Sunteți pe pagina 1din 25

Scrie un eseu în care să demonstrezi că o poezie scrisă de In debutul părţii a doua (expoziţiunea), sunt realizate prin

Ion Barbu aparţine modernismului. DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR antiteză portretele membrilor cuplului, deosebirea dintre ei fiind
Titlul baladei trimite cu gândul la marile poveşti de dragoste din elementul care va genera intriga. Numele Crypto, cel tăinuit,
în realizarea eseului, vei avea în vedere: literatura universală, Romeo şi Julieta, Tristan şi Isolda. însă la „inimă ascunsă", sugerează apartenenţa la familia ciupercilor
• explicarea conceptului modernism; Ion Barbu, membrii cuplului sunt antagonici (fac parte din regnuri (cripto-game) şi postura de rege (rigă) al făpturilor inferioare, din
• prezentarea structurii textului poetic ales; diferite), personaje romantice cu calităţi excepţionale, dar regnul vegetal. Numele Enigel are sonoritate nordică şi susţine
• relevarea rolului expresiv al nivelurilor textului poetic ales; negative, în raport cu norma comună (Crypto e „sterp? şi „nărăvaş/ originea ei, de la pol şi trimite probabil la semnificaţia din limba
• evidenţierea specificului limbajului şi a expresivităţii textului Că nu voia să înflorească", iar Enigel e „prea-cuminte"). suedeză „înger" (din latinescul „angelus"); lapona îşi conduce
poetic. La nivel formal, poezia este alcătuită din două părţi, fiecare turmele de reni spre sud, stăpână a regnului animal; ea reprezintă
dintre ele prezentând câte o nuntă: una consumată, împlinită, ipostaza umană, cea mai evoluată a regnului (omul -„fiară
Sugestii de redactare cadru al celeilalte nunţi, povestită, iniţiatică, modificată în final prin bătrână"). Riga Crypto, „inimă ascunsă", este craiul bureţilor,
Pentru realizarea eseului se valorifică textul poeziei Riga Crypto şi căsătoria lui Crypto cu măsălariţa. Formula compoziţională este căruia dragostea pentru Enigel, „laponă mică, liniştită", îi este
lapona Enigel de Ion Barbu. aceea a povestirii în ramă, a poveştii în poveste (nuntă în fatală. Singura lor asemănare este statutul superior în interiorul
nuntă). propriei lumi.
Prologul conturează în puţine imagini atmosfera de la „spartul Spaţiul definitoriu al existenţei, pentru Crypto, este umezeala
nunţii trăite. Primele patru strofe constituie rama viitoarei poveşti perpetuă: „în pat de râu şi humă unsă", spaţiu impur al
Riga Crypto si Lapona Enigel de Ion Barbu şi reprezintă dialogul menestrelului cu „nuntaşul fruntaş". amestecului elementelor primordiale, apa şi pământul. în timp ce
Menestrelul (un trubadur medieval, un bard, caracteristic spaţiului lapona vine „din ţări de gheaţă urgisită", spaţiu rece, ceea ce
romantic apusean) e îmbiat să cânte despre nunta ratată dintre doi explică aspiraţia ei spre soare şi lumină, dar şi mişcarea de trans-
parteneri inegali, reprezentanţi a două regnuri distincte, „Enigel şi humantă care ocazionează popasul în ţinutul rigăi: „în noul an, să-
Publicată iniţial în 1924, integrată apoi în ciclul Uvedenrode din riga Crypto". Nuntaşul îl roagă să zică „încetineV „un cântec larg", şi ducă renii/ Prin aer ud, tot mai la sud, / Ea poposi pe muşchiul
volumul Joc secund (1930), Riga Crypto şi lapona Enigel, prin pe care 1-a zis „cu foc" acum o vară. Repetarea sugerează un ritual crud/ La Crypto, mirele poienii. El este bârfit şi ocărăt de supuşi,
problematică şi mijloace artistice, anunţă dezvoltarea ulterioară a al zicerii unei poveşti exemplare, dar cu modificarea tonalităţii. pentru că e „sterp", „nărăvaş" şi „nu voia să înflorească", în timp
poeziei lui Barbu. Portretul menestrelului - poet este fixat prin trei epitete: „trist, ce ea îşi recunoaşte statutul de fiinţă solară: „Că dacă-n iarnă sunt
IPOTEZA „mai aburit ca vinul vechi, „mult îndărătnic", iar invocaţia este făcută/ Şi ursul alb mi-e vărul drept,/ Din umbYa deasă desfăcută,/
Riga Crypto şi lapona Enigel este subintitulată „Baladă", însă repetată de trei ori, ceea ce determină ruperea lui de lumea Mă-nchin la soarele-nţelepf.
răstoarnă conceptul tradiţional, realizându-se în viziune modernă, cotidiană, intrarea în starea de graţie necesară zicerii acelui „cântec Membrii cuplului nu-şi pot neutraliza diferenţele în planul real;
ca un amplu poem de cunoaştere şi poem alegoric. larg". comunicarea se realizează în plan oniric. Riga este cel care
RGUMENTE Partea a doua, nunta povestită, este realizată din mai multe rosteşte descântecul de trei ori. Povestea propriu-zisă se
Poemul pare un cântec bătrânesc de nuntă, dar este o poveste de tablouri poetice: portretul şi împărăţia rigăi Crypto (strofele 5-7), dovedeşte a fi fantastică, ea desfăşurându-se în visul fetei, ca în
iubire din lumea vegetală (asemenea altui poem al etapei, După portretul, locurile natale şi oprirea din drum a laponei Enigel Luceafărul, dar rolurile sunt inversate.
melci), o baladă fantastică, în care întâlnirea are loc în plan oniric (strofele 8, 9), întâlnirea dintre cei doi (strofa 10), cele trei în prima chemare-descântec, cu rezonanţe de incantaţie magică,
(ca în Luceafărul). Structura narativă implică interferenţa chemări ale rigăi şi primele două refuzuri ale laponei (strofele 11- Crypto îşi îmbie aleasa cu „dulceaţă şi cu „frag?, elemente ale
genurilor. Scenariul epic este dublat de caracterul dramatic şi de 15), răspunsul laponei şi refuzul categoric cu relevarea relaţiei existenţei sale vegetative, dar care aici capătă conotaţii erotice.
lirismul de măşti, personajele având semnificaţie simbolică. dintre simbolul solar şi propria condiţie (strofele 16-20), încheierea Darul lui este refuzat categoric de Enigel: „Eu mă duc să culeg/
„Luceafăr întors", poemul prezintă drama cunoaşterii şi întâlnirii (strofele 21, 22), pedepsirea rigăi în finalul baladei Fragii fragezi mai la vale".
incompatibilitatea dintre două lumi/ regnuri. (strofele 23-27). Modurile de expunere sunt, în ordine: descrierea,
dialogul şi naraţiunea.

Refuzul laponei îl pune într-o situaţie dilematică, dar opţiunea lui e a încerca să intre într-o lume care îi este inaccesibilă. Atributele Povestea propriu-zisă se dovedeşte a fi fantastică, ea
fermă şi merge până la sacrificiul de sine, în a doua chemare: luminii despre care vorbeşte Enigel au efect distrugător asupra lui desfăşurându-se în visul fetei, ca în Luceafărul, dar rolurile sunt
„Enigel, Enigel/ Scade noaptea, ies lumine,/ Dacă pleci să culegi,/ Crypto. Oglindirea ritualică produce degradarea: „De zece ori, fără inversate.
începi, rogu-te, cu mine". Depăşirea situaţiei dilematice rămâne sfială,/ Se oglindi în pielea-i chială". Finalul este trist. Riga Crypto In prima chemare-descântec, cu rezonanţe de incantaţie magică,
apanajul laponei, ce refuză nuntirea dorită de Crypto „în somn se transformă într-o ciupearcă otrăvitoare, obligat să nuntească cu Crypto îşi îmbie aleasa cu „dulceaţă şi cu „frag?, elemente ale
fraged şi răcoare", opunându-i argumentele modelului ei ipostaze degradate ale propriului regn: „Cu Laurul-Balaurul/ Să existenţei sale vegetative, dar care aici capătă conotaţii erotice.
existenţial. toame-n lume aurul,/ Să-l toace, gol la drum să iasă,/ Cu Darul lui este refuzat categoric de Enigel: „Eu mă duc să culeg/
Primul refuz sugerează tentaţia solară, prin indicele spaţial „mai la măsălariţa-mireasă,/ Să-i ţie de împărăteasă". încercarea fiinţei Fragii fragezi mai la vale". Refuzul laponei îl pune într-o situaţie
vale", adică spre sud. Al doilea refuz este susţinut de enumerarea inferioare de a-şi depăşi limitele este pedepsită cu nebunia. dilematică, dar opţiunea lui e fermă şi merge până la sacrificiul de
atributelor lui Crypto: „blând, „plăpând, necopt. Opoziţia „copt- Trei mituri fundamentale de origine greacă sunt valorificate în sine, în a doua chemare: „Enigel, Enigel/ Scade noaptea, ies
„necopt, reluată în al treilea refuz prin antiteza soare-umbră, pune opera poetului: al soarelui (absolutul), al nunţii şi al oglinzii. lumine,/ Dacă pleci să culegi,/ începi, rogu-te, cu mine". Depăşirea
în evidenţă relaţia individuală a fiecăruia cu universul, Drumul spre sud al laponei are semnificaţia unui drum iniţiatic, iar situaţiei dilematice rămâne apanajul laponei, ce refuză nuntirea
incompatibilitatea peste care nici unul dintre ei nu poate trece fără popasul în ţinutul rigăi este o probă, trecută prin respingerea nunţii dorită de Crypto „în somn fraged şi răcoare", opunându-i argu-
să se piardă pe sine. Imaginii de fragilitate a lui Crypto, lapona îi pe o treaptă inferioară. în Ritmuri pentru nunţile necesare, este mentele modelului ei existenţial.
opune aspiraţia ei spre absolut („Mă-nchin la soarele-nţelept), cu înfăţişată înaintarea sufletului prin trei etape cosmice, trepte ale
toate că tentaţia iubirii este copleşitoare: „Rigă Crypto, rigă iniţierii, până la desăvârşirea spirituală, nuntirea în „cămara
Crypto,/ Ca o lamă de blestem/ Vorba-n inimă-ai înfipt-o!/ Eu de Soarelui/ Mareluf. Itinerarul trece prin cercul Venerii (iubirea ca
umbră mult mă tem". Soarele este simbolul existenţei spirituale, pe „energie degradată" reduce omul la ipostaza de fiinţă instinctivă),
care riga o refuză în favoarea existenţei instinctuale, sterile, apoi sufletul trebuie să mai urce o treaptă, cercul lui Mercur, mai
vegetative. pur, al intelectului, al cercetării. Dincolo de înflăcărările impure ale
Pentru a-şi continua drumul către soare şi cunoaştere, lapona dragostei şi de atmosfera mai curată a inteligenţei, iniţierea
refuză descântecul rigăi, ce se întoarce în mod brutal asupra celui completă are loc prin adevărata „nuntă" a trupului şi spiritului cu
care 1-a rostit şi-1 distruge. Făptura firavă e distrusă de propriul însuşi focarul vieţii, Soarele (cunoaşterea absolută). Aspiraţia
vis, cade victimă neputinţei şi îndrăznelii de a-şi depăşi limitele, de solară a laponei sugerează faptul că aceasta se află pe treapta lui
a încerca să intre într-o lume care îi este inaccesibilă. Atributele Mercur, iar chemările personajului alegoric, riga Crypto, sunt ale
luminii despre care vorbeşte Enigel au efect distrugător asupra lui cercului Venerii. Frigul ţinutului polar, perfecţiunea geometrică a
Crypto. Oglindirea ritualică produce degradarea: „De zece ori, fără apei cristalizate configurează treapta raţiunii pure, în timp ce
sfială,/ Se oglindi în pielea-i chială". Primul refuz sugerează impuritatea din cercul Venerii e sugerată de spaţiul în care se
tentaţia solară, prin indicele spaţial „mai la vale", adică spre sud.Al amestecă elementele primordiale: „humă unsă", „aer ud".
doilea refuz este susţinut de enumerarea atributelor lui Crypto: „Roata reprezintă refracţia soarelui în fântâna sufletului, crescând
„blând, „plăpând, necopt. Opoziţia „copt-„necopt, reluată în al pe măsură ce căldura dată este mai mare. Trăirea sufletească va fi
treilea refuz prin antiteza soare-umbră, pune în evidenţă relaţia cu atât mai completă, cu cât această «roată se măreşte». «La
individuală a fiecăruia cu universul, incompatibilitatea peste care umbră nu cresc afectele», ci doar «carnea», simbolizând aici
nici unul dintre ei nu poate trece fără să se piardă pe sine. Imaginii materia vegetativă, necolindată de fiorii emoţiei umane"3. Impactul
de fragilitate a lui Crypto, lapona îi opune aspiraţia ei spre absolut dintre raţiune (Enigel) şi instinct (Crypto), configurat prin cele două
(„Mă-nchin la soarele-nţelept), cu toate că tentaţia iubirii este simboluri - „fiară bătrână" şi „făptură mai firavă", se soldează cu
copleşitoare: „Rigă Crypto, rigă Crypto,/ Ca o lamă de blestem/ victoria raţiunii asupra instinctului. Primul conotează sensurile
Vorba-n inimă-ai înfipt-o!/ Eu de umbră mult mă tem". Soarele raţiunii ale cărui atribute sunt „soarele-nţelepf şi „sufletul fântână";
este simbolul existenţei spirituale, pe care riga o refuză în favoarea lapona Enigel întruchipează gândul eliberat prin aspiraţia spre
existenţei instinctuale, sterile, vegetative. lumină şi cunoaştere de ispitele instinctuale simbolizate de somn şi
Pentru a-şi continua drumul către soare şi cunoaştere, lapona umbră. Finalul este trist. Riga Crypto se transformă într-o
refuză descântecul rigăi, ce se întoarce în mod brutal asupra celui ciupearcă otrăvitoare, obligat să nuntească cu ipostaze degradate
care 1-a rostit şi-1 distruge. Făptura firavă e distrusă de propriul ale propriului regn: „Cu Laurul-Balaurul/ Să toame-n lume aurul,/
vis, cade victimă neputinţei şi îndrăznelii de a-şi depăşi limitele, de Să-l toace, gol la drum să iasă,/ Cu măsălariţa. .
Scrie un eseu în care să demonstrezi că o poezie DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR (exemplificare/ ilustrare ) Elementele asociate casei: „obloane", „pridvof, „păienjeni,
Poezia este o meditaţie nostalgică pe tema trecerii ireversibile a „poartă", „zăvor" şi versul „Păienjeni zăbreliră şi poartă şi zăvor"
studiată (din literatura română interbelică)
timpului, asociată cu repetabilitatea destinului uman/ ciclicitatea sugerează trecerea timpului, degradarea, starea de părăsire a
aparţine tradiţionalismului. vieţii. locuinţei strămoşilor, dar şi ideea de spaţiu privilegiat, izolat,
Comunicarea poetică se realizează în două registre: lirismul accesibil numai urmaşului, care poate reînvia trecutul în a-mintire.
obiectiv, cu elemente de narativitate simbolică şi meditaţie cu Trecutul capătă o aură legendară, devine un timp mitic, al luptei
caracter general-uman, şi lirismul subiectiv, cu prezenţa eului liric haiducilor pentru dreptate: Jar hornul nu mai trage alene din
Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat şi comunicarea directă a trăirilor şi a sentimentelor, la persoana I ciubuc/ De când lup-tară-n codru şi poteri şi haiduc".
singular. Sentimentul elegiac şi meditativ are ca suport lirismul Al treilea distih deschide planul trecutului, al evocării iubirii
subiectiv, susţinut de prezenţa mărcilor lexico-gramaticale specifice bunicilor. Dacă în poezia romantică, existenţa naturii era eternă, în
(pronume personale, adjective posesive şi verbe la persoana I şi a opoziţie cu efeme-ritatea existenţei umane, în poezia lui Ion Pillat,
Ii-a singular; elemente deictice spaţiale şi temporale: „acf -„acolo", natura devine solidară cu omul, fiind marcată de semnele
Repere critice „acum" - „atunci). Dar iubirea evocată, deşi aparţine planului trăirii senectuţii, ca şi fiinţa umană: „în drumul lor spre zare îmbătrâniră
G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini pană în subiective, este ridicată la grad de generalitate, obiectivându-se, plopii. în versul „Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopf este reluat
prezent: prin repetabilitate. titlul poeziei şi este evocată imaginea din tinereţe a bunicii cu
„Capodopera lui Ion Pillat este însă Aci sosi pe vremuri, Titlul fixează cadrul spaţio-temporal al iubirii ce va fi. evocată nume mitologic: Calyopi - Caliope (Kalliope), muza poeziei epice şi
graţioasă, mişcătoare şi indivizibilă paralelă între două veacuri, (timp şi spaţiu mitic, nedefinit), prin indicii de spaţiu (adverbul de a elocinţei în mitologia greacă.
înscenare care încântă ochii şi, în acelaşi timp, simbolizare a loc, cu formă regională: „acf), de timp (locuţiune adverbială de - Sugestia mitică a numelui, faptul că poetul este urmaşul care
uniformităţii în devenire." timp: „pe vremuri) şi forma verbală, de perfect simplu: „sos?. „Acf eternizează în creaţia sa iubirea bunicilor şi „copia" - oglindirea de
Ovid. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două este elementul semantic definitor în raport cu eul liric văzut din „acum" a poveştii de iubire de „ieri sunt aspecte care ar putea
războaie mondiale, II: perspectiva timpului: „ier? - „acum". susţine caracterul de artă poetică a textului liric Aci sosi pe
„Pillat cântă bucuriile simple, savurate în cadrul bucolic al peisajului Compoziţional, poezia este alcătuită din distihuri şi un vers final, vremuri, care îşi revelează astfel nivelul de profunzime al
natal, satisfacţiile vieţii patriarhale". liber, având rolul de leitmotiv al poeziei. Distihurile sunt organizate semnificaţiilor.
în mai multe secvenţe poetice: incipitul, evocarea iubirii de „ieri a Intâlnirea bunicilor, îndrăgostiţii de altădată, respectă un
IPOTEZĂ bunicilor, meditaţia asupra efemerităţii condiţiei umane, iubirea de ceremonial: bunicul aşteaptă sosirea berlinei, din care coboară o
Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat este o poezie de factură „acum", epilogul poemului. Cele două planuri ale poeziei, trecutul tânără îmbrăcată după moda timpului „în largă crinolină".
tradiţionalistă, inclusă în ciclul Trecutul viu, care face parte (distihurile III-IX) şi prezentul (distihurile XII-XIX), sunt redate Asocierile livreşti reflectă motivul „bibliotecii" întâlnit adesea în
împreună cu ciclul Florica, din volumul Pe Argeş în sus, apărut în succesiv, ceea ce accentuează ideea de ciclicitate a vieţii şi a iubirii. poeziile lui Ion Pillat, având rolul de a asocia viaţa cu literatura şi,
1923. Volumul este reprezentativ pentru tradiţionalismul poetului Se utilizează elemente de simetrie şi opoziţie a planurilor, în acelaşi timp, de a indica epoca, numind preferinţele în moda
deoarece poeziile incluse realizează imaginea spaţiului natal construite pe relaţia „atunci - „acum". Elemente de recurenţă sunt, literară a vremurilor respective. Astfel bunicul îi recită iubitei
patriarhal (moşia Florica), casa părintească, interiorul cu poezia de exemplu, motivul poetic ambivalent al clopotului (însoţind două capodopere ale literaturii romantice - Le Lac de Alphonse de
obiectelor, universul rural şi împrejurimile casei, natura momente esenţiale ale existenţei umane - nunta şi moartea), Lamartine şi Sburătorul de I.H. Rădu-lescu. Atmosfera evocată,
câmpenească însufleţită de amintirile copilăriei. simbol al trecerii şi laitmotivul reprezentat de versul final. peisajul selenar, sunt romantice: „Şi totul ce romantic ca-n basme
ENUNŢAREA ARGUMENTELOR Primele două distihuri reprezintă incipitul poeziei şi fixează, prin se urzea". Sunetul clopotului, laitmotiv al poeziei, însoţeşte
Poezia aparţine tradiţionalismului prin idiliza-rea trecutului, prin intermediul unei metafore: „casa amintirif, spaţiul rememorării protector cuplul de îndrăgostiţi: „Şi cum şedeau... departe, un
cadrul rural, dar şi prin tema timpului trecător -fugit irreparabile nostalgice a trecutului. Metafora dobândeşte semnificaţia unui clopot a sunat,/ De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat. S
tempus. spaţiu mitic, fie locuinţă a strămoşilor, fie „loc al sacrei perechi, Meditaţia poetică, tonul elegiac evidenţiază idea că eternizarea
într-un volum de Mărturisiri (1942), Ion Pillat arată că: „Toată unde dintotdeauna, de pe vremuri, ca şi acum, sosesc cuplurile de fiinţei umane este posibilă doar prin iubire: „Dar ei, în clipa asta
poezia mea poate fi redusă, în ultimă analiză, la viziunea îndrăgostiţi pentru a da curs recunoscutei iniţieri de misterul nunţii simţeau că-o să rămână...".
pământului care rămâne aceeaşi, la presimţirea timpului care fuge (V. Fanache, G. Bacovia. Ruptura de utopia romantică).
mereu. Fuga timpului capătă un reper existenţial foarte propriu şi
căt se poate de concret; în egală măsură, ea e trăită sub semnul
tradiţiei, deci ca o dimensiune sufletească generală, reprezentativă
pentru o întreagă comunitate umană"3.

Eternitatea iubirii, clipa de fericire, este urmată, în versul următor trecutului: „haidud, „poteră, „berlină, „crinolină", „aievea",
de revenirea brutală la realitatea timpului care trece ireversibil: „De „pridvor".
mult e mort bunicul, bunica e bătrână...", portretele fiind singurele Nivelul stilistic
care mai păstrează imaginile de odinioară ale strămoşilor: „ Ce - folosirea cu precădere a metaforei: „casa amintiri?, „ochi de
straniu lucru: vremea! - Deodată pe perete / Te vezi aievea numai peruzea", „ochi de ametisf şi a comparaţiei, care susţine
în ştersele portrete. // Te recunoşti în ele, dar nu şi-n faţa ta, / Căci paralelismul între trecut şi prezent şi ideea repetabilităţii existenţei
trupul tău te uită, dar tu nu-lpoţi uita...", în distihul al umane: „câmpia ca un Iad, „deasupra casei ca umbre berze cad,
treisprezecelea, prin intermediul unei comparaţii, se realizează o „Ca ieri sosi bunica... şi vii acuma tu";
paralelă trecut -prezent şi se produce trecerea la planul prezent: - la nivel structural, se utilizează paralelismul, simetria, antiteza.
„Ca ieri sosi bunica... şi vii acuma tu: / Pe urmele berlinei trăsura ta CONCLUZIE
stătu". Ca într-un ritual, nepoţii repetă gesturile bunicilor peste Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat aparţine liricii tradiţionaliste prin
timp. Diferenţele ţin de moda vremii: iubita coboară din „trăsură", idilizarea trecutului, a cadrului rural, dar şi prin tema timpului
iar îndrăgostitul îi recită poeme simboliste, Balada lunei de Horia trecător, fugit irrreparabile tempus.
Furtună şi poeme de Francis Jammes. Din portretul fizic al iubitei se
reţine doar detaliul spiritualizat, imaginea ochilor, ieri „ochi de
peruzea", acum „ochi de ametisf.
Un alt element comun celor două secvenţe poetice, prezent - trecut,
este simbolul berzei, „pasăre de bun augur, simbol de pietate filială"
(Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, i), dar
şi simbol al fidelităţii, al devoţiunii.
Sunetul clopotului însoţeşte din nou momentul întâlnirii
îndrăgostiţilor şi sugerează repetabilitatea existenţei umane. Versul
final, laitmotiv al poeziei, accentuează trecerea iremediabilă a
timpului: „De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din saf.
Nivelul fonetic şi prozodic
- rima împerecheată, ritmul iambic, măsura de 13-14 silabe;
- nume cu sonorităţi din secolul XIX (Calyopi, Eliad, Le Lac,
Sburătoruîj şi moderne, de la începutul secolului XX (Francis
Jammes, Horia Furtună);
- rolul vocalelor în realizarea imaginilor auditive, în special, în
versul laitmotiv.
Nivelul morfosintactic
timpurile verbale au rolul de a sugera planul trecut şi planul prezent
evocate în poezie; verbele la perfect simplu („sosi, „zăbreliră", „îm-
bătrâniră", „sări, „spuse") au rolul de a reda rapiditatea gesturilor
sau repetabilitatea lor; verbele la imperfect („asculta", „se urzea",
„simţeau", „şedeam"), mai mult ca perfect („pândise") şi perfect
simplu susţin narativitatea iubirii din planul trecut; verbele la
perfect compus susţin narativitatea iubirii din planul prezent;
verbele la timpul prezent fie ilustrează permanenţa sentimentului
de iubire („vii, „calci, „tragi), fie însoţesc meditaţia pe tema trecerii
timpului („te vezi, „te recunoşti, „uită", „nupoţi).
Nivelul lexico-semantic
cuvinte din câmpul semantic al naturii: „codru", „plopii, „lanuri de
secară", „lună", „câmpia", „lac", „nisipuF, „câmpul;
folosirea cuvintelor cu tentă arhaică şi regională, în evocarea
“Lacustra”

de George Bacovia

Poezia “Lacustra” face parte din volumul de debut


“Plumb” si este emblematica pentru atmosfera dezolanta specifica
liricii bacoviene, exprimand prin simboluri si sugestii trairile si starile
sufletesti ale poetului.
Titlul este simbolic, “lacustra” sugerand o locuinta
temporara si nesigura, construita pe ape si sustinuta de patru piloni,
ceea ce sugereaza ca eul liric este supus pericolelor, de aceea se
autoizoleaza, devenind un insingurat in societatea de care fuge.
Poezia ilustreaza conditia nefericita a eului intr-o lume
ostila, meschina, o lume de descompunere spirituala, de
descompunere lenta a sinelui si a materiei.
Alcatuita din patru catrene dispuse in mod simetric, poezia
are o constructie circulara. Lumea imaginata ca un cerc inchis este
redata prin repetitia versurilor: “De-atatea nopti aud plouand,/ Aud
materia plangand…/ Sunt singur si ma aduce-un gand/ Spre
locuintele lacustre.” Aceeasi strofa este reluata si in finalul poeziei,
doar ca versul al doilea este schimbat: “Tot tresarind, tot
asteptand”, sugerand vesnicia si eternitatea starii de coplesitoare
dezolare, si scurgere a timpului.
Strofa intai exprima simbolic ideea de atemporalitate
existentiala ca stare de permanenta sacaitoare a eului liric: “De-
atatea nopti”. Eul liric percepe direct ploaia cara este atat de
distrugatoare de materie: “Aud materia plangand”. Intregul univers
traieste un dramatism sfasietor, motivul solitudinii fiind aici ilustrat
printr-o stare de solitudine dorita de eul liric, sintagma “sunt singur”
simbolizand asadar o existenta solitara, asemeni locuintei lacustre.
Strofa a doua este dominata de simboluri psihologice
exprimare prin verbe ce exprima incertitudinea, nesiguranta, spaima
de dezagregare a materiei sub actiunea distrugatoare a apei:
“scanduri ude”, “mal”, “pod”, “val”. Aceste scanduri ude sugereaza
nevroza ca efect al pericolului de prabusire iminenta. Panica si
spaima provocate de izbitura brutala si neasteptata a valului: “In
spate ma izbeste-un val” sunt amplificate de motivul somnului :
“Tresar prin somn, si mi se pare/ Ca n-am tras podul de la mal”,
care poarta sugestia mortii, caci somnul bacovian este “un somn
intors”, care se transforma intr-un cosmar.
Strofa a treia amplifica starea de angoasa, de neliniste, de
singuratate a eului liric prin regresiune in “golul istoric” al
inceputurilor lumii: “Un gol istoric se intinde”. Singuratatea este
proiectata in eternitate prin intermediul versului “Pe-aceleasi vremuri
ma gasesc”. Lumea dispare, devine neant, totul se destrama,
singura certitudine, “simt”, fiind prabusirea, dezintegrarea iminenta
a Universului sub actiunea dezintegratoare a apei: “Si simt cum de
atata ploaie/ Pilotii grei se prabusesc”.
Ultima strofa o reia pe prima, avand schimbat doar versul
al doilea: “Tot tresarind, tot asteptand”, pentru a accentua planul
subiectiv, trecandu-se de la universal la individual. Descompunerea
este o actiune liniara si finita.
In poezie este prezent pe langa simbolul lacustrei si
motivul apei, simbol al dezintegrarii materiei, spre deosebire de
Mihai Eminescu unde izvoarele, lacul, sunt datatoare de viata. Apa
bacoviana actioneaza incet dar sigur, dezagregand spiritualitatea
creatoare, printr-o serie de simboluri din acelasi camp semantic:
ploaie, malul, valul, scandurile ude.
Poezia “Lacustra” de George Bacovia este simbolista prin
sugestii, simboluri si stari sufletesti specifice liricii bacoviene:
plictisul, dezolarea, spleenul, spaima, facand ca aceasta creatie sa
fie o confesiune lirica. Prezenta persoanei I singular inclusa in
marcile verbelor sporeste confesiunea eului liric implicat total si
definitiv in starea dezolanta care pune stapanire decisiv si implacabil
pe sufletul lui.

NUVELA PSIHOLOGICA Nuvela este structurată în trei capitole: Toate acestea "băteau la ochi" şi au stârnit suspiciunea
Capitolul I. Popa Iancu din Podeni, căpetenia unei bande de hoţi, oficialităţilor, aşa că într-o noapte, când pe mamă o trimisese la
este în pericol de a fi prins de poteră şi de aceea, fratele său, târg împreună cu argaţii, popa Iancu îşi înscenează un jaf acasă la
Stavrache, îl sfătuieşte să se înroleze voluntar în armată şi să plece el ca să scape de bănuieli. Este găsit a doua zi "legat butuc, cu
"ÎN VREME DE RĂZBOI" de Ion Luca Caragiale pe frontul din Balcani, pentru a i se pierde urma. Popa Iancu muşchii curmaţi de strânsura frânghiilor, cu căluşu-n gură" şi
urmează sfatul fratelui său, averea îi rămâne lui Stavrache, iar plângându-se că l-au schingiuit şi "i-au luat o groază de bani".
- nuvelă psihologică de factură naturalistă - atunci când acesta este anunţat printr-o scrisoare că Iancu Acum tâlharii fuseseră prinşi, iar popa , de teamă că va fi
Georgescu a murit "pe câmpul de onoare de trei gloanţe inamice demascat, se duce degrabă la "neică Stavrache, hangiul, frate-său
primite în pântece" începe să fie obsedat de revenirea fratelui. mai mare", ca să-1 înveţe ce să facă.
Capitolul al II-Iea urmăreşte îndeaproape obsesiile şi Stavrache avea un han aşezat "în drum", era "om cu dare de
Alături de Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale este creatorul nuvelei coşmarurile lui Stavrache, iscate din teama că fratele său nu ar fi mână" şi fusese şi el înfricoşat să nu-1 calce hoţii, aşa că, de când
realist-psihologice. Nuvela "în vreme de război" de Ion Luca murit şi că s-ar putea întoarce să-i ia averea. îi prinseseră, răsuflase uşurat. El este uimit când frate-său îi
Caragiale (1852-1912) a apărut în 1898 şi este o creaţie realist- Capitolul al III-lea ilustrează întâlnirea şi confruntarea dramatică destăinuie, "ca la un duhovnic", că el era "capul bandei de tâlhari",
psihologică, având şi puternice accente naturaliste. dintre cei doi fraţi şi declanşarea nebuniei lui Stavrache. că îşi înscenase jaful "ca să adoarmă bănuielile", iar acum regreta
amarnic, scuzându-se că "dracu-1 împinsese". în acel moment
Naturalismul este curentul literar care, investigând realitatea, se sosesc la han, cu gălăgie mare, "vreo douăzeci de voluntari tineri",
preocupă mai ales de legile cauzale între fapte, prezentând nu cu un ofiţer şi trei sergenţi care se duceau la război şi voiau să se
atât tipologii, cât cazuri patologice, pe care le analizează cu Construcţia si momentele subiectului: odihnească până dimineaţă, când trebuia "s-apuce trenul militar".
pricepere şi meticulozitate medicală şi în care primează factorul Firul epical nuvelei urmează linia unei compoziţii clasice şi Lui Stavrache îi vine ideea să-1 trimită şi pe frate-său, Iancu,
ereditar, ca fiind hotărâtor în evoluţia destinului uman, la care se conturează treptat obsesia lui Stavrache şi evoluţia ei spre voluntar pe front, îl rade şi îl tunde "muscăleşte", apoi acesta
adaugă manifestările naturii, aflate în deplină concordantă cu nebunie. Caragiale compune astfel un destin tragic printr-o pleacă împreună cu militarii.Despre preotul lancu nu se mai ştia
stările psihologice ale personajelor, urmând îndeaproape riguroasă analiză psihologică, sugerând în acelaşi timp o tară nimic în Podeni, "parcă intrase-n pământ" şi oamenii au adus alt
evoluţia boliiacestora. ereditară, genetică ce se manifestă în structura psihici a fraţilor preot în sat, pentru că nu puteau să rămână "fără liturghie".
Georgescu. Tocmai când se-ntorcea de la parastasul de nouă zile al mamei
Incipitul ilustrează modul de soluţionare a jafurilor şi crimelor sale, Stavrache primeşte o scrisoare de la fratele lui, care fusese
comise de o bandă de tâlhari, care, în sfârşit, fusese prinsă. expediată înaintea luptelor de la Plevna şi din care află că Iancu
Structura şi compoziţia nuvelei: fusese numit sergent şi decorat cu "Virtutea militară". Ironia lui
Construcţie epică riguroasă, nuvela "în vreme de război" are un Caragiale este acidă, descriind starea de spirit a lui Stavrache, care
singur plan narativ, care se referă la analiza psihologică a verifică din nou data expedierii scrisorii pentru a se convinge că era
personajului principal, care suferă o prăbuşire interioară rapidă, de Tema: trimisă înaintea bătăliei de la Plevna, în care, se ştia, muriseră
la obsesie Ia nebunie. Nuvela ilustrează, aşadar, un conflict O constituie evoluţia unei obsesii duse până la nebunie, autorul foarte mulţi români. Hangiul se întreabă, în subconştient, dacă
consolidat în plan psihologic şi o intrigă bine respectând toate simptomele acestei boli, iar eroul principal fiind Iancu o fi scăpat cu viaţă ori ar îndrăzni să se mai întoarcă şi să-şi
evidenţiatăconturată de prăbuşirea psihică şi lăcomia nestăpânită urmărit prin analiza crizelor de conştiinţă şi de comportament, ca revendice averea, care era acum administrată de hangiu: "...O
de îmbogăţire. într-o adevărată fişă medicală. veni?... n-o veni?...". El se interesează apoi de pedepsirea
Perspectiva narativă este reprezentată de naratorul omniscient In expoziţiune, se prezintă datele esenţiale ale celor două tâlharilor şi, aflând că aceştia nu-şi trădaseră căpetenia, Stavrache
şi de naraţiunea la persoana a III-a, care ilustrează zbuciumul personaje şi împrejurările care le determină destinele. îşi exprimă dispreţul pentru oficialităţi: "Aoleu! ce mai
interior al protagonistului. Modalitatea narativă se remarcă prin Timp de doi ani, o ceată de tâlhari băgase în sperieţi pe locuitorii judecători!...".
absenţa mărcilor formale ale naratorului, de unde reiese din "trei hotare", prin furturi, torturi şi omoruri, iar acum hoţii
distanţarea acestuia de evenimente. Perspectiva temporală este fuseseră prinşi de poteră în pădurea Dobrenilor. Căpetenia bandei,
cronologică, bazată pe relatarea evenimentelor în ordinea popa Iancu din Podeni, scăpase ca prin minune, fiind plecat cu
derulării lor, iar cea spaţială reflectă atât un spaţiu real, ai treburi la târg. Se spunea despre el că era bogat, că avea "bănet",
hanului, cât şi unui imaginar închis, al obsesiei ce chinuieşte iar lumea bănuia că popa "găsise vreo comoară".
conştiinţa personajului.

Se manifestă aici un limbaj colocvial: forma populară a viitorului A doua apariţie de coşmar are Ioc într-o noapte, când, încercând Ajuns la capătul încordării psihice, hangiul se clătină puternic,
conferă spontaneitate exprimării, iar exclamaţia "Aoleu! ce mai să doarmă, o "ploaie rece de toamnă" legăna cu "mişcarea de parcă "tot viforul care urla în noaptea grozavă" ar fi năpădit
judecători!" sporeşte tulburarea afectivă şi ironia personajului sunetelor" gândurile omului, care se roteau în cercuri din ce în ce dintr-o dată peste el, "deschise gura mare să spună ceva, dar
privind incompetenţa justiţiei. mai largi şi "tot mai domol", elementele naturalistesugerând gura fără să scoată un sunet nu se mai putu închide; ochii
După un timp, Stavrache primeşte altă scrisoare, de data asta cu starea psihică a personajului. Auzind trâmbiţe, hangiul iese afară şi clipiră de câteva ori foarte iute şi apoi rămaseră mari,
"slovă străină", prin care i se anunţă moartea fratelui său, recunoaşte în căpitanul care conducea compania pe fratele mort, privind ţintă [...]; mâinile voiră să se ridice, dar căzură
"sublocotenentul Iancu Georgescu", răpus "de trei gloanţe inamice care scoate uşa din ţâţâni şi, "râzând cu hohot", strigă. "- Gândeai ţepene de-a lungul trupului". Replica lui popa Iancu, aproape la
primite în pântece". Cel care scrisese înştiinţarea elogia curajul şi c-am murit, neică?". Apoi, căpitanul se repede să-1 prindă pe fel cu aceea din coşmarurile lui: "- Mă credeai mort, nu-i aşa?",
vitejia eroului, care, zâmbind, "şi-a cântat singur popeşte foarte hangiu, care, speriat, "se-ndârjeşte şi-l strânge de gât", dar chipul constituie lovitura definitivă primită de mintea buimăcită şi
frumos: vecinica pomenire!". După ce "a plâns mult, mult, zdrobit militarului se lumina din ce în ce mai mult, râdea zgomotos şi confuză a lui Stavrache, care confundă realitatea cu imaginile din
de trista veste", Stavrache face toate demersurile necesare pentru vesel, întrebându-1: "- Gândeai c-am murit, neică? ", apoi dă coşmaruri. Iancu venise să-i ceară cincisprezece mii de lei, ca să
a moşteni averea fratelui mai mic şi intră oficial în posesia ei. comanda de plecare. acopere suma delapidată de el din fondurile regimentului, că altfel
Naratorul deapănă şirul întâmplărilor cu obiectivitateşi intervine Dimineaţa, hangiul s-a dus tremurând la preotul din sat, rugându-1 "trebuie să mă-mpuşc".
cu paranteze sau scurte comentarii privind atitudinea şi să facă o sfeştanie casei.
comportamentul hangiului. Vremea urâtă, ca element naturalist, cu zloată, ploaie, zăpadă,
Intriga. Consultând un avocat în privinţa condiţiilor legale de "măzărică şi vânt vrăjmaş" care s-a abătut peste sat şi a ţinut trei
păstrare a averii moştenite, hangiul afla că numai popa este zile şi trei nopţi semnifică faptul că Stavrache îşi schimbase firea, Deznodământul:
singurul care ar avea dreptul să-i ceară restituirea bunurilor, dar el devenise irascibil, suspicios, avea reacţii ciudate în relaţiile cu Cu o artă desăvârşită, Caragiale analizează reacţiile, atitudinile
"cine ştie unde s-o fi prăpădit". Din acest moment, pe Stavrache clienţii. Un exemplu edificator îl constituie atitudinea pe care o are şi comportamentul hangiului: "Drept orice răspuns, Stavrache se
începe să-1 chinuie gândul în legătură cu posibila întoarcere a hangiul faţă de fetiţa care venise cu două sticle să cumpere "de un ridică în picioare foarte liniştit; se duse drept la icoane; făcu câteva
fratelui său şi acţiunea nuvelei creşte în tensiune. ban gaz" şi "de doi bani ţuică", rugându-1 "să nu mai pui gaz în a cruci şi mătănii; apoi se sui în pat şi se trânti pe o ureche,
Desfăşurarea acţiunii. în cei cinci ani care trecuseră de la de ţuică şi ţuică-n a de gaz, ca alaltăieri" şi să scrie în caietul de strângându-şi genunchii în coate", începând să horcăie şi să
terminarea războiului, nimeni nu-1 deranjase pe Stavrache, în datorii, pentru că n-avea bani. Dialogul cu fetiţa îl include în geamă.
afară de apariţiile de coşmar ale lui popa Iancu, "care venea din lumea negustorilor avari şi nemiloşi: "Scrie-v-ar popa să vă scrie, Dacă la început criza psihologicăabia se înfiripă, ea se
când în când, de pe altă lume, să tulbure somnul fratelui său". de pârliţi! [...] De mici vă-nvăţaţi la furat, fire-aţi ai dracului!". adânceşte evolutiv, sub imperiul obsesiilor, ducând la o
Visele chinuitoare ale lui Stavrache devin obsesii, se transformă Vremea de afară şi gândurile tulburi ale eroului constituie un manifestare explozivă şi violentă premergătoare nebuniei şi
treptat în coşmaruri care îl terorizează, el trăind parcă aievea tablou naturalist sugestivpentru evoluţia obsesiilor, iar declanşând demenţa. Fratele îl atinse cu mâna, dar "la acea uşoară
momentele tulburătoare ale "vizitei înstrăinatului", dar de fiecare vedeniile, halucinaţiile chinuitoare, marcate de obsedanta atingere, un răcnet! - ca şi cum i-ar fi împlântat în rărunchi un
dată îşi linişteşte sufletul cu o sfeştanie în memoria fratelui mort. întrebare "Gândeai c-am murit, neică? ", învălmăşeala de junghi roşit în foc - şi omul adormit se ridică drept în picioare, cu
O primă imagine în coşmarurile hangiului este întruchipată de gânduri provoacă treceri de la realitate la vis, cele două planuri se chipul îngrozitor, cu părul vălvoi, cu mâinile încleştate, cu gura
apariţia fratelui său în haine de ocnaş, "stins de oboseală, confundă, sugerând astfel degradarea psihică progresivă a lui plină de spumă roşcată". Răsturnând masa, lumânarea se stinse şi
bolnav", cu opincile sfâşiate, cu palmele, gleznele şi tălpile "pline Stavrache. "odaia rămase luminată numai de candela icoanelor". Stavrache se
de sânge", pentru că evadase din ocnă. Stavrache este încărcat de năpusteşte asupra fratelui său, îl trânteşte la pământ şi începe să-1
ură, temându-se că-şi va pierde averea: "- Ticălosule, [...] ne-ai strângă de gât şi să-l muşte, iar camaradul lui popa lancu,
făcut neamul de râs! [...] Pleacă! Du-te înapoi de-ţi ispăşeşte încercând să-i despartă, este şi el trântit la pământ. Profitând de
păcatele!". Luptându-se cu hangiul, ocnaşul îi pune genunchiul în Punctul culminant:: neatenţia fratelui său, popa îşi scoate cureaua de la brâu şi leagă
piept şi-i zice scrâşnind din dinţi: "- Gândeai c-am murit, neică?". strâns picioarele hangiului dezlănţuit, apoi îi dă pumni în ceafă şi în
Atunci când "nebunul a voit să-! sugrume", hangiul şi-a adunat Este reprezentat de momentul întâlnirii reale dintre cei doi fraţi. furca pieptului, până când "Stavrache [...] se prăbuşi ca un taur,
puterile, 1-a îmbrâncit pe ocnaş pe uşă şi acesta "a pierit în Deşi afară viscolul urla, Stavrache aude glasuri de oameni şi bătăi scrâşnind şi răgind". Atmosfera este amplificată de elementele
întunericul nopţii". înspăimântat, "tremurând din toate încheieturile în uşa de la drum a prăvăliei. Erau doi oameni înfofoliţi din cauza naturalistă, deoarece afară, viscolul ajunsese "în culmea
şi făcându-şi cruci peste cruci" pentru odihna sufletului răposaţilor, viforului, care solicită găzduire pentru noapte, întrucât caii erau nebuniei", făcând să trosnească "zidurile hanului bătrân". In timp
Stavrache s-a dus a doua zi la biserică şi a făcut slujbă de sufletul "prăpădiţi" iar ei îngheţaţi bocnă. Când Stavrache vine cu ce-i legau mâinile deasupra capului, Stavrache "îi scuipa şi rădea
mortului. A doua apariţie de coşmar are Ioc într-o noapte, când, mâncarea, găseşte pe unul dintre cei doi bărbaţi culcat în pat, cu cu hohot". Camaradul aprinde o lumânare, dar, cum "îi dete lumina
încercând să doarmă, o "ploaie rece de toamnă" legăna cu spatele la el şi sforăind. Vrând să afle de unde ştie călătorul cum îl în ochi, Stavrache începu să cânte popeşte." Istovit de încăierare,
"mişcarea sunetelor" gândurile omului, care se roteau în cercuri din cheamă, hangiul se apleacă asupra omului de pe pat, care-i popa lancu se uită la fratele lui mai mare care "cânta nainte,
ce în ce mai largi şi "tot mai domol", elementele răspunde: "- Cum să nu te cunosc, neică Stavrache, dacă suntem legănându-şi încet capul, pe mersul cântecului, când într-o parte
naturalistesugerând starea psihică a personajului. fraţi buni?" când într-alta" şi se gândeşte că n-are noroc.
Finalul:
Nuvelei prezintă un caz patologic tipic, autorul reuşind să
întocmească o adevărată fişă clinică, în care notaţiile simptomelor
fiziologice sunt unele medicale: "chipul îngrozit", "părul
vâlvoi", "mâinile încleştate", "gura plină de o spumă
roşcată", "scuipa şi râdea cu hohot", "începu să cânte
popeşte".
Eroul principal, Stavrache, este conturat în evoluţia sa de la
lăcomie Ia iluzie, apoi la halucinaţii, de la frică la spaimă şi
groază până Ia nebunie, toate aceste stări definind natura
psihică labilă, predispoziţia genetică pentru evoluţia spre demenţă.
Caracterul naturalist al nuvelei este dat şi de strânsa relaţie
între
natura ce se dezlănţuie treptat şi evoluţia patologiei
personajului: "Legănate de mişcarea sunetelor, gândurile omului
începură să sfârâie iute în cercuri strâmte." Elementul auditiv
devine pregnant, ploaia măruntă şi rece de toamnă căzând "în clipe
ritmate pe fundul unui butoi dogit" compunea "un fel de cântare cu
nenumărate şi ciudate înţelesuri." Când, în final, Stavrache se
prăbuşeşte, "vântul afară ajuns în culmea nebuniei făcea să
trosnească zidurile hanului bătrân".
Stilul. Nuvela are un caracter scenic, specific manierei literare a
lui Caragiale, dialogurile au replici scurte, gesturile sunt descrise
detaliat, completând fişa psihologică pe care o realizează autorul în
această creaţie.
Nuvela "In vreme de război" este o proză psihologică de factură
naturalistă, urmărind stările de conştiinţă şi de comportament ale
eroului principal prin monologuri interioare sugestive, iar
destinul dramatic are la bază lăcomia exagerată a acestuia, dar şi
tare genetice, întrucât "incontestabil există o tară în familia în
care un frate înnebuneşte, iar altul se face tâlhar ca popă şi
delapidator ca ofiţer." (George Călinescu).
In "Arta prozatorilor români", Tudor Vianu evidenţiază relaţia
autor-narator-personaj, atât de întâlnită în proza lui
I.L.Caragiale: "Pătrunzând în actualitatea sufletească a unora din
personajele caragialiene, nu suntem obligaţi să ne reprezentăm pe
autorul care o reflectă. Distanţele dintre acesta şi oamenii pe care-i
zugrăveşte este suprimată, prin fuziune simpatetică (care
provoacă stări sufleteşti tainice), încât viaţa interioară a acestora
nu este «produsă». Ideile şi sentimentele oamenilor nu ne
apar din perspectiva scriitorului, ci din aceea a eroilor. Nu
ascultăm pe autor vorbindu-ne, ci «vedem» oarecum personajele
gândind şi simţind."
I.L.Caragiale îşi priveşte şi ascultă personajele, folosind ca
modalităţi tehnice de realizare stilul simpatetic (care provoacă
stări sufleteşti) prin monolog interior şi stilul indirect liber,
prin atitudinea ironică.

Caracterizarea personajelor: Mici incidente, gesturi fără importanţă, priviri schimbate de ea cu Faptele sunt expuse cu precizia calendaristică a jurnalului de front,
Ştefan Gheorghidiu - drama intelectualului lucid domnul G., flirtul nevinovat se hipertrofiau, se amplificau, fiind înregistrate cu scrupulozitate de Gheorghidiu. Spiritul
căpătând dimensiuni catastrofale în conştiinţa eroului: "era o polemical personajului-narator evidenţiază discuţiile demagogice
suferinţă de neînchipuit". Principala modalitate de din Parlament, inconştienţa şi cinismul politicienilor, falsul
caracterizarepentru a ilustra zbuciumul său interior este patriotism şi iresponsabilitatea celor răspunzători de soarta ţării.
introspecţia prin monolog interior. Capitolul "Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu" dezvăluie
Personajul principal din romanul "Ultima noapte de dragoste, întâia Fire pasională, puternic reflexivă, conştient de chinul său lăuntric, tragismul confruntării cu moartea, eroul însuşi privindu-se din
noapte de război", Ştefan Gheorghidiu identificăndu-se în Ştefan Gheorghidiu adună progresiv semne ale neliniştii, ale exterior ca pe un obiect, având sentimentul că "e ca la începutul
totalitate cu autorul Camil Petrescu, este un personaj-narator, incertitudinii, ale îndoielilor sale interioare, pe care le disecă lumii."
deoarece relatează la persoana I şi analizează cu luciditate minuţios. Atenţia insistentă acordată Elei de domnul G., avocat Notaţiile personajului despre război sunt de o mare autenticitate
toate evenimentele şi stările interioare prin care trece acest obscur dar bărbat monden, sporeşte suspiciunile, personajul- şi luciditate, viaţa oamenilor fiind la cheremul hazardului: "cădem
intelectual dominat de incertitudini. narator, care, autoanalizându-se, îi observă pe cei doi cu cu sufletele rupte în genunchi". Ca un blestem, unul dintre soldaţi
Eroul trăieşte în două realităţi temporale, cea a timpului luciditate, despicând firul în patru: "Nevastă-mea avea o voce uşor silabiseşte întruna, obsesiv: "Ne-a acoperit pământul lui
cronologic (obiectiv), în care povesteşte întâmplările de pe front emoţionată". Dumnezeu". Tragediile războiului sunt de un realism zguduitor: un
şi una a timpului psihologic (subiectiv), drama iubirii. Toate Incertitudinea iubirii devine în curând "o tortură", nu mai putea citi ostaş a văzut cum un obuz a retezat capul lui A Măriei şi el "fugea
faptele, reale sau psihologice, sunt consemnate în jurnalul de front, "nici o carte", aşa că Ştefan se desparte de soţia sa, deşi respinge aşa, fără cap.
în care Gheorghidiu analizează cu luciditate atât experienţa ideea geloziei: "Nu, n-am fost nici o secundă gelos, deşi am suferit Unii critici literari consideră că Ştefan Gheorghidiu nu poate fi
subiectivă a iubirii, cât şi cea obiectivă, trăită, a războiului. atâta din cauza iubirii." Văzuse în Ela idealul său de iubire şi de considerat un învins, deoarece reuşeşte să depăşească gelozia care
Student la filozofie, intelectual lucid, Ştefan trăieşte în lumea feminitate către care aspira cu toată fiinţa Iui şi a cărui prăbuşire îi ameninţa să-1 dezumanizeze. El se înalţă deasupra societăţii
cărţilor şi nu se poate adapta lumii afacerilor, reprezentată de provoacă întreaga dramă. meschine, trăind o experienţă morală superioară, aceea a dramei
unchiul Tache, Nae Gheorghidiu şi Tănase Lumânăraru, cu care Hipersensibil şi orgolios, personajul îşi amplifică suferinţa, ridicând- omenirii, silită să îndure un război tragic şi absurd. Este, de altfel,
eroul nu are nici o legătură spirituală.Dialogulde la popotă despre o la proporţii cosmice, ceea ce semnifică nevoia eroului de absolut. singurul supravieţuitor între toate personajele camilpetresciene.
iubire provoacă o reacţie violentă a eroului, care consideră că "cei Venit pe neaşteptate acasă într-o noapte, după o absenţă mai nervos se desprinde [...] o viaţă sufletească [...], un soi de
care se iubesc au dreptul de viaţă şi de moarte unul asupra lungă, incertitudinea lui se accentuează şi casa îi pare "goală ca un simfonie intelectuală".Ela este personajul feminin al romanului,
celuilalt". Astfel, prin memorie involuntară, se declanşează mormânt, fără nevastă-mea". Eroul trăieşte în lumea ideilor pure, simbolizând idealul de iubire către care aspiră cu atâta sete Ştefan
amintirea propriei poveşti de dragoste, pe care o consemnează în aspirând la dragostea absolută, căutând în permanenţă certitudini Gheorghidiu. Femeia este construită numai prin ochii bărbatului
jurnalul defront: "Eram însurat de doi ani şi jumătate cu o colegă care să-i confirme profunzimea sentimentului de iubire, dar se însetat de absolutul iubirii, al cărui crez nu făcea concesii
de la Universitate şi bănuiam că mă înşală". Eroul este o natură simte obosit şi hotărăşte să se despartă definitiv de Ela, pe care o sentimentului: "Cei care se iubesc au dreptul de viaţă şi de moarte
reflexivă, care analizează în amănunt, cu luciditate stările priveşte acum cu indiferenţa "cu care priveşti un tablou" şi căreia îi unul asupra celuilalt."
interioare, cu o conştiinţă unică, însetat de certitudini şi lasă o bună parte din averea Ia care ea ţinea, se pare, în mod Iubirea lor se născuse din orgoliullui Ştefan Gheorghidiu,
adevăr. deosebit: "i-am scris că-i las absolut tot ce e în casă, de Ia obiecte întrucât Ela, era cea mai frumoasă studentă de la litere. Trăsăturile
Prima experienţă de cunoaştere, iubirea, e trăită sub semnul de preţ la cărţi, de la lucruri personale la amintiri. Adică tot fizice sunt puţine, dar sugestive pentru frumuseţea tinerei: "ochii
incertitudinii, a unui zbucium permanent în căutarea absolutului. trecutul". mari, albaştri, vii ca nişte întrebări de cleştar". Averea moştenită
Ştefan primeşte pe neaşteptate o moştenire de la unchiul său, A doua experienţă de viaţă fundamentală în planul cunoaşterii de soţul ei dă la iveală firea pragmatică a Elei, pasiunea ei pentru
Tache şi, ca urmare, soţia sa, Ela, se lasă în voia tentaţiilor existenţiale este războiul, frontul, o experienţă trăită direct, care viaţa mondenă, ceea ce-1 uimeşte pe Ştefan, care ar fi vrut-o
mondene, devenind din ce în ce mai preocupată de lux, petreceri şi constituie polul terminus al dramei intelectuale. Imaginea "mereu feminină, deasupra discuţiilor acestea vulgare".
escapade, fapt ce intră în totală contradicţie cu idealul său de războiuluieste demitizată, nimic eroic, nimic înălţător, războiul Trăsăturile morale reies, indirect, din referirile lui Ştefan, care
feminitate. Plimbarea la Odobeşti într-un grup mai mare este tragic şi absurd, înseamnă noroi, arşiţă, frig, foame, disecă şi analizează cu luciditate fiecare vorbă, fiecare gest,
declanşează criza de gelozie, de incertitudine a iubirii, punând umezeală, păduchi, murdărie, diaree şi mai ales frică, spaimă, dorind să aibă certitudinea iubirii Elei, care flirta evident cu
sub semnul îndoielii fidelitatea Elei. Faptele, gesturile, privirile disperare, moarte. domnul G.:
şi cuvintele Elei se reflectă în conştiinţa eroului
(autenticitatea) care suferă la modul sublim drama iubirii.

