Sunteți pe pagina 1din 28

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAOV FACULTATEA DE PSIHOLOGIE I

TIINELE EDUCAIEI SPECIALIZAREA EDUCATIE


Program de studii MASTER

LUCRARE DE DIZERTATIE

Coordonator tiinific:
Prof.univ. dr. Cocorada Elena

Absolvent:
Gheorghita Ionica
Braov
20106

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAOV FACULTATEA DE PSIHOLOGIE I


TIINELE EDUCAIEI SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

Stressul la adolescenti

Coordonator tiinific:
Prof. univ. dr. Cocorada Elena

Absolvent:
Gheorghita
Ionica

Braov
2016

Motto:
,,Sa eviti stressul inseamna sa eviti viata! H. Selye

Multumiri

Cuprins

Adolescenta
Adolescenta este un subiect privilegiat si controversat al psihologilor,
care genereaza opinii si discutii contradictorii. Unii specialisti o considera
o"vrsta ingrata", altii, dimpotriva, "vrsta de aur"; pentru unii ea este
"vrsta crizelor, anxietatii, nesigurantei, insatisfactiei", n timp ce pentru
altii este "vrsta marilor elanuri"; este "vrsta contestatiei, marginalitatii
si subculturii", dar si "vrsta integrarii sociale"; este "vrsta dramei, cu
tot ce are ea ca stralucire, dar si ca artificiu".(...........)
Diversitatea opiniilor referitoare la adolescenta rezulta din complexitatea
acestei etape din viata omului.Adolescentul oscileaza din punct de vedere
al comportamentului ntre copilarie si maturitate.Adolescenta este o
perioada importanta a dezvoltarii umane, cu schimbari importanta la nivel
biologic, fizic, psihic, moral, etc, perioada a dezvoltarii. In aceasta
perioada dispar trasaturile copilariei, inlocuindule treptat cu cele ale
adultului.(.......)
Aceasta este o perioada de traversare agitata, cu existenta unor conflicte
si trairi dramatice, cu framntari interne pentru gasirea surselor de
satisfacere a aspiratiilor . Adolescentul este un nonconformist si un
luptator activ pentru ndeplinirea dorintelor sale, un original n adaptarea
solutiilor urmarite, n modul de a privi si de a se adapta la lumea
nconjuratoare.
Adolescenta cuprinde doua faze:

una timpurie ntre 10-11/13-14 ani, aceasta perioada se numeste


preadolescenta sau pubertate.

a doua perioada 13-14/17-18 ani este cea a adolescenteipropriu-zise


ce se caracterizeaza printr-o echilibrare puternica, a conceptiei despre
lume si viata.
Adolescenta este o etapa mai linistita dect perioada anterioara, tnarul
adoptnd o pozitie mai constienta fata de mediul social. Acesta se
orienteaza mai mult catre lumea externa, dar si ndreapta atentia si catre
propria-i viata psihica.
Caracteristicile cele mai importante ale adolescentei sunt:
1.

dezvoltarea constiintei de sine;

2.

afirmarea propriei personalitati;

3.

integrarea treptata n valorile vietii.

1.

Dezvoltarea constiintei de sine (Verzea,2003)

Adolescentul ncearca sa se cunoasca si sa se autoevalueze n raport cu


realizarile sale si ale altora. El se ntreaba adeseori, ,,cine sunt eu?, iar
raspunsurile ce si le da, se bazeaza pe maturizarea intelectual-afectiva .

Constiinta de sine este un proces complex care include raportarea


subiectului la sine nsusi, la propriile trairi, dar si la confruntarea
acestora, compararea lor cu lumea n mijlocul careia traieste. Cel mai nalt
nivel al constiintei de sine este atins de elev atunci cnd el se poate privi
ca subiect al activitatii sociale, ca membru al colectivului. Un factor de
seama al constiintei de sine l constituie activitatea scolara si natura
relatiilor cu adultii, aprecierile acestora fata de calitatile si munca
adolescentului.
O caracteristica a adolescentei este si proiectarea idealului n viitor; un
aspect al acestei preocupari este interesul pentru profesia pe care o va
mbratisa, determinndu-l la reflectie asupra vietii sale interioare.
Capacitatea de a se preocupa de propria persoana nu nseamna nsa fuga
de societate. Caracteristica principala a adolescentului este un puternic
impuls catre actiune.
2.

Afirmarea propriei personalitati

Descrierea "portretului" adolescentei nu poate ignora problema


originalitatii. Dorinta de originalitate reprezinta, o caracteristica esentiala
a adolescentei, numita tendinta afirmarii de sine, tendinta de afirmare a
propriei personalitati.
Un mijloc frecvent de afirmare este aspectul exterior,.Adolescentii cauta
sa se evidentieze prin fizicul bine conformat, mbracaminte care scoate n
relief propria persoana, limbajul "colorat", presarat cu expresii "cautate",
cu neologisme si arhaisme cat si folosirea unei vorbiri "cifrate" .
La aceasta vrsta au spiritului de contradictie. n special discutiile dintre
adulti, la care iau parte si adolescentii, ajung repede sa fie monopolizate
de ntrebarile iscoditoare ale acestora din urma, de afirmarea spiritului lor
de contradicti ptr de a atrage atentia asupra sa, de a se afirma, de a fi
luat n seama.
Adolescentii manifesta tendinta de a se afirmala nivel individual cat si la
nivel de grup: vor sa activeze, sa se distreze mpreuna. Ei sunt atrasi si de
viata politica .In politica adolescentul vede o nalta activitate sociala.
1.Dezvoltarea biologica si caracteristicile psihosomatice
Adolescenta inseamna un moment de criza al imaginii corpului. In
cursul catorva ani corpul adolescentului se schimba total: dimensiune,
greutate, caracterele si functia sexuala, forta musculara si agilitatea in
miscari, toate acstea se intampla cu o rapiditate care nu intotdeauna
ingaduie o elaborare si integrare adecvata.
Toata experienta legata de rolurile psihosomatice ajunge sa fie revazuta si
incarcata cu no semnificatii. Functiile elementare de alimentare, igiena
personala, motricitate, pot intra in criza. In campul comportamentului
alimentar pot aparea alterari (inapetenta, fobie pentru anumite tipuri de
mancare etc.). Adesea, anorexia isi are debutul in perioada adolescentei.
In ceea ce priveste igiena proprie apare o neglijenta inexplicabila pentru
parinti. Alimentatia si igiena personala vor fi utilizate printre altele ca

momente de agresivitate impotriva regulilor educative, ca lupta impotriva


interferentelor parintesti.
n aceasta etapa are loc procesul de trecere spre organismul adult.
Intre 14 si 20 de ani creierul atinge aproximativ greutatea maxima si se
apropie de finalizare osificarea diferitelor parti ale craniului. Procesul de
osificare al scheletului se realizeaza nsa progresiv, ncheindu-se ntre 20
si 25 de ani. In acelasi timp, se dezvolta volumul muschilor si se mareste
forta musculara. La nceputul perioadei adolescentei se nregistreaza o
dezvoltare mai intensa la nivelul muschilor mari, iar apoi procesul se
extinde si la nivelul muschilor mici, ceea ce influenteaza perfectionarea si
coordonarea miscarilor fine. In mijlocul perioadei, se constata si o
stabilizare relativa a cresterii adolescentilor n naltime si greutate. Corpul
cstiga n naltime ntre 20 - 30cm, iar n greutate cte 4 - 5kg anual.
Cresterea n talie si greutate da corpului proportia, vigoarea, gratia si
frumusetea care l caracterizeaza pe adolescent. Maturizarea treptata a
aparatului circulator asigura o functionare normala a inimii. Ca urmare a
cresterii suprafetei plamnilor, volumul de aer introdus prin inspiratie
este mai mare.
Procesul de crestere este influentat si de glandele cu secretie interna
care influenteaza cresterea, stimuleaza si regleaza functia altor glande
endocrine. Glanda tiroida exercita actiune asupra sistemului nervos
central, asupra functiilor organismului, precum si asupra dezvoltarii
psihice. Dezvoltarea biologica a ntregului organism tinde la aceasta
vrsta, spre un anumit echilibru si stabilizare, n timp ce evolutia psihica
se realizeaza prin tensiuni si conflicte
2.

