Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
De regula, monopolul este tratat ca o situatie de piata opusa concurentei pure si perfecte.
piata concurentiala nu ar fi justificata economic, ar necesita dublarea sau triplarea investitiilor, iar
ntre ntreprinderi ar fi posibila realizarea de ntelegeri cu privire la pret si piata.
n ultimele decenii, existenta unor monopoluri naturale a nceput sa fie pusa sub semnul ntrebarii.
n trecut, serviciile publice de telefonie erau considerate monopol natural ntruct costurile fixe erau
ridicate, iar costurile marginale erau relativ reduse. n plus, existenta a mai multor retele de cabluri
nu era rentabila pentru a justifica instalarea mai multor telefoane ntr-o singura locuinta. Progresele
tehnologice n telecomunicatii au facut ca monopolul natural al serviciilor telefonice cu cablu sa
piarda teren. O parte importanta din suprafata tarii este deservita de mai multe retele de telefonie
celulara, care folosesc undele radio n locul cablurilor.
n al doilea rnd, poate exista un monopol instituit juridic de catre autoritatea
statala (monopolul legal sau monopol institutional) asupra unor sectoare de interes strategic
(apararea nationala) si de interes public care trebuie sa intre sub incidenta controlului public:
productia de armament, materiale radioactive, unele substante farmaceutice (morfina), producerea si
comercializarea tutunului si alcoolului, productia banilor si a timbrelor etc. Activitatile din
domeniile respective sunt realizate de regula de ntreprinderi publice, dar nu sunt excluse nici cele
particulare, si se afla sub protectia acordata de puterea publica prin legi juridice. Situatia de
monopol se concretizeaza n aceea ca exista obstacole de reglementare sau legislative la intrarea
concurentilor si alti agenti economici nu au dreptul sa produca bunuri materiale si servicii similare
sau sa le importe si sa le comercializeze. n al treilea rnd, ca expresie directa a concentrarii
productiei si a capitalului, exista monopolul economic, marea unitate economica sau grupul de
unitati economice, care, prin pozitiile detinute, reuseste sa-si impuna conditiile n ceea ce priveste
cercetarea, inovarea, productia, comercializarea, preturile n domeniile industriei si agricol, sau n
ceea ce priveste tarifele, creditele, dobnzile, etc, n domeniul serviciilor sau n cel bancar,
determinnd ntr-o masura considerabila termenii concurentei.
Firma de mare dimensiune beneficiaza de avantajele productiei de scara care, n raport cu marimea
pietei si conditiile tehnice, realizeaza randamente tehnice crescatoare si un nivel redus al costurilor,
timp ndelungat. O astfel de situatie face dificila patrunderea pe piata a unei noi firme care pentru
nceput are costuri ridicate.
Reducerea numarului de firme faciliteaza realizarea unor ntelegeri sau acorduri ntre ele.
n al patrulea rnd, exista un monopol tehnologic generat de proprietatea asupra unui brevet de
inventie, ceea ce confera detinatorului un drept exclusiv o anumita perioada de timp.
Brevetul se acorda unui inventator cu scopul de a-i permite sa utilizeze temporar si exclusiv un
produs sau un proces tehnologic. De exemplu, o firma farmaceutica poate detine monopolul asupra
unui nou medicament un numar de ani stabilit prin lege datorita protectiei pe care i-o ofera brevetul.
Statul acorda brevete cu scopul de a ncuraja inventiile.
n categoria restrictiilor la intrare pe piata, dar care nu sunt legate de o inventie, se
includ licentele pentru prestarea unor servicii publice (telefonie, televiziune prin cablu, radio etc.).
n asemenea situatii, firma primeste dreptul exclusiv de a presta un serviciu, obligndu-se, ntre
altele, sa puna serviciul respectiv la dispozitia tuturor consumatorilor.
n al cincilea rnd, poate fi monopol de "marca" si nu de produs. Marca comerciala, care este
unica si recunoscuta de consumatori, este expresia originalitatii modelelor si garantia calitatii produselor. n acest caz, pe piata se manifesta un monopol psihologic, subiectiv, creat prin publicitatea
facuta unei marci pentru a-si afirma personalitatea si superioritatea. n acest caz ne gasim ntr-un
regim de piata care se situeaza la jumatatea drumului ntre o piata concurentiala si monopolul
absolut si este rezultatul conditiilor subiective. De aici, rezulta ca agentul economic, pentru a reusi
n afaceri, trebuie sa-si cucereasca o anumita pozitie pe piata, o pozitie de monopol, sa fie diferit de
ceilalti, iar n concurenta, ideea de monopol este ntotdeauna subnteleasa.
Termenul de monopol evoca ideea de dominatie, de stapnire, dreptul de a dispune de un sector de
activitate sau de o piata. Functia esentiala a monopolului o reprezinta dominatia pietei, a ofertei
unui bun economic, iar mobilul caruia i subordoneaza activitatea l constituie obtinerea
profitului ridicat de monopol.
n 1908 compania Ford a creat automobilul "model T", "o masina pentru omul obisnuit",
ieftina, sigura si usor de condus. n primul an integral de productie (1909), compania a
vndut 10 000 de bucati, dupa care vnzarile s-au dublat n fiecare an. n 1913 au fost
vndute circa 200 000 de bucati de autoturisme.
Desi mai existau si alte firme, compania Ford era singurul producator de autoturisme
ieftine. n aceasta situatie Ford putea hotar asupra pretului si caracteristicilor produsului.
Cnd a pus n functiune o noua linie de asamblare la Highland, a ridicat brusc pretul
modelului T la 100 $ (o crestere de 12 %), pentru a acoperi cheltuielile de investitii. Apoi
a hotart vopsirea tuturor automobilelor Ford, model T, n negru. Cnd a fost anuntat de un
director executiv cu privire la plngerile consumatorilor referitoare la lipsa varietatii culorii
modelului T, Ford i-a spus: "Dati-le orice culoare doresc atta timp ct este neagra".
Compania Ford avea putere asupra pietei. Ea putea sa hotarasca ce culoare vor avea
autoturismele cumparate, putea creste pretul modelului fara teama ca va pierde
clientii. Esenta puterii monopolului asupra pietei consta n capacitatea de a influenta
pretul unui bun economic.
n legatura cu existenta si functionarea monopolurilor se fac doua observatii
importante10. Prima consta n aceea ca sunt rare monopolurile care sa nu aiba ngradita
libertatea de actiune prin existenta unor nlocuitori (substituenti) ai bunurilor ce formeaza obiectul
ofertei lor. A doua observatie priveste necesitatea interventiei autoritatilor statale, care adesea
trebuie sa impuna unele obligatii legale ce vizeaza limitarea unor abuzuri de putere.
