DEFICIENTA MENTALA SEVERA

Dizabilitatea reprezinta piedicile intampinate de individ in efectuarea activitatii

normale de zi cu zi, cauzate pe de o parte de deficiente sau functionalitate redusa, iar pe
de alta de barierele din mediu si societatea inconjuratoare.
Notiunea de persoana cu handicap se refera la orice persoana care nu este
capabila sa-si asigure necesitatea unei vieti individuale si sociale normale, ca rezultat al
unei reduceri, fie ea ereditara sau nu, a capacitatii sale fizice sau psihice.
Ce este deficienta mentala?
Deficienta mentala este un termen folosit atunci cand o persoana are anumite
limite in ceea ce priveste modul in care functioneaza gandirea si in ceea ce priveste
anumite deprinderi precum capacitatea de a comunica (de a intelege ce li se spune si de a
raspunde sau a intreba), de a se ingriji singur sau abilitatile de a relationa cu cei din jur,
adulti sau copii de aceasi varsta cu ei (abilitatile sociale). Aceste limite determina la copil
o dezvoltare mai lenta decat in cazul celorlalti copii.
Copiilor cu deficienta mentala le ia mai mult timp sa invete sa mearga, sa
vorbeasca si sa isi indeplineasca singuri anumite nevoi personale (precum sa se imbrace,
sa mearga la toaleta sau sa manance singuri). Acesti copii au, de asemenea, probleme la
scoala. Ei reusesc sa invete dar le ia mai mult timp si mai mult efort, unii dintre ei
nereusind sa ajunga decat la un nivel elementar de invatare (alfabetul, cifrele etc). Cu
siguranta vor fi lucruri pe care acesti copii nu le vor putea invata niciodata.
Deficienta mentala poate fi usoara, moderata, severa sau profunda, in functie de
cat de afectate sunt procesele psihice.
In cazul deficientei mentale severe, desi inainteaza in varsta, nivelul la care poate
ajunge copilul este acela al varstei de 2- 3 ani sau chiar mai putin, el nefiind capabil sa isi
poarte singur de grija, sa devina independent niciodata. Deficientul mental sever este
definit ca persoana ce prezinta un deficit mintal de maniera in care este incapabila sa
vegheze asupra propriei sale securitati in viata cotidiana. Capabil sa achizitioneze un
volum minim de cunostinte, dar insuficiente pentru o scolarizare corespunzatoare si de a-i
asigura o activitate independenta.
Persoanele cu deficienta mentala intampina probleme in urmatoarele domenii:
comunicare, sanatate, autonomie personala, relatiile cu cei din jur, scoala etc.
Deficientul mental sever nu are capacitatea reprezentarii notiunilor folosite si este
incapabil de a-si formula propriile sale ganduri, oricat de simple ar fi ele. Majoritatea
persoanelor cu retard mental sever necesita ingrijire continua si supraveghere
specializata. Deficientul mental sever este instruibil pana la un anumit punct, cu
posibilitati de a-si insusi tehnici intelectuale, fara insa a ajunge la un anumit grad de
automatizare. Capabil de unele calcule elementare, fara sa poata achizitiona conceptul de
numar, sa-si formeze o reprezentare clara despre numere si componenta lor.
Copiii cu deficienta mentala severa nu se dezvolta in ritmul in care se dezvolta un
copil normal; de altfel, motivul pentru care parintii si cei din jur incep sa isi puna
intrebari in legatura cu un copil este ca acesta ramane din ce in ce mai in urma din

