UNIVERSITATEA DE TIINE AGRONOMICE I

MEDICIN VETERINAR DIN BUCURETI

FACULTATEA DE HORTICULTUR
ANUL I - ID, 2016-2017

BOTANIC
PROF. SVULESCU ELENA
TEM

DE CAS

TIPURI MORFOLOGICE I
STRUCTURALE DE FRUNZE
(PARALEL

INTRE DICOTILEDONATE I
MONOCOTILEDONATE)

STAN ALEXANDRA DIANA

Cuprins
I.
II.
III.
IV.

VI.
VII.
VIII.

Introducere
.3
Frunza
simpla
3
Frunza
compusa
..6
Anexele
frunzelor...
7
V. Structura frunzei la
angiosperme...7
Durata
frunzelor..
..9
Filotaxia
9
Concluzii
.10

Bibliografie
11

I.

Introducere

Frunza este organul vegetativ, ce se formeaza din mugurii

vegetativi sau micsti, impreuna cu o axa care le poarta,
formand lastarul. Este monosimetrica, exceptie la unele specii,
asimetrica (ulm, begonie), cu structura dorsi-ventrala, cu rol in
fotosinteza, transpiratie si respiratie. Are o crestere limitata,
durata de viata scurta, exceptie la majoritatea gimnospermelor
si la unele dicotiledonate cu frunze persistente, la care traiesc
cativa ani.
Aceasta indeplineste doua functii fundamentale: fotosinteza
si transpiratia. Pe langa acestea, frunzele se pot adapta la
indeplinirea altor functii precum: inmagazinarea de substante
de rezerva, apararea, absortia, inmultirea vegetative, miscarea,
digestia, sensibilitatea etc. Pentru indeplinirea acestor functii,
frunzele s-au adaptat, transformat si metamorfozat, abatanduse mult de la tipul normal.
II.

FRUNZA SIMPLA

Din punctul de vedere al morfologiei frunzei simple,

aceasta este, in mod normal, formata din limb, petiol si teaca.
Limbul
Limbul sau lamina frunzei constituie partea cea mai
importanta si, de obicei, cea mai mare parte a frunzei, fiind
situata in varful petiolului. In cadrul acestuia putem deosebi
nervatiunea, forma, varful, baza si marginea.
Nervatiunile
reprezinta
totalitatea
fasciculelor
conducatoare, care patrund din tulpina. Modul in care acestea
sunt dispuse pe limb, formeaza nervatiunea limbului. Exista
numeroasa tipuri de nervatiuni: uninerve, dihotomice, penate,
palmate, paralele, arcuate. In acest caz, nervatiunile paralele,
respective
arcuite,
sunt
specifice
in
deosebi
monocotiledonatelor, fiind des intalnite la graminee.

Dupa forma sa, limbul prezinta o mare variabilitate. Forma

acestora variaza in functie de natura plantelor si de conditiile
de mediu in care cresc si se dezvolta plantele. Ca urmare,
exista mai multe tipuri de frunze: eliptica, ovate, obovata,
lanceolata, oblanceolata, circular, triunghiulara, romboidala,
liniara, aciculara, spatulata, reniforma, coordiforma, falcate,
hastate, fistuloasa, ensiforma.
Varful limbului se poate prezenta in mod destul de diferit.
Acesta poate fi ascutit (spre exemplu: salcia), acumitat, rotund,
truncate, retezat, emarginat, mucronat, spinos sau cuspidate.

Baza limbului prezinta de asemenea o mare variabilitate.

Ea poate fi cordiforma, reniforma, hastate, sagitata, cuneata,
asimetrica, auriculata, decurenta.
Dupa margine, frunzele pot fi intregi, cu mici incizii, cu
mari incizii si cu limbul divizat in mod neregulat.
a) frunza cu marginea intreaga

b) frunza cu incizii mici: serata, dintata, crenata

c) frunza cu incizii mari: lobata, fidata, partita, sectata
La frunzele cu nervatiune penata, inciziile sunt dispuse
simetric fata de nervure mediana a frunzei, iar segmentele se
numesc lobi. Dupa adancimea inciziilor, frunzele penate pot fi:
penat-lobate, penat-fidate, penat-partite, penat- sectate.