Rolurile sociale

In aceasta perioada se produc transformari legate de evolutia gandirii si


capacitatii de relationare, de comparare a rolurilor sociale. Se intampla
astfel ca acum proprii parinti sa fie comparati cu altii. In acelasi fel,
propriul rol de fiu va fi confruntat si integrat cu rolul social al fiilor
adolescenti intr-un context social determinat, pentru ca orice rol prezinta
doua aspecte, unul privat si unul colectiv. Rezultatul va fi asumarea
rolurilor sociale si valoriale apartinand unui anumit grup si unei culturi
specifice (de ex., de a fi parinti, fii, prieteni etc.).
Integrarea sociala consta n atasamentul constient la grupul caruia i
apartine (clasa, scoala, marele organism social). Dorinta de a cunoaste
valorile sociale si culturale se manifesta riguros si tenace. Integrarea
adolescentilor n aceste valori ale colectivitatii contribuie la formarea
conceptiei despre lume si viata.
3. Dezvoltarea cognitiva
Sensibilitatea.Activitatea senzoriala creste.Aceasta determina modificari
ale pragurilor minimal, maximal si diferential al analizatorilor.
Senzatiile vizuale. n aceasta perioada acuitatea vizuala creste simtitor,
convergenta ochilor se diminueaza. Se constata o crestere a sensibilitatii
si finetii cromatice. Se cstiga experienta denumirii tuturor culorilor si a
nuantelor acestora.

Senzatiile auditive. Se dezvolta capacitatea de diferentiere si reproducere


a sunetelor muzicale, auzul tehnic, auzul fonematic.
Senzatiile gustative si olfactive. Capacitatea de a diferentia, clasifica si
denumi substantele dupa miros creste foarte mult.
Perceptiile si spiritul de observatie capata o mare importanta.
Preadolescenta si adolescenta sunt perioade ale observatiei analitice.
Perceptiile sunt supuse sarcinilor gndirii. Adolescentii observa pentru a
verifica, pentru a ntelege, pentru a surprinde ceea ce-i intereseaza.
Atentia. n aceasta etapa se dezvolta atentia voluntara, iar cea
involuntara si cea postvoluntara devin mai eficiente. Functiile atentiei
sunt deplin dezvoltate, creste capacitatea de concentrare.
Memoria.Intre 13-17 ani capacitatea de memorare ajunge la foarte mari
performante. In aceasta perioada creste mult caracterul activ si voluntar
al memoriei : memoria foarte exacta a scolaruluimic incepe sa fie tot mai
mult inlocuita de memoria logica, care pastreaza ceea ce este esential,
operand cu scheme logice. Memoria opereaza cu reprezentari si notiuni
care devin mai bogate, mai complexe si mai organizate. Preadolescentul
opereaza mult cu asociatii si cu structuri de reprezentari. Cele mai
evidente prefaceri apar in reproduceri : preadolescentul structureaza
reproducerea verbala in stil propriu, se straduieste sa depaseasca stilul
nivelului verbal, scris sau oral. La adolescent prelucrarea apare in insusi
procesul fixarii, cand se procedeaza la restructurari care sa faca mai
sistematic si mai inteligibil materialul de memorat. Pastrarea se
sistematizeaza mai mult.
Gndirea. n procesul dobndirii diverselor cunostinte are loc asimilarea
bazelor stiintei. In procesul nsusirii notiunilor se constituie si se ntaresc
sisteme de a rationa ntr-un mod interogativ mai larg, se dezvolta
capacitati operative intelectuale generale, se dezvolta, formele abstracte
ale gndirii, gndirea propozitionala.
Sub influenta solicitarii scolare, are loc dezvoltarea criteriilor logice ale
clasificarii. Dezvoltarea si ntarirea proceselor gndirii logice se exprima
n favoarea deprinderilor de a gndi cauzal, logic, dialectic.
Adolescenta se exprima ca o faza a cstigarii capacitatii de a filozofa, de a
cauta raspunsuri explicite la diferite probleme.
Structura generala a solicitarilor intelectuale duc la modificari profunde
ale gndirii si la dezvoltarea gndirii diferentiate: gndire matematica,
gndire gramaticala, gndire fizica etc. Studiul diferitelor obiecte de
nvatamnt l apropie tot mai mult de nsusirea unei conceptii proprii
despre lume si viata, ntelege legaturile obiective ale dezvoltarii naturii si
societatii, stabileste relatia cauzala si de finalitate a producerii diferitelor
fenomene.
Adolescenta este vrsta cresterii deosebite ,a posibilitatilor intelectuale si
a abstractiei, vrsta n care se nvata arta gndirii si a discutiei,
dezvoltndu-se strategiile euristice.

Limbajul -vorbirea devine aleasa, literara. Adolescentul poate sa sustina


verbal o idee timp ndelungat, facnd asociatii noi fata de cele cuprinse n
textul model sau n tezele expuse de interlocutorul sau.
Imaginatia- adolescentul se caracterizeaza si prin dezvoltarea deosebita a
imaginatiei.Prin creatiile lor adolescentii isi exprima propriile judecati si
atitudini in legatura cu problemele ce ii framanta. O forma legata de
imaginatie este visarea- ca proiectare mentala a personalitatii in situatii
viitoare. Este legata de realitate, raportandu-se la dorintele lui legate de :
profesie sau pozitie sociala. Este generata de interesele, aptitudinile si
sistemul de cunostinte ale adolescentului.
Dezvoltarea afectiva-maturizarea organismului se manifesta de obicei cu
o evidenta maturizare intelectuala si afectiva a copilului. Viata afectiva se
complica si se diversifica, adolescentul admira, iubeste, simte, aspira, stie
sa doreasca, are idealuri afective, i ntelege pe cei din jur cu intentiile,
reactiile acestora. Intensitatea , amploarea si valoarea emotiilor sunt
dependente de nsemnatatea pe care o au pentru adolescent diverse
fenomene, obiecte, persoane.
Intensitatea trairilor afective face ca perioada adolescentei sa se
caracterizeze adesea ca perioada a pasiunilor si a furtunilor afective, o
perioada de romantism n viata omului si de spontaneitate, de poezie
Vointa-este perioada n care se modifica, momentul deliberativ al actului
volitiv, cnd ntre motivele actiunilor s-a ajuns la o ierarhizare care este n
strnsa legatura cu experienta n domeniul n care urmeaza sa se
actioneze.
n luarea hotarrii, timpul este mai ndelungat, deoarece el reflecta mai
temeinic asupra mijloacelor realizarii actiunii precum si a consecintelor ce
decurg din aceasta.
n executia hotarrii adolescentul da dovada de mai multa perseverenta,
scopurile actiunilor sale avnd o motivatie mai puternica. Pe aceasta
perseverenta se dezvolta calitatile vointei: initiativa, perseverenta,
principialitatea scopului etc.
Interesele-sfera intereselor se largeste ca urmare a cresterii orizontului
cultural si a mbogatirii experientei de viata. n primul rnd interesul
pentru munca scolara trebuie sa atraga n mod deosebit atentia cadrelor
didactice si a parintilor. Uneori, interesul pentru munca scolara poate
scadea. Acest fenomen este provocat de cauze foarte diferite: dezvoltarea
unei adevarate pasiuni pentru sport, lectura etc., nedezvoltarea unui stil
de munca intelectual, conflictele elevilor cu profesorii, preocuparile
extrascolare mai intense etc.
Interesele adolescentului nu graviteaza doar n jurul activitatii scolare, ci
se extind si la alte domenii ale stiintei, tehnicii, artei.
Interesele devin mai stabile, fiind legate de domenii mai cunoscute, sau
spre care se manifesta aptitudini evidente. Interesele devin mai
constiente, ele fiind urmarite cu tenacitate n vederea unui scop anumit;
capata caracter selectiv si de eficienta, iar sub aspectul continutului este

