"Civilizatia adevarata a unui popor consista nu in adoptarea cu deridicata de legi, institutii,

etichete, haine straine. Ea consista in dezvoltarea naturala, organica a propriilor puteri, a

propriilor facultati ale sale" > Mihai Eminescu

///script Ver3.3+ e-scoala

Index | Forum | E-mail

Sectiunea de psihologie este realizata de studenti si profesori pasionati de acest domeniu. Va
invitam sa explorati acest domeniu si sa va bucurati de resursele online publicate aici!

Meniu rapid Portalul e-scoala | CAMPUS ASLS | Forum discutii | Premii de excelenta |
Europa

< Inapoi la cuprins

ASISTENTA PSIHOLOGICA SI PSIHOTERAPIE

PROBLEMATICA DISCERNAMNTULUI
DIN PERSPECTIVA EXPERTIZEI MEDICO-LEGALE PSIHIATRICE
Psiholog Mihaela Ene*

EXPERTIZA MEDICO-LEGALA PSIHIATRICA

Psihiatria medico-legala se ocupa cu precadere de comportamentul aberant al bolnavilor
psihici. Ponderea faptelor de comportament aberant (delincventa patologica) n
comportamentul aberant este redusa, dar cunoasterea sa n vederea aprecierii
DISCERNAMNTULULUI, responsabilitatii si vinovatiei penale ca si n asigurarea
protectiei comunitatii si persoanei devine absolut necesara. Delincventa patologica se
decanteaza ca o delincventa remanenta ce obliga la masuri de protectie medico-sociale att a
bolnavului psihic ct si a anturajului si a societatii. Ponderea sa de 5-10% din delincventa
motiveaza suficient o astfel de preocupare.
Dar, expertiza medico-legala psihiatrica studiaza si personalitatea unui subiect responsabil, n
scopul de a face mai eficace masurile de reinsertie sociala prin modularea lor la personalitate.
Expertiza medico-legala are n vedere urmatoarele obiective:
1. existenta sau inexistenta unei anomalii mintale (de regula, juristul solicita o expertiza
psihiatrico-legala, fie daca are ndoieli asupra stari psihice a subiectului, fie daca, n cazul
infractiunilor bizare, cu mobil aberant sau de vatamari corporale grave comise n mod feroce,
omor deosebit de grav, se face loc interpretarii interventiei unei motivatii patologice printr-o
tulburare mintala).
2. relatia anomaliei mintale cu fapta imputabila (expertiza va stabili masura n care fapta
incriminata este expresia unei mbolnaviri psihice - fapta ca simptom de boala cu relevanta
medico-legala. Comportamentul patologic, pe lnga faptul ca devine un simptom major de
mbolnavire mintala, fapt ce a facut pe H. Ey sa afirme ca psihiatria medico-legala releva
aspectul cel mai caracteristic al psihiatriei. Ca patologie a libertatii, boala psihica anuleaza
responsabilitatea penala, acest comportament patologic devine nsa si un indicator, deseori
specific, pentru forma de mbolnavire - motivatia deliranta a unor fapte anti-sociale, specificul
comportamentului de epilepsie, n stari confuzionale).
3. precizarea factorilor care au putut favoriza trecerea la act (printre care: factorii genetici,
constitutia, consumul de alcool, grupul deviant, victima ce consimte, coopereaza sau provoaca
etc.).
4. stabilirea discernamntului fata de fapta imputabila. Act de analiza intelectiv-volitiva,
discernamntul presupune normalitatea psihica nteleasa, ca aptitudine si aspiratie catre
realizarea binelui uman si social prin integrare bio-psiho-axiologica, adaptare prin anticipare
la mediu, la norme, si ceilalti oameni. Normalitatea, nu implica numai criterii statistice, de
comportare medie, ci mai ales criterii sociale de raportare a comportamentului la norma,
precum si criterii axiologice de integrare a comportamentului la norme, precum si criterii
axiologice de integrare a comportamentului n motivatie si idealurile sociale. Normalitatea
psihica este sinonima cu sanatatea mintala care, dupa datele OMS, implica echipament
genetic adecvat, dozare corecta a gratificatiilor, si frustrarilor n copilarie, mediu diversificat
pentru schimburi intelectuale variate, pe masura sa duca la autonomic, atitudine spiritual
-creativa si homeostazie psihica anticipativa. Normalitatea se impune ca o confruntare cu
realitatea care, prin integrare progresiva, confera autonomie persoanei. (Allport - citat de
Gh.Scripcarru si M.Terbancea - n "Patologie medico-legala si psihiatrica -pag. 427 -). Gradul
de adaptare la mediu de viata devine astfel primul criteriu al normalitatii. Normal este
subiectul capabil sa-se autonomizeze prin adaptare si sa ramna liber. (H.Ey) Norma fiind o
judecata de valoare, normal devine omul care se adapteaza la norme. Sanatatea mintala
(normalitatea) devine libertatea de adaptare, conditia umana si presupune capacitatea de a
ndeplini roluri sociale (Fromm), de autoactualizare (Maslow), de adaptare cu eficacitate
maxima (Menninger), de autonomie. n orice, definitie adaptarea homeostazica la situatii de

mediu devine criteriul esential al sanatatii mintale. n aceste conditii, sanatatea trebuie privita
ca valoare (ca adaptare la valori), n sensul ca omul devine creator al propriei sale sanatati si
orice inadaptare devine o patologie a integrarii umane.
Discernamntul bazat pe normalitatea umana ca modalitate de adaptare la lume si realizare n
lume, implica functii senzoriale si intelectuale normale, experienta anterioara suficienta,
capacitate de a distinge, prevedea si concepe actele proprii, capacitate de anticipa consecintele
faptelor proprii prin reprezentare si gndire logica, deci capacitatea de a actiona liber, la care
trebuie adaugata aptitudinea de ntelegere si respectare a esentei etice a relatiilor sociale,
afectivitatea si vointa de a aspira spre nivelele culturale superioare de alegere umana.
Discernamntul exprima astfel integrarea ntr-o sinteza unica a functiilor de percepere
(analizatori integrii, experienta anterioara), mnezice, (conditie a nvatarii si reprezentarii), de
nvatare si reprezentare (evocare a experientei n imagini ce favorizeaza anticiparea actelor),
gnozice (de elaborare de idei care prin functiile lor superioare ca inteligenta, permit o adaptare
supla la situatii, iar prin independenta, gndire, asigura spirtul critic, de comunicare,
formulare de solutii) de relatie (de traire afectiva) precum si a functiilor caracteriale si
temperamentale. A discerne o situatie si n consecinta, a avea o conduita adaptabila implica a
ntelege o situatie, a analiza o situatie prin analiza critica ce se interpune ntre stimuli si
raspuns, a compensa o situatie, prin nlocuirea unei actiuni, a inventa sau chiar a stimula o
situatie prin ocolirea unei actiuni dificile. Aptitudinea de ntelegere, de prevenire a
consecintelor, de optiune si de stapnire ce dau continut discernamntului devine un criteriu al
normalitatii si exprima o stare de constiinta. Multiple situatii de anulare a discernamntului
atesta interdependenta acestor functii psihice n discernamnt: surditatea duce la suspiciune,
izolarea si inactivitatea la psihoze, izolarea lingvistica la delir, privarea volitiva la
dezorientare si confuzie, abuzul de neuroleptice la privarea senzoriala, psihica si sociala, lipsa
afinitatilor afective la lipsa remuscarilor si insensiblitatii etc. Exista astfel nivele de
discernamnt elementar, instinctiv, reactiv, sau de veghe, de discernamnt reflectat, abstract,
logic (de reflectare realista a realitatii) si de discernamnt anticipativ, axiologic (de optiune
pentru valori si distingere a binelui de rau). De aici, (din cele trei nivele) rezulta si criteriile de
abordare a discernamntului care va fi de natura logica (capacitatea de a ntelege consecintele
faptelor proprii), psihologica (capacitate de anticipare a consecintelor lor), medicala
(excluderea unei mbolnaviri psihice), axiologica (aptitudinea a promova si realiza binele) si
juridica (capacitatea de a alege si de a fi responsabil).
Responsabilitatea devine astfel capacitatea de autonomie si alegere a actelor, "fiind liber cel
ce are puterea de a reflecta asupra propriilor acte, cel care rezistnd instinctelor prevede
consecintele actelor proprii si aspira la un nivel moral superior" ARISTOTEL. Din criteriul
medical sanatatii psihice ca echilibru bio-psiho-social decurg, n esenta, criteriile stabilirii
discernamntului (setul de criterii ce permit alegerea) ca aptitudine de a ntelege, judeca si
evalua adecvat o situatie din punct de vedere psihic.
5. n raport de gradul de nocivitate pentru relatiile interumane ale unui comportament aberant,
se impun si masurile de predice, prevenire si protectie sociala. n general, cu ct
comportamentul este mai schematic mai stereotip cu att este mai predictibil, iar gradele de
nocivitate ale acestuia scad de la halucinatiile imperative si delirul de influenta (ce fac din