"trăgeam cu urechea, nervos, să prind crâmpeie din convorbirile pe


care nevastă-mea le avea cu domnul elegant de alături de ea". în
plimbarea la Odobeşti, Ela se comportă ca o cochetă, devenind din
ce în ce mai superficială. Fidelitatea Elei este pusă sub semnul
întrebării, Ştefan observând mimica şi gesturile femeii care gustă cu
familiaritate din farfuria lui G., are o expresie deznădăjduită atunci
când acesta stă de vorbă cu altă femeie. între cei doi soţi intervine o
tensiune stânjenitoare care se amplifică, Ela acceptând să divorţeze
deşi se consideră nevinovată şi jignită de bănuielile lui.
Ştefan Gheorghidiu vede în Ela idealul de femeie, în care el poate
găsi iubirea reciprocă perfectă. în susţinerea acestei concepţii
sugestiv este şi faptul că el îi spune pe nume o singură dată,
prilej cu care cititorul şi află numele femeii, în restul romanului o
numeşte: "femeia mea", "nevastă-mea", "fata asta", "ea" în
conştiinţa lui Ştefan Gheorghidiu, Ela se transformă dintr-un ideal
de femeie într-o femeie oarecare, semănând cu oricare alta. El îi
dăruieşte Elei casele de la Constanţa, bani, "absolut tot ce e în casă,
de la obiecte de preţ la cărţi... de la lucruri personale, la amintiri.
Adică tot trecutuF.
Registrul stilistic al romanului se caracterizează prin claritate,
sobrietate, frază scurtă şi nervoasă, este analitic şi
intelectualizat. Stilul este anticalofil, iar autorul consideră că
într-o operă literară relatarea subiectului trebuie să fie precisă şi
concisă, "ca într-un proces verbal".
Originalitatea romanului e dată de subtilitatea analitică a
propriei conştiinţe, de declanşarea prin memorie involuntarăa
dramei suferite din iubire, de identificarea deplină a timpului
subiectiv cu cel obiectiv, de faptul că scriitorul este în acelaşi timp
personaj şi narator. Principalele modalităţile de analiză psihologică
utilizate de Camil Petrescu în roman constituie tehnici specifice
creaţiilor literare psihologice, pe care le îmbină, cu măiestrie şi
talent: monologul interior, dialogul, introspecţia conştiinţei şi a
sufletului, retrospecţia, autoanaliza şi autointrospecţia.care
scot în evidenţă zbuciumul interior al personajului, cauzat de
aspiraţia spre absolut.
în concepţia lui George Călinescu, Ştefan Gheorghidiu este "un om
cu un suflet clocotitor de idei şi pasiuni, un om inteligent [...], plin
de subtilitate, de pătrundere psihologică [...] şi din acest monolog
“Stam singur…”, precum si prin frecventa persoanei I, inclusa
George Bacovia -Plumb in desinenta verbelor: “stam”, “am inceput”, “sa(-l) strig”,
sporeste emotia poetica, materializand lumea abstracta a
simbolurilor. Tensiunea dramatica se adanceste treptat,
urmand o linie ascendenta. Imaginea statica de la inceput,
Poezia a dat numele primului volum de versuri al lui Bacovia, aparut sugerata de semnificatia verbului “dormeam”, apoi una
in 1916. Urmarind celelalte patru volume care i-au urmat, se poate dinamica, sustinuta de efectele auditive si onomatopeice ale
ajunge la concluzia ca poezia “Plumb” poate fi considerata expresia cuvintelor: “scartaiau”, “sa strig” sporesc emotia sufleteasca.
concentrata a creatiei bacoviene, si o adevarata definitie poetica a Fiind concentrat asupra starii sale depresive, poetul amplifica
originalitatii lirismului celui mai mare poet simbolist al literaturii decorul prin paralelismul intre starea naturii, a lumii exterioare
romane. si lumea sufletului sau ravasit de durere: “si era vant (…) si era
Forma de monolog tragic din aceasta elegie sporeste drama lumii frig”.
interioare a eului liric. Ea se consuma numai in doua catrene, cate In structura poeziei, cuvantul “plumb” staruie obsesiv, fiind
compun poezia. Intreaga stare de spirit se concentreaza in repetat de cate trei ori in fiecare strofa si asezat chiar in rima
semnificatiile celor trei cuvinte-cheie: plumb-cavou-singur. Pretextul versului intai cu al patrulea. El devine matafora-simbol, care
sentimentului elegiac apartine realitatii exterioare si este moartea. sintetizeaza, prin variate conotatii, semnificatiile intregului
Dealtfel, multe din cuvintele folosite in poezie fac parte din aria sistem de organizare a elementelor compozitionale. Astfel,
semantica a acestei notiuni: sicrie, funerar, cavou, mort, plumb. plumbul poate sugera apasare sufleteasca sfasietoare (prin
Printr-o simetrie perfecta a structurii compozitionale, datele lumii greutate), monotonie si plictis (prin culoarea cenusie), precum
exterioare devin simboluri ale vietii sufletesti, ravasita de durere: si impresia de cadere grea, fara ecou, catre un abis al sufletului
cavoul poate fi casa sau orasul in care locuieste poetul; sau poate - cavoul. Determinant al substantivului concret, in trei situatii
mediul, lumea meschina; daca nu cumva si propriul trup in care (“sicriele de plumb”, “coroanele de plumb”, “flori de plumb”)
salasluieste un suflet de plumb. Aceeasi metafora poate sugera, cuvantul dezvaluie o realitate obiectiva austera si dezolanta,
deasemenea, imposibilitatea iesirii poetului dintr-un spatiu inchis, in care copleseste sufletul, condamnandu-l la solitudine perpetua.
care i se refuza posibilitatea realizarii aspiratiilor sale spirituale. Insotind substantivul abstract, in doua cazuri (“amor de
Motivul singuratatii, al izolarii totale, expresie poetica a stariii de plumb”, “aripile de plumb”) simbolul confera versului sensurile
spirit a tuturor poetilor simbolisti, este liantul confesiunii lirice. Prin unei meditatii profunde asupra conditiei umane, a unei
repetarea, la inceputul versului al 3-lea al fiecarei strofe a imposibilitati in comunicarea cu universul de afara.
constructiei:

ROMANUL SUBIECTIV Structura romanului: In jurnalul ce consemnează evenimentele trăitede erou în timp
obiectiv (imaginea frontului), sunt rememorate (prin memorie
Romanul este structurat în două părţi, cu titluri semnificative, involuntară) episoadele căsniciei lui cu Ela, aduse în timp
surprinzând două ipostaze existenţiale: "Ultima noapte de subiectiv, deoarece ele se petrecuseră cu doi ani înainte de a fi
"ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI" dragoste", care exprimă aspiraţia către sentimentul de iubire consemnate în jurnal.
absolută şi "întâia noapte de război", care ilustrează imaginea Ideea literară este adoptată de Camil Petrescu de la scriitorul
–roman subiectiv de analiză psihologică - războiului tragic şi absurd, ca iminenţă a morţii. Dacă prima parte francez Marcel Proust, iar conferinţa sa despre "Noua structură şi
este o ficţiune, deoarece prozatorul nu era căsătorit şi nici nu opera lui Marcel Proust" constituie un adevărat mani/est
trăise o dramă de iubire până la scrierea romanului, partea a doua literar de credinţă. O apropiere vizibilă este şi între eroii lui
este însă o experienţă trăită, scriitorul fiind ofiţer al armatei Stendhalşi aceia ai lui Camil Petrescu, în special în înzestrarea lor
de Camil Petrescu române, în timpul primului război mondial. Compoziţia romanului cu energie, forţă interioară şi loialitate. La ambii scriitori eroii
Romanul este scris la persoana I, naratorul-personaj identificându- sfârşesc tragic, fiind învinşi de propria pasiune, de propriul ideal.
se în partea a doua cu autorul. Modalitatea narativă se remarcă, însă personajele lui Camil Petrescu dobândesc energii uriaşe
aşadar, prin prezenţamărcilor formale ale naratorului, de unde declanşate de pasiuni devoratoare, fiind impresionante prin
In perioada interbelică, Eugen Lovinescu iniţiază curentul literar reiese apropierea acestuia de evenimente, până la substituirea lui capacitatea lor de a trăi idei.Semnificaţia titlului:
numit modernism, al cărui program trasează noi direcţii pentru de către personaj. Perspectiva temporală este discontinuă, Cuvântul "noapte" repetat în titlu redă simbolic incertitudinea,
dezvoltarea literaturii române, printre care: trecerea de la tema bazată pe alternanţa temporală a evenimentelor, pe dislocări sub îndoiala, iraţionalul, nesiguranţa şi absurdul, necunoscutul şi
rurală, la tema urbană, de la personajele ţărăneşti la cele formă de flash-back şi feed-back. Perspectiva spaţială reflectă un tainele firii umane. Cele două "nopţi" din titlu sugerează şi două
intelectuale, precum şi crearea romanului de analiză psihologică. spaţiu real, frontul, Bucureşti, Odobeşti, Câmpulung, dar mai ales etape din evoluţia personajului principal, dar nu şi ultimele,
Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu (1894-1957), un spaţiu imaginar închis, al frământărilor, chinurilor şi întrucât - în final - Ştefan Gheorghidiu este disponibil sufleteşte
este cel care, prin opera lui, fundamentează principiul zbuciumului din conştiinţa personajului. pentru o nouă experienţă existenţială.Construcţia subiectului:
sincronismului, altfel spus, contribuie la sincronizarea literaturii Romanul este un monolog liric, deoarece eroul se destăinuie, se Incipitul romanului îl constituie prezentarea lui Ştefan Gheorghidiu,
române cu literatura europeană (europenizarea literaturii române), analizează cu luciditate, zbuciumându-se între certitudine şi potrivit jurnalului de front al acestuia, ca proaspăt sublocotenent
prin aducerea unor noi principii esteticeca autenticitatea, incertitudine, atât în plan erotic, cât şi în planul tragediei rezervist în primăvara anului 1916, contribuind la amenajarea
substanţialitatea, relativismul, şi prin crearea personajului războiului, când omenirea se află între viaţă şi moarte. Eroul, fortificaţiilor de pe Valea Prahovei şi din apropierea Dâmbovicioarei.
intelectual lucid şi analitic, în opoziţie evidentă cu ideile Ştefan Gheorghidiu, este intelectualul lucid, însetat de absolut, Scris la persoana I, naratorul-personaj incriminează cu ironie
sămănătoriste ale vremii, care promovau "o duzină de eroi dornic de cunoaştere, de autenticitate, dominat de usturătoareincompetenţa sistemului de apărare militară a ţării, în
plângăreţi". Camil Petrescu opinează că literatura trebuie să incertitudinişi care se confesează introspectând cele mai preajma primului război mondial. Deşi frontul se întindea pe zece-
ilustreze "probleme de conştiinţă", pentru care este neapărată adânci zone ale conştiinţei, în căutarea permanentă a iubirii cincisprezece kilometri de frontieră, armata română "fortificase"
nevoie de un mediu social în cadrul căruia acestea să se poată absolute, ca sentiment al existenţei umane superioare. Romanul trei sute de metri cu "nişte şănţuleţe ca pentru scurgere de apă",
manifesta. este alcătuit pe baza unui jurnal de campanie, în care timpul pe care "zece porci ţigăneşti, cu boturi puternice" le-ar fi râmat
Camil Petrescu propune o creaţie literară autentică, bazată pe obiectiv (cronologic)evoluează paralel cu timpul subiectiv într-o jumătate de zi.
experienţa trăită a autorului şi reflectată în propria conştiinţă: "Să (discontinuu), acestea fiind cele două planuri compoziţionale ce-1 Discuţia ofiţerilor la popotă se poartă în jurul unui fapt divers
nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează motivează pe Camil Petrescu drept novator al esteticii romanului comentat de presă privind achitarea - de către tribunal - a unui
simţurile mele, ceea ce gândesc eu... Aceasta-i singura realitate pe românesc. în plan subiectiv, memoria involuntarăaduce în timpul bărbat care îşi ucisese soţia surprinsă în flagrant de adulter.
care o pot povesti... Din mine însumi, eu nu pot ieşi... Orice aş face obiectiv experienţa interioară a eroului, aflat în permanenţă în Prin dialog, fiecare opinie este corelată cu trăsăturile fizice şi
eu nu pot descrie decât propriile mele senzaţii, propriile mele căutare de certitudini privind sentimentul profund de iubire, care se moraleale susţinătorului, ceea ce demonstrează că autorul
imagini Eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi...". diluează în faţa unei drame mai complexe, aceea a războiului. stăpâneşte cu măiestrie arta portretistică, ilustrând
In "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" (1930) , Jurnalul de campanie, pe care sublocotenentul Ştefan Gheorghidiu relativismulca modalitate estetică modernă a prozei româneşti.
Camil Petrescu surprinde drama intelectualului lucid, însetat îl începe o dată cu experienţa frontului, consemnează drama iubirii
de absolutul sentimentului de iubire, dominat de adusă în memoria eroului de o discuţie pe această temă, purtată de
incertitudini, care se salvează prin conştientizarea unei ofiţeri la popota regimentului.
drame mai puternice, aceea a omenirii ce trăieşte tragismul
unui război absurd, văzut ca iminenţă a morţii.

De pildă, căpitanul Dimiu, aşezat în rosturi gospodăreşti Sub influenţa unei verişoare a lui Ştefan, apărută nu se ştie de la o astfel de stratagemă, analizând şi disecând toate
tradiţionale, consideră că "nevasta trebuie să fie nevastă şi casa, unde, Ela este atrasă într-o lume mondenă, lipsită de griji, dar şi eventualităţile.
casă [...] dacă-i arde de altele să nu se mărite". Căpitanul Corabu, de adevărate orizonturi, preocupată numai de modă, de distracţii Fiind concentrat în armată ca sublocotenent, aranjează ca Ela să
"tânăr şi crunt ofiţer", este - în mod surprinzător - adeptul liberei nocturne sau escapade, urne în care ea se simţea uimitor de bine. petreacă vara Ia Câmpulung, aproape de regimentul său. Capitolul
exprimări a sufletului omenesc: "Dragostea-i frumoasă tocmai în casa Anişoarei, cunoscuseră un vag avocat, dansator, foarte intitulat "Ultima noapte de dragoste" încheie "cartea întâi" a
pentru că nu cunoaşte nici o silnicie." Floroiu, un căpitan fin, delicat căutat de femei", domnul G., şi Ela pare oarte fericită în preajma romanului, Ştefan
şi visător, consideră că "dreptul la dragoste e sfânt [...] unei femei lui, ba mai mult, se străduia să se afle mereu alături de el. Gheorghidiu consemnând întâlnirea cu Ela, care se arată îngrijorată
trebuie să-i fie îngăduit să-şi caute fericirea." Intervenţia Iui Ştefan Fire reflexivă şi pasională, Ştefan Gheorghidiu disecă şi că ar niitea rămâne săracă în caz că el va muri în război şi îi cere
Gheorghidiu este explozivă, agresivă şi surprinzătoare pentru analizează cu luciditate noua comportare a Elei, acumulând să treacă pe numele ei "o parte din lirele englezeşti de la Banca
ceilalţi, confirmând principiul esteticcă poţi vorbi sincer numai progresiv nelinişti şi îndoieli interioare, care devin sfâşietoare, Generală". Totul se întunecă definitiv când îl vede în oraş pe
despre tine, despre trăirile şi percepţiile proprii: "Cei care se iubesc pe care Ie exprimă prin monolog interior, "nu mai puteam citi domnul G. şi, din acest moment, Ştefan nu se mai îndoieşte că
au drept de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt". nici o carte, părăsisem Universitatea". Ştefan se chinuie îngrozitor "venise pentru ea aici, îi era deci sigur amant". Plănuieşte să-i
Discuţiile stârnite minimalizează superioritatea sentimentului de Ia petrecerile mondene, cântărind fiecare vorbă, fiecare gest al omoare de amândoi, dar se întâlneşte cu locotenent-colonelul care
dragoste în concepţia eroului şi-i declanşează acestuia prima Elei: "trăgeam cu urechea, nervos, să prind crâmpeie din îl sileşte să meargă în aceeaşi zi la regiment, nedându-i astfel
experienţă a cunoaşterii, iubirea, simţită cu forţă şi dominată convorbirile pe care nevastă-mea Ie avea cu domnul elegant de posibilitatea să-şi ducă Ia îndeplinire planul de răzbunare împotriva
de incertitudini. alături de ea", atitudine care-i face pe ceilalţi să-1 considere gelos. celor doi presupuşi amanţi.
Memoria involuntară, declanşată de discuţia de la popotă, El respinge cu fermitate stupiditatea geloziei, considerând-o "Cartea a doua" a romanului începe cu capitolul "întâia noapte de
Gheorghidiu aduce în prezent (timpul subiectiv), prin neconformă cu normalul şi realitatea: "Nu, n-am fost nici o război", care ilustrează o imagine de groazăa frontului, cu o
retrospecţieşi discontinuitatea temporală afeed-back-ului, secundă gelos, deşi am suferit atâta din cauza iubirii". armată dezorganizată, ofiţeri incompetenţi şi ostaşi cu totul
experienţa erotică, pe care o notează în jurnalul de campanie: Excursia la Odobeşti declanşează criza de gelozie a personajului, dezorientaţi.
"Eram însurat de doi ani şi jumătate cu. o colegă de la Universitate care pune sub semnul îndoielii fidelitatea soţiei, orice element Adevărata desprindere din drama torturantă a incertitudinii se face
şi bănuiam că mă înşală". Iubirea lor fusese alimentată şi de exterior provoacă în sufletul său catastrofe chinuitoare. Compania prin trăirea unei experienţe cruciale, mult mai dramatice, aceea
orgoliul tânărului, întrucât Ela era cea mai frumoasă studentă de la insistentă a domnului G., aşezarea Elei la masă lângă el, gesturile a războiului la care Gheorghidiu participă efectiv, luptând pentru
litere şi Ştefan, student la filozofie, era "măgulit de admiraţia pe familiare (mănâncă din farfuria lui) sunt tot atâtea prilejuri de eliberarea Ardealului de sub ocupaţia trupelor austro-ungare.
care o avea mai toată lumea pentru mine, pentru că eram atât de observaţie atentă şi frământare interioară care provoacă Ofiţerul Ştefan Gheorghidiu descoperă o realitate dramatică, nu
pătimaş iubit de una dintre cele mai frumoase studente". Căsătoria eroului o chinuitoare suferinţă, nu numai din orgoliu, deziluzie şi atacuri vitejeşti, nu strigăte neînfricate şi entuziaste de eroism, ci
lor este liniştită o vreme, mai ales că duc o existenţă modestă, neputinţă, dar şi pentru că se sileşte să-şi ascundă chinurile, se ordine date anapoda de către conducătorii militari, marşuri
aproape de sărăcie, iubirea fiind singura lor avere. Fiind invitaţi la dedublează: "Mă chinuiam lăuntric ca să par vesel [...] Şi eu mă istovitoare, foamete şi mai ales iminenţa permanentă a morţiicu
masă Ia unchiul Tache, Ştefan îi înfruntă pe bătrânul avar şi pe simţeam imbecil şi ridicul". între cei doi soţi intervine o tensiune care oamenii se află faţă în faţă în fiecare clipă. Notaţiile din
Nae Gheorghidiu, scena căpătând accente balzaciene atât prin stânjenitoare, cu scurte perioade de împăcare, la petrecerile jurnalul de campanie reflectă acum o experienţă trăită direct, în
descrierea casei ("casă veche mare cât o cazarmă"), cât şi prin mondene dl.G era mai rezervat faţă de soţia lui Gheorghidiu, dar timpul obiectival petrecerii faptelor. Starea de confuzie totală,
construirea tipului de avar ursuz şi dificil care, deşi bogat, locuia acesta continuă să-i spioneze. ordinele contradictorii, deruta ofiţerilor sunt ilustrate prin episoade
într-o singură cameră ce îndeplinea toate funcţiunile, fiind în Sosind pe neaşteptate într-o noapte de la Azuga, unde fusese cutremurătoare, dublate de o ironie subtilă.
acelaşi timp sufragerie, birou şi dormitor. Tot un personaj balzacian concentrat de două săptămâni, nu-şi găseşte soţia acasă, drama se Un ordin de retragere este dat în sens invers şi, când un ofiţer îi
este şi Vasilescu-Lumânăraru, milionarul analfabet, personaj mai amplifică, iar casa goală i se pare "ca un mormânt fără nevastă- sare de gât lui Gheorghidiu şi strigă "Prizonier, prizonier", îşi dau
puţin conturat în acest roman. mea". Servitoarea nu poate oferi nici o informaţie, el o caută cu seama că sunt amândoi români, că fac parte din aceeaşi armată şi
Moartea unchiului Tache îi aduce lui Ştefan Gheorghidiu o disperare pe la rude, este înnebunit de deznădejde, iar când Ela "ne pufneşte pe toţi un râs ca de morţi".
moştenire substanţială, fapt care surprinde pe toată lumea şi soseşte acasă pe la opt dimineaţa, o goneşte fără să-i asculte Autenticitateaspecifică naratorului-personaj redă momente reale
schimbă radical viaţa tânărului cuplu, societatea mondenă explicaţiile, convins că"niciodată femeia aceasta nu mă iubise", din război, episodul surorilor Măria şi Ana Mănciulea, în capitolul
căpătând pentru Ela importanţă primordială. Ştefan descoperă că propunându-i să divorţeze "fără formalităţi, fără explicaţii multe". intitulat "întâmplări pe apa Oltului", fiind sugestiv. După ce sunt
soţia sa este subjugată de problemele pragmatice, amestecându-se Suferinţa Iul este mistuitoare, fiind frământat de incertitudini, arestate sub acuzaţia de spionaj, Măria Mănciulea este decorată cu
în certurile iscate de testament, în afaceri, deşi el ar fi vrut-o deoarece găseşte întâmplător un bilet de la Anişoara, care purta "Virtutea militară", deoarece călăuzise armata română să treacă
"mereu feminină, deasupra discuţiilor acestea vulgare". data nopţii respective şi prin care-i cerea să petreacă noaptea la Oltul şi să învingă inamicul.
Gheorghidiu este incapabil să se descurce în păienjenişul afacerilor, ea, deoarece soţul plecase la moşie.Gheorghidiu interpretează
îşi dă seama că nu face parte din această lume şi se reîntoarce cu faptul ca pe o ticluire pusă la cale de ele pentru a-i adormi
sete nepotolită la studiul filozofiei şi la cursurile de la Universitate. bănuielile, apoi se îndoieşte de motivul pentru care ar fi recurs ea
Camil Petrescu creează pagini antologice prin imaginile de
apocalips, ca acelea din capitolul "Ne-a acoperit pământul lui
Dumnezeu". Un soldat, Marin Tuchei, şopteşte întruna: "Ne-a
acoperit pământul lui Dumnezeu..."; altul este şocat pentru că a
văzut cum un obuz i-a retezat capul lui A Măriei, care "fugea, aşa
fără cap, după dumneavoastră, domnule locotenent. A mers cam la
vreo patru-cinci paşi şi pe urmă a îngenuncheat şi a căzut. "
In condiţiile frontului, timpul exterior (obiectiv) şi cel interior
(subiectiv)coincid, războiul ocupă definitiv planul conştiinţei
eroului, care se simte acum detaşat parcă de sine şi de tot ce a fost
între el şi Ela.
Rănit şi spitalizat, Ştefan Gheorghidiu se întoarce în Bucureşti şi
este primit de Ela cu drăgălăşenie, dar el o simte ca pe o străină şi-i
propune să se despartă, gândind nepăsător: "sunt obosit, mi-e
indiferent chiar dacă e nevinovată", deşi cândva "aş fi putut ucide
pentru femeia asta [...] aş fi fost închis din cauza ei, pentru crimă".
îşi dă seama, cu luciditate, că oricând ar fi putut "găsi alta la fel".
El îi dăruieşte Elei casele de la Constanţa, bani, "absolut tot ce e în
casă, de la obiecte de preţ la cărţi... de la lucruri personale, la
amintiri Adică tot trecutul".
Ca toate personajele camilpetresciene, Ştefan Gheorghidiu este
intelectualul inadaptat superior, care nu se potriveşte în nici un fel
cu societatea mediocră, necinstită la care încearcă să se adapteze,
fără succes, deoarece nu se aseamănă cu firea lui onestă,
inflexibilă, hipersensibilă, fiind impresionabil numai de bine, frumos
şi adevăr.
Ştefan Gheorghidiu trăieşte drama singurătăţii
intelectualului lucid, analitic şi reflexiv, care devine conştient
că "o iubire mare e mai curând un proces de autosugestie". El
trăieşte, aşadar, în lumea ideilor pure, căci vede idei.
Principalele modalităţile de caracterizare sunt proprii analizei
psihologice şi evidenţiază autenticitatea personajului-narator:
monologulinterior, dialogul, introspecţia stărilor sufleteşti,
autoanaliza şi autointrospecţia, precum şi noile elementele
ale esteticii romanului, timpul obiectiv şi subiectiv, memoria
involuntară, jurnalul. Stilul lui Camil
Petrescu:
Se caracterizează prin claritate, sobrietate, frază scurtă şi
nervoasă, este analitic şi intelectualizat. Stilul este anticalofil,
iar autorul consideră că într-o operă literară relatarea subiectului
trebuie să fie precisă şi concisă, "ca într-un proces verbal".

COMEDIA Construcţia şi momentele subiectului: Tipătescu este "turbat" de mânie, spre dezamăgirea lui Trahanache, care crede că
Expoziţia nea. Acţiunea actului I se desfăşoară în casa prefectului Ştefan Tipătescu, acesta "n-are cumpăt", deoarece un om politic ar trebui sa ştie să se stăpânească şi să
"O SCRISOARE PIERDUTĂ" decorul indicând o anticameră în care se află gazda şi Ghiţă Pristanda, poliţaiul nu-şi dezvăluie sentimentele, mai ales când e vorba de adversarii politici: "nu face
- comedie – oraşului. Prefectul judeţului citeşte indignat un articol din ziarul Iui Nae Caţavencu, pentru un prefect". Zoe este, la rândul ei, disperată şi foarte înspăimântată de
"Răcnetul Carpaţilor", în care este numit "vampir". Servil, Ghiţă aprobă atitudinea de consecinţele publicării scrisorii de către Caţavencu, chiar dacă bărbatul ei nu credea
de Ion Luca Caragiale revoltă a prefectului -"Eu vampir, ai?..."- printr-un tic verbal, "curat", pe care-1 că e adevărată. Fusese şi ea chemată la redacţia ziarului şi Caţavencu îi promisese că
(autor canonic) alătura comentariilor acestuia: "curat caraghioz", "curat mişel", culminând cu o îi va înapoia scrisoarea dacă îi va asigura alegerea în funcţia de deputat. De aceea
contradicţie în termeni, "curat murdar". Poliţaiul îi relatează apoi prefectului femeia îl trimisese pe Pristanda să cumpere cu orice preţ scrisoarea de la Nae
Ion Luca Caragiale (1852 -1912), dramaturg şi prozator, a fost un observator lucid şi misiunea pe care o avusese în noaptea precedentă, aceea de a-i spiona pe inamicii Caţavencu.
ironic al societăţii româneşti din vremea lui, un scriitor realist şi moralizator, un politici, trăgând cu urechea la ferestrele casei lui Nae Caţavencu. Cu acest prilej, Brânzovenescu şi Farfuridi, doi membri marcanţi ai partidului de guvernământ,
excepţional creator de oameni şi de viaţă. Comediile sale - "O scrisoare pierdută", Ghiţă se plânge de precara situaţie financiara in care se zbate şi, prin intruziune consideră că este ceva necurat în vizitele pe care Trahanache, Zoe şi Ghiţă le fac de
"D-ale carnavalului", "O noapte furtunoasă" şi "Conu Leonida faţă cu reacţiunea" - narativă, îi povesteşte prefectului despre dificila profesie de poliţai şi despre familia azi dimineaţă inamicului lor politic, Nae Caţavencu şi-i arată prefectului un fluturaş
ilustrează un spirit de observaţie necruţător pentru cunoaşterea firii umane, de aceea lui numeroasă - "nouă copii" - şi un nenit mic - "famelie mare, renumeraţie mică, tipărit, prin care se anunţa ca sigură alegerea lui Caţavencu în funcţia de deputat. Cei
personajele lui trăiesc în orice epocă prin vicii, impostură, ridicol şi prostie. El după buget". Tipătescu îi reproşează, cu simpatie şi amuzament, afacerea pe care doi îi bănuiesc pe fruntaşii partidului de trădare, fiind de altfel de acord cu această
foloseşte cu măiestrie satira şi sarcasmul, pentru a ilustra moravurile societăţii Pristanda o făcuse cu steagurile cumpărate pentru pavoazarea oraşului, în cinstea atitudine, dar ar dori să participe şi ei: "trădare să fie, dacă o cer interesele partidului,
româneşti şi a contura personaje dominate de o tară (defect) morală reprezentativă apropiatelor alegeri. Ghiţă îşi însuşise o sumă importantă, deoarece, din 44 de dar s-o ştim şi noi!...".
pentru tipul şi caracterul uman. întrucât Caragiale a dat viaţă unor tipuri umane steaguri el achiziţionase numai 14-15 bucăţi. Ca să se dezvinovăţească, poliţaiul Cetăţeanul turmentat soseşte şi el acasă la Tipătescu pentru a-i înapoia scrisoarea pe
memorabile, unor tipologii unice în literatura română, Garabet Ibrăileanu afirma că adună greşit şi numără de mai multe ori aceleaşi steaguri: "Două la primărie, care o găsise pe stradă şi care era adresată de el coanei Joiţica, dar constată amuzat
dramaturgul face "concurenţă stării civile", iar Tudor Vianu considera că formula optspce, patru la şcoli, douăzeci şi patru, două la catrindală la Sf. Niculae, treizeci...", că i-o furase Caţavencu. Pe când el citea scrisoarea din curiozitate, sub un felinar,
artistică a lui Caragiale este "realismul tipic". fiind silit să recunoască în final, încântat, că "a tras frumuşel condeiul". fusese surprins de "d. Nae" care recunoscuse scrisul prefectului şi care îl invitase "la
Caragiale a avut intenţia de a contribui la îndreptarea moravurilor sociale, fiind o ţuică", apoi "dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere", până se îmbătase Ş
adeptul cugetării clasice, "ridendo câştigat mores" ("râsul îndreaptă moravurile"), Intriga: adormise.
idee pe care o afirmă el însuşi, convins fiind că "nimic nu arde mai rău pe ticăloşi Este relevată de episodul realizat prin flash-back şi intruziune narativă, în care Ghiţă Pristanda comunică lui Tipătescu şi Zoei că Nae Caţavencu ceru în schimbul scrisorii
decât râsul". Pristanda îi relatează prefectului Tipătescu întâmplarea petrecută în seara ori "o mie de poli" ori mandatul de deputat, Trahahanache descoperise o poliţă
In comediile sale I.L.Caragiale rămâne fidel propriei concepţii, conform căreia precedendă. în casa lui Nae Caţavencu, şeful partidului independent, aflat în opoziţie, falsificată de Caţavencu, prin care acesta isi însuşise ilegal banii fundaţiei şi cu care
cuvântul este cea mai sinceră exprimare a gândirii, riscul cel mai mare prin care se se adunaseră intelectualii, "dăscălimea" oraşului, între care Ionescu, Popescu, popa intenţionează să-1 şantajeze la rândul său.
poate demasca prostia, incultura, demagogia Sl fariseismul: "Niciodată gândirea n- Pripici, "toată gaşca-n păr". Pristanda ascultă la fereastra acestuia şi află un fapt ce va Acţiunea actului al II-lea se petrece în aceeaşi anticameră a lui Tipâtescu, unde
are alt vrăjmaş mai cumplit decât vorba, când aceasta nu-i vorbă supusă şi deveni hotărâtor pentru subiectul piesei: Caţavencu se afla în posesia unui document Trahanache, Farfuridi şi Brânzovenescu cercetează listele electorale şi calculează
credincioasă, nimic nu arde pe ticăloşi mai mult ca râsul". foarte important. El "scoate o scrisorică din portofel" şi susţine entuziasmat, că vor voturile pe care le vor obţine în apropiatele alegeri.
Comedia "O scrisoare pierdută" de I.L.Caragiale s-a jucat cu un succes răsunător pe vota pentru el în apropiatele alegeri toţi cei aflaţi acum la putere. Poliţaiul nu putuse Ei însemnează cu roşu numele alegătorilor care votează cu partidul lor, iar cu
scena Teatrului Naţional din Bucureşti, la data de 13 noiembrie 1884. afla despre ce fel de document era vorba pentru că închiseseră geamurile. Tipătescu albastru pe ceilalţi, ştiind toate detaliile privitoare la situaţia actuală a averii
nu se îngrijorează prea tare şi se pregăteşte pentru a merge Ia Zaharia Trahanache. fiecăruia. Statutul de alegător era dat de proprietăţile sau de posesiunile pe care le
Tema: Rămas singur, Ghiţă Pristanda meditează - printr-un monolog • la statutul de poliţai avea cetăţeanul, fiind şi singurul criteriu care îi dădea sau nu drept de vot. Farfuridi
"O scrisoare pierdută" este o comedie realistă de moravuri politice, ilustrând dorinţa aflat în slujba personală a celor de la putere şi o citează pe nevasta sa, care-1 învăţa recurge chiar la şantaj pentru electorii care au procese pe rol, deoarece - în calitate de
de parvenire a burgheziei în timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputaţi. cum să se comporte cu şefii: "Ghiţă, Ghiţă, pupă-1 în bot şi-i papă tot, că sătulul nu avocat - el poate aranja câştigarea sau pierderea procesului, punând condiţia ca
Pe fondul agitaţiei oamenilor politici aflaţi în campanie electorală, se nasc conflicte crede la ăl flămând...". aceştia să voteze cu partidul lor. Ticul verbal al lui Trahanache, "ai puţintică
între reprezentanţii opoziţiei - Caţavencu şi grupul de "intelectuali independenţi" - şi răbdare", exprimă reacţia acestuia în orice situaţie, inclusiv atunci când Farfuridi îl
membrii partidului de guvernământ- Ştefan Tipătescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Desfăşurarea acţiunii: acuză că trădează "interesele partidului". El apără integritatea morală a lui Tipătescu,
Farfuridi şi Brânzovenescu, personaje ridicole puse în situaţii comice, cu scopul de a Zaharia Trahanache, preşedintele partidului de guvernământ, filiala judeţului X, vine pe care-1 consideră om de nădejde, loial partidului, ba, mai mult, că "a făcut servicii
satiriza moravurile politice ale acasă la Tipătescu agitat şi indignat de societatea coruptă şi meschină, în care partidului, judeţului, ţării...şi mie, ca amic, mi-a făcut şi-mi face servicii, da!...".
vremii. domină "enteresul şi iar enteresul...". El citează admirativ dintr-o scrisoare a fiului Acuzându-i că nu se pricep la politică, Trahanache le reaminteşte că numele
său, student la Bucureşti: "unde nu e moral, acolo e corupţie, şi o soţietate fără candidatului pentru postul de deputat nu a fost comunicat încă de la centru, dar
Semnificaţia titlului: prinţipuri, va să zică că nu le are!". Enervat la culme, Trahanache îi relatează lui trebuie să vină din moment în moment "pe sârmă", prin "telegraf.
"O scrisoare pierdută" ilustrează simetria clasică a piesei, sintetizând, totodată, Tipătescu - prin flash-back - că fusese chemat de Nae Caţavencu la redacţia ziarului, Farfuridi şi Brânzovenescu rămân impresionaţi de personalitatea puternică a lui neică
intriga subiectului. Prima scrisoare de amor, trimisă de Tipătescu Zoei, este pierdută care-i arătase o scrisoare de amor a prefectului către Zaharia, dar, înfricoşaţi de eventuala trădare, se hotărăsc să trimită o telegramă la
de aceasta, găsită de Cetăţeanul turmentat, care o "pierde" pentru că i-o fură Joiţica, soţia lui. Tipătescu se înfierbântează, fiind speriat în sine că relaţia amoroasă Bucureşti, "la Comitetul Central, la minister, la gazete", prin care să informeze
Caţavencu, iar acesta o pierde - la rândul Iui - şi o găseşte din nou Cetăţeanul cu Zoe va fi făcută publică şi ameninţă că o să-I distrugă pe despre prefectul trădător dar pe care se tem să o semneze: "Trebuie să ai curaj ca
turmentat care o înapoiază "andrisantei", închizând astfel cercul. Cealaltă "scrisorică aţavencu. mine! trebuie s-o iscăleşti: o dăm anonimă!".
de amor" este a unei doamne din înalta societate bucureşteană către o "persoană Printr-un monolog, Pristanda relatează publicului (cititorului) -Prin Jlash-back cum îi
însemnată... da becher" şi găsită de Dandanache în buzunarul paltonului acestuia, Comicul de situaţie: percheziţionase casa lui Caţavencu "prin toate colţişoarele", cum acesta protestase în
care-i fusese musafir. De data aceasta "scrisorică" este pierdută definitiv de becherul Al acestei scene este monumental, deoarece Trahanache este cel care îl consolează numele constituţiei că i se violează domiciliul şi cum Ghiţă răspunsese prompt:
bucureştean, care nu o mai primeşte înapoi, pentru că "mai trebuie s-aldată". în pe Tipătescu, susţinând că scrisoarea este o plastografie (un fals) ordinară, deşi, "curat violare de domiciliu! da` umflaţi-1!", după care îl arestase având "ordin verbal
ambele situaţii, scrisoarea de amor este totodată şi o armă politică, deoarece, tocmai amplifică el, cu subînţeles, spaima prefectului, scrisul seamănă atât de bine, încât "să de la conul Fanică", deşi scrisoarea nu era de găsit. Zoe Trahanache este enervată la
pentru că este pierdută de persoane influente în viaţa politică şi găsită de oameni zici şi tu că e a ta, dar să juri, nu altceva, să juri!". Trahanache redă, din memorie, culme pentru arestarea lui Caţavencu, mai ales că citise o ştire publicată în gazeta
politici dornici de a parveni, devine obiectul de şantaj cel mai eficient şi singura cale textul scrisorii, adăugând, aluziv, şi explicaţiile împrejurârilot concrete, precise, "Răcnetul Carpaţilor", prin care cititorii erau anunţaţi că în numărul a doua zi se va
pentru a-şi asigura victoria în alegeri. identificând exact momentul întâlnirii amoroase dintre cei doi: "Scumpa mea Zoe, reproduce "o interesantă scrisoare sentimentală", ceea ce iseamnă că degeaba îl
venerabilul (adică eu) merge deseară la întrunire (întrunirea de alaltăieri seara). - Eu arestaseră pe Caţavencu, întrucât oamenii lui îi guiţau ordinele şi le duceau la
Structura comediei: (adică tu) trebuie să stau acasă, pentru că aştept depeşi de la Bucureşti, la care trebuie îndeplinire. Tipătescu este îngrijorat odata in plus, deoarece găsise la telegraf
Piesa este structurată în patru acte, fiecare dintre ele fiind alcătuit din mai multe să răspunz pe dată; poate chiar să mă cheme ministrul la telegraf. Nu mă aştepta, prin anonima pe care o trimiseseră Farfuridi şi Brânzovenescu şi o oprise, dar dacă mai
scene. Personajele piesei, numite de către autor "persoane", sunt menţionate cu urmare, şi vino tu (adică nevastă-mea, Joiţica), la cocoşelul tău (adică tu) care te erau şi altele?! Zoe. propune ca soluţie alegerea lui Caţavencu pentru funcţia de
numele şi statutul social pe care îl are fiecare în cadrul comediei. Perspectiva spaţială adoră, ca totdeauna, şi te sărută de o mie de ori, Fănică... (priveşte lung pe Tipătescu, deputat, fiind singura cale prin care pot căpăta înapoi preţioasa scrisoare. Pentru a-l
este reală şi deschisă, fiind precizată de către autor, iar timpul în care se petrec care e în culmea agitaţiei)". Nae Caţavencu îl ameninţase că va publica scrisoarea în convinge pe Fănică să-i dea voturile lui Caţavencu, ea recurge la toate tertipurile
întâmplările este plasat Ia sfârşitul secolului al XIX-lea: "în capitala unui judeţ de ziarul "Răcnetul Carpaţilor", al cărui proprietar era şi va afişa originalul "în cercevea, feminine: plânge, leşină, apoi devine energică, ameninţătoare
munte, în zilele noastre". Relaţiile temporale sunt în cea mai mare parte cronologice, ca s-o vază oricine-o pofti".
adică prezentate în ordinea derulării evenimentelor, iar în câteva situaţii perspectiva
temporală este discontinuă, în care se remarcă alternanţa temporală a întâmplărilor,
prin flash-back.
Este arogant sau umil, în funcţie de împrejurări, pendulează cu o şiretenie primitivă ,Caţavencu numindu-i "capitalişti" pe locuitorii capitalei, iar el considerându-se fluent sau logic, uitând chiar motivul pentru care se afla acolo şi pentru care luptase -
având ca centru de greutate propriul interes. "liber-schimbist" (cel care promovează libertatea comerţului, neamestecul statului în "si dă-i si luptă, si luptă si dă—i"- cu atâta râvnă. Comicul de limbaj este ilustrat prin
Lipsit de demnitate şi de coloană vertebrală, slugarnic, se pune bine şi cu Nae treburile, întreprinzătorului capitalişti), adică flexibil în concepţii. anacolut: "în sănătatea alegătorilor... care au probat patriotism şi mi-au acordat (nu
Caţavencu în eventualitatea că acestuia i-ar izbuti şantajul şi-l linguşeşte fără jenă, Numele Caţavencu sugerează firea de mahalagiu, de palavragiu -cată = nemereşte).����asta... cum să zic, de!... zi-i pe nume, de!...a! sufradzele lor; eu
după ce, în prealabil, îl arestase abuziv. Umil Ş linguşitor, se gudură pe lângă mahalagioaică- şi ipocrizia, demagogia -caţaveică = haină cu două feţe-, trăsături ce care, familia mea, de la patuzsopt în Cameră, şi eu ca rumânul imparţial, care va să
Caţavencu, pregătindu-şi terenul dacă acesta ar câştiga in lupta cu actualul prefect: definesc acest personaj şi prin comicul onomastic. zică... cum am ziţe... în sfârşit să trăiască!". Magistral construit, discursul Iui
"eu gazeta d-voastră o citesc ca Evanghelia totdeauna; că să nu vă uitaţi la Farfuridi şi Brânzovenescu: sunt doi membri marcanţi ai partidului de guvernământ, Dandanache este, poate, cea mai convingătoare şi sugestivă ilustrare a incompetenţei
mine...adică pentru misie..-altele am eu în sufletul meu, dar de! n-ai ce-i face: făcând parte din "stâlpii puterii". Ei formează un cuplu de imbecilitate, întruchipare a şi demagogiei oamenilor politici, din toate comediile lui Caragiale.
famelie mare, renumeraţie după buget, mică...". ramolismentului politic. "Agamiţă Dandanache e mai mult un bâlbâit şi un mărginit mintal, simbol trist al
Se pretează la mici furtişaguri, ghidându-se după o deviză a nevestei lui: "Ghiţă, Cei doi se atrag prin firile complet diferite: Farfuridi este coleric, prost, fudul, necesităţilor electorale şi lamentabil exponent de clasă." (G.Călinescu).
Ghiţă, pupă-1 în bot şi-i papă tot, că sătulul nu crede la ăl flămând...". Comicul de infatuat, iar Brânzovenescu este, dimpotrivă, placid, moale, fricos, o umbră a Comicul de nume este relevant, prin alăturarea ridicolă a numelui viteazului
situaţie este ilustrativ în scena numărării steagurilor pe care ar fi trebuit să le celuilalt: "Tache, Tache, fii cuminte". Inculţi peste măsură şi abjecţi, ei se feresc de războinic grec, conducător de oşti şi bun strateg - Agamemnon . cu Dandanache,
cumpere pentru a pavoaza oraşul în cinstea apropiatelor alegeri (actul I, scena 1). trădare, cu care, de altfel, sunt de acord "dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim care sugerează încurcătura, dandanaua.
Pristanda primise bani pentru patruzeci şi patru de steaguri, însă el cumpărase numai şi noi". Ei trimit la "centru" o depeşă prin care semnalează faptul că "Prefectul şi
"vreo paispce... cinspce". Ca să se disculpe de aluzia lui Tipătescu despre cum "a tras oamenii lui trădează partidul", fiind încântaţi că nu li se "cunoaşte slova" la telegraf Cetăţeanul turmentat: reprezentantul omului simplu, al alegătorului care nu are
frumuşel condeiul", Pristanda numără steagurile arborate pe clădiri de câte două ori şi o semnează cu mult curaj, "mai mulţi membri ai partidului", adică o dau anonimă. ambiţii, dar nu este nici el tocmai cinstit, pentru că, ducând scrisoarea
şi adună greşit, numai ca să-i iasă la socoteală "patruzeci şi patru, în cap...": "Două la Farfuridi şi Brânzovenescu erau îngrijoraţi nu pentru că este trădat partidul, ci se "andrisantului", mai întâi o citeşte sub felinar, din care cauză îi este furată de
primărie, optspce, patru la şcoli, douăzeci şi patru, două la catrindală la Sf. Niculae, temeau ca nu cumva să fie ei înlăturaţi de la matrapazlâcurile politice, la care ţineau Caţavencu. Ajuns "apropitar", deci cu drept de vot, este vicios pentru că e mereu
treizeci". cu tot dinadinsul să participe şi să se implice. beat, aşteaptă să fie dirijat, pentru că el nu are nici o opinie, "apoi dacă-i pe poftă, eu
Incultura, lipsa de instrucţie sunt evidenţiate pregnant prin comicul de limbaj: Farfuridi are automatisme ce creionează "întruparea prostiei solemne" (Ştefan nu poftesc pe nimeni". Abureala lui este sugestivă nu pentru că este băutor, ci pentru
deformează neologismele -"bampir", "famelie", "catrindală", "scrofulos", Cazimir), prin formule aberante, care-i relevează incultura: "eu am n-am să-ntâlnesc că toată viaţa politică a vremii ameţeşte pe omul de rând, care se şi simte agresat de
"renumeraţie"-, are ticuri verbale care frizează prostia. De exemplu, alăturarea pe cineva, la zece fix mă duc în târg"; "am n-am înfăţişare, la douăsprezece trecute aceasta, "nu mă-mpinge, c-ameţesc", "nu mă zgudui!". Este o fire leneşă, comodă,
cuvântului "curat" altor cuvinte, evidenţiază un nestăpânit servilism, făcându-1 fix mă duc la tribunal...". Discursul lui Farfuridi din actul III este un model al găsindu-şi scuze superficiale, "dă—i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere",
penibil şi ridicol: "curat mişel", "curat murdar", "curat condei", "curat ca un câine", comicului de limbaj, care scoate în evidenţă platitudinea gândirii, confuzia pentru a se disculpa de pierderea scrisorii. Replica cea mai sugestivă pentru
"curat violare de domiciliu", "curat constituţional". lingvistică a personajului, iar stilul bombastic şi infatuat devine caricatural atât prin caracterul său labil şi pentru lipsa de opinie a devenit memorabilă: "Eu cu cine
Comicul de nume al personajului Ghiţă Pristanda sugerează principalele sale ticurile verbale, cât şi prin contradicţiile în termeni,: "Daţi-mi voie! Daţi-mi voie! votez?", iar pentru că Zoe îl lămureşte, votează disciplinat cu cine i s-a indicat, apoi
trăsături de caracter -servil şi umil faţă de şefi, lipsit de personalitate-, deoarece [...] Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe bea "în sănătatea coanii Joiţichii că e damă bună!". Cetăţeanul turmentat este cel care
pristanda este un joc popular, asemănător cu brâul, ce se dansează după reguli nimica, ori să nu se revizuiască primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi creează un comic de situaţie remarcabil, prin găsirea, pierderea şi înapoierea scrisorii
prestabilite, într-o parte şi alta, conform strigăturilor şi comenzilor unui conducător anume în punctele esenţiale. Din această dilemă nu puteţi ieşi... Am zis!". de amor, cel care provoacă intriga acţiunii, dar şi cel care aplanează conflictul în
de joc. Anacolutul este specific tuturor discursurilor politice în această piesă, aşadar şi în cel finalul piesei. El apare în momentele cele mai nepotrivite, enervează pe toată lumea
rostit de Farfuridi: "Dacă Europa... să fie cu ochii aţintiţi asupra noastră, dacă mă pot cu prezenţa lui, este dispreţuit tocmai de clasa politică, deşi este reprezentantul
Nae Caţavencu: avocat, directorul ziarului "Răcnetul Carpaţilor", Şeful opoziţiei pronunţa astfel, care lovesc soţietatea, adică fiindcă din cauza zguduirilor... şi... idei electoratului care urma să se prezinte la vot pentru a-şi desemna alesul în Camera
politice din judeţ, ilustrează tipul demagogului şi al Parvenitului. El este subversive... (asudă şi se rătăceşte din ce în ce)". Deputaţilor.
reprezentantul unei adevărate "şcoli" de frazeologie Patriotardă (fals patriotism), Comicul de nume - Farfuridi şi Brânzovenescu - constă în sufixele onomastice Cetăţeanul turmentat nu are nume, el este alegătorul anonim, bulversat de campania
manifestare ce are la bază lipsa de conţinut a ideilor exprimate cu emfază. Caţavencu greceşti "-idi" şi româneşti "-eseu", precum şi în aluzia culinară -brânză şi farfurie- electorală confuză pentru omul de rând, care simte nevoia să fie îndrumat de către
este fondator şi preşedinte al Societăţii Enciclopedice "Aurora Economică Română", care ilustrează semnificativ relaţia de dependenţă reciprocă dintre ei, fiindu-şi numai cineva care, crede el, se pricepe la politică, de aceea întrebarea "Eu pentru cine
a cărei prescurtare "A.E.R.- este sugestivă pentru statutul de societate fantomă, prin unul altuia de folos. votez?" devine obsedantă.
care îşi isuşeşte ilegal sume importante de bani. Dovada ilegalităţilor financiare este Agamemnon Dandanache:, "mai prost decât Farfuridi şi mai canalie decât Personajele lui Caragiale sunt luate din viaţă, aşa că, în afară de o trăsătură
poliţa falsificată pe care o găseşte, fără efort, Trahanache, prin care Caţavencu îşi Caţavencu", este candidatul trimis de la centru pentru a,fi ales deputat în judeţul de dominantă, ele sunt exponente tipice ale clasei umane în orice timp şi societate,
însuşise fraudulos 5000 de lei din fondurile societăţii. munte. El apare în piesă abia în ultimul act şi se conturează prin acumularea tuturor diferenţiindu-se prin statut social, temperament, intelect sau limbaj. Eroii lui
In ambiţia sa nemărginită de a parveni, de a ajunge în Parlament, Caţavencu nu se defectelor personajelor de până atunci: parvenitismul, demagogia, prostia, incultura, Caragiale sunt actuali şi astăzi, deoarece "natura nu lucreată după tipare, ci-l toarnă
sfieşte să cerşească postul de deputat în schimbul scrisorii, recurgând la şantaj: perfidia, ramolismentul. Trăsăturile caricaturale şi comice, sunt evidente încă de la pe flecare după calapod deosebit: unul e sucit într-un fel, altul într-alt fel, flecare în
"vreau ce mi se cuvine după o luptă de atâta vreme, vreau ceea ce merit în oraşul ăsta sosirea "cu birza ţinti postii hodoronc-tronc, zdronca-zdronca [...] si clopoţei... îmi felul lui, încât nu te mai saturi să-i vezi şi să-ţi faci haz de ei." (I.L.Caragiale)
de gogomani unde sunt cel dintâi ... între fruntaşii politici". Comicul de limbaj îi ţiuie urechile".
ilustrează prostia deoarece ef se autoinclude între "gogomanii" politici din fruntea Printr-un comic de situaţie magistral construit, Caragiale creează un personaj
judeţului. Parvenit, şantajist, grosolan şi impostor, se conduce după deviza "scopul grotesc, şantajul exercitat de Caţavencu pare nevinovat în comparaţie cu gestul
scuză mijloacele", pusă însă, din pricina inculturii, pe seama "nemuritorului abject al lui Dandanache, de a nu înapoia scrisoarea. Pentru a fi ales, Agamiţă
Gambetta", confundându-1 cu Niccolo Machiavelic celebru, de altfel, pentru acest foloseşte ca instrument de şantaj, "o scrisorică de amor", găsită în pardesiul uitat la
principiu de conduită morală. Caţavencu este înfumurat şi impertinent atunci când el acasă de un musafir, "persoană însemnată ... da becher" (necăsătorit, celibatar)".
stăpâneşte arma şantajului, spunându-i prefectului "asasin", dar devine umil, Dandanache ameninţă că va publica scrisoarea dacă nu capătă imediat un mandat de
slugarnic şi linguşitor atunci când pierde scrisoarea şi-i urează, aceluiaşi prefect, să deputat şi nu "s-aledze". Mai ticălos decât Caţavencu, Dandanache nu înapoiază
trăiască "pentru fericirea judeţului". Prin comicul de situaţie reies şi alte trăsături ale scrisoarea, pentru că "la un caz, iar ... pac! la «Războiul»". Singurul argument pe
lui Caţavencu. Lipsit de demnitate şi de coloană vertebrală, el conduce manifestaţia care-1 aduce în sprijinul meritelor sale politice este ridicol: "familia mea de la
festivă în cinstea rivalului său politic, Dandanache, fără nici un scrupul, intuind că patuzsopt ...şi eu în toate Camerele, cu toate partidele, ca rumânul imparţial... şi să
şansa de a câştiga în viitor este legată de Zoe. rămân fără coledzi!".
Demagogia este principala sa trăsătură de caracter iar atunci când ea îmbracă forme Prost, demagog, peltic, amnezic şi senil, încurcă mereu pe prefect cu Trahanache,
patriotarde, personajul este de un ridicol desăvârşit: "Nu voi, stimabile, să ştiu de spunându-i lui Tipătescu: "Eu la masă o să stau ori lângă d-ta, ori lângă consoarta d-
Europa d-tale, eu voi să ştiu de România mea şi numai de România...". Comicul de tale...", spre disperarea Zoei, care izbucneşte: "A! Idiot!". Spiritul său machiavelic,
limba/ este relevat mai ales de discursurile sale, care ilustrează personajul semidoct, mişelia sunt relevate printr-o replică ce conturează perfect personajul, autorul scriind
dar infatuat, plin de importanţă. Atunci când ia cuvântul la adunarea electorală care în paranteză "aparte", sugerând astfel imbecilitatea lui: "E slab de tot prefectul, îi
precede alegerile, Caţavencu îşi construieşte cu ipocrizie "o poză" de patriot spui de două ori o istorie şi tot nu priţepe", referindu-se, bineînţeles, la Trahanache.
îngrijorat de soarta ţării, rostind cu greu cuvintele din cauza emoţiei care-I îneacă: Dandanache, inconştient de josnicia gestului său, repetă mereu întâmplarea: "Când i-
"Iertaţi-mă, fraţilor, dacă sunt mişcat, dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare... suindu- am pus piţorul în prag - ori coledzi, ori «Războiul», mă-nţelegi - tranc! depeşa
mă la această tribună... pentru a vă spune şi eu... (plânsul îl îneacă mai tare.)... Ca aiţi...". Dacă Nae Caţavencu exercitase şantajul cu discreţie, Dandanache este
orice român, ca orice fiu al ţării sale... în aceste momente solemne... (de abia se mai mândru de ideea care-i venise: "Asa e, puicusorule, c-am întors-o cu politica?".
stăpâneşte) mă gândesc... la ţărişoara mea... (plânsul l-a biruit de tot) la România... Dandanache, îndemnat de Zoe şi Tipătescu să rostească discursul politic prin care să
(plânge) ... Ia fericirea ei!... la progresul ei!... Ia viitorul ei! (plâns cu hohot. Aplauze se adreseze alegătorilor, este incapabil să rostească ceva inteligibil,
Este hotărâtă să facă orice pentru a recupera scrisoarea, mergând până la decizia: "îl Comediile lui Caragiale sunt unice în literatura română prin arta desăvârşită a
, zguduitoare)". Incultura lui Caţavencu reiese atât din nonsensul afirmaţiilor -
sprijin eu, îl aleg eu", deşi femeile nu aveau atunci drept de vot Ea se baza însă pe Acţiunea actului a) IV-lea se petrece în grădina casei lui Trahanache, în ziua dialogului şi a construcţiei scenice, prin măiestria autorului de a crea caractere şi
"Industria română e admirabilă, e sublimă putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire";
influenţa hotărâtoare pe care o avea asupra soţului său care era preşedintele alegerilor. Zoe şi Tipătescu sunt foarte agitaţi şj îngrijoraţi pentru că Nae Caţavencu tipologii, prin profunda observare a realităţilor sociale şi politice din epocă, fapt ceea
precum şi din confuzii semantice,
partidului în judeţul respectiv. dispăruse de două zile şi ei se temeau că punea la cale un plan diabolic pentru a face ce a făcut ca Tudor Vianu să afirme:
Caţavencu este adus din arest în casa prefectului pentru a negocia înapoierea scrisorii publică scrisoarea de amor şi a-i distruge. Prefectul este preocupat şi de primirea pe Realismul tipic este formula lui artistică". ca poate fi modelat uşor (trahana = cocă
şi, printr-un monolog care ilustrează parvenitismul personajului, Caţavencu îşi care trebuia să i-o facă lui Agamiţă Dandanache, care vine însoţit protocolar de moale) de către superiorii "de la centru" sau de "enteres" şi de Zoe. Numai că,
exprimă deviza după care se conduce în viaţă, "scopul scuză mijloacele", pe care, Zaharia Trahanache. Dandanache vorbeşte "peltic şi sâsâit" şi, deşi face cunoştinţă aparenta lentoare a lui Ţrahanache - "ai puţintică răbdare" - este, în fond, o abilă
incult fiind, i-o atribuie "nemuritorului Gambetta", om politic francez din acea cu toţi trei, îi confundă tot timpul, referindu-se mereu la Zoe ca la nevasta armă politică, pe care personajul o foloseşte cu pricepere. Comicul de situaţie,
vreme, pe când sloganul respectiv aparţine lui Niccolo Machiavelli, exprimat în prefectului, fiind incapabil să ţină minte cine este fiecare dintre ei. Trahanache îl ilustrat şi de refuzul lui Ţrahanache de a considera scrisoarea altceva decât
cartea "Principele". asigură pe Agamiţă de câştigarea alegerilor, deşi acestea nu se finalizaseră, iar lui "plastografie", este relevant atunci când îl consolează pe Tipătescu să nu-şi mai facă
Discuţia dintre Caţavencu şi Tipătescu degenerează în scandal, deoarece avocatul nu Dandanache i se pare firesc să ocupe postul de deputat, considerând că are merite sânge râu, pentru că mişelia oamenilor merge până acolo încât "să vezi imitaţie de
vrea să înapoieze scrisoarea decât în schimbul postului de deputat, deşi prefectul îi politice deosebite, argumentând ridicol: "eu... care familia mea de la patuzsopt în scrisoare! Să zici şi tu că e a ta, dar să juri, nu altceva, să juri! "(actul I, scena IV).
oferise diferite funcţii: "Vreau... mandatul de deputat [...] nimic altceva! nimic! Cameră...". Toate acestea îl includ pe Zaharia Ţrahanache în galeria tipologică (comicul de
nimic!". Caţavencu îşi susţine şantajul cu hotărâre, conflictul politic devine violent, Ameţit de drum, Agamiţă le relatează lui Tipătescu şi Zoei împrejurarea prin care caracter) a încornoratului simpatic, deoarece el îi este recunoscător amicului Fănică
Tipătescu se repede "turbat" la el cu un baston, iar acesta începe să răcnească: ajunsese candidat în judeţul lor, după ce mai întâi fusese respins de comitetul central pentru serviciile pe care i le face nu numai în plan politic, ci şi conjugal.
"Ajutor! Săriţi! Mă omoară vampirul! prefectul asasin! ajutor!". pentru că nu era "marcant". Dandanache povesteşte cum, într-o seară, cineva,
Zoe temperează situaţia conflictuală şi, cu un calm aparent, îi promite lui Caţavencu "persoană însemnată... da becher" (becher - celibatar, necăsătorit), jucase cărţi acasă Caracterizarea personajelor:
mandatul de deputat în schimbul scrisorii -"eu te aleg, eu şi cu bărbatul meu; mie să- la el şi îşi uitase paltonul. Căutându-1 în buzunare, găsise o scrisorica de amor "către
mi dai scrisoarea..."-, Tipătescu cedează şi el şi-i promite că "poimâine eşti becherul meu, de la nevasta unui prietin, - nu spui ţine... persoană însemnată". Ştefan Tipătescu: tipul junelui amorez, este prefectul judeţului pe care îl
deputat!...". Cetăţeanul turmentat revine în casa prefectului, insistând să i se Dandanache îl şantajase pe "becher" cu scrisoarea găsită, ameninţându-l că dacă nu-i administrează ca pe propria sa moşie, având o mentalitate de stăpân absolut: "moşia,
răspundă la întrebarea: "eu cu cine votez?". Prefectul îl îndeamnă, sarcastic, sâ-i dea asigură alegerea în Camera Deputaţilor, o s-o publice în ziarul de scandal moşie, foncţia, foncţie, coana Joiţica, coana Joiţica, trai neneacă pe banii lui
votul "Iui onorabilul d.Caţavencu... Pentru aşa alegător, mai bun ales nici că se "Războiul". Zoe şi Tipătescu sunt înmărmuriţi de asemănarea situaţiilor şi de faptul Ţrahanache, babachii" (Pristanda). Prefectul este orgolios, abuziv, încalcă legea,
putea...". Farfuridi şi Brânzovenescu, găsindu-1 pe Caţavencu în casa prefectului, că Dandanache nu înapoiază scrisoarea, ci o păstrează, pentru că "mai trebuie s- dacă "o cer interesele partidului" şi admite, amuzat, matrapazlâcurile poliţaiului: "ai
ameninţă că vor demasca trădarea la ziar, la Bucureşti, la Comitetul electoral central, aldată... La un caz iar... pac! la «Răsboiul»". Tipătescu monologhează, siderat şi cu tras frumuşel condeiul". Tipătescu este impulsiv, nestăpânit, aşa cum de altfel îl
pe când Caţavencu, în entuziasmul promisiunilor, îi aduce un elogiu ridicol lui ironie amară, despre ticăloşia lui Dandanache şi se gândeşte că ar trebui să-i ceară caracterizează unul dintre personaje, "venerabilul" Ţrahanache: "E iute! n-are
Tipătescu, "prefectul cel mai onest! [...] Cel mai integru! [...] Cel mai credincios!...", iertare Iui Caţavencu, deoarece Agamiţă este un şantajist mult mai perfid, păstrând cumpăt. Aminteri bun băiat, deştept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect."
uitând cu desăvârşire că-i spusese - până nu demult - "vampir" şi "prefectul asasin • scrisoarea de amor, fiind totodată şi foarte mândru pentru ideea pe care o avusese ca Infatuat şi orgolios, Tipătescu reacţionează cu superioritate şi este dispreţuitor cu
Ghiţă Pristanda aduce o depeşă "fe-fe urgentă" sosită prin telegraf, în care prefectul să fie ales. Farfuridi care îl acuză de trădare.
este anunţat că trebuie să aleagă pentru postul de deputat pe "d. Agamemnon Apare Caţavencu, umil şi spăşit, pentru a-i mărturisi Zoei că pierduse scrisoarea în Tipătescu este lipsit de abilităţi politice, singura cale de a parveni fiind amorul, de
Dandanache. Se face din aceasta pentru d-voastră o înaltă şi ultimă chestie de încăierarea de la întrunirea electorală, când cineva i-a smuls pălăria, iar scrisoarea se care ştie să profite cu fler şi diplomaţie, obţinând postul de prefect şi protecţia
încredere". Toţi cei prezenţi rămân încremeniţi Zoe şi Caţavencu se revoltă, găsind afla în căptuşeala acesteia. Tocmai atunci vine Cetăţeanul turmentat, care are pe cap venerabilului Ţrahanache. Tipătescu venise în judeţ cu opt ani în urmă, la o jumătate
ca unică soluţie să pornească lupta contra guvernului. pălăria lui Caţavencu şi-i aduce Zoei scrisoarea mult aşteptată, dorind în schimb de an după ce Zaharia se însurase a doua oară, luând-o de soţie pe Zoe, care a devenit
răspunsul la întrebarea: "Eu ... pentru cine votez?". Zoe îl roagă pe Caţavencu să chiar de atunci amanta lui Fănică: "De opt ani trăim împreună ca fraţii şi nici un
Punctul culminan: scrie pe buletinul de vot al cetăţeanului numele lui Agamiţă Dandanache, apoi îi cere minut n-am găsit la omul ăsta atâtica rău" (Trahanache). Fănică este component al
Acţiunea actului al III-lea se petrece în sala cea mare a primăriei, unde Zaharia să conducă banchetul popular în cinstea alegerii acestuia, consolându-1 că "asta nu-i triunghiului conjugal, flerul său de amorez reieşind şi din scena în care Zoe foloseşte
Trahanache prezidează ultima adunare lectorală de dinaintea alegerilor şi la care sunt cea din urmă Cameră", iar Caţavencu acceptă totul cu umilinţă. toate tertipurile feminine pentru a-1 convinge pe Tipătescu sa-1 aleagă pe Caţavencu:
prezenţi alegători, cetăţeni, public. Zoe şi Tipătescu încearcă să-1 convingă pe "în sfârşit, dacă vrei tu... fie! [...] Domnule Caţavencu, eşti candidatul Zoii, eşti
Trahanache să anunţe candidatura Iui Caţavencu, dar acesta descoperise poliţa Deznodământul: candidatul lui nenea Zaharia... prin Urmare şi al meu! Poimâine eşti deputat!...".
falsificată, prin care Caţavencu îşi însuşise cinci mii de lei de la Societatea "Aurora Toate personajele piesei se află în scenă, participând la festivitatea organizată în Comicul de nume, Tipătescu, trimite la cuvântul "tip", care sernnifică june prim, om
Economică Română", pe care o conducea. în acest fel, ei răspund şantajului cu şantaj cinstea alegerilor, câştigător pentru postul de deputat fiind Agamiţă Dandanache. rafinat, amorez abil, aventurier. Zoe Trahanache: tipul cochetei adulterine este soţia
şi hotărăsc ca Trahanache să anunţe candidatura lui Acesta încearcă să rostească un discurs, dar, prost şi imbecil, el uită până şi motivul lui Zaharja Trahanache şi amanta lui Tipătescu şi singurul personaj feminin al luj
Agarniţă Dandanache. pentru care se afla acolo, în faţa alegătorilor: "în sănătatea alegătorilor... care au Caragiale care reprezintă doamna distinsă din societatea burghezi nefăcând parte, ca
Farfuridi rosteşte de la tribună discursul electoral, dar este mereu întrerupt de către probat patriotism şi mi-au acordat... (nu nimereşte) asta... cum să zic de!... zi-i pe celelalte eroine, din lumea mahalalelor.
opoziţie cu fluierături şi cu tot felul de comentarii ironice. Platitudinea ideilor nume de!... a! sufradzele lor; eu, care familia mea de la patuzsopt în Cameră, si eu ca Ea este inteligentă, autoritară, ambiţioasă şi îşi impune voinţa în faţa oricui.
prezentate determină auditoriul să vocifereze, discursul lui Farfuridi fiind penibil şi rumânul imparţial, care va să zică... cum am ziţe... în sfârşit să trăiască! (Urale şi Marchează în comedie triunghiul conjugal, prin care Caragiale satirizează tarele
incoerent, confuz şi agramat, ilustrând un comic de limbaj monumental, fapt ce ciocniri.)". morale ale societăţii burgheze. Este o luptătoare hotărâtă şi foloseşte tot arsenalul de
reiese din nonsensul şi ridicolul/razei, care ilustrează imbecilitatea personajului, Caţavencu închină paharul în cinstea "venerabilului şi imparţialului nostru prezident, arme feminine ca să-şi salveze onoarea. Pentru a-1 convinge pe Tipătescu să accepte
incapacitatea lui intelectuală, culminând cu memorabila contradicţie în termeni: "Din Trahanache", în sănătatea "iubitului nostru prefect", căruia îi urează să trăiască candidatura lui Caţavencu, ea recurge la rugăminţi şi lamentaţii, trece la ameninţarea
două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar atunci să nu se schimbe pentru "fericirea judeţului nostru", iar neică Zaharia pentru "fericirea prietenilor lui", cu sinuciderea, apoi, cu o energie impresionantă la o femeie ce părea sensibilă şi
nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi apoi se sărută unii cu alţii. în final, Caţavencu rosteşte un discurs politic, în care neajutorată, devine ameninţătoare şi o luptătoare aprigă: "Am să lupt cu tine, om
anume în punctele... esenţiale... Din această dilemă nu puteţi ieşi... Am zis!". elogiază, demagogic, victoria democraţiei în recentele alegeri, cu aceleaşi fraze ingrat şi fără inimă". Deşi în epocă femeile nu aveau drept de vot, ea impune
Conflictul dintre opoziţie şi membrii partidului de guvernământ se amplifică prin pompoase şi idei contradictorii: "După lupte seculare, care au durat aproape treizeci alegerea lui Nae Caţavencu, mânată de interesul personal de a recăpăta scrisoarea de
dialogul agitat dintre cele două grupuri reprezentate de Caţavencu şi, respectiv, de de ani, iată visul nostru realizat!". în concluzie, el accentuează "avantajele amor, altfel şi-ar fi distrus prestigiul şi poziţia socială, viaţa tihnită şi lipsită de griji
Farfuridi. Caţavencu rosteşte cu emfază fraze aberante şi demagogice, confundând progresului" şi "binefacerile unui sistem constituţional". Ironia şi sarcasmul lui de care beneficia din plin. Pendulând între soţ şi amant cu inteligenţă şi abilitate,
din nou maximele unor personalităţi celebre, incultura sa reieşind din comicul de Caragiale privind corectitudinea alegerilor sunt desăvârşite, deoarece în desfăşurarea conduce din umbră manevrele politicii, toţi fiind conştienţi de puterea şi influenţa ei,
limbaj. El spune "oneste bibere", în loc de "honeste vivere", expresie care s-ar acestora se recursese la fals, la şantaj şi la corupţie, încălcându-se constituţia în mod având asupra bărbaţilor o seducţie aparte, care o face înţelegătoare, generoasă. Zoe
traduce "să bei cinstit" şi nu "să trăieşti cinstit" aşa cum este aforismul latin. flagrant. Ridicolul moravurilor politice este evidenţiat şi prin replica finală a lui săvârşeşte cu delicateţe gestul de iertare a lui Caţavencu atunci când îşi recapătă
Discursul lui Nae Caţavencu, în calitate de candidat din partea opoziţiei, este fals Ghiţă Pristanda, care confirmă "Curat constituţional", după care dă semnalul să cânte "scrisorica", asigurându-se cu abilitate de devotamentul acestuia în a conduce
emoţionant, lacrimogen şi demagogic, frazele pline de emfază sunt sforăitoare, "Muzica!". Caragiale descrie în paranteza regizorală atmosfera de veselie generală, festivitatea alegerilor, consolându-1 că aceasta "nu-i cea din urmă Cameră ".
patetice, ipocrite şi fără sens (nonsens): "Industria română e admirabilă, e sublimă, "toată lumea se sărută", Caţavencu se îmbrăţişează cu Dandanache, Zoe şi Tipătescu, Cetăţeanul turmentat închină şi el: "în cinstea coanii Joiţichii că e damă bună!".
putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire. [...] Noi aclamăm munca, travaliul, care nu se retraşi într-o parte, privesc petrecerea, în timp ce "cortina cade repede asupra Ghiţă Pristanda: poliţaiul oraşului, este tipul slugarnicului, prezent în piesă de la
face deloc în ţara noastră!". Candidatul anunţă înfiinţarea societăţii enciclopedice- tabloului"". început până la sfârşit în toate momentele cheie ale acţiunii. "Scrofulos la datorie",
cooperative "Aurora Economică Română", a cărei abreviere, A.E.R., este sugestivă O particularitate aparte a comediilor lui Caragiale este, aşadar, simetria, adică finalul este conştient că trebuie să-şi servească şeful, nu din conştiinţa "misiei", ci mai ales
pentru statutul de societate fantomă. recompune momentul de la începutul piesei, fără să se schimbe absolut nimic din dintr-o etică susţinută de interesul personal: "famelie mare, renumeraţie mică, după
Trahanache anunţă drept candidat pe domnul Agarniţă Dandanache, în sală se iscă o starea de lucruri iniţială. După agitaţia care atinge adesea apogeul, după zbuciumul buget". Funcţionar servil, încalcă legea din ordinul superiorilor şi-I arestează abuziv
încăierare cu strigăte, huiduieli şi fluierături intre reprezentanţii celor două grupuri personajelor şi conflictele ce par de nerezolvat, totul revine la normal, fără să se pe Caţavencu, deoarece primise ordin "verbal" de la conu Fănică: "curat violare de
politice, peste care Caţavencu raccneşte din toate puterile, încercând să facă publică petreacă nici o modificare a stărilor de fapt sau vreo rezolvare a problemelor care au domiciliu, da umflaţi-1!".
relaţia amoroasă dintre prefect şi Zoe Trahanache şi aducând ca dovadă scrisorica de constituit subiectul comediei.
amor în învălmăşeala creată, Caţavencu îşi pierde pălăria şi o dată cu ea scrisorica de
amor, care fusese pusă în căptuşeală, de aceea nu reuşise nimeni s-o găsească.
Personajul principal dintr-un roman aparţinând prozei realiste Ion este un personaj eponim (numele său dă numele romanului), realizat prin
tehnica basoreliefului. El domină întreaga lume care gravitează în jurul său (Ana,
Ion (Liviu Rebreanu) Vasile Baciu, Florica, George) şi care contribuie la evidenţierea trăsăturilor lui, a
caracterului complex, cu însuşiri contradictorii: viclenie şi ingenuitate, brutalitate
şi delicateţe.
Iniţial el este caracterizat în mod direct de către narator, beneficiind de un
Introducere: portret marcat de calităţi: „iute şi harnic ca mă-sa”; „munca îi era dragă oricât ar fi
fost de aspră”. Elementul fundamental al conflictului, pământul, îi subordonează
Liviu Rebreanu, prozator interbelic, este unul dintre scriitorii care dezvăluie în toate trăsăturile: „Pământul îi era drag ca ochii din cap”, iar lipsa acestuia apare ca
romanele sale resorturile interioare ale creaţiei. Dintre aceste romane („Ion”, o nedreptate, ceea ce justifică dorinţa pătimaşă de a avea: „Toată isteţimea lui nu
„Răscoala”, „Pădurea spânzuraţilor”, „Adam şi Eva”), primul se individualizează plăteşte o ceapă degerată, dacă n-are şi el pământ mult, mult...”
prin prezentarea unei întregi umanităţi rurale. Celelalte personaje ale romanului îi evidenţiază caracterul, cu lumini şi umbre, în
funcţie de conflictele în care sunt implicaţi cu toţii. Astfel, învaţatorul Herdelea îl
aprecia ca „unul dintre cei mai iubiţi elevi”, iar doamna Herdelea îl consideră „un
băiat cumsecade, muncitor, harnic, săritor, isteţ”. Optica lor se va schimba însă pe
Aspecte generale ale operei: parcursul acţiunii, când Ion va trece în conflictul dintre invaţător şi preotul satului,
de partea celui din urmă.
Publicat în 1920, romanul evidenţiază spaţiul ardelenesc de la începutul secolului Autocaracterizarea evidenţiază frământările sufleteşti, prin monologul interior:
al XX-lea, în mod realist. Această perspectivă realistă presupune o înţelegere a „Mă moleşesc ca o babă năroadă!”. Definitoriu pentru personajul principal este
literaturii ca mimesis, în care autorul îşi propune să reflecte lumea ca într-o conflictul interior între glasul pământului şi glasul iubirii: deşi o iubeşte pe Florica,
oglindă, în toată complexitatea ei, creând în acelaşi timp iluzia unei lumi fata frumoasă dar săracă, dorinţa de posesie a pământului îl determină să o aleagă
adevărate. Criticul Nicolae Manolescu, în volumul „Arca lui Noe”, încadrează pe Ana, cea „urâţică”, dar bogată. Aceată pendulare a personajului între cele două
opera în categoria romanului doric, considerând că iluzia vieţii este aici mult mai coordonate ale existenţei sale, generează şi conflictele exterioare ale romanului: cu
importantă decât iluzia artei. Vasile Baciu pentru obţinerea pământului şi cu George Bulbuc pentru Ana, şi
Textul reprezintă un roman, deoarece este o specie a genului epic în proză, cu o ulterior pentru Florica.
acţiune care se desfăşoară pe mai multe planuri, cu conflicte multiple şi un număr Cele mai multe trăsături reies însă din caracterizarea indirectă, din faptele şi
mare de personaje. atitudinea personajului, din relaţiile cu celelalte personaje. Astfel, Ion este
Romanul este realist în primul rând prin tema pământului care este, de fapt, miza impulsiv, chiar violent, ceea ce atrage respectul, teama celorlalţi flăcăi ai satului şi
conflictului, pentru că el determină în lumea satului poziţia socială şi autoritatea a lăutarilor care cântă la comanda lui şi îl însoţesc la cârciumă după horă, deşi
morală a indivizilor. Acestei teme i se adaugă cea a iubirii, pentru că destinul George este cel care îi plăteşte.
personajului principal este definit de aceste două mari coordonate. De fapt, nu Viclenia sa este evidentă în relaţia cu Ana, pe care o seduce, îi speculează
pământul se află în centrul romanului, ci dorinţa lui Ion de a-l avea. sentimentele, cucerind-o şi lăsând-o să creadă că, de fapt, ea l-a cucerit.
În ceea ce priveşte structura, romanul este alcătuit din două mari părţi Inteligenţa dură, egoismul, cruzimea îi subordonează toate acţiunile: bătaia cu
complementare, avand în centru pământul, respectiv iubirea: „Glasul pământului” George, comportamentul agresiv faţă de Ana. El reprezintă, aşa cum spunea
şi „Glasul iubirii”, cărora li se subordonează cele treisprezece capitole cu titluri criticul Eugen Lovinescu, „expresia instinctului de stăpânire a pământului”, având
sugestive: „Începutul”, „Blestemul”, „Sfârşitul”. ca trăsături definitorii „inteligenţa ascuţită”, „viclenia procedurală” şi „voinţa
O altă trăsătură realistă este prezentarea veridică a oamenilor şi evenimentelor, imensă”
care se face încă din incipit. În descrierea drumului care intră în satul Pripas, Este naiv, in relaţia cu Vasile Baciu, crezând că nunta îi va aduce şi pământul, fără
naratorul estompează distincţia dintre realitate şi ficţiune şi surprinde cadrul unei a încheia o înţelegere legală. De fapt, destinul personajului principal nu este marcat
lumi în care naraţiunea pare a continua viaţa însăşi. Detaliile toponimice dau de conflictele exterioare, cât mai ales de conflictul interior, generat de relaţia sa cu
veridicitate prezentării şi îl familiarizează pe lector cu aspectele etnografice şi pământul. Personajul are o dorinţă obsesivă de a stăpâni acest pamânt, iar
sociale ale lumii prezentate. elocventă în acest sens este scena sărutării lutului: „Îl cuprinse o poftă sălbatecă să
De altfel, romanul insistă asupra aspectelor monografice ale satului românesc îmbraţişeze huma, s-o crâmpoţească în sărutări!” Acest gest depăşeşte limitele unei
tradiţional: obiceiuri legate de marile evenimente ale existenţei umane ( botezul, reacţii obişnuite, sugerând patima exagerată pentru pământ, precum şi legătura
nunta, înmormântarea), sărbătorile creştine (Crăciunul), hora, jocul popular. indestructibilă cu acesta. Personajul trăieşte o triplă voluptate: a simţurilor, a
În planul conţinutului, romanul respectă principiul realist care solicită prezentarea puterii, a trupului, iar acest moment alegoric exprimă reducerea lui la esenţă. Din
vieţii în multitudinea ipostazelor sale. Astfel, Rebreanu foloseşte tehnica planurilor această perspectivă, deznodământul este previzibil: Ion va muri ucis cu ajutorul
paralele, prezentând simultan viaţa ţărănimii şi viaţa intelectualităţii satului. Se unei unelte a pământului, sapa, iar George care-l loveşte nu este decât un
poate vorbi chiar de un roman în roman, pentru că se urmăreşte în paralel destinul instrument al destinului.
a două familii, aparţinând unor grupuri sociale diferite: familia Glanetaşu şi familia Tehnica narativă este tipic realistă. În primul rând, opera respectă principiul
Herdelea. cauzalităţii şi al coerenţei, romanul având o desfăşurare logică şi cronologică.
De asemenea, romanul este circular, simetria incipitului cu finalul (descrierea
drumului care intră, respectiv iese din sat), răspunzând concepţiei romaneşti a lui
Rebreanu, care vede în roman „un corp geometric perfect, sferoid”.
Modalităţi de caracterizare, trăsăturile protagonistului: Perspectica narativă este auctorială, a naratorului omniscient şi omniprezent, care
relatează la persoana a treia, prin focalizare zero, dând cititorului impresia că
Personajele sunt construite, de asemenea, în spirit realist, susţinând firul epic al stăpâneşte naraţiunea.
romanului. Personajul principal este tipic realist, exponenţial pentru o anumită
categorie socială, iar structura sa psihologică este pusă sub semnul unor trăsături
dominante: tipul ţăranului, caracterizat printr-o inteligenţă dură, egoism şi cruzime,
dar mai ales printr-o voinţă imensă. Conform delimitării teoreticianului E. Forster, Încheierea:
el este un personaj rotund, având capacitatea de a surprinde cititorul în mod
convingător prin reacţiile şi gesturile lui. Prin urmare, Liviu Rebreanu construieşte un personaj complex, realist, cu un
caracter bine individualizat şi care rămâne un model pentru proza de acest tip din
literatura noastră.

