Sunteți pe pagina 1din 2

Eti gata s te implici n rezolvarea conflictelor?

Textul biblic: Faptele Apostolilor 15:1-29


Versetul cheie: Romani 12:16
Ideea central a leciei : Atunci cnd un copil al lui Dumnezeu se confrunt cu situaii conflictuale, el este
chemat s le rezolve n aa fel nct biserica s fie ntrit i relaiile freti s fie consolidate.
Scopul leciei: S te ncurajeze s rezolvi orice conflict, pentru ca cei din jurul tu s se apropie i mai
mult de Dumnezeu i unii de alii.
Multe din problemele care apar n bisericile locale se datoreaz, pe de o parte, imaturit ii sau strii
de pcat care domnete n viaa unora dintre membrii bisericii, iar pe de alt parte, necunoaterii
Cuvntului lui Dumnezeu i interpretrii lui greite sau chiar desconsiderrii lui.
Rezolvarea problemelor spirituale care pot aprea n interiorul unei biserici nu sunt uoare, dar sunt
ntotdeauna urgene. Ignorarea sau amnarea rezolvrii, va duce n timp la agravarea lor i mai mult. n
lumina Cuvntului lui Dumnezeu i sub atenta cluzire a Duhului Sfnt noi avem datoria de a gsi i de a
pune n aplicare soluiile corecte. Studiul acestei lecii ne va ajuta s nelegem c orice problem care
poate aprea, poate fi soluionat cu ajutorul Duhului lui Dumnezeu.
1. Caut s rezolvi ct mai curnd conflictele aprute (Fapte 15:1-3)
De multe ori problemele apar atunci cnd lucrurile ncep s mearg bine i n direcia corect. Cnd
se ntmpl lucrul acesta nu trebuie s ne speriem; conflictele vin ca o certitudine a faptului c lucrarea
nceput este bun, i c cel ru nu se bucur pentru lucrul acesta.
mpotrivirea fa de evanghelia predicat de Pavel i Barnaba n-a venit din afar, de la oameni care
nu credeau, ci dinuntru, de la iudeii care se convertiser la cretinism dar care ineau n continuare i
Legea lui Moise: Civa oameni, venii din Iudeea, nvau pe frai i ziceau: Dac nu suntei tiai
mprejur dup obiceiul lui Moise, nu putei fi mntuii (v. 1).
Vedem aici un mod total greit de nelegere al mntuirii, ca fiind o mbinare a credin ei n Domnul
Isus cu practicile vechi-testamentale. Aceti nvtori, numii iudaizatori dup mesajul pe care-l
rspndeau (vezi Galateni 5:1-12), propovduiau deschis rolul circumciziei i al Legii lui Moise n vederea
mntuirii, acestea ocupnd un loc central n convingerile i mesajul lor.
Pentru clarificarea problemei, Biserica din Antiohia a trimis o delegaie format din Pavel, Barnaba,
Tit i probabil i ali frai, la Ierusalim, ca s primeasc o lmurire clar (v. 2; vezi i Galateni 2:1).
Trimiterea delegaiei este un indiciu cu privire la dorina cretinilor din Antiohia de a gsi ct mai curnd
rspunsul corect. Ei au neles c amnarea nu va rezolva criza, ci o va adnci i mai mult.
Atunci cnd apar puncte de vedere diferite, chiar conflicte deschise cu privire la un anumit subiect, e
foarte important ca lucrurile s fie rezolvate ct mai repede cu putin. Exist nite pai biblici men iona i
de Domnul Isus Cristos care ne ajut n rezolvarea conflictelor cu alte persoane (vezi Matei 18:15-17). n
probleme mai grele de nvtur doctrinar este bine s cerem ajutorul mai marilor notri spirituali din
conducerea Comunitii sau ai Uniunii, pentru ca lucrurile s reintre n fgaul lor normal.
Eti un cretin care aplanezi conflictele n biseric, sau unul care le generezi? Rmi lng Cuvntul
lui Dumnezeu i trieti n supunere fa de el, pentru ca viaa ta s fie o bun mrturie i pentru alii?
2. Fii deschis n cutarea adevrului (Fapte 15:4-12)
Disputa a continuat i la Ierusalim, dup ce Pavel i Barnaba au mprtit fra ilor de acolo lucrarea
spiritual din Galatia i le-au relatat tot ce fcuse Dumnezeu prin ei (vs. 4, 5; vezi i Galateni 2:2). n
versetul cinci citim despre cei din partida fariseilor care crezuser, care s-au ridicat s-i susin propria
nvtur, conform creia neamurile trebuiau circumcise i obligate s in Legea lui Moise.
Cei chemai s medieze aceast controvers au fost apostolii i prezbiterii Bisericii din Ierusalim (v.
6). Cel care a avut un cuvnt greu de spus n decizia ulterioar a Bisericii, a fost apostolul Petru. El a
subliniat cinci adevruri de baz, care i-au condus n cele din urm pe cei prezeni s ia decizia corect.
n primul rnd, n descrierea planului lui Dumnezeu de mntuire al neamurilor doar prin credin, el a
adus ca argument un fapt care se petrecuse deja, i anume experiena avut n Cezarea (v. 7b).
n al doilea rnd, el a atras atenia asupra imparialitii lucrrii Duhului Sfnt att ntre iudei ct i
ntre neamuri (v. 8: i Dumnezeu care cunoate inimile... le-a dat Duhul Sfnt la fel ca i nou).

