Clasificarea antibioticelor in functie de mecanismele

de actiune

Antibioticele au actiune selectiva: ele nu produc leziuni asupra celulelor

organismelor superioare, dar inhiba cresterea sau omoara agentul infectios.
Selectivitatea actiunii este o conditie ideala, pentru ca, de exemplu, penicilina
produce o stare alergica, independenta de actiunea antibacteriana si implica o
alta parte a moleculei decat cea efectoare a actiunii antibacteriene. Unele
antibiotice produc efecte toxice nete la om si animale si folosirea lor este limitata
pentru tratamentul infectiilor la care riscul administrarii este mai mic decat
consecintele procesului infectios.
Antibioticele isi datoreaza actiunea selectiva, reactivitatii lor chimice mai
inalte sau exclusive fata de unele componente ale celulei bacteriene sau fungice,
in raport cu celulele umane si animale.
Sensibilitatea diferitelor organisme la antibiotice, ca si la agentii
chimioterapeutici, variaza in limite largi. De obicei, bacteriile Gram pozitive sunt
mai sensibile, deoarece peretele mureinic este o bariera mai permeabila pentru
moleculele de antibiotic si in plus, sinteza mureinei este o tinta importanta pentru
actiunea unor antibiotice. Bacteriile Gram negative sunt mai putin sensibile,
deoarece membrana externa este hidrofoba, iar moleculele de LPS stabilizate de
ionii bivalenti formeaza o structura densa, greu permeabila.
*Moleculele

de LPS formeaza baza structurala a integritatii membranei externe. LPS

este polianionica datorita sarcinilor negative ale lipidului A si leaga cationi. Moleculele
adiacente polianionice de LPS sunt aparent legate electrostatic, una de alta, prin cationi
bivalenti (Ca2+, Mg2+) si formeaza o structura compacta ca un acoperis de tigla, pe
suprafata membranei externe. Situsurile LPS care leaga cationii sunt esentiale pentru
integritatea membranei externe, dar in acelasi timp ele reprezinta calcaiul lui Ahile al
acestei structuri. Antibioticele policationice din grupul polimixinei se complexeaza avid cu
LPS si dezorganizeaza membrana externa, marind permeabilitatea pentru agentii cu
actiune asupra membranei sau componentelor citoplasmatice. Toti agentii policationici se
leaga de LPS anionice, cu o afinitate variabila. Bacteriile Gram negative sunt rezistente la
detergentii anionici si neutri, dar sunt sensibile la detergentii monocationici. Agentii
chelatori ai ionilor de Ca2+ si Mg2+ dezorganizeaza si permeabilizeaza membrana
externa.

Antibioticele se clasifica in functie de spectrul de activitate, adica de

diversitatea microorganismelor asupra carora actioneaza:
antibiotice cu spectru restrans de activitate, fata de bacteriile Gram
negative: de exemplu, penicilina G este activa fata de cocii Gram pozitivi;
antibiotice cu spectru intermediar de activitate: sunt active fata de
bacteriile Gram pozitive, dar si fata de unele bacterii Gram negative:
streptomicina, neomicina, gentamicina, kanamicina, cefalosporina;

antibiotice cu spectru larg, active fata de bacteriile Gram pozitive si Gram

negative: tetraciclina, cloramfenicolul;
antibiotice antifungice, active fata de infectiile fungice superficiale (de
exemplu, griseofulvina) sau fata de infectiile profunde (amfotericina). Nistatinul
(stamicin) este activ fata de infectiile tegumentului si ale epiteliilor mucoaselor
digestive si vaginale, produse de Candida.
Antibioticele active asupra bacteriilor Gram pozitive si Gram negative sunt
de spectru larg. Acestea au o utilitate clinica mai larga decat cele active fata de
un singur grup de microorganisme, denumite antibiotice cu spectru ingust.
Ultimele se folosesc pentru controlul infectiilor care nu raspund la alte antibiotice.
De exemplu, vancomicina (un glicopeptid) este activa fata de bacteriile din
g. Staphylococcus, Bacillus si Clostridium.
In unele cazuri, antibioticele interactioneaza cu molecule caracteristice
microorganismelor si de aceea indexul lor terapeutic este foarte inalt. De
exemplu, penicilina este activa fata de sinteza mureinei, componenta specifica a
peretelui bacterian. Penicilina reactioneaza si cu moleculele proprii organismului
uman si animal, la concentratii de cateva mii de ori mai mari decat cele necesare
pentru a omori bacteriile.
Majoritatea antibioticelor sunt bacteriostatice sau bactericide. Efectul
bacteriostatic semnifica inhibitia reversibila a cresterii, iar cel bactericid are
semnificatia unei actiuni letale ireversibile. Exceptie fac griseofulvina si
antibioticele polienice, care sunt antifungice.
Mecanismele de actiune a antibioticelor sunt diferite, consecinta a
diversitatii structurii lor moleculare (fig. 78). Cele mai multe sunt molecule
complexe, cu regiuni hidrofobe, ce usureaza difuzia in celule. Cea mai simpla
modalitate de a le clasifica, este in functie de situsul de actiune in celula
bacteriana:
antibiotice ce actioneaza
ale peretelui
celular (penicilina,
fosfomicina);

asupra sintezei componentelor chimice

cefalosporina,
bacitracina,
cicloserina,

antibiotice active asupra sintezei proteinelor bacteriene (aminoglicozide,

cloramfenicol, tetraciclina, macrolide, streptogramina);
-

antibiotice active asupra sintezei acizilor nucleici (rifamicina, novobiocina);

antibiotice active asupra membranei celulare (polimixina, gramicidina,

tirocidina, valinomicina, monensina ultimele doua nefolosite in clinica umana).
In celula, inhibitia unui proces poate duce la inhibitia sau la stimularea
indirecta a altor procese, prin alterarea sistemelor feed-back sau a altor
mecanisme de control. De aceea, nu se pot trage concluzii ferme din studiul
efectelor unui antibiotic asupra unui singur proces celular.

Fig. 78. Ilustrarea schematica a situsurilor majore ale actiunii antibioticelor