de remarcat marea diversitate: cognitive, pentru tehnica, pentru lectura,


politico-sociale, pentru sport, pentru munca etc.
Aceste interese sunt, mai ales la vrsta adolescentei, legate de idealul
profesional, genernd motivele care-i determina pe adolescenti sa se
orienteze si sa-si aleaga o anumita profesiune: aptitudinile pentru
profesia respectiva, sansele de reusita n nvatamntul superior,
posibilitati de cstig, conditii de munca avantajoase, posibilitati de
afirmare, dorinta de a fi util societatii si a raspunde unei comenzi sociale.
Dezvoltarea psihica, a intelectului l maturizeaza n deosebi sub raport
social si cultural, l face sa devina avid de cunoastere si de participare cu
responsabilitate, n deplina cunostinta de cauza, la activitati cu caracter
social, se antreneaza n elaborarea de lucrari originale n literatura, arta,
stiinta, tehnica.
Schimbari la nivelul rolurilor
Pentru a ajunge la maturitatea bio-psiho-sociala adolescentul trebuie sa
activeze propria spontaneitate si creativitate, deoarece trebuie sa isi
asume roluri noi la toate nivelele de rol. In efortul de a dobandi un nou
echilibru.
In perioada adolescentei apare nevoia de redefinire si de sens. In acest
context apare criza, care implica un adevarat schimb al identitatii nu
numai ce se priveste e nou, dar si Eul care priveste este diferit. Pentru
prima data in viata, fiinta umana are acum posibilitatea de a se disloca si
a percepe propriul sine care se schimba in relatie cu mediul care se
schimba. Adolescentul este deci capabil sa perceapa schimbarea din care
el insusi face parte, poate sa o numeasca. Apare astfel facultatea de a
judeca, capacitatea de a evalua, puterea de a se orienta. Devin posibile
intelegeri ale logicii existentiale mai complexe, ce vor fi experimentate in
intrebari asupra sensului vietii si al mortii, apare un orizont ce se
deschide dimensiunilor mai profunde ale existentei.
Masculinul si femininul sunt nu numai sexe, sunt lumi. Masculinitatea si
feminitatea sunt universuri afective si relationale care se constituie
pornind de la sexul biologic. Aceasta deschidere spre sens si distantare de
fizic introduce o privire mai ampla dar implica si pierderea anumitor
certitudini: a fi barbat sau femeie nu este un lucru dat prin nastere ci o
alegere si o devenire Diferentele sexuale si diversele stiluri de relationare
tind sa fie tot mia estompate si converg spre un model de fiinta
omeneasca cu trasaturi masculine si feminine foarte integrate. Aceasta
contaminare a genurilor aduce o mai mare apropiere in relatiile dintre
baieti si fete si sub anumite aspecte amelioreaza posibilitatea de
convietuire. Insa nu este intotdeauna un proces usor, existand de fapt a
ratacire difuza a indivizilor, cu sentimente de mare nesiguranta in
constituirea relatiilor.
Procesul de constituire a identitatii de gen consta la adolescenti mai mult
decat in integrarea corpului sexuat, in integrarea calitatilor afective si
emotionale ale propriului sex. Adolescenta inseamna incheierea
universului infantil bazat pe totalitate si reprezinta trecerea la lumea
lucrurilor divizate. Intrarea in lumea adultilor, distribuita intre masculin si

feminin ratifica stratul de interdependenta cu altul si stabileste


necesitatea intrarii in relatii de schimb. Intrarea in dependenta sanatoasa
ca si constiinta faptului de a nu fi totul, este marele pas pe care
adolescentul incepe sa-l retina ca sarcina si constituie inceputul unui
proces care se va desfasura pe parcursul intregii existente. Asta inseamna
pentru el sa accepte ca exista o parte a vietii pe care nu o controleaza si
care este dependente de vointa altor fiinte care au resurse si carora si lor
le lipseste ceva.
Baietii si fetele vor descoperii ca a fi barbat sau femeie inseamna a stii sa
construiesti un raport cu cealalta jumatate a lumii, iar a fi in raport cu
celalalt inseamna recunoasterea propriilor limite, recunoasterea faptului
ca nu isi ajungi tie insuti. Toate acestea fac posibila acum intalnirea:
capacitatea de a asculta si recunoaste nevoile celuilalt, fara a ignora
propriile nevoi.

Cap II STRESSUL
2.1NOTIUNEA DE STRESS
Stresul este un fenomen psihosocial complex ce decurge din confruntarea
persoanei cu cerinte, sarcini, situatii, care sunt percepute ca fiind dificile,
dureroase sau de mare importanta pentru persoana respectiva (Baban,
1998).
Alti specialist definesc astfel stresul:
M. Golu (1982) defineste stresul drept "o stare de tensiune, ncordare
si disconfort determinata de agenti afectogeni cu semnificatie negativa,
de frustrare sau reprimare a unor stari de motivatie, de dificultatea sau
imposibilitatea rezolvarii unor probleme".
O alta definitie a stresului ar fi urmatoarea: "Orice situatie de viata
care solicita mecanismul creeaza stres". (H. Selye, 1991).
M. Miclea (1997) vorbea de o "stare de tensiune acuta a organismului
obligat sa-si mobilizeze defensele spre a face fata unei situatii
amenintatoare".
Stresul nu mai este privit n lumina consecintelor sale somatice ci, n
primul rnd ca o aparare a modului n care functioneaza psihicul n fata
excitatiilor senzoriale si motrice initiate de acesta (J.B.Stora, 1999).
Stresul are o importanta componenta subiectiva, in sensul ca ceea ce este
provocator, facil sau chiar relaxant pentru o persoana, pentru o alta poate
deveni amenintator sau imposibil de realizat (Roesch si colab., 2002).
Diferentele individuale in ceea ce priveste raspunsul la stres sunt
datorate componentei genetice, dar si experientelor de viata ale fiecarui
individ in parte.
Reactia la stres este subiectiva si depinde de evaluarea pe care persoana
o face, conferind o anumita semnificatie interactiunii cu stresorul, ca si
capacitile de nfruntare a rezultatelor interactiunii (R.S. Lazarus, S.
Folkman, 1987).
Stresorul are doua componente de baza:
-situatia strsanta stresanta: agentii stresori, conditiile daunatoare,
agresive, care asalteaza sau ameninta organismul, presiunile,
constrngerile la care este supus adolescentul
- starea de stres a organismului: suferinta, uzura lui, raspunsurile
psihologice si fiziologice ale individului la actiunea agentilor stresori
2.2 FAZELE STRESSULUI