Desi are posibilitatea sa fixeze pretul pentru marfa sa, monopolul nu are nici o putere asupra
cererii. Pretul stabilit trebuie sa fie recunoscut si acceptat de cumparatori. n cazul n care pretul
stabilit de monopol este att de ridicat nct nu poate fi acceptat de catre cumparatori, bunul va
ramne nevndut. Cumparatorii avnd latitudinea de a stabili ce cantitate pot cumpara din bunul
care li se ofera, n functie de marimea disponibilitatilor lor banesti, stabilesc totodata si cantitatea de
marfa ce poate fi vnduta de monopol si invers, monopolul poate sa hotarasca vnzarea unei
anumite cantitati de produse pe piata, dar cumparatorii vor fi cei care dicteaza n acest caz pretul.
Rezulta ca de fiecare data cnd piata este constrnsa de monopol din punct de vedere al pretului, el
pierde controlul cantitatii si invers, cnd constrnge piata prin penurie sau abundenta nu mai
dispune de controlul pretului. Aceasta nseamna ca monopolul dispune n fond de o libertate
relativa pentru a fixa pretul, iar cumparatorii au posibilitatea de a reactiona la modificarea pretului
de monopol. Chiar si n aceasta situatie, cererea este o functie de pret:
,
iar pretul este o functie de cerere (de cantitatea solicitata de consumatori):
,
considerata a fi inversul functiei cererii la monopol.
Din moment ce cantitatea ceruta creste pe masura ce pretul scade, panta functiei cererii este
negativa:
.
Fig. 7.1 arata ca monopolul poate vinde mai multe unitati, dar numai daca micsoreaza pretul de-a
lungul curbei cererii.
Se presupune ca
monopolul
vinde
toata cantitatea la un
anumit pret. De
exemplu,
daca
monopolul
vinde
toate unitatile la
pretul p1, primeste ca
venitp1Q1 (zonele 1 si
2). Pentru a vinde Q2,
firma
micsoreaza
pretul pna la p2 si
ncaseaza p2Q2 ca
venit total (zonele 2
si 3).
Scaznd pretul, monopolul obtine un venit suplimentar prin vnzarea mai multor unitati. Daca
pretul scade de la p1 la p2, pierderea de venit din cele Q1unitati este masurata de zona 1, iar cstigul
reprezentat de cresterea cantitatii vndute de la Q1 la Q2 la pretul p2 este exprimat de zona 3. Cele 2
zone (1 si 3) si modifica marimea pe masura ce firma scade pretul si se deplaseaza n jos pe curba
cererii. Ca urmare, venitul total, de regula, se schimba, la nceput creste, apoi scade.
Daca cererea pe piata monopolista coincide cu cererea la firma si este suma cererilor
individuale ale unui numar mare de cumparatori, oferta pietei se confunda cu oferta individuala,
a firmei monopoliste. Ca atare, ntre pret si oferta exista o relatie de tip special. Oferta de
monopol reprezinta cantitatea care, vnduta la un anumit pret, asigura firmei monopoliste profitul
maxim. n cazul monopolului nu este o relatie univoca dintre pret si cantitatea ofertei. Curba
costului marginal nu reprezinta curba ofertei optime asa cum este n cazul concurentei perfecte. Nu
avem o curba a ofertei pentru firma monopolista. Ea se reduce la un punct pe curba cererii deoarece
monopolul alege simultan cantitatea si pretul.
Deoarece curba venitului mediu (curba cererii) este diferita de curba venitului marginal, n cazul
monopolului este posibil (a) sa avem doua cantitati oferite la acelasi pret sau (b) doua preturi pentru
aceeasi cantitate.
si nlocuim, obtinem:
,
iar veniturile totale depind direct si indirect de volumul productiei vndute prin intermediul
preturilor. Cum Q reprezinta nu numai oferta firmei, ci si cererea pietei, veniturile totale pot fi
considerate si n functie de pret:
.
Venitul total se modifica odata cu pretul si cantitatea. Initial, venitul total creste pe masura ce pretul
scade si se vnd mai multe unitati. El atinge ovaloare maxima cnd cantitatea este Q*, iar
apoi scade cnd monopolistul micsoreaza si mai mult pretul, iar cantitatea vnduta depaseste Q*.
Functia venitului
total
pentru
monopol
este
complet diferita de
functia liniara a
unei firme pe o
piata
perfecta.
Monopolul poate
"arunca n aer
piata" daca vinde o
cantitate mare si
reduce venitul.
Venitul
marginal este
reprezentat
de
panta functiei venitului total, respectiv modificarea venitului total VT, atunci cnd cantitatea
vnduta creste cu Q. Din fig. 7.2 rezulta ca panta functiei venitului total este pozitiva atta timp
ct cantitatea vnduta este mai mica dect Q*, este zero cnd cantitatea este Q* si este negativa cnd
firma vinde o cantitate ce depaseste Q*. Functia venitului marginal arata cum se schimba
venitul (VT) atunci cnd cantitatea vnduta se modifica cu Q.
Venitul marginal (Vmg) nu se confunda cu venitul mediu si cu pretul. Pentru monopol, venitul
marginal este egal cu ncasarea suplimentara obtinuta de la ultima unitate de produs vnduta,
diminuata cu pierderea de ncasare rezultata din scaderea pretului, scadere care se repercuteaza
asupra ntregii cantitatii vndute.
Daca firma este nevoita, pentru a-si spori venitul, sa creasca cantitatea vnduta cu Q, de
la Q0 la Q1, trebuie sa micsoreze pretul cu (-p) de la p0 lap1. Sporul de venit VT este12:
Daca
, atunci
, rezulta:
Venitul marginal este egal cu pretul p1 la care se vinde o cantitate sporita din care se scade pierderea
de venit
ca urmare a reducerii pretului. Un exemplu simplu poate fi edificator: daca 10
unitati de produs pot fi vndute la un pret unitar de 2.000 u.m. si 11 unitati de produs la un pret
unitar de 1.900 u.m., venitul marginal este de 1.900 u.m. (ncasarea celei de-a 11 unitate) diminuat
cu de 100 x 10 = 1000 u.m. (scaderea pretului la celelalte 10 unitati de productie), adica 900 u.m.
Acelasi rezultat se obtine daca se compara ncasarea totala provocata de vnzarea celor 10 unitati cu
a celor 11 unitati, adica: 10 unitati vndute cu 2.000 u.m. asigura ncasare de 20.000 u.m., iar 11
unitati cu 1.900 u.m. face 20.900 u.m. Rezulta ca venitul marginal este 20.900 - 20.000 = 900 u.m.
Exemplul pune n evidenta faptul ca venitul marginal este inferior pretului, ceea censeamna ca
exista o pozitie specifica pentru curba venitului marginal. Aceasta se gaseste n stnga curbei
venitului total.
Explicatia acestui aspect consta n aceea ca, n timp ce n conditiile de concurenta perfecta,
ofertantul poate sa-si mareasca cantitatea vnduta fara sa provoace o scadere a pretului, ceea ce
nseamna ca vnzarea unei unitati suplimentare adauga la venitul total o valoare egala cu pretul, n
cazul monopolului, situatia se schimba. Vnzarea unei unitati suplimentare este posibila prin scaderea pretului care se repercuteaza asupra ansamblului cantitatii vndute si face sa scada venitul
mediu si venitul marginal cu urmatoarea diferenta fundamentala; venitul marginal descreste mai
rapid dect venitul mediu (pretul) n timp ce cantitatile vndute cresc.