n al treilea rnd, aceast lucrare a dus la sfinirea sufletelor celor dintre neamuri, ca rspuns al
credinei lor (v. 9: le-a curit inimile prin credin).
n al patrulea rnd, Petru le-a atras atenia asupra pericolului de a desconsidera lucrarea lui
Dumnezeu, prin adugarea unor alte condiii n vederea mntuirii (v. 10; vezi i Galateni 5:1).
n al cincilea rnd, el le-a adus minte c Singurul care aduce mntuire att iudeilor ct i neamurilor
este Dumnezeu prin harul Su, care se primete prin credin (v. 11; vezi Romani 3:24; Galateni 2:16; 3:6).
Ce nvm din mesajul lui Petru? C adevrul se gsete ntotdeauna n Cuvntul i planul lui
Dumnezeu. Cutarea lui n alt parte, n tradiie, n istorie sau n practic bisericeasc, ne poate conduce
spre eroare.
Caui ntotdeauna, pentru orice problem care apare, cluzire n Cuvntul lui Dumnezeu? Te lai
transformat de el i eti gata s-l mplineti?
3. Bazeaz-te doar pe Cuvntul lui Dumnezeu (Fapte 15:13-29)
Cnd toate discuiile pe marginea acestui subiect s-au oprit, cel ce a luat ultimul cuvnt a fost Iacov,
conductorul Bisericii din Ierusalim, ucenic al Domnului Isus i apostol al Bisericii. Toi cei prezeni
ateptau s-i aud poziia, el avnd un cuvnt hotrtor pentru decizia care urma s fie luat i de care
atrna viitorul Bisericii.
n poziia adoptat de Iacov putem vedea nc o dat modul minunat n care Duhul lui Dumnezeu i-a
cluzit pe toi aceti mari naintai ai Bisericii. Plecnd de la profeia lui Amos (Amos 9:11, 12), concluzia
lui Iacov este aceea c acum sosise vremea n care rmia de oameni s-L caute pe Domnul, ca i toate
neamurile peste care este chemat Numele Lui (v. 17). Aa cum spunea F.V.Farrar, n restaurarea cortului
drmat al lui David, el vedea zidirea Bisericii Domnului Isus Cristos ca Templu ideal, la care trebuie s se
alture i pgnii.
Concluzia lui Iacov a fost doar ca cretinii dintre neamuri s se fereasc de patru lucruri: pngririle
idolilor, de curvie, de dobitoace sugrumate i de snge (v. 20). Aceste lucruri au rmas valabile pn n
zilele noastre. Trirea zilnic, deciziile pe care le lum, scopul vieii noastre trebuie s aib o baz biblic
i s reflecte statutul nostru de copii ai lui Dumnezeu.
n deciziile pe care le iei n via, te bazezi ntotdeauna pe principiile i adevrurile Cuvntului lui
Dumnezeu?

