Sunteți pe pagina 1din 88

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României

Studii de fundamentare

2014

STRATEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ A ROMÂNIEI

STUDII DE FUNDAMENTARE

Servicii elaborare studii în vederea implementării activităţilor proiectului cu titlul „Dezvoltarea de instrumente şi modele de planificare strategică teritorială pentru sprijinirea viitoarei perioade de programare post 2013”

Beneficiar:

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice Ministru: Liviu Nicolae DRAGNEA Contract nr.: 122/ 02.07.2013

Elaboratori asociaţi:

S.C. Agora Est Consulting SRL Administrator: Florin-Silviu BONDAR şi Quattro Design SRL – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi Director general: Toader POPESCU

şi urbanişti asociaţi Director general: Toader POPESCU STUDIUL 25. PLANIFICARE STRATEGI CĂ TE R ITORIALĂ Asociat

STUDIUL 25. PLANIFICARE STRATEGICĂ TERITORIALĂ

Asociat responsabil: Agora Est Consulting Formă finală. 2014

2
2

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României

Studii de fundamentare Studiul 25

2
2

Planificare strategică teritorială

Agora Est Consulting

2014

Studiul 25. Planificare strategică teritorială

I. Informaţii generale

st rategică teritorială I. Informaţii generale I.1. Numărul şi denumirea domeniului/studiului
st rategică teritorială I. Informaţii generale I.1. Numărul şi denumirea domeniului/studiului

I.1.

Numărul şi denumirea domeniului/studiului

 

Domeniul 9. Administraţie publică şi planificare Studiul 25. Planificare strategică teritorială

I.2.

Tipul raportului (iniţial, intermediar, final)

 

Raport final

I.3.

Lista autorilor, colaboratorilor

 

Agora Est Consulting Autori: Veronica Ileana MARIN

I.4.

Lista consultanțiilor de specialitate

I.5.

Cuprinsul studiului

II. Metodologie II.1. Scopul studiului şi relevanţa pentru SDTR II.2. Contextul european şi românesc II.2.1. Contextul european şi documentele de referinţă II.2.2. Contextul local şi documente de referinţă II.3. Problematică şi obiective specifice II.3.1. Problematică şi întrebări de cercetare II.3.2. Obiective specifice II.4. Ipoteze şi metode de cercetare II.4.1. Ipoteze de cercetare II.4.2. Nivelul şi tipul analizelor II.4.3. Indicatori şi indici II.4.4. Reprezentări cartografice II.5. Bibliografie şi surse II.5.1. Studii şi publicaţii II.5.3. Date statistice II.5.4. Date cartografice II.6. Glosar de termeni III. Analiză și recomandări III.1. Analiza-diagnostic a situației III.1.1. Planificare strategică teritorială – procese

III.1.1.a. Procese pentru planificarea strategică teritorială la nivelul Uniunii Europene

III.1.1.b. Procese de planificare strategică teritorială în România III.1.1.b.1. Informații III.1.1.b.2. Planificarea strategică teritorială – responsabilitate a administraţiei III.1.1.b.3. Resurse umane III.1.1.b.4. Interacţiuni între actorii planificării III.1.2. Planificarea strategică – rezultate III.1.2.a. Impactul programelor europene de finanţare bazate pe principii comune de planificare spaţială III.1.2.b. Rezultatele proceselor de planificare strategică teritorială în România III.1.3. Diagnostic sintetic: nevoia de reformă a sistemului de planificare strategică teritorială în România III.2. Tendințe de evoluție III.2.1. Tendinţe de accentuare a unei abordări fragmentate pe sectoare III.2.2. Tendinţe aduse de procesul de regionalizare III.2.3. Necesitatea unei reformări urgente a sistemului de planificare strategică teritorială în România III.3. Priorități de dezvoltare III.4. Legături cu alte domenii III.5. Implicații economice, sociale, de mediu IV. Elemente strategice şi operaţionale IV.1. Viziune și obiective strategice IV.2. Politici, programe şi proiecte

3
3
4
4

IV.3.2. Cadru instituţional necesar IV.3.3. Responsabilităţi IV.3. Mecanisme de implementare IV.4. Sinteză strategică și operațională

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României

Studii de fundamentare Studiul 25

I.6.

Lista hărţilor şi cartogramelor

 

Harta 25.1. Structuri de urbanism în municipii şi oraşe Harta 25.2. Număr de angajaţi în structurile responsabilecu urbanismul în municipii şi oraşe Harta 25.3. Localizarea oraşelor care nu au arhitect şef Harta 25.4. Formaţia de bază a arhitectului şef în municipii şi oraş Harta 25.5. Distribuţia persoanelor cu drept de semnătură RUR Harta 25.6. Creşterea populaţiei în peri-urban Harta 25.7. Distribuţia în spaţiu a administraţiilor publice locale, în funcţie de anul aprobării PUG

I.7.

Lista tabelelor şi graficelor

 

Figura 25.1 Componentele procesului de reformă a sistemului de planificare în CSDTR Figura 25.2. Metodologia ET2050 Figura 25.3.a. Scenariul Fluxuri Figura 25.3.b. Scenariul Oraşe Figura 25.3.c. Scenariul Regiuni Figura 25.4. Propunere de corelare pe orizontală şi pe verticală pentru implementare CSDTR

Tabel 25.1. Strategii de dezvoltare locală în mediu urban

I.8.

Anexe

Anexa 25.1. Temele abordate de directiva INSPIRE Anexa 25.2. Lista municipiilor şi oraşelor care au strategii de dezvoltare Anexa 25.3. Principii adoptate la Conferinţa de la Hanovra a Miniştrilor Responsabili pentru amenajarea teritoriului din statele membre ale Consiliului Europei - CEMAT, Hanovra, septembrie 2000 Anexa 25.4. Cadru legislativ pentru planificarea strategică teritorială

II.

Metodologie

II.1.

Scopul studiului şi relevanţa pentru SDTR

Studiul are ca scop analiza-diagnostic a modurilor de utilizare a instrumentelor de planificare strategică teritorială şi propunerea unui set de măsuri pentru îmbunătăţirea sistemului de planificare teritorială, astfel încât să fie clarificată relaţia pe care o va avea SDTR cu secţiunile PATN şi cu alte documentaţii de amenajarea teritoriului, dar şi cu strategiile de dezvoltare de la nivel local (regional, judeţean, municipal, comunal). De asemenea, ar fi necesară identificarea unor posibile mecanisme instituţionale de monitorizare permanentă a implementării SDTR şi de coordonare între sectoarele de decizie şi de activitate ale administraţiei publice centrale privind modurile de modificare şi actualizare a SDTR, dar şi a unor mecanisme instituţionale de coordonare între administraţia publică centrală şi cea locală, pentru ca SDTR să fie un cadru de încurajare a utilizării instrumentelor de planificare strategică teritorială. În cadrul acestui studiu, sunt cuprinse în definiția unui plan strategic teritorial atât documentațiile de amenajarea teritoriului și de urbanism, cât și strategiile de dezvoltare care au sau care ar trebui să aibă componentă teritorială. În secolul 21, complexitatea realităților determină necesitatea de a răspunde într-un mod strategic la provocări și probleme. Prin urmare, demersul de planificare a spațiului trebuie să fie strategic. Indiferent deci de statutul său (obligatoriu sau doar recomandat), de scară geografică a teritoriului abordat (cartier, localitate, zonă metropolitană, micro-regiune, județ, regiune, zonificare pe criterii economice sau sociale etc), considerăm că documentațiile și documentele de planificare ce pornesc de la analize ale teritoriului și care propun măsuri cu impact asupra teritoriului sunt planificare teritorială strategică. Pentru ca SDTR să poată fi implementată, este nevoie de modernizarea instrumentelor de planificare teritorială, de completarea cadrului normativ privind repartiţia rolurilor în planificarea teritorială între nivelul central şi cel local, dar şi în ceea ce privește modurile de implementare a acestor planuri. De asemenea, este extrem de necesară susţinerea unor proceduri privind informarea publică privind planificarea strategică teritorială şi asigurarea cadrului pentru dialog între actorii parteneri ai dezvoltării. Având în vedere modul relativ necontrolat în care s-au realizat extinderi urbane sau fenomene de creştere abuzivă a densităţii în zone care erau spații urbane valoroase şi pentru scara redusă a clădirilor, construcţia de pensiuni turistice care „strică” tocmai peisajul pentru care ar veni turiştii, fiind necesară utilizarea în practică unor metode de analiză şi de justificare clară în luarea deciziilor administrației publice locale și centrale privind folosirea terenurilor.

4
4

Planificare strategică teritorială

Agora Est Consulting

2014

strategică teritorială Agora Est Consulting 2014 Domeniul public şi privat al statului şi al unităților
strategică teritorială Agora Est Consulting 2014 Domeniul public şi privat al statului şi al unităților

Domeniul public şi privat al statului şi al unităților administrativ-teritoriale nu a fost întotdeauna folosit în interes public şi sunt necesare proceduri şi criterii de justificare pentru utilizarea sau înstrăinarea acestor terenuri cu analize cost-beneficiu. Au fost situaţii în care a fost neglijată incompatibilitatea funcţională clară între zone locuite şi au fost deschise exploatări de resurse naturale. Toate aceste fapte dovedesc ineficienţa instrumentelor existente de planificare teritorială. Creşterea capacităţii administraţiei publice de utilizare a planificării teritoriale este, prin urmare, extrem de relevantă pentru România în acest moment.

II.2.

Contextul european şi românesc

II.2.1.

Contextul european şi documentele de referinţă

Chiar în absenţa unei autoritaţi specializate cu activitate permanentă la nivelul UE, orientările convenite au produs efecte vizibile în promovarea coeziunii teritoriale prin coordonarea politicilor sectoriale pe baza conceptelor și tehnicilor planificării spaţiale. Documentele UE subliniază în mod expres necesitatea ca fundamentarea politicilor naţionale de amenajare a teritoriului și planificare spaţială să devină o dimensiune esenţială a Strategiei UE pentru Dezvoltare Durabilă și a Strategiei de la Lisabona revizuite”. (Strategia de Dezvoltare Durabilă a României, 2007)

La nivelul Uniunii Europene, obiectivul principal al planificării strategice spaţiale este stipulat în Schema de Dezvoltare a Spaţiului Comunitar (1999), care prevede iniţierea unei dezvoltări durabile şi echilibrate a teritoriului european. Aceasta a determinat câteva activităţi de planificare strategică spaţială la diferite nivele: comunitar, transnaţional/naţional, regional/local. În dezbaterile de la nivel european din ultimele două decenii este din ce în ce mai prezentă preocuparea pentru creşterea importanţei dimensiunii teritoriale a politicilor europene, în special a politicii de coeziune. Dimensiunea teritorială a coeziunii este acum prezentă în Tratatul de la Lisabona, fiind adăugată coeziunii sociale şi economice şi devenind astfel un obiectiv asumat politic la nivelul Uniunii Europene.

Consiliul Europei, prin Carta de la Torremolinos (semnată în 1983), furnizează un cadru de înţelegere a amenajării teritoriului. Astfel, amenajarea teritoriului este considerată a da „expresie spațială pentru politicile economice, sociale, culturale şi ecologice ale societăţii“, fiind în acelaşi timp „o disciplină ştiinţifică, o tehnică administrativă şi o politică dezvoltată ca o abordare interdisciplinară şi atotcuprinzătoare îndreptată către o dezvoltare echilibrată şi către organizarea fizică a spaţiului în conformitate cu o strategie“.

Amenajarea teritoriului are impact dincolo de graniţele naţionale şi regionale. Agenda Teritorială a UE 2007, Cartea Verde privind coeziunea teritorială – 2008, Carta de la Leipzig privind oraşele europene durabile – 2007 demonstrează nevoia de a coordona politicile de amenajare teritoriului în ţările europene şi de a negocia o înţelegere comună a provocărilor, precum și de a asigura transparența și siguranța pentru investițiile private.

Un pas important în această direcţie a fost realizat prin elaborarea Perspectivei Europene de Dezvoltare Teritorială (ESDP, 1999), care promovează conceptul de durabilitate pe întregul teritoriu al Europei, subliniind nevoia de coordonare verticală şi orizontală a politicilor şi, nu în ultimul rând, de integrare geografică interregională şi transfrontalieră. Exemple de Regiuni Europene (parteneriat între mai multe state europene) pentru care a existat un demers de planificare strategică teritorială: Strategia Uniunii Europene pentru Marea Baltică (2009), Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (2011). Listă de referinţe:

1.

Documente internaționale: Dezvoltare teritorială/ Amenajarea teritoriului:

Carta Europeană a Amenajării Teritoriului - CEMAT, Torremolinos, 1983

Schema de Dezvoltare a Spațiului Comunitar - UE, Postdam, mai 1999

Rezoluțiile Conferinței Europene a Miniștrilor Responsabili cu Amenajarea Teritoriului (CEMAT), Hanovra, 7-8 septembrie

2000

Directivele și Recomandările Consiliului Europei în domeniu

Carta Europeană a Zonelor Rurale

Agenda Teritorială Europeană, mai 2007

Convenția Europeană a Peisajului, octombrie 2000

Raportul Andria, martie 2007

2.

Dezvoltarea durabilă:

Programul de la Lille - UE, Marsilia, octombrie 2000

Concluziile Consiliului European de la Göteborg - UE, Göteborg, mai 2001

Declarația Mileniului (ONU, New York, iunie 2001)

Declarația privind Dezvoltarea Durabilă (ONU, Johannesburg, august 2002)

5
5

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României

Studii de fundamentare Studiul 25

3. Dezvoltarea spațială:

Recomandarea Comitetului de Miniștri ai Statelor membre ale Consiliului Europei privind principiile diectoare pentru o dezvoltare spațială durabilă a continentului european (30 ianuarie 2002)

Perspectiva europeană privind dezvoltarea spațială - Potsdam, mai 1999.

II.2.2. Contextul local al planificării strategice şi documente de referinţă

Dintr-o perspectivă macro-teritorială, România s-a alăturat unei iniţiative a statelor membre ale Grupului de la Vişegrad (Polonia, Cehia, Slovacia şi Ungaria) de colaborare în domeniul planificării teritoriale. Din 2008, a fost manifestată dorinţa acestor State de a coopera şi cu România şi Bulgaria. În 2010, a fost semnată o declaraţie comună a miniştrilor responsabili cu dezvoltarea regională prin care aceştia s-au angajat să continue cooperarea în domeniul amenajării teritoriului, urmând ca în procesul de coordonare a documentelor naţionale de dezvoltare teritorialâ să ia în considerare rezultatele activităţii desfăşurate în cadrul V4+2.

Strategia de Dezvoltare Durabilă a României

Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României - Orizonturi 2013-2020-2030 (SNDD) este un document de referinţă pentru România şi pentru demersul actual de elaborare a SDTR. Acesta a fost un proiect comun al Guvernului României, prin Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD) şi al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), prin Centrul Naţional pentru Dezvoltare Durabilă, aprobat prin Hotarârea de Guvern Nr. 1216 din 4 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr.737 din 31 octombrie 2007. Documentul a fost prezentat, spre aprobare, Comisiei Europene în iunie 2009. Nu este, din păcate, o referință constantă pentru programele de guvernare centrale și locale. Deși a fost un document alcătuit printr-un proces participativ susținut, nu este apelat ca reper de mediul profesional, ci doar organizații ale societății civile fac referire la diversele obiective ale SDD. Poate că explicația pentru această situație este legată de faptul că deși obiectivele sunt foarte generoase și necesare, nu este o strategie care să fi dat, cel puțin pentru primul orizont temporal (2007-2013) și căile concrete prin care se pot atinge acele obiective.

Referitor la planificarea spaţială, SDD prevede:

A. Orizont 2013 - Integrarea preceptelor stiinţifice ale planificării spaţiale în programele de dezvoltare regională; modernizarea cadrului legislativ și normativ în concordanţă cu orientările de coeziune teritorială a UE și cu cerinţele dezvoltării durabile. În acest scop, se prevedeau următoarele direcţii de acţiune prioritare (sunt subliniate acele aspecte care au fost abordate din 2007 și până în 2013 și sunt puține, iar rezolvarea lor a fost destul de parțială):

Completarea cadrului legislativ pentru integrarea viziunii strategice de planificare spaţială și amenajare a teritoriului în programele de dezvoltare regională, pentru eliminarea neclaritaţilor privind raportul dintre proprietatea privată și cea publică, pentru întărirea prevederilor legale împotriva urbanismului derogatoriu (care anulează caracterul strategic al planurilor urbanistice generale - PUG) și pentru păstrarea integritaţii fizice a zonelor simbolice cu valoare de patrimoniu, monumentelor istorice și de artă și peisajului;

Determinarea viitoarelor centre urbane de polarizare a zonelor rurale pentru a mări gradul de accesibilitate a populaţiei rurale la servicii de calitate (sănătate, educaţie, servicii sociale);

Stabilirea cadrului legislativ și tehnico-normativ pentru demararea unui program multianual vizând strămutarea locuinţelor aflate în zone de risc (cutremur, inundaţii, alunecări de teren, avalanșe, poluare chimică sau radioactivă);

Elaborarea, aprobarea și aplicarea normelor care impun consultarea populaţiei asupra deciziilor de urbanism și a celor care privesc dezvoltarea comunitaţii;

Limitarea prin lege a expansiunii spaţiului intravilan al localităţilor urbane pentru o perioadă de 10 ani în favoarea restructurarii (reciclării) terenurilor intravilane existente pentru noile investiţii;

Întocmirea planurilor strategice de dezvoltare a orașelor mari și aprobarea lor ca planuri-temă pentru planurile urbanistice generale, reactualizate conform principiilor de dezvoltare integrată și sustenabilitate urbană acceptate în cadrul UE;

Întocmirea, la nivelul fiecărei localităţi, a planului local de dezvoltare durabilă (Agenda Locala 21) cu antrenarea largă și activă a comunităţii;

Statuarea obligativităţii ca planurile strategice și urbanistice pentru orașele mari să fie elaborate și aprobate în corelare cu cele ale unităţilor teritorial-administrative adiacente;

Stabilirea și aplicarea planurilor de măsuri pentru realizarea centurilor verzi-galbene (spaţii verzi și terenuri agricole) în jurul orașelor de rangul I și II; mărirea suprafeţelor de spaţii verzi intravilane cu 10% pentru atingerea unui indicator de minimum 15 metri pătraţi pe locuitor;

Lansarea proiectelor pentru sporirea substanţială a spaţiilor de parcare în orașele mari;

Promovarea orientărilor strategice ale UE privind cooperarea teritorială europeană prin implementarea programelor operaţionale comune în interiorul frontierelor UE (cu Ungaria și Bulgaria) și în zonele frontierei externe (cu Serbia, Ucraina-Moldova, Ungaria-Slovacia-Ucraina, zona extinsă a Mării Negre), programului operaţional de cooperare transnaţională în sud-estul Europei (SEES) și programelor de colaborare interregională ale UE, respectiv INTERREG IVC, URBACT II, ESPON 2013 și INTERACT 2007-2013. În acest scop, se va utiliza în regim transfrontalier și experienţa pozitivă a României în implementarea Agendei Locale 21.

