Sunteți pe pagina 1din 53

NICOLAE NEACŞU ANDREEA BĂLTĂREŢU MONICA NEACŞU

ECONOMIA TURISMULUI -Manual de studiu individual-

București, 2016

CUPRINS

INTRODUCERE

6

MODULUI I

9

Unitatea de învăţare 1 TURISMUL - FENOMEN ECONOMICO-SOCIAL. FORMELE DE TURISM ŞI CIRCULAŢIA TURISTICĂ

9

1.1. Introducere

9

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

9

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

10

 

1.3.1. Terminologie turistică

10

1.3.2. Importanţa economico-socială, culturală şi ecologică a turismului

11

1.3.3. Factorii principali de influenţă asupra turismului

13

1.3.4. Criteriile generale de clasificare a formelor de turism şi prezentarea succintă a

principalelor forme de turism

14

1.3.5. Metode de înregistrare a circulaţiei turistice şi modalităţi de măsurare a acesteia

15

1.4. Îndrumar pentru autoverificare

15

Unitatea de învăţare 2 ORGANIZAREA ŞI COORDONAREA TURISMULUI LA NIVEL NAŢIONAL ŞI INTERNAŢIONAL

19

2.1.

Introducere

19

2.2.

Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

19

2.3.

Conţinutul unităţii de învăţare:

20

2.3.1. Organisme internaţionale de turism

20

2.3.2. Organizarea şi coordonarea activităţilor turistice

20

2.3.3. Ministerul Turismului şi alte ministere de specialitate

21

2.3.4. Asociaţiile profesionale de turism din România

22

2.4.

Îndrumar pentru autoverificare

23

Unitatea de învăţare 3 PIAŢA TURISTICĂ ŞI RESURSELE TURISTICE ALE ROMÂNIEI

27

3.1.

Introducere

27

3.2.

Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat

27

3.3.

Conţinutul unităţii de învăţare:

28

3.3.1. Concepte şi caracteristici

28

3.3.2. Oferta turistică

28

3.3.3. Cererea turistică şi consumul turistic

29

3.3.4. Resursele turistice-naturale şi antropice - ale României

29

3.4.

Îndrumar pentru autoverificare

31

Unitatea de învăţare 4 BAZA TEHNICO-MATERIALĂ A TURISMULUI DIN ROMÂNIA

34

4.1.

Introducere

34

4.2.

Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat

34

4.3.

Conţinutul unităţii de învăţare

35

4.3.1. Componentele bazei tehnico-materiale a turismului

35

4.3.2. Facilităţile turistice

35

4.4.

Îndrumar pentru autoverificare

36

Temă de control – Modulul I

38

 

MODULUL II

39

Unitatea de învăţare 5 SERVICIILE TURISTICE LA NIVEL NAŢIONAL ŞI FORŢA DE MUNCĂ ÎN TURISM

39

5.1.

Introducere

40

5.2.

Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat

40

5.3.

Conţinutul unităţii de învăţare

41

5.3.1. Serviciile turistice

41

5.3.1.1. Particularităţi şi caracteristici ale serviciilor turistice

41

5.3.1.2. Clasificarea serviciilor turistice

42

5.3.2. Forţa de muncă în turism

43

5.4.

Îndrumar pentru autoverificare

43

Unitatea de învăţare 6 TRANSPORTURILE TURISTICE

46

6.1.

Introducere

46

6.2.

Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat

46

6.3.

Conţinutul unităţii de învăţare:

47

6.3.1. Rolul şi importanţa transporturilor turistice

47

6.3.2. Transporturile turistice rutiere

47

6.3.3. Transporturile turistice aeriene

47

6.3.4. Transporturile turistice feroviare

48

6.3.5. Transporturile turistice navale. Croazierele

48

6.4.

Îndrumar pentru autoverificare

48

Unitatea de învăţare 7 EFICIENŢA ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ A TURISMULUI

51

7.1 Introducere

51

7.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat

51

7.3 Conţinutul unităţii de învăţare

52

7.3.1. Conceptul de eficienţă

52

7.3.2. Indicatorii de cuantificare a eficienţei economice şi sociale a turismului

52

7.3.2.1. Indicatori generali

52

7.3.2.2. Indicatorii eficienţei activităţii de cazare

53

7.3.2.3. Indicatorii eficienţei activităţii de alimentaţie

53

7.3.2.4. Indicatorii eficienţei transporturilor turistice

53

7.3.2.5. Indicatorii eficienţei investiţiilor în turism

53

7.3.2.6. Eficienţa socială a turismului

54

7.4. Îndrumar pentru autoverificare

54

Temă de control – Modulul II

56

Răspunsuri la testele de evaluare/autoevaluare

58

Bibliografie

59

INTRODUCERE

Disciplina Economia turismului este înscrisă în planul de învăţământ în cadrul disciplinelor cu caracter teoretico-aplicativ ca urmare a faptului că, în prezent, agenţii economici din turism se confruntă cu situaţii complexe pe piaţa internă şi internaţională, iar managerii acestora, ca de altfel toţi specialiştii şi lucrătorii din acest domeniu trebuie să identifice rapid şi corect oportunităţile pieţelor şi să opereze, practic, cu metodele, tehnicile şi instrumentele specifice pentru a obţine rezultate maxime în contextul globalizării. Ca disciplină de ramură, (înscrisă şi în denumirea specializării din diploma de licenţă), Economia turismului cercetează mecanismele economice ale proceselor desfăşurate în domeniul turismului şi aportul acestuia la progresul economic şi social. Pentru a aborda diversitatea de probleme pe care le incumbă activitatea de turism s-a folosit o bogată literatură de specialitate, un variat instrumentar de cercetare statistico-matematic, analize comparative, rezultatele unor investigaţii sociologice etc. care evidenţiază complexitatea turismului ca fenomen de masă pe plan mondial. Prin conţinutul şi alcătuirea sa, Manualul se adresează învăţământului universitar economic, de turism şi servicii, formei de învăţământ cu frecvenţă redusă, managerilor şi specialiştilor din turism şi tuturor celor interesaţi să cunoască fenomenul turistic în ansamblul său.

Obiectivele cursului

Principalele obiective ale manualului sunt: iniţierea studenţilor şi celor interesaţi în studierea fenomenului turistic la scară naţională şi internaţională, pregătirea acestora cu un ansamblu de cunoştinţe teoretice şi practice, cu un sistem de instrumente capabil să le permită implicarea nemijlocită în soluţionarea problemelor cu care se confruntă domeniul turismului; asigurarea unei largi informări bibliografice asupra modului în care se desfăşoară un turism civilizat.

Competenţe conferite

După parcurgerea acestui curs, studentul va fi în măsură:

- Să cunoască şi să utilizeze în mod corect conceptele şi noţiunile specifice disciplinei;

- Să identifice termeni, relaţii, procese, să perceapă relaţii şi conexiuni în cadrul disciplinelor economice;

- Să utilizeze corect termenii de specialitate din domeniul economiei turismului, turismului în general;

- Să definească/nominalizeze conceptele ce apar în Economia turismului;

- Să dobândească o capacitate de adaptare la situaţii noi ce pot apărea în activitatea de turism;

- Să realizeze conexiuni între noţiuni specifice domeniului turismului;

- Să explice şi să interpreteze idei, proiecte, procese din teoria şi practica turismului;

- Să realizeze conexiuni între componentele ofertei turistice şi cererea turistică;

- Să dobândească abilităţi de organizare şi planificare a activităţilor din sfera turismului intern şi internaţional;

- Să fie capabili să analizeze şi să sintetizeze fenomenele generate de activitatea de turism şi interconexiunea dintre turismul intern şi internaţional;

- Să obţină abilităţi de cercetare şi creativitate în sfera activităţii de turism;

- Să poată concepe proiecte şi să se implice în derularea acestora privind dezvoltarea şi promovarea turismului la nivel naţional sau în profil teritorial (regiune de dezvoltare, staţiune, judeţ);

- Să poată soluţiona litigiile apărute în procesul de comercializare a serviciilor turistice;

- Să adopte un comportament etic în faţa partenerilor de afaceri, angajaţilor şi turiştilor;

- Să aibă capacitatea de apreciere a diversităţii şi multiculturalităţii fenomenelor de pe piaţa turistică naţională şi internaţională;

- Să dobândească cunoştinţele necesare pentru o bună colaborare cu specialişti din domenii conexe turismului; Să transpună în practică cunoştinţele dobândite în cadrul cursului.

specialişti din domenii conexe turismului; Să transpună în practică cunoştinţele dobândite în cadrul cursului. 5

5

Resurse şi mijloace de lucru

Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de volum auxiliar privind studii de caz, statistici şi legislaţie în domeniu necesar întregirii cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul turismului. În timpul convocărilor, în prezentarea temelor cursului sunt folosite echipamente audio-vizuale, metode interactive şi participative de antrenare a studenţilor pentru conceptualizarea şi vizualizarea practică a noţiunilor predate. Activităţi tutoriale se pot desfăşura după următorul plan tematic, conform programului fiecărei grupe:

1. Locul turismului în sistemul economiei mondiale şi naţionale (1 oră);

2. Contribuţiile turismului la dezvoltarea economico-socială a ţării (1 oră);

3. Program de organizare şi comercializare a unui produs turistic cu temă (1 oră).

Structura cursului

Cursul este compus din 7 unităţi de învăţare:

Unitatea de învăţare 1.

TURISMUL - FENOMEN ECONOMICO-SOCIAL. FORMELE DE TURISM ŞI CIRCULAŢIA TURISTICĂ (4 ORE)

Unitatea de învăţare 2.

ORGANIZAREA ŞI COORDONAREA TURISMULUI LA NIVEL NAŢIONAL ŞI INTERNAŢIONAL (4 ORE)

Unitatea de învăţare 3.

PIAŢA TURISTICĂ ŞI RESURSELE TURISTICE ALE ROMÂNIEI (4 ORE)

Unitatea de învăţare 4.

BAZA TEHNICO-MATERIALĂ A TURISMULUI DIN ROMÂNIA (4 ORE)

Unitatea de învăţare 5.

SERVICIILE TURISTICE LA NIVEL NAŢIONAL ŞI FORŢA DE MUNCĂ ÎN TURISM (4 ORE)

Unitatea de învăţare 6.

TRANSPORTURILE TURISTICE (4 ORE)

 

Unitatea de învăţare 7.

EFICIENŢA

ECONOMICĂ

ŞI

SOCIALĂ

A

TURISMULUI

(4 ORE)

Teme de control (TC) Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei şi acestea vor avea următoarele subiecte:

1. Determinarea principalilor indicatori ai circulaţiei turistice (durata medie a sejurului, gradul de ocupare a capacităţii de cazare, densitatea turistică în raport cu populaţia, densitatea turistică în raport cu suprafaţa, preferinţa relativă, funcţia turistică, intensitatea turistică). (2 ore)

2. Determinarea principalilor indicatori ai eficienţei economice (încasarea şi cheltuiala medie pe

turist, productivitatea muncii, rata profitului, indicele raportului de schimb, investiţia specifică, durata de recuperare a investiţiei) (2 ore)

Bibliografie obligatorie:

1. Băltăreţu Andreea, Economia industriei turistice, Editura Universitară, Bucureşti, 2016;

2. Neacşu Nicolae, Băltăreţu Andreea, Neacșu Monica, Economia turismului-manual de studiu individual, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2012;

3. Neacşu Nicolae, Baron Petre, Snak Oscar, Economia turismului, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2006;

4. Băltăreţu Andreea, Economia turismului, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2012;

5. Băltăreţu Andreea, Neacşu Nicolae, Neacşu Monica, Economia turismului. Studii de caz. Statistici. Legislaţie, Editura Uranus, Bucureşti, 2008;

6. Neacşu Nicolae, Baron Petre, Glăvan Vasile, Neacşu Monica, Geografia şi economia turismului, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2011.

Metoda de evaluare:

Examenul final la această disciplină este un examen scris, sub formă de întrebări tip grilă şi subiecte/întrebări deschise şi sub formă de aplicaţii (rezolvarea unor probleme), ţinându-se seama de proiect, participarea la activităţile tutoriale şi rezultatul la temele de control ale studentului.

MODULUL I Unitatea de învăţare 1 TURISMUL - FENOMEN ECONOMICO-SOCIAL. FORMELE DE TURISM ŞI CIRCULAŢIA TURISTICĂ

Cuprins:

1.1. Introducere

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

1.3.1. Terminologie turistică

1.3.2. Importanţa economico-socială, culturală şi ecologică a turismului

1.3.3. Factorii principali de influenţă asupra turismului

1.3.4. Criteriile generale de clasificare a formelor de turism şi prezentarea succintă a principalelor forme de turism

1.3.5. Metode de înregistrare a circulaţiei turistice şi modalităţi de măsurare a acesteia

1.4. Îndrumar pentru autoverificare

de măsurare a acesteia 1.4. Îndrumar pentru autoverificare 1.1. Introducere Turismul reprezintă, în zilele noastre,

1.1. Introducere

Turismul reprezintă, în zilele noastre, prin conţinutul şi rolul său, un domeniu distinct de activitate, o componentă importantă a vieţii economice şi sociale pentru un număr din ce în ce mai mare ţări ale lumii. Turismul, fiind receptiv la prefacerile civilizaţiei contemporane, evoluează sub impactul acestora, dinamica sa integrându-se procesului general de dezvoltare. La rândul său, prin vastul potenţial uman şi material pe care îl antrenează în desfăşurarea sa, ca şi prin efectele benefice asupra domeniilor de interferenţă, turismul acţionează ca un factor stimulator al progresului şi al dezvoltării. Dezvoltarea turismului, integrarea sa în structura economiilor moderne, în sfera necesităţilor şi consumului populaţiei, se reflectă într-o îmbogăţire continuă a conţinutului său şi o diversificare a formelor de manifestare. De asemenea, participarea la mişcarea turistică a unor categorii sociale tot mai largi, asociată cu varietatea mobilurilor cererii, au favorizat apariţia unor noi forme de turism, adaptarea lor permanentă la cerinţele turiştilor şi condiţiile călătoriilor. Intensificarea călătoriilor interne şi internaţionale, creşterea rolului turismului în ansamblul relaţiilor internaţionale ca şi în viaţa economică şi socială au determinat preocupări sporite pentru evaluarea dimensiunilor şi efectelor sale, pentru elaborarea unui sistem unitar de înregistrare şi urmărire a circulaţiei turistice.

de înregistrare şi urmărire a circulaţiei turistice. 1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

- Însuşirea unor definiţii, concepte, terminologii privind turismul ca fenomen economico-social;

- Cunoaşterea factorilor care influenţează evoluţia turismului;

- Evaluarea locului şi rolului turismului în cadrul economiei

factorilor care influenţează evoluţia turismului; - Evaluarea locului şi rolului turismului în cadrul economiei 8

naţionale, prin indicatorii specifici;

- Cunoaşterea formelor de turism şi a câmpurilor de interferenţă dintre acestea, a dimensiunilor şi structurii circulaţiei turistice;

- Cunoaşterea metodelor de înregistrare a circulaţiei turistice şi a indicatorilor specifici de comensurare deoarece cunoaşterea volumului şi structurii circulaţiei turistice prezintă importanţă deosebită pentru definirea strategiei în dezvoltarea turismului.

