Curs 1

Personalitatea juridica a UE
Sediul materiei: art. 47 TUE (Uniunea are personalitate juridica - pe plan international). Art.
335 TFUE - personalitatea juridica pe plan intern a UE, adica in relatiile cu fiecare stat membru. Se
face o distinctie intre cum se definea UE pana la intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona si
cum se defineste dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona.
Pana la intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona: acea entitate sui generis, care, avand
personalitate juridica emergenta, infiintata fiind prin Tratatul de la Maastricht din 1992, intrat in
vigoare in 1993, in existenta sa se sprijinea pe cei 3 piloni: pilonul comunitar, PESC, cel de-al
doilea pilon care avea personalitate juridica prin cele 3 comunitati europene si, cel de-al treilea,
justitie si afaceri interne (prin Tratatul de la Amsterdam dobandeste denumirea de cooperare
judiciara si politieneasca in materie penala).
Dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona: prin intrarea in vigoare a Tratatului de
la Lisabona, UE dobandeste personalitate juridica, devine subiect de drept international. In temeiul
unei astfel de personalitati juridice, isi asuma drepturi si obligatii. UE se substituie si ii succede
Comunitatii Europene.
Argumente potrivit carora UE are personalitate in cadrul organizatiilor internationale: art. 1
si 2 din Conventia cu privire la dreptul tratatelor. Se adauga Declaratia 24 cu privire la
personalitatea juridica a UE. Potrivit acestei declaratii, in temeiul personalitatii juridice, UE nu este
autorizata in niciun fel sa legifereze sau sa actioneze in afara competentelor care ii sunt conferite de
catre statele membre prin tratate (cel mai nou este Tratatul de la Lisabona, care realizeaza pentru
prima data o astfel de partajare).

Obiectivele si valorile UE
Sediul materiei: art. 2 TUE (valori), art. 3 TUE (obiective), art. 7 (1), (2) si (3) TUE. Potrivit
acestuia, Uniunea urmareste sa promoveze:
- pacea;
- valorile sale;
- bunastarea popoarelor, a statelor care compun UE;
UE ofera cetatenilor sai un spatiu de libertate, securitate si justitie, fara frontiere interne, in
interiorul caruia este asigurata libera circulatie a persoanelor, in corelare cu adoptarea unor masuri
adecvate privind controlul la frontierele externe, dreptul de azil, imigrarea, precum si prevenirea
criminalitatii, respectiv combaterea acestui fenomen.
UE instituie o piata interna. Aceasta actioneaza pentru dezvoltarea durabila a Europei
intemeiata pe o crestere economica echilibrata si pe stabilitatea preturilor, pe o economie sociala de
piata, un grad ridicat de competitivitate, care tinde spre ocuparea deplina a fortei de munca si spre
progres social, precum si pe un nivel inalt de productie si de imbunatatire a calitatii mediului. UE
promoveaza progresul stiintific si tehnic.
Uniunea combate excluziunea sociala si discriminarile. De asemenea, promoveaza:
justitia si protectia sociala;
egalitatea intre femei si barbati;
solidaritatea intre generatii si protectia drepturilor copilului;
coeziunea economica, sociala si teritoriala;
solidaritatea intre statele membre.
- respecta bogatia diversitatii sale culturale si lingvistice;
- vegheaza la protejarea si dezvoltarea patrimoniului cultural european;
- instituie o uniune economica si monetara a carei moneda este euro.
In relatiile cu comunitatea internationala, UE:
1

- isi afirma si isi promoveaza valorile si interesele contribuind la protectia intereselor cetatenilor

sai;
contribuie la:
pacea
securitatea
dezvoltarea durabila a planetei
solidaritatea si respectul reciproc intre popoare
comertul liber si echitabil
eliminarea saraciei si protectia drepturilor omului si, in special, a drepturilor copilului
respectarea stricta si
dezvoltarea dreptului international, inclusiv respectarea principiilor Cartei Organizatiei Natiunilor
Unite.
Uniunea isi urmareste obiectivele prin mijloace corespunzatoare, in functie de competentele
care ii sunt atribuite prin tratate.

Competentele UE
Sunt inscrise in Declaratia nr. 24 anexata Tratatului de la Lisabona, care precizeaza ca, in
temeiul personalitatii juridice pe care UE a dobandit-o, aceasta nu este autorizata in niciun fel sa
legifereze sau sa actioneze in afara competentelor care ii sunt conferite de catre statele membre prin
tratate.
Sediul materiei: art. 4 (1) si (5) TUE, Titlul I din TFUE: art. 3, 4, 6; art. 352 TFUE (referitor
la clauza pasarela); Protocolul nr. 25 privind exercitarea competentelor partajate; Declaratia nr. 18
privind delimitarea competentelor.
Este de retinut faptul ca, potrivit art. 5 din TUE, delimitarea competentelor UE este
guvernata de principiul atribuirii. Exercitarea acestor competente este reglementata de principiile
subsidiaritatii si proportionalitatii.
In temeiul principiului atribuirii, UE actioneaza numai in limitele competentelor care i-au
fost atribuite de catre statele membre prin tratate, pentru realizarea obiectivelor inscrise in tratate.
Orice competenta care nu este atribuita Uniunii prin tratate apartine statelor membre.
Potrivit principiului subsidiaritatii, in domeniile care nu sunt de competenta sa exclusiva,
UE intervine numai daca si in masura in care obiectivele actiunii preconizate nu pot fi realizate in
mod satisfacator de catre statele membre nici la nivel central, nici la nivel regional si nici la nivel
local, dar, date fiind dimensiunile si efectele actiunii preconizate, pot fi realizate aceste obiective
mai bine la nivelul Uniunii.
In temeiul principiului proportionalitatii, actiunea Uniunii, in continut si in forma, nu
depaseste ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor.
Art. 4 (1) TUE precizeaza ca orice competenta care nu este atribuita Uniunii prin tratate,
apartine statelor membre.
www.europeanlawmootcourt.cu
Referate:
1. respectarea drepturilor fundamentale in cadrul UE: distinctia dintre drepturile fundamentale la
nivelul Uniunii vs. drepturile omului asa cum acestea sunt aparate de Conventia Drepturilor
Omului;
2. principiile Uniunii: al cooperarii loiale, al atribuirii (se refera la competenta), al
proportionalitatii si al subsidiaritatii.
CJCE Gaston Schul 15/81
2

Diferenta dintre declaratie si protocol: declaratia are natura politica, spre deosebire de
protocol, care este angajant din punct de vedere politic.

Curs 2
Competentele exclusive ale UE

Sediul materiei: art. 3 TFUE.

Domeniile in care competenta Uniunii este exclusiva:
uniunea vamala;
stabilirea normelor privind concurenta, norme necesare functionarii pietei interne a UE;
politica monetara pentru statele membre ale UE care au trecut la moneda unica europeana;
conservarea resurselor biologice ale marii in cadrul politicii comune a pescuitului;
politica comerciala comuna.

In zona politicii externe, competenta Uniunii este exclusiva in ceea ce priveste incheierea
unui acord international, in cazul in care o astfel de incheiere a fost prevazuta de un act legislativ al
Uniunii ori este necesara pentru a permite Uniunii sa isi exercite competenta interna ori in masura in
care aceasta ar putea aduce atingere normelor comune sau ar putea modifica domeniul de aplicare al
acestora. In toate aceste cazuri, conchidem ca numai Uniunea poate legifera si adopta norme cu
forta juridica obligatorie, statele membre avand posibilitatea sa faca acest lucru numai in cazul in
care sunt abilitate de Uniune sau pentru a pune in aplicare actele Uniunii.

Competentele partajate
Sediul materiei: art. 4 TFUE
Domenii in care competenta Uniunii este partajata cu statele membre sunt:
- piata interna;
- politica sociala, pentru acele aspecte care sunt definite prin tratat;
- coeziunea economica, sociala si teritoriala;
- agricultura si pescuitul, cu exceptia conservarii resurselor biologice ale marii;
- mediul;
- protectia consumatorului;
- transporturile;
- retelele transeuropene;
- energia;
- spatiul de libertate, securitate si justitie;
- obiectivele comune de securitate in materie de sanatate publica pentru acele aspecte definite prin
tratat (TFUE).
De precizat este faptul ca in domeniile cercetarii, dezvoltarii tehnologice si spatiului,
Uniunea dispune de competenta pentru a desfasura actiuni si, in special, pentru definirea si punerea
in aplicare a programelor, fara ca exercitarea acestei competente sa poata avea ca efect impiedicarea
statelor membre de a-si exercita competentele proprii.
In domeniile cooperarii pentru dezvoltare si ajutor umanitar, Uniunea dispune de
competenta pentru a intreprinde actiuni si pentru a duce o politica comuna, fara ca exercitarea
acestei competente sa poata avea drept efect lipsirea statelor membre de posibilitatea exercitarii
propriilor competente.

Un alt sediu al materiei important pentru acest nivel il reprezinta art. 2 din TFUE, potrivit
caruia Uniunea si statele membre pot legifera si adopta acte obligatorii din punct de vedere juridic
in acest domeniu.
Statele membre isi exercita competentele in masura in care Uniunea nu face acest lucru.
Statele membre pot sa isi exercite din nou competentele in masura in care Uniunea hotaraste
sa nu isi mai exercite aceste competente (Uniunea considera ca, pentru anumite etape, mai bine pot
exercita competente intr-o anumita perioada).
Un alt sediu al materiei il reprezinta Protocolul nr. 25 privind exercitarea competentelor
partajate. Acest protocol, in cadrul articolului unic, contine o dispozitie potrivit careia in cazul in
care Uniunea desfasoara o actiune intr-un anumit domeniu, domeniul de aplicare al exercitarii
competentelor sale include doar acele elemente care sunt reglementate de respectivul act al Uniunii,
adica, pe cale de consecinta, nu include intregul domeniu (ex: mediul - doar materia energiei, nu
intregul domeniu).
Un alt sediu al materiei il reprezinta Declaratia nr. 18 cu privire la delimitarea
competentelor. Vine in completarea celor spuse mai sus, in sensul ca, in conformitate cu sistemul
partajarii competentelor, intre Uniune si statele membre, asa cum este prevazut in cele 2 tratate
(TUE si TFUE), orice competenta care nu a fost atribuita Uniunii prin tratate apartine statelor
membre.
In situatia in care tratatele atribuie Uniunii competente partajate cu statele membre intr-un
anumit domeniu, statele membre isi exercita competentele in masura in care Uniunea nu si le-a
exercitat sau a hotarat sa inceteze a le exercita. Aceasta ultima situatie (a hotarat sa inceteze a le
exercita) poate sa apara in cazul in care institutiile UE competente hotarasc sa abroge un act
legislativ, in special pentru a garanta mai buna respectare in mod constant a principiilor
subsidiaritatii si proportionalitatii. Consiliul poate solicita Comisiei, la initiativa unuia sau a mai
multora dintre membrii sai, reprezentanti ai statelor membre, potrivit art. 241 din TFUE, sa
inainteze propuneri de abrogare a unui act legislativ.

Nivelul de sprijin, de coordonare si de completare a actiunilor

statelor membre (competente exclusive ale statelor membre nu exista)

Sediul materiei: art. 6 TFUE

Potrivit art. 6 din TFUE, aceste domenii sunt:
protectia si imbunatatirea sanatatii umane;
industrie;
cultura;
turism;
educatia, formarea profesionala, tineretul si sportul;
protectia civila.

Potrivit art. 2 din TFUE, actele Uniunii, obligatorii din punct de vedere juridic, adoptate in
temeiul dispozitiilor tratatelor referitoare la aceste domenii, nu pot implica armonizarea actelor cu
putere de lege si a normelor administrative ale statelor membre. Intinderea si conditiile exercitarii
competentelor Uniunii sunt stabilite prin dispozitiile tratatelor referitoare la fiecare domeniu.
Adaugam faptul ca statele membre isi coordoneaza politicile economice si de ocupare a
fortei de munca in conformitate cu acele conditii prevazute de tratat (TFUE) pentru definirea carora
Uniunea dispune de competenta.
Totodata, Uniunea este competenta in conformitate cu dispozitiile TUE sa defineasca si sa
puna in aplicare o politica externa si de securitate comuna, inclusiv sa defineasca treptat o politica
de aparare comuna (PESC vs. PESA).
4

Art. 352 TFUE privitor la clauza pasarela. In cazul in care o actiune a Uniunii se dovedeste
necesara in cadrul politicilor definite prin tratate, pentru a atinge unul dintre obiectivele precizate in
tratate, fara ca acestea sa fi prevazut atributiile necesare in acest sens, Consiliul, hotarand in
unanimitate, la propunerea Comisiei si dupa aprobarea Parlamentului European, adopta masurile
corespunzatoare.
La data la care dispozitiile respective sunt adoptate de catre Consiliu, in conformitate cu o
procedura legislativa speciala, acesta hotaraste, la propunerea Comisiei si dupa aprobarea
Parlamentului European (acele domenii in care nu sunt prevazute competente prin tratatele de la
Lisabona).
Comisia, in cadrul procedurii de control al aplicarii principiului subsidiaritatii, atrage atentia
Parlamentelor nationale asupra propunerilor intemeiate pe prevederile art. 352. Parlamentele
nationale sunt obligate ca in termen de 8 saptamani sa se pronunte in legatura cu respectarea
principiului subsidiaritatii.
Masurile intemeiate pe prevederile art. 352 din TFUE nu pot implica armonizarea actelor cu
putere de lege si a normelor administrative ale statelor membre, in cazul in care tratatele exclud o
astfel de armonizare.
Beneficiul prevederilor acestui articol nu poate fi folosit pentru atingerea obiectivelor din
domeniul politicii externe si de securitate comuna, pentru ca aici deciziile se adopta in unanimitate
si numai sub aspectul temeiului legal fundamental, iar orice act adoptat in conformitate cu
prevederile art. 352 trebuie sa respecte limitele prevazute de tratat (limite pe care le gasim in art. 40
TUE).
Punerea in aplicare a politicii externe si de securitate comuna nu aduce atingere aplicarii
procedurilor si domeniului de aplicare corespunzator al atributiilor institutiilor prevazute in tratate
in vederea exercitarii competentelor Uniunii inscrise la art. 3-6 din TFUE.
De asemenea, punerea in aplicare a politicilor prevazute la articolele respective nu aduce
atingere aplicarii procedurilor si domeniului de aplicare corespunzator al atributiilor prevazute in
tratate pentru institutii, in vederea exercitarii competentelor Uniunii (din domeniul PESC).

