Sunteți pe pagina 1din 91

Medii de transmisiune – Culegere de probleme

1

Medii de transmisiune

1.1. Să se determine modurile care se pot propaga printr-un ghid dielectric planar simetric, fără pierderi, la frecvenţa f = 9GHz . Grosimea ghidului este

ε =5,

2a = 2cm iar permitivitatea electrică relativă a celor două medii este respectiv ε =1.

r1

r2

Rezolvare:

Frecvenţa de prag pentru modurile expresia:

( m − 1) c f = 0 , cm 4 a ε − ε
(
m
− 1)
c
f
=
0
,
cm
4
a ε
− ε
r
1
r
2
unde m
∈N
.

E m

sau

H m

poate fi calculată cu

Modurile E şi

m

H m

se propagă numai dacă

f

> f

cm

.

Pentru m = 1 se obţine

f

c

1

=

0

, de unde rezultă că modurile

se

f = 9GHz (sunt moduri fundamentale în

E

1

şi

H

1

propagă la orice frecvenţă, deci şi la ghidul dielectric planar). Pentru m = 2 se obţine:

f

c 2

=

3 10

8

c

0

4

− ε r 1 r 2
− ε
r
1
r
2

a ε

4 1 10

⋅⋅

2

2

=

=⋅ 3

8

10

10

=

3,75GHz <

f

.

Prin urmare se propagă şi modurile Pentru m = 3 rezultă:

E

2

şi H .

2

Capitolul 1 – Medii de transmisiune

f

c

2 c = 0 3 4 a ε − ε r 1 r 2
2 c
=
0
3 4
a
ε
− ε
r
1
r
2

f

==

2

c 2

7,5GHz <

f

,

situaţie în care se propagă şi modurile Pentru m = 4 se obţine:

E

3

şi H .

3

3 c f = 0 c 4 4 a ε − ε r 1 r
3 c
f
=
0
c
4 4
a
ε
− ε
r
1
r
2
Deci modurile
E
şi
H
4 ,
4

==

f

3

c 2

11,25GHz >

f

.

ca şi modurile de ordin mai ridicat nu se vor propaga.

Rezumând, modurile care se pot propaga la frecvenţa de lucru sunt:

E ,

1

H

1

,

E

2

,

H

2 ,

E

3 ,

H

3

.

1.2. Să se calculeze grosimea maximă pe care o poate avea o placă de

pentru a asigura transmisiune

dielectric cu permitivitatea electrică relativă unimodală la frecvenţa f = 20GHz .

ε

r

=

5

Rezolvare:

Frecvenţa de prag pentru modurile

expresia:

( m − 1) c 0 f = , cm 4 a ε − ε
(
m
1)
c
0
f
=
,
cm
4
a
ε
ε
r
1
r
2

E m

sau

H m

poate fi calculată cu

unde 2a este grosimea plăcii de dielectric. Transmisiunea unimodală implică propagarea doar a modurilor

sau

H 1 . Ca urmare, grosimea plăcii de dielectric trebuie să conducă la o valoare a

E

1

frecvenţei critice corespunzătoare modurilor imediat superioare ( E , H mai mare decât frecvenţa de lucru:

2

2

)

f

c 2

f

>⇒

De aici rezultă:

c 0 4 a ε − 1 r
c
0
4
a ε
1
r

>

f .

c 0 2 a < , 2 f ε − 1 r
c
0
2 a <
,
2
f
ε
1
r

Medii de transmisiune – Culegere de probleme

adică 8 3 10 ⋅ 2 a < 10 2 ⋅⋅ 2 10 ⋅ 4
adică
8
3 10
2
a <
10
2
⋅⋅
2 10
4

=

0,00375m=3,75mm.

H

E 1 şi

1 . Transmisia poate deveni unimodală dacă sistemul de excitaţie evită apariţia

Observaţie: În aceste condiţii se pot propaga totuşi două moduri:

uneia dintre aceste două unde.

