Proiectul

,,Transforma dizabilitatea in abilitate

Raport de cercetare - opiniiile populatiei de

masa(persoane comunitate) cu privire la
problematica integrarii socio-profesionale a
persoanelor cu dizabilitati

Calarasi 2014

Argument

Persoanele cu handicap pot fi definite ca fiind acele persoane care au un dezavantaj datorat
unor deficiente fizice,senzoriale sau mentale, care le impiedica sau le limiteaza accesul normal si in
conditii de legalitate la viata sociala, potrivit varstei, sexului, factorilor materiali si culturali,
necesitand masuri de protectie speciala in vederea integrarii lor sociale.
Actualitatea temei este anume problema ce tine de persoana cu handicap care este o categorie a
populatiei cu o pozitie evident dezavantajata fata de alte categorii de oameni, aceasta fiind una din
problemele majore si ea poate fi solutionata numai prin efortul comun al tuturor oamenilor de buna
credinta din domeniile: politica, social, afaceri, stiinta, cultura.
Gradul de civilizare a societatii in mare masura este determinata de atitudinea fata de aceste
persoane ce au un handicap. Crearea conditiilor pentru educatie si invatamant, adaptare si integrare
socio-profesionala a persoanelor respective constituie si un obiectiv principal al oricarui stat si a
comunitatii mondiale in general.
Diferentierea persoanelor cu handicap fizic si psihic este o problema fundamentala a stiintei
defectologice, o actiune complexa care se realizeaza interdisciplinar (medicina, psihologie,
pedagogie, etc.) axandu-se pe particularitatile dezvoltarii psihofizice individuale. Problema
handicapului in randurile copiilor, tinerilor si adultilor este una dintre cele mai acute probleme in
viata sociala a tarii.
Integrarea sociala a persoanelor cu handicap reprezinta un element de maxima importanta in
contextul actual, atat in Uniunea Europeana, cat si in Romania. Respectarea drepturilor omului este o
valoare fundamentala impartasita de toate societatile democratice, care face ca integrarea
persoanelor cu handicap sa devina un scop al politicilor statelor membre ale Uniunii Europene si al
tarilor candidate la aderare, orientat catre urmatoarele mari categorii de obiective operationale:
- eliminarea barierelor fizice si psihologice
- favorizarea accesului la educatie si formare profesionala
- sprijinirea integrarii pe piata muncii
- stimularea si facilitarea participarii.
Nevoile persoanelor cu handicap, (privind ingrijirea, comunicarea, deplasarea, educatia,
asigurarea unor locuri de munca si a veniturilor, etc.) pot antrena raspunsuri extrem de variate din
partea societatii. Uneori societatea poate sa nu recunoasca nevoile reale; alteori, desi existenta lor

este recunoscuta, din diferite motive se intreprinde prea putin sau nu se intreprinde nimic pentru
satisfacerea lor.
Dorinta de a cunoaste mai multe informatii despre aceasta categorie a populatiei, de a
constientiza problemele cu care se confrunta familiile care au in componenta lor o persoana cu
dizabilitati , precum si posibilitatea adaptarii si integrarii acestora, au stat la baza alegerii acestei
teme.
Prin aceasta lucrare militam pentru deplina integrare sociala a persoanelor cu handicap si
impotriva oricaror forme de discriminare in viata sociala, profesionala, politica, culturala, familiala
si sexuala. Ne dorim o lume fara bariere si discriminare, o lume in care si persoanele cu handicap sa
poata trai independent, putand sa aiba aceleasi drepturi si obligatii ca si ceilalti cetateni. Ne dorim ca
fiecare cetatean cu handicap al Romaniei sa fie pe deplin integrat in viata sociala, sa aiba acces la
infrastructura sociala, sa se bucure de aceleasi sanse de implinire pe toate planurile vietii sociale.
Am dorit de asemenea prin aceasta cercetare sa evidentiem gradul de integrare a persoanelor
cu handicap intr-un loc de munca , parerile angajatorilor despre persoanele cu handicap. Ne-am
propus sa aflam daca angajatorii ofera de asemenea locuri de munca si persoanelor cu handicap, de
ce le ofera sau nu aceste locuri .Am dorit sa observam, de asemenea daca angajatorii stigmatizeaza
sau marginalizeaza persoanele ce prezinta un handicap. Si persoanele ce prezinta un handicap au
dreptul de a munci,de a avea un loc de munca ,de a se integra cat mai bine intr-un loc de munca ,de a
i se oferi locuri de munca adaptate deficientei innascute sau dobandite,ar trebui sa existe locuri de
munca diversificate si adecvate deficientei pe care o are fiecare .
Pana la urma toti avem drepturi egale chiar daca unii prezinta unele deficiente si altii nu.
Fiecare persoana are dreptul de a munci,de a se intretine si de a i se oferi un loc de munca adaptat
problemelor sale .Este un fapt social care trebuie acceptat si trebuiesc gasite solutii pentru a integra
si aceste persoane pentru a nu se simti diferiti sau inferiori fata de alte persoane din cauza
problemelor de sanatate cu care se confrunta.

Definitia persoanelor cu handicap in legislatia romana

Desi sistemul de protectie speciala a persoanelor cu handicap a fost reglementat in

Constitutie ,norma constitutionala nu a definit si notiunea de persoana cu handicap.
Prima definitie a persoanei cu handicap se regaseste in cuprinsul Legii 53/1991,care prevedea
ca persoanele cu handicap sunt acele persoane care datorita unor deficiente senzoriale ,fizice sau
mentale ,nu se pot integra total sau partial ,temporar sau permanent , prin propriile lor posibilitati ,in
viata sociala si profesionala,necesitand masuri de protectie speciala
Ulterior aceata definitie a fost modificata odata cu aparitia OUG nr 102/1992 care a definit
persoanele cu handicap ca fiind acele persoane care au un dezavantaj datorita unor deficiente
fizice ,senzoriale ,psihice sau mentale,care le impiedica sau le limiteaza accesul normal si in conditii
de egalitate la viata sociala potrivit varstei,sexului ,factorilor materiali si culturali,necesitand masuri
de protectie speciala in vederea integrarii lor sociale.
In prezent desi definitia a cunoscut o noua modificare ,ea este totusi in opinia unora
depasita,intrucit are la baza o definitie pe care Organizatia Mondiala a Sanatatii a dat-o la inceputul
anilor 1990.
Astfel potrivit art.1 alin 1,persoanele cu handicap,pe intelesul ordonantei de urgenta , sunt
acele persoane pe care mediul social ,neadaptat deficientelor lor fizice,senzoriale,psihice sau
mentale,le impiedica total sau le limiteaza accesul cu sanse egale la viata sociala,potrivit
virstei,sexului,factorilor materiali,sociali si culturali proprii,necesitind masuri de protectie speciala in
sprijinul integrarii lor sociale.
De lege ferendaconsideram ca este necesara redefinirii notiunii de persoane cu handicap in
conformitate cu definitiile acceptate pe plan international.
(Stoenescu,Teodorescu,Mihaescu,c,2003,p.6-7)
1. Ce este dizabilitatea?
Dizabilitatea este o stare sociala i nu o condiie medicala . In ceea ce prive te o defini ie a
dizabilitaii la nivel naional trebuie menionat faptul ca in legislaia romaneasca este inca prezenta
sintagma de persoana cu handicap in locul sintagmei de persoana cu dizabilitate. Legea numarul
448 din 6 decembrie 2006 privind protecia i promovarea drepturilor persoanelor cu handicap,
modificata i completata in septembrie 2010, cea mai importanta lege in domeniul dizabilita ii
reglementeaza in privina persoanelor cu handicap, nu a persoanelor cu dizabilitai.

Conform legii amintite mai sus, persoanele cu handicap sunt acele persoane carora mediul
social, neadaptat deficienelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale i / sau asociate, le impiedica
total sau le limiteaza accesul cu anse egale la viaa societaii, necesitand masuri de protecie in
sprijinul integrarii i incluziunii sociale.
In momentul de faa, noile tendine pe plan mondial impun termenul de persoana dizabilitata
(de catre societate) in locul celei de persoana cu dizabilitai, tocmai pentru a sublinia faptul ca
dizabilitatea nu este un atribut al persoanei ci este un atribut al rela iei persoana mediu. Mediul
neadaptat este cel care dizabiliteaza o persoana datorita barierelor arhitecturale pe care acesta le
intampina.
Potrivit Organizatiei Internaionale a Persoanelor cu Dizabilitai (DPI), dizabilitatea este
definita ca fiind rezultatul interaciunii dintre o persoana care are o infirmitate i barierele ce in de
mediul social i atitudinal de care ea se poate lovi.
Organizaia Mondiala a Sanataii propune urmatoarea definiie a dizabilitaii: Dizabilitatea
este reprezentata de orice restricie sau lipsa (rezultata in urma unei infirmitai) a capacitaii
(abilitaii) de a indeplini o activitate in maniera sau la nivelul considerate normale pentru o fiin a
umana.
La nivelul Uniunii Europene, dizabilitatea este vazuta ca o problema a intregii societai.
Aceasta presupune pregatirea i adaptarea continua in toate sferele vieii, pentru primirea i
meninerea acestor persoane in curentul principal al vieii sociale.
Gradele de handicap sunt: usor, mediu, accentuat si grav.
Tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic,
HIV/SIDA, asociat, boli rare.
Politici sociale privind persoanele cu dizabilitai
Modele i clasificari ale dizabilitaii
Ultimele decade au marcat o schimbare importanta in ceea ce priveste politicile publice privind
persoanele cu dizabilitati la nivel global. Modelul medicalizat, predominant in intreaga Europa pana
in anii 80, axat pe recuperare medicala si asigurarea pasiva a unui venit minim financiar, a fost
inlocuit cu o paradigma bazata pe dreptul la sanse egale, nondiscriminare si participare. Modelul
social promovat de grupurile pentru drepturile civile ale persoanelor cu dizabilitati, practic, face
trecerea de la blamarea exclusiva a limitarilor fizice, intelectuale sau de alta natura ale persoanelor

individuale catre o analiza critica a mediului fizic si social si a limitarilor impuse de societate asupra
anumitor grupuri sau categorii de persoane. Prin urmare alaturi de conceptul de persoana cu
dizabilitati trebuie tratate si barierele externe (disabling society).
Modelul Medical al Dizabilitatii: In cadrul modelului medical, dizabilitatea este inteleasa ca
fiind o problema individuala, cauzata direct de boala, trauma sau orice alta stare de sanatate care
necesita ingrijire medicala oferita ca tratament individual de catre profesioniti. Daca o persoana are
o infirmitate vizuala, de mobilitate sau auditiva de exemplu, incapacitatea sa de a vedea, merge sau
auzi, este perceputa ca fiind dizabilitatea sa personala. Modelul medical este uneori, de asemenea,
cunoscut drept modelul tragediei personale pentru ca priveste dificultatile prin care trec persoanele
cu infirmitati, ca fiind provocate de modul in care sunt formate trupurile lor si de experienta pe care
o au in a face anumite lucruri. Conduita dizabilitaii are ca scop vindecarea sau adaptarea i
schimbarea comportamentului pacientului, iar ingrijirea medicala devine subiectul principal, iar la
nivel politic de baza este reformarea politicii de ingrijire.
Modelul Social al Dizabilitatii: Acest model a fost creat chiar de catre persoanele cu
dizabilitati. El s-a constituit in primul rand intr-un rezultat al raspunsului pe care societatea l-a dat
nevoilor lor, dar si ca urmare a experientelor traite de ele in cadrul sistemului sanitar si de asigurari
sociale care le determina sa se simta izolate si oprimate din punct de vedere social. Negarea sanselor,
restrictionarea alegerii si a autodeterminarii precum si lipsa controlului asupra sistemelor de sprijin
viata lor le-au determinat sa puna la indoiala prezumtiile subiacente care asigurau dominatia
traditionala a modelului medical. In cadrul modelului social, dizabilitatea este inteleasa ca fiind o
relatie inegala in cadrul unei societati in care nevoilor persoanelor cu infirmitati li se acorda adesea
prea putina atentie sau deloc. Acest model considera dizabilitatea ca fiind, in principal, o problema
creata social si o chestiune care tine in primul rand de integrarea individului in societate.
Dizabilitatea nu este un atribut al unui individ, ci un complex de conditii create de mediul social.
(Ivan Puiu)
Un al treilea model este cel biopsihosocial adoptat de OMS (Organizaia Mondiala a Sanataii)
i care constituie un cadru integrant al modelului medical i social in ceea ce privete incapacitatea.
Acest model pleaca de la premisa ca nici unul din primele doua modele nu ofera o abordare
completa a problemei. In modelul biopsihosocial, incapacitatea este abordata ca o interac iune intre
factori biologici, psihologici i sociali. Clasificarea internationala a funcionarii, dizabilitaii i
sanataii (CIF) adoptata de OMS in 2001 trateaza problema dizabilitaii prin prisma unei abordari
care recunoate factori sociali, factori demografici, factori comportamentali in analiza dizabilitaii.

Cautarea unei definiii unitare pentru persoanele cu cerine speciale, care sa fie riguroasa dar
care sa nici nu stigmatizeze a constituit una din preocuparile principale din ultimii ani.
In Clasificarea Internationala a Handicapului (CIH), initiata in lucrarile savantului epidemiolog
din Manchester, Philip Wood, handicapul era definit ca o consecinta a maladiilor asupra persoanei si
era analizat in trei planuri: deficienta (infirmitate) alterarea unei structuri sau a unei functii
psihologice, fiziologice sau anatomice; incapacitate reducerea partiala sau totala de indeplinire
intr-un mod normal a unei activitati; dezavantaj social sau handicap consecinta deficientei sau
incapacitatii asupra posibilitatilor de incluziune sociala, scolara sau profesionala; dezavantajul este
rezultanta interactiunii dintre persoana cu deficienta sau incapacitate si mediul ambiant.
Aceasta abordare a stat la baza elaborarii Clasificarii Internationale a functionalitatii,
dizabilitatii si sanatatii (CIF), adoptata de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) in anul 2001,
care a inlocuit vechea clasificare CIH. Abordarea traditionala a handicapului ca o caracteristica
individuala a persoanei, a fost inlocuita cu abordarea sociala a handicapului, cu accentul pe conditiile
defavorizante, neadaptate ale mediului si societatii, care stau la baza discriminarii si accesibilitatii
reduse la drepturile generale ale omului si care conditioneaza dezavantajul si handicapul social.
Modelul traditional medical (de la etiologie la patogenie la manifestari clinice) este absolut
insuficient si inutil in evaluarea medico-sociala a pacientului cu probleme complexe, a starilor care
nu pot fi tratate sau prevenite. Pe parcursul mai multor ani, cu participarea unui grup de experti din
mai multe tari, Organizatia Mondiala a Sanatatii a elaborat si, in septembrie 2007, a publicat
versiunea Clasificarii Internationale a functionarii, dizabilitatii si sanatatii pentru copil si adolescent
(tanar) (CIF-CA), clasificarea CIF din 2001 neacoperind necesitatile de evaluare a functionalitatii si
dizabilitatii copilului si adolescentului.
Clasificarile Internationale ale functionarii, dizabilitatii si sanatatii (CIF si CIF-CA) pun accent
pe participare si functia pastrata, nu pe incapacitate si restrictie, tin cont de factorii de mediu,
cuprind domenii de sanatate si domenii asociate sanatatii.
Intre abordarile CIH si CIF exista cateva deosebiri. CIH se refera la deficien a, incapacitate i
dezavantaj, iar CIF se refera la deficiena, activitate, participare i factori de mediu.
CIF nu se refera doar la persoanele cu dizabilitati, ci la toti oamenii. Aceste clasificari au un rol
important si in reducerea folosirii multitudinii terminologice si de etichetari, deseori peiorative, cum
ar fi persoana: anormala, debila, deficienta, dezavantajata social, devianta, handicapata, idioata,
malformata, mutilata, paralizata, invalida etc. Clasificarea Internationala a functionalitatii,
dizabilitatii si sanatatii este si un instrument de realizare a drepturilor persoanelor cu dizabilitati, dar

si o metoda valoroasa in standardizarea starilor de sanatate, unificarea abordarilor de diagnostic si de

evaluare a starilor de sanatate si a functionalitatii.
CIF a fost adoptata la 22 mai 2001, dupa cinci ani de consultanta internationala si verificare in
practica. Aici cuvantul dizabilitate este folosit ca un termen general pentru afectari, limitari de
activitate sau restrictii de participare. Sunt, de asemenea prezentati si factorii de mediu corelati la
tulburarile de sanatate, astfel, se face posibila elaborarea unui profil privind functionarea,
dizabilitatea si sanatatea unei persoane in mai multe domenii. In CIF se foloseste un limbaj
standardizat, care permite o comunicare eficienta in plan mondial in contextul diferitor discipline.
CIF completeaza Clasificarea Internationala a Bolilor (CIB), astfel aceste doua clasificari pot fi
folosite concomitent, CIB oferind cadrul etiologic, iar CIF cel al functionalitatii si dizabilitatii

Concepte si principii care fundamenteaza protectia persoanelor cu dizabiltati

Gama prestatiilor oferite persoanelor cu handicap se afla in stransa interdependenta cu

definitiile adoptate si cu principiile care fundamenteaza protectia speciala.
Multa vreme, persoanele cu handicap au primit ingrijiri in cadrul familiei sau comunitatii,
fara a li se nega apartenenta la colectivitate. Reactiile sociale fata de asemenea persoane (indeosebi
cele de tipul caritatii, al filantropiei) erau fundate mai mult pe principiile religioase si morale; insa,
odata cu aparitia capitalismului, aceasta categorie de persoane devine beneficiara unei atentii
speciale, in contextul noii rationalitatii care avea tendinta de a se imprima la nivelul tuturor
sferelor vietii umane.
Pentru a intelege corespunzator semnificatia prestatiilor instituite in favoarea persoanelor cu
handicap, este necesar un demers retrospectiv asupra statusului lor social, asupra locului si pozitiei
lor in structura sociala.
Aparitia si dezvoltarea categoriei de dizabilitate pot fi asociate cu asistenta saracilor. Spre
exemplu, In Anglia secolului al XI-lea, s-au intensificat preocuparile pentru combaterea
vagabondajului, perceput ca o problema sociala majora. Vagabondajul si infirmitatea reprezentau
roluri sociale care puteau fi asumate in mod legitim sau ilegitim; infirmul isi asuma rolul respectiv in
mod involuntar, fortat de circumstante, ceea ce ini conferea un caracter de legitimitate, in timp ce
vagabondul isi asuma rolul in mod ilegitim, proscris. De aici, reactii diferite ale colectivitatii: de
caritate fata de infirm si de incriminare a personalitatii vagabondului. Cu toate acestea, distinctia
intre boala adevarata si simularea acesteia nu era intotdeauna usor de realizat. S-a constatat ca, destul
de frecvent, se recurgea la simularea bolii ori a invaliditatii in scopul legitimarii statusului, a acelei
pozitii sociale care sa aduca beneficii. In acest mod s-a tins spre cristalizarea unei asocieri intre
dizabilitate si impostura, ceea ce reprezenta o amenintare profunda a vietii sociale: exista
posibilitatea ca oamenii obisnuiti sa nu poata cunoaste adevarul, sa nu isi dea seama daca cineva era
intr-adevar persoana cu dizabilitate ori simulant.
Beneficiile instituite in favoarea persoanelor cu dizabilitati depind de reactiile sociale fata de
acest fenomen. Daca la aparitia sistemelor de securitate sociala accentul era initial pus pe acoperirea
riscului de invaliditate (prin alocatii, pensii), ulterior atentia s-a indreptat sprte readaptarea
profesionala si spre integrarea sociala.