Stresul are trei faze:


1.
Faza de alarma. Aceasta faza constituie nstiintarea limpede despre
prezenta unui agent stresor. Primele care apar sunt reactiile fiziologice,
pentru a-l avertiza pe cel afectat ca trebuie sa se puna n garda. O data
evaluata situatia persoana poate sa faca fata si sa rezolve n mod
satisfacator problema, astfel ca adevaratul semnal de stres sa nu ajunga
sa se materializeze.
Dar atunci cnd bariera stresanta depaseste puterile individului, el ia
cunostinta de stresul existent si n acest fel se afla n starea de alarma.
2.
Faza de rezistenta. Cnd stresul si extinde prezenta dincolo de faza
de alarma, persoana intra n faza de rezistenta. Acum el risipeste mai
multa energie, randamentul sau este foarte mic, el sufera din aceasta
cauza si devine nelinistit gndindu-se la un posibil esec.
3.
Faza istovirii este etapa finala a stresului. Ea este caracterizata prin
oboseala, neliniste si depresie, adesea putnd aparea separat sau
mpreuna. (Dr. J. Melgosa, 2000).

2.3 FORMELE STRESSULUI


Dupa Selye(1991) ,stresul are patru faze fundamentale:
-substresul rau sau distresul ,vs. stresul bun sau eustresul
-suprastresul sau hiperstresul vs. substresul sau hipostresul
Aceste faze se raporteaza la un nivel de echilibru ntre fortele distructive
ale sub- sau suprastresului si care sa asigure ct mai mult eustres posibil,
minimaliznd distresul.
Distres - ul este denumit stresul negativ, distrugator si poate fi definit ca
nesatisfacerea unor nevoi vitale, respectiv stimularea zonelor de
neplacere ale sistemului limbic.
Eustres - ul este stresul pozitiv, vitalizant si favorabil vietii. Se mai poate
defini astfel: satisfacerea unor nevoi vitale, respectiv stimularea zonelor
de placere ale sistemului limbic.
Trebuie sa nvatam sa-l dozam cu grija pe cel dinti iar pe al doilea sa-l
cautam n mod deliberat. Primul produce suferinta n viata noastra, al
doilea bucurie. Primul boala, depresiuni, nsingurare si nevroze
functionale de tot felul; al doilea: sanatate, multumire, fericire, chiar si
stari extatice. (M. Miclea, 1997).
Hiperstresul depaseste limitele adaptabilitatii ducnd la suprasolicitarea
mecanismelor adaptative pna la epuizarea lor, n vreme ce hipostresul
duce la o lipsa de auto-realizare manifestata prin imobilitate fizica,
plictiseala si deprivare senzoriala.
Se poate prezenta o sistematizare a stresului n: cumulativ
(longitudinal), multiplu (transversal) sau independent. Efectele stresorilor

sunt aditive si persistente chiar dupa ncetarea actiunii lor efective.


Cumularea are loc att n ceea ce priveste stresorii periodici, ct si din
cumularea diferitilor stresori independenti. Tranzitia sau schimbarea, ca si
crizele vietii pot produce stres considerabil. Uneori o criza se dezvolta
dintr-o serie ntreaga de evenimente mici, exterioare si interioare care se
acumuleaza pna la un punct, de unde oamenii nu le mai pot face fata (I.
B. Iamandescu, 1997).
2.4 CAUZELE STRESSULUI
Stresorii sau factorii de stres sunt evenimente/situatii externe sau
interne, reale sau imaginare, suficient de intense sau frecvente care
solicita reactii de adaptare din partea individului. Exista o serie de factori
de stres / potentiali factori stresori:
boala fizica sau psihica,
abuz fizic, emotional sau sexual,
situatie financiara precara a familiei,
probleme la scoala: supraincarcarea programei scolare, conditii proaste
pentru invatare, lipsa materialelor didactice, probleme de comunicare cu
colegii, cu profesorii, responsabilitate prea mare, schimbari
organizationale, schimbarea scolii ,
familia probleme de comunicare in familie, divortul parintilor, decesul
unui membru al familiei, conflicte cu fratii, violenta in familie, alcoolismul
in familie,
prietenii conflicte cu prietenii, lipsa prietenilor, lipsa suportului social,
propria persoana lipsa de incredere, nemultumire fata de aspectul
fizic, deciziile luate de-a lungul vietii etc.
2.5 EFECTELE STRESSULUI
Efectele stresului se manifesta n mai multe directii :
a) Aria cognitiva (gnduri si idei)
-

dificultate mintala de a ramne concentrat pentru o activitate grea;

pierderea frecventa a atentiei;

scaderea puterii de memorare att pe termen scurt, ct si pe


termen lung;
problemele care reclama o reactie imediata si spontana se rezolva
ntr-un mod neprevazut;
orice problema care reclama gndire logica are tendinta sa fie
solutionata cu un numar mare de greseli;
mintea este incapabila de o analiza adecvata si sa evalueze cu
precizie o situatie prezenta si cu att mai mult o situatie viitoare;
modul de gndire nu urmeaza directii logice si coerente n cadrul
unui sistem ordonat, ci este dezorganizat;
b) Aria emotiva (sentimente si emotii)

dificultate de a se mentine relaxat din punct de vedere fizic si


emotiv;
-

pe lnga problemele fizice reale, se ncepe a se banui noi boli;

cresterea nerabdarii, intolerantei si a autoritarismului si lipsa de


consideratie pentru ceilalti;
principiile morale sau etice care conduc viata cuiva devin mai lejere
si scade puterea de autocontrol;
-

cresterea descurajarii si scaderea dorintei de viata;

simtaminte de incapacitate si inferioritate;

c) Aria comportamentala (atitudini si comportamente)


incapacitatea de a se adresa verbal unui grup de persoane ntr-o
forma satisfacatoare, blbiala, scaderea cursivitatii vorbirii;
pierderea entuziasmului pentru activitatile preferate, la fel ca
pentru hobby-uri sau pentru distractiile recreative favorite;
-

absente de la serviciu sau de la scoala;

cresterea consumului de alcool, tutun, cafea si alte droguri;

nivelul de energie disponibil este fluctuant de la o zi la alta, cu


tendinta de scadere;
factorii care protejeaza somnul se degradeaza. n general, nivelul
insomniei creste, ajungnd la nivele extreme;
cresterea tendintei de suspectare. Tendinta de a-i nvinovati pe altii
si a pune responsabilitatea greselilor asupra altora;
apar ticuri si reactii stranii, care nu sunt caracteristice celui n
cauza;
se manifesta gnduri de sinucidere si inclusiv tendinta de a le pune
n practica. (Dr. J. Melgosa, 2000).

