Sunteți pe pagina 1din 2

Se povesteste din mosi stramosi ca pe plaiurile vancene existau cu multi ani in urma niste fete

tinere, frumoase si foarte intelepte, numite ursitoare.


Cand un copil se nastea intr-o familie, acesta era vizitat in a treia noapte a vietii sale de aceste
ursitoare care ii hotarau destinul. Ele patrundeau de nesimtite in casa, in timp ce parintii pruncului
dormeau, si, inconjurandu-i leaganul, oranduiau soarta noului venit pe lume. Acestea ii daruiau diferite
virtuti, cum ar fi frumusete, blandete, intelepciune. harnicie, sanatatea, sau unele vicii precum:
patima hotiei, a betiei sau a desfraului. In functie de starea de spirit a ursitoarelor, acestea imbracau
noul venit cu diferite insusiri.
Pentru a fi pe placul ursitoarelor, mamele copiilor, puneau inainte de acea seara aleasa bucate
diferite pe masa pentru a impresiona ursitoarele.
Zanele se vor infrupta din toate acestea, hotarand apoi soarta copilului.
Se spune ca, in vremuri indepartate, un ciobanas, de cincisprezece ani, a poposit intr-o noapte la
casa unui barbat a carui femeie abia nascuse cu doua zile mai inainte de sosirea lui. Nascuse o fetita
frumoasa si sanatoasa, cu un zambet dumnezeiesc. Pentru a nu deranja familie, dar mai ales pe noul
membru al familiei, ciobanasul hotarase sa doarma pe prispa casei.
Odata cu venirea noptii, cand parintii dormeau neintorsi, iar ciobanasul isi cauta cu greu explicatii
in legatura cu neputinta lui de a adormi, desprinse din bezna noptii, apar la casa oamenilor cele trei
ursitoare care aveau sa-I prevesteasca soarta pruncului nou venit pe lume.
Curios de cele vazute, ciobanasul s-a furisat repede la gemul camerei in care dormea copilul,
pentru a vedea ce se intampla.
Zanele ursitoare inconjurasera leaganul copilei, iar in timp ce o mangaiasera bland copila le zambi
dumnezeieste. Una din zane grai:
- Draga copila, sa capeti frumusetea soarelui, gingasia florilor si dragalasenia pasarelelor.
Cea din urma, care de obicei hotara viciile pruncului, zise acum :
- Sa fii harnica precum o albina si munca sa-ti fie norocita spre folosul harniciei tale.
Cea din urma rupse din nou un cuvant si zise:
- Ei, acum haideti sa gasim acestei comori de fete un tovaras de viata. Dar oare cui s-o orandui
de sotie?
- Cui? Ciobanasului de acolo, care crede ca nu vedem cum trage cu ochiul pe geam. Cand auzi
acestea, ciobanasul se infurie amarnic. Cum era posibil ca o mana de fata. Abia nascuta, sa-i fie ursita
de a-i fi sotie? Asteptara sa plece ursitoarele, si plin de nervi, lua copila si o arunca pe acoperisul de
stuf al casei. Fugi apoi spre stana lui, pierzandu-se in desisul padurilor.
A trecut mult timp de la intamplarea aceasta. Multi ani s-au pierdut in mainile timpului necrutator.
Ciobanasul, acum un barbat in toata firea, nu-si gasise inca o sotie care sa-l faca fericit.
Intr-o zi, pe la sfarsitul lui aprilie, dupa paisprezece
Intr-o zi, pe la sfarsitul lui aprilie, dupa paisprezece ani de la nasterea fetei cu zambet
dumnezeiesc, ciobanul iesi sa petreaca cu lumea, ca la zi de sarbatoare.
Hora era in toi, cand barbatul zari o tanara incantatoare care il cuceri numaidecat cu infatisarea si
chipul ei angelic. Schimbara priviri in tot timpul cat au stat la hora. Iar, tot in acea seara, ciobanul se
hotari ca aceasta tanara subtirica, cu privirea blanda, cu ochii albastrii ca apa luminata de razele lunii,
cu pielea alba ca spuma laptelui, cu parul negru ca abanosul si cu buzele rosii precum petalele
macului, este cea menita sa-i fie alaturi toata viata.
Dupa ce a cerut-o de la parinti, cei doi s-au casatorit.
Intr-o seara, sub razele lunii, ciobanul observa pe umarul frumoasei lui neveste, un semn. Curios,
barbatul a intrebat-o ce a patit acolo. Ea a zis:
- Ce sa fie, zise ea. Am auzit ti eu de la tata ca atunci cand eram in fasa, a venit pe la noi un
ciobanas, care a poposit peste noapte. M-a luat din leagan si fara stirea parintilor m-a aruncat pe
acoperisul de stuf al casei noastre. Semnul este de la o intepatura de stuf de pe casa, de unde tata ma luat mai mult moarta decat vie.
Atunci barbatul a inteles totul. Sotia lui era copila pe care i-au predestinat-o ursitoarele.
Povestea, spusa cu multi ani in urma, poate fi auzita si astazi de la batrani, la fel de proaspata si
emotionanta.
Intr-o zi, pe la sfarsitul lui aprilie, dupa paisprezece ani de la nasterea fetei cu zambet
dumnezeiesc, ciobanul iesi sa petreaca cu lumea, ca la zi de sarbatoare.
Hora era in toi, cand barbatul zari o tanara incantatoare care il cuceri numaidecat cu infatisarea si
chipul ei angelic. Schimbara priviri in tot timpul cat au stat la hora. Iar, tot in acea seara, ciobanul se
hotari ca aceasta tanara subtirica, cu privirea blanda, cu ochii albastrii ca apa luminata de razele lunii,
cu pielea alba ca spuma laptelui, cu parul negru ca abanosul si cu buzele rosii precum petalele
macului, este cea menita sa-i fie alaturi toata viata.
Dupa ce a cerut-o de la parinti, cei doi s-au casatorit.
Intr-o seara, sub razele lunii, ciobanul observa pe umarul frumoasei lui neveste, un semn. Curios,
barbatul a intrebat-o ce a patit acolo. Ea a zis:
- Ce sa fie, zise ea. Am auzit ti eu de la tata ca atunci cand eram in fasa, a venit pe la noi un
ciobanas, care a poposit peste noapte. M-a luat din leagan si fara stirea parintilor m-a aruncat pe
acoperisul de stuf al casei noastre. Semnul este de la o intepatura de stuf de pe casa, de unde tata ma luat mai mult moarta decat vie.

Atunci barbatul a inteles totul. Sotia lui era copila pe care i-au predestinat-o ursitoarele.