In afara caritatii si ingrijirii in familie, care pot fi identificate in aproape toate societatile,
raspunsurile si aranjamentele societale (mai mult sau mai putin sistematice) fata de problematica
persoanelor cu dizabilitati inregistreaza o mare variabilitate. Fiecare dintre ele se bazeaza pe anumite
principii, care le sugereaza avantajele. Insa, o analiza atenta a evolutiei poate pune in evidenta modul
in care s-a produs negarea vechilor optiuni si adoptarea altora, pana atunci ignorate sau chiar
respinse.
Principalele

optiuni

referitoare

la

ingrijirea

persoanelor

cu

dizabilitati

vizeaza

institutionalizarea, dezinstitutionalizarea, non-institutionalizarea, normalizarea, reabilitarea bazata pe

comunitate si ingrijirea in comunitate.
Institutionalizarea
Pe masura afirmarii capitalismului s-a accentuat separarea productiei si consumului,
generalizandu-se actiunea principiilor standardizarii, specializarii, concentrarii, maximizarii;
influenta acestor principii poate fi identificata si la nivelul prestatiilor instituite in favoarea
persoanelor cu dizabilitati.
Intrucat aceste persoane erau percepute a fi diferite, cu potential limitat fata de medie, se
considera in mod firesc necesitatea unor facilitati speciale, menite sa le reuca dezavantajele:
educatie speciala, locuri de munca speciale si alte asemenea prestatii de factura speciala. In
consecinta, forma cea mai adecvata de raspuns la problematica persoanelor cu dizabilitati parea a fi
institutia. La randul sau, institutia a inregistrat o tendinta de specializare in raport cu dimensiunile
protejate ale vietii (ingrijjirea sanatatii, educatia, munca, locuirea) si cu doferitele tipuri de
beneficiari (in functie de varsta, de categoriile si severitatea deficientelor etc.).
Exista mai multe acceptiuni ale institutiei; definitia care intruneste un grad ridicat de consens
a fost propusa de Wolfensberger in anul 1972: termenul de institutie se refera la un loc de rezidenta,
alta decat cea de tip individual, unde persoanele sunt reunite in numere in mod distinct mai mari
decat ar putea fi intalnite intrao familie largita; acolo persoanele sunt inalt inregimentate; mediul
fizic si cel social tind spre cel mai mic numitor comun; toate, sau ce amai mare prtea a tranzactiilor
vietii zilnice se realizeaza sub acelasi acoperis, intr-un campus segregat ori intr-o modalitate
segregata.
Pana la nivelul anilor 1960, existau mai multe argumente pe baza carora se sugera ca
institutionalizarea persoanelor cu dizabilitati parea a fi modalitatea cea mai adecvata de ingrijire:

10

prin caracterul sau special, institutia intruneste conditiile propice satisfacerii nevoilor
educarii, ingrijirii sanatatii, realizarii unor activitati productive etc.;
institutia dispune de un mediu adecvat, de echipament adaptat nevoilor speciale ale celor
internati; capitalul investit in instalatii, in asigurarea unor facilitati este in masura sa asigure
atingerea anumitor standarde;
-lipsa unor dovezi incontestabile care sa demonstreze superioritatea plasamentului in
comunitate, comparativ cu cel institutional;
-lipsa demonstrarii clare ca abordarile bazate pe implicarea comunitatii in asigurarea serviciilor
de suport ar fi mai putin costisitoare decat ingrijirea in institutiile speciale;
-absenta unor servicii la nivelul comunitatii, de tipul centrelor de zi, care sa asigure
plasamentul in vederea reabilitarii, pe parcursul zilei;
-accesul fara dificultate al institutiilor la sursele de finantare;
-dificultatile pe care le intampina persoanele cu dizabilitati in accesul la serviciile de sanatate si
la serviciile sociale existente la nivelul comunitatii;
-dificultatile privind administrarea si monitorizarea serviciilor descentralizate;
-dificultatile legate de recrutarea si mentinerea personalului calificat, la nivelul serviciilor din
comunitate;
-opozitia rudelor persoanelor cu dizabilitati fata de perspectiva trecerii de la ingrijirea acestora
in institutii, la ingrijirea in comunitate;
-gradul redus de acceptare a persoanelor cu handicap la nivelul comunitatii;
-institutia permite dezvoltarea unor proceduri standard de educare, de reabilitare, ca si
specializarea personalului, ceea ce ar permite rationalizarea si cresterea eficientei acestor procese.
In aceste conditii a aparut o anumita competitie intre familie si institutia speciala, castigata de
aceasta din urma, care tinea de esenta noilor rtealitati sociale si economice.
Pe masura trecerii timpului, a devenit tot mai evident ca exista si o serie de limite ale
optiunii institutionalizarii persoanelor cu handicap:
-fiind speciale, institutiile sunt segregative, creeaza un mediu artificial, mult diferit de cel
existent in comunitate, care nu face decat sa intretina si sa intareasca dependenta persoanelor cu
dizabilitati. In acest sens, cei internati sunt expusi unui risc considerabil de a se inscrie pe traiectoria
unor cariere de persoane asistate pe toata durata vietii, fiind lipsiti de sansele autodeterminarii si
asumarii de respnsabilitati;
-fiind de regula de mari dimensiuni, in mod inevitabil, institutiile isi asuma caracteristicile de
institutii totale; ele rup barierele care separa principalele sfere ale vietii (odihna, recreerea,

11

munca), in sensul ca fiecare activitate se desfasoara in mod planificat, in acelasi loc, in compania
imediata a celorlalti si sub supravegherea personalului, iar planurile tututror activitatilor sunt
elaborate in vederea satisfacerii obiectivelor oficiale ale institutiei; astfel, institutia speciala, in sine,
tinde sa devina mai importanta decat cei pentru care a fost creata;
-la nivelul institutiei se dezvolta anumite interese de grup ale personalului, care este indeosebi
preocupat de mentinerea starii de lipsa a autonomiei celor internati, pentru a se putea demonstra cat
de severe sunt conditiile de munca, in vederea obtinerii unor beneficii (sporuri salariale etc.);
-organizarea de tip birocratic existenta la nivelul institutiei face dificila elaborarea unor planuri
individualizate de ingrijire; in consecinta, conditiile reale in care se acorda diferitele tipuri de
ingrijire sunt depersonalizatoare;
-institutia contribuie sunstantial la manifestarea etichetarii, stigmatizarii si discriminarii celor
internati;
-institutia este tentata sa descurajeze legaturile celor internati cu familiile din care provin,
percepute drept concurente privind tutela.
Dezinstitutionalizarea
Aceasta optiune s-a conturat dupa anii 1970, desi termenul prezinta o anumita ambiguitate. In
esenta, procesul astfel desemnat vizeaza reducerea numarului celor ingrijiti in institutii de tip
rezidential, insa inglobeaza si alte aspecte legate de o serie de procese sociale, administrative,
fiscale, de redistribuire a resurselor umane si financiare in raport cu alte optiuni.
In principal, dezinstitutionalizarea vizeaza doua aspecte:
-transferul persoanelor cu handicap institutionalizate din unitatile relativ mari, spre altele de
talie mai redusa;
-evitarea plasamentului initial al persoanelor cu dizabilitati in unitati de mari dimensiuni,
preferandu-se cele de dimensiuni mai eduse, ori chiar renuntarea la masura ingrijirii pe termen lung.
O alta conotatie a acestui termen se refera la remodelarea cadrului fizic al institutiilor prin
incercarea de imbunatatire a calitatii programelor rezidentiale si de reabilitare.
Avantajul acestei optiuni tine de faptul ca se asociaza cu o larga acceptare sociala, cu un
important suport social si politic, in timp ce limitele sale sunt legate de ambiguitatea coceptului, de
dificultatea realizarii unei retele de servicii care sa preia responsabilitatea ingrijirii, de rezistenta
personalului din institutii si de caracterul birocratic al procesului.

12

In ultima instanta, conceptul pune accentul mai mult pe tendinta si mai putin pe ceea ce se va
intampla cu persoanele cu handicap vizate.
Non-institutionalizarea
Daca dezinstitutionalizarea semnifica indeosebi un proces de depopulare graduala a institutiei
pe masura investitiilor continue in incercarea de imbunatatire a functiilor lor de rezidenta si de
reabilitare, non-institutionalizarea reflecta angajarea totala, fara compromisuri a eforturilor
sistematice si ireversibile pe linia descurajarii plasamentului institutional, ori de cate ori este posibil.
Cei care sustin aceasta optiune aduc drept argumente efectele comportamentale negative induse de
institutionalizare, efecte demonstrate de numeroase studii ale caror rezultate au fost facute publice
inca din anii 1970. De pilda, s-a constatat ca singurul predictor, de inalta validitate al
institutionalizarii viitoare este ingrijirea anterioara a persoanei intr-o institutie.
Acumularea de informatii a condus la consensul ca forma cea mai adecvata de ingrijire a
persoanelor cu handicap, indiferent de tipul si severitatea acestuia, circumscrie programele bazate pe
comunitate, care asigura invatarea si exersarea modelelor obisnuite de viata, implicarea in activitatile
sociale, economice, sau, altfel spus, participarea la viata comunitatii. Totodata, astfel de programe
cresc disponibilitatea serviciilor comunitatii, care sunt utilizate de toti membrii acesteia.
Avantajele caracteristice acestei optiuni vizeaza atat necesitatea evitarii efectelor negative ale
institutionalizarii (etichetare, stigmatizare, excludere sociala), cat si implicarea comunitatii in
procesul de ingrijire.
Printre limitele specifice acestei optiuni figureaza un anumit grad de ambiguitate privind
formele de prestatii, modul lor de asigurare si rezistenta rudelor persoanelor cu handicap, care percep
pierderea securitatii ingrijirii, securitate care pare a fi conferita de institutia speciala.
Normalizarea
De la utilizarea termenului de normalizare pentru prima data, la sfarsitul anilor 1950, acesta a
primit diferite acceptiuni, a caror importanta este nu numai de ordin teoretic, ci si practic, prin
influenta exercitata in mod direct atat asupra serviciilor de suport, cat si asupra tuturor reactiilor
sociatatii fata de realitatea handicapului.
Desemnand un principiu cultural si moral general, conceptul normalizarii a aparut initial in
Scandinavia, dupa care a exercitat o influenta incomensurabila asupra serviciilor oferite persoanelor

13

cu handicap. Acest principiu a fost imprimat progresiv in perspectiva programatica si de reabilitare a

serviciilor sociale. Cu totate acestea, conceptul nu este interpretat in acelasi mod de toti cei care il
utilizeaza. De pilda, unii apreciaza ca serviciile ar trebui sa fie furnizate intr-o maniera care sa
permita persoanei cu handicap sa devina cat mai normala, in timp ce altii considera ca furnizorii de
servicii ar trebui sa ignore anormalitatea persoanelor cu handicap.
Prima formulare a conceptului este semnalata in Danemarca, unde, in anul 1959 s-a adoptat
Legea privind retardul mintal, in care obiectivul serviciilor speciale era definit astfel: de a crea
persoanelor cu retard mintal, o existenta cat mai apropiata posibil de conditiile de viata obisnuite.
La vremea respectiva, accentul era pus pe cerinta ca serviciile de soport sa incerce sa maximizeze
calitatea vietii beneficierilor (adica a persoanelor cu retard mintal), prin reproducerea stilurilor de
viata ale cetatenilor normali.
Obiectivul fundamental al primei definitii a normalizarii era acela ca persoanele cu dificultati
de invatare sa poata beneficia de drepturi similare si de o calitate a vietii similara cu persoanel
obisnuite, considerate normale. Se remarca faptul ca, in acele conditii, problema diferentei, a
separarii persoanelor cu dizabilitati fata de restul societatii era considerata ca data, aplicandu-se
sintagma egal, dar separat, iar egalitatea nu presupunea integrarea.
Ulterior, conceptul a fost dezvoltat in tarile nord-americane; astfel, Wolfensberger, intr-o prima
definitie, considera normalizarea drept utilizarea mijloacelor cat mai normative din punct de vedere
cultural, in scopul punerii bazelor si /sau statornicirii comportamentelor si caracteristicilor personale
care sunt cat mai normative din punct de vedere cultural. Se remarca faptul ca specificitatea
culturala isi pune amprenta asupra principiului normalizarii, intrucat culturile difera, variaza sub
aspectul normelor. De aici rezulta necesitatea unor servicii umane specifice, adecvate;
managementul uman trebuie sa fie tipic propriei culturi, urmarind ca o persoana devianta sau
potential devianta sa devina apta sa se comporte adecvat si sa aiba infatisarea potrivita in cadrul
acelei culturi, comparativ cu alte persoane avand caracteristici similare (cum ar fi varsta, genul).
Forma initiala a definitiei elaborate de Wolfensberger a suferit doua modificari ulterioare:
in primul rand, prin cresterea accentului pus pe importanta modului in care persoanele
dezavantajate sunt percepute sau descrise de public. In decursul timpului, persoanele cu handicap au
fost percepute ca deviante si le-au fost atribuite roluri devalorizate: organism subuman,
amenintare, obiect al temerii, organism bolnav, tinta a batjocurii, tinta a milei, copil
etern, sacru inocent. Aceste roluri au ajuns sa exercite o mare influenta chiar si asupra politicilor
sociale;

14

in al doilea rand, prin reformularea obiectivelor normalizarii, trecand de la practicile

normative din punct de vedere cultural, la rolurile sociale valorizate. In acest sens, aplicare
aprincipiului normalizarii devine un proces explicit de valorizare a rolului social, avand ca
obiectiv crearea, sprijinul si protectia rolurilor valorizate social, in cazul persoanelor expuse riscului
de devalorizare.
Cele mai numeroase interpretari inglobeaza referiri nemijlocite la o valoare umana si societala,
aceea ca tratamentul aplicat persoanelor cu handicap trebuie sa se desfasoare in cadrul unui
context mai larg al recunoasterii dreptului acestora de a fi tratate ca individualitati , pe de o parte, si
a apartenentei lor la comunitatea si cultura in care s-au nascut, pe de alta parte.
In esenta sa, normalizarea nu se focalizeaza pe serviciile furnizate sau pe programele de
reabilitare, desi scopul acestora deriva din concept. Mai degraba, principiul descrie obiectivele,
standardele de tratament si procesul integrarii unei categorii sociale care a fost devalorizata de-a
lungul timpului. Prin aceasta, se formuleaza puncte clare de reper in functie de care poate fi estimata,
la nivelul individului, calitatea serviciilor furnizate: daca tratamentul permite acceptarea individului
ca membru al culturii si comunitatii, daca ii asigura oportunitatea modelelor de comportament si a
experientelor de viata posibile in raport cu deficienta. Astfel, normalizarea ofera un ghid pentru
practicile profesionale, pe care le plaseaza intr-un raport de antagonism fata de cele segregative,
propunand o reconstructie graduala a sistemelor de ingrijire pe termen lung.
Alternativa cat mai putin restrictiva
Daca normalizarea are acceptiunea unui principiu general, unii autori (in special cei nordamericani) au incercat sa-l operationalizeze prin conceptul de alternativa cat mai putin restrictiva
(least restrictive alternative), care, la randul sau, prezinta mai multe acceptiuni, in functie de
diferite perspective:
in sens filosofic, poate fi luat drept indicatorul semantic (in raport cu un anumit numar de
obiective ale serviciilor de suport, rezidentiale si de reabilitare) al nivelului maxim al integrarii
sociale promovate;
din perspectiva reabilitarii, conceptul reflecta masura in care se incearca asigurarea formarii in
conditii optime, in vederea achizitionarii, mentinerii si generalizarii deprinderilor specifice ale vietii
cotidiene, ca parti ale repertoriului de comportamente asteptate de la membrii unei culturi;