Mai exista o declaratie cu privire la art. 352 din TFUE, ce apartine Conferintei sefilor de stat
si/sau de guvern. Potrivit acestei declaratii, conferinta subliniaza faptul ca, in conformitate cu
jurisprudenta constanta a CJUE, art. 352 din TFUE, care face parte integranta dintr-un sistem
institutional bazat pe principiul competentelor de atribuire, nu poate constitui temeiul pentru
extinderea competentelor Uniunii dincolo de cadrul general pe care il reprezinta totalitatea
dispozitiilor tratatelor si in special este vorba despre acele dispozitii care definesc misiunile si
actiunile Uniunii.

Principiile care guverneaza ordinea juridica a UE

1.
2.
3.
4.

principiul atribuirii de competente

principiul proportionalitatii
principiul subsidiaritatii
principiul cooperarii loiale (C-137/91)
+ principiul egalitatii statelor membre (prevazut de art. 4 TUE) - in acest articol se prevede pentru
prima si singura data competenta exclusiva a statelor membre (integritatea teritoriala, mentinerea
ordinii publice si apararea securitatii nationale).

Principiul atribuirii de competente

5

Sediul materiei: Declaratia nr. 24 anexata Tratatului de la Lisabona si art. 5 din TUE. + art. 3
(6) din TUE, Declaratia nr. 18, Declaratia nr. 42
Potrivit Declaratiei nr. 24, in temeiul personalitatii juridice pe care Uniunea a dobandit-o,
aceasta nu este autorizata in niciun fel sa legifereze sau sa actioneze in afara competentelor care ii
sunt conferite de catre statele membre prin tratate.
Art. 5 din TUE precizeaza faptul ca, in temeiul principiului atribuirii, Uniunea actioneaza
numai in limitele competentelor care i-au fost atribuite de catre statele membre prin tratate pentru
realizarea obiectivelor stabilite prin aceste tratate.
Exista o corelatie intre principiul atribuirii si principiul subsidiaritatii. In ce priveste
principiul subsidiaritatii, UE actioneaza numai atunci cand statele membre nu pot indeplini
satisfacator obiectivele etc. Din activitatea jurisdictionala se constata ca interpretarea dispozitiilor
din tratate privind competenta nu este restrictiva, pentru ca se evidentiaza o intreaga diversitate de
competente si anume:
- normativa;
- executiva;
- de control;
- jurisdictionala.
In temeiul atribuirii de competente, institutiile UE actioneaza numai in limitele
competentelor care le-au fost stabilite. Este vorba despre acele competente stabilite expres, nu tacit.
De asemenea, ratiunea unui astfel de principiu se regaste in faptul ca se doreste fie evitarea
suprapunerii competentelor institutiilor (domeniile facile, avantajose in care institutiile sunt tentate
sa actioneze), fie inlaturarea acelor domenii, in cazul domeniilor cu grad ridicat de dificultate.
Hotararea 22/70 - acordul european privind transporturile rutiere (doctrina AETR) - Curtea de
Justitie a spus ca, pentru a stabili intr-un caz determinat competenta comunitatii este necesar sa se ia
in considerare atat sistemul tratatului, cat si dispozitiile sale materiale. De fiecare data cand, pentru
punerea in aplicare a unie politici comune prevazute in tratat, comunitataea a adoptat dispozitii de
instituire a unor norme comune, indiferent sub ce forma, statele membre nu mai au dreptul,
actionand individual sau colectiv, de a contracta cu statele terte, obligatii care afecteaza aceste
norme. CJUE a spus ca, daca are o anumita competenta interna, atunci ea poate sa isi exercite
aceasta competenta si la nivel extern (in speta, a incheia un tratat international).
Avizul 1/75 prin care Curtea astabilit natura exclusiva a competentei comunitatii in cadrul
politicii comerciale comune atunci cand este vorba de incheierea unui acord international.
Avizul 1/76 vizeaza competenta comunitatii de a semna un acord international care sa
stabileasca un fond european pentru imobilizarea navelor de navigatie interioara. Curtea a stabilit in
acest caz o competenta externa implicita, bazata pe existenta competentelor interne de a atinge un
anumit obiectiv.
Avizul 1/94 care vizeaza relatiile dintre UE si OMC (Organizatia Mondiala a Comertului):
- comunitate este competenta sa incheie singura acorduri multilaterale privind comertul cu marfuri;
- competenta pentru incheierea acordurilor GATS, care este partajata;
- competenta pentru incheierea TRIPS (acordurile privnd aspectele legate de proprietatea
intelectuala) este partajata intre comunitate si statele membre.

Curs 3
Principiul proportionalitatii
6

Sediul materiei: art. 5 TUE, care precizeaza faptul ca delimitarea competentelor Uniunii
este guvernata de principiul atribuirii, in timp ce exercitarea acestor competente este reglementata
de principiile proportionalitatii si al subsidiaritatii.
In temeiul principiului proportionalitatii, actiunea Uniunii, in continut si forma, nu depaseste
ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor inscrise in tratate. Institutiile Uniunii aplica
principiul proportionalitatii in conformitate cu prevederile Protocolului nr. 2 privind aplicarea
principiilor subsidiaritatii si al proportionalitatii. Uniunea Europeana nu intervine, potrivit
principiului proportionalitatii, in domeniile care nu tin de competenta sa exclusiva decat in masura
in care obiectivele avute in vedere nu pot fi realizate in mod corespunzator de catre statele membre,
un astfel de lucru intamplandu-se mai bine la nivelul Uniunii Europene.
Cauza C-8/1955 - a fost consacrat pentru prima data; C-11/1970 - un avocat general a
formulat definitia acestui principiu pentru prima data. C-331/1988 Curtea a retinut ca principiu al
proportionalitatii este unul dintre principiile generale ale Comunitatii.
Acest principiu a fost codificat prin Tratatul de la Maastricht.

Principiul subsidiaritatii
Sediul materiei: art. 5 TUE, care precizeaza ca in temeiul principiului subsidiaritatii, in
domeniile care nu sunt in competenta sa exclusiva, Uniunea intervine numai daca si in masura in
care obiectivele actiunii preconizate nu pot fi realizate in mod satisfacator de catre statele membre
nici la nivel central, nici la nivel regional, nici la nivel local, dar, date fiind dimensiunile si efectele
actiunii preconizate, obiectivele actiunii respective pot fi indeplinite mai bine la nivelul Uniunii.
Institutiile Uniunii aplica principiul subsidiaritatii in conformitate cu Protocolul nr. 2.
Parlamentele nationale asigura respectarea principiului subsidiaritatii potrivit procedurii
inscrise in Protocol. Pe cale de consecinta, actiunile la nivelul Uniunii Europene nu vor depasi ceea
ce este necesar pentru atingerea obiectivelor stabilite. Se are in vedere faptul ca ceea ce poate fi
realizat in mod individual de catre state nu trebuie indeplinit in comun, dar daca acest fapt nu este
posibil, este acceptata interventia comuna, adica a tututor statelor la nivelul Uniunii Europene.
Prin urmare, competenta de drept comun apartine statelor, adica, in mod concret, este vorba
despre o acceptare din partea statelor a limitarii competentelor lor pentru a acorda competente
sporite Uniunii.
Regula este cea potrivit careia competenta nationala apartine statelor, iar exceptia este competenta
Uniunii.
Principiul subsidiaritatii presupune 2 aspecte:
1. Uniunea este competenta sa actioneze in domeniile si in masura obiectivelor care ii sunt
incredintate in mod expres si evident, fiind vorba despre o competenta exclusiva, caz in care
Uniunea actioneaza cu titlu definitiv, irevocabil, fara alternativa. In fapt, sub acest aspect, nici nu
poate fi pusa in discutie aplicarea principiului subsidiaritatii, pentru ca avem o competenta
exclusiva a Uniunii. Ar fi vorba despre domenii care cad sub incidenta competentelor exclusive.
2. Daca sunt in cauza competente concurente (cele partajate), adica in domeniile care nu sunt
incluse in cadrul competentelor exclusive, precum si in domenii cu ar fi: domeniul politicii
sociale, sanatate, protectia consumatorului sau mediului, iar statele membre nu pot sa realizeze
obiectivele propuse, atunci Uniunea intervine in masura in care aceste obiective pot fi realizate
mai bine la nivelul Uniunii raportat la cel al statelor membre.
Aplicarea principiului subsidiaritatii are in vedere respectarea identitatii nationale si
pastrarea competentelor nationale, permitand, in egala masura, luarea in considerare a prezentei
cetatenilor intr-un mod efectiv la procesul decizional.
7

Cauza Bosman (C-415/93); Cauza C-84/94 - directiva privind timpul de lucru, se solicita
anularea acestei directove; Cauza C-154 si 155 in ceea ce priveste directiva privind suplimentele
alimentare: reclamanta este o asociatie europeana care distribuia suplimente alimentare si contesta
anumite dispozitii din directova anterioare. In mod indirect a fost invocata si incalcarea
subsidiaritatii materiala. In raspunsul sau, Curtea reaminteste ca pp sub se aplica competentelor
atribuie de art. 95. Curtea a spus ca obiectivele din acest domeniu ar putea fi realizate mai bine la
nivel european.
Mecanismele care guverneaza aplicarea principiului subsidiaritatii si al
proportionalitatii
Acestea au drept sediu al materiei Protocolul nr. 2, anexat Tratatului de la Lisabona.
Potrivit art. 5 din Protocol, proiectele de acte legislative se motiveaza in raport cu principiile
subsidiaritatii si al proportionalitatii. Prin urmare, orice proiect de act legislativ trebuie sa contina o
fisa detaliata care sa permita evaluarea conformitatii actului in cauza cu cele 2 principii. Fisa
trebuie sa includa acele elemente care sa permita evaluarea impactului financiar al proiectului
respectiv si, in cazul unei directive, de exemplu, evaluarea vizeaza si implicatiile acesteia, ale
directivei, asupra reglementarilor care urmeaza sa fie puse in aplicare de catre statele membre,
inclusiv asupra legislatiei regionale, dupa caz.
Motivele care conduc la concluzia potrivit careia un obiectiv al Uniunii poate fi indeplinit
mai bine la acest nivel se intemeiaza pe indicatori calitativi si, ori de cate ori este cu putinta, pe
indicatori cantitativi. Proiectele de acte legislative au in vedere necesitatea de a proceda astfel incat
orice obligatie financiara sau administrativa ce revine Uniunii, guvernelor nationale, autoritatilor
regionale sau locale, operatorilor economici si cetatenilor, sa fie cat mai redusa posibil si
proportionala cu obiectivul urmarit.
La nivel national, potrivit art. 6 din Protocolul nr. 2, in termen de 8 saptamani de la data
transmiterii unui proiect de act legislativ in limbile oficiale ale Uniunii, adica in toate cele 24, orice
parlament national sau orice camera a unui parlament national poate adresa Presedintelui
Parlamentului European, al Consiliului, respectiv al Comisiei, un aviz motivat in care sa expuna
motivele pentru care apreciaza faptul ca proiectul in discutie nu este conform cu principiul
subsidiaritatii, adica trebuie aduse aceleasi argumente.
Dupa caz, fiecarui parlament national, respectiv fiecarei camere a unui parlament national ii
revine sarcina de a consulta parlamentele regionale care au competente legislative.
In cazul in care proiectul de act legislativ este emis de catre un grup de state membre,
Presedintele Consiliului transmite avizul Guvernului respectivului stat membru, care contesta
conformitatea actului initiat cu principiul subsidiaritatii.
Daca proiectul de act legislativ este emis de catre Curtea de Justitie, de Banca Centrala
Europeana sau de Banca Europeana de Investitii, Presedintele Consiliului transmite avizul motivat
institutiei initiatoare, respectiv organului initiator.
Potrivit art. 7 din Protocolul nr. 2, Parlamentul European, Consiliul si Comisia ori, dupa caz,
grupul de state membre, Curtea de Justitie, Banca Centrala Europeana sau Banca Europeana de
Investitii, daca proiectul de act legislativ a fost emis de acestea, tin seama de avizele motivate
adresate de parlamentele nationale sau de catre o camera a unui dintre parlamentele nationale.
Fiecare parlament national dispune de cate 2 voturi repartizate in functie de sistemul
parlamentar national.
In cazul in care avizele motivate privind nerespectarea de catre un proiect de act legislativ a
principiului subsidiaritatii reprezinta cel putin o treime din totalul voturilor atribuite parlamentelor
nationale, proiectul trebuie reexaminat. O treime din numarul de voturi=aproximativ 19. Acest prag
este de o patrime in cazul unui proiect de act legislativ prezentat in domeniul privind spatiul de
libertate, securitate si justitie. In urma acestei reexaminari, Comisia sau, dupa caz, grupul de state
8

membre, Parlamentul European, Curtea de Justitie, Banca Centrala Europeana, Banca Europeana de
Investitii, daca proiectul de act legislativ este emis de acestea, pot hotari:
- sa mentina proiectul;
- sa il modifice;
- sa il retraga.
Decizia, oricare ar fi aceasta, trebuie motivata de catre initiator.
In cazul procedurii legislative ordinare, in cazul in care avizele motivate privind
nerespectarea de catre un proiect de act legislativ a principiului subsidiaritatii reprezinta cel putin o
majoritate simpla din voturile atribuite parlamentelor nationale, proiectul trebuie reexaminat.
Ca urmare a unei astfel de reexeminari, Comisia poate hotari, de asemenea, fie sa mentina
propunerea, fie sa o modifice, fie sa o retraga. In cazul in care decide mentinerea propunerii,
Comisia trebuie sa justifice tot printr-un aviz motivat ce o determina sa propuna masura respectiva,
aducand argumente in sensul potrivit caruia proiectul de act legislativ respecta principiul
subsidiaritatii.
Avizul motivat al Comisiei, precum si avizele motivate ale parlamentelor nationale trebuie
prezentate entitatii legislative a Uniunii pentru a putea fi luate in considerare in cadrul procedurii
legislative ordinare.
In cadrul acestei proceduri legislative ordinare, inainte de incheierea primei lecturi, entitatea
legislativa, adica Parlamentul European si Consiliul, examineaza compatibilitatea propunerii
legislative cu principiul subsidiaritatii, tinand seama, in special, de motivele invocate si insusite de
majoritatea parlamentelor nationale, precum si de avizul motivat al Comisiei. In al doilea rand, in
cazul in care, cu o majoritate de 55% a membrilor Consiliului sau cu o majoritate a voturilor
exprimate in Parlamentul European, entitatea legislativa considera ca propunerea nu este
compatibila cu principiul subsidiaritatii, aceasta nu se reexamineaza, adica se respinge.
Curtea de Justitie a UE este competenta sa se pronunte cu privire la actiunile referitoare la
incalcarea principiului subsidiaritatii de catre un act legislativ formulate de catre un stat membru
sau transmise de acesta in conformitate cu prevederile dreptului intern in numele parlamentului sau
national sau al unei camere a acestuia.