Acest lucru poate fi prezentat analitic. Daca venitul total VT = =
este:
.
Elasticitatea cererii n functie de pret E c/p este definita ca raport ntre variatia relativa a cantitatilor
si variatia relativa a preturilor:
,
ceea ce nseamna ca se poate scrie:
,
coeficientul de elasticitate al cererii n functie de pret fiind negativ pentru toate curbele normale de
cerere, se verifica faptul ca venitul marginal este inferior pretului (fig. 7.3).
Fig. 7.3 arata cererea si functiile venitului marginal. Pentru orice Q< Q*, cererea este elastica
si Ep < -1, (1 +1/Ep) > 0. Venitul marginal este pozitiv cnd cererea este elastica. Se observa ca
functia venitului marginal se afla deasupra axei orizontale daca Q< Q* pentru ca cererea este
elastica. Cnd pretul este p*, E = -1 si (1 + 1/Ep) = 0, Vmg = 0. n final, cnd firma vinde mai mult
de Q* unitati, cererea devine inelastica, -1 < Ep < 0, (1 + 1/Ep) < 0 si Vmg este negativ.
.
O astfel de functie a cererii este reprezentata n fig. 7.4.
Curba cererii pentru monopol (D) reprezinta o dreapta care taie axa ordonatelor n punctul p =
a (pentru Q = 0), iar axa absciselor n punctul Q = a/b pentru p = 0.
Deoarece cererea este o functie de pret, orice crestere a pretului are ca rezultat o scadere a cantitatii
vndute de monopol. Pe pe masura cresterii preturilor, veniturile totale mai nti vor spori si ating
un punct maxim, dupa care se reduc. Nivelul maxim al veniturilor totale se obtine derivnd functia
VT si anulnd aceasta derivata. Deci:
,
de unde rezulta ca:
.
Veniturile totale ating nivelul maxim la un volum de productie egal cu cel la care dreapta venitului
marginal intersecteaza axa absciselor. Curba veniturilor totale este o parabola. Aceste venituri sunt
nule pentru Q = 0 si Q = a/b si maxime pentru Q = a/2b.
Veniturile medii (Vm) reprezinta cifra de afaceri ce revine n medie pe unitate de produs vndut. Se
determina prin raportarea veniturilor totale la volumul tranzactiilor:
Prin urmare, veniturile medii se confunda cu pretul de vnzare, iar curbele (dreptele) veniturilor
medii si ale cererii se suprapun.
Q = f(p)
De fapt, puterea unui monopolist este mai degraba puterea de a alege si nu att de a
domina. Monopolistul este stapn doar pe una din componentele pietei. Cnd decide asupra
pretului, cantitatea depinde de posibilitatea de substituire a produsului pe care o opereaza
cumparatorii, daca l considera prea scump si de comportamentul curbei cererii.
Pozitia de echilibru este dependenta de elasticitatea cererii pentru produsul respectiv.
Pentru cereri elastice, suprafata dreptunghiului de cumparare este maxima pentru preturi relativ
scazute, iar pentru o cerere inelastica, maximul suprafetei implica preturi ridicate. Din aceasta
constatare rezulta ca atunci cnd monopolul se exercita asupra unor bunuri esentiale
pentru existenta oamenilor, el are tendinta de a face sa creasca preturile. n virtutea acestui
principiu, monopolistii pot sa practice o politica a cantitatilor contrara binelui comun prin limitarea
productiei pentru a evita scaderea preturilor (fig. 7.6).
Profitul total al firmei () este, prin definitie, o diferenta ntre venitul total (VT) si costul total (CT) si
ambele variaza mod evident n raport cu nivelul productiei:
= VT - CT sau = Q . p - CT.
Trebuie cautat acel volum de productie care asigura obtinerea profitului maxim:
Pentru realizarea profitului maxim, trebuie sa fie ndeplinite doua conditii:
a) prima derivata a functiei de profit se anuleaza:
.
stiind ca derivatele lui VT si CT n raport cu Q reprezinta marimi marginale, maximizarea profitului
n functie de productie se realizeaza cnd:
Vmg = Cmg.
Profitul va fi maxim atunci cnd plusul de venit provenit din vnzarea unei unitati
suplimentare este egal cu plusul de cost ocazionat de producerea acestei unitati suplimentare,
adica un nivel de productie astfel nct sa existe egalitate ntre venitul marginal si costul
marginal. Acest rezultat este cunoscut sub denumirea de "teorema Cournot" potrivit careia
profitul este maxim atunci cnd monopolul fixeaza un pret pentru care venitul marginal este egal cu
costul marginal.
b) a doua conditie implica schimbarea semnului derivatei secunde si deci opune un maxim unui
minim, adica:
.
La nivelul de echilibru, venitul marginal trebuie sa creasca mai putin rapid dect costul marginal.
Aceasta conditie este satisfacuta automat daca, de exemplu, venitul marginal descreste n timp ce
costul marginal creste odata cu sporirea productiei peste valoarea pentru care aceste marimi
marginale sunt egale.
Conditia de maximizare a profitului (Vmg = Cmg) are doua implicatii. Pentru a le pune n evidenta,
n primul rnd, se substituie n egalitatea precedenta venitul marginal:
Vmg = Cmg
.
Daca se divizeaza ambele parti cu Cmg si apoi cu [1(1 +1/ED)], ecuatia devine:
ce reflecta faptul ca raportul dintre pret si costul marginal depinde de elasticitatea cererii n functie
de pret. Cu ct cererea este mai elastica, cu att mai mic este raportul dintre pret si costul marginal.
Daca exista doua functii ale cererii dintre care una are o elasticitate a cererii de -50 si cealalta de -2,
raportul pret-cost marginal este:
ED
1/ED
p/Cmg
- 50
- 0,02
1,02
-2
-0,5
2,0
Valorile respective indica posibilitatea aplicarii unor politici de preturi diferite de la o industrie la
alta. Cnd functia cererii pietei este foarte elastica (ED = -50), pretul de monopol care asigura
profitul este cu 2 procente mai mare dect costul marginal. n cealalta situatie, monopolul este
capabil sa ridice pretul cu mult deasupra costului marginal.
Aceste doua situatii sunt ilustrate grafic. Fig. 7.7(a) prezinta o piata unde cererea este foarte elastica
n raport cu pretul. Aici pretul poate fi crescut ntr-o proportie mult mai mica dect n fig. 7.7 (b),
unde elasticitatea cererii este mai redusa.
.
Exista o singura productie de echilibru, cu conditia ca > b. Aceasta nseamna ca venitul marginal
este mai mare dect costul marginal cnd productia este nula sau foarte mica. Daca aceasta conditie
nu este satisfacuta, firma nu realizeaza profit pozitiv si pierderile sunt minime cnd productia este
zero.
A doua conditie de echilibru:
ca toate celelalte firme. Monopolul influenteaza pretul produsului pe care l vinde, nu si pretul
factorilor de productie pe care i utilizeaza (fig. 7.9).
