Sunteți pe pagina 1din 4

2.

Cartea European a Energiei i a Protocolului privind


Eficiena Energetic i Aspecte de Mediu. Directivele CE
privind eficiena energetic
2.1 Cartea European a Energiei i a Protocolului privind Eficiena
Energetic i Aspecte de Mediu.
Obiectivul principal al Cartei il constituie diversificarea si adincirea cooperarii
economice in sectorul energetic, in vederea imbunatatirii sigurantei in aprovizionarea
cu produse energetice, cresterii eficientei activitatilor economice din acest sector si
reducerii efectelor negative asupra mediului. In vederea aplicarii efective a obiectivelor
si principiilor Cartei, au fost negociate doua documente juridice:

Tratatul Cartei Energiei principalul document juridic al Cartei;


Protocolul Cartei Energiei privind eficienta energetica si aspecte legate de
mediu.

Tratatul Cartei Energiei contine prevederi care se refera, in principal, la


comertul cu materiale si produse energetice, promovarea si protejarea investitiilor din
sectorul energetic, tranzitul materialelor si produselor energetice si reglementarea
diferendelor. Este primul acord care, desi sectorial, abordeaza aceste reguli in context
multilateral intre tari cu structuri economice si niveluri de dezvoltare foarte diferite.
In sensul acestui Tratat, sectorul energetic priveste explorarea, extractia,
prelucrarea, stocarea, transportul terestru, transmisia, distributia, comercializarea,
marketingul sau vanzarea materialelor si produselor energetice.
Tratatul contine, de asemenea, prevederi legate de protectia mediului si
eficienta energetica. Acestea fac indeosebi obiectul Protocolului Cartei Energiei privind
eficienta energetica si aspecte legate de mediu. Protocolul ofera o baza comuna pentru
dezvoltarea de strategii de eficienta energetica. Dezvoltarea si transparenta acestor
strategii constituie o cerinta de baza a Protocolului.
Scopul si obiectivele protocolului
Acest protocol defineste principiile politicii pentru promovarea eficientei energetice ca
o sursa importanta de energie si pentru reducerea, in consecinta, a impactului negativ
al sistemelor energetice asupra mediului. Mai mult, el ofera directii privind dezvoltarea
programelor de eficienta energetica, indica domenii de cooperare si ofera un cadru
pentru dezvoltarea de actiuni coordonate si de cooperare. Aceste actiuni pot include
prospectarea, explorarea, producerea, conversia, stocarea, transportul, distributia si
consumul de energie si pot sa se refere la orice sector economic.
Obiectivele acestui protocol sunt
a) promovarea politicilor de eficienta energetica, compatibile cu o dezvoltare
durabila;
b) crearea conditiilor-cadru care sa-i determine pe producatori si pe consumatori sa
utilizeze energia cat mai economic posibil, eficient si benefic pentru mediu, in

special prin organizarea pietelor de energie eficiente si printr-o reflectare cat


mai mare a costurilor si beneficiilor legate de mediu; si
c) incurajarea cooperarii in domeniul eficientei energetice.
Principii de politica
Unele din principalele politici sunt:
1. Partile contractante vor stabili politici de eficienta energetica si cadrul legislativ
adecvat de reglementare care promoveaza, inter alia:
a) a)functionarea eficienta a mecanismelor de piata, inclusiv formarea preturilor
dupa criterii de piata si o mai mare reflectare a costurilor si beneficiilor legate
de mediu;
b) b)reducerea barierelor in calea eficientei energetice, stimuland astfel
investitiile;
c) c)mecanisme pentru finantarea initiativelor in domeniul eficientei energetice;
d) d)educarea si constientizarea;
e) e)diseminarea si transferul de tehnologii;
f) f)transparenta cadrului legislativ si de reglementare.
2. Partile contractante se vor stradui sa realizeze un beneficiu maxim din eficienta
energetica pe intregul ciclu energetic. In acest scop, ei vor fomula si aplica, in
limitele maxime ale competentei lor, politici de eficienta energetica si actiuni
coordonate si de cooperare, bazate pe eficienta costurilor si eficienta
economica, luand in considerare in mod corespunzator aspectele legate de
mediu.
Strategii si obiective de politica
Partile contractante vor formula strategii si vor defini obiective ale politicii privind
imbuntatatirea eficientei energetice, aplicate conditiilor lor energetice specifice, care
sa duca la reducerea impactului ciclului energetic asupra mediului. Aceste strategii si
obiective de politica vor fi transparente pentru toate partile interesate.
Promovarea tehnologiilor eficiente energetic
(1)In concordanta cu dispozitiile Tratatului Cartei Energiei, partile contractante vor
incuraja schimburile comerciale si cooperarea in domeniul tehnologiilor eficiente
energetic si nepoluante, al serviciilor si practicilor manageriale conexe.
(2)Partile contractante vor promova utilizarea acestor tehnologii, servicii si practici
manageriale pe tot parcursul ciclului energetic.

