METODE sI TEHNICI MODERNE DE CERCETARE N ARHEOLOGIE

Gheroghe Lazarovici
1. NOIUNI GENERALE. OBIECTIVE
Realizarea unor corelatii, cu caracter predominant aplicativ, ntre metodele
traditionale si moderne n cercetarea arheologica.
Pentru realizarea unor corelatii, pentru precizarea locului si rolului pe care o comunitate l joaca n
timp si spatiu este necesara cunoasterea si studierea n timp si spatiu a mediului geografic
(ambient, environment).

Orice comunitate traieste ntr-un mediu cu care exista strnse

corelatii si interdependente. Aceste interdependente ale sistemului pot f
defnite prin urmatoarea schema a lui David Clark (Analithical
Archaeology,1978).
n acest sistem au trait comunitatile anterioare si traieste
comunitatea studiata, formnd, la rndul ei, un subsistem, defnit prin
cultura materiala, viata economica, cu un sistem sau sisteme straine.
nsusirea notiunilor de baza, a metodelor specifce si a deprinderilor
pentru folosirea calculatoarelor n procesul de redactare, evidenta,
analiza matematica si statistica a materialelor si datelor arheologice.

1.1. Metode si tehnici traditionale (clasice) de cercetare si

datare.
Cercetatorul, pentru stabilirea datei unui obiect sau
situatii arheologice, analizeaza si studiaza, n primul rnd,
contextul si conditiile stratigrafce, depunerile si acumularile
din depozite comparndu-le cu alte situatii (stratigrafa si
stratigrafa comparata). Urmeaza apoi studiul tehnicii de
fabricatie (factura, textura, structura, fnisare etc.) pentru
stabilirea unei evolutii si a unei cronologii relative si absolute.
Cronologia absoluta se poate obtine prin diferite metode
fzico-chimice, geo-cronologice, izvoare scrise s.a. cum sunt:
studiul varvelor glaciare si asocierea cu date cunoscute, carbon
14, potasiu - argon, dendrocronologie, termoluminiscenta s.a.
Cronologia relativa este foarte variata diferind de la epoca istorica la
alta. La fundamentul acestor datari sta studiul diferitelor structuri de
baza: baza
paleontologica prin:
mineralizarea
osemintelor,
acumularea fluorului; botanica (dinamica polenului); zoologie (evolutia
taliei unor specii); antropologica; - baza geologica prin studiul variatiilor
glaciare, a nivelului marilor, a apelor si traselor continentale, a
temperaturilor marii s.a. Dintre acestea cea mai importanta este metoda
varvelor (straturi de argila) depuse ca urmare a topirii ghetarilor pe trase
sau funduri de lacuri, lnga morene. Studiul morenelor sii recensiunea
ghetarilor lasa numeroase straturi cu varve care ofera o scara de
cronologie relativa sau absoluta (dupa anumite datari fzico-chimice).
Sincronizarea datelor stabilite de geologi cu cele ale paleobotanistilor sau
paleozoologilor si arheologilor duce la stabilirea unor date de cronologie
(FREDERIC 1967, 252-155). n aceste date trebuie sa se tina cont de
viteza sau intensitatea de sedimentare, eroziune etc.; -baza
petrografica prin: studiul granulometric al nisipurilor, nlocuirea
geochimica a unor substante cu altele; studiul evolutiei stalagmitelor;
studiul patinei suprafetei obiectului s.a.; - baza arheologica de natura:
stratifcata, sincronica distributiva, tipologica, cantitativa si secventiala;
- baza pedologica prin studiul originii 12112q168m si evolutiei solului n
conditii normale si sub interventia antropica; sau prin studiul depunerilor
si straturilor de guano, sau alternanta lor cu cele arheologice n pesteri;
prin analiza microstratigrafei determinata de evolutia humus-ului, a
oxidului de potasiu (K2O) si fosfor (P2O5) sau a altor elemente
geochimice ale solului.
Studiul unei comunitati trebuie facut n contextul din care face parte.
Acest sistem este defnit prin termeni ca "mediul geografc", ambientul,
environmentul. Acest ambient este format dintr-o structura corelata,
formata din mediul geografc, geologic, faunistic si floral, reconstituit
dupa polen (fg. 2).

1.1.2 Metoda stratigrafca. Aceasta metoda face parte din metodele

bazate pe observatia logica a cercetarilor arheologice de teren. Aceasta
indica, n special, succesiunea si nu durata, care depinde de intensitatea
de locuire si dinamismul de constructie, depuneri, activitati eoliene s.a.
Pentru completarea datelor se adauga acesteia diferite alte metode de
datare absoluta sau relativa cum sunt: dendrocronologia, palinologia,
varvele glaciare (depuneri periodice rezultate din topirea ghetarilor);
stratigrafa orizontala, stratigrafa comparata s.a. Istoria universului, a
pamntului, a omului este o stratigrafe scria Louis Frederic (FREDERIC
1967, 249).