Celelalte curbe sunt diferite fata de situatia concurentei prefecte. De regula, curba venitului
total (VT) este neliniara si exprima influenta pe care o exercita monopolul asupra pretului bunului
produs si vndut. Curba cererii (D) are panta negativa, este descrescatoare. Ea coincide cu curba
venitului mediu (D = Vm). Acesteia din urma i este asociata curba venitului marginal (Vmg). Curba
costului marginal (Cmg) se intersecteaza cu curba venitului marginal (Vmg) n punctul N, la nivelul de
productie Q0. La nivelul Q0, cererea este M, iar pretul de monopol este p0, reprezentat de
segmentul Q0M.Costul mediu pentru productia Q0 este data de Q0L.
Diferenta dintre pretul de monopol si costul mediu reprezinta profitul:
ML = Q0M - Q0L.
Punctul de intersectie N al curbei venitului marginal (Vmg) si curbei costului marginal Cmg defineste
profitul maxim si implicit volumul optim al productieiQ0, pe care firma monopolista are interes sa-l
atinga. La nivelul optim al productiei, egalitatea dintre cerere (care se confunda cu dreapta
venitului mediu, VM = D) si oferta (perpendiculara MQ0 care trece prin punctul de echilibru N) se
realizeaza n punctul M, iar pretul corespunzator al acestei egalitati, p0, este egal cu ordonata
acestui punct. Dezvoltarea productiei peste Q0 spre Q2 duce la diminuarea profitului total, deoarece
de la acest nivel de productie, costul marginal este superior venitului marginal. Profitul devine egal
cu zero pentru o productie egala cu Q2 unde CM = VM. Daca productia este inferioara lui Q0,
producatorul are interes sa-si sporeasca activitatea, deoarece la stnga lui N, venitul marginal este
superior costului marginal. Nivelul de productie Q0 este optim pentru ca permite sa obtina
profitul maxim. Aceasta productie determina pretul pietei monopoliste.
Pretul de monopol (pretul de echilibru) se explica partial prin egalitatea V mg = Cmg. Fiind un pret
de piata, el are la baza egalitatea dintre cerere si oferta, cu mentiunea ca cererea la firma este
egala cu cererea globala a pietei pentru produsul respectiv, iar oferta este oferta monopolului, ce
se confunda cu productia necesara pentru a asigura firmei monopoliste profitul maxim.
De remarcat ca, n conditiile monopolului, pozitia de optim se stabileste la un pret care depaseste
costul mediu minim, iar profitul total reprezentat de suprafata p MLF este profitul "anormal",
supraprofit. Firma monopolista realizeaza supraprofit nu temporar sau ntmplator ca n situatia de
concurenta perfecta, ci n mod permanent sau ca regula generala. Nici un concurent nu poate afecta
pozitia monopolistului. n situatia de monopol, pretul nu tinde pe termen lung sa coincida cu
costul mediu minim.
2.4.2.2. Echilibrul monopolului pe termen lung
n cazul pietei cu concurenta perfecta, existenta supraprofitului atrage noi firme si pretul tinde spre
nivelul costului mediu minim. Cnd sunt bariere la intrare n ramura, firma si pastreaza pe termen
lung pozitia de monopol si echilibrul nu presupune anularea supraprofitului Dimpotriva, si pe
termen lung monopolul obtine profit, pe care si propune sa-l maximizeze.
Explicarea mecanismului de realizare a echilibrului pe termen lung porneste de la ipoteza ca acesta
este format din mai multe perioade scurte n decursul carora firma evolueaza spre dimensiunea
optima14.
Curba costului mediu pe termen lung CML este curba anvelopa (nfasuratoare) a curbelor de cost
mediu pe termen scurt CMs. De aceea, costul mediu minim pe termen lung coincide cu costul mediu
minim pe termen scurt, corespunzator productiei la care firma a atins dimensiunea optima. De
asemenea, costul marginal al perioadei ultime va fi egal cu costul marginal pe termen lung, CmgL.
Curbele de cerere (venit mediu) si de venit marginal nu sunt modificate n raport cu perioada scurta.
O firma monopolistica pentru care functia cererii este
desface cantitatea Q1 la pretul p1,
realizeaza profitul maxim la o curba a costurilor medii pe termen scurt CM1, corespunzator
punctului N, unde costurile marginale sunt egale cu venitul marginal (fig. 7.10).
Daca n timp cererea creste de la D1 = p1(Q) la D2 = p2(Q), firma poate sa vnda produsele la un
pret mai ridicat, p2, fara sa depaseasca productia Q1sau sa sporeasca cantitatea ofertei corespunznd
preturilor initiale, p1. De regula, daca firma apreciaza ca se afla n fata unei cereri sporite ce se va
manifesta durabil si nu este conjuncturala, realizeaza o adaptare mutativa a capacitatii sale care sa
corespunda curbei costurilor medii pe termen lungCmL. Aceasta pentru ca la o sporire a preturilor,
firme concurente ar putea penetra barierele la intrare, monopolul transformndu-se n oligopol, ceea
ce determina modificarea cererii la firma care nu ar mai coincide cu cererea pietei. Daca, conform
noii curbe a cererii D2, productia la care se obtine profitul maxim este Q2 corespunzatoare
punctului N' n care curba costurilor marginale pe termen lung, CmgL intersecteaza noua curba a
veniturilor marginale, Vmg2 utilizeaza pretul p3 care marcheaza egalitatea ntre cerere si oferta si care
se situeaza deasupra costului mediu minim si costului mediu corespunzator punctului de
echilibru. Daca ntr-o perioada scurta, asa cum s-a vazut, productia optima este aceea la care Vmg =
Cmg, iar pretul este egal sau mai mare dect costul mediu, n perioada lunga, optimizarea productiei
implica, si n acest caz, respectarea restrictiei Vmg = Cmg, nsa pretul trebuie sa fie egal sau mai mare
dect costul total mediu minim. Rezulta ca rolul costurilor medii si a costurilor marginale n
fundamentarea deciziilor pe termen scurt sau pe termen lung a monopolurilor privind profitul este
de necontestat.15
Vmg = 0,
iar Vmg = d . VT/d . Q, adica:
Q = 250 u.m.
Cifra de afaceri maxima va fi:
,
iar profitul aferent productiei care maximizeaza cifra de afaceri este:
Daca strategia firmei este de a maximiza cifra de afaceri n conditiile obtinerii unui profit minim (
minim), ce depaseste profitul () care se obtine la un volum optim al cifrei de afaceri (vnzarii),
orice crestere a productiei peste acest nivel mareste venitul total si reduce profitul firmei.
De exemplu, daca minim = 600 u.m., nseamna ca o cifra de afaceri maxima de 6250 u.m. nu
satisface. Cerinta obtinerii unui profit minim nu este respectata.
Determinarea cifrei de afaceri (a productiei de fabricat si destinata vnzarii) ce respecta restrictia cu
privire la profitul minim rezulta din ecuatia:
min = VT(Q) - CT. (Q)
min = ( - b) Q - ( - a)Q2 - c
.