Planificare strategică teritorială

Agora Est Consulting

2014

strategică teritorială Agora Est Consulting 2014 B. Orizont 2020 - Constituirea la nivel regional, conform
strategică teritorială Agora Est Consulting 2014 B. Orizont 2020 - Constituirea la nivel regional, conform

B. Orizont 2020 - Constituirea la nivel regional, conform strategiilor de dezvoltare spaţială, a sistemului policentric de arii

funcţionale urbane (aglomerări urbane) și de coridoare de urbanizare în lungul arterelor de transport de interes european (policentricitate de reţea). Pe lângă continuarea acţiunilor iniţiate în cadrul implementarii programelor lansate în perioada 2007-2013, se fixau următoarele ţinte orientative:

Asigurarea în totalitate a terenurilor pentru construcţii noi prin reciclarea terenurilor intravilane și extravilane desemnate prin planurile strategice sau restructurarea terenurilor subutilizate sau părăsite și limitarea expansiunii zonelor urbanizate;

Realizarea structurilor fizice și instituţionale care să permită declararea ca localităţi urbane a viitoarelor centre de polarizare a zonelor rurale;

Reconfigurarea spaţială la nivelul comunelor în vederea micșorării numărului de unităţi teritorial-administrative;

Dezvoltarea spaţială policentrică și echilibrată a ariilor cu funcţiuni metropolitane (București și Timișoara, apoi Constanţa și Iași) și pregătirea accesului la categoria de metropole a 4 municipii cu peste 300 mii locuitori (Brasov, Cluj-Napoca, Craiova și sistemul urban Galaţi-Brăila);

Realizarea efectivă a centurilor verzi-galbene din jurul orașelor de rangul I; atingerea unui indicator de spaţiu verde de 26 metri pătraţi pe locuitor pentru orașele de rangul I și II;

Atingerea unei valori medii pe ţara a indicelui suprafeţei locuibile de 15 metri pătraţi pe locuitor;

Reducerea la 40% a proporţiei locuinţelor încălzite cu sobe cu combustibil solid prin înlocuirea instalaţiilor și introducerea

unor sisteme moderne de încălzire;

Realizarea de spaţii publice de calitate în toate zonele principale ale orașelor;

Rezolvarea problemei parcajelor pentru orașele de rangul I, inclusiv Municipiul București; dezvoltarea traseelor funcţionale pietonale și pentru bicicliști în orasele de rangul I și II;

Obţinerea unei mixitaţi funcţionale și sociale optime a localităţilor pentru a evita enclavizarea socio-economică;

Continuarea și amplificarea programelor de colaborare transfrontalieră, transnaţională și interregională pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor de coeziune teritorială a Uniunii Europene și a îmbunătăţi conectivitatea și interacţiunea cu spaţiile învecinate.

C.

Orizont 2030. Obiectiv naţional: Structurarea și dezvoltarea reţelei extinse de localităţi urbane și rurale ca premisă

pentru afirmarea regiunilor României ca entitaţi dinamice, atrăgătoare și competitive și pentru racordarea lor deplină la spaţiul european. În acest sens se prevedeau ca ţinte orientative:

Realizarea principalelor elemente ale tramei naţionale de interconectare funcţională a regiunilor României (inclusiv prin coridoarele trans-carpatice), ca armătură a dezvoltării lor durabile și a racordării lor la sistemul european;

Folosirea politicilor și instrumentelor de amenajare a teritoriului pentru refacerea fondului forestier, renaturarea Luncii Dunării, re-crearea bazinelor naturale de retenţie a apelor și reabilitarea zonei de litoral;

Realizarea centurilor verzi-galbene în jurul orașelor de rangul II; atingerea unui indicator de spaţiu verde de 35 metri patraţi pe locuitor pentru orașele de rangul I și II;

Încheierea programului de strămutare a locuinţelor aflate în zone de risc la hazardurile naturale sau antropice;

Atingerea unei valori medii pe ţara a indicelui suprafeţei locuibile de 17 metri patraţi pe locuitor.

În legislația specifică din România, necesitatea abordării strategice a dezvoltării spaţiale a teritoriului naţional decurge din

prevederile Legii nr. 350 /6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul. Acest act normativ este referința esențială pentru domeniul planificării strategice teritoriale și prevederile acestuia vor fi prezentate în detaliu în cadrul prezentului

raport.

Planul de Amenajare a Teritoriului Național

În conformitate cu Legea 350/2001-2011 (art. 41), Planul de Amenajare a Teritoriului Național (PATN) are caracter director şi reprezintă sinteza programelor naţionale sectoriale strategice pe termen mediu şi lung. Toate prevederile PATN sunt obligatorii pentru toate celelalte documente de amenajare a teritoriului, care sunt menite, de fapt, să detalieze prevederile PATN pentru diferite teritorii specifice. Planul Naţional de Amenajare a Teritoriului - PATN constă din mai multe secţiuni tematice prevăzute în Legea 350/2001-2012

(Art. 41 / Par. 4), care au fost elaborate şi aprobate prin lege:

- PATN Secţiunea I – Reţele de transport, Legea 363/2006

- PATN Secţiunea II – Ape, Legea 171/1997

- PATN Secţiunea III - Zone protejate, Legea 5/2000

- PATN Secţiunea IV – Reţea de aşezări, Legea 351/2001, modificată în 2006, 2007 – în curs de revizuire

- PATN Secţiunea V – Zone de risc natural, Legea 575/2001

- PATN Secţiunea VIII – Zone cu resurse turistice, Legea 190/2009

Din păcate, PATN nu este centrat pe direcționarea investițiilor prioritare, ci este mai degrabă o proiecție ideală a unei realități dorite, care însă nu a fost atinsă, deși fiecare secțiune este aprobată prin lege.

PATN Transport este centrat pe identificarea unor investiţii în modernizare, reabilitare şi extindere a unor diferite segmente de infrastructură de transport. Sunt acoperite toate tipurile de transport şi există menţiuni cu privire la infrastructuri combinate. Se fac corelări cu nivelul european, cu coridoarele de transport paneuropene – în particular Coridorul IV (aflat acum în construcţie), Coridorul IX (care leagă Moldova de Bucureşti şi graniţa cu Bulgaria) şi Coridorul VII (care leagă Sud-Vestul ţării de

7
7
8
8

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României

Studii de fundamentare Studiul 25

Europa). Este stipulat caracterul obligatoriu al prevederilor acestei legi şi nevoia ca autorităţile publice să colaboreze şi să aloce fonduri pentru sprijinirea şi implementarea acesteia.

Secţiunea II PATN Ape constă dintr-o listă importantă de lucrări pe termen scurt (1998-2005), termen mediu (2006-2015) şi termen lung (2016-2025), împărţită în trei capitole: apa pentru populaţie, apa pentru industrie şi apa pentru irigaţii. Cele câteva sute de proiecte menţionate includ informaţii detaliate despre judeţul, localitatea şi tipurile de ape avute în vedere. Alte informaţii acoperă lucrările menite să îmbunătăţească alimentarea cu apă potabilă, dezvoltarea sistemelor de canalizare şi reabilitarea zonelor cu surse de apă poluate de industrie, reabilitarea sau extinderea sistemelor de irigare. Legea care aprobă Secţiunea II Ape din PATN prevede că lucrările listate „sunt de interes naţional şi reprezintă o cauză de utilitate publică“ (Art. 2), iar prevederile „sunt obligatorii pentru autorităţile administraţiei publice“. De asemenea, Art. 5 stipulează că lucrările „vor fi incluse în listele de investiţii anexă la bugetele principalelor autorităţi ordonatoare de credite, în baza specificaţiilor tehnice şi economice, întocmite şi aprobate în conformitate cu prevederile legale, şi vor fi finanţate în completare în conformitate cu fondurile alocate acestei destinaţii prin legile anuale ale bugetului.

Secţiunea III PATN - Zonele protejate a fost aprobată prin Legea 5/2000. „zonele protejate” sunt definite ca fiind zonele naturale sau construite care includ valori de patrimoniu natural si/sau cultural şi sunt declarate ca atare pentru atringerea obiectivelor de protecţie a patrimoniului. Anexa 1 a acestei legi este lista cu arii naturale protejate, Anexa III cuprinde monumente istorice de valoare naţională excepţională pe categorii: cetăţi, ansambluri şi curţi domneşti ruinate, biserici fortificate, castele conace şi palate, cule, clădiri civile urbane, ansambluri urbane, biserici din lemn, muzee etnografice în aer liber, biserici rupestre, biserici şi ansambluri mănăstireşti, arhitectură industrială şi amenajări căi de comunicaţie, monumente de arhitectură populară, ansambluri tradiţionale rurale, monumente şi situri arheologice de diverse tipuri. Sunt listate şi unităţile administrativ teritoriale care au concentrare mare de valori de interes natural pentru patrimoniu construit (anexa IV reprezentarea pe hartă a acestora). Deşi era prevăzut ca metodologia pentru elaborarea documentaţiilor de urbanism pentru Zone Construite Protejate să fie aprobată în termen de 2 luni de la aprobarea legii, aceasta a întârziat până în 2003 (ORDIN nr. 562 din 20 octombrie 2003). Exista obligativitatea ca autorităţile publice locale să stabilească prin studii de specialitate care să fie perimetrele de protecţie pentru obiectivele listate în anexa III. Această prevedere nu a fost respectată în foarte multe situaţii, până azi funcţionând prevederea PATN secţiunea III cu raze de protecţie temporară (pînă la delimitarea prin studiile mai sus amintite): 100 metri în municipii şi oraşe, 200 metri în comune şi 500 metri înafara localităţilor.

Secţiunea IV PATN - Reţea de localităţi a fost aprobată în 2001. Au fost apoi aprobate legi începând cu 2002 pentru fiecare comună care a fost declarată oraş ulterior aprobării Legii 351-2001. Au fost aprobate modificări ale acestei secţiuni în legea 308 din 2006 şi în legea 100 din 2007 (documentaţia de fundamentare pentru trecerea unei localităţi de la un rang la altul). În prezent, această secţiune este în curs de a fi revizuită. Această secţiune clarifică o serie de aspecte importante cum ar fi criteriile de distincţie între teritoriile cărora li se atribuie caracter rural sau urban, un sistem de clasificare pentru a face diferenţa între gradele de importanţă percepute alocate diferitelor aşezări sau recomandări de abordare politică cu privire la zonele rurale periferice/profunde. De exemplu, Secţiunea IV a PATN identifică o serie de zone care, pe o rază de 25 km, nu au aşezări urbane şi desemnează că în aceste zone ar trebui să fie luate măsuri prioritare, fie de a declara noi oraşe, fie de a sprijini aşezările rurale existente pentru a le ajuta să servească zona înconjurătoare. Secţiunea IV a PATN stabileşte, de asemenea, reguli pentru a declara noi comune sau de a ridica comunele existente la statutul de oraşe. Legea explică metodologia din spatele sistemului de clasificare şi rangul desemnat este stabilit pentru a influenţa accesul la diferite tipuri de programe de investiţii, precum şi regulile fiscale locale.

Secţiunea V Zone de risc natural a fost elaborată la scurt timp după secţiunea anterioară, fiind aprobată prin Legea 575/2001. Ca şi secţiunea anterioară, Secţiunea a V-a PATN face un inventar al zonelor expuse la diferite riscuri naturale, de la cutremure, inundaţii şi alunecări de teren, prezentate în ambele liste, precum şi în reprezentări cartografice.

Secţiunea VIII PATN – Resurse turistice a fost aprobată în 2009 prin Legea Legea 190. Această secţiune PATN este bazată pe o metodologie de evaluare a potenţialul turistic al diferitelor zone din ţară pe baza resurselor naturale şi respectiv a celor

antropice. În baza unui set de criterii, toate comunele şi oraşele sau primit o notă între 1 şi 100. De asemenea, sunt localizate

şi staţiunile turistice de interes naţional. Resursele pentru turism sunt corelate cu gradul de dotare în ceea ce priveşte

indrastructura turistică şi respectiv infrastructura tehnică. Pe site-ul ministerului de resort, este disponibilă şi informaţia privind

Sectiunea a VI-a - Zone turistice cu studiile de fundamentare pentru evaluarea potenţialului turistic în unităţi administrativ teritoriale din fiecare judeţ. 1

Conceptul strategic de dezvoltare teritorială România 2030

În 2008, a fost lansat în consultare publică un material intitulat „Conceptul Strategic de Dezvoltare Teritorială România 2030 –

o Românie competitivă, armonioasă şi prosperă”. Acest document a fost definit ca document strategic privind dezvoltarea

teritorială durabilă și integrată pe termen mediu și lung a României, un cadru de fundamentare pentru dezvoltarea teritorială a

1 http://www.mdrt.ro/studii-de-fundamentare-privind-patn-sectiunea-a-vi-a-zone-cu-resurse-turistice

8
8

Planificare strategică teritorială

Agora Est Consulting

2014

strategică teritorială Agora Est Consulting 2014 României, similar cu exemple de planificare teritorială la
strategică teritorială Agora Est Consulting 2014 României, similar cu exemple de planificare teritorială la

României, similar cu exemple de planificare teritorială la scară naţională din alte state membre ale Uniunii Europene (Franţa, Olanda, Ungaria, Irlanda). „Scopul CSDT România 2030 este de a pune în evidență, din perspectivă teritorială integrată, modalitățile de valorificare a potențialului național, în vederea recuperării decalajelor de dezvoltare fată de tările europene, de a stimula dezvoltarea echilibrată a României și de a consolida rolul României ca Stat Membru al Uniunii Europene și ca actor activ în zona Europei Centrale și de Est. Documentul urmăreste maximizarea impactului investitiilor străine și nationale, orientându-le către zone

relevante, prin intermediul proiectelor strategice naționale și a politicilor publice elaborate în conformitate cu obiectivele acestuia.” Documentul are o primă secţiune cu câteva fişe ce expun aceste abordări similare din alte ţări, dar şi implicaţiile pe care le are apartenenţa României la Grupul de la Vişegrad, referinţe la Agenda Teritorială europeană, la Carta de la Leipzig, la Carta Verde

a Coeziunii Teritoriale care tocmai fusese lansată la acel moment (octombrie 2008). Sunt apoi descrise succint etapele care au

condus la momentul publicării documentului respectiv. Este un demers început în 2005, care a fost legitimat prin recunoaşterea nevoii de integrare a dimensiunii teritoriale pentru Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013, dar şi prin includerea sa în modificările aduse în 2006 şi ulterior în 2008 la legea urbanismului şi amenajării teritoriului (L350-2001).

CSDT România 2030:

- Asigură un cadru de fundamentare a dezvoltării teritoriale a României, în conexiune cu evoluţiile din spatiul european și internațional, bazându-se pe abordările curente în domeniul planificării teritoriale în diferite state membre ale UE;

- Apelează la o viziune integratoare a acţiunilor de dezvoltare;

- Pune în evidenţă, din perspectivă teritorială integrată, modalitătile de valorificare a potențialului național în vederea recuperării decalajelor de dezvoltare față de tările europene;

- Urmăreşte maximizarea impactului investiţiilor străine și naţionale, orientându-le către zonele relevante, prin intermediul proiectelor strategice naționale și a politicilor publice aferente obiectivelor acestuia;

- Susţine dezvoltarea echilibrată a României și stimulează parteneriatele/asocierile (orizontale și verticale) la nivel teritorial, inter-instituțional și intersectorial privind promovarea și implementarea proiectelor strategice teritoriale;

- Consolidează rolul României ca stat membru al Uniunii Europene și actor activ în zona Europei Centrale și de Est. Obiectivul general al CSDT România 2030 este asigurarea integrării României în structurile Uniunii Europene prin afirmarea identităţii regional-continentale a rolului său în regiune, creșterea coeziunii spațiale, a competitivitătii și asigurarea unei dezvoltări durabile a României. Obiectivul general este detaliat în cinci linii directoare majore/obiective strategice majore:

- Racordarea la reţeaua europeană a polilor și coridoarelor de dezvoltare spațială;

- Structurarea și dezvoltarea rețelei de localități urbane;

- Afirmarea solidarităţii urban-rural adecvată categoriilor de teritorii;

- Consolidarea și dezvoltarea rețelei de legături inter-regionale;

- Valorificarea patrimoniului natural și cultural.

Structura documentului pentru zona de conţinut al conceptului strategic cuprinde o sinteză–diagnostic pe mai multe paliere:

- Situarea României în context internaţional - provocări şi potenţial;

- Dezvoltarea economică - provocări şi potenţial;

- Demografie - provocări şi potenţial;

- Dezvoltare rurală - provocări şi potenţial;

- Calitatea mediului - provocări şi potenţial.

Pentru studiul de faţă, o importanţă deosebită o are secţiunea intitulată: „Locul şi rolul Conceptului Strategic de Dezvoltare

Tertorială în sistemul instituţional”. În această secţiune este tratată nevoia de reformă în planificarea teritorială, deja angajată în Programul Naţional de Reforme 2008-2010. Este evidenţiată nevoia de acţiune pe paşi, dar delimitarea secvenţelor în etape

a fost poate una din cauzele pentru care acest demers nu a avut un efect atât de important. Deşi în text este subliniată nevoia de integrare a acestor componente dată fiind interdependenţa dintre ele, modul de reprezentare precum şi demersul din acel moment demonstrează o secvenţialitate care s-a dovedit ineficientă.

9
9
10
10

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României

Studii de fundamentare Studiul 25

Teritorială a Româ niei Studii de fundamentare Studiul 25 Figura 25.1. Componentele procesului de reformă a

Figura 25.1. Componentele procesului de reformă a sistemului de planificare

Sursa: Concept Strategic de Dezvoltare Teritorială a României, 2008

Există un proiect în derulare: „Crearea unui sistem de observare teritorială şi evaluare a impactului teritorial al politicilor”, finanţat prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative. Acest observator teritorial va fi un instrument de colectare, stocare, tratament şi analiză de date statistice, indicatori, de realizare de hărţi tematice şi tabele de sinteză. Proiectul demonstrează preocupările administraţiei publice centrale pentru constituirea unor mecanisme de sprijin al demersului de planificare strategică teritorială, dar şi pentru urmărirea în timp a modului de implementare a programelor şi proiectelor în teritoriu. Tot în derulare se află şi proiectul “Consolidarea capacităţii de planificare spaţială, precondiţie pentru dezvoltarea urbană, pentru care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice este beneficiar. Obiectivul proiectului este de a sprijini dezvoltarea unui sistem integrat şi armonizat de planificare în România care să asigure o dezvoltare teritorială și urbană durabilă. Proiectul este finanţat din bugetul Programului Operaţional de Asistenţă Tehnică Axa prioritara 1 - Sprijin pentru implementarea instrumentelor structurale şi coordonarea programelor, Domeniul major de intervenţie 1.1 - Sprijin pentru managementul şi implementarea instrumentelor structurale și confinanțat din bugetul MDRAP în baza contractului de finanţare din instrumente structurale nr. CTRF 1.1.126 /21.11.2012, cod SMIS 43814, încheiat între MDRAP şi MFE. Perioada de implementare este de 16 luni (octombrie 2012 ianuarie 2014). Studiul 25. „Planificare strategică teritorială” este bazat pe rezultatele deja existente ale acestui proiect şi există numeroase aspecte deja reliefate în cadrul acestui proiect care vor fi preluate şi expuse din perspectiva obiectivelor specifice studiului

25.