1.3. Să se determine distribuţia câmpului electromagnetic pentru unda în ghidul dielectric planar.

E

2

Rezolvare:

În acest caz frecvenţa de prag este:

c ( 2 − 1 ) 0 f = c 2 4 a ε −
c
(
2
− 1
)
0
f
=
c
2 4
a
ε
ε
rr
12
Pentru
modurile

=

c 0 . 4 a ε −ε rr 1 2 pare, expresia
c
0
.
4
a
ε
−ε
rr
1
2
pare,
expresia

generală

a

componentei

axiale

(longitudinale) a câmpului electromagnetic poate fi scrisă sub forma:

A 0 zp

()

y

=

A

C

Ky

p

e,

cos

ky

y

,

A

p

Ky

e,

(

∈ −∞ ,

y

a

a

∈ +∞

,

(

∈−

(

a

,

ya

)

)

)

unde jK = k

dependenţa de

k = k R

1

2

(K

R

+ reprezintă numărul de undă critic în mediul dielectric 1,

+

)

este numărul de undă critic în mediul dielectric 2; s-a neglijat

z care este cunoscută ( A

z

(,)

yz

=

A

0

z

()

ye

γ

z ).

Se folosesc notaţiile:

u

== ka, w

Ka ,,u w

R

+

CE=

0

,

A

z

= E

z

(deoarece unda este de tip E ).

Se impun condiţiile pe frontieră:

Capitolul 1 – Medii de transmisiune

A

0

zp

(

a

0

)

−=

A

0

zp

(

a

0

)

+⇒

C

cos

ka

=

A

p

e

Ka

A

p

Pentru unda de tip E se obţine:

E

0

z

() y

⎪ ⎪

= ⎨


E

0

E

0

E

0

wy

e

w

cos

(

aa ,

cos

uy

uy −∞

e

,

,

y

(

∈ −

)

a

a

, a

)

e

w

cos

u

wy

e

a

,

(

ya

∈ +∞

,

)

,

=

C

e

Ka

c

os

ka .

unde s-au folosit şi notaţiile u = ka , w = Ka .

Se poate rescrie expresia de mai sus într-o formă mai compactă:

− w ⎧ ( y − a ) Eu cos e a ⎪ 0 E
− w
(
y
− a )
Eu
cos
e
a
0
E
() y
= ⎨
0
z
uy
E
cos
,
0
a

,

(

−∞ − ∪ + ∞

,

aa

,

(

)(

)

y

ya a

,

∈ −

)

Componenta axială a câmpului magnetic este nulă (

unda este de tip transversal magnetic (

TM

).

H

z

 

(1.3.1)

(

y

)

= 0

) deoarece

Se pot deduce acum componentele transversale din cele axiale deja

cunoscute:

E

=

E

00 T

ee+ E

xx

0

yy

γ

=− ∇

k

2

i

T

()

Ey

0

z

=−

j

β

g

k

2

i

dE

0 z

dy

e

y

S-a obţinut componenta transversală E

0 x

Componenta transversală

E 0 y

0

este de forma:

=

deoarece

E

0z

E

0

y

=−

j

β

g

k

2

i

dE

0 z

dy

,

i

{

1,2

}

.

Pentru y (−∞, a) se obţine:

E

0

y

=−

j

β

g

k

2

2

dE

0 z

dy

=− j

2

π

1

λ

g

K

2

E

0

w

a

cos

u

w

e

a

(

− −

y

a

)

,

,

i

{

1,2

}

.

nu depinde de x .

Medii de transmisiune – Culegere de probleme

E

0 y

=

j

2

π

λ

g

1

2

w

2

a

E

0

w

a

cos

u

w

e

a

(

− −

y

a

)

=

j

2

π

a

λ

g

w

cos

uE

0

e

w

a

(

− −

y

a

)

.

Din ecuaţia caracteristică pentru modurile pare rezultă egalitatea:

δ

k

tg ka =

1

K

,

de unde prin înlocuirile k

=

u

a

,

K

= w se obţine:

a

δ

u

tg

u

= 1 ⇒− w

δ

sin

u

= 1 uw

u

cos

1

w

cos

u

=−

Pentru unda E,

δ

=

1

w

cos

u =−

ε

r

1

1

ε

r

2

u

sin

ε

r

1

ε

r 2

u

.

şi rezultă:

δ

u

sin

Se obţine astfel expresia finală:

E

0

y

= −

j

2

π ε

a

r 1

λ

g

u

ε

r 2

sin

u E

0

e

w

a

(

− −

y

a

)

,

y

(

)

∈ −∞ , a .

u

.