Petiolul
Petiolul sau codita frunzei, are rolul de a sustine limbul si
de a-l expune in pozitia cea mai favorabila fata de lumina. In
general petiolul se insera de baza limbului, dar la unele specii,
acesta se prinde de partea dorsala a limbului si frunza se
numeste peltata. Aici apare o noua diferenta la nivelul
morfologic intre monocotiledonate si dicotiledonate. In ceea ce
priveste monocotiledonatele, petiolul este de obicei redus, spre
deosebire de dicotiledonate, care dispun, in general, de frunze
petiolate cu nervatiune reticulate.
Teaca
Teaca este partea bazala a petiolului, cu ajutorul careia
frunza se prinde de lastar. La graminee teaca este mare,
cilindrica, despicata longitudinal si inconjoara internodul
tulpinal. Exista plante care au frunze incomplete, formate
numai din teaca si limb, iar la altele numai din limb, in aceste
situatii frunza se numeste sesila.
Frunza sesila
Frunza sesila, formata numai din limb, poate fi :
amplexicuala, se prinde de tulpina prin baza acesteia si o
inconjoara partial; perfoliata, inconjoara complet tulpina;
decurenta, cand baza limbului se prelungeste pe tulpina si
conate, crescute prin baza lor, atunci cand sunt dispuse opus.

III.

FRUNZA COMPUSA

Frunzele compuse sunt alcatuite dintr-un petiol comun

denumit rahis, pe care sunt dispuse mai mute lamine numite
foliole sau fronde. Dupa modul de asezare a foliolelor pe rahis,
frunzele compuse sunt de doua feluri: penat- compuse si
palmat- compuse.

IV.

Anexele frunzelor

Frunzele sunt insotite adesea la baza de formatiuni foliacee

sau membranoase, numite anexe foliare, cum sunt: stipele,
ohrea, ligula si urechiusele, specifice pentru anumite familii de
plante.

Stipelele se intalnesc la frunzele fara teaca, sunt formatiuni

pereche asezate la baza petiolului, sunt mai mici decat frunza,
cu rol de protectie a mugurilor.
La unele specii, stipelele sunt transformate in spini, cu rol de
aparare (la salcam). Exista si stipele asimilatoare, cu rol in
fotosinteza, mai mari decat foliolele (la mazare). Stipelele pot fi
cazatoare si persistente, exemplu la maces, trandafir, concresc
cu petiolul.
Ohrea se intalneste la plantele din Polygonaceae, are forma
de cornet si inveleste baza internodului tulpinal. Ea provine din
concresterea stipelelor.
Ligula este specifica plantelor din Poaceae (Gramineae) si
este situata la baza limbului. Este membranoasa si impiedica
patrunderea apei sau a diferitilor daunatori intre teaca si
tulpina.
Urechiusele se intalnesc tot la frunzele plantelor din
Poaceae, sunt prelungiri ale bazei limbului, care strang frunza
in jurul tulpinii.
V.

Structura frunzei la Angiosperme

La angiosperme, structura limbului prezinta o mare

variabilitate si cel mai inalt grad de diferentiere si specializare a
celulelor.
In sectiune transversala prin limb se observa structura
acestuia, formata din doua epiderme: superioara (adaxiala) si
inferioara (abaxiala), intre care se afla mezofilul frunzei
(parenchimul asimilator).
Epiderma se formeaza din protoderma, prin diviziuni
anticlinale si este formata dintr-un singur rand de celule, cu
peretii exteriori, cutinizati, cerificati sau mineralizati. In
epiderma, din activitatea meristemoidelor, se formeaza
stomatele, cu rol in schimbul de gaze. In epiderma sunt
prezenti peri protectori si secretori, care pot fi: unicelulari,
pluricelulari, simpli, ramificati, moi, rigizi, vii, morti s.a.