2.6 STRATEGII DE COPING AL STRESULUI


Copingul desemneaz un efort cognitiv i comportamental de a reduce,
stpni sau tolera solicitrile interne sau externe care depesc resursele
personale (Lazarus i Folkman, ibid.).
Analiza acestei definiii pune n eviden o caracteristic esenial :
copingul este ilustrarea faptului c stressul emerge numai din relaia
dintre subiect i situaie, fiind de neconceput n afara triadei aciunecogniie-comportament dizadaptativ.
Definiia de mai sus este oarecum restrictiv, n raport cu noiunea mai
larg de strategii adaptative, care ar include i mecanismele defensive
de sorginte incontient, nesupuse controlului voluntar.

2.7 MECANISME DE COPING


Exist mecanisme , tehnici de a face fa stressului, i dac da, cum
anume funcioneaz ele, cum pot fi optimizate, n aa fel nct agenii
stressori n mare parte inevitabili s nu acioneze necontrolat, haotic
asupra noastr ?
Rspunsul la aceast ntrebare a fost dat n principal de dou categorii de
cercettori, unii care vd aceste lucruri prin perspectiva psihologiei
cognitive, alii discipoli ai diverselor curente psihanalitice.
Dup Lazarus i Folkman (1984), termenul de stress desemneaz o
relaie particular ntre persoan i mediu, n care persoana evalueaz
mediul ca impunnd solicitri care exced resursele proprii i amenin
starea sa de bine, evaluare ce determin declanarea unor procese de
coping, respectiv rspunsuri cognitive, afective i comportamentale la
feed-back-urile primite.
Aceast definiie aduce n prim-plan cteva atribute definitorii pentru
relaia persoan-agent stressor, acesta din urm vzut ca factor fizic,
chimic, emoional,(i biologic, n.n.), ce produce tensiune corporal sau
mintal (Webster New Collegiate Dictionary, 1989), din care cel mai
reprezentativ este termenul de coping.
n ce privete caracteristicile copingului, paradigma cognitivist pornete
de la cel puin dou premize eseniale :
1 copingul presupune efort contient, ndreptat asupra modului n
care situaia stressant este perceput, prelucrat, stocat ;
2 copingul presupune o anumit procesualitate, etapizare, ce se
concretizeaz n :
-

a) anticiparea situaiei (evaluarea costului confruntrii) ;

b) confruntarea propriu-zis i redefinirea situaiei prin


prisma confruntrii ;

c) analiza semnificaiei personale a situaiei post-confruntare.

Exist o anumit ierarhie la nivelul structurii copingului : copingul


de tip cognitiv intervine atunci cnd strategiile comportamentale uzuale
devin ineficiente, prea costisitoare, atunci cnd posibilitile de
intervenie concret n mediu sunt limitate, sau cnd timpul necesar unei
asemenea intervenii este prea scurt.
Distorsiunile n prelucrarea informaiei, redefinirea situaiei stressante n
termeni convenabili, capt, n viziune cognitivist, o nalt valoare
adaptativ, dei se poate ntmpla ca, uneori, s existe un dezacord ntre
ceea ce stabilete subiectul ameninat n forul su interior i exigenele
sarcinii.
Percepute din afar uneori ca mecanisme de autonelare, tehnicile de
coping de acest tip sunt frecvent ntlnite n clinic. Supra-estimarea

anselor de vindecare i minimalizarea simptomelor ce anun un


prognostic prost (ex. scderea accentuat n greutate la un bolnav
neoplazic, etc.) sau optimismul nejustificat, denumite generic iluzii
pozitive (Taylor i Brown, 1994) ar avea o cert contribuie modulatoare
n relaia cu stressul produs de boal.
Nu de puine ori, un ir de evaluri/distorsiuni de acest tip, pot fi urmate
de reevaluri ce nu se mai adreseaz situaiei iniiale, ci celei imaginate,
construite mental de bolnav. Acest fenomen atinge un apogeu n cazul
constituirii anumitor boli psihice, i explic deprtarea tot mai accentuat
de realitate a acestor pacieni (ex. mecanisme defensive de tip proiectiv,
aplicate neselectiv, mai ales pe un tip de personalitate dizarmonic, ca cel
paranoid ) ; l ntlnim ns i n diverse boli somatice, cu impact psihologic
real, situaie n care se poate ajunge la hipocompli- an i agravarea
prognosticului iniial.
n practic, chiar i aplicarea exclusiv i neselectiv a unei singure
tehnici adaptative, duce n mod inevitabil la dizadaptare i rupere de
realitate. Atribute eseniale ale mecanismelor cognitive de coping la o
persoan sntoas l-ar reprezenta aadar flexibilitatea i adecvarea.
Orientarea teleologic (spre scop) a mecanismelor de coping nu trebuie s
prevaleze n principiu asupra flexibilitii.
2.8 NATURA COPINGULUI
n legtur cu natura copingului, acest aspect rmne controversat n
literatur.
Dupa unii autori (Miller, 1987, Carver i colab., 1989, etc.) copingul este
conceput ca pe o predispoziie stabil, sau ca pe o trstur de
personalitate dar si ca pe un proces evolutiv , inclusiv n plan
ontogenetic(Lazarus i Folkman, 1984, Miclea, 1997, Bban, 1998).
2.9 FORME DE COPING
Copingul se prezinta sub doua variante : coping centrat pe problem i
coping centrat pe emoie
(Lazarus i colab., 1984, 1987).
Coping centrat pe problem numit i coping direct este canalizat pe
analiza, rezolvarea, sau minimalizarea situaiei stressante.Aceasta
varianta cuprinde strategiile de acceptare a confruntrii cu agentul
stressor.
Cea de-a 2-a varianta (coping indirect) se centreaz pe persoan, pe
capacitatea/incapacitatea sa de a face fa stressului.
Stone i Neale (1984)concep copingul ca fiind determinat de 8 factori
(catharsis, suport social, acceptare, aciune direct, distragere,
redefinirea situaiei, relaxare, sentimente religioase) iar Folkman i
Lazarus procedeaz, n 1985, la o diversificare a structurii copingului (8
factori : confruntare, distanare, autocontrol, cutarea suportului social,
asumarea responsabilitii, evadare-evitare, planificarea rezolvrii
problemei, reevaluare pozitiv).

Cele dou tipuri de coping se susinn i poteneaza reciproc astfel:


copingul centrat pe emoie creaz condiiile pentru soluionarea n
condiii mai bune a problemei (tensiunea ergic scade), iar copingul
centrat pe problem reduce distressul emoional, printr-o evaluare mai
realist, decentrat de sentimentul neputinei.
Exist o legtur ntre strategiile de coping i diversele scheme cognitive
mai generale ale persoanei, care reflect modul de selecie, pstrare,
interpretare a informaiei, din i n experienele trite (Bban, 1998),
independent de prezena stressului.
Mai reprezentative ne apar aceste legturi n cazul locusului de control,
autoeficacitii, robusteei.