15

in sens juridic, termenul semnifica recunoasterea faptului ca persoanele cu dizabilitati se

bucura de aceleasi drepturi la fel ca toti cetatenii, neputand fi lipsite de libertate mai mult decat este
necesar in raport cu asigurarea unor programe eficiente de reabilitare;
ca principiu al tratamentului, conceptul se bazeaza pe intelegerea faptului ca diferitele forme de
plasament creeaza diferite tipuri de restrictii unui individ si ca libertatea fata de ele presupune ca
fiecare masura de plasament sa reflecte nivelul adecvat de libertate/restrictie, in acord cu nevoile de
protectie si de reabilitare ale individului.
Doctrina alternativei cat mai putin restrictive recunoaste ca unele forme de tratament nu permit
sa se desfasoare un proces eficient de reabilitare.
Ingrijirea in comunitate
Aceasta optiune are sensul asigurarii sprijinului si serviciilor de care au nevoie persoanele
afectate de diferite probleme (imbatranire, boli mintale, deficiente fizice, senzoriale) pentru a deveni
apte sa traiasca intr-un mod cat mai independent posibil in propriile locuinte, ori in mediul obisnuit
al comunitatii.
Termenul comunitate se refera nu numai la grupurile umane care impartasesc o identitate
comuna, ci, intr-un sens mai larg, la orice tip de rezidenta, de colectivitate unde oamenii locuiesc
impreuna cu familia sau cu prietenii. Astfel, o comunitate consta intr-un ansamblu de persoane aflate
in interactiune sociala in interiorul unei zone geografice, avand una sau mai multe legaturi comune
aditionale.
In esenta, optiunea ingrijire in comunitate pune accentul pe o serie de schimbari care
vizeaza:
- sa determine ca persoanele respective sa duca o viata cat mai normala posibil in propriile lor
locuinte, ori in mediul obisnuit al comunitatii;
- sa ofere tipurile adecvate de suport care sa ajute persoanele sa atinga maximum posibil de
independenta si, prin achizitionarea ori prin redobandirea deprinderilor esentiale de viata, sa-si
realizeze pe deplin propriul lor potential;
- sa ofere mai multe informatii individului privind viata si serviciile de care are nevoie pentru a putea
trai cat mai independent.
Ingrijirea in comunitate antreneaza restructurari esentiale la nivelul serviciilor de sprijin, care
trebuie sa satisfaca noi standarde, in raport cu noile orientari, cum ar fi:

16

- flexibilitatea si sensibilitatea in raport cu nevoile persoanelor beneficiare si ale celor care le

ingrijesc;
- formularea unei game de optiuni pentru beneficiari;
- asigurarea interventiilor strict necesare, in vederea dezvoltarii independentei beneficiarilor;
- concentrarea asupra celor cu nevoile cele mai mari.
In mod similar cu celelalte optiuni, ingrijirea in comunitate prezinta o serie de avantaje si
limite; printre avantaje ar putea fi semnalate urmatoarele:
- promovarea alegerilor si a independentei persoanelor ingrijite, intr-un mediu de viata cat mai
apropiat de cel al celorlalti membri ai comunitatii;
- tendinta de individualizare a serviciilor furnizate persoanelor cu dizabilitati, in raport cu nevoile lor
speciale;
- implicarea intregii comunitati in procesul de ingrijire, ceea ce determina o mai buna acceptare a
persoanelor cu handicap, evitandu-se etichetarea si stigmatizarea;
- promovarea activitatilor unor echipe complexe, interdisciplinare, care orienteaza si acorda suport
pe parcursul procesului de ingrijire.
Desi aceasta abordare este de cea mai mare actualitate, ea nu este lipsita de anumite limite:
dificultati in structurarea retelelor de servicii, competitia dintre specialisti, caracteruk birocratic al
activitatii serviciilor complexe si, nu in ultimul rand, o anumita rezistenta a comunitatii (de pilda, se
poate manifesta protestul locuitorilor dintr-o anumita zona fata de proiectele de amplasare a unor
locuinte colective sau individuale destinate persoanelor cu handicap, pe motivul ca din aceasta
cauza, pretul locuintelor din acea zona ar putea scadea in mod semnificativ).
Reabilitarea bazata pe comunitate
Acest concept a aparut in contextul incercarilor de dezinstitutionalizare, de scoatere de sub
controlul exclusiv al specialistilor a procesului de reabilitare.
Acest model are ca principal obiectiv promovarea constientizarii si responsabilitatii privind
reabilitarea la nivelul comunitatilor locale, avand ca tinta stimularea intrajutorarii. Exista asteptari ca
persoanele cu dizabilitati, familiile lor si toti membrii comunitatii sa se implice in cautarea propriilor
lor solutii comune.
Premisa reabilitarii bazate pe comunitate este surprinzator de simpla: un supervizor local este
desemnat de comunitate si beneficiaza de un anumit training. Apoi acesta asigura trainingul pentru

17

familia restransa ori extinsa a persoanei cu dizabilitate, urmarind si obtinerea sprijinului comunitatii.
Exista doua ipoteze pe care se fundeaza acest model:
- ca resursa cea mai importanta pentru acordarea de ajutor persoanei cu dizabilitate este
constituita de propria sa familie;
- ca pentru dezvoltarea suportului este posibila si necesara mobilizarea comunitatii din care
face parte acea familie.
Rolul familiei este fundamental pentru dezvoltarea relatiilor in toate societatile. Totusi legatura
familiei cu reabilitarea persoanelor cu handicap este mult mai problematica. Desi familia a fost
mereu una din principalele surse de ajutor si de sprijin al invatarii pentru un copil cu dizabilitate,
calitatea acestora variaza mult si nu poate fi intotdeuna garantata. De exemplu, pot interveni factori
emotionali sau practici care ar putea impiedica familia sa acorde sprijinul in anumite circumstante.
S-ar putea sa nu existe suficient timp sau bani ca familia sa asigure reabilitarea adecvata, sistematica
unei persoane. La nivel emotional, functia de parinte este diferita de rolul realizat de un terapeut
specializat sau de un consilier. Relatia dintre parinte si copil este marcata de o serie de emotii care nu
se manifesta in relatia dintre copil si specialist. Nasterea unui copil cu deficienta se asociaza adesea
cu un sentiment de vina a parintilor, care ii determina sa devina supra-protectivi.
O alta dificultate poate sa apara in privinta implicarii comunitatii. Orice comunitate se
transforma si este nevoie de luat in considerare specificul local. Nu este posibil ca toti membrii sai sa
fie intotdeauna pregatiti sa colaboreze armonios. Familiile, vecinii, personalul medical, asistentii
sociali, autoritatile locale, angajatorii au roluri de jucat in incercarea de satisfacere a nevoilor
persoanelor cu dizabilitati.
Acest model are ca efect dezvoltarea resurselor la nivelul comunitatii. Exista trei niveluri ale
suportului asigurat din perspectiva acestui model:
- suport pentru persoana cu dizabilitate si pentru familia sa. Un supervizor local este recrutat si
format in domeniul aplicarii tehnicilor de reabilitare. Acest supervizor identifica persoana cu
dizabilitate, ii apreciaza severitatea conditiei si asigura instruirea unui membru al familiei pentru a
putea desfasura activitatile de reabilitare;
- un al doilea nivel implica personalul existent in serviciile de sanatate, care are un nivel mai
ridicat de competenta si resurse mai sofisticate descoperite la nivelul comunitatii. Aceste servicii nu
sunt specifice persoanelor cu dizabilitati, dar personalul poate beneficia de training in ce priveste
prevenirea dizabilitatii si reabilitarea;

18

- un nivel al serviciului specializat local, care sa acopere domeniile medical, vocational, sl

educatiei speciale, al serviciilor sociale.
Este evident ca acest model presupune un nivel considerabil al coordonarii diefritelor categorii
de servicii.
Uneori, supervizorii locali ajung sa fie nemultumiti de faptul ca munca lor devine coplesitoare;
alteori, din cauza prejudiciului de care sufera persoanele cu handicap, supervizorii ezita sa se implice
in asigurarea serviciilor de reabilitare.
O alta critica se refera la faptul ca parintii devin inalt dependenti de supervizorul local in ce
priveste acordarea de sfaturi, fapt care ii impiedica sa utilizeze in mod creativ propriile lor resurse
pentru crearea de alternative. In plus, responsabilitatea pentru ingrijirea persoanei cu dizabilitate
cade in sarcina familiei restranse sau largite.
Relatia dintre handicap si excluziune sociala
Nici un alt concept nu se coreleaza atat de strans cu cel de excluziune sociala cum este cazul
celui de handicap. Notiunea de handicap descrie rolul social atribuit persoanei cu deficienta sau
dizabilitate, prin care este plasata ca dezavantajata comparativ cu persoanele obisnuite.
Excluziunea sociala a persoanelor cu handicap nu inseamna doar un nivel redus al resurselor
materiale, ci mai ales dificultatile sau imposibilitatea lor de a participa in mod efectiv la viata
economica, sociala, politica si culturala; in anumite privinte, mai inseamna alienare si distantare fata
de societatea obisnuita. Excluderea sociala este definita in termenii lipsei de acces sau a accesului
limitat la drepturile civile, politice, sociale, economice si culturale, reflectand intr-o anumita privinta
standardele de viata si oportunitatile.
O dezbatere referitoare la excluziunea persoanelor cu handicap trebuie sa ia in considerare
doua domenii esentiale, strans legate intre ele - educatia si munca -, intrucat, in principal, handicapul
are semnificatia excluderii si marginalizarii in raport cu sistemul de educatie si cu piata fortei de
munca.
Educatia persoanelor cu handicap s-a realizat o lunga perioada de timp cu precadere in forme
segregate, ca educatie speciala, separata de cea obisnuita. Se considera ca numai in unitatile de
educatie speciala pot fi create conditiile propice (din punct de vedere material, al pregatirii
personalului, al dezvoltarii unor proceduri si standarde specifice) in vederea satisfacerii cerintelor
educative speciale ale copiilor cu diferite tipuri de deficiente.

19

In ultimele decenii, s-a demonstrat ca optiunea includerii si integrarii copiilor cu deficiente in

invatamantul obisnuit prezinta multiple avantaje pentru atingerea obiectivului egalizarii sanselor.
Dizabilitatea este unul din mijloacele semnificative de diferentiere sociala in societatile
moderne. Modul in care o societate exclude anumite grupuri sau indivizi implica procese de
incadrare in categorii, punandu-se accentul pe aparitia si legitimarea unor incapacitati, pe aspectele
inferioare si inacceptabile ale unei persoane.
A fi persoana cu handicap echivaleaza cu experienta discriminarii, vulnerabilitatii si abuzurilor
asupra identitatii si stimei de sine.
Handicapul afecteaza in mod deosebit familia intrucat presupune o reajustare si o redistribuire
a rolurilor familiale. De regula, femeia isi asuma responsabilitatea acordarii ingrijirii copilului sau
adultului cu handicap grav. In acest mod, chiar si nivelul veniturilor este afectat pe durata acordarii
ingrijirii si pe termen lung (in cazul in care persoana care a acordat ingrijirea personala va beneficia
de pensie, nivelul acesteia va fi redus).
Dizabilitatea apare ca o forma de opresiune, datorita restrictiilor sociale pe care le implica.
A fi persoana cu dizabilitate inseamna a fi discriminat. Implica restrictii si izolare sociala.
Nivelul stimei si statusului social deriva din pozitia in relatia cu conditiile sociale mai largi si din
relatia cu o anumita societate.
Dizabilitatea apare ca o problema de drepturi umane. Implica lupta pentru alegere, justitie
sociala si participare. De cele mai multe ori, persoanelor cu handicap le revin locuri de munca
necalificate, prost platite, care aduc venituri de nivel redus.
Un studiu efectuat in tarile Uniunii Europene in anul 2001 atesta situatia incadrarii in munca a
persoanelor cu dizabilitati: aceste persoane au o rata de participare mai redusa si o rata a somajului
mai mare comparativ cu ceilalti, lucreaza mai putine ore si au un castig salarial mai redus. Exista si
diferente ale caracteristicilor socio-demografice: persoanele cu dizabilitati sunt mai in varsta si au un
nivel mai scazut de educatie, de unde o pozitie defavorizata pe piata fortei de munca. Chiar si atunci
cand o persoana cu dizabilitate este incadrata in munca, probabilitatea sa de a deveni somera este
mai mare decat cea a unei persoane valide.
Exista anumite rutine referitoare la diferite aspecte ale vietii de adult. Una dintre acestea este
cea referitoare la munca. Aceasta devine definitorie pentru statusul social. Spre exemplu, daca cineva
spune Sunt mecanic, o poate face cu mandrie in timp ce o alta persoana care spune Sunt
beneficiar al venitului minim garantat sau Sunt persoana cu handicap sugereaza ca se afla in
situatia de excluziune sociala. Este evident ca exista multiple avantaje ale unui loc de munca, printre
care figureaza urmatoarele:

20

 un loc de munca asigura independenta economica si un standard de trai mai ridicat;

un loc de munca permite consolidarea oamenilor, dandu-le posibilitatea sa-si atinga
aspiratiile mai degraba decat sa traiasca asa cum hotarasc altii;
un loc de munca asigura un status care influenteaza pozitiv atitudinile fata de
persoanele cu dizabilitati si vizibilitatea lor publica;
locurile de munca integrate in unitati obisnuite ofera sanse pentru interactiuni sociale;
locul de munca este unul din modurile in care majoritatea oamenilor continua sa invete
si sa-si dezvolte deprinderile, competentele si abilitatile intelectuale;
munca asigura o rutina si o structura vietii. Succesul si satisfactia in munca ofera
oamenilor un sens de implinire, incredere si demnitate;
dezvoltarea oportunitatilor de incadrare in munca prezinta avantaje din perspectiva
costurilor si beneficiilor, intrucat permite oamenilor sa se intretina singuri, evitand sa
ramana dependenti toata viata de serviciile de suport.
Cu toate acestea, raman inca multe bariere care impiedica incadrarea in munca a persoanelor cu
dizabilitati, cum ar fi: somajul structural; solicitarea unui nivel ridicat de calificare; caracteristicile
economiei locale; atitudinile angajatorilor fata de persoanele cu handicap.

21

Discriminarea persoanelor cu handicap

Ce este discriminarea?
Discriminarea reprezinta un comportament de excludere sau de reducere a accesului unor
indivizi la anumite resurse.
Legea nr. 324/2006 defineste discriminarea ca fiind: "orice deosebire, excludere, restrictie sau
preferinta, pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex,
orientare sexuala, varsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenenta la o
categorie defavorizata, precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrangerea, inlaturarea
recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural
sau in orice alte domenii ale vietii publice."
Tipuri de discriminare
Cea mai intalnita este distinctia intre discriminarea directa si cea indirecta (Michaela Banton,
1998).Discriminarea directa apare atunci cand tratamentul diferentiat este generat in mod intentionat,
in timp ce discriminarea indirecta apare atunci cand acest tratament are la baza o decizie inechitabila
luata anterior.
Sa luam, de exemplu, situatia la locul de munca, discriminarea directa este prezenta atunci
cand doua persoane avand pregatire egala si o slujba similara sunt platite in mod diferentiat datorita
faptului ca una dintre acestea apartine unui anumit grup etnic. Discriminarea indirecta apare atunci
cand cele doua persoane sunt platite in mod diferit deoarece au fost angajate in pozitii diferite desi
aveau aceeasi pregatire.
Discriminarea directa
Conform Directivei Consiliului 2002/73/ EC, discriminarea directa apare atunci cand o
persoana este tratata mai putin favorabil decat o alta persoana este, a fost sau ar fi tratata intr-o
situatie comparabila, pe temeiul apartenentei sale la un anumit sex. Orice deosebire, excludere,
restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie , categorie sociala,
convingeri, sex, orientare sexuala, varsta, handicap, boala
cronica necontagioasa, infectare HIV sau apartenenta la o categorie defavorizata, precum si
orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrangerea sau inlaturarea recunoasterii, folosintei sau

22

exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale ori a drepturilor

recunoscute prin lege , in domeniul politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale
vietii publice.
Discriminare indirecta
Conform Directivei Consiliului 2002/73/EC, discriminarea indirecta apare atunci cand o
prevedere, criteriu sau o practica aparent neutra ar pune persoanele de un anumit sex intr-o situatie
dezavantajoasa in comparatie cu o persoana de un alt sex, cu exceptia cazului in care acea prevedere,
criteriu sau practica sunt justificate in mod obiectiv de un scop legitim, iar posibilitatile de atingere a
acestuia sunt adecvate si necesare. prin discriminare indirecta se intelege situatia in care o dispozitie,
un criteriu sau o practica, in apartenenta neutra, ar dezavantaja in special persoanele de un anumit
sex, in raport cu persoanele de alt sex, cu exceptia cazului in care aceasta dispozitie , acest criteriu
sau aceasta practica este justificata obiectiv de un scop legitim, iar mijloacele de atingere ale acestui
scop sunt corespunzatoare si necesare .
Grupuri supuse discriminarii
Grupurile supuse cel mai adesea discriminarii si asupra carora s-au centrat cele mai multe
studii sunt: minoritatile etnice, rasiale, religioase, grupurile de imigranti. O preocupare aparte a
existat pentru discriminarea practicata la adresa femeilor. In ultima perioada un interes special este
acordat studiilor referitoare la discriminarea minoritatilor sexuale, a persoanelor cu abilitati speciale,
precum si a varstnicilor. Domeniile de manifestare a discriminarii cele mai investigate au
fost sistemul educational, piata muncii, locuirea.
Aceste grupuri sunt vulnerabile din punct de vedere social si economic. Cei care sunt tinta
prejudecatilor si a discriminarii intr-o societate anume vor intampina dificultati de integrare pe piata
muncii (nu isi vor gasi locuri de munca pe masura calificarii sau vor fi platiti la nivel inferior celor
care apartin grupurilor favorizate), vor avea dificultati in obtinerea beneficiilor publice. Toate aceste
ii fac vulnerabili din punct de vedere economic si ii includ in categoria grupurilor cu risc ridicat de
saracie.
Tipuri de tratament in campul muncii:
Organizarea unor activitati recreative, care isi propun formarea echipei de angajati, la care sunt
invitati doar angajatii barbati dintr-o firma.
Un restaurant serveste grupuri de persoane, dar nu un grup de persoane in care se afla cetateni
de etnie roma sau homosexuali.