bolnav un robot) la individualizarea persecutorului si la acte automatice. Se releva aici rolul

medico-social al psihiatriei medico-legale, rolul prin care aceasta specialitate devine o
autentica ramura a psihiatriei sociale.
6. accesibilitatea subiectului la reeducare ("ingineria sociala a comportamentului") prin
mijloace juridice, medico-pedagogice sau medicale.
Expertiza medico-legala psihiatrica se epuizeaza cu recomandari care vizeaza tratarea
subiectului, modularea sanctiunii penale la personalitatea subiectului, sau reinsertia sa prin
aplicarea mijloacelor medico-pedagogice adecvate (psihoterapie individuala, de grup etc.) toate acestea n raport de gradul de alterare a discernamntului.
Expertiza medico-legala psihiatrica a devenit foarte frecventa n practica medico-legala n
ultimii l0-15 ani, desi ea a fost prevazuta n toate codurile penale nca din secolul trecut, iar n
unele legislatii chiar si mai nainte. Aceasta se explica prin dorinta organelor de justitie de a
motiva stiintific, intentia, atitudinea subiectiva a infractorului si deci vinovatia. Dar aceasta
cerinta este determinata, si de excesele apararii, care cauta adesea refugiu, o speranta n
expertiza medico-legala.
Expertiza medico-legala psihiatrica este efectuata de catre medici legisti si medicii psihiatri si
psihologi legisti, n comisiile medicale respective.
Componentele expertizei medico-legale sunt urmatoarele (n prealabil sunt valorificate
diferite surse de informare ca: datele din dosarul judiciar, antecedentele infractorului etc.):
l. Preambulul - aici sunt mentionate numele expertilor, nr. adresei organului care a dispus
expertizarea, obiectivele expertizei.
2. Istoricul - are o importanta majora n aceste expertize. n general, organul de justitie care
solicita expertiza informeaza ca "inculpatul se face vinovat pentru infractiunea prevazuta de
art.... /...". Expertii trebuie sa cunoasca amanunte despre felul cum s-a desfasurat si pentru ce
s-a facut infractiunea respectiva.
De la istoric vor desprinde doua mari criterii de stabilirea a discernamntului si anume:
1. cu ct o fapta e mai complexa, cu att n ea s-a investit discernamnt mai mult. Este de
altfel o relatie direct proportionala ntre complexitatea faptei si discernamntul investit.
2. din fapta respectiva rezulta motivatia, mobilul, scopul infractiuni respective.
Motivatiile infractiunii pot fi foarte variate. Unele sunt evidente (furt n scop utilitar), alte
motivatii sunt absurde, n aparenta fara mobil (sunt destule omucideri facute n urma unor
certuri simple sau contradictii n starea de betie). n asemenea situatii, juristii analizeaza
aceste motivatii minore.
Este nsa foarte dificila expertizarea unui infractor care a lovit sau a ucis o persoana pe care
nu a cunoscut-o si nu avut nimic de mpartit cu ea. Exista totusi o motivatie cnd victima a
fost confundata cu alta persoana pe care ar fi dorit s-o omoare sau s-o loveasca. Cunoasterea
acestei motivatii tine de juristi, dar expertul medical trebuie sa le cunoasca la rndul lui pentru
ca motivatia explica de asemenea cu ce discernamnt s-a facut infractiunea respectiva.
Emotiile puternice sunt de scurta durata (de ordinul secundelor) si ele ngusteaza cmpul
constiintei ajungnd uneori la scurt-circuite mintale. n aceste momente, persoanele respective
au discernamntul diminuat sau abolit.

Ultrajele (cu injurie, lovire) sunt produse de persoane cu temperament coleric si deseori, sub
influenta bauturilor alcoolice. Desi sunt fapte putin complexe, desi domina starea afectiva
(manie, iritabilitate etc.), persoanele respective au avut discernamnt.
Bolile foarte grave- ca schizofrenia, paranoia, psihoza maniaco-depresiva, dementa se
stabilesc usor: persoanele respective au discernamntul pierdut, ele intervin uneori n
infractiuni sau n expertize n vederea stabilirii capacitatii civile sau penale.
Omuciderea se face cu actiuni mai mult sau mai putin complexe (omor cu premeditare, omor
cu tlharie), fata de crimele cu hotarre imediata (omor cu obiect luat la ntmplare, omor la
betie). Deci, cu ct o fapta e mai complexa, cu att n ea se investeste mai mult. Rezulta deci
ca exista o relatie direct proportionala ntre complexitatea faptei si discernamntul investit.
Din fapta respectiva nsa, n acelasi timp, rezulta motivatia, mobilul infractiunii, care reflecta
de asemeni discernamntul investit.
Toate aceste date sunt culese din dosarul judiciar. Acestea permit sa se aprecieze daca o
persoana simuleaza sau nu, avnd n vedere complexitatea faptei si mobilul ei.
3. Antecedentele infractorului - din aceasta parte a expertizei se culeg informatii referitoare la
un criteriu important, si anume cunoasterea personalitatii infractorului. n aceasta etapa se
redacteaza o scurta biografie a infractorului.
Se ncepe cu situatia n familie. n felul acesta se afla daca infractorul a avut o familie
organizata, si pot fi cunoscute eventualele influente negative din partea familiei (alcoolism,
boli psihice).
scolarizarea: ofera informatii despre cte clase a facut, din ce cauza a ramas repetent sau nu a
mai urmat scoala (nu i-a placut cartea, absente multe, si vagabondaj) greutati n familie.
Perioada adolescentei furnizeaza date daca urmeaza cursuri liceale, scoala profesionala, daca
este n productie, un curs de calificare, munceste ca zilier, nu s-a ncadrat n munca
organizata, este la scoala de reeducare, etc.
Satisfacerea serviciului militar - daca a fost inapt pentru serviciul militar, cnd, pentru ce
boala etc.
ncadrarea n activitatea sociala dupa majorat. Vrsta la casatorie, copii, daca si cnd abuzeaza
de bauturi alcoolice, daca a fost internat n spital pentru boli psihice, daca are antecedente
penale.
Din "antecedente" cunoastem astfel personalitatea infractorului. Simularea apare ca fiind
evidenta cnd un infractor cu o anumita scoala, cu o anumita pregatire profesionala spune ca
nu stie cum l cheama, ca nu stie pentru ce este judecat.
4. Examenul psihiatric
n psihiatrie, metodele de baza de examinare sunt convorbirea, si observatia n cazurile
internate n spital.
n general, psihiatria are mai putine metode obiective de diagnostic.
Ca examene paraclinice, se fac n mod curent examenul, radiologic care este unul de
laborator, EEG, examenul fundului de ochi etc. Totusi aceste examene nu au un rol
determinant n diagnostic, ca examenele obiective din alte specilitati medicale.
Din aceste motive, pentru un bun diagnostic psihiatric sunt necesare un "istoric" si
"antecedente" foarte amanuntite.
Prin stabilirea bolii se cstiga nca un criteriu pentru stabilirea discernamntului.
5. Examenul Psihologic
Psihologul legist face parte din comisia autorizata pentru expertizarea medico-legala
psihiatrica. Alaturi de psihiatru, psihologul si aduce aportul n stabilirea existentei
/nonexistentei unei tulburari psihice de natura a afecta discernamntul infractorului.

