Sunteți pe pagina 1din 6

Viaa afectiv

I.Introducere
Afectivitatea este o component necesar a sistemului psihic uman, reprezentnd ansamblul
tririlor subiective care reflect relaiile dintre om i ambian, exprimat ca o reacie
atuditudinal a persoanei fa de aceasta.
Afectivitatea are un rol foarte important in viaa psihica a invidului. Potrivit lui Norbert
Sillamy, securitatea, bucuria i fericirea pot favoriza dezvoltarea intelectual , insecuritatea,
tristeea i angoasa o pot contraria. Preocuprile anxioase i insecuritatea, care frneaz i
inhib dezvoltarea individului sunt responsabile de numeroase inadaptri sociale. Ele se
regsesc n eecurile colare , n nevroze , tulburri psihosomatice i n unele psihoze.

II. Viaa afectiv.Aspecte generale


1. Propietile proceselor afective
a. Intensitatea
Indic fora, tria, profunzimea de care dispune la un moment dat trirea afectiv. Intensitatea
proceselor afective exprim att valoarea afectiv a obiectului i semnificaia lui n raport cu
trebuinele acestuia ct i capacitatea afectiv a subiectului.
b. Durata
Const n ntinderea, persistena n timp a proceselor afective, indiferent dac persoana sau
obiectul care le-a provocat sunt sau nu prezente. Un sentiment poate dura un an sau toat
viaa, o emoie poate dura cteva secunde sau ore; frica i groza n faa unui eveniment
nefericit persist chiar i dup ce acesta a trecut. Dragostea sau ura copilului abandonat pentru
prinii si naturali se pstreaz, chiar dac acetia nu sunt alturi de acesta.
c. Mobilitatea
Exprim fie trecerea rapid n interiorul aceleiai stri emoionale fie de la o faz la alta sau
de la un pol la altul, de la o stare afectiv la alta. n prima situaie este vorba de trecerea de la
stadiul primar, ce exprim o trire nespecific de incertitudine, bazat n special pe deficitul de
informaie, la stadiul secundar, care presupune o trire specific, adecvat deznodmntului
favorabil sau nefavorabil, bazat pe relevana informaiei. n cel de-al doilea caz se remarc
trecerea de la emoie la un sentiment sau de la un sentiment la sentimentul opus.
2. Clasificarea proceselor afective

A. procese afective primare include si emotiile soc (doar opinie, se considera separat). Se
caracterizeaza prin nivel foarte scazut de constientizare sau intelectualizare, ca si traire sunt
destul de intense, slab organizate, mai putin elaborate cultural, tind sa scape de sub controlul
constient. Categoriile care fac parte din aceasta grupa:
a) tonul afectiv al proceselor cognitive reactiile emotionale ce insotesc si coloreaza afectiv
orice act de cunoastere. Astfel orice senzatie, amintire, etc traieste o stare emotionala.
b)
trairile afective de provenienta organica cauzate de buna/proasta functionare a organelor
interne.
c) afectele forme afective simple, primitive, foarte impulsive, foarte intense, puternice, chiar
violente, de scurta durata, cu aparitie brusca si desfasurarea impetuoasa. Ex, groaza, mania,
frica, spaima, accese de plans zgomotos, ras in hohote.
B. procese afective complexe se deosebesc printr-un grad mai inalt de constientizare si
intelectualizare. Fac parte:
a)
emotii curente forme afective de scurta durata, destul de active, intense, provocate de
insusirile separate ale obiectelor. Emotiile curente au un caracter situational si sunt orientate
spre un anumit obiect sau spre o anumita persoana. De ex, bucuria, tristetea, entuziasmul,
admiratia, dispretul, speranta, deznadejdea, placerea, dezgustul.
b)
emotiile superioare nu sunt legate atat de obiecte, cat de o activitate pe care o desfasoara
persoana. De ex, trairea din cauza unui joc. In special, emotiile superioare se refera la
activitatile intelectuale, reflectarea frumosului din realitate si in realizarea comportamentului
moral. Aceste emotii superioare presupun niste evaluari, acordari de semnificatii valorice a
activitatii desfasurate.
c)
dispozitiile stari afective de intensitate medie, care coloreaza intr-o perioada mai
scurta/lunga de timp reflectarea realitatii si intreaga conduita a omului. Are intensitate
variabila, nu are o orientare precisa, sunt mult mai vagi ca emotiile. Daca dispozitiile se repeta
frecvent pot deveni tresaturi de caracter.
C. procese afective superioare se caracterizeaza printr-un grad mai inalt de intelectualizare,
sunt bine constientizate si au o raportare valorica, cu referinta nu la un obiect sau activitate, ci
la nivel de personalitate. De aici fac parte:
a)
sentimentele trairi intense, de lunga durata, specific umane si conditionate social istoric.
b)
pasiunile
III. Neuropsihologia strilor afective
Modificarile care au loc in organism in timpul proceselor afective in general si mai ales in
timpul emotiilor au fost evidentiate de multa vreme, constantandu-se ca procesele afective
sunt in acelasi timp psihice, organice si comportamentale.
Structurile nervoase implicate in afectivitate alcatuiesc in ansamblu creierul emotional sau
sistemul limbic, dar manifestarile emotionale nu se pot localiza intr-o singura structura.
Sistemul care controleaza comportamentul emotional este organizat pe mai multe nivele de
control. Astfel, zonelor subcorticale le revine mai ales rolul de organizator direct al
raspunsurilor emotionale si in primul rand al expresiei somatormotorii si visceromotorii. In
cadrul structurilor subcorticale un rol central ii revine hipotalamusului care concura la
2

