-

Termina cu plansu, m-a repezit Alexandru, se uita tot vagonul

la noi.
- Putin imi pasa mie de . Si nici nu apucat sa zic bine ultimele
cuvinte ca m-am trezit cu o palma peste gura.
Nu stiam ce m-a durut mai rau. Palma in sine sau faptul ca fratele
meu mai mare, care ii promisese mamei ca va avea grija de mine
toata viata, a indraznit sa ma pleznesca. Am tacut si cu mana la
gura m-am intors cu fata la geam.
Cand am ajuns la Bucuresti, parca eram in alta lume. O multime de
domni grabiti, la brat cu doamne aranjate. Totul parea nou si curat.
Oamenii purtau haine colorate, palarii, pantofi stralucitori.
Doamnele cu buze rosii si par bogat, strans in coc sau purtat peste
umeri, zambeau frumos cand treceau pe langa mine.
-

Vai, dar ce frumos e aici, a grait Vasile incantat de imprejurimi.

Da, e foarte frumos, am aprobat printre dinti. Toata lumea este
dichisita, am completat.
Ileana, Vasile, Maria, va rog nu va pierdeti unul de celalalt. Ma
duc sa ma uit dupa Tanti Mariana.
Alexandru, mergi de o cauta linistit. Stau eu cu Ileana si Vasile,
l-a linistit Maria, in stilul ei bland.

Alexandru s-a facut nevazut. L-am asteptat pe bancutele de pe

peron in jur de 30 de minute. Mi-era foame, si ma durea capul. Intrun final si-a facut aparitia alaturi de o doamna pe la 40 de ani. Era
slaba si inalta, avea ochi mari verzi si par brunet. La fata era palida,
dar privirea ii era blanda. Spre deosebire de doamnele vesele vazute
in gata, Tanti Mariana era imbracata in negru si nu parea deloc
fericita.
A schitat un zambet cand m-a vazut si a intrebat:
- Ea e Ileana?
- Da, ea e. A raspuns Alexandru. Si el este Vasile.
- Ce copilasi simpatici! Tu trebuie sa fii Maria, a completat in
timp ce-si indrepta privirea spre sora mea mai mare.
- Da, Tanti Mariana, eu sunt Maria. Va multumesc pentru tot ce
faceti pentru noi.
- Nu trebuie sa imi multumiti mie Trebuie sa ii multumiti lui
Alexandru ca avut initiativa si curajul sa actioneze.
Discutia de pe peron a mai durat zece minute. Am impartit
politeturi, am povestit despre mama, despre tata, despre viata la
tara . Intr-un final Tanti Mariana ne-a invitat la ea acasa.
Drumul spre casa in care aveau sa stea Aleandru si Maria a fost lung
si tacut. Dupa zeci de minute bune am ajuns pe niste strazi ale
Capitalei, undeva prin Rahova. Case de jur imprejuri, strazi
neasfaltate si o multime de oameni la porti. Ca la noi la tara, am
gandit pentru un moment.

Casa era mare si curtea pe masura. Avea doi caini, unul mare si
fioros, unul mic si jucaus. In curte, pe langa casa Marianei mai erau
doua camera mici, cu ferestre mari.
-

Alexandru, in camerele astea doi vei locui tu si sora ta Maria.

Puteti folosi bucataria de vara si toaleta din curte. Cand aveti
nevoie de ceva, va rog sa-mi comunicati din timp. Pe luna veti
primi de la mine 10 lei, fiecare, bani pe care ii veti putea folosi
dupa bunul plac. Totul inteles?
Da! Au raspuns in cor Alexandru si Maria.
Iar acum, Ileana, Vasile, va rog sa mergeti cu mine. Lasati
bagajele la intrare.

Am intrat intr-o incapere mare si racoroasa, era un fel de camera de

zi. O canapea boiereasca era asezata intr-o partea a camerei, iar
pee a statea o femeie roscata cu o privire vicleana.
-

Maria, Vasile, dumneaiei este doamna Carmen Vasilescu,

directorul internatului la care veti sta. Ea va avea grija de voi
pe toata perioada sederii.