ROMANUL MODERN OBIECTIV II. Roman modern şi obiectiv - interferenţa formelor literare tradiţionale cu cele Acţiunea romanului:
moderne:
• formula realistă prin ilustrarea vieţii ţărăneşti din Ardeal, în primele decenii ale Incepe cu fixarea timpului şi a spaţiuluiîn care vor avea loc evenimentele, într-o zi
secolului al XX-lea, o adevărată "creaţie de oameni şi de viaţă" (articolul "Cred", de duminică, în satul Pripas, când toţi locuitorii se află adunaţi ia hora tradiţională, în
"ION" 1924); curtea Todosiei,văduva lui Maxim Oprea. Nu lipsesc nici fruntaşii satului,
• obiectivarea romanului românesc: "pornind de la acelaşi material ţărănesc, «Ion» învăţătorul Herdelea cu familia lui, preotul Ioan Belciug şi "bocotanii" care cinstesc
-roman realist-social obiectiv - de Liviu Rebreanu reprezintă o revoluţie şi faţă de lirismul sămănătorist sau de atitudinea poporanistă şi cu prezenţa lor sărbătoarea. Hora este o pagină etnografică memorabilăprin jocul
faţă de eticismul ardelean, constituind o dată istorică în procesul de obiectivare a tradiţional, vigoarea flăcăilor şi candoarea fetelor, prin lăuta ţiganilor care compun
literaturii noastre epice". (E.Lovinescu). imaginea unui ritm impetuos: "De tropotele jucătorilor se hurducă pământul. Zecile
"M-am sfiit totdeauna să scriu pentru tipar la persoana /", mărturisea Liviu de perechi bat someşana cu atâta pasiune, că potcoavele flăcăilor scapără scântei,
Rebreanu, întrucât amestecul eului în operă ar diminua veridicitatea subiectului. poalele fetelor se bolbocesc, iar colbul de pe jos se învâltoreşte, se aşază în straturi
• tehnicile compoziţionale sunt moderne: groase pe feţele brăzdate de sudoare, luminate de oboseală şi de mulţumire".
- Rebreanu construieşte două planuri de acţiune care se întrepătrund: pe de o parte Lui Ion îi place Florica, dar Ana are pământ, aşa că el îi face curte acesteia, spre
destinul lui Ion, iar pe de altă parte viaţa satului ardelenesc; disperarea lui Vasile Baciu, tatăl Anei, care se ceartă cu Ion şi-1 face de râsul satului,
Liviu Rebreanu (1885-1944) este creatorul romanului românesc modern, deoarece - opera este monumentală, "poate mai mare ca natura" (E.Lovinescu); "«Ion» este spunându-i "sărăntoc". Alexandru Glanetaşu, tatăl lui Ion, risipise zestrea Zenobiei,
scrie primul roman realist obiectiv din literatura română, "Ion" şi primul roman epopeea, mai degrabă decât romanul, care consacră pe Rebreanu ca poet epic al care avusese avere când se măritase cu el şi acum nu mai aveau decât un petec de
obiectiv de analiză psihologică din proza românească, "Pădurea spânzuraţilor". omului teluric" (G.Călinescu); Rebreanu este "un mare creator tocmai prin intuiţia ţarină. Vasile Baciu, om vrednic al satului, se însurase tot pentru avere cu mama
"Ion" de Liviu Rebreanu, primul roman obiectiv din literatura română, a apărut în ritmului etern al existenţei satului" (N.Manolescu); Anei, dar fiind harnic sporise averea şi se gândea să-i asigure fetei o zestre atunci
anul 1920, după o lungă perioadă de elaborare, aşa cum însuşi autorul menţionează - tehnica romanului este circulară, deoarece începe cu descrierea drumului spre satul când se va mărita.
în finalul operei, între martie 1913-iulie 1920. Apariţia romanului a stârnit un Pripas şi cu imaginea satului venit la horă şi se termină cu imaginea satului adunat la Ion, flăcău harnic şi mândru, dar sărac, o necinsteşte pe Ana şi îl obligă astfel pe
adevărat entuziasm în epocă, mai ales că nimic din creaţia nuvelistică de până atunci sărbătoarea hramului noii biserici şi descrierea drumului dinspre satul Pripas; Vasile Baciu să i-o dea de nevastă împreună cu o parte din pământuri, dispută
nu anunţa această evoluţie spectaculoasă: "Nimic din ce a publicat înainte nu ne - romanul este structurat riguros, în două părţi cu titluri sugestive ("Glasul patronată de preotul Belciug. Obţinând avere, Ion dobândeşte situaţie socială,
putea face să prevedem admirabila dezvoltare a unui scriitor, care a început şi a pământului" şi "Glasul iubirii"), capitolele au titluri-sinteză ("începutul", "Hora", demnitate umană şi satisfacerea propriului orgoliu. Odată însurat, Ion se poartă
continuat vreo zece ani, nu numai fără strălucire dar şi fără indicaţii de viitor", nota "Nunta", "Naşterea" etc). violent cu Ana, este indiferent cu fiul său, care înseamnă pentru el numai garanţia
Eugen Lovinescu. Criticul primeşte romanul "Ion" ca pe o izbândă a literaturii Romanul "Ion" răspunde cerinţei modernismului lovinescian, de sincronizare a posesiei de pământ.
române, iar satisfacţia sa este consemnată în studiul "Creaţia obiectivă. Liviu literaturii române cu literatura europ sincronismului) prin faptul că are caracter In celălalt plan narativ, familia învăţătorului Herdelea are necazurile sale. Herdelea
Rebreanu: Ion". Pentru iniţiatorul modernismului românesc, a/ cărui principiu de obiectiv, utilizând sondajul psihologic în construirea personajelor, fiind un roman îşi zidise casa pe lotul ce aparţinea bisericii, cu învoirea preotului Belciug. Relaţiile
bază era "sincronismul" literaturii române cu cea europeană, romanul "Ion" este cel realist, social, obiectiv şi modern. învăţătorului cu preotul se degradează cu timpul, de aceea Herdelea se teme că ar
care "rezolvă o problemă şi curmă o controversă". Această afirmaţie a Iui Lovinescu Liviu Rebreanu este prin excelenţă un narator omniscient, care povesteşte putea pierde toată agoniseala şi i-ar rămâne familia pe drumuri. Preotul Belciug,
se referă Ia faptul că apariţia primului roman obiectiv direcţionează literatura română întâmplările, evenimentele la persoana a rămas văduv încă din primul an, are o personalitate puternică, este cel mai respectat
ccătre valoare europeană şi stinge polemica pe care criticul o avea cu sămănătoriştii şi temut om din sat, având o autoritate totală asupra întregii colectivităţi.
epocii. In sat, domină mentalitatea că oamenii sunt respectaţi dacă au oarecare agoniseală,
fapt ce face ca relaţiile sociale să fie tensionate între "sărăntoci" şi "bocotani", între
III-a. Modalitatea narativă se remarcă, aşadar, prin absenţa mărcilor formale ale chibzuinţă rosturilor şi nechibzuinţa patimilor, ceea ce face să se dea în permanenţă o
naratorului, de unde reiese obiectivitatea acestuia faţă de evenimente şi personaje. luptă aprigă pentru existenţă.
Geneza romanului: Perspectiva temporală este cronologică, bazată pe relatarea evenimentelor în ordinea Destinele personajelor sunt determinate de această mentalitate, de faptul că familiile
derulării lor, iar cea spaţială reflectă un spaţiu real, acela al satului Pripas şi unul nu se întemeiază pe sentimente, ci pe interese economice: "în societatea ţărănească,
Liviu Rebreanu mărturiseşte că în lunga sa trudă de creaţie, în cei 7 ani în care a imaginar închis, al trăirilor interioare din sufletul şi conştiinţa personajelor. femeia reprezintă două braţe de lucru, o zestre şi o producătoare de copii. Odată criza
lucrat la roman, un rol important l-a avut, pe de o parte "impresia afectivă” , emoţia, erotică trecută, ea încetează de a mai însemna ceva pentru feminitate. Soarta Anei e
iar pe de altă parte, acumularea de material documentar. O scenă văzutăde scriitor mai rea, dar deosebită cu mult de a oricărei femei, nu" (G.Călinescu). Bătută de tată
pe colinele dimprejurul satului I-a impresionat în mod deosebit şi a constituit punctul şi de soţ, Ana, rămasă fără sprijin moral, dezorientată şi respinsă de toţi, se spânzură.
de plecare al romanului "Ion". Aflat Ia vânătoare, Rebreanu a observat "...un ţăran Tema: Florica, părăsită de Ion, se căsătoreşte cu George şi se bucură de norocul pe care îl
îmbrăcat în haine de sărbătoare", care s-a aplecat, deodată "şi-a sărutat pământul. L-a Romanul "Ion" este o monografie a realităţilor satului ardelean de la începutul are, deşi îl iubea tot pe Ion.
sărutat ca pe-o ibovnică. Scena m-a uimit şi mi s-a întipărit în minte, dar fără vreun secolului al XX-lea, ilustrând conflictul generat de lupta aprigă pentru avere, într-o Căsătorit cu Ana şi aşezat la casa Iui, Ion, din cauza firii Iui pătimaşe, nu se poate
scop deosebit, ci numai ca o simplă ciudăţenie". lume în care statutul social al omului este stabilit în funcţie de pământul pe care-I mulţumi cu averea pe care o dobândise şi râvneşte la Florica. Sfârşitul lui Ion este
O altă întâmplare relatată de sora sa, Livia, i-a reţinut atenţia: o fată înstărită, rămasă posedă, fapt ce justifică acţiunile personajelor. Soluţia lui Rebreanu este aceea că Ion năprasnic, fiind omorât de George Bulbuc, care-I prinde iubindu-se cu nevasta lui,
însărcinată cu un tânăr sărac, a fost bătută cumplit de tatăl ei pentru că trebuia să se se va căsători cu o fată bogată, Ana, deşi nu o iubeşte, Florica se va mărita cu George aşadar Rebreanu propune pentru sfârşitul pătimaşului Ion o crimă pasională.
înrudească acum cu un sărăntoc, "care nu iubea pământul şi nici nu ştia să-1 pentru că are pământ, iar Laura, fiica învăţătorului Herdelea îl va lua pe Pintea nu din Finalul romanului surprinde satul adunat la sărbătoarea sfinţirii noii biserici, descrie
muncească. dragoste, ci pentru că nu cere zestre. Personajul central al cărţii, Ion al Glanetaşului, drumul care iese din satul Pripas, viaţa urmându-şi cursul firesc: "Pripasul de-abia îşi
Un eveniment care l-a marcat în mod deosebit a fost convorbirea pe care Liviu este reprezentativ pentru colectivitatea umană din care face parte prin mentalitatea mai arăta câteva case. Doar turnul bisericii noi, strălucitor, se înălţa ca un cap
Rebreanu a avut-o cu un tânăr ţăran vrednic, muncitor, pe nume Ion Boldijar ai clasei ţărăneşti şi a vremurilor căreia îi aparţine. biruitor. [...] Apoi şoseaua coteşte, apoi se îndoaie, apoi se întinde iar dreaptă ca o
Glanetaşului, care nu avea pământ şi pronunţa acest cuvânt cu "atâta sete, cu atâta panglică cenuşie în amurgul răcoros. [...] Satul a rămas înapoi acelaşi, parcă nimic
lăcomie şi pasiune, parc-ar fi fost vorba despre o fiinţă vie şi adorată..." nu s-ar fi schimbat. Câţiva oameni s-au stins, alţii le-au luat locul. [...] Drumul trece
O altă sursă o constituie amintirile sale de copil ardelean, care a observat în jurul Iui prin Jidovifa, pe podul de lemn, acoperit, de peste Someş, şi pe urmă se pierde în
mentalităţile şi obiceiurile ţăranilor, viaţa lor dificilă şi complexă din cauza ocupaţiei Construcţia subiectului: şoseaua cea mare şi fără început...".
Imperiului Austro-Ungar. Intr-o altă perspectivă, satul este ilustrat în relaţiile cu regimul administrativ şi politic
Prima variantă a romanului "Ion" a fost o schiţă scrisă de Rebreanu în 1908, care austro-ungar. Realităţile social-concrete ale raporturilor dintre instituţii şi oameni
purta titlul "Ruşinea", subiect reluat într-o nuvelă, "Zestrea", în care conturează sunt prezentate obiectiv de Rebreanu, prin fapte, prin situaţiile în care eroii
portretul lui Ion şi schiţează întâlnirea dintre flăcău şi Ileana (Ana din roman). Incipitul: romanului se găsesc în conflict cu autorităţile. Cei mai afectaţi sunt intelectualii,
deoarece slujbaşii şi autorităţile înăbuşă cu orice prilej conştiinţa asupririi naţionale
Structura şi compoziţia romanului: Il constituie descriereadrumului spre satul Pripas, la care se ajunge prin "şoseaua ce care se manifestă cu predilecţie la această clasă socială. Avocatul Victor Grofşoru
vine de la Cârlibaba, întovărăşind Someşul" până la Cluj, din care se desprinde "un militează pentru emanciparea socială şi naţională pe căi legale; profesorul Spătaru
drum alb mai sus de Armadia [...], apoi coteşte brusc pe sub Râpile Dracului, ca să este un extremist, pe când Titu Herdelea, cu aere de poet, este un entuziast.
dea buzna în Pripasul pitit într-o scrântitură de coline". La intrarea în sat, "te Liviu Rebreanu îşi Iasă personajele să acţioneze liber, să-şi dezvăluie firea, să
I. Roman social şi realist: întâmpină [...] o cruce strâmbă pe care e răstignit un Hristos cu faţa spălată de ploi şi izbucnească în tensiuni dramatice, să-şi manifeste modul de a gândi şi de a se
cu o cununiţă de flori veştede agăţată de picioare". Imaginea este reluată simbolic nu exprima.
• obiceiuri şi tradiţii populare, evenimente importante din viaţa omului(hora, numai în finalul romanului, ci şi în desfăşurarea acţiunii, în scena licitaţiei la care se Limbajul artistic:
sfinţirea hramului bisericii, naşterea, nunta, moartea): "«Ion» este opera unui poet vindeau mobilele învăţătorului, sugerând destinul tragic al lui Ion şi al Anei, precum Al Iui Liviu Rebreanu se individualizează prin respectul pentru adevăr, de unde
epic, care cântă cu solemnitate condiţiile generale ale vieţii: naşterea, nunta, şi viaţa tensionată şi necazurile celorlalte personaje: Titu, Zaharia Herdelea, loan reiese obiectivarea şi realismul romanului, precum şi prin precizia termenilor,
moartea" (G.Călinescu); Belciug, Vasile Baciu, George Bulbuc. acurateţea şi concizia exprimării, de unde rezultă sobrietatea stilului.
• instituţiile de stat: şcoala, biserica, judecătoria, notariatul; Ca în orice roman, în "Ion" există mai multe planuri de acţiunecare se întrepătrund Stilul este anticalofil(împotriva scrisului frumos), lipsit de imagini artistice, întrucât
• familia, ca instituţie socială: familia învăţătorului Herdelea, familia Glanetaşuluî, şi se determină reciprocşi la care participă numeroase personaje, puternic crezul prozatorului era că "strălucirile artistice, cel puţin în opere de creaţie, se fac
familia Bulbuc, familia Vasile Baciu etc; individualizateşi solid construite mai totdeauna în detrimentul preciziei şi al mişcării de viaţă [...], e mult mai uşor a
• destine umane individuale: Ion, Ana, George Bulbuc, Titu Herdelea etc; scrie frumos, decât a exprima exact."
George Călinescu, afirma că "Ion" este "un poem epic, [...] o capodoperă de măreţie
liniştită".
Caracterizarea personajului:
Personajul realist Ion este unul de referinţă în literatura română, concentrând tragica
istorie a ţăranului ardelean din primele decenii ale secolului al XX-lea.
După aprecierea lui Eugen Lovinescu, "Ion este expresia instinctului de stăpânire a
pământului, în slujba căruia pune o inteligenţă ascuţită, o cazuistică strânsă, o viclenie
procedurală şi, cu deosebire, o voinţă imensă", spre deosebire de George Călinescu ce
consideră că "lăcomia lui de zestre e centrul lumii şi el cere cu inocenţă sfaturi
dovedind o ingratitudine calmă... Nu din inteligenţă a ieşit ideea seducerii, ci din
viclenia instinctuală, caracteristică oricărei fiinţe reduse."
Trăsăturile morale ale personajului reies indirect, din faptele, gândurile şi atitudinile
Iui, precum şi din relaţiile cu celelalte personaje. încă de la începutul romanului, la
hora satului se evidenţiază între jucători feciorul Iui Alexandru Pop Glanetaşu, Ion,
urmărind-o pe Ana cu o privire stranie, "parcă nedumerire şi un vicleşug neprefăcut",
apoi o vede pe Florica "mai frumoasă ca oricând [...], fata văduvei lui Maxim Oprea."
Deşi îi era dragă Florica, Ion e conştient că "Ana avea locuri şi case şi vite multe."

Conflictul interior:

Ccare va marca destinul flăcăului este vizibil încă de la începutul romanului. "Iute şi
harnic ca mă-sa", chipeş, voinic, dar sărac, Ion simte dureros prăpastia dintre el şi
"bocotanii" satului ca Vasile Baciu. Când acesta îi zice "fleandură, sărăntoc, hoţ şi
tâlhar", Ion, se simte biciuit, nu suportă ocara şi reacţionează violent. De la început,
Ion este sfâşiat de două forţe, glasul pământului şi glasul iubirii, căzând victimă
acestor două patimi.
Patima pentru pământ îl macină pentru că "pământul îi era drag ca ochii din cap".
Fiind dominat de dorinţa de a fi respectat în sat, stăpânit de o voinţă impetuoasă, un
temperament controlat de instincte primare, hotărât şi perseverent în atingerea
scopului, dar şi viclean, Ion îşi urzeşte cu meticulozitate şi pricepere planul seducerii
Anei. Aşadar, setea pentru pământ este trăsătura dominantă a personalităţii sale,
făcând din el un personaj memorabil prin aceea că întreaga sa energie este canalizată
spre atingerea scopului de a avea pământ: "glasul pământului pătrundea năvalnic în
sufletul flăcăului ca o chemare, copleşindu-1." Altă dată, Ion exclamă împătimit: "cât
pământ, Doamne!."
După ce planul îi reuşeşte datorită "inteligenţei ascuţite, vicleniei procedurale şi mai
ales voinţei imense"(Lovinescu), Ion, într-un gest de adorare, săruta pământul, iar faţa
"îi zâmbea cu o plăcere nesfârşită". Estt a doua ipostazăa lui Ion, când se vede "mare
şi puternic ca un uriaş din basme care a biruit în lupte grele o ceată de balauri
îngrozitori".
Pământul înseamnă pentru Ion demnitate, obiect al muncii asupra căruia îşi exercită
energia, vigoarea, hărnicia şi priceperea. După ce o lasă însărcinată pe Ana, atitudinea
lui Ion e rece, distantă, cinică, refuză să discute cu ea şi-i spune că va vorbi numai cu
taică-său. Când tratează problema zestrei cu Vasile Baciu, Ion este "semeţ şi cu nasul
în vânt", sfidător, conştient că deţine controlul absolut asupra situaţiei şi că-l poate sili
să-i dea pământul la care atâta râvnise. Când a luat-o pe Ana, Ion s-a însurat, de fapt,
cu pământurile ei, nevasta devenind o povară jalnică şi incomodă. Capitolul "Nunta" îl
surprinde pe Ion între cele două glasuri, devenite voci interioare, mai întâi "ce-ar fi
oare dacă aş lua pe Florica şi am fugi amândoi în lume să scap de urâţenia asta", ca
apoi, în clipa imediat următoare, să gândească în sine cu dispreţ "şi să rămân tot calic,
pentru o muiere...".
Trăirile lui Ion în lupta dusă pentru a intra în stăpânirea pământurilor lui Vasile Baciu
sunt cele mai diverse: de la brutalitate, violenţă, la prefăcătorie şi încântare. Călinescu
afirma că "în planul creaţiei Ion este o brută. A batjocorit o fată, i-a luat averea, a
împins-o Ia spânzurătoare şi a rămas în cele din urmă cu pământ", ceea ce sugerează
faptul că Ion este vinovat de propriul lui destin. Vinovată este însă şi societatea care
determină o opoziţie între săraci şi bogaţi prin natura relaţiilor dintre oameni.
însuşindu-şi pământul pe căi necinstite, Ion nu putea să supravieţuiască, sfârşitul Iui
fiind perfect motivat moral şi estetic.
Odată satisfăcută patima pentru pământ, celălalt glas ce mistuit sufletul lui Ion,
iubirea pătimaşă pentru Florica, duce fără dubiu la destinul tragic al eroului. Ion este
omorât de George, care îi prinde pe cei doi în flagrant, fiind apoi arestat, iar Florica
rămâne singură şi de ruşineu satului. Astfel, personajul este drastic pedepsit de autor,
întrucât el se face vinovat de dezintegrare morală, răspunzător de viaţa Anei şi a
copilului lor, tulburând liniştea unui cămin, liniştea unei întregi colectivităţi. După
dramele consumate, viaţa satului îşi reia cursul normal, finalul romanului ilustrând
sărbătoarea sfinţirii noii biserici, la care este adunat tot satul, iai drumul dinspre Pripas
sugerează faptul că totul reintră în obişnuit.

Harap Alb – comentariu fete. Ca să-i pună la încercare, pentru a vedea care dintre feciori ursului. Calul fabulos îl duce în zbor pe Harap-Alb la Sfânta
"se simte destoinic a împăraţi peste o ţară aşa de mare şi bogată Duminică, iar aceasta îl ajută să-şi îndeplinească misiunea şi să
de Ion Creanga ca aceea", craiul se îmbracă într-o piele de urs şi se ascunde sub treacă proba. Următorul episod are loc după alte câteva zile, când
un pod. Cei doi fii mai mari se sperie de urs şi se întorc ruşinaţi la împăratul îi arată spânului nişte pietre preţioase foarte frumoase,
curtea craiului, care este dezamăgit de neputinţa lor şi rosteşte iar acesta îşi trimite sluga să-i aducă "pielea cerbului cu cap cu tot,
moralizator: "nici tu nu eşti de împărat, nici împărăţia pentru tine", aşa bătute cu pietre scumpe, cum se găsesc". Din nou Sfânta
Basmul "Povestea lui Harap-Alb" se încadrează în genul epic, ceea ce evidenţiază elementele reale ale basmuiui. Mezinul, Duminică îl ajută pe Harap-Alb să ia pielea şi capul cerbului pe care
iar ca specie literară este un basm cult, deoarece are un autor, Ion impresionat de amărăciunea tatălui, se duce în grădină "să plângă se aflau nestematele şi să le ducă spânului, eroul trecând cu bine şi
Creangă. A apărut în revista "Convorbiri literare", la 1 august 1877, în inima sa". Deodată, "o babă gârbovă de bătrâneţe" îi cere de această probă fabuloasă. După un timp, împăratul dă un ospăţ
apoi în acelaşi an în ziarul "Timpul". pomană, apoi îl sfătuieşte să ceară tatălui său "calul, armele şi foarte mare în cinstea nepotului său, la care a invitat împăraţi, crai,
Împletirea elementelor reale cu cele fabuloase creează fantasticul, hainele cu care a fost el mire", deşi hainele sunt "vechi şi voievozi "şi alte feţe cinstite", în timpul petrecerii, incitat de
ca specific ancestral (străvechi) al basmelor, însă, în această ponosite", iar "armele ruginite" şi să pună o tavă cu jăratic în poveştile bizare despre fata Împăratului Roş, spânul îi porunceşte
creaţie narativă, Creangă îmbină supranaturalul popular cu mijlocul hergheliei ca să aleagă acel cal care va veni "la jăratic să lui Harap-Alb să i-o aducă degrabă pe această tânără, că altfel "te-
evocarea realistă a satului moldovenesc de unde reiese şi mănânce". Urmând întocmai sfaturile babei, (călăuzirea flăcăului ai dus de pe faţa pământului".Harap-Alb, gândindu-se la sfatul pe
originalitatea unică a acestei creaţii. către preţuirea şi respectarea tradiţiilor strămoşeşti), voinicul care i-1 dăduse tatăl său, acela de a se feri de omul spân şi de
Semnificaţia titlului "Harap-Alb" reiese din scena în care pleacă la drum, luând carte din partea tatălui şi, prin dreptul omul roş, este înspăimântat, plângându-se calului: "parcă dracul
spânul îl păcăleşte pe fiul craiului să intre în fântână: "Fiul craiului, podului, "numai iaca îi iesă şi lui ursul înainte". Trece cu bine de vrăjeşte, de n-apuc bine a scăpa din una şi dau peste alta", apoi
boboc în felul său la trebi de aieste, se potriveşte Spânului şi se această primă probă, primeşte binecuvântarea părintelui său şi pornesc împreună către Roşu împărat. Episodul călătoriei este
bagă în fântână, fără să-1 trăsnească prin minte ce i se poate pielea de urs în dar, apoi sfatul ca în călătoria lui să se ferească "de alcătuit din mai multe secvenţe narative. Pe un pod, Harap-Alb
întâmpla". Naiv, lipsit de experienţă şi excesiv de credul, fiul omul roş, iară mai ales de cel spân", să nu cumva să aibă de-a face întâlneşte o nuntă de furnici şi trece prin apă ca să nu curme "viaţa
craiului îşi schimbă statutul din nepot al împăratului Verde în acela cu ei. Ca trăsături ale basmului, sunt prezente aici formule iniţiale atâtor gâzuliţe nevinovate". Regina furnicilor îi dă voinicului o
de slugă a Spânului: "D-acum înainte să ştii că te cheamă Harap- tipice şi cifra magică trei, care face posibilă depăşirea primei probe aripioară, ca atunci când va crede că are nevoie de ea să dea foc
Alb, aista ţi-i numele, şi altul nu." Numele lui are sensul de "rob de către eroul principal. aripii. După un timp, călătorii văd un roi de albine care se învârteau
alb", deoarece "harap" înseamnă "negru, rob". Devenit sluga Intriga. Fiul craiului şi calul pleacă la drum, basmul continuând bezmetice, neavând pe ce să se aşeze. Atunci, Harap-Alb îşi scoate
spânului, îşi asumă şi numele de Harap-Alb, dovedind în acelaşi cu formule mediane tipice, "şi merg ei o zi, şi merg două, şi merg pălăria, o aşază pe pământ cu gura în sus, iar albinele se
timp loialitate şi credinţă faţă de stăpânul său, întrucât jurase pe patruzeci şi nouă" până când întâlnesc în codru "un om spân" care îngrămădesc acolo. Voinicul ciopleşte un buştean şi le face un
paloş. El devine robul-ţigan, deşi era alb, nedumerind astfel chiar se oferă drept "slugă la drum". Voinicul îl refuză de două ori, dar a adăpost, după care crăiasa albinelor îi dă o aripă, ca, în caz de
pe unchiul său, împăratul Verde, precum şi pe fetele acestuia, care treia oară spânul îi iese în cale "îmbrăcat altfel şi călare pe un cal nevoie, Harap-Alb să-i dea foc şi ea va veni în ajutor.
simt pentru el o simpatie spontană. Cu toate acestea, flăcăul nu-şi frumos" tocmai când fiul craiului se rătăcise prin codrii întunecoşi. Acţiunea continuă cu formule mediane -"Mai merge el cât
încalcă jurământul făcut spânului, îşi respectă cuvântul dat, rod al Deprins să urmeze sfatul părintelui său, acela de a nu se însoţi cu merge"- şi Harap-Alb întâlneşte, pe rând, cinci personaje
unei solide educaţii căpătate în copilărie, de a fi integru şi demn, omul spân, dar pentru că îi mai ieşiseră în cale încă doi, el se fabuloase, descrise detaliat de narator: Gerilă, Flămânzilă, Setilă,
capabil să-şi asume vinovăţia, cu toate urmările ce decurg din gândeşte că "aiasta-i ţara spânilor" şi-1 angajează drept călăuză. Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă. Călătoria alături de cei cinci oameni
faptul că nu urmase sfatul tatălui. În această secvenţă narativă este inclusă o pauză descriptivă, ciudaţi este plină de peripeţii, că "pe unde treceau, pârjol făceau".
Construcţia şi momentele subiectului care întrerupe povestirea şi descrie codrii deşi şi întunecoşi, ce Harap-Alb le este tovarăş "şi la pagubă şi la câştig" şi se poartă
Subiectul este simplu, specific basmelor populare, cu eroi şi conturează un peisaj de basm Ajunşi la o fântână care "nu avea prietenos cu fiecare, întrucât simţea că va avea nevoie de ei la
motive populare, iar ca modalitate narativă, incipitul este nici roată, nici cumpănă, ci numai o scară de coborât până la apă", curtea împăratului Roş, despre care aflase că "era un om pâclişit
reprezentat de formula iniţială tipică oricărui basm: "Amu cică era spânul intră în puţ, umple plosca, apoi îl sfătuieşte pe fiul craiului (negru la suflet) şi răutăcios la culme". De aceea, flăcăul consideră
odată într-o ţară". "Povestea lui Harap-Alb" este însă un basm cult, să coboare şi el ca să se răcorească. Tânărul îl ascultă pe spân, dar că "la unul fără suflet", cum era împăratul, era nevoie de "unul fără
deoarece are autor cunoscut, Ion Creangă, perspectiva narativă acesta trânteşte capacul peste gura fântânii şi-1 ameninţă că dacă de lege", sperând că, "din cinci nespălaţi" câţi erau, i-o veni
fiind aceea de narator omniscient. Naraţiunea la persoana a III-a nu-i povesteşte totul despre el, "cine eşti, de unde vii, şi încotro te "vreunul de hac", conform proverbului: "Lumea asta e pe dos,/
îmbină supranaturalul cu realul, armonizând eroii fabuloşi cu duci", acolo îi vor putrezi oasele. Sub ameninţarea morţii, feciorul Toate merg cu capu-n jos/ Puţini suie, mulţi coboară,/ Unul macină
personajele ţărăneşti din Humuleştiul natal al autorului. Acţiunea de crai jură "pe ascuţişul paloşului" că va fi sluga supusă a la moară." Într-un târziu, ajung cu toţii la împărăţie - episodul de
are la bază conflictul dintre forţele binelui şi ale răului, dintre spânului, care se va da drept nepotul împăratului şi că va păstra la curtea Împăratului Roşu fiind introdus de formula mediană
adevăr şi minciună, iar deznodământul constă totdeauna în triumful taina "până când va muri şi iar va învia", anticipând astfel finalul "Dumnezeu să ne ţie, că cuvântul din poveste, înainte mult mai
valorilor pozitive asupra celor negative. basmului. Spânul îi dă numele de Harap-Alb, care-1 va sluji cu este" - unde Împăratul Roş îi supune la probe fabuloase şi foarte
Expoziţiunea relatează faptele ce se petrec într-un ţinut credinţă, respectându-şi jurământul făcut. periculoase, care se constituie în secvenţe narative. Mai întâi îi
îndepărtat, peste mări şi ţări, la capătul lumii, în timp mitic. Desfăşurarea acţiunii începe odată cu sosirea la palatul cazează într-o casă de aramă, căreia i se dă foc pe dedesubt, dar
Aşadar, relaţiile temporale şi spaţiale se definesc prin evocarea împăratului Verde, unde Spânul se dă drept nepotul său şi, Gerilă suflă de trei ori, "cu buzişoarele sale cele iscusite" şi casa
timpului fabulos cronologic şi a spaţiului imaginar nesfârşit: "Amu înfumurat peste măsură, îl trimite pe Harap-Alb să stea la grajduri, rămâne "nici fierbinte, nici rece", tocmai bună de dormit într-însă.
cică era odată într-o ţară" un crai care avea trei feciori şi un singur să aibă grijă de calul lui, că altfel va fi "vai de pielea ta", dându-i şi Următoarea probă este un ospăţ cu foarte multe bucate şi băutură,
"frate mai mare, care era împărat într-o ţară mai îndepărtată", pe o palmă - "ca să ţii minte ce ţi-am spus"-, că altfel "prinde pe care Flămânzilă şi Setilă le fac să dispară într-o clipă, apoi încep
nume Verde împărat. Cei doi fraţi nu se văzuseră de multă vreme, mămăliga coajă". De remarcat este aici elipsa narativă, adică să strige în gura mare, unul că "moare de foame" şi celălalt "că
iar verii nu se cunoscuseră între ei, pentru că împărăţia fratelui mai trecerea sub tăcere a secvenţei călătoriei făcute de erou ca slugă a crapă de sete", spre disperarea împăratului, care nu-şi putea crede
mare era "tocmai la o margine a pământului", iar fratele mai mic spânului până la împărăţia unchiului său, naratorul sugerând numai ochilor. Cerând încă o dată fata, Harap-Alb este supus unei alte
trăia la altă margine ". In acest cadru spaţio-temporal mitic se că aceasta s-a efectuat. Basmul este structurat în mai multe probe. El primeşte zece baniţe de "sămânţă de mac, amestecată cu
derulează - într-o înlănţuire cronologică - întâmplările reale şi episoade înlănţuite, care se constituie în tot atâtea probe la care una de năsip mărunţel" şi porunca de a alege până dimineaţă
fabuloase la care participă personajele basmului. Verde împărat îi este supus protagonistul. într-o zi, având la masă "nişte salăţi macul de nisip Atunci Harap-Alb îşi aminteşte de crăiasa furnicilor,
cere fratelui său, craiul, să-i trimită "grabnic pe cel mai vrednic" şi foarte minunate", care se căpătau cu multă greutate, spânul dă foc aripioarei şi într-o clipă o droaie de furnici, "câtă frunză şi
viteaz dintre fiii săi, ca să-i urmeze la tron, întrucât el avea numai hotărăşte să-şi trimită sluga să-i aducă acele bunătăţi din grădina iarbă" au ales "năsipul de o parte şi macul de artă parte", fiind şi
aceasta o secvenţă fabuloasă specifică basmelor. Împăratul refuză La tiganci
din nou să le dea fata şi-i supune altei probe, anume să o păzească
toată noaptea pe fată, iar "dacă mâine dimineaţă s-ar afla tot
acolo, atunci poate să ţi-o dau", altfel "v-aţi dus pe copcă". Cei
şase prieteni s-au aşezat de pază de la uşa fetei până la poarta Mircea Eliade recunoştea „încă din adolescenţă mi-a plăcut să scriu probă ghicitul, simbol al riturilor de iniţiere în taina morţii, o vamă
împărăţiei, dar fata împăratului, având puteri supranaturale, se nuvele, povestiri şi chiar nuvele fantastice”. luată sufletului ca o ultimă şansă de despărţire a condiţiei
preface într-o păsărică şi "zboară nevăzută prin cinci străji". Ochilă Această înclinare spre fabulos se va accentua în urma vastelor sale umane.Cifra trei şi multiplu de trei este un alt mit al nuvelei care
şi Păsărilă se ţin după ea şi abia izbutesc s-o prindă şi s-o ducă lecturi şi a numeroaselor călatorii. El va fi atras mereu de spaţiul punctează momente semnificative.
înapoi în odaia ei. Plin de ciudă, împăratul le spune că el mai are o românesc şi de oraşul Bucureşti: „pentru mine Bucureştiul este Secvenţa V ne apropie de punctul culminant al nuvelei
fată luată de suflet, dar care seamănă perfect cu fiica sa.Dacă centrul unei mitologii inepuizabile”. Şi în nuvela „La ţigănci” prezentîndu-nil pe Gavrilescu în încerecarea de a-şi recupera
Harap-Alb va depăşi această probă şi le va deosebi, "ferice de tine acţiunea se petrece în Bucureşti avîndu-l ca protagonist pe servieta cu partituri. În strada preoteselor nr. 18 nu mai cunoaşte
va fi", dar dacă nu va reuşi vor pleca imediat de la curtea profesorul de muzică Gavrilescu. Nuvela ilustrează o alegorie a pe nimeni, în locul doamnei Voitinovici găseşte pe doamna
împărătească, deoarece "nu vă mai pot suferi". Harap-Alb dă foc morţii sau a drumului spre moarte. Intinerariul spiritual al eroului Georgescu, iar despre Otilia alfă că plecase acum 8 ani după ce se
aripioarei de albină, care -l ajută să o identifice pe fata împăratului. se desfăşoară în opt secvenţe care alcătuiesc nuvela construită cu căsătorise cu inventatorul Frîncu. Se întoarce spre casă şi în
Trecând şi această probă cu bine, Harap-Alb cere fata, iar echilibru şi armonie clasică. Alternează planul real cu cel ireal. tramvai revin aceleaşi obsesii (portofelul, căldura, etc.).
împăratul, "ovilit (ofilit) şi sarbăd (palid) de supărare şi ruşine", îi Secvenţa I (expoziţiunea) prezită eroul în tramvai, este vorba Secvenţa VI (punctul culminant) se petrece acasă unde
urează să fie vrednic s-o stăpânească, pentru că i-o dă din toată de Gavirescu care se întorcea acasă de la lecţiile de pian date surprizele continuă. Elsa, soţia lui, plecase în Germania la familia ei
inima. Fata vrea şi ea să-l supună la o probă. Trimite calul lui domnişoarei Otilia. În tramvai se discută despre bordeiul ţigăncilor, în urmă cu 12 ani, cam de cînd aflase că el a murit. Murise şi
Harap-Alb împreună cu turturica ei să aducă "trei smicele (nuiele, de existenţa căruia se prefac că se scandalizează bărbaţii. Pentru madam Trandafir şi foarte dezamăgit se hotăreşte să se întoarcă la
crenguţe) de măr dulce şi apă vie şi apă moartă" dintr-un loc profesor acesta este un palat cu grădini şi nuci pe care el îl vede de ţigănci.
numai de ea ştiut, acolo "unde se bat munţii în capete". Calul se trei ori pe săptămînă. Îşi aduce aminte că a uitat servieta la Secvenţa VII descrie drumul de acasă la ţigănci. Călătoria lui se
întoarce primul şi fata împăratului Roş porneşte cu ei la drum spre meditaţie şi coboară repede ca să ia tramvaiul în sens invers. În realizează într-o atmosferă fantastică, noaptea cu un personaj
palatul împăratului Verde, "Dumnezeu să ne ţie, că cuvântul din această primă secvenţă autorul introduce cîteva leitmotive: căldura misterios pe care Gavrilescu îl simte un visător, o fire de artist.
poveste, înainte mult mai este". Lui Harap-Alb i se tulbură minţile mare, biletul, confesiunea, colonelul Lavrence, bordeiul (spaţiul Acesta ca un mesager al morţii îl ajută pe profesor să ajungă
privind fata care era tânără, frumoasă "şi plină de vină-ncoace" şi misterios), Elsa. Aşteptînd tramvaiul este atras hipnotic de mirosul „dincolo” trecînd prin locuri impuse de tradiţie cum este biserica.
nu ar vrea s-o ducă spânului, "fiind nebun de dragostea ei". amărui al frunzelor de nuc şi de nefireasca răcoare încî fără să-şi Secvenţa VIII începînd cu intrarea definitivă a eroului la ţigănci
Punctul culminant. între timp, turturica ajunsese cu vestea la dea seama s-a aflat în faţa porţii. Secvenţele II, III şi IV ale unde nimic nu se schimbase. Baba îl aşteapă, îl recunoaşte, îi ia
împăratul Verde şi acesta se apucase să facă pregătiri pentru naraţiunii dezvoltă intriga marcată de pătrunderea lui Gavrilescu la vama, îi arată din prag casa cea mare rostind nişte cuvinte
primirea fetei împăratului Roş. Văzând cât este de frumoasă fata, ţigănci. Desfăşurarea acţiunii se face prin nararea întîmplărilor oraculare: „vezi să nu te rătăceşti”, „să te ţii drept pe coridor şi să
spânul se repede să o ia în braţe, dar ea îl îmbrânceşte şi-i spune eroului în acest spaţiu, visul lui. Intrînd la ţigănci este întîmpinat numeri şapte uşi şi cînd ajungi la a şaptea să baţi de trei ori şi să
că a venit acolo pentru Harap-Alb, căci "el este adevăratul nepot al de baba care-i cere „trei sute” ca să îl lase la bordei, să-şi aleagă o spui: eu sunt, m-a trimis baba”. Sleit de puteri trece prin coridor şi
împăratului Verde". Turbat de furie că a fost dat în vileag, spânul fată. Se întîlneşte cu trei fete, trebuind să identifice pe cea de a se încurcă iar, o găseşte pe Hildegard care îl aşteptese ca să-l
se repede la Harap-Alb "şi-i zboară capul dintr-o singură lovitură de treia dar nu reuşeşte. Pică într-un vis şi apoi se trezeşte cu gîndul conducă pe ultimul drum şi îi spune „vino cu mine”. Pornesc spre
paloş", strigând că aşa trebuie să păţească cel ce-şi încalcă că trebuie să-şi recupereze servieta şi se duce la tramvai. Acest pădure alunecînd dinspre veghe spre vis, spre moarte du-şi de
jurământul. Atunci calul lui Harap-Alb se repede la spân, îl înşfacă nucleu conţine mai multe mituri mereu aprofundate în lucrările lui birjarul enigmatic şi de porunca lui Hildegard: „Ia-o spre pădure,
de cap, "zboară cu dânsul în înaltul ceriului" de unde îi dă drumul şi Eliade. Bordeiul trebuie privit ca un mit al labirintului, un simbol al pe drumul ăla mai lung şi mînă încet. Nu ne grăbim.”.
acesta se face "praf şi pulbere". Fata împăratului Roş, ca personaj trecerii dinspre viaţă spre moarte. Este un spaţiu al iniţierii în Deznodămîntul nuvelei nu aduce ieşirea din ambiguitate. Eroul se
fabulos, are puteri supranaturale şi-l poate reînvia, prin leacuri ritualurile morţii. Trecerea prin bordei este o trecere „dincolo”. Cele explică echivoc „se întîmplă ceva cu mine şi nu ştiu ce, dacă nu te-
miraculoase, pe Harap-Alb. Ea pune capul lui Harap-Alb la loc şi trei fete amintesc de ursitori, ele îl supun pa Gavrilescu unor aş fi auzit vorbind cu birjarul aş crede că visez.”. Fata îl consolează
prin ritualuri străvechi cu "cele trei smicele de măr dulce" şi cu apa încercări pe care el nu le poate trece, dansează în jurul lui, îi cer să la fel de echivoc „toţi visăm, aşa începe, ca într-un vis.”. Nuvela
moartă îi lipeşte capul de corp. Harap-Alb se trezeşte ca dintr-un o ghicească pe ţigancă dar el le scapă mereu. Personajul alunecă într-o altă interpretare poate sugera aventura artistului case aspiră
somn adânc, fata îl sărută cu drag, apoi îngenunchează amândoi în mereu spre trecut vorbindu-le despre episoadele cu Hildegard şi să-şi depăşească condiţia sa profesională şi socială a omului care
faţa Împăratului Verde ca să primească binecuvântarea, jurându-şi Elsa. El nu reuşeşte să ghicească ţiganca nici după ultima poate atinge absolutul, eternul. Şi atunci bordeiul poate fi privit ca
credinţă unul altuia. Deznodământul basmului constă totdeauna în încercare. Trebuie să interpretăm acest lucru în sensul că profanul Olimpul, o cetate a cunoaşterii.
triumful valorilor pozitive asupra celor negative, victoria ratează intrarea lui în domeniul sacrului. Apare o nouă tentativă de Condiţia materială precară îl împiedică să-şi depăşească condiţia,
adevărului, aşa că nunta începe "ş-apoi dă, Doamne, bine!". S-a intrare în real prin muzică. în lupta sa ar trebui să fie tînăr dar el este bătrîn, ar trebui să fie
strâns lumea să privească, ba chiar "soarele şi luna din ceriu Secvenţa IV descrie visul lui Gavrilescu. Eroul visează că încearcă curajos dar lui îi e frică mereu, i-ar trebui o dragoste protectoare
râdea". Au fost poftiţi la nunta împărătească, pe lângă crăiasa să ghicească fetele, se pierde în camere ciudate cu tavane scunde dar toţi care l-au iubit au dispărut. Din această perspectivă nuvela
furnicilor, crăiasa albinelor şi crăiasa zânelor, crai şi împăraţi, şi neregulate, cu pereţii uşor ondulaţi, cu paravane tot mai prezintă drama artistului ratat.
oameni importanţi "Ş-un păcat de povestariu (povestitor)/ Fără misterioase, cu coridoare pe care rătăceşte mereu în sens invers,
bani în buzunariu". S-au bucurat şi au petrecut cu toţii: "Veselie cu obiecte ce-l terorizează. Visul se termină cu o scenă a luptei lui
mare între toţi era,/ Chiar şi sărăcimea ospăta şi bea!". Finalul cu o draperie simbolică. Visul are mai multe semnificaţii. La început
este fericit şi deschis, deoarece veselia a ţinut "ani întregi şi el apare ca o aspiraţie a eroului sprea o altă realitate alături de
acum mai ţine încă". Compoziţional, basmul conţine formule Hildegard. Apoi în secvenţa IV visul devine simbolul coşmarului
specifice finale, prezente şi în creaţia lui Creangă. Ca la orice nuntă traversării materiei de către spirit a vieţii spre moarte însoţită de
împărătească din basme, veselia a ţinut ani întregi, "şi acum mai spaime şi sufocări. Draperia îi apărea ca un giurgiu şi-l îngrozea ca
ţine încă. Cine se duce acolo bea şi mănâncă. Iar pe la noi, cine are jocul straniu al fetelor. Jocul ielelor propune lui Gavrilescu drept
bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită şi rabdă".
ENIGMA OTILIEI Tipologia personajelor este de esenţă clasicistă; conturate realist,
Neînţelegând acţiunile Otiliei, Felix se consideră pe sine o sunt caractere dominate de o singură trăsătură fundamentală,
George Călinescu enigmă. El va studia cu seriozitate, va deveni medic şi profesor tipuri general-umane de circulaţie universală (avarul, arivistul,
universitar, făcând o căsătorie strălucită. Otilia va rămâne o baba absolută), aşa cum concepea scriitorul: “Psihologia unui
La apariţia “Enigmei Otiliei”, în 1938 (în două volume), amintire, o imagine a eternului feminin. individ n-a devenit artistic interesantă decât când a intrat într-un
romanul, ca specie a literaturii avusese o evoluţie extrem de Pe celălalt plan, al luptei acerbe pentru moştenire, atacând-o pe tip”.
rapidă, dominând literatura românească interbelică. Otilia cu infinite şi inventive răutăţi, clanul Tulea cunoaşte declinul Modalităţile de caracterizare a personajelor sunt clasice:
Liviu Rebreanu fusese cel care deschisese ferm drumul romanului familial: Aglae nu reuşeşte să pună mâna pe banii lui Costache, descrierea mediului, portretul fizic, caracterizarea prin fapte, prin
românesc, prin “Ion” (1920) impunând romanul obiectiv. pentru că-i furase Stănică de sub salteaua bătrânului, provocând acţiuni, opiniile personajelor, caracterizarea făcută de către alte
S-a observat, la vreme, că această perioadă a fost deosebit de moartea acestuia, la al doilea atac cerebral ce-l suferise; Stănică personaje şi autocaracterizarea.
fertilă în domeniul literaturii, şi în special al romanului, care se renunţă la Olimpia, care-l plictisea şi nu ţinea pasul cu ritmul său Scriitorul, omniscient, vorbeşte în fiecare personaj, face aprecieri
afirmă puternic, racordându-se şi integrându-se valorilor alert şi imprevizibil de arivist, prefăcând-o pe Georgeta, femeie asupra lor.
universale: 1920 - “Ion”; 1922 - “Pădurea spânzuraţilor” ale lui uşoară, dar prezentabilă, inteligentă, care-i va înlesni relaţii Personajul central al romanului, către care converg toate energiile,
Rebreanu; 1930 - “Baltagul” - M. Sadoveanu; 1930 - “Ultima “înalte”, în lumea Bucureştiului; Titi va divorţa de Ana, evoluând din motive şi interese diferite (Otilia şi Felix - pentru că îl iubesc şi-l
noapte de dragoste, întâia noapte de război” - Camil Petrescu; psihic spre o idioţenie vizibilă (se legăna din ce în ce mai mult); ocrotesc, Pascalopol - pentru că ţi e milă de el şi e tutorele Otiliei;
1932 - “Răscoala” - Liviu Rebreanu; 1933 - “Patul lui Procust” - Aurica va rămâne tot nemăritată şi nerealizată erotic. clanul Tulea - pentru că vor să-i ia averea), este Costache
Camil Petrescu; 1935-1942 - “Fraţii Jderi” - M. Sadoveanu. La sfârşitul romanului aflăm că Pascalopol, i-a redat libertatea Giurgiuveanu, tutorele Otiliei şi al lui Felix, fratele Aglaei. El
Aria tematică a romanului se lărgeşte substanţial, după ce Otiliei, care va ajunge în Spania, America, nevasta unui conte, “aşa întruchipează trăsăturile clasice ale avarului, care se întrepătrund
Rebreanu fundamentase stilul obiectiv, romanul-frescă prin “Ion” cava” - va spune Stănică Raţiu. Privind o fotografie recentă a cu duioşia paternă.
şi “Răscoala”, întemeindu-se romanul de evocare istorică prin Otiliei, Felix va vedea o figură străină, o Otilie maturizată, chipul ei Scriitorul îl descrie din primele pagini, în momentul când Felix
Mihail Sadoveanu, trecând din lumea satului, trecând din lumea de acum spulberând imaginea enigmaticei adolescente. Ea a rămas soseşte seara, în casa acestuia. Chipul lui Giurgiuveanu este
satului în cea a oraşului. Formele epice tradiţionale coexistă cu o iluzie a tinereţii. reflectat prin privirile lui Felix. Coborând cu încetineală scara ce
tehnici artistice moderne (Marcel Proust); se abordează şi se O lume întreagă se cuprinde în acest roman, dovedind un creator scârţâia cu “pârâituri grozave”, Felix văzu “un omuleţ subţire şi
afirmă romanul de analiză psihologică - Camil Petrescu, Hortensia epic remarcabil, punând în lumină aspectele sociale, economice, puţin încovoiat”. De la această imagine globală, portretul fizic se
Papadat-Bengescu, romanul evoluând astfel de la formula obiectivă familiale, ale vieţii bucureştene din anii de dinaintea primului război alcătuieşte prin acumulare de detalii, îngroşat cu o pastă densă,
spre cea subiectivistă. mondial. alcătuind o imagine grotească: capul era “atins de o calviţie
“Enigma Otiliei” - 1938 (al doilea roman al lui George Călinescu, “Enigma Otiliei” este un roman situat între tradiţie şi inovaţie. totală”; faţa părea “aproape spână”, “pătrată”. Buzele erau
după “Cartea nunţii”) constituie o revenire la formula obiectivă de Este un roman realist obiectiv de tip balzacian, în primul rând “întoarse în afară şi galbene de prea mult fumat, acoperind numai
roman, la metoda balzaciană. Romanul lui Călinescu devine astfel prin tema abordată: moştenirea, care declanşează şi mobilizarea doi dinţi vizibili, ca nişte aşchii de os”; clipea “rar şi moale”, ca
unul polemic, replică literară la cultivarea asiduă în epocă a energiei umane ce se înfruntă. Titlul iniţial al romanului era “bufniţele supărate de o lumină bruscă”, avea “glasul răguşit” şi
formulei proustiene, dar şi o ilustrare a concepţiei sale despre “Părinţii Otiliei” (schimbat de editor) şi ilustra motivul balzacian bâlbâit. Bătrânul Costache are o comportare bizară, fie din pricina
curente literare. la paternităţii, concretizat în raportul dintre părinţi şi copii senilităţii, fie simulează uitarea din teamă, din instinct de apărare,
George Călinescu este autorul primelor romane citadine de tip (Costache - Otilia, Pascalopol - Otilia şi ceilalţi), pe fundalul faţa de cei care-i vânau averea; ca şi bâlbâiala, care poate fi şi un
clasic. Prin “Enigma Otiliei” el aduce o viziune originală, modernă. societăţii bucureştene de la începutul secolului al XX-lea. defect de vorbire, dar şi un mijloc de apărare, de a câştiga timp.
Pivotul firului narativ va fi clanul familial, urmărindu-se mai Autorul este omniscient (ştie totul), aşa cum se observă din Oricum, dacă n-ar fi puţinătatea trupului, care trezeşte
multe destine umane: al Otiliei, al lui Felix, al lui Stănică Raţiu, al primele rânduri cu care începe romanul, situând exact personajele, compasiune, portretul ar fi fost cu totul hidos.
Olimpiei, al lui Pascalopol, al lui Titi, al Auricăi. Familia ca contura acţiunea, în timp şi spaţiu Descrierea minuţioasă a străzii Antim (a Aflat la o vârstă înaintată, moş Costache manifestă şi alte
relaţiile sociale, economice, viaţa burgheziei bucureştene la clădirilor, a interioarelor etc.), pustie şi întunecată, având un “bizarerii” care-i dau individualitate: îşi freacă mâinile cu “un râs
începutul veacului al douăzecilea. aspect “bizar”, varietatea arhitecturală, amestecul de stiluri, prostesc”, are un supărător glas “stins”, “răguşit”, dar are duioşii şi
Un prim-plan al romanului prezintă cele două familii - Costache ferestrele neobişnuit de mari, lemnăria vopsită care se tremurări de suflet: pe Otilia , “fe-fetiţa” lui (pe care o iubea în
Giurgiuveanu - Otilia şi Tulea. Mobilul principal al tuturor acţiunilor “dezghioga”, făceau din strada bucureşteană “o caricatură în moloz felul său), “Moş Costache o sorbea umilit din ochi şi râdea din toată
care se desfăşoară este moştenirea, averea lui Costache a unei străzi italice”. fiinţa lui spână când fata îl prindea în braţele ei lungi”.
Giurgiuveanu, pe care o vânează clanul Tulea, la care se raliază Exteriorul casei lui Costache Giurgiuveanu e prezentat în detalii Şi Felix înţelege că avariţia este mai mult o manie (mania de a
inventivul şi rapacele Stănică Raţiu, ginerele Aglaei, sora lui semnificative, sugerând calitatea şi gustul estetic: imitaţii ieftine, ţine banii), dar “o iubeşte mult pe Otilia şi se gândeşte mereu la
Costache (şi ceilalţi membri ai familiei Tulea: Simion Tulea, soţul intenţia de a impresiona prin grandoare, vechimea şi starea ea”. Conştient că sora lui, Aglae, ca şi nepoţii (Aurica, Titi), la care
Aglaei, şi copiii acestora: Olimpia, Aurica şi Titi). dezolantă a clădirii. Atenţia e apoi centrată pe un detaliu al casei, se adaugă escrocul nonşalant, abil şi jovial - Stănică Raţiu - vor să-
Eforturile lor sunt canalizate statornic spre înlăturarea Otiliei, uşa, descrisă amănunţit: de lemn umflat şi descheiat, imensă, “de l fure, să-i ia averea, pândindu-l şi dorindu-i moartea cât mai
fiică vitregă a lui Costache Giurgiuveanu, fata celei de-a doua soţii, forma unei ferestre gotice”. devreme, Costache Giurgiuveanu trăieşte drama neputinţei proprii,
crescută de acesta fără acte de adopţiune filială legală. Aspectul neîngrijit, degradarea clădirii trimit la conturarea imaginii bătrân şi neajutorat, dar şi neînduplecat când e vorba de bani.
Alt plan al romanului prezintă destinul tânărului Felix Sima, despre proprietar: nici o perdea la geamurile pline de praf, Deşi are îndatorirea de a asigura existenţa Otiliei, el amână tot
rămas orfan, venit să studieze medicina în Bucureşti şi dornic de a “străvechi”; uşa cea uriaşă se mişca “aproape singură, scârţâind timpul reglementarea situaţiei fetei. Vorbeşte mereu de intenţiile
face carieră, care trăieşte prima experienţă erotică. Aceasta îngrozitor”. lui - să o înfieze, să-i facă o casă, să-i pună bani pe numele ei -,
constituie fondul liric al romanului: iubirea romantică, Teama, fiorul sunt sugerate evident prin aceste amănunte dar amână mereu, pentru că mania lui de a ţine banii e mai
adolescentină a lui Felix pentru Otilia, pe care o cunoştea din semnificative, în care epitetele (umflat, descleiat, imens, străvechi) puternică. De aici teama, suspiciunea că va fi prădat; îi crede în
corespondenţa întreţinută. Costache Giurgiuveanu, unchiul lui Felix, şi elementele auditive conturează o atmosferă lugubră şi siguranţă numai sub duşumea, sub saltea, şi nu se poate dezlipi de
trebuia să-i fie tutore şi să-i administreze bunurile lăsate de tatăl misterioasă, cu un aer de ruină romantică. ei. El va ajunge victima propriei suspiciuni, fiind prădat de Stănică,
său, care murise. În casa lui moş Costache, unde va locui, îl Asemenea descrieri minuţioase sunt relevante şi pentru cel care-i grăbeşte moartea. Are un sfârşit tragic.
cunoaşte pe Pascalopol, moşier, cu maniere alese, şi clanul Tulea, conturarea caracterelor. Camera Otiliei o defineşte pe fată întru Otilia vede în “papa” - “un om bun”; însă are “ciudăţeniile” lui, e
ce locuieşte în vecinătatea casei lui Costache. totul, înainte ca Felix să o vadă. Prin dezordinea tinerească a cam “avar” în acord cu zgârcenia lui, bătrânul mânca “cu lăcomie”,
Felix o iubeşte pe Otilia, dar este gelos pe Pascalopol, o lucrurilor ce inundă camera se intuieşte firea exuberantă: lucrurile “vârând capul în farfurie”. Iubirea pentru Otilia se manifestă şi se
prezenţă nelipsită din preajma Otiliei şi necesară, prin fine, jurnalele de modă franţuzeşti, cărţile, notele muzicale observă în gesturi, reacţii elocvente: moş Costache nu protestează
generozitatea, experienţa şi cavalerismul omului rafinat. Otilia îl amestecate cu păpuşi alcătuiesc universul de viaţă cotidiană, niciodată când Otilia îl mustră, stă ca un copil în faţa ei.
iubeşte pe Felix, dar vrea să-l ajute să se realizeze în cariera lui spiritual, “ascunzişul feminin” cum spune scriitorul. Casa lui La primul atac cerebral, Pascalopol văzu cu uimire cum bătrânul,
ştiinţifică, intuindu-i cu maturitate şi luciditate ambiţia, dorinţa de a Pascalopol, mobilele, obiectele exprimă rafinamentul, bunul gust, “cu nădragii de stambă şi cu pătura pe umeri, ţinea strâns la
ajunge “cineva”. plăcerea confortului, dar şi filozofia lui. subsuoară cutia de tinichea cu bani, iar în mâini inelul cu chei”.
Plimbările cu trăsura la şosea împreună cu Pascalopol, capriciile şi Mobilele, vestmintele prefigurează caracterul, exprimă o Deşi Pascalopol încearcă să-l determine să reglementeze situaţia
luxul satisfăcute cu generozitate subtilă şi discretă de acesta, atmosferă de viaţă, de intimitate, educaţia şi instrucţia Otiliei, aceasta amâna mereu. La al doilea atac cerebral, clanul
instinctul feminin precoce, inteligenţa şi discernământul practic, personajului. Tulea, mobilizat de apriga Aglae, goleşte casa lui moş Costache,
izvorâte dintr-o experienţă timpurie nesigură, toate acestea o fac Personajele sunt concepute potrivit gândirii estetice a scriitorului, cărând scaune, tablouri, oglinzi, trecând prin zăpadă spre fundul
pe Otilia să-l accepte pe Pascalopol drept soţ. care pledează pentru “căutarea permanenţelor în scopul de a curţii de dimineaţă până târziu.
atinge universalul”.