Sincronism. Anacronism. Foarte importante de retinut la studierea

metodei stratigrafce, sunt procesele de sincronism, de afnitati sau
diferentele si anacronismul, procesele de evolutie sau involutie, sau
fenomenelor de convergenta ce pot duce la fenomene de "stratigrafe
artifciala" prin scoaterea materialelor din context si prezentarea lor
izolata.
n exemplul unde stratigrafa orizontala e combinata cu cea verticala
se poate vedea ca n aceleasi nivele de sapare apar mai multe gropi n a
caror umplutura intra materiale din straturile anterioare si din vremea
astuparii gropii.Daca groapa ramne deschisa, n ea pot patrunde si
materiale mai noi, dnd nastere la amestecuri de materiale ce nu mai pot
f separate dect pe baza unor serieri sau pe baza unor analize de
corespondenta. Metoda stratigrafca reprezinta una din principalele
metode, dar ea trebuie folosita cu unele rezerve n spatiu si timp, tinnd
cont de alti factori cum sunt cel: climatic, zoologic, tehnologic, relatia
dintre factorul tip si functionalitate.
Metoda stratigrafca ofera specialistului date de cronologie, fxnd
relatia n timp prin notiuni ca "nainte", "mai de vreme", "dupa", "mai
trziu" (HOREDT 1970, 11) la care am adauga "contemporan".

Stratigrafia verticala. Metoda stratigrafca a fost aplicata multor

civilizatii si a fost folosita vreme ndelungata la stabilirea cronologiei
relative a neoliticului. Pentru neoliticul timpuriu din Transilvania exista
observatii stratigrafce importante cum sunt cele la Gura Baciului, Ocna
Sibiului si Let. Pentru neoliticul dezvoltat, din Banat si Serbia, deosebit
de caracteristica este stratigrafa de la Vina (straturi groase de 10,4 m
mpartite n peste 10 nivele, straturi, faze). Pentru eneolitic, n mod
special, sunt de amintit observatiile din culturile Ariusad-Cucuteni (din
cele doua statiuni eponime).

Date stratigrafce exista n numeroase situatii, ele trebuie cu

grija citite (adica descrise, comentate, nregistrate, explicate). Descrierea

si citirea unei stratigrafi este deosebit de importanta ea permitnd unui
arheolog sa verifce, independent de interpretari vechi sau noi, anumite
ipoteze si sa reformuleze alte ipoteze.
Exista unele modele clasice cu exemple de stratigrafe orizontala pe
baza carora, cndva, s-au impus anumite sisteme cronologice. Una din
acestea a fost stratigrafa de la Troia.
Reconstituirile pe nivele permit o usoara ntelegere pentru specialist
si nespecialist a arhitecturii, a organizarii, a problemelor economicosociale ale vremurilor apuse.

Stratigrafa orizontala. Alaturi de metoda de stratigrafe verticala se

foloseste metoda stratigrafei orizontale, cnd se nregistreaza si
urmareste succesiunea cronologica a fenomenelor pe orizontala. Aceasta
a fost aplicata n cimitire iar mai recent, prin intermediul calculatorului,
si ntre complexe (borderie, gropi, locuinte), nivele, statiuni sau alte zone.
n prelucrarea ei se folosesc algoritmi ca serierea, analiza de
corespondenta, analiza de clusteri ("parinti" sau "nori") (pentru exemple
FERENIU-LAZAROVICI 1990; 1993).
n modelul de mai jos sunt prezentate materiale de la Parta (jud.
Timis, considernd motivele decorative ca atribute), din vremea culturii
Banatului (mileniul V a.Chr.). Aceste tipuri de motive se folosesc la
codifcarea pe calculator a datelor si, prin algoritmi matematici, sunt
oferite date de stratigrafe si evolutie. Din ele se poate observa o evolutie
n timp si spatiu a motivelor decorative. Se pot observa cnd apar, cnd
domina si cnd dispar sau reapar unele motive decorative.
Metoda stratigrafca se aplica la diferite nivele n arheologie sau n
disciplinele ce concura (palinologie, pedologia, paleobotanica etc.).
1.1.3.Metoda tipologica
A fost elaborata n 1885 de catre suedezul Oscar Montelius. Acesta
arata ca ".omul este supus n munca sa legilor evolutiei si va ramne
supus lor.Evolutia poate sa decurga ncet sau repede, ntotdeauna nsa

omul este nevoit, n crearea unor forme noi, sa asculte de aceleasi legi ale
evolutiei

care sunt valabile si n restul naturii".

Cu ajutorul metodei tipologice se elaboreaza o schema care
stabileste succesiunea cronologica a produselor umane. Acestea parcurg
o anumita dezvoltare, n general de la forme primitive la tipuri mai
perfectioniste, mai cuprinzatoare. Evolutia este determinata, n principal,
de relatia tip - functionalitate.Acestea sunt nsa disturbate din evolutia lor
de felurite fenomene de aculturalizare, de tranzitie, de involutie, de
factori psihologici (arta, credinte, moda, preferinte).
n principal, pentru fecare tip se stabilesc serii tipologice
urmarindu-se, cu precadere, etapele succesive ale transformarii structurii
lor. Aceasta urmarire duce la fenomene si procese de istorie structurala.
Evolutia unui tip nu este liniara ea avnd o curba unimodala (n genul
clopotului lui Gaus), bimodala sau plurimodala.
n analiza seriei tipologice se foloseste foarte mult studiul asocierii
obiectivelor n complexe (locuinte, borderie, gropi sau inventare
funerare), n depozite de bronzuri sau tezaure, n nivele de locuire,
straturi de cultura sau statiuni. Aceasta metoda are si limite, determinate
find de natura materialelor care nu se preteaza ntotdeauna unor
precizari tipologice, sau nu permit stabilirea unor serii tipologice.
Folosirea ei este importanta si utila, dar are limite, mai ales cnd
obiectele sunt luate izolat, aparnd fenomene determinate de procese de
involutie, retardare sau convergenta.

