Introducere la Faptele Apostolilor

Se crede ca Evanghelia a treia si Faptele Apostolilor acatuiau la inceput o singura opera care ar putea fi intitulata astazi "Istoria obarsiilor crestine" si
care s-ar fi segmentat dupa anul 150, cand crestinii au dorit ca cele patru evanghelii sa formeze, separat, un singur codice. Cele doua opere sunt
scrise de acelasi autor evanghelistul Luca, sunt adresate aceluiasi Teofil, nobil roman convertit la crestinism, si se constituie in documente de prima
mana asupra vietii lui Iisus Hristos si a Bisericii primare.
Cat despre timpul si locul scrierii, analiza textului si marturiile adiacente duc la concluzia ca Luca a inceput-o la numai cateva luni dupa ce-si
incheiase Evanghelia, adica in preajma anului 65 (oricum, dupa 63 si inainte de 70), in cetatea Romei.
Planul (foarte) general al lucrarii se prezinta astfel:
1. De la inaltarea Domnului pana la pogorirea Duhului Sfant (1, 1-2, 13).
2. De la intrarea in arena a lui Petru pana la inceputul activitatii lui Pavel (2, 14-13, 3).
a. La Ierusalim: primele convertirii si primele conflicte cu autoritatile iudaice (2, 14-5, 42).
b. La Ierusalim: primul conflict grav cu udaismul; intaiul martir (6, 1-8, 3).
c. Primele convertiri in afara Ierusalimului (8, 4-40).
d. Intrarea lui Saul (Pavel) in Biserica (9, 1-30).
e. Activitatea lui Petru in afara Ierusalimului (9, 31-11,18)
f. Convertirea in masa a paganilor, Biserica din Antiohia (11, 19-26).
g. Noi evenimente in Ierusalim (11, 27-12, 23).
h. Evenimente in Antiohia (11, 24-13, 3).
3. Calatoriile misionare ale lui Pavel (13, 4-21,16).
a. Prima calatorie (13, 4-14, 28).
b. Sinodul Apostolic si problemele lui (15, 1-35).
c. A doua calatorie (15, 36-18,22).
d. A treia calatorie (18, 23-21, 16).
4. Pavel inchis la Ierusalim si la Cezareea (21, 17-26, 32).
5. Drumul lui Pavel de la Cezareea la Roma (27, 1-28, 15).
6. Pavel la Roma (28, 16-31).
Luca face, si aici, opera de istoric, cautandu-si cu grija sursele de documentare, decantandu-le valoric, ordonandu-le cronologic si redactand o scriere
compacta si unitara. El este insa avantajat de faptul ca o buna parte a evenimentelor au fost traite de el insusi, inregistrandu-le ca martor ocular.
Unii critici nou-testamentari presupun ca Luca a folosit si o seama de izvoare scrise (indeosebi aramaice); e posibil, dar ele nu pot fi identificate. Si
nici nu le-am vedea importanta, de vreme ce traditia era inca vie, de prima mana, vehiculata de participanti directi la evenimente. Nimic mai simplu
decat ca autorul sa inregistreze relatarile despre intaia comunitate crestina din Ierusalim (ai carei membri ajunsesera deja in Asia Mica) sau despre
formarea comunitatii din Antiohia (unde el isi avea parintii si rudele). Cat despre convertirea lui Pavel si calatoriile misionare ale acestuia, Luca le-a
aflat, cu siguranta, din gura insasi a marelui apostol, pe care, de altfel, l-a si insotit in timpul prizonieratului si mai ales de-a lungul anevoiosului sau
drum spre Roma; o seama din episoadele acestui drum sunt relatate la persoana intaia plural, ca si cum notele de calatorie ale lui Luca ar fi fost
transcrise direct (vezi 16, 10-17; 20, 5-15; 21, 1-18; 27, 1-28, 16).
Faptele Apostolilor constituie istoria aproape completa a raspandirii crestinismului de-a lungul primelor drei decenii si se-a lungul coastelor cunoscute
si accesibile ale Meditaranei, din Ierusalim, pana-n Roma (si-n perspectiva, Spania). Daca in prima etapa (Ierusalim-Samaria-Antiohia) personajul
principal este Petru impreuna cu ceilalti unsprezece apostoli, incea de a doua autorul ii introduce si-l mentine pe Pavel ca erou unic si inegalabil in
propria sa atentie si admiratie. Alaturi de el, portretele luminoase ale unor colaboratori ca Stefan, Barnava, Ioan Marcu, Apollo, Sila sau Timotei
intregesc imaginea unei cohorte spirituale prin care Duhul Sfant lucreaza din plin si cu putere intru cunoasterea si raspandirea Evangheliei, in ciuda
impotrivirilor si violentelor care - straniu! - nu vin din partea autoritatilor rimane pagane, ci din aceea a iudeo-crestinilor care se simt inca legati de
circumcizie si de formalismul vechi-testamentar. Rezultatul acestei ofensive misionare sunt cele aproape treizeci de comunitati crestine primare,
comunitati care vor fi conduse si dezvoltate in continuare de o ierarhie stabilita de apostolii insis. Se creeaza astfel constiinta ca, desi Bisericile sunt si
pot fi mai multe, Biserica lui Hristos este una, sfanta, soborniceasca si apostolica, si ca ea este mai mult decat suma aritmetica a celor locale.
"Biserica si Bisericile", iata o realitate biblica pe care se va constitui, mai tarziu, Miscarea Ecumenica.