Metodele utilizate de psiholog sunt: observatia directa, convorbire libera, aplicare de teste (de
la teste pentru investigarea proceselor psihice si teste de personalitate - proiective sau
cuantificate).
6. Concluziile unei expertize medico - legale psihiatrice
Obiectivul principal al acestei expertize este stabilirea discernamntului.
Criteriile pentru stabilirea discernamntului se culeg din toate partile raportului medico-legal,
si anume din:
-istoricul faptelor luate din dosarul judiciar;
-antecedentele infractorului;
-examenul psihiatric;
-examenul psihologic.
Discernamntul este manifestarea, efectul functiilor cognitive. El este criteriul normalitatii. n
concluzie se mentioneaza, n calitate de criterii, puterea afectiva redusa (n psihopatii) sau
puterea volitiva redusa (toxicomanii).
Momentele cele mai importante ale concluziei sunt:
-boala si starea discernamntului n momentul examinarii medicale;
-daca fapta pe care a facut-o infractorul s-a consumat cu discernamnt;
-recomandari de tratament medical si recomandari educative n special la minori.
n momentele de mai sus discernamntul are unele schimbari curioase:
-deseori inculpatul are discernamntul integru n momentul examinarii medicale, dar nu 1-a
avut n momentul savrsirii infractiunii (betie, stare confuzionala etc.);
-alteori inculpatul a avut discernamnt n momentul efectuarii infractiunii, dar nu mai are
discernamnt integru n momentul examinarii medicale.
Acest lucru se explica uneori prin "psihoza de detentie" care a survenit ntre timp (pseudo
dementa de detentie). Este trecatoare. Imediat dupa eliberarea din nchisoare, subiectul si
revine iar daca este pus n situatia de a evada, evadeaza. Aceasta situatie explica starea de
prostratie pe care o au unii detinuti n timpul judecarii. De altfel mai intervin uneori si
simulari. Simularea este definita ca imitarea, crearea tulburarilor (somatice si psihice) unei
boli inexistente (sau artificiale) n scop utilitar si anume: eschivarea de la munca, de la armata,
de la urmariri judiciare, urmarirea de beneficii materiale etc.
Simulare se rezolva prin examinarea cu tact si grija a bolnavului, utilizndu-se de obicei
internarea n spital pentru stabilirea diagnosticului si concomitent sunt analizate informatiile
din dosarul judiciar, antecedentele infractorului etc. (Rev. "Probleme de medicina legala" nr.
16/1983, Bucuresti -art. "Experienta noastra n expertiza medico-legala psihiatrica" Gh.Sima,
M.Tico).
Expertiza medico-legala psihiatrica a infractorilor cu deficiente psihice- oligofrenii, imbecili,
cretini, schizofrenici, dementi etc., nu ridica probleme deosebite daca exista o suficienta
documentatie. Acestia fiind depistati si diagnosticati de timpuriu (gradinite, scoli, armata).
Probleme mai deosebite pun cei cu forme usoare, n special cazurile limita (psihopatii,
nevrotici, carateropatii) - parte din ei fiind si recuperabili prin dirijarea catre institutiile
specializate.

Cunoscndu-se regimul juridic al betiei patologice cu precizarea facuta de lege, n sensul ca

betia voluntara chiar daca nu este completa, nu nlatura caracterul penal al faptei precum si
faptul ca la fel de frecvent este invocata aceasta stare din momentul savrsirii faptelor ca o
conditie sau motiv de disculpare (prin afectarea capacitatii psihice consecutiv tulburarilor de
constiinta si discernamnt pe care le antreneaza), precum si realitatea ca etilismul acut si
cronic constituie, la fel de frecvent cauze favorizante si circumstante declansatoare de acte
antisociale, precizam ca nu trebuie sa se confunde cu betia intentionata (n scopul treceri la act
sau "anestezie morala') si nici cu cea accidentala (destul de rara de altfel).
Amplificnd simptomatologia n coroborare cu continutul absurd al faptelor (lipsa de mobil
evident, cantitatea mica, nesemnificativa de bauturi ingurgitata, cu reactii agresive paradoxale
si amnezia totala la trezire), se invoca destul de frecvent, si mai ales ridica probleme, devine
imperios necesara obiectivarea formei atipice de betie acuta numita "patologica"- termen
consacrat pentru a sublinia fondul patologic pe care se suprapune si tulburarilor de constiinta
de tip crepuscular pe care le genereaza, la fel ca si n cadrul unor episoade confuzionale acute
toxice.
Facem precizarea ca, lucrarea de expertiza prin investigarile din momentul examinarii, nu
poate proba starea de betie din momentul faptei, nsa o poate interpreta (daca este atestata prin
restul probatoriului), n sensul celor sus mentionate, poate fi obiectivata destul de rar (daca sau recoltat date biologice pentru determinarea alcoolemiei imediat sau pna n 12-24 ore de la
savrsirea faptei), si o poate "reconstitui" obiectiv numai n situatia n care se presupune o
betie patologica. Investigarea cunoscuta si obligatorie se face ori de cte ori se presupune o
asemenea stare, prin nregistrarea EEG nainte si dupa activarea cu alcool, recomandndu-se
administrarea felului si a cantitatii de bautura alcoolica cunoscute ca au fost utilizate la data
respectiva, observndu-se totodata clinic comportamentul subiectului din momentul
investigarii care este obligatoriu a fi consemnat n buletinul electroencefalografic.
Desi aceasta "reconstituire" nu poate reproduce si alte circumstante din momentul faptei
(starea fiziologica sau patologica), nici conditiile de ordin socio-psihologic declansatoare,
totusi aceasta investigare prin provocare sau activare la alcool este obligatorie pentru a atesta
sau a exclude fondul patologic, de tipul leziunilor de microorganicitate cerebrala n
coroborare cu comportamentul dupa ingerarea alcoolului si ulterior ("daca betia obisnuita este
raspunsul creierului normal la o cantitate mare de alcool, betia patologica este raspunsul unui
creier bolnav ".
Pentru a atesta sau a exclude acest diagnostic de "betie patologica" cu att mai mult n acte
antisociale deosebit de grave, aceasta investigare devine obligatorie, la fel ca si examenul
psihologic la minori (cu referire speciala la nivelul de dezvoltare al intelectului) (Rev
"Probleme de medicina legala nr.20/1987, art. "Scrisoare metodologica cu privire la expertiza
medico-legala psihiatrica"- M. Terbancea, V. Predescu, V. Dragomirescu, D. Prepeliceanu, C.
Hanganu, Fl. Stanescu)
Precizam ca legea prevede, n cazul infractiunii de omor deosebit de grav, efectuarea unei
expertize medico-legale psihiatrice, precum si n situatia n care organul judiciar are ndoieli