Pentru domeniul y (a ,+∞) se schimbă y cu y şi se modifică semnul

expresiei ( datorită derivării lui e Ky ), astfel încât:

E 0

y

= j

2

π ε

a

r 1

λ

g

u

ε

r 2

sin

u E

0

În domeniul y( aa,

w

(

y

a

)

e

a

,

y

) rezultă:

(

a +∞

,

)

E

0

y

=−

j

β

g

k

2

1

dE

0 z

dy

=−

j

2

π

λ

g

1

k

2

E

0

(

u

a

)sin

uy

a

=

.

j

2

π

λ

g

1

u

2

2

a

E

0

u

a

sin

uy

a

,

Capitolul 1 – Medii de transmisiune

adică

E

0 y

=

j

2 π

2 π λ g

λ g

a

u

E

0

sin

y

u

a

.

Comasând rezultatele de mai sus se obţine:

E 0 y

= ⎨

jsgn( )

y

2

π ε

a

r 1

λ

g

u

ε

r 2

j

2

π

a

λ

g

u

E

0

sin

uy

a

,

sin

u E

0

e

− w ( y a
− w
(
y
a

a )

,

y

y

(

−∞

(

∈ −

a

,

,

a

)(

aa

)

,

+ ∞

)

(1.3.2)

Din definiţia impedanţei de undă pentru unda E rezultă:

Z

uE

=

E

0 x

H

0

y

=−

E

0 y

=

β

g

H

0

ωε

xi

,

i

{

1,2

}

,

de unde se poate demonstra că:

E 0

x

=⇒ H = .

0

y

0

0

Pe de altă parte, componenta H

0x

are expresia:

sau

H

H

ωε 2 π ελ f c i i g =− E =− EE =− di
ωε
2
π ελ
f
c
i
i
g
=−
E
=−
EE
=−
di
ελ
00
x
y
0
y
i
g
0
β
2
πλ
g
di
1
1
λ
E
g
0
y
=−
λ
Ei =− ,
{
1,2
}
.
0
x
g
0
y
λ μ
Z
di
i
λ di
di
ε
i

=−

y

Folosind expresia (1.3.2) pentru

E 0 y

şi egalitatea

λ

d

Z

22 d

se obţine:

=

ε

r 1

ε

r 2

λ

Z

dd 1 1

,

1 ε i λ εμ di i i
1 ε
i
λ εμ
di
i
i

λ

g

E

0

y

,

Medii de transmisiune – Culegere de probleme

H 0 x

= ⎨

jsgn( )

y

2

π

a

λ

d 1

u

j

2

π

a

E

0

λ

d

1

uZ

d

1

sin

sin

uy

a

u

,

− w E ( y 0 e a Z d 1
− w
E
(
y
0
e
a
Z
d
1

a )

,

y

y

∈−∞ − ∪ +∞

,

aa

,

(

)(

(

∈ −

aa

,

)

)

(1.3.3)

Pentru a putea trage anumite concluzii vor fi analizate în continuare două i particulare: cazul frecvenţelor mici (în vecinătatea frecvenţei de prag) iar

si tuaţi

apoi cazul frecvenţelor mari. La frecvenţe situate în v ecinătatea frecvenţei de prag se obţine:

ff

→ ⇒→ −

c 2

Vm

(

1

)

π

2

=

(

21

)

π π

2

=

2

,

u

π

2

,

de unde rezultă că

2 2
2
2

wVu=

−→ 0

normalizată). Atunci:

(

ε μ

00

(

ε ε

r1

r2

)

V = aω

w = Ka →⇒0 K →⇒0jk = K

2

0

reprezintă

frecvenţa

ş i deci unda electromagnetică pătrunde tot mai mult în mediul al doilea pe măsura apropierii de frecvenţa critică. Dacă frecvenţa de lucru tinde la i nfinit, atunci:

00

(

r1

r2

)

→∞⇒Va= ω εμ ε ε →∞ ,

f

u π ,

d e unde rezultă că

2 2 wVu= −→∞ .
2
2
wVu=
−→∞ .

D eci:

w

= Ka →∞⇒ K →∞⇒ k = jK →∞

2

ş i câmpul electromagnetic este concentrat în placa dielectrică.

Capitolul 1 – Medii de transmisiune

1.4. O placă dielectrică de grosime constantă 2a = 1mm, infinit extinsă în

σ 1 = 0, se află în spaţiul liber,

Să se calculeze frecvenţele pentru care, în

şi

i {1, 2}, numărul de

undă critic în mediul de indice i ). Să se generalizeze pentru modul de propagare

planele suprafeţelor sale şi având

ε =

r

1

infinit extins (

ε

r 2

=

1,

1,

μ = σ

r

2

2

=

)

0 .

