Sunteți pe pagina 1din 1

EVANGHELIA DUPA LUCA

Evanghelia a treia este opera unui autor foarte instruit, cu o bogata cultura generala si inzestrat cu arta dea scrie frumos Biografia sfantului Luca,
sumara, poate fi reconstituita cu ajutorul citorva texte din Noul testament, dar si prin marturia unor Sfinti Parinti rasariteni care au preluat traditia
Bisericii primare. Exista pareri ca el s-ar fi numarat printre cei 70 de apostoli si ca, alaturi de Cleopa, a fost unul din cei doi calatori de pe drumul spre
Emaus (Lc 24, 13-35). Pe de alta parte, se stie ca in anul 44 el facea parte din comunitatea crestina a Antiohiei, in Siria, cetate in care i se banuieste
si obarsia. Oricum, Luca este un produs al lumii elenistice, atat de infloritoare in Asia Mica, un intelectual care gandeste si scrie greceste, intr-o limba
literara pe care nu o egaleaza nici un alt autor nou-testamentar (cu exceptia celui ce a redactat Epistola catre Evrei). Stim de asemenea, cu
siguranta, ca a fost colaborator apropiat al sfantului apostol Pavel, care-l mentioneaza in epistolele sale ca pe unul din cei mai devotati ucenici, atat in
drumurile lui misionare cat si in cele doua captivitati din capitala imperiului. Avem destule motive sa credem ca Luca era medic profesionist, iar o
marturie din secolul 6 il atesta si ca pictor, autor al primului portret-icoana al Maicii Domnului. Lui ii datoram si scrierea Faptele Apostolilor.
Unii comentatori sunt de parere ca Luca si-a scris Evanghelia intre anii 70-80, dar mult mai probabila este opinia celor ce o plaseaza in preajma
anului 65 (in mod sigur, dupa 63), si anume in cetatea Romei. Ca si Faptele Apostolilor, scrierea ii este adresata lui Teofil, patrician proaspat convertit
la crestinism, caruia Luca ii ofera o "viata" a lui Iisus la nivelul exigentelor unui intelectual autentic.
Autorul procedeaza ca un istoric care-si cunoaste bine meseria: mai intai se documenteaza, apoi isi verifica datele, le ordoneaza si alcatuieste
scrierea (cu constiinta, totusi, ca scrie o istorie sfanta, nu ca oricare alta). El foloseste, de-o potriva si cu egala indreptatire, izvoarele scrise si orale.
Printre cele dintai se afla Evanghelia dupa Marcu si aproape sigur, cea dupa Matei, fie in versiunea aramaica, fie in cea greaca. Printre cei ce i-au
furnizat relatari orale pot fi identificate mai multe persoane precum ucenici ai lui Ioan Botezatorul, apostolul Ioan sau ucenicii directi ai acestuia,
sfintele femei care-L insotisera pe Domnul din Galileea la Ierusalim, Maria Magdalena, Ioana, Suzana, cele doua surori ale lui Lazar si, mai presus de
toate Maica Domnului insasi, din graiul careia va fi aflat o seama de lucruri pe care in mod obisnuit la pastra in inima ei (Lc. 2, 19).
Planul general al scrierii nu difera mult de al celorlalte doua sinoptice:
Prolog (1, 1-4)
1. Nasterea si viata nestiuta a lui Ioan Botezatorul si al lui Iisus (1, 5-2, 52).
2. Pregatirea misiunii lui Iisus (3, 1-1-4, 13).
3. Activitateal lui Iisus in Galileea (4, 14-9, 50).
4. Suirea la Ierusalim (9, 51-19, 27).
5. Activitatea lui Iisus in Ierusalim (19, 28-21, 38).
6. Patimile Domnului (22, 1-23, 56).
7. Iisus dupa invierea Sa din morti (24, 1-53).
E de retinut insa prezenta unui Prolog, dupa modelul obisnuit al scrierilor grecesti din epoca.
Luca este nu numai un stilist al limbii elene, dar si un spirit de mare finete, eleganta, sobrietate, intotdeauna atent la nuantele si implicatiile cuvantului.
Avand in fata cele doua izvoare scrise amintite mai sus, el nu se multumeste sa le preia tale-quale, ci separa segmentele, le compara si le confrunta,
le supune unor riguroase criterii estetice si literare, omite ceea ce crede el ca ingreuiaza lectura sau nu prezinta interes deosebit sau nu se acorda cu
planul general sau exprima tonuri prea severe ori de-a dreptul nedelicate la adresa unor personaje. In acelasi timp, el introduce propriile sale
completari sau nuante, fie pentru un spor de limpezime si de credibilitate, fie pentru eleganta insasi a stilului literar, un stil care face din Evanghelia a
treia o capodopera a genului. Autorul stie sa-si construiasca fiecare episod si sa-i pregateasca efectele printr-o adevarata arta a tensiunii dramatice
(vezi de exemplu, capitolul asupra lui Iisus in templu la doisprezece ani - Lc 2, 41-49 - si nota). Si nu trebuie uitat ca lui ii datoram consemnarea
catorva bijuterii ale tezaurului evanghelic precum parabolele Vamesului si Fariseului, Samarineanului Milostiv, Fiului Risipitor, ca si extraordinarul
episod al drumului spre Emaus.