Prin Costache Giurgiuveanu se continuă tipologia avarului din află că-i place să cânte la flaut, că e o fire boemă. Pascalopol se nelinişte şi incertitudine, adoraţie şi deznădejde, gelozie şi fericire.
literatura română (Hagi Tudose) şi universală (Gobseck, Goriot, consideră un “ratat” şi vrea ca aspiraţiile lui artistice să le realizeze Chinurile prin care trece când Otilia nu-i răspunde la scrisoare sunt
Grandet), conturându-se un personaj complex. în Otilia. Ea îl consideră un bărbat “chic”, un om de “mare relevatoare. Îndrăgostit, visător şi reflexiv, simţea nevoia prezenţei
În raport cu moş Costache se definesc moral, celelalte personaje, caracter”, care a fost foarte bun cu ea. Fata e cuprinsă de o caldă ei feminine (lipsit de dragostea mamei care murise de timpuriu).
pentru că el deţine averea care-i polarizează pe toţi. înduioşare pentru că Pascalopol e “singur, săracul!”, nu are pe Tăcerea Otiliei îi umple sufletul de multiple stări: mânie, gelozie,
Energiile cele mai active în lupta pentru moştenire sunt Stănică nimeni. El vine în casa lui Costache, aşa cum el însuşi mărturiseşte, face fel de fel de ipoteze, îl cuprinde o frenezie nebună “de a merge
Raţiu, Aglae Tulea. ca să aibă sentimentul de familie. pe jos, în frig”, până la Băneasa; fericire şi nesiguranţă se zbat în
Stănică Raţiu este un Dinu Păturică modern, încadrându-se în Oarecum blazat, prin nobleţea sufletească, prin discreta poezie a sufletul său tânăr şi pur.
tipologia arivistului. Avocat fără procese, energia lui nu se consumă sentimentelor personajul a fost asociat eroilor lui Turgheniev. Experienţa erotică împlinită fiziologic, prin cunoaşterea Georgetei,
în muncă; el circulă în diferite medii, află, ştie tot, aşteaptă “ceva”, Chipul adolescentin al Otiliei este şi el descris în mod expres de îl maturizează pe Felix, privind altfel acum imaginea Otiliei şi
care să-i modifice modul de viaţă peste noapte, să-l îmbogăţească; scriitor, din momentul sosirii lui Felix în casa unchiului său, aşa comportamentul ei. Chipul ei rămâne însă, pentru totdeauna,
agresiv, fără nici un scrupul, cu o mare disponibilitate de adaptare cum o observă tânărul: un cap prelung şi tânăr de fată, încărcat cu învăluit în mister, o imagine derutantă, de vis.
şi de supravieţuire, este inteligent şi escroc, fanfaron şi abject; bucle, căzând până pe umeri. Apoi privirea coboară asupra Titlul romanului şi finalul său exprimă esenţa dilematică a
ideea de familie, pe care o cultivă, nu-l împiedică s-o părăsească vestimentaţiei, care sugerează supleţea, delicateţea, firea deschisă feminităţii, natura contradictorie a sufletului omenesc.
pe placida lui nevastă, Olimpia, şi să se însoare cu Georgeta, a fetei, o apariţie romantică tulburătoare. Elementele romantice se adaugă tehnicii balzaciene: personajele
femeie uşoară, întrezărind un cuplu mai favorabil intereselor sale; Prezenţa Otiliei înviorează şi luminează atmosfera lugubră, sunt grupate antitetic (Felix şi Otilia se opun, prin puritatea lor
este licheaua simpatică (e primit cu bucurie de toate rudele), un apăsătoare a casei. Ea răspândeşte în jur graţie, inteligenţă, morală, ariviştilor şi meschinilor din jurul lor; generozitatea lui
artist al intrigii, ascultător pe la uşi, cu afaceri dubioase, fără nici delicateţe, tumult de pasiuni când cânta la pian, “părea că ştie Pascalopol se opune avariţiei lui Costache ş.a.m.d.); analiza
un simţ moral. Conturat astfel, el a fost asociat personajelor multe şi intimida pe bărbaţi”, încât “Moş Costache, Pascalopol, sentimentului iubirii, atmosfera de puritate degajată amintesc de
comice caragialeşti şi lui Gore Pârgu din romanul Craii de Curtea Stănică, Felix însuşi n-ar fi îndrăznit să contrarieze pe Otilia”. paginile romantice ale lui Stendhal.
Veche de Mateiu Caragiale. Amestec de copilărie şi adolescenţă, cu instinct feminin sigur, Descrierea naturii, proiectarea grandioasă a Bărăganului pe un
Clanul familiei Tulea, prin Aglae şi Stănică Raţiu, este spiritul “rău” naivă, ea are efecte tonice tulburătoare asupra lui Pascalopol, faţă fundal fantastic, folosirea contrastelor în descrierea câmpiei,
al casei, prin ferocitatea lăcomiei lor. de care se manifestă cu gesturi materne (îi potriveşte cu grijă acul reflectate în conştiinţa lui Felix, sunt pagini de sensibilitate
Aglae şi Aurica sunt cele care “muşcă” cel mai tare din bucuria din cravată), sau sărind de pe scaunul lui moş Costache pe cel al romantică. Imensitatea câmpiei, “plată şi întinsă”, fără nici o
tinereţii celor doi orfani (Felix şi Otilia), pizmuindu-i şi amărându-le lui Pascalopol; ea este feminitatea surprinsă în procesul ei de margine, puţul cu cumpănă, un cal ce “părea gigantic”, iar copilul
zilele. formare, remarcabil redată de scriitor. În conturarea Otiliei, cel mai care-l mâna părea un “ciclop”, totul lăsa impresia de ieşire din
Portretul Aglaei este fixat de la început cu detalii precise ce indică complex personaj a romanului, scriitorul foloseşte tehnica modernă civilizaţie şi din timp. Felix are intuiţia “pustietăţii scitice”. Totul era
trăsăturile morale: cam de aceeaşi vârstă cu Pascalopol, cu faţa a perspectivelor multiple şi a observaţiei psihologice. “rămas pe loc, în afara oricărei epoci, într-o absolută
gălbicioasă, gura cu buzele subţiri, acre, are nasul încovoiat şi Ea se reflectă diferit în cei din jurul său: moş Costache “o sorbea neistoricitate”. Scriitorul ilustrează plăcerea grandiosului, o
ascuţit, obrajii brăzdaţi de câteva sute de cute mari, ochii umilit din ochi şi râdea din toată faţa lui spână”; pentru Pascalopol sensibilitate acută la “sugestiile de infinit şi spaţiu aistoric”, prin
bulbucaţi, este vulgară şi rea, o “viperă”, cum o califică Otilia. Ea este “o mare ştrengăriţă”, “cu un temperament de artistă”, “o care se apropie de Eminescu şi Sadoveanu.
dirijează ofensiva împotriva Otiliei, pe care o vrea cât mai departe rândunică, închisă în colivie, moare”; “o fiinţă gingaşă care merită Construit în spirit clasic balzacian şi cu o viziune realistă,
de Costache, a cărui moarte n-o afectează deloc, urmărind numai ocrotirea”, “o floare rară”, “o fată mândră şi independentă”. “Enigma Otiliei” asimilează elemente ale romantismului modern:
banii. Acreala, lăcomia de bani, de avere, spiritul cârcotaş, răutatea Firea năstruşnică, visătoare şi imprevizibilă, tumultul tinereţii sunt introspecţia, fineţea, luciditatea şi precizia analizei psihologice;
sunt trăsăturile care alcătuiesc tipul “babei absolute”. Aurica, fiica cuceritoare. Vitalitatea, exuberanţa şi sinceritatea deconcertantă a interesul pentru psihologii contradictorii, tulburătoare şi derutante
Aglaei, este fata bătrână, cu dorinţe erotice neîmplinite, tinereţii formează o imagine pură, de un farmec aparte: îl târăşte (Otilia, Pascalopol), pentru involuţii, degradări psihice (alienarea,
manifestate până la ridicol, dezechilibrată psihic, pierzând orice în goană pe Felix prin curte, răpăie pe scară, fluieră, dansează. senilitatea, dedublare conştiinţei - Simion Tulea), pentru studiul
decenţă şi bun simţ, lipsită de orice atractivitate feminină, Aceeaşi feminitate şi francheţe a gesturilor manifestă şi faţă de consecinţelor eredităţii (Titi), toate intră în sfera modernului.
invidioasă, cu răutăţi; este o complexată. Pascalopol. Pentru Aglae şi Aurica, purtările Otiliei sunt asemeni Finalul romanului se încheie simetric, cu imaginea de la început:
Titi Tulea, calificat de Otilia drept “prost”, repetent de câteva ori “fetelor fără căpătâi şi fără părinţi”. casa lui Costache Giurgiuveanu, şi mai dezolantă, iar Felix reînvie
şi corigent, “vlăjgan molatic” de 22 de ani, nu citeşte pentru că Ea însăşi se analizează cu luciditate: “Ce tânăr de vârsta mea îţi în memorie cuvintele acestuia: “Aici nu stă nimeni” - ce sună
lectura îi dă “dureri de cap”; este tipul debil mintal, infantil şi închipui că m-ar iubi pe mine aşa cum sunt? Sunt foarte dezolant şi lugubru.
apatic. Îi place ordinea militară, copiază întruna, se leagănă, este capricioasă, vreau să fiu liberă!…”. “Enigma Otiliei” este un roman fundamental al literaturii
ipohondru. Crizele lui de apatie sunt luate de Aglae drept dovezi de Şi faţă de Felix are griji materne, dorind ca acesta să-şi facă o române, o creaţie originală, sinteză a clasicismului realist de tip
“cuminţenie”; are fixaţii erotice. Simion Tulea, soţul Aglaei, carieră strălucită. balzacian, cu elemente romantice şi moderne.
bătrân senil, are comportamentul unui degenerat; îşi pipăie Otilia îşi defineşte sentimentele faţă de Felix: “şi eu te iubesc în
muşchii, caută prin dulapuri, brodează, face crize psihice până la atâtea feluri, încât nu pot să analizez acum cât te iubesc ca frate şi
violenţă, ce alternează cu stări de apatie; are idei fixe, crede că ca iubită”.
Olimpia nu este fata lui; este izolat de Aglae şi de ceilalţi. Călătoria la Paris, împreună cu Pascalopol, o maturizează; devine
Leonida Pascalopol este “un personaj nou” în literatura română mai sigură, mai conştientă de ea însăşi, schimbare pe care Felix o
(Pompiliu Constantinescu), fiind expresia rafinamentului, a bunului percepe.
simţ, a generozităţii. Scriitorul îi face şi lui un portret în care Criza adolescenţei, criza erotică în drumul spre maturizare prin
detaliile pun în lumină poziţia socială, trăsăturile fizice şi morale: care trece Felix este descrisă prin acumulări succesive. El parcurge
un om de vreo cincizeci de ani, “oarecum voluminos, cărnos la faţă drumul de la simpla atracţie până la acuitatea trăirii sentimentului
şi rumen ca un negustor”; scriitorul remarcă “fineţea pielii” şi iubirii caste: simte nevoia imperioasă a prezenţei fetei; are
tăietura “englezească” a mustăţii cărunte, deci un om subţire; un insomnii, simţurile toate tresaltă acut. Neputând sta cu Otilia,
lanţ greu de aur îi atârnă la vestă, hainele sunt din stofă fină; şedea cu lucrurile ei; din obiectele, din dezordinea camerei îi
emană un parfum discret asociat cu o nuanţă de tabac; are o reconstituia mişcările. Se simţea mai aproape de Otilia, aici în
politeţe şi maniere ce dezvăluie creşterea lui aleasă. odaie, decât lângă ea însăşi. Familiaritatea cu Pascalopol, prezenţa
Pascalopol vorbeşte despre sine lui Felix, în intimitatea conacului permanentă a acestuia îl indispuneau. Numeroase pagini descriu
său de la moşie, aranjat în stil românesc. Felix află că Pascalopol lucid stările psihice şi fizice prin care trece Felix, ale primei
făcuse studii în Germania, apoi la Paris, călătorise prin mai toată experienţe erotice, ale iubirii dintâi, adolescentine:
Europa, fusese căsătorit;
Morometii "Erau evenimente pline de viclenie... s-ar fi zis, vazând ce oameni ” Oare asta sa fie schimbarea vesnica a lumii pe care cât esti tânar
ieseau acum la iveala, ca un sat nu era o asezare de cel mult doua n-o simti, desi poate ca altii batrâni când tu nu stiai nimic au
De Marin Preda mii de case adunate intr-o vale de râu si ascunse sub salcâmi, ci o suferit ca si tine acun asa sa fie oare?” Criza lui Moromete este
VOLUMUL II groapa fara fund, din care nu mai incetau sa iasa atâti pusa, dupa cum se vede, in termeni supremi de constiinta,
Morometii, volumul al doilea, pare alt roman si prin structura, necunoscuti". Aceasta este o epoca de tranzitie, când Moromete confirmându-se parca mai vechea observatie polemica a lui G.
si prin tehnica narativa si prin stil. El reprezinta in primul rând o dispare o vreme ca erou activ, ca sa redevina când totul va fi Calinescu in legatura cu imaginea simplificatoare a taranului:
victorie a scriitorului asupra lui insusi. Preda a luptat multa vreme, iremediabil pierdut pentru el. Se impune, in schimb, Niculae “Taranul si Kant isi pun aceleasi probleme, cu deosebirea ca cel din
incepând cu romanul “Risipitorii”, sa-si creeze propriul sau stil, care Moromete, copilul neglijat de parinte, care-si paraseste si el, ca si urma le rezolva cu alta tehnica". In ultimele capitole ale cartii
sa nu fie stilul in care se exprima taranii sau cu care scriitorul fratii mai mari, dar in alt mod, conditia de taran, fiind hotarât sa Moromete dispare ca personaj si tot ceea ce se intâmpla, o asezare
exprima tema taranilor. In “Imposibila intoarcere”, cât si in realizeze o existenta, si o atitudine care sa-1 indeparteze de la mai temeinica a lucrurilor si prin aceasta chiar a vietii taranesti, se
“Convorbiri cu Marin Preda”, el arata ca pentru un creator ambitios greselile tatalui sau. desfasoara fara Moromete si in afara constiintei sale, intrata intr-o
care vrea sa creeze in mod deliberat un anumit univers si sa atace Discutiile dintre ei doi, destul de numeroase, provocate mai ales lunga si definitiva intunecare. Putinii ani care i-au mai ramas ii
teme de constiinta este necesar un stil al scriitorului, "instrument de Moromete-tatal, au semnificatia unei confruntari intre doua traieste in tacere si insingurare si moare lent, ca si cum viata s-ar
formidabil- de a lumina si de a stapâni dintr-un punct de inalta conceptii de viata, intre doua civilizatii. Niculae Moromete crede scurge din el, nu inainte de-a exclama cu o trufie pe care ar vrea s-
intelectualitate materia inspiratiei. "Cu acest stil care, fie ca-i place, intr-o "noua religie a binelui si a raului" si devine "apostolul" ideilor o pastreze si dincolo de moarte: "Domnule,... eu totdeauna am dus
fie ca nu-i place cititorului - a devenit stiltul rneu- am scris socialiste care prevad, odata cu schimbarea intregii societati, o viata independenta!” In “Morometii”, Marin Preda analizeaza
“Morometii” volumul doi, “Intrusul”, povestirea “Friguri” si apoi innoirea radicala a satului. procesul istoric al destramarii celei mai vechi clase sociale
volumul “Imposibila intoarcere” si romanul “Marele singuratic”. Ilie Moromete nu se impaca cu gândul ca rostul lui in lume a fost romanesti, a satului traditional, lume organica, siesi suficienta,
Marturisirea scriitorului da un alt sens raporturilor dintre cele doua gresit, si ca taranul trebuie sa dispara. Ideea nu numai ca il purtatoare a unei civilizatii milenare, dar ajunsa intr-un ceas de
volume, pentru ca, desi primul e un roman al individului, iar al deruteaza, dar ii produce o disperare fara margini. Exista in acest crepuscul. Criza satului arhaic se reflecta in chiar constiinta celor
doilea al masei - iar masa nu traieste exact aceeasi drama sens o scena de mare forta artistica - ultima in care Moromete care il reprezinta, in asa fel incit substanta romanului va deveni
economica si aceeasi tragedie sufleteasca -, unitatea lor tine de apare in viata - in care batrânul, udat de o ploaia repede de vara, tragedia unei umanitati pe cale de disparitie. Legile implacabile ale
viziune. In ambele creste imaginea unui univers si a unei civilizatii sapa un sant in jurul sirei de paie din gradina si discuta cu un istoriei vor juca acum roluI acelui "fatum” clasic, pentru ca
aflate la rascruce de drumuri si destinul acestui univers si al acestei personaj imaginar, in timp ce in alta parte a satului se pun la cale interventia istoriei in universul considerat anistoric al satului
civilizatii reprezinta adevaratul obiectiv al "Morometilor". schimbari hotaritoare pentru destinul taranimii: "Pâna in clipa din traditional va duce nu numai la modifiearea structurii lui, la
Schimbând stilul, Marin Preda a putut altfel stapâni problema pusa urma omul e dator sa tina la rostul lui, chit ca rostul asta cine stie degradarea elementelor arhaice, ci si la transformarea si chiar
in discutie, care ar fi riscat - prin oglindirea doar din perspectiva lui ce s-o alege de el!"... "Ca tu vii si-mi spui ca noi suntem ultimii disparitia vechilor institutii rurale, a unor relatii si conventii sociale,
Ilie Moromete - sa deformeze o realitate complexa, revolutionara. tarani de pe lume si ca trebuie sa disparem. Si de ce crezi ca, n-ai a unui cod etic si a unei filozofii. Procesul acesta este profund
Actiunea celui de-al doilea volum are loc tot in satul Silistea- fi tu ultimul prost de pe lume si ca mai degraba, tu ar trebui sa, dramatic, pentru ca cei care nu vor voi sau nu vor putea sa se
Gumesti, in primele doua decenii dupa Eliberare. Tehnica de dispari, nu eu?"... "Asa ca vezi, relua apoi Moromete in glas cu o adapteze vor sta sub condamnarea istoriei. Sub acest aspect, Ilie
compozitie nu mai este cea a decupajului, ci una rezumativa: admiratie de sine neacoperita fata, de generozitatea lui, eu te las Moromete este un personaj exponential, al carui destin exprima
evenimentele sunt selectionate, naratiunea cunoaste intoarceri in pe tine sa traiesti... Dar rau fac, ca tu vii pe urma si-mi spui mie ca moartea unei lumi si nasterea alteia, iar prin profunzimea
timp si eliminari de fapte (reluate in Marele singuratic), singurul nu mai am nici un rost pe lumea asta... si ce-o sa manânci, ma, spiritualitatii sale este un personaj monumental. Vocatia realista a
moment de o mai intinsa coerenta epica fiind cel in care Niculae Biznae? Ce-o sa manânci, ma, tâmpitule, exclama Moromete prozei Iui Marin Preda isi gaseste in Morometii o confirmare de
Moromete participa ca activist la o campanie de seceris in propriul apasând cu un fel de mila nesfârsita, aproape parinteasca pe inalta tinuta artistica. Scriitorul realizeaza aici una dintre cele mai
sau sat. In primele capitole, grija prozatorului e sa distruga ultimul cuvânt, contemplând parca cu jale mizeria mintala a acelui verosimile imagini literare a satului romanesc printr-o observatie
imaginea dintâi a lui Moromete, aratându-i o alta fata, lipsita de Biznae care ii spusese lui asemenea lucruri despre soarta care le rece, obiectiva, aproape dura, a dramelor obscure, dar profunde,
glorie. Aceasta actiune se justifica prin nevoia de eliberare a era rezervata in viitor taranilor. (Nu-i spusese lui, ci lui Niculae, si care insotese trecerea unei categorii sociale spre alte forme de
scriitorului, care, “pentru a face loc altui destin literar, trebuia, intr- de la Niculae stia si Moromete) Macar, zise Moromete mai departe, existenta. Ca si Rebreanu, umple si el albia vietii rurale pâna la
un fel, sa omoare in noi nostalgia fata de cel dinainte, sa ne dea eu tot am facut ceva, am crescut sase copii si le-am tinut pamântul refuz, tinzând sa o zugraveasca in datele ei calendaristice,
iluzia ca el poate trai si altfel in mijlocul unei familii in care pâna, in momentul de fata - ca n-au vrut sa-1 munceasca, ce sa le universale. Muncile agricole, mai ales secerisul si treierisul, au
autoritatea lui e contestata si al unei epoci in care subtilitatile fac eu, toata viata le-am spus si i-am invatat - ,dar pe tine sa, te sansa unui pictor remarcabil, care stie sa-si dozeze culorile si
limbajului si placerea de a contempla sunt niste frumoase vedem daca esti in stare cel putin de-atât! O sa fii fn stare? Nu sa-i nuantele in tablouri de-o mare autenticitate si poezie. In acelasi
anacronisme" (Eugen Simion). Desi a cunoscut o perioada de imbraci si sa le dai sa. manânce, ca asta e lesne, de mâncare ii dai timp, privirea scriitorului se indreapta si asupra acelor obiceiuri si
prosperitate si si-a refacut averea, Moromete nu se mai poarta ca si unei vite in grajd, dar ce le spui!? Ce-i inveiti, fiindca un copil traditii populare care tradeaza o realitate spirituala mai adânca.
inainte si ia hotarâri care il coboara in ochii familiei. Ii interzice lui chiar daca nu-i intra lui in cap cât e mic, când se face mare isi Inmormântarea, parastasul, forme vechi de ritual, ca spalatul
Niculae sa mai frecventeze scoala pe motiv ca “nu-i aduce nici un aduce aminte... Fiindca degeaba o sa le spui tu vorbe, c-o fi, c-o picioarelor de Rusalii si calusul, jocul baietilor pe câmp cu bobicul,
beneficiu”, continua sa nu treaca pamântul si casa pe numele pati, ca mai destept ca tine nu mai e nimeni, din fapte ei o sa vaza intâlnirile nocturne ale tinerilor tarani, hora, atitudinile curente ale
Catrinei, in schimb merge la Bucuresti sa le propuna celor trei fii sa ca nu esti nici destept si nici n-ai ce sa le spui si or sa ajunga de sotilor in familie etc. sunt infatisate când ironic, când cu o evidenta
se intoarca in sat, sa le dea lor tot, iar el cu Catrina sa se retraga capul lor si or sa te invete ei pe urma minte când oi imbatrâni. Ori nota lirica, dar permanent cu grija de a reliefa specificul unui rnod
intr-o cosmelie pe care s-o ridice alaturi de vechea lor casa. O ura sa-si stearga picioarele pe tine, ca n-ai stiut sa faci din ei de existenta. Sub acest aspect, capitolul despre moartea lui
naprasnica se ridica atunci in sufletul acestei femei, care-si oameni...” In indirjirea aproape nebuneasca cu care isi apara Moromete este tot ce s-a scris mai tulburator in literatura romana
paraseste barbatul la batrânete si se duce sa traiasca la fiica ei din punctul de vedere se gaseste atât maretia, cât si mizeria despre moartea unui barbat. Asezat in descendenta atit de bogata
prima casatorie. Ilie Moromete intra intr-o zona de umbra, personajului, profet al unei cauze iremediabil pierdute. El e totusi a literaturii romane de inspiratie rurala, romanul Morometii aduce
autoritatea lui in sat se diminueaza, familia nu-1 mai asculta, prea inteligent ca sa nu-si dea seama ca valorile pe care le apara elemente de o neta originalitate: propune un univers satesc
vechii lui prieteni au murit sau l-au parasit, noii prieteni, Matei vor disparea, ca civilizatia "micului proprietar agricol" nu mai are autonom, fara ecouri din Slavici, Creanga, Sadoveanu sau
Dimir, Nae Cismaru, Costache al Joachii, Giugudel, ii apar mediocri, nici un viitor, e in stare sa accepte chiar ideea ca va fi bine cum va Rebreanu; impune alaturi de taranul acestora un alt tip de taran,
el insusi are impresia ca nu mai gaseste nici un om in stare sa fi, dar nu se simte pregatit, nu mai poate organic sa traiasca acest perfect independent si de egala viabilitate artistica, cu un
glumeasca inteligent. Satul intra intr-un ritm accelerat de nou. De fapt, tragedia lui Moromete nu provine din inadaptare; comportament si o problematica specifice; da prozei taranesti o
disolutie, pe scena lui navalesc forte necunoscute, apar figuri noi ca inadaptarea a declansat insa criza unei constiinte care nu se mai dimensiune psihologica neasteptat de profunda; consolideaza
notarul, Bila, Isosica, Zdroncan, Mantarosie, Plotoaga, Adam regaseste, pentru ca intrebarea fundamentala pe care si-o pune la orientarea realista si stilul adecvat, anticalofil, al lui Rebreanu.
Fântâna, Ouabei, Vasile al Moasei s.a., se discuta probleme noi si batrânete, când traieste toate aceste schimbari, este “de ce se
se naste o politica noua. Taranii asista la un fenomen amenintator, intâmpla ceea ce se intâmpla si mai ales cum se putea sti daca tot
la o adevarata "spargere" a satului, a carei ratiune le scapa : ceea ce avea sa se intâmple in viitor avea sa se intâmple orice-ai
face ?

Ca si marele scriitor ardelean, Marin Preda crede ca forta limbajului taranesc, Marin Preda nu e deloc un naturalist, in ciuda
creatoare a literaturii, mai ales a prozei, se revarsa dincolo de unor cruditati verbale.
formele de expresie, ca ea se evidentiaza intâi prin ce spune si apoi El prelucreaza, stilizeaza vorbirea taraneasca, urmarind un efect
prin cum spune si ca sansa literaturii noastre de a interesa si pe artistic, asa cum la rândul lor facusera cândva Creanga si mai ales
altii este ca, descoperind expresiile purtatoare de farmec ale Caragiale, adevaratul inaintas in comedia cuvintului al lui Marin
specificului national, sa fie totusi covârsite de continut, si acest Preda. Dupa modul de constructie sintactica a frazelor, stilul lui
continut sa-si caute astfel nestingherit drumul spre universalitate Preda e intrucâtva diferit in cele doua volume: Primul se
(Circuitul universal, din vol. Imposibila intoarcere). In conduita lui caracterizeaza printr-o folosire mai accentuata a stilului indirect
stilistica, Marin Preda este un prozator care se supune obiectului, liber, precum si printr-o tehnica normala de imbinare a stilului
temei, personajului. Singura lui grija este sa fie exact, sacrificindu- direct cu cel indirect; normala, in sensul folosirii tuturor
si o eventuala dragoste pentru scrisul frumos, refuzând mestesugul procedeelor gramaticale care indica trecerea de la un stil la altul;
stilistic. Cuvintele au o valoare functionala, ele trebuie doar sa In volumul al doilea domina stilul direct al autorului care, topind in
comunice cu precizie intentia scriitorului. Stilul acesta nu este insa fluxul sau - ca in exemplul citat - toate celelalte forme, de
lipsit de expresivitate si de farmec. Cea mai mare calitate a lui este exprimare, da gândirii o coerenta si o fluenta remarcabile. In
limpezimea. In ciuda unei sintaxe complicate, care topeste intr-o sfirsit, din punct de vedere stilistic, textul e alb, lipsit de podoabe.
singura fraza exprimarea directa si cea indirecta, gândul scriitorului Cuvintele sunt folosite cu sensul lor propriu si numai arareori
si gândul personajului, dialogul si evocarea, proza lui Marin Preda capata si un sens figurat, dar atunci ele produc fie un vag ecou liric
are o transparenta exceptionala. Sensul iese la iveala cu toate intr-o proza total antilirica, ca in constructia "apa se scurgea la vale
nuantele sale, nu e niciodata obscur, in schimb e profund si cântând", fie o reverberatie misterioasa a ideii, ca in constructia
incarcat de sugestii misterioase, ca si cum tainele lumii n-ar "prizonier parca fara scapare al elementelor si al lui insusi",
incapea niciodata pe deplin in cuvinte. Iata un scurt fragment metafora care inchide simbolic istoria unui destin prins parca intr-
exemplificator din capitolul in care Moromete este prezentat pentru un cerc al fatalitatii. Arta literara a lui Marin Preda este complexa.
ultima oara in mod direct de autor: El stapâneste nu numai frazele, ci si stiinta organizarii epice, in
“Apa se scurgea la vale cântind si de sus cpntinua sa toarne care distributia episoadelor, a faptelor, si intâmplarilor urmareste
fara oprire. Moromete ridica fruntea si se uita si ceea ce vazu il un inteles, si acompaniaza drumul secret al cartii. Fluxul epic nu
facu sa-si dea palaria pe ceafa de admiratie. Santul cel mare, este stingherit de nimic. Portretul, descrierea, aluzia, anecdota,
comun tuturor gradinilor de pe-acolo, dadea peste mal de-atâta analiza, completarile, oricât de minutioase, nu opresc in nici un fel
apa si daca n-ar fi curs cu repeziciune spre o directie a ei care miscarea narativa, care ca singura comunica o impresie
ducea spre râu, te-ai fi putut teme ca daca ploaia nu se va opri covârsitoare de viata. Din acest punct de vedere, iritarea cu care
curând, va ineca satul. Lipsind atâta vreme din pridvor, Ilinca se scriitorul respinge calificaticul de "analist" si "proza analitica" se
nelinisti cea dintâi de tatal ei si iesi dupa ei cu un sac in cap. Când justifica. Principalele lui procedee artistice, viziunea scenica;
il vazu eu sapa in mâna si ud de sus pâna jos incepu sa strige la el dialogul, vorbirea aluziva, textul si subtextul ironic, parafraza
sa se intoarca numaidecât in casa, nu-si dadea seama ca putea sa neologistica, micro-eseul analitic, pauzele si diferentele de ritm,
raceasca si sa moara? Dar Moromete parca nici nu auzea si simtul comic si simtul tragic, imbinarea stilului direct si indirect etc.
zadarnic fata se apropie si-1 trase de mâna, fugi de-aici, o goni el, sunt subordonate unor calitati narative si portretistice deosebite.
nu vezi ca e ploaie calda, dar asa calda, cum era, fata si incepuse Vocatia fundamentala a lui Marin Preda este cea de povestitor.
sa. clantane din dinti. Se intoarse in casa si curând iesira, si
celelalte surori si incepura si ele sa strige spre gradina, tata, vin
incoace, insa fara ca el sa le asculte, conducând mai departe
torentele de apa, facându-le loc cu sapa si continuând linistit si
neturburat sa vorbeasca, prizonier parca fara scapare al
elementelor, si al lui insusi...” Morfologic, textul e dominat de
verbe, ceea ce tradeaza caracterul narativ al stilului. Verbele intra
intr-un joc subtil de relatii temporale - prezentul, perfectul simplu,
imperfectul - care ingaduie individualizarea si identificarea mai
multor actiuni simultane. Aparitia celor trei gerunzii din final nu
este nici ea lipsita de semnificatie, gerunziul fiind modul unei
actiuni in desfasurare, fara referire precisa la momentul vorbirii, si
cum verbele conducând, facând, continuând se refera la Moromete,
acesta pare parca pentru totdeauna prins intr-o actiune fara
durata, ceea ce este in perfect consens cu ideea de baza a
fragmentului.
Sintactic, textul e dominat de subordonate. Actiunea principala
intra in relatii multiple si complexe, uneori foarte subtile, care arata
ca lucrurile nu sunt limpezi daca le lipseste raportarea cuvenita.
Sintaxa aceasta ajuta o gândire de tip analitic dispusa sa epuizeze
toate nuantele, dar sa nu se impiedice de prea multe conventii
gramaticale. De aceea, frazele cuprind adesea propozitii care
apartin unor planuri de expresie complet diferite, cum ar fi planul
naratorului si al vorbirii directe a personajului, fara sa se marcheze
prin mijloace gramaticale sau prin semne de punctuatie trecerea de
la un plan la altul. In ultimele doua fraze din textul citat se produce
o fuziune neobisnuita in limba scrisa, obisnuita in schimb in
vorbire, unde trecerea e anuntata de ton, ceea ce arata caracterul
oral al stilului. Oralitatea nu este insa produsul mecanic al copierii
Un triplu conflict va destrăma familia Moromete. Primul – Scena cinei – Ov. Crohmălniceanu – „prima schiţă a psihologiei
dezacordul dintre tată şi cei trei fii ai săi din prima căsătorie: Moromeţilor”.Descrierea cinei se realizează lent, prin acumularea
Paraschiv, Nilă şi Achim, izvorât dintr-o mentalitate diferită de a detaliilor. Ceremonialul cinei pare a surprinde un moment din
Morometii înţelege lumea – îşi dispreţuiesc tatăl fiindcă nu ştie să transforme existenţa familiei tradiţionale, condusă de un tată autoritar, dar
în bani produsele economiei rurale ca Tudor Bălosu. Cel de-al „semnele din text dezvăluie adevăratele relaţii dintre membrii
doilea conflict – între Moromete şi Catrina. Moromete vânduse în familiei. Ilie Moromete pare a domina o familie formată din copii
timpul secetei un pogon din lotul soţiei, promiţându-i în schimb, proveniţi din două căsătorii, învrăjbiţi din cauza averii. Aşezarea în
MARIN PREDA – (1922-1980) – debutul literar – în 1942 – în trecerea casei pe numele ei – dar amână de teama fiilor celor mari jurul mesei sugerează evoluţia ulterioară a conflictului, iminenta
„Timpul”, cu schiţa „Pârlitu” – cenaclul literar „Sburătorul”. care îşi urau mama vitregă. Din această cauză, femeia simte „cum i destrămare a familiei. Cei trei fraţi vitregi stăteau spre partea
Debutează editorial în 1948 cu vol. de nuvele „Întâlnirea din se strecoară în inimă nepăsarea şi sila de bărbat şi de copii”, dinafară a tindei „ca şi cum ar fi fost gata în orice clipă să se scoale
pământuri”. găsindu-şi iniţial refugiul în biserică. În al doilea volum, Catrina îl de la masă şi să plece, prevestind parcă fuga la Buc.”, în partea
părăseşte pe Ilie, după ce află de vizita lui la Bucureşti şi dinspre vatră, aproape de oalele cu mâncare stătea „întotdeauna”
propunerea făcută fiilor. Înstrăinarea este definitivă. Al treilea Catrina, având lângă ea pe Nicolae, pe Ilinca şi pe Tita, „copii făcuţi
conflict se desfăşoară între Moromete şi sora lui, Guica, care şi-ar fi cu Moromete. „Moromete stătea parcă deasupra tuturor”,
Opera: - nuvele: „Întâlnirea din…” – 1948, „Ana Roşculet – 1949, dorit ca fratele văduv să nu se mai căsătorească a doua oară. În veghindu-şi familia, stăpânind „cu privirea pe fiecare”. O altă
„Desfăşurarea – 1952, „Ferestre întunecate – 1954, „Îndrăzneala” felul acesta ea ar fi rămas în casa fratelui, să se ocupe de secvenţă epică cu valoare simbolică este aceea a tăierii
– 1963, „Friguri” – 1963; - romane: „Moromeţii – vol. I – 1955, gospodărie şi de creşterea copiilor, pentru a nu rămâne singură la salcâmului. Ilie Moromete taie salcâmul pentru a achita o parte
vol. II – 1967, „Risipitorii” – 1962, „Intrusul” – 1968, „Marele bătrâneţe. Faptul că Moromete se recăsătorise şi că îşi construise o din datoriile familiei, fără a vinde pământ sau oi. Tăierea
singuratic” – 1972, „Delirul” – 1975, „Cel mai iubit…”- 3 vol. – casă departe de gospodăria ei îi aprinsese ura împotriva lui, pe salcâmului, duminică în zori, în timp ce în cimitir femeile îşi plâng
1980; - teatru: Martin Borman – 1968; - eseuri: „Imposibila care o transmite celor trei fii mai mari. Un alt conflict, secundar, - morţii, prefigurează destrămarea familiei, prăbuşirea satului
întoarcere” – 1971, „Viaţa ca o pradă” – 1977. dintre Ilie Moromete şi fiul cel mic, Niculae – care-şi doreşte cu tradiţional, risipirea iluziilor lui Moromete: „Grădina, caii, Moromete
ardoare să meargă la şcoală, în timp ce tatăl, care trebuie să însuşi arătau bicisnici”. Apar ciorile, ca nişte semne rău
Moromeţii – pregătit de proza scurtă din vol. de debut „Întâlnirea plătească taxele, îl ironizează („altă treabă n-avem noi acum! Ne prevestitoare, iar mama care ştie să citească în astfel de lucruri un
din …” – nuvelele „Dimineaţă de iarnă”, „O adunare liniştită”, „În apucăm să studiem”) sau susţine că învăţătura nu aduce nici un curs al vremii viitoare, cade la gânduri întunecate. Lumea
ceaţă”, sau schiţa „Salcâmul” – care prefigurează motive, „beneficiu”. Pentru a-şi realiza dorinţa de a studia, băiatul se moromeţilor se desacralizează. Odată distrus arborele sacru, „axis
întâmplări şi personaje; „Moomeţii” este alcătuit din două volume desprinde treptat de familie. În vol. al doilea acest conflict trece pe mundi” de veghe la ordinea lumii, a microcosmosului rural şi
publicate la 12 ani distanţă. Romanul prezintă destrămarea – primul plan, pentru că tatăl şi fiul reprezintă două mentalităţi familial, haosul se instalează treptat. Scenele în care sunt
simbolică pentru gospodăria ţărănească tradiţională – a unei familii diferite – ei devin reflectori. prezentate aspecte din viaţa colectivităţii se constituie într-o
de ţărani dintr-un sat din Câmpia Dunării, Silişte – Gumeşti. adevărată monografie a satului tradiţional: hora, căluşul,
întâlnirile duminicale din poiana lui Iocan, serbarea şcolară,
secerişul, treierişul. Unul din cele mai ilustrate episoade pentru
Acţiunea este structurată pe mai multe planuri narative. În primul viaţa rurală este secerişul – înfăţişat într-o manieră originală – o
Titlul – aşază tema familiei în centrul romanului, însă evoluţia şi plan se află Moromeţii, o familie numeroasă, măcinată de mulţumiri realitate arhetipală; mişcările, gesturile, pregătirea şi plecarea la
criza familiei sunt simbolice pentru transformările din satul mocnite. Ţăran mijlocaş, Ilie Moromete încearcă să păstreze întreg, câmp se integrează unui ritual străvechi. Secerişul e trăit în acelaşi
românesc al vremii. Astfel că romanul unei familii este şi „un cu preţul unui trai modest, pământul familiei sale, pentru a-l fel de întregul sat, într-un ceremonial mitic specific colectivităţii
roman al deruralizării satului” (N. Manolescu), o frescă a vieţii transmite apoi băieţilor. Fii cei mari ai lui Ilie Moromete , Paraschiv, arhaice.
rurale dinaintea şi de după cel de-al doilea război mondial. O altă Nilă şi Achim îşi doresc independenţa economică. Ei se simt
temă – criza comunicării, absenţa unei comunicări reale între Ilie nedreptăţiţi pentru că după moartea mamei lor, I.M. s-a însurat cu
Moromete şi familia sa. Tema timpului viclean, nerăbdător („timpul altă femeie, Catrina, şi că are încă trei copii: Tita, Ilinca şi Nicolae.
nu mai avea răbdare”), relaţia dintre individ şi istorie nuanţează Îndemnaţi de sora lui Ilie, Maria Moromete, poreclită Guica cei trei Vol. al II-lea – cinci părţi – viaţa rurală într-o perioadă de un sfert
tema socială. E. Simion – temă centrală „libertatea morală în luptă băieţi pun la cale un plan distructiv dându-şi seama că problemele de veac, de la începutul anului 1938, până spre sfârşitul anului
cu fatalităţile istoriei” Perspectiva naratorului obiectiv se economice ale familiei nu vor putea fi depăşite. Ei intenţionează să 1962. Prin tehnica rezumativă, evenimentele sunt selecţionate,
completează prin aceea a reflectorilor (Ilie Moromete , în vol. 1 şi plece la Buc., fără ştirea familiei, pentru a-şi face un rost. În acest unele fapte şi perioade de timp sunt eliminate (elipsa), timpul
Nicolae, în vol. 2) ca şi prin aceea a informatorilor (personaje- scop, ei vor să ia oile cumpărate printr-un împrumut la bancă şi al naraţiunii cunoaşte reveniri (alternanţa).
martori ai evenimentelor, pe care le relatează ulterior altora, de căror lapte constituie principala hrană a familiei şi caii
ex., al lui Parizianu despre vizita lui Moromete la băieţi, la indispensabili pentru munca la câmp. Prin vânzarea oilor şi a cailor,
Bucureşti). Efectul este limitarea omniscienţei. ar obţine un capital pentru a începe viaţa la oraş. Datoria la bancă
nefiind achitată, planul celor trei băieţi urmează a da o grea Acţiunea – se concentrează asupra a două momente istorice
lovitură familiei. Achim îi propune tatălui să-l lase să plece cu oile semnificative: reforma agrară din 1945, cu prefacerile pe care ea le
la Buc., să le pască la marginea oraşului şi să vândă laptele şi aduce şi transformarea „socialistă” a agriculturii după 1949 – un
Structura romanului. Vol. I – apare în 1955, autorul brânza la un preţ mai bun în capitală. Moromete se lasă convins, fenomen abuziv. O istorie nouă, tulbure şi violentă transformă
documentându-se şi gândind îndelung (de prin 1948) la „universul amână achitarea datoriei la bancă şi vinde o parte din lotul familiei radical structura de viaţă şi de gândireale ţăranilor. Satul
moromeţian” pe care l-a conturat în roman. Crezul literar al lui M. pentru a-şi putea plăti impozitul pe pământ („foncierea”). Însă tradiţional intră într-un ireversibil proces de disoluţie.
Preda – s-ar putea restrânge semnificativ la fraza cu care Achim vinde oile la Bucureşti şi aşteaptă venirea fraţilor. După
prozatorul îşi începe romanul „Marele singuratic” – 1972: „Un ţăran amânările generate de refuzul lui Nilă de a-şi lăsa tatăl singur în
dacă vine la Buc., tot ţăran caută”. Vol. este structurat în trei părţi, preajma secerişului, cei doi fug cu caii şi cu o parte din zestrea
cu o acţiune concentrată, care se desfăşoară pe parcursul verii, cu surorilor. Moromete este nevoit să vândă din nou o parte din Conflictul dintre tată şi fiii cei mari trece în planul al doilea.
trei ani înaintea izbucnirii celui de-al doilea război mondial. Prima pământ pentru a-şi reface gospodăria, pentru a plăti „foncierea”, Conflictul principal opune mentalitatea tradiţională şi mentalitatea
parte, de sâmbătă seara până duminică noaptea, conţine scene rata la bancă şi taxele de şcolarizare ale lui Nicolae. Planurile impusă, colectivistă. Personaje – reflector pentru cele două
care ilustrează monografic viaţa rurală: cina, tăierea salcâmului, secundare completează acţiunea romanului, conferindu-i caracterul mentalităţi sunt Ilie Moromete („cel din urmă ţăran”) şi fiul său
întâlnirea duminicală din poiana lui Iocan, hora ş.a. Partea a doua de frescă socială: boala lui Boţoghină, revolta ţăranului sărac Nicolae. Vechea imagine a lui Ilie Moromete este distrusă, fiind
se derulează pe parcursul a două săptămâni, începând cu plecarea Ţugurlan, familia chiaburului Tudor. B., dragostea dintre Polina şi înlocuită de o alta, lipsită de glorie. Autoritatea lui în sat se
lui Achim cu oile, la Bucureşti Partea a treia, de la seceriş până la Birică, discuţiile din poiana lui Iocan, rolul instituţiilor şi al diminuează, iar unitatea distrusă a familiei nu se reface. Volumul
sfârşitul verii, se încheie cu fuga feciorilor. Cele trei părţi – autorităţilor în satul interbelic. De ex., cuplul Polina – Birică reflectă debutează cu o întrebare retorică „În bine sau în rău se schimbase
echilibru. Fiecare parte începe cu o prezentare de ansamblu: masa, tema iubirii şi a căsătoriei care nu ţine cont de constrângerile Moromete?”. Ceilalţi ţărani îşi schimbă atitudinea faţă de Ilie
prispa şi secerişul. Simetria compoziţională – cele două referiri la sociale. Căsătoria dintre fiica unui chiabur şi un ţăran sărac, se Moromete Foştii prieteni au murit sau l-au părăsit, iar cei noi (Matei
tema timpului, în primul şi în ultimul paragraf al vol. La început, construieşte ca o polemică la adresa cuplului Ion – Ana din romanul Dimir, Nae Cismaru, Gigudel, Costache al Joachii) îi par mediocrii.
aparent îngăduitor, „timpul era foarte răbdător cu oamenii; viaţa se lui Liviu R. În primul volum – secvenţe narative de mare Vechile duşmănii se sting. Tudor Bălosu devine „chiar binevoitor
scurgea fără conflicte mari”, pentru ca enunţul din finalul vol., profunzime. faţă de vecinul său”. Guica murise, fără ca relaţiile cu fratele său să
„timpul nu mai avea răbdare”, să modifice imaginea timpului, care se schimbe – nu se duce la înmormântarea ei. Moromete se apucă
devine necruţător şi intolerant. de negoţ, treburile îi merg bine, câştigă bani frumoşi, dar îl retrage
pe Nicolae de la şcoală pe motiv că „nu-i aduce nici un beneficiu”.