Principiul cooperarii loiale

Potrivit acestui principiu, Uniunea si statele membre se respecta si se ajuta reciproc pentru
indeplinirea misiunilor inscrise in tratat.
Statele membre, prin urmare, adopta orice masura generala sau speciala pentru asigurarea
indeplinirii obligatiilor care decurg din tratate sau care sunt de natura sa rezulte din actele
institutiilor Uniunii (izvoare derivate).
Statele membre faciliteaza indeplinirea de catre Uniune a misiunii sale si se abtin de la orice
masura care ar putea pune in pericol realizarea obiectivelor Uniunii.
Cauzele C-200 si 201 - Curtea invoca principiul cooperarii loiale si este vorba despre cooperarea
loiala intre UE si statele membre in sprijinirea domnului Alfonso Mara (era parlamentar european).
In situatia in care a fost introdusa o actiune la o instanta nationala, trebuie sa suspende procedura
judiciara si sa ceara Curtii un aviz. Obligatia cooperarii revine si institutiilor comunitare, adica nu
numai statele membre au obligatia de a coopera cu institutiile UE.
Seminar
Testul 1 - saptamana 10-14 noiembrie;
Sesiunea stiintifica: dobandirea de catre UE a statutului de parte la Conventia Europeana a
Drepturilor Omului (data 11 decembrie, temele trebuie trimise pana la data de 28 noiembrie,
lucrarea trebuie sa aiba 10 pagini, note de subsol si bibliografie
9

tema: C-317 si 318 pe 2004

Curs 4
Adoptarea actelor juridice ale UE
Distingem, pe de o parte, procedura ordinara de adoptare a actelor juridice ale UE si, pe de
alta parte, procedura speciala.
Sediul materiei: partea a VI-a intitulata "Dispozitii institutionale si financiare", Titlul I
intitulat "Dispozitii institutionale", Cap. al II-lea "Actele juridice ale UE", inclusiv procedurilor de
adoptare si alte dispozitii din TFUE.
Potrivit art. 289 (1) TFUE, procedura legislativa ordinara consta in adoptarea in comun
de catre Parlamentul European si Consiliu a unui regulament, a unei directive sau a unei decizii la
propunerea Comisiei.
In cazurile specifice prevazute in tratate, adoptarea unui regulament, a unei directive,
respectiv a unei decizii de catre Parlamentul European cu participarea Consiliului sau de catre
Consiliu cu participarea Parlamentului European constituie o procedura legislativa speciala.
Procedura legislativa ordinara este reglementata de art. 294 din TFUE. In toate cazurile in
care tratatele UE fac trimitere la procedura legislativa ordinara, pentru adoptarea unui act in sensul
de instrument juridic, se aplica prevederile art. 294 din TFUE.
Initiativa apartine Comisiei. Aceasta este regula. De la aceasta regula, exceptie fac
domeniile in care tratatul prevede altfel, in special este vorba despre domeniul numit cooperare
judiciara in materie penala si cooperare politieneasca. Atata timp cat Consiliul nu a luat o hotarare,
Comisia isi poate modifica propunerea pe intreg parcursul procedurilor care duc la adoptarea unui
act al UE.
Etapele parcurse in cazul acestei proceduri legislative ordinare:
- prima lectura
- a doua lectura
- concilierea
- a treia lectura
Lectura intai. Dupa primirea propunerii legislative de la Comisie, Parlamentul European
adopta propria pozitie in raport cu aceasta, pozitie pe care o transmite Consiliului (dialogul intre
cele 2 institutii legislative).
Pozitia Consiliului poate fi de aprobare. In cazul in care aproba pozitia Parlamentului,
adopta actul cu formularea care corespunde pozitiei Parlamentului European.
Avem si situatia contrara, adica in cazul in care Consiliul nu aproba pozitia Parlamentului
European. Acesta adopta in prima lectura propria pozitie, pe care o transmite Parlamentului
European. In egala masura, are obligatia Consiliul ca, odata cu transmiterea pozitiei sale catre
Parlamentul European, sa transmita si motivele care au determinat adoptarea unei pozitii diferite in
prima lectura, Comisia informand si ea la randul ei Parlamentul European cu privire la pozitia sa
fata de pozitia Consiliului.
A doua lectura. In cazul in care, in termen de 3 luni de la data transmiterii pozitiei
Consiliului in prima lectura, Parlamentul European aproba pozitia Consiliului sau nu se pronunta,
actul respectiv se considera adoptat cu formularea care corespunde opiniei Consiliului.
In situatia in care Parlamentul European, cu majoritatea membrilor, respinge pozitia
Consiliului, actul propus este considerat ca nefiind adoptat.
10

Este prevazuta si o treia posibilitate pe care Parlamentul European o are in aceasta etapa a
procedurii legislative ordinare, si anume aceea in care Parlamentul propune, cu majoritatea
membrilor sai, modificari la pozitia Consiliului. In acest caz, textul, asa cum este modificat, se
transmite Consiliului si Comisiei, care Comisie emite un aviz la aceste modificari. In termen de 3
luni de la primirea modificarilor Parlamentului European, Consiliul, hotarand cu majoritate
calificata, aproba modificarile, iar actul este considerat aprobat.
Este prevazuta si posibilitatea ca modificarile Parlamentului sa nu fie aprobate de catre
Consiliu, situatie in care Presedintele Consiliului, in consens cu Presedintele Parlamentului
European convoaca Comitetul de Conciliere in termen de 6 saptamani.
In aceasta etapa, Consiliul hotaraste in unanimitate cu privire la modificarile care au facut
obiectul unui aviz negativ din partea Comisiei.
Concilierea. In cazul in care in termen de 3 luni de la primirea modificarilor Parlamentului
European, Consiliul, hotarand cu majoritate calificata, nu aproba toate modificarile, Presedintele
Consiliului, de comun acord cu Presedintele Parlamentului, convoaca in termen de 6 saptamani
Comitetul de Conciliere.
Comitetul de Conciliere este format din membrii Consiliului sau reprezentantii acestora si
din tot atatia membri ai Parlamentului European (56 de membri). Comisia poate participa la
lucrarile Comitetului de Conciliere.
Misiunea Comitetului este aceea de a ajunge la un acord asupra unui proiect comun cu
majoritatea calificata a membrilor. Termenul limita in care Comitetul trebuie sa ajunga la un astfel
de acord este de 6 saptamani de la data convocarii. Acordul se realizeaza pe baza opiniilor
Parlamentului si ale Consiliului exprimate in cadrul celei de-a doua lecturi. In cazul in care in
termenul de 6 saptamani nu se ajunge la adoptarea unui proiect comun, actul propus este considerat
neadoptat.
A treia lectura. Procedura legislativa ordinara continua, in mod firesc, in cazul in care
Comitetul de Conciliere, in termenul de 6 saptamani aproba proiectul comun. Acesta este analizat
de catre Consiliu si Parlamentul European timp de 6 saptamani de la aprobare in vederea adoptarii
actului respectiv. Actul este adoptat cu majoritatea voturilor exprimate la nivelul Parlamentului si
cu majoritatea calificata a voturilor exprimate in cadrul Consiliului.
In cazul in care, in situatiile prevazute in tratate, un act legislativ face obiectul procedurii
legislative ordinare la initiativa unui grup de state membre sau la recomandarea Bancii Centrale
Europene ori la solicitarea Curtii de Justitie, Comisia Europeana isi vede restranse atributiile, in
sensul ca nu mai poate sa isi modifice propunerea pe intreg parcursul procedurilor care duc la
adoptarea unui act al Uniunii, atata timp cat Consiliul nu a luat o hotarare, nici sa informeze
Parlamentul European cu privire la pozitia sa in cazul primei lecturi si nici sa ofere un aviz negativ
in situatia celei de-a doua lecturi, ne aflam intr-un caz de exceptie. Intr-un astfel de caz de exceptie,
Parlamentul European si Consiliul transmit Comisiei proiectul de act, precum si opiniile lor din
prima si a doua lectura.
Avizul Comisiei poate fi solicitat in orice etapa a procedurii, aviz pe care Comisia il poate
emite si din proprie initiativa.
Un rol important in cadrul acestui mecanism il joaca majoritatea calificata in cadrul
Consiliului. Tratatul de la Lisabona modifica intre altele si modul de calcul al majoritatii calificate
in cadrul Consiliului, precum si domeniile. In acest sens, mai multe prevederi sunt edificatoare.
Pana la 1 noiembrie 2014 se aplica sistemul instituit prin Tratatul de la Nisa, adica
majoritatea calificata este realizata atunci cand 260 de voturi din cele 352 posibile sunt in favoarea
actului propus. Mai mult, statele care au votat pentru acel act trebuie sa reprezinte 62% din
populatia UE. Aceasta conditie se prezuma ca fiind indeplinita, insa daca un stat membru solicita
verificarea indeplinirii acestei conditii, se actioneaza in consecinta.
11

Incepand cu data de 1 noiembrie 2014, in cazul in care Consiliul nu hotaraste la propunerea

Comisiei sau a Inaltului Reprezentant, majoritatea calificata se defineste ca fiind egala cu cel putin
72% din membrii Consiliului, reprezentand statele membre participante care, la randul lor, reunesc
65% din populatia UE.
Totodata, incepand cu 1 noiembrie 2014, majoritatea calificata se defineste ca fiind egala cu
cel putin 55% din membrii Consiliului, reprezentand statele membre participante care reunesc cel
putin 65% din populatia acestor state participante. In acest caz, minoritatea de blocare a unei
decizii trebuie sa includa cel putin numarul minim de membri din Consiliu, care reprezinta mai mult
de 35% din populatia statelor membre participante plus un membru. In caz contrar, majoritatea
calificata se considera a fi intrunita.
Cu toate acestea, este prevazuta o perioada de tranzitie pana la 31 martie 2017 cand va
exista posibilitatea ca un stat membru sa solicite aplicarea sistemului de vot anterior. (Protocolul
36)
Este prevazut, de asemenea, si un mecanism de vot: art. 238 TFUE, mecanism ce face
aplicarea Compromisului de la Ioanina. Acest compromis permite unui grup de state mai mic decat
minoritatea de blocaj sa suspende temporar adoptarea actului respectiv. In aceasta situatie, Consiliul
nu va trece la vot, ci continua deliberarile intr-un termen rezonabil, daca solicitarea provine de la un
grup de state, ce reprezinta 75% din numarul statelor membre. Incepand insa cu 1 aprilie 2017,
pragul de 75% se reduce la 55%.
In ce priveste sfera de aplicare a majoritatii calificate, aceasta s-a extins cu 44 de domenii.
C-43/2012
C-45/86 - anulare; C-345/06; C293/13 si C-294/12; C-336/00; C-317 si 318/04

Curs 5
Domeniile majoritatii calificate
In 24 de cazuri este vorba despre situatiile in care anterior Tratatului de Lisabona era ceruta
unanimitatea pentru adoptarea unui act juridic, cum ar fi:
- punerea in aplicare a masurilor specifice spatiului de libertate, securitate si justitie (este vorba
despre controlul frontierelor, azilul, imigrarea, Eurojustul si Europolul);
- politica externa si de securitate comuna in cadrul propunerilor facute de catre Inaltul
Reprezentant la cererea Consiliului European;
- modalitatile de control privind exercitarea competentelor executive ale Comisiei (vorbim despre
ceea ce inseamna fenomenul comitologiei).
-

In alte 20 de cazuri este vorba despre noi baze juridice cu privire la:
principiile si conditiile necesare functionarii serviciilor de interes economic general;
regimul de protectie a proprietatii intelectuale;
politica spatiala;
energia;
ajutorul umanitar;
protectia civila etc.
Domeniile in care se aplica procedura legislativa ordinara

serviciile de interes economic general (art. 14 TFUE);

initiativele cetatenesti (art. 24 TFUE);
aplicarea regulilor de concurenta politicii agricole comune (art. 42 TFUE);
legislatia in materia PAC;
12

- excluderea unui stat membru din anumite activitati aflate in sfera de aplicare a dispozitiilor cu

privire la dreptul de stabilire;

- extinderea beneficiului dispozitiilor cu privire la prestarile de servicii la resortisantii unui stat tert,
-

stabiliti in UE;
liberalizarea serviciilor in anumite sectoare precis determinate;
imigrarea si lupta impotriva traficului de fiinte umane;
cooperarea judiciara in materie penala;
Eurojustul;
Europolul;
masurile necesare pentru utilizarea monedei unice euro;
sanatatea publica;
fondurile structurale;
energia;
statutul functionarilor, respectiv regimul aplicabil altor agenti ai Uniunii s.a.
Procedurile legislative speciale

Tratatul de la Lisabona reda aceste proceduri reducandu-le la doua.

Obiectivul urmarit consta in simplificarea procesului decizional. Sunt proceduri derogatorii
de la procedura legislativa ordinara. In acest caz, observam ca Consiliul, respectiv Parlamentul
devin, succesiv, institutii unice legiuitoare.
Particularitatile acestor proceduri:
- pentru adoptarea unui act, este necesara realizarea unanimitatii in cadrul Consiliului, precum si
obtinerea aprobarii din partea Parlamentului. Observam ca statele membre dispun de un veritabil
drept de veto, deoarece Parlamentul European detine un loc mai putin important daca ne raportam
la procedura legislativa ordinara.
- rolul Comisiei nu este precizat in mod explicit, insa se poate observa ca executivul Uniunii isi
vede atributiile sporite, in sensul ca, urmare a unui act legislativ, Comisia poate interveni in cadrul
procedurii, modificand unele elemente neesentiale ale actului propus, dar interventia Comiei este
acceptata.
Domeniile in care se aplica procedura speciala:
- justitie si afaceri interne:
parchetul european, care, la randul lui, presupune actiunea in zona cooperarii politienesti

operationala;
masurile privind pasapoartele;
cartile de identitate;
permisele de sedere etc.
- bugetul:
resursele proprii;
cadrul financiar plurianual.
- fiscalitatea:
circulatia capitalului spre tari terte;
armonizarea legislatiilor privind impozitele indirecte.
- unele aspecte prevazute in cadrul anumitor politici comune:
masurile de mediu avand natura fiscala;
programele de cercetare si dezvoltare tehnologica atunci cand programul cadru plurianual este

adoptat potrivit procedurii legislative ordinare;

13

 securitatea sociala si protectia sociala a lucratorilor.