1.1.4 Metoda comparativa sta la baza multor metode si discipline, n

ramuri convergente arheologiei, n cercetarile interdisciplinare si n alte
stiinte sau domenii. Aceasta sta la baza metodei tipologice, stratigrafce,
a stratigrafei comparate s.a. Metoda se aplica tuturor fenomenelor unui
sistem (ambient: geologie, geografe, flora, fauna) sau, subsistem (cultura
materiala, viata economica,
sociala sau spirituala si
psihologia comunitatii).
n antichitate a fost
folosita de Aristotel n
"Politeiai" pentru analiza
formelor
de
organizare
sociala,
iar
de
catre
naturalistul G. Couvier la
compararea oaselor fosile,
acesta
punnd
bazele
paleologiei s.a. (HOREDT
1970, 17).
Aceasta metoda are la
baza ideea ca lucrurile
asemanatoare sau identice
pot sa fe si contemporane.
Metoda are limitele sale
deoarece
pot
aparea
fenomene de convergenta,
determinate de fenomene
similare,
(de
istorie
structurala), de fenomene

economice, sociale s.a. Pentru veridicitatea si acceptarea acestei metode

se impune verifcarea rezultatelor si prin alte cai sau mijloace (datari de
cronologie absoluta sau relativa).
1.1.5 Metoda chorologica. Metoda cartografca sau chorologica
(chora=spatiu, regiune n greceste) se bazeaza pe raspndirea anumitor
fenomene n spatiu si pe nregistrarea lor pe harti geografce. Aceasta
metoda consta din asocierea metodei comparative si tipologice prin
clasifcarea fenomenelor cartografate pe harti. Din acestea se trag
interesante concluzii, daca se tine seama de metoda stratigrafca si de
elementele de cronologie absoluta sau relativa. Cu ajutorul ei pot f
defnite procese de migratie, difuziune sau asociate.

Interpretarea datelor trebuie sa tina seama de multi factori si

fenomene pe care le-am subliniat la prezentarea metodelor de mai sus.
Metoda este folosita n lingvistica (la hartile de raspndire a cuvintelor
sau grupelor de cuvinte), n etnografe, etnologie si n arheologie. Aceasta
metoda ilustreaza raspndirea unor fenomene n spatiu si distribuirea lor
n timp. Din analiza raspndirii se pot elabora ipoteze privind procese de
migratie, difuziune si evolutie.
Asemenea harti se folosesc adesea, mai ales la marile lucrari de
sinteza. Un asemenea model este Atlasul neoliticului european (aparut n
1993 la Liege, n Belgia) n care sunt prezentate harti horo - cronologice
privind civilizatiile neolitice europene.
Acestea sunt documente primare n care sunt cuprinse datele de
stratigrafe verticala si orizontala n spatiu european.

Un model de cartografe a complexelor (n acest caz bordeiele din

diferite faze) si a datelor s-a realizat n statiunea de la Gura Baciului unde
bordeiele au fost seriate pe calculator n functie de continutul sau
intervalul lor (Lazarovici - Maxim 1995, p. 5 tabel cu cronologia absoluta
si relativa a complexelor pe faze). Din aceasta cartografere lipsesc
locuintele de suprafata, iar, pe de alta parte, se mai gasesc gropi
,menajere, de lut sau de la complexe de suprafata, pe acelasi plan de
sapatura.