asupra starii psihice a autorului infractiunii- art. 117, al. 1 si al. final, Codul de procedura
penala. (Dr. Al. Boroi, "Infractiuni contra vietii", Ed. National, Bucuresti, 1996, pag. 25).
PROBLEMATICA DISCERNAMNTULUI
Din punct de vedere etimologic si al continutului semantic n general, DISCERNaMNTUL
este definit ca o facultate esentiala a spiritului, cu radacini adnci n intelect si n constiinta,
care permite fiintei umane sa se orienteze n complexul vietii sociale pe raspundere proprie, n
cadrul unei autonomii bio-psihice, conditionate de legile naturii si de comandamentele
moralei si ordinii juridice pozitive, care garanteaza si ocrotesc interesele si aspiratiile
personale legitime.
n caz de ncalcare, sanctionata de legea penala, a comandamentelor, sub aspectul specific
incidentei legii, discernamntul apare drept criteriu-cheie n aprecierea responsabilitatii penale
a faptuitorului, major sau minor, n limitele responsabilitatii sale morale si ale libertatii sale de
autodeterminare.
Legea penala nu defineste discernamntul si nu foloseste acest termen dect n stabilirea
responsabilitatii penale a delincventilor. nglobarea n definirea infractiunii a notiunilor de
vinovatie, intentie si culpa, plaseaza conceptul infractiunii pe linia procesului psihic ce
premerge si nsoteste fapta incriminata. Responsabilitatea penala evidentiaza semnificatia
psiho-juridica a celor trei notiuni si este privita prin prisma manifestarii libere de vointa si de
constiinta a infractorului.
Ca sinteza a functiilor psihice, discernamntul reprezinta o convertire n plan psihologic si
psihiatric a notiunii juridice de responsabilitate.
El reprezinta att scopul principal al expertizei medico-legale psihiatrice ct si criteriul
fundamental n functie de care se poate aprecia si deci judeca continutul responsabilitatii
penale a unui infractor.
Deoarece starea de discernamnt este prezumata pna la proba contrarie, n cazul oricarui
individ adult aflat n conflict cu legea penala, se poate considera ca ea reprezinta o adevarata
cheie de bolta a ntregului sistem penal, deoarece pe ea se sprijina ntreaga teorie a penalitatii.
Responsabilitatea penala este conditionata de pastrarea discernamntului n momentul
comiterii faptei. La rndul sau, discernamntul este conditionat att de caracterul inteligibil al
faptei ct si de starea de constiinta a infractorului n momentul comiterii faptei.
Starea de constiinta este determinata de:
- nivelul structurarii constiintei (se iau n considerare cele trei trepte de structurare ale
constiintei: elementara, optional logica si axiologica);
- nivelul structurarii personalitatii (nivelul inteligentei plus treptele de destructurare
psihopatogica).

Discernamntul nu se deduce automat din precizarea entitatii psihiatrice si depinde de stadiul

evolutiv al bolii.
Discernamntul rezulta din urmatoarele cinci premize:
a) caracterul faptei;
b) structura personalitatii;
c) boala psihica subiacenta;
d) nivelul constiintei;
e) momentul evolutiv al bolii.
Expertiza medico-legala psihiatrica nu se rezuma la un diagnostic, fie el si complex, care sa
concretizeze static un fenomen psihopatologic consecinte medico-legale. n sfera infinita a
comportamentelor deviante, expertul este chemat sa aduca argumente stiintifice de natura
psiho-medicala care sa ofere justitiei o interpretare dinamica a unui proces complex cauzal si
sa stabileasca legatura prin metode de reconstituire a cauzei, plecnd de la analizarea
efectului. Necesitatea imperioasa de transpunere a determinismului fenomenelor
biopsihologice si medicale pe plan social juridic devine astfel unul dintre dezideratele
expertizei medico-legale.
n criteriologia medico-legala, pentru realizarea rolului de mediator metodologic specific sunt
indispensabile notiuni sau concepte universal-valabile si de semnificatie recunoscuta ca
valoare epistemologica pentru principalele institutii judiciare.
Metodologia expertizarii a demonstrat necesitatea utilizarii conceptului de capacitate psihica
ca ansamblu al functiilor de sinteza ale vietii psihice si totodata al trasaturilor de personalitate,
ceea ce reprezinta n fond o aptitudine complexa, mai cuprinzatoare, mai integratoare si mai
apropiata de conceptul de responsabilitate pe care ncearca sa-1 defineasca, mai ales pentru
faptul ca, poate fi legat si de marile categorii ale bolilor psihice si de intensitatea tulburarilor
lor.
Notiune specifica teoriei si practicii medico-legale psihiatrice, capacitatea psihica reprezinta
posibilitatea sau facultatea functiilor psihice elementare si de sinteza de a actiona corect si
adecvat n raport cu obiectele, fenomenele si categoriile mediului nconjurator n scopul
adaptarii suple si armonioase a individului la mediu. Capacitatea psihica este o notiune
abstracta ca si responsabilitatea, desemnnd o proprietate a psihicului uman si caracteriznd
subiectul din punct de vedere al integritatii si unitatii sale cognitive, afectiv-volitive,
anticipativ-acvionale, axiologice si etico-morale. Fara sa fie o functie a psihismului n sensul
psihologic al cuvntului, ea exprima functionalitatea psihismului n totalitatea lui si n
raporturile sale complexe cu mediul. Capacitatea psihica este, asadar, potentialitatea adaptiva
implicita a psihismului normal, corespunzator dezvoltat, constituind premiza obligatorie a
responsabilitati si cadrul psihologic general al discernamntului.
Capacitatea psihica determina si categoriile juridice de vinovatie, capacitate de exercitiu si
capacitate de raspundere. Are o semnificatie dinamica si integratoare, operationnd si

specificnd necesitatilor de fundamentare teoretica si acelora de aplicabilitate practica ale