Si aici intalnim asa-numitele clauze pasarela. Tratatul de la Lisabona a introdus clauze

pasarela pentru a putea aplica procedura legislativa ordinara la domenii pentru care tratatele
prevedeau aplicarea procedurii legislative speciale. In plus, aceste clauze permit si aplicarea votului
cu majoritate calificata in cazul actelor pentru care se cere votul unanim.
Exista 2 tipuri de clauze pasarela:
- clauza pasarela generala, care se aplica tuturor politicilor europene. Activarea acestei clauze
trebuie autorizata printr-o decizie a Consiliului European, care, la randul lui, hotaraste cu
unanimitate de voturi.
- clauze pasarela specifice anumitor politici europene.
Clauzele pasarela specifice au unele particularitati procedurale daca le raportam la clauza
pasarela generala. De exemplu, parlamentele nationale nu dispun, in general, de dreptul de opozitie,
care li se recunoaste prin clauza pasarela generala. In alte cazuri, aplicarea anumitor clauze
specifice poate fi autorizata, printr-o decizie a Consiliului, asa cum se procedeaza in cazul clauzei
generale. Prin urmare, modalitatile de punere in practica a clauzelor specifice difera de la caz la caz
si fac obiectul reglementarii prin cele 2 tratate.
Exista 6 clauze pasarela specifice, care se aplica:
- cadrului financiar multianual;
- politicii externe si de securitate comune;
- cooperarii judiciare in domeniul dreptului familiei. Aceasta este singura clauza specifica pentru
care parlamentele nationale isi pastreaza dreptul de opozitie.
- formelor de cooperare consolidata (nu intarita!), in domenii care se supun votului in unanimitate
sau unei proceduri speciale;
- in domeniul social;
- in domeniul mediului.
De retinut pentru nota 2!

Controlul judiciar al respectarii ordinii juridice a UE

Actiunea in anulare
Sediul materiei:
- art. 263 TFUE
- art. 264 TFUE
Ca notiune, actiunea in anulare (sau recursul in anulare) consta in posibilitatea pe care o au
statele, institutiile UE si persoanele fizice ori juridice de a ataca in fata Curtii un act obligatoriu
emis de institutiile Uniunii si de a obtine, in anumite conditii, desfiintarea acestuia.
Este un mijloc de control al conformitatii actelor juridice ale UE (tot ce emana de la
institutiile UE), un control de legalitate si urmareste desfiintarea unui act ilegal, nu modificarea lui.
Actele care sunt susceptibile de a fi atacate
-

Actiunea trebuie introdusa impotriva actelor:

Consiliului;
Comisiei;
Bancii Centrale Europene, altele decat recomandarile si avizele;
Parlamentului European;
Consiliului European menite sa produca efecte juridice fata de terti.
14

Curtea de Justitie controleaza legalitatea actelor organelor, oficiilor si agentiilor Uniunii,

care acte, de asemenea, produc efecte juridice fata de terti.
Indiferent de la ce institutie emana actul, acesta trebuie sa fie unul obligatoriu, adica sa
produca efecte juridice, sa dea nastere la drepturi si la obligatii.
Curtea de Justitie ia in considerare obiectul si continutul actului, nu numai denumirea
acestuia. Avizele si recomandarile, de regula, nu pot face obiectul unei actiuni in anulare. Exceptia
este data de faptul ca acestea pot fi atacate in cazul in care contin drepturi si obligatii, adica produc
efecte juridice.

Legitimarea procesuala activa

Dispun de o astfel de legitimare procesuala activa statele membre, Consiliul si Comisia.
Aceste subiecte de drept mai poarta de denumirea de titulari super-privilegiati, deoarece pot
introduce o actiune in anulare fara nicio conditie speciala privitoare la interese.
Un stat membru poate introduce o astfel de actiune in anulare, chiar impotriva unui act
pentru care, de exemplu, din punct de vedere politic, a votat pentru si in Parlament, si in Consiliu.
Parlamentul European, Banca Centrala Europeana si Curtea de Conturi au legitimare
procesuala activa. Aceastea mai sunt numite si titulari semi-privilegiati, deoarece nu pot introduce o
actiune in anulare decat pentru a-si apara prerogativele. De exemplu: Consiliul poate adopta un
regulament pentru care trebuie sa solicite avizul Parlamentului European, lucru pe care nu il face. In
aceasta situatie, prerogativele Parlamentului de a aviza regulamentul in cauza nu sunt respectate,
Parlamentul avand posibilitatea de a formula o actiune in anulare impotriva regulamentului
respectiv. Per a contrario, Consiliul adopta un regulament pentru care ar fi trebuit sa consulte
Comitetul Regiunilor, lucru pe care nu il face. In acest caz, Comitetul Regiunilor nu poate introduce
o actiune in anulare impotriva regulamentului in cauza, deoarece prerogativele Parlamentului, in
ansamblul sau, nu au fost incalcate.
Exista posibilitatea de a ataca si in cazul persoanelor fizice sau juridice (particularii).
Pentru ca particularii sa poata introduce o actiune in anulare trebuie sa respecte 2 conditii:
- actul juridic pe care il ataca trebuie sa li se adreseze lor in mod individual;
- actul juridic pe care il ataca trebuie sa aiba continutul si forma unui regulament, a unei decizii
adresate unuia dintre ei si sa il priveasca pe particularul in cauza in mod direct, individual.
Hotararea T-18 - actele normative sunt acele acte care nu se incadreaza in categoria actelor
legislative .

Curs 6
Legitimare procesuala pasiva
O au institutiile, adica pot fi atacate numai cu actiune in anulare actele institutiilor UE.
Aceste institutii sunt:
- Consiliul;
- Parlamentul;
- Consiliul European;
- Comisia Europeana;
- Banca Centrala Europeana.
Procedura actiunii in anulare
15

Termenul in care poate fi formulata o astfel de actiune este de 2 luni si curge, pentru actele
generale, de la publicarea in Jurnalul Oficial al UE, iar, pentru actele individuale, termenul curge de
la notificarea lor catre partea interesata. Moment al inceperii curgerii termenului pentru actele
individuale poate fi si ziua in care partea interesata a luat cunostinta de existenta si continutul
actului individual, chiar in cazul in care nu i-a fost notificat in mod oficial. Termenul curge, in caz
de notificare, din ziua urmatoare acestei notificari, iar, pentru actele generale, curge cu incepere din
a 15-a zi urmatoare datei publicarii actului atacat in Jurnalul Oficial al UE.
Cauzele de ilegalitate care pot conduce la anularea actului respectiv
-

Este vorba despre:

absenta competentei sau necompetenta;
incalcarea unor nome fundamentale de procedura;
incalcarea unui tratat sau a oricarei norme de drept privind aplicarea tratatului, respectiv a normei
de drept in cauza;
abuzul de putere.
In primul si al doilea caz, Curtea de Justitie si Tribunalul se pot autosesiza.
Autoritatea hotararii in anulare

Potrivit art. 264 TFUE, in cazul in care actiunea este intemeiata, Curtea de Justitie declara
actul nul si neavenit. Pe cale de consecinta, actul respectiv dispare, este considerat ca inexistent in
ordinea juridica a UE. Partile trebuie puse in situatia anterioara adoptarii actului.
Retroactivitatea. O hotarare data intr-o astfel de actiune de catre Curtea de Justitie este
retroactiva. Ea are valoare erga omnes si antreneaza nulitatea totala sau partiala a unui act juridic al
UE. In acest din urma caz, trebuie sa se aiba in vedere ca o astfel de nulitate sa nu denatureze actul.
Potrivit art. 264, Curtea de Justitie poate anula un act, dar poate declara faptul ca admite ca
anumite efecte ale acestuia subzista. In egala masura, Curtea poate sa limiteze efectele
retroactivitatii, adica efectele hotararii in timp, in sensul ca instanta poate, de exemplu, sa limiteze
retroactivitatea numai la persoana care a introdus actiunea (ex: un particular), dar Curtea poate sa
anuleze actul, mentionand ca acesta se pastreaza pana cand institutia competenta adopta un nou act
care sa il inlocuiasca pe cel anulat, in cazul in care nementinerea actului respectiv ar antrena
prejudicii pentru particulari.
Ex: sindicatul functionarilor publici din UE a negociat cu Consiliul majorarea salariului cu
10%. Consiliul a adoptat un regulament prin care a majorat salariile functionarilor publici, dar
numai cu 5%, motiv pentru care Curtea de Justitie a dat o hotarare de anulare a regulamentului in
cauza, mentinandu-l in vigoare pana la adoptarea unui alt regulament prin care salariile
functionarilor sa fie marite cu 10%.
Executarea hotararii Curtii de Justitie. Institutiile ale caror acte au fost anulate trebuie sa
adopte masurile necesare pentru punerea in executare a hotararii Curtii (art. 266 TFUE).
Exceptia de ilegalitate. Desi, de exemplu, termenul de 2 luni s-a implinit, cu ocazia unui
litigiu care are drept obiect un regulament adoptat in comun de catre Parlamentul European si
Consiliu sau un regulament al Consiliului, al Comisiei ori al Bancii Centrale Europene, in orice
moment se poate invoca exceptia de ilegalitate. In aceasta situatie, Curtea de Justitie poate sa
declare ca actul respectiv este inaplicabil fara a-l anula. Scopul exceptiei de ilegalitate este acela de
a compensa imposibilitatea de a actiona in mod direct. In practica, situatia este destul de nuantata.
Astfel, de exemplu, o intreprindere dintr-un stat membru a primit ajutor guvernamental de la
respectivul stat membru. Comisia Europeana a declarat acel ajutor ca fiind ilegal si a condamnat
statul sa recupereze de la intreprinderea in cauza ajutorul pe care i l-a acordat.
16

Pentru a pune in executare sanctiunea, statul transmite decizia intreprinderii vizate, insa nu
precizeaza termenul in care trebuie rambursat ajutorul pe care l-a primit. Intreprinderea ar putea
introduce o actiunea in anulare, deoarece decizia Comisiei, desi ii este adresata statului, o priveste
in mod direct si individual. Comisia revine si obliga statul sa actioneze impotriva intreprinderii, fapt
pentru care aceasta din urma este adusa in fata Curtii de Justitie.
Curtea a apreciat ca, deoarece intreprinderea avea posibilitatea sa formuleze o actiune in
anulare, dar nu a facut acest lucru, nu va putea sa recurga la exceptia de ilegalitate. Daca am urma
acest rationament, precizand ca, atunci cand a existat posibilitatea de a actiona si nu s-a intamplat, a
fost pierduta sansa invocarii exceptiei de ilegalitate, ar insemna ca ceilalti titulari nu ar putea invoca
prevederile art. 277. Nu putem recurge la un astfel de rationament, deoarece textul art. 277 din
TFUE face vorbire despre toate partile, inclusiv cele carora actul li se adreseaza in mod direct si
individual. In acest fel, rationamentul pe care Curtea l-a avut in vedere este in contradictie cu
prevederile tratatului.
In prezent, particularii care ar avea in mod evident dreptul de a actiona direct, pot invoca
exceptia de ilegalitate prevazuta de tratat, dar numai ca exceptie, pentru ca regula este cea potrivit
careia in cazul in care, in mod evident, pot folosi actiunea in anulare, trebuie sa o faca.
Privitor la ceilalti titulari, Curtea de Justitie le aplica aceeasi regula, in cazul in care este
vorba despre decizii care ii privesc numai pe acestia.
In cazul statelor, acestea pot formula o actiune in anulare impotriva deciziilor care le sunt
adresate sau, daca nu fac acest lucru, pot invoca exceptia de ilegalitate.
C-25/62 (Plaumann v. Comisia) - derogare de la aplicarea taxelor vamale comune in raport
cu statele terte, iar Comisia nu a acceptat. Decizia privea statul german, si nu Societatea Plaumann.
Testul Plaumann a definit:
- destinatarii: sa fie nominalizati ca atare in decizie;
- caracter direct: sa produca efecte asupra patrimoniului sau juridic;
- caracter individual: particularizeaza acea persoana luand in considerare situatia sa actuala
(indiferent in ce moment ne aflam);
Hotarare pentru ordinea juridica: C-15/06 - Curtea a respins actiunea pentru ca Regiunea
Siciliana nu avea calitate procesuala activa.
Hotararea Tribunalului in cauza T-177/01 - Tribunalul a extins sfera notiunii de particular si
de acte care pot fi atacate de particular atata vreme cat este luata in considerare nu numai situatia
juridica a particularului, ci si caracteristicile acestuia. C-263/02 (Jego Quere) Curtea a anulat
aceasta hotarare, aplicand Testul Plaumann.

Actiunea in carenta
Sediul materiei: art. 265 TFUE.
Notiune: posibilitatea pusa la dispozitia statelor, a institutiilor, precum si a particularilor, in
anumite situatii precis determinate, de a ataca in fata Curtii de Justitie inactiunea, respectiv refuzul
Comisiei sau al Consiliului de a decide in materii in care aceste institutii au stabilita prin tratate
obligatia de a adopta o anumita masura.
Ex: alocarea fondurilor de coeziune sau solidaritate in urma unor catastrofe (Comisia trebuie
sa initieze procedura de acordare a acestor fonduri. Astfel, statul interesat pune in intarziere
Comisia.)
Este un mijloc de control jurisdictional care garanteaza exercitarea puterilor Uniunii
conferite institutiilor prin tratate, urmarind sa oblige institutiile competente la o actiune. Scopul unei
astfel de actiuni il reprezinta obtinerea unei hotarari a Curtii de Justitie prin care institutia
competenta sa fie obligata sa actioneze.
17

Legitimare procesuala activa:

- statele membre;
- institutiile UE: si Curtea de Conturi, si Banca Centrala Europeana. Cele 2 pot actiona, dar numai

in domeniile care intra in competentele lor. Nu au o astfel de legitimare procesuala activa

instantele UE, adica Curtea de Justitie, Tribunalul si Tribunalul Functiei Publice.
- persoanele particulare: acestea, fie ele persoane fizice, fie persoane juridice, pot formula o
plangere impotriva unei institutii a UE, care institutie a omis sa le adreseze un act, altul decat o
recomandare sau un aviz.
Legitimare procesuala pasiva: actiunea pooate fi intentata impotriva tuturor institutiilor
(Parlamentului European, Comisiei, Consiliului, Consiliului European, Bancii Centrale Europene).

