Introducere in Cantarea Cantarilor

Atat traditia iudaica, cat si cea crestina, au privit Cantarea Cantarilor din
aceeasi perspectiva: aceea a intelesurilor ascunse care se afla in spatele intelesului
prim, literal. Adevaratul mesaj nu este, sub nici o forma, cel imediat, nemijlocit.
Cuvintele, care aparent vorbesc despre dragostea dintre Mire si Mireasa, conduc
cititorul spre sensurile tainice ale unirii dintre Iahve si poporul sau pe de o parte,
ori dintre Hristos si Biserica, pe de alta parte.
Interpretarea alegorica in mediul iudaic presupune o intelegere a fiecarui
detaliu din opera ca avand o semnificatie pentru relatia dintre Iahve si Israel O
afirmatie pertinenta asupra cartii Cantarii a facut-o P. Jouon: "Cantarea fiind o
opera iudaica, adresandu-se iudeilor, cea mai buna modalitate pentru a o intelege
nu ar fi a gandi evreieste, ci a incerca sa simtim si sa apreciem ce le putea spune
tunor suflete cuprinse de o mare dragoste pentru Dumnezeul lor si pentru neam
alegoria lui Iehova si Israel, atat de familiara profetilor".
Pe de o parte, "Israel era poporul lui Iehova; ori Solomon nu a fost tipul lui
Iehova, ci al lui Iisus Hristos".Pe de alta parte, in Cantare nu i se aduce miresei nici
o acuza de infidelitate, ceea ce este in totala opozitie cu intreg Vechiul Testament,
unde inchinarea la idoli este privita si denuntata ca infidelitate conjugala a
poporului Israel fata de Dumnezeul sau.
2. Interpretarea alegorica in traditia crestina
a. Prezentare generala
Biserica, crestina preia din traditia rabinica tipul de interpretare al Cantarii,
adaptandu-l propriilor realitati. Modul de exegeza adoptat este cel alegoric. Relatia
dintre mire si mireasa este vazuta ca semnificand unirea lui Iisus Hristos cu

Biserica ori cu sufletul omenesc. Cel dintai care formuleaza acesta opinie este
Ipolit Romanul. El este urmat de Origen, care afirma fara echivoc: "in mire trebuie
sa intelegem pe Hristos, in mireasa Biserica cea fara de pata sau zbarcitura, dupa
cum este scris: "si ca s-o infatiseze Siesi, Biserica mareata, neavand pata sau
zbarcitura, ori altceva de acest fel, ci ca sa fie sfanta si fara prihana" (Efes. 5, 27)".
Origen este cel care a influentat cel mai mult, prin Comentariul si Omiliile sale,
veacurile ce au urmat.
Unul dintre cele mai puternice argumente ale cestui tip de a intelege
Cantarea Cantarilor este faptul ca in intreaga Sfanta Scriptura e folosita imaginea
unirii conjugale pentru a descrie fie unirea dintre Dumnezeu si poporul Sau, in
timpul Legii Vechi, fie unirea lui Hristos cu Biserica, in cadrul Noului Legamant.
Asadar se justifica interpretarea propusa. Pasajele din Vechiul Testament in care se
folosesc termeni conjugali au fost deja prezentate: Osea 2, 19 si urm., Ier, 2, 2 si
urm., Isaia 54, 5, Ps. 44. in Noul Testament, Iisus se numeste pe Sine mire: "Si
Iisus le-a zis: pot oare fii nuntii sa fie tristi cata vreme mirele este cu ei? Dar vor
veni zile cand mirele va fi luat de la ei si atunci vor posti". Parabolele despre
imparatia lui Dumnezeu folosesc si ele alegoria nuptiala (Matei 22, 2-10;-25, 113), iar Sfantul Ioan Botezatorul, vorbind despre sine, isi spune "prietenul mirelui":
"Cel ce are mireasa este mire, iar prietenul mirelui, care sta si asculta de mire, se
bucura cu bucurie de glasul lui. Deci aceasta bucurie a mea s-a implinit" (Ioan-3,
29). Daca mai adaugam la aceste exemple si celebrele cuvinte ale Sfantului Pavel
de la Efeseni 5, 22-32, observam ca Sfanta Scriptura foloseste frecvent in sens
simbolic casatoria. Unirea dintre mire si mireasa este cea mai intima unire care se
poate realiza intre doua fiinte umane.