expertizei medico-legale psihiatrice, ea permitnd implementarea n acest domeniu
interdisciplinar al cuvntului global a personalitatii la nivelul cel mai general de integrare,
care este adaptarea la impactul cu mediul, societatea dar si prin prisma functionarii intrinseci a
personalitatii la nivelul functiilor sale fundamentale elementare si de sinteza.
Capacitatea psihica reprezinta continutul psihologic, medical al conceptului de
responsabilitate si a carui conditie este.
Capacitatea psihica si responsabilitatea nu sunt concepte similare si nici echivalente,
responsabilitatea fiind cuprinsa n capacitatea psihica, dar ele reprezinta doua incidente
diferite, juridica si psihologica, ale unuia si aceleiasi realitati psiho-sociale psihismul si
persoana umana angrenata ntr-o actiune ilicita.
Capacitatea psihica confera o dimensiune explicita si un cadru concret criteriului medical al
responsabilitati, discernamntul.
n cazul adultului, capacitatea psihica se va caracteriza prin normalitatea proceselor si
functiilor psihice. Procesele cognitive pot fi exprimate prin concordanta vrstei mintale cu cea
cronologica conform baremelor admise.
Comportamental, integritatea capacitatii psihice este relevata prin absenta manifestarilor
clinice de boala. Din punct de vedere cognitiv se accepta o capacitate psihica redusa sau
limitata n cazul nedezvoltarilor n medii din oligofrenii (nivel reprezentat de obicei prin QI)
si de asemeni, se mai accepta n situatia deteriorarilor psihice simptomatice datorate unor
cauze organice (reprezentat psihometric prin indici de deteriorare organica).
Incapacitatea psihica din toate tulburarile care afecteaza nivelul de vigilitate al constiintei
(toate tulburarile de tip cantitativ ct si calitativ), afectiunile psihotice care distorsioneaza
perceperea si interpretarea realitatii prin modalitatea halucinator deliranta.
Putem vorbi de existenta capacitatii psihice la minorul de 14 ani, vrsta admisa conventional
pentru aparitia discernamntului (conform art. 99, Codul Penal). n intervalul 14-16 ani
existenta discernamntului va fi afirmata doar daca se va constata prin expertiza, ceea ce
nseamna ca existenta capacitatii psihice (si deci a discernamntului) nu este postulata pentru
acest interval de vrsta.
Justificarea stiintifica a acestui articol de lege corespunde unei realitatii biologice
fundamentale, aceea a variabilitatii fenomenelor lumii vii, stabilirea unor intervale
conventional admise ale domeniului medico-legal al minoratului (14-16 ani si 16-18 ani)
corespunznd unei necesare individualizari a aprecierii medico-legale psihiatrice a capacitatii
psihice si a discernamntului.

Conditia medico-psihologica a responsabilitatii este integritatea capacitatii psihice, ceea ce

confera persoanei n stare de deplina capacitate psihica att capacitatea de exercitiu ct si
capacitatea de raspundere.
Capacitatea de raspundere reprezinta aptitudinea de a evalua corect semnificatia sanctiunilor
juridice corespunzatoare faptelor ilicite si de a suporta urmarile negative ale acestor sanctiuni.
(Probleme de medicina legala, nr.20/1987, art. "Despre structura discernamntului", Fl.
GALDAU)
Imputabilitatea unei fapte penale depinde de comiterea ei cu vinovatie, iar conditia existentei
vinovatiei este capacitatea psihica. Vinovatia, pe de alta parte, este conform principiilor
dreptului, conditia juridica a raspunderii penale.
Vinovatia consta n capacitatea psihica a faptuitorului n momentul savrsirii faptei fata de
continutul si consecintele ei si presupune doi factori:
-factorul intelectiv (cunoasterea semnificatiei sociale a faptei);
-factorul volitiv (libertatea de deliberare si decizie).
Vinovatia se poate manifesta sub doua forme: intentia si culpa.
Intentia directa presupune capacitatea de a prevedea rezultatele actiunii, acceptarea
consecintelor. Intentia indirecta exclude urmarirea activa a rezultatului faptei, dar presupune
prevederea si acceptarea procedurii penale.
Culpa poate consta n neglijenta (absenta prevederii rezultatului actiunii, deci subiectul
trebuia sa o faca) si usurinta sau imprudenta (subiectul prevede rezultatul actiunii sale, dar nu
l accepta, considernd fara nici un temei ca nu se va produce). ("Probleme de medicina
legala" nr.20/1987, art. "Discernamntul si responsabilitate" - Eduard Pamfil).
Am insistat asupra determinarilor vinovatiei, responsabilitatii si capacitatii de a raspunde,
ntruct dupa cum observam din definirea vinovatiei continutul ei este de natura psihica, dupa
cum si continutul capacitatii de a raspunde este de natura psihica.
Rezulta astfel clar necesitatea si valoarea operarii cu notiunea de capacitate psihica necesara
ntelegerii continutului notiunilor juridice de responsabilitate, vinovatie, capacitatea de a
raspunde.
Discernamntul, notiune de tranzitie ntre limbajul psihiatric, clinico-nosologic si cel juridic,
apare ca rezultat al sintezei dintre personalitate si constiinta, sinteza considerata pentru
momentul comiterii unei actiuni. Discernamntul reprezinta capacitatea si calitatea unui
individ de a delibera asupra unei actiuni (sau inactiuni) precum si capacitatea de a prevedea

consecintele actiunii (sau inactiunii) si de a-si organiza motivat activitatea n vederea

mplinirii unui scop (activitati).
Discernamntul este aplicarea specifica a notiunii generale de capacitate psihica n situatia
concreta a unei fapte imputabile ce face obiectul expertizei medico-legale psihiatrice.
Discernamntul este un concept general care defineste nivelul fundamental de functionare
diferentiala a constiintei.
Discernamntul este o modalitate care tine de "ordinul lui a avea" al fiintei. Limbajul si
gndirea psihologilor au simtit acest caracter si 1-au "mprumutat" si juristilor, sugerndu-le
sa se "ntrebe" si sa hotarasca daca un ins are sau nu are discernamnt.
(Probleme de medicina legala, nr. 20/1987 art. "Discernamnt si responsabilitate" Ed.Pamfil)
Discernamntul (capacitatea psihica raportata la faptul medico-legal) este emanatie a celor
doua mari functii de sinteza ale psihismului personalitatea si constiinta, se proiecteaza n
filmul existential al persoanei n concordanta cu experienta anterioara de viata, cu toate
valentele ei anticipative, perceptive, motivationale, actionale si de atitudine etico-morala.
n jurul notiunii de discernamnt se structureaza teoria si practica expertizei medico-legale
psihiatrice, ea fiind operationala n cadrul larg al notiunii de capacitate psihica precum si
numai n domeniul interdisciplinar al psihiatriei si medicinii legale (care este expertiza).
Aprecierea discernamntului este determinata de organizarea motivata a faptei, de structura si
gradul de dezvoltare al personalitatii, precum si de structura si integritatea constiintei n
momentul comiterii faptei.
Recunoastem constiintei urmatoarele nivele:
l. constiinta elementara - ce asigura nivelul de veghe si vigilenta si prezenta spatio-temporala
(Eu-Tu-El, Aici-Acolo-Acum-Atunci);
2. constiinta operational-logica - prin care procesele intelectuale perceptuale, si de gndire au
coerenta si reflecta obiectiv realitatea;
3. constiinta axiologica - de optiune a valorilor dupa criteriile sociale curente;
4. constiinta etico-morala - prin care subiectul este capabil sa discearna binele, si raul pe care
actiunile sale le produc societatii.
Aprecierea discernamntului se materializeaza n expertiza prin exprimarea prezentei sau
abolirii lui, ceea ce atrage dupa sine pastrarea sau pierderea responsabilitatii juridice.
Data fiind nsa existenta prevederilor locale n legatura cu individualizarea pedepsei precum si
a faptului ca majoritatea cazurilor expertizate se nscriu n sfera larga a psihologiei marginale,
n care se constata doar o reducere a capacitatii psihice, se accepta n expertiza formularea
"discernamntului scazut" ca treapta intermediara pe scala dintre extremele prezentei si
abolirii lui.