implicarea aspectului motivational al comportamentului cat si al expresiei vegetativendocrine.


Structurile superioare integrative ale afectivitatii apartin sistemului limbic si neocortexului.
Astfel, circuitul limbic al emotiei circuitul Papez asigura persistenta raspunsurilor emotionale
si dupa incetarea stimulului declansator. Acest circuit anatomic al emotiei este constituit
din: hipocamp, fornix, hipotalamus (corpi mamilari), nuclei talamici anteriori, cortex
cingulat si inapoi hipocamp.
In prezent, se admite existenta a trei niveluri ierarhice integrative: nivelul diencefalic, nivelul
limbic si nivelul neocortical.
Nivelul diecefalic, reprezentat indeosebi de nucleii hipotalamici, integreaza in starile
emotionale primare de frica, de furie, de agresivitate, de impunere. Se considera ca tot in
cadrul hipotalamusului se structureaza si pattern-urile de expresii emotionale.
Leziunile aparute sau provocate experimental ale diverselor zone ale hipotalamusului au pus
in evidenta fie o crestere, fie o scadere a responsabilitatii emotionale. S-a stabilit existenta la
acest nivel chiar a unei diferentieri de localizare, destul de clara, pentru frica, spaima, furie,
docilitate, supunere.
Rolul hipotalamusului in comportamentul emotiv reiese si din legaturile sale cu sistemul
nervos vegetativ in primul rand cu sistemul simpatic prin intermediul caruia se realizeaza
modificarile organice din emotii. Hipotalamusul, fiind cel mai important centru subcortical
implicat in controlul sistemului nervos vegetativ, poate fi considerat si ca un centru al
expresiei emotionale.
Nivelul limbic, prin girus cinguli, hipocamp, amigdala, ariile septale, realizeaza o integrare
mai complexa a proceselor emotional-afective, prin legarea lor de starile de motivatie si de
semnificatia stimulilor afectogeni.
Girus cinguli asigura integrarea indeosebi a aspectelor motorii ale reactiilor emotionale.
Hipocampul este o componenta importanta a mecanismelor afectivitatii, astfel ca prin lezarea
lui se produce o stare de docilitate, o scadere temporara a reactivitatii emotionale, cu pastrarea
capacitatii de a raspunde agresiv sau cu teama la stimuli semnificativi puternici.
Hipocampul are cel mai scazut prag convulsiv si, de aceea, excitarea lui produce convulsii. In
acelasi timp, stimularea hipocampului determina o serie de modificari respiratorii si
cardiovasculare, precum si miscari ale fetei, membrelor si trunchiului.