Mezofilul frunzei este reprezentat de tesuturile

asimilatoare, bogate in cloroplaste, cu rol in fotosinteza.
Mezofilul poate fi: omogen, bifacial si ecvifacial, in functie de
categoria de plante
Tesutul conducator din mezofil
esutul conducator al mezofilului este reprezentat de fascicule
libero-lemnoase, de tip colateral- inchise, ce vin din tulpina.
Rareori exista si fascicule colateral-deschise, care au o
activitate limitata sau bicolaterale. Fasciculele conducatoare
sunt orientate cu tesut lemnos (xilem) spre epiderma
superioara si tesut liberian (floem) spre epiderma inferioara.
esutul conducator lemnos este format din vase lemnoase,
parenchim lemnos si fibre lemnoase. esutul conducator
liberian este format din vase liberiene, celule anexe si
parenchim liberian. Fasciculele conducatoare sunt adesea
insotite de teci si cordoane de tesut mecanic, in special
sclerenchim, ce mareste rezistenta limbului.
Structura petiolului
Structura petiolului este asemanatoare cu cea a tulpinii, in care
se observa: epiderma, un parenchim si fasciculele
conducatoare libero-lemnoase. Cand parenchimul se termina cu
un endoderm, exista un singur cilindru central, iar petiolul este
monostelic .Cand fiecare fascicul are un endoderm propriu,
petiolul este polistelic (cu mai multi cilindri centrali), frecvent
intalnit. Fasciculele conducatoare sunt de tip colateral-inchise,
iar numarul lor este variabil, existand in cele mai multe cazuri
un fascicul median mai mare.

VI.

Durata frunzelor

La unele plante anuale, frunzele traiesc la fel de mult ca

tulpina, la altele in schimb, mult mai putin. Luand in
considerare trainicia frunzelor, acestea fost fi: monociclice
( sunt frunzele care traiesc mai putin de un an) ; holociclice
(sunt cele care traiesc un an intreg) si pleiociclice (sunt cele
care traiesc mai multi ani, cel putin doua perioade de
vegetatie).
VII.

Dispozitia frunzelor pe tulpina sau filotaxia

Filotaxia se ocupa ca parte a morfologie se ocupa de studiul

asezarii frunzelor pe tulpina si pe ramificatiile ei . Frunzele sunt
prinse de tulpina dupa o anumita randuiala , care se poate
observa chiar in muguri. Acestea sunt situate pe tulpina in
dreptul nodurilor cate una, doua sau mai multe. Din acest
punct de vedere, dispunerea acestora poate fi alterna, opusa
sau verticilata.

In dispunerea alterna, frunzele sunt asezate cate una la

fiecare nod si se caracterizeaza prin spirala generatoare,
ciclu si unghi de divergenta.

10

 In dispunerea opusa frunzele sunt asezate cate doua fata

in fata, avand o dispozitie..opusa. Exista doua posibilitati:
toate perechile de frunze sunt exact suprapuse sau
frunzele opuse de la un nod sunt asezate perpendicular
fata de nodul imediat superior sau inferior (decusata).
In dispozitia verticilata la un nod de afla trei sau mai
multe frunze, ele constituind un verticil. Numarul frunzelor
din verticil este variabil. Frunzele tuturor verticililor pot fi
exact suprapuse, si in acest caz se numeste dispunere
isostiha ( acelasi rand).

VIII.

Concluzii

Influenta factorilor de mediu se reflecta in morfologia frunzelor

si dispunerea acestora. Exista si o influenta reciproca intre
frunzele apartinand aceleiasi plante. Spre exemplu, in cazul
11

unor factori externi, precum lumina, ploaia, vantul, unele frunze

pot fi influentate mai mult decat altele.
Desi dispozitia frunzelor pe tulpine este o insusire constanta,
influenta factorilor care uneori modifica cresterea si dezvoltarea
face ca uneori frunzele in asezarea lor sa se abata de la tipurile
normale aratate, existand in acest caz o diversitate.

Bibliografie

[1]

Botanica Agricola, vol. I, MORFOLOGIA, ed. Agro- Silvica,

prof. dr. Al BUIA, Acad. Prof. dr. ST. PETERFI

[2]

Botanica Agricola, vol II, Sistematica Plantelor, ed. AgroSilvica, Prof. dr. Al. BUIA, Prof. dr. Ravaru, Prof. dr. A.
Nyarady

[3]

Botanica, UNIV. de Stiinte Agronomice si Medicina

Veterinara, Bucuresti; prof. Savulescu Elena

12

13

BOTANICA

14