23

Salariul acordat de catre angajator unei salariate femei este mai mic decat cel acordat unui
salariat barbat in conditii echivalente de vechime, munca etc.

Combaterea discriminarii la locul de munca

Discriminarea, ca forma de marginalizare de orice fel i in orice situaie este, din pacate, un
fenomen inca prezent in societatea democratica, fiind atat de obinuit incat e considerat normal de
catre foarte muli romani.
Este ilegala discriminarea persoanelor pe criterii de sex, varsta, dizabilitate, origine etnica sau
rasiala, religie, convingeri sau orientare sexuala.
Un interes special este acordat discriminarii la locul de munca a femeilor, minorita ilor sexuale
i persoanelor cu handicap.
In ceea ce priveste discriminarea femeilor, in toate arile lumii (in special cele ale lumii a treia)
acestea sunt, in general, implicate in activitai profesionale mai puin calificate i, deci, mai slab
remunerate. In cercetarile de specialitate se deosebesc doua forme principale de discriminare a
femeii in domeniul muncii:
discriminare la salarizare, cand pentru prestarea unei munci similare din punct de vedere
cantitativ i calitativ, femeile primesc o remunerare difereniata
segregarea profesionala, cand femeile au un acces mai limitat la anumite profesii ( de regula,
mai prestigioase i mai bine platite).
Motivele principale ale discriminarii femeilor sunt:
Atitudinile preconcepute ale ofertantului locului de munca faa de angajarea femeilor pe care
le considera fora de munca inferioara.
Preferina angajatorului, care este, de regula, barbat, pentru lucratori de sex masculin din
considerente de socializare sau solidaritate barbateasca, dorind sa lucreze mai mult cu un colectiv de
barbai, decat cu un grup de femei sau crezand ca un conducator barbat este mai eficient;
Previziunile angajatorului referitoare la productivitatea probabila a candidatului femeie,
intrucat prestana acesteia poate fi intrerupta de casatorie, naterea i ingrijirea copiilor. De aceea
ofertantul acorda prioritate unui solicitant de sex masculin sau, in cazul cand angajeaza totui o
femeie, aceasta este platita mai puin.

24

Persoanele cu handicap, una dintre cele mai discriminate categorii sociale.

Daca in majoritatea arilor Uniunii Europene persoanele cu handicap dispun de anumite
facilitai atat in societate cat i la locul de munca, in ara noastra rar se intampla acest lucru, pentru
ca de obicei persoanele care au un anumit handicap nu au un loc de munca. Articolul 50 din
Constituia Romaniei prevede: Persoanele cu handicap se bucura de protecie speciala. Statul
asigura realizarea unei politici naionale de egalitate a anselor, de prevenire i de tratament ale
handicapului, in vederea participarii efective a persoanelor cu handicap in viaa comunitaii,
respectand drepturile i indatoririle ce revin parinilor i tutorilor. Autoritatea Naionala pentru
Persoanele cu Handicap (ANPH) a elaborat Strategia Naionala 2006-2013 privind protecia,
integrarea i incluziunea sociala a persoanelor cu handicap din Romania. Scopul acestei strategii este
asigurarea exercitarii totale a drepturilor i libertailor fundamentale ale persoanelor cu handicap in
vederea creterii calitaii vieii acestora. Strategia propune ca modalitai de cretere a gradului de
ocupare a forei de munca in randul persoanelor cu handicap, urmatoarele cai de aciune: - asigurarea
pregatirii colare a persoanei cu handicap, indiferent de locul in care aceasta se afla, inclusiv prin
profesori itinerani; - accentuarea importanei evaluarii abilitailor i, mai ales, a abilitailor socioprofesionale; - realizarea, diversificarea i susinerea financiara a programelor privind reabilitarea
profesionala a persoanelor cu handicap; - asigurarea pregatirii pentru ocupaii necesare in domeniul
handicapului i pentru introducerea de noi ocupaii in Clasificarea Ocupaiilor din Romania.
Angajatorii se pot implica in crearea de condiii speciale pentru pesoanele cu handicap prin: proiectarea si adaptarea locurilor de munca in aa fel incat acestea sa devina accesibile persoanelor
cu handicap; - susinerea logistica i financiara a angajatorilor in vederea realizarii
amenajarilor/adaptarilor in funcie de nevoile individuale ale persoanei cu handicap angajate;
- stabilirea unei comunicari permanente intre Agenta Naionala pentru Ocuparea Forei de
Munca, ANPH i organizaiile neguvernamentale; - susinerea unei piee de desfacere pentru
produsul muncii persoanei cu handicap.
Elemente ale discriminarii pe criteriul dizabilitatii
Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste dizabilitatile ca fiind un termen umbrela, care
acopera deficientele, limitarea activitatii si restrictiile cu privire la participare. O deficienta este o
problema a unei functii sau structuri a corpului; o limitare a activitatii este o dificultate intampinata

25

de catre un individ in executarea unei sarcini sau actiuni; in timp ce o restrictie cu privire la
participare este o problema cu care se confrunta un individ intr-o situatie de viata. Prin urmare
dizabilitatea este un fenomen complex, care reflecta o interactiune intre caracteristicile corpului
uman si caracteristicile societatii in care el sau ea traieste.
In practica, poate insemna o problema de natura senzoriala (care are legatura cu vazul,
auzul/vorbitul, mirosul sau gustul), o problema in folosirea degetelor sau o boala cronica cum ar fi
infectarea cu virusul HIV sau o problema psihologica. Discriminarea persoanelor cu dizabilitati se
bazeaza pe faptul ca standardul unei vieti normale este sa nu ai o dizabilitate.
A fi perceput ca a nu fi normal duce la faptul ca locurile publice si private, serviciile, educatia
si activitatile sociale nu ar trebui sa fie pentru persoanele cu dizabilitati deoarece acestea au fost
concepute pentru a servi persoanele normale. Accentul se pune pe dizabilitate ceea ce o persoana
nu poate face, in loc sa se puna accentul pe ceea ce persoana respectiva poate face si un efect clar al
acestui lucru este segregarea si marginalizarea sau excluderea persoanelor cu dizabilitati, in special a
celor cu dizabilitati mentale.
In Romania, ca numar, exista mai mult de 660.000 de persoane cu dizabilitati, dar abia daca
sunt prezenti in scolile normale (chiar daca dizabilitatea lor este fizica si nu au o deficienta de
invatare). Si, asa cum sugereaza datele statistice, acest numar ar putea fi mult mai mare deoarece nu
include o serie de categorii de persoane, cum ar fi cele pensionate pe caz de invaliditate. In afara de
problemele de ingrijire a persoanelor cu dizabilitati, o problema importanta de care s-ar putea ocupa
organizatiile neguvernamentale este includerea acestora in alte activitati, oferirea de posibilitati de
interactiune cu alte persoane si combaterea stigmatului pe care il provoaca dizabilitatea.
Discriminare, stereotipuri, prejudecati si diversitate
Persoanele cu dizabilitati nu sunt numai cele a caror dizabilitate este evidenta. Numeroase
dizabilitati nu sunt evidente, dar, cu toate acestea, necesita anumite amenajari. Este stiut, de
asemenea, ca aceeasi dizabilitate poate prezenta grade de gravitate variabile si poate afecta o
persoana la diverse grade si in momente diferite, si ca o deficienta poate avea caracter temporar.
Acestia au dreptul la un mediu de lucru fara discriminare sau hartuire, in care obstacolele in calea
participarii sunt identificate si eliminate. Aceste principii ajuta institutiile europene sa atraga si sa
retina personalul cel mai bine calificat, pentru a furniza cetatenilor europeni un serviciu de inalta
calitate.

26

Persoanele cu dizabilitati reprezinta cea mai mare minoritate din Romania, cu cea mai mare
rata de crestere. Lipsa de informare in randul companiilor cu privire la angajarea persoanelor cu
dizabilitati, dar si insuficienta demersurilor comunitare de integrare prin munca a acestor persoane,
conduc la perpetuarea prejudecatilor si a situatiilor in care persoanele cu dizabilitati sunt
discriminate.
In legislatia actuala, persoanele cu handicap sunt acele persoane carora, din cauza unor
afectiuni fizice, mentale sau senzoriale, le lipsesc abilitatile de a desfasura in mod normal activitati
cotidiene, necesitand masuri de protectie in sprijinul recuperarii, integrarii si incluziunii sociale.
Cum gestionam aceasta realitate astazi? Suntem oare pregatiti sa ridicam societatea romaneasca la
acel nivel de civilizatie care sa permita tuturor cetatenilor ei sansa unui trai decent?
O prejudecata este aceea de a presupune ca o persoana cu dizabilitati nu poate sa execute
anumite sarcini sau contribuie la scaderea productivitatii si a profitului unei companii. Realitatea
vine sa contrazica aceste prejudecati: o persoana cu dizabilitati poate sa contribuie semnificativ si pe
termen lung la cresterea productivitatii si a profitului companiilor.
In Romania, doar 4% dintre persoanele cu dizabilitati lucreaza. Firmele care au posturi special
create pentru persoanele cu dizabilitati pot fi numarate pe degete. Patronii romani se feresc de cele
mai multe ori sa angajeze persoane cu dizabilitati si se ascund in spatele unor cuvinte mari precum
competitivitate ori capitalismul. Este vorba de atitudinea generala a societatii cu privire la persoanele
cu dizabilitati, care se traduce prin lipsa de accesibilitate, de cele mai multe ori dezinteres din partea
angajatorilor de a oferi un loc de munca.
Printre persoanele cu dizabilitati exista multi potentiali angajati de valoare, care ar putea sa
reduca din deficitul de talente sau sa ocupe posturile neacoperite din cauza numarului mic de
specialisti din anumite domenii. In Europa, tendinta companiilor de a lua in considerare si persoanele
cu dizabilitati atunci cand fac recrutari nu mai reprezinta o noutate, insa situatia nu este la fel de roz
si in tara noastra.
Aspectele legate de raportul de munca al persoanelor cu dizabilitati sunt reglementate, in
Romania, prin intermediul Legii nr. 448/2006, republicata in 2011, lege care prevede protectia
drepturilor persoanelor cu handicap. In cuprinsul legii sunt reglementate atat drepturile specifice
persoanelor cu handicap, cat si obligatiile ce le revin angajatorilor in acest sens, avand in vedere
obligatii sociale in general, dar si obligatii specifice in cadrul unui raport juridic ce presupune ca
salariat o persoana cu dizabilitati.

27

Incadrarea in munca a persoanelor cu dizabilitati duce la consolidarea unei relatii pe termen

lung intre angajat - angajator, fapt care asigura, astfel, desfasurarea activitatii companiei intr-un ritm
constant si profitabil, dar si promovarea imaginii companiei in comunitate.
Valorile unui stat social cu apartenenta europeana creeaza premisele asigurarii unei protectii in
fata inegalitatii. In aceasta linie se inscrie si legislatia privind protectia si promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap care face obiectul Legii nr. 448/2006, republicata in M.Of. nr.1 din
03.01.2008, act normativ in aplicarea caruia s-au emis Norme Metodologice aprobate prin Hotararea
Guvernului nr. 268/2007, publicata in M.Of. nr.233 din 4 aprilie 2007. Dincolo de masurile sociale
reglementate de acest act normativ, care vizeaza sprijinul direct acordat persoanelor cu dizabilitati,
sunt stabilite si o serie de parghii juridice si financiare pentru asigurarea insertiei sociale si
valorizarii muncii persoanelor cu dizabilitati.
Lucrul cu diversitatea implica intelegerea unor concepte precum stereotip, prejudecata sau
discriminare. Aceste notiuni nu mai sunt demult straine omului de rand, ele devenind parte din
actualitate. Oamenii au devenit din ce in ce mai constienti de existenta si efectul lor. Devine, astfel,
importanta incercarea de a intelege in profunzime motivul pentru care atribuim insusiri in functie de
grup, fara a cunoaste in amanunt individualitatea.
Stereotipurile reprezinta seturi de trasaturi atribuite membrilor unui grup social. Prin aceste
trasaturi reusim sa ne explicam la scara mica lumea care ne inconjoara. Poate ca nu vom cunoaste
niciodata un italian ca sa probam ca vorbeste mult si gesticuleaza, sau un francez pentru a vedea
daca bea numai sampanie si este arogant, dar pentru ca italianul sau francezul sa nu ramana doar
simple cuvinte pentru noi, avem nevoie de o imagine in mintea noastra care sa le dea o semnificatie.
De aceea facem apel la stereotipuri. Avem nevoie sa scoatem din fiecare cutiuta a mintii noastre
instrumentele necesare intelegerii lumii din jurul nostru. Stereotipurile sunt puternic incarcate cu
sentimentele atasate lor. Sunt fortareata traditiei noastre si in spatele apararii ei putem continua sa ne
simtim in siguranta in pozitia pe care o ocupam.
Stereotipurile pot fi pozitive, atunci cand reunesc in structura lor trasaturi valorizate pozitiv la
nivel social, sau negative, daca reunesc anumite caracteristici valorizate negativ. In general, indivizii
dezvolta mai puternic stereotipuri negative referitoare la alte grupuri decat la cele din care el face
parte. Stereotipurile sunt colective din punct de vedere al originii, desi sunt impartasite de fiecare
individ in parte. Ele tind sa devina credinte impartasite normativ, consistente cu valorile si
ideologiile grupului de care apartine persoana.
O caracteristica importanta a stereotipurilor o reprezinta marea stabilitate in timp.
Stereotipurile sunt rezistente la schimbare, chiar si atunci cand realitatea furnizeaza dovezi contrare

28

continutului lor. Cu toate acestea, stereotipurile nu constituie niste scheme rigide care sunt activate
indiferent de situatia in care se afla individul. Ellemers si van Knippenberg arata ca trasaturile pe
care le contine stereotipul sunt activate in mod diferit, in functie de contextul social in care se afla
persoana. Intr-o anumita situatie sunt utilizate doar acele elemente ale stereotipului care se potrivesc
cel mai bine situatiei specifice si pe care individul le selecteaza in mod adaptativ.
O trasatura specific umana este si nevoia de schimbare. Desi schimbarea este omniprezenta
constant in vietile noastre, exista si o mare varietate de aspecte care raman la fel si de care noi avem
nevoie sa ramana la fel. Acestea sunt cele care ne ofera consistenta si ne permit sa ne intelegem viata
si sa ne autodefinim.
Nedumerirea provocata de intrebari ca: Ce te defineste? sau Cine esti? apare din cauza
complexitatii notiunii de identitate. Cineva ar spune ca nu prea s-a gandit la asta, nu stie ce sa
raspunda si crede ca ii este greu sa se defineasca, de aceea ar lasa mai degraba un prieten apropiat sa
raspunda la aceasta intrebare. In primul rand, identitatea are legatura cu modul in care noi suntem si
ne percepem. Unii ar face referire la calitatile care ii individualizeaza, altii la telurile sau principiile
in care cred, hobby - uri (carti sau filme) sau chiar prieteni. Identitatea se refera la specificul fiintei
care caracterizeaza si o diferentiaza de alti oameni. Personalitatea are legatura cu mediul social,
acesta reprezentand o oglinda in care te poti reflecta.
Asta inseamna ca unii oameni se inteleg pe sine raportandu-se la cei din jurul lor. Asadar,
identitatea implica doua dimensiuni: cea personala si cea sociala. Apartenenta la un grup ne
influenteaza cu siguranta existenta. Calitatea de membru este baza identitatii sociale. Tocmai de
aceea, intrebarea Cine esti? aduce cu sine inca una: Din ce punct de vedere?. Identitatea
presupune mai multe fatete care, uneori, pot intra in conflict. Este posibil ca rolul dintr-un grup sa nu
corespunda cu un altul sau modul cum individul se percepe pe sine sa nu fie in concordanta cu
modul in care este privit de ceilalti.
In acelasi timp, familia are un rol foarte important in cresterea stimei de sine si revalorizarea
persoanelor cu dizabilitati. Familia este primul si cel mai apropiat sprijin pentru persoana cu
dizabilitati, in efortul sau de a-si gasi un loc de munca sau o sursa de venituri. Familia este cea mai
preocupata de comfortul si siguranta propriilor membri, familia faciliteaza adesea gasirea unui loc de
munca, negociaza pastrarea acestuia si beneficiaza de avantajele unei persoane adulte active in
campul muncii.
Prejudecata este o parere, o idee preconceputa (si adesea eronata) pe care si-o face cineva
asupra unui lucru, adoptata, de obicei, fara cunoasterea directa a faptelor. Are la baza stereotipizarea,
este universala si rigida si poate fi un gand, o conceptie manifestata prin discriminare. Prejudecata

