Ghita Pristanda - caracterizare

I L Caragiale este un scriitor obiectiv preocupat de realitatea exterioara si cu precadere de societatea

contemporana lui, de aceea se opreste cu interes asupra politaiului orasului ce intruchipeaza servilismul.
Pentru a putea contura trasaturile de caracter ale personajului, dramaturgul utilizeaza preponderent mijloace
ale caracterizarii indirecte, deprinse prin fapte, atitudini, gesturi, din limbaj si din semnificatia numelui.
Ghita Pristanda este tipul slugarnicului, prezent in piesa de la inceput pana la sfarsit in toate
momentele cheie ale actiunii. Este prozaic si practic, constient ca trebuie sa-si serveasca seful, pe Stefan
Tipatescu prefectul judetului avand o eticheta sustinuta de interes: familie mare, remuneratie mica, dupa
buget. Servilismul sau este unul umil, dar el se conduce in viata dupa principiul nuvelei: Ghita, Ghita,
pupa-l in bot si-i papa tot, ca satulul nu crede la al flamand. Lipsit de demnitate, cauta sa fie in bune relatii
si cu Nae Catavencu pe care il linguseste fara jena, dupa ce, in prealabil, il arestase abuziv, din ordinul
prefectului: Eu gazeta dumneavoastra o citesc ca Evanghelia, totdeauna, ca nu va uitati la mine...adica
pentru misie..altele am eu in sufletul meu, dar de! N-ai ce-i face!. Pristanda incearca sa intre in gratiile lui
Catavencu in eventualitatea ca acestuia i-ar reusi santajul, dar il si apreciaza pentru abilitatile lui politice.
Dupa cum singur recunoaste, el este unealta docila a lui Tipatescu, a Zoei si a lui Zaharia Trahanache
omul nostru, cum se exprima prefectul. -Al dumneavoastra, coane Fanica, si al coanei Joitichi si al lui
conu Zaharia. Pristanda asculta orbeste de ordinele stapanilor ajungand pana la incalcarea legii atunci cand
il aresteaza pe Catavencu: curat violare de domitiliu, dar umflati-l! exclama el.
Pentru a-si servii stapanii, ii spioneaza pe cei din partidul de opozitie (asculta din strada ce se
vorbeste in casa lui Catavencu), obtine venituri ilicite din afacerea cu steagurile (trebuie sa aboreze in oras
44 de steaguri, dar el pune doar 14-15), iar Tipatescu ii trece cu vederea aceste nereguli, atata timp cat ii
serveste interesele si ii este supus. In Zoe, o recunoaste pe adevarata stapana, cunoscand autoritatea ei fata de
Tipatescu si de Zaharia Trahanache. E gata sa suporte orice consecinta atunci cand il trimite pe Tipatescu
nejustificat la telegraf: Am mintit..stiu ca o sa ma ocarasca, o sa ma bata..dar lasa sa ma ocarasca, sa ma
bata.. Nu e el mai marele meu?. Dupa cum el insusi o declara, este scrofulos la datorie daca datoria ii
aduce anumite profituri.
Lipsa de instructie, incultura, sunt pregnant evidentiate de limbajul sau. El deformeaza neologismele
al caror sens nu-l intelege sau foloseste in exprimare cuvinte si expresii populare si regionale (bampir,
famelie, catrindrala, scrofulos), are ticuri verbale care frizeaza prostia (cuvantul curat alaturat altor
cuvinte curat murdar, curat condei, curat violare de domitiliu, curat constitutional). Aceasta repetare
automata a unor cuvinte si replici din vocabularul stapanilor dovedeste dorinta lui servila de a le intra in
gratii, dar si caracterul rudimentar al gandirii lui.
Pristanda este viclean, stiind cum sa profite de bunavointa interesata a stapanilor, sa le speculeze
slabiciunile si situatiile delicate in care acestia se afla. El se gaseste in dubla ipostaza: de profitor si de
persoana de care se profita. E profitor fiindca stie sa traga unele foloase din actiunile pe care le intreprinde
(fixarea steagurilor), dar si stapaniii profita de serviciile lui. El descopera ca Nae Catavencu se afla in
posesia scrisorii, el il aresteaza pe acesta si ii mijloceste intalnirea cu Zoe, el pune la cale incaierarea de la
sfarsitul intrunirii politice. Este singurul care stie de relatia dintre prefect si sotia presedintelui partidului,
caracterizandu-l pe aceasta: mosia mosie, fonctia fonctie, coana Joitica, coana Joitica, trai, nenico, pe banii
lui Trahanache.
Acest permanent du-te vino al personajului, aceasta agitatie continua a lui de colo pana colo, uneori
cu folos, alteori inutil, este sugerata si de nume care provine de la un dans popular moldovenesc,
pristandaua, ce se danseaza conform strigaturilor unui conducator de joc. In dans se bate pasul intr-o parte si
alta, fara sa se porneasca niciunde.
Asadar, caracterizarea personajului si prin numele sau este de o mare forta sugestiva , acesta
potrivindu-se perfect cu siretenia si pendularea lui Ghita Pristanda intre un superior si altul.
Personajele lui I L Caragiale, inclusiv Ghita, se vad si se aud asa de bine incat cititorul se consitituie pe tot
parcursul lecturii in spectator.