.) in scopul promovării sau restrângerii schimburilor comerciale externe si a protejării economiei naţionale de concurenta
străina.
Având in vedere faptul ca relaţiile comerciale externe au fost si continua sa fie un factor important al creşterii economice, principalul
obiectiv pe termen lung al politicii comerciale a oricărui stat este stimularea dezvoltării economice naţionale, la adăpost de concurenta
străina. De aici rezulta ca politica comerciala indeplineste 2 funcţii :
de promovare a relaţiilor economice internaţionale;
de protejare a economiei naţionale de concurenta străina si in principal a statelor dezvoltate prin reglementare si controlul
importurilor, stimularea exporturilor, realizarea echilibrului in balanţa de plaţi externe si sporirea rezervelor valutare ale statului si ale
agenţilor economici.
Din obiectivele pe termen lung deriva o multitudine de obiective pe termen scurt si mediu, pe care statele le pot urmări cu ajutorul
instrumentelor si masurilor de politica comerciala cum sunt:
• perfecţionarea structurii schimburilor comerciale externe;
• anumite modificări in orientarea geografica a schimburilor comerciale;
• imbunatatirea raportului de schimburi prin sporirea puterii de cumpărare a exporturilor.
In general in domeniul politicii comerciale se acţionează cu ajutorul a trei categorii principale de instrumente şi măsuri:
1. de natură tarifară
2. de natură netarifară
3. de natură promoţională şi de stimulare.
În general primele 2 categorii de instrumente vizează cu precădere importul, iar cea de a doua categorie vizează export
Politica vamală este o componentă a politicii comerciale a unui stat, cuprinzînd totalitatea dispoziţiilor legale cu privire la
intrarea şi ieşirea în sau din ţară a mărfurilor. Instrumentul principal de realizare a politicii vamale este tariful vamal, care cuprinde taxele
vamale.
Taxele vamale sînt impozite indirecte percepute de către stat asupra mărfurilor care trec graniţele vamale ale ţării respective. Taxele
vamale pot fi clasificate după următoarele criterii:
• obiectul impunerii vamale sau felul operaţiei de comerţ exterior;
• scopul instituirii taxei vamale;
• modul de percepere a taxei vamale;
• modul de fixare a taxei vamale.
După obiectul impunerii, taxele vamale se clasifica in: taxe vamale de import, pentru protejarea producţiei naţionale, taxe vamale de
export, destinate în principal limitării exportului unor produse de bază, în vederea prelucrării lor pe plan intern şi taxe vamale de tranzit
pentru mărfuri străine care traversează teritoriul statului respectiv.
Având în vedere scopul impunerii vamale, se disting taxele vamale protecţioniste, care urmăresc îmbunătăţirea balanţei comerciale
şi taxe vamale cu caracter fiscal pentru obţinerea de venituri de la bugetul statului. Ele se deosebesc după nivelul impunerii. Cele care au
un nivel ridicat sânt protecţioniste, iar cele cu un nivel scăzut au caracter fiscal.
Ţinînd seama de modul de percepere a taxelor vamale, acestea pot fi: specifice, cînd se percep pe unitatea de măsură fizică a
mărfurilor, ad valorem, când se aplica sub forma unei cote procentuale raportată la valoarea vamală a mărfii importate şi mixte, când se
percep ca adaos la cele ad valorem, atunci când acestea nu sunt suficient de protecţioniste.