2. PROSPECTRILE
2.1. PROSPECIUNI DE SUPRAFA. Prospectarile de suprafata au
menirea de a identifca activitati umane trecute, ntr-un spatiu sau ntr-o
zona data. Scopul acestora este precizarea numarului siturilor
arheologice, localizarea si natura lor. Acesteia i sunt necesare
arheologului pentru a justifca un program stiintifc de cercetare pentru
lucrari viitoare. Cercetarile de salvare nu necesita asemenea justifcari,
dar ele trebuie executate, cercetarea amanuntita de teren avnd aici o
mai mare importanta.
2.1.1 Periegheza. Este una din metodele cele mai des folosite de
arheolog si cea mai economicoasa. Aceasta presupune o anume
experienta de teren privind orientarea, sistemul de cercetare, sistemul de
notare, cunoasterea materialului si asocierile de materiale. Acestea sunt
favorizate de existenta sau realizarea unei documentatii anterioare
asupra zonei, de existenta unor harti si aerofotograme, o bibliografe a
zonei (repertorii). Anomaliile de relief, vegetatie (pete de culoare sau
cresteri diferite ale vegetatiei) si prezenta urmelor materiale (ceramica,
obiecte, resturi de materiale de constructii), sunt indicii pe care
arheologul si echipa de prospectare le retin si constituie marturii de
identifcare. Datele sunt cartate pe planuri obtinndu-se harti privind
dispunerea obiectelor pe categorii de obiecte, pe epoci, pe functionalitati.
Studiul terenului ofera date prin anomaliile de relief care dau
informatii privind ruinele, santurile, valurile, telurile, tumulii, haldine de
la spalarile de nisipuri aurifere (Valea Bocsitei, Bocsa - Cracul cu aur) si
haladine de steril sau minereu. Blocurile mari pot indica morminte
megalitice, dolmeni, morminte n ciste etc.
Analiza reliefului indica puncte de trecere, posibilitati de
supraveghere, puncte de straja, puncte de semnalizare sau observare.
Aglomerarile de pietre pot marca morminte megalitice sau tumuli cu
mantaua din pietre sau ruine de biserici sau constructii. Urmele unei
vegetatii de apa indica cursuri de ru n ale caror coturi sau "insule" este
posibila depistarea unor asezari aparate natural sau prin usoare
interventii umane. Explorarile de minereu lasa n vecinatatea lor guri de
ocne, haldine de pamnt, iar n zona gropii doar mici albieri. Vechile rute
sunt identifcabile dupa vegetatie, rambleuri, vegetatie izolata sau
abundenta, cazul cu drumul roman Centum Putea - Berzobis, care este

marcat de o bogata vegetatie de tufarisuri si spini, ce indicau traseul si

rambelul, drumul nu putea f arat, datorita densitatii mari de pietre ale
pavajului (observatii din anii 1962-1964). Atelierele de prelucrare a
metalelor sunt marcate de mari aglomerari de zgura (uneori adevarate
movile) cum sunt cele din Banat, n zona Bocsa - Berzovia - sosdia Gataia.
Unele locuiri n pesteri sau grote indica existenta unui climat rece.
Vestigiile arheologice se regasesc cel mai adesea n zona de intrare, n
zona luminata sau cea ferita de aer. Existenta unor fenomene fzice
pronuntate n pesteri, cum sunt desprinderile mari de blocuri, indica
perioade glaciare si stadii interglaciare.
Cercetarea de suprafata, prin datele pe care le aduna, permite
stabilirea colectivului de cercetare n functie de natura obiectivului,
epocile si materialele descoperite. Cercetarea de suprafata trebuie sa
adune date despre natura economica a zonei, demografa, ecologia
culturala. Datele adunate trebuie sa se refere la sistemul n care se
dezvolta comunitatile (geografa, geologia, flora, fauna, situatia
pedologica), iar informatiile cuprind date despre distanta pna la un nou
complex sau sit arheologic, date care permit arheologului delimitarea
spatiului unei statiuni.
Cercetarea presupune si efectuarea unor prospectari cu caracter
etnoarheologic. Acestea pot oferi date despre mestesugurile traditionale
din zona, despre folosirea spatiului de alte subsisteme (de la cele actuale
la cele vechi care au lasat urme materiale).
Pentru evidenta cercetarilor de suprafata exista o fsa de sit
arheologic FAE si un model de borderou pentru baza de date din sistemul
ZEUS (fsa de tip Rezervatie) continnd un minim de date culese pe teren
(MAXIM 1990).
2.1.2.Prospectiunea
aeriana. Preocuparile
pentru
studii
de
arheometrie au nceput din secolul trecut, dupa anii 1858 cnd Nadar
obtine brevet pentru fotografi aerostatice. Primele studii sunt facute de
italieni la Ostia si n Forum, iar mai apoi de germanul Stolze, la palatul
din Persepolis. Limesurile roamne au fost studiate aerofotogrametic ntre
anii 1925-1932, de catre parintele Poidebard n Siria sau colonelul
Baradez pe limesul din Numidia. Mai recent se folosesc n mod curent
fotografile din satelit pentru prospectarea arheologica.

Aerofotogramele permit observarea marilor ansambluri, ordonarea si

geometria peisajului, stabilirea grupurilor de ansambluri, rolul mediului
geografic si relatia sa cu actiunea antropica. n tara noastra s-au efectuat
aerofotograme n anii 1970-1975 n vremea inundatiilor. Ele se gasesc si pot fi
consultate sau comandate din sistemul national de aerofotograme, la OCOTurile judetene, la facultatile de geografie si, uneori, la marile muzee. Multe din

obiectivele arheologice au aerofotograme la Laboratorul National de

Aerofotometrie.

Fotografia aeriana permite, sub anumite

unghiuri de lumina (lumina oblica) si umbre,
sesizarea unor date de microrelief marunte
denivelari, canale sau sisteme de irigare,
santuri, valuri, tumuli deranjati, urme de
colibe, ziduri scoase, determinabile dupa
diferenta de culoare a vegetatiei sau
solului. Tot astfel, determinarea obiectivelor
arheologice este favorizata de primele
ninsori, de inundatii, de ploile abundente
etc.