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească conceptele de turism, turist, excursionist, călător în tranzit, turism intern, turism internaţional receptor şi emiţător etc.;

– studenţii vor cunoaşte importanţa economico-socială, culturală şi ecologică a activităţii de turism;

– studenţii vor cunoaşte indicatorii de măsurare a locului turismului în economie şi factorii de influenţă asupra dezvoltării turismului;

– studenţii vor identifica relaţiile dintre turism şi celelalte ramuri ale economiei naţionale;

– studenţii vor cunoaşte formele de turism şi legăturile dintre acestea; metodele de înregistrare a circulaţiei turistice precum şi aspecte privind evoluţia şi structura circulaţiei turistice din România.

evoluţia şi structura circulaţiei turistice din România. Timpul alocat unităţii de învăţare: 4 ore 1.3.

Timpul alocat unităţii de învăţare: 4 ore

din România. Timpul alocat unităţii de învăţare: 4 ore 1.3. Conţinutul unităţii de învăţare 1.3.1.

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

1.3.1. Terminologie turistică

Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.) este organismul interguvernamental major care creează cadrul general de desfăşurare a activităţii turistice în lume. În anul 1991, O.M.T. şi Guvernul Canadei au organizat la Otawa Conferinţa Internaţională asupra Statisticilor

Călătoriilor şi Turismului, ocazie cu care s-a adoptat un set de rezoluţii şi recomandări cu privire la conceptele utilizate în turism, definiţii şi clasificări. Astfel 1 :

- călătorul este reprezentat de totalitatea persoanelor care se deplasează între două sau mai multe locaţii în orice scop, turistic sau neturistic;

- turismul reprezintă activitatea persoanelor care călătoresc către şi rămân în locurile aflate în afara mediului lor obişnuit (uzual) pe o perioadă de timp de cel mult un an pentru relaxare, afaceri sau alte scopuri;

de cel mult un an pentru relaxare, afaceri sau alte scopuri; 1 International Tourism: A Global

1 International Tourism: A Global Perspective, OMT, Madrid, 1997, pag. 5

- vizitatorul reprezintă orice persoană care călătoreşte într-un loc altul decât cel obişnuit pentru mai puţin de 12 luni consecutive şi al cărei scop principal nu este acela de prestare a unei activităţi lucrative la locul vizitat;

- turistul (overnight visitor - vizitatorul „de peste noapte”) este vizitatorul care rămâne cel puţin o noapte în mijloacele de cazare colective sau private la locul vizitat;

- excursionistul (same day visitor - vizitatorul „de aceeaşi zi”) este vizitatorul care nu-şi petrece noaptea în mijloace de cazare colective sau private la locul vizitat. O altă noţiune ce necesită clarificări conceptuale este cea de vacanţier. Acesta poate definit ca reprezentând vizitatorul care se deplasează pentru propria plăcere în afara reşedinţei obişnuite pe o perioadă de timp de cel puţin patru zile, făcându-se în acest fel o diferenţiere între turismul de week-end (1-3 zile) şi turismul de vacanţă (peste patru zile).

1.3.2.

turismului

Importanţa

economico-socială,

culturală

şi

ecologică

a

Cercetările întreprinse asupra importanţei turismului în economie relevă faptul că acesta are un impact considerabil asupra economiilor,

societăţilor, culturilor şi mediului ambiant al destinaţiilor turistice. Turismul are patru categorii de efecte la nivel naţional şi internaţional după cum urmează:

1. asupra economiei.

Turismul acţionează ca un factor stimulator al sistemului global. Prin dezvoltarea turismului se obţine un spor de producţie ceea ce reprezintă o contribuţie la crearea Produsului Intern Brut (PIB) sau a Produsului Naţional Brut (PNB). Turismul are o contribuţie importantă, superioară altor ramuri industriale, la realizarea valorii adăugate deoarece el presupune un consum mare de muncă vie, inteligenţă şi creativitate. Turismul are şi un efect de antrenare, stimulare şi dezvoltare a ramurilor din avalul (materiale de construcţii, infrastructură, transporturi) şi din amontele său (agricultură, industria materialelor fotografice, industria artizanatului). O altă contribuţie importantă este şi cea de valorificare superioară a tuturor categoriilor de resurse (economice, turistice, industriale), determinând, în acelaşi timp, atenuarea dezechilibrelor regionale. În altă ordine de idei, în cazul ţărilor poziţionate geografic la intersecţia principalelor rute terestre şi nu numai, acestea pot beneficia de venituri suplimentare obţinute ca urmare a numărului mare de turişti care le tranzitează teritoriul. Turismul poate determina şi dezvoltarea economiilor la scară mică (producţie şi consum mic) prin antrenarea şi valorificarea prin turism a unor resurse de interes local precum gastronomia unei zone, meşteşugurile locale.

2. asupra forţei de muncă.

O parte a veniturilor obţinute din activitatea turistică este utilizată şi în dezvoltarea industriei turistice a ţării gazdă ceea ce

presupune crearea de noi locuri de muncă, o parte revenind

dezvoltarea industriei turistice a ţării gazdă ceea ce presupune crearea de noi locuri de muncă ,

administraţiei locale.

3. asupra comerţului mondial şi balanţelor de plăţi.

Turismul internaţional este un export invizibil care contribuie direct la balanţa de plăţi a ţării de destinaţie turistică. Astfel, turismul internaţional are o contribuţie semnificativă la creşterea şi diversificarea comerţului mondial. În plus, turismul contribuie şi la echilibrarea balanţelor de plăţi ale ţărilor gazdă, mai ales în cazul în care turismul reprezintă principala activitate economică sau principala sursă de valută (exemplu: Bermude, Bahamas).

4. efecte socio-culturale.

Turismul contribuie la satisfacerea nevoilor materiale şi spirituale ale oamenilor, influenţând pozitiv dimensiunile şi structura consumului respectiv, refacerea capacităţii fizice şi intelectuale prin odihnă, recreere, mişcare, tratamente balneo-medicale etc Turismul reprezintă cel mai important şi plăcut mod de petrecere şi utilizare a timpului liber din concedii, vacanţe, week-end-uri, de după pensionare. Se adaugă contribuţia la îmbogăţirea nivelului de instruire, cunoaştere al oamenilor, deopotrivă turişti şi populaţie gazdă, prin contactul cu noi culturi şi civilizaţii. De asemenea, turismul reprezintă şi un factor major de promovare a unui climat de pace, colaborare şi înţelegere între naţiunile lumii.

1.3.3. Factorii principali de influenţă asupra turismului

Turismul, în desfăşurarea şi evoluţia sa, este influenţat de o multitudine de factori care acţionează în proporţii, momente şi locuri diferite, la nivel local, regional, naţional, internaţional, global. Aceştia se deosebesc în funcţie de conţinut, de rol, de sensul şi locul de acţiune, de importanţă, de durată.

Astfel, în literatura de specialitate, aceşti factori îmbracă următoarele forme, în funcţie de criteriile:

1. din punctul de vedere al conţinutului:

- economici (venit, preţ, tarif);

- tehnici (conectarea la Internet, reţea WI-FI, Wireless în structurile

de cazare, caracteristicile, performanţele şi dotările tehnice ale mijloacelor

de transport, parametrii tehnici ai instalaţiilor din structurile de cazare, alimentaţie, tratament);

- sociali (timpul liber, urbanizarea);

- demografici (evoluţia şi structura populaţiei);

- naturali (relief, climă, peisaj, domeniu schiabil, hidrografie,

vegetaţie, rezervaţii ştiinţifice etc.);

- psihologici, educativi, de civilizaţie (nivelul de cunoaştere, de

instruire, comportamentul, atitudinea faţă de populaţia gazdă, faţă de cultura acesteia); - organizatorici şi politici (regimul vizelor, formalităţile la frontieră, conflicte economice, religioase, etnice etc.);

2. Din punctul de vedere al importanţei:

- factori primari (venit, preţ, timp liber);

- factori secundari (formalităţile la frontieră, sistemul legislativ etc.);

primari (venit, preţ, timp liber); - factori secundari (formalităţile la frontieră, sistemul legislativ etc.); 11

3. Din punctul de vedere al duratei acţiunii lor:

- factori cu acţiune permanentă sau de durată (venit, preţ);

- factori sezonieri sau cu acţiune ciclică (anotimpurile, fenomenele

meteorologice specifice fiecărui anotimp, structura

programarea concediilor şi a vacanţelor);

- factori conjuncturali sau accidentali (calamităţi naturale, conflicte armate, greve, conflicte religioase etc.);

4. Din punctul de vedere al sensului de acţiune:

anului şcolar,

- factori exogeni activităţii turistice (venit, urbanizare, demografie);

- factori endogeni activităţii turistice (preţuri şi tarife, tipologia

pachetelor turistice, personalul şi pregătirea acestuia);

5. După profilul de marketing:

- factori ai cererii turistice (venit, timp liber, demografie);

- factori ai ofertei turistice (resursele turistice, baza tehnico-materială

a turismului, serviciile turistice, forţa de muncă din turism);

- factori ai confruntării cererii cu oferta (agenţiile de voiaj);

6. După efectul asupra turismului:

- factori cauzali (stresul, urbanizarea);

- factori favorizanţi (creşterea duratei timpului liber, diversificarea serviciilor, sporirea gradului de dotare cu automobile a populaţiei);

- factori de frânare relativă (raport calitate-preţ inadecvat);

7. După gradul de atractivitate:

- factori de atracţie (peisaje deosebite, atracţii turistice unice, originale);

- factori relativ restrictivi (aglomeraţia, poluarea).

1.3.4. Criteriile generale de clasificare a formelor de turism şi prezentarea succintă a principalelor forme de turism

În general, circulaţia turistică presupune deplasarea turiştilor dinspre locul de reşedinţă către orice altă destinaţie turistică, în scopul satisfacerii unor nevoi de relaxare, odihnă şi recreere. La nivel internaţional, putem vorbi de următoarele forme de turism:

a. formele principale clasificate din punct de vedere geografic:

turism intern (domestic) care cuprinde rezidenţii în interiorul ţării de referinţă (circulaţia turistică internă);

turism receptor (inbound) 2 care cuprinde străinii ce călătoresc în ţara de referinţă;

turism emiţător (outbound) care cuprinde rezidenţii ţării

de referinţă în afara graniţelor. b. forme asociate structurate din punctul de vedere al orientării fluxurilor turistice:

turism interior care cuprinde turismul intern (domestic) şi pe cel receptor;

turism naţional format din turismul intern (domestic) şi cel emiţător;

turismul internaţional care cuprinde turismul emiţător şi

pe cel receptor. La nivel naţional şi internaţional întâlnim multe alte forme de turism practicate în funcţie de specificul ofertei ţării respective, de sezon, de destinaţie etc

2 bound =graniţă, hotar (engleză)

funcţie de specificul ofertei ţării respective, de sezon, de destinaţie etc 2 bound =graniţă, hotar (engleză)

Una dintre cele mai importante clasificări ale formelor de turism are

de departajare momentul şi modul de angajare a

drept

criteriu

prestaţiei turistice. Astfel, întâlnim următoarele categorii de turism:

turismul organizat;

turismul pe cont propriu;

turismul semiorganizat.

O altă structurare a activităţii turistice este cea care se face după

gradul de mobilitate a turistului. Formele specifice acestui criteriu sunt:

turism de sejur;

turism itinerant (de circulaţie);

turism de tranzit.

Sezonalitatea este un fenomen cu o influenţă majoră asupra circulaţiei turistice, mai ales în zonele cu climă temperată ca şi în cazul României. Astfel, putem împărţi formele de turism din punctul de

manifestare a cererii

turistice în felul următor:

vedere

al

periodicităţii

sau

frecvenţei

de

turism continuu (permanent);

turism sezonier.

În literatura de specialitate întâlnim şi alte criterii de clasificare a

formelor de turism, în acest context fiind prezentate doar cele esenţiale.

dintre cele mai importante criterii de departajare a

formelor de turism are la bază motivaţia de deplasare în scop turistic. În acest caz vorbim de existenţa următoarelor forme de turism:

Unul

turismul de agrement;

turismul de odihnă şi recreere;

turismul de sănătate;

turismul religios şi de pelerinaje;

turismul de afaceri;

turismul tehnic şi ştiinţific;

vizite la rude şi prieteni;

turismul de cumpărături (shopping);

turismul sportiv.

1.3.5. Metode de înregistrare a circulaţiei turistice şi modalităţi de măsurare a acesteia

Modalităţile de obţinere a unor informaţii statistice cantitative şi calitative cu privire la circulaţia turistică internă şi internaţională a unei ţări sunt diverse şi reflectă multiple aspecte ale fenomenului turistic.