Curs 7
Actiunea in carenta. Procedura
Prima etapa, cea preliminara, numita si administrativa. In cadrul acestei etape, actiunea in
carenta nu poate fi exercitata decat daca institutia in cauza a fost invitata in prealabil sa actioneze si
daca, la expirarea unui termen de 2 luni de la aceasta invitatie, institutia nu a luat atitudine, adica nu
a inceput sa actioneze.
In cadrul acestei etape, partea interesata trebuie sa solicite institutiei competente a UE sa
puna capat inactivitatii sale. De fapt, cererea reprezinta o punere in intarziere, care trebuie sa fie
clara, precisa si de natura sa atentioneze institutia ca, daca persevereaza in inactiune, se trece la
etapa a doua, a actiunii in carenta propriu-zise.
Este necesar ca solicitarea, respectiv cererea preliminara sa precizeze data de la care incepe
sa curga termenul de 2 luni, termen in cadrul caruia institutia trebuie sa puna capat inactivitatii sale.
De remarcat ca aceasta cerere preliminara se adreseaza numai institutiei competente si obligata la o
actiune, stabilind inclusiv limitele in care posibila actiune in carenta va fi formulata.
In cazul in care institutia adopta o atitudine, actiunea ramane fara obiect (de exemplu,
convocarea Comisiei cu o ordine de zi prestabilita). Daca institutia nu actioneaza, aceasta poate fi
adusa in fata Curtii de Justitie sau a Tribunalului intr-un termen de 2 luni, in temeiul actiunii in
carenta propriu-zise. Curtea apreciaza ca orice act sau actiune al/a institutiei in cauza, chiar fara a
dobandi un caracter formal si obligatoriu, trebuie considerat/a ca fiind o luare de pozitie, de natura
sa puna capat carentei.
Faza judiciara. Daca si dupa cele 2 luni care au curs de la punerea in intarziere institutia in
culpa persevereaza in tacerea sa, partea interesata are la dispozitie un nou termen de 2 luni pentru a
sesiza Curtea cu o actiune in carenta propriu-zisa. Institutia/Institutiile care se abtine/abtin, abtineri
care sunt declarate contrare unui tratat, este/sunt obligate sa adopte masurile impuse de executarea
unei hotarari date in materie de catre Curtea de Justitie.
Hotararea Curtii de Justitie are un caracter limitativ, adica obliga institutia sa actioneze, dar
o astfel de hotarare nu suplineste actul pe care institutia obligata trebuie sa il adopte. Curtea poate
preciza care act este necesar pentru ca institutia obligata sa isi conforrmeze conduita hotararii date.
Cauzele de ilegalitate invocate pe calea recursului in carenta
Actiunea in carenta reprezinta mijlocul prin care o institutie a UE competenta sa actioneze
este invitata la actiune cand refuza in mod nejustificat sa isi indeplineasca obligatiile. Temeiurile de
ilegalitate invocabile sunt:
- incalcarea prevederilor unui tratat;
18

- deturnarea de putere.

Nu reprezinta cauze pentru declansarea acestei actiuni absenta competentei institutiei,

respectiv violarea normelor substantiale.
C-13/83 (constatarea inactiunii Consiliului in domeniul transporturilor). 21 septembrie 1982
- PE invita Consiliul sa actioneze. La 22 noiembrie 1982, Consiliul raspunde (el considera
scrisoarea mai mult ca pe un dialog politic, si nu o invitatie de a actiona sau o etapa dintr-un litigiu).
PE introduce actiunea la Curtea de Justitie de constatare a inactiunii Consiliului. Curtea respinge,
intrucat PE avea legitimiare activa si a fost respectata procedura precontencioasa.

Cererea preliminara
Sediul materiei: art. 267 TFUE.
Notiune: consta in posibilitatea realizarii unei activitati de interpretare de catre Curte, cu
titlu incidental, prealabil, in afara unui litigiu propriu-zis, dedus direct in fata instantei UE, prin
intermediul cererii preliminare.
In ce priveste actiunea in interpretare, Curtea de Justitie a UE este competenta sa se
pronunte cu titlu preliminar cu privire la:
- interpretarea tratatelor;
- validitatea si interpretarea actelor adoptate de catre institutiile, organele, oficiile sau agentiile
Uniunii.
-

Conditiile cererii preliminare:

existenta unui litigiu pendinte, in derulare, in fata unei jurisdictii nationale care sa sesizeze
Curtea, cerand interpretarea sau aprecierea de validitate a unui act juridic al Uniunii;
practica instantei de la Luxemburg nu retine nicio formula sacramentala pentru sesizarea Curtii in
temeiul art. 267;
este vorba despre un mecanism de cooperare intre instantele de la Luxemburg si instantele
nationale (judecatorul national, raportat la judecatorul UE, este generalist sau specialist? Instanta
nationala este generalistul, iar instanta UE este specialistul);
nu exista o relatie ierarhica intre cele 2 jurisdictii.

Legitimarea procesuala activa: numai jurisdictiile nationale au legitimare procesuala

activa, indiferent de grad.
Valoarea hotararii Curtii de Justitie. Are autoritate de lucru judecat relativa, pentru ca
priveste numai partile interesate. Are, insa, obligativitate erga omnes cu privire la modul de
interpretare a dreptului UE sau la modul de apreciere a validitatii unui act al UE fata de altul.
Hotararea Curtii nu inlatura actul UE in discutie, ci doar il interpreteaza.
Procedura cererii preliminare:
- etapa scrisa;
- etapa orala.

In cazul procedurii scrise:

- judecatorul national care adreseaza o cerere preliminara de interpretare suspenda procesul
pendinte;
- judecatorul national comunica hotararea sa Curtii, care o notifica prin grefier partilor in cauza,
statelor membre, Comisiei si Consiliului, daca actul atacat emana de la acestea;
- cererea este publicata in toate limbile oficiale ale UE si notificata partilor, statelor membre si
institutiilor UE;
19

- cererea se publica in Jurnalul Oficial al UE;

- in termen de 2 luni de la comunicare, partile, statele membre, Comisia si, daca a fost anuntat,

Consiliul au dreptul sa depuna la Curte memorii sau observatii scrise.

-

Procedura orala include:

audierea partilor;
ascultarea opiniei avocatului general;
deliberarile in cadrul Curtii de Justitie;
adoptarea hotararii.

Obiectul procedurii il constituie intrebarile privind interpretarea sau validitatea actelor

juridice ale UE. Instanta de la Luxemburg nu poate fi intrebata cu privire la aplicarea, respectiv
compatibilitatea actelor normative interne cu dreptul UE.

Curs 8
Cine adreseaza intrebarea. Se gasesc intr-o astfel de situatie, dupa cum urmeaza:
- anumite instante pot introduce cererea preliminara daca se considera ca raspunsul Curtii de
Justitie este necesar adoptarii unei decizii la nivel national;
- alte instante trebuie sa introduca o astfel de cerere prealabila atunci cand o astfel de solicitare
apare in cadrul unei instante ale carei decizii nu sunt, potrivit legii interne, supuse unei cai de
atac.
Doar instantele judecatoresti din statele membre pot formula astfel de cereri, nu partile.

Cerintele pentru ca o entitate sa fie considerata instanta sunt urmatoarele:

aceasta trebuie sa fie o entitate stabilita prin lege;
sa aiba caracter permanent;
sa reprezinte o jurisdictie obligatorie;
sa recurga la o procedura contradictorie;
sa aplice dreptul UE;
sa fie independenta;
intrebarea trebuie sa apara in exercitarea unei functii judiciare.

Este de observat caracterul facultativ, adica atunci cand o instanta poate sa formuleze o
cerere prealabila in interpretare. Un astfel de caracter facultativ apare atunci cand se ridica o
problema de drept al UE, cand o decizie cu privire la aceasta problema este considerata necesara din
punctul de vedere al instantei nationale (o astfel de problema este considerata necesara cand se
determina in mod substantial solutia pe fond si cand nu exista o hotarare anterioara pe problema in
cauza).
Caracterul obligatoriu al cererii apare atunci cand o instanta nationala trebuie sa introduca
o cerere preliminara:
- prima conditie este similara celei de mai sus, adica atunci cand este invocata o problema de drept
al UE;
- atunci cand decizia instantei nationale nu poate face obiectul unei cai ordinare de atac.
In cazul in care este obligatorie formularea acestei cereri, exista si anumite exceptii de la
acest caracter obligatoriu:
cand se considera inadmisibila;
cand exista o hotarare anterioara a Curtii de Justitie pe o problema identica de drept material sau
raspunsul poate fi dedus dintr-o hotarare anterioara;
20

 cand raspunsul este evident - teoria actului clar - acest act este o cauza circuit care identifica

elementele care duc la o astfel de teorie:

introducerea cererii in interpretare nu este obligatorie daca nu exista nicio indoiala
rezonabila cu privire la raspuns;
instanta nationala trebuie sa verifice daca raspunsul este evident pentru toate instantele
nationale si din celelalte state membre, inclusiv pentru Curtea de Justitie, eventual in toate
versiunile lingvistice;
intrebarea trebuie sa fie formulata in contextul dreptului UE, nu al dreptului intern.
Caracterul obligatoriu al cererii in aprecierea validitatii poate fi invocat in urmatoarele
situatii:
- cand o instanta nationala considera ca o norma juridica a UE este neconforma cu dreptul UE.
Motivele de neconformitate sunt: tratatul nu prevede nimic;
- jurisprudenta Curtii de Justitie prevede aceleasi motive ca si in cazul actiunii in anulare (absenta
competentei, incalcarea unor cerinte procedurale esentiale, incalcarea unei dispozitii).
Instanta nationala nu poate declara actul UE nevalid, ci poate
suspenda aplicarea acestuia
daca:
are dubii serioase cu privire la conformitatea actului juridic al UE;
exista o urgenta in sensul evitarii unui prejudiciu ireparabil;
instanta nationala ia in considerare interesul UE;
daca introduce o cerere in aprecierea validitatii.
Obiectul intrebarilor preliminare il constituie tratatele (doar in ce priveste interpretarea
lor), actele juridice ale tuturor institutiilor UE, inclusiv ale Bancii Centrale Europene (aici avem si
interpretare si validitate) si statutele organelor infiintate printr-un act al Consiliului (interpretarea si
validitatea).
Drepturile si obligatiile judecatorului national
Cererea prealabila reprezinta un dialog intre judecatori (cel national si cel al UE).
Judecatorul national se bucura de autonomie cu privire la faptul daca recurge sau nu la o astfel de
cerere preliminara.
Partile nu au dreptul de a impune formularea unei cereri prealabile.
Cererea nu trebuie sa indeplineasca nicio conditie de forma speciala. Ea trebuie sa fie
temeinic argumentata. Tratatele nu precizeaza nimic cu privire la etapa procedurala in care trebuie
formulata o astfel de cerere, dar Curtea de Justitie prefera ca o astfel de cerere sa fie formulata la
incheierea procedurii contradictorii si cand faptele si dreptul national aplicabil sunt clarificate.
Drepturile si obligatiile Curtii de Justitie a UE
Doua probleme din jurisprudenta fac obiectul dezbaterilor, si anume aceasta actiune in
interpretare si procedura de infringement.
Instanta de la Luxemburg nu trebuie sa raspunda tuturor intrebarilor, ci doar intrebarilor
formulate. Ea nu trebuie sa se pronunte cu privire la faptele existente in speta. Totodata, ea detine
unele prerogative referitoare la intrebarea formulata si anume:
- poate reformula intrebarea;
- o poate completa;
- poate raspunde doar partial unei intrebari;
- atunci cand considera ca este cazul, poate transforma intrebarea privind interpretarea intr-o
intrebare privitoare la validitate;
- poate declara inadmisibila o cerere in cazul in care:
nu exista un temei faptic sau legal suficient;
21

in cazul in care intrebarile sunt in mod evident nerelevante;

cand i se solicita o opinie consultativa privitoare la o problema generala sau ipotetica;
in cazul abuzului de procedura;
atunci cand nu exista o disputa, cand nu e un proces in curs de desfasurare.
Drepturile si obligatiile partilor

Partile nu pot formula o cerere la Curtea de Justitie si nu pot obliga/forta judecatorul

national sa faca acest lucru. Totusi, ele pot fi ascultate de catre instanta nationala si pot depune
observatii scrise sau orale in fata Curtii de Justitie.
Efectele raspunsului dat de Curtea de Justitie
Raspunsul Curtii nu este un aviz, o opinie, ci dobandeste forma unei hotarari (unii o numesc
ordin motivat). Instanta nationala este legala de interpretarea data. Hotararea Curtii este obligatorie
si pentru alte instante nationale in fata carora apare aceeasi problema (acea opozabilitate erga
omnes).
In principiu, produce efecte ex tunc (pentru trecut, adica retroactiveaza). Curtea de Justitie
poate sa limiteze efectele hotararii sale atunci cand se aplica pentru trecut, adica nu tuturor cauzelor.
Structura hotararii date de Curtea de Justitie
Include un enunt al conditiilor in care judecatorul national a decis sa formuleze o astfel de
solicitare, prezentand textul intrebarii formulate.
A doua parte este consacrata examinarii intrebarii si expunerii motivelor care justifica
raspunsul Curtii.
Ultima parte, care constituie, de fapt, dispozitivul Curtii, reia concluziile la care a ajuns
Curtea cu ocazia examinarii la care a procedat.