Rezolvnd ecuatia, se obtine Q = 243,8 u.m., mai mare dect productia ce asigura profitul
maxim (Q = 146 u.m.), dar mai mica dect cea care asigura maximizarea cifrei de afaceri, (Q = 250
u.m.) fara luarea n considerare a restrictiei privitoare la profitul minim. n cazul n care productia
este 243,8 u.m., veniturile totale maxime sunt:
VTmax = Q - Q2 = 50 . 243,8 -
Modalitatea de stabilire a pretului astfel nct sa se obtina cifra de afaceri maxima este adoptata de
firma monopolista ce doreste a-si asigura pozitia de piata.
GESTIUNEA N STARE DE ECHILIBRU. Monopolul poate realiza un mare volum de vnzari,
nsa acestea pot genera pierderi daca curba costului mediu este superioara curbei venitului mediu. n
aceste conditii, monopolul poate prefera o gestiune care garanteaza echilibrul, respectiv o situatie
n care profitul total este egal cu zero.
Nivelul productiei care permite asigurarea echilibrului este Q2, dat de punctul de intersectie al
curbei costului mediu CM si venitului mediu (VM = D).Pretul corespunzator este p2, pentru care
VM = CM,
respectiv
- Q = aQ + b +
De regula, o asemenea modalitate de gestiune n stare de echilibru este interesanta pentru o firma
publica ce doreste suprimarea supraprofiturilor si evitarea pierderilor subventionate de la buget.
Varianta aceasta poate fi aplicata si de monopolurile private interesate de un pret suficient de
ridicat pentru a le mentine n activitate, dar n acelasi timp un pret scazut ce nu este atractiv n
vederea intrarii n ramura a unor noi firme.
Monopolurile apartinnd sectorului public recurg frecvent la modalitatea de STABILIRE A
PREURILOR LA COST MARGINAL. Aceasta presupune determinarea simultana a cuplului
preturi-cantitati de o astfel de maniera nct pretul de vnzare (venitul mediu) sa fie egal cu costul
marginal, ceea ce nseamna ca se produce cantitatea Q3 care va fi vnduta cu pretul p3, care este egal
cu costul marginal:
p3 = Cmg
- Q = 2aQ + b.
Aceasta modalitate de formare a pretului este o varianta a concurentei perfecte si asigura un volum
maxim de productie la preturi determinate de costul marginal.
Daca gestiunea n stare de echilibru este generatoare de risipa economica (determina o utilizare
ineficienta a resurselor), ntruct ncurajeaza consumul unor bunuri al caror cost marginal este
superior pretului, stabilirea pretului la nivelul costului marginal este de natura sa semnaleze
raritatea, dificultatea reala n obtinerea bunurilor.
Regula unei gestiuni rationale consta n a vinde la un pret care sa reflecte cheltuielile suplimentare
determinate de producerea bunurilor furnizate.Aceasta nseamna determinarea simultana a pretului
si cantitatii (p3; Q3) prin luarea n considerare a intersectiei dintre curba costului marginal Cmg si
curba venitului mediu VM.
Daca tinem seama ca
p = Cmg
p = VM, atunci
- Q = 2aQ + b,
din care rezulta valoarea lui Q = Q3, careia i corespunde, p3, un pret mai ridicat dect n celelalte
modalitati de gestiune, dar mai mic dect pretul de echilibru n cazul maximizarii profitului.
O asemenea modalitate de gestiune poate genera unele dificultati n practica. n primul rnd, ea
poate fi sursa unor deficite de exploatare care trebuie acoperite. Ele apar atunci cnd punctul de
intersectie ntre venitul mediu si costul marginal este situat sub curba costului mediu. Desi nu se
petrece obligatoriu, deficitul trebuie acoperit de stat. Deficitul nu este datorat unei proaste gestiuni,
dimpotriva, decurge din cea mai rationala modalitate de gestiune.
n al doilea rnd, daca nu se are n vedere costul marginal pe perioada lunga sau costul marginal de
dezvoltare, se manifesta discontinuitati. Solutionarea acestei ultime dificultati necesita o atentie
specifica. Este cazul "calatorului pentru Calais" sau al oricarui bun peste cantitatea optima (un
spectator n plus ntr-o sala ocupata 90 %, nivel ce poate fi considerat optim). n asemenea situatii,
un loc ocupat n plus are costul marginal practicnul. Organizatorul ar cstiga un venit suplimentar
de la fiecare utilizator (cumparator) n plus, la orice pret mai mare de zero, daca poate reduce pretul
pentru "noii clienti", fara a reduce si pretul pentru cei care sunt dispusi sa plateasca un pret mai
ridicat pentru a beneficia de bunul sau serviciul care formeaza obiectivul cererii lor16.
Daca satisfacerea cererii suplimentare implica sporirea capacitatii de productie (un nou agregat
energetic n functiune, un vagon sau autobuz suplimentar etc.), atunci costul marginal manifesta o
crestere brusca, iar pretul cunoaste aceeasi evolutie, ce afecteaza pe toti beneficiarii anteriori. Pretul
devine prohibitiv daca el se aplica numai purtatorilor cererii suplimentare. Stabilirea preturilor la
nivelul costului marginal permite acoperirea costurilor de productie, incluzndu-le pe cele care
provin din extinderea capacitatilor de productie.
2.4.4. Optimul de gradul doi si preturile Ramsey-Boiteux
Desi monopolul are la baza bariere legale sau tehnice, el poate aparea si datorita existentei, n
anumite ramuri, a fenomenului eficientei dimensionale ca expresie a randamentelor de scara
crescatoare.
n cazul existentei eficientei dimensionale crescatoare pentru o mare parte sau pentru ntreaga
cerere a pietei, o structura initiala de piata cu concurenta perfecta va evalua spre o structura de
monopol. Din multitudinea de firme existente pe piata, se particularizeaza o firma care si mareste
dimensiunea si beneficiaza de eficienta sporita. n final, aceasta firma ramne singura pe piata
constituind un monopol natural. Expresia "monopol natural" se explica prin ea nsasi: deoarece
randamentele de scara sunt crescnde, este firesc sa reziste cel mai puternic, care este cel mai
performant.
Maximizarea profitului implica Vmg = Cmg, dar aceasta egalitate creeaza dificultatea. n cazul
concurentei perfecte, echilibrul pietei presupune egalitateap = Cmg, ceea ce nseamna ca bunastarea
sociala este maxima, deoarece nu ramne nici o parte a surplusului consumatorului sau surplusului
producatorului necaptata. Aceasta este si ratiunea pentru care piata cu o structura de concurenta
perfecta este considerata ideala si folosita ca reper n aprecierea diferitelor structuri posibile de
piata.
Deoarece curba cererii (venitului mediu) pentru monopol are nclinatie negativa, iar curba venitului
marginal se afla sub ea, punctul A, care exprima egalitatea Vmg = Cmg corespunde unei productii mai
mici dect n concurenta perfecta: Q*m < Q*. Restrngerea productiei de catre monopolul care
maximizeaza profitul determina imposibilitatea captarii unei parti din surplusul producatorului. n
acest caz, surplusul consumatorului este reprezentat de suprafata ACM (fig. 7.12).