2.10 Trsturi imunogene de personalitate , implicate n coping


Locus de control
Termenul de locus de control a fost lansat de Rotter (1966) i
desemneaz modul n care o persoan i explic succesul sau eecul,
prin cauze de tip intern sau extern,controlabile sau necontrolabile
Locusul de control intern (LCI) reprezint convingerea c
responsabilitatea pentru eec , respectiv meritul pentru succes stau n
defectele, erorile, respectiv n aptitudinile i calitile persoanei
respective, i au o prea mic legtur cu ntmplarea sau factori de
presiune din afar, n timp ce locusul de control extern (LCE) se refer la
convingerea c sursa evenimentelor (pozitive sau negative ) se gsete n
soart, destin sau puterea altora.
Dincolo de apropierea evident care se poate face ntre categorii ca LCEproiecie, sau LCI-strategii de tip combativ (lupt) , unii autori ncearc
a stabili o legtur ntre tipul de LC i eficiena copingului. Astfel, LCI ar fi
protector n stressul psihic acut i cronic (Cohen, Edwards, 1989 ; Rotter,
1966), prin receptivitatea crescut a persoanei la informaiile din mediu
cu valoare adaptativ, prin rezistena la presiunile externe, ca i prin
gradul crescut de angajare n situaie. Antonovsky (cit.de Bban, 1998)
consider c LCI manifestat prin responsabilitate (asumarea rspunderii
pentru succes, dar i pentru eec) ar reprezenta un factor favorizant
pentru sanogenez..Ali autori susin, n consens, c LCE ar fi asociat cu o
proporie mai mare de insatisfacii, i cu o predispoziie net spre
anxietate i depresie (Sarason i colab., 1978).
Totui aceste concluzii au un anumit grad de relativitate, n msura n care
:
a LC are totui o evoluie individual cu vrsta (n general de la LCI
spre LCE);
b uneori LCI este asociat cu sentimente crescute de culpabilitate,
iar LCE cu o anumit detaare de consecinele situaiei
stressante (externalitate defensiv) ;

exist o variabilitate transcultural a LC, care vine din normele


de presiune cultural i social specifice unui anumit tip de
societate (ex. LCI (exprimabil n autonomie timpurie,
independen, responsabilitate) i strategiile agresive de coping
sunt ncurajate n societile moderne de tip occidental, iar LCE i
strategiile pasive, de tip Capul plecat sabia nu-l taie sau Ce ie scris, n frunte i-e pus, n societile de tip tradiional).

Autoeficacitatea i robusteea
Autoeficacitatea (AE) reprezint convingerea unei persoane n
capacitile sale de a-i mobiliza resursele cognitive i motivaionale,
necesare pentru ndeplinirea cu succes a sarcinilor date(Bban,1998).
- AE crescut este asociat cu o motivaie mai nalt i cu o centrare pe
problem mai accentuat i mai productiv (subiectul i concentreaz
atenia pe analiza i gsirea de soluii).
- AE sczut este, n contrast, asociat cu atribuirea insucceselor unor
cauze ce in de propria incompeten, teama de insucces, iar n plan clinic
prin predispoziia net la :
-

anxietate (prin perceperea ineficienei resurselor de


coping) ;

depresie (rezult din autocritica exagerat, fixarea de


scopuri prea nalte).

Este documentat, de asemenea, o relaie de direct proporionalitate


ntre AE i funcionarea optim a sistemului imun, n special a celulelor T,
subpopulaia NK (autori cit.de Iamandescu, 1996).
Robusteea (hardiness engl., andurance fr.) este o variabil individual
ilustrativ pentru rezistena la stressul psihic, sau , altfel spus, pentru
eficiena mecanismelor de coping.
Trei componente definesc aceast dispoziie de personalitate :
-

LCI (convingerea c evenimentele pot fi controlate i


influenate, datorit capacitilor i aptitudinilor
subiectului) ;

angajarea i persistena n scopul propus ;

percepia schimbrilor de via, ca fiind normale (sau chiar


ca pe nite provocri(challenges),i nu ca pe nite
fataliti.

3.Limitele teoriilor cognitive


n principal, cei care susin limitele teoriei cognitive (psihanaliti,
psihiatri, dar i unii medici somaticieni) se prevaleaz de
incompatibilitatea ntre noiuni ca prelucrare informaional,
restructurare cognitiv contient i posibila evoluie subteran a unui
agent stressor sau de evoluia sa brutal, ce nu las timp suficient
mecanismelor de filtrare i adaptare contient s acioneze. Iamandescu

(1993) consider c toi agenii stressori (fizici, chimici, biologici), induc


un stress psihic secundar.Este evocat efectul stressor jucat de stimuli
afectogeni puternici (ex.dezgustul violent sau emoia brutal la vederea
unui accident), ca i stressul psihic instalat n cursul efecturii unei
aciuni cu rezonan afectiv plcut pentru subiect , ce genereaz
insidios o stare de oboseal, cu atributele stressului . Dup
L.Alexandrescu (1997), agenii stressori silenioi , insidioi pot declana
SGA (sindromul general de adaptare ) direct, fr o evaluare cognitiv
contientizabil, iar ageni inevitabili (ca poluarea atmosferic,
zgomotul stradal continuu, etc.) sunt procesai automat, fr implicarea
proceselor cognitive superioare.
Acestor puncte de vedere li se opun ali autori, care, sprijinindu-se i pe
cercetri anterioare postuleaz imaginea unui incontient cognitiv
(Miclea, 1997) , ce depete cu mult clasicul coninut cald , umed ,
primitiv i iraional al incontientului freudian. Incontientul cognitiv ar
avea certe proprieti informaionale i adaptative.
B.Perspectiva psihanalitic
Tradiia psihanalitic asupra mecanismelor de aprare situeaz conflictul
sine ego, ca tip de conflict primar, surs a majoritii mecanismelor
defensive.
Ego-ul, supus principiului realitii, ncearc compromisul optim,
reconcilierea ntre tendinele de sens contrar ale sinelui i supra-ego-ului,
supuse exclusiv principiului plcerii, respectiv datoriei.
Aceast reconciliere se poate realiza ntr-o manier mai mult sau mai
puin adaptativ, funcie i de gradul de maturizare a mecanismelor
defensive.
Ierarhizarea mecanismelor defensive este, din punctul de vedere
psihanalitic, un fapt real, la un pol situndu-se mecanismele cu un
potenial nalt patogen, imature, ce blocheaz energia instinctual,
crend implicit premizele pentru acumularea tensiunii interne (ca de ex.
negarea, represia), iar la cellalt pol, cele mature, superioare, ca
intelectualizarea i sublimarea.

Tabel 1. Mecanisme defensive incontiente

Mecanism

Coninutul mecanismului

1.NEGAREA

Desprinderea, din caracteristicile potenial nocive ale


unor ageni stressori, a celor acceptabile sau mai uor
contracarabile ; Unei dorine incontiente i se refuz, cu
ajutorul negrii, intrarea n cmpul contiinei subiectului
(nu o recunoate ca aparinndu-i, sau o recunoate
ntr-o form deghizat)

2.Proiecia

Subiectul atribuie altcuiva dorine , tendine pe care nu


le recunoate ca fiind ale salE ; Alte forme de
manifestare : asimilarea de ctre subiect a unei
persoane cu o alta (ex. :transferul din psihanaliz),
identificarea subiectului cu alte persoane sau cu creaia
sa
Energia subiectului este deturnat de la scopuri
intangibile, reprobabile, antisociale, spre scopuri
tangibile ( cu utilitate social : sublimare)

3.Comutarea

4.Refularea

5.Regresia

6.Formaia
reacional
7.
Intelectualitate
a

Trimiterea i meninerea n incontient de gnduri,


imagini, amintiri, triri reprobabile, penibile, antisociale,
psihotraumatizante ; Are caracter de aprare temporar,
deoarece coninuturile refulate exercit o presiune
permanent asupra contiinei, tinznd s ias la
suprafa ntr-o manier simbolic (vise , acte ratate,
lapsusuri , sau (patologic) CA simptome psihice).
Rentoarcerea la etape anterioare ale dezvoltrii
suBiectului (etape legate de experiene mai agreabile i
satisfacii mai mari), produs mai ales n condiii de
frustrare real sau imaginar.
Investirea n diferite obiecte de sentimente de sens
opus unei dorine refulate, i comportamente inverse
celor care corespund dorinei refulate.