3,

μ =

r

1

1,

ghidul dielectric planar astfel format, se propagă modurile

TE

4

,

în condiţiile în care

k

2

= j k

1

(s-a notat prin

k

i

,

unde

TE ,

1

TE

2

,

TE

3

TE

m .

Rezolvare:

Numerele de undă critice în cele două medii sunt

k

1

respectiv

k

2

= k,

= jK,

unde k, K sunt numere reale pozitive.

Condiţia problemei,

k

2

=

jk ,

1

notaţiile

u = ka,

w = Ka – se obţine:

conduce la egalitatea

k = K,

sau

cu

u = w.

Ecuaţia caracteristică are forma

ctg

u =

1

u

δ w

pentru modurile impare şi

tg

u

=

1

u

δ w

în cazul modurilor pare. Înlocuind, pentru modurile TE , devine

m

ctg u = 1

δ = 1 şi luând u = w, ecuaţia caracteristică

Medii de transmisiune – Culegere de probleme

pentru modurile impare şi

tgu = 1

în cazul modurilor pare. Soluţiile primei ecuaţii sunt

u

i

=

π

4

+ π k Z,

k

,

iar soluţiile celei de a doua ecuaţii sunt

u

p

π

=− + π k Z.

4

k

,

TE ,

1

Cea mai mică soluţie pozitivă a şirului = π 4, corespunde modului u i ,
Cea mai mică soluţie pozitivă a şirului
= π
4,
corespunde modului
u i ,
u i 1
iar valoarea imediat următoare,
= π
5
4,
corespunde modului
TE .
u i 2
3
Cea mai mică soluţie pozitivă a şirului
u = π , corespunde
3
4
u p,
p
1

modului

TE

2 ,

iar valoarea imediat următoare,

u p 2

7

modului TE 2 , iar valoarea imediat urm ă toare, u p 2 7 = π

= π

4,

corespunde modului

TE

4

.

Frecvenţa normalizată, V , rezultă din ecuaţia

uwV+

=

2

2

2

ştiind că, în cazul problemei, u = w . Se scrie

V = u

2
2

şi, deoarece

V =

rezultă

2

π

fa

c

0

ε −ε , r 1 r 2
ε −ε
,
r
1
r
2

f =

c u 0 . πa εε 2 ( − ) r 1 r 2
c u
0
.
πa εε
2
(
)
r
1
r
2

Înlocuind numeric, frecveţele sunt:

Capitolul 1 – Medii de transmisiune

f

1

f

2

f

3

f

4

=

=

=

=

3 10

8

de transmisiune f 1 f 2 f 3 f 4 = = = = 3 ⋅

π

4

π

⋅⋅

5

3

10

10

4

8

2 ( 3 − 1 )
2
(
3
1
)

3

4 π ⋅⋅ 5 3 10 ⋅ − 10 4 8 2 ( 3 − 1

π

4

π

⋅⋅

5

10

4

3 10

8

2 ( 3 − 1 )
2
(
3
1
)

5

4 π ⋅⋅ 5 10 − 4 3 10 ⋅ 8 2 ( 3 − 1

π

4

π

⋅⋅

5

10

4

2 ( 3 − 1 )
2
(
3
1
)

8

3 ⋅ ⋅

10

7

4 π ⋅⋅ 5 10 − 4 2 ( 3 − 1 ) 8 3 ⋅

π

4

π

⋅⋅

5

10

4

2 ( 3 − 1 )
2
(
3
1
)

=

=

=

=

75 GHz pentru modul TE ,

1

225

375

525

GHz pentru modul TE ,

2

GHz pentru modul TE ,

3

GHz pentru modul TE .

4

Generalizând, se constată că pentru modul TE

m

,

m

N

,

se obţine

u

m

π

=− + m

4

π

2

,

de unde rezultă frecvenţele

c u 0 m f = . m πa εε 2 ( − ) r
c u
0
m
f
=
.
m
πa εε
2
(
)
r
1
r
2

Înlocuind numeric, rezultă, pentru modul TE

f

m

=

75(2

m

1) [GHz].

m ,

1.5. Un ghid dielectric planar este alcătuit dintr-o placă dielectrică de

infinit extinsă în planele suprafeţelor sale şi

care se află în spaţiul liber infinit extins

). Să se calculeze numărul de moduri care se pot

grosime constantă

având

(

propaga dacă frecvenţa este

2a = 2mm,

μ =

r

1

1,

σ

2

= 0

σ

1

f

1

=

ε =

r

1

3,25,

1,

= 0,

ε

r2

= 1,

μ =

r 2

500GHz sau

f

2

= 625GHz.