Deoarece monopolul
natural are la baza
eficienta
dimensionala,
apare
problema:
ce
trebuie facut pentru
a mentine nivelul
mai
scazut
al
costului
mediu
asigurat
de
monopol, dar n
acelasi timp sa fie
evitata
ineficienta
cauzata de pierderea
totala de bunastare
determinata
de
obiectivul
maximizarii
profitului.
Monopolurile pot practica mai multe metode de stabilire a preturilor n scopul eliminarii sau
reducerii pierderii totale de bunastare. Prima modalitatear fi pretul la nivelul costului marginal.
Stabilirea pretului la nivelul costului marginal este o solutie optima (optim Pareto) care duce la
deficit. Costul marginal se situeaza sub costul mediu, iar monopolul nu poate sa-si acopere
cheltuielile. Mentinerea unui nivel de productie care corespunde egalitatii p = Cmg impune gasirea
unei subventii care sa acopere pierderea.
Stabilirea pretului n raport cu costul marginal care este o solutie a optimului de gradul nti,
trebuie sa fie depasita deoarece, daca monopolul este o firma publica, este necesar sa fie
subventionata de administratie.
n consecinta, s-a cautat a doua modalitate prin construirea unui optim de gradul doi (optimul
secund), care ar permite o stabilire a preturilor prin metoda "a celui mai mic rau". Ea face ca, n
materie de productie si de tarife, sa se ajunga la solutii care sa permita utilizarea rationala a
resurselor, respectnd totodata constrngerea echilibrului bugetar. Deoarece nu este posibil sa fie pe
deplin respectate regulile unei decizii optime (care conduce la deficit), se va alege o solutie a
optimului secund, o solutie a celui mai mic rau.
n acest cadru se nscrie, ca modalitate pentru a acoperi integral cheltuielile monopolului ocazionate
de productia cantitatii Qi, solutia "pretului nonuniform, cu doua componente:
- o componenta fixa repartizata n mod egal ntre consumatori, indiferent de cantitatea
achizitionata. Totalul componentei fixe ar putea fi reprezentat de pierderea totala estimata raportata
la numarul de consumatori;
- o componenta variabila reprezentnd costul marginal corespunzator cantitatii consumate.
Un asemenea tip de pret se practica de companiile telefonice unde exista un abonament lunar
(componenta fixa) si numarul de impulsuri (componenta variabila). De asemenea, tarifarea energiei
electrice se realizeaza si dupa acest sistem pentru majoritatea consumatorilor: un abonament lunar si
o parte variabila reprezentata de cantitatea consumata.
A treia modalitate este reprezentata de preturile Ramsey-Boiteux. O posibilitate de acoperire
integrala a costurilor de productie pentru firma monopolista ar fi practicarea unor preturi uniforme
la nivelul costului mediu. Dar n cazul n care ntreprinderea produce doar un singur produs, suntem
readusi la cazul gestiunii n stare de echilibru, unde cantitatea produsa si pretul sunt determinate de
coordonatele punctului de intersectie a curbei costului mediu si curbei venitului mediu (fig. 7.13).
Problema pe care o genereaza acest sistem de preturi este ca ele limiteaza productia (Q1 < Q0) si
determina o anumita pierdere de bunastare care nu poate fi nici evitata si nici diminuata.
n cazul n care monopolul produce mai multe bunuri, F. Ramsey a avansat o metoda de practicare a
unor preturi uniforme care sa satisfaca egalitatea venit total = cost total si care sa permita
reducerea pierderii totale de bunastare. Se considera ca monopolul realizeaza doua produse, Xsi Y,
cererea pentru produsul Y este inelastica n comparatie cu cererea pentru produsul X, iar functia de
cost total al firmei poate fi exprimata de relatia:
CT = A +aX + aY,
unde A este costul fix, iar "a" este costul marginal egal pentru cele doua produse:
.
Daca se practica preturi care sunt la nivelul costului marginal, avem:
p = a = px = py,
,
unde: pi este pretul bunului i, Cmgi este costul marginal al bunului i, EDi este elasticitatea cererii
bunului si este o constanta. Rezulta ca preturileR.B. respecta regula: distantele relative dintre
preturile diverselor bunuri si costurile lor marginale sunt invers proportionale cu elasticitatea
n functie de pret a cererii care le este adresata. Asa construite, preturile R.B. nu numai ca
acopera integral costul de productie, dar diminueaza si pierderea de bunastare, care este n acest
caz LCM pentru bunul X si BCH pentru bunul Y. Prin intermediul acestor preturi, pierderea de
bunastare este mai mica dect n cazul anterior.
pentru agentii economici si gospodarii, al societatilor de cai ferate ce au tarife diferentiate pe grupe
de marfuri sau practicarea unor reduceri tarifare la unele servicii (transport, spectacole, servicii
hoteliere etc.) pentru unele categorii de personal: studenti, pensionari, ziaristi etc.
b) Discriminarea spatiala priveste metodele de distribuire si consta n diferentierea preturilor
aceluiasi bun n functie de zonele de distributie, fara ca aceasta discriminare sa fie fondata pe
diferentierea n costuri. O astfel de modalitate de stabilire a pretului poate fi dirijata fie mpotriva
cumparatorilor, fie mpotriva concurentilor: o fractionare a cumparatorilor pe grupe socioeconomice sau o modulare a preturilor n functie de situatia concurentiala a fiecarei zone
geografice.
c) Discriminare de ordin temporal, cnd pietele pot fi separate printr-o perioada de timp: sezon si
extrasezon n turism, n comertul cu bunuri ce au o cerere sezoniera, spectacol dimineata si
spectacol seara, preturi pentru prnz si preturi pentru cina la restaurant etc. O categorie sau alta se
caracterizeaza printr-o cerere elastica sau inelastica.
d) Discriminarea pe persoane are la baza ideea de individualizare a fiecarui cumparator si de a-l
face sa plateasca pretul maxim pe care este dispus sa-l accepte. Discriminarea pe persoana este cu
att mai usor de pus n aplicare, cu ct produsul este diferentiat si fiecare vnzare se negociaza
separat. Este cazul unei serii largi de servicii: reparatii, servicii juridice, medicale, bancare. Aceasta
forma limitata de discriminare este deosebit de avantajoasa n cazul n care se manifesta "efectul
Veblen" sau "efectul de snobism".
Interesul pentru firma de a practica o forma posibila de discriminare apare de ndata ce sunt luate
n considerare consecintele cresterii vnzarilor asupra veniturilor totale.