29

reprezinta o atitudine individuala sau colectiva legata de o persoana sau un grup de persoane. Este o
judecata care nu are o justificare rationala, de cele mai multe ori eronata si peiorativa, adoptata fara
cunoasterea directa a faptelor. Are la baza termenul de stereotip, pe care il include. Prejudecata este
componenta de cunoastere a atitudinilor individuale si colective fata de alti indivizi si grupuri
sociale.
Diversitatea inseamna sa acceptam faptul ca oamenii sunt diferiti in privinta aspectului exterior
si a personalitatii. Modul in care fiecare dintre noi intelege si respecta aceste lucruri contribuie la
dezvoltarea si consolidarea societatii civile. Sansele egale reprezinta tratarea oamenilor in mod egal,
corect, prin inlaturarea barierelor si refacerea echilibrului.
Diversitatea nu inseamna simplificarea standardelor, inlaturarea prejudecatilor diversitatea
inseamna sa le recunoastem si sa ne gandim la ele inainte de a lua o decizie; diversiune menita sa
abata atentia de la alte probleme importante (de ex. calitatea activitatii); discriminare pozitiva
inseamna incurajarea actiunilor pozitive sau felul in care folosim limbajul si corectitudinea politica,
si cum discutam deschis si sincer despre diferentele dintre noi pentru a le/ne intelege mai bine.
Sansele egale si diversitatea sunt interdependente. Diversitatea se bazeaza pe egalitatea de
sanse si include principiile echitatii, dar are un spectru mult mai larg. Diferentele dintre noi pot fi in
functie de varsta, etnie, gen, abilitati fizice, nationalitate, orientare sexuala, educatie, stare civila,
religie, experientele de viata pe care le-am trait si care ne-au influentat. Diferentele dintre noi ne dau
niste avantaje si caracteristici unice si o perspectiva distincta asupra vietii. Organizatiile care vor sa
aiba succes trebuie sa recunoasca, sa accepte si sa vada care sunt avantajele diversitatii angajatilor.
Punctul de plecare este recunoasterea atuului pe care il au si apoi sa urmareasca beneficiile
diversitatii.
Avem nevoie de diversitate. Si, de fapt, suntem tot timpul inconjurati de diversitate chiar daca
nu suntem constienti de asta si foarte des tindem sa ne inconjuram noi insine de diversitate, fie ca
acest lucru inseamna sa ne cumparam haine noi sau sa ne schimbam rutina zilnica, pur si simplu
pentru ca suntem plictisiti ceea ce s-ar traduce de fapt ca suferim de lipsa diversitatii. Si cateodata,
fara sa observam, noi insine suntem diferiti. Ni se schimba dispozitia, ne gandim si ne razgandim pe
tot felul de subiecte. Odata cu diversitatea apare si schimbarea, noile lucruri pe care le auzim sau le
facem, ne ajuta sa invatam. Devenim capabili sa dezvoltam lucruri noi din jurul nostru si chiar pe noi
insine.
O trasatura specific umana este si nevoia de schimbare. Desi schimbarea este omniprezenta
constant in vietile noastre, exista si o mare varietate de aspecte care raman la fel si de care noi avem

30

nevoie sa ramana la fel. Acestea sunt cele care ne ofera consistenta si ne permit sa ne intelegem viata
si sa ne autodefinim.
Nedumerirea provocata de intrebari ca: Ce te defineste? sau Cine esti? apare din cauza
complexitatii notiunii de identitate. Cineva ar spune ca nu prea s-a gandit la asta, nu stie ce sa
raspunda si crede ca ii este greu sa se defineasca, de aceea ar lasa mai degraba un prieten apropiat sa
raspunda la aceasta intrebare. In primul rand, identitatea are legatura cu modul in care noi suntem si
ne percepem. Unii ar face referire la calitatile care ii individualizeaza, altii la telurile sau principiile
in care cred, hobby - uri (carti sau filme) sau chiar prieteni. Identitatea se refera la specificul fiintei
care caracterizeaza si o diferentiaza de alti oameni. Personalitatea are legatura cu mediul social,
acesta reprezentand o oglinda in care te poti reflecta.
Asta inseamna ca unii oameni se inteleg pe sine raportandu-se la cei din jurul lor. Asadar,
identitatea implica doua dimensiuni: cea personala si cea sociala. Apartenenta la un grup ne
influenteaza cu siguranta existenta. Calitatea de membru este baza identitatii sociale. Tocmai de
aceea, intrebarea Cine esti? aduce cu sine inca una: Din ce punct de vedere?. Identitatea
presupune mai multe fatete care, uneori, pot intra in conflict. Este posibil ca rolul dintr-un grup sa nu
corespunda cu un altul sau modul cum individul se percepe pe sine sa nu fie in concordanta cu
modul in care este privit de ceilalti.
In acelasi timp, familia are un rol foarte important in cresterea stimei de sine si revalorizarea
persoanelor cu dizabilitati. Familia este primul si cel mai apropiat sprijin pentru persoana cu
dizabilitati, in efortul sau de a-si gasi un loc de munca sau o sursa de venituri. Familia este cea mai
preocupata de comfortul si siguranta propriilor membri, familia faciliteaza adesea gasirea unui loc de
munca, negociaza pastrarea acestuia si beneficiaza de avantajele unei persoane adulte active in
campul muncii.
Mituri si realitati despre persoanele cu dizabilitati - prejudecati ale
societatii versus situatia reala
MIT
Persoanele cu dizabilitati
reprezinta cel mai mic segment din
populatia Romaniei.
Dizabilitatea este o conditie
patologica neobisnuita.
Dizabilitatea afecteaza membri
familiilor altor persoane.
Dizabilitatea este in special o
problema a persoanelor varstnice.

REALITATE
Persoanele cu dizabilitati
reprezinta cel mai numeros grup
minoritar nonetnic din Romania.
Dizabilitatea este o parte
normala a vietii, experimentata
aproape de oricine, in special la
varsta batranetii.
Aproape o treime din familiile
romanilor includ cel putin un membru
cu dizabilitati. Dizabilitatea poate
afecta orice familie .
72,25% dintre persoanele cu
dizabilitati din Romania apartin grupei
de varsta sub 65 de ani; 58,25 % au
varsta cuprinsa intre 19 si 65 de ani si

31

14,15% au varsta sub 19 ani.

Majoritatea persoanelor cu
dizabilitati sunt fie utilizatori de fotoliu
rulant, fie nevazatori, fie surzi.
Persoanele cu dizabilitati nu
sunt integrate pe piata muncii
deoarece dizabilitatea ii impiedica sa
munceasca.
Persoanele nevazatoare sau
surde, care au paralizie cerebrala,
tetraplegie sau alta deficienta severa
nu pot fi angajate in locuri de munca
obisnuite.

Persoanele cu retard mintal

sau alte deficiente mintale nu-si pot
mentine un loc de munca stabil.

Majoritatea deficientelor sunt

foarte putin vizibile. Bolile de inima
sau alte boli interne sunt dintre cele
mai des intalnite cauze care produc
scaderea mobilitatii.
Multe persoane cu dizabilitati
chiar lucreaza si multe altele ar putea
sa munceasca daca li s-ar oferi locuri
de munca accesibilizate.
Un programator nevazator
poate folosi un computer prevazut cu
un sintetizator de voce. Un functionar
surd poate comunica cu clientii
folosind un mecanism de
telecomunicatii. O persoana cu
paralizie cerebrala se poate deplasa
la locul de munca folosind un fotoliu
rulant electric si poate comunica cu
colegii folosind o tastatura speciala
sau un sintetizator de voce.
Majoritatea limitarilor functionale pot fi
depasite cu ajutorul tehnologiei
asistive.
Persoanele cu dificultati de
invatare chiar muncesc. Cu ajutorul
serviciilor de suport aceste persoane
reusesc sa-si pastreze slujbele
permanente si platite.

Persoanele cu dizabilitati
primesc ajutoare financiare de la stat
si, din aceasta cauza, nu mai vor sa
munceasca.

Aproximativ 79% dintre adultii

cu dizabilitati care nu lucreaza ar
prefera sa fie incadrati in campul
muncii.

Dizabilitatea este o problema

pur medicala.

Dizabilitatea este o problema a

drepturilor omului. Este vorba de
dreptul persoanelor cu dizabilitati la o
viata independenta.

Integrarea copiilor cu dizabilitati in invatamantul de masa

reduce standardele educationale.

In tarile in care exista aceasta

experienta profesorii si parintii au fost
de acord ca educatia inclusiva aduce
beneficii atat elevilor cu dizabilitati,
cat si colegilor lor fara dizabilitati.

Daca faci o rampa la o cladire

ai rezolvat problema accesibilitatii
persoanelor cu dizabilitati.

Barierele fizice si arhitecturale

care impiedica accesul unei persoane
cu dizabilitati intr-o cladire sunt mult
mai complexe si includ: accesul pe
holuri, sali, etaje superioare, corpuri
sanitare, etc.
Facilitatile de accesibilizare
sunt folosite de mai multe categorii de
persoane: persoane cu mobilitate
redusa (permanenta sau temporara),
mame cu copii in carucior. Societatea
in ansamblul ei pierde de fiecare data
cand un individ este impiedicat sa
iasa din casa, sa se duca la serviciu,
sa-si faca cumparaturi, sa apeleze la
servicii bancare sau sa manance la
restaurant. Persoanele cu dizabilitati

Facilitatile de accesibilizare
sunt folosite numai de o categorie
mica de persoane.

32

au aceleasi drepturi fundamentale la

independenta si la deplina participare
in societate ca orice alta persoana.

Profitabilitatea afacerilor este

afectata sever daca sunt nevoite sa
inlature barierele arhitecturale.

Persoanele cu dizabilitati nu
utilizeaza sistemul de transport in
comun, deci accesibilizarea acestuia
este inutila.

Barierele arhitecturale
existente trebuie inlaturate atunci
cand acomodarea este realizabila.
Constructiile noi sau cele renovate
pot fi usor accesibilizate inca din faza
de proiectare la o fractiune din costul
necesar inlaturarii barierelor fizice
deja existente. Persoanele cu
dizabilitati, constituie, de asemenea, o
piata profitabila pentru mu
Daca sistemul de transport in
comun ar fi accesibil, numarul
persoanelor cu dizabilitati care il
folosesc ar creste considerabil.

Prea multe locuri de parcare

sunt rezervate pentru persoane cu
dizabilitati.

In special in parcarile mari,

numarul legal al locurilor de parcare
accesibilizate este cu mult mai mic

Persoanele cu retard mintal

sau alte deficiente mintale nu-si pot
mentine un loc de munca stabil.

Persoanele cu dificultati de
invatare chiar muncesc. Cu ajutorul
serviciilor de suport aceste persoane
reusesc sa-si pastreze slujbele
permanente si platite.
Aproximativ 79% dintre adultii
cu dizabilitati care nu lucreaza ar
prefera sa fie incadrati in campul
muncii.
Dizabilitatea este o problema a
drepturilor omului. Este vorba de
dreptul persoanelor cu dizabilitati la o
viata independenta.
In tarile in care exista aceasta
experienta profesorii si parintii au fost
de acord ca educatia inclusiva aduce
beneficii atat elevilor cu dizabilitati, cat
si colegilor lor fara dizabilitati.
Barierele fizice si arhitecturale
care impiedica accesul unei persoane
cu dizabilitati intr-o cladire sunt mult
mai complexe si includ: accesul pe
holuri, sali, etaje superioare, corpuri
sanitare, etc.
Facilitatile de accesibilizare
sunt folosite de mai multe categorii de
persoane: persoane cu mobilitate
redusa (permanenta sau temporara),
mame cu copii in carucior. Societatea
in ansamblul ei pierde de fiecare data
cand un individ este impiedicat sa
iasa din casa, sa se duca la serviciu,
sa-si faca cumparaturi, sa apeleze la
servicii bancare sau sa manance la
restaurant. Persoanele cu dizabilitati
au aceleasi drepturi fundamentale la
independenta si la deplina participare

Persoanele cu dizabilitati
primesc ajutoare financiare de la stat
si, din aceasta cauza, nu mai vor sa
munceasca.
Dizabilitatea este o problema
pur medicala.
Integrarea copiilor cu dizabilitati in invatamantul de masa
reduce standardele educationale.
Daca faci o rampa la o cladire
ai rezolvat problema accesibilitatii
persoanelor cu dizabilitati.

Facilitatile de accesibilizare
sunt folosite numai de o categorie
mica de persoane.

33

in societate ca orice alta persoana.

Profitabilitatea afacerilor este

afectata sever daca sunt nevoite sa
inlature barierele arhitecturale.

Persoanele cu dizabilitati nu
utilizeaza sistemul de transport in
comun, deci accesibilizarea acestuia
este inutila.
Prea multe locuri de parcare
sunt rezervate pentru persoane cu
dizabilitati.

Barierele arhitecturale
existente trebuie inlaturate atunci
cand acomodarea este realizabila.
Constructiile noi sau cele renovate pot
fi usor accesibilizate inca din faza de
proiectare la o fractiune din costul
necesar inlaturarii barierelor fizice
deja existente. Persoanele cu
dizabilitati, constituie, de asemenea, o
piata profitabila pentru mu
Daca sistemul de transport in
comun ar fi accesibil, numarul
persoanelor cu dizabilitati care il
folosesc ar creste considerabil.
In special in parcarile mari,
numarul legal al locurilor de parcare
accesibilizate este cu mult mai mic

34

Metode si tehnici utilizate in studierea integrrii persoanelor

cuhandicap adulte
Etapele anchetei prin chestionar
Stabilirea si delimitarea temei
Precizarea obiectului nu se poate face independent de precizarea conceptului principal si a
sistemului initial de concepte, iar acestea din urma nu pot fi definite decat printr-o analiza prealabila
a datelor si informatiilor de care dispunem inca de la inceput.
Delimitarea obiectului ne ajuta sa stabilim populatia ce urmeaza a fi investigata. O buna
definire a obiectului afirma Claude Javeau ne permite sa asiguram chestionarului o mare unitate,
sa evitam dispersia intrebarilor in toate directiile si sa nu elaboram, astfel, formulare prea lungi,
chestionare atotcuprinzatoare, care ar putea pune in pericol ancheta sau ar pune sub semnul
intrebarii necesitatea si utilitatea ei.
Stabilirea obiectivelor
Nu intreprindem o ancheta in mod inutil, pentru a pierde timpul. Fiecare cercetare trebuie sa
urmareasca obiective precise in legatura cu populatia care va fi investigata. Obiectivele pot fi
teoretice, metodologice si practice.
Mijloacele materiale necesare anchetei
Pentru a elimina amatorismul si comoditatea din sociologia de teren trebuie sa dispunem, pe
langa competenta profesionala, interes si pasiune, si de anumite mijloace materiale : mijloace
documentare, mijloace de deplasare, mijloace de redactare si multiplicare a instrumentelor de lucru,
aparate si instrumente tehnice auxiliare (magnetofon, aparat foto etc.), echipe de cercetare, timp

35

material suficient pentru desfasurarea tuturor etapelor, mijloace financiare si tehnice de analiza a
datelor, operatori si tehnici pentru lucrarile ajutatoare etc.
Determinarea populatiei
Ancheta prin chestionar se realizeaza, de regula, prin utilizarea unui esantion care este extras
dintr-o populatie mai larga, numita populatie de referinta sau univers al cercetarii. Stabilirea
populatiei de referinta pare simpla, dar in fapt ea ridica numeroase probleme.
Numim univers al cercetarii ansamblul populatiei la care se refera si pe care o afecteaza
scopul investigatiei. Din cadrul si numai in cadrul acestei populatii se va extrage esantionul caruia ii
va fi administrat chestionarul.
Este necesar sa stabilim populatia cercetarii imediat dupa ce au fost stabilite obiectul si
obiectivele ei.
Chestionarul va include, de altfel, intrebari de identificare pentru a vedea daca subiectul care
raspunde la intrebari, apartine sau nu populatiei de referinta.
Preancheta
Preancheta este actiunea cercetatorului de a se deplasa in spatiul social al viitoare investigatii
cu scopul de a prospecta si identifica problematica sociologica in vederea construirii ipotezelor si a
instrumentelor de lucru.
Discutiile cu subiectii in cadrul preanchetei au un caracter non-directiv. Aceasta nu inseamna
insa ca preancheta poate fi improvizata, intreprinsa fara nici o pregatire, la intamplare, fara nici un
instrument de lucru. O asemenea actiune epistemologica trebuie sa dispuna de ceea ce Claude Javeau
numeste un arsenal conceptual coerent si riguros.
Documentarea
Aceasta etapa se refera atat la culegerea informatiilor cu privire la tema cat si la culegerea
informatiilor cu privire la populatie, informatii prealabile, existente in literatura sociologica, in
rapoartele unor anchete asemanatoare etc. documentarea trebuie sa vizeze indeosebi rezultatele
obtinute de alta echipa de cercetare pe aceeasi tema si in acelasi univers. Concluziile la care au
ajuns ceilalti cercetatori vor putea constitui ipoteze sau elemente ale unor ipoteze pentru ancheta care
se pregateste. Documentarea serveste, in fine, la stabilirea bibliografiei temei, care nu poate lipsi din

36

raportul nostru de ancheta. Aceasta bibliografie trebuie sa fie suficient de reprezentativa pentru a
garanta valoarea sistemului de concepte si a sistemului de ipoteze.
Stabilirea ipotezelor
Pentru a realiza scopurile anchetei trebuie formulate o serie de ipoteze care urmeaza a fi
verificate pe teren. Numai un set de ipoteze care ne va permite sa formulam intrebari clare si sa
construim formulare si instrumente adecvate obiectivelor urmarite. O ipoteza se poate prezenta sub
forma unei propozitii de tipul : reusita scolara este, printre altele, functie de caracteristicile mediului
cultural in care traieste copilul Pierre Bourdieu. Pornind de la o asemenea ipoteza, vom putea
aborda problema construirii variabilelor, adica a traducerii conceptelor si notiunilor in operatii de
cercetare definite.
Este greu, adesea, sa delimitam ipotezele apriori de cele aposteriori, intrucat avem intotdeauna
nevoie de date si de informatii care sa ne sugereze idei si presupuneri. Formularea apriori
corespunde unei activitati pur intelectuale a unui cercetator relativ izolat.
Construirea esantionului
O ancheta se intreprinde cel mai adesea prin intermediul unui esantion si foarte rar prin
investigarea directa a intregii populatii. Recensamintele sunt foarte rare, pe cand anchetele prin
sondaj sunt extrem de frecvente.
A construi un esantion inseamna a cauta in sanul unei populatii de referinta, printr-un anumit
procedeu (de esantionare), un anumit numar de indivizi a caror grupare trebuie sa intruneasca
anumite insusiri, in primul rand insusirea reprezentativitatii.
Esantionul este astfel o parte a populatiei studiate stabilita prin diferite procedee si a carei
investigare ne conduce la concluzii care vor putea fi extrapolate la ansamblul colectivitatii de
origine. Esantionul este, prin definitie, reprezentativ pentru populatia din care a fost extras.
Se cunosc doua procedee de esantionare care se practica in mod obisnuit :
procedeul probabilistic sau al alegerii prin hazard;
procedeul cotelor.
Redactarea formularului de chestionar