Toată energia tatălui se concentrează în încercarea de a-i aduce Caracterizarea indirectă – gesturile, faptele, vorbele, gândurile Stinghereala copilului, criza de friguri care îl cuprinde în timp ce
acasă pe băieţii fugari. De aceea cumpără la loc pământurile personajului, acţiunile la care participă, dar şi din relaţiile cu încerca să spună o poezie, toate acestea îi produc lui Moromete o
vândute odinioară şi pleacă la Bucureşti pentru a-i convinge să celelalte personaje evidenţiază trăsăturile lui. Ilie Moromete – un emoţie puternică, iar gesturile de mângâiere sunt schiţate cu multă
revină în sat. Paraschiv care lucra acum ca sudor la tramvaie, Nilă om respectat în sat. Are prieteni, Cocoşilă şi Dumitru lui Nae, stângăcie. Lipsa unei reale comunicări cu familia reprezintă cauza
ca portar la un bloc şi Achim care avea un mic magazin de „consum pentru care opinia lui contează, este abonat la ziar. Discuţiile dramei lui Moromete. Refractari la modul de existenţă oferit de
alimentar”, resping încercarea de reconciliere a tatălui. Mai mult despre politică, în poiana lui Iocan, nu încep decât în prezenţa lui, tatăl lor, Paraschiv, Nilă şi Achim trăiesc cu iluzia că ş-ar putea
decât atât, aflând de propunere – Catrina îl părăseşte şi se duce să pentru că ele este cel care citeşte ziarele şi interpretează realiza independenţa.Când află că fiii lui sunt hotărâţi să-l
locuiască „în vale”, la Alboaica, fata ei din prima căsătorie. evenimentele. Moromete este sfătos, îi place să discute, iar acest părăsească, Moromete trece printr-un zbucium lăuntric ce îşi pune
Destrămarea familiei continuă cu moartea lui Nilă în război. Fetele lucru o deranjează pe Catrina, care se revoltă adesea: „Lovi-o-ar amprenta asupra chipului său: „Faţa i se ascuţise şi se înnegrise,
se căsătoresc, dar familia Moromete pare atinsă de un blestem, moartea de vorbă de care nu te mai saturi, Ilie! Toată ziua stai de iar în cele câteva minute parcă se subţiase”. Ţăranul rămâne însă
fiindcă soţul Titei, deşi scapă din război, moare într-un accident vorbă şi bei tutun”. lucid şi ironic în discuţia pe care o are cu Scămosu, cel care îi
stupid în sat. Paralel cu procesul de disoluţie a familiei Moromete, aduce la cunoştinţă planul fiilor săi.
este prezentată destrămarea satului tradiţional, care devine „o
groapă fără fund, din care nu mai încetase să iasă atâţi
necunoscuţi”. Fiul cel mic, Nicolae „un antimoromeţian ca filozofie a Disimularea este trăsătura lui esenţială. Semnificativă în acest
existenţei”, reprezintă – mentalitatea impusă, colectivistă. sens este comedia pe care o joacă în faţa agenţilor fiscali, care-i Drama paternităţii se grefează pe contextul social – istoric, care
Căutându-şi eul, devine „adeptul „unei noi religii a binelui şi a stricaseră plăcuta discuţie de duminică. Intrând în curte, trece pe aduce schimbarea ordinii cunoscute a lumii. Banul este noua
răului”, cum crede că este noua dogmă, socialistă. Discuţiile dintre lângă cei doi agenţi ca şi cum aceştia ar fi invizibili, strigă la valoare care o înlocuieşte pe cea tradiţională, pământul, în acelaşi
tată şi fiu au semnificaţia unei confruntări între două concepţii de Catrina despre care ştia că se află la biserică şi la un Paraschiv timp impune un nou mod de viaţă. Agresiunea istoriei spulberă
viaţă, între două civilizaţii. Nicolae se îndepărtează din ce în ce mai inexistent. Le spune apoi că nu are bani, le cere o ţigară şi numai iluzia personajului: unitatea familiei, libertatea morală a individului.
mult de tatăl său. Se înscrie în partidul comunist – trimis la o după ce agenţii sunt gata să-i ridice lucrurile din casă, Moromete se Risipirea familiei duce la prăbuşirea morală a tatălui. Modificarea
şcoală pentru activişti şi se întoarce în sat cu sarcină de la hotărăşte să scoată banii: „De ce nu vrei să înţelegi că n-am? Ia ici vieţii interioare este marcată de „glasuri”. Glasul lui Moromete
„judeţeană”, să supravegheze buna funcţionare a primelor forme o mie de lei, şi mai încolo aşa, mai discutăm noi!Ce crezi că noi devine „tulbure şi însingurat”. În confruntarea finală, stăpânirea de
colective de muncă: strângerea cotelor şi predarea lor către stat. fătăm bani?” sine este arma lui Moromete, care speră până în ultima clipă că îşi
Dar se iscă o agitaţie agresivă în timpul căreia un sătean moare poate întoarce fiii de pe calea greşită. După revolta lor făţişă, într-o
înecat în apele râului de la marginea satului. Idealist, se orientează izbucnire teribilă, Moromete aplică inutil o corecţie băieţilor, pe
cu dificultate în ţesătura de intrigi pusă la cale de oportuniştii de care îi bate cu parul, dar care sparg lada de zestre a fetelor, iau
profesie. Aşa că activistul Nicolae M. este destituit, se retrage din Ironia, puterea de a face haz de necaz – o altă trăsătură esenţială banii şi covoarele şi fug cu caii. Ca efect al acestei lovituri
viaţa politică, îşi continuă studiile – inginer horticol. Evenimentele a lui Ilie Moromete , iar ex. sunt numeroase. Lui Nicolae care năprasnice în speranţele lui, Moromete devine „îndepărtat şi
din Siliştea – G. au loc în vara anului 1951, în paralel cu secerişul şi întârzia să vină la masă îi spune la un moment dat: Te duseşi în nepăsător”, se retrage în sine, îşi pierde plăcerea de a vorbi,
treieratul grâului şi cu şedinţa organizaţiei de partid săteşti, în care grădină să te odihneşti că până acum stătuşi!” Lui Nilă i se sociabilitatea, fantezia, ironia. Socialul ucide spiritul creator. În vol.
este numit preşedinte al Sfatului Popular tânărul ţăran sărac, Vasile adresează la felde sarcastic, atunci când acesta îl întreabă de ce al doilea , Ilie Moromete intră într-o zonă de umbră. Îşi pierde
al Moaşei. Ilie Moromete îşi pierde prestigiul, de altădată. Trăieşte taie salcâmul: „Ca să se mire proştii”. Spirit contemplativ prestigiul de altădată, autoritatea lui în sat se diminuează, familia
o iubire târzie cu Fica, sora mai mică a fostei sale soţii, care a fost inteligent şi ironic, Moromete priveşte existenţa cu detaşare, ca pe nu-l mai ascultă, vechii prieteni au murit sau l-au părăsit, iar cei
toată viaţa îndrăgostită de el. Apoi se implică în viaţa social – un miracol de contemplat, pentru că îţi dă seama că „insul care e noi i se par mediocri, incapabili să poarte o discuţie inteligentă. În
politică a satului, sprijinind candidatura lui Ţugurlan în funcţie de numai activ îşi consumă viaţa şi nu înţelege nimic din ea, pentru că ciuda transformărilor sociale la care asistă, Ilie Moromete nu
preşedinte al Sfatului Popular, pentru ca acesta să tempereze devine robul acţiunii”. De pe stănoaga podiştei sau de pe prispa acceptă ideea că rostul lui în lume a fost greşit şi că ţăranul trebuie
acţiunea de colectivizare. N. Manolescu – Ilie Moromete – „cel din casei, Moromete priveşte lumea cu un ochi pătrunzător; în „să dispară”. Moartea lui Moromete în finalul romanului
urmă ţăran” pentru faptul că, până în ultima clipă, nu acceptă întâmplările cele mai simple el descoperă ceva deosebit, o notă simbolizează stingerea unei lumi. Ultima replică – crezul său de
ideea că rostul lui în lume a fost greşit şi că ţăranul trebuie „să înveselitoare, o lumină care pentru ceilalţi nu se aprinde. viaţă, libertatea morală: „D-le…eu totdeauna am dus o viaţă
dispară”. Moromete se stinge ]ncet , trăindu-şi ultimii ani de viaţă Călătorind la munte ca să vândă cereale, Moromete povesteşte la independentă”! Limbajul prozei narative se remarcă prin
în singurătate şi tăcere. Mai avea slăbiciunea de a umbla prin sat. întoarcere nişte fapte extraordinare. Însoţindu-şi mai târziu pe limpezimea, naturaleţea şi precizia silului, oralitatea, lipsa
Ultima oară este adus acasă cu roaba. Căzut la pat el îşi exprimă tatăl său într-o călătorie asemănătoare, Nicolae rămâne dezamăgit: podoabelor, îmbinarea stilului direct şi indirect, stilului indirect
crezul de viaţă când îi spune medicului: „D-le…eu totdeauna am întâmplările sunt banale, oamenii lipsiţi de farmec, munteanca liber, textul şi subtextul ironic.
dus o viaţă indepecdentă”! Romanul se încheie zece ani mai târziu. tânără care-l tulburase pe tatăl său i se pare o ţărancă oarecare,
Nicolae a devenit inginer horticol şi este căsătorit cu o fată din sat, prin nimic deosebită de o femeie din Siliştea – G. „Tatăl – notează
Mărioara, fiica lui Adam Fântână, care ajunge şi ea asistentă naratorul – avea cidatul dar de a vedea lucruri care lor le scăpau,
medicală. La înmormântarea tatălui, Nicolae află de la Ilinca, sora pe care ei nu le vedeau. Atitudinea faţă de pământ şi aceea faţă de
lui, că tatăl se stinsese încet, fără a fi suferit de vreo boală. În bani este legată de acest dar al contemplaţiei. Spre deosebire de
finalul romanului, tatăl şi fiul se împacă în visul băiatului. Cel mai ţăranul lui Rebreanu, dornic de a dobândi pământ care înseamnă
important personaj – Ilie Moromete – model pe Tudor Călăraşu, demnitate socială şi umană, Moromete trebuie doar saă-l păstreze.
tatăl scriitorului; - singurul ţăran filozof din literatura română. Pământul îi dă posibilitatea de a fi independent şi libertatea de a se
Personaj exponenţial, al cărui destin exprimă moartea unei lumi, gândi şi la altceva decât la ceea ce poate să aducă ziua de mâine.
„cel din urmă ţăran” reprezintă concepţia tradiţională faţă de Pământul este făcut să dea produse, iar produsele să hrănească pe
pământ şi de familie. Criza satului arhaic se reflectă în conştiinţa membrii familiei şi să acopere cheltuielile casei. Lui Moromete nu-i
acestui personaj confruntat tragic, cu legile implacabile ale istoriei, place negustoria, iar în bani vede adversarii iluziei că poate păstra
cu timpul nerăbdător. Personajul – caracterizat în mod direct de modul tradiţional de viaţă, fundamentat pe munca pământului
narator în debutul capitolului al zecelea din primul volum: „Era cu familiei. De aici şi conflictul cu fiii cei mari, care au o dorinţă
zece ani mai mare decât Catrina (contingent „911, făcuse războiul) nemăsurată de câştig şi care cred că tatăl nu face nimic toată ziua,
şi acum avea acea vârstă între tinereţe şi bătrâneţe când numai îşi pierde timpul stând de vorbă cu prietenii lui, Cocoşilă şi Dumitru
nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva”. lui Nae, în loc să meargă la munte şi să speculeze grâul. Cu toate
Autocaracterizarea realizată în finalul vol. al doilea scoate în acestea, Moromete are iluzia că poate comunica în familia lui, că
evidenţă liberatatea individului în ciuda constrângerilor istoriei: „D- nevasta şi copiii îl înţeleg, că gesturile şi frământările lui îşi găsesc
le…eu totdeauna am dus o viaţă independentă”! Personajul – ecou şi în sufletul lor, că nu trebuie să le dea explicaţii spre a nu-şi
portretizat în mişcare prin acumularea detaliilor. Obiectivitatea ştirbi autoritatea. Deşi îşi iubeşte copiii şi le vrea binele, îşi
observaţiei (prezentarea comportamentului, vorbirea, gestica şi cenzurează orice manifestare faţă de ei. Ilustrativă – scena serbării
mimica) este dublată de fineţea analizei interioare, de prezentarea şcolare la care Nicolae ia premiul întâi deşi tatăl, neinformat, se
jocului gândurilor lui Moromete. aştepta să rămână repetent.
ROMANUL SOCIAL • mai mult de jumătate din volumul I cuprinde fapte din viaţa Incă din acest prim episod, atmosfera este tensionată, fiecare
familiei Moromete şi a satului, ce se petrec de sâmbătă seara până dintre membrii familiei având nemulţumiri care mocnesc să
duminică noaptea, adică odată cu întoarcerea Moromeţilor de la izbucnească în conflictele ce aveau să zguduie puternic familia,
câmp (scena cinei), până la fuga Polinei Bălosu cu Birică, semn că ducând la destrămarea ei. Principalul conflict este între Catrina
"MOROMEŢII" de Marin Preda în timpul răbdător se petreceau o mulţime de evenimente şi Moromete şi cei trei fii vitregi, Paraschiv, Nilă şi Achim, apoi între
întâmplări; Ilie Moromete şi fiul său, Niculae, care ar fi vrut să se ducă la
- roman realist social - roman contemporan - • al doilea episod epic este ilustrat de unul dintre cele mai şcoală, să înveţe, dar tatăl îl trimitea cu oile la păscut, pentru că
importante momente şi obiceiuri din viaţa satului: secerişul; "altă treabă n-avem noi acuma! Ne apucăm să studiem"
• ultimul episod prezintă conflictul dintre Ilie Moromete şi fiii săi, Catrina Moromete mai fusese măritată înainte, dar bărbatul îi
Nilă, Paraschiv şi Achim, care fugiseră la Bucureşti cu oile şi caii, murise în timpul războiului, nu pe front, că era prea tânăr ca să fie
ROMANUL DE DUPĂ AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL lăsând familia fără mijloacele zilnice de trai. luat militar, ci acasă, îmbolnăvindu-se de "apă la plămâni". Murind
Tema predilectă a operei lui Marin Preda (1922-1980) este Planurile de acţiune sunt paralele, destinele familiilor în timpul războiului, autorităţile nu mai verificaseră dacă el fusese
cea rurală, reprezentată de satul românesc din Câmpia Dunării, ţărăneşti nu se intersectează şi nu se determină reciproc, "erou" şi Catrina primise un pogon de pământ, ca "văduvă de
ilustrat prin familie, ţărănime şi drama ei istorică, satul supus aşa cum se întâmplă în romanul "Ion" al lui Rebreanu. Există aici război". Din această primă şi scurtă căsătorie mai avea ea o fată,
zguduitoarelor prefaceri ale istoriei, relaţia individului cu istoria, un plan al familiei Moromete, care este centrul întregii naraţiuni pe care o lăsase s-o crească foştii socri, care, de altfel, Catrina "nu
dragostea, comunicarea umană, demnitatea. De la "Ion" al lui şi un plan al celorlalte destine şi familii din sat, care evoluează se avea bine". Ea îi crescuse de mici, cu greu, cei trei băieţi ai lui
Rebreanu nu se mai scrisese un roman atât de puternic despre paralel. Personajele sunt numeroase, puternic Moromete, care însă începuseră s-o urască, iar aceste
lumea ţărănească. Valoarea de excepţie a "Moromeţilor" constă în individualizate, care intră în conflicte puternice, fie între ele, resentimente erau alimentate de sora mai mare a lui Moromete,
densitatea epică, în profunzimea psihologică şi în problematica fie cu orânduirea socială. Măria -zisă Guica - nemulţumită, la rândul ei, de căsătoria lui Ilie
inedită a satului românesc ante şi postbelic, surprins la răspântia Incipitul: Moromete. Ea ar fi vrut să îngrijească de gospodăria Moromeţilor şi
dintre două orânduiri sociale. Precizează locul, "câmpia Dunării", unde urmează să se Petreacă de copii, ca să poată avea pretenţii asupra casei părinteşti şi a
Structura, compoziţia şi problematica romanului "Moromeţii" întâmplările şi timpul, care "avea cu oamenii nesfârşită răbdare". locului din spatele casei. Pe Catrina o mai duşmănea şi Tudor
Romanul "Moromeţii", de Marin Preda este alcătuit din două Axa timpului străbate tot volumul I, majoritatea evenimentelor Bălosu, tot pentru lotul de casă şi o rudă mai îndepărtată a Iui
volume, apărute Ia distanţă de 12 ani unul de altul: volumul I în având Ioc de sâmbătă seara până duminică noaptea, când timpul Moromete, poreclit Parizianul. Băieţii cei mari sunt din ce în ce mai
1955, iar al doilea în 1967. pare dilatat, oamenii pot să facă o mulţime de lucruri. în finalul înverşunaţi împotriva Catrinei, dar şi împotriva surorilor vitrege,
Marin Preda este narator omniscient, care povesteşte volumului I, după fuga băieţilor lui Moromete la Bucureşti, timpul Tita şi Ilinca, întrucât ele îşi făceau "ţoale" noi, erau "vesele şi
întâmplările şi evenimentele Ia persoana a Hl-a. Modalitatea se precipită, se grăbeşte, adică timpul nu mai avea răbdare. vioaie" şi li se strângea zestre pentru măritiş într-o ladă ce stătea
narativă se remarcă, aşadar, prin absenţa mărcilor formale ale Peste trei ani începea al doilea război mondial". între aceste două încuiată şi la care nimeni n-avea voie să umble.
.naratorului, de unde reiese distanţarea acestuia faţă de coordonate, a timpului răbdător şi a timpului grăbit, în satul Alt conflict se naşte între Ilie Moromete şi nevasta lui, deoarece
evenimente şi personaje, deşi romanul are elemente Siliştea-Gumeşti au loc evenimente esenţiale, care schimbă nu Catrina revendica, din ce în ce mai insistent, pogonul ei de pământ,
autobiografice. Perspectiva temporală este cronologică, bazată numai viaţa familiei Moromete, ci şi a altor familii din această pe care Moromete îl vânduse în timpul foametei de după primul
pe relatarea evenimentelor în ordinea derulării lor, iar cea spaţială colectivitate rurală ce părea bine consolidată, cu rădăcini adânci în război. Bărbatul îi promisese în schimb că îi face acte pe casă, ca
reflectă un spaţiu real, acelaal satului Siliştea-Gurneşti şi unul existenţa tradiţională milenară. ea să nu rămână "pe drumuri", Ia o adică, dar acesta nu numai că
imaginar închis, al trăirilor interioare din sufletul şi conştiinţa Debutul romanului prezintă întoarcerea de la câmp a lui Ilie nu se ţinuse de cuvânt, ci chiar glumea batjocoritor când ea aducea
personajelor. Construcţia subiectului - scene antologice Pentru Moromete împreună cu cei trei fii mai mari, naratorul având şi el vorba despre asta.
volumul I, Marin Preda s-a documentat încă din 1948, gândind nesfârşită răbdare, stăruind asupra fiecărui amănunt, replică sau Băieţii se află în conflict şi cu tatăl lor, fiindcă acesta "nu face
îndelung la "universul moromeţian" pe care I-a conturat în roman. gest, construind o scenă monumentală - aceea a cinei - cu o nimic, stă toată ziua", iar pe ei îi scoală cu noaptea în cap ca să
Crezul literar al Iui Marin Preda s-ar putea restrânge semnificativ simplitate desăvârşită a mişcării personajelor, ce se derulează după plece Ia muncă şi nu-i slăbeşte toată ziua cu ordine şi porunci. îl
la fraza cu care prozatorul îşi începe romanul "Marele singuratic" o ordine prestabilită, după un cod ancestral. acuză pe Moromete că nu e în stare de nimic, pe când "alţii, ca
din 1972: "Un ţăran dacă vine la Bucureşti, tot ţăran caută". Familia Moromeţilor este numeroasă, alcătuită din copii proveniţi şi alde Bălosu", ştiu să câştige bani din vânzarea produselor şi-1
Acţiunea volumului I este plasată cu trei ani înainte de începerea din alte căsătorii, este o "familie hibridă", generatoare de conflicte silesc să plece şi el la munte cu cerealele, dar nu iese nimic din
celui de-al doilea război mondial (1937) într-un sat din "câmpia în interiorul ei, "prin ignorarea realităţilor sufleteşti individuale" această călătorie, spre satisfacţia cinică a lui Moromete.
Dunării", glIiştea-Gumeşti, într-o perioadă în care "timpul avea cu (M.Ungheanu). Ilie Moromete, tatăl, cu zece ani mai mare decât Băieţii cei mari plănuiesc să plece cu oile la Bucureşti, ca să facă
oamenii nesfârşită răbdare", iar viaţa ţăranilor "se scurgea aici fără soţia lui, Catrina, venise în această a doua căsătorie cu trei băieţi, bani, calculele teoretice pe care le fac îl conving chiar şi pe
conflicte mari." Axa fundamentalăa romanului o constituie ideea Paraschiv, Nilă şi Achim, cărora li se adăugaseră două fete, Tita şi Moromete că familia s-ar alege cu un câştig important.
timpului care, îngăduitor cu oamenii la începutul operei, revine Ilinca, şi încă un băiat, Niculae, mezinul de doisprezece ani. Datoriile la bancă, plata "foncierii" şi traiul zilnic al unei familii
simetric în final, răsturnând imaginea "vieţii tihnite", când "timpul Moromeţii se află la cină, strânşi "în tindă", în jurul unei mese mici, numeroase îl sufocă pe Moromete, care trebuie să se descurce
nu mai avea răbdare". Romanul se bazează pe relaţia omului cu joase şi rotunde, "pe nişte scăunele cât palma", aşezaţi "unul lângă cumva, fără să vândă din pământ. Ca să mai acopere din datorii,
timpul, a umanităţii cu istoria, la răspântia dintre epoci, când altul, după fire şi neam". Cei trei fraţi vitregi stăteau spre partea se hotărăşte să-i vândă lui Tudor Bălosu salcâmul din curte, deşi
societatea se află sub presiunea unor evenimente zguduitoare. dinafară a tindei, "ca şi cum ar fi fost gata în orice clipă să se acesta "străjuia prin înălţimea şi coroana lui stufoasă toată partea
Autorul conturează imaginea dramatică a satului românesc surprins scoale de Ia masă şi să plece", prevestind parcă fuga la Bucureşti; aceea a satului", ca simbol al trăiniciei şi al stabilităţii satului.
în tragismul evenimentelor ce vor sparge tiparele existenţei sale în partea dinspre vatră, aproape de oalele cu mâncare stătea Tăierea salcâmului este un alt episod memorabil al romanului, atat
străvechi, prin dispariţia ţărănimii tradiţionale, a clasei sociale întotdeauna Catrina, având lângă ea pe Niculae, pe Ilinca şi pe prin măiestria construirii ei din detalii ce se adună progresiv,
fundamentale aflate în declin şi supusă destrămării de către istorie. Tita, "copii făcuţi cu Moromete". Autoritatea capului familiei este prin cuvintele expresive, şi prin simbolistica dramatică, acesta fiind
Acţiunea volumului I se petrece în timpul răbdător cu oamenii, sugerată încă de acum, deoarece "Moromete stătea parcă deasupra primul semn al declinului familiei Moromete, dar şi al satului
majoritatea întâmplărilor desfăşurându-se de la începutul până tuturor", veghindu-şi familia, stăpânind "cu privirea pe fiecare". tradiţional, rămas Parcă făra apărare: "... acum totul se făcuse
către sfârşitul verii, interval ce ar putea fi structurat în trei mari mic. Grădina, caii, Moromete însuşi arătau bicisnici.
episoade epice:

De aici lucrurile se precipită, Paraschiv şi Nilă fugiseră Ia Bucureşti, Incipitul volumului al doilea:
Cerul deschis şi câmpia năpădeau împrejurimile" Chiar şi ciorile se Il constituie o interogaţie retorică-"In bine sau în rău se
roteau dezorientate, nemaiavând pe ce să se aşeze Salcâmul tăiat schimbase Moromete?". Dar şi ceilalţi ţărani îşi schimbaseră
făcea parte din viaţa familiei Moromete, şi, deopotrivă, din atitudinea faţă de el, "cei care îl duşmăneau [...] se potoliră",
existenţa satului, "toată lumea cunoştea acest salcâm", Secerişul are reguli precise, impuse de tradiţia străbună: cel mai Tudor Bălosu devenise "chiar binevoitor faţă de vecinul său", iar
simbolizând elementul păstrător al tradiţiilor şi credinţelor vrednic dintre copii este cel care, simbolic, porneşte recoltarea Guica amuţise, "nu i se mai auzea deloc gura prin faţa casei". Când
strămoşeşti, al stabilităţii ţărăneşti. grânelor, măsurând cu pasul "staţiile", părţile de loc pe care va ea a murit, llie Moromete nu s-a dus la înmormântarea ei, "dar
Inima adevărată a satului era Poiana lui Iocan, locul unde se trebui să le ducă fiecare secerător la capăt, apoi "începe să taie asta nu miră pe nimeni".
adunau gospodarii, cei care sunt "nici săraci, nici bogaţi", între care spicele şi să arunce mănunchiurile în urmă", iar tatăl leagă snopii Moromete se schimbase, aşa cum naratorul prevăzuse în
Moromete, Cocoşilă şi Dumitru al lui Nae, citesc ziarul şi şi-i aşază în clăi. Femeile se ocupă de mâncare pentru secerători, prezentarea personajului principal, că numai "nenorociri sau bucurii
comentează politica ironic şi cu umor, după legi anume, numai de iar în anul acesta recolta fusese foarte bună, de aceea o veselie mari mai pot schimba firea cuiva". Din Moromete cel cunoscut de
ei ştiute. în faţa fierăriei lui Iocan "se afla o poiană mare", unde, în nemaipomenită îi cuprinsese pe toţi, Catrina lăudându-1 pe Cel de ceilalţi, rămăsese "doar capul lui de humă arsă", nu mai era văzut
fiecare duminică, aveau loc "adunările cele mai zgomotoase", dar Sus pentru "mana cerească", cum îi spunea ea grâului, "cu care îi stând ceasuri întregi pe stănoaga de la drum, nici "nu mai fu auzit
"dacă de Ia ele lipseau Moromete şi Cocoşilă, nu erau prea milostivise Dumnezeu". răspunzând cu multe cuvinte la salut"..
reuşite". Moromete era abonat la "Mişcarea", Iocan la "Curentul", luând cu ei caii, oile, toţi banii şi cele mai bune covoare şi Moromete se apucase de negoţ, câştigase bani buni, "poli galbeni îi
iar Cocoşilă la "Dimineaţa", dar dacă ei veneau fără ziare, însemna Moromete era convins că Achim nu va trimite nici un ban acasă.El umpleau buzunarele", dar pe Niculae nu-1 mai Iasă la şcoală. Avea
că erau supăraţi "şi n-aveau chef să discute politică". Poiana era ia hotărâri decisive: îi vinde lui Bălosu un lot de pământ şi locul din acum un alt cuvânt, "beneficiu", pe care 1-a folosit atunci când
plină de oameni, "toţi gălăgioşi şi parcă nerăbdători", spatele casei, reuşind astfel să-şi achite taxele pe "fonciire", copilul 1-a rugat sa-l trimită la învăţătură: "Şi ce beneficiuo să am
întâmpinându-l "de departe cu exclamaţii" entuziaste pe Moromete, datoria la bancă, taxele şcolare pentru Niculae şi-i rămân bani ca eu, mă, de pe urma ta, dacă te las să te duci mai departe Ia
care se miră, ca în fiecare duminică: "Ce e, mă, ce v-aţi adunat să-şi cumpere şi doi cai, dar naratorul notează cu amărăciune că şcoală?".
aicea?!". Secvenţa comentariilor politice este inedită. Moromete problema banilor rămâne nerezolvată pentru viitor: "din nou rata la Naratorul semnalează prin intermediul celorlalte
citeşte ziarul "cu glas schimbat şi necunoscut, [...] cu grosimi şi bancă, din nou fonciirea, din nou Niculae". personajeschimbările ce se produseseră cu Moromete. Niculae se
subţirimi ciudate, cu opriri care scormoneau înţelesuri Monografia satului este completată, în afara celor relevate, prin uita Ia tatăl său şi se minuna: "spuneai una şi el asculta şi ai fi zis
nemărturisite [...] care trebuiau să zdrobească de convingere pe ilustrarea câtorva obiceiuri şi datini populare: jocul băieţilor cu că înţelegea, ca să te pomeneşti pe urmă că răspunsurile pe care ţi
cei care ascultau", concluzionând fără drept de apel: "trei chestiuni bobicul, aldămaşul băut după vinderea salcâmului, chemarea le dădea veneau din altă parte". Moromete era îngândurat, băieţii
se desprinde de fapt din această situaţie". fetelor la poartă prin fluieratul flăcăilor, jocul căluşarilor în curtea care fugiseră la Bucureşti cu oile şi caii nu se aleseseră cu nimic,
Scena "foncierii". Plata dărilor funciare (impozit plătit pentru lui Bălosu realizează o imagine sugestivă a spiritualităţii ţărăneşti, pierduseră tot şi îşi găsiseră serviciu la "ucebe", cuvânt pronunţat
proprietate asupra pământului) către stat constituie principalul a satului interbelic din Câmpia Dunării. Viaţa oamenilor este legată ameninţător de către tată, fiind un loc "unde ajungeau în cele din
motiv de îngrijorare pentru Moromete. Deşi avea acum "vreo şase direct de cea a animalelor, care devin uneori adevărate personaje urmă cei care cădeau jos".Moromeţii primiră o scrisoare de Ia
pogoane de pământ şi-şi făcuse o casă frumoasă", totuşi nu câştiga în roman, având nume şi participând la intâmplări. Oaia Bisisica îl băieţii mai mari, care acum dădeau pentru prima oară detalii
suficienţi bani pentru a plăti taxele pentru pământ şi ratele pentru enervează peste măsură pe Niculae, câinele Duţulache fură brânza despre viaţa lor în Capitală şi puseseră şi o fotografie, din care
împrumutul luat de la bancă. Chemat să vină acasă de la fierărie, pusă pe masă pentru cina familiei, caii sunt îngrijiţi cu drag de mama şi fetele încercau să ghicească "şi ceea ce în scrisoare nu se
Moromete vede pe prispa casei doi oameni care-I aşteptau. Unul băieţii mai mari, restul orătăniilor fiind mereu în preajma oamenilor spunea". Paraschiv lucra acum ca sudor la tramvaie, Nilă era portar
dintre ei era Jupuitu, îmbrăcat orăşeneşte, dar slab de parcă prin zgomote specifice. la un bloc, cunoscut ca "Bloc-Algiu", Achim era singurul care
"mânca numai miercurea şi vinerea", agent de urmărire, care Celelalte planuri de acţiune sunt reprezentate de destinele altor "reuşise totuşi în comerţ" şi avea un mic magazin de "Consum
venise după "foncierea pământului", taxă restantă în valoare de familii, care nu se intersectează cu destinul familiei Moromete şi nu alimentar".
2863 de lei. Moromete "joacă" scena "foncierii" cu o gamă se influenţează reciproc. Ilie Moromete pleacă la Bucureşti să-şi vadă feciorii, cu intenţia de
inepuizabilă de tertipuri, încercând să scape şi de data aceasta de Un destin priveşte conflictul dintre Tudor Bălosu şi fiica Iui Polina, a-i aduce înapoi acasă, deoarece acum pusese la loc pogoanele
plata integrală a datoriei. Gesturile, vorbele răstite, agitaţia lui fără pentru că aceasta "fuge" cu un băiat sărac din sat, Birică, cu care vândute şi ar avea pământ de muncit pentru fiecare dintre copii. Le
rost construiesc un moment unic în literatură. Deşi era singur pe tatăl nu e de acord. Fata este aprigă, nu renunţă şi-I sileşte pe vorbeşte cu acelaşi glas autoritar de altădată celor trei băieţi,
bătătură, Moromete strigă la toţi ai casei -"Catrino, ia, fa, secerile Birică să secere grâul de pe pământul care i se cuvenea ca zestre, adunaţi în odăiţa lui Nilă, insalubră şi plină de şobolani, le cere să-1
astea", "Paraschive, [...] nu vezi că furca aia stă acolo lângă gard apoi dă foc casei părinteşti, iscându-se şi o bătaie între Birică şi asculte cu atenţie, pentru că o să Ie spună "o singură dată" şi le
de cinci săptămâni!"-, pentru a părea un om ocupat, care are de tatăl şi fratele Polinei. propune să uite cu toţii de greşelile pe care fiecare dintre ei le-au
rezolvat probleme mult mai importante decât cele pentru care Vasile Boţoghină se ceartă cu Anghelina, nevasta lui, deoarece el făcut, rugându-i să se întoarcă acasă. După un moment de tăcere
veniseră cei doi, pe care-i ignoră cu desăvârşire şi spre care se era bolnav de plămâni şi ar fi vrut să vândă un lot de pământ ca să semnificativă din partea celor trei flăcăi, care n-au observat cum pe
întoarce brusc "pe călcâie şi strigă: - N-am!". Moromete îi aduce pe aibă bani pentru a merge la sanatoriu, să se trateze. Anghelina se chipul încordat "ca de lemn" al tatălui "se rostogoleau broboane de
cei doi în stare sa-i ia din casă "ţoalele", să-i taie chitanţă pentru opune să vândă pământul, deoarece ftizia era, pe atunci, o boală sudoare", llie Moromete le strigă "cu un glas înalt": "Mi-am luat
trei mii de lei, să se-mpingă şi să se certe cu Catrina şi cu incurabilă şi femeia ştie că bărbatul ei va muri, cu sau fără mâna de pe voi. Mâna mea asupra voastră nu mai există".
Paraschiv, apoi, împăciuitor, îi dă o mie de lei, urmând să-i mai tratament, iar ea va rămâne şi văduvă şi fără pământ. Boţoghină Era anul în care începuse războiul şi încercarea nereuşită a lui
plătească ceva "peste o săptămână, două". După ce îi dusese la se duce la sanatoriu, cheltuieşte banii luaţi pe lotul de pământ şi, Moromete de a-şi aduce acasă fiii izvorăşte din dragostea lui
exasperare pe cei doi agenţi, se laudă lui Bălosu: "l-am păcălit cu simţindu-se mai bine, nu ascultă sfatul doctorului şi se apucă de dureroasă pentru copii, pentru casa lui risipită, pentru familia care
două sute de Iei", bucurându-se nespus că nu le dăduse toţi banii muncă, iar oboseala îl răpune. însemna tot rostul lui în viaţă.
pe care-i luase pe salcâm de la vecinul său, care-l priveşte buimac: Drama familiei Ţugurlan este că făcuseră şapte copii în treisprezece Destrămarea familiei continuă cu moartea lui Nilă în război, în
"Glumea Moromete? îşi bătea joc de el?" ani, dar în fiecare an îi murea câte unul şi puneau o cruce bătălia de la Cotul Donului, anunţată de scrisoarea neagră:
Scena secerişului: "proaspătă" Ia stâlpul porţii, tragedie care îl face agresiv în viaţă, "Moromete rămase nemişcat în pridvor, cu hârtia în mână,
Prezintă datini din viaţa satului tradiţional, constituindu-se într-o certăreţ, se bate cu fiul primarului, cu şeful de post şi ajunge şi el paralizat parcă de mişcarea nevăzută a aripilor morţii care se
adevărată monografie a obiceiurilor şi ritualurilor statornicite la închisoare. opriseră şi deasupra casei lui", precum şi cu sfârşitul tragic al lui
aici din timpuri străvechi. Culegerea roadelor pământului este un Al doilea volum din romanul "Moromeţii" a apărut la o distanţă de Paraschiv, din cauza tuberculozei. Autoritatea lui Ilie Moromete
moment de bucurie, de consonanţă deplină a omului cu ritmurile 12 ani faţă de primul, în anul 1967, reluând personajele principale, scade atât în familia sa, cât şi în sat.
naturii. adăugându-le altele noi, urmărindu-Ie evoluţia până în deceniul al
şaselea. Marin Preda a reuşit, totuşi, să dea celor două volume o
unitate de reconstituire a imaginii vieţii ţăranului român înainte şi
după al doilea război mondial.
Catrina îl ameninţă că îl părăseşte şi că se va duce la "ailaltă în Moartea lui Moromete este relatată de cei apropiaţi, de Ilinca, de Dezamăgit în etica sa paternă, rănit de fiii săi mai mari în
vale" nemulţumită că Moromete nu trecuse casa pe numele ei şi alţi membri ai familiei, care îi povestesc lui Niculae în timp ce autoritatea de tată, se consolează cu faptul că şi-a făcut datoria de
nici nu-i dăduse înapoi pogonul de pământ pe care i-1 datora. Cu privegheau la căpătâiul lui Uie Moromete, ceea ce dă o părinte: "tot am făcut ceva, am crescut şase copii şi le-am ţinut
prietenii vechi rupsese legătura, cu Cocoşilă "nu se mai împăcase autenticitate inedită momentului. pământul până în momentul de faţă", deşi ei au fugit ca nişte
nici până azi", cu Dumitru lui Nae şi cu Iocan nu mai vorbise de In volumul al doilea, romanul pierde din coerenţa narativă, epicul trădători şi "n-au vrut să-1 muncească". Grija lui pentru educaţia
multă vreme, iar Niculae observă că oamenii nu-I mai ascultă ca este dispersat, fragmentat şi sinuos, naratorul nu creează o lume copiilor răzbate cu tristeţe la suprafaţă, şi, deşi niciodată nu s-a
altădată: "îl vezi cum îi ia altul vorba din gură, fără nici un respect nouă, ci o comentează, o dezbate. Problema timpului, răbdător sau arătat iubitor cu ei, este limpede că le-a dorit totdeauna binele:
şi el lasă fruntea în jos şi nu zice nimic". nu cu oamenii, nu mai este esenţa epicului, ci acum este "toată viaţa le-am spus şi i-am învăţat [...] dar pe tine să vedem
Anii 50 aduc în viaţa satului schimbări profunde, provocate de importantă ideea, discursul despre destrămarea satului dacă eşti în stare cel puţin de-atâta [...] că de mâncare e lesne,
venirea comuniştilor la putere şi de colectivizare, "evenimente pline tradiţional, faţă de care naratorul, ca şi Moromete, se simte dar ce Ie spui? [...] şi-or să te înveţe ei pe urmă minte când oi
de viclenie" şi Siliştea-Gumeşti este acum "o groapă fără fund din străin. îmbătrâni. O să-şi şteargă picioarele pe tine, că n-ai ştiut să faci
care nu încetau să mai iasă atâţia necunoscuţi". Personajele nou din ei oameni" (volumul al doilea).
introduse de autor întruchipează prostia, ambiţia celor obscuri de a Disimularea este o trăsătură definitorie a firii lui Moromete,
veni Ia putere şi de a schimba lumea; venetici şi oameni pripăşiţi în evidentă în majoritatea scenelor din roman. Scena dintre Tudor
sat, prezentaţi cu ironie, ocupă acum locurile importante: Bilă - Ilie Moromete Bălosu şi Moromete este semnificativă pentru "firea sucită" a
reprezentantul A.R.L.U.S., moldoveanul Mantaroşie ("nenorocitul eroului. La întrebarea lui Bălosu dacă s-a hotărât să-i vândă
ăla"), lipoveanul Adam Fântână, Zdroncan - secretarul sfatului şi Marin Preda pleacă în construirea personajului Ilie Moromete de la salcâmul, Moromete se gândeşte că e posibil să i-1 vândă, dar se
unul dintre cei 13 copii ai lui Traian Pisică, Plotoagă - preşedintele tatăl său, Tudor Călăraşu, modelul său literar: "Scriind, totdeauna poate să nu-1 vândă, însă răspunde cu voce tare: "Să ţii minte că
consiliului popular ("mai prost decât ceilalţi"), Isosică, Vasile al am admirat ceva, o creaţie preexistentă, care mi-a fermecat nu la noapte o să plouă. Dacă dă ploaia asta, o să fac o grămadă de
Moaşei- cel care, cum ajunge la putere, îşi pedepseşte mai întâi numai copilăria, ci şi maturitatea: eroul preferat, Moromete, care grâu", subînţelegând că s-ar putea să scape şi altfel de datorii,
rudele, Ouăbei. Acestea sunt noile personalităţi ale satului, între a existat în realitate, a fost tatăl meu. Acest sentiment a rămas decât tăind salcâmul, Stârneşte deseori reacţii uluitoare celor din
care se dă o luptă acerbă pentru putere, pentru funcţii; promovaţi stabil şi profund pentru toată viaţa". jur, din cauza logicii sale "sucite", cum îi spune Catrina. După
din raţiuni politice, ei nu sunt ţăranii autentici, ci o lume fals-rurală, Contingent 91 ,prin caracterizare directă făcută de narator, plecarea lui Jupuitu, Moromete este cuprins de o "ciudată voioşie"
lipsită de codul spiritual al ţăranului adevărat, însuşit prin tradiţie. Ilie Moromete se conturează între "tinereţe şi bătrâneţe, când şi-i mărturiseşte lui Bălosu "l-am păcălit cu două sute de lei [...] i-
Niculae Moromete ajunge activist de partid şi crede acum într-o numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva". am dat numai o mie [...]. Bălosu se uita Ia el cu o privire rece şi
"nouă religie a binelui şi a răului", vorbeşte o limbă "nouă" despre Prin caracterizare indirectă, din faptele, atitudinile, buimacă. Nu înţelegea."
"umanism", despre căutarea "eului" său, pe care Moromete o gândurile şi vorbele personajului reies Şi alte trăsături Ironia ascuţită, inteligenţa ieşită din comun şi spiritul
ascultă, dar n-o pricepe. Trimis cu sarcină de la "judeţeană" ca să morale. Ilie Moromete este un om raţional în ceea ce Priveşte jucăuş, felul său de a face haz de necaz conturează un personaj
supravegheze strângerea cotelor şi predarea lor către stat, buna atitudinea Iui faţă de pământ. Spre deosebire de Ion al lui aparte între ţăranii literaturii române, stând mai aproape de
funcţionare a primelor forme colective de muncă, Niculae se Rebreanu, care era dominat de instinctul de posesiune, de lăcomie realitate decât de ficţiune.
orientează cu dificultate în ţesătura de intrigi pusă la cale de pentru pământ, Moromete nu este sclavul îmbogăţirii, ci pământul Citirea ziarelor în Poiana lui Iocan este o hrană sufletească pentru
oportuniştii de profesie, ca Gae, care ameninţă cu o bâtă "ascuţirea constituie pentru el simbolul libertăţii materiale şi Moromete, discuţiile purtate aici au rolul de a clarifica şi explica
luptei de clasă". spirituale, idee mărturisită de el în finalul romanului: "Domnule, ideile din articolele publicate, de a descifra sensurile profunde ale
Conflictele sunt numeroase şi greu de aplanat: pe aria de la eu am dus totdeauna o viaţă independentă". politicii vremii, şi nu de a prezenta fapte de senzaţie. El este, cu
Cotigeoaia se iscă o agitaţie agresivă pentru că s-a zis că "baza de Ilie Moromete este considerat de către critică un ţăran-filozof din siguranţă, în viaţa colectivităţii, o autoritate care-i domină prin
recepţie" nu primeşte grâu cu "corpuri străine" (neghină); Nae literatura română, frământările sale despre soarta ţăranilor replici bine gândite, pline de umor şi ironie: "Lasă-1, mă,
Cismaru instigă oamenii să fugă de pe arie; Bilă îl loveşte cu dependenţi de roadele pământului, de vreme şi de Dumnezeu sunt Dumitre, zise Moromete blajin. E şi el legionar, ce-ai cu el?".
"goga" pe Nae Marinescu, în timp ce acesta descărca din căruţă relevante pentru firea sa reflexivă. Meditând asupra propriei vieţi, Când se hotărăşte să taie salcâmul nu spune nimănui, îl scoală pe
grâul netreierat; ţăranul Gheorghe, speriat de ameninţările celor când părăsit de fiii cei mari şi familia se afla în pragul destrămării. Nilă în zorii zilei, care este năucit de decizia tatălui său: "De ce să-
veniţi să strângă cotele, se aruncă în râu şi se îneacă. Toate aceste Moromete se gândeşte că greşise considerând că "lumea era aşa 1 tăiem? Cum o să-l tăiem?", dar cu totul uluit de răspuns: "Aşa,
întâmplări atrag după sine destituirea activistului Niculae cum şi-o închipuia el" şi că nenorocirile sunt "numai ale altora". ca să se mire proştii!". După aceea, la aceeaşi întrebare a lui
Moromete, care "se dă la fund", îşi continuă studiile şi ajunge Simţindu-se singur, îşi caută liniştea pe câmp, în afara satului, Paraschiv, Moromete îl pune pe Nilă să-i răspundă, care, citându-1
inginer horticultor. Se va însura cu Mărioara lui Adam Fântână, unde poate vorbi cu sine însuşi, deoarece "cum să trăieşti dacă nu pe tatăl său, îi spune cu bucurie: "Ca să se mire proştii". Trimiţând
care este, şi ea, asistentă medicală, nu mai este ţărancă. Episodul eşti liniştit?". pe Nilă să vină cu caii pentru a căra salcâmul tăiat pe trei sferturi,
alcătuit din ultimele capitole reprezintă cele mai frumoase • pagjni acesta aduce caii chiar în direcţia în care urma să se prăbuşească
din literatura română care ilustrează moartea unui ţăran, fără pomul, iar Moromete exclamă cu umor: "Adică da!... Treci cu ei
zbucium, fâră dramatism, fără patetism, o moarte lentă, venită ca încoa să cadă salcâmul pe ei". Exemplele sunt numeroase, "a face
un firesc al vieţii: "bătrânul nu suferă de vreo boală, dar i s-a scurs O secvenţă ilustrativă este aceea când Moromete se aşază pe o haz de necaz" fiind o adevărată filozofie de viaţă a lui
viaţa...", zice doctorul. Moromete avea acum aproape de 80 de ani, piatră albă de hotar, "cu capul în mâini", punându-şi un şir Moromete. Lui Niculae, care întârzia să vină la masă, îi spune "Te
chipul lui era aureolat de o lumină, după spusele Ilincăi. împuţinat nesfârşit de întrebări, ca şi când ar fi vorbit cu altcineva, căutând duseşi în grădină sate odihneşti, că până acum stătuşi!" sau
la trup, "avea slăbiciunea asta, ca nu-i venea neam să stea acasă, explicaţii pentru declinul în care se afla familia sa. Gândurile certând fetele, care se duseseră la scăldat, în loc să-şi ajute mama
[...] o lua cu ciomagul în mână pe lângă garduri". Ultima oară a sumbre se îndreaptă spre o autoanalizăa atitudinii de părinte, a să pregătească masa:"Dacă vă iau de păr şi mătur bătătura cu voi,
fost adus acasă cu roaba, nu se mai putea ţine pe picioare, conflictului dintre generaţii şi se consolează: "Am făcut tot ce vă scutesc de-o treabă mâine dimineaţă".
"mergea el, de, aşa, doi, trei paşi, dar pe urmă chiar dacă îl ţineai trebuia [...] le-am dat [...] fiecăruia ce-a vrut [...]. I-am iertat Tehnica amânării este un alt concept al filozofiei de viaţă a lui
se făcea greu ca un pietroi şi se lăsa în jos". Fără să sufere de o mereu", (volumul I) Moromete, el încercând să tărăgăneze orice decizie sau atitudine
boală anume, Moromete cade la pat, pentru că i se terminaseră Relevantă pentru această trăsătură este şi scena ploii, când care nu-i convenea. Scena cu Jupuitu este magistral construită de
zilele pe care le avusese de trăit. într-o noapte, "a început să tragă, Moromete, udat până la piele de o "ploaie repede şi caldă", cugetă narator, atmosfera, tensiunea, iritarea celorlalţi fiind înadins
răsufla rău de tot, şi din ziua aia n-a mai cunoscut deloc pe şi exprimă o adevărată filozofie de viaţă printr-un monolog provocată de Moromete pentru a se răzbuna pe cei care nu
nimeni... Şi alaltăieri dimineaţă, înainte să se lumineze, a murit...". interior, analizează condiţia ţăranului în lume, precum şi relaţia înţelegeau greutăţile bietului ţăran.
Ultimele cuvinte exprimă crezul său de viaţă, pe care îl mărturisise dintre tată şi copii. El se întreabă "ce-o să mănânci, mă,
doctorului: "Domnule, eu totdeauna am dus o viaţă tâmpituie?" cu un glas plin de amărăciune şi compasiune.
independentă!".

Mai întâi Moromete intră în curte, trece pe lângă prispă fără să se Prozatorul utilizează o gamă narativă şi psihologică largă, de
uite la cei doi, se întoarce "cu spatele la agent", se răsteşte la la dialog la monolog adresat şi monolog interior,
Paraschiv care nu se vedea nicăieri, apoi se răsuceşte brusc pe autointrospecţie, conferind romanului virtuţi ale prozei de creaţie
călcâie şi strigă: "-N-am!"- totul desfăşurându-se sub privirile şi ale prozei de analiză psihologică.
uluite, năucite ale agenţilor. Calm apoi, se caută prin buzunarele Natura înconjurătoare oferă cadrul propice stării reflexive a
flanelei, de unde scoate praf de tutun, se uită urât la omul care-1 personajului principal, Ilie Moromete reflectând asupra condiţiei
însoţea pe Jupuitu şi "i se adresă supărat şi poruncitor: - Dă-mi, ţăranului în lume, asupra vieţii în general, fie în fundul grădinii, fie
mă, o ţigară!". pe lotul lui de pământ, căutându-şi liniştea în singurătatea familiară
Fire autoritară, Ilie Moromete este "capul familiei" numeroase a peisajului rural.
greu de ţinut în frâu, având în vedere şi conflictele ce mocneau, Romanul "Moromeţii" de Marin Preda este o specie a genului
fiind gata să explodeze, între membrii familiei. Naratorul îl prezintă epic, în proză, de mare întindere, cu acţiune complexă şi
încă de la începutul romanului "stând deasupra tuturor" şi complicată, desfăşurată pe mai multe planuri narative, care se
stăpânind "cu privirea pe fiecare". Ironia ascuţită adresată intersectează şi cu o intrigă complicată. Personajele
copiilor sau Catrinei, cuvintele deseori jignitoare ("ca să se mire numeroase şi puternic individualizate sunt angrenate în
proştii"), educaţia dură în spiritul muncii şi hărniciei ("mă, se vede conflicte puternice, structura narativă este amplă şi conturează o
că nu sunteţi munciţi, mă") se dovedesc ineficiente, deoarece, cu imagine bogată şi profundă a vieţii, a satului românesc, de unde
toată strădania tatălui de a păstra pământul întreg ca să le asigure reiese şi trăsătura de roman realist. Principalul mod de expunere
traiul, nu poate salva familia de la destrămare. este naraţiunea, iar personajele se conturează direct prin
Plăcerea vorbei este o pasiune pentru ţăranul mucalit, care descriere şi indirect, din propriile fapte, gânduri şi vorbe, cu
profită de orice întâlnire cu câte cineva pentru a sta la taclale, deşi ajutorul dialogului şi al monologului interior.
singurul cu care putea vorbi cu adevărat era prietenul său, Stilul excelează prin oralitate, ironia subtilă sau ascuţită
Cocoşilă, în tovărăşia căruiap ierdea ceasuri întregi, spre supărarea creând uneori o atmosferă tragi-comică, iar expresivitatea
Catrinei: "Eşti mort după şedere şi după tutun [.,.] lovi-o-ar verbelor actualizează întâmplările, deşi timpul, privit în relaţie cu
moartea de vorbă, de care nu te mai saturi!". La omul şi cu istoria, ameninţă liniştea interioară a lui Moromete şi
începutul romanului, lui Moromete îi plăcea să stea pe stănoaga zguduie din temelii tradiţiile milenare ale satului românesc.
podiştei, gândindu-se că "n-ar fi rău dacă s-ar ivi cineva [...] "Moromeţii" lui Marin Preda este un roman realist, căruia stilul
oamenii însă aveau treabă prin curţi, nu era acum timpul de ieşit în anticalofil, asemenea stilului prozatorilor interbelici, îi conferă
drum". Auzindu-se strigat, se bucură: "iată că se ivise totuşi precizie, concizie şi claritate.
cineva". Necazurile, dezamăgirile, trădarea copiilor, neputinţa de a "Prin "Moromeţii", Marin Preda dovedeşte că ţărănimea nu e
plăti dările, destrămarea familiei îl copleşesc pe Moromete, stăpânită, cum se credea, doar de instinct, că. dimpotrivă, e
dovedind că într-adevăr numai "nenorocirile mari" pot schimba capabilă de reacţii sufleteşti nebănuite". (Al.Piru)
firea puternică a Iui Moromete. în finalul volumului întâi,
Moromete, aparent nepăsător, "nu mai fu văzut stând ceasuri
întregi pe prispă sau la drum pe stănoaga.
Nu mai fu auzit răspunzând cu multe cuvinte la salut. Nu mai fu
auzit povestind". Din Ilie Moromete de acum rămăsese numai
"capul de humă arsă", pe care i-l modelase cândva din lut Din
Vasilescu, nu mai participa la adunările din Poiana lui locan, care,
"lipsite însă de omul lor, [...] aveau să-şi piardă şi ele curând orice
interes."
Ultimele capitole ale cărţii constituie cele mai frumoase pagini care
ilustrează moartea unui ţăran din toată literatura noastră. Părăsit
de Catrina şi de fiii lui, rămâne la bătrâneţe cu fata cea mică,
Ilinca.