Discriminarea prin preturi este profitabila, fie deoarece diferiti cumparatori doresc sa plateasca
sume diferite pentru acel produs, fie deoarece un cumparator doreste sa plateasca sume diferite
pentru unitati diferite din acelasi produs. Elementul de baza n ceea ce priveste discriminarea prin
preturi este ca, n fiecare din aceste circumstante, vnzatorii pot fi capabili sa capteze o parte din
consumurile suplimentare care, altfel, ar merge la cumparatori.
n fond este vorba de un monopol cu mai multe curbe ale cererii. Potrivit regulii generale,
monopolul si maximizeaza profitul la o productie Q0 vnduta cu pretul p0. Daca nsa monopolistul
are posibilitatea sa mparta clientela pe grupe, ataseaza acestora curbe specifice ale
cererii, D1 si D2 (fig. 7.15).
n aceasta situatie vinde cantitatea OQ1 pe piata D1 la pretul p1 si cantitatea OQ2 pe piata D2 la
pretul p2 care este superior preturilor p1 si p0. Daca se aduna cele doua curbe partiale ale
cererii D1 + D2, se obtine curba cererii totale.
Analitic, situatia poate fi prezentata n felul urmator: Q1 si Q2 reprezinta cantitatile vndute pe
fiecare piata; VT1(Q1) ,VT2(Q2) - venitul total, respectiv functiile de cerere pe fiecare piata; iar costul
total depinde de ansamblul cantitatilor produse, adica:
CTO = CT (Q1 + Q2).
, de unde
, de unde
Daca pe doua piete sunt curbe de cerere diferite dar venituri marginale egale, nseamna ca de fapt
exista cerere la preturi diferite. De aici rezulta douaconsecinte importante ale discriminarii prin
pret18:
a) Pentru orice nivel al productiei, cel mai profitabil sistem de preturi discriminatorii va da
posibilitate firmei sa obtina un venit total mai mare dect n cazul practicarii unui pret unic
corespunzator situatiei de maximizare a profitului. Firma, pentru a nu obtine niciodata un venit mai
mic, trebuie sa se afle n situatia de a putea creste pretul oricarei unitati vndute si a nu-l scadea
pentru nici o alta unitate;
b) Productia, n conditiile discriminarii prin preturi, va fi, n general, mai mare dect n
conditiile unei firme ce practica un singur pret. Monopolul, la un pret ridicat, produce mai putin
dect firmele prefect competitive. Discriminarea prin pret permite evitarea acestei descurajari. n
cazul discriminarii perfecte, n care fiecare unitate de bun este vnduta la un pret diferit, firma care
si maximizeaza profitul va produce fiecare unitate pentru care pretul este mai mare dect costul
marginal.
Evaluarea discriminarii prin pret genereaza doua probleme relativ separate. Prima priveste efectul
discriminarii asupra nivelului de productie, iar a douavizeaza efectul discriminarii asupra
distributiei venitului. Discriminarea, de regula, face ca productia sa fie mai mare dect n situatia n
care se practica un singur pret. Adesea, efectul discriminarii apare asupra distributiei venitului, n
sensul ca sporirea profitului firmei este si efectul transferarii de venit de la cumparator la vnzator.
Acest lucru poate fi indezirabil daca cumparatorii sunt saraci iar vnzatorii sunt bogati. nsa, n
unele cazuri, discriminarea prin pret permite oamenilor cu venituri mai mici sa achizitioneze bunuri
sau servicii pe care ar fi incapabili sa la cumpere, daca acestea ar fi vndute la un singur pret.
Evident, nu se justifica nici un rationament simplu dupa care discriminarea prin pret este fie
benefica, fie nociva pentru cumparator. Fiecare situatie de discriminare trebuie apreciata dupa
propriile sale coordonate.
.
Dar Cmg / CTM = (1 - 1/ED), unde ED este elasticitatea cererii si indicatorul Lerner devine:
.
De remarcat ca pentru o firma dintr-o structura de piata perfect competitiva, ED este infinita
si 1/ED este zero. Firma nu are putere sa modifice sau sa influenteze pretul. Daca gradul de elasticitate al cererii este scazut, firma, desi nu este unica pe piata, are o situatie de monopol.
NIVELUL DE CONCENTRARE AL PIEEI. Proportiile concentrarii dimensionale a pietei se
determina prin:
- ponderea vnzarilor celei mai mari firme n totalul vnzarilor de pe piata respectiva;
- ponderea vnzarii celor mai mari 3, 4, 5 firme din ramura n totalul vnzarilor de pe piata
respectiva.
Premisa de baza n luarea n considerare a gradului de concentrare pentru aprecierea gradului de
monopolizare este ca, ntr-o industrie competitiva, cifra de afaceri a pietei este distribuita ntre mai
multe firme, n timp ce ntr-o industrie monopolista activitatea este concentrata n cteva firme sau
chiar ntr-o singura firma.
INDICELE HERFINDAHL-HIRSCHMAN. Un indicator care tine seama de distributia dupa
marime a firmelor este indicele Herfindahl-Hirschman. Se defineste ca suma patratelor cotelor de
piata ale firmelor, cotele de piata fiind considerate numere ntregi. Acesta se calculeaza dupa
formula:
H=
P2i,
unde n este numarul de firme din industrie, iar Pi este ponderea firmei i n vnzarile (sau productia,
efectivul de lucratori etc.) totale pe o piata cu nfirme.
Indicele H-H reflecta att numarul de firme, ct si marimea lor relativa. Consideram ca exista cinci
firme ntr-o ramura oarecare si care au ca pondere n totalul vnzarii, dupa cum urmeaza: prima - 50
%; a doua - 30 %; a treia - 10 %; a patra - 6 % iar a cincea - 4 %. n acest caz indicele H-H este:
H = (0,50)2 + (0,30)2 + (0,10)2 + (0,06)2 + (0,04)2 = 0,3552
H = 502 + 302 + 102 + 62 + 42 = 3552.
Daca una din firme detine 72% din piata, iar fiecare din celelalte firme detin cte 7%, atunci rata de
concentrare este:
H = 722 + 72 + 72 + 72 + 72 = 5370.
n cazul n care toate firmele au ponderi egale n ramura, nseamna ca fiecare din cele cinci detine
cte 20%, iar indicatorul H-H este:
H = 5 . (20)2 = 2000.
Daca exista n firme ntr-o industrie si toate au ponderi egale, procentul fiecarei firme
este 10000/n si H = n (p)2 = 1/n, care este reciproca numarului de firme. Daca exista o singura
firma procentul este 100% si H = 10.000. Astfel indicatorul H-H se situeaza
ntre 10.000 si 10.000/n, unde n este numarul de firme. Cu ct sunt mai putine firme pe piata, cu
att H este mai mare si atinge valoarea maxima = 10.000 n cazul monopolului pur. Indicele H-H
foloseste ca element pentru fundamentarea deciziilor autoritatilor atunci cnd se urmareste limitarea
concentrarii pietei.
COEFICIENTUL ELASTICITII NCRUCIsATE. n cazul unei piete cu concurenta perfecta,
produsele sunt omogene si se substituie perfect. Pe o piata monopolista, produsul este unic. Se poate
determina puterea unui monopol prin intermediul coeficientului elasticitatii ncrucisate care ne
creeaza o imagine asupra gradului n care un bun poate fi substituit cu altul. Cu ct coeficientul
elasticitatii ncrucisate este mai mare, cu att substituirea este mai facila, iar puterea de monopol
este mai mica.