S-ar putea să vă placă și

  • Lecţia I1
    Lecţia I1
    Document2 pagini
    Lecţia I1
    Anonymous kEOru5
    Încă nu există evaluări
  • Lecția I7
    Lecția I7
    Document2 pagini
    Lecția I7
    Anonymous kEOru5
    Încă nu există evaluări
  • Lecția I6
    Lecția I6
    Document2 pagini
    Lecția I6
    Anonymous kEOru5
    Încă nu există evaluări
  • Lecția I8
    Lecția I8
    Document2 pagini
    Lecția I8
    Anonymous kEOru5
    Încă nu există evaluări
  • Lecția I10
    Lecția I10
    Document2 pagini
    Lecția I10
    Anonymous kEOru5
    Încă nu există evaluări
  • Lecția I9
    Lecția I9
    Document2 pagini
    Lecția I9
    Anonymous kEOru5
    100% (1)
  • Lecția I1
    Lecția I1
    Document2 pagini
    Lecția I1
    Anonymous kEOru5
    Încă nu există evaluări
  • Lecţia P7
    Lecţia P7
    Document2 pagini
    Lecţia P7
    Anonymous kEOru5
    Încă nu există evaluări
  • Lecţia P8
    Lecţia P8
    Document2 pagini
    Lecţia P8
    Anonymous kEOru5
    Încă nu există evaluări
  • Lecţia P9
    Lecţia P9
    Document2 pagini
    Lecţia P9
    Anonymous kEOru5
    Încă nu există evaluări
  • Lecţia P4
    Lecţia P4
    Document2 pagini
    Lecţia P4
    Anonymous kEOru5
    Încă nu există evaluări
  • Lecţia P5
    Lecţia P5
    Document2 pagini
    Lecţia P5
    Anonymous kEOru5
    Încă nu există evaluări
  • Lecţia P1
    Lecţia P1
    Document2 pagini
    Lecţia P1
    Anonymous kEOru5
    Încă nu există evaluări
  • Lecția I24
    Lecția I24
    Document2 pagini
    Lecția I24
    Anonymous kEOru5
    Încă nu există evaluări
  • Lecţia P2
    Lecţia P2
    Document2 pagini
    Lecţia P2
    Anonymous kEOru5
    Încă nu există evaluări
  • Lecţia P3
    Lecţia P3
    Document2 pagini
    Lecţia P3
    Anonymous kEOru5
    Încă nu există evaluări
  • Lecția I22
    Lecția I22
    Document2 pagini
    Lecția I22
    Anonymous kEOru5
    Încă nu există evaluări
  • Lecţia P6
    Lecţia P6
    Document2 pagini
    Lecţia P6
    Anonymous kEOru5
    Încă nu există evaluări
  • Lecția I15
    Lecția I15
    Document2 pagini
    Lecția I15
    Anonymous kEOru5
    Încă nu există evaluări
  • Lecția I26
    Lecția I26
    Document2 pagini
    Lecția I26
    Anonymous kEOru5
    Încă nu există evaluări
  • Lecția I25
    Lecția I25
    Document2 pagini
    Lecția I25
    Anonymous kEOru5
    Încă nu există evaluări
  • Lecția I18
    Lecția I18
    Document2 pagini
    Lecția I18
    Anonymous kEOru5
    Încă nu există evaluări
  • Lecția I23
    Lecția I23
    Document2 pagini
    Lecția I23
    Anonymous kEOru5
    Încă nu există evaluări
  • Lecția I20
    Lecția I20
    Document2 pagini
    Lecția I20
    Anonymous kEOru5
    Încă nu există evaluări
  • Lecția I17
    Lecția I17
    Document2 pagini
    Lecția I17
    Anonymous kEOru5
    Încă nu există evaluări
  • Lecția I21
    Lecția I21
    Document2 pagini
    Lecția I21
    Anonymous kEOru5
    Încă nu există evaluări
  • Lecția I16
    Lecția I16
    Document2 pagini
    Lecția I16
    Anonymous kEOru5
    Încă nu există evaluări
  • Lecția I14
    Lecția I14
    Document2 pagini
    Lecția I14
    Anonymous kEOru5
    Încă nu există evaluări
  • Lecția I12
    Lecția I12
    Document2 pagini
    Lecția I12
    Anonymous kEOru5
    Încă nu există evaluări
  • Lecția I13
    Lecția I13
    Document2 pagini
    Lecția I13
    Anonymous kEOru5
    Încă nu există evaluări