Sunteți pe pagina 1din 3

Constructivismul structuralist

1. Pierre Bourdieu : Producerea habitusului si (re)producerea structurilor practicii sociale


Dupa aparitia lucrarii La reproduction. lments pour une thorie du systme denseignement
[Bourdieu si Passeron, 1970] conceptia lui Pierre Bourdieu (n. 1930) a fost etichetata ca structuralista
adica un mod de a gandi realitatea sociala in termeni relationali, asa cum este modul de a gandi al
matematicii si al fizicii moderne si care identifica realul nu cu substante, ci cu relatii.
Constructivismul avansat de Bourdieu este radical diferit de cel sustinut de celelalte curentele
de gandire : punctele de vedere ale actorilor sunt raportate la pozitiile pe care acestia le ocupa n
structura sociala si, n consecinta, este sustinuta teza potrivit careia categoriile pe care actorii le
utilizeaza n constructia realitatii sociale snt rezultatul unui ndelungat proces de ncorporare a
structurilor obiective. Rezulta o conceptie pe care autorul sau o eticheteaza drept structuralism
constructivist (genetic) sau constructivism structuralist si care are ca obiect n egala masura structurile
obiective profunde ale lumii sociale si structurile mentale, mai exact raporturile lor de generare
reciproca, de autonomie relativa si interdependenta.
Problema sociologiei ramane aceeasi: cum pot fi explicate distinctia si identitatea ntre individ si
societate?
In opinia lui Bourdieu, aceasta perspectiva teoretica este organizata n jurul notiunii de regula:
n functie de cum este orientat comportamentul individual si ideea de consens a indivizilor cu privire la
necesitatea si continutul regulii, implica o conceptie contradictorie cu privire la actiune, care oscileaza
ntre voluntarism si determinism socio-cultural.
Este, de aceea, necesar sa distingem ntre regula si regularitate. Orice actiune sociala poate fi
nteleasa prin analogie cu jocul reglementat; iar n desfasurarea ei pot fi identificate o serie de
regularitati, de fenomene care se repeta cu o anumita frecventa masurabila statistic; aceasta nu
constituie, nsa, o baza suficient de solida nici pentru a afirma ca actiunea este rationala n sensul ca
este produsul obedientei constiente fata de o regula, nici pentru a postula ca ea se desfasoara conform
unor mecanisme inconstiente, obiective. Pe de alta parte, termenul regula poate avea si semnificatia de
model, de principiu teoretic construit de cercetator pentru a explicajocul care face obiectul cercetarii
sale. Utilizarea notiunii regula se dovedeste, astfel, generatoare de ambiguitati si confuzii si, de aceea,
se impune o schimbare de vocabular dar si de perspective.
In consecinta, problema sociologiei structuralist constructiviste este reformulata n termeni care
o apropie de sociologia cognitive : cum pot fi reglate conduitele fara a fi nici produsul obedientei
constiente n fata regulii, nici cel al necesitatii oarbe? Bourdieu urmareste construirea unui model
explicativ care saq nu fie nici o simpla nregistrare a normelor explicite, nici enuntarea unor regularitati
statistice, dar care sa le integreze pe amndoua.
Solutia problemei consta n afirmarea corespondentei ntre structurile sociale si structurile
mentale. Aceasta teza constituie nucleul unei constructiii teoretice elaborate cu intentia de a depasi
paradigmele lui Levi-Strauss si a fictiunilor antropologice voluntariste ale lui Sartre exprimate n Le
sens pratique. In plan epistemologic, depasirea opozitiilor mentionate impune doua rupturi : n raport
cu subiectivismul si n raport cu teoriile obiectiviste
Afirmarea celor doua rupturi epistemologice mentionate nseamna neutralizarea efectului de
teoretizare care afecteaza epistemologia structuralista si care consta n substituirea punctului de
vedere al actorului cu punctul de vedere al spectatorului. Ea nseamna, de asemenea, refuzul atitudinii
etice pe care o implica antropologia structurala, refuzul raportului de superioritate care se instaureaza
ntre cercetator si obiectul sau, simplul profane. Este necesar ca cercetarea vietii sociale sa ia n
consideratie nu numai pluralitatea lumilor, ci si pluralitatea logicilor corespunzatoare diferitelor cmpuri.;
atunci cnd snt interogati asupra motivatiei conduitelor lor, ncercnd sa fie la altimea situatiei create,
subiectii devin ntr-o oarecare masura teoreticieni spontani ai practicilor lor.
2. Spatiu social, cmpuri sociale, pozitii, interes generic, grupuri si clase sociale, capitaluri