Aerofotogramele permit sesizarea nuantelor de culoare ale vegetatiei

n conditii date de seceta sau umiditate. Bogatia n fosfati, azotati,
carbonati ori umiditatea din gropi, cu santuri si rambleuri favorizeaza
cresterea vegetatiei sau determina nuante mai nchise ale ei. Prezenta
pietrei, varului, a zidurilor sau lutului galbel din valuri defavorizeaza
cresterea vegetatiei ce apare de diferite naltimi sau nuante de culoare,
de obicei mai deschise.
Anumite plante, cum este lucerna, n cresterea si dezvoltarea lor
sunt favorizate de prezenta calcarului de la pietrele de constructie. n
anumite zone, bogatia n fosfati sau oxid de potasiu, din perimetrul unor
statiuni, determina cresterea vegetatiei. ntr-o statiune cresterea
elementelor indicatoare (K2O sI P2O5) este n medie, de la 10 pna la
200 de ori mai mare dect normalul din zona.
Din avion se pot observa trasee disparute, mari sisteme defensive,
ruine, sisteme de semnalizare. Sesizarile din avion trebuie marcate pe
rute si harti, trebuie precizate date privind lumina, locul, altitudinea,
data, ora, conditiile atmosferice ale zborului s.a., date ce trebuie
precizate si retinute pentru viitoare observatii. Odata cu dezvoltarea
tehnicii aviatice (elicoptere) sau fotograferea din balon, conditiile de
executarea fotografilor aeriene s-au mbunatatit considerabil. Totusi,
acestea au diferite limite impuse de conditiile geofzice.
Pentru retinerea si prelucrarea imaginii se folosesc: fotograferea,
flmarea si luarea imaginilor video din avion sau elicopter. Odata cu
dezvoltarea tehnicii de prelucrare a imaginilor video pe computere s-au
mbunatatit posibilitatile de prelucrare a imaginilor si combinarea lor cu
prospectarile prin alte metode.
Fotografile aeriene presupun anumite conditii de fotografere: sub
un anume unghi, sub unghi de lumina, flmarea de la diferite altitudini,
executarea fotografilor stereoscopice s.a. Tehnica fotografei aeriene

trebuie adaptata
nespecialisti.

la

publicarea

sau

prelucrarea

imaginii

pentru

2.2 PROSPECII sI DETECTRI DE ADNCIME. Metodele

folosite sunt fe cu colectare de esantioane (pedologice), fe fara
colectare, folosind posibilitati de sondare, de detectie sau teledetectie.
2.2.1 Prospectii cu colectare de esantioane. Prospectarea prin luarea
de esantioane este o metoda folosita de diferite discipline din cadrul
cercetarilor interdisciplinare. Dintre acestea le amintim pe cele mai des
folosite: prospectarile pedologice, culegerea de probe litice, ceramice si
osteologice, palinologice.
2.2.1.1 Prospectarile pedologice. Prin luarea de analize de sol se
urmareste pe de o parte, delimitarea ntinderii zonei arheologice, pe de
alta parte, precizarea unei stratigrafi mai fne sau dispunerea straturilor
si precizarea aspectului (natural sau artifcial), calitatile de sol din
statiune si din zona arheologica. Elementele indicatoare sunt: humusul,
P2O5, K2O si Ph-ul, ale caror valori variaza n functie de adncime si de
activitatile antropice.
Prospectarile pedologice constau din luarea unor carote cu ajutorul sondei pedologice. Aceste
carote sunt studiate att de arheolog ct si de pedolog. Studiul microscopic si macroscopic
urmareste:

a) definirea texturii: studiul la microscop care precizeaza proportiile

relative de nisip si particulele sedimentare din argila sau din structura
unor materiale. Aceasta analiza este importanta si pentru precizarile si
analizele asupra tehnologiei ceramicii, a calitatilor si originii surselor de
argila sau a celor din piatra, silex s.a.
b) precizarea granulometriei: cu precizarea elementelor si
mineralelor din sol sau materiale de silex, precum si stabilirea modului de
formare a straturilor interne (sedimentarea).

Studiul acesteia foloseste, uneori, la precizarea locului de origine al

ceramicii sau materialelor;
c) petrografia analizeaza mineralele din sol sau roci, permitnd
localizarea lor, a obiectelor (unelte, arme, podoabe), a originii lor sau a
unor elemente componente ca de exemplu: prezenta unor microorganisme ce contribuie la formarea rocilor (cazul silexului: BOBOsAVRAM 1990: FREDERIC 1967/1985, 280 fg. 2;)
d) litologia analizeaza galetii din sol, mai mari de 2 cm, pentru
precizarea naturii, a formarii solului, sau a depunerilor din acesta, a
bulversarilor petrecute;
e) polenul si resturile de fosile aduc date despre flota si formarea
solului, efectuarea unor date despre ambient;
f) analizele chimice permit precizarea metalelor sau elementelor
indicatoare din sol (fer, magneziu, calciu, sodiu, potasiu, aluminiu s.a.) a
oxizilor: carbonatilor (importanti pentru cunoasterea procesului de
humifcare),
fosfatilor
(P2O5
importanti
pentru
procesele
de
descompunere a resturilor vegetale sau osteologice), nitratilor (K2O
pentru precizarea nivelelor de calcare, marcate de incendii, cenusa),
aciditatea mediului (importanta n: chimia solului, pentru pastrarea
polenului sau de descompunerea oaselor).