Procedura de infringement (controlul respectarii de catre state a dreptului UE)

Sediul materiei: art. 258 TFUE.
In calitatea sa de gardian al tratatelor, Comisia vegheaza la asigurarea transpunerii, respectiv
a aplicarii corecte a dreptului UE in ordinea juridica interna a statelor membre, avand posibilitatea
de a introduce, in anumite conditii, o actiune impotriva unui stat membru, in cazul in care constata
ca acesta nu isi indeplineste obligatiile ce ii revin in temeiul tratatelor.
Actiunea propriu-zisa reprezinta un instrument de control specific Comisiei, in limitele
atributiilor sale stabilite in raport cu statele membre. Reprezinta expresia unui dualism (statele
membre sunt cele care stabilesc asemenea atributii Comisiei).
Pentru a-si indeplini aceasta prerogativa, Comisia dispune de depline puteri. De observat
este ca natura Comisiei favorizeaza declansarea procedurii fara a face dovada vreunui interes.
Scopul principal al procedurii este acela de a obliga statul care a incalcat o norma de drept al
UE sa respecte acea norma, adica sa revina la o conduita conforma. Asistam la un trialog intre
executivul UE, Curtea de Justitie si instanta nationala.
Situatiile care determina declansarea procedurii de infringement
1. omisiunea notificarii actelor normative nationale care transpun si implementeaza directivele UE.
Statele membre au obligatia de a notifica atat legislatia de transpunere, cat si legislatia care
asigura aplicarea, implementarea. O astfel de obligatie este precizata, de regula, in dispozitiile
finale ale actelor normative ale UE.
22

2. absenta conformitatii legislatiei nationale cu cea a UE. Statele membre au obligatia potrivit
careia legislatia nationala sa fie conforma cu legislatia UE.
3. aplicarea necorespunzatoare a actelor juridice ale UE
Modalitatile de declansare a procedurii de infringement
1. sesizarea automata a situatiilor de omisiune a notificarii legislatiei nationale de transpunere,
pentru ca executivul UE beneficiaza de un sistem informational care permite aceasta sesizare,
determinand declansarea automata pentru astfel de cazuri.
2. o plangere inaintata Comisiei de catre orice persoana fizica sau juridica, plangere avand drept
obiect orice masura (legislativa, de reglementare sau administrativa) ori practica a unui stat
membru pe care o considera incompatibila cu normele UE.
Reclamantii nu trebuie sa dovedeasca un interes in declansarea acestei proceduri si nici nu
este necesar ca ei sa fie direct vatamati de presupusa incalcare. Singura conditie necesar a fi
indeplinita pentru ca plangerea sa fie admisibila este ca aceasta sa se refere la incalcarea unei norme
de drept al UE de catre un stat membru. Plangerea se inregistreaza intr-un document, tinut de
Secretariatul General, reclamantul primind o notificare cu numarul de inregistrare a plangerii.
In termen de un an, Comisia trebuie fie sa inchida cazul, fie sa treaca la etapa urmatoare.
Reclamantul este informat in continuare prin intermediul Directoratului general care se ocupa de
domeniul respectiv asupra actiunilor intreprinse de catre Comisie ca raspuns la plangerea sa,
precum si cu privire la decizia de a declansa procedura de infringement impotriva unui stat membru
ori referitor la orice actiune legala declansata.
Reclamantii nu sunt parti la procedura de infringement. Ei isi pot apara drepturile utilizand
procedurile jurisdictionale nationale, putandu-se ajunge la Curtea Europeana de Justitie.
3. propriile investigatii ale Comisiei (rapoartele intocmite de statele membre, intrebarile
parlamentare, petitiile)
Actele juridice ale UE contin cerinte privitoare la informarea Comisiei asupra modului in
care dreptul UE se aplica in fiecare stat membru. In al doilea rand, este vorba despre intrebarile
parlamentare care sunt formulate in exercitarea atributiilor de control asupra Comisiei. In urma
acestor intrebari, Comisia se poate autosesiza si poate declansa procedura de infringement. In
ultimul rand, vorbim despre petitii. In cadrul Parlamentului European isi desfasoara activitatea un
Comitet pentru petitii, care are rolul de a primi plangerile de la cetatenii europeni. Unele dintre
aceste petitii sunt transmise Comisiei spre solutionare. Din analiza acestora, Comisia poate ajunge
la concluzia potrivit careia un stat membru nu a respectat dreptul UE.

Curs 9
Etapele procedurii de infringement
Odata declansata, procedura de infringement cunoaste mai multe etape:
1. Scrisoarea de notificare formala
In cazul in care se apreciaza ca o plangere este intemeiata, Comisia transmite statului in
cauza o scrisoare de notificare formala, in cadrul careia se precizeaza presupusele incalcari ale
legislatiei UE. Scrisoarea reprezinta deschiderea formala a procedurii, Comisia avand rolul de
autoritate de investigare.
Aceasta etapa este importanta deoarece identifica domeniul maxim al plangerii.
Inainte de a trimite aceasta scrisoare, exista posibilitatea ca Directoratul general cu atributii
in domeniul respectiv sa solicite statului membru in cauza informatii privind presupusa incalcare a
23

legislatiei UE. Solicitarea are tot forma unei scrisori, dar, de data aceasta, are caracter informal,
adica nu este de natura sa declanseze procedura.
Nu este prevazuta in tratate o astfel de etapa preliminara, dar din practica rezulta ca fiind
foarte importanta, deoarece in numeroase cazuri s-a demonstrat ca incalcarea despre care se facea
vorbire era, pe fond, o deficienta de traducere ori de interpretare. Doctrinarii mai numesc aceasta
scrisoare si etapa culegerii de informatii.
Decizia de a declansa procedura formala este pregatita de reuniunea sefilor de cabinet si, in
final, aprobata de colegiu. Aici avem o exceptie de la aceasta regula, este vorba despre situatia
netranspunerii unei directive. In cazul netranspunerii unei directive, procedura de infringement este
initiata in mod automat, motivul fiind unul clar. In aceasta situatie, Presedintele Comisiei si
comisarul responsabil al domeniului respectiv sunt autorizati sa initieze procedura formala fara a
mai fi necesara o decizie a colegiului.
2. Observatiile statului membru
Potrivit art. 258 TFUE, statul membru are posibilitatea de a transmite Comisiei observatiile
sale ca raspuns la scrisoarea formala primita. Aceasta reprezinta, de fapt, dreptul statului de a se
apara, garantandu-se, in acest fel, protectia intereselor statului membru.
Statul membru nu poate invoca in favoarea sa prevederi, practici sau circumstante existente
in dreptul intern pentru a justifica absenta conformitatii conduitei sale cu obligatiile impuse de
dreptul UE, chiar daca acestea sunt de natura constitutionala.
3. Opinia motivata
In cazul in care statul membru nu a transmis un raspuns sau, in urma analizarii observatiilor
primite de la statul in cauza, Comisia apreciaza raspunsul ca fiind nesatisfacator, aceasta adopta o
opinie motivata pe care o transmite statului.
Opinia motivata reprezinta un veritabil semnal de alarma, in sensul ca, daca statul va
persevera in conduita pe care o are, neconforma, se va ajunge la solutionarea de catre Curtea de
Justitie a cauzei.
Opinia motivata precizeaza motivele detaliate pe care se fundamenteaza o astfel de actiune,
precizand si termenul pana la care statul trebuie sa se conformeze.
Comisia nu are puterea de a invalida sau de a anula masurile nationale care contravin
normelor UE. Executivul are la dispozitie 3 luni pentru a redacta si transmite opinia motivata,
termenul fiind posibil sa se prelungeasca cu inca o perioada de 3 luni, in functie de importanta
actului care face obiectul opiniei motivate.
4. Raspunsul statului membru - trebuie sa contina, de regula, masurile intreprinse pentru a se
conforma opiniei motivate a Comisiei. Acestea sunt fie masuri de natura administrativa, fie
masuri de natura legislativa ori pot exista ambele categorii de masuri.
Termenul de realizare a masurilor si de raspuns la cerintele Comisiei este de 2 luni. Poate fi
prelungit la solicitarea statului memebru interesat cu inca 3 luni.
5. Sesizarea Curtii - intervine in cazul in care statul membru nu se conformeaza prevederilor
opiniei motivate in termenul stabilit. Consta in posibilitatea pe care o are Comisia de a sesiza
Curtea de Justitie. Prin aceasta sesizare se doreste o confirmare a pozitiei legale detinute de catre
Comisie si exprimata in opinia motivata.
Decizia Comisiei reprezinta inceperea procedurii contencioase.
Solutionarea cazului de catre Curtea de Justitie
- sesizarea Curtii;
- solutionarea cazului de catre Curte;
- punerea in aplicare a deciziei Curtii:
24

La o luna dupa decizia finala a Curtii, Comisia trimite statului in cauza o scrisoare prin care
ii reaminteste obligatia de a adopta masurile necesare pentru a asigura respectarea legislatiei UE
incalcate, lucru despre care trebuie sa informeze Comisia int-un temen de 3 luni (masurile deja
adoptate sau pe care statul preconizeaza ca le va adopta).
- observatiile statului membru:

Statul in cauza are posibilitatea sa trimita un raspuns Comisiei privind masurile pe care le-a
luat pentru a se conforma hotararii Curtii de Justitie, nu scrisorii formale. Aceasta posibilitate
reprezinta dreptul statului respectiv si de a demonstra modul in care considera ca este necesar sa
respecte decizia Curtii.
- opinia motivata:

In cazul in care Comisia considera ca statul membru nu a luat masurile necesare pentru a se
conforma prevederilor hotararii Curtii, emite o opinie motivata in care precizeaza dispozitiile din
decizia instantei ce nu au fost respectate si termenul in care trebuie luate aceste masuri.
- sesizarea Curtii pentru nerespectarea hotararii sale:

In cazul in care statul respectiv nu s-a conformat deciziei Curtii, Comisia poate introduce o
actiune avand drept obiect obligarea statului in cauza la plata unei sume globale sau la plata unor
penalitati pana la data la care statul se conformeaza dispozitivului primei hotarari.
- hotararea Curtii:

Daca, in urma analizarii sesizarii facute de catre Comisie, instanta considera ca statul in
cauza nu a respectat prima hotarare, poate decide condamnarea statului fie la plata unei sume
globale, fie la plata de penalitati pana la indeplinirea obligatiilor precizate in prima hotarare.

Politica comerciala comuna

Aspecte generale
Potrivit art. 3 din TFUE, politica comerciala comuna face parte din categoria politicilor care
intra sub incidenta competentei exclusive a UE.
Inca de la aparitia Comunitatii Economice Europene, politica comerciala a fost inclusa in
categoria politicilor comune alaturi de politica agricola si cea a transporturilor. In acest sens,
Tratatul de instituire a Comunitatii Economice Europene prevede dreptul Consiliului de a decide cu
majoritate calificata autorizarea Comisiei de a reprezenta Comunitatea in cadrul negocierilor
comerciale si de a-si stabili singura mandatul de negociere in acest domeniu.
Sediul materiei il reprezinta TFUE, partea a V-a numita Actiunea externa a Uniunii, Titlul
II, referitor la politica comerciala comuna, articolele 206, 207.
Potrivit ar. 207 TFUE, politica comerciala comuna se intemeiaza pe o serie de principii
uniforme, in special privitoare la:
- modificarile tarifare;
- incheierea de acorduri tarifare si comerciale privind schimburile de marfuri si servicii si aspectele
comerciale ale proprietatii intelectuale;
- investitiile straine directe;
- uniformizarea masurilor de liberalizare;
- politica exporturilor;
- masurile de protectie comerciala, intre care un loc important il ocupa dumpingul si subventiile.

25

Executivul UE are rolul de a asigura punerea in aplicare a masurilor de politica comerciala

comuna. Astfel, Comisia recomanda statelor membre acele metode optime de cooperare intre ele,
astfel incat sa se evite aparitia unor dificultati de natura economica pentru unele dintre acestea.
In cel de-al doilea rand, Comisia autorizeaza, daca este cazul, adoptarea unor masuri de
protectie nationala, stabilind, in aceste conditii, modalitatile concrete de aplicare a masurilor si
limitele lor. In caz de urgenta, statele membre pot cere Comisiei autorizarea de a adopta ele insele
masurile pe care le considera necesare in vederea remedierii disparitatilor generate de aplicarea
politicii comerciale comune, sub conditia ca aceste masuri sa nu perturbe semnificativ functionarea
pietei interne.

Curs 10
Politica comerciala comuna. Continuare
Tratatele institutive si cele modificatoare nu au devenit in mod concret domeniul de aplicare
al politicii comerciale comune, insa acesta trebuie considerat in multiplele sale aspecte, ca apropiat
domeniului relatiilor internationale.
In opinia Curtii de Justitie, domeniul de aplicare al politicii comeriale comune include, pe de
o parte, regimul ajutoarelor la export, si, pe de alta parte, masurile care privesc creditele destinate
finantarii cheltuielilor locale legate de operatiunile de export.

Regimul importurilor
La nivelul UE, importurile au fost supuse unor reglementari dupa criteriul liberalizarii sau
contingentarii lor. Importurile liberalizate de marfuri provenite din state terte fac obiectul
regulamentului Consiliului nrr. 260/2009. Acesta prevede aplicarea sa asupra importurilor de
produse originare din state terte, exceptie facand produsele textile. Pentru textille exista un
regulament separat.
Regulamentul include 3 proceduri:
- procedura de informare a Comisiei de catre statele membre asupra tendintei la importuri si daca
aceste importuri impun luarea unor masuri de supraveghere sau salvgardare;
- procedura de consultare se desfasoara in cadrul unui Comitet, la solicitarea unui stat membru sau
din initiativa Comisiei si are drept obiect conditiile si modalitatile importurilor, evolutiile
inregistrate de acestea si anumite aspecte privitoare la situatia economica si comerciala referitoare
la produsele in cauza, precum si eventualele masuri de adoptare.
- procedura de ancheta se finalizeaza cu prezentarea unui raport Comitetului consultativ.
Daca apreciaza ca necesar, dupa parcurgerea acestor etape, Comsia poate dispune masuri de
supraveghere sau salvargardare. Masurile de supraveghere vor fi dispuse daca importurile in
discutie nu prezinta un pericol semnificativ pentru piata interna. Masurile de salvgardare se adopta
in cazul in care:
- un produs este importat in UE in cantitati mult mai mari decat cele necesare;
- acest fapt cauzeaza prejudicii grave producatorilor din interiorul UE.
Ex: Comisia poate limita validitatea documentelor de import, poate modifica regimul de
import al produsului in cauza sau poate decide ca produsul poate fi comercializat numai dupa
obtinerea unei autorizatii de import.

Regimul exporturilor
Sediul materiei: Regulamentul Consiliului nr. 69/2009. Regula generala o consituie faptul
ca exporturile din statele UE in statele terte nu sunt supuse unor reguli. Sunt exceptate de la aceste
26

reguli restrictiile aplicate in situatiile prevazute de regulament. Mai este prevazuta o procedura de
informare si consultare in situatia in care, ca urmare a unei evolutii neobisnuite in piata, un stat
membru apreciaza ca este necesar a se lua masuri de protectie.
Masurile de protectie pot fi adoptate de catre Comisie si pot consta in limitarea exporturilor
catre anumite state terte sau limitarea exporturilor din anumite regiuni ale UE.
Exemplu: embargourile.
Masurile restrictive nu pot afecta produsele care se gasesc deja in circulatie spre pietele din
statele membre. Statele membre pot adopta masuri de protectie in cazul in care se confrunta cu
situatii critice pe teritoriul lor, acestea impunand interventia imediata. Masurile restrictive vor avea
intotdeauna un caracter provizoriu.
In cazul produselor neliberalizate sau supuse restrictiilor cantitative prin regulamentul
717/2008, s-a instituit o noua procedura de gestionare a contingentelor cantitative. Potrivit acesteia,
exista 3 metode de gestionare:
1. prima se intemeiaza pe luarea in considerare a curentelor traditionale de schimb, situatie in care
o parte a contingentului este rezervata importatorilor sau exportatorilor traditionali, iar partea
ramasa, comerciantilor ocazionali.
2. a doua metoda are in vedere ordinea cronologica a depunerii cererilor. Mai este denumita
sugestiv "primul venit, primul servit".
3. ultima metoda se intemeiaza pe repartizarea proportionala conform cantitatilor cerute ("metoda
intocmirii simultane").

