Sunteți pe pagina 1din 3

Tema sesiunii de asistenta de miercuri, 07.09.

2016, va fi dedicat contribuabililor


care doresc informaii cu privire la impozitul pe veniturile microntreprinderilor .
Microntreprinderea este persoana juridic romn care, la data de 31 decembrie
a anului fiscal precedent, ndeplinete cumulativ urmtoarele condiii:
a) a realizat venituri, altele dect cele obinute din:
- activiti n domeniul bancar;
- activiti n domeniile asigurrilor i reasigurrilor, al pieei de capital, cu
excepia persoanelor juridice care desfoar activiti de intermediere n aceste
domenii;
- activiti n domeniul jocurilor de noroc;
- activiti de explorare, dezvoltare, exploatare a zcmintelor petroliere i
gazelor naturale.
b) a realizat venituri, altele dect cele din consultan i management, n
proporie de peste 80% din veniturile totale;
c) a realizat venituri care nu au depit echivalentul n lei a 100.000 euro;
d) capitalul social al acesteia este deinut de persoane, altele dect statul i
unitile administrativ-teritoriale;
e) nu se afl n dizolvare, urmat de lichidare, nregistrat n registrul comerului
sau la instanele judectoreti, potrivit legii.
Impozitul pe veniturile microntreprinderilor este obligatoriu pentru persoanele
juridice care ndeplinesc condiiile de microntreprinderi menionate mai sus.
Cotele de impozitare pe veniturile microntreprinderilor sunt:
- 1% pentru microntreprinderile care au peste 2 salariai, inclusiv;
- 2% pentru microntreprinderile care au un salariat;
- 3% pentru microntreprinderile care nu au salariai.

Alice Stratan Buna ziua, va rog sa-mi confirmati urmatoarea situatie deoarece
din codul fiscal nu pare foarte clar : in cazul in care o microintreprindere
platitoare de impozit pe venit, a depasit in cursul anului, de exemplu in luna
aprilie 2016 ponderea de 20 % din venituri din consultanta, depune 010 si trece
la impozit pe profit incepand cu 01.01.2016. Daca ulterior trecerii la impozitul pe
profit, nu mai inregistreaza venituri din consultanta ci din vanzari si procentual
veniturile din consultanta nu mai reprezinta decat 5 % din total venituri la luna
august 2016, microintreprinderea pastreaza regimul de impozitare pe profit nu ?
Nu mai revine la impoziitul pe venit. Multumesc !
mi place Rspunde 1 5 septembrie la 17:59 Editat
Agenia Naional de Administrare Fiscal Va rugam sa adresati intrebarea
in cursul sesiunii de maine, care va incepe la ora 9.00. Va multumim.
mi place Rspunde 1 6 septembrie la 09:55
Cheltuieli de protocol si de sponsorizare la microintreprinderi --- SHARE
In cazul entitatilor platitoare de impozit pe profit exista limitari fiscale in ceea ce priveste dreptul de
deducere al sumelor aferente cheltuielilor de protocol si de sponsorizare.
Cheltuielile de protocol sunt cheltuieli ocazionate de acordarea unor cadouri, tratatii si mese partenerilor
de afaceri, efectuate in scopul afacerii, se mentioneaza in Codul fiscal.
Pentru societatile care datoreaza impozit pe profit, cheltuielile de protocol sunt deductibile n limita unei
cote de 2% aplicat asupra diferenei rezultate dintre totalul veniturilor i totalul cheltuielilor, altele dect
cheltuielile de protocol i cheltuielile cu impozitul pe profit.
Atentie! n cadrul cheltuielilor de protocol, la calculul profitului impozabil, se includ i cheltuielile nregistrate
cu TVA colectat pentru cadourile oferite de contribuabil, cu valoare egal sau mai mare de 100 lei.
Cheltuielile de sponsorizare i/sau mecenat i cheltuielile privind bursele private reprezinta cheltuieli
nedeductibile la calculul impozitului pe profit, insa entitatile scad din impozitul pe profit datorat sumele
aferente n limita minim de mai jos:

- 30/00 din cifra de afaceri (50/00 din cifra de afaceri, incepand cu 1 ianuarie 2016);
- 20% din impozitul pe profit datorat.
De regula, sponsorizarile se acorda spre finalul anului, moment in care societatile au o imagine de
ansamblu cu privire la nivelul cifrei de afaceri si al impozitului pe profit, criterii in functie de care se poate
stabili nivelul sumei acordate ca sponsorizare.
Retineti! In cazul microintreprinderilor NU EXISTA LIMITARI de tipul celor de mai sus. Aceste societati
datoreaza un impozit de 3%, 2% sau 1% din veniturile obtinute, nivelul cheltuielilor neinfluentand acest
indicator. Oricum, trebuie manifestata prudenta in inregistrarea acestor cheltuieli, deoarece o entitate poate
trece de la microintreprindere la impozit pe profit in cursul anului, ceea ce inseamna ca trebuie sa tina cont
la calculul impozitului pe profit de limitele de deducere prezentate.
Chiar daca nu exista limite la calculul impozitului, ar fi bine sa nu exageram cu astfel de cheltuieli,
deoarece s-ar putea pune in discutie diminuarea profitului contabil al firmei si considerarea acestor sume
ca fiind venituri din alte surse pentru asociati.
Conform art 114, alin 2), lit (H), bunurile i/sau serviciile primite de un participant la persoana juridic,
acordate/furnizate de ctre persoana juridic n folosul personal al acestuia reprezinta venituri din alte
surse....Venit pentru care trebuie aplicat un impozit la sursa de 16%...

S-ar putea să vă placă și