După modul de fixare, taxele vamale se împart în patru categorii: taxele vamale autonome, de regulă mai ridicate, stabilite de stat ţn
mod independent şi nu pe bază de înţelegeri cu alte state, percepute asupra mărfurilor provenite din ţările cu care statul respectiv nu aplica
clauza naţiunii celei mai favorizate; taxele vamale convenţionale fixate de stat prin înţelegerea cu alte state cu care îşi acordă clauza
naţiunii celei mai favorizate; taxele vamale preferenţiale, stabilite la un nivel redus, comparativ cu restul taxelor vamale, aplicate tuturor
sau numai anumitor mărfuri importate din anumite ţări, fără a se extinde asupra mărfurilor provenind din celelalte ţări, de exemplu, cele
existente între fostele metropole şi colonii, în cadrul grupărilor integraţioniste, între C.E.E. şi ţările asociate în cadrul S.G.P., ele reprezintă
o derogare de la clauza naţiunii celei mai favorizate; taxele vamale de retorsiune, apărute, de regulă, ca răspuns la politica comercială
neloială a altui stat; acestea îmbracă 2 forme: taxele vamale antidumping percepute de către stat peste taxele vamale obişnuite, pentru a
anihila efectele dumpingului, şi taxele vamale compensatorii, pentru a înlătura efectele subvenţionării exporturilor sau a primelor de
export.
Tariful vamal este un catalog ce cuprinde nomenclatorul produselor supuse impunerii vamale şi taxele vamale percepute asupra
fiecărui produs sau grupe de produse în parte.
Clasificarea mărfurilor în tarifele vamale s-a făcut si se face în funcţie de o serie de criterii; alfabetic, în funcţie de originea
mărfurilor, în funcţie de gradul de prelucrare sau o combinaţie de criterii, ţinându-se seama de toate criteriile menţionate. În decembrie
1950 a fost adoptat Nomenclatorul Vamal de la Bruxelles, numit în prezent Nomenclatorul Consiliului de Cooperare Vamală, acceptat
până în prezent de circa 140 de ţări.
Pe baza tarifelor vamale, producţia internă poate fi protejată împotriva concurenţei străine, se pot negocia concesii în domeniul
politicii vamale sau se pot institui discriminări în relaţiile cu anumite state.
Concesiile vamale pot îmbrăca forma reducerilor directe de taxe vamale, mergând până la eliminarea lor completă sau forma
consolidării acestora, adică a menţinerii lor la nivelul existent pe o perioadă de timp determinată.
În cadrul negocierilor tarifare se pot aplica mai multe metode de reducere a taxelor vamale, cum sunt:
• metoda reducerii directe a taxelor vamale, fie “produs cu produs” sau “ţară cu ţară” , specifică tratativelor bilaterale;
• metoda reducerii lineare şi reciproce, care presupune reducerea tuturor taxelor vamale cu acelaşi procent şi este specifică
tratativelor multilaterale. Această metodă nu rezolvă însă problema disparităţilor tarifare, adică a reducerii diferenţei dintre nivelul taxelor
vamale ale mai multor ţări pentru acelaşi produs;
• metoda armonizării taxelor vamale, potrivit căreia reducerea este cu atât mai mare cu cât acestea sunt mai ridicate.
Teritoriul vamal este teritoriul pe care se aplică un anumit regim vamal, o anumită legislaţie vamală.
Teritoriul vamal de regulă coincide cu teritoriul ţării. Însă la etapa actuală această regulă mai mult prezintă o excepţie. Când statele
hotărăsc să creeze pe teritoriul ţării zone de antreprenoriat liber sub diferite forme, atunci teritoriul vamal al acestei ţări se restrânge. În
cazul când câteva ţări convin să creeze o uniune vamala, atunci are loc fenomenul extinderii teritoriului vamal.
Uniunile vamale şi zonele de liber schimb au determinat apariţia efectului de creare de comerţ, prin care se înţelege apariţia de noi
fluxuri în cadrul uniunii vamale, care înlocuiesc sursele de furnizare mai puţin eficiente cu sursele de furnizare interne cele mai avantajoase
din punct de vedere al costului , precum şi a efectului de deturnare de comerţ, care presupune înlocuirea surselor de furnizare a mărfurilor,
din afara uniunii vamale, cu surse interne ale costului de producţie, dar devenite artificial mai competitive datorită neaplicării taxelor
vamale în schimburile reciproce ale uniunii.
Instrumentele de stimulare a exporturilor se divizează în 4 grupuri: bugetare, fiscale, financiar – bancare şi valutare.