Rezolvare:

Modurile

H

m

şi

E

m

,

condiţia de propagare

V

>

(

m

1)

π

2

,

unde

m

N

,

apar numai dacă se îndeplineşte

Medii de transmisiune – Culegere de probleme

de unde rezultă

m

2

V

<+

π

1,

m

N

.

Deci valoarea maximă

m

M

a lui

m este cel mai mare număr natural mai

mic decât

m M

⎛ ⎝ ⎜

2

V

π

+ 1


mai mic decât m M ⎛ ⎝ ⎜ 2 V π + 1 ⎞ ⎟ ⎠

. Dacă 2V π nu este număr natural atunci

=

⎢ ⎣

2

V

π

⎤⎡ ⎤

⎦⎣ ⎦

V

π

2

+=

1

⎥⎢

+

1 ,

unde s-a notat prin [x] - partea întreagă a numărului x.

În cazul în care 2V π

întreag ă a num ă rului x . În cazul în care 2 V π m

m

M

=

2

V

π

.

N

,

Deoarece pentru fiecare ordin există câte o pereche de moduri de

propagare (E

m

)

şi H , rezultă că numărul de moduri care se pot propaga este

m

N = m şi se obţine

2

M

⎧⎛⎡

⎪⎜ ⎝⎣ ⎢

2

N = ⎨

V

2

π

4

+

⎦ ⎥

V

π

,

1

,

dacă

dacă

2

V

π

R

2

V

π

N

+

N

.

Din expresia frecvenţei normalizate

V =

rezultă

2

π

fa

c

0

ε −ε , r 1 r 2
ε −ε
,
r
1
r
2

2

V

4

fa

=

π

c

0

ε − ε . r 1 r 2
ε
ε
.
r
1
r
2

În cazurile particulare din problemă se scrie

Capitolul 1 – Medii de transmisiune

2

V

1

4

fa

1

=

π

c

0

ε − ε r 1 r 2
ε
ε
r
1
r
2

=

4

5 10

⋅⋅

11

10

3

3 10

8

3,25 1
3,25
1

−= ∈

10

2 V 4 fa 2 2 = ε −= ε r 1 r 2 π
2
V
4
fa
2
2
=
ε
−=
ε
r
1
r
2
π
c
0
şi rezultă
4
V
1
N =
1 20,
=

π

4

6,25 10

11

⋅⋅

10

3

3 10

8

3,25 1
3,25
1

− =

respectiv

N

2

=

2

⎛⎡

⎝⎣ ⎜ ⎢

2

V

2

π

⎥ ⎦

+=

1

(

2 12

1

)

+=

26.

N

,

12,5

N

1.6. Să se determine domeniul de frecvenţă în care numărul de moduri care se pot propaga printr-o fibră optică este supraunitar şi minim. Să se specifice modurile care se pot propaga.

Rezolvare:

Pentru ca numărul de moduri care se pot propaga să fie supraunitar trebuie

ca:

unde

V 2,405

εμ

00

(

ε ε

r1

r2

)

V = aω

reprezintă frecvenţa normalizată.

Dacă

V < 2,405

se propagă doar modul fundamental

HE

frecvenţa normalizată nulă.

În

cazul

ghidajului

slab

(

22

nn

12

2

n ⇔−ε

1

r1

ε

r2

ε

r1

;

11

care are

mediul

1

corespunde miezului fibrei optice, iar mediul 2 este învelişul) se poate face următoarea aproximaţie:

(

CCC ( ) (

VVV

)

)

HEHE

01

01

21

2,405

,

deci pentru V 2,405 cele trei moduri se pot propaga.

Medii de transmisiune – Culegere de probleme

Pentru ca numărul de moduri care se pot propaga să fie şi minim trebuie evitată apariţia altor moduri superioare, adică:

VV<

(

)

11

V

V

HE

31

(

)

(

)

CCC

EH

HE

12

3,8 .

Deci numărul de moduri care se pot propaga este supraunitar şi minim pentru V [2,405;3,8) .

Se pot propaga modurile

HE

11

,

H

01

,

E

01

şi

HE

21

.