Regimul de protectie impotriva practicilor neloiale

La nivelul UE, practicile comerciale considerate neloiale sunt:
- dumpingul si subventiile;
- obstacolele in calea comertului;
- contrafacerea.

Dumpingul
Un produs este considerat a face obiectul practicii de dumping in situatia in care pretul sau
de export spre UE este mai mic decat pretul stabilit in mod obisnuit pentru un produs similar aflat in
circuitul comercial al tarii exportatoare.
Calculul pretului de dumping. Acesta incepe cu determinarea valorii normale si a pretului
de export. Pentru efectuarea unei comparatii corecte, se au in vedere urmatoarele aspecte:
- caracteristicile fixe ale produsului;
- taxele la import si taxele indirecte;
- reducerile, rabaturile si cantitatile;
- transportul, asigurarea, manipularea, incarcarea, precum si cheltuielile subsidiare;
- creditele, costurile dupa vanzare, comisioanele legale, conversiile monetare;
- costurile ambalarii;
- caracteristicile pietei.
Rezultatul compararii se concretizeaza intr-o limita, numita marja de dumping. Aceasta este
definita ca fiind acea suma cu care valoarea normala depaseste pretul de export. In cazul in care
limitele de dumping oscileaza, se vor stabili medii ponderate.
Conditia esentiala pentru aplicarea taxelor de duumping este cauzarea de prejudicii pentru
piata interna. Nu intra in categoria acestor prejudicii avantajele determinate de alti factori, cum ar fi:
- volumurile si preturile importurilor, care nu sunt supuse practicilor de dumping;
- oscilatiile privind cererea;
27

- schimbarile intervenite in modelele de consum;

- dezvoltarile tehnologiei si productivitatii industriei;

Subventiile
Reprezinta avantaje acordate de guvernele tarilor de origine a produselor sau de guvernele
tarilor intermediare, din care produsul este exportat in UE. Acestea cauzeaza avantaje competitive
nedrept, intrucat nu rezulta in urma liberei concurente desfasurate pe piata.
Pentru a fi calificata ca subventie, o masura trebuie sa indeplineasca 2 conditii cumulative:
- sa existe o contributie financiara din partea unui guvern al tarii de origine sau al tarii de export.
- agentul economic favorizat sa obtina un beneficiu in urma masurii in cauza.

Legislatia unionala face diferenta intre subventiile specifice, care se adreseaza direct
fluxurilor tehnologice, acestea fiind interzise, si subventiile nespecifice, care sunt permise.

Obstacolele in calea comertului

Sunt considerate obstacole in calea comertului acele practici comerciale adoptate si
mentinute de catre un stat tert, in privinta carora reglementarile legate de comert stabilesc un drept
la actiune. Un astfel de drept la actiune exista fie in situatia in care aceste reglementari interzic cu
desavarsire o practica, fie prin acestea se ofera celeilalte parti afectate de practica un drept de a cere
inlaturarea efectului practicii in discutie.
Sediul materiei pentru obstacolele la comert il reprezinta regulamentul Consiliului nr.
3286/1994.

Contrafacerea
Inca din anul 2003, prin Regulamentul nr. 1383/2003, reglementarile UE au precizat
conditiile potrivit carora autoritatile vamale pot interveni in cazul marfurilor beneficiare ale
libertatii de circulatie, in cazul in care acestea sunt susceptibile de contrafacere.
Fara a fi incalcate celelalte drepturi la actiune aflate la dispozitia titularului marcii de
comert, despre care exista suspiciunea de a fi contrafacuta, statele membre pot adopta masuri in
consecinta. Acestea pot varia de la masuri de natura a-l descuraja pe autorul contrafacerii si pot
merge pana la distrugerea marfurilor.

Curs 11

Libera circulatie a marfurilor

Libera circulatie a marfurilor reprezinta regimul juridic in cadrul caruia bunurile nu
intampina la frontiere niciun obstacol stabilit de catre stat, indiferent daca acestea sunt importate
sau exportate.
Se realizeaza atat prin interzicerea intre statele membre a taxelor vamale de import si de
export, cat si prin interdictia care opereaza intre statele membre de a institui taxe cu efect echivalent
acestor taxe vamale.

28

Interzicerea taxelor vamale de import si de export intre statele

membre
Notiunea de uniune vamala. Uniunea vamala reprezinta ansamblul schimburilor de
marfuri care implica interzicerea intre statele membre a taxelor vamale de import si de export si a
oricaror taxe cu efect echivalent, precum si adoptarea unui tarif vamal comun in relatiile cu statele
terte.
Piata unica este constituita din realizarea uniunii vamale, la care se adauga interzicerea intre
statele membre a restrictiilor cantitative si a masurilor cu efect echivalent.
Domeniul de aplicare al uniunii vamale. Este vorba despre un domeniu de aplicare in
spatiu.
Intereseaza domeniul de aplicare material. Retinem ca libertatea schimburilor
intracomunitare, acum intraunionale, priveste toate sectoarele economiei, aplicandu-se un astfel de
principiu deopotriva marfurilor din UE, cat si marfurilor care se gasesc in libera practica (vanzarecumparare).
Marfa reprezinta orice bun transportat peste o frontiera in scopul realizarii unor tranzactii
comerciale. Bunurile care fac parte din categoria marfurilor:
- bunuri destinate consumului;
- medicamentele;
- electricitatea;
- deseurile care nu au valoare comerciala generand anumite costuri pentru intreprinderi;
- materialele si suporturile de sunet care sunt folosite in domeniul audiovizualului, cu o precizare:
emisiunile, compozitiile muzicale si mesajele publicitare sunt incluse in categoria prestarilor de
servicii. O a doua precizare vizeaza faptul ca este... pretios ca din marfuri din momentul in care
nu mai au un curs legal in statul membru. In caz contrar, acestea sunt supuse regulilor privitoare
la libera circulatie a capitaluilor.
Principiul liberei circulatii a marfurilor se aplica bunurilor originare din statele membre.
Acestea sunt impartite in 3 categorii:
- marfurile obtinute in intregime in cadrul teritorului vamal al UE fara a fi folosite marfuri
importate din tari sau teritorii care nu sunt incluse in teritoriul vamal al Uniunii.
- marfurile importate din tari sau teritorii care nu fac parte din teritoriul vamal al UE si care se
gasesc in libera practica;
- marfurile obtinute in cadrul teritoriului vamal al UE prin prelucrarea unor bunuri care se gasesc in
libera practica sau din bunuri fabricate in intregime in Uniune si din produse care se afla in libera
practica.
Domeniul de aplicare in timp: Uniunea vamala s-a realizat cu 18 luni mai devreme decat
era prevazut in Tratatul de instituire a Comunitatii Europene.

Interzicerea intre statele membre a taxelor cu efect echivalent

taxelor vamale
Taxele vamale de import si de export, potrivit legislatiei primare, sunt interzise intre statele
membre, la fel si taxele cu efect echivalent. Interdictia se aplica atat taxelor vamale, cat si taxelor
care au caracter fiscal.

29

Taxele care au caracter fiscal sunt instituite cu privire la marfurile importate in absenta
existentei unor bunuri indigene, similare ori comparabile, pentru a procura venituri autoritatilor
publice.
Taxele cu efect echivalent sunt taxe pecuniare, indiferent de cuantumul, denumirea sau
modul lor de aplicare, fiind impuse in mod unilateral asupra marfurilor nationale ori straine, pentru
ca trec o frontiera, dar care nu sunt taxe vamale in sensul strict al cuvantului.
Caracteristicile taxelor cu efect echivalent:
- sunt taxe pecuniare;
- nu are insemnatate cuantumul lor, denumirea ori modul de aplicare;
- sunt taxe impuse in mod unilateral de catre un stat membru, de catre o autoritate publica sau ca

efect al unei conventii incheiate intre particulari;

- sunt cerute pentru ca marfurile trec o frontiera;
- nu are insemnatate cine este beneficiarul taxei, adica statul sau o alta persoana juridica;
- nu are relevanta nici scopul in care a fost instituita o astfel de taxa;
Nu sunt considerate taxe cu efect echivalent urmatoarele 3:
- taxele interne;
- taxele incasate pentru serviciile prestate agentilor economici;
- taxele solicitate in temeiul unor prevederi legale.
Recuperarea taxeleor vamale si a taxelor cu efect echivalent. Sunt dispuse masuri in plan
normativ si fiscal.
Reglementari comunitare in domeniul vamal. Exista o nomenclatura tarifara.
Regimuri juridice care sunt aplicate marfurilor introduse pe teritoriul vamal
Exista 6 regimuri:
- regimul admiterii temporare - permite utilizarea marfurilor in cadrul Uniunii, cu exonerarea
totala sau partiala a drepturilor de import si fara aplicarea masurilor de politica comerciala.
- regimul perfectionarii active - permite intreprinderilor UE sa exporte marfuri in statele terte in

conditii similare celor de care beneficiaza concurentii lor din aceste tari.
- regimul perfectionarii pasive - intrerpinderile UE sunt indrituite sa exporte temporar marfuri in

afara teritoriului vamal al UE in scopul de a fi supuse unor operatiuni de perfectionare, astfel

incat produsele rezultate sa fie puse apoi in libera practica, cu exonerarea totala sau partiala a
drepturilor de import.
- regimul transformarii sub control vamal - permite folosirea teritoriului vamal al Uniunii fara

plata drepturilor de import si fara aplicarea masurilor de politica comerciala a marfurilor

neunionale, pentru a fi supuse unor operatiuni care le modifica starea initiala din piese in produse
finite, fiind puse ulterior in libera practica produsele rezultate din aceste operatiuni.
- regimul tranzitului extern - confera posibilitatea ca marfurile neunionale sa circule dintr-un stat

in altul al Uniunii, fara plata drepturilor de import si fara aplicarea masurilor de politica
comerciala.

30

- regimul tranzitului intern - confera posibilitatea ca marfurile necomunitare sa circule dintr-un

punct in altul al Uniunii fara modificarea statutului lor vamal, cu folosirea teritoriului unei tari
terte.
Exceptii de la principiul liberei circulatii a marfurilor
Se impart in:
- exceptii legale;
- exceptii jurisprudentiale.
Exceptiile legale (art. 36 TFUE): nu sunt interzise limitarile la import, export ori tranzit
justificate de urmatoarele motive: motivele de morala publica, cele care tin de ordinea publica,
securitatea publica, protectia sanatatii si a vietii persoanelor si animalelor, ocrotirea vegetalelor, la
care se adauga protectia tezaurelor nationale cu valoare artistica, istorica sau arheologica si protectia
proprietatii industriale si comerciale.
Exceptiile jurisprudentiale: obstacolele la libera circulatie intraunionala trebuie sa fie
acceptate in scopul satisfacerii exigentelor imperative care tin, in special, de:
- eficacitatea controalelor fiscale;
- protectia sanatatii publice;
- corectitudinea tranzactiilor comerciale;
- protectia consumatorilor;
- protectia industriei cinematografice;
- protectia creantiei si diversitatii culturale in domeniul cartii;
- protectia mediului inconjurator;
- protectia retelei publice de telecomunicatii;
- protectia libertatii de expresie si a pluralismului in domeniul presei.
Acestea se pot invoca in cateva conditii:
- sa nu existe o directiva de armonizare a legislatiilor statelor membre care sa urmareasca un scop

similar cu masura care a fost adoptata;

- sa nu se instituie o discriminare intre bunurile importate sau exportate si bunurile indigene care
sunt comercializate pe piata nationala a unui stat membru;
- masura adoptata sa fie necesara pentru indeplinirea obiectivului urmarit;
- aceeasi masura sa fie proportionala cu obiectivul avut in vedere.
Clauzele de salvgardare
Acestea permit, in situatii deosebite, veritabile derogari de la aplicarea prevederilor TFUE.
In cazul in care, dupa ce Consiliul sau Comisia a adoptat o masura de armonizare, un stat
membru considera necesar sa mentina dispozitii nationale, justificate de exigente importante sau
referitoare la protectia mediului natural ori a mediului de lucru, le notifica Comisiei, precizand
motivele mentinerii dispozitiilor respective. Daca dupa adoptarea de catre Comisie sau Consiliu a
unei masuri de armonizare, un stat membru apreciaza ca este necesar sa adopte dispozitii nationale
bazate pe noi probe stiintifice privitoare la protectia mediului natural ori a mediului de lucru,
determinate de probleme specifice acelui stat aparute ulterior masurii de armonizare, notifica
executivului masurile avute in vedere, precum si motivele adoptarii lor.
Niciun stat membru nu este obligat sa transmita obligatii a caror dezvaluire o apreciaza
contrara intereselor sale esentiale de securitate.
Orice stat membru poate sa adopte masurile pe care le considera necesare pentru protectia
intereselor vitale de securitate si care sunt in legatura cu productia sau comertul cu arme, munitii si
materiale de razboi.
31

Statele membre se consulta pentru a adopta in comun dispozitiile necesare in vederea

evitarii situatiei potrivit careia functionarea pietei comune sa fie afectata de masurile pe care un stat
membru poate fi nevoit sa le adopte in cazul unor tulburari interne grave care aduc atingere ordinii
publice in situatii de razboi sau de tensiuni internationale grave, care pot constitui pericol de razboi
ori pentru a-si indeplini angajamentele asumate in scopul mentinerii pacii si securitatii
internationale.