II.3.

Problematică și obiective specifice

II.3.1. Problema tică şi întrebări de cercetare

II.3.1. Problematică şi întrebări de cercetare

II.3.1. Problema tică şi întrebări de cercetare

Problematica studiului se referă la gradul de utilizare al planificării strategice ca instrument de management la nivelul unităţilor administrativ-teritorialoriale din perspectiva coordonării între intervenţii efective de amenajare a teritoriului (programare bugetară, investiţii, partenerate) şi, respectiv, eforturi şi documente de planificare. Prin urmare, Studiul 25 va fi corelat cu Studiul 24 - Structura şi funcţiile administraţiei publice (autor: Florin-Silviu Bondar), mai ales în ceea ce priveşte modul de utilizare a instrumentelor de planificare strategică de către administraţia publică locală şi în legătură cu metode de programare bugetară a unităţilor administrativ- teritoriale.

SDTR va putea fi implementată dacă vor putea fi direcţionate resurse publice naţionale şi Europene către programele şi proiectele considerate prioritare (tematic) precum şi către zonele cu caracteristici specifice considerate prioritare (geografic). Iar pentru a asigura resursele necesare implementării SDTR, este nevoie de mecanisme instituţionale care să facă posibilă cooperarea între ministere, între administraţia publică locală şi cea centrală (propuneri ale studiului 24), dar şi de reforma domeniului de planificare teritorială, care trebuie să conducă spre corelarea între demersul de planificare specific în prezent documentaţiilor de amenajarea teritoriului şi, respectiv, demersul de planificare operaţională.

Întrebări de cercetare:

în ce măsură studiile şi propunerile de politici şi programe sectoriale, naţionale sau locale, au o dimensiune teritorială suficient dezvoltată?

10
10

Planificare strategică teritorială

Agora Est Consulting

2014

strategică teritorială Agora Est Consulting 2014  în ce măsură au fost subordonate palierelor
strategică teritorială Agora Est Consulting 2014  în ce măsură au fost subordonate palierelor

în ce măsură au fost subordonate palierelor superioare diversele documentaţii de amenajarea teritoriului zonal sau judeţean elaborate pentru validarea unor obiective teritoriale deosebit de variate (infrastructuri rutiere, amenajări hidrotehnice, dezvoltarea infrastructurii turistice)?

cât de prezentă este componenta referitoare la dezvoltarea în teritoriu a unor documentaţii de urbanism la nivelul UAT Bucureşti şi cum sunt operate legăturile cu palierul superior al PATJ/ PATZ ?

cât de real este impactul unor strategii şi documentaţii de amenajarea teritoriului şi de urbanism şi în ce măsură conduc acestea la modificarea cadrului fizic preexistent?

sunt suficiente şi clare procedurile de coordonare între nivelele administrative în ceea ce priveşte planificarea teritorială?

este suficientă ca număr şi suficient de bine pregătită profesional resursa umană implicată în planificare teritorială şi în monitorizare?

II.3.2. Obiective specifice

Obiectivele specifice privesc:

Cunoaşterea gradului de „acoperire” a teritoriului cu planuri strategice teritoriale la nivelul administraţiei publice locale;

Identificarea capacităţii şi a tendinţelor în utilizarea planificării strategice teritoriale de către administraţia publică;

Definirea unor modalităţi de coordonare a activităţilor de elaborare a planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism cu activităţile specifice operaţionale de dezvoltare teritorială cu asigurarea protecţiei mediului natural, construit şi a peisajelor.

II.4.

Ipoteze şi metode de cercetare

II.4.1. Ipoteze de cercetare

II.4.1. Ipoteze de cercetare

II.4.1. Ipoteze de cercetare

Prezentul studiu are la bază două ipoteze de cercetare formulate din perspectiva obiectivelor specifice studiului: prima se referă la „procesul” de planificare, iar cea de-a doua la „produsul” planificării – la ceea ce rezultă în urma eforturilor conjugate ale actorilor tehnici şi politici. În ceea ce priveşte procesul de elaborare a unor documente de planificare strategică teritorială, presupunem existenţa unei relaţii deficitare între argumentul tehnic şi decizia politică. Este deficitară fundamentarea direcţiilor de dezvoltare pe date relevante şi nu se face suficientă monitorizare şi evaluare a efectelor în plan spaţial a unor politici şi programe cuprinse în strategii şi documentaţii de urbanism şi amenajarea teritoriului. În ceea ce priveşte rezultatul proceselor de planificare, facem presupunerea că există o ruptură între planificarea pentru accesarea de resurse şi, respectiv, planificarea impusă de sistemul de planificare. Documentele de generaţie nouă, create după integrarea în Uniunea Europeană, realizate în vederea accesării fondurilor europene (PIDU, Masterplan ş.a.) nu sunt de obicei corelate între ele şi, adesea, nici cu documentaţiile de urbanism şi amenajarea teritoriului.

II.4.2. Nivelul şi tipul analizelor

Nivelul analizelor este naţional, regional (NUTS II), judeţean (NUTS III), local. Abordarea cantitativă se va limita la evaluarea gradului de “acoperire” a teritoriului cu documentaţii şi strategii în ultimii 7-10 ani. Este necesară deci considerarea numărului de documentaţii şi strategii elaborate şi aprobate în ultimii 7 ani: Planuri de Amenajarea Teritoriului Judeţean şi a Strategiilor de Dezvoltare la nivel judeţean şi a numărului de Planuri Urbanistice Generale şi respectiv al Strategiilor de Dezvoltare Locală (dar şi a Planurilor Integrate de Dezvoltare Urbană). De asemenea, pe baza datelor rezultate din demersul de evaluare iniţiat deja de MDRAP în ceea ce priveşte numărul şi gradul de pregătire al personalului din administraţia publică locală ce lucrează în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului, se vor putea face corelaţii care să permită validarea ipotezei privind resursa umană. Un mod de a reflecta spaţial cooperarea între unităţi administrativ-teritoriale este prin identificarea acelor planuri care nu sunt iniţiate de o singură instituţie publică sau care privesc suprafeţe ce nu ţin de o singură unitate administrativ-teritorială: Plan de Amenajare a Teritoriului Zonal, Strategie pentru o zonă metropolitană etc. Prin consultarea conţinutului unor astfel de documentaţii de amenajarea teritoriului şi de urbanism precum şi pe cel al unor strategii şi master-planuri, se va urmări confirmarea ipotezelor şi ilustrarea cu exemple a acestor demonstraţii.

II.4.3.

Indicatori şi indici

Dat fiind faptul că întrebările de cercetare se referă la calitatea documentaţiilor şi a strategiilor precum şi la eficienţa procedurilor din sistemul instituţional existent, analiza va fi cu precădere calitativă şi se va referi la strategii de dezvoltare, la Planuri de Amenajare a Teritoriului, la proceduri de cooperare cooperare inter-instituţională pentru planificare strategică teritorială, la număr şi grad de pregătire pentru resursa umană implicată în procese de elaborare şi de implementare a unor documente de planificare strategică.

II.4.4.

Reprezentări cartografice

Principalele teme care vor fi agregate în reprezentări cartografice sunt următoarele:

[1]

Numărul şi nivelul de pregătire al personalului angajat în direcţiile de urbanism ale UAT

[2]

Gradul de acoperire a teritoriului cu PATJ şi cu strategii de dezvoltare ale judeţelor

[3]

Gradul de acoperire a teritoriului ţării cu Planuri Urbanistice Generale

[4]

Semnalarea unor necesităţi de corelare între secţiunile PATN şi respectiv propuneri derivate din SDRT

11
11
12
12

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României

Studii de fundamentare Studiul 25

II.5.

Bibliografie şi surse

 

- Metodologia cadru privind elaborarea documentelor de planificare strategică teritorială la nivel naţional – strategia de dezvoltare teritorială a României Beneficiar - M.D.R.L. - Direcţia Generală de Dezvoltare Teritorială, Elaboratori: Centrul de Cercetare, Proiectare, Expertiză şi Consulting din Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Universitatea Bucureşti , Contract nr. 393 din 12.05.2009, Data: 2011

- Audit preliminar privind legislaţia în domeniul urbanismului în vederea codificării Faza 5. AUDIT – LEGISLAŢIE ROMÂNĂ (partea a III-a), Beneficiar: Ministerul transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Direcţia Generală Amenajarea Teritoriului, Urbanism şi Politica Locuirii, Executanţi: S.C. Quattro Design S.R.L.proiectant general (contract nr. 273/2006), S.C. Rostrada S.A. proiectant de specialitate (contract nr. 64.1/2006), Data: Decembrie 2008

- Oraşe competitive – remodelarea economiei geografice a României, Beneficiari: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Afacerilor Europene, Elaborator: Banca Mondială, Data: august 2013

Instrument de monitorizare, prognozare și evaluare a dezvoltării urbane - Observatoare Urbane - OU Beneficiar: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei Contractor: Lattanzio e Associati. Numărul/data Contractului nr. 387/22/12/2008, Data: octombrie 2009 Alte studii sunt semnalate în text.

-

II.6.

Glosar de termeni

În cadrul acestui studiu, vom folosi sintagma „planificare spaţială sau teritorială” atât pentru documentaţiile de amenajarea teritoriului şi de urbanism, cât şi pentru documentele de planificare ce au sau care ar trebui să aibă o componentă spaţială importantă (strategii de dezvoltare locală, master plan pe domenii de politică urbană – locuire, transport, turism etc, PIDU Plan Integrat de Dezvoltare Urbană etc) Teritoriul este abordat ca “spaţiu administrat”, iar strategia este înţeleasă ca implicând decizii asumate. Trebuie precizat faptul că există neclarităţi şi confuzii în folosirea termenilor şi conceptelor, iar aceste neclarităţi ilustrează tocmai lipsa de corelare între instrumentele de planificare: avem, pe de o parte, documentaţii de amenajarea teritoriului şi urbanism, care sunt numite „planuri”, dar tot planificare, de data aceasta a acţiunilor şi resurselor este şi pentru strategiile de dezvoltare economico-socială, iar acestora din urmă le lipseşte dimensiunea spaţială. Procesul în derulare de elaborare a Strategiei de Dezvoltare Teritorială a României este o oportunitate extraordinară de a revizui sistemul de planificare. Planurile strategice teritoriale sunt deci expresia spaţială a unor politici publice (programe şi proiecte dezvoltate pentru un teritoriu anume). În cele ce urmează, vor fi prezentate diversele definiţii utilizate în mod curent în acte normative şi în rapoarte de cercetare aplicată domeniului, considerând că o abordare teoretică se află deja la baza acestor referinţe şi că rolul prezentului document nu este unul de cercetare fundamentală. Selecția definițiilor a fost făcută în funcție de specificul acestui studiu, dar și în funcție de abordarea autorilor prezentată mai sus. Teritoriul este conform Legii nr. 350/2001:

Teritoriu administrativ – suprafaţă delimitată prin lege, pe trepte de organizare administrativă a teritoriului: naţional, judeţean, oraş, comună. Teritoriu intravilan – totalitatea suprafeţelor construite şi amenajate ale localităţilor ce compun unităţile administrativ- teritoriale de bază, delimitate prin planul urbanistic general aprobat şi în cadrul cărora se poate autoriza executarea de construcţii şi amenajări; de regulă, intravilanul poate fi format din mai multe trupuri – sate sau localităţi componente. Teritoriu extravilan – suprafaţa cuprinsă între limita unităţii administrativ-teritoriale de bază – municipiu, oraş, commună – şi limita teritoriului intravilan. Teritoriu metropolitan teritoriu situat în jurul marilor aglomerări urbane, delimitată prin studii de specialitate, în cadrul căruia se creează relaţii reciproce de influenţă în domeniul căilor de comunicaţie, al economiei, al activităţilor economice, sociale şi culturale, precum şi al infrastructurii edilitare; de regulă, limita teritoriului metropolitan depăşeşte limita teritoriului administrativ al localităţii şi poate depăşi chiar limita judeţului din care aceasta face parte. Teritoriu periurban – teritoriul din jurul municipiilor şi oraşelor, delimitat prin studii de specialitate, în cadrul căruia se creează relaţii de interdependenţă în domeniul economic, al infrastructurii, al deplasărilor pentru muncă, al asigurării cu spaţii verzi şi de agrement, precum şi al asigurării cu produse agro-alimentare etc.

Abordarea comprehensivă a dezvoltării spaţiale

Cf. CEMAT – CHF 84, (2006) 8 Anexă, Strasbourg, 17 mai 2006 Proiect de glosar al expresiilor cheie utilizate în domeniul politicilor de dezvoltare spaţială”, Jacques ROBERT, Expert al Consiliului Europei Abordarea comprehensivă a dezvoltării spaţiale este o abordare a politicii de dezvoltare spaţială, care consideră că este posibil ca toţi factorii să influenţeze dezvoltarea spaţială a unui teritoriu specific indiferent de natura acestor factori (factori naturali, cum ar fi schimbarea climei sau pericolele naturale, activităţile umane cum ar fi cele legate de investiţiile private sau de comportamentele sociale/culturale, politicile publice în diferite domenii etc).

12
12

Planificare strategică teritorială

Agora Est Consulting

2014

strategică teritorială Agora Est Consulting 2014 Abordarea acordă o atenţ ie deo sebită coeziunii
strategică teritorială Agora Est Consulting 2014 Abordarea acordă o atenţ ie deo sebită coeziunii

Abordarea acordă o atenţie deosebită coeziunii politicilor publice (sectoriale), care au impact evident asupra teritoriului, astfel încât să asigure un grad ridicat de coeziune teritorială și să evite astfel neajunsuri precum sinergiile insuficiente, efectele sub- optime ale alocării resurselor şi producerea de impacturi teritoriale care se opun evoluţiei spaţiale dorite.

Planificare integrată Planificarea integrată (în opoziţie cu planificarea sectorială) este un proces, care implică gruparea eforturilor de planificare specifică de nivel și sectorială, ce permite un proces decizional strategic și asigură o perspectivă sinoptică a resurselor și a angajamentelor. Planificarea integrată acţionează ca un punct nodal pentru iniţiativele instituţionale și alocarea resurselor. În contextul planificării integrate (sau cuprinzătoare), factorii economici, sociali, ecologici și culturali sunt utilizaţi în comun și îmbinaţi pentru a dirija deciziile de folosinţă a terenurilor și a obiectivelor în vederea unei dezvoltări teritoriale durabile.

Planificarea peisajului Planificarea peisajului este o activitate care implică atât specialiști publici, cât și privați, având drept scop crearea, conservarea, îmbunătățirea și restaurarea peisajelor la diferite scări, de la traseele cu vegetație și parcurile publice la zonele mari, cum ar fi pădurile, marile zone de vegetație sălbatică și ameliorarea peisajelor degradate, cum ar fi minele sau gropile de depozitare a gunoaielor. Planificarea peisajului cuprinde o varietate de calificări cum ar fi arhitectura și design-ul peisajului, conservarea naturii, cunoașterea plantelor, a ecosistemelor, a științei solului, hidrologie, peisajele culturale etc. Prevederile Convenției Peisajului European reprezintă linii directoare importante pentru conținutul și procedurile planificării peisajului.

Politici de peisaj În conformitate cu Convenţia Peisajului European, „politica peisajului înseamnă enunțarea de către autoritățile publice competente a principiilor generale, a strategiilor și a liniilor directoare care permit luarea unor măsuri menite a proteja, gestiona și planifica peisajele”. Sub acest titlu generic pot fi identificate diferite tipuri de politici de peisaj. Convenţia Peisajului European indică faptul că:

- Protecţia peisajului înseamnă măsuri de conservare și menținere a unor trăsături importante sau caracteristice ale peisajului, justificate de valoarea patrimoniului acestuia, rezultat din configuraţia naturală si/ sau din activitatea umană;

- Managementul peisajului înseamnă acţiune, din perspectiva dezvoltării durabile, pentru a asigura întreținerea regulată a unui peisaj, astfel încât să dirijeze și să armonizeze schimbările care apar în urma proceselor sociale, economice și de mediu;

- Planificarea peisajului înseamnă o acţiune fermă de îmbunătăţire, restabilire sau creare de peisaje în perspectivă.”

Principiile directoare indică faptul că politica de dezvoltare spaţială poate contribui la protejarea, gospodărirea și îmbunătăţirea peisajelor prin adoptarea unor măsuri corespunzătoare, în special prin organizarea unor interacţiuni mai bune între diferitele politici sectoriale în ceea ce priveste impacturile lor teritoriale. Este posibil ca diferitele tipuri de măsuri să contribuie la atingerea acestui țel, cum ar fi: integrarea dezvoltării peisajului în planificarea spațială, precum și în politicile sectoriale, examinarea și evaluarea generală a peisajelor, implementarea politicilor integrate, considerarea dezvoltării și a protecției peisajului în programele internaţionale, în cooperarea transfrontalieră și transnațională, consolidarea constietizării de către oameni, organizaţiile private și autoritățile teritoriale a valorii peisajelor, integrarea mai fermă a dezvoltării peisajului în programele de formare profesională.

Parteneriat/ Cooperare Guvernanţa politicilor de dezvoltare teritorială s-a modificat în mod semnificativ în ultimele decenii pentru a face faţă într-un mod mai eficient noilor provocări. În timp ce, în trecut, guvernanţa teritorială a fost mai mult de natură ierarhică, în special în contextul relaţiilor de sus în jos, o serie de factori au condus la adoptarea unor abordări mai flexibile în care cooperarea și parteneriatele joacă un rol mai important, în special în următoarele domenii:

- relaţiile verticale și orizontale din administraţiile publice responsabile atât de planificarea teritorială, cât și de politicile sectoriale cu impact teritorial, în parte sunt înlocuite cu relaţiile autoritare, permiţând coerenţa progresivă a politicilor publice în scopul producerii de valoare adăugată în vederea coeziunii teritoriale și a durabilităţii;

- relaţiile între administraţiile publice și organismele care reprezintă societatea civilă în scopul întăririi adeziunii societăţii civile la obiectivele de planificare spaţială, al armonizării politicilor publice cu deciziile private, în special în domeniul investiţiilor și al atenuării potenţialelor conflicte de interese;

- relaţiile între zonele urbane și cele rurale în scopul întăririi dezvoltării zonelor rurale prin serviciile furnizate de entităţi urbane și al reducerii presiunii pe care zonele metropolitane o exercită asupra zonelor rurale din apropiere și al asigurării diferitelor funcţiuni ale relaţiilor urban-rural cu caracter durabil;

- relaţiile transfrontaliere și transnaţionale menite să armonizeze politicile de dezvoltare teritorială dincolo de granițele naţionale.

Parteneriat public-privat Parteneriatul public-privat reprezintă un acord oficial (în general un contract) prin care un organism public (guvern, autoritate regională sau locală) și una sau mai multe entităţi private decid să coopereze pentru construirea unui patrimoniu sau pentru furnizarea de servicii. Alegerea entităţilor private se face, în general, pe bază de competiţie. Rolul entităţii publice este acela de

13
13

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României

Studii de fundamentare Studiul 25

a se asigura că, la operare, se respectă interesele publice. În acest scop, contractul stipulează exact sarcinile care trebuie

îndeplinite de către entităţile private, în ceea ce priveşte serviciile ce urmează să fie furnizate, capitalul care urmează a fi investit, normele de securitate care trebuie să fie respectate etc. Entitățile private participă, în general, la capitalul social și/sau la serviciile de operare. Există multe forme diferite de parteneriat public-privat (spre exemplu, concesiunile, B.O.T. etc). În contextul sistemelor economice neo-liberale, care au prevalat în deceniile trecute, în întreaga Europă s-au creat numeroase parteneriate de tip public-privat.