37

Problemele redactarii intrebarilor si ale punerii lor in pagina, adica ale construirii
formularului de ancheta sunt numeroase si complicate.
a) Reguli de redactare
Atunci cand ajungem in aceasta faza este necesar sa reparcurgem mintal ceea ce am facut pana
atunci intrucat rezultatele etapelor anterioare sunt elementele de la care trebuie sa pornim in
construirea chestionarului. Este vorba, indeosebi, de setul de ipoteze pe care le+am stabilit si de
sistemul de concepte initial care, in aceasta faza, trebuie sa aiba deja o forma operationala
(dimensiuni, variabile, indicatori). Setul de indicatori si setul de ipoteze constituie, cu toata
interferenta lor, cele doua liste de probleme intrebari fara de care construirea instrumentelor de
teren, deci si a chestionarului, este imposibila.
b) Tipuri de intrebari probleme
Cele mai raspandite intrebari si totodata cele mai comode in ciuda rigurozitatii lor sunt
intrebarile inchise, bipolare sau cu evantai de raspunsuri precodificate, dintre care subiectul este
obligat sa aleaga unul sau, daca specifica aceasta, mai multe raspunsuri care i se potrivesc.
Intrebarile inchise vizeaza atat date factuale, cat si stadii (aprobare dezaprobare) fata de o situatie
data, inclusiv fata de alte opinii, atitudini, comportamente si pozitia pe care se inscrie subiectul de-a
lungul unei game de situatii.
c) Punerea in pagina
Chestionarul sociologic nu este o simpla lista de intrebari, asezate una dupa alta fara nici o
regula. Dimpotriva, intrebarile trebuie aranjate intr-o anumita ordine, intr-un anumit mod, potrivit
anumitor reguli care variaza in functie de tema, de obiecte, de tipul intrebarilor si mai ales in functie
de caracteristicile subiectilor.
d) Redactarea intrebarilor
Avand o influenta directa asupra continutului raspunsurilor, redactarea intrebarilor trebuie sa
fie realizata cu mare grija, respectandu-se cateva reguli mai inportante, printre care
textul intrebarii trebuie sa fie cat mai simplu, concis, nesugestiv si netendentios;
termenii utilizati trebuie sa fie obisnuiti, familiari subiectilor si populatiei investigate;
formularea intrebarilor trebuie sa aiba in vedere capacitatea de receptare si intelegere a
subiectilor carora le sunt adresate;
pentru a castiga increderea subiectilor, unele intrebari pot fi personalizate sau individualizate.
e) Riscurile de deformare a raspunsurilor

38

Oricat de clare si concise ar fi intrebarile si oricata atentie am acorda constituirii chestionarului,

ordinii si amplasarii intrebarilor, administrarii lui etc., exista intotdeauna unele riscuri de deformare a
raspunsurilor, fapt care ne obliga sa fim si mai atenti la verificarea si interpretarea lor.
Pretestarea si definitivarea chestionarului
Pretestarea urmareste sa evalueze eficacitatea instrumentului construit. Desi chestionarul este
in cursul acestei etape supus unei probe de verificare si apreciere, el va trebui sa aiba o forma
definitiva, adica pe deplin elaborata ca si cum s-ar trece direct la ancheta propriu-zisa. Pretestarea va
stabili si va masura gradul de acceptabilitate, nivelul de intelegere si de interpretare a intrebarilor de
catre subiecti.

Aplicarea (administrarea) chestionarului pe teren

Exista mai multe procedee de aplicare pe teren a formularelor printre care doua sunt mai
frecvent utilizate :
1. auto administrarea (aplicarea directa de catre subiecti);
2. administrarea indirecta (aplicarea prin mijlocirea operatorilor). Mai sunt cunoscute alte doua
procedee, mai putin utilizate in practica;
3. expedierea prin posta a formularelor (un caz particular al primului procedeu, deci auto
administrare);
4. administrare colectiva tip extemporal, in prezenta cercetatorului (deci auto
administrare supravegheata).
Codificarea raspunsurilor
Codificarea este operatia prin care cercetatorul stabileste tipurile de raspunsuri si atribuie
fiecarui tip o cifra sau o litera, adica un cod. Prin codificare se realizeaza o prima analiza de
continut, ceea ce impune un inalt grad de profesionalizare si multa experienta din partea
codificatorului.

39

Codificarea se realizeaza imediat ce formularele completate au fost stranse de la subiecti si

verificate din punct de vedere al completitudinii si al corelatiei interne (prima forma de verificare
a validitatii).
In cazul in care formularele cuprind intrebari inchise cu evantai de raspunsuri inseamna ca
avem de-a face cu formulare precodificate, intrucat raspunsurile sunt numerotate, au primit deja
codurile, subiectul urmand a insemna asa cum am aratat codul sau codurile care corespund
raspunsurilor alese. In practica, cele mai multe chestionare cuprind si intrebari deschise sau semideschise ale caror raspunsuri vor trebui culese dupa completarea formularelor, analizate si
codificate. In cazul unor formulare scurte si a unor esantioane mici, codificarea este o operatiune
simpla sau supa caz, poate fi omisa.
Codificarea este o etapa intermediara intre administrarea formularului si analiza raspunsurilor,
constand in transcrierea informatiilor intr-un limbaj determinat in coduri fiecare cod
corespunzand unei singure categorii de date.
Codul este un dictionar de echivalente intre doua limbaje...un limbaj natural si un limbaj nenatural. Operatia prin care se transforma un mesaj potrivit unui cod se numeste codaj, actiunea
codificare, iar tehnicianul codificator.
Intrevederea
In demersul de interventie intrevederea reprezinta modalitatea prin care, in cursul unei intalniri
intre asistentul social si client, se stabilesc relatii care vizeaza obtinerea de informatii primare
necesare explorarii problemei si, ulterior, stabilirii modalitatilor de rezolvare.
In literatura de specialitate intrevederea reprezinta o forma de interviu in care asistentul social
urmareste anumite informatii specifice si predeterminate de la client.
Intrevederea reprezinta tehnica prin intermediul careia se investigheaza situatia clientului
pentru a strange cat mai multe informatii despre problema acestuia, pe baza acestor informatii
primare se vor contura directiile viitoare de actiune( World Vision, Manual de bune practici in
asistenta sociala comunitara, Iasi.)
Datorita spectrului sau larg de utilizare, asistentul social va aplica aceasta tehnica pentru a
strange informatii, pentru a clarifica o situatie sau pentru a evalua rezultatele actiunilor sale
impreuna cu clientul.
Intrevederea se aplica atunci cand specialistul:
Urmareste sa cerceteze/evalueze, astfel incat tehnica va fi utilizata pe parcursul intregului
demers de instrumentare a cazurilor sociale;

40

Sa transforme mediul social investigat, astfel incat intrevederea va avea valoare de actiune
asupra individului, familiei prin responsabilizarea beneficiarului serviciului de asistenta sociala.
Intrevederea surprinde fenomene mai profunde, indeosebi afective care reprezinta aspecte
relevante in solutionarea eficienta a cazurilor, dar pe care nu le putem urmari in cadrul altor tehnici
cum ar fi interviul, chestionarul.

Cercetare

sociologica privind integrarea socio-profesionala a persoanelor adulte cu

handicap (populatie comunitate)

Conceptele

centrale

ale

acestei

lucrari

sunt

reprezinte

de

termenii:

deficienta

,dizabilitate,handicap ,integrare. Deficienta vizeaza consecintele leziunii produse la nivelul unor

organe sau parti ale corpului. Este vorba de consecintele unor defecte sau pierderi la nivelul
membrelor,organelor sau la nivelul altor structuri ale corpului, indiferent de cauza acestora.
Dizabilitatea

corespunde

nivelului

persoanei

,respectiv

consecintele

deficientei

asupra

sarcinilor,abilitatilor si ocupatiei persoanei. Potrivit definitiei ICIDH , dizabilitatea consta in orice

restrangere sau lipsa a abilitatilor de a desfasura o activitate intr-un mod considerat obisnuit pentru o
fiinta umana. Termenul handicap se refera la dezavantajul social, la pierderea si limitarea sanselor
unei persoane de a lua parte la viata comunitatii la un nivel echivalent cu ceilalti membri. El descrie
interactiunea dintre persoana cu dizabilitati si mediu. Reabilitarea se refera la un proces destinat a da
posibilitati persoanelor cu deficiente sa ajunga la nivelurile functionale fizice, psihice si sociale
corespunzatoare, furnizandu-le acestora instrumentele cu ajutorul carora isi pot schimba viata in
directia obtinerii unui grad mai mare de independenta in societate.
La aceasta lucrare am folosit tehnica chestionarului. Chestionarul adresat societatii cuprinde 13
intrebari: 2 intrebari deschise, 9 intrebari inchise si 2 intrebari semi inchise
Am folosit intrebari inchise si deschise pentru a-l determina pe subiect sa se integreze in unul
din raspunsurile propuse in chestionar. Intrebarile deschise utilizate in chestionar ,lasa subiectului
libertate maxima in formularea raspunsurilor iar folosirea intrebarilor deschise este indicata pentru

41

ca acestea pun in evidenta ceea ce este profund interiorizat si consolidat atat in planul cunoasterii cat
si al comportamentului.
Obiectivele cercetarii
Obiective generale
1. Evidentierea atitudinii nondiscriminative a populatiei de masa asupra persoanelor cu
handicap in ceea ce priveste integrarea in munca a acestui grup de persoane.
2. Informarea populatiei de masa in ceea ce priveste integrarea socio-profesionala a
persoanelor cu handicap.
Obiective specifice
1. Identificarea opiniilor populatiei cu privire la termenul de handicap/dizabilitate.
2. Identificarea opiniilor populatiei cu privire la atitudinea discriminativa a angajatorilor fata
de persoanele cu handicap.
3. Identificarea opiniilor populatiei de masa cu privire la modalitatile de integrare a persoanelor
cu handicap.
4. Evidentierea nivelului de informare pe care populatia de masa o are referitor la posibilitatile
de angajare a persoanelor cu handicap pe piata muncii.
5. Evidentierea perceptiei populatiei , asupra relatiei dintre nivelul de implicare a familiei
institutiilor, societatii si nivelul de pregatire socio-profesionala a persoanelor cu handicap pentru o
mai buna integrare a acestora pe piata muncii.
Ipoteze
1.Se prezuma ca o atitudine nondiscriminativa a populatiei de masa ajuta la o perceptie
pozitiva asupra persoanelor cu handicap care conduce la o mai buna integrare a acestora pe piata
muncii.
2. Se prezuma ca daca membrii comunitatii manifesta atitudini pozitive fata de persoanele,
atunci exista premizele unor oportunitati pentru integrarea socio-profesionala a persoanelor cu
dizabilitati
3. Se prezuma ca atat atitudinile de neacceptare si respingere fata de persoanele cu handicap,
cat si cele de indiferenta fata de acestea cresc riscul neintegrarii sociale a acestora.
Populatia de referinta

42

Chestionarul destinat persoanelor din comunitate in scopul constientizarii asupra

problematicii integrative socio- profesional a persoanelor cu dizabilitati a fost aplicat unui numar de
207 persoane, acestea avand diferite niveluri de pregatire scolara si profesionala. Apartin mediului
rural ( aprox. 40%) si urban ( aprox. 60%).
Metodele si tehnicile de cercetare
In acord cu obiectivele propuse pentru acest studiu, am optat atat pentru o abordare de tip
calitativ, cat si pentru una de tip cantitativ pentru a pune in evidenta reprezentarile sociale, opiniile si
atitudinile persoanelor din comunitate referitoare la cele cu dizabilitati, precum si opinii referitoare
la modul de abordare al angajatorilor. In acest sens, cercetarea calitativa a cuprins:
-consultarea literaturii si analizarea studiilor efectuate in domeniu.
- discutii individuale cu persoane cu handicap in cadrul orelor de consiliere, cu apartinatori si
prieteni ai acestora.
Modul de aplicare a instrumentelor
Cercetarea a fost realizata, pentru o reprezentativitate mai mare, atat in mediul rural cat si in
mediul urban cu accent pe cel rural unde se presupune ca termenul de dizabilitate/handicap este mai
putin cunoscut si inteles.
Prelucrarea si interpretarea datelor intre reprezentarile sociale ale dizabilitatii realizate de
populatia care cunoaste persoane cu dizabilitati si de catre cei care nu cunosc astfel de persoane nu
exista deosebiri majore. La ambele categorii reprezentarile sociale ale dizabilitatii nu contin aspecte
discriminatorii, de multe ori precizandu-se termenul problema de sanatate. Un aspect important
este si faptul ca la multi subiecti apar in lantul asociativ termeni medicali: suferinta fizica sau
problema de medicala, problema de sanatate, ceea ce demonstreaza faptul ca perceptiile lor sunt
legate de modelul medical de abordare a acestui tip de deficienta. Am remarcat ca etichete ca
dizabilitate, handicap, suferinta, ajutor, compasiune determina o mare capacitate de
organizare a asociatiilor in cazul persoanelor care nu au cunostinte persoane cu dizabilitati, fiind, cu
mare probabilitate, elemente ale nucleului central al reprezentarilor sociale referitoare la acest grup
de persoane.
Surprinzator a fost faptul ca 149 din cei 207 subiecti afirma ca au intalnit persoane cu handicap
iar in ceea ce priveste cercetarea de fata ne asteptam ca numarul acestora sa fie mult mai mic, in
acest sens se pare ca populatia manifesta un grad mai mare de acceptare al acestora astfel
presupunem noi ca mediatizarea si strategiile in domeniu si-au atins scopul.

43

Un procent de 95% dintre cei intervievati sunt de accord cu sintagma ,,toti avem drepturi
egale abordare care vine in sprijinl persoanei cu handicap si presupune o abordare toleranta a
societatii cu privire la dizabiltate.
Toleranta uneori e perceputa ca notiune abstracta. Intoleranta insa e ceva aproape palpabil, ea
poate fi observata usor, mai ales atunci cind atenteaza la drepturile omului. Toleranta e o atitudine,
iar, vizavi de persoanele cu dizabilitati, ea reprezinta capacitatea de a recunoaste si a respecta
convingerile si felul lor de a fi si de a actiona. Toleranta nu inseamna resemnare sau cedare, ea este
antonimul violentei. A tolera persoanele cu dizabilitati nu inseamna sa-ti fie mila de ele. Inseamna sa
le accepti asa cum sint, sa crezi in potentialul lor si sa le ajuti sa-l valorifice. Toleranta se bazeaza pe
acceptarea diferentelor i pe respect. Tratamentul rezonabil inseamna sa raspunzi nevoilor speciale
ale persoanelor cu dizabilitati.
Fiecare persoana este diferita si speciala si are propriile nevoi, fie ca este sau nu persoana cu
dizabilitati. Si persoanele cu handicap au drepturi egale cu ceilalti, iar tratamentul diferit ar duce la
marginalizare si discriminare, impiedicind formarea, implinirea de sine si afirmarea personalitatii.
Beneficiile incluziunii sint reciproce, dar majoritatea dintre noi n-a con tientizat inca acest lucru evident.
Separarea ne limiteaza intelegerea reciproca. Familiaritatea si toleranta reduc frica si respingerea,
favorizind relatii de comunicare si colaborare in beneficiul tuturor.

Fiecare om are abilitati ridicate intr-o ramura anume si abilitati medii sau minime in alte
domenii. Prin urmare, este firesc sa isi canalizeze atentia fiecare persoana in directia abilitatilor
avute, ca la maturitate viata sa sociala sa se exprime prin transformarea acestora intr-o profesie care
sa ii asigure un statut social, cel putin decent.
O aptitudine sau alta nu poate fi evaluata decat de persoana insasi prin practica, prin raportarea
rezultatului personal la rezultatele altora, prin competitie. Toate acestea nu genereaza neaparat o
ierarhizare a oamenilor, ci, ii ajuta sa se integreze corespunzator in grupuri cu aspiratii, aptitudini,
viziuni similare.
De ce este necesara ACCEPTAREA? In orice domeniu, evaluarea lucrului finit se face functie
de rezultatul obtinut. In cazul celui ce are o deficienta fizica, ceea ce il deosebeste de ceilalti este
unitatea de timp alocata realizarii unei actiuni.
In ceea ce priveste cunoasterea drepturilor persoanelor cu handicap nuarul celor care le cunosc
este egal cu cel al celor care au raspuns nu. Nu ne mira un astfel de rezultat deoarece cei mai multi
dintre noi nu isi cunosc drepturile, oricum acest lucru nu inseamna ingnorarea persoanelor cu
handicap ci lipsa de lectura.

