Sunteți pe pagina 1din 2

Lucrare scris la limba i literatura romn pe sem I

Lista, structurat naiv-lexicografic, de jocuri i jucrii, reprodus n continuare, a fost alctuit - i


mi-a fost ncredinat - de tatl meu n ultimii si ani de via. Darul m-a ncntat, fcndu-m s-mi
imaginez reveriile n care aluneca, atunci cnd devenea absent, brbatul de optzeci de ani, att de drag
mie.Este vorba de jocuri i jucrii din anii '20 ai secolului trecut.
BATE CERCUL. Cercuri, de fier sau de lemn, de la putini, butoaie, antale, erau date de copii de-a dura
pe strad, cu ajutorul unui b cu care le loveau ori de cte ori i ncetineau rostogolirea. Se organizau
i concursuri: cine ajunge mai repede la captul strzii fr ca mersul cercului s se ntrerup.
BBUC. Se desena prin zgriere pe pmntul neted sau cu creta pe caldarm o figur format dintrun ptrat, apoi dou, iar unul, iar dou, apoi nc unul i un cerc, n care unul dintre participanii la joc
trebuia s arunce o pietricic i s ajung la ea srind ntr-un picior i trecnd prin fiecare ptrat; dup
aceea trebuia s o conduc napoi, n acelai mod. Dac reuea, nchidea o bbuc (o csu) cu
iniiala numelui su, iar adversarul su, cnd i fcea la rndul lui turneul cu pietricica, srind ntr-un
picior, trebuia s evite bbuca ocupat. Ctiga cel care izbutea s nchid mai multe bbuti. Jocul
seamn cu otronul.
(Alex tefnescu Jocuri i jucrii de altdat)
SUBIECTUL I (50p.)
Cerine:
1.Menioneaz dou sinonime contextuale pentru cuvintele: concursuri, neted, adversarul. 6 p.
2.Precizeaz dou motive pentru care autorul realizeaz o list a jocurilor de altdat. 4p.
3.Orice joc presupune respectarea unor reguli, precizai care sunt regulile impuse de jocurile prezentate
mai sus.(10p)
4.Comparai jocurile anilor `20 cu cele actuale insistnd pe aspectul social al acestora. 10p.
5.Identificai dou funcii ale jocului plecnd de la fragmentul de mai sus i argumentai-v opiunea.10p
6.Exprimai-v opinia, n 50-100 de cuvinte, despre modul n care copiii anilor `20 se jucau. 10p.
Subiectul II (40p)
Scrie un text argumentativ de 15-20 de rnduri (150-200 de cuvinte) n care s susii ncadrarea fragmentului
citat n tema Joc i joac.
n redactarea compunerii vei avea n vedere:
- respectarea rigorilor de construcie a unui text argumentativ;
- formularea a cel puin dou argumente care s susin ncadrarea textului n tema dat;
- respectarea normelor de exprimare, ortografie i punctuaie;

- ncadrarea n limitele de spaiu indicate.


Din oficiu 10 puncte. Timp de lucru 45 minute
Mult succes!

S-ar putea să vă placă și