Analizele chimice ale solului pot f cele standard, folosite curent

(LAZAROVICI - PICIU 1990), fe cele care urmaresc evolutia unor
elemente indicatoare mai sus precizate. Rezultatele pot f deosebit de
importante deoarece activitatile antropice determina variatii foarte mari
ale unor elemente fzico-chimice (de ex. K2O sau P2O5 cresc pna la 10
pna la 200 ori fata de media zonei), variatii ce permit delimitarea zonei
arheologice. Asemenea metode au fost folosite de exemplu la
determinarea ntinderii zonei arheologice a asezarii de la Parta sau a
miscarilor de vatra de asezare n statiunea neolitica de la Iclod si Gura
Baciului (GHERGEN - DOGARIU 1981; LAZAROVICI - PICIU 1990) sau la
precizarea stratigrafei mai fne a statiunilor de la Parta, Iclod, Baciu,
Gura Baciului, Tureni (DOGARU - GHERGEN 1981; LAZAROVICI - PICIU
1990; 1994).
2.2.2 Prospectii fara colectare de esantioane. Asemenea prospectii
sunt foarte variate din punctul de vedere al metodelor si al aparaturii
folosite. Acestea s-au dezvoltat masiv n ultima jumatate de veac. Unele
au fost doar precizate, altele au aplicatii n diferite domenii, n special n
geofzica si au fost preluate de la geologi de catre arheologi.
2.3 PROSPECII sI DETECII GEOFIZICE
2.3.1 Seismice. Detectare prin propagarea undelor. Este o metoda
preluata din cercetarile de geofzica. Este folosita la identifcarea
obiectivelor de mari dimensiuni, cu o masa mare (ziduri masive,
morminte subterane cu pietre, mine, goluri subterane etc.)
Metoda are la baza emiterea unei unde de soc ce se propaga n sol
prin vibratii elastice ce sunt apoi nregistrate de un seismograf sensibil
care primeste raspunsul. Variatiile din sol determinate de existenta unor
obiective arheologice subterane, rigide. Anomaliile nregistrate permit

realizarea unor diagrame. Metoda a fost aplicata n cazul descoperirilor

etrusce din

Tarquinia (FREDERIC 1967/1985, 114-118).

2.3.2. Georadarul. Este o metoda care foloseste instrumente
specializate de detectie. Acesta se realizeaza cu un aparat bazat pe
principiul emiterii unor unde n sol care sunt reflectate si receptionate de
catre un receptor. Existenta unor anomalii n sol - determinate de
densitatea diferita a solului, de existenta unor aglomerari de materiale de
constructii (aglomerari de pietre, darmaturi), constructii, ziduri grupari
de chirpici (pamnt ars de la colibe sau locuinte) sau aglomerari de
materiale - sunt detectate si nregistrate numeric, sau pe un ecran
digitalizat. Datele obtinute sunt prelucrate matematic (prin diagrame sau
modelari pe calculator) obtinndu-se harti ale solului.
2.3.3. Prospectarile electrice se realizeaza cu o punte de masurare a
rezistivitatii solului. Aceasta are la baza principiul masurarii rezistivitatii
solului. A fost aplicata n prospectarile geofzice n anul 1916 (Werner),
iar de catre arheologi abia n anul 1946.
Metoda consta n aplicarea, prin intermediul a 2 electrozi, A, D la o
distanta de cca. 4 m unul de altul a unei tensiuni de curent alternativ. n
sol circula un curent ce poate f masurat cu ajutorul a doi electrozi
introdusi n pamnt ntre cei doi cu un volmetru sensibil la caderea de
tensiune provocata de rezistivitatea solului.

Comportamentul diferit al unor obiective arheologice, cu rezistenta mare

(la ziduri, darmaturi, blocuri de piatra, aglomerari de piatra) sau cu
conductibilitate (gropi sau straturi, aglomerari, santuri cu apa, cenusa,
carbune) este sesizat realizndu-se profle sau masuratori n retea, ce pot
f prelucrate manual sau pe computer, obtinndu-se harti cu anomalii ale
rezistivitatii ce sunt apoi interpretate de arheolog (FREDERICH 1967;
DRAGOMIR - LAZAROVICI - TRNOVAN 1990).

Metoda are facilitati pentru identifcarea adncimii obiectului. Prin

marirea distantei dintre electrozii externi se mareste adncimea de
prospectare si permite identifcarea obiectivului, masivitatea lui, eventual
adncimea, care poate f calculata.

Aparatul este format dintr-o baterie de curent continuu, un convertor

static, un amplifcator de tensiune pna la 80 V, o punte pentru
masurarea intensitatii curentului sau a caderii de tensiune si un
potentiometru pentru echilibrarea puntii. Anomaliile de rezistivitate,
determinate de obiectivele arheologice din sol, provoaca anomalii, ce
duce la scaderea sau cresterea curentului electric (a se vedea fg. 20).