Dezvoltare regională/ Planificare regională Dezvoltarea regională este considerată atât o creștere a bogăţiei într-o regiune, cât și activităţile care conduc la o astfel de creștere. Dezvoltarea regională are o orientare economică puternică, deși ea ar putea include și considerente sociale și culturale. Planificarea regională este o ramură a planificării folosinţelor de teren, care se ocupă de organizarea infrastructurii, de creșterea localităţilor și a zonelor neconstruite la scara unei regiuni. Planificarea regională contribuie, în general, la dezvoltarea regională, dar poate îndeplini și obiective suplimentare, cum ar fi durabilitatea în sensul mediului. Planificarea regională este înţeleasă, în general, ca activităţi de planificare spaţială la scară regională.

Dezvoltarea rurală Dezvoltarea rurală reprezintă un aspect special al dezvoltării teritoriale ca urmare a faptului că societatea industrială și urbană care a predominat în Europa timp de mai bine de un secol și a exclus din tendinţa de creștere și dezvoltare numeroase zone rurale, în special cele mai îndepărtate și cele periferice. În consecinţă, dezvoltarea rurală a devenit o prioritate a politicilor de dezvoltare spaţială din majoritatea ţărilor europene. Totuși, în ultimii ani, s-a produs în Europa o diversificare marcată, în care unele regiuni rurale au beneficiat considerabil de pe urma vecinătăţii lor cu localităţi mari, altele de pe urma turismului și/sau a așezărilor de pensionari, în timp ce alte zone rurale încă se confruntă cu restricţii impuse de depărtare sau marginalizare, care conduc la migrarea din zonă a populaţiei. De aici rezultă faptul că sarcinile legate de dezvoltarea rurală sunt foarte diversificate și depind în mare măsură contextul și situaţia zonelor rurale avute în vedere. Aceste sarcini includ măsuri cum ar fi creșterea accesibilităţii, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, a mediului, conservarea peisajelor culturale și a patrimoniului natural și cultural, promovarea turismului neagresiv, încurajarea dezvoltării orașelor mici și mijlocii, precum și a satelor mari de a asigura furnizarea de servicii pentru zonele rurale din jurul lor, promovarea unor produse regionale, agricole, forestiere și artizanale de calitate în condiţiile adoptării unor metode de producţie ecologice.

Dezvoltarea spaţială Dezvoltarea spaţială se referă la evoluţia teritoriilor sub toate aspectele (economic, social, de mediu, fizic). Observarea dezvoltării spaţiale (de exemplu în contextul programului EPSON), realizarea de analize ale tendinţelor de dezvoltare spaţială și de studii de prognoză privind dezvoltarea spaţială sunt acţiuni necesare pentru pregătirea politicilor de dezvoltare spaţială. „Politica dezvoltării spațiale” este un concept destul de recent, apărut în anii 1990 (când au fost adoptate ESDP și Principiile Directoare), însemnând o politică ce promovează dezvoltarea spaţiului în conformitate cu principiile generale. Pentru aplicarea acestor principii generale descrise în Principii Directoare și în ESDP, este necesar să se asigure convergenţa a diferite politici publice (sectoriale și nesectoriale).

Proiecte de dezvoltare spaţială Proiectele de dezvoltare spaţială sunt proiecte elaborate sau controlate de organisme publice care contribuie pozitiv la dezvoltarea teritorială la diferite niveluri. Proiectele de dezvoltare spaţială pot cuprinde lucrări de infrastructură, promovarea și dezvoltarea economică a unor zone specifice, măsuri de reabilitare urbană, restaurarea ecosistemelor deteriorate etc. În general, proiectele de dezvoltare spaţială sunt elemente ale unor strategii mai amănunţite de dezvoltare spaţială. În timp ce unele proiecte de dezvoltare spaţială au un caracter „top-down” (de sus în jos) și implică în principal autorităţi publice, altele au un caracter „bottom-up” (de jos în sus) și pot implica în mare măsură societatea civilă și interese private (cum ar fi parteneriatul public-privat).

Coeziunea teritorială Conceptul de coeziune teritorială este un obiectiv acoperitor de dezvoltare teritorială al Principiilor Directoare și al ESDP.

Cu toate că este inclus în documentele oficiale la cel mai înalt nivel, încă nu s-a stabilit o definiţie oficială a coeziunii teritoriale.

În general, este considerată ca fiind complementară obiectivelor de coeziune economică și socială având ca scop promovarea

unei dezvoltări armonioase și omogene a întregului teritoriu. Există un consens larg în privința faptului că coeziunea teritorială este un concept multidimensional cu cel puţin trei componente:

- calitatea teritoriului: calitatea condiţiilor de viaţă și de muncă; standarde de viaţă comparabile pe cuprinsul teritoriilor;

- acces similar la serviciile de interes general și la cunostinţe;

- eficienţa teritorială: eficienŢa resurselor în ceea ce priveste energia, resursele naturale și ale solului; competitivitatea ţesutului economic și atractivitatea teritoriului; accesibilitatea interioară și exterioară; experienţe la nivel local și aspecte specifice; „meserii” productive și avantajul competitiv al fiecărui teritoriu.

Planificare strategică teritorială

Agora Est Consulting

2014

strategică teritorială Agora Est Consulting 2014 Dezvoltarea teritorială Dezvoltarea teritorială este un
strategică teritorială Agora Est Consulting 2014 Dezvoltarea teritorială Dezvoltarea teritorială este un

Dezvoltarea teritorială Dezvoltarea teritorială este un concept comprehensiv utilizat în general ca obiectiv al politicilor publice („politica de dezvoltare teritorială”). Acest concept reflectă în mod riguros contextul actual al Europei, caracterizat de rate reduse de creștere și de puternice dezechilibre regionale. În timp ce în perioada de mare creștere din deceniile postbelice, principalele obiective ale politicilor publice în ceea ce privește teritoriul erau de a dirija procesul de creștere spre reglementarea utilizării terenurilor, furnizarea infrastructurii și oferirea de stimulente care să atragă investiţii (conceptele politice corespunzătoare erau „planificarea teritorială”, „amenajarea teritoriului”, „Raumordnung”, Ordenacion del territorio” etc), dezvoltarea teritoriului a devenit o prioritate generalizată menită să asigure locuri de muncă și servicii și să reducă dezechilibrele teritoriale. Caracterul comprehensiv al dezvoltării teritoriale rezultă din faptul că aceasta nu are ca scop doar cresterea economică în regiunile respective, ci urmărește și durabilitatea aspectelor sale economice, sociale, de mediu și culturale. Dezvoltarea teritorială are așadar o dimensiune calitativă bine dezvoltată care necesită un nivel ridicat de coerență și implementarea politicilor publice.

Guvernanţa teritorială Guvernanţa teritorială este un concept general care caracterizează modul în care se aplică politicile spaţiale considerate în totalitatea lor. Guvernanţa teritorială este evaluată în raport cu contribuţia ei la realizarea obiectivelor politicilor de dezvoltare spaţială. Este rezultatul calităţii relaţiilor dintre diferitele niveluri și sectoare din domeniul politicilor publice. Se referă la cooperarea orizontală și verticală în domeniul modelării și implementării acestor politici. În acest sens, o importanţă deosebită au principiile subsidiarităţii și reciprocităţii susţinute în Principiile Directoare. Pentru a îmbunătăţi calitatea guvernării teritoriului este deseori necesară consolidarea rolului autorităţilor regionale și locale care asigură coerenţa și cresc eficienţa politicilor publice aplicate în domeniul teritoriului.

Evaluarea impactului teritorial Evaluarea impactului teritorial este o metodă care urmărește identificarea impacturilor pe care le pot avea toate tipurile de politici publice din domeniul dezvoltării spaţiale, măsurile și proiectele asupra teritoriului, în special asupra durabilităţii și coeziunii teritoriului. În acest sens, impacturile teritoriale de identificat pot avea un caracter economic, social, de mediu și cultural. Pot fi legate de modificările de accesibilitate, biodiversitate, preferințe privind amplasamentul, posibilităţi de muncă locale/ regionale, calitatea vieţii etc. Evaluările impacturilor teritoriale sunt necesare din cauză că numeroase proiecte/ politici sectoriale influenţează evoluţia teritoriului, fără a contribui neapărat la implementarea obiectivelor politicilor de dezvoltare spaţială. Evaluările impactului teritorial ex-post arată modul în care politicile aplicate în trecut au influenţat evoluţia teritoriului și ce lecţii pot fi învăţate din acesta. Sunt utile în scopuri de creştere a constiinţei, precum și pentru îmbunătăţirea metodelor de evaluare.

Proiectarea urbanistică Proiectarea urbanistică este o disciplină tradițională a planificării urbane, foarte la modă în perioada în care planificarea urbană era exprimată în special prin planuri de construcții. De asemenea, proiectarea urbanistică a fost utilizată în mod deosebit în planificarea noilor orașe, cuprinzând proiectarea a orașe întregi. Mai recent, pune accentul pe planificarea spațiilor publice, în special străzi și parcuri. Proiectarea, construcția și administrarea spațiilor publice necesită aporturi interdisciplinare (inginerie, ecologie, istorie locală, planificarea transporturilor, arhitectură etc) precum și consultații și negocieri cu factorii interesați de la diferite niveluri. Conform Legii nr. 350/2001:

Amenajarea teritoriului este un ansamblu de activităţi complexe de interes general ce contribuie la dezvoltarea spaţială echilibrată, la protecţia patrimoniului natural şi construit, precum şi la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în localităţile urbane şi rurale, prin intermediul cărora se realizează gestionarea spaţială a teritoriului. Documentaţie de amenajare a teritoriului – ansamblu de piese scrise şi desenate, referitoare la un teritoriu determinat, prin care se analizează situaţia existentă, se identifică disfuncţionalităţile şi se stabilesc obiectivele, acţiunile şi măsurile de amenajare a teritoriului. Aprobare – opţiunea forului deliberativ al autorităţilor competente de încuviinţare a propunerilor cuprinse în documentaţiile prezentate şi susţinute de avizele tehnice favorabile, emise în prealabil. Prin actul de aprobare (lege, hotărâre a Guvernului, hotărâre a consiliilor judeţene sau locale, după caz) se conferă documentaţiiilor putere de aplicare, constituindu-se astfel ca temei juridic în vederea realizării programelor de amenajare teritorială şi dezvoltare urbanistică, precum şi a autorizării lucrărilor de execuţie a obiectivelor de investiţii. Avizare – procedura de analiză şi exprimare a punctului de vedere al unei comisii tehnice din structura ministerelor, a administraţiei publice locale sau a altor organisme centrale sau teritoriale interesate, având ca obiect analiza soluţiilor funcţionale, a indicatorilor tehnico-economici şi socialli sau a altor elemente prezentate prin documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism. Avizarea se concretizează printr-un act (aviz favorabil sau nefavorabil) cu caracter tehnic şi obligatoriu. Plan de proiect - plan strategic Cf. Raportului „Consolidarea capacităţii de planificare spaţială”, care îl citează pe Andreas Faludi în „The Performance of Spatial Planning - Towards a New Role for Spatial Planning, OECD, 2001

15
15
16
16

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României

Studii de fundamentare Studiul 25

Plan strategic : coordonarea proiectelor şi a altor măsuri luate de o multitudine de actori şi de aceea el este o „înregistrare la momentul respectiv a acordurilor încheiate“, formând un „cadru de referinţă pentru negociere“ şi fiind astfel orientativ. În comparaţie cu planurile de proiect, planurile strategice au mai mult de a face cu informarea şi cu influenţarea alegerilor şi a proceselor decizionale, decât cu generarea de efecte materiale. Prin urmare,„o declaraţie de politici sau de planificare îşi atinge scopul şi are performanţă, dacă şi numai dacă acea declaraţie joacă un rol tangibil în alegerile actorilor cărora li se adresează2 . Această referire la actorii cărora li se adresează este esenţială pentru documentaţiile de planificare spațială care nu pot fi separate de acţiunea mai multor actori implicați în proces.

OECD evidenţiază un set de trei criterii ce definesc planurile de eficienţă strategică 3 :

1.

Planul trebuie să menţioneze deciziile operaţionale al căror cadru se doreşte a fi;

2.

Planul trebuie să aibă o relevanţă continuă pentru acea situaţie, pe măsură ce aceasta evoluează;

3.

Planul trebuie să ajute la definirea situaţiilor de decizie operaţională.”

Aceste criterii sunt completate de setul lui Faludi de două condiţii pentru planurile strategice eficiente 4 :

- Condiţia necesară: planul trebuie să fie cunoscut de decidenţi care, la rândul lor, trebuie să facă „parte din aceeaşi comunitate de discurs“;

- Condiţia suficientă: planul trebuie să fie acceptat de decidenţi ca parte a definirii situaţiilor de decizie ale acestora. De aceea, trebuie să existe un acord între cel care întocmeşte planul şi cei cărora planul se adresează. În viziunea lui Faludi, îndepărtarea de intenţiile iniţiale ale planului nu conduce automat la ineficienţa planului. Faludi susţine că planul, chiar şi în acest caz, „poate încă reprezenta un cadru de deliberare cu privire la ce trebuie făcut [şi] continuă să îndeplinească această funcţie atâta timp cât îi informează pe decidenţi cu privire la intenţiile iniţiale şi justificarea acestora, cu alte cuvinte atâta timp cât, uitându-se la plan, decidentul poate afla ceva despre situaţia sa“. 5

Planificare strategiPlanificarea strategică are trei faze majore. În faza analitică se face un inventar al informaţiei disponibile, al punctelor tari şi al punctelor slabe ale localităţii, al oportunităţilor şi ameninţărilor care vin din mediul extern. În faza strategică se fac alegeri şi se stabilesc priorităţi pe baza a ceea ce a fost interpretat ca fiind potenţial pentru dezvoltarea viitoare a regiunii/ oraşului/ cartierului. Faza de implementare reprezintă punerea în aplicare a pachetelor de activităţi şi folosirea resurselor alocate pentru activităţile respective.

Planificare spaţială cf. Strategiei Naţionale de Dezvoltare Durabilă, 2007 Conceptul de planificare spaţială reprezintă un cumul de metode, programe, proiecte și acţiuni prin care se realizează dezvoltarea direcţionată, ghidată de strategii explicite, a spaţiului fizic pentru a echilibra componentele economice, sociale, culturale și istorice, de peisaj și mediu natural ale unui teritoriu. Planificarea spaţială presupune demersuri interdisciplinare și include paliere diferite de analiza și proiectare, constituind baza conceptuală a politicilor de dezvoltare regională și intervenind pentru corectarea anomaliilor și disfuncţionalităţilor care pot să apară în derularea acestora. Strategiile, programele și planurile de amenajare integrata în teritoriu și localitaţile din România vor trebui, prin urmare, sa incorporeze orientările comune pentru spaţiul amenajat european, cu referinţa prioritară la menţinerea unui echilibru raţional între interesul privat și cel public, în condiţiile respectării stricte a regimului juridic al proprietăţii asupra terenurilor. Se are în vedere evitarea dispersiei zonelor de locuit, asigurarea diversităţii sociale și culturale intraurbane, controlul jocurilor speculative de ocupare a spaţiilor publice și peisajului, mixajul optim între elementele funcţionale și cele sociale. În acest fel, dezvoltarea echilibrată a localitaţilor, îmbinată cu respectarea spaţiului cultural şi natural, va oferi o contribuţie esenţială la ameliorarea calităţii vieţii în armonie cu mediul ambiant, la folosirea corectă a resurselor şi la prevenirea unor evoluţii negative ireversibile.

Amenajarea teritoriului cf. Strategiei Naţionale de Dezvoltare Durabilă, 2007 Amenajarea teritoriului are un caracter predominant strategic, stabilind direcţiile de dezvoltare în profil spaţial, care se determină pe baza analizelor multidisciplinare şi a sintezelor interdisciplinare. Documentele care rezultă din acest proces au un caracter atât tehnic, prin coordonarile spaţiale pe principiul maximalizarii sinergiilor potenţiale ale dezvoltării sectoriale în teritoriu, cât şi legal, având în vedere ca, după aprobarea documentaţiilor, acestea devin norme de dezvoltare spaţială pentru teritoriul respectiv. Aspectele tehnice, legale şi politice integrate în planurile aprobate de amenajare a teritoriului constituie elemente care fundamentează planurile regionale de dezvoltare şi constituie expresia coordonată spaţial şi temporal a politicilor de dezvoltare. Planurile de amenajare a teritoriului constituie fundamentarea tehnică şi asumarea politică şi legală a strategiilor în vederea accesului la finanţarea programelor şi proiectelor din fonduri naţionale şi europene, în particular prin Programul Operaţional Regional şi programele operaţionale sectoriale.

2 Faludi, Andreas. 2001. „The Performance of Spatial Planning“. În OECD, Towards a New Role for Spatial Planning., p. 113

3 Către un nou rol al amenajării teritoriului. Editura OECD. 2001

4 Faludi, Andreas. 2001. „The Performance of Spatial Planning“. În OECD, Towards a New Role for Spatial Planning, p116.

5 Ibid., p.113

16
16

Planificare strategică teritorială

Agora Est Consulting

2014

strategică teritorială Agora Est Consulting 2014 Planificare teritorială Cf. Metodologiei- cadru privind
strategică teritorială Agora Est Consulting 2014 Planificare teritorială Cf. Metodologiei- cadru privind

Planificare teritorială Cf. Metodologiei-cadru privind elaborarea documentelor de planificare strategică teritorială la nivel naţional - Strategia de Dezvoltare Teritoriala a României, Contract nr. 393 din 12.05.2009, Beneficiar - M.D.R.L. - Direcţia Generală de Dezvoltare Teritorială, Elaboratori: Centrul de Cercetare, Proiectare, Expertiză şi Consulting din Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Universitatea Bucureşti. Planificare teritorială vizează organizarea optimă a unui teritoriu prin prisma structurii sale fizice (utilizarea terenurilor, comunicaţii, utilităţi). Planificarea strategică spaţială. Parte componentă a planificării strategice, cu o natură dinamică, scopul fiind realizarea unei dezvoltări spaţiale durabile şi echitabile. Este un proces spaţial care presupune coordonarea actorilor şi a instituţiilor în medii aflate în continuă schimbare, fragmentate, astfel încât să împuternicească şi să motiveze actorii cheie şi să furnizeze un cadru decizional pentru managementul schimbărilor spaţiale.

Caracter director caracter de reglementare Caracter director – însuşirea unei documentaţii aprobate, care stabileşte cadrul general de amenajare a teritoriului şi de dezvoltare urbanistică a localităţilor, prin coordonarea şi armonizarea acţiunilor specifice. Caracterul director este specific documentaţiilor de amenajare a teritoriului, cf. Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul. Caracter de reglementare - însuşirea unei documentaţii aprobate, care impune anumiţi parametri soluţiilor promovate. Caracterulde reglementare este specific documentaţiilor de urbanism, cf. Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul.