Amigdala are un rol cert in integrarea afectivitatii, dar este inca insuficient precizat.
Interventiile acute la nivelul acestei structuri au condus la transformarea animalului dintr-un
stapan autoritar al grupului intr-un membru supus. In orice caz, pare sa fie sigur ca frica,
docilitatea, pe de o parte, si mania, agresivitatea, furia, pe de alta parte, au reprezentari diferite
in nucleii amigdalieni, datorita si faptului ca amigdala este o masa de nuclei.
Ariile septale exercita cu precadere o influenta moderatoare asupra descarcarilor
emotionale,diminuand amplitudinea starilor de agresivitate si furie feroce.
Sistemul limbic si in special nucleul amigdalian regleaza comportarea generala afectiva a
individului, influentand simultan manifestarile somato-motorii si functiile vegetative care
conditioneaza aceste manifestari.
Stimularea nucleului amigdalian la om produce o senzatie de frica puternica, uneori chiar de
furie. In cazul leziunilor bilaterale ale lobului temporal (amigdalo-hipocampice), s-a observat
la unele persoane incapacitatea de a tine minte evenimentele recente, precum si o agnozie
vizuala si un comportament docil si hipersexual.
Nivelul neocortical are un rol integrator supraodonat. In primul rand el asigura transformarea
semnalelor afectogene in traire subiectiva constienta. In al doilea rand, realizeaza analiza
stimulilor si situatiilor obiective, stabiliandu-le semnificatia si semnul acesteia pozitiv sau
negativ. Iar in al treilea rand, reprezinta sediul starilor emotionale secundare, de esenta
socio culturala.
Lobul frontal exercita o influenta esentiala asupra comportamentului emotional, care
integreaza intr-o schema unitara motivul, scopul si mijloacele activitatii.
Lobul temporal joaca un rol important in adecvarea continuturilor emotionale la situatiile care
le declaseaza. El are stanse conexiuni cu formatiuni ale sistemului limbic.
Lobul pariental este implicat in conectarea starilor emotionale la schemele actionale si
determinarea, prin cooperare cu lobul frontal posterior, a sensului de desfasurare a
comportamentului: de apropiere pasnica sau tandra, de infruntare lupta sau de indepartare
fuga de obiect.
Cortexul frontal este important in motivatie, inteligenta, judecata, rationamentul abstract si
controlul emotional, fiind dovedit ca activitatea neocorticala modifica cert comportamentul
emotional, iar emotia, odata declansata, nu poate fi oprita voluntar.
Rolul cortexului in viata afectiva rezulta nu numai din legaturile complexe prin care
realizeaza coordonarea regiunilor subcorticale, dar si din participarea directa corticala in
emotii si mai ales in sentimente. Rolul cortexului este evidentiat in problema conditionarii
4

proceselor afective, in stabilirea relatiilor complexe dintre individ si mediu, in imbogatirea si


amplificarea reactiilor emotive neconditionate, in evocarea unor emotii pe baza amintirilor, a
situatiilor traite in trecut sau imaginarea unora posibile.
IV.Fazele de producere a emoiei
Fazele de producere a emotiei sunt:
excitatia determinata de stimulul afectogen ajunge la scoarta cerebrala in zonele
senzoriale specifice
-

procesarea stimulului si stabilirea semnificatiei sale

aparitia trairi subiective de semn pozitiv sau negativ

comenzile corticale catre sistemul limbic si hipotalamus si activarea-declansarea


pattern-urilor de expresii emotionale
perceperea si influenta inversa a reactiilor periferice vegetative si motorii asupra
trairii subiective.
In aceasta schema, regiunea talamo-hipotalamica indeplineste un rol dublu: primeste fluxurile
corticale, care normal inhiba schemele dinamice, pe de o parte, si pe alta parte, trimite
cortexului semnale ca schema comandata este eliberata si retrasmite semnalele despre efectele
periferice ale acestei eliberari.
V.Tulburari afective

.Exagerarea patologica a tristetii este depresia iar exagerarea patologica a bucuriei este
euforia. Depresia si euforia reprezinta simptomele cardinale ale celor doua sindroame afective
sindromul depresiv si sindromul maniacal.
Sindromul depresiv reprezinta un set de semne si simptoame care afecteaza sfera cognitiva,
afectiva si comportamentala. Sindromul maniacal reprezinta un set de semne si simptoame
cognitive, afective si comportamentale ce au ca simptom principal euforia sau iritabilitatea.
Ambele perturba integrarea sociala a individului. Tuburarile depresive sunt clasificate in
functie de recurenta, intensitatea, complexitatea manifestarilor, precum si in functie de durata
acestora.
Clasificare:
1.tulburarea depresiva majora care poate sa fie primul episod sau recurenta
5

2.tuburarea distimica, pana in 1980 cunoscuta sub denumirea de nevroza depresiva anxioasa
3.tulburarea depresiva de cauza neprecizata
4.tulburarea bipolara de tip 1 se intalneste episodul depresiei si prezenta sindromului
maniacal sau hipomaniacal
5.tulburare bipolara de tip 2 se intalneste in episodul maiacal ce alterneaza cu episodul de
depresie majora.

VI. Concluzii
n concluzie, reactiile emotionale pot orienta si directiona comportamentul, actionand ca
motiv, exceptand starile emotionale excesive care pot dezorganiza comportamentul. Important
pentru individ este gasirea unui echilibru afectiv