Apropiindu-se de vârsta de 80 de ani, slăbit şi împuţinat la trup,


Moromete, cu ciomagul în mână, rătăceşte în neştire pe lângă
garduri, pe câmp, până când, într-o zi, a fost adus cu roaba acasă.
Pe patul de moarte, Ilie Moromete îşi concentrează întreaga
filpzofie de viaţă în câteva cuvinte pe care le adresează, cu
mândrie şi satisfacţie, doctorului: "Domnule, [...] eu totdeauna am
dus o viaţă independentă".Personajul principal al romanului
"Moromeţii" de Marin Preda. Ilie Moromete este "un contemplativ
inteligent, temperat, un «filozof» iubind «liniştea» (fără de care nu
se poate trăi şi nu se poate face nimic durabil) si mai ales iubind
libertatea, independenţa de gândire şi exprimare a opiniilor". (Ion
Rotaru)
Particularităţile stilistice se conturează din stilul narativ lent
şi răbdător, cu accente pe amănunte descriptive, pe detaliile
sugestive ale gesturilor şi mimicii personajelor. Ţăranii lui
Marin Preda au independenţă de mişcare, de gândire şi exprimare,
autorul nefiind prezent în determinarea reacţiilor acestora, de
aceea eroii sunt personaje-reflector.
Compoziţia romantică se realizează prin alternarea a două De asemenea se impun cele două categorii antinomice, a departelui
planuri, de fapt confruntarea a două moduri de existenţă şi - a aproapelui (cf. Ion Negoitescu), dezvoltate ulterior în seria de
ipostaze ale cunoaşterii: lumea abstracţiei şi a cunoaşterii absolute, opoziţii din poem. Izolarea, singurătatea, aspiraţia spre
Eseu Floare Albastra de Mihai Eminescu
infinite - lumea iubirii concrete şi a cunoaşterii terestre. Celor două cunoaşterea absolută şi imposibilitatea fericirii terestre sunt
lumi li se asociază două ipostaze umane (masculin - feminin) sau atribute ale geniului, sugerate aici pe un ton cald, dar dezvoltate
portrete spirituale (geniul - făptura terestră). Ca în lirismul de mai târziu, în poemul-sinteză, Luceafărul
Poemul Floare albastră, scris în 1872 şi publicat în revista măşti, eul liric împrumută pe rând cele două ipostaze, masculin - A doua secvenţă poetică (strofa a patra) constituie meditaţia
Convorbiri literare, în 1873, este o capodoperă a lirismului feminin, el - ea, într-un dialog al „eternului cu efemeruT, care bărbatului asupra sensului profund ai unei iubiri rememorate.
eminescian din etapa de tinereţe, „un nucleu de virtualităţi menite implică „o muzicalitate proprie fiecărei serii de simboluri, una ca şi Notarea unei stări de spirit „Eu am ras, n-am zis nimica" se
să anunţe marile creaţii ulterioare, culminând cu Luceafărul. inumană, derivată din rotirea astrelor, alta patetică şi adesea realizează prin folosirea mărcilor gramaticale ale eului, verbe şi
IPOTEZA sentimen-tal-glumeaţă, ritmată de bătăile inimii omeneşti (Vladimir pronume la persoana I singular: „eu", „am răs", „n-am zis", şi a
Dezvoltare a unui motiv poetic european într-o viziune lirică Streinu, Floare albastră şi lirismul eminescian, în Studii verbelor la trecut: „Ah! ea spuse adevăruV.
proprie, Floare albastră poate fi considerată o poezie-nucleu a eminesciene,Bucureşti, 1971) A treia secvenţă poetică conţine strofele V-XII. Monologul fetei
romantismului eminescian. Simetria celor patru secvenţe poetice este susţinută de monologul continuă cu o chemare la iubire în lumea ei, planul terestru:
FORMULAREA ARGUMENTELOR liric al fetei, care exprimă termenii antinomici (lumea lui - lumea „Hai în codrul cu verdeaţă,.!. Refacerea cuplului adamic (iubirea
Viziunea romantică e dată de temă, de motivele literare, de ei), punctat de cele două reflecţii ulterioare ale bărbatului. paradisiacă) necesită un spaţiu protector, paradis terestru şi un
atitudinea poetică, de asocierea speciilor: poem filozofic Monologul fetei ia, în primele trei strofe, forma reproşului şi conţine timp sacru.
(meditaţie), eglogă (idilă cu dialog) şi elegie. simbolurile eternităţii-morţii configurând imaginea lumii reci a Categoria aproapelui se realizează la nivelul imaginarului poetic din
ARGUMENTARE ideilor abstracte. Meditaţia bărbatului, din strofa a patra, poartă elementele contingentului care compun un cadru ideal, un spaţiu
La romantici tema iubirii apare în corelaţie cu tema naturii, germenele ideii din final, „Totuşi este trist în lumeF, şi idilic. Cadrul natural se realizează prin motive romantice frecvente
pentru că natura vibrează la stările sufleteşti ale eului. Floare segmentează monologul fetei, care se continuă cu chemarea la în erotica eminesciană: codrul, izvoarele, valea, balta, luna etc.
albastră aparţine acestei teme şi reprezintă ipostaza iubirii iubire în spaţiul terestru, cadru natural paradisiac. Natura de început de lume, spaţiu nealterat de prezenţa umană, cu
paradisiace, prezentă în idilele eminesciene din aceeaşi perioadă Prima secvenţă poetică (strofele I-III) înfăţişează lumea rece a atributele sălbăticiei în viziune romantică, „Stânca stă să se
de creaţie, Sara pe deal, Dorinţa, Lacul, Povestea teiului, sau ideilor, lumea lui. Monologul fetei începe cu reproşul realizat prin prăvale/ în prăpastia măreaţă", asociază imagini vizuale şi auditive:
în secvenţa idilică din Luceafărul. Depăşeşte însă cadrul unei idile, adverbul „iar", plasat la începutul poeziei. Tonul adresării este „Und-iz-uoare plâng în vale".
implicând condiţia geniului. familiar, într-un aparent dialog, unde alternează, propoziţii Natura ocrotitoare a cuplului adamic: „Acolo-n ochi de pădure/
Floare albastră îşi are punctul de plecare în mitul romantic al afirmative şi negative, interogative şi exclamative. Termenii [...]/ Vom şedea în foi de mure" are atributele spaţiului sacru, prin
aspiraţiei către idealul de fericire, de iubire pură, întâlnit şi la populari „încalţe", „nu căta" susţin adresarea familiară, iar cele sugestia centrului („ochi de pădure", „balta cea senină") şi
Novalis sau Leopardi. Motiv romantic de largă circulaţie două apelative, „sufletul vieţii mele" şi „iubite", dispuse simetric la componenta axială, cu simbolul trestiei („trestia cea lină).
europeană, floarea albastră simboliza în romanul Heinrich von începutul şi la sfârşitul primei intervenţii a fetei, exprimă iubirea idealul de iubire se proiectează într-un paradis terestru. Abundenţa
Ofterdingen de Novalis „tendinţa spre infinit, năzuinţa de a atinge sinceră. vegetaţiei şi regimul diurn se exprimă prin sugestia cromatică a
îndepărtata patrie a poezie?2, iar în opera lui Leopardi, voinţa lirică Universul spiritual în care geniul este izolat, se configurează prin verii: verde, roşu, auriu. Căldura zilei de vară se află în rezonanţă
de a naufragia în infinit. Simbolul fiorii albastre, regăsit şi în alte enumeraţia simbolurilor eternităţii-morţii, în prima strofă: „Iar te-ai cu pasiunea chemării, cu iubirea împărtăşită: „Şi de-a soarelui
texte eminesciene, Călin (file din poveste), Sărmanul Dionis, cufundat în stele/ Şi în nori şi-n ceruri nalte?. Aspiraţia spre căldură/ Voi fi roşie ca mărul,/ Mi-oi desface de-aur părul/ Să-ţi
dobândeşte aici valoare polisemantică: aspiraţie spre fericirea prin cunoaştere absolută este sugerată de metafora „râuri în soare/ astup cu dansul gura". Femeia este o apariţie de basm („de-aur
iubire, chemare a lumii fenomenale, nostalgie a iubirii ca mister al Grămădeşti-n a ta gândire" şi de mişcarea ascensională. Domeniul păru?), şăgalnică („Ş-apoi cine treabă are?"), senzual-naivă („Eu
vieţii, opoziţie ireductibilă între lumea caldă, efe-mer-terestră şi cunoaşterii guvernat de timpul infinit este definit prin atributele: pe-un fir de românită/ Voi cerca de mă iubeşti) şi cu gesturi
lumea rece a ideilor, a cunoaşterii absolute. în creaţia eminesciană, misterul genezei - „întunecata mare", universul de cultură - gingaşe („Dulce netezindu-mi păruT).
albastrul este culoarea infinitului, a marilor depărtări, a idealului, „câmpiile Asire" şi universul de creaţie umană proiectat cosmic - Chemarea la iubire organizează secvenţa poetică gradat, într-un
iar floarea simbolizează viaţa, fiinţa păstrătoare a dorinţelor „Piramidele-nvechite/ Urcă-n cer vârful lor mare". scenariu/ ritual erotic cu etapele: descrierea naturii umanizate,
dezvăluite cu vrajă. Avertismentul final „Nu căta în depărtare/ Fericirea ta, iubite F, invitaţia în peisajul rustic şi intim, conversaţia ludic-erotică, jocul
Poezia se structurează în jurul unei serii de opoziţii: eternitate/ deşi este rostit pe un ton şăgalnic, cuprinde un adevăr: împlinirea erotic/ „încercarea" iubirii pe un fir de românită (natura ca martor
moarte - temporalitate/ viaţă, masculin -feminin, detaşare umană se realizează doar prin iubire, în lumea terestră. al iubirii), portretul fetei ca o zeitate terestră, gesturile de tandreţe,
apolinică - trăire dionisiacă, abstract - concret, vis - realitate, sărutul, îmbrăţişarea, întoarcerea în sat, despărţirea.
aproape - departe, atunci -acum.

Trecerea de la regimul diurn la cel nocturn sugerează, în în timp ce principiul feminin, aflat în consonanţă cu natura - inversiuni: „de-aur păruT, „albastra-mi, dulce floare";
corespondenţa iubire - natură, trecerea de la peisajul intim - rustic personificată, are ca atribute graţia rustică şi mişcarea, principiul - metafora: „răuri în soare", „dulce floare";
(senzualitate şi seducţie) la peisajul feeric, cu accentuarea masculin este contemplativ („Eu am râs, n-am zis nimica"; „Ca un - simbolul: „floare albastră, „ceruri nalte", „întunecata mare";
intimităţii (sentiment împărtăşit/ cuplu arhetipal): „Pe cărare-n stâlp eu stăm în lună?) şi meditativ („Totuşi este trist în lume!"). - repetiţia: „Floare-albastră! floare-albastră!...".
bolţi de frunze,/ Apucând spre sat în vale,/ Ne-om da sărutări pe Din punctul de vedere al nivelurilor textului poetic, se pot grupa o CONCLUZIE
cale,/ Dulci ca florile ascunse". serie de particularităţi, a căror simplă inventariere nu poate însă Dezvoltare a unui motiv romantic de circulaţie europeană într-o
Vorbirea populară („mi-i da", „te~oi ţinea", „rame", „ş-apof), revela farmecul lirismului eminescian. viziune lirică proprie, poemul Floare albastră reprezintă o
limbajul familiar, cu alternarea persoanei I şi a II-a a verbelor şi a Nivelul prozodic şi fonetic capodoperă a creaţiei eminesciene din etapa de tinereţe, purtând în
pronumelor, şi tonul şăgalnic dau chemării impresia de sinceritate - măsura de 8 silabe, rima îmbrăţişată, ritmul trohaic - sugerează germene marile teme şi idei poetice dezvoltate mai târziu în
şi prospeţime juvenilă: „Cui ce~i pasă că-mi eşti drag?. Verbele la starea idealistă, juvenilă; Luceafărul.
indicativ viitor („vom şedea", „voi cerca", „voi fi roşie", „mi-oi - inovaţiile la nivelul rimei (cuvinte rare: „gândiri -„asire"; părţi de
desface") sau conjunctiv („să-ţi astup") proiectează în viitor visul vorbire diferite: „dispare" - „floare", „noastră" - „albastră");
de iubire, aspiraţia spre fericire terestră. Idila este de fapt o - „armonia imitativă" - concordanţa între sonoritatea expresiei şi
reverie. ideea exprimată;
Spre deosebire de alte idile eminesciene, aici femeia este aceea - consoanele ş, s, t (în ultima strofă) sugerează tristeţea, iar m, n
care adresează chemarea la iubire; ea încearcă atragerea în rima, nostalgia.
bărbatului în paradisul naturii, ca aspiraţie spre refacerea cuplului Nivelul lexico-semantic
adamic, a perfecţiunii umane primordiale redate de mitul - cuvinte din câmpul semantic al cosmicului: „stele", „nori7,
androginului, în schimb, fiinţa poetică se află în ipostaza „ceruri nalte", „râuri de soare", „depărtare";
demonului, investit cu cunoaştere daimonică, în accepţie plato- - cuvinte din câmpul semantic al spaţiului terestru: „codru",
niciană, condamnat la singurătate şi la neputinţa de regăsire a „izvoare", „vale", „pădure", „baltă", „trestie", ,jbi de mure",
paradisului pierdut. Astfel idila Floare albastră face trecerea de la „românită", „bolti de frunze", „sat, „al porţii prag";
ipostaza paradisiaca a iubirii la cea demonică din înger şi demon - schimbarea valorii gramaticale: „dulce" (adjectiv şi adverb);
sau Luceafărul. - termeni şi forme populare: „încalţe", „nu căta", „vom şedea", „oi
Ultima secvenţă poetică (strofele XIII-XV) este a doua desface", „nime"; limbajul familiar accentuează intimitatea.
intervenţie a vocii lirice din strofa a patra, continuare a meditaţiei Nivelul morfologic
bărbatului asupra acestei iubiri trecute pe care o proiectează acum - pronume şi verbe la persoana I şi a II-a, ca mărci ale
în ideal şi arnintire. Cadrul obiectiv al idilei se încheie cu subiectivităţii (lirismul de măşti);
despărţirea, iar în planul subiectiv, se accentuează lirismul. - dativul posesiv („albastra-mf);
Trăirea dionisiacă, simbolizată de ipostaza feminină, este înlocuită - verbele la prezentul etern redau lumea eternă a ideilor sau
de detaşarea apolinică (ipostaza masculină) şi de asumarea veşnicia naturii (descrierea);
sentimentului de tristeţe. Verbele la timpul trecut („stăm", „te-ai - verbele la viitor proiectează aspiraţia spre iubire în reverie
dus", „a murit) susţin decalajul temporal şi tonalitatea elegiacă. (monologul fetei);
Contrastul dintre vis şi realitate, ca şi incompatibilitatea dintre cele - verbele la trecut redau detaşarea reflecţiei şi distanţarea
două lumi care o clipă s-au întâlnit în iubire pentru ca apoi să se temporală (meditaţia bărbatului).
reaşeze în limitele lor sunt sugerate de versul final, de o dulce Nivelul stilistic
tristeţe: „Totuşi este trist în lumef. Limbajul poetic din prima etapă de creaţie stă sub semnul
Percepţia principiului masculin asupra femeii înregistrează mai „podoabelor retorice". Stilul poeziei erotice este mai colorat, mai
multe trepte ale cunoaşterii erotice, sugerate prin modificarea image decât ulterior:
apelativelor/ a calificărilor acesteia, de la „mititica" (iubirea ca joc), - epitetul: „prăpastia măreaţă", „trestia cea lină";
la „Ce frumoasă, ce nebună/ E albastra-mi, dulce floare.1" - personificarea: „izvoare plâng în vale";
(asumarea iubirii-pasiune), la „dulce minune" (iubirea ca mister al - comparaţia: „roşie ca măruT, „sărutări... dulci ca florile
vieţii) şi până la chemarea nostalgică din final „Floare-albastră! ascunse";
floare-albastră!..." (idealul de iubire). Trecerea de la concret la
abstract se realizează stilistic prin trecerea de la epitet la metaforă
şi apoi la simbol.

ALEXANDRU LAPUSNEANUL Acest lucru arat impulsivitatea lui nemasurata. Dar poate fi si
tandru („o ridica ca pe o pana si opune pe genunchii sai”). De
-CARACTERIZARE- aici reiese ca este vorba si despre un conflict interior.
Dezumanizarea este exemplificata si de cruzimea cu care
pregateste leacul de frica.
A doua zi, merge la biserica („imbracat cu toata pompa
Costache Negruzzi este unul din deschizatorii de drumuri din domneasca”) unde dupa slujba dovedeste ce bine cunoaste arta
literatura romana moderna. El a initiat specii noi printre care si disimularii. El isi cere iertate in fata boierilor, citand pasaje din
nuvela istorica. Sfamnta Scriptura pentru a fi mai convingator si spune ca vrea
Alexandru Lapusneanul este personajul principal din nuvela cu sa pecetluiasca impacare cu un ospat.
acelasi nume. Este un personaj bine individualizat prin „l”-ul de Acolo Lapusneanul da dovada de o cuzime nemasurata in care
la sfarsitul numelui. De asemenea este un personaj real atestat porunceste uciderea celor 47 de boieri, din capetele lor facand
in cronica lui Ion Neculce. o piramida pe care o arata Ruxandei „ca leac de frica”.
Autorul il caracterizeaza indirect lasand de fiecare data, faptele, Intre timp multimea se aduna la palat cerand capul lui Motoc,
cuvintele, gesturile sa vorbeasca de la sine. iar Lapusneanul se arata total neinduplecat de rugamintile
In primul capitol ne este prezentat Lapusneanul ce se intoarce acestuia („Destul! Nu mai boci ca o muiere”). De asemenea ii
in tara insotit de o oaste otomana, cu scopul de a se razbuna. arata lui Motoc ca nu a uitat nimic din („du-te sa mori pentru
In apropiere de Tecuci este intampinat de o solie a lui Tomsa tara”, „nu spuneai ca tara nici ma vrea nici ma iubeste”).
care il sfatuieste sa se intoarca, dar nu inainte ca acesta sa le Lapusneanul este si foarte intligent, transformand sacrificrea lui
spuna scopul lor. Cand Lapusneanul spune „am auzit de Motoc intr-un act politic abil („luati-l si spunetii ca asa plateste
bantuirile tarii si am venit sa o mantui”, Motoc ii sugereaza ca Alexandru-voda celo ce prada tara”).
ar fi mai bine sa se intoarca („tara e linistita”, „de aceea Dupa ospat acesta isi tine promisiunea de a nu mai omori
norodul ne-a trimis sa-ti spunem ca tara nici te vrea nici te boieri, facuta Ruxandei, dar isi arata caracterul sadic chinuindu-
iubeste”). i („taia maini, scotea ochi, ciuntea si spinteca”).
Acest lucru il infurie pe Lapusneanul care se arata extrem de Drama tiranului incepe in momentul in care se trezeste din
hotarat in decizia sa („mai degraba si-ar intoarce Dunarea letargie si observa ca este calugar. Incepe sa-i ameninte pe cei
cursul indarapt”) si aratand ca nu va fi intors de nimic din drum din jur („Ma-ti popit voi,dar de ma voi scula pe multi am sa
(„daca voi nu ma vreti eu va vreau si daca voi num ma iubiti eu popesc si eu”) si ajunge sa-si ameninte propriul fiu cand afla ca
va iubesc pre voi”). acesta este domn.
In momentul cand ramane singur cu Motoc, acesta, incearca El nu poate concepe sa traiasca fara putere („Eu nu sunt
sa-l insele iar pe Lapusneanul, spunandu-i sa renunte la calugar. Sunt domn! Sunt Alexandru-voda”). Toate japtele sale
ajutorul oastei otomane si sa se bazeze pe sprijinul o determina pe Doamna Ruxanda sa-i dea otrava, astfel
moldovenilor. La auzul vorbelor sale si cand acesta ii mai spune sfarsind tiranul.
lui Lapusneanul sa aiba incredere („incredi-te in noi”), viitorul In aceasta opera naratiunea se imbina cu descrierea si pasajele
domn se infurie si ii aminteste lui Motoc ca la tradat („cand m- descriptive (descrierea imbracamintii lui Lapusneanul), iar
ai vazut biruit m-ai lasat”) si ca nu s-ar mai increde in el („n-as cuvintele folosite de personaje, limbajul lor, contureaza
fi un natarau de frunte sa ma incred in tine?”). culoarea de epoca.
Lapusneanul ii spune ca nu-l va ucide, dar ii spune foarte clar si Toate actiunile sale demonstreaza ca Lapusneanul este
de ce („te voi cruta ca-ci imi esti trebuitor sa ma scapi de deasemenea un personaj romantic. Este prezentat obiectiv.
blastemuirile norodului”, „sabia mea nu se va manji in sangele Parerea despre el a autorului este aceeasi cu a celorlalte
tau”). personaje care il vad ca pe un domn crud si nemilos, parerea
Dupa ce preia tronul Lapusneanul se afla intr-un permanent mea fiind aceeasi.
conflict cu boierii si la cea mai mica abatere ii omoara, fiind Alexandru Lapusneanul ramane un personaj bine individualizat,
foarte crud. cu lumini si umbre, cu gesturi si cuvinte memorabile conturand
Rugamintile Doamnei Ruxanda de a opri varsarea de sange personalitatea domnului tiran.
spunandu-i ca este muritor si pacatele nu-i sunt iertate daca
ridica o manastire („esti muritor si ai sa dai sama”) il fac pe
Lapusneanul sa se infurie si din impulsivitate duce mana la
pumnal, dar se opreste la timp.
Fantana dintre Plopi In ceeace priveste spatiul si cadrul povestirii – cadru, magia
Tehnica narativa din povestirea “Fantana dintre plopi” pastreaza spunerii, a evocarii, a reprezentarii este amplificata de valuarea
(Hanu Ancutei – Mihai Sadoveanu) regulile traditionale ale geniului: alcatuirea instantelor narative si a mitica a spatiului, a hanului, vazut ca o cetate ca un centrum
atmosferei specifice, introducerea in scena a personajului narator, mundi, in care oamenii se simt ocrotiti dar, si de caracterul magic
principala modalitate de expunere este naratiunea care se imbina al timpului povestirii (cele trei niveluri ale timpului narativ sunt:
cu dialogul si cu secventele descriptive, faptele sunt relatate din timpul povestirii, adica al naratorului anonim, care evoca toamna
Povestirea se confunda uneori cu naratiunea, din perspectiva perspectiva personajului narator in atentia cititorului se aduce un aurie; timpul povestit, al toamnei aurii cand se povestesc
identitatii semantice a verbului: “a povesti”, “a nara”. singur fapt (o trista veste de iubire care a avut rol de initiere intamplarile; timpul evocat, al “celeilalte Ancute “).
pentru tanarul de alta data) iar interesul se concentreaza asupra Asadar autorul foloseste procedeul insertiei sau al povestirii in
situatiei. urma, iar cele doua planuri ale naratiunii alterneaza. Naratorul
“Fantana dintre plopi” este a patra povestire din ………. are ca tema creaza atmosfera propice povestirii, evocarii, iar relatia directa
Povestirea este o naratiune subiectivizata, in care atentia nu se iubirea tragica a capitanului de mazili Niculai Isac, devenit acum dintre narator si ascultator se realizeaza printr-un veritabil
focalizeaza asupra personajului ci asupra atmosferei, ori asupra personaj – narator. Acesta evoca o intamplare trista, traita in ceremonial, precum si prin adresarea directa (relatarea se face la
intamplarilor. tinerete. Astfel, intr-o toamna, Niculai Isac pe drumurile sale prin pers I , perspectiva fiind actoriala).
tinutul Sucevei, face un popas la Hanu Ancutei, pentru a se ospata Naratiunii si evocarii li se adauga descrierea, care accentueaza
si pentru a se odihni. In timp ce se plimba pe malul raului Moldova, atmosfera de legenda, si dialogul, care pune in evidenta oralitatea
intalneste un grup de tigani, in care il remarca pe batranul exprimarii: constructii exclamative si interogative (“Nu esti domnia
Faptele sunt relatate d.p.d.v. al unui narator care este Hasanache si pe frumoasa tigancusa Marga. Capitanul le da celor ta prietenul meu Neculai Isac, capitan de mazili?“), interjectii,
martor sau participant la evenimentul povestit. doi cate un ban de argint, dupa care, a doua zi, fata il cauta, constructii in vocativ (“… asculta ce mi s-a intamplat …”) limbaj
pentru a ii arata pantofi pe care si ia cumparat cu banii primiti. popular (“singur ca un cuc“), arhaic (“mazili”) regional (“buiac”,
Cei doi tineri petrec o noapte la fantana dintre plopi, unde promit “imas”) etc.
ca se vor intalni in continuare, dar a doua intalnire are un final
Principalele caracteristici ale povestirii:
tragic. Fata demasca planul tiganilor de a-l omora si de a ii lua
banii si ………. , capitanul avertizat reusind sa fuga calare, desi in
incaierare isi pierde un ochi. Tigancusa va plati pentru tradarea *INSTANTELE COMUNICARII NARATIVE:
1. oralitatea: naratiunea se face la persoana I; se neamului sau fiind aruncata in fantana.
creaza aparenta de dialog intre narrator si Neculai Isac, acum “un om ajuns la carunteala”, dar care “se tinea
receptor (aparenta de interpelare a lectorilor); drept si sprinten pe cal”, a fost un tanar lipsit de experienta vietii,
nechibzuit, “un om buiac si ticalos”, cum se autocaracterizeaza. 1) Autor: *creeaza opera; *isi alege modalitatile de exprimare,
2. ceremonialul: dialogul este intretinut de un tehnicile narative, persoanele narative carora le atribuie roluri,
sistem de conventii (pretextul care declanseaza Fantana dintre plopi devine in povestire un suprapersonaj si chiar
daca “s-a daramat ca toate ale lumii”, Isac poate vedea cu ochii precum si naratorul, care este purtatorul sau de cuvant; *este o
povestirea, formulele de adresare ect.);
mintii si-l ajuta sa revada si trecutul. instanta extradiegetica; *se adreseaza lectorilor concret; *lui i se
3. atmosfera: contextual stimuleaza si alimenteaza subordoneaza celelalte instante narative.
asteptarea, sunt regizate tensiunea, suspansul Povestirea este construita ca o sceneta, aducand in fata lectorilor o
intamplare care antreneaza personaje putine. Placerea ascultarii se 2) Narator: *voce a autorului; *instanta intradiegetica; *in
etc.
naste din aura nostalgica in care este invaluita, precum si din enuntarea de mesaje; *lui i se subordoneaza personajele; *in
parfumul evocarii. proza obiectiva: obiectiv, impartial, omniscient, omniprezent,
Desi deznodamantul este tragic, “Fantana dintre plopi” trebuie nareaza la pers a III-a (pictoriala), heterodiegetic; *in proza
perceputa ca o pleduarie pentru iubire, curaj, generozitate, subiectiva: subiectiv, stie atat cat stie personajul, nareaza la pers I
Povestirea “Fantana dintre plopi” face parte din romanul lui M.
sacrificiu, valori umane ce pot fi identificate in opera lui Mihail (perspectiva actoriala) homodiegetic.
Sadoveanu “Hanu Ancutei”, realizat prin tehnica povestirii “in
Sadoveanu. 3) Personaje: principale, secundare, episodice; pozitive, negative;
rama” (prin procedeul insertiei, se include o povestire in interiorul
In ceea ce priveste relatia dintre instantele comunicarii narative, rotunde, complexe, mobile; statice, plate, unilaterale;
alteia) sau a povestirii in povestire (un personaj al naratiunii
tehnica povestirii “in rama” presupune duplicarea instantei protagoniste, auto……...; suprapersonaje, personaje lirice; marete;
principale intrerupe firul actiunii printr-o istorisire proprie, preluand
narative. Astfel, exista un povestitor al naratiunii cadru, care asista grotesti; fantastice, realiste, romantice, istorice, alegorice, etc.
astfel rolul de narator).
“Capodopera idilicului jovial si a subtilitatii barbare” dupa cum ca martor la seara de la han si care devine ascultator al fiecarei
sustinea G. Calinescu, “Hanu Ancutei” se constituie din noua naratiuni rostite de ceilalti naratori. Aceasta voce, care nareaza la
povestiri (“Iapa lui Voda”, “Haralambie”, “Balaurul”, “Fantana persoana I, este purtatorul de cuvant al autorului (instante
dintre Plopi”, “Cealalta Ancuta”, “Judet al sarmanilor”, “Negustor intradiegetice), care sunt personaje in naratiunea cadru, devin si
lipscan”, “Orb sarac”, “Istorisirea Zahariei fantanarul”), spuse de ascultatori iar in povestirile pe care ei le relateaza au roluri diferite
naratori diferiti, a zecea povestire fiind cea care le incadreaza pe de narator – martor, personaj - narator.
cele noua, adica “rama”. Capitanul Neculai Isac devine din personaj ascultator, personaj
In spatiul protector al hanului, “ca o cetate, cu ziduri groase si cu narator, in momentul in care povesteste tragica intamplare traita in
portile ferecate”, poposesc calatori din Moldova si din afara ei, tinerete. Acesta relateaza la persoana I din perspectiva tanarului
dornici nu doar sa se odihneasca si sa se ospateze din bucatele nestiutor, dar prezentarea faptelor este insotita de o analiza a
alese ale Ancutei, ci si sa povesteasca intamplari deosebite, pe care acestora din perspectiva maturului.
le-au trait direct sau la care au fost martori. Relatia dintre personajul – narator si ascultatori (legatura stransa,
In acest cadru legendar, oamenii se pretuiesc dupa ……… , dupa in dialog utilizandu-se atat persoana I cat si persoana a II-a)
rostirea memorabila a unei istorisiri iesite din comun: “Cine le naratorul se adreseaza ascultatorilor, le solicita atentia implicandu-i
spune mai frumos, acela are lauda mai mare.“ Timpul, omul si locul in actul naratiei: “domnilor si fratilor ascultati ce mi sa intamplat
se contopesc intr-o unitate de viata, in care reconstituirea devine …” iar ascultatorii cu care noi lectorii ne identificam, intervin, in
un muzeu viu al istoriei unui popor, istoria este traita ca varsta de final, cu intrebari si cu comentarii.
aur.

Caracteristicile limbajului într-o poezie tradiţionalistă Întoarcerea spre trecut se realizează prin prezenţa unor termeni ce Nivelul stilistic evidenţiază preferinţa pentru tropi (figuri
studiată/ Imaginarul poetic tradiţionalist compun câmpul semantic : amintire, poteri, haiduc, îmbătrâniră, semantice), ce se regăsesc în pasajele cu valoare de pastel:
pe vremuri. În opziţie cu timpul perceput la nivel individual, personificarea apare în primele distihuri: ”Păianjeni zăbreliră şi
ION PILLAT - Aci sosi pe vremuri macrotimpul este unul încremenit, mitic, scurgându-se în alte poartă, şi zăvor/ Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc...”,
dimensiuni. Corelat cu cel cosmic, timpul individual trezeşte un accentuând în mod paradoxal imaginea spaţiului abandonat şi
sentiment de nostalgie eului liric: “În drumul lor spre zare sentimentul de melancolie provocat de îndepărtarea de un spaţiu
îmbătrăniră plopii”. Numai trecutul este văzut ca un timp al intim al trecutului afectiv. Versul cu rezonanţă metaforică „În
Introducere: vitalităţii, idee sugerată prin aluzia la haiduci şi poteri. drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii” transferă asupra
Tradiţionalismul este o orientare estetică din perioada interbelică Următoarele şapte distihuri compun secvenţa ce elementelor naturii durerea trecerii ireversibile a timpului. Indicii
ce a evoluat în paralel cu modernismul (teoretizat de Eugen reconstituie scenariul erotic de altădată, ai cărui protagonişti temporali ai înserării sunt accentuaţi prin comparaţie: „Iar când
Lovinescu) şi a fost teoretizat de Nichifor Crainic. Se caracterizează sunt bunicii; prin recuzită (berlină, crinolină) şi prin aluziile deasupra casei ca umbre berze cad,/Îi spuse Sburătorul de-un
prin ataşament faţă de valorile trecutului, prin redescoperirea culturale la cele două poeme romantice: “Le Lac” de Lamartine şi tânăr Eliad... ”. O apariţie singulară o constituie exclamaţia retorică
spaţiului rural şi a tradiţiilor. Deşi teoretic se vorbeşte despre două “Sburătorul” de Ion Heliade Rădulescu, ambii poeţi romantici, dar din secvenţa mediană, ce accentuează starea generică de
orientări în perioada interbelică, criticii literari vorbesc în ultimele aparţinând unor spaţii culturale diferite, este sugerat trecutul. melancolie a eului liric, provocată de constatarea efenmerităţii
decenii despre existenţa unui singur curent general extins între Dincolo de elemntele de recuzită, se insistă asupra portretului fiinţei umane: „Ce straniu lucru: vremea! Deodată pe perete/Te
cele două războaie mondiale, respectiv modernismul. Când Nicolae bunicii, dominat de motivul ochilor „de peruzea”, simbol al privirii vezi aievea numai în ştersele portrete.”
Manolescu susţine că „tradiţionalismul e un stil, o formulă protectoare a femeii. Imaginea auditrivă sporeşte doza de
inventată de poeţii moderni ieşiţi adesea din şcoala simbolismului”, ambiguitate a textului : „Şi cum şedeau... departe, un clopot a
de fapt reia observaţiile lui Călinescu referitoare la dificultatea sunat,/
încadrării unor poeţi precum Ion Pillat sau Vasile Voiculescu în De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat”. Ambivalenţa Ambiguitatea ca trăsăstură modernistă a limbajului poetic se
estetica tradiţionalistă, care nu poate fi susţinută decât la nivelul spaţiului sacru, care celebrează unirea celor doi, dar aminteşte şi evidenţiază în repetiţia versurilor referitioare la bătaia clopotului,
recuzitei, nu şi la cel ala viziunii poetice. de condiţai de muritor a individului, este compensată de accentuând atmosfera textului. De asemenea, aluziile livreşti prin
Didactic şi convenţional încadrat la orientarea tradiţionalistă din etrenizarea clipei de dargoste : „dar ei în clipa asat simţeau c-o să care se reconstituie prezentul şi trecutul reprezintă tot un procedeu
perioada interbelică, Ion Pillat este un iubitor de literatură, un rămână”. revedicat de la estetica modernistă, vizând un cititor iniţiat.
rafinat cititor, format în universul livresc al bibliotecii familiei, dar şi Cea de-a treia secvenţă realizează legătura dintre scenariul Într-o epocă în care experienţele simboliste sau poezia blagiană
autorul unei opere ce poate fi împărţită în 3 etape: cea erotic trecut şi cel prezent, exprimând drama trecerii timpului prin ilustrau libertatea prozodică, „Aci sosi pe vremuri” respectă rigorile
parnasiano–simbolistă (vol. “Visări păgâne”, “Eternităţi de o clipă”), motivul fotografiei:”Ce straniu lucru: vremea! Deodată pe perete prozodice, fiind compusă din distihuri cu rimă împerecheată, ritm
cea tradiţionalistă propriu–zisă (vol. “Pe Argeş în sus”, “Satul /Te vezi aievea numai în ştersele portrete. /Te recunoşti în ele, dar iambic şi mpăsură de 13 silabe.
meu”) şi cea clasicizantă (vol. “Poeme într-un vers”, „Scutul nu şi-n faţa ta, /Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poţi uita...”
Minervei”). Dificultatea încadrării poetului la tradiţionalism este acest intermezzo dă o tonalitate gravă poemului, astfel încât pe
amintită şi de G. Călinescu în „Istoria literaturii române de la origini fundalul acestui scenariu erotic este proiectată drama înstrăinării
până în prezent”, Pillat având o sensibilitate şi o viziune specifice de timpul copilăriei, dar şi cea a efemerităţii fiinşei umane. Încheiere :
modernismului, în ciuda cadrului rural al poeziilor sale. Scenariul erotic din prezent are alţi protagonişti: eul liric reia Având aluzii la timpul trecut, realizând tabloul unui cadru rural şi
povestea de dragoste din trecut, într-un cadru al cărui fundal conservând o structură clasică, poezia “Aci sosi pe vremuri”
general este acelaşi, dar se elementele de recuzită se schimbă : Ca reflectă estetică tradiţionalistă; totuşi, prin accentele grave ale
ieri sosi bunica... şi vii acuma tu:/Pe urmele berlinei trăsura ta crizei trecerii timpului, prin tonalitatea gravă şi prin senrimentele
Motivarea apartenenţei poeziei la direcţia tradiţionalistă: stătu./Acelaşi drum te-aduse prin lanul de secară./Ca dânsa tragi, de melancolie declanşate de înstrăinarea eului liric de spaţiul intim
în dreptul pridvorului, la scară.“ Aluziile livreşti nu mai ţin de şi secutizant al trecutului, ea se revendică de asemenea de la
estetica romantică, ci de cea simbolistă, contemoporană noului estetica modernistă.
cuplu: poeme de Francis Jammes şi Balada lunei de Horia Furtună.
Poezia “Aci sosi pe vremuri” face parte din volumul “Pe Argeş în Epilogul cuprinde reluarea unei imagini auditive din secvenţa a
sus” publicat în 1923. doua, respectiv bătaia clopotului care păstrează o notă de
Tema poemului este ciclicitatea existenţei şi scurgerea ireversibilă ambiguitate, nunta semnificând consfiinţirea ritualului erotic, iar
a timpului, ce provoacă eului liric un sentiment al rupturii fiinţei. moartea asumarea condiţiei umane.
Ion Pillat este creatorul pastelului spiritual/psihologic în sensul că el
descrie spaţiul rural doar ca pe un fundal pe care proiectează criza
lăuntrică provocată fie de trecerea timpului, fie faţă de înstrăinarea
faţă de satul natal, argument că Ion Pillat este poet tradiţional doar Caracteristicile limbajului poetic- rolul expresiv al nivelului
prin recuzită şi modern prin viziune. lexico-semantic, morfosintactic :
Titlul poemului sugerează întoarcerea spre trecut prin sintagma
“pe vremuri”; de asemenea, în titlu mai remarcăm prezenţa La nivel lexical, poezia se remarcă prin prezenţa elementelor
deicticului “aci” (marcă a lirismului subiectiv) şi forma de perfect populare (aci, pridvor, obloane, a zăbreli, zăvor, ciubuc), cu rolul
simplu a verbului, care desemnează o acţiune recent încheiată, refacerii atmosferei tipice trecutului. La nivel morfologic, alternarea
ideea că revelaţia poetului este recent asumată. verbelor la timpuri trecute (perfect simplu şi imperfect, folosite cu
Faţă de poeţi precum Lucian Blaga, care renunţă la rigorie rolul de a spori aura ireală a scenariului erotic din trecut, sau
prozodiei, poemul păstrează ritmul (iambic), rima (împerecheată) perfect compus, cu rolul de exprima asumarea de către eul liric a
şi măsura (13 silabe) poeziei tradiţionaliste şi o structură clasică. experienţei afective) cu cele la prezent accentuează ideea ciclicităţii
Incipitul cuprinde primele 3 distihuri (6 versuri), în care regăsim existenţei.
indici spaţiali ai unui cadru rustic şi intim: “La casa amintirii/Cu
obloane şi pridvor/ păianjeni zăbreliră şi poartă, şi zăvor”.
Povestirea Lostrita Tema : In ipostaza noua de indragostit, si nu fascinat de
Povestea unu pescar care-si face un ideal din o aparitie,Aliman se abandoneaza cu totul trairilor sale,
de Vasile Voiculescu prinderea demonului acvatic uita de pesti si vraji, incercand euforia celor impliniti prin
Aliman : iubire ;starea de miracol erotic tine pana la mijlocul verii
Definitie: « Lostrita » este o poveste de dragoste intre un ,cand dintr-o alta vreme de legenda apare mama Ilenei si-
- in sens larg: povestirea se confunda cu om si o fiinta fabuloasa.Aceasta istorisire prezina,intr-un i desparte « ocarand manioasa ».Din acest
naratiunea timp legendar, povestea unui pescar care-si face un ideal moment,comportamentul lui Aliman este cel al unui
- in sens restrans: povestirea este o specie a din prinderea demonului acvatic.In mod simbolic, Aliman indragostit disperat,care si-a pierdut rostul.
genului epic,relatand faptele din punctul de este expresia cautatorului de absolut, fiinta umana Desi protagonistul nu accepta finalul,pt ca a trait
vedere al unui narator care este martor sau subjugata de puterea unui vis mai presus de fire, insul o poveste « ametitore, ca o Bistrita umflata de
participant la evenimentul povestit care tenteaza iesirea din limita (a= fara, dincolo, iar ; fericiri… »,autorul incheie vraja erotismului printr-o
- etimologic: slavona “povest”= liman= limita, predestinare) formula pragmatica,insa lipsita de orice echivoc : « Dar
istorisire,fabulare,evocare Faptul care i-ar justifica existenta lui Aliman ar fi toate trebuie sa aiba un ispravit. »
Particularitati: prinderea lostritei ,care ia cand chip de fata, cand chip de Cum vraciul care-i facuse lostrita de lemn nu a
- specie a genului epic in proza, situata ca peste urias; in simbolistica textului, lostrita este un demon mai fost de gasit, ir asteptarile – zadrnice,Aliman s-a
dimensiune intre schita si nuvela; acvatic si reprezinta fascinatia idealului, caruia eroul nu i abandonat inertiei, resemnarii si « se insura numai fiindca
- principalul mod de expuneree naratiunea se mai poate sustrage,ispita raului vazuta ca o chemare nu mai avea vointa sa se impotriveasca nici unei biete fete
(povestea unui pescar bolnav de dragostea pt din alt spatiu, imaginea feminitatii in toata splendoarea […]si oricum ii era totuna ».Baiatul ce aduce vestea
propriul ideal) impletita cu secventele descriptive ei.Ca peste, lostrita ar putea motiva profesia lui Aliman, reaparitiei lostritei este mesajerul fantasticului,ce
(imaginile lostritei-femeie, prezentarea mediului iar ca femeie ar putea insemna implinirea erotica a ordoneaza existenta lui Aliman in functie de un nou
acvatic) si pasaje dialogale ; ipostazei lui de om,echivaland cu sensul vietii. imperativ : »Azi nu mai scapa !O mananc la nunta mea !»
- faptele sunt relatate din perspectiva Vanitatea uman si nesatisfacuta a lui Aliman il Ultima ipostaza in care apare protagonistul
povestitorului, a carui prezenta e marcata stilistic indeamna sa prinda lostrita ca pe un pste,un animl surprinde, deoarece Aliman este prezentat ca un
prin persoana aIII-a a formelor verbale, real,desi miterios si metamorfozabil,dar pastreaza indragostit care-si tine in brate ibovnica si se « cazneste
asigurandu-se astfel obscuritatea ; perspectiva mitica,portile deschise ; « nu credea in s-o apere » de valurile manioase,ce s-au pecetluit
- in atentia cititorului se aduce un sg fapt basmele pentru copii »,considerandu-se egalul nestiutei deasupra lui pt totdeauna ».
(prinderea pestelui fabulos) ; vietati : »Daca are ea vrajile ei,apoi le am si eu pe ale Gestul sau semnifica implinirea in taramul acvatic
- prin intermediul derularii narative – succesiunea mele ».Am putea spune ca Aliman se initiaza pt a dobandi pt ca, scufundandu-se in unde, in lumea din adancuri, el
momentelor subiectului fiind insotita de indici de putere si iscusinta,urmarind un animal misterios,iesit din isi redobandeste nemurirea.
spatiu si timp : „pe Bistrita‟, in timpul faptelor comun.Vanarea lostritei dureaza ani intregi,Aliman Astfel, « povestea lui Aliman a ramas vie… »,iar
mitice - si al personajelor,se transmite un implinindu-se,devenind un flacau frumos si puternic,pana fascinatia pe care aceasta o exercita asupra cititorilor este
mesaj : dorintele mai presus de fire nu pot fi cand,pe neasteptate,i se releveaza lumea de dovedita de « noi adaose si scornituri »,prin destinul sau
atinse in real si in lumea aceasta, dupa cum pe dincolo,fulgerandu-l cu adevarul ei absolut :prinde in exemplar Aliman initiand o practica a proliferarii povestirii.
Aliman iubirea il chema in adancuri ; brate,pt o clipa, vietatea lucitoare,ca pe o fata la hora ;dar Lostrita :
- interesul se concentreaza asupra situatiei care aceasta ii scapa :flacaul rateaza marea sansa a vietii Inceputul povestirii ancoreaza in plin
dezvolta un plan secund, al simbolurilor, cuprinse sale.De atunci,se schimba radical,devenind « ne- fabulos,povestindu-se o legenda populara despre « dracul
intre 2 limite structurale : prologul despre diavol om ».Dezamagit,parca,de aceasta neputinta,animalul din balta », intruchipat de o lostrita urisa care «a
(incipit) si epilogul despre transmiterea epicului magic dispare, reintrand incongruenta a 2 timpuri :cel ademenit multa lume », de la pescari icusiti la copii
popular(clansula) ; uman,liniar, si cel magic,etern. nestiutori care, furati de stralucirea ei, s-au inecat in apele
- marcile stilistice sunt frecventa formelor Abia acum personajul devine activ in taramul Bistritei, intrucat ea era mai ales « nesatula de carne de
verbale(care dinamizeaza relatarea), utilizate la mitic.Incercand si nereusind,prin toate tertipurile om ».
timpul trecut,in sp. Imperfect,pt a reface vanatoresti,sa anuleze granitele dintre cele 2 lumi,Aliman Asociind mediul acvatic miracolului, V.Voiculescu
atmosfera fabuloasa. apeleaza la un mag minor,care ii confectioneaza un totem descrie aparitiile posibile ale diavoluluicu atributele
- conflictul este liber ; –o lostrita lucrata in lemn- .Incantatia magica dezlntuie feminitatii : « fata suie care se scalda in valtori »,
- tematic,pov e diversa ; fortele apelor primordiale si, cand « a dat D-zeu de-a insistand asupra puterii malefice a acestei : « cursa pusa
- compozitional, respecta structura textului venit primavara. »apele dezghetate ale Bistritei coboara flacailor nestiutori, sa-i inece ».Fascinatia pe care o
traditional - introducere, cuprins si incheiere – dinspre munti si ii aduc lui Aliman,pe o pluta exercita « stima vicleana » asupra tinerilor pescari e
dar uneori compozitia poate recurge la tehnica sfaramata,fata chemata prin descantec.Primul lui gand diabolic,are urmari nefaste, si avertismentul nu face decat
« pov in rama » sau « pov in pov » este « s-o ascunda de ochii straini »,iar povestea incepe si sa avanseze ideea unui destin tragic, pe care continutul il
se consuma navalnic,deoarece « fusesera facuti si adunati va confirma.
inadins unul pe potriva celuillt ».

In simbolistica textului, lostrita este metafora idealului, « trecea ametitoare ca o Bistrita umflata de
reprezentarea zoomorfa a perfectiunii,expresia ispitei, sau fericiri ».Numai ca flacaul face o greseala fatala,fortand
Motivul vrajitoarei si al visului
intruchiparea fortelor malefice ale mediului granitele celor 2 lumi : vrea sa se insoare.Reactia fetei
acvatic ;portretul ei reprezinta mirajul erotic, pe care mult este coplesitoare : « ea a hohotit nebuneste, luandu-l de Vrajitoarea e un « alter ego » al personajului feminin,
timp il simte Aliman « in carnea bratelor ».Personificata, gat.Ea stia de ibovnic si de dragoste, nu-i ardea nici de construit pe baza faptului ca Bistriteanca nu-i da voie fetei
lostrita sta tolanita la soare «ca o domnita», are supletea popa, nici de biserica.Nu pentru asa ceva venise ea pe sa renunte la nemurire prin casatoria cu un muritor si,mai
unui trup adolescentin, se unduieste cu miscari femeiesti lume. » mult, religia noua, crestina, este si ramane pt ea
si este, in tot, un descantec de dragoste rostit dintr-o alta Finalul povestirii surprinde prin aceeasi logica necunoscuta.De aceea fata –lostrita- ,existand in mai multe
lume. putin inteleasa, nedezvaluita oamenilor comuni :lostrita se variante, isi protejeaza entitatea si respecta ordinea
Incantatia magica efectuata de Aliman dezlantuie intoarce din nou in apele Bistritei, « mai mare si mai ascunsa a lucrurilor.In mod cert,in lumea fantastica din care
fortele apelor primordiale si are, in scurt timp,efectele frumoasa »,pt ca flacaul sa abandoneze propria-i vine lostrita, mama acesteia e o intrupare extrem de
mult asteptate : Bistrita se umfla, peste noapte, din mal in nunta ;Aliman se arunca in bulboanele viiturii puternica, un dublu al fetei, care o ajuta sa depaseasca
mal, matura satele din amonte si aduce, pe o pluta, o Bistritel,disparand pt totdeauna. impasul creat prin cererea in casatoria a faclaului Aliman, de
faptura omeneasca neobisnuit, pe care, dintr-un gest Fata sau metamorfozare a lostritei ? fapt o amenintare de trecere a ei in lumea
barbatesc, Aliman o salveaza.Fata vine de departe, din Fata e o metamorfozare a lostritei, care comuna.Caracterul « sturluibatic » al femeii demonstreaza
netimp si, ca orice fiinta divina sau demonica aparitia ei simbolizeaza un arhetip marin.Legendele vechi vorbesc de versatilitatea fiintei incarnate, capabila de orice gest pt a
trebuie sa fie spectaculoasa.Uimirea privitorilor provine finite marine care iau infatisare umana: o fiinta marina, o pastra integralitatea spatiului magic.
din neobisnuita frumusete si salbaticie a fetei ;mai naiada a oceanului, mai vine cate o dat si se indrgosteste de
mult,« oamenii vedeau cu uimire cum se zbicesc repede pamanteni, fiind exclusa insa legarea destinelor prin Bistriceanca si fata ei apartin unui taram
straiele pe ea, iia, fota, opincile,ca si cum n-ar fi fost uda casatorie.Fata din povestea lui Voiculescu vine pentru a atemporal, situat in afara liniaritaii cronologice.De aceea,
niciodata[…]parul despletit pe umeri ca niste suvoaie implini chemarea totemului magic, dar nu poate incalca punctele liniare ale lumii satului sunt oricand accesibile
plavite rasfirate pe o stana alba[…] ochii, de chihlimbar interdictia de a se casatori cu un pamantean. lor, insa retragerea in taramul magic nu este posibila
verde-aurii cu strilici albastri, erau mari,rotunzi,dar reci decat pt ele.Pt mosneagul care isi amintea ca fusesera
ca de sticla[…] dintii…albi, dar ascutiti ca la Lostrita este un animal metamorfozabil, alungate din sat, faptele magice, creatoare ale realitatii
fiare ».Raportata la secventa initiala a textului,acest fantastic,cu o capacitate de materializare specifica diferite, sunt privite, dintr-o perspectiva comuna, ca opera
fragment demonstreaza ca lostrita prefacuta in femeie animalelor nazdravane.Poate fi considerata expresia unei a diavolului.
apartine mediului real, rustic, prin detaliile vestimentare, suprarealitati in lumea obisnuita a satului, a comunitatii «Ca un gust de departe al lostritei »
in timp ce « dintii ascutiti », »ochii…reci ca de arhaice, o reiterare a arhetipului feminin nemuritor, Sintagma face trimitere la persistenta unui cumul
sticla », « parul ca niste suvoaie » sunt semnele existentei reprezentat de naiade, sirene si nimfe ale raurilor si de senzatii in perceptia personjului, caci dupa atingerea
sale acvatice, care o fac asemanatoare cu infatisarea lacurilor. pestelui, el « ii simtea mereu povara si forma in mainile
pestelui descris la inceput : « trup sui de salau si pielea Verbele la imperfect : nedibace si in sufletul tulburat »
pestrita auriu, cu bobite rosii-ruginii, ca a pastravului ». Imperfectul este un timp trecut, durativ, care exprima o actiune
Asa cum Aliman isi confectionase un dublu inceputa si inca neterminata inainte de momentul vorbirii, respectiv Sub aspect stilistic, este o comparatie al carei
totemic din lemn, lostrita reapare la momentul potrivit si relatarii.Avand in vedere natura legendara a faptelor prezentate in prim termen e « dezmierdare ».Acest procedeu de expresivitate
isi trimite pe pamant un dublu cu forma umana, pastrand text, imperfectul are o functie evocativa si re-creeaza o atmosfera vine sa intareasca repercursiunea deja numita, « buimac »,
insa si atributele de vietate acvatica. mitica. deoarece lostrita se exercita asupra pescarului un sentiment
Lostrita pare sa aiba, de altfel, mai multe Majoritatea formelor vb sunt la acest timp, asemenea fascinatiei atingerii si a gustului deopotriva. Aliman o
metamorfozari, Bistriceanca insasi –mama fetei- parand proiectand astfel actiunea si eroii intr-o temporalitate simte « in carnea bratelor », in gust, ca pe o licoare ciudata, si o
tot o ipostaza a ei, venita sa se autoconserve, sa mentina vaga, indepartata, cu trimitere la mitologia universala – vizualozeaza « ca sageata licaritoare » sau ca o « zvarluga de
intact teritoriulmagic.Aceasta descriere a fetei, care nici dragostea dintre nereida Thetis si muritorul Peleu – fata ».Determinarea « de departe » vizeaza spatiul fabulos din care
nu are nume, primind unul de imprumut, profan –Ileana Frecventa verbelor este un argument al vine himera, departe de real, insa nu departe de sufletul
rebotezandu-se in noua lume – sugereaza o fiinta iesita caracterului narativ, iar persoana a III-a marcheaza pescarului,care va ramane « tulburat » si tanjind dupa gustul
din tipare, atragatoare si mortala in acelasi timp. existenta unui narator, din perspectiva caruia este absolutului.
Strilicii albastri nu sunt decat strafulgerarea prezentat materialul epic.
mortii victimei in ochii pradatorului deoarece Aliman,
flacaul implinit, numai bun de insuratoare nu poate fi
decat o victima a lostritei, un virtual candidat pt trecerea
in lumea cealalta.
Vitalitatea fetei se transmite si flacaului : ea
detine forte oculte, capabile sa-l faca « mai sanatos, mai voinic,
mai frumos si mai bun cum nu fusese niciodata ».Vremea chiar isi
modifica dimensiunile,

ARGHEZI, Flori de mucegai, analiza stilistica Strofa intai evoca o experienta limita,artistul fiind privat de LIMBAJUL ARTISTIC este bogat in termeni apartinand esteticii
libertate(in singuratate) si de conditiile minime necesare uratului.EPITETUL „firida goala”sugereaza mediul captiv precarsi
desfasurarii actului creatiei(in absenta hartiei si a tocului artistul singuratatea artistului. Metafora intunericului prezenta in ambele
Cuvinte cheie ars poetica, volum de versuri,pozie,strofe,figuri de scrie pe un „parete de firida goala”, pe „tencuiala”, folosind ca strofe”Pe intuneric,in singuratate”,”Era intuneric.Ploaia
stil,imaginar poetic unelte de scris „unghia” si ulterior „unghia cereasca”.Enumerarea batea......”.sugereaza absenta luminii fizice si spirituale.Enumeratia
numelor evanghelistilor Luca, Marcu,Ioan respctiv a simbolurilor este prezenta indeosebi in exprimarea concreta a creatiei”Stihuri
FLORI DE MUCEGAI este un poem scris de Tudor Arghezi si din sfera zoomorfa cu care acestia sunt asociati – fara an,stihuri de groapa”.Din punct de vedere morfologic este
deschide volumul de versuri cu acelasi nume,publicat in anul taurul,leul,vulturul- semnifica pe de o parte chemarea inspiratiei preferata o alternanta verbala a timpului trecut-imperfect”batea”
1931.Arghezi este un poet modernist,fapt remarcat si in tematica, divine prin invocarea numelor si simbolurilor divine si pe de alta cu cel perfect compus”am scris”,au lucrat”,s+a tocit”, m+am
inovatia stilistica,originalitatea ideatica si literara regasite in opera parte conditia artistului care este captiv fizic si spiritual,caci insesi silit”,ceea ce denota evocarea unei experiente cu reverberatii in
sa,in speta volumul FLORI DE MUCEGAI.Intregul volum de versuri nevoile ce se refera la senzatiile vitale-foame,sete-ajung la o forma constiinta artistului.Doar cand e vorba de creatia insasi este folosit
mai sus mentionat se inspira din atmosfera sumbra a universului paroxistica,la extinctie-„De sete de apa”_ „Si de foame de timpul prezent,sugerand caracterul etern al artei”Sunt stihuri ....de
carceral si a captivitatii scriitorului in inchisoarea Vacaresti. scrum”.IN aceste conditii potrivnice,actul creator isi pierde acum”.
ARS POETICA.Flori de mucegai este un poem manifest despre dimensiunea limitei temporale”stihuri fara an”, exprima iminenta . Atat prin imaginarul poetic cat si prin estetica
VIZIUNEA INFERNULUI UMAN vezi E.Simion. mortii”stihuri de groapa”,trece prin stari contradictorii ca uratului,FLORI DE MUCEGAI reprezinta o creatie literara originala
Flori de mucegai este o arta poetica nu numai singurate,disperare,sterilitate”Cand mi s+a tocit unghia demna de MODERNISMUL ROMANESC,Arghezi dovedindu+se un
pentru ca inaugureaza volumul omonim de versuri,dar si pentru ca ingereasca----Am lasat+o sa mai creasca-----Si nu a mai crescut- „bijutier al cuvantului si un artist de o mare profunzime filozofica.
Arghezi isi exprima in acest poem ideile filozofice,literare si estetice Sau nu am mai cunoscut”, speranta(vezi sintagma „unghia
pe care le dezvolta ulterior in intreaga opera.Este o ARS POETICA ingereasca”).
deoarece in poemul Flori de mucegai se regasesc conceptia despre Strofa a doua include imagini poetice de influenta
arta si conditia artistului-creator,tematica universului simbolista.Sentimentele si celelalte stari de spirit sunt in
claustral,ESTETICA URATULUI-o doctrina estetica ce promoveaza concordanta cu mediul ostil(ploaia care „batea
utilizarea unor termeni din sfera cotidianului si a banalului ,termeni departe,afara”).Disperarea,suferinta se reflecta in efotul fizic
ce prezinta categorii negative precum uratul, grotescul,trivialul, deosebit-„ma durea”,”sa se stranga”,”m+am silit”verbe folosite cu
bufoneria.Oximoronul din titlul poemului-flori de mucigai-reprezinta scopul de a accentua travaliul creator pana la limita biologiului-a
asocierea a doi termeni opusi ,floarea sugerand puritate,mucegaiul prceptiilor si a senzatiilor.Aceeasi suferinta este exprimata prin
invocand putrefactia.Utilizarea acestui oximoron vine sa metamorfoza „unghiei ingeresti” in „gheara”,metafore ce subliniaza
completeze optiunea lui Arghezi pentru estetica uratului. alternanta dintre speranta data de prezenta inspiratiei divine si
TEMA . Desi evoca atmosfera detentiei,a revoltei si a suferintei regresia,intoarcerea la instinctualitate,animalitate.Ultimul vers
umane datorate unei captivitati injuste,poemul arghezian se sugereaza increderrea in fortele proprii,in capacitatea de a crea”Si
refera,in fapt la truda creatiei desfasurate chiar si in asemenea m+am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga”.Utilizarea mainii
conditii vitrege. stangi denota prezenta laturii demonice in travaliul creatiei si
STRUCTURA.Poemul este alcatuit din doua strofe conceptia argheziana despre inovatie ,originalitate si imbogatire
asimetrice,1.strofa polimorfa, 2.catren. estetica in actul artistic,respectiv cel creator.
Vazind atitudinea transigenta a lui Lapusneanu, Motoc isi schimba Trezit din letargie si vazindu-se calugarit , Lapusneanu se infurie
Alexandru Lapusneanul
optiunea, ii cere iertare, si ipocrit, il sfatuieste pe domnitor sa intre strigand : “… de ma voi scula , pre multi am sa popesc si eu” si-I
in tara doar cu oastea pamanteana . Totodata, el il asigura de ameninta pe toti din jurul sau , intre care se aflau doamna
ajutorul multora dintre boieri . Intelegand intentiile vornicului, Ruxanda si Bogdan , fiul ei .
Considerat primul mare scriitor roman modern, Costache
domnitorul ii spune sincer parerea sa dar ii fagaduieste ca nu-l va Spancioc si Stroici , inapoiati de curand , o indeamna pe doamna
Negruzzi (1808-1868) a scris opere inspirate din trecutul istoric
ucide, insinuind ca ii este trbuitor ca sa se usureze de blestemele Ruxanda sa-I dea otrava , iar aceasta , speriata ca viata ei si
(“Aprodul Purice”,”Regele Poloniei si domnul Moldovei”) inca inainte
norodului . copilului sau este in primejdie si incurajata de mitropolitul Teaofan
de aparitia programului “Daciei literale” .
Aceasta prima pate contine si intriga actiunii, deoarece, pe langa , care-I promite iertatrea lui Dumnezeu , savarseste actul criminal .
conflictul declarat deschis dintre domnitor si boieri, este bine Dupa scurt timp , voivodul moare in chinuri , in mainile calailor sai
El va publica insa, conformandu-se programului amintit, cea mai precizata si hotararea lui Lapusneanu de a izbavi tara de toate .
valoroasa nuvela istorica din literature romana intitulata relele . Nararea faptelor se face in mod obiectiv , respectand , in general
“Alexandru Lapusneanul”, in anul 1890 in primul numar al revistei , izvorul de la care s-a porni , insa scriitorul isi ia cateva libertati in
“Daci literala”. Partea a doua, cu mottoul Ai sa dai sama, Doamna !, contine privinta unora dintre personaje (Tomsa , Spancioc , Stroici) si a
In acest scop, Costache Negruzzi s-a inspirat din cronica lui desfasurarea actiunii, intrucat cuprinde intamplarile determinate de actiunilor intreprinse de acesti , cu scopul de a asigura coerenta
Grigore Ureche, desi il citeaza pe Miron Costin, si infatiseaza in urcarea lui Lapusneanu pe tronul Moldovei . Astfel, Tomsa fuge in structurii narativesi de a mentine intensitatea conflictului dintre
cateva pagini cei cinci ani celei de-a doua domnii a lui Alexandru Muntenia, norodul intampina noul pe domnitor cu bucurie si cu domnitor si boieri . Totodata , punctual de vedere al scriitorului
Lapusneanu (1564-1569) . sperante , iar acesta incepe lupta impotriva boierilor care-l este rareori exprimat direct si atunci cu totul intimplator , prin
Dupa cum arata si titlul nuvelei, autorul isi propune sa scoata in tradasera . El ii ucidea fara mila la cea mai mica plingere sau expresii ca “aceasta desantata cuvantare “, “mediteaza vreo noua
relief, cu toata vigoarea, figura impresionanta a acestui domnitor, banuiala , ii deposedeaza de averi si , sfatuit si ajutat de Motoc , moarte” , “a-si dezvalui uratul caracter” , “dorul lui cel tiranic” etc.
personalitatea lui complexa si controversata . pune la cale noi razbunari . Pe linga naratiune , care este modul de expunere prominent ,
Fiind o opera epica, modul de expunere predominam al nuvelei Doamna Ruxanda , induiosata de lacrimile vaduvelor si ale autorul mai utilizeaza descrierea si dialogul , prima folosita si in
este naratiunea, prin intermediul careia autorul relateaza un sir de orfanilor si speriata de amenintarile unei vaduve , se hotaraste sa-I inegalabilul portret pe care il realizeaza doamnei Ruxanda sau in
intamplari, incepand su sosirea lui Lapusneanu inaintea celei de-a imbuneze inima crudului voievod si-I cere sa inceteze varsarile de reliefarea psihologiei maselor de tarani ridicati impotriva lui Motoc .
doua domnii si terminana cu moartea sa tragica. Ca orice opera singe . Lapusneanu ii promite un cinism , ca de poimine nu va mai Atit in naratiune , cat si in descriere sunt folosite numeroase
epica, spatiul si timpul actiunii sunt binr precizate, intamplarile vedea capete taiate si chiar a doua zi ii va da “ un leac de frica “ . arhaisme prin care scriitorul oglindeste vestimentatia personajelor
petrecandu-se fie in apropiere de Tecuci, fie in curtea domneasca, , obiceiurile , limbajul si admosfera epocii evocate : “zobon” ,
in biserica, sau in Cetatea Hotinului, de-a lungul intregii sale In partea a treia , intitulata Capul lui Motoc vrem … , actiunea “benisel” , “felendres” , “slic” , “jungher” , “spahiu” , “vornic” ,
domnii. Relatarea faptelor se face la persoana aIII-a si in mod atinge punctual culminant si cuprinde , in esenta scena decapitarii “aprod” etc.
obiectiv si de aceea autorul isi permite rare ori sa exprime un punct celor patruzeci si sapte de boieri si episodul uciderii lui Motoc de Dialogul ocupa , deasemeni , un loc privilegiat in structura
de vedere personalt (si atunci o face cu o mare retinere), putine catre multime . nuvelei , fiind una dintre modalitatile de seama prin care sunt
fiind chiar abaterile de la consemnarile cronicii care i-a servit ca Initial , voievodul sista impreuna cu boierii si norodul la slujba de reliefate trasaturile personajelor . De aceea , in functie de
izvor . la Mitropolie , ca , apoi adresindu-le-se , sa recunoasca , cinic , atitudinea si insusirile personajelor , el se poarta cind tensionat sau
Atitudinea si sentimentelesale sunt expimate insa indirect, prin crimele savirsite , motivindu-le prin binele si linistea tarii . El isi cinic , cand insinuant si ironic , cand sincer si disperat .
intermediul intamplarilor narate si al personajelor, cre se exprima apoi dorinta de a trai cu totii in pace si fratie si isi cere Acest mod de expunere se caracterizeaza si prin limbajul viu ,
caracterizeaza prin diversitate tipologica, incepand cu domnitorul iertare multimii adunate , invitindu-I apoi pe boieri la un ospat la colorat cu expresii , proverbe , metafore populare : “trantori de
Lapusneanu, domnita Ruxanda, vornicul Motoc, si terminand cu curte . care trebiue curatat stupul” , “sa faca din tantar armasar” , “lpul
Spancioc, Stroici si mitropolitul Teofan . La ospatul de impacare , Lapusneanu porunceste sa fie omoriti parul schimba dar naravul ba” , etc.
Intamplarile narate si personajele care participa la actiune care patruzeci si sapte de boieri . Capetele celor ucisi sunt asezate intr- Folosirea lui cu precadere in reliefarea insusirilor personajelor ,
constituie subiectul nuvelei riguros structurat in patru parti o uriasa piramida , acesta fiind “ leacul de frica “ promis doamnei mai ales ale lui Alexandru Lapusneanu , se explica prin faptul ca
precedate de cate un motto : Ruxanda , care lesina vazind aceasta grozavie . autorul pune accentual , ca in orice nuvela , asupro conflictului si a
I Daca voi nu ma vreti, eu va vreau …; Ridicata de slujitorii scapati de la macel , o mare multime se caracterizarii complexe a personajului principal , prezentat in
II Ai sa dai sama, Doamna !; adunase la palatul domnesc . Ea cerea capul vornicului Motoc , pe evolutia sa .
III Capul lui Motoc vrem …; care-l considera vinovat de tote relele indurate . Crutat initial , Datorita complexitatii personajului principal , datorita conflictului
IV De ma voi scula, pe multi am sa popesc si eu …; Motoc este dat de domnitor in mainile multimii dezlantuite , in cida puternic si tensionat , datorita unitatii compozitionale inchegate si
rugamintilor lui disperate si atfel voievodul isi duce la indeplinire echilibrate , nuvela “Axandru Lpusneanul” poate fi alaturata marilor
Prima parte, avan d mottoul Daca voi nu ma vreti, eu va vreau, planul sau diabolic , singurii care scapa fiind Spancioc si Stroici . realizari din literature universala , fapt ce l-a determinat pe George
constituie expozitiunea nuvelei si ni-l prezinta pe Alexandru Partea a patra (De ma voi scula , pre multi am sa popesc si eu) Calinescu (II) sa afirme ca ea “ar fi devenit o scriere celebra ca si
Lapusneanu sosind in tara cu ajutor turcesc pentru a-l inlatura pe constituie deznodamantul actiunii , din care aflam ca timp de patru Hamlet” , daca literature romana ar fi avut in ajutor prestigiul unei
Tomsa si a ocupa din nou tronul Modovei . ani Lapusneanul nu mai taiase nici un boier , dar nascocise alte limbi universale”.
El este intampinat de vornicul Motoc, de postelnicul Veverita de schingiuiri . Nelinistit ca Spancioc si Stroici trecusera nistru si nu Valoarea ei incontestabile este dovedita si de faptul ca I-a ispitit
spatarul Spancioc si Stroici, care - i lui Lapusneanu sa se inapoieze, putusera fi prinsi , domnitorul se muta in Cetatea Hotinului pentru pe multi alti scriitori de a o folosi ca izvor de inspiratie pentru
caci poporul nu-l vrea si nu-l iubeste . Hotarat sa puna ordin in tara a-I supraveghea de aprope , dar aci el se imbolnaveste grav si isi inspiratiile lor : Mihai Eminescu , Ion Pilat sau George Mihail
si sa puna ordine in tara si sa-I pedepseasca pe boierii lacimi si exprima dorinta de a ae calugari . In timpul unei crize , mitropolitul Zamfirescu .
tradatori, domnitorul respinge categoric pretentiile celor patru , crezand ca voievodul se stinge , il calugareste , dindu-I numele
boieri si promite ca va mantui tara . de Paisie , si il proclama domn pe liul lui Lapusneanu , Bogdan .