Urbanism reglementar Este bine cunoscut faptul că în procesele de dezvoltare urbană, există două tipuri de logică: logica individuală a interesului propriu al unei persoane/ familii/ întreprinderi şi respectiv logica interesului comun al locuitorilor unei aşezări care trebuie protejată prin reglementările de urbanism. Acestea funcţionează ca un filtru şi sunt gestionate de un aparat tehnico-birocratic. Urbanismul reglementar are deci la dispoziţie câteva instrumente prin care poate proteja interesul „comunităţii", al aşezării urbane în ansamblul ei. Reglementările urbanistice se referă la densitatea construcţiilor şi deci la modul de ocupare al terenului (gabarite ale contrucţiilor, înălţimi, distanţe între construcţii), la compatibilitatea funcţională între clădiri învecinate, la infrastructura tehnico-edilitară, la considerente de trafic şi staţionare a autovehicolelor, la vegetaţie, dar şi la folosirea unor materiale de construcţie anume sau a unei game de culori anume, sau un raport plin-gol al faţadelor care să impună sau să respecte un caracter specific al unei zone. Acesta se referă la elaborarea şi aprobarea documentaţiilor de urbanism care instituie reglementări de urbanism sau care negociază reglementări de urbanism existente. Dar pentru a influenţa în mod activ schimbarea şi pentru ameliorarea cadrului de viaţă într-o anumită zonă, este nevoie de operaţiuni complexe de amenajare urbană, care presupun o serie întreagă de instrumente financiare şi instituţionale.

Urbanism operațional Urbanismul operaţional este bazat pe un set de instrumente de aplicare a strategiilor şi programelor de dezvoltare urbană. Dacă acestea lipsesc, vor lipsi deci şi operaţiunile de urbanism pentru că nu există o bază pentru negocieri între actorii urbani şi pentru că nu ar avea cum să se legitimeze deciziile care condiţionează demararea şi desfăşurarea operaţiunilor de intervenţie în oraş. Dacă în anii '60 efortul de planificare şi proiectare era destinat urbanizării unor terenuri agricole şi creării de noi arii construite, începând cu anii ‘80 domeniul predilect devine transformarea oraşului înăuntru perimetrului său, ameliorarea stării oraşului, adaptarea cadrului fizic la noi provocări economice, sociale, culturale. Această schimbare de orientare ţine de contextul macro- economic şi social, de valorile la care se raportează o societate la un anumit moment şi într-un anume loc (referenţialul politicilor publice). După anii ‘80, în ţările europene, în contextul descentralizării competenţelor în domeniul urbanismului şi al modificării de perspectivă asupra dezvoltării urbane, a devenit limpede faptul că proiectarea urbană este insuficientă în generarea dezvoltării urbane. Proiectarea urbană trebuie subordonată unei viziuni de dezvoltare pe termen lung asumată de întreaga comunitate, că trebuie corelată cu resursele de terenuri şi cu programele de investiţii publice, că sectorul privat trebuie implicat în planificarea dezvoltării urbane atât pentru a-şi coordona investiţiile cât şi pentru capacitatea sa antreprenorială.” 6 Treptat, în ce priveşte cadrul urban, preocupările legate de protecţia mediului în ţările europene (în care populaţia urbană ajunge şi la 80% din populaţia totală) au fost corelate cu problemele oraşelor. Încercările de operaţionalizare a noţiunii de dezvoltare durabilă 7 pentru mediul urban au condus la crearea Agendei Locale 21 – un demers care corelează acţiuni înscrise într-un plan de derulare care este completat şi revizuit cu regularitate. Este un instrument de planificare care urmăreşte “modificarea spaţiului şi a activităţilor care se derulează în cadrul localităţii, prin echilibrarea dezvoltării economice cu protecţia mediului şi cu dezvoltarea socială a unei localităţi, toate acestea folosind raţional resurse materiale şi imateriale, naturale sau construite, situate în teritoriul localităţii sau fiind influenţate de acest teritoriu8 .

6 Ghid Informativ privind regenerarea urbană – principii şi practici europene, autori: Anca GINAVAR, Ileana BLUM; Vera MARIN, Erika POPLICEANU, Oana GHERGHINESCU, Mihaela VRABETE, Gabriela FRENTZ, publicaţie editată de MDLPL, 2007

7 Dezvoltarea durabilă este o noţiune care a apărut în 1987 (Comisia Bruntland) şi care a fost reluată de Organizaţia Naţiunilor Unite la Conferinţa de la Rio în 1992.

8 Knoepfel P. Enjeux du développement urbain durable, 2005, p.333

17
17
18
18

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României

Studii de fundamentare Studiul 25

Autoritatea locală se defineşte ca actor-cheie atât în ce priveşte urbanismul reglementar (comanditar şi beneficiar al documentaţiilor de urbanism) cât şi în nevoia de a se implica cu măsuri incitative în relaţiile cu ceilalţi actori urbani activi din procesul de dezvoltare urbană. Urbanismul reglementar şi urbanismul operaţional pot fi deci înţelese ca două faţete ale gestionării dezvoltării urbane de către administraţia publică.

Dezvoltare urbană durabilă Conceptul de dezvoltare urbană durabilă 9 încorporează astăzi, pentru ţările membre ale Uniunii Europene, aspecte precum:

atractivitatea oraşelor, sprijin pentru inovaţie, crearea de locuri de muncă, disparităţile de dezvoltare în cadrul oraşelor, guvernanţă şi toate aceste obiective care s-au regăsit în timp în condiţiile de finanţare a operaţiunilor de regenerare urbană în cadrul iniţiativelor comunitare URBAN I şi URBAN II până în 2007. Din 2007 până în prezent, aceste principii se regăsesc prin acțiunile integrate sau sectoriale ce alcătuiesc dimensiunea urbană a programelor operaționale.

Regenerare urbană În ultimii 30 de ani, operaţiunile urbane în ţările Uniunii Europene au obiective ce se definesc mai bine prin noţiunea de regenerare urbană. Operaţiunile urmăresc nu numai reabilitarea cadrului fizic, ci şi integrarea aspectelor care ţin de mediul construit sau natural cu aspecte care să susţină dezvoltarea socială şi economică. Abordarea regenerării urbane este în strânsă relaţie cu principiile dezvoltării urbane durabile care susţin limitarea extinderii teritoriului urbanizat şi re-folosirea resurselor funciare deja urbanizate. Reîntoarcerea în centrul istoric, folosirea tuturor spaţiilor disponibile după retragerea industriei, ameliorarea condiţiilor în cartierele deja constituite sunt teme ale dezvoltării urbane durabile pentru că reprezintă o utilizare eficientă a resurselor disponibile în plan local. Acest aspect este subliniat şi de documentele de politică europeană: “regenerarea urbană trebuie să servească drept scop al dezvoltării durabile prin reutilizarea terenurilor deja valorificate prin construcţii existente, conservarea siturilor naturale. Trebuie să urmărească obiective precise ca ameliorarea accesibilităţii, eficienţă energetică, participarea cetăţenilor”. 10

Actori în planificare Un sondaj printre primari şi aleşi locali a 307 de localităţi din Franţa arată faptul că “pentru marea majoritate a intervievaţilor, o operațiune urbană care are succes nu se reduce la ameliorarea cadrului de viaţă sau la facilitarea deplasărilor. Un procent foarte mare (in jur de 80-90%) dintre aleşii locali francezi văd în operațiunile de urbanism un mod prin care se asigură simultan ameliorarea imaginii oraşului lor, protecţia mediului, un mijloc de a lupta împotriva marginalizării unor cartiere, pentru a dezvolta legături sociale, pentru a asigura bunurile şi persoanele11 . Se cristalizează astfel o nouă structură de roluri şi responsabilităţi pentru sectorul public şi se configurează o nouă structură de relaţii ale acestuia cu sectorul privat şi cu comunitatea locală. Concomitent are loc un proces treptat de trecere de la planificarea urbană tradiţională la planificarea urbană integrată, care include ingrediente menite să asigure cadrul conceptual, flexibilitatea necesară dinamicii în creştere a schimbării, să sprijine participarea actorilor locali, să valorifice resursele acestora şi să conducă la rezultate concrete, măsurabile. Disponibilitatea de investiţie a unui actor public sau privat este determinată de existenţa unei politici cu programele aferente pe baza cărora s-au planificat resursele. În principiu, administraţia locală este interesată mai ales de „câştigul social" al unui proiect urban (schimbarea percepţiei opiniei publice despre o zona considerată până în acel moment ca având o reputaţie proastă, îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru a atrage forţa de muncă cu pregătire superioară care să vină să se instaleze în acea localitate, accentuarea unor caracteristici care dau identitate localităţii respective, crearea unei dinamici care să producă dezvoltare economică şi deci şi locuri de muncă etc). Actorii din sfera privată sunt interesaţi de obţinerea unui profit cu riscuri reduse.

Lista abrevierilor

SDJ

Strategie de dezvoltare judeţeană

PATJ

Plan de amenajare a teritoriului judeţean

PUD

Plan urbanistic detaliat

CE

Comisia Europeană

BERD

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

FEDR

Fondul European pentru Dezvoltare Regională

PEDS

Perspectiva Europeană privind Amenajarea Teritoriului

UE

Uniunea Europeană

CUT

Coeficient de Utilizare a Terenului

GES

Gaz cu efect de seră

PUG

Plan urbanistic general

9 GHERGHINESCU O. şi MARIN V. - Studiu privind instrumente financiare pentru proiecte de reabilitare urbană complexă, realizat în cadrul Proiectului Împreună pentru un oraş mai bun – ABC-ul Politicilor Urbane, proiect finanţat de Trust for Civil Society în Central and Eastern Europe şi derulat de ATU – Asociaţia pentru Tranziţie Urbană în parteneriat cu Direcţia de Dezvoltare Teritorială a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei, ADR – Agenţia de Dezvoltare Regională Bucureşti Ilfov, ADR CENTRU, Asociaţia Arhitecţilor Şefi de Municipii, şi Villes en Transition din Lyon, Franţa 10 Raport Oraşe durabile europene, Comisia Europeana, 1996 11 Ambitioşi şi modeşti dezbatere 14 feb. 2002, Nantes - dosar special al revistei Urbanisme nr. 326 sept/oct 2002

18
18

Planificare strategică teritorială

Agora Est Consulting

2014

strategică teritorială Agora Est Consulting 2014 HG Hotărârea Guvernului PID Plan integrat de
strategică teritorială Agora Est Consulting 2014 HG Hotărârea Guvernului PID Plan integrat de

HG

Hotărârea Guvernului

PID

Plan integrat de dezvoltare

ANCPI

Agenţia Naţională pentru Cadastru şi Publicitate Imobiliară

MADR

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

MMSC

Ministerul Mediului şi Schimbării Climatice

MMP

Ministerul Mediului şi Pădurilor (denumirea oficială până în anul 2012)

MDRAP

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

ANFP

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici

PNDR

Planul naţional pentru dezvoltare rurală

PATN

Planul de amenajare a teritoriului naţional

SNAT

Strategia naţională pentru amenajarea teritoriului

SNDR

Strategia naţională pentru dezvoltarea regională

ADR

Agenţia pentru dezvoltare regională

POR

Program operaţional regional

PO DCA

Program operaţional – Dezvoltarea capacităţii administrative

POS

Program operaţional sectorial

PUZ

Plan urbanistic zonal

PATZ

Plan de amenajare a teritoriului zonal

III. Analiză şi recomandări

III.1.

Analiza-diagnostic a situaţiei

În cadrul acestui studiu, pentru a demonstra ipotezele şi pentru a răspunde întrebărilor de cercetare expuse anterior, materialul este organizat în două secţiuni: procese de planificare existente şi respectiv rezultate ale planificăriispatiale existente. Pentru ambele secţiuni analiza priveşte elemente de disfuncţii şi potenţial. Aceste două aspecte sunt apoi urmărite şi pentru a evidenţia tendinţele domeniului studiat, dar şi pentru a expune priorităţile de acţiune pentru planificarea strategică teritorială în relaţie cu SDTR.

Obiectivele prezentului studiu sunt susţinute în cadrul acestei analize printr-o demonstraţie a necesităţii demersului de planificare strategică teritorială prin descrierea şi analiza neajunsurilor şi a problemelor generate de lipsa sau de neadecvarea demersului de planificare strategică teritorială în România. Există o „inflaţie” de strategii de dezvoltare locală, de planuri strategice de dezvoltare socio-economică, dar şi de masterplanuri de turism, de strategii naţionale pentru diverse sectoare, aproape fiecare minister, Consiliu Judeţean, Consiliu Local, Agenţie de Dezvoltare Regională, Grup de Acţiune Locală are o strategie elaborată şi aprobată oficial în ultimii 5 ani. Câte din aceste documente au însă o dimensiune spaţială? Câte din prevederile şi măsurile propuse în fiecare din documentele strategice au fost urmărite ulterior în modul de implementare și de alocare a resurselor publice? Unde sunt indicatorii de monitorizare în implementarea acestor strategii? Cine monitorizează și cum controlează implementarea lor? Impactul teritorial nu este evident acelaşi pentru orice domeniu de planificare: pentru sectorul transporturilor, infrastructura în plan fizic este mult mai relevantă decât, să spunem, pentru sectorul justiţiei. Dar, trebuie subliniat faptul că teritoriul este atât bază pentru o cunoaştere reală a fenomenelor concrete, cât şi vector de integrare prin însăşi natura sa: pe acest teritoriu se întâlnesc toate sectoarele societăţii: educaţie, sănătate, mediu, protecţia socială, producerea şi consumul de energie, apărare etc. Atât documentaţiile de amenajarea teritoriului şi de urbanism, cât şi documentele strategice care, prin obiectul lor, au sau ar trebui să aibă dimensiune spaţială, sunt considerate planificare teritorială strategică. Dorim să demonstrăm tocmai faptul că este extrem de necesar în acest moment ca cele două abordări să fie convergente într- un singur demers – până acum, la modul general (existând bineînţeles şi excepţii) există documentaţii care nu au o suficientă dimensiune strategică şi strategii fără suficientă dimensiune spaţială. Considerăm că dezvoltarea socio-economică ar trebui să se bazeze pe o cunoaştere a caracteristicilor în plan fizic a acelui teritoriu, deci şi pe o localizare în spaţiu a disfuncţiilor şi a elementelor de potenţial pe care le vor adresa măsurile propuse. Altfel, există riscul ca soluţiile propuse să nu fie realiste, să fie un dozaj prea mare de „voinţă politică” pentru o direcţie sau alta de acţiune. Documentaţiile de amenajarea teritoriului şi urbanism, deşi prin definiţie au caracter strategic, în fapt nu sunt expresia asumării unor programe publice decât în rare cazuri. Sunt exerciţii care încorporează cunoştinţe specifice tehnice, dar nu demonstrează acoperirea zonei de management şi administraţie publică. Există deci riscul ca soluţiile propuse să nu fie susţinute de decidenții politici sau sa fie nerealiste în raport cu resursele existente şi astfel să nu existe suport pentru implementarea măsurilor, indiferent de cât de solidă este argumentaţia tehnică. De aici rezultă faptul că planificarea strategică teritorială necesită o corelare între argumentul tehnic şi voinţă politică.

19
19
20
20

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României

Studii de fundamentare Studiul 25

Voinţa politică înseamnă aici atât „leadership”, asumare a unei direcţii de acţiune de către un „purtător de proiect”, cât şi decizie colectivă ca rezultat al unor procese participative. Sigur că „voinţa politică” nu poate fi disociată cu lupta pentru putere politică şi trebuie să recunoaştem importanţa orizontului temporal al unui mandat electoral. Cu ritmul din ce în ce mai rapid al schimbărilor în societate, nici analizele teritoriale nu mai sunt însă cu perioadă de valabilitate atât de mare, deci şi argumentele tehnice trebuie să se formuleze pe baza unor date care trebuie să fie recente sau chiar aduse la zi „în timp real”. Există în prezent mijloace tehnice care permit acest lucru. Există în Europa, aşa cum se va prezenta în cele ce urmează, o orientare din ce în ce mai pronunţată către asumarea importanţei acestui demers de planificare strategică teritorială. Suntem într-un moment crucial, în care, atât specialiştii, cât şi decidenţii trebuie să-şi coreleze mai bine activitatea astfel încât planificarea dezvoltării să fie în egală măsură strategică şi teritorială.

În etapa de clarificare a demersului metodologic pentru acest studiu, au fost identificate patru teme majore:

a. Corelare între documentaţii de amenajarea teritoriului şi urbanism şi strategii de dezvoltare

Se va realiza o sinteză privind situaţia „acoperirii” teritoriului naţional cu documentaţii de Amenajarea Teritoriului la nivel judeţean, zonal etc şi se va urmări evidenţierea relaţiilor care există cu strategiile de dezvoltare, diverse alte documente şi planuri care au o dimensiune teritorială semnificativă.

b. Mod de implementare a propunerilor conţinute în planuri şi strategii

Planificarea strategică teritorială presupune şi corelarea cu mecanismele de finanţare, de încurajare a investiţiilor şi a

oportunităţilor de cooperare între nivele instituţionale, între actorii sectorului public şi cel privat. Se vor urmări aspecte legate de programarea bugetară în relaţie cu programele şi proiectele conţinute în documentele de planificare strategică teritorială.

c. Capacitatea administativă pentru planificare strategică teritorială la nivel local:

Se va urmări existenţa unor informaţii specifice şi a unei experienţe de lucru pentru elaborarea şi implementarea unor planuri şi strategii, bazate pe o abordare teritorială reală (date geo-referenţiate), dar şi existenţa unor resurse umane (roluri clare conferite prin legislaţie, prin Regulament de Organizare şi Funcţionare, proceduri etc. ) dar şi de echipare logistică pentru ca planurile strategice să fie realizate corect şi să fie utilizate în mod real.

d. Corelare între nivelele administraţiei publice pentru planificarea strategică teritorială

Analiza procedurilor existente care impun în mod obligatoriu transfer de informaţii, avize şi acorduri între nivelele administraţiei publice pentru planificare strategică teritorială, dar şi exemple de bună practică în ceea ce priveşte cooperarea între instituţiile de administraţie publică de la nivel local (ADI, alte forme de parteneriat), între instituţiile de administraţie publică locală şi centrală etc. Ele au fost grupate pentru că primele două se referă la „produsele” planificării, iar ultimele două se referă la „procesele” planificării, iar ordinea aleasă a pus în prim plan procesele şi în secţiunea următoare rezultatele. Structura analizei devine deci:

III.1.1. Planificare strategică teritorială – procese III.1.2. Planificare strategică teritorială – rezultate La fiecare din cele două secvenţe, vor fi prezentate elemente de context european, dar şi exemple şi corelări cu documente importante în domeniu la nivelul Uniunii Europene.