Astfel, cele mai importante metode de culegere a informaţiilor statistice sunt următoarele:

1. înregistrarea în punctele de frontieră;

2. înregistrarea în spaţiile de cazare;

3. sondajul în rândul turiştilor;

4. prelucrarea informaţiilor provenind de la instituţiile financiar-

bancare;

5. metoda balanţelor de plăţi;

6. metoda bugetelor de familie.

provenind de la instituţiile financiar- bancare; 5. metoda balanţelor de plăţi; 6. metoda bugetelor de familie.
1.4. Îndrumar pentru autoverificare Sinteza unităţii de învăţare 1 Multiplele conexiuni ale turismului şi

1.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 1

Multiplele conexiuni ale turismului şi implicaţiile sale în plan economic, social, cultural şi politic, rolul său activ în societate, transformările sale ca fenomen, argumentează actualitatea preocupărilor pentru cunoaşterea conţinutului turismului, a sensibilităţilor şi incidenţelor sale, pentru descifrarea mecanismelor de funcţionare. Se prezintă interdependenţele cu celelalte componente ale economiei, turismul poziţionându-se la intersecţia mai multor ramuri şi sectoare economice. Efectele turismului se manifestă în plan economic (încasări, cheltuieli, profituri), în domeniul ocupării forţei de muncă) generator important de locuri de muncă), în domeniul comerţului mondial (export de bunuri şi servicii) şi în plan socio-cultural (creşterea nivelului de cultură şi civilizaţie, creşterea calităţii vieţii). Turismul evoluează sub incidenţa a numeroşi factori diferiţi ca natură şi rol, cu acţiune globală sau particulară, cu influenţă favorizantă sau restrictivă, cu durată permanentă, ciclică sau conjuncturală. Principalele categorii de factori care influenţează evoluţia turismului sunt:

factorii economici (veniturile, preţurile – tarifele, nivelul taxelor – impozitelor etc.), factorii tehnici, factorii sociali (timpul liber, moda în turism), factorii demografici (numărul şi structura populaţiei, gradul de urbanizare), factorii naturali şi cultural-istorici, factorii psihologici, educativi şi de civilizaţie, factorii organizatori şi politici etc. Cunoaşterea indicatorilor este importantă pentru analize comparative cu alte ramuri, cu alte ţări şi pentru a se acţiona în sensul creşterii contribuţiei turismului la dezvoltarea generală a economiei şi la ridicarea nivelului calităţii vieţii. În activitatea turistică internă şi internaţională se practică o gamă largă de forme şi aranjamente turistice, determinate de modalităţile de satisfacere a nevoii de turism, de condiţiile de realizare a echilibrului ofertă-cerere, de particularităţile organizării călătoriei. În general, forma de turism poate fi definită prin aspectul concret pe care îl îmbracă asocierea/combinarea serviciilor (transport, cazare, alimentaţie, agrement, tratament) ce alcătuiesc produsul turistic, precum şi modalitatea de comercializare a acestuia. Delimitarea clară a conţinutului fiecărei forme de turism prezintă importanţă pentru identificarea, pe de o parte, a comportamentului vizitatorului în materie de consum şi cheltuieli şi, pe de altă parte, a responsabilităţilor şi obligaţiilor organizatorilor de vacanţe (touroperatori şi agenţii de voiaj) şi/sau prestatorilor de servicii (societăţi de transport, hoteluri, restaurante etc.). Intensificarea circulaţiei turistice interne şi internaţionale, diversificarea formelor de petrecere a vacanţei, transformările din industria turistică, participarea unui număr sporit de ţări la mişcarea turistică – acutizează nevoia de informaţii privind volumul şi structura circulaţiei turistice. Se pune problema găsirii unor metode de înregistrare a circulaţiei turistice şi a compatibilizării sistemelor de înregistrare statistică, în concordanţă cu recomandările OMT – Ottawa, 1991. O problemă importantă în măsurarea fenomenului turistic este culegerea informaţiilor – modalităţile de înregistrare şi instrumentarul utilizat în acest scop. Principalele metode de înregistrare a volumului circulaţiei turistice sunt:

- înregistrarea (controlul) la frontieră, înregistrarea în spaţiile de cazare, informaţiilor provenind de la instituţiile financiar-bancare, anchete/sondaje în rândul turiştilor sau asupra gospodăriilor şi persoanelor. Un loc aparte în structura sistemului de indicatori ai turismului revine celor referitori la circulaţia turistică; aceştia exprimă cererea reală sub diferite aspecte, dar uneori şi pe cea potenţială sau chiar ofertă-cerere. Cunoaşterea formelor de turism, a fluxurilor turistice, a volumului şi structurii circulaţiei turistice favorizează adoptarea unor politici şi strategii de dezvoltare a turismului la nivel naţional, regional sau cele privind priorităţile în dezvoltarea unor forme de turism în concordanţă cu cererea internă/internaţională.

Concepte şi termeni de reţinut

turism, turişti, vizitator, excursionist, călător în tranzit, vacanţier, turism intern, turism receptor- emiţător, turism interior-naţional-internaţional, industria turistică; turism itinerant/de sejur/continuu/sezonier/permanent/social/individual/de grup/de afaceri/de congrese şi reuniuni/agroturism/ecologic; ţară/zonă emiţătoare/receptoare, flux turistic, specializarea în turism, avantaj comparativ şi competitiv.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Care este rolul şi locul turismului în economia unei ţări ?

2. Prezentaţi pe scurt principalii factori care influenţează evoluţia turismului pe plan naţional şi internaţional.

3. Enumeraţi criteriile de clasificare a formelor de turism.

4. Prezentaţi metodele de înregistrare a circulaţiei turistice.

5. Definiţi noţiunile: turism, turist, excursionist, turism intern, turism receptor/emiţător, turism interior, turism naţional/internaţional.

turism interior, turism naţional/internaţional. Teste de evaluare/autoevaluare 1. Moda, ca factor de

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Moda, ca factor de influenţă a cererii/circulaţiei turistice, face parte din categoria celor:

a) cu acţiune conjuncturală;

b) sociali;

c) endogeni;

d) principali.

2. Cea mai complexă metodă de obţinere/înregistrare a informaţiilor privind circulaţia turistică internaţională este:

a) înregistrarea în punctele de frontieră;

b) înregistrarea în spaţiile de cazare;

c) prelucrarea statisticilor organismelor financiare;

d) sondajul.

3.

Forma de turism care determină pentru turist un grad redus de mobilitate se numeşte:

a) drumeţie;

b) itinerant;

c) permanent;

d) de sejur.

4. Ca factor demografic ce influenţează activitatea turistică, adulţii se caracterizează prin:

a) resurse financiare limitate;

b) acordarea unor facilităţi;

c) timp liber nelimitat;

d) exigenţă faţă de confort.

5. Vizitatorul care nu-şi petrece noaptea în mijloace de cazare colective sau private la locul vizitat se numeşte:

a) călător în tranzit;

b) turist intern;

c) excursionist;

d) vacanţier.

6. Turismul emiţător este o formă a turismului:

a) internaţional;

b) interior;

c) receptor;

d) domestic.

a) internaţional; b) interior; c) receptor; d) domestic. Bibliografie obligatorie 1. Băltăreţu Andreea, Economia

Bibliografie obligatorie

1. Băltăreţu Andreea, Economia industriei turistice, Editura Universitară, Bucureşti, 2016;

2. Neacşu Nicolae, Băltăreţu Andreea, Neacșu Monica, Economia turismului-manual de studiu individual, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2012;

3. Neacşu Nicolae, Baron Petre, Snak Oscar, Economia turismului, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2006;

4. Băltăreţu Andreea, Economia turismului, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2012;

5. Băltăreţu Andreea, Neacşu Nicolae, Neacşu Monica, Economia turismului. Studii de caz. Statistici. Legislaţie, Editura Uranus, Bucureşti, 2008.

Unitatea de învăţare 2 ORGANIZAREA ŞI COORDONAREA TURISMULUI LA NIVEL NAŢIONAL ŞI INTERNAŢIONAL

Cuprins:

2.1. Introducere

2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

2.3. Conţinutul unităţii de învăţare:

2.3.1. Organisme internaţionale de turism

2.3.2. Organizarea şi coordonarea activităţilor turistice

2.3.3. Ministerul Turismului şi alte ministere de specialitate

2.3.4. Asociaţiile profesionale de turism din România

2.4. Îndrumar pentru autoverificare

de turism din România 2.4. Îndrumar pentru autoverificare 2.1. Introducere Organizarea activităţii turistice

2.1. Introducere

Organizarea activităţii turistice urmăreşte sincronizarea şi corelarea acestui domeniu cu celelalte ramuri ale economiei naţionale, integrarea turismului în sistemul funcţional unitar al economiei, în strategia generală a dezvoltării. De asemenea, organizarea este sinonimă cu un ansamblu de măsuri (legislative, organizatorice, administrative etc.) capabil să favorizeze derularea călătoriilor.

etc.) capabil să favorizeze derularea călătoriilor. 2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

- Însuşirea unor cunoştinţe privind organizarea şi conducerea turismului la nivel naţional şi internaţional;

- Însuşirea obiectivelor Organizaţiei Mondiale a Turismului (O.M.T.) şi ale celorlalte organizaţii de profil;

- Cunoaşterea rolului şi funcţiilor statului în turism;

- Cunoaşterea modului de organizare şi a atribuţiilor organismului central/coordonator al activităţii de turism şi ale asociaţiilor profesionale de turism din România.

Competenţele unităţii de învăţare:

– Studenţii vor cunoaşte modul de organizare, funcţionare şi atribuţiile OMT şi ale celorlalte organizaţii turistice internaţionale;

– Studenţii vor identifica şi însuşi funcţiile şi rolul statului în turism;

– Studenţii vor cunoaşte modul de organizare şi conducere a turismului la nivel naţional şi în alte ţări;

– Studenţii vor cunoaşte principalele atribuţii ale Ministerului Turismului şi ale asociaţiilor profesionale din România.

vor cunoaşte principalele atribuţii ale Ministerului Turismului şi ale asociaţiilor profesionale din România. 17
Timpul alocat unităţii de învăţare: 4 ore 2.3. Conţinutul unităţii de învăţare 2.3.1. Organisme internaţionale

Timpul alocat unităţii de învăţare: 4 ore

Timpul alocat unităţii de învăţare: 4 ore 2.3. Conţinutul unităţii de învăţare 2.3.1. Organisme internaţionale

2.3. Conţinutul unităţii de învăţare

2.3.1. Organisme internaţionale de turism

Organizaţia Mondială a Turismului este singura “tribună mondială” pe probleme de politică turistică reprezentând o sursă practică de cunoştinţe de specialitate. Este o agenţie specializată a Naţiunilor Unite şi o organizaţie internaţională cu rol de lider în domeniul turismului internaţional. Joacă un rol central şi decisiv în promovarea unei dezvoltări turistice responsabile, durabilă, universală, acordând o atenţie particulară intereselor ţărilor în dezvoltare.

2.3.2. Organizarea şi coordonarea activităţilor turistice

Turismul este un sector de activitate cu profil complex, un agregat de servicii şi activităţi cu implicaţii multiple în toate ramurile vieţii naţionale.

Organismele naţionale de turism sunt menite să coordoneze politica turistică naţională, constituind totodată şi instrumentul de executare, îndrumare şi control al activităţii turistice naţionale. Organismele turistice care funcţionează ca intermediare între firmele

economice angrenate în industria turismului, sau care îndeplinesc pe plan teritorial un rol de coordonare a activităţii turistice desfăşurate în aceste firme, pot fi clasificate, în sens orizontal şi vertical, în următorul mod: 3

1. Organizaţii orizontale (organizaţii profesionale):

1.1. Organizaţii naţionale:

1.1.1. Organizaţii private (de transport, de hotelărie, agenţii de voiaj

etc.);

1.1.2. Organizaţii publice.

1.2. Organizaţii internaţionale:

1.2.1. Organizaţii private;

1.2.2. Organizaţii publice.

2. Organizaţii verticale:

2.1. Organizaţii naţionale:

2.1.1. Organizaţii private 4 :

2.1.1.1.

cu caracter

local (societăţi de dezvoltare,

iniţiativă, asociaţii de interes etc.);

sindicate de

iniţiativă, asociaţii de interes etc.); sindicate de 3 După prof. dr. Hunziker W., Le Tourisme,

3 După prof. dr. Hunziker W., Le Tourisme, Caractéristiques principales, Éditions Gurten, S.a.r.l. Berna,1972, pag. 3

4 Activitatea organizaţiilor private este subordonată intereselor autorităţilor publice. Influenţa exercitată de autorităţile de stat este mai mult sau mai puţin pronunţată, corespunzător structurii politice din ţările respective. Trebuie precizat însă că această influenţă creşte pe măsură ce sporesc cerinţele de organizare şi desfăşurare ale unor acţiuni complexe de promovare naţională, sarcină pe care organizaţiile private nu sunt întotdeauna în măsură să o preia în întregime (de exemplu: participările la târgurile internaţionale, în care de regulă se organizează şi pavilioane naţionale turistice).

2.1.1.2. cu caracter regional (oficii şi asociaţii regionale);

2.1.1.3. cu caracter naţional (asociaţii şi oficii naţionale).

2.1.2. organizaţii publice:

2.1.2.1. cu caracter naţional (direcţii, Oficii Naţionale de Turism,

Comisariate, Ministere ale Turismului);

2.1.2.2. cu caracter regional (oficii şi administraţii regionale de turism);

2.1.2.3. cu caracter local (oficii şi administraţii turistice).

2.2. Organizaţii internaţionale:

2.2.1. Organizaţii private (de exemplu: F.I.T.E.C., B.I.T.S.) 5 .

2.2.2. Organizaţii publice (de exemplu: O.M.T., O.C.D.E.) 6 .

2.3.3. Ministerul Turismului şi alte ministere de specialitate La începutul anului 1971, în urma creşterii treptate a volumului activităţii turistice interne şi internaţionale, s-a înfiinţat Ministerul Turismului ca organism central al administraţiei de stat. În aceste condiţii, Oficiul Naţional de Turism şi-a restrâns activitatea numai la sfera turismului internaţional, devenind o întreprindere economică subordonată direct Ministerului Turismului, sub denumirea anterioară de O.N.T. "Carpaţi". În urma istoricei Revoluţii din Decembrie 1989, la 20 iulie 1990, s-a înfiinţat Ministerul Comerţului şi Turismului, 7 ca organism central al administraţiei de stat, persoană juridică, în cadrul căruia promovarea politicii în domeniul turismului a revenit Departamentului Turismului. În luna decembrie 1992 Departamentul Turismului s-a transformat din nou în Ministerul Turismului, ca organism al administraţiei publice centrale, exercitând funcţiile statului de reglementare, protecţie şi control al dezvoltării turismului şi de organism de consultanţă pentru toate autorităţile publice sau particulare şi agenţii economici privind activităţile turistice în România. În anul 1998, ca urmare a reorganizării structurii Guvernului României, prin H.G.R. nr. 972/23.12.1998, Ministerul Turismului s-a transformat în Autoritatea Naţională pentru Turism (A.N.T.), organism care, cu mici excepţii, avea aceleaşi atribuţii ca şi Ministerul Turismului. Sub această formă organizatorică (A.N.T.), organul central al administraţiei publice centrale de specialitate a funcţionat până la 4 ianuarie 2001, când, prin H.G.R. nr. 24/04.01.2001, s-a reînfiinţat Ministerul Turismului, care îşi desfăşoară activitatea ca minister de sine stătător până în iunie 2003, când prin reorganizarea structurii Guvernului României, activitatea de turism este integrată unui minister mixt, cu activitate complexă – Ministerul Transporturilor, Comerţului şi Turismului, cu un Secretar de Stat pentru turism. În martie 2004 se înfiinţează în cadrul M.T.C.T. – Autoritatea Naţională pentru Turism, cu preşedinte şi vicepreşedinte, aceasta existând și în prezent. Din „nou” prin reorganizarea Guvernului, în aprilie 2007, prin H. G. Nr. 387/2007 se aprobă organizarea şi funcţionarea Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profeţii Liberale, cu un Secretar de Stat pentru turism şi cu patru direcţii generale de specialitate (dezvoltare şi relaţii internaţionale, promovare turistică,

şi relaţii internaţionale, promovare turistică, 5 F.I.T.E.C. = Federaţia Internaţională a Turismului

5 F.I.T.E.C. = Federaţia Internaţională a Turismului Climateric; B.I.T.S. = Biroul Internaţional pentru Turismul Social.

6 O.M.T. = Organizaţia Mondială a Turismului; O.C.D.E. = Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică.

7 M.C.T. cu trei departamente: Turism, Comerţ interior şi Comerţ exterior.

autorizare şi post – privatizare, control). În toate ţările lumii, activitatea de turism este coordonată pe plan naţional de un organism central, cu atribuţii mai largi sau mai restrânse, în funcţie de nivelul de dezvoltare a turismului şi importanţa acestuia în economie, de modul de structurare a economiei (număr de ministere, sfera de cuprindere a acestora etc.). Indiferent de forma administrativă de organizare, aceste organisme reprezintă statul şi au rol de:

- coordonare a activităţii turistice la nivel naţional;

- elaborare a strategiei de dezvoltare a turismului;

- îndrumare şi control a agenţilor economici, specialişti;

- promovare a turismului pe plan intern şi internaţional;

- formare şi perfecţionare profesională;

- reprezentare a ţării respective în organismele internaţionale etc.