CAPITOLUL II
POLITICA COMERCIALĂ IN REPUBLICA MOLDOVA
Dat fiind dependenţa enormă a economiei moldoveneşti faţă de factorul extern, o importanţă decisivă pentru ieşirea din criză o are
promovarea unei politici comerciale eficiente. Anume politica economică în acest domeniu urmează a fi principalul instrument de
respecializare şi modernizare a economiei, de stimulare a creşterii economice.
În această opinie de idei pot fi promovate două forme de politică : liber-schimbism şi protecţionism, cu o mulţime de variante a uneia
şi alteia.
Până in prezent, în politica comercială a ţărilor în tranziţie s-au conturat două etape. La prima etapă are loc o liberalizare cvasitotală a
operaţiunilor de import-export, la cea de a doua însă se revine la unele operaţiuni protecţioniste. Deşi liberalizarea comerţului a fost
înfăptuită în toate ţările, gradul acesteia a fost diferit. Rusia şi Ucraina, de exemplu, au menţinut de la bun început unele restricţii
cantitative cu privire la import-export, în acelaşi timp în RM consecinţele negative ale liberalizării comerţului au fost multiple şi pare să le
fi depăşit pe cele pozitive. Cel puţin pe termen scurt şi mediu. Efectuată în condiţiile unei enorme diferenţe între preţurile interne şi cele
mondiale, şi deci a perspectivei unor uriaşe profituri, această liberalizare a determinat pe o perioadă îndelungată caracterul agenţilor
economici privaţi, care în loc să investească în producerea bunurilor materiale, s-au avântat cu toţii în afaceri de import-export, continuând
în virtutea inerţiei să activeze în acest domeniu chiar şi atunci când preţurile interne le-au egalat pe cele mondiale. Exportul materiei prime
la preţuri mai mici decât cele mondiale a rămas motorul principal al activităţii sectorului privat în acest domeniu. Deci, prima consecinţă
negativă a liberalizării comerţului este orientarea greşită a capitalului privat.
A doua este pierderea pieţei interne, fapt ce a generat reducerea volumului producţiei întreprinderilor autohtone sau chiar
falimentarea lor şi creşterea nivelului şomajului. În detrimentul viitorului ţările în tranziţie au devenit cele mai ieftine exportatoare de
calificate forţă de muncă din lume.
Incontestabil, Occidentul a întis o mîină de ajutor ţărilor în tranziţie, inclusiv şi prin acordarea unor facilităţi in accesul pe pieţele
sale, fapt care a favorizat reorientarea fluxurilor comerciale ale Europei Centrale spre Vest.
La un moment dat cineva a văzut în ţările în tranziţie nişte eventuali concurenţi. Oricum în anii 1992-1994 unele ţări occidentale
întroducun şir de restricţii la importul mai multir mărfuri din Europa de Est. Cum au reacţionat şările în tranziţie la o situaţie dublă
nefavorabilă: piederea, cel puţin parţială, a pieţei interne şi limitatea la accesul pe pieţele externe spre care s-au reorientat în mod firesc?
Cu prudenţă. Treptat după valul de liberalizare masivă, din anii 1989-1990, Europa de Est s-a îndreptat încetişorspre un protecţionism
selectiv. Prima ţară, care încî din 1991 a început să-şi proteheze piaţa internă prin intermediul unui tarif vamal, a fost Polonia.
Un val de măsuri protecţioniste a trecut în anii 1995-1996 şi peste ţările ce fac parte din CSI. Astfel în 1992 în Ucraina erau supuse
licenţierii toate 100% din operaţiunile de import-export. În anul 1994 acest indice a coborît la 60%, ca şi în anul următor, 1995, să se ridice
din nou până la 80 %. Şi mai protecţionistă este politica comercială promovată de Federaţia Rusă.
Importanţa actuală a politicii comerciale, precum şi aplicarea în practică a instrumentelor de natură tarifară, netariferă şi
promoţionale pot fi urmărite în continuare în cadrul regimurilor comerciale ale Moldovei, UE, ţărilor CSI, care au o influienţă directă
asupra extinderii exporturilor naţionale pe pieţele acestor grupuri de ţări.