Sunteți pe pagina 1din 2

(tema şi viziunea despre lume, într-un roman al experienţei din perioada interbelică;

Mircea Eliade – Maitreyi)

„ Maitreyi” de Mircea Eliade reprezintă un roman al experienţei, un exponent al


autenticităţii şi trăirilor nemijlocite, intense ale realităţii, un roman modern subiectiv şi de
analiză psihologică.
Povestea de dragoste descrisă, între Allan şi Maitreyi, este considerată o „monografie a
tulburării” desfăşurată de-a lungul a cincisprezece capitole. Stilul este unul original,
estetica autenticităţii fiind cea care sintetizează problematica romanului, îmbinând
jurnalul, corespondenţa, eseul, reportajul şi povestirea la persoana I a unor experienţe şi
amintiri ale lui Mircea Eliade. Autenticitatea romanului mai este susţinută şi de utilizarea
tehnicii narative moderne şi prezenţa anticalofilismului (refuzarea adoptării unei tendinţe
de a da expresiei literare o atenţie deosebită sau excesivă), însuşi naratorul declarând că
„....eu nu ştiu să povestesc. E un dar ăsta al poveştilor. Nu-l are oricine”.
Remarcabile sunt fluenţa, nervozitatea tonului, erudiţia, bogăţia vocabularului,
rafinamentul artistic şi de limbă, care măresc valoarea romanului.
Romanul îşi organizează subiectul în jurul cuplului format de Allan, inginer englez, venit
din Europa la Calcutta şi Maitreyi, fiica inginerului Narendra Sen. După perioada de
spitalizare, în convalescenţă fiind, Allan este invitat să locuiască în casa inginerului Sen,
unde se împrieteneşte cu fiica acestuia, o adolescentă de 16 ani (Maitreyi) pe care o
cunoscuse însă dinainte, de când el lucra în Wellesley Street, dar o considera
neatrăgătoare. Totuşi, după ce ajunge să o cunoască mai bine, între ei se va înfiripa o
mare iubire, încurajată aparent de familia fetei, care însă va atrage atenţia că un mariaj
între ei este imposibil, deşi Allan doreşte să se convertească la hinduism. Acesta decide
să înveţe bengaleza de la Maitreyi, iar el în schimb să ii dea lecţii de franceză, atât în
odaia lui cât şi în camera ei, crescând astfel patima şi iubirea.
Totuşi, Allan este nevoit să părăsească locuinţa, inginerul trimiţându-şi familia la
Midnapur pe timpul spitalizării sale în urma unei operaţii ; plecând la Delhi, la Simba,
trece prin Naini-Tal unde petrece majoritatea timpului, reproşându-şi iubirea pierdută şi
având-o permanent în minte pe Maitreyi, conştient fiind de faptul că nu o va putea uita
niciodată.
Îndurând pedepse tiranice de la tatăl ei pentru că încălcase legile tradiţionale, Maitreyi
încearcă să forţeze norocul prin toate mijloacele; dăruindu-se vânzătorului de fructe, ea
spera ca tatăl său să o izgonească, putând astfel să se întoarcă la Allan.
Conflictul exterior al romanului se construieşte în jurul europeanului Allan şi bengalezul
Sen, redându-se astfel opoziţia dintre libertatea dragostei şi constrângerile tradiţionale,
dar şi incompatibilitatea evidentă dintre civilizaţii şi mentalităţi însoţită de lipsa de
comunicare accentuată. Conflictul interior se desfăşoară între sentimentul de iubire şi
intensitatea lui, ca experienţă definitorie a existenţei, şi luciditatea autoanalizei, acesta
sporind impresia de autenticitate a trăirilor cuprinse în acest roman.
Construcţia personajelor se realizează într-o perspectivă modernă, confruntându-se două
planuri, cele două civilizaţii cu principii şi valori diferite, dar şi două moduri specifice de
reacţie morală, Maitreyi asumându-şi vina pentru tot ce s-a întâmplat, noţiunea de
ispăşire fiindu-i organică, suportând umilinţe şi continuând să trăiască în speranţa ca
iubirea se va împlini. Allan, spre deosebire, refuză reintrarea în magia unei pasiuni
devastatoare, marcat fiind de individualismul intelectualului egoist, dorind doar
eliberarea din aceasta dramatică aventură, pasiunea rămânând pentru el o simplă
experienţă, o tendinţă de multiplicare a eului.
Din punct de vedere al tehnicii de caracterizare a personajelor, predomină caracterizarea
directă, prin monologul liric, autocaracterizări, introspecţie (metodă psihologică bazată pe
observarea propriilor trăiri psihice, auto observare), dialog.
Naratorul realizează prin diferite tehnici mai multe portrete ale fiecărui personaj, în
diferite etape ale iubirii, prin acumularea detaliilor descriind elemente de vestimentaţie,
detalii fizice cu notă senzuală („cu buzele cărnoase, cu sâni puternici de fecioară
bengaleză”), dar şi evoluţia lor de-a lungul întâmplărilor.
Astfel, Maitreyi este un personaj exotic, un simbol al sacrificiului în iubire care trăieşte
cu o intensitate şi un farmec „de substanţă tare aromitoare ca înseşi parfumurile
orientale”. Pe de altă parte, Allan este personajul a cărui conduită europeană refuză
păcatul sinuciderii personalităţii prin pasiune, raţiunea făcând din experienţa umană un
interesant material de reflexie.
Pentru crearea portretelor cât mai complexe, romanul este construit şi pe baza prezentării
relaţiilor dintre personaje şi observaţiile minuţioase ale faptelor, limbajului, atitudinilor şi
gesturilor personajelor, toate acestea fiind trăsături definitorii ale caracterizărilor de tip
indirect.
Iubirea Maitreyi-ei faţă de natură şi mai anume faţă de un copac este o iubire o unei fiinţe
naive, neiniţiate în tainele iubirii şi necunoscătoare a adevăratului sentiment de iubire.
Puterea de sacrificiu caracteristică adolescentei dovedeşte existenţa unei trăiri autentice,
răsărită din experienţă şi dăruire.
Roman al experienţei, „Maitreyi” reprezintă, conform lui Crohmălniceanu o „revelatoare
diagramă a înălţărilor şi căderilor pe care o poate cunoaşte iubirea între doi oameni cu
formaţii sufleteşti foarte diferite” şi influenţele pe care aceasta o are asupra fiecărui tip de
caracter.

S-ar putea să vă placă și