În fiecare staţiune turistică funcţionează ca organ executiv şi de informare Biroul de turism; în unele localităţi, altele decât reşedinţa de judeţ, la iniţiativa administraţiei publice locale, se pot înfiinţa birouri de turism cu avizul Ministerului Turismului.

2.3.4. Asociaţiile profesionale de turism din România Funcţionând ca organisme nonprofit şi fără scopuri politice, asociaţiile profesionale din România contribuie la formarea competenţelor personalului, la ridicarea prestigiului meseriilor, la specializarea în funcţiile din turism, la recunoaşterea importanţei acestor meserii şi, implicit, la creşterea calităţii serviciilor prestate. Prin reprezentanţii lor, aceste organizaţii participă la comisiile de evaluare a calificării în meseriile specifice; organizează acţiuni cum ar fi:

concursuri profesionale, expoziţii, schimburi de experienţă ş.a.

profesionale, expoziţii, schimburi de experienţă ş.a. 2.4. Îndrumar pentru autoverificare Sinteza unităţii de

2.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 2

pentru autoverificare Sinteza unităţii de învăţare 2 Turismul, ca oricare alt domeniu de activitate, are nevoie

Turismul, ca oricare alt domeniu de activitate, are nevoie – pentru a evolua unitar, coerent, eficient – de un cadru instituţional corespunzător, un ansamblu de verigi cu contribuţii bine definite, un sistem de relaţii funcţionale între acestea, un sistem informaţional adecvat. Structurile organizatorice în turism sunt:

organizaţii sectoriale, organizaţii pe destinaţii şi organizaţii naţionale sau internaţionale. Sistemul de organizare a activităţii turistice este structurat pe trei trepte: organism central-coordonator la nivel naţional, organism regional/local şi organizaţii sectoriale (specializate pe segmente ale activităţii de turism) precum şi societăţile comerciale din turism. În majoritatea ţărilor lumii, activitatea turistică este coordonată pe plan naţional de un organism central, cu atribuţii mai largi sau mai restrânse, în funcţie de nivelul de dezvoltare a turismului, şi importanţa acestuia în economie, de experienţa în domeniu, dar şi de modul de structurare a economiei (număr de ministere, sfera de cuprindere a acestora etc.) Aceste organisme centrale-naţionale se pot întâlni sub una din formele (tipologia organismelor naţionale de turism):

- minister de sine stătător (Ministerul Turismului), Ministere mixte sau combinate (Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului), secretariat de stat independent sau în cadrul unui minister cu structură mixtă, Oficiu Naţional de Turism, Autoritatea Naţională de Turism, Comisariat de Stat pentru

Turism, Departamente, Directorate, Comisii, Comitete, Direcţii Generale de Turism, în cadrul unor ministere cu structură complexă. Indiferent de forma administrativă, aceste organisme centrale-naţionale, reprezintă statul şi au rol de: coordonare a activităţii turistice în plan naţional, elaborare a strategiei de dezvoltare a turismului, îndrumare şi control a agenţilor economici din turism, promovarea turismului pe plan intern şi internaţional, formare profesională şi reprezentare în organismele internaţionale. Rolul statului în turism se concretizează în funcţiile sale: stimulare; coordonare-supraveghere şi control; producător de servicii turistice; de promovare.

Concepte şi termeni de reţinut

Organizare/conducere/coordonare;

Structură organizatorică (organism central, local, regional, sectorial);

Strategie, program, obiective;

Tipologie organisme naţionale/internaţionale;

Asociaţia profesională de turism.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Care sunt principalele atribuţii ale Ministerului Turismului?

2. Care sunt principalele atribuții ale celor mai importante asociaţii profesionale din turismul naţional

şi internaţional?

3. Enumeraţi principalele obiective strategice ale dezvoltării turismului românesc.

4. Organizaţia Mondială a Turismului.

5. Care este tipologia organismelor naţionale de turism?

5. Care este tipologia organismelor naţionale de turism? Teste de evaluare/autoevaluare 1. Organizaţia Mondială a

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Organizaţia Mondială a Turismului s-a înfiinţat în anul:

a) 1974 la Viena;

b) 1975 la Madrid;

c)

1965 la Paris;

d) 1973 la Londra.

2. Calitatea de membru asociat al Organizaţiei Mondiale a Turismului este accesibilă:

a) tuturor statelor suverane;

b) sectorului operaţional;

c) tuturor teritoriilor care nu au responsabilitatea relaţiilor lor externe;

d) numai ţărilor din Europa.

3. România se încadrează în următoarea categorie de membri ai Organizaţiei Mondiale a

Turismului:

a) asociaţi;

b) efectivi;

c) afiliaţi;

d) nepermanenţi.

4. Adunarea Generală a Organizaţiei Mondiale a Turismului se reuneşte pentru a alege

Secretarul general la fiecare:

a) 4 ani;

b) 2 ani;

c) 3 ani;

d) 5 ani.

5. La reuniunile Consiliului Executiv al Organizaţiei Mondiale a Turismului calitatea de

observator o au:

a) membri efectivi;

b) preşedinţii comitetelor Organizaţiei Mondiale a Turismului;

c) ţările de pe continentul american;

d) membri asociaţi şi afiliaţi.

pe continentul american; d) membri asociaţi şi afiliaţi. Bibliografie obligatorie 1. Băltăreţu Andreea, Economia

Bibliografie obligatorie

1. Băltăreţu Andreea, Economia industriei turistice, Editura Universitară, Bucureşti, 2016;

2. Neacşu Nicolae, Băltăreţu Andreea, Neacșu Monica, Economia turismului-manual de studiu individual, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2012;

2. Neacşu Nicolae, Baron Petre, Glăvan Vasile, Neacşu Monica, Geografia şi economia turismului,

Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2011;

3. Băltăreţu Andreea, Economia turismului, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2012.

Unitatea de învăţare 3 PIAŢA TURISTICĂ ŞI RESURSELE TURISTICE ALE ROMÂNIEI

Cuprins:

3.1. Introducere

3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat

3.3. Conţinutul unităţii de învăţare:

3.3.1. Concepte şi caracteristici

3.3.2. Oferta turistică

3.3.3. Cererea turistică şi consumul turistic

3.3.4. Resursele turistice-naturale şi antropice - ale României

3.4. Îndrumar pentru autoverificare

- ale României 3.4. Îndrumar pentru autoverificare 3.1. Introducere Dinamica economico-socială antrenează

3.1. Introducere

Dinamica economico-socială antrenează schimbări fundamentale şi în condiţiile de desfăşurare a diferitelor activităţi şi procese; între acestea piaţa capătă un rol tot mai important în reglarea raporturilor din economie, în realizarea echilibrului acesteia; practic, piaţa verifică măsura în care diversele activităţi sunt în concordanţă cu nevoile reale ale societăţii. Dezvoltarea tot mai accentuată a turismului, în majoritatea ţărilor lumii, a condus la constituirea şi dezvoltarea pieţii turistice. Resursele turistice reprezintă „materia primă” a turismului. Acestea vor fi abordate în detaliu la disciplina „Resurse şi destinaţii turistice” din semestrul II al anului II, ceea ce va conduce la o cunoaştere temeinică a problemelor specifice (cadrul natural, Munţii Carpaţi, resursele speologice, oglinzile de apă, litoralul românesc, vegetaţia, fauna, potenţialul terapeutic, lacurile terapeutice, nămolurile, mofetele, salinele, Delta Dunării, vestigiile antichităţii, monumentele istorice şi de artă medievală etc.).

monumentele istorice şi de artă medievală etc.). 3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

- Însuşirea unor definiţii, concepte şi probleme privind conţinutul şi caracteristicile pieţei turistice;

- Cunoaşterea cererii, consumului turistic şi a aspectelor sezonalităţii activităţii turistice;

- Cunoaşterea indicatorilor de măsurare a cererii şi ofertei turistice;

- Cunoaşterea ciclului de viaţă al unei oferte turistice, a preţurilor produselor turistice şi a tendinţelor manifestate pe piaţa turistică;

- Cunoaşterea principalelor resurse turistice ale României.

Competenţele unităţii de învăţare:

turistică; - Cunoaşterea principalelor resurse turistice ale României. Competenţele unităţii de învăţare : 23

– studenţii vor cunoaşte noţiunile teoretice privind cererea şi oferta turistică, resursele turistice naturale şi antropice (culturale, istorice, religioase);

– studenţii vor fi abilităţi să utilizeze analiza pe baza indicatorilor de măsurare a ofertei şi cererii turistice;

– studenţii se vor familiariza cu problemele specifice cererii şi ofertei turistice interne şi internaţionale.

cererii şi ofertei turistice interne şi internaţionale. Timpul alocat unităţii de învăţare: 4 ore 3.3.

Timpul alocat unităţii de învăţare: 4 ore

Timpul alocat unităţii de învăţare: 4 ore 3.3. Conţinutul unităţii de învăţare 3.3.1. Concepte

3.3. Conţinutul unităţii de învăţare

3.3.1. Concepte şi caracteristici

Piaţa turistică poate fi definită ca „totalitatea tranzacţiilor (actelor de vânzare-cumpărare) al căror obiect îl constituie produsele turistice, privită în conexiune cu relaţiile pe care le generează şi spaţiul geografic şi chiar timpul în care se desfăşoară” 8 . Piaţa turistică este o componentă a pieţei în general şi a pieţei

serviciilor, în particular, ceea ce îi imprimă o serie de caracteristici, atât generale cât şi particulare care decurg din specificul acestui domeniu de activitate. Astfel, caracteristicile pieţei turistice vor fi prezentate în cele ce urmează:

1. complexitate;

2. opacitate;

3. dinamism;

4.sensibilitate;

5.mobilitate;

6. concentrarea în timp şi spaţiu (sezonalitate).

3.3.2. Oferta turistică

Oferta turistică reprezintă cea mai importantă componentă a pieţei

turistice deoarece resursele turistice reprezintă „materia primă” a turismului, fără de care deplasarea potenţialilor turişti n-ar mai avea motivaţie. În sinteză, oferta turistică este constituită din 9 :

1. potenţialul turistic (atracţii naturale şi antropice), situat într- un anumit spaţiu geografic, deci dependent de teritoriu, cu o anumită structură, valoare şi capacitate, având rol determinant în dezvoltarea turismului;

2. baza materială specifică – de cazare, de alimentaţie, agrement etc. – şi infrastructura generală, componenta ce permite exploatarea potenţialului;

3. forţa de muncă, numărul structura, nivelul de pregătire,

8 Minciu Rodica, op. cit., pag. 131

9 Idem, pag. 149

de muncă, numărul structura, nivelul de pregătire, 8 Minciu Rodica, op. cit. , pag. 131 9

determinând valoarea producţiei;

4. serviciile; pe de o parte forma sub care se exteriorizează, cel mai adesea, produsele turistice o reprezintă serviciile şi, pe de altă parte, factorii de producţie ai turismului (capital, resurse, forţă de muncă) sunt incluşi în sfera terţiarului. Aceste elemente componente imprimă ofertei turistice şi o serie

de caracteristici după cum urmează:

1.

complexitate şi eterogenitate;

2.

creşterea diversificată;

3.

rigiditatea în timp şi spaţiu;

4.

inadaptabilitatea relativă.

3.3.3.

Cererea turistică şi consumul turistic

În vederea valorificării potenţialului turistic al unei zone turistice apare necesitatea întâlnirii cererii turistice cu componentele ofertei turistice. Cererea turistică reprezintă cea de a doua componentă esenţială a pieţei turistice. Ea poate fi definită ca reprezentând „dorinţa pentru un anumit produs turistic, dublată de posibilitatea şi decizia de a-l cumpăra” 10 . În acest context, „consumul turistic reprezintă ansamblul cheltuielilor făcute de subiecţii cererii pentru cumpărarea de bunuri şi servicii cu motivaţie turistică” 11 . În timp ce cererea turistică se formează la locul de reşedinţă al turistului, consumul turistic se realizează la locul de destinaţie

turistică în trei etape:

1.

înainte de deplasarea spre locul de destinaţie turistică dar legat de aceasta (achiziţionarea pachetului turistic, a unor produse de uz general precum echipamente, periuţă şi pastă de dinţi, pijama, costum de baie, bocanci etc.);

2.

în timpul deplasării spre locul de destinaţie turistică (produse de artizanat, benzină, mâncare etc.);

3.

la locul de destinaţie turistică (servicii de agrement).

3.3.4.

Resursele turistice-naturale şi antropice - ale României

Oferta turistică se caracterizează printr-un ansamblu de bunuri şi servicii, a căror materializare este o funcţie a capacităţilor receptoare. Deoarece capacităţile de primire limitează oferta turistică în spaţiu, aceasta se caracterizează printr-o rigiditate relativă în comparaţie cu elasticitatea cererii turistice. Cadrul natural este bogat, variat şi complex, cu o structură peisagistică deosebit de armonioasă. Complexitatea potenţialului turistic, ca şi gradul său de atractivitate, în general, sunt în strânsă corelaţie cu treapta de relief şi cresc progresiv, de la câmpie către munţi – excepţie făcând Delta Dunării şi Litoralul Mării Negre.