Rentoarcerea la etape anterioare ale dezvoltrii


suBiectului (etape legate de experiene mai agreabile i
satisfacii mai mari), produs mai ales n condiii de
frustrare real sau imaginar.
Investirea n diferite obiecte de sentimente de sens
opus unei dorine re
Epuizarea in procesul analitic al continutului
psihotraumatizant al unei situatii de viata fulate, i
comportamente inverse celor care corespund dorinei
refulate.

Criticii paradigmei psihanalitice subliniaz insuficienta operabilitate i


putere de generalizare a acesteia: mecanismele defensive, n
viziunepsihanalitic, ar fi ndreptate majoritar spre blocarea pulsiunilor
instinctuale interne (i mai puin nspre afar), ca moment de apariie
sunt post-afective(se declaneaz doar dup ce a intervenit anxietatea
de semnal, cnd pulsiunile instinctuale amenin s inunde Ego-ul
(Miclea,1997). n viziunea acestor autori, demersul acestor mecanisme
este adesea distorsionant n finalitate (nu faciliteaz uneori dect
adaptarea de moment, iar alteori este chiar generator de simptome).
n plus,se aduc critici care in de nsi esena teoriei psihanalitice :
operarea implicit cu constelaii i mecanisme psihice incontiente, deci
nedemonstrabile.
Reinem, la acest punct (n ce privete mecanismele adaptative n faa
stressului psihic) predilecia pentru folosirea termenului de coping, de
ctre cognitiviti, fa de termenul mecanisme defensive, care
corespund tendinei de a altura termenul de coping mecanismelor
contientizate, iar pe cel de mecanisme defensive celor subcontiente
sau incontiente.
Principalele deosebiri ntremecanismele de coping si mecanismele
defensive n ce privete mecanismele adaptative fa de stress, sunt
expuse n tabelul 2 :
Tabel 2
Compararea mecanismelor de coping cu cele defensive
(A.Bban,1998)

MECANISME DE COPING

MECANISME DEFENSIVE

-procese (sub)contiente

-procese incontiente ;

-produse n contact cu realitatea ;

-produse la interfaa ego-id ;

-permit confruntarea cu realitatea ;

-distorsioneaz (mai mult dect cele


de coping) realitatea ;

-implic scop i perspectiv (sunt


orientate spre prezent i/sau
viitor);
-au (necesit) flexibilitate ;
-permit exprimarea afectiv ;

-orientate predominant spre trecut;

-implic automatisme, sunt rigide ;


-blocheaz exprimarea afectiv ;

-preced sau succed reaciei de


stress;

-sunt procese post-afective ;

-sunt orientate spre interior sau


exterior;

-orientate spre blocarea pulsiunilor

-au eficien situaional.

instinctuale interne ;
-au organizare ierarhic : mature vs.
imature.

2.11 Utilitatea cunoaterii mecanismelor adaptative n practica medical.


Uneori se pot identifica la unii pacieni adevrate tipuri de personalitate,
cu vocaie pentru incorporarea stressului , cum ar fi tipul A, C sau o
tulburare precum alexitimia.
Primul dintre acestea, tipul psihocomportamental A, a fost descris de
Friedmann i Rosenmann, nc din anii 60, n legtur cu predispoziia
spre boli cardiovasculare. Ulterior , s-a dovedit faptul c trsturile
caracteristice tipului A predispun la boal psihosomatic n general, prin
suprasolicitarea compartimentelor psihic motivaional, voliional, afectiv,
cognitiv, mai ales dac aceasta este coroborat cu nerespectarea unui
regim de via sanogenetic, sau cu o vulnerabilitate nnscut de organ
(meiopragie).Ei sunt adevrai colecionari de stressuri , i posed
mecanisme de convertire la nivel metabolic a factorului psihogen n
tulburri sau boli psihosomatice (Iamandescu, 1996).
Principalele trsturi ale acestui tip de personalitate ar fi reprezentate de
sentimentul urgenei i de ostilitate, dar lor li se asociaz mai
ntotdeauna, i consecine n planul relaiei medic-pacient, care
pericliteaz relaia terapeutic, o mare parte din aceti bolnavi fiind
hipocompliani, avnd adesea expectaii nerealiste de la instituia
medical, neangajndu-se activ n recuperarea/pstrarea strii de
sntate (au alte prioriti), etc.
Restructurarea tipului A reprezint o problem spinoas, n condiiile
lipsei de motivaie a pacientului pentru schimbarea conduitelor sale
standard de a face fa stressului. ntre modalitile terapeutice mai
frecvent folosite, s-ar situa psihoterapiile cognitiv-comportamentale,
trainingul autogen i chiar psihoterapia de grup (cu analiza predilect a
factorilor de risc incriminai).
Tipul C, pus n relaie cu bolile neoplazice, a fost descris de Temoshok
(1990), pe baza dimensiunii reprimare-vigilen. El ar fi caracterizat prin
asocierea unor mecanisme de represiune puternice (pn la incapacitatea

de verbalizare i chiar de recunoatere a emoiilor), cu un complex de


reacii secundare, precum autodeprecierea, sentimente de neputin i de
pierdere a controlului.
Tipul C, denumit de unii autori i anger-in(pentru c o dimensiune
esenial a sa o reprezint reprimarea sentimentelor negative, de
ostilitate), constituie n plan comportamental, o ilustrare fidel a
copingului centrat pe emoie, asociat din punct de vedere neuro-hormonal
i imunitar - cu diminuarea secreiei de catecolamine i a activitii
celulelor NK, i cu hiperfuncia axei hipotalamo-corticotrope, ceea ce
accentueaz inhibiia celulelor NK.
Contrada, cit.de Brouchon-Schweitzer i Dantzer (1994) elaboreaz chiar
un model etiopatogenic complex, ce argumenteaz pentru legtura ntre
atitudinea raional (antiemoional) a acestor subieci, i dezvoltarea
de infecii cronice i neoplazii.
Alexitimia, descris pentru prima dat de J.C.Nemiah i P.Sifneos (citai
de G.Ionescu, 1990) ar fi caracterizat n principal de o incapacitate de
autocunoatere i expresie, manifest clinic prin :
-

srcirea vieii imaginative ;

inabilitate de autoexaminare ;

rigidizarea, constricia vieii emoionale ;

