Mafia maturitatii mele

Laurentiu Ion,

Mafia din adolescenta mea este la inchisoare acum, dar mafia maturitatii mele este bine-mersi, apare la televizor
si formeaza guverne. Am crescut cu ea, ne-am maturizat impreuna, iar acum ma vrea supus, si daca nu supus,
atunci plecat, sa dispar cu totul din calea ei nimicitoare.
Pentru un copil caruia i se taiau unghiile din carne pentru ca mai apoi sa si le expuna pe batista, cu buricele
degetelor aproape sangerande, curajul de a sta impotriva nedreptatilor de orice fel, de a protesta, nu a venit
natural. A fost un virus care s-a instalat pe nesimtite, cumva ca un cancer, in laboratorul unui oras in care
fabricile s-au inchis subit si in care mafia isi desfasura afacerile, la propriu, o masa mai incolo de locurile
adolescentei mele. In cateva zile, implinesc 26 de ani si nu ma gandesc decat ca ar trebui sa ma ridic si sa plec,
sa fac ceea ce parintii mei nu au indraznit niciodata, ei-- oamenii care m-au invatat doua frici: fata de
Dumnezeu si frica fata de sistem. Sa nu deranjez niciuna dintre entitati, sa am grija ce spun pentru ca se poate
intoarce impotriva mea la un moment dat. Tot parintii mei m-au mai invatat ceva: sa nu fur. Acum-- cand mafia
din adolescenta mea este la inchisoare, mafia maturitatii mele este bine-mersi, apare la televizor si formeaza
guverne. Am crescut cu ea, ne-am maturizat impreuna. M-a invatat sa dau mita si sa nu am incredere in
promisiuni. M-a inrait mai mult decat a facut-o invatatoarea care trecea printre banci cu rigla tocita, chiar si mai
mult decat medicul care a refuzat sa-mi consulte bunica de 80 de ani si cine stie cati alti bunici.
Acum-- cand mafia din adolescenta mea este la inchisoare, mafia maturitatii mele este bine-mersi, apare la

televizor si formeaza guverne. Am crescut cu ea, ne-am maturizat impreuna. M-a invatat sa dau mita si sa nu am
incredere in promisiuni.
Sunt tanar si am ajuns in punctul in care muncesc doar pentru a ramane intr-o bula, cat mai ferit de realitatile
sociale ale majoritatii, in zona de siguranta a oamenilor care isi permit sa se duca si in alta parte decat intr-un
spital public. Dar bula in care imi imaginasem ca o sa raman s-a tot spart si m-a catapultat fix unde nu mi-am
dorit sa ajung: in mijlocul unui protest sau, poate cat de curand, in realitatea sociala a altei tari decat cea in care
m-am nascut. Si oricat de mult mi-am dorit sa nu ies in strada cand a fost nevoie, sa nu trebuiasca sa urlu pentru
a fi ascultat, nu am avut incotro. Si la fel, de-aici inainte.
Pentru ca acum traiesc cu teama constanta ca as putea ajunge un caz social, un fragment dintr-un articol al Casei
Jurnalistului care investigheaza neglijentele monstruoase ale unui medic, trecute cu vederea si perpetuate, parca
pe linie ereditara, de mafia maturitatii mele: de la asistentele medicale pana la anumiti ministri. Sunt, poate,
paranoic-- asa cum ma si vrea mafia maturitatii mele. Ma vrea supus, si daca nu supus, atunci afara din tara, ma
vrea plecat, inca unul in procentajul cu virgula din diaspora. Ceea ce probabil se va si intampla la un moment
dat, cand mafia maturitatii mele va reusi sa ma fure de tot.
Ma vrea supus, si daca nu supus, atunci afara din tara, ma vrea plecat, inca unul in procentajul cu virgula din
diaspora.
Imaginea unui condamnat la inchisoare care formeaza guverne este infioratoare si nu pot sa schimb nimic. Aici
sunt, aici suntem. In fata unui televizor sau pe internet, privind spectacolul de putere al unui condamnat la
inchisoare care numeste drept ministri alti condamnati la inchisoare. Comentam frenetic, dar suntem total
neajutorati si poate fara speranta. Din mijlocul acestui spectacol, eu sunt inca un copil ai carui parinti se
cearta si tot ce-mi doresc e sa fug de-acasa.