Realitatea sociala obiectiva despre care vorbea Durkheim este un ansamblu de relatii invizibile
ce se constituie ntr-un spatiu de pozitii ale caror proprietati pot fi analizate independent de
caracteristicile personale ale celor ce le ocupa.
Spatiul social poate fi comparat cu spatiul geografic. Conceptul spatiu social este, nsa, o
constructie teoretica, un spatiu pe hartie si nu unul real. .Pe hartie., distantele spatiale coincid
totdeauna cu distantele sociale, ceea ce nu se ntmpla n spatiul fizico-geografic, chiar daca o tendinta
de segregare se poate observa si aici.
Un camp social care este, ca si spatiul, un camp pe hartie este o regiune relativ autonoma a
spatiului social istoric, constituita din relatii specifice a caror existente este corelativa unor interese si
mize specifice. Orice camp se caracterizeaza printr-un interes generic (dobndirea bunurilor rare
specifice cmpului) n jurul caruia se concentreaza actiunile agentilor si care modeleaza raporturile lor.
Notiunea de interes a fost create pentru a evidentia faptul ca in fiecare camp interesul este cel care
stimuleaza investitia de capitaluri si psihologica ntr-un spatiu de joc (cmp) oarecare, investitie care
reprezinta conditia intrarii n joc si care este, n acelasi timp, creata si ntarita de joc.
Distributia agentilor n spatiul social conduce la clasarea lor. Sunt, astfel, delimitate clase
sociale, ansambluri de agenti care poseda o serie de proprietati comune.Conceptul de clasa sociala
pune n evident faptul ca oamenii nu sunt intersanjabili, ci sunt situati ntr-un spatiu social foarte
complex unde ocupa pozitii n functie de care poate fi nteleasa logica practicilor lor si poate fi
determinat modul n care ei si vor identifica (clasa) partenerii si vor defini propria identitate.
Relatiile ntre diferitele pozitii pot fi puse n evidenta prin intermediul distributiei
resurselor care pot fi mobilizate n calitate de capitaluri n competitia pentru dobndirea
bunurilor rare (interesul generic al campului), deci n calitate de surse ale puterii.
Principalele surse ale puterii n spa]iul social sunt:
Capital economic (terenuri, bani etc)
Capitalul cultural (carti, tablouri, diploma etc)
Capitalul social (relational) (relatii de rudenie, vecinatate etc)
3. Transformarea raporturilor de forta n raporturi de semnificatie. Violenta
simbolica
In spatiul social global, agentii sunt distribuiti ntr-un cmp social si pe o pozitie,
determinate mai ntai de volumul global al capitalului pe care ei l poseda (n diferitele sale
forme), iar apoi de structura capitalului, respectiv de ponderea diferitelor specii de capital
n capitalul global. Raportutile agentilor sunt raporturi de forta ( dominatie- supunere) si de
lupta pentru ocuparea pozitiilor superioare. Prin aceasta, orice cmp social este omolog
cmpului puterii: dominatia/supunerea reprezinta un tip universal de raporturi sociale.
O forma particulara pe care resursele economice, cultural si sociale pe care orice
camp o imbraca este capitalul simbolic. Luptele pentru dobndirea capitalului simbolic si
convertirea diferitelor specii de capital n capital simbolic conduc la transformarea
raporturilor de forta n raporturi de semnificatie. De fapt, toate formele de clasificare sunt
forme de dominatie, iar teoria critica a culturii conduce n mod natural la o teorie politica.
Puterea este impusa, nainte de toate, nu prin violenta materiala (expropriere, exploatare,
privare de libertate etc.) si constienta, ci prin violent simbolica care reuseste nu numai sa
conserve raporturile de forta care au generat-o, ci si sa le ntareasca.
Ca transpunere a realitatii sociale ntr-o forma simbolica specifica, limbajul
sociologic este, n mod necesar, complex, deoarece o realitate complexa nu poate fi
exprimata lingvistic dect ntr-o forma complexa. Discursul sociologic are forta
transformatoare si creatoare, el genereaza reprezentari care pot fi obiectivate si
transformate n lucruri sociale
Chiar daca expresia este noua, ideea impunerii raporturilor de forta prin mecanisme
simbolice a fost formulata de parintii fondatori ai sociologiei (Marx si Weber, mai ales).
Bourdieu observa, nsa, ca violenta simbolica este intim legata de raporturile de dominatie
si, n consecinta, este constitutiva socialului (este universala); n acelasi timp, el subliniaza

faptul ca impunerea simbolica nu presupune cu necesitate o intentie n acest sens si ca


nici un sistem ideologic sau de propaganda nu poate impune agentilor semnificatii, daca
acestea nu gasesc n agentii nsisi, n dispozitiile personalitatii lor, o orientare catre ele.
Rezulta ca, pentru a fi eficienta, orice violenta simbolica ncepe prin a construi n agent
aceasta orientare (un habitus).