1.7. Să se calculeze apertura numerică şi semiunghiul la vârf al conului de acceptanţă al unei fibre optice cu salt de indice de refracţie având miezul de

indice

învelişului este de 1

dacă diferenţa relativă dintre indicii de refracţie ai miezului şi

n

1

= 1,45,

%

sau de 1

2%,

iar mediul ambiant este aerul.

Rezolvare:

Pentru o diferenţa relativă de 1% ,

n

1

n

2

n

1

=

0,01

1

,

situaţie în care poate fi utilizată formula

2 2

n − n nn − 1 2 12 Δ= ≅ = 0,01. 2 2 n
n
n
nn
1
2
12
Δ=
=
0,01.
2
2 n
n
1
1
Deci apertura numerică este
1,45
A N
.
.
=
n 1 2
Δ=
2 0,01
n
a 1

=

0,23,

unde s-a înlocuit indicele de refracţie al mediului ambiant,

Semiunghiul la vârf al conului de acceptanţă,

n

a

1.

i aM

, se obţine din relaţia

AN =

.

.

şi rezultă

sin

i

aM

i

aM

===AN

.

.

arcsin

arcsin 0,23

o

11,8 .

Capitolul 1 – Medii de transmisiune

În cel de-al doilea caz,

n

1

n

2

n

1

= 0,12

nu mai este mult mai mic decât unitatea. Va fi calculat astfel indicele de refracţie al învelişului

n

2

(

= n 1 −Δ

1

)

= 1,45 1 0,12 = 1,276.

(

)

Apertura numerică are expresia

1 2 2 A N = n 1 2 Δ= n 1 − n .
1
2 2
A N
=
n 1 2
Δ=
n
1 − n
.
2
n
n
a
a
Înlocuind numeric,
2
2
A
. N
.
=
1 1,276
1
1,45
−=
0,69.

În aceste condiţii, semiunghiul la vârf al conului de acceptanţă va avea valoarea

i

aM

===AN

.

.

arcsin

arcsin 0,69

o

43,5 .

De remarcat că în acest caz

Δ=

n

2 2

2

1

n

2

n

2

1

=

0,11

0,12

=

n

1

n

2

n

1

dar abaterea nu este foarte mare. Dacă s-ar fi calculat apertura numerică folosind valoarea aproximativă

n − n 1 2 Δ≅′ = 0,12, n 1 ar fi rezultat 1,45 A
n
− n
1
2
Δ≅′
=
0,12,
n
1
ar fi rezultat
1,45
A
. N ′=
.
2 0,12
⋅=
0,71
1

Medii de transmisiune – Culegere de probleme

şi semiunghiul la vârf al conului de acceptanţă

i

aM

=

arcsin 0,71

=

o

45,2 .

1.8. Să se calculeze frecvenţa normalizată şi numărul de moduri care se pot propaga într-o fibră cu salt de indice de refracţie având raza miezului a = 40μm şi apertura numerică A.N. = 0,4 , atunci când lungimea de undă a

luminii care se transmite este

λ

0

= 0,85μm, iar mediul ambiant este aerul.

Rezolvare:

Deoarece frecvenţa normalizată are expresia

V =

2 π a n Δ , 1 2 λ 0
2
π
a
n
Δ
,
1 2
λ
0

iar apertura numerică se calculează din relaţia

n 1 A N = 2, Δ n a rezultă că 2 π a V
n
1
A N
=
2,
Δ
n
a
rezultă că
2
π a
V =
nA ⋅ N
.
.
a
λ
0
Numeric,
− 6
2
π ⋅
40 10
V =
6
0,85 10

⋅⋅

1

0,4

=

118,3.

Numărul de moduri care se pot propaga poate fi calculat cu aproximaţie din formula

N

V

2

.

2

În cazul problemei,

Capitolul 1 – Medii de transmisiune

N

118,3

2

2

= 6997.

1.9. Să se determine diferenţa relativă dintre indicii de refracţie ai miezului şi învelişului unei fibre optice cu salt de indice de refracţie, având

miezul de indice

unimodală la lungimile de undă λ = 0,85μm sau λ = 1,3μm.

n = 1,45 şi rază a = 3μm, astfel încât să se asigure propagarea

1

01

02

Rezolvare:

V să fie

mai mică decât frecvenţa normalizată de tăiere a primelor moduri superioare, egală cu cea mai mică soluţie a ecuaţiei

Condiţia de propagare unimodală este ca frecvenţa normalizată

J

0

(

V

c

)

= 0.

Cum aceast