III.1.1. Planificare strategică teritorială – procese

III.1.1.a. Procese pentru planificarea strategică teritorială la nivelul Uniunii Europene Dacă ne uităm înapoi asupra procesului de planificare și gestionare a spațiului în Uniunea Europeană, vom găsi două demersuri care s-au derulat în paralel: modul în care Comisia Europeană a încercat aproape permanent să ocolească şi să nu asume o competență comunitară în amenajarea teritoriului (termenul de "coeziune teritorială” care a intrat în vocabular simbolizează tocmai această strategie de evitare) şi respectiv procesul lent prin care Statele Membre reuşesc să creeze o cultură comună a planificării.” 12

Statele membre sunt pe deplin responsabile de amenajarea teritoriului lor suveran (la nivel naţional, regional şi local). După cum s-a exprimat Andreas Faludi, „activităţile de amenajare teritorială în care UE nu vrea să se implice sunt cele aferente funcţiilor organismelor guvernamentale, care au mandat legal de a controla dezvoltarea, de obicei cu consultarea unui plan de utilizare a terenurilor statutar şi care naşte obligaţii de natură juridică“. „Înainte de 1989, gradul de conştientizare a unei dimensiuni europene a planificării spaţiale a rămas, în general, slab şi s-a conturat cu greu. Este adevărat că, în perioada ce a urmat celui de-al Doilea Război Mondial, o serie de urbanişti, cei mai mulţi din Olanda, au fost inspiraţi de iniţiativele de planificare din Statele Unite şi din Marea Britanie şi au început să-şi imagineze proiecte ample de utilizate a terenurilor, proiecte care depăşeau graniţele naţionale. La nivel general, totuşi, conceputul de planificare spațială rămas mai apropiat de semnificaţia franceză a lui aménagement du territoire (amenajarea teritoriului) şi mai precis pe ideea de [acordare a] finanţării directe pentru proiectele destinate corectării dezechilibrelor spaţiale [spre deosebire de elaborarea unui plan statutar şi formal].

12 Salez Patrick - How Europe comes to spatial planning: from the birth of regional policy to the Green Paper on territorial cohesion, the emergence of the Community as a player over more than 20 years (iulie 2009, tradus din franceză)

20
20

Planificare strategică teritorială

Agora Est Consulting

2014

strategică teritorială Agora Est Consulting 2014 În 1975, a fost înfiinţat Fondul European pentru
strategică teritorială Agora Est Consulting 2014 În 1975, a fost înfiinţat Fondul European pentru

În 1975, a fost înfiinţat Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) pentru a servi drept instrument financiar de reducere a dezechilibrelor regionale. Cu toate acestea, FEDR nu cuprindea un cadru politic specific care să definească în mod clar obiectivele şi strategiile.” 13

Practic, prin demersul din ce în ce mai consistent de integrare economică, devine treptat necesară şi o corelare spaţială la nivelul UE. Politica de coeziune comunitară din anii ‘80 a structurat modul de utilizare a fondurilor structurale prin introducerea dimensiunii regionale şi au fost inserate programe de cooperare transfrontalieră. Comisia Europeană coordonează cercetări aplicate şi publică rapoarte dintre care, primul document oficial al UE pe tema planificării spaţiale este PEDS – Perspectiva Europeană de Dezvoltare Spaţială (1999). Acest document a fost negociat de către Comisia Europeană cu Statele membre. Prin acest document nu au fost impuse constrângeri Statelor Membre, dar a fost obţinut acordul acestora pentru obiectivul comun de dezvoltare durabilă şi echilibrată a teritoriului european, şi au fost conturate trei obiective majore: coeziune economică şi socială; conservarea şi gestionarea resurselor naturale şi a vestigiilor culturale; concurenţă mai echilibrată. Patrick Salez, în articolul citat, subliniază importanţa cuvintelor alese pentru a desemna noţiuni care au înţelesuri diferite de la ţară la ţară, dar care sunt şi destul de delicate din punctul de vedere al ideologiei politice. Termenul „spaţiu“ a fost preferat celui de „teritoriu” pentru a enunţa un concept mai puţin invaziv şi pentru a diminua temerile cu privire la posibilitatea unei percepţii de diminuare a suveranităţii statelor în domeniul planificării. Termenul de „dezvoltare“ a fost considerat mai „neutru” şi deci a fost preferat celui de „planificare” ce implică un grad mai ridicat de coordonare, de relaţionare de tip centru- periferie. În mod similar, cuvântul „perspectivă” ar înlocui pe cel de „schemă”, care derivă din practicile franceze. Dacă am folosi termenii care au fost evitaţi, Perspectiva Europeană de Dezvoltare Spaţială s-ar putea traduce prin „schemă de planificare teritorială a spaţiului european”. În ceea ce priveşte mediul urban, există câteva momente-cheie ale preocupărilor Uniunii Europene pentru promovarea dezvoltării urbane durabile şi a operaţiunilor de regenerare urbană ca mijloc de a atinge obiectivele dezvoltării urbane durabile. Aceste momente sunt marcate prin documente oficiale, dar şi prin programe, proiecte şi campanii de informare ale forurilor Europene. La începutul anilor 80, Consiliul Europei, a urmărit sensibilizarea autorităţilor publice şi a cetăţenilor asupra a patru teme de dezbatere: îmbunătăţirea calităţii mediului, reabilitarea parcului de locuinţe existent, stimularea iniţiativelor sociale şi culturale în cadrul oraşelor, participarea la procesul decizional.

În 1990, apare Carta Verde a mediului urban, document publicat de Consiliul Europei, în care se propune o metodă de analiză a problemelor mediului urban şi o abordare integrată. Este subliniată nevoia de reamenajare a zonelor urbane destructurate pentru a contracara tendinţa de extindere a oraşelor, precum şi revitalizarea cartierelor de locuinţe existente (centre istorice sau cartiere situate la periferie). În 1993 este lansat Programul comunitar de acţiune pentru mediu şi pentru o dezvoltarea durabilă care ţine cont de protecţia mediului, elaborat de Comisia Europeană pentru dezvoltare durabilă.

În 1994 este semnată Carta de la Aalborg privind oraşele europene şi dezvoltarea durabilă de reprezentaţii a 80 autorităţi locale europene şi de către 253 de reprezentanţi ai unor organizaţii internaţionale. Legăturile între dezvoltarea durabilă şi politicile urbane sunt enunţate sub formă de principii de acţiune în vederea dezvoltării durabile.

În 1996 este publicat Oraşe europene durabile - Raport al Grupului de experţi stabilit de Direcţia Generală de Mediu a Comisiei Europene care ca obiectiv să orienteze intervenţiile locale şi defineşte un ansamblu de principii aplicabile pentru a alege zonele de acţiune şi pentru a evalua şi supraveghea dezvoltarea durabilă a zonelor urbane. Pentru prima dată este subliniată legătura între dezvoltarea durabilă şi funcţionarea administraţiei publice, al cărui rol este de a instaura dezvoltarea durabilă, printr-o abordare integrată a problemelor economice, sociale şi spaţiale ale oraşelor. Integrarea orizontală şi verticală a politicilor publice cu incidenţa asupra dezvoltării urbane este indispensabilă.

În 1997, Comisia Europeană lansează un proces de consultare, în care este enunţată explicit necesitatea apariţiei unei perspective urbane în cadrul politicilor europene. Uniunea Europeană îşi propune să aducă o mai bună contribuţie asupra dezvoltării urbane durabile.

În 1999, este stabilit Cadrul de acţiune pentru o dezvoltare durabilă în cadrul Uniunii Europene. Documentul publicat de Comisia Europeană este articulat în jurul a patru teme:

- prosperitate economică şi crearea de locuri de muncă;

- inserţia socială şi reabilitarea zonelor urbane;

- mediul urban;

- guvernanţa urbană şi capacitatea locală de a trata aceste probleme.

Comisia Europeană propune astfel fonduri structurale care să fie utilizate pentru a ajuta la reabilitarea economică şi socială a zonelor ce se confruntă cu dificultăţi structurale. În 2004, Comisia Europeană a adoptat cadrul legislativ pentru reforma politicii de coeziune pentru perioada 2007 - 2013, obiectivele stabilite pentru programele comunitare fiind creşterea competitivităţii într-o Uniune Europeană largită (cu noile state membre). Acordul de la Bristol din 2005 priveşte instituirea unei cooperări pentru favorizarea dezvoltării unor comunităţi durabile.

13 Consolidarea capacităţii de planificare spaţială, precondiţie pentru dezvoltarea urbană raport intermediar, 2013, beneficiar: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice paragraf 122, p 48.

21
21
22
22

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României

Studii de fundamentare Studiul 25

În 2007, este aprobată cu ocazia reuniunii informale a miniştrilor europeni responsabili cu dezvoltarea urbană şi coeziunea teritorială, Carta de la Leipzig pentru oraşe europene durabile. Accentul s-a pus pe dezvoltarea durabilă a Uniunii Europene, recunoscându-se potenţialul dezvoltării oraşelor ca centre de dezvoltare economică însă şi existenţa problemelor de natură demografică, în ceea ce priveşte echitatea socială, excluziunea socială a unor anumite grupuri de populaţie, o lipsă de locuinţe de calitate accesibile ca preţ, şi probleme de mediu. Se recunoaşte nevoia de a asigura diversitatea culturală şi de a stabilii standarde înalte de calitate în domeniile design-ului urban, ale arhitecturii şi ale mediului. Prin aceasta se sprijină folosirea cât mai frecventă a abordarii integrate în dezvoltarea urbană. Politica de dezvoltare urbană integrată este un proces prin care sunt coordonate aspectele cheie de ordin spaţial, sectorial şi temporal. Procesul permite actorilor oraşului sa identifice natura transformărilor, în cazul studiat, pentru a propune o intervenţie de calitate bazată pe obiectivitate. Rezultatul dorit este integrarea operaţiunii la scara locală, cât şi municipală din punct de vedere urbanistic, economic şi social.

În 2008, Comisia Europeană a adoptat „Cartea Verde privind coeziunea teritorială: transformarea diversităţii teritoriale într- un avantaj“. Cartea Verde pune accent pe importanţa economiilor de scară, pe o infrastructură de conectare de înaltă calitate (de la şosele la căi ferate şi internet de mare viteză), precum şi pe necesitatea de a reduce şi mai mult divizarea pentru a putea rezolva numărul tot mai mare de probleme transfrontaliere (cum este schimbarea climei). În acelaşi timp, acest important document recunoaşte importanţa geografiei economice şi necesitatea de a înţelege problemele cu care se confruntă regiunile cu caracteristici geografice specifice (regiuni de munte, regiuni insulare şi regiuni rurale şi de graniţă, cu populaţie extrem de redusă). Cartea Verde cuprinde şi o inventariere a celor mai importante politici UE cu privire la amenajarea teritorială, de la agricultură la mediu, transport, ocuparea forţei de muncă, bazine maritime, cercetare şi dezvoltare, precum şi concurenţă. Este important de reţinut că CE recunoaşte în mod explicit dificultatea asociată progresului: „[Această dificultate este cauzată] de percepţia statelor membre că o parte dintre competenţele naţionale sau regionale cu privire la aspecte legate de utilizarea teritoriului şi planificarea dezvoltării era supusă discuţiilor libere. Trebuie clarificat faptul că nu s-a intenţionat în niciun fel punerea sub semnul întrebării a competenţelor naţionale şi regionale cu privire la aceste aspecte. Aceste probleme vor rămâne în afara domeniului de dezbatere lansat prin această Cartă Verde. 14

Din nou, prin publicarea Cartei Verzi privind coeziunea teritorială a reieşit ca fiind importantă diferenţierea în folosirea cuvintelor între expresiile „coeziune teritorială“ şi „amenajarea teritoriului“ – aceasta din urmă urmând să reprezinte în mod clar responsabilitatea autorităţilor naţionale. Devine clar acum faptul că graniţele administrative nu corespund întotdeauna zonelor funcţionale, evidenţiind avantajele unei politici de coeziune flexibile, care să fie mai aliniată cu necesităţile actuale ale teritoriilor. În acelaşi sens, relaţiile rural-urban trebuie regândite în conformitate cu procesele de urbanizare, unde „zonele periurbane, de exemplu, au o importanţă considerabilă“. 15 Odată cu acceptarea acestui fapt, devine evidentă şi necesitatea urmăririi obiectivelor de coeziune teritoriale prin politicile de dezvoltare regională, pentru a integra politici sectoriale în atingerea acestor obiective ( agricultura, transportul, concurenţa etc), care au impact asupra teritoriilor. Acest demers de integrare va juca un rol important în conturarea priorităţilor şi alocarea resurselor pentru perioada 2014-2020.

După Salez, planificarea spaţială la nivelul UE nu poate continua să avanseze substanţial în actualele condiţii dominate de

] nu mai

este suficientă: va trebui să facem pasul către o planificare mai strategică a teritoriului european, pe baza unei viziuni de ansamblu a dezvoltării ulterioare.“ 16 Este rezonabil de estimat că CE va continua să obţină o coeziune teritorială superioară prin acordarea stimulentelor pentru coordonare, cel puţin în perioada de programare 2014-2020. Pe termen lung, vor fi posibile şi schimbări mai profunde. Trebuie menţionat în acest sens un proces aflat în derulare, iniţiat în cadrul programului ESPON: ET2050 Scenarii Teritoriale şi Viziune pentru Europa. 17 Acest demers răspunde la o nevoie identificată deja a decidenţilor din domeniul dezvoltării teritoriale şi al coeziunii de a avea un cadru orientativ susţinut de o viziune integratoare a dezvoltării teritoriului european. Este un proces participativ care implică actori reprezentativi la nivel european, naţional şi regional. Viziunea trebuie să aibă are

problemele legate de suveranitate: „Recunoaşterea existenţei unui spaţiu european şi tratarea organizării acestuia [

un caracter strategic care să permită direcţionarea dezbaterilor de politică publică privind dezvoltarea teritorială. Proiectul ET2050 va aduce rezultate bazate pe date şi elemente de diagnostic produse deja în cadrul programului ESPON. Proiectul ET2050 îmbunătățește platforma științifică ESPON de date, indicatori, instrumente, tipologii și hărți şi răspunde la următoarele întrebări de cercetare:

- Care este starea actuală a structurii teritoriale europeane?

- Care va fi starea viitoare a structurii teritoriale europene (Orizont 2030 și 2050), bazat pe ipoteza că tendințele și politicile de dezvoltare vor rămâne stabile?

- Care pot fi posibile stări ale structurii teritoriale europene (orizont 2050) în trei scenarii teritoriale extreme? Care este spațiul de manevră pentru orientările de politică publică, şi cum ar putea fi formulate aceste marje pentru o viziune realistă a dezvoltării teritoriale pentru anul 2050?

14 http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2008:0616:FIN:EN:PDF

15 Ibid.15, p.13.

16 Ibid.15, p.17.

17 http://www.espon.eu/main/Menu_Projects/Menu_AppliedResearch/ET2050.html

22
22

Planificare strategică teritorială

Agora Est Consulting

2014

strategică teritorială Agora Est Consulting 2014 - Care ar putea fi ţinte intermediare pe termen mediu
strategică teritorială Agora Est Consulting 2014 - Care ar putea fi ţinte intermediare pe termen mediu

- Care ar putea fi ţinte intermediare pe termen mediu (2030), în vederea orientării dezvoltării teritoriale în direcția dorită de viziune pe termen lung? Și ce acțiuni politice și intervenții sunt necesare pentru a atinge aceste obiective intermediare?

- Care este robustețea rezultatelor pentru schimbări majore în ipoteze?

Pentru studiul de faţă este extrem de relevantă metodologia propusă de a clarifica modul de corelare între abordarea ştiinţifică şi cea politică pentru planificarea teritorială strategică. În schema care prezintă metodologia ET2050 este reliefată cooperarea între decizie şi informaţie. Astfel, prin analiza datelor şi prin fundamentarea ştiinţifică a unor prognoze, sunt definite câteva posibilităţi (scenarii). Se defineşte astfel „marja de manevră” a deciziei care devine astfel o decizie informată, deci nu o decizie bazată exclusiv pe convingeri ideologice dintr-o gândire politică generală şi nici o decizie care ar depinde prea mult de confruntările de moment pentru obţinerea puterii politice.

confruntările de moment pentru obţinerea puterii politice. Figura 25.2. Metodologia ET2050 1 8 Până în acest

Figura 25.2. Metodologia ET2050 18

Până în acest moment (septembrie 2013), au fost publicate descrieri pentru trei ipoteze de dezvoltare ale teritoriului european, prezente şi pe schema de mai sus: scenariul care pune în prim plan ideea de schimburi şi deci un teritoriu care să permită deplasări, scenariul care pune accent pe oraşe ca motoare de creştere şi respectiv scenariul care pune accent pe competenţele disctinctive şi pe identitatea regiunilor.

FLUXURI: Acest scenariu propune o imagine a teritoriului european în care, de-a lungul coridoarelor principale, sunt încurajate creşterea economică, creşterea populaţiei, investiţiile publice. Europa fluxurilor este caracterizată de conexiuni importante între oraşe şi noduri de transport care structurează teritoriului Europei. Politicile publice sunt centrate pe aspecte care să susţină conexiunile şi reţele pe distanţe lungi şi integrare globală.

ORAŞE: Acest scenariu propune o imagine a teritoriului european în care creşterea populaţiei, creşterea economică şi investiţiile publice sunt stimulate să se dezvolte în oraşe existente – oraşele sunt astfel văzute ca motoare de creştere la nivel global, naţional şi-sau regional. Europa oraşelor este caracterizată de oraşe puternice din punct de vedere economic, compacte. Ele structurează teritoriul european. Politicile publice sunt centrate pe aspecte ca: densificarea deci creşterea intensităţii folosirii terenurilor urbane, păstrarea şi amenajarea spaţiilor publice, reducerea traficului.

REGIUNI: Acest scenariu oferă o imagine a teritoriului european în care creşterea economică şi creşterea populaţiei, precum şi investiţiile publice se află în locuri selectate pe baza unor caracteristici de identitate regională şi puncte forte ale acelor locuri. Europa Regiunilor este caracterizată de teritorii urbane şi rurale puternice, care formează un mozaic cu diversitate de regiuni şi tipuri de teritorii cu identitate puternică. Politicile publice sunt centrate pe aspecte care ţin de auto-sustenabilitatea regiunilor, de dezvoltări de scară mică şi de protecţia peisajului.

18 http://www.espon.eu/export/sites/default/Documents/Projects/AppliedResearch/ET2050/ET2050_SIR_Slides.pdf

23
23
Strategia de Dezvoltare Teritorială a Româ niei Studii de fundamentare Studiul 25 24 Figura 25.3.a.