44

In acest sens consideram ca mediatizarea cu privire la problema enuntata ar putea fi oportuna

nu numai pentru a face cunoscute drepturile persoanelor cu handicap populatiei de masa ci si
acestora. Astfel putem enunta cu pertinenta ca nici persoanele cu handicap nu sunt familiare cu
drepturile de care beneficiaza conform Legii 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor
persoanelor adulte cu handicap.
112 dintre persoanele chestionate considera ca persoanele cu dizabilitati sunt discriminate la
locul de munca sau in gasirea unui loc de munca, afirmand ca vinovati pentru acest lucru se fac
angajatorii care prefera plata taxelor catre stat in detrimentul angajarii unei persoane cu handicap.
,, Angajatorii prefera in continuare sa plateasca contributiile la stat in schimbul angajarii unor
persoane cu dizabilitati. Chiar si achizitionarea unor produse si servicii de la firme protejate, este
optiunea preferata de putini angajatori
,,Putini dintre angajatori sunt dispusi sa recruteze persoane cu dizabilitati fiind influentati
pozitiv intr-o foarte mica masura, de foarte putine aspecte. ne-au raspuns 2 persoane intervievate
carora li sa solicitat sa argumenteze motivul raspunsului dat.
Interesant este faptul ca, desi foarte multi dintre respondenti declara ca, persoanele cu
dizabilitati, sunt persoane "diferite" sau "obisnuite", nu au oferit raspunsuri prin care s-ar putea
intelege ca ar sustine integrarea lor profesionala.
Relatarile participantiilor indentifica ca pe o posibila cauza pentru aceasta opinie nefavorabila,
lipsa participarii la viata publica a persoanelor cu dizabilitati si lipsa vizibilizatii problematicii
acestora la nivelul opiniei publice generale (cu riscul de a intra intr-un cerc vicios, pentru ca o
problema care nu este vizibila este, evident, mai dificil de pus pe o agenda de politici publice)
Eu am fost socat cu ani in urma, poate mai mult de 15 ani, pe la inceputul profesiei, cand am
fost in Occident si am vazut foarte multe persoane cu dizabilitati pe strazi, in carucioare, cu insotitor,
dar foarte multe in comparatie cu Romania. Evident ca prima perceptie a fost ca sunt degenerati,
dupa care, tot discutand cu prietenii si tot consultandu-ma si preocupandu-ma un pic subiectul, am
realizat ca problema era la mine la noi persoanele respective nu aveau cum sa iasa din casa, ca ele
de fapt exista si la noi, dar nu au posibilitatea de a iesi din casa, nu au insotitor, nu au carucioare, nu
au rampe, nu au facilitati care sa le permita sa iasa in public.
Participantii la discutii au adus numeroase exemple care privesc barierele in calea angajarii
persoanelor cu dizabilitati. Cativa dintre ei , spre exemplu, au afirmat ca acele institutii publice care
nu respecta prevederile legii 448/2006 nu patesc nimic se poate presupune ca o situatie similara
este si in cazul unora dintre angajatorii privati.

45

Nu exista nici o modalitate de a urmari aceasta lege, de a respecta. Nimeni nu este abilitat sa
urmareasca aplicarea acestei legi. Dimpotriva, structurile care sunt puse in situatia de a aplica
aceasta lege, nu o aplica.
O alta bariera este legata de perceptia stereotipa asupra persoanelor cu dizabilitati meseriile
traditionale in societatea romaneasca, in special in cazul unor categorii de dizabilitati, pot duce la
potentiale bariere din partea angajatorilor, care sunt convinsi ca toti deficientii de vaz ar trebui sa se
faca maseuri sau toti deficientii de auz tamplari.
Persoanele cu dizabilitati pot sa isi puna singure bariere, prin auto-marginalizare, prin lipsa de
suport organizat sau prin experiente directe, negative, cu societatea. De asemenea, un fenomen mai
special de marginalizare este preferinta companiei persoanelor cu dizabilitati similare, in enclave
care nu sunt deschise spre comunitate:
Nici ei nu simt, pentru ca treptat sunt descurajati, singuri. Altii nu incearca, ma refer la onguri, stat, simpli cetateni; nu ii incurajeaza, si practica sedentarismul sau, daca se intalnesc tot cu
persoane cu dizabilitati, prefera activitati cu persoane cu deficiente similare
Cunoasterea statutului de persoana cu dizabilitati este o bariera in sine, in viziunea
respondentilor, indiferent de nivelul de competenta pe care il poate demonstra aceasta:
Am lucrat mai mult la privat decat la stat si oarecum pot sa compar in principiu, orice
institutie este dispusa sa angajeze o persoana competenta, asta ar fi o idee, dar uneori handicapul
pare sa fie un handicap la angajare.
Pentru a familiariza persoanele din comunitate cu problematica persoanelor cu handicap
repondentilor li s-a solicitat bifarea drepturilor, de care acestia cred ca persoanele cu handicap
beneficiaza. In acest sens au fost incluse la itemul respectiv toate drepturile persoanelor cu handicap
conform legislatiei in vigoare.
Cum am mentionat mai sus interesul pentru cunoasterea drepturilor este relativ scazut, oricum
cei mai multi au considerat ca foarte important pentru persoanele cu handicap ar fi sa aiba o pergatire
profesionala adecvata si locuri de munca adaptate.
Pentru alegerea acestui raspuns s-a plecat de la prejudecata ca o persoana cu dizabilitati nu
poate sa execute anumite sarcini sau contribuie la scaderea productivitatii si a profitului unei
companii. Subiectul incluziunii persoanelor cu dizabilitati este prezent, insa abordarea integratoare a
dizabilitatii este limitata. Pentru ca persoana cu dizabilitati sa aiba acces la formare profesionala intrun demers de integrare pe piata muncii, ar trebui ca la nivel local sa existe o piata de formare
profesionala accesibila persoanelor cu dizabilitati sustinuta de politici locale de integrare activa.
Astfel, analiza politicilor regionale si locale ar trebui sa evidentieze ce dificultati si bariere exista cu

46

privire la accesul la formare a persoanelor cu dizabilitati, bariere care determina interesul scazut al
furnizorilor de formare pentru servicii de formare adaptate, respectiv, o cerere scazuta de astfel de
oferte din partea beneficiarilor. Totodata, vor fi scoase in evidenta elementele prin care este
incurajata formarea profesionala.
In calitate de angajatori aproximativ 70% dintre persoanele intervievate au raspuns pozitiv cei
mai multi considerand ca este necesar a se acorda sansa ca persoanele cu dizabilitati sa-si
demonstreze aptitudinile si abilitatile. Mai mult desi neincrezatori in forta de munca a persoanelor cu
handicap considera ca acestea ar trebui sa primeasca la inceput sarcini mai usoare tocmai pentru a a
fi incurajate sa se integraze pe piata fortei de munca.
Experientele cu persoane care au dizabilitati, par sa influenteze puternic opiniile acestora si in ceea
ce priveste lucrurile care ii ajuta pe uni dintre cei cu dizabilitati sa reuseasca in viata. Mai mult de
jumatate dintre cei care nici nu au cunoscut persoane cu dizabilitati considera ca vointa puternica a
acestora este motivul principal pentru care unii reusesc in viata, in timp ce dintre cei care interactioneaza
fregvent cu astfel de persoane, O alta parte a persoanelor chestionate considera ca reusitele persoanelor
cu dizabilitati, se datoreaza sprijinului oferit de cei din jur, tocmai de aceea cei mai multi au raspuns
pozitiv la aceasta intrebare.
Raspunzatori pentru integrarea pe piata fortei de munca a persoanelor cu handicap se fac intr-un
procent de peste 70 % societatea si institutiile care prin polticile si strategiile de implementat ar trebui sa
promoveze acesta categorie de persoane.

In privinta posibilitatilor de angajare, acestea arata destul de sumbru. In opinia respondentilor,

la nivelul sprijinului legal, nimic nu este prevazut pentru aceste persoane:
Absolut nimic nu este prevazut pentru persoanele cu dizabilitati. Deci este prevazut pentru cei
care pleaca din scoli, pentru absolventi, se dau salarii mai mari, dar ca sa dea ceva, niste facilitati
pentru angajatorii respectivi, sa plateasca 50% din salariul persoanei, altfel nu te ia nimeni, si daca te
ia, se intampla ce am spus adineaori, vor munca de pomana.
Targurile de joburi si alte modalitati prin care se incearca promovarea unor solutii pentru
persoanele cu dizabilitati sunt privite de catre respondenti, mai degraba, ca o solutie cosmetica, fara
un impact mare in realitate.
De asemenea, multi dintre participanti au adus in discutie, necesitatea existentei unor centre
specializate de promovare a angajarii pentru persoanele cu dizabilitati, care sa poata construi o punte
intre nevoile beneficiarilor si piata muncii.

47

Au existat participanti care au pus problema in termeni de obligativitate de angajare a unor

persoane cu dizabilitati, de catre patroni (si nu de alegere intre trei alternative), invocand reticenta
angajatorilor de a se complica cu angajarea unor astfel de personae.
O alta recomandare din partea celor intervievati prevede luarea unor masuri de asigurare a
continuitatii intre sistemul educativ si cel de integrare in munca, cu existenta unor structuri
intermediare care sa faciliteze angajarea.
Deci ei, dupa ce termina scoala respectiva, au iesit pe poarta scolii, sunt ai nimanui
,.Oricate legi s-au facut pana acum, nu ai la cine sa apelezi, sa spui ma duc la autoritatea
respectiva sa vad, ma duc la protectia sociala... nici nu stii unde trebuie sa te duci cu acest copil ca
sa-l poti integra in munca.
Din grupul de respondenti, multi participanti isi pun sperante in preluarea unor modele care
functioneaza in Uniunea Europeana, in special in ceea ce priveste implementarea unor masuri care sa
asigure angajarea pe piata libera a muncii a persoanelor cu dizabilitati.
Ca o sugestie concreta, participantii la discutii au mentionat posibilitatea existentei unor
structuri intermediare de angajare, care sa permita o mai mare flexibilitatea a interactiunii intre
angajator si persoana cu dizabilitati. Mentionam, ca existenta posibilitatilor de angajare temporara
sau de proba, cu specificatii clare pentru persoanele cu dizabilitati, ar putea creste si contactul
angajatorilor cu mai multe persoane din aceasta categorie.
Daca institutiile si societatea ar trebui sa se implice mai mult in vederea integrarii persoanelor
cu dizabilitati la intrebarea 9 prin care se solicita sa ni se precizeze daca se cunosc institutii care sa
se ocupe cu proiecte pentru reintegrarea socio-profesinala a persoanelor cu dizabilitati ponderea
celor care au raspuns negativ (in proportie 59%) este mai mare decat a celor care afirma ca au
cunostinta de asemenea institutii.
Mai mult cei care au raspuns pozitiv la aceasta intrebare considera ca AJOFM ar trebui sa se
ocupe de reintegrarea socio-profesionala a persoanelor cu dizabilitati.
In acest sens tragem concluzia ca la nivel judetean printre populatia din comunitatea
informatiile cu privire astfel de institutii sunt insuficiente. Astfel recomandam institutiilor:
Cresterea nivelului de informare a factorilor decidenti din institutiile publice cu privire la
diversificarea strategiilor de incluziune in munca a persoanelor cu dizabilitati.
Modul in care este tratata actualmente problematica persoanelor cu dizabilitati in legatura cu
piata muncii nu prevede strategii diversificate in functie de tipul de dizabilitate, iar masurile de
accesibilizare se reduc in momentul de fata (acolo unde acestea sunt puse in practica) la

48

accesibilizarea fizica a spatiului de lucru. Ignorarea si necunoasterea specificului unor dizabilitati fac
sa existe ierarhii intre preferintele in angajare, pentru anumite persoane.
Constituirea unui fond special pentru masuri de accesibilizare si pentru promovarea politicilor
incluzive in domeniul ocuparii. In momentul de fata, banii proveniti din plata sumelor prevazute in
legea 448/2006 ajung la bugetul de stat, fara a exista o transparenta a intoarcerii lor in sistemul
public, in scopul accesibilizarii institutiilor publice si a altor masuri de ocupare in favoare
persoanelor cu dizabilitati. Existenta unui fond special dedicat acestui sector ar putea sa contribuie la
o asumare publica in ceea ce priveste necesitatea unor politici sociale coerente de ocupare.
Infiintarea unui organism de monitorizare a masurilor luate in sectorul public, in ceea ce
priveste ocuparea in favoarea persoanelor cu dizabilitati. Datele cantitative releva existenta unor
institutii publice care ignora prevederile legale sau care par putin preocupate de domeniul incluziunii
persoanelor cu dizabilitati. Monitorizarea la nivel national a peisajului institutional din domeniul
public, precum si existenta unui sistem operational de sanctiuni, ar putea contribui la o functionare
optima a acestor institutii in domeniul accesibilizarii si politicilor institutionale de ocupare.
Implicarea sociala, la nivel local, a institutiilor publice, in ceea ce priveste pomovarea unui
mesaj pozitiv si non-stigmatizant in favoarea integrarii in munca a persoanelor cu dizabilitati.
Institutiile publice sunt responsabile, la nivel local, de transmiterea unui mesaj pozitiv si au rol de
modelator al comunitatilor pe care le deservesc. Cunoasterea comunitatii si a nevoilor specifice ale
acestora, precum si vizibilizarea pentru membrii comunitatii a problematicii persoanelor cu
dizabilitati, ar trebui sa reprezinte una dintre prioritatile sectorului public.
Informarea angajatorilor sau a altor actori locali asupra oportunitatilor si prevederilor legale cu
privire la angajarea persoanelor cu dizabilitati. Sectorul public are obligatia morala de a cunoaste si
mobiliza resursele locale pentru promovarea unor politici incluzive de ocupare. In acest sens,
colaborarea cu sectorul neguvernamental si cu cel privat, precum si promovarea bunelor practici
existente, pot sa se dovedeasca linii de actiune utile.
Stimularea interesului si competentelor persoanelor cu dizabilitati in cautarea si mentinerea
unui loc de munca.
Promovarea prin canalele mass media a politicilor incluzive si de ocupare pentru persoanele cu
dizabilitati.
Aproximativ 80% dintre cei intervievati au considerat ca persoanele cu handicap sunt integrate
in mica masura in societate.
Adaptarea sociala- ramane pentru om conditia esentiala a existentei sale, din care rezulta
satisfacerea si realizarea sa, progresul individual.

49

Adaptarea sociala optima nu reprezinta numai un beneficiu strict individual, ci ea este si un

fapt de care comunitatea de indivizi are nevoie , intrucat o adaptare buna, bazata pe criterii de
normalitate, reprezinta de fapt conditia esentiala a echilibrului, atat pentru individ, cat si pentru
comunitatea umana din care face parte.
Inadaptarea sociala si/sau profesionala- ramane starea celui care nu gaseste in mediul sau
uman sau social-profesional, conditii conforme nevoilor, posibilitatilor si aspiratiilor sale.
Ar trebui incurajate initiativele care vor contribui la schimbarea mentalitatii cetatenilor romani
care pana acum, au mentinut, in general, o atitudine de excludere. Procesul de incluziune, deoarece
vizeaza schimbarea unei mentalitati, este unul de durata si care trebuie abordat prin activitati
constante si consecvente. O persoana cu dizabilitati nu refuza sa munceasca, ci ii este subestimata
contributia pe care si-o pot darui siesi, in primul rand, si societatii, mai apoi.
Intergrare sociala inseamna stabilirea si restabilirea contactelor sociale normale, stimularea
spiritului de independenta si de autoservire, atragerea persoanei cu handicap la toate activitatile
politice, culturale si sportive.
Pentru respectarea drepurilor persoanelor cu dizabilitati cei mai multi sugereaza inasprirea sau
creacrea unui cadru legislativ care sa sanctioneze nerespectarea drepturilor acestei categorii de
persoane.
Este evident ca egalizarea oportunitatilor trebuie sa se manifeste si in formarea profesionala,
fiind esentiale masurile antidiscriminare, accesibilizarea mediului de invatare (de exemplu, atat
accesibilizarea fizica a salilor de curs si de practica, cat si a metodelor si instrumentelor pedagogice,
asigurarea transportului la/de la locul de formare etc.) si consultarea persoanelor cu dizabilitati in
vederea stabilirii unor masuri de politici publice de incurajare a accesului lor in scoli si la cursuri de
calificare/perfectionare.
In prezent cadrul general al asigurarii protectiei drepturilor persoanelor cu dizabilitati care,
influenteaza politicile regionale si locale este alcatuit din tratate si conventii internationale, directive
si recomandari europene, acte normative nationale, dintre acestea, cele mai importante fiind:
- Constitutia Romaniei, 2003
- HG nr. 1175/2005 privind aprobarea Strategiei nationale pentru protectia, integrarea si
incluziunea sociala a persoanelor cu handicap in perioada 2006 2013 - Sanse egale pentru
persoanele cu handicap catre o societate fara discriminari
- Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap,
republicata, cu modificarile si completarile ulterioare

50

- HG nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.
448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificarile si
completarile ulterioare
- Legea nr. 292/2011 a asistentei sociale.
Cu privire la marginalizarea la anagajare 73 % dintre persoanele chestionate au relatat ca acest
lucru se intampla cu adevarat.
Evaluarea persoanei cu dizabilitati se realizeaza in principal din perspectiva incadrarii intr-un
grad de handicap si obtinerii certificatului aferent si mai putin pentru evaluarea potentialului de
formare profesionala si de angajabilitate. Abordarea medicala si atitudinea generala de toleranta sau
protectie reprezinta caracteristici care se resimt in spatiul romanesc si care nu concorda cu abordarea
sociala si atitudinile integratoare de la nivel international. Lipsesc politicile publice coerente vizand
abordarea sociala, exista confuzii intre invaliditate handicap dizabilitate dependena -, literatura
de specialitate este redusa, nu exista politici unitare privind formarea persoanelor cu dizabilitati sau a
personalului care intervine in domeniu si altele.
Angajatorii evita sa recruteze persoane cu dizabilitati, iar in privinta modului in care ar fi de acord
sa sustina integrarea socio-profesionala a acestora, cei mai dintre ei ar prefera sa plateasca taxe sau
contributii in loc sa le angajeze.
Se considera ca o pregatire profesionala suplimentara a persoanelor cu handicap ar putea facilita
relatiile acestora cu angajatorii si ar putea conduce la o integrare socio-profesionala mai buna.
Aproximativ 70% dintre cei chestionati sunt de acord cu aceasta sintagma si de aceea cercetarea de fata
sta la baza unui proiect care isi doreste formarea profesionala a persoanelor cu dizabilitati.