Literatura de specialitate ne arata ca n ceea ce priveste expertizarea medico-legala psihiatrica

a infractorilor, cele mai importante diferentieri se refera nu la probleme de esenta ci la detalii
procedurale, care decurg n mare parte din particularitatile si diferentierile stipulate n Codul
de procedura penala.
Exista anumite divergente de opinie n ceea ce priveste acceptarea sau excluderea notiunii de
discernamnt atenuat, dar problematica discernamntului este nca o problema deschisa n
care diferentierile prea transante sunt corectate ntotdeauna de cerintele practicii si de
diversitatea nelimitata a cazuisticii penale. ("Probleme de medicina legala" nr.20/1987 art.:
"Contributii la metodologia expertizei interdisciplinare medico-legale psihiatrice" V.
Dragomirescu, art. "Responsabilitate, capacitate si discernamnt n perspectiva antropologica,
juridica si psihica", M. Lazarescu art. "Premise pentru elaborarea unei definitii legale a
discernamntului").
Aspecte specifice ale aprecierii capacitatii de discernamnt n raport cu tulburarile
psihopatologice
Evaluarea clinica a capacitatii psihice si discernamntului comporta deosebiri semnificative n
cadrul diferitelor clase de boli psihice si stari psihopatologice.
Pentru a putea stabili coordonatele specifice ale aprecierii discernamntului n contextul
diversitatii tablourilor clinice cu care se confrunta expertul n activitatea sa, vom sistematiza
tulburarile psihice n functie de criteriul intensitatii din perspectiva raportarii acestuia la
nivelul destructurarii constiintei si, consecutiv acesteia, cu nivelul dezvoltarii patologice
(naintea aparitiei tulburarii, adica personalitatea premorbida, n timpul manifestarii clinice,
dupa reducerea tulburarii). Afectarea partiala a nivelului elementar al constiintei (prin
perturbarea orientarii auto si allopsihice, cu pastrarea nivelului de vigilenta) are loc n
nedezvoltarile profunde grave (oligofrenii), demente si mai rar, n destructurarile grave,
predominant calitative ale constiintei.
n aceste situatii, subiectul este n incapacitate psihica, discernamntul fiind abolit.
Afectarea constiintei operational logice apare n toate starile psihopatologice de intensitate
psihotica: att n acele al carui nucleu psihopatologic este constituit de destructurarea
predominant calitativa a constiintei, de intensitate si durata variabile (ca n sindroamele
confuzionale de diferite etiologii, unei stari toxice medicamentoase, betia complicata, starile
crepusculare epileptice, disociatiile isterice din tulburarile isterice, reactiile acute de soc) ct
si n schizofreniile paranoide, bufeurile delirante, psihozele simptomatice, n care percepereainterpretarea realitatii este distorsionata prin modalitatea halucinator-deliranta.
n asemenea situatii expertizatul se afla, de asemenea, n situatii de incapacitate psihica, cu
discernamnt abolit n functie de fapta comisa, dat fiind ca prin alterarea profunda sau
suspendarea integrarii perceperii realitatii, reflectarii ei obiective, coerente si operarii logice
ideatice, orice posibilitate adaptativa si actionala la mediu este exclusa.
n psihozele delirant-halucinatorii, dat fiind ca tulburarea nu afecteaza att de profund si n
totalitate procesele intelective, perceptuale si de gndire, subiectul mai poate pastra totusi,

uneori, n afara sectorului invadat de productivitatea delirant-halucinatorie, o relativa

relationare adecvata la mediul extern, dar limitata la aspectele neafectate de tematica
deliranta. n mod evident si conform regulii dupa care nivelele constiintei superioare celui n
principal destructurat de nucleul psihopatologic al tulburarii sunt consecutiv afectate, n toate
situatiile clinice enumerate, subiectul nu mai are aparatul logic operational pe care se edifica
n primul rnd capacitatea anticipatorie, perturbndu-se concomitent optiunea axiologica si
etico-morala.
Internalizarea valorilor etico-morale ale societatii respective si discernerea binelui de rau pe
care eventual actiunile proprii l pot provoca celor din jur si societatii, presupune o
interactiune complexa ntre trasaturile personalitatii premorbide, mediul educational si afectiv
cultural familial si din microgrupul social n care s-a dezvoltat individul.
Afectarea acestor nivele de constiinta este cel mai frecvent ntlnita n grupul tulburarilor de
personalitate (psihopatii, unele stari psihopatoide efectuale sau reziduale post-procesuale).
Pe grupe nosologice pot fi mentionate unele aspecte particulare ale aprecierii capacitatii de
discernamnt.
DEMENtELE, indiferent de etiologia lor sau de cadrul psihiatric, neurologic sau de alta
natura n care evolueaza, discernamntul este abolit. Ca particularitati ale faptelor antisociale
comise mai frecvent de acesti bolnavi, notam: caracterul absurd nemotivat, deseori lipsit de
utilitate evidenta pentru bolnav si nu rareori nociv lui, cu absenta oricaror masuri de prevedere
n comiterea actiunii, reflectnd adesea dezinhibarea unor pulsiuni elementare, rareori
sexuale, cu grave si paradoxale denudari etico-morale.
n cadrul SINDROAMELOR PSIHOORGANICE DETERIORATIVE (NIEDEMENTIALE),
aprecierea capacitatii psihice si de discernamnt va tine cont pe lnga contextul clinic, de
gradul deteriorarii, obiectivat prin testele psihometrice specifice coroborate cu fapta comisa
care se poate nscrie ntr-o arietate mult mai mare n cazul dementelor. Faptele comise pot
avea un grad mai mare de complexitate si pot reflecta uneori deficitele de memorie,
operational-logice, instabilitatea afectivemotionala, sugestibilitatea crescuta etc.
n grupa oligofreniilor adultului, cu ct nivelul cognitiv obiectat psihometric prin QI este
cobort, cu att se poate observa o asemanare mai mare n ceea ce priveste profilul faptelor
antisociale comise, cu cel descris anterior la categoria dementelor. Controlul pulsional redus
se traduce deseori prin "furturi din necesitate", obiecte cu valoare mica dar atragatoare pentru
subiectul respectiv. La oligofreni, mai frecvent ca n alte categorii nosologice, se ntlneste
piromania, adeseori motivata pueril, dovedind incapacitate n aprecierea consecintelor
propriilor fapte. La fel ca si n dementa, oligofrenii pot comite distrugeri sau accidente prin
simpla necunoastere a modului de utilizare a unor dispozitive, accidente care uneori pot avea
urmari dramatice. Infractiunile contra persoanei, comise de oligofreni se bazeaza pe
impulsivitatea lor crescuta, riposta exagerata la jigniri si contrarieri, reactivitate mare la
alcool, sugestibilitate datorita careia sunt vehiculati, manipulati cu usurinta.