Maitreyi În epoca iubirii pentru Maitreyi, Allan ţine un jurnal intim pe care îl Faptele sunt consemnate după cum s-a priceput
de Mircea Eliade corectează mai târziu când istoria acestei iubiri s-a consumat. În atunci, dar autorul are brusc o luminare care îi favorizează o ironie
momentul în care Allan îşi scrie jurnalul, el nu mai ştie cum va de semnificaţii. Întâlnirea din bibliotecă îi apare la fârşit lui Allan ca
Mircea Eliade reprezintă prin romanul “Maitreyi” sfârşi totul, dar când rescrie jurnalul în vederea romanului, deja un eveniment care i-a schimbat destinul datorită semnificaţiei
primul roman românesc exotic din literatura română. La prima cunoaşte sfârşitul. Acest procedeu poartă numele de procedeul înalte pe care o poate contempla dintr-o perspectivă târzie a iubirii
vedere s-ar putea spune că romanul îşi permite o dramă esenţială dublei perspective, procedeu cu care suntem familiarizaţi încă din consumate. Abia după ce povestea de iubire s-a încheiat, Allan
şi un monolog interior sau un flux al conştiinţei pornind de la debutul romanului. “Am şovăit atâta în faţa acestui caiet pentru că poate spune că evenimentul cheie din viaţa lui a fost întâlnirea
experienţa pe care eroul, Allan, un tânăr englez, o are la Calcutta. n-am izbutit să aflu încă ziua când am întâlnit-o pe Maitreyi. În picioarelor din bibliotecă.
“Maitreyi” lasă impresia de capodoperă pentru că ocupă în multe însemnările mele din acel an n-am găsit nimic.” Este clar că avem Deşi avem un personaj care e şi narator şi şi
privinţe o poziţie singulară. Apărut în 1933, după “Izabelle şi apele de-a face cu un autor implicat, un autor de-o potrivă narator şi autor al romanuli, totuşi romanul nu rămâne strict în limitele
diavolului” romanul e o poveste de dragoste care seamănă a personaj. Allan îşi asumă toate aceste roluri pentru a demonstra că jurnalului. Datorită dublei perspective jurnalul e mereu secundat de
“Tristan şi Isolda” sau chiar a “Romeo şi Julieta” şi asta pentru că e jurnalul şi romanul sunt suprapuneri ale unei realităţi faţă de care prelucrarea romanului, ceea ce face din autor un personaj implicat
redată povestea dintre Allan şi Maitreyi. Elementele strict se află la o oarecare distanţă şi pe care încearcă să o prezinte omniscient şi în plus, în ciuda omniscienţei, totuşi romanul are un
autobiografice sunt amestecate în poveste de iubire în aşa fel încât retrăind evenimente. Există astefel o distanţă de natură tempotală caracter deschis. După ce a fost alungat de Sen şi după ce a
ficţiunea apare complet purificată artistic. între vocile romanului, una acceptă determinantul de “atunci” şi încercat să se vindece de iubirea lui nefericită trăind singur o
Naratorul e însuşi Allan, pe care Sen îl cheamă în alta e cea de “acum”, care comentează paginile jurnalului. Această perioadă într-o chilie a mănăstirilor din Himalaya, Allan se întoarce
casa lui cu scopul declarat de a-i înlesni viaţa într-o Indie prea distanţă capătă oarecum şi un sens moral pentru că aprecierea la Calcutta, află că Maitreyi e pe cale să-şi piardă minţile, că s-a
complicată pentru un european, dar şi cu intenţia secretă de a-l inferioară şi calitatea ei diferă. În jurnal Allan descoperă lucrurile şi dat unui vânzător de fructe spunând că va fi gonită şi ea de tatăl
înfia mai târziu. Acest ultim detalui Allan nu-l va afla decât după un le prezintă în unele situaţii sumar. În partea de roman, lucrurile ei. Toate acestea nu sunt decât nişte presupuneri pentru că n-a
timp, când va înţelege şi interesul principal al lui Sen pentru el. În sunt deja analizate, filtrate. Scena din bibliotecă pare redată “atât citit scrisorile ei, n-a vorbit direct cu Sen să-i spună ce s-a
casa inginerului Allan o cunoaşte pe Maitreyi. La început nu se de sumar, atât de şters”, pe când retrăirea ei e foarte puternică întâmplat şi e frământat de o grămadă de întrebări intrând într-un
simte atras de Maitreyi, care i se pare ciudată fizic şi încât se ajunge la paradox. Consemnarea imediată, fidelă, nu mai fel de joc al presupunerilor. Naratorul ionic (autor de romane
compotamental, dar treptat se îndrăgosteşte de Maitreyi, care garantează adevărul, pe când, prelucrarea consemnării din jurnal realiste de tipul lui “Ion”) are nevoie să privească în ochii
practit îl introduce în tainele jocului erotic indian. Apropierea se devine proaspătă şi trăită cu intensitate. Jurnalul intim îşi pierde personajelor pentru a scăpa de incertitudine, dar pentru că n-o
face treptat. Allan reconstituie toate faptele dintr-un jurnal după ce inocenţa devenind interesat şi interesant după o perspectivă mai poate face, şi ca să capete credit, lasă romanul cu final deschis.
va fi izgonit din casa inginerului şi după ce va căuta să-şi înţeleagă îndepărtată asupra evenimentelor. În momentul în care Allan scrie Reîntorcându-ne la scena din bibliotecă putem sesiza câteva
propria situaţie. Urmărind reconstituirea, cel mai semnificant romanul el vede limpede romanul, el vede limpede lucrurile despre aspecte absolut noi în panorama romanului românesc. În primul
moment din evoluţia acestei iubiri se află în capitolul opt al care a scris atunci în roman. Tehnica e a replay-ului sau a stop rând, băiatul nu-şi poate explica puterea de seducţie pe care o are
romanului, în scena din bibliotecă. Îi vedem pe cei doi protagonişti cadrului şi e una cinematografică favorizată de jocul dublei Maitreyi asupra lui şi asta pentru că ceea ce se întâmplă acolo nu e
catalogând cărţile lui Sen şi seamănă oarecum cu o scenă din perspective. Recitind jurnalul Allan reface filmul evenimentelor şi-şi o îndrăgostire banală, ci e un fel de vrajă pe care tot timpul are
romanul “Roşu şi negru” al lui Stendal. În bibliotecă, cei doi par permite luxul de-a sta asupra unor scene care ni se par mai tendinţa s-o analizeze în clipele de luciditate, când nu e cu Maitreyi
emoţionaţi de întâlnirea lor, lui i se pare că e vrăjit de interesante. Viziunea autorului este şi ea dublă, dar căştigă teren şi vine în contrazicere constată la început cu părerile lui despre
personalitatea fetei, nu chiar îndrăgostit, iar fata se fâstâceşte viziunea omniscientă. Sentimentul că autorul prelucrează viaţa este iubire. În aceste pagini găsim autoanaliza psihologică. Analiza
fermecată de intimitatea creată. Este prima experienţă erotică pe foarte puternic şi conduce la o reconsiderare a structurii romanului. psihologică e un procedeu utilizat de toţi romancierii noştri de
care autorul o poate reconstitui, respectiv, emoţia apropierii Romanul ţine de rolul autorului implicat în faptele romanului. seamă de la B. P. Haşdeu la A. Holban şi are mereu două laturi.
picioarelor. Scena e importantă prin faptul că demonstrează că
Allan are o dublă perspectivă asupra evenimentelor, una
contemporană şi alta ulterioară..

Într-o parte e exprimată dorinţa naratorului de a Prin iubire se înţelege contopirea cu lumea, cu E apoi experianţa erotică care presupune un fel
privi conştiinţa persoanei sale ca pe ceva raţional. Pe de altă parte pământul mamă, cu cerul, cu lumina, cu tot ceea ce poate însemna de ceremonial erotic şi mistic. La început, carnalul nu exclude
caută nişte instrumente distante, lucide, de a înţelege viaţă. Allan e avertizat de la bun început că gândirea indiană va sacrul. Pentru ca apoi să îl implice. Această experienţă poate fi
comportamentul persoanei sale. Din acest punct de vedere se- avea foarte multe surprize pentru el, care se vor manifesta prin considerată o logodnă mistică. Următoarea etapă e jocul piciorului.
ndoieşte de valabilitatea perspectivei apropiate şi preferă şi una conţinutul şi forma unor practici locale. Când e silit să inventeze o E o treaptă superioară a acestei experienţe şi e identică cu
îndepărtată. Înţelegerea psihologică e mai de grabă o revelaţie, poveste pentru mica Chabu, o poveste cu copaci vorbitori, el îşi dă posesiunea jocului, cu înălţarea în pasiune, chiar cu o formă de
demonstrăm astfel că sufletul uman e iraţional. La început i se pare seama că fata chiar crede că pomii vorbesc. De fapt convingerea ei contact cu absolutul. Jocul piciorului e creator de iluzie perfectă.
doar că o iubeşte pe Maitreyi şi mărturiseşte că se simte atres de e o reminiscenţă de pateism. Şi i se pare foarte interesant că După jocul piciorului urmează experienţa sexuală şi cununia accea
altceva, de farmecul ei feciorelnic. Pare destul de lucid ca să se Chabu nu face nici o deosebire între sentimentele ei şi sentimentele în faţa elementelor vitale ale universului. Se obţine prin iubire
analizeze concret. Însă nu mai este tot atât de lucid când se lasă obiectelor. Mai târziu, când Maitreyi îi vorbeşte de dragostea ei absolutul.
târât de sentimentele sale pentru Maitreyi şi de jocul erotic pe care pentru un pom, constată că modurile de a iubi sunt foarte diferite Jocul erotic e observat mai întâi de Chabu din exterior. Chabu îl
fata-l propune În general, când pasiunea există, cu greu se poate şi că indienii încearcă să înţeleagă lucrurile cu sufletul şi nu cu iubeşte pe Allan fără să-şi dea seama şi pentru că este foarte mică
controla jocul erotic sau întâlnirea obişnuită. În preajma ei Allan e mintea. Există o forţă magică care orbeşte raţiunea. Acea forţă e şi nu ştie să-şi explice sentimentele, pasiunea ei se transformă
cuprins de o presimţire ciudată, privirile lor se întâlnesc, băiatul se pasiunea. Allan încearcă să reţină din hinduism şi brahmanism într-o nebunie, se îmbolnăveşte, are perioade de comportament
simte străbătut “de un fluid suprafiresc de dulce”, devine incapabil câteva elemente, dar asta nu înseamnă că romanul e construit pe deviant, chiar violent uneori şi această dragoste suprimată o
să i se împotrivească fetei şi de-o dată farmecul erotic e ca o un fond oriental propriu-zis. Îşi dă seama că el a devenit convertit transformă într-o victimă şi Chabu moare înainte de a-şi reveni.
otravă fără antidot. În acea perioadă iubirea e definită ca o fericire la pasiune, însă iubirea ar trebui să presupună nişte condiţii Rolul ei în conflict e important. Ea e aceea care prinde din casă
calmă şi totuşi violentă. Astfel spus e pasiunea care potoleşte toate universale. Orice convertire constă într-o intrare treptată într-un rol fiorii iubirii, care ascunde la început pasiunea celor doi, dar care îi
neliniştile cu excepţia simţurilor înseşi şi care devine un fel de străin. Convertirile subite sunt foarte rare. denunţă doamnei Sen când devine geloasă că ea defapt e o
împlinire ce nu lasă nici un spaţiu gol. Dragostea dintre cei doi e Revelaţia sufletului Maitreyiei, al unei fete foarte dotate pentru îndrăgostită care nu are conştiinţa limpede a iubirii. Însă cea mai
esenţă mistică, fizică şi metafizică pentru că jocul erotic coboară dragoste, pătrunde treptat în conştiinţa lui Allan, care devine lovită persoană din acest joc e Maitreyi, care consumă focul
prin nişte forme tradiţionale din viaţă. Astfel se explică şi fericirea subjugat, vrăjit de dulceaţa focului erotic, însă, la capătul acestiu pasiunii până la capăt. Şi când e despărţită de Allan “înnebuneşte”.
paradisiacă, care dă eroilor impresia că participă la un mister joc, pentru jucător, nu mai există întoarcere. Jocul erotic e pentru Cineva îi spune lui Allan că Maitreyi a înnebunit fiincă ţipă întruna.
cosmic. Maitreyi expresia celei mai serioase înţelegeri ale iubirii. Ea nu are Allan trece mai uşor peste ruptura de Maitreyi. Pompiliu
În roman, Eliade insistă de câteva ori pe suprasexualitate nimic din cochetăria superficială cu care Allan fusese obişnuit. Şi Constantinescu explică această trecere facilă a lui Allan din
considerând că acestea caracterizează dragostea indiană după care totuşi ceva nu se potriveşte. Ea ştie că Narendra Sen l-a adus în considerente de concepţie europeană, laică, orgolioasă. George
omul are conştiinţa că participă la marele tot şi că are o dorinţă casă pe Allan nu pentru a şi-l face ginere, cum îşi imagina el Călinescu îl consideră un experimentator lucid, un personaj uşor
impresionantă de a se dărui. În roman sunt foarte multe feluri de a uneori, ci pentru a-l înfia. Allan, datorită avansurilor fetei, oarecum odios care a trăit o experinţă erotică oarecare. E adevărat că
iubi. De exemplu: Allan nu înţelege de la început că fetele au observate la început şi apoi ignorate de părinţi, credea că intenţia George Călinescu e dur cu personajele romanului “Maitreyi”. Şi
fiecare un copac al lor de care sunt îndrăgostite, nu înţelege lui Sen era înspre direcţia pasiunii. Abia când este robul zăpăcelii totuşi Eliade recunoaşte că Allan a avut experienţa pasiunii şi că a
pasiunea cu care Maitreyi păstrează o şuviţă albă din părul lui erotice înţelege că lucrurile cu părinţii nu stau chiar aşa şi că atins prin Maitreyi absolutele în iubire. Şi atunci finalul din roman,
Tagore, care-i fusese guru. Allan e la început pentru Maitreyi un iubirea trebuie ascunsă. Jocul erotic are nişte etape. La început e perioada petrecută la mănăstirile din Himalaya ar trebui
neiniţiat, un superficial european, care ignoră multe lucruri din un joc neangajat, jocul cu cărţile. Apoi e jocul privirilor, după care interpretate ca o boală. La mănăstiri Allan cunoaşte o altă fată cu
jurul lui. Treptat, acesta va cunoaşte farmecul iubirii mistice, va tinerii cad într-un fel de transă. Vine apoi jocul mâinilor, de o care iar are o experienţă pe care n-o mai considerăm erotică în
accepta flacăra pasiunii şi se va lăsa mânat în jocul iubirii după senzualitate mai pronunţată. sensul propriu. Ci ar trebui să vedem în ea o încercare de
voia fetei. Maitreyi e pasională, dar nu capricioasă. Ea atribuie vindecare. Este un om hăituit, distrus, care încearcă să-şi revină. Şi
iubirii un sens diferit de cel european. începe să aibă obsesie ochilor ei. Ar vrea s-o mai privească o dată
pe Maitreyi. Mai degrabă pentru a-şi dovedi că trăieşte
Criticul de la Dacia literara sustine ideea ca originalitatea nationala Totodata el a sprijinit tiparirea celebrelor volume de poezii populare
Dacia literara
este insusirea cea mai de pret a unei literaturi condamnand in felul ale romanilor. Drept marturie pentru importanta acestor tiparituri
acesta imitatiile si traducerile mediocre care au devenit „o manie sta faptul ca scriitorul Costache Negruzzi a scris celebra nuvela
Dacia literara a aparut la Iasi intre ianuarie si iunie 1848 primejdioasa deoarece, omoara in noi duhul national”. Alexandru Lapusneanul inspirandu-se din cronicile moldovenesti.
sub conducerea lui Mihail Kogalniceanu. Asa cum arata si Kogalniceanu recomanda inspiratia din realitatea autohtona. Nuvela „Alexandru Lapusneanul” publicata in primul numar
denumirea revistei, Kogalniceanu se adreseaza tuturor scriitorilor „Istoria noastra are destule fapte eroice, frumoasele noastre tari al revistei constituie o aplicare a principiilor enuntate de
din proviincile romane si tocmai de aceea ia aceasta denumire de sunt destul de mari, obiceiurile sunt destul de pitoresti si de Kogalniceanu in „Introductie”. Nuvela a fost inspirata din izvoare
Dacia. In mod special, revista este dedicata literaturii si istoriei. In poetice, pentru ca sa putem gasi si la noi sujeturi de scris fara sa istorice, sursa principala fiind cronica lui Grigore Ureche. Cea dintai
primul ei numar din ianuarie 1848, Kogalniceanu a publicat celebra avem pentru aceasta trebuinta sa ne imprumutam de la altii”. calitate a nuvelei consta in faptul ca autorul, pornind de la surse
„Introductie” care va deveni programul romantismului romanesc. Kogalniceanu insista si asupra legitimitatii spiritului critic: „vom istorice sarace, a creat o actiune densa, cu un ritm alert, in care
Kogalniceanu traseaza nu doar programul revistei, ci si critica cartea, nu persoana”. Dupa ce aduce un omagiu inaintasilor intamplarile sunt memorabile, iar personajele sunt puternic
programul viitoarei orientari a literaturii romane, astfel, in acest celor care creasera primele publicatii „Curierul”, „Curierul de ambe individualizate.
articol-program, Kogalniceanu sustine urmatoarele idei: sexe”, „Curierul romanesc”, „Albina”, Kogalniceanu defineste
combaterea imitatiei si a traducerilor mediocre; crearea unei telurile si programul Daciei literare.
literaturi nationale inspirata din istoria poporului nostru, din Astfel, evocarea unor personalitati sau momente ale istoriei
frumusetile pamantului romanesc, din obiceiurile populare; nationale, antiteza intre trecutul glorios si prezentul decazut,
realizarea unei limbi romane unitare si ale unei literaturi nationale. valorificarea traditiei folclorice, a miturilor si a specificului local,
Kogalniceanu isi propune sa continue activitatea unor descrierile de natura sau constiinta schimbarilor pe care le aduce
carturari romani din perioada anterioara: Ion Heliade Radulescu, timpul, sunt specifice romantismului si constituie surse de inspiratie
Gheorghe Asachi si Gheorghe Baritiu. Dacia literara isi propune sa pentru scriitorii pasoptisti, cum ar fi Vasile Alecsandri (Dan,capitan
faca abstractie de locul de unde provine autorul, sa fie o „foaie de plai; Dumbrava rosie; Pasteluri), Grigore Alexandrescu (Umbra
romaneasca” publicand „productii romanesti”, „fie din orice parte a lui Mircea.La Cozia); Alecu Russo (Cantarea Romaniei); Dimitrie
Daciei numai sa fie bune”. Bolintineanu (Muma lui Stefan cel Mare; Florile Bosforului), Vasile
Revista isi fixeaza drept tel literatura fara a parasi, insa, Carlova (Pastorul intristat).
telurile politice nationale.
Kogalniceanu i-a ajutat si pe tinerii scriitori publicand
cronicele moldovenesti chiar in primul numar al Daciei literare.

Junimea Titu Maiorescu A făcut aprecieri despre:


Convorbiri literare -îndrumător al culturii şi literaturii române- Vasile Alexandri:
-"cap al poeziei noastre literare".Apreciază calitatea sa de culegător
Junimea=societate culturară constituită la Iaşi prin 1863- Numele lui Titu Maiorescu este legat de societatea Junimea,care şi de poet ce a scris "doine şi lăcrimioare".Elogiază volumul
1864,după opinia fondatorilor ei,cinci tineri intelectuali:Titu a fost întemeiată de Titu Maiorescu,P.P.Carp,Theodor Rosetti,Iacob "Pasteluri" pe care îl consideră "podoabă a literaturii noastre
Maiorescu,Petre Carp,Iacob Negruzzi,Vasile Pogor şi Theodor Negruzzi şi Vasile Pogor.La societatea Junimea Titu Maiorescu şi-a însufleţite de simţire curată şi puternică a naturii".Observă că
Rosetti pe care afinităţile dintre personalităţile lor îi unesc într-un început activitatea prin introducerea unei antologii a poeziei acestea "sunt scrise într-o limbă frumoasă"."Rapsod al
cenaclu în care se dezbat public probleme culturale de seamă din româneşti ,antologie ce cuprindea poezii ale lui Vasile evenimentelor epocii în care a trăit".
epoca de după 1860:probleme de ortografie şi limbă,proiectarea Alecsandri,Grigore Alexandrescu. Andrei Mureşian:
unei antologii de poezie românească,organizarea unor conferinţe Criterile după care Titu Maiorescu îşi realiza critica literară se -a scris multe versuri dar s-a făcut cunoscut prin publicarea
prin care să răspândească în public o serie de cunoştinţe vroiau exclusiv estetice. "Deşteptării României".
istorice,politice,economice şi de cultură. În societate Titu Maiorescu era un mentor,lansând şi susţinând Octavian Goga:
Junimea reprezintă cea mai importantă grupare literară din cea nume care s-au înscris în istoria literaturii . -publicase volumul "Poezii " în 1805 şi îl propune pentru premierea
de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea.Tudor Vianu apreciază că În ceea ce priveşte problemele limbii,Maiorescu a închegat un academiei.
Junimea reuneşte cele mai mari personalităţi intelectuale ale sistem ortografic raţio- Elogiază forma frumoasă a versurilor,emoţile izvorâte din viaţa
vremii. nal prezentat în "Despre scrierea limbei române",articol în care naţională.
Istoric: criticul luptă împotriva publiciştilor ardeleni şi Ioan Slavici:
1.1864-1874 cu un caracter polemic,vizând problemele legate bucovineni,continuitori ai tradiţiilor latinizate.O altă problemă -"Prin nuvele a dat bătrânei Europe prilejul unei emoţii esteticedin
decultură,literatură,limbă. lansată de Titu Maiorescu este "Teoria formelor fără fond".Zoe chiar izvorul cel curat al vieţii poporulut nostru".
2.1874-1885 etapa formărilor marilor clasici : Dumitrescu Buşulenga consideră că această teorie are un "dublu Ion Creangă:
Eminescu,Creangă,Caragiale,Slavici etc. . tăiş".Teoria se referea la ideea că :instituţiile împrumutate din alte -era considerat un mare povestitor pe care îl putea aşeza alături de
În 1870-1890 literatura atinse apogeul în cele trei compartimente părţi,din alte culturi,nu pot dăinui ca forme,"nu pot trăi decât dacă Floubert,Niev şi Dickens.
ale sale:proză,poezie cresc din rădăcini autohtone". Mihail Sadoveanu:
şi dramaturgie=epoca nmarilor clasici. În privinţa folclorului criticul junist vede în folclor temelia pe -Este original prin:tipologie,descriere de natură,umor sobru,fond
3.după 1885,"Junimea" şi redacţia de la "Convorbiri literare" se care se poate înălţa o cultură durabilă,plină de specific naţional,valoare morală.
mută la Bucureşti.Revista cercetează înspecial naţional.Începând cu Titu Maiorescu critica literară capătă Referirile sunt făcute la "Dureri înăbuşite","Crâşma lui Moş
filozofia,istoria,geografia;dobândeşte un caracter academic. rigoare,deşi uneori ea era prea aspră("Intră cine vrea,rămâne cine Precu","Povestiri","Şoimii" etc.
Convorbiri literare=revista cu cea mai mare longevitate;apare între poate"), prea judecătorească ,dar a fost necesară "într-un moment
1867 şi 1944, de creştere al litraturii".
constituind cel mai important moment al presei româneşti. În calitate de critic,Titu Maiorescu a fixat terminologia de
Perioade: specialitate în critică şi estetică;analizele pe care le-a făcut
1.1867-1886 reprezintă perioada de glorie. operelor lui Eminescu,Caragiale,Sadoveanu,Goga vor fi exacte şi
2.1886-1944 apare la Bucureşti,avându-l ca redactor pe Iacob pertinente(adevărate),dar în teoriile generale estetice el va rămâne
Negruzzi,predând apoi conducerea unui comitet format din foşti într-un tărâm depăşit,acela al "artei pentru artă".
elevi ai lui Titu Maiorescu(Mihail Dragomirescu,Simon Eugen Lovinescu vorbind despre Titu Maiorescu considera:"critica
Mehedinţi,P.P.Negulescu,Rădulescu-Motru). lui Maiorescu a fost exclusiv culturală,normativă şi s-a exercitat
Scopul revistei: numai în cadrele orientărilor generale.Ea a plecat de la constatarea
-răspândirea spiritului de critică literară autentică. unei realităţi."
-încurajarea liteaturii naţionale. Tudor Vianu atrage atenţia asupra justeţii judecăţilor lui
-combaterea imitaţilor operelor străine. Maiorescu şi asupra nuanţelor pe care criticul ştia să le pună în
Colaboratori: caracterizarea unor autori atât de diferiţi ca valuare.
-Mihai Eminescu publică majoritatea poeziilor sale. Cât despre "O cercetare critică asupra poeziei de la 1867"
-Ion Creangă "subpublică" primele trei părţi ale "Amintirilor" şi :"Poezia,ca toate artele este chemată să exprime frumosul spre
poveşti. deosebire de ştiinţă care se ocupă de adevăr."
-Ion Luca Caragiale "subpublică" majoritatea comediilor sale. Ideea:deosebirea între artă şi ştiinţă,rolul poeziei şi al ştiinţei.
-Ioan Slavici publică nuvele şi poveşti. În concepţia lui Maiorescu,"ideea sau obiectul exprimat prin
-Vasile Alecsandri,George Coşbuc,Panait Cerna,Octavian Goga,Dinu poezie este întotdeauna un simţământ sau o pasiune şi niciodată o
Zamfirescu, cugetare exclusiv intelectuală".
I.Al.Brătescu Voineşti şi alţi scriitori reprezentativi ai vremii. Ideea:ideea din poezie este reprezentată de sentimente.
Asemănîri cu paşoptiştii: "Limba este materia primă a literaturii,aşa cum piatra sau
-dorinţa de a realiza o cultură şi o civilizaţie autentic bronzul pentru sculptură,
românească,dar cu deschidere spre Europa. culorile pentru pictură,sunetele pentru muzică".
-păstrarea elementului autohton naţional(nu prin imitaţie). Din punctul de vedere al lui Titu Maiorescu există cuvinte poetice
Deosebiri faţă de paşoptişti: şi nepoetice.Unele trezesc imagini sensibile,altele nu.
1.atitudine: "Observări polemice"este unul din studile critice cele mai
paşoptişti:exaltare,frenezie. închegate.Autorul nu este antitradiţionalist,dar critica lui Maiorescu
junimişti:spirit critic,analitic,măsură,luciditate. este pertinentă acolo unde exagerarea şi entuzi-
2.vârstă: asmulsupervicial tind să strâmbe adevărul.
paşoptişti:aproape adoleşcenţi. "Poeţi şi critici"-unul dintre cele mai controversate ale lui Ttu
junimişti:tinereţe maturizată. Maiorescu.Esenţa criticului de a fi flexibil la impresile
3.configurare estetică: poeţilor.Esenţa poetului este de a fi inflexibil în propria sa impresie.
paşoptişti:romantism.
junimişti:adaugă romantismului elemente clasiciste dar şi
realism în stadiul incipient.
Răzvan şi Vidra Ca erou romantic el este structurat
- dramă romantică - contradictoriu: înzestrat cu calităţi de excepţie, de care este
conştient, dar neputiincios în afirmarea lor, pentru că drama
Drama este o piesă de teatru cu un conţinut grav, Răzvan şi Vidra este, în primul rând, după cum spunea G.
tratat uneori într-o manieră comică, ceea ce permite amestecul Călinescu, drama individului apăsat de prejudecata publică: „Eu,
celor două categorii fundamentale ale genului dramatic: comicul şi ţigan! Eu...o, Jupâne! / Decât, vai, decât amar, / Mai dulce-i
tragicul. Drama este o specie modernă a genului dramatic, rezultat spânzurătoarea / Nu mai aştept în zadar!” Comportamentul şi
al unei mai mari libertăţi de creaţie. În dramă se regăsesc mai faptele sale arată însuşiri alese: ştiutor de carte: „Dintre mii de
multe curente literare printre care şi romantismul. Romantismul ţigănime, ştiut-am să-nvăţ scrisoare / sârbească şi românească,
este un curent literar apărut în prima jumătate a secolului al XIX- încât ajunsei de mic / În casa mitropoliei cel mai isteţ grămătic...”,
lea, în Anglia, Germania şi Franţa. cinstea: „Mama, buna măiculiţă, din mormânt ar tresări / De-ar şti
Piesa „Răzvan şi Vidra” este o dramă romantincă că în pieptu-mi se mişcă păcatul de-a tâlhări”, generozitatea,
care urmăreşte destinul lui Răzvan, evoluând de la condiţia sa de cutezanţa în lupta pentru dreptate şi curajul răspunderii: „El nu-i
ţigan liber la aceea de domnitor al Moldovei. În această piesă vinovat sărmanul; cântecul fcut-am eu; / L-am scris, l-am lipit şi
întălnim mai multe trăsături ale romantismului cum ar fi evaziunea pace!”
în trecut, istorie sau tradiţie, Bogdan Petriceicu Hasdeu pornind de Suflet generos, Răzvan se comportă după legile
la cronica lui Miron Costin şi de la un studiu istoric consacrat lui morale nescrise ale haiducilor. Când e prins Zbierea, din cauza
Răzvan de Nicolae Bălcescu. Întâlnim motivul destinului care căruia fusese făcut „rob pentr-un galben”, Răzvan îl iartă:
aminteşte de tragedia greacă antică: „Tu! Da, tu eşti o unealtă a „Răzbunarea cea mai crudă este când duşmanul tău / E silit a
puterii fără nume,/ Care ţese nevăzută toate lucrurile-n lume, / recunoaşte că eşti bun şi dânsu-i rău!”
Astfel c-ades muritorul, bun ca blândul mieluşel / Face rele peste, Avântul romantic al personajului se împleteşte cu
făr‟ s-o ştie singur el!”. La nivel artistic predomină antiteza, clasicismul construcţiei realizată într-o structură unitară echilibrată.
procedeu specific romantismului, antiteză pe care o putem observa În opera „Răzvan şi Vidra” se mai regăsesc şi alte
foarte bine între Răzvan şi Zbierea, personaje care în final îşi caracteristici specifice romantismului cum ar fi amestecul genurilor
găsesc sfârşitul împreună datorită aceluiaşi motiv: dorinţa de sau subiectivismul. Romantismul promovează alături de poezia
putere şi lăcomia: „Nu-mi ziceai tu, oare, Vidro, să fiu întocmai ca lirică sau proză şi dramaturgia, creând astfel noi specii printre care
Sbierea? / Eu cu cinstea şi mândria, el cu prada şi averea! / Dar şi drama.
ce-i mai trebui acuma mii de galbeni în grămezi? – Ce-mi foloseşte Prin încercarea de a reda culoarea locală şi
domnia?... Pe-amândoi aci ne vezi / Praf, pulbere şi cenuşă! ... atmosfera epocii, prin alegerea unor personaje care întruchipează
Nebuni, ce din lăcomie, / El pentr-o biată lescaie, eu pentr-un ceas caractere puternice, dominate de câte o pasiune devoratoare, care
de mândrie”. Mai întâlnim deasemenea şi comparaţia romantică „O îi susţin pe parcursul devenirii lor, dar le provoacă în final
faptă cât de frumoasă, ca o floare cu otravă, / Tăinuieşte câteodată înfrângerea şi chiar tendinţa de a amesteca solemnitatea tragicului
pieirea cea mai grozavă!...” Este întâlnit şi umorul popular: „Bre! cu omenescul, cu trăsăturile individuale care umanizează
Ce de mai boierime! Doi jupâni ş-o jupâneasă! / Parcâ-i la curtea personajele, Răzvan şi Vidra este o piesă romantică, deşi apare,
domnească! / O adunătură aleasă!”, proverbul popular: „Fie pâine într-un moment când curentul romantic începea să dispară.
cât de rea, / Tot mai dulce mi se pare, când o ştiu din ţara mea”, Piesa apelează la o serie de convenţii şi teme
dar şi versuri cu valoare de pamflet social: „Astfel şi boierul ăsta e cunoscute în literatura romantică, pe care autorul le dispune în
painjinul sătul, / Gata să-şi mai dreagă cursa, tot strigând că nu-i cadrul unei existenţe istorice reale, cum ar fi: tea săracului
destul!” şi versuri de factură populară: „Moartea-i mireasă/ îmbogăţit din întâmplare,care refuză bogăţia, a stăpânului devenit
Normântu-i casă, / Viermii sunt naşi, / Hai la vrăjmaşi!...” În robul robului său,a celui dispreţuit care se ridicădatorită meritelor
această piesă apare şi motivul romantic al visului prevestitor: sale proprii, sau tema răzbunării prin bunătate.
„Visul meu!... Grozavul vis!... / Şi de ce eu stau aicim când Răzvan Toate aceste sunt teme romantice prin faptul că
înfruntă focul?... / Daţi-mi armă! Lângă dânsul, în primejdie mi-e includ elementul caracteristic al antitezei, al contrastului dintre
locul...”. Alături de acest motiv îl întâlnim şi pe acela al sorţii două situaţii.
schimbătoare: „Necruţând nimica-n lume, neştiind nimica sfânt, / Pentru descrierea şi realizarea scenică a acestor
Uitam că viaţa-i o punte dintre leagăn şi mormânt!”. situaţii dramatice romantice, autorul utilizează frecvent procedee
La nivelul personajelor întâlnim eroi romantici, retorice, în general declamative şi bazate pe exagerări, pe o
eroi excepţionali în situaţii excepţionale: Răzvan este dominat de viziune hiperbolică a realităţii, toate acestea fiind caracteristice
trăsături puternice de caracter. teatrului romantic, şi făcând din Răzvan şi Vidra o dramă
romantică.

La fel ca in poeziile lui Ossian sau ale lui Macpherson, dublul sau de "Mircea! imi raspunde dealul; Mircea! Oltul repeteaza./ Acest
Umbra lui Mircea. La Cozia mai tarziu, se creeaza intai cadrul romantic al evocarii, in care sunet, acest nume valurile-1 priimesc;/ Unul altuia il spune;
se produce transgresia fantastica, secventa initiala, incipitul, prima Dunarea se-nstiinteaza,/ Si-ale ei spumate unde catre mare il
strofa, dobandind o eufonie perfecta: "Ale turnurilor umbre peste pornesc". Marea revelatie ii prilejuieste poetului ample reflectii
unde stau culcate;/ Catre tarmul dimpotriva se intind, se asupra vremurilor de glorie ale Evului Mediu romanesc, cand,
De Grigore Alexandrescu prelungesc,/ S-ale valurilor mandre generatii spumegate/ Zidul pentru marele voievod, "intreprinderea-ti fu dreapta, a fost nobila
vechi al manastirei in cadenta il izbesc". Toate sonurile acestor si mare,/ De aceea al tau nume va fi scump si napatat".
versuri, cadentele perfecte ale succesiunii silabelor, impreuna cu Portretul voievodului este cunoscut de toti romanii, el fiind o figura
Poezia "Umbra lui Mircea. La Cozia", alaturi de motivele dominante, tarmul, umbra, valurile, zidul, memorabila: "Sarutare, umbra veche! priimeste-nchinaciune/ De la
"Memorialul de calatorie", se; constituie ca efect al unei generatiile, sugereaza o temporalitate ce se va supune fiii Romaniei care tu o ai cinstit:/ Noi venim mirarea noastra la
calatorii de tip romantic (cum se practica in Europa vremii de mecanismelor evocarii, scotand din adancurile trecutului figura mormantu-ti a depune;/ Veacurile ce-nghit neamuri al tau nume l-
catre multi scriitori) pe la manastiri de pe valea Oltului, poetul monumentala a voievodului. Este aici un joc subtil intre etern si au hranit." Mircea a fost neobosit in lupta sa impotriva strainilor,
dand expresie estetica dezideratelor curentului impus de "Dacia efemer, de o parte tarmul stabil si zidul neclintit al manastirii, de sustinator cu vorbe si cu fapte al
literara": inspiratia din evenimente ale istoriei nationale, alta umbrele trecutului ce se ; apleaca peste ape si "mandrele ■ libertatii acestui pamant. El a inspirat si noii eroi ai poporului
valorificarea traditiilor, orientarea catre prezent, pentfu emancipare generatii" de valuri, similare celor umane, ce se izbesc si se naruie roman, care vin sa povesteasca intamplarile vremurilor prezente:
sociala si nationala, a experientei trecutului. Scriitorul afirma, de j de zidul implacabil al timpului. La aceasta falie temporala se "Cata ai simtit placere cand a lui Mihai sotie/ A venit sa-ti
altfel, in prefata volumului de "Poezii" din 1847, acest credo produce epifania voievodala, intr-un moment crepuscular, la o ora povesteasca fapte ce 1-a stralucit!"
poetic devenit ideal estetic: "Eu sunt din numarul acelora care cred a "nalucirei", fapt ce semnifica proiectia in spatiul oniric a intregii Antiteza se ilustreaza intre acele "vremi de fapte stralucite" si
ca poezia, pe i langa neaparata conditie de a placea, conditie a evocari. Peisajul exterior isi estompeaza detaliile, ramanand in prezentul caracterizat prin "slaba-ne masura", prin incapacitatea de
existentei sale, este datoare sa exprime [trebuintele societatii si sa prim-plan pestera, topos al misterului, din care iese noaptea, actiune meliorista si mai ales prin persistenta conflictelor, a
destepte simtaminte frumoase si nobile, care inalta sufletul prin invaluind intregul spatiu: "Dintr-o pestera, din rapa, noaptea iese, razboiului, "bici groaznec, care moartea il iubeste", trezind spiritul
idei jmorale si divine, pana la viitorul nemarginit si in anii veciniei." ma-mpresoara;/ De pe muche, de pe stanca, chipuri negre se critic al poetului, care, in vremurile moderne, vede solutii iluministe
; Poezia este o meditatie romantica pe tema istorica, cobor;/ Muschiul zidului se misca... pantre iarba sa strecoara/ O de ameliorare sociala: "Prin stiinte si prin arte natiile infratite/ in
bazata pe un mecanism simplu al suflare, care trece ca prin vine un fior." Grota este corelata cu alt gandire si in pace drumul slavei il gasesc".
evocarii: impresia puternica a locurilor dezvolta viziuni poetice care spatiu alveolar inchis, subteran, mormantul, ce se deschide tainic, Poezia se incheie simetric, printr-o gradatie inversa a fenomenelor
dobandesc reprezentare onirica si transfigurari legendare. Acelasi dezlegand din nemiscare seculara fantomele. Regresiunea valurilor epifanice; iluzia poetului se incheie, poarta spre trecut se inchide,
cadru natural, imaginea Oltului, devenit de altfel motiv literar, temporale are loc prin unduirea continua a generatiilor de valuri ale "umbra intra in mormant", peisajul redevenind identic celui initial,
aproape mit, in lirica romaneasca, este surprins in doua ipostaze Oltului, aparitiile fantomatice prelungind catre lumea reala, prin linia melodica a versurilor redand numai freamatul apelor in
artistice: descriere proza in jurnalul de calatorie si meditatie armonii imitative perfecte, ecourile vremurilor trecute: "Este nesfarsita curgere: "Si-ale valurilor mandre generatii spumegate/
poetica in versuri. in "Memorialul de calatorie" intalnim, ca in ceasul nalucirei: un mormant se dezvaleste/ O fantoma-nco-ronata Zidul vechi al manastirei in cadenta il izbesc".
artele plastice, numai schita cadrului, o descriere lirica a curgerii din el iese... o zaresc/ Iese... vine catre tarmuri... sta... in preajma Discursul poetic cumuleaza mijloace expresive
apei si a miscarii valurilor, fara conotatii legendare: "Valurile, cu o ei priveste...". Pe marginea acestei falii temporale, lumea se diversificate, adresarea directa: "Sarutare,
soapta inecata, se sfaramau de mal, si tacerea misterioasa ce opreste pentru moment intr-o liniste deplina, aceeasi poate umbra veche!", intoarcerea graduala in trecut presupunand o
domnea imprejur predispunea sufletul la cugetarile melancolice existenta in cazul marilor fenomene biblice, distrugerea zidurilor conjugare a tuturor fortelor naturale, trezite la viata de sonurile
care ne coprinsesera...". in apropierea manastirii Cozia, poetul Ierihonului sau deschiderea apelor Marii Rosii: "Raul inapoi se inalte ale aparitiei. Asistam la o invazie treptata a elementelor
simte insa legatura cu trecutul, puternica presiune a faptelor trage... muntii varful isi clatesc." in acest decor nocturn, cu puteri fantastice,
istorice care isi cer dreptul la evocare: "...numele fondatorului magice de transfigurare, "marea fantoma" revine din trecut ale lumii transcendente: este "ceasul nalucirei", noaptea este
desteapta suveniruri marete nutrite inca de zgomotul valurilor care inconjurata de o intreaga armie, trezita la viata de porunca personificata, "iese", "-mpresoara", chipurile negre "se cobor", "se
uda inaltele ziduri si se inchina, in treacat, taranii eroilor." voievodului: "Ostiri, taberi fara numar imprejuru-i inviez.../ Glasul misca", muschiul de pe zid, nordul enigmatic si mitic al
Pe acest mecanism poetic se intemeiaza structura ei se-ntinde, creste, repetat din stanca-n stanca,/ Transilvania-1 crepusculului, se infioara. Folosirea prezentului etern al verbelor,
textului: prima parte a poeziei este o aude, ungurii se inarmez." Curgerea apelor se suprapune acum personificarea ampla, a Dunarii, a marii, a raurilor si a dealurilor,
evocare a maretiei trecutului, simbolizat de mitul voievodului eufonic, prin gradatie, cu marele freamat de lupta al ostilor nu fac decat sa creeze atmosfera unui cadru natural fantastic,
Mircea cel Batran, cealalta reprezinta o meditatie asupra reinviate. marginit de spiritele strabunilor, pazitori ai faptelor marete ale
prezentului si a raului instaurat in lume, razboiul fiind expresia lui Poetul, care isi exteriorizeaza iluminarea fascinanta a clipei, istoriei.
cea mai cumplita. Se creeaza astfel antinomiile esentiale ale identifica marele personaj printr-o suita de interogatii retorice
meditatiei de tip romantic, antiteza trecut-prezent, dominanta in ("Cine oare poate sa fie omul care te-a-ngrozit?// [...] Traian,
poezia secolului al XlX-lea si dusa la un grad de mare rafinament cinste a Romei, ce se lupta cu Natura,/ Urias e al Daciei, sau e
de Mihai Eminescu. Mircea cel Batran?"), pana cand intreaga natura ii preia, prin ecouri
repetate, numele glorios:
DOINA Imaginea naturii care capata putere “frunza-n codru iar invie” este Folosirea repetitiilor si a simetriilor , ca procedee de sintaxa poetica
(Poezia) reperata la doina de voinicie ,haiduceasca doina cant de voinicie , releva simplitatea si naturaletea stilului. Asa se explica si prezenta
de Octavian Goga pentru ca haiducul isi va pregati refugiul in codru frate care-l va deloc numeroasa a unor figuri de stil . sunt folosite 2 epitete “ cantic
apara de dusmani si de nedreptate dulce” si unul cu referire la anotimpul rece “vine iarna cea geroasa” iar
Poezia “Doina” poarta ca titlu numele speciei folclorice per care Caderea frunzei vestejite arata venirea toamnei , si acum personificariile se refera doar la doina si la frunza codrului si la florile si
o reprezinta si in care autorul anonym isi exprima exprima sufletul omului se umple de tristete si de aceea tovaras maret ii privighetorile care asculta si ele doina.
dragostea , pretuirea si admiratia nemarginita pentru cantecul ei , este “doina cea de jale “ caci de acum el nu isi va mai gasi adapost Aceste personificari sugereaza legatura stransa a omului cu doina
intrucat cu el isi insufleteste intreaga existenta , si prin el isi in aleea codrului. dar si cu natura.
exprima toate sentimentele, fie dorul , fie jalea , fie bucuria si Permanenta doinei in viata omuluui din popor, legatura lor La fel de simpla este si versificatia simpla specifica intregii creatii
necazul , fie revolta si dorinta de dreptate. stransa.Sunt sintezizate in ultimele 4 versuri ale textului : “Doina populare romanesti: masura este de 7_8 silabe , ritmul trohaic si rima
Prin lirismul lui , prin profunzimea sentimentelor exprimate , zic , doina suspin ? tot cu doina ma mai tin? Doina cant doina inperecheata cu menirea de a spori muzicalitatea versurilor.
acest cantec despre cantec este tot o doina care nu se incadreaza soptesc/Tot cu doina vietuiesc.”Aceasta idee poetica este realizata Valoarea deosebita a acesteii creatii populare este data der ritmul ei
in nici una dintre felurile ei , dar care le aminteste pe toate dintre stilistic prin folosirea verbelor din acelasi camp semantic al zicerii : rascolitor de intensitatea sentimentelor exprimate si de si de maestria
elementele lor caracterisitice. “zic” “suspin” cant “soptesc” cu referire la doina si repetitia cu care autorul isi arata intreaga bogatie sufleteasca.
Doina apare personificata , si de aceea inca de la inceputul ei adverbelui tot cu sensul de mereu. Alte doua verb “ a se tine “ si “ Prezenta motivului legaturii omului cu natura si simplitatea
poetul popular i se adreseaza ca unei fiinte dragi, apreciate , prin avietui” ambele cu sensul de a trai , a-si duce traiul, a-si duce stilului sunt alte doua aspecte ale acestei poezii, ea fiind atribuita
intermediul subst. “doina” , repetat in cazul vocativ si isi existenta , vin si ele cu ideea permanentei doinei in viata doinei , creeatiei folclorice specifice poporului roman.
marturiseste deschis impresia pe care aceasta o lasa asupra sa . poporului.
El este fermecat de dulceata (armonia versului ei) pentru ca Poetul anoninm rezlizeaza aceste 4 versuri si prin anumita simetrie
astfel ea ii alina suferintele: “Doina ,doina ,cantic dulce / cand te prin repetarea subst. "doina" de doua ori, in primul si al treilea vers
aud nu m-as mai duce “ dar si de tonul melodiei caci ea exprima in si prin repetarea lui in versurile imediat urmatoare. Astfel se
aceeasi masura o durere profunda : “Doina , doina vers cu foc / intareste concluzia ca intradevar doina este cea care il insoteste pe
Cand rasuni eu stau pe loc ! . Capacitatea doinei de a exprima om permanent facand parte din insasi existenta lui
deopotriva alinarea suferintei , dorul ,dar si durerea patrunzatoare, Defapt subst. “doina” apare in text de 14 ori , in care de patru ori
bucurile , dar si necazul este sugerata prin epitetele “dulce” , “cu este folosit in cazul vocativ, la inceputul poeziei si de sase ori in
foc” distribuite in constructii versative “cantic dulce” si “vers cu ultimele 4 versuri astfer realizandu-se o exprimare libera , sugestiva , a
foc” contribuind astfel la accentuarea sentimentelor. intensitatii sentimentelor lor pe care autorul anonim le are fata de
Doina este raportata la trecutul anotimpurilor , la elementel din doina.
natura, pt ea il insoteste pe om.Venirea primaverii aminteste in Aceluiasi scop stilistic serveste si repetitia vb “cant (repetat de 5
sufletul poporului speranta,dorul de viata, dorinta de evadare intr- ori) care se alatura celorlalte 2 repetitii ale substzilele si a advb “tot” ,
un spatiu nelimitat al libertatii , in mijlocul naturii si de aceea isi si ambele se refera la permanenta doinei si o aluzie la vechimea ei.
exprima bucuria , satisfactia si entuziasmul : “bate vant de Tot repetat este si pronumele personal de pers I sg. , la aceeasi
primavara / eu cant doina pe afara / De ma-ngan cu floriile / si persoana fiind folosite si verbele. In felul acesta isi face simtita
privighetoriile “ Versul “a ingandurat sugereaza armonia verului prezenta eului liric , vocea autorului anonim , si se accentueaza lirismul
soptit , murmurat , expresivitatea ei , dar exprima si ideea de textului , dar si legatura individuala intre doina si viata omului..
insotire cu celelalte elemente ale naturii – floriile si privighetoriile , Prezenta doinei este raportata nu numai la viata omului ci si la
care arata si ele simboluri ale frumusetii naturii. elementele naturii , la anotimpuri , unele numite direct : primavara,
Dinpotriva “iarna viscoloasa” il obliga per om la o viata de izolare, iarna) iar altele sugerate (toamna , vara).In stransa legatura cu natura
si tot doina este cea care ii alina singuratatea : “Vine iarna sunt si stari sufletesti exprimate prin doina : primavara si vara exprima
viscoloasa / Eu cant doina inchis in casa / de imi mai mangai zilele/ bucuri ,satisfactie si entuziasam per cand toamna si iarna sun generate
zilele si noptiile . prezenta doinei ca antidot , al singuratatii si al de singuratate si de tristete.
tristetei este reflectat prin repetitia “zilele Zilele si noptiile “ si prin
versul a “mangaia” folosit aici in sensul de a alina de a consola.

