Sunteți pe pagina 1din 1

EVANGHELIA DUPA MATEI

Evanghelia (cuvint grecesc care inseamna "vestea cea buna") este una singura, cea traita si propovaduita de Domnul Iisus Hristos, Care nu a scris
nimic. Ea a fost preluata de sfintii Sai ucenici si apostoli si a circulat numai oral, timp de cateva decenii, sub garantia Duhului Sfant care i-a asigurat
adevarurile fundamentale. Dintre cei ce au predicat-o astfel s-au distins apoi aceia pe care-I cunoasem sub numele de evanghelisiti; ei au consemnat
in scris o parte din traditia orala pe care o posedau fie direct, fie indirect de la martori oculari sau prin mijlocirea unor documente. Fiecare insa a
procedat in functie de scopul, mijloacele, cultura si stilul care-I erau proprii, si asa se face ca evangheliile, desi istorisesc aceeasi viata si aceeasi
invatatura a lui Iisus, nici nu se suprapun si nici nu epuizeaza intreaga materie; mai mult, vom obesrva ca relatand unul si acelasi eveniment, un autor
il amplifica in timp ce altul il condenseaza sau il aseaza intr-un alt context, dupa rolul si importanta pe care i le confera in iconomia intregului.
Dintre cele patru evanghelii din canonul Noului Testament, primele trei se numesc si "evanghelii sinoptice", ele avand asemanari atat de mari incat
pot fi puse pe trei coloane paralele si privite simultan: acelasi plan general, acelasi tip aproape aceeasi succesiune a episoadelor, acelasi vocabular si
aceeasi viziune asupra invatarurii lui Iisus. Cu toate acestea, fiecare isi are particularitatile care fac din ea o opera distincta si inconfundabila.
Evanghelia dupa Matei i se datoreaza celui ce mai inainte se numise Levi, functionar public la vama, si care fusese chemat de Domnul Insusi sa-I
devina ucenic (Mt 10, 3; Mc 3, 18; Lc 6, 15); asadar, martor direct al evenimentelor relatate. El si-a scris Evanghelia mai intai in limba aramaica
(ebraica vorbita de contemporanii sai si in care propovaduise Domnul), in jurul anului 50, pentru crestinii proveniti dintre Iudeii din Palestina; aceasta
versiune nu a ajuns pana la noi. In preajma anului 65 (oricum, inainte de anul 70) Matei a rescris-o in greaca, limba in care, practic, circula toata
cultura Imperiului roman; versiunea ni s-a pastrat in peste 500 de codici.
Matei nu-si propune sa prezinte viata, activitatea si invatatura lui Iisus in succesiunea lor cronologice, ci-si organizeaza materialul in functie de doua
scopuri principale:
a. Sa demonstreze ca Iisus Hristos reprezinta plinirea profetiilor mesianice din Vechiul Testament, de unde si caracterul profund dramatic al vietii
Sale: respins de propriul Sau popor (pentru care Se intrupase in primul rand). El Se va deschide neamurilor pagane, chemandu-le la mantuire intru
imparatia cerurilor;
b. Sa infatiseze viata si activitatea lui Iisus in compartimente compacte:episoade biografice semnificative, cuvantari, minuni, parabole etc. Din acest
punct de vedere, el s-a impus drept evanghelistul marilor cuvantari.
Dintr-o analiza foarte sumara pot fi retinute urmatoarele segmente:
1. Nasterea lui Iisus si viata Sa nestiuta (1, 1-2, 23).
2. Iisus Isi pregateste misiunea publica (3, 1-4, 11).
3. Activitatea lui Iisus in Galileea si in tinuturile dimprejur (4, 12-18, 35).
4. Suirea la Ierusalim (19, 1-20, 34).
5. Activitatea lui Iisus in Ierusalim (21, 1-25, 46).
6. Patimile lui Iisus (26, 1-27, 66).
7. Iisus dupa invierea Sa din morti (28, 1-20).
In interiorul acestor segmente sunt randuite temele pe care autorul si le-a propus, dupa un plan bine chibzuit. Matei este scriitorul echilibrului si
armoniei, al intelepciunii bine asezate, al constructiei solide si al stilului sobru. Predica de pe Munte, Marea Cuvantare Eshatologica, Rechizitoriul lui
Iisus asupra fariseilor sunt modele de compozitie elaborata, din a carei structura nu lipsesc anumite jocuri controlate din simbolica numerelor, cum ar
fi, de pilda, cifra sapte: sapte cereri in Rugaciunea Domneasca, sapte parabole, sapte mustrari asupra fariseilor, trei grupe a cate de doua ori sapte
(14) in genealogia lui Iisus. Gandire ordonata, expresie fluida, suflu epic si plasticitate descriptiva, iata calitatile care-i confera Evangheliei dupa Matei
un anume primat in preferintele cititorilor.

S-ar putea să vă placă și