- incapacitatea de exprimare adecvat i nuanat, n vederea


comunicrii dispoziiei.
Se noteaz (Ctlina Tudose, 1987), rspunsul bun la psihoterapiile
suportive i educaionale, la unele terapii de grup, iar n tulburrile
psihosomatice asociate utilitatea biofeedback-ului i a terapiilor de
relaxare.
Dei pattern-urile descrise pot explica o parte din dificultile pe
care le ntmpin o serie de pacieni, att n raportul cu propria lor boal,
ct i n relaia cu medicul, rmne deschis problema acelor pacieni care
nu se ncadreaz n categoriile menionate, i care, fr a avea, de altfel,
o afectare psihic grav, cu potenial de ireversibilitate, se cantoneaz n
mecanisme dizadaptative de coping.
n aceste cazuri, cele mai numeroase de altfel, se pune problema
educrii pacientului n direcia nsuirii unui nou stil de via, i narmarea
sa cu mijloacele necesare pentru a accede i a se menine la acest palier.
Pentru realizarea acestui obiectiv, consecutiv identificrii
mecanismelor dizadaptative (inclusiv a dinamicii acestora), se poate trece
la o form de psihoterapie adecvat necesitilor i posibilitilor
pacientului.
Cteva orientri n aceast direcie ar merita menionate (dup
Holdevici, 1996) :
-

psihoterapia experienial : consider omul ca pe o entitate


activ, autoafirmativ, cu un potenial latent cert. Nu se

urmrete neaprat strict vindecarea simptomelor actuale,


ci perfecionarea, atingerea unui nivel superior de
contiin, accentundu-se pe contextul de via n care are
loc psihoterapia, pe raportul de simetrie (egalitate) ntre
psihoterapeut i client. Prin tehnici de exprimare liber a
Eului (dramatice, de imaginaie dirijat, etc.) se creaz
premizele pentru saltul de la folosirea exhaustiv , stabil,
rigid a ctorva strategii la multiplicarea acestora i la
flexibilizarea utilizrii lor ;
-

psihoterapia cognitiv-comportamental : pune accentul pe


formularea problemei n termeni clari, i pe elaborarea unor
strategii comportamentale la ndemna pacientului, de a
face fa situaiei. Accentul se deplaseaz de la
insurmontabilitatea aparent a problemei, spre raionalizare, experimentare (inclusiv mental), relaxare, fiind extrem
de eficient n tulburri de tip anxios sau obsesivo-fobic ;

psihoterapia scurt, centrat pe obiectiv : vizeaz


clarificarea scopurilor pacientului, deplasarea centrului de
greutate al discuiei dinspre problem spre soluie
(pornindu-se de la aa-zisele excepii pozitive din viaa
pacientului), evidenierea progreselor (chiar minime) ale
pacientului, ncurajarea acestuia n direcia asumrii de
responsabiliti i aciuni independente ;

psihoterapia de grup : faciliteaz apariia sentimentelor de


acceptare i de cretere a ncrederii n sine, deplasarea
comportamentului de la orientarea spre trecut la cea spre
viitor, deplasarea gndirii de la orientarea spre simptom la
orientarea spre Eu, perceperea mai fin i mai difereniat
a realitii.

Toate aceste forme de psihoterapie, alturi de psihanaliz, i fr a epuiza


paleta extrem de larg de psihoterapii , au vocaie adaptativ, n primul
rnd prin restructurarea mecanismelor de coping, dar i prin creterea
disponibilitii generale a subiectului la autocunoatere i autoformare.
Utilizarea lor la bolnavii psihosomatici reprezint un aport extrem de
valoros n remodelarea unor comportamente nocive pentru sntate, ele
valoriznd suplimentar colaborarea cu psihologul, i optimiznd intervenia
terapeutic.
BIBLIOGRAFIE
1.ALEXANDRESCU, L. (1997) Stressul psihic concepte generale , n
Rev. Romn de Sntate Mintal, 6, 6-10.
2.BBAN, ADRIANA (1998) Stress i personalitate, Presa Universitar
Clujean, 43-70, 89-98
3.BROUCHON-SCHWEITZER, M., DANTZER, R.- (1994) Introduction la
psychologie de la sant, Presse Univ. de France, Paris.

4.CARVER, S., SCHEIER M., WEINTRAUB, J.- (1989) Assessing coping


strategies : a theoretically based approach. Journal of Personality and
Social Psychology, 1, 184-195.
5.COHEN, S., EDWARDS, J.R. (1989) Personality characteristics as
moderators of the relationship between stress and disorder, n
R.W.Neufeld (ed.) Advances in the investigation of psychological
stress, J.Wiley & Sons, Chicester.
6.FOLKMAN, S., LAZARUS, R.S. (1985) If it changes, it must be a
process; study of emotion and coping , during three stage of college
examination , Journal of Personality and Social Psychology, 48, 150-170.
7.FRIEDMAN, M., ROSENMAN, R.H. (1959) Association of specific overt
behavior patterns, with blood and cardiovascular findings: blood
cholesterol level, blood clotting time, incidence of arcus senilis, and
clinically coronary disease, JAMA, 169, 1286-1296.
8.FRIEDMAN, M., ROSENMAN, R.H.- (1974) Type A behavior and your
heart, Knopf, New York.
9.HOLDEVICI, IRINA (1996) Elemente de psihoterapie, Ed.ALL,
Bucureti.
10.IAMANDESCU, I.B. (1993) Stressul psihic i bolile interne, Ed.ALL,
Bucureti.
11.IAMANDESCU, I.B. (1996) Psihologie Medical, ed.a 2-a,
Ed.Infomedica, Bucureti.
12.IAMANDESCU, I.B. (1998) Psychoneuroallergology, Romcartexim,
Bucureti.
13.IKEMI, Y.- (1995) Integration of Eastern and Western Psychosomatic
Medicine, Kyushu Univ.Press, Tokyo.
14.IONESCU, G. (1990) Psihoterapie, Ed.tiinific, Bucureti.
15.LAZARUS, R.S., FOLKMAN, S.- (1984) Stress, Appraisal and Coping,
Springer Publishing Company, New York.
16.LAZARUS, R.S., FOLKMAN, S.- (1987) Transactional Theory and
Research on emotions and coping, European Journal of Personality, 1,
141-169.
17.MICLEA, M.- (1997) Stress i aprare psihic, Presa Universitar
Clujean, 4-43.
18.MILLER, S.- (1987) Monitoring and blunting: validation of a
questionnaire to assess styles of information seeking under threat,
Journal of Personality and Social Psychology, 52, 345-353.
19.ROTTER, J.B. (1966) Generalized expectancies for internal versus
external control of reinforcement, Psychological Monographs, 80, 1-128.

20.SARASON, I.G., JOHNSON, J., SIEGEL, S.- (1978) Assessing the impact
of life changes : development of the Life Experiences Survey, Journal of
Consulting and Clinical Psychology, 46, 932-946.
21.SHAFFER, M.- (1982) Life after Stress, Plenum Press, New York.
22.STONE, A., NEALE, J.- (1984) New measure of daily coping
:development and preliminary results , Journal of Personality and Social
Psychology, 46, 892-906.
23.TAYLOR, S.E., BROWN, J.D.- (1994) Positive illusions and well-being
revised : Separating facts from fiction, Psychological Bulletin, 1, 21-27.
24.TEMOSHOK, L.- (1990) Type C and cancer, Random House, New York.
25.TUDOSE, CTLINA (1987) Alexitimia, n C.Gorgos (red.)- Dicionar
enciclopedic de psihiatrie, vol.1 (A-D), Ed.Medical, Bucureti.
26. MIHAI GOLU Fundamentele psihologiei, p.2 .
27. PAUL POPESCU - NEVEANU Dictionar de psihologie, Ed.
Albatros, Bucuresti, 1978, p.26. 3- 28.ANCA DRAGU SI SORIN CRISTEA
Psihologie si pedagogie scolara, Ovidius University PressConstanta,
2003, p.51.