2.2 Directivele CE privind eficiena energetic


DIRECTIVA 2006/32/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN I A CONSILIULUI din 5 aprilie
2006 referitoare la eficiena energetic in utilizarile finale i la serviciile energetice,
care abrog directiva 93/76/CEE a Consiliului
Articolul nti
Obiectul
Prezenta directiv are ca obiect ntrirea eficienei energetice n utilizrile finale
ntr-un mod profitabil n statele membre:

a) prin stabilirea obiectivelor generice ca i a mecanismelor, a msurilor de


ncurajare i a cadrului instituional, financiar i juridic necesar pentru
eliminarea barierelor comerciale i a imperfeciunilor pieei care mpiedic
utilizarea final eficient a energiei;
b) prin crearea condiiilor propice punerii n aplicare i promovrii unei piee
a serviciilor energetice i furnizrii ctre utilizatorii finali a altor msuri
care vizeaz mbuntirea eficienei energetice.
Articolul doi
Domeniul de aplicare
Prezenta directiv se aplic:
a) celor care iau msuri ce vizeaz mbuntirea eficienei energetice,
distribuitorilor de energie, gestionarilor de reele de distribuie i
ntreprinderilor care vnd energie cu amnuntul. Totui, statele membre pot
exclude din domeniul de aplicare al articolelor 6 si 13 pe micii distribuitori,
micii gestionari ai reelelor de distribuie i micile ntreprinderi de vnzare cu
amnuntul a energiei;
b) clienilor finali. Cu toate acestea, prezenta directiv nu se aplic firmelor
care aparin categoriilor de activiti enumerate n anexa I a directivei
2003/887/CE a Parlamentului European i a Consiliului din 13 octombrie 2003
prin care este stabilit un sistem de transformare a cotelor de emisie de gaze
cu efect de ser n Comunitate (1) ;
c) forelor armate, numai n msura n care aplicarea sa nu este
incompatibil cu
natura forelor armate i obiectivul principal al activitii lor i cu condiia ca
materialul s fie destinat n exclusivitate unor scopuri militare.
Articolul 5
Eficiena energetic n stadiul utilizrii finale n sectorul public
1. Statele membre vegheaz ca sectorul public s joace un rol exemplar n cadrul
prezentei directive. n acest scop, ele informeaz n mod concret cetenii i/sau
ntreprinderile, dup caz, cu privire la rolul de exemplu i la aciunile sectorului
public.
Statele membre vegheaz ca sectorul public s ia una sau mai multe msuri ce
vizeaz mbuntirea eficienei energetice, avantajnd msurile care prezint
un bun raport cost/eficien i produc economia de energie cea mai important
n termenul cel mai scurt. Asemenea msuri sunt luate la nivelul corespunztor,
naional, regional i/sau local, i pot lua forma unor iniiative legislative i/sau
acorduri voluntare menionate n articolul 6, paragraful 2, punctul b), sau alte
instrumente care au un efect echivalent. Fr a prejudicia legislaiile naionale i
legislaia comunitar care guverneaz pieele publice.
Articolul 10

Tarife i alte reguli n domeniul eficienei energetice aplicabile energiei de


reea
1. Statele membre vegheaz la eliminarea msurilor de ncurajare n domeniul tarifelor
de transmisie i distribuie care atrag o cretere inutil a volumului de energie
distribuit sau transmis. n acest sens, n conformitate cu articolul 3, paragraful 2, al
directivei 2003/54/CE i cu articolul 3, paragraful 2, al directivei 2003/55/CE, statele
membre pot impune obligaii de serviciu public referitoare la eficiena energetic,
pentru ntreprinderile care opereaz n sectorul electricitii i respectiv al gazului.
2. Statele membre pot tolera elemente de sisteme i de structuri tarifare avnd o
finalitate social, cu condiia ca eventualele efecte perturbatoare asupra sistemului de
transmisie i distribuie s fie limitate la minimul necesar i s nu fie disproporionate
n raport cu finalitatea social.