Perspectiva si oportunitaile de angajare sunt diferit privite de catre persoanele cu dizabilitai,

in funcie de tipul de dizabilitate, resursele financiare pe care le au, suportul social si familial pe
care il dein.
Exista persoane care sunt foarte motivate, au o oarecare autonomie proprie, aspiraii i dorina
de a munci , de a avea un statut socio-profesional, care considera experiena profesionala i
integrarea intr-o colectivitate ca pe o ansa de apartenena, se dezvolta sentimentul de utilitate , de
incredere si respect de sine. Pentru alte persoane insa, care dei au capacitatea de a presta o
activitate profesionala, faptul de a cauta activ un loc de munca poate sa insemne o stare extrema de
disconfort, frica de a nu se integra i achita de sarcinile de munca, de a nu fi inelei, critica i sau
ridiculizai. In acest sens pentru a construi increderea in sine i de a optimiza poten ialul fiecaruia
exista consilierea i orientarea psihologica precum i vocaionala care pot orienta persoana in a gasi
un loc de munca pliabil pe capacitatea i abilitaile fiecaruia. Pentru persoanele cu dizabilitai este

51

extrem de important sa fie ajutai sa ii consolideze acele abilitai pe care le de in deoarece sistemul
lor emoional este fragil i permeabil la factorii exteriori.
Astfel avantajele formarii si angajarii ar fi:
imbunatatirea situatiei financiara a persoanelor cu dizabilitati
contribuie la socializare si la cresterea numarului de cunostinte si, de ce nu, de prieteni
contribuie la cresterea stimei de sine
persoana cu dizabilitati plateste taxe si impozite catre societate si nu mai depinde de sistemul
de asistenta sociala.
In ceea ce priveste o analiza comparativa cu privere la tema abordata intre raspunsurile date de
catre populatia din mediul rural si cea din mediul urban putem afirma ca diferentele nu sunt foarte
mari. Ambele comunitati sunt de accord cu respectarea drepturilor persoanelor cu handicap cu
angajarea acestora si bineinteles integrarea socio-profesionala. In ceea cepriveste atitudinea
discriminatorie nu s-au sezizat diferente majore numai ca in mediul rural am obtinut un cu
preponderenta raspunsul ,,Nu stiu/Nuraspund care nu inseamna neaparat o lipsa de implicare in
problematica integrarii persoanelor cu handicap ci faptul ca nu sunt informati in acest sens.
Experientele cu persoane care au dizabilitati, influenteaza cel mai mult opiniile celor
chestionati privind categoria de persoane care ar trebuii ajutate in cea mai mare masura. Experientele
cu persoane care au dizabilitati, pare sa influenteze puternic opiniile acestora si in ceea ce priveste
lucrurile care ii ajuta pe uni dintre cei cu dizabilitati sa reuseasca in viata. Mai mult de jumatate
dintre cei care nici nu au cunoscut persoane cu dizabilitati considera ca vointa puternica a acestora
este motivul principal pentru care unii reusesc in viata, in timp ce dintre cei care interactioneaza
fregvent cu astfel de persoane, considera ca reusitele persoanelor cu dizabilitati, se datoreaza
sprijinului oferit de cei din jur.
Tot experientele din trecut cu persoane care au dizabilitati par sa influenteze foarte mult si ceea
ce considera cei chestionati ca ar fi dizabilitatea, deoarece, doar cei care interactioneaza fregvent cu
aceste persoane sunt de parere ca "dizabilitatea" este o problema datorata barierelor create de
societate.
Si felul in care sunt vazute persoanele cu dizabilitati este influentat tot de experientele cu ei.
Cei care au cunoscut astfel de persoane dar nu au interactionat cu ele si cei care interactioneaza
fregvent cu cei care au dizabilitati, ii considera in procente mai mari ca fiind persoane diferite si
obisnuite.

52

Experientele cu persoane care au dizabilitati, influenteaza cel mai mult opiniile celor
chestionati privind categoria de persoane care ar trebuii ajutate in cea mai mare masura
Experientele cu persoane care au dizabilitati, pare sa influenteze puternic opiniile acestora si in
ceea ce priveste lucrurile care ii ajuta pe uni dintre cei cu dizabilitati sa reuseasca in viata. Mai mult
de jumatate dintre cei care nici nu au cunoscut persoane cu dizabilitati considera ca vointa puternica
a acestora este motivul principal pentru care unii reusesc in viata, in timp ce dintre cei care
interactioneaza fregvent cu astfel de persoane, considera ca reusitele persoanelor cu dizabilitati, se
datoreaza sprijinului oferit de cei din jur.
Si in ceea ce priveste tendinta de distantare fata de problema angajarii persoanelor cu
dizabilitati, trebuie remarcat faptul ca dintre cei chestionati unii cunosc persoane din aceasta
categorie iar opniile acestora sunt diferite cu privire la discrimnarea la angajare
Astfel acestia considera ca aceste persoane, ar trebuii angajate in mod obisnuit si platite in
functie de performanta fata de un procent mic(cei care nu cunosc persoane cu dizabilitati) care
declara ca nu sunt de acord cu sustinerea integrarii socio-profesionale ale acestor persoane.
In ceea ce priveste pregatirea profesinala suplmentara, comunitatea rurala considera ca acest
lucru este benefic atat pentru persoanele cu dizabilitati cat si pentru ceilalti membrii ai comunitatii.
Integrarea socio-profesionala a persoanelor cu handicap ar putea schimba opinia celorlati cu
privire la ceea ce inseamna dizabilitate dar si modul in care acestia sunt tratati in comunitate si mai
mult ar putea deschide ochii angajarilor in privinta angajarii lor.

53

Concluzii

Handicapul se subscrie planului social ,fiind o consecinta a deficientei si incapacitatii,raportata

la gravitatea si cerintele mediului.Handicapul este considerat a fi un dezavantaj social ,care
impiedica sau limiteaza indeplinirea de catre individ a unui rol asteptat de comunitate. Este o functie
a relatiei dintre persoana cu incapacitate si mediul extern ,evidentiat atunci cand sunt intalnite
bariere culturale, fizice sau sociale,impiedicandu-le accesul la diferite activitati sau servicii sociale
care sunt disponibile, in conditii normale ,celorlalte persoane din acelasi context social.Astfel
handicapul are acceptiunea pierderii sau limitarii sanselor de a lua parte la viata comunitatii la un
nivel egal cu al celorlalti.(manea,1986,p.33)
Societatea este reprezentata de indivizi si de relatiile stabilite intre acestia.Tendinta generala
este aceea de perfectiune si omogenitate a membrilor comunitatii.Existenta unei probleme ,indiferent
de natura ei, genereaza dezechilibru la nivel societal ,care implica utilizarea unui volum mai mare de
resurse in vederea satisfacerii nevoilor populatiei. De aici tendinta persoanelor de a elimina ,ignora si
respinge cauzele, care genereaza aparitia acestor perturbari ,din comunitatea in care face parte.
In general societatea catalogheaza persoana in functie de productivitatea si randamentul in
campul muncii , muncesti,deci existi.Majoritatea considera handicapul ca limite functionale ale
unei persoane,efectul bolii,conditiei sau a unui accident.Dar , limitele functionale devin handicap
numai atunci cand o persoana intampina obstacole care impiedica sa-si desfasoare activitatea in mod
normal.Aceste obstacole sunt ridicate ,de obicei ,de catre indivizi ,care destul de reticenti la aparitia
54

unei persoane cu handicap in imediata apropiere ,eticheteaza,stigmatizeaza si marginalizeaza aceste

persoane fara a le acorda posibilitatea de a participa la viata sociala.
In ceea ce priveste atitudinea societatii fata de aceasta categorie de persoane,identificam doua
tipuri de discriminare: discriminare negativacare se manifesta prin incercarea de eliminare,de
marginalizare a acestor indivizi deficienti si discriminare pozitiva caracterizata prin acordarea unor
drepturi in plus fata de ceilalti membri ai comunitatii.(manea ,1986,p.7).
Tendinta generala este aceea ca handicapul sa fie vazut doar ca o limitatare a individului ,care
are efect doar asupra acestuia ,ca entitate unica ,izolata de ceilalti.Insa o persoana interactioneaza cu
membrii comunitatii din care face parte si influenteaza,fie direct ,prin contactul cu membrii familiei
din care fac parte ,cu personalul din cadrul scolar,cu diverse persoane care se ocupa de ingrijirea in
vederea recuperarii persoanei, fie indirect,fiind beneficiar al serviciilor la care contribuie toate
persoanele unei comunitati indiferent daca apeleaza sau nu la ele.Astfel problematica handicapului
nu trebuie analizata doar din perspectiva unilaterala ,care vizeaza doar individul,ci trebuie realizata o
interventie la nivel societal si familial,care implicit se va rasfrange asupra individului.Acest mod de
actiune este posibil atunci cand vorbim de handicap ca dezavantaj social .Problema se pune altfel
atunci cand vorbim de deficienta ,care priveste latura medicala ,interventia se centreaza pe
individ.Indiferent de traiectoria interventiei se urmareste atat bunastarea individului cat si a societatii
in ansamblul ei.
Faptul ca atitudinea sociala este intr-o continua schimbare sub influenta mediului socio-politic,
ne indreptateste sa afirmam ca, dincolo de limitele reale impuse de dizabilitate, perspectiva corecta
fata de integrare este o provocare dar si o generoasa oportunitate in raport cu deficienta. In conditiile
in care membrii societatii manifesta atitudini pozitive fata de persoanele cu dizabilitati, atunci
predispozitia biologica inceteaza sa mai fie o sentinta, iar mediul social devine egal ofertant pentru
toti componentii sai. Calitatea si efectele socializarii primare conditioneaza fundamental intreaga
evolutie a persoanei cu handicap, integrarea sa in viata socio-profesionala.
Pentru o buna integrare socio-profesionala in primul rand ar trebui schimbata atitudinea
societatii, care inca ii izoleaza si trateaza diferit; ar trebui ca discriminarea pozitiva sa nu insemne
favorizare, ci recunoasterea drepturilor si meritelor pe care le au persoanele cu dizabilitati in
societatea contemporana nu numai a obligatiilor acestora de supunere societatii create de cei fara
deficiente.
Ca parte integranta a procesului de egalizare a sanselor pentru accesul la educatie, la formare
sau reconversie profesionala, se impune elaborarea si aplicarea unui sistem legislativ coerent care sa
ia in considerare opiniile si sugestiile persoanelor persoanelor cu dizabiltati, astfel incat sa permita o

55

incluziune socio-profesionala adecvata realelor lor capacitati. Pentru o insertie socio-profesionala

autentica, e nesesara schimbarea mentalitatilor actuale, care sa atraga dupa sine schimbarea
reprezentarilor sociale referitoare la persoanele cu dizabilitatti, schimbarea comportamentelor,
atitudinilor fata de acesta.

Bibliografie

1. Bandila ,A : Cartea asistentului personal

2. Bocancea,C., Neamu,G., Elemente de asisten social, Editura Polirom, Iai, 1999
3. CRIPS ANPH,Proiect de analiz i dezbatere a procesului de integrare profesional a
persoanelor cu handicap
4. Declaraia Drepturilor Persoanelor cu Handicap, decembrie 1975.
5. Dragomir ,V. :Fenomenul marginalizarii si situatia persoanelor cu handicap,revista de asistenta
sociala,nr 6,catedra de asistenta sociala,universitatea bucuresti, 2002
6. Dumitrascu .D: Imaginea persoanelor cu handicap in presa scrisa, editura lumen, 2004
7. Hotrarea de Guvern numrul 427/2001 privind condiiile de ncadrare, drepturile i obligaiile
asistentului personal al persoanei cu handicap;
8. Legea nr. 448 din 06/12/2006 privind protecia i promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
Comisia European. 2006. Discriminarea n Uniunea European. Fia de ar Romnia.
9. Curtea de Conturi a Romniei. 2010. Auditul programelor sociale pentru integrarea profesionala a
persoanelor cu dizabilitati.

56

10. David, Daniel. 2006. Tratat de psihoterapii cognitive i comportamentale. Ed. Polirom.
11. ELISAVETA DRGHICI, CAPACITATEA DE RSPUNS A POLITICILOR SOCIALE DE
OCUPARE LA NEVOILE DE ANGAJARE N MUNC A PERSOANELOR CU HANDICAP,
CALITATEA VIEII, XX, nr. 34, 2009
12 Colegiul Director al Consiliului Naional pentru Combaterea Discriminrii publicat n Monitorul
Oficial nr. 235 din 7 aprilie 2003;
70. Comisia European (2004) Eurobarometru special, Anul european al persoanelor cu handicap
2003, anchete pe teren: septembrie 2003;
13. Comisia European, Direcia General Ocuparea Forei de Munc, Afaceri Sociale i Egalitatea
de anse, Unitatea G4, (2009) Aciunea EU mpotriva discriminrii, Raport de activitate 20072008, Oficiul pentru Publicaii al Uniunii Europene, Luxemburg;
14. Institutul pentru Politici Publice (IPP) i Fundaia Pentru Voi (2011) Diagnoz a angajrii n
munc a persoanelor cu dizabiliti n Romnia, raport realizat n cadrul proiectului:Nu mai
ignorai persoanele cu dizabiliti intelectuale!
15. Preda, V. Pdure, M. (2008) Utilizarea tehnologiilor de acces de ctre studenii cu deficiene
vizuale n sistemul de nvmntului la zi sau la distan, n Boco, M. Albulescu, I. (coord.)
Studii de pedagogie universitar, Cluj Napoca, presa Universitar Clujean;
16. Priestley, M. (2010) Disability (pp. 406-419) Castles, F. G., Leibfried, S. Lewis, J. Obinger, H.
Pierson, C. (eds.) The Oxford Handbook of the Welfare State, published to Oxford Handbooks
Online;
17. Rdulescu, S.M. (2002) Sociologia sntii i a bolii, Bucureti, editura Nemira;
18. Rotariu, T. Ilu, P. (1997) Ancheta sociologic i sondajul de opinie, teorie i practic, Iai,
editura Polirom;

57

Anexe

58

Graficul

cu

raspunsurile

la

intrebarile

din

chestionarul

pentru

comunitate
CHESTIONAR
Data aplicarii chestionarului: /..
Nume:
Prenume:
Ocupatia :...
Sexul: ..
Varsta:..

1.Cunoasteti persoane cu handicap ?

a) Da, cunosc. 149
b) Nu cunosc.

41

c) Am intalnit. 17

59

2. Ce reprezinta pentru dumneavoastra termenul de handicap ?

In proportie de 90%
problema de sanatate, suferinta fizica sau problema de medicala

3.Sunteti de acord cu afirmatia Toti avem drepturi egale?

a) Da

202

b) Nu

c) Nu stiu/ Nu raspund

4.Cunoasteti drepturile persoanelor cu handicap la locul de munca?

a) Da

87

b) Nu

81

c) Nu stiu/ Nu raspund

39

60

5.Credeti ca persoanele cu dizabilitati sunt discriminate la locul de munca sau in gasirea unui loc de
munca?
a) Da

112

b) Nu

57

c) Nu stiu/ Nu raspund

38

6. Bifati care credeti ca sunt drepturile de care beneficiaza persoanele cu handicap?

a) La ocrotirea sanatatii

b) La educatie si formare profesionala.

c) La ocuparea si adaptarea locului de munca, orientarea si recunoasterea profesionala.

d) La asistenta sociala, respective servicii sociale si prestatii sociale.

e) La locuinta, amenajarea mediului de viata, personal, ambient, transport, acces la mediul fizic
si informal;
f) La asistenta sociala;
g) La petrecerea timpului liber, acces la cultura, sport, turism;

61

h) La facilitate fiscale;

i) Altele

7.Daca ati fi angajator ,ati angaja o persoana cu dizabilitati?

a) Da

149

b) Nu

16

c) Nu stiu/ Nu raspund

42

8.Cine ar trebui sa se implice mai mult pentru o mai buna integrare a persoanelor cu
dizabilitati in societate?
a) Societatea
b) Institutiile
c) Familia
d) Altele...

62

9.Cunoasteti institutii care desfasoara proiecte pentru reintegrarea socio-profesionala a

persoanelor cu dizabilitati?
a) Da

87

b) Nu

74

c) Nu stiu/ Nu raspund

47

10. In ce masura sunt persoanele cu handicap integrate in societate?

a) In mare masura

26

b) In mica masura

165

c) Deloc

16

63

11. Ce sugestii aveti pentru o mai buna respectare a drepturilor persoanelor cu handicap in Romania?
,,Inasprirea sau crearea unui cadru legislativ care sa sanctioneze nerespectarea drepturilor acestei
categorii de persoane
12. Credeti ca persoanele cu handicap sunt marginalizate si excluse la angajare?
a) Da

151

b) Nu

16

c) Nu stiu/ Nu raspund

40

13. Credeti ca o pregatire profesionala superioara i-ar putea ajuta in relatiile cu ceilalati?
a) Da

143

b) Nu

32

64

c) Nu stiu/ Nu raspund

32

Semntura persoanei care a completat chestionarul .

65