*
*
Fig. 7.17a indica pretul competitiv si productia n cadrul unei industrii competitive. Surplusul
consumatorului este reprezentat de zona 1 si, ntruct functia ofertei pe termen lung este
reprezentata printr-o linie orizontala, surplusul producatorului este egal cu zero. n fig. 7.17b,
pretul de monopolpm este mai mare si productia Qm este mai mica dect n situatia de piata
concurentiala. n acest caz surplusul consumatorului este reprezentat de zona 2. Pentru ca
pretul pm este superior pretului unei piete competitive, pc, monopolului i sunt transferate parti din
surplusul consumatorului prin profiturile cstigate. Zona 3 reprezinta transformarea unei parti din
surplus n profit permanent pentru monopol. Productia de monopol (oferta) fiind mai mica dect
ntr-o situatie competitiva (Qm < Qc), monopolul devine "malthusian" si creeaza o pierdere neta
pentru consumator, a carei marime este reprezentata de zona 4. Pierderea "neta" este acea pierdere
n valoare suferita de un grup de agenti economici (consumatori sau producatori) care nu este
urmata de cresterea n valoare obtinuta de un alt grup. Obiectia sociala cu privire la monopol se
refera la faptul ca acesta creeaza o pierdere neta n valoare, nct suma surplusurilor
consumatorului si producatorului nu este maximizata.
Analiza anterioara este schematica; nu exista nici un motiv pentru a presupune ca nu are loc o
modificare a conditiilor de cost. Trecerea la monopol poate sa determine aparitia economiilor de
scara si din aceasta sa rezulta o crestere a productiei si reducerea preturilor (fig. 7.18).
n acest caz, noua curba a costului marginal, Cmg1, intersecteaza curba venitului marginal, Vmg, la
dreapta lui pcQc si Qm >Qc iar pm < pc.
Situatia inversa este posibila; trecerea la monopol poate sa nsemne ineficienta, risipa de factori de
productie, cresterea costului marginal, a pretului si diminuarea productiei.
Argumente n favoarea monopolului au fost prezentate de J. Schumpeter, ce considera monopolul ca
fiind generator de inovatii. Modificarile tehnice duc la aparitia de noi bunuri, metode de productie
noi, care permit n cele din urma scaderea pretului. A inova reprezinta un risc care se asuma doar
daca firma ce efectueaza cheltuieli de cercetare-dezvoltare are siguranta obtinerii unor profituri ntro perioada lunga de timp.
Fig. 7.17. Efectul monopolului asupra surplusului consumatorului si producatorului.
an. n anul urmator, competitia ncepe cu alte "n" firme pentru dezvoltarea unui alt produs. Pentru
ca sunt "n" firme ce au aceleasi cheltuieli, probabilitatea ca oricare din ele sa cstige competitia este
de 1/n. De exemplu, daca sunt 5 firme care efectueaza acelasi volum de cheltuieli pentru cercetaredezvoltare, fiecare firma are o probabilitate de a cstiga egala cu 1/5.
Pentru a determina marimea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare pe care sunt dispuse firmele sa le
efectueze, trebuie elaborata o expresie pentru profiturile asteptate de catre firma.
Profiturile anuale nete ale firmei ce cstiga competitia sunt m - - r, unde m reprezinta profitul de
monopol naintea deducerii cheltuielilor de cercetare-dezvoltare (venitul total) si "r" reprezinta
cheltuielile anuale pentru cercetare-dezvoltare. n fig. 7.19, D reprezinta curba cererii, CmgL este
costul marginal pe termen lung, CMTL este curba costului total mediu pe termen lung si VmgL este
curba venitului marginal pe termen lung.
Daca firma cstiga competitia si introduce pe piata un nou produs, pretul va fi pm si profiturile
obtinute m. Probabilitatea ca firma sa piarda competitia este (n - 1)/n, iar pierderile anuale sunt, r,
egale cu cheltuielile efectuate pentru cercetare-dezvoltare.
Profitul asteptat = (Probabilitatea de cstig x Profitul net) +
(Probabilitatea de a pierde x Pierderea).
Ecuatia profitului asteptat este:
.
Discutia nu se ncheie odata cu relevarea dimensiunii profitului net obtinut de o firma care
efectueaza cheltuieli de cercetare-dezvoltare si reuseste sa aduca pe piata un produs nou. Protectia
inovatiilor prin legislatie permite firmei sa pastreze pentru o perioada lunga ntregul beneficiu ce
rezulta din obtinerea si vnzarea unui bun. n momentul n care exista o inovatie si un brevet care o
protejeaza, exista un monopol legat de know-how. Aceasta situatie se mentine doar n perioada n
care exista protectie legala, iar produsul nu are un substituent si nu este imitat.
Concurenta perfecta si monopolul nu pot fi considerate ca variante alternative. O situatie de optim
paretian se manifesta cnd situatia unora nu poate fi ameliorata fara a dauna altora. Dimpotriva,
situatia este suboptima daca este posibila ameliorarea situatiei unora fara a dezavantaja pe altii,
facnd sa varieze anumite preturi sau productii. Or, se demonstreaza ca va exista un optim paretian
daca pretul este egal cu costul marginal pentru toate nivelurile de productie, adica daca piata este
concurentiala. Consecinta ar fi ca aparitia unui monopol conduce la situatia suboptima. Concluzia
ce se poate formula este caracterul nociv al monopolului.
Economia contemporana nsa este economia marilor ntreprinderi de tip oligopolist. Nu se pune
problema suprimarii monopolurilor, ci doar aceea a evitarii abuzurilor monopolurilor.
Politica antitrust, de interzicere a comportamentului anticoncurential si a structurilor monopoliste,
este principala modalitate prin care se limiteaza utilizarea abuziva a puterii de piata pe care o detin
marile firme. Aceasta politica si are originea n legile SUA (Legea Sherman 1890, Legea Clayton,
1914). Obiectivele politicii antitrust sunt: a) interzicerea activitatilor anticoncurentiale de tipul
ntelegerilor privind mpartirea pietelor, fixarii preturilor, discriminarii prin pret etc.; b)
dezintegrarea structurilor monopoliste.
Pe parcursul ultimelor decenii, politica antitrust a fost influentata semnificativ de gndirea
economica. Drept rezultat, aceasta s-a axat aproape n exclusivitate pe mbunatatirea eficientei. Mai
mult, se considera ca n conditiile unei intense concurente din partea firmelor straine si existentei
sectoarelor dereglementate, politica antitrust ar trebui sa se concentreze mai ales pe prevenirea
ntelegerilor secrete referitoare la preturi.
p.
8 G. A. Frois, Economia politica, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1994, p. 245; Economia politica, ASE,
Ed. Economica, Bucuresti, 1995, p. 196.
9 M.
Glais, Microeconomie, Ed.
Economica,
Paris,
1983,
Gherasim, Microeconomie, vol. 2, Ed. Economica, Bucuresti, 1994.
p.
227-228;
T.