2.3.4. Prospectiunile magnetice. Detectarea directiei liniilor de forta

a cmpului magnetic terestru actual sau a celui trecut se poate face prin
masurarea cu ajutorul unei busole a unor obiective. Acestea, prin ardere,
au dus la remanenta cmpului magnetic din momentul arderii si a
orientarii spre N a particulelor cu continut feromegnetic (mecanism
termoremanent).
Pentru aceasta se foloseste o busola speciala cu cadru pralelipipedic
de aluminiu. De obicei se masoara cmpul magnetic actual (Nm=nordul
magnetic), iar de pe harti se citeste declinatia magnetica (d) a zonei fata
de nordul geografc. Pe obiectiv apoi se masoara declinatia (D) ce
reprezinta unghiul fata de nordul magnetic (Nm; a se vedea fg. 21-22).

n masuratorile magnetice se mai practica masurarea nclinatiei (I)

ce reprezinta abaterea pe verticala prin axa EV spre nordul geografc.
Aceste trei elemente: I=nclinatia, D=declinatia si d=unghiul, permit
calcularea fortei cmpului terestru n punctul respectiv. Cmpul magnetic
terestru a suferit variatii seculare. Exista harti cu privire la
paleomagnetism.
Spre exemplu, prospectarea unor morminte da o harta cu anomalii
de o anumita forma ce trebuie citite si interpretate de catre arheolog (fg.
23).

2.3.5.
Prospectiunile
electromagnetice. Mag
netometria s-a dezvoltat
pe
baza
particularitatilor
magnetice
ale
elementelor
din
sol
(argile
arse,
pirotit,
magnetit
s.a).
n
magnetometrie
cu:
protoni, cesiu si rubidium (este n spatiu experimental) si magnetometru

diferential. Masuratorile se realizeaza n linie, pe trasee, sau

n suprafata, n sistem retea (fg. 24).
2.3.5.1 Magnetometria cu protoni. Magnetometrul cu
protoni are la baza principiul comportarii protonului ce se
orienteaza dupa liniile de forta ale cmpului magnetic local.
Aparatul consta dintr-o bobina de nalta tensiune cu curent
alternativ, aflata ntr-un lichid: apa cu continut de hidrogenprotoni sau lichid organic (alcool, hexan, heptan). Trimitnd
microcurenti n bobina se emite un cmp magnetic care actioneaza
asupra protonilor din lichid emitnd un fascicol de protoni. Emitatorul are
rol. n acelasi timp, si de receptor, ce reprimeste impulsul de protoni
reflectati de obiectivele arheologice subterane. Bobina se afla la o
distanta standard de pamnt (ntre 0,60 la 1,30 m) fxata pe o tija.
Impulsurile sunt emise din 8 n 8 secunde. O masuratoare dureaza 4
secunde (1 secunda inertia si 3 secunde necesare polarizarii), iar 4
secunde sunt pentru citire. Un contor receptioneaza protonii reflectati.
Masurnd un sistem de coordonate se pot obtine profle magnetice
ale anomaliilor din sol, marcate de obicei de un minim si un maxim,
orientat pe liniile de forta ale nordului magnetic. Cu aceste profle se
realizeaza o harta cu izoanomaliile, o diagrama a liniilor suspecte.
Masuratoarea poate f facuta si n retea, iar matricea de date poate f
prelucrata pe calculator obtinndu-se o harta a anomaliilor din sol sau o
redare n relief a acestor anomalii.
Comportamentul diferit al urmelor arheologice din sol depinde de
permeabilitatea sau reflexibilitatea fata de fascicolul de protoni. Aceste
date trebuie retinute de arheolog la citirea hartii si interpretate n functie
de natura obiectivelor arheologice presupuse n sol.
Arheologului i revine sarcina de a citi si interpreta aceste harti. Mai
precizam ca exista o variatie diurna a cmpului magnetic, ceea ce poate
produce anomalii. Pentru evitarea acestora este necesara efectuarea n
paralel cu masuratoarea a unor masuratori la un punct de referinta, iar
din datele reale se scad variatiile diurne. Limitele acestei metode sunt
determinate de influenta pe care o exercita asupra aparatului
masuratorilor obiectelor metalice din sol, obiectele metalice din
vecinatatea masuratorilor, cele terestre sau subterane. De acesti factori
trebuie sa se tina cont n orientarea masuratorilor.

2.3.5.2 Magnetometrul diferential. Acesta este compus din doua

butelii detectoare fxate la 1,5 m distanta pe un stlp vertical. Cele doua
detectoare sunt cuplate n serie ele masurnd diferenta de intensitate
magnetica. Aparatul este folosit de catre arheologii din scoala de la
Institutul Politehnic din Milano.
2.3.5.3 Detectoarele de mine sau metale. Aceste aparate au fost
inventate n al doilea razboi mondial. Ele au la baza principiul schimbarii
cmpului magnetic dintr-o bobina n forma de potcoava. Acestea
detecteaza toate obiectele de metal (schimba magnetismul bobinei).
Profunzimea pna la care actioneaza depinde de puterea aparatului,
marimea bobinei si alti parametri.
Alte detectoare mai putin utilizate sunt detectoarele cu
radiofrecventa, magnetometrele cu rubin, cesium, (masuratori la
Divostin, Serbia, Vinca C) s.a. Mai sunt si alte metode inductiv
electromagnetice constnd din ondularea liniilor echipotentiale, de nalta
frecventa. Existenta unor anomalii din sol, determinate de corpuri
conductoare (obiecte de metal, gropi cu carbune si apa), poate f sesizata
si redata grafc.

