Sunteți pe pagina 1din 1

EPISTOLA 2 TESALONICENI

Intaia Epistola catre Tesaloniceni si-a atins numai in parte scopul pentru care fusese scrisa. Crestinii din capitala Macedoniei sunt mangaiati si intariti
de laudele apostolului; ei sunt, de asemenea, incredintati ca mortii intru Hristos vor participa la slava venirii Acestuia, dar cu privire la Venirea insasi
au ramas oarecum nedumeriti.
Este vorba, in special, de data Parusiei, vremea anume cand Domnul Se va arata. Printre ei sa starnit un curent de ingrijorare, agitatie si panica,
intretinut de o minoritate care sustine ca A Doua Venire bate la usa si ca, in consecinta, toti trebuie sa fie de pe-acum pregatiti sa-L intampine pe
Domnul in vazduh, asa cum se parea ca le spusese Pavel in Prima Epistola. Curentul prinde consistenta; numerosi crestini isi parasesc indeletnicirile,
refuza (considera inutil) sa mai lucreze, umbla din casan casa si colporteaza zvonuri, familii intregi cad in declin economic, societatea iese din ritmul
cotidian al existentei si-i pandita de dezordine; agitatorii se folosesc in fals de numele si autoritatea lui Pavel pana intracolo incat raspandesc anumite
scrisori ca venind de la el (ceea ce-l va obliga pe acesta sa-si marcheze epistolele cu anumite sigle de identificare si recunoastere).
Dificultatea consta in aceea ca prima generatie de crestini, inclusiv Pavel, cred in iminenta Parusiei. Faptul nu e cu totul nou; inca in vreme lui Iisus
existau unii care credeau ca imparatia lui Dumnezeu se va arata indata (Lc 19, 11), ceea ce-L obliga pe Domnul sa le spuna parabola stapanului
care se va intoarece, intradevar, la ai sai, dar numai dupa o lunga calatorie. Sub influenta agitatorilor apocaliptici, crestinii din Tesaolnic preiau
mesajul apostolic la modul sau brut, fara nuantarile de rigoare, nuantari pe care Pavel le facuse in cursul predicilor sale, dar pe care ei le dadusera
uitarii. Este ceea ce face apostolul acum, in cea de A Doua Epistola; el confirma spusele din prima, dar introduce precizarile de trebuinta: A Doua
Venire a Domnului (Parusia) se va produce negresit, dar numai dupa ce se vor consuma cateva semne premergatoare, evenimente majore precum o
apostazie generala, apoi aparitia, lucrarea si nimicirea lui Antihrist (Omul-nelegiuirii, Fiul-pierzarii 2, 3). Asadar, activitatea obsteasca trebuie sa
reintre in normal, fiecare sa munceasca si sa-si vada de treburile sale, ceea ce insa nu inseamna catusi de putin slabirea sau abandonarea credintei
in Parusie; dimpotriva, nadejdea crestinilor nu poate fi despartita de permanenta lor stare de veghe.
Toate acestea explica de ce Pavel le trimite Tesalonicenilor aceasta Epistola, tot din Corint, la numai cateva luni dupa prima, adica in cursul anului 51,
si de ce aceasta scrisoare nu mai are tonul patern si tandru al celei precedente, ci unul autoritar, aproape sever, cu un vocabular mai controlat si cu
termeni care trimit la avertismente si sanctiuni.