punctul de vedere al dezvoltarii gandirii si, implicit toate domeniile vietii sale sunt
afectate.
Afectivitatea acestor copii este intotdeauna foarte imatura si labila. Ei au o mare
nevoie de securitate emotionala. Afectivitatea ramane deci elementara. Unii sunt
indiferenti, inactivi, izolati, altii sunt afectuosi, emotivi si arata un atasament exclusiv
persoanelor care se ocupa de el.
Labilitatea afectiva se manifesta prin plans si crize nemotivate, furii subite,
violente, un oarecare negativism fata de cei din jur. La fel ca si intelectul, afectivitatea
ramane imatura, infantila. Trebuie sa se aiba in vedere faptul ca majoritatea copiilor cu
deficienta mentala au mai des tulburari psihice si emotionale decat copii normali. Este
important sa tinem cont si de acest aspect, deoarece astfel vom sti ce asteptari sa avem de
la acesti copii si cum sa ne comportam in fata crizelor lor emotionale sau a nevoii lor
continue de afectivitate.
Metode utilizate in reabilitarea copilului cu deficienta mentala
Lucrul de care trebuie sa tinem cont in cazul copilului cu deficenta mentala sau cu
alte dizabilitati este faptul ca este o fiinta umana cu drepturi, dorinte si nevoi, la fel ca
oricare alta.
Scopul pe care ar trebui sa ni-l propunem este acela de gasi un mod de a comunica
cu persoana din spatele handicapului si de a o ajuta sa isi dezvolte intreaga personalitate.
Este important ca activitatile pe care le folosim pentru a-l ajuta pe copil sa invete,
sa fie bine alese, pe masura puterilor sale, in asa fel incat sa nu ii cerem lucruri peste
puterile lui si el sa simta doar gustul amar al nereusitei. Trebuie sa il incurajam mereu, sa
ii oferim recompense si laude pentru ca el sa aiba dorinta de a mai incerca si de a reusi.
Copilul invata in mod spontan. Mediul in care traieste ii ofera ocazii de invatare,
parintii il invata tot timpul ce nume au lucrurile si fiintele, la ce sunt folositoare etc.
Jocul este activitate care trebuie practicata la toate varstele si cu atat mai mult in
cazul copiilor cu deficienta mintala. Toate progresele sale fizice, intelectuale, afective,
sociale sunt explorate si consolidate prin joc. Parintii care se joaca impreuna cu copiii,
slabind cenzurile si micsorand distantele, isi imbunatatesc comunicarea cu copiii, dau
acestora incredere in valoarea lor, sunt iubiti. Pentru dezvoltarea si cresterea armonioasa a
copilului, parintele trebuie sa fie calm, iubitor, plin de bun-simt si disponibil.
Folosind intr-un anumit fel jucariile, copii exprima sentimente si trairi (plastilina,
papusi, animale, armament, creioane colorate). Jocul are rolul de a largi spectrul relatiilor
interpersonale, de disciplinare a conduitei, de dezvoltarea a unor capacitati intelectuale,
de antrenare a vointei si de amplificarea proceselor de orientare n spatiu. Jocurile pe care
le poate utiliza copilul sunt reprezentate prin: obiecte (figurine) reprezentnd persoane
sau animale, module de constructii, masini, mingi, dansuri asociate de cantece si poezii.
Copiii sunt diferiti. Ei nu au nici acelasi temperament, nici aceleasi gusturi, iar
dezvoltarea lor nu este egala in toate domeniile. Asadar, este esential sa respectam si sa
sustinem fiecare copil in ritmul sau, in transformarea sa progresiva, in functie de nevoile
sale.

Sfaturi pentru parinti

Invatati despre deficienta mentala. Cu cat stiti mai multe, cu atat va puteti ajuta
mai mult copilul.
Incurajati independenta la copilul dvs. de exemplu, ajutati-l zilnic sa invete si sa
deprinda abilitati precum imbracatul, hranitul, folosirea toaletei si altele.
Dati copilului mici sarcini in casa. Straduiti-va sa le mentineti atentia in
desfasurarea activitatii pe care i-ati dat-o. Pentru ca o activitate sa para mai
simpla, impartiti-o in pasi mici, simpli in asa fel incat copilului sa nu i se para de
neindeplinit. Dati-i o mana de ajutor atunci cand vedeti ca are nevoie sau cand v-o
cere. Explicati-i pas cu pas si cu cuvinte simple, pe intelesul lui, ce are de facut si
cum sa faca.
Jucati-va cat mai mult cu copilul dvs. Materialele pe care le folositi in
desfasurarea activitatilor pot fi: jucarii, papusi cu accesoriile unor ocupatii,
obiecte care adesea, inlocuiesc jucariile in mod avantajos. De asemenea, se poate
recurge la jucarii sau obiecte cat mai naturale posibil, iar diversitatea lor trebuie sa
fie mai mare.
Ajutati-l sa comunice. Corectati-i bland vorbirea, invatati-l cat mai multe cuvinte
pentru ca astfel va fi mai usor pentru el sa va spuna ce doreste, ce simte si
frustrarea va avea un nivel mai scazut.
Interesati-va despre activitatea de la scoala sau de la gradinita, in cazul in care
copilul frecventeaza o forma de invatamant si incercati sa repetati macar o parte
din activitati si acasa pentru a le consolida. De exemplu, numarati impreuna
obiecte, deschideti carti cu imagini si ajutati-l sa le recunoasca. Denumiti obiecte
casnice etc.
Ajutati-l sa lege prietenii. Invatati-l cum sa se comporte, ghidati-i pasii in a lega
relatii. Explicat-i ce este bine si ce nu. Astfel, copilul dvs. nu se va mai simti
izolat, dat la o parte de ceilalti copii din comunitate si isi va intari increderea in
sine.
Fiti blanzi dar nu-l lasati sa va conduca. Fiti consecventi in ceea ce ii cereti si
ghidati-l cu o atitudine calma, iubitoare dar ferma.