2.3.6
Magnetometrul
cu
radiatii
gama. Metoda are la
baza
principiul

masurarii densitatii solului. Magnetometrul este format dintr-o sursa de

radiatii gama, folosind o sursa radioactiva de Cobalt+60 si un receptor
care masoara reflectia radiatiilor. Sursa este asezata cu o nclinatie sub
un anumit unghi fata de receptor. Radiatiile emanate de sursa penetreaza
diferit straturile de sol care sunt reflectate diferit n functie de densitatea
solului si de continutul lui. Metoda are la baza efectul Comton. Aceasta se
bazeaza pe efectul bombardarii atomilor cu radiatii gama, radiatii cu
neutroni din sursa. Prezenta hidrogenului n sol (n combinatiile cu apa)
da n aparenta o mare densitate. Astfel, metoda este posibila n anumite
conditii ale umiditatii solului, find necesara o anume umiditate constanta,
de aceea metoda se recomanda sa fe folosita vara.

Receptorul este un densimetru nuclear conectat la un echipament

electronic ce are o scala nucleara portabila (NMERPORT 537 A) care
nregistreaza intensitatea radiatiilor reflectate.

Receptorul si sursa de radiatii se monteaza pe un sistem portabil cu

unghiuri variabile. Distanta dintre sursa si receptor este ntre 50+100
cm. Distanta si unghiurile depind de natura obiectivelor arheologice ce
poate f reglata cel mai bine experimental. Pentru verifcare si etalonare
se poate face probe cu sonde pedologice, n zona unor obiective cu
densitate medie sau mare. La etalonare urmareste unghiul cel mai
potrivit dintre sursa si receptor, n functie de adncimea obiectivului.
Sursa si detectorul se plaseaza la o distanta de cca 20 cm deasupra
solului.
Masuratori cu magnetometrul de radiatii gama s-au folosit
experimental n statiunile neolitice de la Iclod, Parta, n tumulul de la
Tureni si n asezarile, instalatii portuare, cimitire romane, romane trzii
si post romane de la Sarmizegetuza sau Capidava.

Spre deosebire de magnetometru cu protoni, magnetometrul cu

radiatii gama gama ofera o mai mare precizie n identifcarea obiectului,
n special la ziduri sau la constructii regulate, din caramida sau piatra,
dar si aglomerari de chirpici, ceramica sau obiecte mari (DRABAN CHEREJI - BRATU -MORARU 1988).
2.4. METODE PASIVE
Magnetice si gravimetrice. Acestea au la baza masurarea variatiilor
intensitatii n sol a cmpurilor gravitationale a unor obiecte arheologice
subterane (HEIZER - GRAHAM 1968, 19). Aceste metode au fost folosite
si se refolosesc n prezent, dar numarul specialistilor care le aplica este
restrns. Anumite obiective arheologice mari (statui megalitice sau
menhiri, blocuri uriase de piatra, obeliscuri) au un cmp gravitational
care provoaca microcurenti n sol ntre diferite asemenea piese mari.
Masurarea acestuia permite extragerea unor interesante ipoteze.
Aceste cmpuri magnetice sau electromagnetice au fost sesizate si au fost
folosite pentru efectele curative.
Unele din aceste metode permit stabilirea unor orientari sau deviatii
magnetice sau gravimetrice pe baza carora se pot lansa unele ipoteze
ndraznete privind folosirea sensibilitatilor paranormale ale unor indivizi
sau grupuri.
Asemenea ipoteze au fost lansate si se studiaza n legatura cu
monumentele megalitice din Anglia legate de sanctuarul de la
Stonehenge sau de alte constructii megalitice.
3. METODE sI TEHNICI MODERNE DE DATARE. DATRILE ABSOLUTE

stiintele naturale au pus la dispozitie arheologiei numeroase metode de datare absoluta si relativa.

Dintre aceste metode amintim: metoda varvelor, metoda dendrocronologica, metoda

termoluminiscentei, metoda potasiu - argon, metoda C14, metoda fluorologica s.a.

Aceste metode sunt folosite mpreuna pentru calibrari si recalibrari,

pentru corectarea si verifcarea datelor. Primele metode sunt folosite, mai
ales, pentru epoca paleolitica.
Metodele moderne de datare absoluta au fost determinate de rezultatele
experientelor cu unul din izotopii carbonului radioactiv (C14) facute de
Willard Libby si Aristide V. Grosse. Acestea au stimulat dezvoltarea
datarilor absolute ale materialelor preistorice. Ulterior ele s-au aplicat si
la materiale din perioade istorice pentru pulsul de exactitate pe care l
dau, uneori, datarilor.