De-a lungul existenţei sale de peste două mii de ani, poporul român a creat un extrem de variat şi bogat patrimoniu cultural, folosit în întregime în scopuri turistice. România dispune de monumente care, prin specificul lor pot fi (şi sunt) considerate unicate mondiale. Cităm, de exemplu: cetăţile dacice din Munţii Orăştiei care au rezistat mulţi ani

dacice din Munţii Orăştiei care au rezistat mulţi ani 1 0 Kotler Philip, Managementul marketingului ,

10 Kotler Philip, Managementul marketingului, Editura Teora, Bucureşti, 1997, pag. 36

11 Minciu Rodica, op. cit., pag. 135

atacurilor strălucitelor legiuni romane, cetăţile ţărăneşti şi bisericile "fortificate" din Transilvania, bisericile de lemn din Maramureş, mănăstirile din Bucovina, Moldova şi nordul Olteniei, monumentele stilului brâncovenesc din Muntenia şi Oltenia etc., ca şi creaţiile lui Eminescu, Brâncuşi, Enescu sau ale lui Grigorescu ş.a.m.d. Vestigiile antichităţii sunt numeroase şi de mare valoare pentru istoria culturii şi civilizaţiei poporului nostru. Monumentele istorice şi de artă medievală se înscriu între cele mai importante atracţii turistice din ţara noastră. Monumentele de artă şi arhitectură medievală realizate în cele mai diverse stiluri arhitectonice şi răspândite pe întreg cuprinsul ţării reprezintă un valoros potenţial cultural.

ţării reprezintă un valoros potenţial cultural. 3.4. Îndrumar pentru autoverificare Sinteza unităţii de

3.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 3

pentru autoverificare Sinteza unităţii de învăţare 3 Piaţa turistică reprezintă sfera economică în care

Piaţa turistică reprezintă sfera economică în care produsul turistic apare sub forma ofertei, iar nevoia turistică sub forma cererii, este sfera de confruntare a ofertei cu cererea şi în care se finalizează tranzacţii prin intermediul actelor de vânzare-cumpărare. Piaţa turistică are un conţinut complex cuprinzând atât servicii (transport, cazare, alimentaţie, agrement – distracţii, tratament, informare etc.) cât şi mărfuri (produse alimentare, nealimentare etc.). Cererea turistică este formată din ansamblul persoanelor care îşi manifestă dorinţa de a se deplasa periodic şi temporar în afara reşedinţei proprii pentru alte motive decât prestarea unor activităţi remunerate la locul de destinaţie. Consumul turistic este format din totalitatea cheltuielilor efectuate de către cererea turistică pentru achiziţionarea unor servicii şi bunuri legate de motivaţia turistică. Oferta turistică este constituită din patrimoniul turistic, baza tehnico-materială, serviciile prestate turiştilor şi mărfurilor oferite acestora. Astfel spus, oferta turistică reprezintă totalitatea produselor turistice oferite sau care pot fi oferite pe piaţă şi care pot avea un caracter concurenţial între ele.

Resursele turistice ale României (naturale şi antropice) sunt deosebit de bogate şi diversificate, inegal repartizate în teritoriu. Acestea, în măsura în care vor fi valorificate, pot satisface o multitudine de motivaţii de călătorie (odihnă, tratament, sporturi de iarnă, plajă-sporturi pe apă, cunoaştere-cultură, vânătoare şi pescuit sportiv, afaceri, speoturism, alpinism etc.).

Concepte şi termeni de reţinut

piaţă, cerere, consum, ofertă;

potenţial turistic natural şi antropic, sezonalitate, grad de valorificare;

piaţă actuală/reală-efectivă/potenţială/teoretică;

bazine ale cererii şi bazine ale ofertei;

ciclul de viaţă al ofertei.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Definiţi, cererea turistică, oferta turistică şi consumul turistic.

2. Prezentaţi conţinutul şi caracteristicile pieţei turistice.

3. Prezentaţi particularităţile cererii şi consumului turistic.

4.

Analizaţi conţinutul şi particularităţile ofertei turistice.

5. Analiza raportul dintre oferta şi producţia turistică.

6. Care sunt principalele resurse naturale şi antropice ale României?

principalele resurse naturale şi antropice ale României? Teste de evaluare/autoevaluare 1. Creşterea diversificată

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Creşterea diversificată este o caracteristică a:

a) pieţei turistice;

b) ofertei turistice;

c) forţei de muncă din turism;

d) cererii turistice.

2. Printre caracteristicile pieţei turistice nu se numără:

a) opacitatea;

b) lipsa de complexitate;

c) mobilitatea;

d) dinamismul.

3. Între caracteristicile specifice ofertei turistice, se numără:

a) rigiditatea;

b) dezvoltarea simplă şi rapidă;

c) adaptarea la cerere;

d) toate acestea.

4. Între elementele componente ale ofertei turistice se numără:

a) potenţialul turistic;

b) forţa de muncă din turism;

c) baza tehnico-materială a turismului şi serviciile;

d) toate.

turistic

achiziţiona defineşte:

5. Dorinţa pentru un

anumit

produs

a) oferta turistică;

b) cererea turistică;

c) piaţa turistică;

d) consumul turistic.

6. Atracţiile naturale sunt componente ale:

a) ofertei turistice;

b) cererii turistice;

c) serviciilor turistice;

d) potenţialului tehnico-economic.

dublată de

posibilitatea şi decizia de

a-l

dublată de posibilitatea şi decizia de a-l Bibliografie obligatorie 1. Băltăreţu Andreea, Economia

Bibliografie obligatorie

1. Băltăreţu Andreea, Economia turismului, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2012; 2. Băltăreţu Andreea, Economia industriei turistice, Editura Universitară, Bucureşti, 2016; 3. Băltăreţu Andreea, Neacşu Nicolae, Neacşu Monica, Economia turismului. Studii de caz. Statistici. Legislaţie, Editura Uranus, Bucureşti, 2008; 4. Neacşu Nicolae, Băltăreţu Andreea, Neacșu Monica, Economia turismului-manual de studiu individual, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2012; 5. Neacşu Nicolae, Baron Petre, Snak Oscar, Economia turismului, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2006; 6. Neacşu Nicolae, Baron Petre, Glăvan Vasile, Neacşu Monica, Geografia şi economia turismului, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2011.

Unitatea de învăţare 4 BAZA TEHNICO-MATERIALĂ A TURISMULUI DIN ROMÂNIA

Cuprins:

4.1. Introducere

4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat

4.3. Conţinutul unităţii de învăţare

4.3.1. Componentele bazei tehnico-materiale a turismului

4.3.2. Facilităţile turistice

4.4. Îndrumar pentru autoverificare

4.1. Introducereturistice 4.4. Îndrumar pentru autoverificare Desfăşurarea activităţii turistice presupune existenţa,

Desfăşurarea activităţii turistice presupune existenţa, alături de elementele de atracţie, a unor mijloace (resurse) materiale adecvate, capabile să asigure satisfacerea cerinţelor turiştilor pe durata şi cu ocazia realizării voiajelor. Aceste mijloace, cunoscute sub denumirea generică de bază tehnico-materială (capitol tehnic), se prezintă într-o structură diversă (unităţi de cazare şi alimentaţie, mijloace de transport, baze de tratament, instalaţii şi dotări de agrement etc.), adaptată specificului nevoilor turiştilor, funcţiilor economice şi sociale ale turismului.

funcţiilor economice şi sociale ale turismului. 4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

- Cunoaşterea conţinutului şi rolului infrastructurii turistice;

- Însuşirea cunoştinţelor privind structura şi dinamica echipamentelor turistice şi a structurilor de primire;

- Cunoaşterea distribuţiei teritoriale a bazei tehnico-materiale în raport cu volumul şi valoarea resurselor turistice;

- Cunoaşterea dinamicii şi structurii principalelor elemente componente ale bazei tehnico-materiale turistice.

Competenţele unităţii de învăţare:

– Studenţii vor cunoaşte conceptul de bază tehnico-materială, structura acesteia şi facilităţile turistice din ţara noastră;

– Studenţii vor fi capabili să analizeze evoluţia în dinamică şi structura unităţilor turistice;

– Studenţii vor putea înţelege legăturile dintre componentele bazei tehnico-materiale (cantitativ şi calitativ) şi volumul/structura cererii turistice.

Timpul alocat unităţii de învăţare: 4 oredintre componentele bazei tehnico-materiale (cantitativ şi calitativ) şi volumul/structura cererii turistice. 29

(cantitativ şi calitativ) şi volumul/structura cererii turistice. Timpul alocat unităţii de învăţare: 4 ore 29
4.3. Conţinutul unităţii de învăţare 4.3.1. Componentele bazei tehnico-materiale a turismului Baza

4.3. Conţinutul unităţii de învăţare

4.3.1. Componentele bazei tehnico-materiale a turismului

Baza tehnico-materială reprezintă ansamblul mijloacelor de producţie utilizate, în acest domeniu, în scopul obţinerii de bunuri şi servicii specifice destinate consumului turistic 12 . Criteriul care stă la baza structurării bazei tehnico-materiale a turismului este destinaţia principală:

Baza tehnico-materială specific turistică ce cuprinde:

unităţi de cazare;

unităţi de alimentaţie;

instalaţii şi modalităţi de agrement;

instalaţii şi modalităţi de tratament;

Baza

tehnico-materială

generală

(infrastructura)

care

cuprinde:

 

căi de comunicaţie;

 

mijloace de transport în comun;

 

telecomunicaţii;

 

reţele

de

alimentare

cu

apă,

gaze,

energie

electrică, energie termică;

unităţi comerciale şi de prestări servicii etc

Aşadar, între baza tehnico-materială şi resursele turistice există o relaţie de intercondiţionare reciprocă.

4.3.2. Facilităţile turistice

Facilităţile pe care le oferă turismul pot fi definite ca ansamblul mijloacelor materiale şi umane necesare pentru a înlesni participarea populaţiei la activitatea turistică şi pentru a crea şi organiza cu rezultate

profitabile prestarea serviciilor solicitate de turişti Facilităţile de bază sunt considerate cele care reprezintă o componentă specifică directă, fără de care nici un produs turistic nu ar fi viabil (de exemplu: transporturile, cazarea, alimentaţia, agrementul şi divertismentul etc.). Facilităţile complementare includ înlesniri sau servicii care nu sunt aservite în exclusivitate turismului, respectiv participă numai parţial (sau în anumite cazuri) la formarea unui produs turistic, reprezentând, de regulă, acele servicii cu caracter general de care pot beneficia într-o măsură determinată şi turiştii (de exemplu: folosirea ocazională de către turiştii care vizitează o staţiune, o localitate etc., a transporturilor publice).

12 Minciu Rodica, op. cit., pag. 175

care vizitează o staţiune, o localitate etc., a transporturilor publice). 1 2 Minciu Rodica, op. cit.,
4.4. Îndrumar pentru autoverificare Sinteza unităţii de învăţare 4 Baza tehnico-materială este constituită din

4.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 4

Baza tehnico-materială este constituită din totalitatea clădirilor, mijloacelor de muncă, instalaţiilor, obiectelor de inventar şi a materialelor folosite în sectorul turistic şi care concură la realizarea circulaţiei turistice. Baza tehnico-materială a turismului reprezintă ansamblul mijloacelor de cazare, hrană, tratament, agrement, transport (căi şi mijloace), destinate satisfacerii cererii turistice. Dezvoltarea turismului şi realizarea rolului său social-economic este condiţionată de modernizarea, dezvoltarea, diversificarea şi perfecţionarea continuă a bazei tehnico-materiale. Volumul activităţii turistice într-o ţară, regiune, zonă, oraş, staţiune este determinat de volumul cererii turistice şi de gradul de echipare a teritoriului receptor cu facilităţi turistice. Facilităţile turistice reprezintă ansamblul mijloacelor materiale necesare pentru a înlesni participarea populaţiei la activitatea turistică şi pentru crearea şi organizarea eficientă a serviciilor solicitate de turişti. Facilităţile turistice sunt de bază (componentă specifică, directă a unui produs turistic) şi complementare (înlesnirile sau serviciile cu caracter general de care beneficiază şi turiştii). Baza tehnico-materială se realizează prin investiţii de către stat, particulari, societăţi mixte şi organizaţii cooperatiste (UCECOM şi CENTROCOOP). Principalii indicatori ce vizează investiţiile sunt: investiţia specifică, aportul voluntar al investiţiei, durata de recuperare a investiţiei şi gradul de ocupare (utilizare a capacităţilor de transport, cazare, unităţi de alimentaţie publică etc.).

Concepte şi termeni de reţinut

bază tehnico-materială, dinamică şi structură;

infrastructură generală şi specifică;

facilităţi turistice;

grad de utilizare;

calitate, grad de confort.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Definiţi baza tehnico-materială a turismului.

2. Enumeraţi componentele infrastructurii turistice (generală şi specifică).

3. Caracterizaţi baza materială de cazare la nivel naţional (dinamică şi structură).

4. Câte unităţi de cazare şi câte locuri aferente se găsesc în România?

5. Ce reprezintă facilităţile turistice?

unităţi de cazare şi câte locuri aferente se găsesc în România? 5. Ce reprezintă facilităţile turistice?
Teste de evaluare/autoevaluare 1. România deţine un număr de locuri de cazare de aproximativ: a)

Teste de evaluare/autoevaluare

1.

România deţine un număr de locuri de cazare de aproximativ:

a)

280 000;

b)

170 000;

c)

310 000;

d)

250 000.

2.

Baza tehnico-materială a turismului se împarte în:

a)

unităţi de cazare şi căi de comunicaţie;

b)

unităţi de cazare, alimentaţie, agrement, tratament;

c)

infrastructura turistică şi infrastructura de transport;

d)

baza tehnico-materială specific turistică şi infrastructura.

3.

Din punctul de vedere al destinaţiei turistice, cele mai multe locuri de cazare din România se

găsesc:

a)

în Delta Dunării;

b)

în staţiunile balneare;

c)

pe litoral;

d)

în staţiunile montane.

4.

Baza tehnico-materială a turismului este o componentă a:

a)

ofertei turistice;

b)

infrastructurii turistice;

c)

potenţialului turistic;

d)

produsului turistic.

5.

