Sunteți pe pagina 1din 1

(particularităţile unui text dramatic de Marin Sorescu: Iona)

Marin Sorescu este unul dintre principalii exponenţi ai dramaturgiei moderne româneşti.
Una dintre piesele sale cele mai importante este drama „Iona” unde se pune în discuţie
condiţia umană, ilustrată de situaţia tragică a personajului biblic Iona. Temele piesei sunt
imposibilitatea omului de a-şi depăşi limitele, detaşarea de nereuşită în speranţa
reînceperii vieţii şi dorinţa de a trăi într-un mediu social care să te valorifice.
Piesa de teatru are patru cadre principale ce coincid cu momentele evoluţiei piesei. Ele
sunt gura peştelui de unde Iona încearcă să pescuiască în zadar, stomacul peştelui, spaţiul
sufocant şi angoasant care îl apropie pe Iona de ideea de moarte, burta celui de-al doilea
peşte care l-a mâncat pe primul ca simbol al şirului neîntrerupt de obsacole şi plaja pustie
înconjurată la orizont de o infinitate de burţi de peşte, semn că la finalul strădaniilor
noastre ne aşteaptă un obstacol imposibil de trecut şi nu împlinirea. În aceste patru cadre
piesa este construită prin dedublarea personajului principal, monologul interior şi
analogia la spaţiul virtual creat de protagonist în burta peştelui.
Principalele caracteristici care îi oferă specificul dramei soresciene sunt forma de
parabolă ce cuprinde un solilocviu sau monolog, combinarea paradoxală a tragicului şi
grotescului cu ironia, ambiguitatea ideii principale ce permite o serie largă de interpretări
şi caracterul filosofic şi ideatic al dramei, un teatru de idei.
Forma de parabolă este dată de către asocierea cu parabola biblică a lui Iona cât şi din
structura de situaţie narată sau prezentată – concluzie moralizatoare. Tot chinul lui Iona
are un scop final ce transcende cadrul piesei. Sfârşitul nu se joacă pe scenă ci în minţile
spectatorilor, în concluziile lor. Diferenţa dintre varianta biblică şi cea modernă apare în
reacţiile protagonistului la situaţia dată. În prima Iona poartă un dialog cu Dumnezeu,
tovarăş ultim al omului situat în restrişte şi care îi oferă alinare. Dar Iona lui Sorescu
alege ca tovarăş pe sine însuşi prin dedublarea sa pentru a face faţă la izolare. „E tare
greu sa fii singur”.
Combinaţia unică între tragic, grotesc şi ironie provine din raportul dintre situaţia lui Iona
care este captiv, singur, (tragicul) în burta unui peşte, spaţiu angoasant (grotescul) şi
reacţia sa care pentru a se detensiona şi a evita demoralizarea îşi permite mici ironii în
dialogul cu alter ego-ul său (ironia). “Parcă-l văd pe răposatul. Mă înghiţise şi, cu burta
plină de mine, se pregătea şi el undeva să mă ferece. Să-i tihnesc.” „E strâmt aici, dar ai
unde să-ţi pierzi minţile. Nu e greu.”
Ambiguitatea este comună teatrului modern dar Marin Sorescu nu o foloseşte ca o toană
de a fi „în pas cu moda”, ci pentru că el vrea ca ideile lansate de el să stârnească la rândul
lor o serie cât mai mare de idei în minţile cititorilor şi spectatorilor. Ea este dată de cadrul
suprareal al acţiunii, burta peştelui şi insula cu orizontul din burţi de peşte, de reacţiile
eroului şi de deznodământul „în coadă de peşte” care incită la reflecţie.
Caracterul ideatic al dramei soresciene este oferit de către scopul dramei, de a prezenta şi
stârni în egală măsură nelinişti metafizice asupra vieţii, morţii, singurătăţii şi destinului.
Într-un limbaj mai simplist este un teatru ce prezintă idei şi nu fapte.
În concluzie, putem afirma că Eugen Simion este un fin observator al particularităţilor
operei dramatice a lui Marin Sorescu şi toate observaţiile sale se justifică la o analiză
aprofundată a lucrâărilor dramaturgice soresciene.

S-ar putea să vă placă și