Curs 12

Libera circulatie a persoanelor si a serviciilor

Persoanele care beneficiaza de aplicarea principiului liberei circulatii, de dreptul de
stabilire si prestare a serviciilor (principalii beneficiari)
Sunt:
lucratorii salariati;
lucratorii nesalariati;
persoanele fizice care sunt destinatare ale unui serviciu;
membrii familiei lucratorilor salariati si independenti, precum si membrii familiei persoanelor
care sunt destinatare ale unui serviciu;
- persoanele juridice care indeplinesc cerintele inscrise in legislatia UE.
-

Sediul materiei il reprezintaa TFUE, cap. I-III, titlul IV, care evidentiaza cele 2 libertati.
Sediul secundar: Directiva 2004/38; Directiva 2006/123.
Reglementarile care le guverneaza privesc, deopotriva, persoanele fizice ssi juridice. Libera
circulatie a serviciilor nu poate fi pe deplin asigurata in absenta liberei circulatii a persoanelor. Este
vorba si despore faptul ca principiul egalitatii de tratament guverneaza ambele domenii. Mai este
vorba sidespre faptul ca exista reglementari care se aplica lor 2 categorii de libertati.
Lucratorii salariati
Sediul materiei: art. 45 TFUE.
Dreptul la libera circulatie este subordonat indeplinirii a doua cerinte:
- persoana in cauza sa aiba cetatenia unui stat membru;
- persoana respectiva sa exercite o activitate profesionala.
In ce priveste cetatenia, fiecare stat membru stabileste in mod suveran care sunt conditiile
in care se acorda cetatenia.
Referitor la activitatea profesionala, aceasta este inteleasa lato sensu. De exemplu, CJUE
considera ca aceasta cerinta este indeplinita in cazul activitatilor sportive profesioniste, hotarand ca
jucatorilor profesionisti de fotbal li se pot aplica fie prevederile legale consacrate lucratorilor
salariati, fie dispozitiile referitoare la libera prestare a serviciilor.
Prin lucrator salariat intelegem persoana care desfasoara o activitate cu valoare economica
certa in beneficiul altei persoane si sub conducerea acesteia, in schimbul unei remuneratii. Potrivit
Curtii de Justitie, nu este obligatoriu ca persoana care beneficiaza de dispozitiile TFUE sa isi
desfasoare activitatea pe teritoriul UE.
De exemplu, o persoana avand cetatenia unui stat membru al Uniunii poate fi angajata de
catre o societate care isi are stabilit sediul pe teritoriul unui alt stat membru, pentru ca, apoi, aceeasi
persoana sa fie trimisa sa lucreze pe teritoriul unui stat tert de catre societatea care l-a angajat. In
acest caz, contractul de munca este supus:
- legii statului pe al carui teritoriu salariatul isi indeplineste in mod obisnuit activitatea in temeiul
contractului, chiar daca este detasat temporar intr-un alt stat;
32

- legii statului unde se gaseste sediul intreprinderii care a angajat salariatul daca acesta isi

indeplineste munca si isi desfasoara activitatea, prin natura functiei sale, pe teritoriile mai multor
state.
Lucratorii independenti
Sediul materiei: art. 49 si 56 TFUE.
Potrivit art. 49, restrictiile privind libertatea de stabilire a cetatenilor unui stat membru pe
teritoriul altui stat membru sunt interzise. Interdictia se extinde si asupra restrictiilor care se refera
la infiintarea de agentii, sucursale sau filiale de catre cetatenii unui stat membru stabiliti pe teritoriul
altui stat membru.
In ce priveste art. 56, restrictiile privind libera prestare a serviciilor in cadrul UE sunt
interzise in ce ii priveste pe cetatenii statelor membre stabiliti in alt stat membru al Uniunii decat cel
al destinatarului prestatiei.
Libertatea de stabilire presupune implementarea durabila pe teritoriul unui stat membru,
crearea unei structuri permanente, chiar in cazul in care activitatea desfasurata necesita o anumita
mobilitate (ex: operatiunile de transpport)
Serviciile cuprind activitati cu caracter industrial, comercial, artizanale, precum si cele care
tin de profesiile liberale.
Persoanele fizice se pot stabili in tara de primire fie cu titlu principal, fie cu titlu secundar.
Persoanele fizice care sunt destinatare ale unui serviciu
Regula este cea potrivit careia persoana care presteaza un serviciu se deplaseaza in statul
unde se gaseste beneficiarul acestuia. Ex: avocatul roman care ofera asistenta juridica unui client
din Italia.
Exceptia este data de faptul ca se poate deplasa si beneficiarul serviciului. Ex: serviciile
medicale.
Membrii familiei lucratorilor salariati sau independenti, precum si membrii familiei
persoanelor care sut destinatare ale unui serviciu
Ratiunea unei astfel de prevederi constta in faptul ca lucratorii salariati sau independenti ori
persoanele care doresc sa beneficieze de un serviciu determinat ar putea renunta la proiectul lor de a
se deplasa in alt stat membru, stiind ca trebuie sa se separe de membrii familiei.
Sediul derivat al materiei:
Regulamentul 492/2011 privind libera circulatie a lucratorilor in cadrul Uniunii. care regulament

precizeaza la art. 10 ca membrii familiei lucratorilor salariati au dreptul sa se stabileasca pe

teritoriul tarii din Uniune, unde lucratorul respectiv isi desfasoara activitatea.
Directiva 2004/38, care contine dispozitii similare referitoare la membrii familiei lucratorului
independent si la membrii familiei persoanei care este destinatara a unui serviciu.
In acceptiunea dreptului Uniunii, membrii familie sunt:
- sotul;
- partenerul cu care cetateanul a contractat un parteneriat inregistrat in temeiul legislatiei unui stat
membru, potrivit legislatiei statului membru gazda, caz in care parteneriatele inregistrate sunt
considerate echivalente casatoriei, potrivit conditiilor prevazute de legislatia relevanta a statului
membru gazda;
33

- descendentii directi in varsta de cel mult 21 de ani sau care se afla in intretinerea lucratorului,

precum si descendentii directi ai sotului, respectiv ai partenerului

- ascendentii directi care se gasesc in intretinerea sotului, respectiv a partenerului.

Exceptiile de la principiul liberei circulatii a persoanelor si serviciilor

Exista 2 categorii de exceptii, respectiv:
- cele prevazute in TFUE si in dreptul derivat (adica cele legale);
- exceptiile jurisprudentiale.

Exceptiile legale
Limitele aduse principiul liberei circulatii a persoanelor si serviciilor se impart in 2
categorii, anume:
acele limite instituite prin masurile stabilite in functie de natura sau caracteristicile unor activitati
profesionale (pe baza acestora, statele membre pot rezerva exercitarea unor activitati persoanelor
care le apartin prin cetatenie);
limitele instituite prin masurile care sunt adoptate cu luarea in considerare a conduitei
resortisantilor statelor membre. Acestea indreptatesc statele membre sa refuze intrarea, respectiv
sederea persoanelor de cetatenie straina pe teritoriul lor, refuza care poate fi justificat de motive
care tin de ordinea publica, securitatea si sanatatea publica.
Exceptiile jurisprudentiale
CJUE a hotarat ca motive imperative de interes general pot justifica instituirea unor restrictii
privitoare la exercitarea libertatilor fundamentale consacrate in TFUE. Acestea sunt:
cele care se refera la eficacitatea controalelor fiscale;
coerenta sistemului fiscal;
asigurarea comunicarii adecvate intre medic si pacient, precum si intre medic si autoritatile
administrative sau organismele profesionale;
protectia sanatatii publice.

Clauzele de salvagardare
Art. 346 si 347 TFUE.

Libera circulatie a capitalurilor si a platilor

Notiuni
Circulatia capitalurilor este constituita din acele operatiuni financiare care vizeaza investirea
capitalurilor si nu remunerarea unui serviciu. Prin aceasta, libera circulatie a capitalurilor se
deosebeste de libera circulatie a platilor, care reprezinta contraprestatii in cadrul unor tranzactii
principale.
Sediul materiei
Sediul primar: art. 63-66 TFUE.
34

Potrivit art. 63, toate restrictiile privind circulatia capitalurilor intre statele membre, precum
si intre statele membre si intre state terte sunt interzise. Aceste prevederi au efect direct in cadrul
Uniunii Europene. Nu la fel stau lucrurile in ce priveste circulatia capitalurilor intre statele membre
si state terte, deoarece Consiliul poate adopta masuri referitoare la circulatia capitalurilor avand
drept destinatie sau provenind din state terte, chiar in conditiile in care astfel de masuri reprezinta
un regres in domeniu.
Sediul derivat:
- Directiva 60/921 - prin care au fost liberalizate investitiile directe;
- aceasta a fost abrogata de Directiva 86/566 prin care au fost liberalizate operatiunile de

achizitionare a actiunilor si obligatiunilor care nu erau negociate la bursa;

- Directiva 88/361 prin care s-a realizat liberalizarea completa a miscarilor de capitalurilor (si

aceasta este abrogata).

Domenii

Circulatia capitalurilor include:

investitiile realizate in scopul constituirii sau dezvoltarii unei societati ori a unei sucursale;
investitiile imobiliare;
operatiunile cu privire la titlurile cotate si necotate la bursa;
imprumuturile pe termen mediu si lung;
emisiunea de actiuni si obligatiuni pe piata acestor state membre;
circulatia de capitaluri in interes personal;
varsamintele in conturi curente;
investitiile in coontul de tezaur etc.

Libera circulatie a capitalurilor presupune un transfer de valori dintr-un stat membru in altul
sau, in interiorul aceleiasi tari, catre un nerezident, operatiunea respectiva avand caracter autonom.

Curs 13
Libera circulatie a platilor
Sediul materiei: art. 63 TFUE, potrivit caruia sunt interzise orice restrictii privind circulatia
capitalurilor intre state membre, precum si intre statele membre si statele terte. Acelasi sediu al
materiei vizeaza si libera circulatie a platilor, in sensul in care sunt interzise atat masurile restrictive
privind circulatia capitalurilor, cat si ingradirile referitoare la platile intre statele membre, precum si
intre statele membre si intre statele terte.
Fiecare stat membru se angajeaza sa autorizeze in moneda tarii din Comunitate/Uniune,
unde este stabilit creditorul sau beneficiarul, platile aferente schimbului de marfuri, de servicii si de
capitaluri, precum si sa permita transferurile de capital si de salariu.
In ce priveste exceptiile de la aplicarea principiului liberei circulatii a capitalurilor si
platilor, Declaratia asupra art. 58, devenit art. 73D prin Tratatul de la Maastricht, adoptata cu
prilejul adoptarii Tratatului de la Maastricht, precizeaza faptul ca statele membre sunt abilitate sa
aplice numai dispozitiile pertinente ale legislatiilor lor fiscale existente la sfarsitul anului 1993.
Art. 65 TFUE permite adoptarea masurilor necesare pentru a impiedica incalcarea legilor si
a regulamentelor, indeosebi in materie fiscala sau in domeniul supravegherii prudentiale a
institutiilor financiare.
Clauzele de salvgardare - Consiliul poate adopta masuri referitoare la circulatia
capitalurilor intre statele membre si statele terte, fapt care constituie un regres in DUE privitor la
35

liberalizarea circulatiei capitalurilor, presupunand investitiile directe si care au destinatie ori provin
din statele terte.

Dreptul concurential din spatiul UE

Continutul dreptului concurential al UE
Dreptul concurential al UE este relativ autonom si specific. El graviteaza in jurul a 2 axe
principale: regulilor care vizeaza intreprinderile si regulile care guverneaza stateelor membre sau a
autoritatilor publice.
Sediul materiei: tratatele constitutive.
Regulile care se adreseaza intreprinderilor
Interzicerea intelegerilor
Sediul materiei: art. 101 TFUE. Potrivit acestui articol, sunt incompatibile cu piata comuna
dupa cu urmeaza:
- acordurile dintre intreprinderi;
- deciziile asocierilor de intreprinderi;
- practicile concertate, care pot afecta comertul dintre state si care au ca obiect ori efect
impiedicarea, restrangerea ori distorsionarea concurentei in cadrul pietei comune.
Articolul se refera in principal la situatiile in care:
- direct sau indirect sunt fixate preturile de vanzare sau de cumparare ori alte conditii comerciale;
- se limiteaza ori este controlata productia, pietele, dezvoltarea tehnica ori investitiile;
- se impart pietele ori sursele de aprovizionare;
- se aplica unele conditii diferite tranzactiilor echivalente cu alti parteneri comerciali, situandu-i
prin aceasta intr-un real dezavantaj concurential;
- incheierea de contracte este facuta dependent de acceptarea de catre celelalte parti a unor obligatii
suplimentare, care, prin natura lor sau potrivit uzantelor comerciale, nu au nicio legatura cu astfel
de contracte.

Sunt nule orice astfel de acorduri sau decizii interzise conform tratatului.
Nu se aplica prevederile tratatului in cazul:
oricarui acord sau categorii de acorduri dintre intreprinderi;
oricarei decizii sau categorii de decizii ale asociatilor de inntreprinderi
oricarei practici concertate ori categorii concertate, care contribuie la perfectionarea productiei si
distribuirii de marfuri ori la promovarea progresului tehnic si economic, cat timp urmeaza sa se
aloce consumatorilor o parte echitabila a beneficiilor ce rezulta si care:
nu impun intreprinderilor in cauza restrictii care nu suunt indispensabile prin realizarea acestor
obiective;
nu dau unor astfel de intreprinderi posibilitatea de a elimina concurenta in ceea ce priveste o parte
substantiala a produselorin discutie.
Abuzul de pozitie dominanta

Sediul mateirie: art. 102 TFUE, potrivit caruia este incompatibil cu piata comuna orice abuz
de pozitie dominanta intervenit din partea uneia sau a mai multor intreprinderi, in cadrul pietei
36

comun ori intr-o parte substantiala a acesteia in masura in carre acel abuz afecteaza ccomertul dintre
statele membre.
Abuzul consta in special in:
- impunerea in mod direct sau indirect a preturilor de vanzare sau de cumparare in mod inechitabil,
respectiv stabilirea unor alte conditii comerciale incorecte;
- limitarea productiei, a pietei de desfacere ori a dezvoltarii tehnice cu prejudicierea beneficiarilor;
- aplicarea unor conditii diferite tranzactiilor echivalente incheiate cu alti parteneri comerciali,
situandu-i, in acest fel, intr-un real dezavantaj concurential;
- determinarea incheierii de contracte, sub conditia acceptarii de catre celelalte parti a unor
obligatii suplimentare, care, prin natura lor sau potrivit uzantelor comerciale, nu au legatura cu
obiectul acestor contracte.
Conditiile privind aplicarea prevederilor art. 102:
- existenta unei pozitii dominante pe piata comuna sau pe o parte substantiala a acesteia;
- implicarea uneia sau a mai multor intreprinderi;
- existenta unor raporturi de cauzalitate intre abuz si pozitia dominanta.

37