Salvamarul intră în următoarea categorie a facilităţilor turistice:

a)

speciale;

b)

de ocrotire a sănătăţii;

c)

cultural-artistice;

d)

de gospodărire comunală.

speciale; b) de ocrotire a sănătăţii; c) cultural-artistice; d) de gospodărire comunală. 32

Temă de control – Modulul I

Determinarea principalilor indicatori ai circulaţiei turistice (durata medie a sejurului, gradul de ocupare a capacităţii de cazare, densitatea turistică în raport cu populaţia, densitatea turistică în raport cu suprafaţa, preferinţa relativă, funcţia turistică, intensitatea turistică). (2 ore)

Bibliografie obligatorie

1. Băltăreţu Andreea, Economia industriei turistice, Editura Universitară, Bucureşti, 2016;

2. Neacşu Nicolae, Băltăreţu Andreea, Neacșu Monica, Economia turismului-manual de studiu individual, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2012;

3. Neacşu Nicolae, Baron Petre, Snak Oscar, Economia turismului, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2006;

4. Băltăreţu Andreea, Economia turismului, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2012;

5. Băltăreţu Andreea, Neacşu Nicolae, Neacşu Monica, Economia turismului. Studii de caz. Statistici. Legislaţie, Editura Uranus, Bucureşti, 2008;

6. Neacşu Nicolae, Baron Petre, Glăvan Vasile, Neacşu Monica, Geografia şi economia turismului, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2011.

MODULU II Unitatea de învăţare 5 SERVICIILE TURISTICE LA NIVEL NAŢIONAL ŞI FORŢA DE MUNCĂ ÎN TURISM

Cuprins:

5.1. Introducere

5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat

5.3. Conţinutul unităţii de învăţare

5.3.1. Serviciile turistice

5.3.1.1. Particularităţi şi caracteristici ale serviciilor turistice

5.3.1.2. Clasificarea serviciilor turistice

5.3.2. Forţa de muncă în turism

5.4. Îndrumar pentru autoverificare

de muncă în turism 5.4. Îndrumar pentru autoverificare 5.1. Introducere Ca parte integrantă a sectorului

5.1. Introducere

Ca parte integrantă a sectorului serviciilor, turismul are o serie de trăsături comune cu celelalte ramuri ale acestuia, dar se şi individualizează prin specificitatea şi complexitatea conţinutului său, prin formele de concretizare şi tendinţele de evoluţie. Având ca obiect satisfacerea nevoilor persoanelor apărute cu ocazia şi pe durata călătoriilor, turismul poate fi privit, în conţinutul său, şi ca o succesiune de servicii (prestaţii), cum sunt cele de organizare a voiajului, de transport, de odihnă şi alimentaţie, de recreere etc. Prin natura lor, serviciile turistice trebuie să creeze condiţii pentru refacerea capacităţii fizice a organismului, simultan cu petrecerea plăcută şi instructivă a timpului liber. Realizarea activităţii turistice presupune prezenţa, alături de potenţial (natural şi antropic) şi echipamente (baza tehnico-materială), a resurselor umane, factor ce asigură funcţionalitatea celorlalte componente ale ofertei. Forţa de muncă transformă resursele naturale şi materiale din potenţiale în efective.

naturale şi materiale din potenţiale în efective. 5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

- Cunoaşterea conţinutului şi caracteristicilor serviciilor turistice;

- Cunoaşterea tipologiei serviciilor turistice;

- Însuşirea unor cunoştinţe despre serviciile de bază şi suplimentare;

- Cunoaşterea particularităţilor muncii în turism;

- Cunoaşterea problemelor legate de mobilitatea ridicată datorată, în principal, sezonalităţii activităţii turistice;

- Cunoaşterea aspectelor specifice privind productivitatea muncii

principal, sezonalităţii activităţii turistice; - Cunoaşterea aspectelor specifice privind productivitatea muncii 34

în turism.

Competenţele unităţii de învăţare:

– Studenţii vor cunoaşte particularităţile şi caracteristicile serviciilor turistice;

– Studenţii vor cunoaşte serviciile hoteliere, pe cele prestate în unităţile de alimentaţie publică şi serviciile de agrement;

– Studenţii vor putea înţelege legăturile dintre serviciile „la pachet” şi pe cele dintre calitatea serviciilor şi nivelul competitivităţii şi atractivităţii ofertei;

– Studenţii îşi pot însuşi problemele privind sezonalitatea serviciilor turistice şi vor cunoaşte căile atenuării acesteia;

– Studenţii vor cunoaşte specificitatea profesiunilor din turism şi se vor familiariza cu indicatorii ocupării forţei de muncă.

vor familiariza cu indicatorii ocupării forţei de muncă. Timpul alocat unităţii de învăţare: 4 ore 5.3.

Timpul alocat unităţii de învăţare: 4 ore

de muncă. Timpul alocat unităţii de învăţare: 4 ore 5.3. Conţinutul unităţii de învăţare 5.3.1. Serviciile

5.3. Conţinutul unităţii de învăţare

5.3.1. Serviciile turistice

Consumul turistic se poate materializa numai după ce, în prealabil, a avut loc un act comercial de cumpărare-vânzare, ceea ce, pe de o parte, presupune existenţa unei oferte turistice efective, care, prin volumul, structura, repartizarea în timp (în decursul unui an calendaristic) şi dispersarea în spaţiu (pe întreg cuprinsul ţării), trebuie să corespundă preferinţelor şi solicitărilor pentru bunuri şi servicii, componente ale variatelor produse turistice, iar pe de altă parte, presupune decizia clientului de a accepta ofertele de produse turistice lansate pe piaţă.

5.3.1.1. Particularităţi şi caracteristici ale serviciilor turistice Consumul de servicii turistice se caracterizează printr-o serie de particularităţi care diferenţiază acest consum specific de consumul de mărfuri şi imprimă unele caracteristici serviciilor turistice. Printre aceste caracteristici specifice pot fi menţionate:

a) Cererea de servicii turistice interne şi internaţionale este în

continuă evoluţie;

b) Consumul turistic are un caracter pronunţat sezonier;

c) Spre deosebire de cererea turistică, ce se manifestă printr-o

elasticitate pronunţată, oferta de servicii este relativ rigidă, limitată în timp şi spaţiu la capacităţile de nuclee receptoare de care dispune baza materială;

d) Oferta de servicii este orientată spre a putea prelua şi acoperi so-

licitările din vârful de sezon, de unde pot fi desprinse concluzii privitoare la riscul nevalorificării parţiale (uneori chiar totale) a unor capacităţi receptoare, care, deşi disponibile, nu sunt ori nu pot fi utilizate în afara perioadelor de sezon plin.

e) Prin natura lor, serviciile sunt perisabile;

nu sunt ori nu pot fi utilizate în afara perioadelor de sezon plin. e) Prin natura

f) Oferta turistică este, pe de o parte, rezultanta unor combinaţii cu

posibilităţi multiple a elementelor de atracţie turistică pe care le oferă patrimoniul turistic al ţării noastre (al unei zone, al unei staţiuni) şi baza materială turistică existentă pe teritoriul respectiv, iar pe de altă parte, rezultanta contribuţiei umane care modelează serviciile;

g) Ca regulă generală, produsul turistic reprezintă pachete de activităţi, presupunând o înlănţuire logică şi fluentă a diferitelor prestaţii incluse în programele şi aranjamentele concepute astfel încât serviciile să fie dozate în diverse combinaţii, fiabilitatea serviciilor fiind orientată după natura şi caracteristicile produselor turistice oferite spre comercializare 13 ;

h) Posibilităţile de combinare şi de substituire a diverselor variante

şi componente de servicii constituie o rezervă potenţială considerabilă pentru individualizarea ofertei turistice şi de sporire a gradului de

atractivitate a programelor oferite, chiar în limitele aceleiaşi destinaţii de vacanţă sau aceleiaşi forme de turism;

i) Caracterul pronunţat individualizat;

j) în procesele tehnologice de prestaţii turistice aservite contactului

direct dintre prestatorii diverselor servicii şi clientela beneficiară a acestor servicii, ritmurile de pătrundere a progresului tehnic sunt mai lente în comparaţie cu ale altor sectoare economice;

k) Consumul de servicii turistice satisface exigenţele unor motivaţii

deosebit de eterogene şi complexe;

l) Prestaţiile turistice reprezintă eforturile conjugate ale tuturor

unităţilor economice care oferă servicii specifice şi nespecifice atât cetăţenilor ţării noastre, cât şi turiştilor străini care o vizitează.

5.3.1.2. Clasificarea serviciilor turistice În literatura de specialitate întâlnim diverse criterii de clasificare şi forme subsumate ale serviciilor turistice, după cum urmează:

1. În funcţie de etapele principale din desfăşurarea unei călătorii:

- servicii legate de organizarea voiajului (publicitate, informarea pe Internet sau la agenţia de turism, achiziţionarea diverselor echipamente specifice);

- servicii de sejur (cazare, alimentaţie, agrement).

2. În funcţie de importanţa în consum şi motivaţia cererii:

- servicii turistice de bază (cazare, alimentaţie, agrement); - servicii turistice suplimentare (ghid, informare, schimb valutar, activităţi cultural-sportive, închirierea diverselor obiecte şi

echipamente).

închirierea diverselor obiecte şi echipamente). 1 3 Fiabilitatea serviciilor constituie o problemă

13 Fiabilitatea serviciilor constituie o problemă vitală pentru aprecierea calităţii prestaţiilor. În termeni generali, fiabilitatea reprezintă însuşirea serviciilor de a fi oferite şi prestate neîntrerupt, în succesiunea logică a consemnării lor; orice întrerupere a acestui “lanţ” logic de prestaţii provoacă “fire de aşteptare” ori eforturi de substituire a unui serviciu turistic cu un altul cu conţinut similar. Chiar dacă acest gen substituit va avea caracteristici superioare în comparaţie cu serviciul programat iniţial, nu va genera satisfacţiile dorite nici de turişti şi, în bună măsură, nici de prestatori. În consecinţă, un serviciu turistic este considerat fiabil în măsura în care a fost oferit corect, la termenele când a fost solicitat, potrivit destinaţiei pentru care a fost conceput şi oferit. Ca atare, fiabilitatea întregului produs turistic va depinde, în ultimă instanţă, de fiabilitatea elementelor sale componente. Definită în termeni de specialitate, fiabilitatea este probabilitatea ca un serviciu să funcţioneze corect, într-o perioadă programată de timp şi în condiţiile de utilizare prescrise Defiabilitatea este noţiunea contrară fiabilităţii – probabilitatea ca un serviciu să nu funcţioneze corect – deci un minus în aprecierea consumatorilor asupra ansamblului componentelor produselor turistice.

3. După forma de manifestare a cererii, respectiv modul de formulare a deciziei de cumpărare:

- servicii ferme achiziţionate anterior deplasării către destinaţia turistică precum cele de cazare;

- servicii spontane achiziţionate pe măsura derulării

călătoriei precum tratament, închirieri, transport pe cablu. 4. În funcţie de natura relaţiilor financiare angajate între prestatori şi clienţi:

- servicii turistice cu plată care acoperă majoritatea

prestaţiilor de care beneficiază un turist; - servicii turistice gratuite (scutiri, gratuităţi, informaţiile

oferite de către centrele de informare turistică).

5.3.2. Forţa de muncă în turism Pentru obţinerea unor rezultate pozitive din partea firmelor care

activează

în

turism,

trebuie

cunoscute

particularităţile

muncii în

turism:

o

Răspunderea materială şi morală ridicată;

o

Nivelul scăzut de tehnicitate;

o

Oboseala fizică şi psihică;

o

Consum de muncă vie superior celorlalte ramuri economice;

o

Fluctuaţia ridicată a forţei de muncă;

o

Munca în contratimp faţă de programul obişnuit de muncă al altor categorii de personal;

o

Un nivel relativ ridicat şi complex de pregătire;

o

practicarea muncii cu timp parţial (part time);

o

angajarea întregului timp de muncă al unei zile;

o

feminizarea forţei de muncă.

al unei zile ; o feminizarea forţei de muncă. 5.4. Îndrumar pentru autoverificare Sinteza unităţii de

5.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 5

pentru autoverificare Sinteza unităţii de învăţare 5 Produsul turistic este considerat a fi rezultatul

Produsul turistic este considerat a fi rezultatul asocierilor, interdependenţelor dintre atractivitatea unei zone (resurse) şi facilităţile (serviciile) oferite cumpărătorului; resursele vor lua forma diferitelor produse numai prin intermediul prestărilor de servicii specifice (găzduire, alimentaţie, transport, agrement). Serviciile au o serie de trăsături-caracteristici cum ar fi: caracterul imaterial al prestaţiei, nestocabilitatea, simultaneitatea producţiei şi consumului lor, inseparabilitatea faţă de persoana prestatorului, intangibilitatea, personalizarea-particularizarea lor la nivelul grupului sau individului, dinamică înaltă, fluctuaţie sezonieră, complexitate, substitubilitate, eterogenitate etc Dezvoltarea turismului – caracterizat ca un sector intensiv în muncă – are o serie de consecinţe asupra utilizării resurselor umane în sensul creării de noi locuri de muncă, determinării unui nivel relativ ridicat de instruire şi a unei anumite structuri profesionale şi pe funcţii. Specialitatea activităţii turistice, complexitatea sa, dată de multitudinea şi varietatea componentelor, îşi pun amprenta asupra necesarului de personal şi structurii acestuia, asupra exigenţelor privind pregătirea şi selecţia, asupra eficienţei utilizării forţei de muncă.

Concepte şi termeni de reţinut

servicii de bază şi suplimentare;

servicii specifice şi nespecifice;

servicii ferme şi spontane;

servicii de informare, transport, cazare, alimentaţie, agrement, tratament etc.;

consum de muncă vie în unităţile de turism;

productivitatea muncii în turism;

răspundere materială şi morală;

ocupare sezonieră, fluctuaţie personal;

grafic orar pentru utilizarea eficientă a timpului de muncă zilnic.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Care sunt particularităţile şi caracteristicile serviciilor turistice?

2. Enumeraţi criteriile de clasificare a serviciilor turistice.

3. Caracterizaţi profesiunile din turism.

4. Care sunt indicatorii ocupării forţei de muncă din turism?

5. Prezentaţi pe scurt evoluţia ocupării forţei de muncă şi perspectivele acesteia.

ocupării forţei de muncă şi perspectivele acesteia. Teste de evaluare/autoevaluare 1. Una dintre

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Una dintre particularităţile muncii în turism se referă la:

a) munca în acelaşi timp cu turiştii;

b) opacitatea structurilor de primire;

c) programul de lucru complet;

d) răspunderea materială şi morală ridicată.

2. Forţa de muncă din turism reprezintă în ţara noastră un procent de aproximativ:

a) 5%;

b) 2%;

c) 10%;

d)

8%.