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României

Studii de fundamentare Studiul 25

24
24

Figura 25.3.a. Scenariul Fluxuri - Trei posibile scenarii pentru teritoriul European 19

Sursa: ESPON, 2013

scenarii pentru teritoriul European 1 9 Sursa: ESPON, 2013 Figura 25.3.b. S cenariul Oraşe - Trei

Figura 25.3.b. Scenariul Oraşe - Trei posibile scenarii pentru teritoriul European

Sursa: ESPON, 2013

24
24

Planificare strategică teritorială

Agora Est Consulting

2014

strategică teritorială Agora Est Consulting 2014 Figura 25.3.c. Scenariul Regiuni - Trei posibile scenarii
strategică teritorială Agora Est Consulting 2014 Figura 25.3.c. Scenariul Regiuni - Trei posibile scenarii
strategică teritorială Agora Est Consulting 2014 Figura 25.3.c. Scenariul Regiuni - Trei posibile scenarii

Figura 25.3.c. Scenariul Regiuni - Trei posibile scenarii pentru teritoriul European

Sursa: ESPON, 2013

Demersul de elaborare al SDTR este evident destinat să evidențieze dimensiunea europeană, regională și urbană a României pe următoarea perioadă de programare financiară (2014-2020) dar şi dincolo de această perioadă. Este de asemenea evident că şi pentru teritoriul României ca stat membru al Uniunii Europene se va ţine seama de proiecţiile din documentele strategice de la acest nivel. Până în 2050, există însă un orizont temporal mai apropiat – cel al anului 2020, pentru care sunt două documente cu statut diferit, dar care au o relevanţă importantă pentru SDTR. Strategia Europa 2020 a fost aprobată de Consiliul European în luna iunie a anului 2010 pune accent pe crearea mai multor locuri de muncă și condiții mai bune de trai, prin creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii. Este un document care orientează deja decizii şi alocări de resurse:

Agenda Teritorială 2020 este un document de natură interguvernamentală, care a fost acceptată de către ministerele cu responsabilități în planificare spațială și dezvoltare teritorială la Gödölló în 2011. Strategia Europa 2020 are următoarele priorităţi:

1)

Dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare (creștere inteligentă),

2)

Promovarea unei economii bazate pe utilizarea mai eficientă a resurselor, mai ecologică și mai competitivă (creștere

3)

durabilă) Promovarea unei economii cu grad înalt de ocupare a forței de muncă, care să asigure coeziunea socială și teritorială (creștere incluzivă)

În scopul asigurării coeziunii teritoriale, Strategia de Dezvoltare Teritorială a României trebuie să urmeze orientările propuse de Agenda Teritorială 2020:

1)

2) Incurajarea dezvoltării integrate în zone urbane, rurale și cu specific, în scopul facilitării sinergiei și a unei mai bune exploatări a valorilor locale 3) Integrarea teritorială în regiuni funcționale transfrontaliere și transnaționale ca factor cheie în competiția globală prin

Dezvoltarea teritorială policentrică și echilibrată ca precondiție a asigurării coeziunii și competitivității teritoriale

4)

folosirea potențialului de dezvoltare, dar și de protejare a mediului natural Dezvoltarea unor economii locale puternice pentru asigurarea participării regiunilor în competiția globală

5)

Imbunătățirea conectivității teritoriale în folosul persoanelor, comunităților și firmelor

6)

Management și conectare a valorilor ecologice, a peisajului și celor culturale pentru susținerea dezvoltării durabile 20 .

În ceea ce priveşte conţinutul prezentului studiu, la secţiunea Identificarea elementelor teritoriale cheie și relația acestora cu obiectivele Strategiei Europa 2020, raportul citat face referire la indicatori care ar putea demonstra existenţa unui context favorabil pentru planificare strategică teritorială în România – cu referire la dotări, capacitate dar şi valori existente într-un anume teritoriu. Dezvoltarea policentrică este recomandată de mai multe documente europene, iar Carta de la Leipzig (2007) recomandă o organizare teritorială echilibrată, bazată pe o structură urbană europeană policentrică.

20 Priorități ale Agendei Teritoriale 2020

25
25
26
26

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României

Studii de fundamentare Studiul 25

Există patru componente ale dezvoltării policentrice:

Morfologia teritoriului – mărimea și tiparele unităților administrativ-teritorialoriale, urbane și rurale: Distribuția teritorială a orașelor mici, mijlocii și mari cu descrierea structurii localităților privite prin distribuția demografică, a zonelor construite, a acoperirii teritoriului cu servicii de interes economic general și utilităților.

Specializarea funcțională – criteriu de amplasare și de organizare în clustere: Rezultată prin dezvoltarea specializării socio-economică a competențelor cheie.

Accesibilitate infrastructura de transport și ITC: Dezvoltarea policentrică are loc și prin conectarea cu infrastructura de transport și de tehnologie a informaților determinând dotarea adecvată a zonelor funcționale, urbane și regionale, facilitând activități specifice, cooperarea și apariția factorilor de competitivitate.

Parteneriat și integrare – utilizarea potențialului de dezvoltare : Formele de cooperare, de management și a instrumentelor folosite pentru a constitui baze solide pentru lucrul în reţea prin politici publice, planuri, programe de finanțare – pregătite şi implementate prin procese participative Cea de-a patra componentă este centrală pentru studiul de faţă: pentru a creşte impactul SDTR, este esenţială existenţa cooperării între actori, între nivele administrative, între sectoarele societăţii şi asumarea faptului că dezvoltarea echilibrată a unui teritoriu nu este aleatorie – necesită planificare, iar planificarea trebuie să integreze sectoarele de activitate. Spaţiul este suport pentru aceste activităţi, deci integrarea este facilitată dacă există o asumare a dimensiunii spaţiale în oricare din domeniile pentru care se face planificare.

III.1.1.b. Procese de planificare strategică teritorială în România Problemele sistemului de planificare strategică teritorială în România vor fi deci reliefate pe următoarele paliere: infomaţii, atribuţii, resurse umane, şi interacţiuni între actorii planificării. Facem afirmaţia conform căreia, procesul de pregătire şi de asumare a SDTR poate fi o oportunitate pentru a promova necesitatea de a înţelege nevoia de integrare a domeniilor de planificare şi folosirea teritoriului ca suport pentru această integrare. Dacă această necesitate este înteleasă, sunt şanse pentru a asigura şi capacitatea de a face planificare strategică teritorială prin instituirea unor competenţe, proceduri şi obişnuinţe de lucru.

III.1.1.b.1. Informaţii

planificare şi informaţie

„Dinamicile urbane globale rămân o necunoscută pentru majoritatea autorităţilor locale. Aceasta nu se întâmplă pentru că nu le pasă de ce se petrece în alte oraşe; ba chiar din contră, mulţi primari sunt foarte dornici să înveţe de la omologii lor. Acest lucru se întâmplă pentru că oraşele sunt greu de studiat. În primul rând există o problemă a datelor. Datele locale sunt de cele mai multe ori greu de obţinut şi, chiar şi atunci când acestea sunt disponibile, domeniul şi scara la care se face analiza ridică o serie de provocări. Cel mai important, este greu de determinat unde începe un oraş şi unde se termină. Este bine cunoscut faptul că zonele funcţionale ale oraşelor se suprapun de cele mai multe ori peste graniţele jurisdicţionale. Astfel, pentru a înţelege economia unui oraş şi impactul social şi de mediu al acesteia, trebuie să privim lucrurile la scară mult mai largă. Felul în care trebuie definită această scară în mod precis şi corect este totuşi o problemă care nu a fost rezolvată până acum. Dat fiind că oraşele sunt organisme vii aflate în dinamică, de cele mai multe ori este greu să le comparăm cu o linie de referinţă stabilă de-a lungul unor perioade mai lungi de timp.” 21 Nu este întâmplător faptul că analiza din cadrul acestui studiu debutează cu tema lipsei de informaţii. Este specific oricărui demers de planificare să pornească de la o cunoaştere a existentului şi să opereze un diagnostic pe baza informaţiilor respective pentru a face propuneri pentru viitor. În România, în 2009-2010 a fost derulat un contract de consultanţă pentru Studiul intitulat “Instrument de monitorizare, prognozare și evaluare a dezvoltării urbane - Observatoare Urbane - OU” 22 care a demonstrat nu numai cât este de important demersul de colectare a datelor, cât şi faptul că informaţia dă şi măsura transparenţei decizionale şi creează premizele proceselor participative. Planificarea strategică este definită ca „proiecţie” a unui viitor dorit şi a unor moduri eficiente de a face să se întâmple 23 , dar este şi modalitatea prin care este asigurată corelarea deciziilor interdependente într-un sistem. Complexitatea planificării derivă din această dependenţă reciprocă între decizii, iar atunci când vorbim despre dezvoltarea unui teritoriu, deciziile sunt evident inter-dependente şi din domenii variate şi egale ca

importanţă. Dacă nu informaţia care priveşte un anumit teritoriu nu circulă de la un sector al societăţii la altul, de la un departament al administraţiei locale la altul, dar şi de la consiliul local la agenţii economici pe care ne bazăm să aducă creştere economică de exemplu, atunci nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a opera legături între aceste domenii de decizie. Deci, practic, nu putem vorbi de planificare strategică teritorială.

lipsa datelor şi dificultatea de înregistrare a dinamicilor teritoriului

La nivelul teritoriului, nevoia de date relevante, spaţializate este demonstrată de existenţa unui demers de proiect finanţat prin PO DCA - Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative de către Ministerul Dezvoltării Regionale aprobat încă din 2009.

21 Consolidarea capacităţii de planificare spaţială, precondiţie pentru dezvoltarea urbană raport intermediar, 2013, beneficiar: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - paragraf 41, pagina 12

22 Contractor: Lattanzio e Associati. Numărul/data Contractului nr. 387/22/12/2008. Beneficiar: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, Numărul/data Contractului nr. 387/22/12/2008. 23 Ackoff, R.I. „A Concept of Corporate Planning” 1970, p1, citat în «Ascensiunea şi declinul planificării strategice », Henry Mintzberg, Ed. Publica, 2008, p. 27

26
26

Planificare strategică teritorială

Agora Est Consulting

2014

strategică teritorială Agora Est Consulting 2014 Prin proiectul OT – Observator Teritorial , este
strategică teritorială Agora Est Consulting 2014 Prin proiectul OT – Observator Teritorial , este

Prin proiectul OT Observator Teritorial, este recunoscută deci necesitatea cunoaşterii caracteristicilor teritoriului, dar şi nevoia de monitorizare a impactului teritorial al programelor implementate pentru eficientizare politicilor şi programelor. De asemenea, este un răspuns dat la necesitatea de a iniţia instrumente pentru implementarea Agendei Teritoriale a Uniunii Europene.

OT va face, deci, atât diagnoză, cât şi prognoză, aşa cum fac deja sisteme care există în mai multe state membre UE (Franţa:

Observatoire des territoires sau Germania -Raumbeobachtungssystem). În vederea îndeplinirii obiectivului general, prin proiect se propune realizarea şi implementarea la nivel naţional a Observatorului Teritorial – sistem informaţional integrat pentru sprijinirea dezvoltării teritoriale. Observatorul teritorial se va prezenta sub forma unei aplicaţii informatice în care sunt înregistrate informaţii şi date statistice necesare pentru a caracteriza un teritoriu (la nivel de regiuni, de judeţe, de municipii, oraşe şi comune), astfel structurate încât să evidenţieze dinamica şi disparităţile teritoriale din România. Acest dispozitiv va reuni informaţii şi reprezentări cartografice care permit urmărirea evoluţiei în timp şi în spaţiu a unor indicatori specifici domeniilor de activitate ale Ministerului de resort. Informaţiile prezentate în cadrul observatorului vor fi actualizate periodic, agregate şi prezentate în formă sintetică în tabele, hărţi şi indicatori statistici.

În urma acestui demers urmează să fie obţinute următoarele rezultate:

definirea categoriilor principale de date statistice şi indicatori relevanţi pentru caracterizarea teritoriilor;

− identificarea instituţiilor din România la nivel naţional şi local, care produc şi deţin date statistice oficiale cu incidenţă asupra dinamicii teritoriale;

− relaţionarea dintre categoriile de date şi modul de organizare a acestora din baza de date Eurostat şi Observatorul Teritorial;

− definirea fluxurile de date interinstituţionale pe niveluri teritoriale (naţional, judeţean, local);

− clarificarea specificaţiilor tehnice în vederea compatibilizării surselor de date constituite cu baza de date din sistemul integrat ce va fi creat în cadrul proiectului;

− definirea unor modalităţi de actualizare permanente a bazei de date;

definirea unui modul de curs despre indicatori: profilul echipei/echipelor de training; structura curriculei pentru fiecare modul de curs;

descrierea suportului de curs necesar pentru fiecare modul de curs;

− 3 alternative de factori de evaluare elaborate în conformitate cu legislaţia în vigoare privind achiziţiile publice.

Dat fiind faptul că nu au fost luate încă decizii privind indicatorii şi modul de colectare a datelor pentru OT, este nececsară şi posibilă corelarea între propunerile pentru instrumentele de planificare teritorială şi respectiv propunerile privind modul în care va opera OT.

La nivelul localităţilor, Comisia Europeană a lansat Auditul Urban în iunie 1997, având ca obiectiv general acela de a permite o evaluare a stadiului oraşelor individuale europene şi de a furniza acces la informaţiile comparative din alte oraşe europene. DG REGIO - Direcţia Generală regională pentru politică şi respective EUROSTAT sunt responsabili de gestionarea Audit-ului Urban. Alte direcţii ale Comisiei europene au înştiinţat despre alegerea informaţiilor care vor fi incluse în Auditul Urban.

În iunie 1999, comisia a realizat o colectare a datelor privind indicatorii comparabili la nivelul oraşelor europene. în cursul acestui "Proiect Pilot de Audit Urban" 450 de variabile au fost stranse pentru 58 din cele mai mari oraşe. Primul Audit Urban la scară largă a avut loc în 2003 şi 2004, ca urmare a evaluării acestui proiect pilot. Acesta a generat o listă mai concentrată de variabile şi o extindere semnificativă a oraşelor care participă, acoperind peste 250 de oraşe din EU27. Rapoartele astfel fundamentate furnizează o analiză detaliată a statisticii sociale, economice, demografice. Foloseşte alte date disponibile, de exemplu un nivel educaţional, implicare civică şi mediu. Conţine date pentru mai mult de 250 de indicatori din următoarele domenii: demografie, aspecte sociale, aspecte economice, implicare civică, educaţie şi formare, mediu, mobilitate şi transport, societatea informaţională, cultură şi agrement.

Auditul Urban activează pe trei nivele spaţiale diferite: oraş, zona urbană mai mare (LUZ), cartier (SCD). Furnizează, de asemenea, o tipologie a oraşelor europene, care permite oraşelor din auditul urban să găsească alte oraşe cu care să se compare. Audit-ul Urban European implică 27 de oficii naţionale de statistică care colaborează sub coordonarea Eurostat. Datele sunt colectate despre mai mult de 300 de variabile care descriu calitatea vieţii în 300 de oraşe europene. Informaţii suplimentare sunt de asemenea colectate ca urmare a unui sondaj privind percepţia pe care locuitorii o au asupra oraşului lor. Colectarea datelor în prezent se realizează din trei în trei ani, dar se face şi colectarea datelor anual pentru un număr mai mic de variabile.

Studiul Instrument de monitorizare, prognozare și evaluare a dezvoltării urbane - Observatoare Urbane, arăta dificultăţile pe care le-au avut autorităţile centrale în a furniza datele cerute pentru Auditul Urban de la nivel european şi rezistenţa autorităţilor locale în a furniza la rândul lor către nivelul central informaţiile necesare. Acest fapt demonstrează o relaţie dificilă între nivelul administrativ central şi cel local în ceea ce priveşte colectarea şi disponibilitatea informaţiei.

27
27

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României

Studii de fundamentare Studiul 25

Studiul respectiv a oferit recomandări şi în ceea ce priveşte indicatorii relevanţi pentru monitorizarea realităţilor urbane, dar şi sugestii privind rolul pe care ar trebui să îl joace un Observator Urban atât pentru a oferi informaţii sintetice şi relevante despre starea oraşului, dar şi pentru a evalua impactul politicilor urbane locale, cât şi pentru a crea oportunităţi de dialog între actorii urbani pentru a ajunge la aplicarea principiilor de guvernanţă urbană.

dificultăţi în colectarea datelor pentru planificarea strategică teritorială

Sursa principală a datelor statistice pentru intregul teritoriu al Romaniei sunt Institutul Naţional de Statistică (INS) şi direcţiile regionale şi judeţene de statistică. Acestea publică în fiecare an Anuarul Statistic al Romaniei, Anuarele Statistice Judeţene şi Fişele Localităţii. Anuarele Statistice conţin o cantitate extrem de mare de informaţii, impărţite în următoarele domenii:

1. Geografie, meteorologie şi mediu inconjurător;

2. Populaţie;

3. Piaţa forţei de muncă;

4. Veniturile, cheltuielile şi consumul populaţiei;

5. Locuinţe şi utilităţi publice;

6. Asistenţă socială;

7. Sănătate;

8. Educaţie;

9. Cultură şi sport;

10. Preţuri;

11. Conturi naţionale;

12. Investiţii şi imobilizări corporale;

13. Ştiinţă, tehnologie şi inovări;

14. Agricultură şi silvicultură;

15. Activitatea intreprinderii,

16. Industrie şi construcţii;

17. Transporturi, poştă şi telecomunicaţii;

18. Comerţ internaţional;

19. Comerţ interior şi servicii de piaţă;

20. Turism;

21. Finanţe;

22. Justiţie;

23. Statistică internaţională.

Toate aceste informaţii se prezintă ca cifre pentru o localitate, un judeţ sau la nivel naţional. Este foarte dificilă corelarea acestora cu spaţiul dacă nu s-a ţinut măcar evidenţa decupajelor de la circumscripţiile de recensământ. Şi mai mult, pentru a putea urmări un fenomen în timp, este nevoie de păstrarea aceloraşi contururi pentru circumscripţiile de recensământ. În plus, aceste domenii sunt, în general, analizate la nivel naţional, pe macroregiuni, pe regiuni de dezvoltare şi pe judeţe în cadrul anuarelor statistice naţional şi judeţene, iar domeniile respective se regăsesc la nivelul oraşelor în Fişele Localităţii. Nu există o regulă generală şi sunt situaţii în care, pentru anumiţi indicatori, Anuarele statistice judeţene conţin uneori şi date la nivelul localităţilor componente.

În cadrul proceselor de planificare urbană, selecţia de indicatori folosiţi se bazează, în mare parte, pe Fişa Localităţii, dar include şi un număr însemnat de alte surse. Cu excepţia numărului de locuitori, anuarele statistice naţionale nu conţin date pentru toate oraşele. Spre exemplu, în ceea ce priveşte domeniul asistenţei sociale, anuarul statistic furnizează date privind numărul mediu de pensionari, asistenţa destinată şomerilor inregistraţi şi numărul cantinelor de ajutor social, dar nu furnizează informaţii privind asistenţa altor categorii vulnerabile, cum ar fi copiii şi persoane cu handicap, care se regăsesc în anuar pentru nivelul naţional. De asemenea, datele privind sănătatea nu includ, la nivelul teritorial, indicatorii referitoare la imbolnăviri, pe tipologii (spre exemplu, SIDA, TBC etc) sau indicatorii privind funcţionarea serviciilor de urgenţă. Datele teritoriale (regionale şi judeţene) privind sistemul sanitar se limitează la informaţii privind infrastructura şi personalul sanitar. În ceea ce priveşte educaţia, se remarcă faptul că informaţiile se concentrează asupra unităţilor de invăţămant, populaţiei şcolare şi personalului didactic, dar nu includ şi indicatorii complecşi cum ar fi rata de cuprindere a sistemului de invăţămant pe grupe de vârstă sau rata abandonului şcolar, care sunt calculaţi numai pentru nivelul naţional. Se remarcă faptul că informaţiile de mai sus, care lipsesc în anuarele statistice la nivelul judeţean şi regional NU se regăsesc nici în Fişele Localităţii pentru nivelul oraşelor. Mai mult, se menţionează faptul că, din motive legate de metodologie statistică, rata de şomaj nu se poate calcula la nivel de municipiu. Pentru datele privind sistemul de asistenţă socială, la nivelul oraşelor cele mai valide surse de informaţii sunt serviciile specializate din cadrul Primăriilor (Serviciul de protecţia a copiilor, serviciul pentru persoanele în vârstă, serviciul de asistenţă socială etc) sau din cadrul Consiliilor Judeţene (care impart cu Primăriile anumite competenţe în domeniul asistenţei sociale).

