Rmag

Autor:Dragos Niculescu

Doar tii c-n urbea noastr snt cel ce vinde fluturi

i-mparte blnd norocul purtnd mnui i frac,
n timp ce rposaii sraci snt luai la uturi,
n timp ce mic-burghezii rod la covrigi cu mac.

M spovedesc cnd popa nu mai viseaz dame,

sparg ua fericirii cu praf de puc vechi,
parc deprind nscutul din preafrumoase mame,
care se pierd prin lanuri de gru perechi, perechi.

i toate-acestea fiindc se-ntmpl s mai intre

cu ciocu-n pnza lumii vreun corb sentimental,
cu ceai de anghinare s se panseze-n vintre
vreun deczut de nger pe-un pat alb de spital.

Doar Dumnezeu, sracul, mai d n cartea vieii,

pe-aici cei sinceri umbl cu chinta mic-n b,
se-mpuc raza lunii n faptul dimineii,
din crcium, nici caii de la tramvai n-au h.

Mai adunai n pung polenul nemuririi,

cci nu se tie mine ce va mai fi i cum,
mai dai un ban pe cuie nc mai stau fachirii
i-autostop mai face cte-o fantom-n drum.

Cnd dau i eu s fluier pocnete fericirea,

i, njurnd de mam, plec ca s spl statui,
dar cnd ajung acolo, ce mare mi-e uimirea:
cic e-n fr plat, i azi statuia nu-i.

Hei, tu, care pe pine ntinzi untura milei,

tu, osul cel molatec al vreunui zavergiu,
c-i roz-mutar sau galben, pe obolanul zilei
pune pariu, c altfel, nu iei din iarn viu.