Iarna
de V. Alecsandri Strofa a doua Realizarea artistica
Strofa a doua imbogateste dimensiunea cosmica a descrierii
.Soarele ,un alt simbol al macrocosmosului ,isi face aparitia pe
Strofele-catren cu versuri lungi ,de 15-16 silabe ,dau trairilor
bolta ,chiar daca nu mai are puterea caldurii si stralucirii de
respiratie ,fiind croite parca pe masura spectacolului iernii .Rima
odinioara .Poate de aceea poetul se simte nostalgic si neputincios
Introducere imperecheata ,ritmul trohaic impletit cu cel iambic ,confera
ca si soarele ,intelegand ca iarna si-a castigat atat de multe
muzicalitate poemului .
Termenul de “pastel” nu este unul originar literar ,ci a fost drepturi ,incat nu mai exista speranta reinvierii naturii vegetale
imprumutat din arta plastica ,unde denumeste un tablou realizat in .Poezia se transforma ,din perspectiva acestei comparatii
tonuri palide ,delicate ,de obicei descriind natura . metaforice (soarele “ca un vis de tinerete”) , intr-o meditatie pe Incheiere
Creatorul speciei literare intitulate “pastel” in literatura romana tema scurgerii timpului si a efemeritatii tineretii .
este Vasile Alecsandri . Poeziile sale care se incadreaza in aceasta Pentru a realiza sugestia unui fenomen al naturii (ninsoarea) de Si versurile acestei poezii ,ca de altfel ale tuturor pastelurilor lui
sfera tematica au aparut intai in revista “Convorbiri literare” in anii o forta nemaiintalnita ,poetul foloseste un alt procedeu artistic Alecsandri ,se disting prin simplitate ,limpezime ,cursivitate si
1868-1869 .Criticii literari au impartit ciclul pastelurilor in doua ,repetitia : “Ziua ninge ,noaptea ninge ,dimineata ninge iara” . armonie ,acestea fiind insusiri importante ale unei creatii artistice
mari parti :o zona centrala ,unitara si masiva ,alcatuita din treizeci Asadar fulgii de nea invadeaza pamantul si determina “mandra menite sa cuprinda ,in orizontul ei de frumusete ,sufletul ,sa-l
de poezii inspirate din peisajul autohton si o zona marginala tara” sa “se imbrace” (personificare) intr-o “zale argintie” (epitet rascoleasca si sa-l incante cu ecouri ce dureaza dincolo de hotarul
,alcatuita din zece piese cu simbolism exotic : “Mandarinul” ,”Pastel adjectival) .Se remarca faptul ca adjectivul “mandra” este antepus clipei .
chinezesc”... substantivului “tara” ,accentuandu-se astfel frumusetea peisajului
romanesc .
Definitia speciei
O categorie aparte o formeaza pastelurile inspirate din peisajul Strofa a treia
iernii : ”Sfarsit de toamna” , ”Iarna” ,”Mezul iernei” ,”Gerul” In urmatoarea strofa se realizeaza ,cu ajutorul descrierii
,”Viscolul” .”Iarna” este o creatie lirica care ,din punct de vedere ,extinderea campului de observatie . Tabloul se imbogateste astfel
tipologic ,prezinta toate trasaturile specifice unui pastel :este o cu detalii ce zugravesc planul terestru :camp ,deal ,plopi ,drum ,
descriere in versuri prin care poetul isi exprima direct trairile sate . Din punct de vedere artistic se remarca splendida
sufletesti legate de contemplarea unui colt de natura . comparatie : “ca fantasme albe plopii…” Fantasmele ,inchipuirile
“albe” ale plopilor pierduti in zare ,invita din nou la meditatie :”ce
Titlul se va alege din lumea aceasta ?!” pare sa intrebe retoric poetul
Titlul poeziei sugereaza incadrarea si poate functiona de .Tabloul a devenit atat de alb (“tot e alb”) ,incat e ireal .Vag se mai
asemenea ca o invitatie catre cititor , de a privi spectacolul iernii cu pastreaza ideea de prim plan (adverbul “impregiur”) sau cea de
ochii sufletului . fundal (substantivul “departare”). Metafora “clabucii albi de fum”
,referindu-se de fapt la rotocoalele din hornuri care se indreapta
spre cer ,pune de asemenea in evidenta prin imagistica ei senzatia
Prima strofa
de iluzie (caci toate par pierduta intr-un vis al zapezii). Predomina
Prima strofa contureaza imaginea de fundal a tabloului hibernal
imaginile vizuale si se observa aplecarea poetului catre cuvinte
:pamantul este unit cu cerul de catre “lungi troiene calatoare” .Din
care contin vocalele a ,ă ,e ,ilustrand prin urmare luminozitatea
punct de vedere cromatic ,predomina albul si nuante care se
tabloului .
asociaza acestui fond :”fulgii zbor” “ca un roi de fluturi albi”
,”raspandind “fiori de gheata pe ai tarii umeri dalbi” .
Strofa a patra
Ne aflam in fata unui grandios spectacol al fortelor naturii
,redat prin multimea epitetelor (“cumplita iarna” ,”nori de zapada” Fire optimista si solara ,Alecsandri nu accepta o astfel de natura
,”umeri dalbi” ,”fluturi albi”) ,care descriu imaginativ caracteristicile coplesitoare .De aceea ultima strofa a poeziei consfinteste
cele mai importante ale acestui anotimp si admiratia autorului fata revenirea la viata ,increderea in luminile si frumusetile ei :”Dar
de frumusetea peisajului . ninsoarea inceteaza ,norii fug ,doritul soare / Straluceste si
Tabloul este conturat in linii generale .Se zugraveste cu dezmiarda oceanul de ninsoare” . Si in aceste patru versuri se
precadere dimensiunea cosmica a acestui anotimp ,caci poetul isi regasesc imagini vizuale (metafora “ocean de ninsoare” ,epitetul
opreste privirea asupra vazduhului ,a norilor ,a fulgilor care plutesc “doritul soare”) impletite cu imagini auditive (“clinchete de
in aer .Singura miscare ,dar si ea lina ,dulce ,este de fapt jocul zurgalai”) si sugestia miscarii (“sanie usoara care trece”)
micilor cristale de gheata (sugerat prin intermediul comparatiei : .Contururile elementelor cosmice sau terestre devin din ce in ce
fulgi “ca un roi de fluturi albi”) .Existenta planului terestru este mai clare . In prim plan este introdusa o “sanie usoara” ,simbol al
doar amintita :orizontul este redat printr-o linie confuza ,iar prezentei umane .Se evidentiaza astfel o noua perspectiva de
personificarea si inversiunea “ai tarii umeri dalbi” nu desemneaza interpretare :numai privirea omului poate sa inteleaga sensul si
un contur clar . valoarea naturii ,ca una dintre reprezentarile concrete ale
frumosului .

Miezul iernii Strofa a treia. Vederea acestui templu grandios, aproape ireal, Intregul tablou nemiscat si tacut este rareori cuprins de zgomotul
starneste admiratia si uimirea poetului: "O! tablou mareţ, stejarilor care trosnesc de ger, de scârţâitul pasilor pe zapada sau
de Vasile Alecsandri fantastic!" El se simte coplesit de frumusetea si grandoarea naturii de muzica 'îngrozitoare" scoasa de crivaţ în adancul codrilor. 0
hibernale: "Mii de stele argintii /In nemarginitul templu ard ca singura imagine dinamica aduce prezenta vieţii în finalul poeziei:
vecinice faclii." Purtatoare ale luminii vesnice, stelele par niste faclii goana lupului flamand după prada înspăimântată. In concluzie,
stralucitoare care ard pentru eternitate. Continuand descrierea imaginile vizuale predominante
Tema
naturii ca un templu urias, poetui compara muntii cu altarele se împletesc cu cateva imagini auditive si de miscare.
Poezia "Miezul iernei" de Vasile Alecsandri este unul dintre cele mai acestuia, iar codrii cu niste "organe sonoare" în care crivatul face Figurile de stil creeaza un tablou surprinzător prin maretie, dar si
valoroase pasteluri ate «bardului de la Mircesti». Poetul descrie sa rasune o muzica ce trezeste spaima: "Muntii sunt a lui altare, terifiant totodata prin prezenta gerului care îngheaţă totul,
tabloul plin de mareţie al unei nopţi de iarna, în care se simte codrii organe sonoare / Unde crivatul patrunde, scotand note- alungand orice urma de viaţă.
coplesit de perfecţiunea si grandoarea naturii, încremenita de un ngrozitoare". Epitetele simple sau duble scot în evidenţa caracteristicile
ger naprasnic. Strofa a patra. Tabloul nocturn al iernii este încremenit, pustiu si tabloului: "ger amar, cumplit", "stelele par înghetate", "cerul pare
tacut: "Totui e în neclintire, fara viaţa, fara glas; / Nici un zbor în otelit”, "zapada cristalină", "câmpii strălucitoare", "vazduh
atmosfera, pe zapada nici un pas". Aspectul naturii lipsite de viata scanteios", "tablou maret, fantastic" etc.
si de miscare este accentuat de repetiţia cuvintelor: "fara viata, Enumerările reprezinta figuri de stil centrale pe care se bazeaza
Universul poeziei
fara glas" sau a cuvintelor "nici un", accentuand absenţa oricarui structura pastelului, în descrierea elementelor componente ale
În strofa întai prinde contur tabloul naturii împietrit de "un ger zbor în vazduh sau a urmelor pe zapada: "Nici un zbor în acestui templu urias, fantastic: "Muntii sunt a lui altare, codrii
amar, cumplit". Efectele gerului sunt înspaimantatoare: în paduri atmosfera, pe zapada nici un pas". organe sonoare"; "Totul e în neclintire, fara viaţa, fara glas" etc.
trosnesc stejarii, plesnind zgomotos, stelele "par îngheţate" lucind In acest peisaj neclintit si tacut, poetului uimit si neîncrezator i se Comparaţiile accentuează trăsături uimitoare ale peisajului:
pe cerul care "pare otelit", iar pe campii, zapada "cristalina" si dezvaluie urma vieţii, in lumina lunii, ca o fantasma apare un lup "Fumuri [...] / Ca înaltele coloane"; "stele... / ard ca vecinice
"stralucitoare" "Pare-un lan de diamanturi ce scarţâie sub picioare”. alergand dupa prada înspăimântată: "Dar ce văd?... în raza lunei o făclii”.
Tabloul dobandeste alta înfaţisare sub biciuirea îngheţată a gerului, fantasmă se arată... / E un lup ce se alungă dupa prada-i Repetiţiile subliniaza încremenirea si lipsa vietii din acest tablou:
totul capatand un aspect rece si înghetat "stelele par îngheţate", spăimântată!". Aparţia vieţii si a miscarii dinamizează tabloul, îl "fara viata, fara glas. / Nici un zbor [...], nici un pas".
bolta cerească este rece, cu un luciu ca al otelului, iar pe pamant face mai puţin înspaimantator. Sentimentul de încordare si teama Metaforele dau mai multa expresivitate versului, conturand
zapada nu mai este pufoasa si moale, ci capată stralucirea si taria se risipeşte, poetul admiră privelistea nocturnă care se însufleţeşte. imaginea acestui templu al naturii în care fiecare element
cristalului, a diamantului, scârţâind sub picioare. dobandeste un anume rol: "Munţii sunt a lui altare, codrii organe
Strofa a doua. In aceasta strofa, natura este surprinsa în întregime sonoare", "templu maiestos", "farul tainic de lumina".
sub forma unui templu maiestuos, legatura tainică între cer si Realizarea artistica Antiteza subliniaza contrastul dintre imagini: "Fumuri albe se
pamant. "Fumurile albe" ce se inalta spre vazduhul stralucitor, ridica [...]/ Şi pe ele se asaza”; "Totul e în neclintire" "E un lup ce
"scanteios", sunt asemuite cu "înaltele coloane" ale unui templu Cuvintele poeziei par simple, dar ele alcatuiesc combinatii redand se alungă [...]".
maret unind cerul cu pamantul. Pe ele se asaza ca o cupola "bolta surprinzatoare si emoţionante imagini. Predomina imaginile vizuale Personificarea subliniaza însusiri umane atribuite naturii: "luna îsi
cerului senină / Unde luna îsi aprinde farul tainic de lumina". conturand tabloul grandios al naturii hibernale, într-o îngemănare a aprinde","o fantasma se arata...".
Lumina lunii izvorand tainic de pe bolta cereasca face să cerului cu pamantul, în culori si nuanţe de alb stralucitor, otelit, Prozodia
straluceasca si mai mult comorile iernii. Singurul semn de viaţă si rece. Versurile ample, cu o masură de 15 silabe, aduc o muzicalitate de
de caldura în acest univers stralucitor si rece este fumul, înălţându- profunda vibraţie, în care rima împerecheata si ritmul trohaic au un
se în vazduh sub forma unor colonade albe si subfiri. rol important. Muzicalitatea versurilor creeaza o orchestraţie a
naturii care subliniaza sugestiv grandoarea tabloului.

Mihai Eminescu - Franturi din portretul lui Eminescu se reflecta in propria opera. O Dragostea si natura sunt teme romantice permanente in creatia lui
poet national si universal bine cunoscuta postuma releva timpuria sa dragoste pentru natura: Eminescu. Ele sunt de o mare inportanta pentru statutul dualist al
“Fiind baiet, paduri cutreieram / Si ma culcam ades langa izvor,/ poetului (national si universal) deoarece imbina cu succes lirica
Iar bratul drept sub cap eu mi-l puneam / S-aud cum apa suna- binecunoscuta a dragostei, cu cea a naturii, dar nu a unei naturi
Miracolul eminescian a stat insa in faptul de a fi dobandit o ncetisor; / Un freamat lin trecea din ram in ram / Si un miros impersonale, generalizate, ci cu un puternic caracter national.
limba in acelasi timp noua si proaspata”. Pentru aceasta, spune venea adormitor. / Astfel ades eu nopti intrege am mas, / Bland Natura cunoaste la Eminescu doua ipostaze: una terestra si alta
Tudor Vianu, “Eminescu n-a trebuit sa se lupte cu limba, asa cum inganat de-al valurilor glas.” cosmica. Natura terestra se manifesta la Eminescu in rotirea
au facut unii din emulii sai de mai tarziu. I-a fost de ajuns sa se Ecoul unei regretate si remediabil trecute vesnica a anotimpurilor.
aseza in curentul limbii si sa-si inalte panzele in directia in care copilarii rasuna in sufletul poetului cu amintirea multimii de basme Natura este umana, ocrotitoare, calda, intima sau
sufla duhul ei”. si traditii populare care i-au fermecat primii ani de viata si au lasat trista, rece, in deplina concordanta cu starile sufletesti ale poetului.
Creator pentru care poezia nu este un exercitiu urme puternice in opera sa: G. Ibraileanu atrage atentia asupra faptului ca:
exterior, ci un mod profund de existenta, Eminescu nu putea sa “Trecut-au anii ca nori lungi pe sesuri / Si niciodata n-or sa vie “In privinta sentimentului naturii si a picturii ei, vom observa ca in
nu-si puna problemele esentiale ale artei scrisului, sa nu se intrebe iara, / Cacinuma-ncanta azi cum ma miscara / Povesti si doine, prima faza Eminescu este mai obiectiv, mai dezinteresat. E drept,
in legatura cu menirea sa de poet si cu sensul artei sale. Aceste ghicitori, eresuri // Ce fruntea-mi de copil o-nseninara, / Abia- el nu are nici un pastel, nici o poezie consacrata numai naturii. Dar
chestiuni nu au luat insa la el forma unor docte teoretizari, ci, cu ntelese, pline de-ntelesuri-.” cum am vazut in poeziile lui de dragoste subiectiva, natura adesea
exceptia unor articole, au imbracat vesmantul insusi al poeziei, in Conceptia lui Mihai Eminescu despre poezie si - daca nu primeaza - e pe acelasi plan cu dragostea. Iar poezia
creatii avind, in totalitate su partial, caracter de arta poetica. misiunea poetului se cristalizeaza nu in studii sistematice ci in obiectiva, unde natura e un cadru, cadrul ia proportii intinse, ca de
Trei idei fundamentale domina conceptia despre intreaga sa opera. Mentionam, insa si cateva dintre creatiile sale in pilda in Calin, in partea finala. In faza a doua, natura e intotdeauna
poezie a lui Emindescu: 1) necesitatea absoluta ca poetul sa aiba care intalnim atat idei din poetica romantica pasoptista, cat si din in functiune de sentiment, si foarte adesea expresia starilor de
ideal inalt, ceea ce exclude compromisul, scrisul in vederea filozofia geniului solitar:Oda (in metru antic), Epigonii, Glossa, suflet. In orice caz este cadrul strict necesar al vietii.
obtinerii unor avantaje materiale; 2) necesitatea unei perfecte Criticilor mei, Icoana si privaz, Eu nu cred nici in Iehova, Odin si M. Eminescu este insa unul dintre marii poeti ai
concordante intre continutul ideatic si forma expresiei poetice si 3) poetul, Iambul, Numai poetul...,In zadar in colbul scolii etc. evocarii spatiului cosmic. Mentionam cateva momente relevante
in raport cu natura, arta nu trebuie sa fie o simpla copie, ci o Eminescu se situeaza singur in categoria din literatura si cultura universala, avand in vedere ca si cosmicul
transfigurare a lumii reale intr-o lume fictiva, rod al geniului poetic. scriitorilor romantici - in poezia Eu nu cred nici in Iehova: “Nu ma- ca si timpul sunt teme prezente in creatia eminesciana: Epopeea
Specificul unei literaturi nationale este ncantati nici cu clasici,/ Nici cu stil curat si antic- /Toate-mi sunt creatiunii lumii, din literatura asirobabiloniana, Hesiod - Teogonia
reprezentat de inglobarea tuturor operelor valoroase creeate de deopotriva, // Eu raman ce-am fost: romantic”. (nasterea zeilor), in literatura graca; Imnul creatiunii Rig-Veda (in
scriitorii unui popor, de-a lungul timpului. Cele mai importante Prin Glossa, Eminescu se inscrie in clasicitate: traducere de Mihai Eminescu), in literatura indiana; Lucretiu -
teme care se situeaza in specificul national al creatiei eminesciene pretuirea artei antice, promovarea idealurilor de bine, frumos, Despre natura lucrurilor si Ovidiu - Metamorfoze - in literatura
sunt: natura, folclorul si istoria. In plan national, Eminescu este adevar, echilibru, prefectiune, claritatea stilului. Imposibilitatea latina; Victor Hugo - Crestinismul - in literatura franceza si Mihai
exponentul nedesmintit al pamantului nostru, “este expresia unei integrari intr-o lume mediocra il face pe poet sa rosteasca Eminescu - Rugaciunea unui dac , Scrisoarea I, Luceafarul - in
integrala a sufletului romanesc” (N. Iorga). sarcastic: “Privitor ca la teatru. Tu in lume sa te-nchipui: /Joace literatura romana.
In cadrul literaturii universale patrund numai unul si pe patru / Totusi tu ghici-vei chipu-i,/ Si de plange, de se La M. Eminescu se intrepatrund motive si stari
operele care intr-o forma artistica desavarsita exprima teme si cearta, / Tu in colt petreci in tine / Si-ntelegi din a lor arta / Ce e sufletesti, precum: apa, codrul, teiul, izvorul, luna, stelele, floarea
motive majore in literatura nationala dar mai ales universala: lirica rau si ce e bine”. albastra, cornul, luceferi, extazul, duiosia, luciditatea, exaltarea,
de meditatie sociala (Memento mori, Junii corupti,Ai nostri tineri, In Epigonii defineste poezia in antiteza cu stiinta: sarcasmul, revolta. Dragostea cunoaste dimensiuni, de la suferinta,
Epigonii, Imparat si proletar, Scrisoarea I), lirica iubirii si a naturii ( “Ce e cugetarea sacra? Combinare maiestrita / Unor lucruri iubiri pierdute: Si daca..., Floare albastra, Lacul, Pe langa plopii
Floare albastra, Dorinta, Craiasa din povesti, Calin),precum si nexistente; carte trista si-ncalcita, / Ce mai mult o incifreaza cel ce fara sot, la dragostea fara speranta: De cate ori, iubito..., Daca
motive din filozofie (Luceafarul, Scrisoarea I, Memento mori). vrea a descifra. / Ce e poezia? Inger palid cu priviri curate,/ iubesti fara sa speri, Sara pe deal, la dragostea implinita: Calin,
Prin creatiile sale, Eminescu ne inalta in Voluptos joc de icoane si cu glasuri tremurate, /Strai de purpura si Povestea teiului, De ce te temi.
universalitate, stapanind universul cuvantului poetic. aur peste tarana cea grea”. In conceptia eminesciana, poezia este In evocarea dragostei, natura este bogat
Viata lui Eminescu este una exemplara. Nu este o creatie pura, curata, un joc de imagini si sunete, o transfigurare colorata: flori de tei, trandafiri rosii, nuferi galbeni, flori albastre,
viata unui sfant si nici a unui erou in sensul consacrat de biografiile a realului, o posibila proiectie a perfectiunii in eternitate. romanite, ceea ce da o nota luminoasa in care olfactivul, vizualul
care idealizeaza. Este viata unui geniu care a trait permanent cu Semnalam conceptia eminesciana in ceea ce dau mister dragostei. Natura se intuneca si ea, marea devenind
privirea atintita spre inaltele idealuri: de arta, de cunoastere, priveste legatura artei cu viata (In zadar in colbul scolii, Criticilor leaganul somnului si al mortii, codrul - imparat slavit.
nationale, de puritate sufleteasca si de daruire, care a trait aproape mei): ”E usor a scrie versuri / Cand nimic nu ai a spune” sau : “Nu G. Calinescu situeaza natura - ca peisaj - in
exclusiv prin si pentru opera sa, neacceptand compromisuri si e carte sa inveti / Ca viata s-aiba pret - / Ci traieste, chinuieste / Moldova. Simbolul unor motive este revelator: teiul sfant -
daruind acestor idealuri tot ce avea mai bun in propria fiinta, pana Si de toate patimiste / S-ai s-auzi cum iarba creste.” mireasma imbatatoare; singuratatea - plopul; copilaria- ciresul,
la negarea de sine. Se autodefineste in Iambul : “De mult ma lupt nucul, marul; iubirea juvenila - liliacul; rusticitatea - salcamul.
Au mai putina importanta data precisa si locul catand in vers masura” sau in Oda (in metru antic) : “De-al meu Apare, in poezia eminesciana, o vegetatie lacustra: rachita, dalia,
nasterii poetului, daca a fost 20 decembrie 1849 sau 15 ianuarie propriu vis, mistuit ma vaiet, / Pe-al meu propriu rug , ma topesc nufarul. Fauna, in schimb, este saraca: calul (alb, negru), cerbul,
1850, la Botosani sau la Ipotesti. Are insa importanta copilaria, in flacari.../ Pot sa mai reinviu luminos din el ca / Pasarea ciuta, pasari, fluturi. Natura apare in ipostaza feminitatii - iubita,
fascinata de padure, de basme, de doine. Au importanta toate Phoenix?”. logodnica, mireasa, plansul apei.
peregrinarile sale prin tara, care l-au facut, inca adolescent, sa Visul de nemurire, comparabil cu zborul pasarilor, Tudor Vianu subliniaza faptul ca Eminescu, ca si
cunoasca aproape toate tinuturile romanesti, cu oamenii, graiul si este exprimat sublim in poezia testamentara, arta poetica Numai Leopard si Vigny, se refugiaza in natura si “aceasta nu ramane fara
traditiile lor istorice si culturale. Studiile de la Cernauti si mai cu poetul.., comparabila cu Testamentul lui Ienachita Vacarescu: ecou la durerile lui”.
seama cele de la Viena si Berlin ne prezinta un Eminescu insetat de “Lumea toata-i trecatoare / Oamenii se trec si mor / Ca si miile de Floarea albastra, inmiresmata de tinerete si de
cunoastere, un pasionat al lecturii, nu in vederea obtinerii unor unde, / Ce un suflet le patrunde, / Treierand necontenit / Sanul gratie, adreseaza invitatia vicleana la iubire visatorului care uita de
posturi bine remunerate ori a unor titluri academice, pe care nu le- marii infinit.// Numai poetul, / Ca pasari ce zboara / Deasupra viata fugara, in cele mai inalte ganduri care-l abstrag,
a obtinut, de altfel niciodata, ci numai din dorinta de a-si imbogati valurilor, / Trece peste nemarginirea timpului: / In ramurile contrapunandu-i vraja codrului, luminisul secret, refugiu pentru
mintea. Datele astfel acumulate, cunoasterea temeinica a vechilor gandului,/ In sfintele lunci, / Unde pasari ca el / Se intrec in schimbul de sarutari. Tonul invitatiei de dragoste este inconfundabil
carti romanesti, rezultand astfel, o asimilare aproape completa a cantari”. in Floare albastra.
istoriei neamului nostru, s-au integrat organic in opera sa. Aceste motive apartin unor curente de idei de
Activitatea de revizor scolar a lui Eminescu, circulatie universala, dar geniul poetului, modelul sau inegalabil de
precum si aceea de ziarist la Curierul de Iasi si mai ales la Timpul interpretare, este omniprezent.
scot la lumina spiritul sau de dreptate si altruismul, generozitatea
totalei daruiri de sine in sustinerea unei idei de interes general.

In poezia Lasa-ti lumea se identifica “labirintul iubirii” pe care In Scrisoarea III Eminescu realizeaza o ampla Si in poemul Luceafarul motivul
poetul ar dori sa-l strabata alaturi de iubita, pe cararile meditatie asupra trecutului din perspectiva prezentului si a timpului constituie principalul motiv de inspiratie.
intortocheate ale padurii batrane, sub scanteia astrelor. In Dorinta prezentului din perspectiva trecutului, geniul fiind aici reprezentat Timpul “Domniei celei lungi”, echivalent cu
se sugereaza “o scufundare afara din timpul istoric”, in sanul vesnic de omul politic. Vesnicia, in Luceafarul se poate identifica in raportul dintre dorinta
al pamantului, “pentru a atinge o pace care este foarte blanda Oprindu-ne succint asupra temei Folclorul, izvor si timp, dintre vointa si miscare, cu un cuvant - devenirea:
figura a mortii”. Visul de dragoste se modeleaza aici “dupa cantecul de inspiratie la Eminescu, aducem ca argument, in deschidere, “Nasterea timpului coincide cu dorinta de viata in Luceafarul”.
izvoarelor singuratice si dupa mangaietoarea cadenta a vantului, aprecierea lui G. Calinescu, apreciere care fixeaza tiparele creatiei Devenirea nu poate insa exista in infinitul imobil, in “eterna
dezvaluind sufletului esenta misterioasa a vietii universale, poetice, din perspectiva legaturii poetului cu literatura populara: repetare ciclica”. Dorinta lui Hyperion, dorinta careia i se opune
strabatuta de sufletul invizibil - boare, suflet, gand: “Vom visa un “Cea mai mare insusire a lui Eminescu este de a face poezie demiurgul, “Dumnezeu”. Luceafarul va ramane deasupra acestei
vis ferice, / Ingana-ne-vor c-un cant / Singuratece izvoare ,/ populara fara sa imite, si, cu idei culte, de a cobori la acel sublim zone, in care nu exista succesiune de generatii, de nasteri si morti,
Blanda batere de vant, // Adormind de armonia / Codrului batut de impersonalism poporan”. “intr-un cuvant nu exista timp”.
ganduri ,/ Flori de tei de-asupra noastra / Or sa cada randuri- Si tot G. Calinescu, sublinia faptul ca poezia Poemul Luceafarul sintetizeaza izvoarele de
randuri”. Revedere este poezia cu cea mai fireasca infatisare poporana, care inspiratie eminsciana:izvoarele folclorice (Fata din gradina de aur,
In poezia Si daca..., iubita este prezenta in cuprinde idei culte inalte. “Codrul vorbind este un mit desavarsit, basmul cules de germanul Richard Kunisch), motivul zburatorului;
ramura care bate in geam, in plopii care se leagana, in stelele care fiindca simbolul poetic pe care-l contine (inertia indiferenta a izvoare filozofice - filosofia lui Arthur Shopenhauer in legatura cu
licaresc in vant, pentru a descoperi luna deasupra lacului: “Si daca spetelor) starneste peste tot procesul intelectual”. genul si omul comun; izvoare mitologice - mitologia greaca,
ramuri bat in geam/ Si se cutremur plopii, /E ca in minte sa te am In Ce te legeni...,poetul da expresie sentimentului indiana, crestina si izvoare biografice - propria experienta de viata
/Si-ncet sa te apropii”. singuratatii, sentiment provocat de scurgerea timpului, de trecerea a poetului. Izvoarele mentionate stau la baza intregii creatii
Peste varfuri, exprima dorul in “esenta lui cea mai vremii”. eminesciene.
pura - nazuinta catre implinire pe care noi o cautam aici pe Capodoperele eminesciene Scrisoarea I, Glossa,si Pornind de la ideea ca, prin Luceafarul, Eminescu
pamant, fara a ajunge vreodata la ea, caci a o atinge ar insemna a Luceafarul pun in valoare marea capacitate de sinteza filozofica si se intrece pe sine, Tudor Vianu, intuind in poem, “o sinteza a
realiza “Absolutul” ”. de creatie, ceea ce a determinat variate analize, unele exhaustive, categoriilor lirice mai de seama ale creatiei poetului”, preciza (in
De la drama sentimentala din adolescenta, din altele partiale. Studii de literatura romana): “Daca moartea ar voi ca in noianul
1866, si pana la liedurile de iubire cu care s-a intors in coloanele de Teme aproape comune: conditia omului de geniu, vremurilor viitoare intreaga opera poetica a lui Eminescu sa se
debut ale Familiei din 1883 cu: S-a dus amorul..., Cand cosmogonia, timpul si mai ales perfectiunea artistica, constituie piarda dupa cum lucru s-a intamplat cu atatea opere ale
amintirile...,Adio, Ce e amorul?, Pe langa plopii fara sot..., Si laitmotivul creatiilor mentionate. antichitatii, si numai Luceafarul sa se pastreze, stranepotii nostri ar
daca... “poezia de iubire a lui Eminescu a trecut prin toate treptele Scrisoarea I, poem cu o structura romantica, putea culege din ea imaginea esentiala a poetului”.
divinei comedii dantesti. Ea a cunoscut infernul, purgatoriul, filosofica, abordeaza relatia omului de geniu cu timpul si societatea Idila terestra reprezinta implinirea aspiratiei spre
paradisul”. marginita, nasterea, evolutia si dramatica previziune a stingerii fericire a perechii pamantesti, si nu o neputinta morala a Catalinei.
Titu Maiorescu atragea atentia asupra acestui fapt sistemului cosmic. Hyperion intelege si raspunde chemarii, lumina sa revasandu-se
inca din 1889: “Cuvintele de amor fericit si nefericit nu se pot Poemul releva dubla ipostaza a omului de geniu, peste norocul fetei: “-Cobori in jos luceafar bland/ Alunecand pe-o
aplica lui Eminescu in acceptiunea de toate zilele. Ca si Leopardi in a cugetatorului - pe de-o parte, meditatia filosofica asupra marilor raza,/ Patrunde-n codru si in gand, / Norocu-mi lumineaza !”.
Aspasia, el nu vedea in femeia iubita decat o copie imperfecta a probleme, precum si satira determinata de relatia omului de geniu Astfel, poemul dezvolta, ca si alte creatii
unui prototip nerealizabil” . De aici Luceafarul cu versurile de la cu societatea incapabila de a intelege conditia geniului. eminesciene, motivul iubirii care eternizeaza. Aici, iubirea
sfarsit: “Ce-ti pasa tie, chip de lut, / Dac-oi fi eu sau altul?// Traind Se identifica in poem motive cum sunt: timpul, neinteleasa este datorata incapacitatii femeii de a retine sensurile
in cercul vostru stramt / Norocul va petrece. / Ci eu in lumea mea identitatea oamenilor in fata mortii, cosmogonia, conditia adanci ale patimii spre vesnicie. Zoe Dumitrescu-Busulenga fixeaza
ma simt / Nemuritor si rece”. geniului.Ideile poetice se inscriu in contextul unor sentimente de in studiul sau asupra lui Eminescu sensurile adanci ale poemului:
Meditatia istorica si satira sociala in poezia dezavuare, compasiune si amaraciune. Tonul general este cel “...rasplata jertfei sale: cunoasterea. Acum el va afla ca ingerul -
eminesciana sunt dominate de caracterul meditativ, elegiac si elegiac. simbol al desavarsirii, al puritatii - nu este in iubita, ci tot in el; ca
satiric. Si in Scrisoarea I se identifica o bivalenta a el nu ar avea nevoie sa se inalte prin ea, ci ea, fiinta de lut, ar fi
Elelgiacul se identifica mai ales in marile poeme timpului: timpul cosmic - simbolizat de “luna” - care deschide si trebuit sa nazuiasca spre culmile spiritului pe care-l stapanea el”.
Memento mori, Egipetul, Muresanu. Imparat si proletar .Ideea inchide poemul:”Luna varsa peste toate voluptoasa ei vapaie,/ iar Constituita prin sinteza izvoarelor folclorice ale
laitmotiv este cea a raului, a rautatii: “samburele lumii-i eterna din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate / De dureri, pe care lirismului, cu cateva din marile directii ale poeziei si gandirii
rautate”. Raul este conservat, formele se schimba, dar raul a insa le simtim ca-n vis pe toate.// Intre ziduri, printre arbori ce se europene - sinteza savarsita intr-o structura creatoare purtand
ramas. scutura in floare, / Cum revarsa luna plina linistita ei splendoare !”. pecetea geniului - opera lui Eminescu, poet al visului cosmic si
Statutul de national, descoperit in meditatia Timpul muritor - simbolizat de “ceasornic”- mitologic, isi are locul propriu atat in literatura romana, cat si in
istorica, se impleteste si aici cu cel universal, omniprezent in satira deschide poemul : “Cand cu gene ostenite sara suflu-n lumanare-/ cea universala.
sociala si temele filozofice. Doar ceasornicul urmeaza lung-a timpului carare...”.Ceea ce retine
Viziunea satirica se releva in poezii cum sunt: atentia in mod deosebit in poem este nasterea si moartea
Junii corupti, Epigonii, Ai nostri tineri, Scrisoarea I, Scrisoarea II, cosmosului.
Scrisoarea III, Criticilor mei, Glossa. Cu poezia Glossa, capodopera de factura clasica, cu
Memento mori trece in revista istoria omenirii pe valoare gnomica, in care reflectiile si sentintele au gravitatea unor
epoci - de la cele mai vechi pana la caderea lui Napoleon. “Mai inscriptii, aduce in literatura noastra teme si motive cum sunt:
putin epic ca Legenda secolelor a lui V. Hugo - spune Perpessicius - timpul- cu dimensiunile sale: “fugit irreparabile tempus”, ”fortuna
, poemul realizeaza aceasta succesiune a civilizatiilor acoperite de labilis” si ”vanitas vanitatum”: viata ca teatru, prezentul etern.
nisip, intr-un registru descriptiv, in largi panouri evocatoare”.
Poemul cuprinde 1302 versuri - dovedind predilectia poetului
pentru creatii dintre cele mai extinse.

EPIGONII Prale firea ce intoarsa, Daniil cel trist si mic”. In “masca”, “fraza”, “conventia”, desemnand
prima etapa, poezia era echilibrata cu cantecul, atribut al bardului. mimarea profanatoare a unor sentimente si atitudini:
De M eminescu Cantul avea o valoare primordiala in epocile mitice: “Masti razande, puse bine pe-un caravter inimic;
Publicata la 15 august 1870 in “ Convorbiri “Vacarescu , cantand dulce a iubirii Dumnezeul nostru: umbra, patria noastra: o
literare ” . Reprezinta manifestul literar al poetului , deoarece primavara”.Sunt elogiati: Sihleanu, Donici - autor de fabule-”cuib fraza”.
Eminescu exprima crezul sau artistic. de-ntelepciune”;Anton Pann “s-a dus Pann,finul Pepelei, cel istet ca Contemporan poetului sunt demagogi,
“ Epigon ” = urmas nedemn al unui inaintas un proverb”. Eminescu exprima nostalgia pentru timpurile mitice: superficiali, sceptici, lipsiti de sinceritate. Spre deosebire de prima
ilustru . Eminescu se incadreaza pe sine in randul epigonilor , “S-au dus toti, s-au dus cu toate pe o cale nenturnata”. parte, contemporanii nu sunt nominalizati. Remarcam miscarea
chiar prin aceasta poezie se distinge de contemporani.Titlul poeziei Poetul inchina o intreaga strofa lui Eliade, sacadata a frazei, eliptice sau interogative. Ca si partea intii
a fost imprumutat din literatura germana Karl Immermann . referindu-se la ciclul sau de poezii biblice. Redesteptand miturile trecutul sufera un inalt proces de idealizare:
Punctul de plecare este epigrama lui Schiller seculare neamului, Eliade pune temeliile unui viziuni profetice, “Si de-aceea spusa voastra era santa si
“Ieremiada“. Poezia e construita pe baza antitezei intre trecutul dobandind o aura de apostol care isi domina epoca: frumoasa”.
maret si prezentul josnic . Poetul ii elogiaza pe inaintasii sinceri , “Eliad zidea din visuri si din basme seculare Inaintasii sunt elogiati pentru patriotismul ,
animati de nobile idealuri , si ii critica pe contemporanii superficiali Delta biblicelor sante, profetiilor amare” sinceritatea sentimentelor si entuziasmul lor. Preluand o imagine
lipsiti de idealuri , sceptici . Antiteza romantica intre trecut si Eliade reprezinta o prima ipostaza a din Vasile Fabian Bob:“S-a intors masina lumii, cu voi viitorul
prezent e o constatare a operei eminesciene “ Scrisoarea III “ . poeziei,vizionare si profetice. trece” , Eminescu sugereaza ca momentul prezent reprezinta un
In prima strofa trecutul este idealizat , mitizat ; Strofa urmatoare exprima admiratia poetului regres fata de trecut , ca “Epigonii” rastoarna ordinea fireasca a
poetul ne transpune intr-un taram edenic , intr-o atmosfera de pentru inaintasii sai pasoptisti “Bolliac, Carlova ,(Marsul ostirii timpului. In timp ce inaintasii erau posedati de nobile idealuri,
basm : romane) Grigore Alexandrescu (Anul 1940). (sant=sacralitate), contemporanii mimeaza doar valori autentice:
“ Cand privesc zilele de-aur a scriturelor romane Bolintineanu e evocat cu poezia sa “O fata “Noi carpim cerul cu stele, noi manjim marea cu
, tanara pe patul mortii”. valuri”. Inaintasii sunt elogiati pentru vizionalismul lor:
Ma cufund ca intr-o mare de visari dulci si senine A doua ipostaza simbolica a poeziei e “Ati visat zile de aur pe-asta lume de amar” care
“ reprezentata de Andrei Muresan , comparat cu “miticul poet” , lipseste contemporanilor.
Nostalgia varstelor mitice ale umanitatii a timpilor simbol al orfismului : Versul , “Moartea succede vietii, viata succede la
originari e prezent in intreaga creatie eminesciana . Metaforele si “Muresan scutura lantul cu-a lui voce ruginita, moarte” exprima ideea trecerii timpului si implicit a lumii,
epitetele primei strofe “visari dulci si senine “ , “ dulci si mandre Rumpe coarde de arama cu o mana amortita” succesiunea ciclica a vietii si a mortii, generand pesimismul
primaveri “ amintesc limbajul poetic pasoptist . Criticul Stefan O intreaga strofa e inchinata lui Negruzzi, care poetului si convingerea ca lumea e lipsita de orice sens:
Cazimir afirma ca in lirica eminesciana exista patru motive centrale reinvie epocile glorioase: “Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, alta
, “ stele cardinale “ : gandirea , cantul , visul , plansul . Gandirea si “Iar Negruzzi sterge colbul de pe cronice batrane, soarte”.
cantarea sunt dominante si in aceasta poezie . Strofa deschide Caci pe mucedele pagini stau domniile romane” In strofa penultima poetul defineste cugetarea:
prima parte a poeziei inchinata trecutului , alcatuita din 11 strofe . Eminescu inchina trei strofe lui Vasile Alecsandri , “Ce e cugetarea sacra ? Combinare maiestrita
Ca si “Scrisorile “ , “Epigonii “ are o structura elegiat pentru activitatea sa literara complexa : ”Doine” , Unor lucruri nexistente; carte trista si-ncalcita,
biplana ; partea I - oda inchinata trecutului , partea a II ( 8 strofe ) ”Lacramioare”, “Margaritarele” , poezia de inspiratie folclorica , Ce mai mult o incifreaza cel ce vrea a descifra”.
contine elemente de satira . istorica , de dragoste , legende istorice , romanul “Dridri”. Scopul cugetarii ,acela de a descifra semnele
Intr-o scrisoare trimisa lui Iacob Negruzzi , “S-acel rege-al poeziei, vecinic tanar si ferice, existentei, este supus zadarniciei.
Eminescu mentioneaza “ ideea fundamentala e comparatiunea Ce din frunze iti doineste,ce cu fluierul iti zice, Poetul defineste poezia: “Voluptos joc cu icoane
dintre lucrarea increzuta si naiva a predecesorilor nostrii si Ce cu basmul povesteste-veselul Alecsandri”. si cu glasuri tremurate”, joc cu imagini si sunete.Poezia are
lucrarea noastra trezita , dar rece ... Comparatiunea din poezia Epitetele exprima optimism.Alecsandri menirea de a transfigura realul:”Strai de purpura si aur peste
mea cade in defavorul generatiei noi , si - cred - cu drept “ . Se simbolizeaza a treia ipostaza a poeziei,puterea creatoare a visului, tarana cea grea”.
observa predominarea interesului etic asupra celui estetic . poezia e un instrument prin care se exprima visul cosmosului : Concluzia poeziei e una pesimista : “Toate-s praf ... Lumea-i cum
Predecesorii sunt elogiati nu pentru meritul intern al lucrarilor lor ci “Sau visand cu doina trista a voinicului de munte, este... si ca dansa suntem noi”.Ideea identitatii indivizilor cu lumea
, numai pentru ca intr-adevar te misca acea naivitate sincera Visul apelor adance si a stancelor carunte, provine de la Schopenhauer.
neconstienta cu care lucrau ei “ . Visul selbelor batrane de pe umerii de deal”
“Vad poeti ce-au scris o limba, ca un fagure de Partea a doua, alcatuita din 8 stofe , este o satira
miere “ exprima prin comparatie, rigoarea matematica a la adresa contemporanilor poetului. Se observa contrastul dintre
limbajului, travaliul lucid. Eminescu elogiaza pe inaintasi prin trecutul luminat de credinta si prezentul sceptic si injosit, imporiva
metafore sugestive si caracterizari lapidare : caruia se ridica sarcasmul satirei. Acest contrast e realizat prin
“Cichideal gura de aur, Mumulean glas cu durere, antiteza dintre pronumele noi-voi. Poetul se integreaza in randul
epigonilor , dar se distinge chiar prin aceasta pozie. Criticul Ioana
Em.Petrescu : termenii constanti ai vocabularului poetic eminescian
in aceasta satira sunt :

Dorinta In urmatoarele trei strofe,poetul exprima asteptarea Poezia contureaze doua spatii care se interpatrund intr-o
infrigurata a iubitei,intalnirea si jocul ei erotic:”Si in bratele- profunda comunicare:spatiul exterior,real,al naturii si aptiul
Mihai Eminescu mi intinse/Sa alergi,pe pipt sa-mi cazi,/Sa-ti desprind din interior,imaginar al emotiei poetului.Iubirea curata si fericita
crestet valul,/Sa-l ridic de pe obraz.//Pe genunchii mei a tinerilor este proiectata intr-un taram de basm.Cadrul
(comentariu) sedea-vei,/Vom fi singuri-singurei,/Iar in par infiorate/Or natural de o rara frumusete,vibreaza la emotia poetului,el
sa-ti cada flori de tei..//Fruntea alba-n parul galben/Pe-al nemaifiind un simplu cadru al iubirii,ci devine un confident si
“Eminescu a fost si va ramane meu brat incet s-o culci,/Lasand prada gurii mele/Ale tale ocrotitor al idilei;natura dovedind astfel insusiri
cea mai coplesitoare marturie despre forma buze dulci…//” umane.Muzicalitatea dulce a versului eminescian,contribuie
inegalabila pe care o poate atinge geniul creator Incepand cu strofa a doua se remarca o succesiune de la realizarea armoniei tabloului,la atmosfera luminoasa si
romanesc atunci cand se alimenteaza din adancimile verbe la viitor si la conjunctiv prin care jocul erotic este senina care ii invaluie pe indragostiti.
fertile si insondabile ale unui fond autentic” (Stefan proiectat in planul posibilului,al aspiratiei si in acelasi timp Ritmul trohaic,masura versurilor de
Augustin Doinas) constituindu-se si un ritual al intimitatii. 7-8 silabe,rima pereche in versuri perceputa ca distihuri
In lirica eminesciana natura apare Strofa a cincea prezinta cufundarea ample de 15 silabe,sporesc farmecul inconfundabil al
deseori asociata cu iubirea fiind martora si ocrotitoarea intr-o stare de reverie,de vis:”Vom visa un vis poeziei.Mijloacele stilistice echilibrat utilizate,potenteaza
fericirii poetului.In mijlocul naturii,in adncul codrului,langa ferice,/Ingana-ne-vor cu-n cant/Singuratece izvoare,/Blanda lirismul eminescian.
izvor,in prejma teiului incarcat de floare poetul traieste batere de vant;”
fiorul iubirii,al asteptarii,al tristetii. Se remarca in aceasta strofa,legatura stransa dintre
In poezie,Eminescu traieste bucuria si emotia adanca la sentimentul iubirii si sentimentul naturii.Eminescu foloseste
gandul intalnirii cu iubita in mijlocul naturii,chemarea epitete putine dar sugestive:”blanda batere de vant”,”vis
inflacarata a acestuia adresata iubitei,asteptarea plina de ferice”,”singuratece izvoare”(epitete tipic eminesciene). „Dorinta”nu este o poezie a dorului,cu deschiderea sa catre
sperantasi de lirism,vibreaza in fiecare vers intr-o atmosfera Ultima strofa cuprinde desprinderea infinit,cu melancolia visului implinit,ci o poezie a dorintei,a unui
de dulce si infiorata emotie.Poezia respectand momentele de realitate,cand eul poetic traieste sentimentul implinirii gand ce pare realizabil,chiar daca nu s-a implinit inca pe deplin.Nu
semnificative,specifice peoziilor erotice de prin iubire.Si in aceasta strofa este prezenta consonanta mai ascultam acum glasul florii(al gazei,al craiesei din povesti,al
tinerete.Sentimentul dominant este dorinta materializata dintre starea sufleteasca a poetului si natura:”Adormind de sufletului padurii),ci eroul liric eminescian este cel care invita,spre
numai prin planul posibilului,al ipoteticului.verbele la arminia/Codrului batut de ganduri,/Flori de tei deasupra realizarea deplina a iubirii,intr-un spatiu natural mirific,dominat de
viitor:”sedea-vei”,”or sa-ti cada”,sugereaza faptul ca iubirea noastra/Or sa cada randuri-randuri.”.Interferenta planului armonie.”( Petru Mihai Gorcea)
nu este o realitate ci o aspiratie prin implinire. uman cu cel natural se realizeaza printr-o personificare cu
Apartinand celei de-a doua varste a valoare de metafora:”adormind de armonia/Codrului batut
eroticii eminesciene,”Dorinta”este o poezie definitorie de ganduri,”,introducand si o nota
pentru viziunea lui Eminescu asupra iubirii si a naturii. meditativa,reflexiva,astfel codrul pare o fiinta care
Tablourile sunt realizate cu o mare precizie a mediteaza asupra povestii lor de iubire.Tot ultima strofa
desenului.Deatliile sunt putine,dar sunt atat de sugereaza vesnicia naturii si dorinta omului de a gasi o cale
individualizate,incat creeaza o imagine inconfundabila a de acces in eternitate prin contemplatie,prin trairea
peisajului. sentimentului de iubire,in stransa legatura cu sentimentul
Prima stofa fixeaza cadrul natural si naturii.
cuprinde chemarea iubitei in mijlocul naturii:”Vino-n codru Titlul transpune sugestiv continutul
la izvorul/Care tremura pe prund,/Unde prispa cea de liric al poeziei,dorinta intensa a poetului de a-si vedea
brazde/Crengi plecate o ascund.” iubita”dea visa un vis ferice”alaturi de ea,coplesiti de fericire
Verbul la imperativ”vino”exprima intensitatea chemarii,a si vrajiti de armonia naturii.
dorintei.Cadrul natural se constituie numai din trei
elemente,insa foarte sugestive:”izvorul care tremura pe
prund”-personificare;”prispa cea de brazde”-
metafora;”crengi plecate”-metonimie.

Tot ca posibilitate este sugerat şi gestul tandru al îmbrăţişării prin


Lacul
verbele la modul conjunctiv, care sugerează o acţiune doar
- comentariu -
posibilă: “Ea din trestii să răsară, / Şi să-mi cadă lin pe piept”.
de Mihai Eminescu
Poetul nu realizează un portret al fiinţei iubite, a
cărui prezenţă este sugerată de prezenţa pronumelui personal de
Mihai Eminescu este cel mai mare poet român,
persoana I “ea”, scris cursiv, îndrăgostitul îndreptându-se spre
fiind considerat “luceafărul” poeziei româneşti. În sprijinul acestei
cineva anume, spre iubirea ideală. Astfel, iubita apare ca o
idei vine vasta şi originala sa operă. Capodoperele sale (poemul
proiecţie imaginară în visul iubitului.
“Luceafărul”, “Călin (file din poveste)”, cele cinci “Scrisori”, etc.) ne
Din versurile strofei a treia, răzbate fericirea
dau măsura geniului eminescian. Temele predominante în poeziile
deplină care cuprinde sufletul îndrăgostiţilor, ei trăind o idilă, într-o
lui Eminescu sunt natura, dragostea şi istoria.
atmosferă de vrajă, idee sugerată de metafora “îngânaţi de glas de
Poezia “Lacul” se înscrie în seria poeziilor lirice
ape”.
eminesciene, în care sentimentul iubirii se îmbină armonios cu cel
Sentimentul este atât de profund, încât
al naturii, elementele cadrului natural – lacul, codrul, izvorul, luna
îndrăgostiţii încep să viseze, lăsându-se purtaţi în voie de barcă,
- din această poezie fiind specifice poeziei eminesciene.
idee sugerată de imaginile vizuale “şi să scap din mână cârma / şi
Poezia are ca titlu numele unuia dintre
lopeţile să-mi scape”.
elementele naturii – lacul - , deoarece imaginea acestuia
În strofa finală, visul de iubire ia sfârşit, şi
predomină în peisaj, toate celelalte elemente ale decorului –
îndrăgostitul revine la o realitate dureroasă, tristă, , idee sugerată
trestiile, barca, luna, vântul – fiind raportate la el.
de epitetul “singuratic” şi prin verbele “suspin” şi “sufăr”. În finalul
Prima strofă se deschide cu imaginea feerică a
poeziei, îndrăgostitul ajunge la o calmă resemnare, poetul
lacului “albastru”, încărcat cu “nuferi galbeni”, unde epitetele
terminând poezia aşa cum a început-o, adică cu imaginea lacului
cromatice “albastru” şi “galbeni” realizează imaginile vizuale care
“albastru, încărcat cu flori de nufăr”, pentru că pe Eminescu l-a
sugerează armonia, limpezimea, claritatea, lacul fiind locul ideal
fascinat întotdeauna apa, şi credea că atmosfera generată de ea
pentru împlinirea visului de iubire a celor doi îndrăgostiţi. De la
este cadrul perfect pentru împlinirea visului de iubire.
această imagine vizuală statică din primele două versuri, se trece
Sentimentele profunde car se desprind din
la una dinamică, fiindcă lacul apare însufleţit prin personificare
această poezie sunt transmise prin intermediul eului liric, care este
(“Tresărind în cercuri albe, /El cutremură o barcă”). Astfel, lacul
prezent în poezie prin verbele la persoana I (“să sărim”, “aştept”,
preia zbuciumul sufletesc al îndrăgostitului, emoţia lui, determinată
“ascult”) şi pronumele personal de persoana I (“ea”).
de aşteptarea fiinţei iubite, şi vibrează la unison cu acesta.
În strofa a doua, este prezent motivul aşteptării
Rima încrucişată imperfectă, măsura scurtă
iubitului, înfăţişat însă ca o posibilitate, dovadă fiind prezenţa a versurilor (7-8 silabe) şi ritmul trohaic imprimă versurilor
muzicalitate şi expresivitate.
adverbului “parc(ă)” folosit în repetiţia “parc-ascult şi parc-aştept”.
Volumul Laus Ptolemeu (Lauda lui Ptolemeu) care a aparut in 1968 cuprinde In dulcele stil clasic
Nichita Stanescu - comentariul poeziei - Leoaica tanara, o adevarata cosmogonie in care ca punct de referinta este Pamantul. Alte
Iubirea, In dulcele stil clasic elemente ale cosmogonie sunt focul si aerul pe care le denumeste Aerburg,
Focburg si respectiv Terburg. Centrul acestui univers este Pamantul si
creatorul este Ptolemeu pe care il numeste “invatatul dintre invatati cel mai A aparut in volumul cu acelasi titlu in 1970 in care N.S. parodiaza fara ironie
mare”. mq941c9115iqqr stilul clasic al poeziei traditionale. Aceasta poezie este considerata “o poezie
Nichita Stanescu - Universul poetic lirica galanta”.

In 1970 apare volumul In dulcele stil clasic in care parodiaza poezia


Este un poet romantic in esenta peziei sale si modern in exprimarea poetica. traditionala. Structura: are structura unei poezii clasice, versurile sunt grupate in 5
S-a afirmat in lirica noastra intr-o perioada dominata de “poezia catrene, iar un vers este izolat in finalul poeziei care este o concluzie a
evenimentului si a anecdotului” creata de Mihai Veniu, Eugen Jebeleanu … ideiilor poetice exprimate. Masura versurilor este de opt - noua silabic, ritmul
este trohaic, iar rima este usoara - fie monorima, fie imperecheata sau
In ultimele volume, Epica magna si Opere imperfecte publica poeme in care imbratisata.
dezbate tema timpului si a mortii.
Criticul Eugen Simion ( Scriitori romani de azi I, II, III ) afirma ca N. Stanescu
ii reactualizeaza in lirica sa pe M.Eminescu si Ion Barbu si in “latura lui
serafic-vizualista”. Tema - este iubirea dar nu mai apare ca in alte poezii (Cantec , Leoaica
Leoaica tanara, Iubirea tanara, iubirea) ca o forta demiurgica, ca o energie reordonatoare a lumi, ci
ca un sentiment conferential si efemer.

Opera lui N.Stanescu este vasta si in critica literara s-a vorbit de existenta a
trei etape in lirica sa: prima etapa ar constitui-o primele sale volume - Sensul Poezia a aparut in 1964 in volumul O viziune a sentimentelor si este o poezie
iubirii, O viziune a sentimentelor in care tema fundamentala este iubirea; a erotica. Poetul contempla nasterea iubirii din mineral: ”Dintr-un bolovan coboara /
doua etapa cuprinde volumele Dreptul la timp, 11 elegii, Maretia frigului, Oul Pasul tau de domnisoara”; din vegetal , din natura intreaga:”Dintr-o inserare-
si sfera, Necuvintele, In dulcele stil clasic in care poetul reda o adevarata n seara / Pasul tau de domnisoara. / dintr-o pasare amara / pasul tau de
aventura a cunoasterii; a treia etapa cuprinde poezii care trateza tema vietii domnisoara.” Iubirea sau fiinta iubita este denumita metaforic pasul tau de
si a mortii Epica magna, Opere imperfecte, Noduri si semne. Structura: are 4 strofe inegale ca numar de versuri (6,8,3,7). Versurile sunt domnisoara. Repetarea acestei metafore de 4 ori la inceputul poeziei
inegale ca masuri si rimeaza accidental. sublineaza sentimentul de emotie si uimire, trezit de descoperirea
sentimentului iubirii.

Nichita Stanescu a debutat in 1960 cu volumul Sensul iubirii, in care


asemenea lui N. Labis evoca copilaria si adolescenta unei generatii marcate Tema: este erotica, poetul dezvolta ideea ca iubirea este o forta demiurgica,
de razboi. Pentru poet copilaria este “netraita minune”, “glezna mea cu creatoare care reordoneaza universul tinzand spre perfectiune si care Unele epitete ca “amara”, “pala” semnifica in egala masura bucuria dar si
aripi”, iar adolescenta este numita metaforic “cantecul meu de izbanda”. Din schimba raportul eu-lui poetic cu lumea de afara si cu sine. durerea provocata de iubire. Deci iubirea este un dor al naturii, dar este doar
acelasi volum se retin poeziile Emotie de toamna, Mister de baieti, Campie o trasatura de o clipa, este un sentiment efemer:”O secunda, o secunda / Eu
primavara. 19941cmc15iqr8q l-am fost zarit din unda”.

Prima strofa - apeland la metafore, personificari si comparatii, N.S. creaza


imaginea materializata a iubirii. Metaforic iubirea este “leoaica tanara”,
In 1964 publica volumul O viziune a sentimentelor care cuprinde numai “leoaica aramie” care navaleste in sufletul poetului ca o forta devastatoare. Iubirea este denumita apoi “semizeu” ca inalta sufletul omului, dar este
poezii erotice, alcatuind un roman al unei idile, in care iubirea este Ea sfasie cu coltii fiinta poetului, iubirea provocand durere: “Leoaica tanara, denumita si “blestemat” ca provoaca suferinta, este amara iar sufletul se
prezentata ca o minune care are o adevarata forta demiurgica. In poezia iubirea / Mi-a sarit in fata. / Ma pandise-n incordare / Mai demult. / Colti albi simte impovarat ce de un blestem: ”blestemat si semizeu / Caci imi este
Cantec iubirea se asociaza cu ideea de zbor spre inalt, iar in poezia Leoaica mi i-a infipt in fata, / M-a muscat, leoaica, azi de fata” foarte rau”.
tanara, Iubirea sentimentul iubirii este prezentat ca o leoaica aramie care
sfasie fiinta indragostului.
Strofa a doua - ca un adevarat Demiurg , iubirea reordoneaza Universul Preotul se imagineaza contempland aparitia iubirii “pe sub soarele pitic /
transformandu-l intr-un joc de cercuri: “natura se facu un cerc, de-a-dura”. Aurit si mozaic”. Iubirea este un fapt exterior, venit dinafara poetului. Pentru
Volumul Dreptul la timp cuprinde poezii alegorice care au ca punct de plecare Iubirea este inaltare, ea transfigureaza viata omului inaltandu-l sufleteste. el iubirea este “mai nimic”, poetul accentuand efemeritatea acestui
mituri universale. De exemplu in poemul Enghidu porneste de la epopeea Indragostitul isi pirde identitatea iar simturile i se detaseaza de timp. Privirea sentiment.
despre Ghilgames pentru a dezbate problema mortii. Poemul Galateea “in sus tasni” si se descompunea in jumatate de curcubeu ca raza de lumina.
dezvolta mitul lui Pygmelion, sculptorul indragostit de propia sa creatie; N Auzul intalneste iubirea in cantecul de ciocarlii. Deci pentru peot iubirea este
Stanescu insista asupra ideii ca Galateea este opusul artistului dar si femeia un cantec.
neanduratoare. In poezia Qvadriva poetul include tema dedublarii omului. In Ultimul vers al poeziei, separat de celalalte strofe, cuprinde o concluzie
qvadrida cu 4 cai sunt doi luptatori: “Unul isi tine inima inainte in cai / Altul lapidara formulata in numai 4 cuvinte : ”Pasul trece eu raman”. Aceasta
si-o taraste peste pietre in urma / Unul stange fraiele cu mana dreapta / concluzie reliefeaza ideea nestatorniciei sentimentelor erotice care sunt
Altul tristetea in brate”. Strofa a treia - “Mi-am dus mana la spranceana, / La tampla si la barbie, / inevitabile dar efemere.
Dar mana nu le mai stie”...

Volumul 11 elegii a aparut in 1966 si este considerat cea mai buna carte a lui Textul acestei poezii a mai fost interpretat nu ca o poveste de iubire, ci si ca
N. Stanescu care marcheaza o rascruce in activitatea sa, poetul orientandu- A patra strofa - revine la ideea centrala a poeziei, iubirea fiind prezentata ca o adevarata arta poetica avand ca tema raportul dintre artist si poezie,
se spre meditatii filozofice. Tema filozofica este criza existentiala a omului o forta care pustieste fiinta poetului; el devine “desert in stralucire” peste inspiratie. Este vorba de prezentarea starii de extaz produsa poetului in clipa
care incearca s-o depaseasca prin meditatie. Intaia elegie este o definitie in care trece atotputernica alene “o leoaica aramie / cu miscarile viclene”. revelatiei absolutului.
stil taoist a ceva esential a ceea ce numeste “nenumit si enigmatic, El”:”El
incepe cu sine si se sfarseste cu sine / Desi fara margini, e profund limitat”.
Elegia a doua intitulata Getica , prezinta popularea universului cu zei. Zeul
In finalul poeziei N.S. afirma ca iubirea este un sentiment inevitabil dar
apare acolo unde se produce o ruptura in coeziunea materiei, orce rana
trecator.
naste un zeu pentru ca orice suferinta este sacra. In alte elegii vorbeste
despre eviul mediu retras din istorie in fiinta poetului: “Eviul mediu s-a retras
in chilie /Rosii si albe a sangelui meu.”