n cazul EPILEPSIEI problematica medico-legala psihiatrica compara doua aspecte

principale: faptele comise n timpul unor tulburari de constiinta si cele pe fondul tulburarilor
psihopatologice intercritice.
n tulburarile de constiinta de tip crepuscular se pot comite fapte deosebit de grave (omoruri
caracterizate prin cruzime si atrocitati, uneori cu caracter bizar, incendieri-inclusiv a
cadavrului etc.), cu amnezia perioadei de crepuscul a constiintei si a faptei comise. n starea
respectiva de automatism ambulator bolnav este accesibil contactului si aparent insensibil la
ceea ce se ntmpla n jurul sau. n crizele psihomotorii continutul faptei este influentat n
buna masura de caracteristicile crizelor la bolnavul respectiv. n perioada post-critica din
epilepsia de tip grand-mal, n cadrul unor stari confuzionale, se pot de asemenea produce
fapte cu potential medico-legal ca n orice stare confuziva. Aceste fapte se caracterizeaza prin
elementaritatea lor, lipsa de elaborare, aspectul ntmplator, circumstantial, uneori absurd. n
toate aceste situatii discernamntul este abolit.
n perioada intercritica precumpanitoare n aprecierea discernamntului apar trasaturile de
personalitate descrise la epileptici, care pot duce la infractiuni cauzate de impulsivitate,
explozivitate, tendinta la virulenta si revendicare, adezivitate si vscozitate, infractiuni
produse uneori prin raptus (fapte intempestive, disproportionate fata de cauza exterioara, care
pot aparea surprinzatoare pentru cei din jur). si n cazul epilepticilor, tratati sau netratati,
alcoolul creste potentialul antisocial. De regula, pentru faptele antisociale comise pe fondul
tulburarilor psihopatoide nedementiale intercritice epileptice, aprecierea discernamntului se
face nuantat de la caz la caz.
n ALCOOLISMUL CRONIC, consecintele medico-legale psihiatrice pot implica urmatoarele
situatii: "psihopatizarea" personalitatii ca urmare a abuzului cronic de alcool, alcoolismul la
un psihopat preexistent, precum si alcoolismul simptomatic n psihozele majore
(schizofreniile si bolile afective).
n alcoolismul cu dependenta fizica si psihica, comportamentul antisocial are un continut
foarte variat, pornind de la necesitatea continuarii abuzului de alcool, trecnd prin tulburarile
fazelor acute (delicte mpotriva persoanelor, sau proprietatii) si sfrsind cu deteriorarea
axiologica si etico-morala pna la stari impresionante de decrepitudine si mizerie fiziologica,
cu pierderea demnitatii umane elementare, cu grave consecinte de statut si rol familial, social
si profesional.
Ca n cazul intoxicatiilor medicamentoase, modificarile de personalitate ale alcoolicului
cronic psihopatizat sunt centrate pe subordonarea totala a scopurilor existentei, nevoii
imperioase de continuare a consumului de alcool (sau drog). Se ajunge astfel la un adevarat
cerc vicios, cu consecinte socio-profesionale grave prin stergerea pna la disparitie a simtului
etico-moral.
n cazul alcoolismului simptomatic, asociat unor psihoze endogene majore, acesta constituie
de regula, din punct de vedere medico-legal, un factor agravant al statutului bolnavului din

punct de vedere al capacitatii sale psihice. Discernamntul alcoolicilor cronici va fi apreciat n

functie de circumstantele n care s-a comis fapta antisociala, de gradul deteriorarii
personalitatii, de existenta unor perioade dipsomatice si de comiterea faptei sub influenta
acuta a alcoolului sau n afara acestuia. n cazul ALCOOLISMULUI ACUT, mai mult sau mai
putin ntmplator, n afara unui alcoolism cronic, se pot distinge betiile simple de cele
complicate si de betia patologica.
Betia acuta comuna nu ndreptateste nlaturarea raspunderii, mai mult, din punct de vedere
juridic, n unele cazuri, prin caracterul voluntar al ingestiei, ea poate constitui o circumstanta
agravanta.
Betia complicata, poate constitui un factor de diminuare a discernamntului care va fi apreciat
n contextul complex al faptei comise, cantitatii de alcool ingerate, comportamentului
subiectului nainte si dupa comiterea faptei.
Betia patologica (intoxicatia alcoolica acuta idiosineratica), constituie o tulburare de tip
crepuscular a constiintei cu un anunt substrat organic (sechele post-traumatice,
postmeningoencefalice, hetero-toxice etc.). Tipica pentru aceasta tulburare este aparitia unui
comportament extrem de violent, necaracteristic personalitatii anterioare a subiectului, de
aspect automat asemanator celui din starile crepusculare epileptice, ce apare ndeosebi dupa
mici ingestii de alcool, si care nu ar produce n mod normal astfel de manifestari.
In cazul interferentelor confuziv-onirice si delirante, acute si subacute, (delirium si
predelirium tremens), fiind vorba de tulburari majore de intensitate psihotica ale constiintei,
discernamntul este abolit.
Aceeasi concluzie se impune expertizei si n cazurile de delir alcoolic de gelozie si n alte
psihoze alcoolice cronice, care apar de regula, n cadrul unei organizari cerebrale
semnificative a alcoolismului, precedate uneori de perioade de delirium tremens.
SCHIZOFRENIA comporta o apreciere diferentiata a discernamntului n functie de etapa
evolutiva (faza acuta sau faza defectual-reziduala). n faza de stare, n functie de forma
clinica, faptele antisociale comise pot fi urmarea unor mecanisme delirant halucinatorii cu
caracter imperativ (delir de persecutie, urmarire, otravire, filiatie, halucinatii auditive
imperative) a unor tulburari comportamentale consecutive pierderii unitatii personale sau
modificarile afective de tip schizofrenic. n aceste situatii clinice, discernamntul este abolit,
la fel ca si n raptusurile catatonice, sau n debuturile medico-legale ale unor forme clinice de
schizofrenie (n special forma hebefrenica).
Ca forma tipologica antisociala, se impune a fi amintit omorul patologic concretizat prin
absurditate, motivatie deliranta, exercitndu-se asupra unor persoane securizante din anturaj,
cu absenta frapanta a oricarei tentative de disimulare.
n cadrul starilor post-procesuale distingem defectul pur si tip apato-bulic, ce poate ridica
probleme medico-legale prin sugestibilitate sau inactiune si starile reziduale caracterizate prin
persistenta unei productivitatii psihotice nchistate dar uneori suficient de intensa pentru a