3. Serviciile turistice ferme sunt cele pentru care decizia de cumpărare este formulată:

a) la locul de destinaţie turistică;

b) pe timpul deplasării către destinaţia turistică;

c) de către agenţii economici din turism;

d) în localitatea de reşedinţă a turistului.

4. Printre caracteristicile serviciilor turistice nu se regăseşte:

a) personalizarea serviciilor;

b) substituibilitatea;

c) lipsa diversităţii;

d) dinamica înaltă.

5. În funcţie de forma de manifestare a cererii, serviciile turistice se grupează în:

a) de bază şi suplimentare;

b) gratuite şi cu plată;

c) ferme şi spontane;

d) specifice şi nespecifice.

6. Printre particularităţile muncii în turism nu se află:

a) consumul de muncă vie superior celorlalte ramuri economice;

b) lipsa responsabilităţii morale;

c) răspunderea materială ridicată;

d) angajarea întregului timp de muncă al unei zile.

7. Structura forţei de muncă din turism a României relevă faptul că, în majoritate, sunt:

a) femei;

b) patroni;

c) cu studii superioare;

d) bărbaţi.

a) femei; b) patroni; c) cu studii superioare; d) bărbaţi. Bibliografie obligatorie 1. Băltăreţu Andreea, Economia

Bibliografie obligatorie

1. Băltăreţu Andreea, Economia industriei turistice, Editura Universitară, Bucureşti, 2016;

2. Neacşu Nicolae, Băltăreţu Andreea, Neacșu Monica, Economia turismului-manual de studiu individual, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2012;

3. Neacşu Nicolae, Baron Petre, Snak Oscar, Economia turismului, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2006;

4. Băltăreţu Andreea, Economia turismului, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2012;

5. Neacşu Nicolae, Baron Petre, Glăvan Vasile, Neacşu Monica, Geografia şi economia turismului, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2011;

6. Firoiu Daniela, Resursele umane în turism, Editura Universitară, Bucureşti, 2005.

Unitatea de învăţare 6 TRANSPORTURILE TURISTICE

Cuprins:

6.1. Introducere

6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat

6.3. Conţinutul unităţii de învăţare:

6.3.1. Rolul şi importanţa transporturilor turistice

6.3.2. Transporturile turistice rutiere

6.3.3. Transporturile turistice aeriene

6.3.4. Transporturile turistice feroviare

6.3.5. Transporturile turistice navale. Croazierele

6.4. Îndrumar pentru autoverificare

navale. Croazierele 6.4. Îndrumar pentru autoverificare 6.1. Introducere Transportul reprezintă una din

6.1. Introducere

Transportul reprezintă una din componentele de bază ale prestaţiei turistice; el asigură deplasarea turiştilor de la locul de reşedinţă la cel de petrecere a vacanţei, în cazul turismului de sejur, sau pe toată durata călătoriei, în cazul celui itinerant. Transporturile turistice, abordate ca parte componentă a prestaţiei turistice, prezintă caracteristicile generale ale acesteia, între care sezonalitate accentuată în exploatare, rigiditate datorată capacităţii limitate, participarea unui număr mare de prestatori din domenii diferite (transport, turism, industrie) la realizarea lor.

diferite (transport, turism, industrie) la realizarea lor. 6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

- Cunoaşterea rolului transporturilor în dezvoltarea turismului;

- Cunoaşterea caracteristicilor şi a evoluţiei transporturilor turistice rutiere, aeriene, feroviare şi navale;

- Cunoaşterea ierarhiei tipurilor de transport în total sosiri/plecări de turişti din ţara noastră.

Competenţele unităţii de învăţare:

– Studenţii vor cunoaşte rolul şi evoluţia mijloacelor de transport în ansamblul serviciilor turistice;

– Studenţii vor cunoaşte ierarhia formelor de transport în total deplasări interne şi externe, în România şi comparativ cu alte ţări;

– Studenţii îşi vor însuşi caracteristicile şi specificul fiecărei forme de transport utilizate în deplasările cu scop turistic.

vor însuşi caracteristicile şi specificul fiecărei forme de transport utilizate în deplasările cu scop turistic. 40
Timpul alocat unităţii de învăţare: 4 ore 6.3. Conţinutul unităţii de învăţare 6.3.1. Rolul şi

Timpul alocat unităţii de învăţare: 4 ore

Timpul alocat unităţii de învăţare: 4 ore 6.3. Conţinutul unităţii de învăţare 6.3.1. Rolul şi importanţa

6.3. Conţinutul unităţii de învăţare

6.3.1. Rolul şi importanţa transporturilor turistice

Prin intermediul transporturilor se realizează deplasarea în spaţiu a bunurilor materiale şi a persoanelor, în vederea satisfacerii nevoilor materiale şi spirituale ale membrilor societăţii. Activitatea de transporturi se caracterizează printr-o serie de particularităţi economico-organizatorice specifice atât transporturilor, în

general, cât şi unor forme de transport, în particular.

6.3.2. Transporturile turistice rutiere

Deplasarea de la locul de reşedinţă până la destinaţiile alese pentru petrecerea vacanţelor şi efectuarea călătoriilor turistice în zonele vizitate se realizează, într-o proporţie importantă, prin formele de transport rutier, care în epoca noastră au devenit mijloace de transport de masă. Transporturile turistice se caracterizează printr-o intensitate variabilă a traficului, determinată de specificul cererilor sezoniere ale turiştilor şi de diversitatea itinerarelor parcurse. Ele se realizează cu preponderenţă prin folosirea mijloacelor motorizate de transport, printre care ponderea cea mai mare o deţin autocarele, microbuzele şi autoturismele. Prin funcţionalitatea lor, autocarele şi microbuzele sunt destinate transporturilor colective (pentru grupuri de turişti), în cadrul formelor organizate şi semiorganizate de turism. Aceste mijloace de transport sunt administrate, de regulă, direct de organizatorii de turism.

6.3.3. Transporturile turistice aeriene

Transporturile aeriene câştigă o importanţă tot mai mare în expan- siunea turismului internaţional şi intern, îndeosebi cu începere din anii '60. Pentru unele ţări, transporturile aeriene, mai cu seamă în cazul distanţelor mari, constituie deseori factorul principal al dezvoltării turismului internaţional receptor (de primire). În ceea ce priveşte călătoriile pe distanţe medii şi lungi, progresul aviaţiei civile, concretizat în reducerea duratei călătoriilor, introducerea avioanelor moderne de mare capacitate, creşterea numărului de linii de zboruri directe, creşterea frecvenţei zborurilor de tip charter etc., a influenţat în mare măsură intensificarea călătoriilor turistice.

6.3.4. Transporturile turistice feroviare

Dezvoltarea turismului este strâns legată de dezvoltarea transportu- rilor feroviare. Dintre toate mijloacele de transport, calea ferată a permis, pentru prima dată, "democratizarea" călătoriilor, atât prin posibilităţile tehnice oferite deplasării comode şi rapide a călătorilor, cât şi prin tarifele accesibile majorităţii populaţiei. Se poate afirma în acest fel că trenul a fost pionierul serviciilor de transporturi turistice cu caracter de

Se poate afirma în acest fel că trenul a fost pionierul serviciilor de transporturi turistice cu

masă. În prezent, omenirea asistă la o nouă epocă de reînnoire a transporturilor pe calea ferată, care se specializează tot mai mult, în vederea deplasării călă- torilor pe distanţe medii şi lungi. Se poate aprecia deci că viitorul oferă pers- pective strălucite pentru dezvoltarea transporturilor turistice pe calea ferată.

6.3.5. Transporturile turistice navale. Croazierele Dintre cele patru forme de transport cunoscute, călătoria pe apă este cel mai puţin solicitată, din cauza condiţiilor particulare de realizare (existenţa sau inexistenţa căilor navigabile, viteza redusă a navelor, necesitatea continuării călătoriei, de cele mai multe ori, cu alte mijloace de transport etc.). Transporturile navale se realizează astăzi mai mult sub forma croazierelor care, în ultimii ani, au tendinţa de transformare dintr-o ofertă de lux într-o ofertă de masă atrăgând, implicit, şi segmente de turişti cu venituri medii şi submedii (în special tinerii şi persoanele de vârsta a treia).

(în special tinerii şi persoanele de vârsta a treia). 6.4. Îndrumar pentru autoverificare Sinteza unităţii de

6.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 6

pentru autoverificare Sinteza unităţii de învăţare 6 În desfăşurarea efectivă a traficului turistic se

În desfăşurarea efectivă a traficului turistic se apelează la o gamă variată de mijloace de transport. Utilizarea unuia sau altuia dintre ele, ca şi folosirea combinată, sunt determinate de factori legaţi de specificul călătoriei şi particularităţile mijloacelor de transport, precum şi de elemente ţinând de psihologia turiştilor. Dintre aceştia pot fi menţionaţi ca fiind mai importanţi: distanţa de parcurs şi durata călătoriei, caracteristicile itinerariilor, starea căilor de comunicaţie şi intensitatea traficului, regularitatea şi securitatea curselor, motivul voiajului şi componenţa grupurilor, confortul călătoriei, nivelul tarifelor practicate.

Concepte şi termeni de reţinut

Forme de transport (feroviar, rutier, aerian, naval);

Trafic turistic;

Confort şi rapiditate;

Flotă aeriană, parc auto;

Nave de croazieră, croaziere;

Curse regulate şi curse charter;

Reglementare-dereglementare.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Argumentaţi rolul transporturilor în dezvoltarea turismului.

2. Analizaţi locul formelor de transport în satisfacerea cererii turistice şi în dezvoltarea turismului.

3. Enumeraţi caracteristicile fiecărei forme de transport turistic.

4. Care sunt tendinţele dezvoltării transportului de călători?

5. Evidenţiaţi diferenţele dintre transporturile reluate şi cele de tip „charter”.

dintre transporturile reluate şi cele de tip „charter”. Teste de evaluare/autoevaluare 1. Cel mai monoton mijloc

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Cel mai monoton mijloc de transport este considerat cel:

a) feroviar;

b) aerian;

c) maritim;

d) rutier.

2. Turiştii străini ce sosesc în România preferă să utilizeze cu preponderenţă mijloacele de transport:

a)

rutiere;

b)

navale;

c)

feroviare;

d)

aeriene.

3.

Viteza de deplasare este avantajul transporturilor:

a)

rutiere;

b)

aeriene;

c)

feroviare;

d)

maritime.

4.

Costul transportului aerian charter este:

a)

regulat;

b)

mai mare decât costul transportului pe liniile aeriene regulate;

c)

inferior celui al transportului feroviar;

d)

mai redus decât costul transportului pe liniile aeriene regulate.

5.

Transportul naval reprezintă următorul procent din traficul turistic internaţional:

a)

10%;

b)

3%;

c)

17%;

d)

33%.

Bibliografie obligatorie 1. Băltăreţu Andreea, Economia industriei turistice , Editura Universitară, Bucureşti,

Bibliografie obligatorie

1. Băltăreţu Andreea, Economia industriei turistice, Editura Universitară, Bucureşti, 2016;

2. Neacşu Nicolae, Băltăreţu Andreea, Neacșu Monica, Economia turismului-manual de studiu individual, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2012;

3. Băltăreţu Andreea, Economia turismului, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2012;

4. Neacşu Nicolae, Baron Petre, Glăvan Vasile, Neacşu Monica, Geografia şi economia turismului, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2011.

Unitatea de învăţare 7 EFICIENŢA ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ A TURISMULUI

Cuprins:

7.1 Introducere

7.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat

7.3 Conţinutul unităţii de învăţare

7.3.1. Conceptul de eficienţă

7.3.2. Indicatorii de cuantificare a eficienţei economice şi sociale a turismului

7.3.2.1. Indicatori generali

7.3.2.2. Indicatorii eficienţei activităţii de cazare

7.3.2.3. Indicatorii eficienţei activităţii de alimentaţie

7.3.2.4. Indicatorii eficienţei transporturilor turistice

7.3.2.5. Indicatorii eficienţei investiţiilor în turism

7.3.2.6. Eficienţa socială a turismului

7.4. Îndrumar pentru autoverificare

socială a turismului 7.4. Îndrumar pentru autoverificare 7.1. Introducere Utilizarea raţională a resurselor (umane,

7.1. Introducere

Utilizarea raţională a resurselor (umane, materiale şi financiare) şi, corespunzător, desfăşurarea eficientă a producţiei reprezintă obiective centrale pentru orice agent economic sau sector de activităţi şi, totodată, premise ale dezvoltării. Creşterea eficienţei constituie un principiu de bază al organizării şi conducerii proceselor în economie, una din cerinţele fundamentale ale progresului şi bunăstării. În corelaţie cu aceste exigenţe, turismul, privit ca domeniu distinct şi ca parte integrantă a economiei, înscrie între priorităţile sale gestionarea judicioasă a resurselor şi obţinerea unor rezultate economice pozitive, concomitent cu satisfacerea în condiţii superioare a nevoilor turiştilor.

în condiţii superioare a nevoilor turiştilor. 7.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

7.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

- Cunoaşterea conţinutului şi particularităţile eficienţei în turism;

- Cunoaşterea indicatorilor de măsurare a eficienţei economice (generali şi pe tipuri de activităţi-cazare, alimentaţie publică, transporturi);

- Însuşirea cunoştinţelor necesare privind căile/modalităţile de creşterea a eficienţei economice a unităţilor turistice;

- Cunoaşterea conceptului de eficienţă socială şi a indicatorilor de comensurare a acesteia în turism.

Competenţele unităţii de învăţare:

Studenţii vor cunoaşte conceptele de eficienţă economică şi eficienţă socială în turism;

de învăţare : – Studenţii vor cunoaşte conceptele de eficienţă economică şi eficienţă socială în turism;

– Studenţii vor cunoaşte indicatorii specifici eficienţei activităţii turistice şi vor fi capabili să-i folosească în analiza în dinamică, structură, comparativ etc.;

– Studenţii vor fi capacitaţi să identifice căile de creştere a eficienţei economice pentru fiecare componentă a activităţii turistice (transport, cazare, alimentaţie publică, agrement, tratament etc.);

– Studenţii vor putea rezolva probleme prin utilizarea formulelor de prezentare a conţinutului indicatorilor specifici.

de prezentare a conţinutului indicatorilor specifici. Timpul alocat unităţii de învăţare: 4 ore 7.3.