Planificare strategică teritorială

Agora Est Consulting

2014

strategică teritorială Agora Est Consulting 2014 În ceea ce priveşte educaţia, Inspectoratul Şcolar
strategică teritorială Agora Est Consulting 2014 În ceea ce priveşte educaţia, Inspectoratul Şcolar

În ceea ce priveşte educaţia, Inspectoratul Şcolar deţine multe informaţii suplimentare faţă de cele inregistrate în anuarele statistice şi care pot fi necesare pentru o analiză completă a sectorului pre-universitar la nivelul oraşelor, cum ar fi spre exemplu, analiză a gradului de atractivitate a şcolilor dintr-un oraş faţă de zonele limitrofe, prin studiul provenienţei (domiciliul) copiilor. În cazul invăţămantului universitar, anuarele statistice nu menţionează, spre exemplu dotarea cu cămine şi cantine studenţeşti, informaţii care se pot cere la institutele universitare.

În general, informaţiile privind mediul economic sunt extrem de reduse: evidenţa numărului intreprinderilor la nivelul localităţilor nu este inregistrată la nivelul tuturor direcţii de statistică judeţene, iar sursele alternative de informaţii (cum ar fi baza de date privind operatorii economici avand autorizaţia de funcţionare, în posesia primăriilor, precum şi baza de date a Registrului Comerţului), folosind indicatorii diferiţi. Informaţii privind investiţiile străine nu sunt disponibile la nivelul localităţilor. Datele privind inovarea şi întreprinderile inovative se bazează pe o anchetă realizată în perioada 2002-2004, rezultatele nu mai sunt de actualitate şi nu sunt furnizate la nivel de oraş. Anuarele statistice nu includ date privind calitatea şi protecţia mediului inconjurător, ceea ce conduce la o situaţie destul de complexă în ceea ce priveşte comparabilitatea datelor statistice în acest domeniu, sursele alternative de date fiind Agenţiile Regionale şi Judeţene de protecţia mediului, care elaborează planurile de acţiune pentru mediu, rapoartele anuale privind starea mediului, precum şi planurile pentru gestionarea deşeurilor la nivel local şi regional. Totodată, nu există date disponibile privind consumul de apă şi de energie termică/ cap de locuitor/ zi, pe zone ale oraşului, iar consumul de energie termică nu se poate calcula nici la nivelul total, de oraş, în cazul în care sistemul de incălzire al gospodăriilor este debranşat de sistemul centralelor termice tradiţionale. De altfel, nu există, în momentul de faţă, o centralizare a consumului de energie electrică/cap de locuitor/zi.

Modificările intervenite în cadrul sistemului de indicatori ingreunează analiza evoluţiei datelor în timp Spre exemplu, datele privind sistemului de invăţămant profesional sunt destul de greu de interpretat deoarece incepand cu anul şcolar 2003/2004 au fost redefinite unităţile şcolare independente din reţeaua sistemului de invăţămant în condiţiile aplicării de către MEC a noilor planuri – cadru, modificarea afectand numai scriptic numărul acestora, nu şi existenţa ca atare a unităţilor şcolare. De altfel, modificarea definiţiei populaţiei ocupate determină faptul că datele privind rata de şomaj incepand cu anul 2002 nu poate să fie comparată cu valoarea inregistrată cu anii în urmă. Pentru o cunoaştere mai aprofundată a indicatorilor urbani, prin „localizarea” acestora la nivelul cartierelor, există trei precondiţii esenţiale: definirea/identificarea cartierelor la nivel administrativ şi în mod ştiinţific/exact; disponibilitatea bazelor de date ale organizaţiilor relevante, reprezentand surse de date şi informaţii (o parte din acestea fiind menţionate mai sus), disponibilitatea unui sistem informatic corespunzător şi performant care să permit extragerea şi ordonarea informaţiilor conţinute în bazele de date. Cele trei condiţii se intalnesc rar la nivelul oraşelor din România, ceea ce face că gradul de cunoaştere reală a teritoriului, la nivelul oraşelor şi a zonelor componente acestora, să fie relativ de scăzut.

Ceea ce ar putea fi definit că un proces de „spaţializare” a indicatorilor urbani pe zone ale oraşului, se află într-un stadiu foarte puţin avansat în România. Cu toate acestea, trebuie menţionat faptul că unele administraţii publice locale, printre care Municipiile Sibiu, Braşov şi Baia Mare, au început demersurile necesare pentru asigurarea imbunătăţirii gradului de cunoaştere a teritoriului, inclusiv prin promovarea unor procese participative de planificare strategică (anchete asupra populaţiei) şi prin implicarea actorilor cheie în furnizarea informaţiilor necesare analizei contextului la nivel sub-administrativ. Din sumele oricum nu prea mari destinate elaborării documentaţiilor şi documentelor de planificare, o parte trebuie să fie folosită pentru costurile procurării datelor statistice. Calitatea informaţiilor se reflect evident în calitatea documentaţiilor şi a documentelor de planificare spaţială. Mult mai multe informaţii ar trebui să fie accesibile oricui, pe site-urile direcţiilor de statistică. Nu există preţuri standard la birourile statistice judeţene. Unele informaţii sunt oferite gratuit pe site, alte direcţii de statistică percep taxe pentru acelaşi gen de informaţii. Adesea, autorităţile publice locale plătesc pentru informaţii de la birourile judeţene de statistic – informaţii care sunt colectate pentru a fi utilizate chiar de către autorităţile publice locale.

Evoluţia în domeniul planificării nu va fi posibilă decât atunci când s-au convenit unităţile statistice şi datele sunt colectate şi împărtăşite în mod deschis cu profesioniştii în urbanism. În plus, există unele serii de date care nu sunt colectate de birourile statistice, iar instituţiile autorizate nu doresc sau nu au posibilitatea de a realiza un schimb de date. Date precum rata criminalităţii sau sănătatea şi bunăstarea publică sunt colectate de alte autorităţi (birouri de poliţie, departamente de sănătate) care au experienţă şi/sau interes limitat de a colabora şi a împărtăşi aceste informaţii în scopul planificării. În plus, compatibilitatea între teritorii, precum şi o monitorizare corectă în timp ar fi mult îmbunătăţite dacă autorităţile centrale s-ar angaja să elaboreze ghiduri metodologice care să sugereze indicii relevanţi (de exemplu, măsura standard pentru sărăcie şi excluziune socială) şi intervalul de timp ce trebuie luat în considerare.24

problema cadastrului

Înregistrarea imobilelor în cadastru şi în cartea funciară se face în prezent la cererea proprietarilor, şi sunt frecvente situaţiile

în care proprietarii nu au motivaţia şi disponibilitatea financiară de a face acest lucru.

24 Consolidarea capacităţii de planificare spaţială, precondiţie pentru dezvoltarea urbană raport intermediar, 2013, beneficiar: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - paragraf 268, p. 91

29
29
30
30

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României

Studii de fundamentare Studiul 25

Din 2004, autoritatea în domeniul cadastrului şi a publicităţii imobiliare este deţinută de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară - ANCPI. ANCPI stabileşte politica în domeniul de specialitate, strategia și reglementările de dezvoltare și de armonizare a activităților specifice în cadrul politicii generale a Guvernului și ia măsuri pentru a asigura implementarea acestor politici prin instituțiile subordonate. Actul normativ principal pentru Sistemulul Integrat de Cadastru şi Publicitate Imobiliară din România este Legea nr. 7 din 13 martie 1996. Anul 2004 este momentul când se înfiinţează ANCPI prin reorganizarea ONCGC (Oficiul National de Cadastru, Geodezie și Cartografie – înfiinţat în 1997 care era instituţie publică în subordinea Guvernului României sub directa coordonare a Primului Ministru, care îndruma, controla și realiza activitatea de geodezie, fotogrametrie, teledetecție, cartografie și cadastru la nivelul întregii ţări) şi preluarea activitatii de publicitate imobiliară de la Ministerul Justiției. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.41/2004 (OUG) a modificat legea 7 din 1996 în ceea ce priveşte structura a birourilor de carte funciară care au trecut de la judecătorii (Ministerul Justiţiei) în cadrul Agenţiei Naţionale nou-înființate, creându-se, la nivelul fiecărui judeţ şi al Municipiului Bucureşti, 42 de oficii de cadastru şi publicitate imobiliară (OCPI), subordonate ANCPI.

În textul Strategiei de Dezvoltare Durabilă (2009) era semnalat faptul că, spre deosebire de marea majoritate a statelor membre ale UE, România nu dispune înca de un cadastru general conţinând date esenţiale complete pentru întregul teritoriu al ţării privind delimitarea unitaţilor teritorial-administrative, a proprietaţilor, a suprafeţelor cu destinaţie economică (inclusiv imobiliar-edilitare), imobilelor, ecosistemelor terestre și acvatice (inclusiv arealele protejate), siturilor cu valoare istorica (inclusiv cele arheologice) sau cele facând parte din patrimoniul cultural. Se estima, în 2009, că finalizarea cadastrului general la nivel naţional pe baza planului cadastral index va putea avea loc estimativ în jurul anului 2020, având ca rezultat:

- Asigurarea unei baze reale în vederea garantării dreptului de proprietate;

- Susţinerea dezvoltării pieţei imobiliare și a creditului ipotecar;

- Stabilirea unei baze reale de impozitare;

- Asigurarea transparenţei și a accesului la informaţia publică.

Având în vedere importanţa cadastrului recunoscută la nivel decizional, ANCPI a depus cereri de finanţare pentru studii de oportunitate şi analize instituţionale. În strategia ANCPI 2013 – 2017 prezintă viziunea acestei instituţii extrem de importante:

„Viziunea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară este de a dezvolta şi menţine un sistem unitar de cadastru şi carte funciară la nivel naţional, de a crea mecanisme şi proceduri care să garanteze şi să protejeze drepturile de proprietate şi astfel de a sprijini şi contribui la dezvoltarea economică şi socială a României. Importanța economică, socială și administrativă a ANCPI este direct proporțională cu completitudinea, corectitudinea și disponibilitatea informațiilor funciare, ca unul din furnizorii de stabilitate și securitate în societatea românească.”

Din datele statistice centralizate de ANCPI, reiese că numărul imobilelor înregistrate în sistemul cadastru şi publicitate imobiliară este de cca 6.200.000, ceea ce reprezintă 40% din totalul numărului de parcele ce fac obiectul titlurilor de proprietate. ANCPI a finalizat în anul 2010 un proiect privind conversia planurilor de amplasament şi delimitare din format analogic în format digital şi realizarea unei baze de date şi a unei arhive digitale într-un sistem la nivel naţional, constituind o componentă a infrastructurii necesare cadastrului general. De la 35 de judeţe cuprinse în proiect, au fost preluate şi scanate un număr de 2.800.000 documentaţii cadastrale. Finanţarea serviciilor a fost asigurată din venituri proprii. În vederea realizării cadastrului general a fost implementat un sistem informațional de conversie a arhivelor clasice, în anul 2010 finalizându-se proiectul de conversie în format digital a 1.781.456 cărți funciare.

În contextul acelorași preocupări de realizare a cadastrului sistematic (a fost inițiat în anul 2009 și continuat în anul 2010), proiectul de realizare a planurilor parcelare conturat prin alocarea de la bugetul propriu al autorităților locale a unei sume de 100.000 euro/județ în vederea realizării planurilor parcelare, care trebuie să se finalizeze cu înscrierea gratuită a titlurilor de proprietate în cartea funciară. Astfel, la data de 31.12.2010, din suprafața contractată de 246 mii ha, au fost verificate, recepționate și introduse în baza de date documentații cadastrale acoperind 98 mii ha, ceea ce înseamnă un număr de 96.794 imobile recepționate. ANCPI a iniţiat în 2009 proiectul CAESAR – Completarea Sprijinului UE pentru Restructurarea Agriculturii, finanţat de BIRD – Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Data închiderii proiectului era prevăzută pentru 30 iunie 2013. Obiectivul Proiectului este de a facilita restructurarea fermelor, pe baze de piaţă, prin îmbunătăţirea capacităţii fermierilor, a membrilor de familie ai acestora şi a lucrătorilor agricoli de a-şi gestiona activele şi venitul. Beneficiile proiectului sunt:

gratuitatea înregistrării proprietăţii, atragerea fondurilor Uniunii Europene destinate realizării subvenţiilor în agricultură, finalizarea procesului de restituire a proprietăţilor la nivelul unităţilor administrativ teritorial, crearea unui sistem unic de evidenţă reală a imobilelor care conferătransparenţă, acces facil la informaţii, rapiditate în procesarea cererilor, siguranţă şi securitatea tranzacţiilor. Valoare totală a proiectului este de 51,4 milioane Euro din care valoare finanţată de la Bugetul de Stat prin Acordul de Împrumut nr. 4875RO semnat cu BIRD este de 47,7 milioane Euro, iar valoare finanţată de ANCPI este 3,7 milioane Euro 25 . Cu aceste sume au fost realizate lucrări de cadastru sistematic pentru proprietăţi agricole din 50 de unităţi administrative teritoriale.

30
30

Planificare strategică teritorială

Agora Est Consulting

2014

strategică teritorială Agora Est Consulting 2014 De asemenea, cu finanţare PO AT (Program Operaţional
strategică teritorială Agora Est Consulting 2014 De asemenea, cu finanţare PO AT (Program Operaţional

De asemenea, cu finanţare PO AT (Program Operaţional Asistenţă Tehnică - Axa Prioritară 1 Sprijin pentru implementarea instrumentelor structurale şi coordonarea programelor), ANCPI implementează în acest moment un proiect intitulat Proprietatea imobiliară – fundament pentru politici naţionale şi europene” – cod SMIS 45246. Acest proiect are ca obiectiv analiza critică a cadrului legislativ ce guvernează procesul de înregistrare a proprietăţilor imobiliare din România şi elaborarea unor propuneri argumentate de îmbunătăţire a cadrului legislativ. Acest proiect va conduce la elaborarea unei strategii de realizare a cadastrului sistematic. 26

Pentru a crea o evidenţă completă şi unitară, Guvernul României a decis să susţină înregistrarea tuturor proprietăţilor imobiliare, de pe întreg teritoriul ţării. Acest obiectiv se va finaliza în aproximativ 10 ani. În analiza SWOT inclusă în textul Strategiei ANCPI 2013 – 2017 este semnalată ca punct slab „absenţa unui program naţional de informare publică cu privire la necesitatea şi importanţa înregistrării proprietăţilor imobiliare în sistemul de cadastru şi carte funciară„. Este deasemenea recunoscut ca aspect negativ faptul că sunt „costuri ridicate ale unor servicii ce determină cetățenii să încheie acte de transfer sub semnătură privată, fiind pusă astfel în pericol siguranța circuitului civil. Este deci necesar un efort susţinut pentru a completa un procentaj extrem de important (60%) de proprietăţi ce trebuie înregistrate sistematic. Fără acest cadastru sistematic, este practic extrem de dificil montajul funciar (inclusiv exproprierea) pentru lucrări de investiţii, este imposibişă accesarea unor programe de finanţare pentru agricultură, sau comasarea terenurilor agricole pentru a dezvolta exploatări agricole de dimensiuni medii (jumătate din terenurile pe care se face agricultură au sub un hectar, iar cealaltă jumătate este acoperită de exploatări agricole de mari dimensiuni – nu există o „zonă de mijloc”). Deasemenea, este extrem de importantă înregistrarea sistematică a domeniului public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale şi al Statului – ca bază pentru programe complexe de regenerare urbană, de amenajare a spaţiilor publice, dar şi ca o condiţie esenţială a descentralizării (transferul unor proprietăţi ale statului către autorităţile publice locale). Nu în ultimul rând trebuie semnalată necesitatea finalizării procesului de retrocedare a proprietăţilor la nivelul unităţilor administrativ teritoriale.

Această strategie a fost considerată extrem de importantă, şi deşi termenul de finalizare a strategiei era aprilie 2014, acest termen a fost devansat cu 6 luni pentru a asigura coordonarea între măsurile propuse în această strategie şi respectiv ebalorarea documentelor de programare a Fondurilor Europene Structurale şi de Investiţii- FESI 2014-2020. Este evident că ANCPI trebuie să beneficieze de sprijin financiar din aceste fonduri având în vedere faptul că România este singura ţară din UE care nu are iniţiat un program de cadastru sistematic.

În cadrul acestei strategii sunt listate prioritățile pe termen mediu și lung ale ANCPI: Înregistrarea sistematică în sistemul de cadastru şi carte funciară a proprietăţilor imobiliare (introducerea cadastrului unitar), Asigurarea finanțării Programului Național de Cadastru și Carte Funciară, Îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice şi a colaborării cu principalii parteneri: notari, autorizați, instituții etc., Facilitarea accesului la informaţiile despre proprietăţi, Pregătirea profesională continuă a personalului, Desemnarea ANCPI ca autoritate de management pentru gestionarea fonduriloralocate printr-un program operațional sub denumirea de Program Operațional Sectorial pentru Managementul Teritoriului (POSMT) pentru perioada 2014 –2020, Implementarea Directivei INSPIRE - 2007/2/EC a Parlamentului European şi Consiliului din 14 martie 2007 şi stabilirea Infrastructurii Nationale de Informaţii Spaţiale, Stabilirea de termene maximale și unitare pentru serviciile publice, Reducerea costurilor de înregistrare, Simplificarea procedurilor de recepție cadastrală și înscriere în cartea funciară, Informatizarea completă a sistemului de cadastru și carte funciară, Trecerea la înregistrarea electronică (e-Înregistrare).

Un obiectiv major prevăzut de art.8, alin.(15), din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.64/2010 privind modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr.7/1996, este realizarea Programului Național de Cadastru și Carte Funciară, în scopul eliberării certificatelor pentru înscrierea în cartea funciară a posesorilor ca proprietari și, după caz, a dezbaterilor succesorale, a întocmirii documentațiilor cadastrale și a înregistrării gratuite a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. La realizarea acestui program pot participa și organele și autoritățile administrației publice centrale, unitățile administrativ-teritoriale, precum și alte persoane juridice interesate, care au resurse financiare. Acestea vor încheia protocoale de colaborare cu ANCPI cu privire la caietul de sarcini, modalitățile de avizare, de verificare, de recepție și de înscriere în cartea funciară, precum și cu privire la utilizarea acestor informații. Finanţarea cheltuielilor privind realizarea Programului Național de Cadastru și Carte Funciară se asigură din bugetul de stat, precum şi din alte surse financiare alocate din bugetul unităţilor administrativ-teritoriale sau din surse internaţionale. În aplicarea prevederilor legale menționate, Directorul General al ANCPI a emis Ordinul nr. 1184/2011 privind aprobarea Protocolului-cadru de colaborare între ANCPI şi unităţile administrativ-teritoriale pentru