constitui motivatia patologica a unor fapte antisociale. n functie de legatura cauzala dintre
tulburarile psihopatologice si fapta comisa, discernamntul poate fi apreciat abolit sau
diminuat.
n cadrul BOLILOR AFECTIVE implicatiile medico-legale de fazele maniacale (n special n
forma coleroasa si n furorul maniacal) si se refera la acte agresive, distructive, acte nesabuite
privind bunurile proprii sau ale persoanelor apropiate sau acte riscante pentru cei din jur.
Uneori astfel de acte constituie debutul medico-legal ca simptom-semnal, al fazei maniacale.
Discernamntul acestor bolnavi este abolit.
Fazele depresive psihotice ale bolii afective ridica mai rar probleme medico-legale, ndeosebi
sub forma sinuciderilor altruiste, a delirurilor de vinovatie cu modificarea deliranta a
comportamentului cnd discernamntul este de asemenea abolit. Aceeasi apreciere a
discernamntului se aplica si n cazurile melancoliei de involutie sau alte forme de depresie
prezente la vrsta a treia.
n PSIHOZELE PARANOIDE cu delir de persecutie, de gelozie, prejudiciu moral si material,
cu aspect nucromanic al delirului confera probabilitatea de comitere a unor fapte antisociale
grave si de multe ori imprevizibile si n aceste situatii discernamntul este abolit.
n psihozele parafrenice si paranoice discernamntul este abolit iar actele antisociale comise n special paranoia vera - pot avea o gravitate deosebita (persecutantul-persecutor, delirurile
pasionale) putnd ajunge pna la omor, uneori cu caracter de omor n masa.
PSIHOPATIILE - n cadrul acestor tipuri de tulburari se remarca decalajul dintre capacitatea
cognitiva si operational-logica si scaderea capacitatilor de control volitional si de transpunere
n conduita a principiilor etico-morale pe care subiectul le cunoaste dar nu le aplica, sau le
aplica, dar n mod inconsecvent.
La psihopat se produce o continua confruntare a motivelor care, desfasurata pe fondul unei
incapacitati de autocontrol al impulsurilor favorizeaza actele comportamentale cu beneficiul
imediat, indiferent de consecintele lor asupra celor din jur sau asupra societatii, consecinte pe
care subiectul le cunoaste dar nu reuseste n suficienta masura sa le moduleze volitional si
adesea, prin scurt-circuitare apreciaza insuficient abaterea de la normele sociale cunoscute.
Cel mai frecvent ajung la expertiza tipurile excitabile, impulsiv, timopat, hipertim pozitiv,
instabil, schizoid, paranoic si asa numita personalitate border-line (de granita). Mai rar ajung
sa comita infractiuni psihopatii astenici, psihastenici, timopatii depresivi, "nchisii n sine
patologic".
Comportamentul infractional psihopat se caracterizeaza printr-un mare polimorfism putnd
include practic orice tip de infractiune, de orice gravitate si complexitate.
Frecvent n geneza actului infractional este implicat alcoolul, ca factor favorizant, habitual sau
ntmplator.
Cu exceptia decompensarilor psihotice tranzitorii, discernamntul psihopatilor delincventi nu
poate fi considerat abolit.

Starile psihopatoide mplinesc conditiile a doua complexe psihopatologice: cel psihoorganic

sechelar reprezentat de sindromul slabirii capacitatilor intelective si cel al destructurarii
personalitatii, prin dezvoltarea lezionala sau regresiune.
n starile psihopatoide lezionale si de regresiune discernamntul este scazut prin substratul
psihoorganic constant al tulburarii, n timp ce n tulburarile similare fara substrat lezional
evidentiabil, afectarea discernamntului va fi apreciata n contextul cauzalitatii faptei.
DISIMULAREA, ntlnita n unele sindroame paranoide si n paranoia, confera
comportamentului antisocial al unora dintre acesti bolnavi, un caracter imprevizibil, cu un
crescut potential medico-legal.
n cazul altor reactii de intensitate psihotica, prezinta interes, prin abolirea discernamntului,
reactiile acute si subacute de soc: efectul patologic, fuga patologica, stuporul reactiv, reactiile
anxioase si depresive psihotice cu sau fara agitatie motorie, care pot avea implicatii medicolegale.
Un mecanism psihopatologic aparte consta n comiterea unor acte antisociale prin reactii de
scurt-circuit n cursul carora constiinta si critica asupra propriilor actiuni sunt temporar
suspendate si care sunt nsotite de amnezia episodului. Faptele antisociale comise pot fi uneori
deosebit de grave cu discernamnt abolit.
Expertizarea psihiatrica n ce priveste patologia marginala de intensitate nevrotica, este rareori
necesara. Pot face exceptie unele cazuri de nevroze obsesiv-compulsive n care fenomenele
compulsive mintale se exteriorizeaza ca act (fenomen posibil dar rar) si unele cazuri de
atacuri de panica, n care bolnavul, aflat n plin atac de panica, poate avea un comportament
cu repercusiuni de ordin medico-legal. n aceste situatii, aprecierea discernamntului se
individualizeaza de la caz la caz. n concluzie, aprecierea medico-legala a discernamntului
nu poate fi standardizata. Marea variabilitate a tablourilor clinice n cadrul chiar aceleiasi
entitatii nosologice este dependenta de multitudinea unor factori ca: personalitate premorbida,
predispozitia genetica, circumstantele de crestere si dezvoltare ale subiectului, stadiul evolutiv
al afectiunii, motivatia, natura si factorii situationali ai producerii faptei criminale. ("Nu exista
boala, exista bolnavi!").
Complexitatea problematicii discernamntului, determinismul psiho-medical al acestuia,
impune individualizarea nuantata a aprecierii lui si nu permite elaborarea unor scheme sablon,
care sa stabileasca relatii ntre tipul bolii si discernamnt.

***

BIBLIOGRAFIE
1. Scripcaru Gh., M. Terbancea Patologie medico legala, Ed. Didactica si pedagogica,
Bucuresti 1983
2. Chirita V., Pirozynschi T., Boisteanu P. Psihiatrie clinica - UMF Iasi 1993
3. Probleme de medicina legala, nr. 20/1987 art.:
3.1. "Consideratii psiho-criminologice privind responsabilitatea penala" - I. Enescu
3.2. Obstacole epistemiologice ale evaluarii discernamntului n expertiza medico-legala
psihiatrica" - Mircea Piticariu, S. Radulescu
3.3. "Opinii despre expertiza medico-legala psihiatrica legalitate, practica judiciara" GM. Gh.
Simionescu
3.4. "Conduite reactive cu implicatii medico-legale" - V. Dragomirescu, V. Popa
3.5. "Conceptul de responsabilitate penala n functie de capacitatea psihica si grupele mari de
boli psihice" - V. Predescu, M. Terbancea, St. Milea, V. Dragomirescu, Gh. Litinschi, D.
Prelipceanu, L. Alexandrescu, O. Hanganu, A. Niturod, Fl. Stanescu, G. Voicu
3.6. Erorile n practica medico legala (L. Cocora si colaboratorii) vol.16/1983
3.7. Interdisciplinaritatea medicinei legale si dreptul medical (Scripcaru Gh. si colaboratorii)
vol. 16/1983
3.8. Corelatii ntre fapta comisa, discernamnt si masurile de siguranta la psihopatii cu
decompensari nevrotice si psihopatologice (E. Brumaru si colaboratorii) vol. 20/1987
3.9. Premise pentru elaborarea unei definitii legale a discernamntului (I. Tenchea) vol.
20/1987

* C.M.J. Galati (U.M. 02434)

HOME | Versiunea Text | Lectie de Biologie | Lectie de Chimie | Download Gratuit | Lectie de
Engleza | Referate Online | Lectie de Franceza | Referate Virtuale | Lectie de Geografie |
Mituri si Legende | Lectie de Informatica | Sectiunea de Arta | Lectie de Istorie | Premiul de
eXcelenta | Lectie de Fizica | Examene & Testari | Lectie de Geopolitica | Care e situl lunii? |
Biblioteca Online | Muzica la Scoala | Lectie de Germana | Studii Europene | Lectie de
Ecologie | Adrese Educative | Lectie de Cultura Civica | Jocuri la Scoala | Lectie de Dirigentie
| Divertisment Online | Directorul e-scoala | Forum e-scoala | Dictionar Online | Cautare pe
Web | Sarbatori Online | Lectie de Slovaca | Lectie de spaniola | American Studies |
Wallpapers | Promovare! | Formularul online | Despre Proiect | Ajutor si Detalii... | Partenerii
nostri
ScoalaOnline

Acest site este gazduit de eXtrem Computers Romania.

Project Manager: Gavrila Bogdan-Andrei (C)
Home | Discuta in Forum | Upload Files | Contacteaza-ne | Voteaza-ne in Top100!
Toate Drepturile Rezervate - ScoalaOnline Romania