Timpul alocat unităţii de învăţare: 4 ore

specifici. Timpul alocat unităţii de învăţare: 4 ore 7.3. Conţinutul unităţii de învăţare 7.3.1. Conceptul

7.3. Conţinutul unităţii de învăţare

7.3.1. Conceptul de eficienţă

Eficienţa, ca expresie a legii economiei timpului, atribuie dezvoltării producţiei, în accepţiunea cea mai largă, determinarea cantitativă, iar prin forma socială a producţiei şi folosirii resurselor în general, determinarea

calitativă. Măsurarea eficienţei se face prin raportarea efectului (efectelor) la eforturile antrenate în proces, în acţiune. Rezultatele activităţii de turism îmbracă simultan două aspecte, care se intercondiţionează şi se întrepătrund reciproc: eficienţa economică şi eficienţa socială. Fiecare dintre aceste componente ale eficienţei activităţii de turism are atât efecte directe, cât şi indirecte.

7.3.2. Indicatorii de cuantificare a eficienţei economice şi sociale a

turismului Eficienţa presupune compararea eforturilor exprimate prin intermediul valorii resurselor consumate, cu rezultatele, concretizate sub forma producţiei realizate 14 . Astfel, putem vorbi de raportarea eforturilor la efecte sau a efectelor la eforturi în cazul eficienţei.

7.3.2.1. Indicatori generali Eficienţa turismului presupune gospodărirea raţională a materiilor prime, combustibilului şi energiei, forţei de muncă şi atracţiilor naturale, ca şi folosirea integrală a capacităţilor de cazare, transport, alimentaţie etc. sau a fondurilor financiare. Eficienţa în turism poate fi apreciată prin intermediul a două categorii de indicatori:

A: indicatori generali:

- încasări turistice totale;

- cheltuieli turistice totale;

- încasarea medie/turist;

- cheltuiala medie/turist;

14 Minciu Rodica, op. cit., pag. 285

turistice totale; - încasarea medie/turist; - cheltuiala medie/turist; 1 4 Minciu Rodica, op. cit ., pag.

- profitul;

- rata profitului;

- productivitatea muncii.

7.3.2.2.

Indicatorii eficienţei activităţii de cazare În ultima perioadă de timp, timpul petrecut în structurile de

cazare,

pe durata

unui sejur,

este

din ce

în

ce

mai mic datorită

intensificării odihnei active în vacanţe, în opoziţie cu viaţa comodă derulată zi de zi. Cei mai importanţi indicatori ai eficienţei activităţii de cazare sunt următorii:

- productivitatea muncii activității de cazare;

- încasarea medie/loc de cazare;

- cheltuiala medie/loc de cazare;

- cheltuiala la 1000 lei încasări;

- rata profitului;

- gradul de ocupare.

7.3.2.3. Indicatorii eficienţei activităţii de alimentaţie

Serviciile de alimentaţie publică trebuie să fie prezente în toate momentele unei călătorii respectiv în gări, aeroporturi, unităţi de cazare,

locuri de distracţie etc

Indicatorii de cuantificare a eficienţei activităţii de alimentaţie sunt prezentaţi în cele ce urmează:

- productivitatea muncii din activitatea de alimentaţie;

- rata profitului în unităţile de alimentaţie;

- încasarea medie pe consumator;

- cheltuieli de circulaţie la 1000 lei desfaceri;

- valoarea desfacerilor pe loc la masă;

- afluxul de consumatori la masă.

7.3.2.4. Indicatorii eficienţei transporturilor turistice

Turismul reprezintă, prin definiţie, deplasare, iar în cazul turismului internaţional apar probleme suplimentare legate de distanţa de deplasare, confortul pe timpul deplasării. Prin urmare, calitatea serviciilor de transport şi eficienţa acestora au o importanţă particulară în derularea în condiţii optime a unei călătorii în scop turistic.

Indicatorii eficienţei activităţii de transport sunt redaţi în cele ce urmează:

- încasarea medie pe automobil;

- coeficientul de utilizare a parcului de maşini;

- coeficientul de utilizare a capacităţii de transport.

7.3.2.5. Indicatorii eficienţei investiţiilor în turism

Investiţiile în turism contribuie la dezvoltarea şi modernizarea bazei tehnico-materiale, la îmbunătăţirea standardului calitativ, la amenajarea de noi zone şi destinaţii turistice, la îmbunătăţirea infrastructurii turistice.

Indicatorii reprezentativi de măsurare a eficienţei investiţiilor în turism sunt:

- investiţia specifică;

- durata de recuperare a investiţiei. Atunci când investiţia în turism respectă anumite principii de

specifică; - durata de recuperare a investiţiei. Atunci când investiţia în turism respectă anumite principii de

protejare a mediului, de exploatarea raţională a tuturor categoriilor de resurse precum şi satisfacerea necesităţilor turiştilor, în acel moment ea va fi eficientă.

7.3.2.6. Eficienţa socială a turismului Eficienţa socială a turismului presupune contribuţia la petrecerea utilă a timpului liber, reconfortarea şi recreerea oamenilor, refacerea capacităţii de muncă fizică şi intelectuală a indivizilor.

În cazul eficienţei sociale, un loc aparte îl ocupă turismul social care se referă la participarea la activitatea turistică a unor categorii sociale cu venituri medii şi submedie datorită unor măsuri cu caracter social. Este organizat în colaborare cu case de asigurări sociale, sindicate,

fundaţii etc

cură balneomedicală.

Evaluarea efectelor sociale ale turismului se poate face prin anchete, sondaje etc. care, însă, au un caracter subiectiv. Eficienţa socială a activităţii turistice este greu de cuantificat şi se poate aprecia cu ajutorul unor indicatori precum:

Spre exemplificare putem menţiona turismul de tratament şi

- nivelul de servire a turiştilor;

- calitatea servirii:

- timpul de aşteptare;

- timpul de servire. Datorită condiţiilor grele de viaţă şi muncă din prezent, în cazul zonelor urbane, un număr tot mai mare de persoane apelează la turismul de tratament, atât la cel de lux (tratamente fitness, de înfrumuseţare, wellness, de menţinere a siluetei, de slăbire, de remodelare corporală) dar şi la cel social.

slăbire, de remodelare corporală) dar şi la cel social. 7.4. Îndrumar pentru autoverificare Sinteza unităţii de

7.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 7

pentru autoverificare Sinteza unităţii de învăţare 7 Potrivit accepţiunii generale, eficienţa presupune

Potrivit accepţiunii generale, eficienţa presupune compararea eforturilor, exprimate prin intermediul valorii resurselor consumate, cu rezultatele, concretizate sub forma producţiei realizate. Eficienţa în turism prezintă o multitudine de faţete şi se exprimă printr-o paletă largă de indicatori, încercând să surprindă complexitatea activităţii, rezultatele înregistrate la nivelul fiecărei componente sau proces – transport, cazare, alimentaţie, agrement, turism intern, turism internaţional – şi ale domeniului în ansamblul său, latura economică şi socială, efectele directe şi indirecte. Ţinând seama de criteriile de evaluare a eficienţei, principiile generale de determinare a acesteia, structura resurselor şi efectelor, se poate construi sistemul de indicatori. O primă categorie o constituie indicatorii sintetici, cei care reflectă rezultatele întregii activităţi desfăşurate cum ar fi:

profitul, rata profitului, rata rentabilităţii, volumul şi nivelul cheltuielilor. Eficienţa turismului poate fi apreciată şi prin intermediul unor indicatori parţiali care surprind randamentul utilizării factorilor de producţie luaţi individual sau rezultatele obţinute într-un compartiment al activităţii. Aceşti indicatori sunt: productivitatea muncii, randamentul capitalului, coeficientul de utilizare a parcului, coeficientul de utilizare a capacităţii de transport sau de cazare, parcursul mediu zilnic, aportul net valutar, cursul de revenire, nivelul servirii.

Concepte şi termeni de reţinut

eficienţă economică şi eficienţă socială;

profit, rata rentabilităţii;

nivel relativ al cheltuielilor;

efect multiplicator al încasărilor turistice;

turism social;

macroeconomie, microeconomie;

efecte directe/indirecte ale încasărilor turistice.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Definiţi eficienţa economică şi eficienţa socială în turism.

2. Care sunt indicatorii generali de apreciere a eficienţei economice în turism?

3. Care sunt indicatorii ce exprimă eficienţa economică a activităţii de cazare?

4. Care sunt indicatorii ce exprimă eficienţa economică a activităţii de alimentaţie publică?

5. Care sunt indicatorii ce exprimă eficienţa economică a activităţii de transport?

6. Care sunt indicatorii de măsurare a eficienţei sociale a turismului şi care este semnificaţia acesteia?

sociale a turismului şi care este semnificaţia acesteia? Teste de evaluare/autoevaluare 1. Durata de recuperare a

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Durata de recuperare a investiţiei reprezintă raportul dintre:

a) volumul investiţiilor şi numărul locurilor de cazare;

b)

profitul total şi investiţiile totale;

c)

volumul investiţiilor totale şi profitul anual;

d)

investiţiile totale şi cheltuielile totale.

2.

Una dintre formele turismului social este:

a)

turismul de afaceri;

b)

croaziera;

c)

turismul montan;

d)

turismul de tratament.

3.

Unul dintre indicatorii de măsurare a eficienţei sociale este:

a)

investiţia specifică;

b)

durata medie a sejurului;

c)

nivelul de servire;

d)

rata profitului.

4.

Cheltuiala medie pe zi-turist reprezintă raportul dintre:

a)

totalul cheltuielilor turistice şi totalul zilelor-turist;

b)

totalul cheltuielilor turistice şi totalul turiştilor plecaţi;

c)

turismul emiţător şi cheltuielile acestora;

d)

totalul zilelor-turist şi totalul cheltuielilor turistice.

5.

Productivitatea muncii reprezintă raportul dintre:

a)

numărul total al lucrătorilor operativi şi venitul net;

b)

profitul total şi numărul total al lucrătorilor operativi;

c)

profitul total şi încasările totale;

d)

profitul total şi numărul angajaţilor fără carte de muncă.

6.

Rata profitului reprezintă raportul procentual dintre:

a)

cheltuielile totale şi profitul total;

b)

profitul total şi volumul încasărilor totale;

c)

încasările totale şi profitul total;

d)

profitul total şi cheltuiala turistică medie.

7.

O cale de sporire a eficienţei activităţii de cazare este următoarea:

a)

creşterea numărului de servicii fără plată;

b)

diversificarea sortimentală a produselor alimentare oferite;

c)

modernizarea parcului de mijloace de transport;

d)

sporirea eficienţei sociale.

de transport; d) sporirea eficienţei sociale. Temă de control – Modulul II Determinarea principalilor

Temă de control – Modulul II

Determinarea principalilor indicatori ai eficienţei economice (încasarea şi cheltuiala medie pe turist, productivitatea muncii, rata profitului, indicele raportului de schimb, investiţia specifică, durata de recuperare a investiţiei) (2 ore).

Bibliografie obligatorie

1. Băltăreţu Andreea, Economia industriei turistice, Editura Universitară, Bucureşti, 2016;

2. Băltăreţu Andreea, Economia turismului, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2012;

3. Băltăreţu Andreea, Neacşu Nicolae, Neacşu Monica, Economia turismului. Studii de caz. Statistici. Legislaţie, Editura Uranus, Bucureşti, 2008;

4. Neacşu Nicolae, Băltăreţu Andreea, Neacșu Monica, Economia turismului-manual de studiu individual, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2012;

5. Neacşu Nicolae, Baron Petre, Snak Oscar, Economia turismului, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2006;

6. Neacşu Nicolae, Baron Petre, Glăvan Vasile, Neacşu Monica, Geografia şi economia turismului, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2011.

RĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE

Unitatea de învăţare 1: 1b; 2a; 3d; 4d; 5c; 6a. Unitatea de învăţare 2: 1b; 2c; 3b; 4a; 5d. Unitatea de învăţare 3: 1b; 2b; 3a; 4d; 5b; 6a. Unitatea de învăţare 4: 1c; 2d; 3c; 4a; 5b. Unitatea de învăţare 5: 1d; 2b; 3d; 4c; 5c; 6b; 7a. Unitatea de învăţare 6: 1c; 2a; 3b; 4d; 5b. Unitatea de învăţare 7: 1c; 2d; 3c; 4a; 5b; 6b; 7a.

BIBLIOGRAFIE

1. Angelescu Coralia, Jula Dorin, Timpul liber, Condiţionări şi implicaţii economice, Editura Economică, Bucureşti

2. Băltăreţu Andreea, Economia industriei turistice, Editura Universitară, Bucureşti, 2016;

3. Băltăreţu Andreea, Economia turismului, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2012

4. Băltăreţu Andreea, Neacşu Nicolae, Neacşu Monica, Economia turismului. Studii de caz. Statistici. Legislaţie, Editura Uranus, Bucureşti, 2008

5. Bran F.,

Marin D.,

Simon T.,

Economia turismului

şi mediul înconjurător,

Editura

Economică, Bucureşti, 1998

6. Cândea Melinda, Şimon Tamara, Potenţialul turistic al României, Editura Universitară, Bucureşti, 2006

7. Firoiu Daniela, Resursele umane în turism, Editura Universitară, Bucureşti, 2005

8. Hunziker W., Le Tourisme, Caractéristiques principales, Éditions Gurten, S.a.r.l.

Berna,1972

9. Kotler Philip, Managementul marketingului, Editura Teora, Bucureşti, 1997

10. Neacşu Nicolae, Baron Petre, Snak Oscar, Economia turismului, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2006

11. Minciu Rodica, Economia turismului, Ediţia a II-a revăzută, Editura Uranus, Bucureşti,

2004

12. Minciu Rodica, Economia turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2000

13. Neacşu Nicolae, Băltăreţu Andreea, Neacșu Monica, Economia turismului-manual de studiu individual, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2012;

14. Neacşu Nicolae, Baron Petre, Glăvan Vasile, Neacşu Monica, Geografia şi economia

turismului, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2011

15. Olteanu Valerică, Marketingul serviciilor. Teorie şi practică, Editura Uranus, Bucureşti,

1999

16. Stănciulescu G., Lupu N., Ţigu G., Dicţionar poliglot explicativ de termeni utilizaţi în

turism, Editura All, Bucureşti, 1988

17. Buletine lunare, ianuarie 2010/2011, Banca Naţională a României, Anul XVIII, nr. 195, Anul XIX, nr. 207

18. Călătoriile internaţionale înregistrate la frontierele României în anul 2009, 2010, Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti, 2010, 2011

19. International Tourism: A Global Perspective, OMT, Madrid

20. Legea turismului-proiect

21. Tourism Highlights, 2006-2011 Edition, OMT, Madrid

22. Travel&Tourism 2011, WTTC, The Authority on World Travel&Tourism

23. Turismul României. Breviar statistic, Institutul Naţional de Statistică, 2011

24. UNWTO Tourism Highlights, 2011 Edition

25. www.bnr.ro

26. www.insse.ro

27. www.unwto.org